Universul, iunie 1915 (Anul 33, nr. 149-178)

1915-06-25 / nr. 173

* r i 5 BANI EXEMPLARUL. — ANDI XXXIII. —N-rul 173 SEASE pagini Fondator: LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMĂ ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE­ ȘI TELEFONICE Bsânep $1 Administrația: ,i:£ £ A*r :1 C­L­3 ' "JT.,1 ,m •.JQUI 25 IUNIE 1915 BMeurs șîî, 24 ävme 19­35" A­nomalii si lacune Cu prilejul crizei zahăru­lui, s’au dat pe fată iarăș mai multe lacune și anomalii ale vieții noastre publice, e­­conomice. In primul rând, este chestiunea felului în care s’a aplicat la noi ideea încu­rajării industriei nationale, deocamdată cu privire la za­hăr, căci acesta — sau mai bine lipsa acestuia — a ajuns acuma, și din nenorocire tot mai rămâne la ordinea zilei. Despre încurajarea indu­striei naționale s’a vorbit ade­sea și, cu toate că de­sigur în principiu nimenea nu poate să fie contra năzuințelor de a se întemeia și a se avânta și la noi o viață și activitate in­dustrială cât de intensă cu putință, totuși a trebuit să se constate că mijloacele puse la contribuție nu au dus la scop, că rezultatele ce s’au obținut, prea adesea n’au fost nicidecum în raport cu sacri­ficiile ce s’au impus.­­ Dacă însă la aceste sacrificii toată țara și toți contribuabilii au consimțit fără murmur și fără obiecțiune, a fost tocmai în vederea rezultatelor, a fost în credința și așteptarea că jert­fele nu vor fi decât vremel­nice și că odată cu consolida­rea temeliilor începuturilor noastre industriale­, se vor re­stabili între producție și con­sumație raporturile normale­­ de mai înainte, cu deosebirea că locul de până atunci al in­dustriei străine avea să fie luat de cea națională, ei să-i folosească acum­a, bineînțeles în chip just și rațional. Dar privilegiile numeroase cari s’au acordat unora din industriile noastre începă­toare, în loc să servească spre propășirea și avântarea lor la nivelul acelora pe care erau chemate să le înlocuiască, au servit în mare parte, dimpo­trivă, ca să înomoleac­ă și să eternizeze acele industrii în­tr’o stare de rentabilitate fără multă bătaie de cap, de pro­fituri „de orice caz“—deci cu înlăturarea acelui imbold de perfectibilitate, fără de care orice industrie e condamnată la tânjire, cel mult într’o existență parazitară. In ce privește zahărul, ca să rămânem deocamdată la ace­sta, s’a spus atunci când s’a­ copleșit această industrie cu avantagii peste avantagii și cu privilegii peste privilegii, că­ are să se încurajeze, între al­tele, și rentabilitatea unei ra­­mure agricole, aceea a culti­­rei sfeclei, că zahărul indigen va fi ceva mai scump decât cel străin numai la început­, cu timpul putând să se iefti­nească , apoi că el­ va putea servi și ca articol de export de la noi în orient; în sfârșit câștigul va fi însemnat și pentru stat, nu numai pentru acea industrie. Dar cu cultura sfeclei s’a întâmplat așa, că fabricile, asigurate de monopol, dic­tează prețurile, și le dictează uneori sub rentabilitate, cu amenințarea de a-și aduce materia primă din străinătate și a condamna sfecla indigenă la putrezire pe câmp, dar za­hărul fabricilor noastre e e­­norm de scump, de două și de trei ori cât în alte țări ale globului, și vedem acum că nu se mulțumesc nici cu atâ­ta ; dar de la exportul de za­hăr, , cetățeanul țării româ­nești n’are alt folos și altă consolatie, decât de a privi cum vecinul bulgar sau turc consumă acelaș zahăr româ­nesc pe care el, românul, tre­­bue să-l plătească cu preț în­doit... dacă-1 găsește; în sfâr­șit, nu știm cu ce