Universul, ianuarie 1916 (Anul 34, nr. 1-30)
1916-01-14 / nr. 13
< > 5BAU EXEMPLARUL — Aici III!?. — MU 13 Altă revoluție pașnică .*ecursul anului trecut am atras atenția cititorilor asupra unei însemnate revolutiuni pașnice săvîrșite în Rusia; reamintim pe scurt că era vorba de o mare concesiune făcuta de Absolutism prin chemarea la control și la organizarea apărării naționale, a reprezentanților energiilor naționale. Pasul acesta însemna, din partea Autocrației, mai mult daci înființarea Dumei. Socotim folositor sa chemăm băgarea de seamă a cititorilor asupra unei alte revoluțiuni ce se săvîrșește de asemenea pe cale pașnice, tocmai în capătul opus al Europei, în Angia. Revoluțiunea aceasta e, desigur, mai hsemnată decit cea din Rusia, dacă ne dăm seamă de condicile în pari *’a desvoltat și a trăit Prnn acum Statul Marii Britanii. După ce a primit ultimele valuri ale marii migrațiuni a popoarelor, fiind țara cea mai ferită prin poziția ei geografică, Anglia s’a consolidat cea cintii, și tot mulțumită acestei poziții a putut să-și întindă stăpînirea și să tragă multe foloase. Pe cînd celelalte țări europene se sbăteau încă în cătușele feudale și erau silite să-și organizeze cu mari jertfe armate permanente pentru apărerea existenței lor, Anglia era scutită de această nevoie grea. Pe cînd floarea bărbăției europene pierdea cei mai frumoși ani într’o muncă neproductivă — serviciul militar a fost, destul de mult timp ,- ----------- *« -i. J-iM- • _7 -“*• 211 Anglia, lUXUru S6 putea deda la muncă productivă. Abia un mic procent al poporației făcea serviciul militar, și acela voluntar, erau ele merite de cele mai puțin dispuse în stăruitoare activitate productivă... și de aceea absolut desconsiderate. Poporul englez privea pe militari, pînă mai acu în urmă, ca pe niște tembeli, ca pe niște oameni cari nu sunt buni de nimic. Dacă privim starea aceasta de lucruri comparative cu aceea din toate celelalte țări europene, vom înțelge (fără multe disertațiuni gigante) de ce Anglia a stat de sute de ani în fruntea poporelor pe calea civilizațiuni. Cu cele mai mici cheltueli, Marea Britani a realizat cele mai multe și mai mari foloase. In acesta adiții a intrat Anglia în urele războiu ce se desfășură și acum: cea mai bogată țară, cu creditul cel mai mar? dar cu armata de uscat cea mai slabă printre armatele Marilor Puteri. Dair4 ar fi fost vorba de un războiu în colonii depărtate, africane sau chiar și asiatice, desigur că nu ar fi tulburat organizația Marii Britanii, cu flota ei, cea mai puternică din lume, cu resursele ei financiare și cu priceperea dobîndită prin experiență seculară Anglia ar fi învins fără greutate. Dar e vorba de un războiu pe uscat, în apropierea Regatului Unit; un războiu în Franța și la fruntarea Belgiei; un războiu contra unui Stat, care, după mărturisirea și a prietenilor și a dușmanilor, avea armata de uscat cea mai bine întocmită și mai bogat prevăzută, la începutul luptelor. Față cu aceste împrejurări și avînd de apărat mari.te mari interese: •Erorii:făcut sforțări anumirApt> contempor*1’ vor posterii ea prin măreția și promptitudinea lor. Neavînd muiată de uscat în înțelesul propriu european după un an de luptă și în *«flerul luptei Marea Britanie a trimis pe diferitele fronturi milioane de oameni, echipați și înarmați cu tot ce trebuie. Dar nu faptul acesta e cel mai însemnat, cu toată splendida-i măreție. Opintirea aceasta, oricât de colosală e, nu altern întru nimic structura Statului englez Esperiență adunată în cursul celor șaptesprezecimi de lupte neîncetate a eus însă pe guvernul londorian la încheierea că legați« Marei Britanii nu trăi poate să se lipsescă de ' armată'regulată cum au ce«!