câștig se va fi ales statul de pe urma a­­cestei industrii, — (dar știm cu ce pagubă). Privilegiul fabricilor de za­hăr o să aibă un sfârșit, bine­înțeles ; totuși, experiența poate să rămână și să folo­sească în viitor. Iar unul din învățămintele de căpetenie ce credem că trebuie să rezulte, va fi și acesta: Nu trebue să se acorde in­dustriilor avantagii și privi­legii, decât sub anume și stricte condițiuni de îndepli­nit și din partea lor. De pildă: Fabricile de zahăr trebuiau să fie obligate ca, în schimb, să-și ia îndatorirea de a în­destula întotdeauna, fără ex­­cepție și fără scuză, necesită­țile consumației interne, cu clauza suspendării tuturor a­­vantagiilor și privilegiilor în cazul contrar. Și ar fi fost ceva; — în tot cazul o criză ca cea de acum ar fi fost mai ușor de evitat sau de înlătu­rat. Și altele. In sfârșit, acuma suntem destul de pățiți, ca să fi venit vremea să fim și ceva mai pricepuți. Prietena regelui ficior Emanuel și Regele Victor Emanuel II, bu­nicul actualului rege al Italiei, a avut multă vreme prietenie de aproape cu sărbătorita artistă Laura Bon. Aceasta era, pe vre­mea aceea, în vârstă­ de 19 ani și era de o frumusețe­ rară. Ea s-a întâlnit întâia oară cu ducele de Savoia, (regele Victor Emanuel de mai târziu) în toamna anu­lui 1844. Cunoștința s-a făcut în Casai Montferrato, unde­ ducele ocupa o funcțiune militară. In scurtă vreme el se amoreză cu patimă de frumoasa fată, care de ase­menea îl iubea. Când trupa artiștilor părăsi acea localitate se părea că acest episod de dragoste se va termi­na. Abia după patru ani- cfi­nd Laura dedea reprezentații la Tu­rin- ei se revăzură. Un eveniment istoric întrerup­se această idilă. In­ Martie 1849 armata Pie­montului fu bătută la Novara de mareșalul austriac Radetzky. , Regele Carol Albert abdică și pe tron se urcă Victor Emanuel. Cu toate grijile domniei Rege­le nu uită pe Laura. După ce se înapoi­ă de pe câm­pul de băttie el o invită în caste­lul său, unde o înduplecă să pă­răsească teatrul și, în fața Icoa­nei Mântuitorului, îi jură că­ nu o va părăsi niciodată și că se va îngriji întotdeauna de ea. Ea putea intra chiar în pala­tul regal, unde într’o zi­ pere­chea amorezată fu­ surprinsă de regina. Din cauza aceasta, regele tră cât fiva vreme cu Laura în ca­stelul Stupinigi. Pasiunea regelui pentru Lau­ra aiurise­se acum la culme. Când se deschise Parlamentul, ea tre­bui sat însoțească în loja diplo­matică pe locotenentul de mari­nă Carlo Persano. In curând însă se ivi un nor pe orizontul dragostei lor, re­gele deveni mai­­ indiferent, de­oarece începu să se intereseze de Rosa Bercellone- fiica unui to­boșar, cu care mai târziu se că­sători morganatic. In această vreme, Laura născu o fetiță care fu botezată Emanuella, dar nici acest eve­niment nu putu să schimbe sen­timentele regelui pentru Laura.­­Ce e drept el se îngriji și­ de mamă și de copilă, ceea ce însă nu împiedecă pe primul mi­nistru Cavour să o expulzeze pe Laura din Piemont. Ea reintră în teatru­ pentru ca să-și câștige mijloacele de trai, refuzând pomana regelui. Părăsită și uitată, Laura Bon muri în anul 1904 în Veneția, în vârstă de 79 ani. Fiica ei mu­rise cu mult înainte. C. Scurta SI fIAUCAZ Constantinopol, 2­ (sosită 22). — Agenția Milli află: pe fron­tul Caucazului trei regimente de cavalerie inamică au încer­cat să amenințe spatele aripei noastre lângă graniță­ dar în urma intervențrei cavaleriei noastre inamicul a trebuit să se retragă de unde a venit. (A. Pd)' . 1 către toți românii Români! In numele sfântului adevăr vă chemăm să vă strângeți, într’un mare sobor, într’o mare­­.­adu­nare națională”, în care veți ho­tărî, după cugetul și conștiința voastră, de soarta viitorului vo­stru. E aproape un an de zile de când omenirea înoată în sânge. Unii învârtesc sabia pentru în­tinderea împărățiilor lor hrăpal­­nice, — alții pentru desrobirea cât mai grabnică a popoarelor și pentru așezarea laolaltă a ace­lora de aceeași rasă. Unii preamăresc forța brutală și neîndurată­ — alții înfrățirea ideală a societăților omenești. Unii pentru pradă, — alții pentru dreptate. Nu noi, — și nimeni din ,,în­treita înțelegere”, — n’au Cău­tat războiul. Războiul l’au deslănțuit Ger­mania și Austro-Ungaria. Și ni se impune să ne alegem. Ori să rămânem cum suntem, o Românie mică, ca o iluzie vre­melnică între atâtea popoare cari vor spori peste granițele lor, — ori să n­e strângem cu Ar­dealul, cu obârșia noastră­ și să creiăm o Românie Mare, și să fim punct de sprijin și de cumpănă în Europa viitoare. Preferi-vom somnul popoarelor cari se duc? Sau ne vom trezi la viață, făcând jertfele pe cari fatal se cere viața slobodă­ și de sine stătătoare?­­ Suntem la furcul căilor, înapoi nu mai putem da. Dacă vroiți o Românie cum e, — care în­ curând nu va mai fi decât o amintire istorică — stați pe acasă, vedeți-vă­ de tre­buri, îmbogățiți-vă, căci peirea va veni îndată și fără de veste. Iar dacă voiți o Românie Ma­re, porniți de la munte la vale­­ca niște torente nestăpânite de nimeni și de nimic, — și fie­care din voi să simtă pe umă­rul drept crucea pe care stau piro­nii eroii generațiilor trecute, și să audă răsunând în sufletul lui chemarea istorică a bucățelelor Patriei noastre! Români, ci simțiți-vă, odată mișcați de vrednicia unui popor mândru și demn de viață! Destul cu amărăciunile și su­ferințele seculare! Prea destul ne-a ros un singur dor, mut până astăzi,! Astăzi să-l buciumălm într’un glas clocoti­tor­ cu glasul românilor de pre­tutindeni! Uniți în fața primejdiei, noi,— din toate partidele politic­e ale țărei, — liberali,­­conservatori, conservatori-Filom­oc­rați­i ) — din toate societățile patriotice și din toate țările locuite de români,—• vă chemăm în ziua de Dumini­că, 28 Iunie, ca împreună să ne sfătuim ceea ce ar trebui să facem într’un imediat viitor. Prea se pune lumina sub o­­broc. Prea se urzesc multe la în­tuneric. Prea se ascunde ceea ce ar trebui dat la­ iveală. Prea au fost, afară din cale, purtați cu vorba­ bărbații de stat și oamenii de frunte, pentru ca să­ răbd­ăm mai departe ceea ce am răbdat până acuma. E vremea să strigăm cu pu­tere, ca să audă și surzii: “Tră­iască România ca Mare a feri­ciților noștri urmași!“ Acțiunea Națională, Liga Cul­­turală, Liga Ardeleană, Acțiunea Patriotică, Asociația Bucovinea­­nă, Liga Italo-Română, Asociaț t­iunea Latină. 23 Iunie 1915. București, ! P­rotestul albanezilor din România contra ocu­pării Albaniei Societățile albaneze din Bu­curești și Constanța au trimis reprezentanților Marilor Puteri protestarea de mai jos contra năvălirii sârbilor și muntenegre­nilor în Albania : Excelență. După grele și lungi suferințe și lupte duse de națiunea alba­neze, în timp de atâtea secole, pentru conservarea individuali­tății sale etnice, Marile Puteri au găsit-o demnă de o soartă mai bună și prin Protocolul în­cheiat la Londra în 1913, au bi­nevoit să recunoască dreptul său de existență politică, creând Statul albanez. Această deci­­ziune, pe cât de umanitară pe atât de justă a Areopagului Eu­ropean, a deșteptat în poporul albanez un