®!*® țări europene. Lucru acesta. " cereau mulți aii cei mai de seamă reprzeritanți ai apărării naționale engleze. Ilustrul insp$al Roberts a dus o campanie sistematică, reușind să atragă de partea sa personality marcante și organe de puritate din cele mai cu greutate poporului însă era și rămîm ostilă ideii serviciului miltar obligatoriu, lucru foarte firm Cj de vreme ce o asemenea formă răsturna din temelii ^ desvoltare de mai multe angecuseră: și dacă oamenii de öis, de pe înălțimile sociale, vedeau nevoile ce se arătau la capătul orizontului lor, cei deja neputîndu-se vedea nu înțelegeau pe cei de sus. Venita însă urlatul războiu cu brutalele lui necesități și guvernul preșezat de d. Asquith a trebuit și a putut să pună înaintea țârii mărea problemă și să-i ceară soluția, singura soluție, impusă de împrejurări. Și am văzut, în a optsprezecea lună a războiului euro bean, pe reprezentanții tuturor Păturilor sociala engleze, pînă la ei»je mai de jos, primind legea oriviciului militar obligatoriu, sau cel puțin neob*Tîndu-se ei. Voia,a. ., aplicarea acestei legi vai,,Pj acjm8 d0 (o structura Statu..i , bine, după a noSb^ b Și iată că nenoroci... boia de acum, vrînd-nevis. «duce prefaceri uriaș« Înlăunstrul celor mai mari împărății, mai înainte de a preface fruntariile unora sau altora. a nn țor felia pretinsă în America fie interviewul regelui Constantin Poldiu, 12 125). — Miscellanea: Interviewul acordat de Regele Constantin presei americane, în care se plinge de pretinsele nedreptățiri din partea Quadruplei înțelegeri a fost primit foarte rece în Statele Unite, iar comparația dintre ocuparea Salonicului de Aliați și cruzimile germane din Belgia e socotită absurdă. ^ ^ 3» Mesopotamia Crâncene lupte turco-englez Poldhu, 12/55. — Mesopotamia: O telegrama venită din partea lui Sir Percy cu data de 22 Ianuarie, spune că generalul Aymler a atacat pozițiunile turcești de la Essien la 21. Lupte crâncene au urmat in timpul zilei, cu succese variabile. Timpul continuă a fi foarte rău, încă n'au sosit amănunte asupra pierderilor. Se spune că au fost ■mari de emind&u&i părțiile. De pe alte fronturi n'mam tM, BLOCOSOLJLANDEI Păreri germane 42(23). — Intenția Englezilor de a aplica nu mai sever locul contra Germaniei de a trata porturile olandeze ca pe cele germane, nu a speriat prea mult și se comentează fără surescitare. Cercurile comerciale olandeze declară că, libertatea comerțului olandez și pînă acum era restrînsă la estrem de măsurile și șicanele Englezilor, încît lucrurile nu pot ajunge mai râu.. Englezii bat ap ® n piuă cu blocusul lor, vor suferi relațiuni de îo? cu țările neutrile. Ziarele olandeze relevă că statistica engleză asupra importului olandez e falsă pentru ei, relațiunile comerciale Olandei s'au schimbat cu totul în urma războiului. Olanda lua în timp de pace din Rusia și România cereale, primea mai înainte multe mărfuri din Germania, pentru care acum cea mai mare parte e nevoe de eflutaj in America. Din cauza mobilzărei, consumați« în Olanda « «tai mare. Olanda ara trebuință da mari, cantități ă* piai* șwatra ».rmat* «a- RAZBOIUL EUROPEAN SERVIC»1 “ NOSTRU Tb-TGRAFIC Pe Ironia balcanici, Ce e sg Muntener - Consu- Roma, 