profund sentiment de recunoștință. In acelaș timp, Conferința Ambasadorilor la Londra, a ho­­tărît un șir de măsuri de care avea nevoe noul Stat pentru a-și asigura un început de organiza­­țiune economică și administra­tivă. Dar aceste măsuri cari, poate, ar fi fost îndestulătoare în ceea ce privește organizați­u­­nea internă, din nenorocire nu au putut produce rezultatul sa­tisfăcător ce era de așteptat și aceasta din cauza intrigilor ve­nite din afară. Sunt destul de cunoscute astăzi cauzele și autorii, scopul și mijloacele întrebuințate pen­tru a produce așa numita miș­care epirotă și pe aceea din Al­bania Centrală. Răul, de altfel­­ s-ar fi stins cu­ram! sau, în orice caz, nu ar fi luat așa proporțiuni, dacă Ma­rile Puteri protectoare s-ar fi bucurat de liniștea necesară de a se putea ocupa de nevoile Sta­tului creat de ele și care nu de­pășise încă pericolul și greută­țile începutului pentru a nu mai avea nevoe de asistența directă a protectorilor săi. Odată declarat marele război, toți acei cari stăteau la pândă așteptând ocaziunea favorabilă, se grăbiră de a precipita acțiu­nea lor răuvoitoare pentru a putea să-i culeagă cât mai cu­rând fructele. Astfel, Grecia ofi­cială, sub pretextul de a stabili liniștea în acele regiuni, a ocu­pat cea mai mare parte din Al­bania sudică; Italia, fie pentru un­ scop filantropic, fie pentru a putea întreprinde, la timp, o ac­țiune care să fie de natură a sili pe dușmanii Albaniei să res­pecte deciziunile Marilor Puteri, a ocupat Valona, — acestea sunt declarațiunile oficiale ale gu­vernului italian, ale cărui inten­ții­ ni sunt, ne place să credem, binevoitoare față de noi. Serbia și Muntenegrul, în sfârșit, pre­textând incursiuni absolut ima­ginare ale albanezilor în țările lor și profitând și de faptul in­trării Italiei în războiu, au nă­vălit în Albania strict neutrală și au ocupat, nu fără a comite tot felul de grozăvii, restul de teritoriu al Albaniei indepen­dente. Considerând că această viola­­țiune, lipsită de orice pretext plauzibil, a teritoriului albanez, constitue un adevărat atentat săvârșit în contra libertăței na­țiunei noastre și o detestabilă victorie a forței asupra dreptu­lui, în pizma principiului sfânt al naționalităților, a cărui prin­cipiu- dușmanii Albaniei, dato­rase chiar existența lor —, Co­loniile Albaneze­­ din București și din Constanța, protestează cu cea mai mare energie in contra­r acestei stări de lucruri și res­pectuos vă roagă să binevoiți a aduce la cunoștința înaltului Guvern, ce, cu onoare, reprezen­tați, doleanțele noastre, ca să­­ intervie pentru a asigura res­pectarea­ deciziunilor solemne luate de Marile Puteri cari au garantat independența și inte­gritatea, teritorială a Albaniei. Cașurile suspecte de holeră de lângă Isaceea 22 Iunie In urma ivirii celor două cazuri suspecte în­­ comuna Prințul Nicolae, astăzi au so­sit în localitate d-nii Gh. Șer­­ban, prefectul județului, îm­preună cu d. dr. Vicol cari au vizitat pe bolnavi. După simtomele b­oalei, pă­rerea medicilor e că sunt holerici. ’ In oraș, s'au luat severe măsuri sanitare. Toate localu­rile publice au fost vizitate de d-nii prefect, d-ri Vicol și Jalbă, St. Car­das, primarul o­­rașului și C. Gurgu, șeful po­liției, dând ordine pentru cea mai strictă curățenie. Sultanul grav bolnav? Roma, 22. — După unele știri sosite din Zurich pe cale particulară, starea sănătăței Sultanului Turciei s'ar fi în­răutățit. Greaua operațiune la care a fost supus, n'a reușit bine. Infecțiunea se întinde. E temere că cu greu va putea scăpa cu viață. Această știre însă până a­­cum nu se confirmă. (A. T. I.) i a­m BELGIA FRANȚĂ Comunicate franceze Paris, 22. 