10 t^^ntenegrului lus general Silică, la Romani al ministerului Un<;fne muntenegrean a testraseară la Brindisi să aducă din ordinul Președintelui de Consiliu al Muntenegrului, știrea că Regi ® Nikita și guvernul sau au respins toate condițiile de pace ale Austro-Ungariei și că lupta a reînceput pe tot frontul. Regele și guvernul sunt însă în Muntenegru în mijlocul trupelor pentru a organiza ultima apărare. In informația către Consulul general, Președintele Consiliului muntenegrean spune : Sa sperăm ca reintrarea noastră în luptă va pune capăt încriminațiilor calomnioase care sunt mai vătămătoare decît chiar dușmanul. Examinind situația Muntenegrului în urma pierderei muntelui Lowcen, Tribuna crede că poate afirma că în timp ce unele elemente puternice din lăuntru rezistau impotriviidu-se rușinei de a izula, a intervenit pace italo-rusă în numele ,turilor de sînge și pace fraj^ezâ în numele librilor de tradițională temc ceea ce a întărit pe etenii’ ’Statului muntenegrean 'rn împotrivirea lor. (A. T. I.).1- Urmările reverimentului muntenegrean Roma, 10 (23). — Giornale d‘Italia află din Atena. Nereușita păcei cu Muntenegrul face ca Austria sa stăruie în încercările sale de a face pace cu Serbia.A. T. U. Austriacii au ocupat Scutarii. Dezamarea trupelor întenegrane Viena, 11 24). — Teatrul de sud-est: Ieri seară am ocupat Scutari,litera mii de Sirbi tari formează garnizoana orașului s'au retras spre sud fară a da luptă. Trupele noastre au intrat ieri la Niksici, Dnilovgrad, Podgorița. Dezarmarea trupelor s’a făcut fără incidente. In cîteva locuri detașamente munntenegrene n'au așteptat sosirea tropelor noastre ci a depus armele dintainte. In alte locuri, cea mai mare parte dintre dezarmați au preferat captivitatea decit să se întoarcă la vetrele lor. Populatiunea a făcut pretutindeni trupelor noastre o bună primire și uneori chiar solemnă. Escesele semnalate **trrtidă la Podgorița au ini’Je îndată ce au apărut nnmrcMa^TMcnte ansiT°bj. ^ aptele pe frontal bucovinei lorohoi, si Ianuarij D. Coca Miclescu, fost piefist de Dorohoi, care s-a întors la comuna Buda, de lingă frontiera bucovineană, după o ședere le două zile, îmi comunică o serie de amănunte foarte interesante cu privire la ultimele lupte dintre Ruși și Austriac pe frontul bucovinean, cum și asupra situațiunei actuale a beligeranților. Localitatea Buda, din județul nostru, e situată chiar la punctul de frontieră cu Bucovina, in dreptul localităților Lucovița austriacă și Franzental din Bucovina, unde se desfășoară actualmente însemnate mișcări de tmpe și operațiuni militare. La Franzenthal, în deosebi, au fost aduse numeroase trupe austro-ungare, din arma cavaleriei, trupe menite să întărească, la necesitate, forțele angajate du Austriaci, pe frontul de sus, în luptele cu Rușii. Canonada, care nu încetează un moment, este îngrozitoare Populațiunea noastră de la frontieră sl a deprins așa de bine cu aceste grozave bubuituri în ei, nici nu o mai impresionează. In timpul nopților luptele au ceva grandios în desfășurarea lor. Mai întîi reflectoarele cari iluminează puternic orizontul prezintă un aspect feeric. Apoi beligeranții trag ghiule din acele cari, eaploadînd la o mare înălțime, produc o lumină orbitoarei aprinzînd văzduhul, fapt care permite beligeranților să observi reciproc pozițiunile inamicului, spre a îndrepta într’acolo tirul ! Rușii au adus pe frontul bucovinean numeroase forțe, avît din nou intențiunea să ocupe lcalitățile bucovinene: Maria ă, Rarancea și Toporăuți, pentru a putea bombarda Cernăuții de la o distanță numai de 5—6 km. Forțele austriace au fortificat puternic pozițiunile lor. In»eos«*bi armata austriacă de sub comanda generalului Phlant 1'31' lin a organizat o intreasa serie de apărare in jurul traseelor si fortificațiunilor din jurul Cernăuților. 