1-1 Comunicat ofi­cial din 19 Iunie ora 15.­­ O luptă vie de artilerie a avut loc in multe puncte,de pe front toată noaptea și mai ales in re­­giunea de vest și nord-vest de Ypres, Souchez, Verm­eil, la nordul apei Aisne. După o bombardare violentă și continuă, grenadierii inamici a dat un atac pe la ora 2, con­tra pozițiilor noa­stre de pe dru­mul Ablain-Angres, la nord de­­ drumul spre Béthune. Atacul a fost cu topul respins. Lângă La­­boiselle una din minele ce am săpat a­­ distrus lucrările înain­tate de apărare ale dușmanului. In Argonne lupta continuă foarte violentă toată noaptea. Un singur atac a fost încercat­­ de inamic cu sprijin puternic de svârlitoare de bombe și bom­be asfixiante. Atacul a fost re­spins. In Boîs le Prêtre se sem­nalează iarăși o tentativă ina­mică, care a urmat unei violen­te pregătiri cu artilerie dar ca­re a fost respinsă­­ de focul in­fanteriei noastre.* Paris­ 22. — Comunicat de la ora 23. — Pe tot frontul Yseru­­lui și in Argonne se semnalea­ză doar lupte de artilerie și în special în regiunea Quennevi­­res. In Argonne­ după o bom­bardare foarte violentă, inami­cul­ a încercat un nou atac ge­neral între drumul Brnarville și Blanleuil. După o luptă extrem­­ de crâncenă, care pe alocuri a degenerat în luptă corp la corp, toate pozițiile noastre a­u fost menținute. In seara, de esi, ger­manii, după o pregătire din cele mai intense cu artileria, au încercat contra, pozițiilor noa­stre de la Hilhonglist o serie­­ de atacuri, din cari primele două au fost respinse­ iar al treilea a izbutit. g Un contra­atac ne-a permis dimineața să recucerim toate pozițiile noastre, pe care­­ am­i­­continuă a, le cartona da.*■ [UNK]*>­­Air jir­e. (Havas). Paris­ 22­ — Comunicat din 21 Iunie, orele 15. La nord de Arras inamicul a­ atacat noap­tea în formațiuni strânse pozi­țiile noastre din drumul scobit de la Anones la Ablain în nord de drumul Aix-Noulette-Louchez. Focul mitralierelor noastre a împrăștiat și respins pe ata­canți făcându-le perderi mari. In Argonne împușcăturile și bombardările n'au încetat toată noaptea, de pe drumul Binaré­vile-Vienne le Chateau până la, Four "de Paris. Au avut loc și câ­teva acțiuni de infanterie cu to­tul localizate in regiunea La Fontaine, dar fără modificarea­ liniilor noastre. Pe frontul Sa­ulaye­, germa­nii după o violentă bombardare au dat pe la miezul nopței un atac contra tranșeelor noastre, la nord de Rogneville, dar ti­rul nostru și rețeaua de sârme a împiedicat izbutirea asaltu­lui. Un batalion ajuns până în dreptul rețelelor de sârme a­ tre­buit în două rânduri să se re* ■tragă. Pe restul frontului nimic de semnalat * Comunicat din 21­ orele 23 . Acțiunea artileriei a fost destul de vie în Belgia în regiunea Ni­­euport și pe frontul Steenstrate și în sectorul de la nord de ar­ras. Pe malul drept al Aisnei lân­gă Paissy continuă lupta de v­i­­ne. In Argonne se dau lupte cu granule și torpile fără acțiunea infanteriei. In Hauts de Meuse și in Vosges au loc simple ca­­noniide. (Havas).­­ v V - Comunicat belgian Le Havre, 22. "Comunicatul belgian r din 20 Iunie zice: imn cursul nopței artileria inamică a­ tras asupra posturilor înain­tate ale frontului nostru, dove­dind multă activitate; în cursul zilei, îs'a refspuns cu vigoare­­(Havas). ■;­­ț. Starea generală a învățământului în România (prinai 11 ) — Câteva date asupra Universităței din Iași — Continuăm azi scurta expune­re de date pe care, într’o serie de articole, am făcut-o asupra unei chestiuni care rămâne, pen­tru noi, mereu o problemă se­rioasă, — starea generală a în­vățământului în România. La Universitatea din Iași, la facultatea de drept, găsim, — ca și la facultatea de drept din București — cel mai mare nu­măr d­e studenți, în raport cu numărul studenților înscriși la celelalte facultăți. Studiul dreptului, deschizând absolvenților cele mai largi per­spective, atrage în tara noastră tineretul într’un chip izbitor de caracteristic. La facultatea juridică din Iași erau înscriși, în anul școlar 1909—910 un total de 896 stu­denți. Intre aceștia t se cuprind și 2 studente, cari au fost atrase de știința dreptului. Numărul licențiaților în acest an a fost de 76, — fațăl de 98 licențiați în­registrați în anul următor, când înscrișii au fost 293, între cari o studentă. In primul an au ab­solvit 2 studente, în anul u­rmă­­­tor 8 studente. Personalul didactic al acestei facultăți a fost alcătuit în pri­mul an din 13 profesori, dintre cari 10 titulari, îar în anul ur­mător din 26 profesori, dintre cari titularii a­u fost tot 10. Facultatea­­ de filozofie și li­tere are înscriși, în anul 1909 — 910, un total de 40 studenți, ci­fră în care se cuprind și 9 stu­dente. Sunt admiși la examenul de licență, în acel an, 3 studenți. In anul 1910—911, cifrele sunt toate în creștere: înscrișii sunt 59, mai bine de jumătate — 29 — fiind studente; sunt admiși la examenul de licență 10 studenți, între care și o studentă. Corpul didactic, reprezentat în primul an prin 15 profesori, — di­n care 8 titulari — crește anul următor la 17, din cari însă titularii sunt numai 7. Facultatea de științe, cu po­­pulațiunea cea mai restrânsă din toate facultățile, prezintă în primul an 13 studenți înscriși pentru științele matematice, 24 pentru științele fizico-chimice,—■ între cari 2 studente — și 11 pentru științele naturale. Intre aceștia din urmă sunt și 3 stu­dente. In a­cel­aș an obțin licența 1 student, în matematică, 9 stu­denți și o studentă în științe fi­zico-chimice, și 3 studenți și o studentă în științele naturale. In anul următor sunt 17 stu­denți și o studenti înscriși la științele matematice, 20 studenți și 5 studente la științele fizico­­chimice și 12 studenți și 4 stu­dente în științele naturale. Licențiații sunt: 4 în matema­tici, 5 în științe fizico-chimice, 4 studenți și 3 studente în știin­țe naturale. Facultatea­­ de medicină, ve­nind­ după numărul studenților care o frecventează, în al doi­lea rând­, după facultatea d­e drept, are, în primul din cei doi ani de cari ne ocupăm, 120 de studenți și 29 studente înscriși. Sunt proclamați doctori în me­dicină 4 studenți și 3 studente. In anul următor, la 110 stu­denți înscriși și 34 studente în­scrise, se înregistrează 12 stu­denți și 7 studente care obțin titlul de­­ doctor în medicină. Corpul didactic al facultății, numărând în primul an 58 de profesori, dintre care numai 10 titulari, scade în anul următor la 55, in aceeaș proporție cu nu­mărul titularilor cari sunt 13. * Vom vorbi într'un viitor arti­col, de școlile speciale, de arte frumoase, de arhitectură, con­servatorii. etc. M. Negru O bandă grecească spre Berat? Roma­, 22. — >,Giornale d‘Ita­lia“ comentând știrea ’din Atena cum că o bandă­­ de antarți ar înainta vi spre Berat, zice că nu-i vine a, crede că Grecia să facă o astfel de greșeală. De a­­ceea preferă să creadă că e vor­ba de o născocire. (A. T. I.) de lângă Krasnik Zamosc Viena. 22.