1 . ■ Zilnic Austriacii lunsează la frontieră un balon captiv, pentru a observa pozițiunile inamicului. Rușii atunci la bează un aeroplan și balonul e nevoit să se coboare. Deseori se întîmplă că din cauza bombardărei aeroplanelor, dar la frontiera noastră, giuleline să cadă pe teritoriul județilui Dorohoi. Pe moșia Buda au căzut n di mult două ghiulele fără a exploada și fără a face victime. Bruno. 0 escastrSiă bsGin:,*î baza Mo* nastirui Berlin, 11 (24). — Tea. balcanic : o escadrilă inamică plecată de pe tertoriul grecesc a bombardat Bitolia Mai mulți locuitori au fost uciși sau răniți. (W. B.). (terminul despre intențiile Italiei Albania Nation, 1225). — Știrile privitoare la planurile Italiei în Albania sunt tot contradictorii. Le Petit parisien are o depeșă din Turin că Italia își va retrage trupele din Albania. Alte ziare pariziene anunță că Italienii și-ar fi retras trupele din Durazzo. Le Temps scrie că la Salonic se va întări armata, deoarece Italia s’a hotărît acum sa participe la operațiunile de acolo. Mai cu seamă se repetă în presa franceză declarația că Italia își va schimba politica în orient. in Armata muntenegreană Albania Poldhy, 12/25. — Presa, germană face sforțări ca să explice refuzul Muntenegrului de a primi insolentele condițiuni de pace ale Austriei. Se pretextează tot felii de dificultăți ca..privin fi * întârzierei dezarmărei forțelor muntenegrene, dar adevărul adevărat <i că negocierile începuseră numai ca să dea timp armatei muntenegrene să treacă te Albania. 8hergheli și Monastir bombardate de aeroplane Paris, 12. O grupă de 32 aeroplane franceze au bombardat cantonamentele inamice dela Ghergheli și dela Monastir. Asupra acestuî în urmă oraș, aparatele zburătoare franceze au aruncat mai bine de opt bombe. Ia^giestapt — ISpses de Poldhu. 12/25—Din Elvo, o telegramă prin care se afl că la Berlin au fost copii rasistivi la 12 Ianuarie st. n. Femei copii în grupuri. compact © șismonstrat pe Friedrich, Strass! Unter-den-Linden contra redirsi porfiunei de pîine. . Poliția din Berlin a șarjat lumea, a fost un număr constabil de morți și răniți fini ai răzvrătirilor, la Lipsea a ft adusă infanterie din Colonia. Consfătuiri In chiesa Nauen, 12 (25). — Com Della Sera anunță că conturile dintre Salandra, mino, ministrul marinei țsi, ministrul de război• pelli și ofițerii Superiori1,«i privit chestiunea albanez DECLARAȚIILE primului ministru bulgar Nauen, 12 (25). Ministrul președinte bulgar, Radoslavofi, a declarat, la primirea deputaților agrarieni bulgari că întîlnrea de la Niș a fost satisfăcătoare. A relevat faptul că împăratul german a avut o deosebită bucurie văzînd armata bulgară. Situația internă a Bulgariei e îmbucurătoare. Datorită vitejiei armatei sale, Bulgaria a obținut mai mult decît se aștepta mai înainte. Nemulțumirea e de crezut la dușmanii Bulgariei, iar nu la Bulgari. Ministrul președinte și-a exprimat cele mai frumoase speranțe pentru evenimentele viitoare. In Bulgaria sporește numărul acelora cari sunt pentru o stare de alianță durabilă cu Puterile Centrale, făcind-și mari planuri, pentru viitor. In țară spiritele așteaptă cu toată nădejdea apropiatele operațiuni de război. Știri din Constantinopol Nauion* 12 (25).