— Lupta de lân­gă Krasnik Zamosc ia un curs foarte favorabil pentru aliați, mai ales lângă Kras­­nik trupele noastre au avut un frumos succes respingând departe pe ruși în această parte a frontului. Pe Isonzo inferior, în ur­a atacurilor mereu repezite ale italienilor, s’au dat mari lupte de infanterie și artilerie duse cu multă îndârjire. (K. B.­ri Tip»TU3?*i «le just­i­fca,­­fee M aFhăFÎ ! ! Cuvântul harhăr este, după cât se pare, de origină ebraică, înțelesul lui actual i-a depășit însă origina. Când zici har­­hăr, — și cuvântul acesta e mai întrebuințat astăzi decât or când — înțelegi un mon­stru moral, intelectual și fizic. h­arhărul n'are naționalitate. El este un renegat. Fie el neamț, evreu, ungur, rus sau român fecior de popă de la Iași sau de aiurea, este un specimen care dezonorează rasa omenească. Nici unul din sentimentele care înobi­­lează pe om și face din el re­gele animalelor nu-l însufle­țește. Nu crede în Dumnezeu, fi­indcă harbărul nu vrea să se teamă de puterea dumneze­iască, și fiindcă apucăturile lui nu intră în morala nici u­­nei religii existente. Inteligentă are atâta cu câtă își poate înșela aproapele și cu câtă își poate îndestula poftele egoiste și nevoile fi­zice. Țară ? Abi bene­fici patria, aceasta este deviza harbăru­­­lui. Patriotism ? — Mă rog, ce-i aia ? — se întreabă harhă­rul. Patriotism este acolo un­de este punga, taraba, gheșef­­tul. Dragoste de neam ? Vor­bă goală sau mijloc de pro­­copseală. 1 ! Cinste ?­­Asta este pentru proști, — zice harbărul. Al­truism? N'a cunoscut nici o dată acest cuvânt. Dar, dacă ii lipsește atâtea podoabe cu care natura a dă­ruit pe om, în schimb harbă­rul posedă însușirile multora din animalele mai inferioare Are șiretenia vulpei, lăco­­­mia hienei, îndărătnicia catâ­rului, și lașitatea bulii. E­ inteligent ca boul și linguși­tor ca o pisică. E dăruit de natură cu curățenia porcului, și tot ca porcul e silit câte­odată să-și înghită prisosul propriilor sale scremete inte­lectuale. Are cinismul pupezei care își spurcă cuibul și furia câinelui turbat. In presă harbării au găsit un mijloc comod de trai. Ac­tivitatea ziariștilor harbări e variată: fac misiune, — vagoane de export, vreo moșie sau ca­să de vânzare, — și chiar de închiriat când nu merg tre­burile; fac șantaj, — unii ni­meresc la pușcărie; organizea­ză întreprinderi de tot felul, mici gheșefturi cu boi, vaci, de Tecuci, ouă,— numai bani să iasă. Și pe lângă această variată activitate, harbării mai și gân­desc și pe urmă... scriu. Tot omul gândește însă cu capul și scrie cu mâna. La harbăr­e anapoda, gândește cu... partea sedentară și scrie cu picioarele. Cultura lui toată e dicționar­­ul care-i stă veșnic pe massă., In ce privește gramatica, har­bărul nici în douăzeci de ani de „carieră“ nu poate învăța să construiască cea mai simplă frază românească. In strada Sărindar e u­n cuib de harbări. Priviri-i când ies tipu­l, pe înoplate, din ta­rapana. Toți prezintă semne evidente ale degenerării. Șe­ful lor, adus de spate ca sub povara conștiinței sale de a­­tâtea ori vândută, umblă cu capul într'o parte, de par­că junghietura îi e frântă din cau­za greutății scăfârliei plină de apă și catran. Altul cu nasul coroiat ca al unei păsări de pradă. Al treilea cu urechile enorme și desfăcute ca aripile unui liliac și cu picioarele strâmbe din cauza greutății pâritecelui fleșcăit. Altul se uită șasiu, din obicinuință, cu un ochi la legația rusească și cu altul la legația germană. O întreagă menagerie de spe­cimene cari ar putea orcănd spori comunicările ce se fac la soci­etate­a­ științelor medi­cale. Acestea sunt, seiA­tele cari se văd de departe... Vă sfătu­­esc însă să nu vă apropiați prea mult de ei. Și daacă vi se par interesan­te tipurile, urmăriți activita­tea gazetărească și extra-gaze­­tărească a lui Constantin Mil­le, harbărul cel mare, și a ce­lorlalți harbări, mai măruntei, de la Adevărul și Dimineața. , , AL Bran De la tragerea premiilor „Universului” Scrisori de mulțumire de la abonații câștigători Stimate d-le director. Primind lingurițele ce ați binevoit a‘mu­ trimite­ câștigate la tragerea la sorți din Mai a abonaților de la prețioasa dv­. gazetă, m‘am bucurat ca un co­pil. N‘am câștigat nimic în viața mea de la nici o loterie. Acest câștig îmi amintește de anii copilăriei, cari au trecut de mult și c­u cari nu ne vom mai întâlni niciodată, și care m-a emoționat așa de mult­ sim­țind aceleași impresiuni și bu­curii ce numai un copil simte­­când la zile mari primește ca­douri, fie dela părinți, fie dela rude, cu condițiune de a fi cu­minte. La aceste cuvinte din urmă nu vă mai pot răspunde acum, deoarece a început să cadă ful­gii de zăpadă. Vă răspund însă că voi fi tot­deauna abonat La ..Universul“ singurul ziar serios, în care e scris cu multă competență de oameni încercați și talentați, numai cu­ dorul de bine, fără a fi orbiți de politică, cum sunt cei de la celelalte ziare, cari în­totdeauna, întrec măsura dreap­tă, uitându-și rolul și menirea ce au în lume, de a lumina și a aduce la cunoștință poporu­lui, tot ce se petrece în lume­­peste mări și țări. Ca mine,­ cred­ că toți abonații și cititorii ziarului, nu găsesc cuvinte de laudă și de admira­ție. Pentru, modul cum fee conduc colaboratorii ziarului, și cum conduceți acest important ziar. Primiți vă rog d­le Director asigurarea distinsei mele stime, rugându-vă a exprima d-nei res­pectul și sentimentele mele de stimă deosebită,­­ce prefer ziarul ,,Universul“ în locul altuia. Mi-am format convingerea că nu face politică de nici­ o­ c­uloare și deci este absolut imparțial D-voastră, apoi, dați informa­­țiuni precise, absolut controlate iar cele necontrolate cu toată rezerva, făcându-se mențiune de aceasta. In consecință, nu e ziar de interes material și care scoate știri cari de cari mai senzațio­nale, și adesea ori fără pic de a­­devăr.­­.Universul“ e cel­ mai bine in­format ziar cu­ știri din străină­tate. De altfel, e păcat ca să nu se aboneze cineva la acest ziar care, de 33 de ani nu a deviat un moment de la cea mai sănă­toasă directivă. Mulțumesc pentru câștigul eștt la sorți și vă doresc, dom­niei voastre și soții d-voastră, o­ fericire prosperă și un succes din ce în ce mai mare prețiosu­lui ziar de sub onorata dv. di­recțiune. Binevoiți a primi înalta sti­mă și considerație ce vă conser­vă. I. Grăjdeanu Com. Miera prin Odobești , 1 Iunie, 1915. Vă salut, afectuos. Căpitan, M. Lup­aș­cu Onorate d-le Director. Am primit cu deosebită bucu­­rie vestea din ziarul dv., că, prin bonul n-rul 75.652, am câș­tigat un asortiment sticle de licheur. Alătur aci bonul în chestiune. Nu pot încheia această scrisoa­­re, înainte de a declara pentru Vaporul „Armenia“ seufania­ Romat 22. — Se telegrafiase din Londra că submarina­ ger­man U. 20 (?) după ce a aruncat 38 de granate, a slobozit două torpile în contra vaporului en­glez „Armenia“, lângă coasta a­­puseană a Gornowaliei. Zece oameni din echipaj, cari au scăpat cu viață, au sosit la Cardiff. O parte din marinarii pieriți erau de naționalitate americană. Această știre a produs o mare emoție în Statele­ Unite. (A. T. 1J

Next