— Știri din Constantinopol arată că trupele anglo-franceze nu numai că au distrus marele pod de cale ferată de pe Struma, ei au aruncat în aer toate podurile și viaductele dintre Struma și lacul Doiran. Guvernul turc a îndvîiat*""1 cererea Papei, reîntoarcerea în patrie a călugărițelor din locurile sfinte. După știri din Stambul trupele turcești au liberat în 15 st. n., împreună cu insurgenții indigeni orașul Kengares, dintre Ermanshah și Hamadan din mîinele soldaților Ruși. Turcii și insurgenții indigeni au continuat marșul, și au luat orașele Asadabad, Parcani, au respins un regiment de călăreți ruși, cari întreprinsese un atac în direcția Mindoab, dinspre Marana. Rușii au pierdut ÎO0 morți. Un alt regiment a fost bătut în jos de Urmia. Din presa italiană Nauon. 12 (25). — Ziarele italiene anunță apropiata vizită a lui Briand. Popolo , Italia declară că e o datorie sa se vorbească deschis. Pînă acum Bulgarii, Germanii, Austro-Ungurii și Turcii au fost biruitori. Quadrupla a pierdut 3 state: Bulgaria, Serbia și Muntenegru, iar provincii din Franța și Rusia sunt ocupate de dușmani. Quadrupa a suferit înfrîngeri pur dipomatice. Acestea toate s-au întîmplat, fiindcă a lipsit o directivă unitară. Fopolo declară că popoarele Quadruples așteaptă înainte de a veni prinjgv gC_ să fie unificat pravțiune. *n Sinsia mm este lipsă i ® issesy Petrograd. 11/24—„Lokalanzeiger’’ într’o telegramă din Copenhaga, apune că în Rusia mișună o mulțime de oameni fără lucru. Absurditatea acestei știri sare în ochi, căci în vremea de acum în toate țările beligerante aflîndu-se pe front enorm. Contingente de oameni, cei cari au rămas acasă sunt peste măsură încărcați de lucru, care este plătit admirabil Rusia nu este o excepțiune la această stare de lucruri. Toți bărbații scutiți de serviciul militar sunt ocupați pînă la cel din urmă, iar lucrătorii specialiști capătă adesea pînă la 20 de ruble pe zi. Peste tot în Rusia mina de lucru este căutată și încă în așa grad că în multe ramuri de industrii femeile și chiar băeții găsesc întrebuințări diferite, numeroase și bine plătite. (Westmk). a««' -es-#'#»-***»»— IIG Bl [(roBtnl aasiro-itâlian Atab'*' «îs artilerie Roma, li 24/. vlrișurile de la Giudicaria și la nora Mori In valea Lagarina, detașamente inamice încercînd a se apropia de pozițiunile noastre au fost contraatacate și respinse. ■ * | Borgo, în valea Lugana, a fost din nou obiec bombardărei artileriei și unui avion. Ca răspuns, o baterie a noastră a tras asupra gării Cordonazzoen, vâtâmîindu-i clădirea. Detașamentele noastre din Dagazupi, zona Falzarego și Montepiano, și înnaltul Rienzi, au aruncat de asemenea bombe. <* Ca represalii pentru incursiunea aeriană inamica peste Dogna, o baterie a noastră a tras cîteva lovituri peste Tarvis.• O ceață groasă dealungul Isonzului a îmedicat acțiunea artileriei noastre. • Un mic atac inamic în sectorul Santa Maria a fost respins. (Ștefani). Pe po,zolo Un flir S3C0i^r*sau Iun VanflerveSâe Paris, 9(22). — Ministrul beiian Vandervelde a ținut un compus din socialiști, o conferință care a obținut un foarte mare succes El a reînoit asigurarea hotărîrii absolute a socialiștilor aliați de a continua războiul pînă în reparațiile complete. ..Cum aș putea, a zis el, să mă găsesc serind împreună cu socialiștii germani împrejurul postavului roșu al unei mese cînd pe cîmpul înroșit al teatrelor de bătaie se înfruntă încă luptătorii în tabere opuse. Alsacia Lorena se ridică între socialiștii francezi și germani. Nu vom strînge mîna pe care aceștia din urmă ne-o întind că« ei o țin pe cealaltă în mîna Kaiserului, încă pătată de sînge, belgian și francez. Atîta vreme cit va fi astfel, cînd nî se va vorbi de pace, de o pace șubredă, ne vom astupa urechile cu încăpățîmare“. Ovațiuni frenetice saluta tară sfîrșitul discursului oratorului belgian. Pe frontul Briental Șapte pe Strypa Petrograd, 11 (24). — Pe frontul de vest, lingă Illuxt, artileria noastră a canonat cu succes părțile germane cari executau lucrări de întărire. •* Pe Strypa de mijloc, în regiunea Burkanov, forjatileriei noastre ad a semenea deta^' verse. • fegiunea Strupei) de jos, cel de artilerie. * In lupta pentru stăpînirea pîlniilor formate de exploziunea cuptoarelor de mine la nord-est de Cernăuți, inamicul a întrebuințat bombe cu gaze vătămătoare. tetele din Ca:« Slave înfrângeri turcești Petrograd, 44/24. — Pe frontul Caucazului, urmărind pe adversar, am capturat peste 7000 teaskeri și un convoiu de aptiierie. Artileria noastră «A bombardat din nou forturile Erzerumului. In regiunea Malaeghert, am bătut în diferite locuri detașamente de kurzi sprijinite de infanterie. (Westnik). Hușii au ocupat Erzerum Poldhun (25). ~~ Cazacii »a pătruns in fortăreața Erzerum unde a fost un măcel. D JOITI, 141(27) IANUARIE,. 1916 iSCWFSui ministrului Italian Martini Florența. 9. — In sula Cinquecento din Palazzo Vecchio, In prezența președintelui consiliului, autorităților și elitei orașului, ministrul coloniilor d. Martini a rostit un discurs. Ministrul a reamintit că poporul italian a avut sentimentul est războiul de azi se dă pentru dreptul național, pentrru care patru generations succesive de principi și cetățeni au luptat contra aceluiaș dușman. Un asi unde războiu nu putea fi de cît ‘p>*dtt necesar și sfînt, nu ascuns veniului/a trece , , nimic din angajaprQî ua^..!.’din intențile sale. JiI. tfmn p^tribita «în jinta noastra în victorie. Erois„ai armatei noastre și acțiunea DUJm trîmbițată dar splendidă a mamei noastre sunt. O garanție pentru aceasta. Leni-nit Guiagiul admirațiunei și recunoștinei rationale precum și’ regelui ca*© soldat, trăește» printre soldați, 'mește ca un principe și un camarad , principele veghind și ajutînd camaradul îmbărbătînd. Puterea convingerei noastre este întărită de consimțimîntul și cooperarea poporului. Minunata unitate morală a tarei și revendicarea puterei noastre militare sunt de pe acum cuceriri și din cele mai de seamă, dar voim și alte victorii sau mai bine zis voim victoria și nu vom neglija nimic pentru a o asigura. Cîteva epizoade cari n’au fost fericiți nu scade voința noastră și nici nu slăbește credința noastră. Atunci cînd Europa este strînsa întrun cerc de fier și de foc și cînd luptele se dau în regiuni atît de numeroase și atît de diferite, nu este cu putință a se rezista pretutindeni cu aceeași energie și sa se opună pretutindeni îiicos și rezistenți, iar pe de parte nu trebuei ca un succes al dușmanului să fie socotit ca om ce ireparabil. Dacă s’au făcut greșeli în conducerea războiului, greșeala este fecundă în învățăminte , ea va învăța pe aliați să mediteze mai bine asupra concordiei acțiunei lor, să aibă o mai intimă comunitate de judecată, o mai deasă frecvență a contactelor, nu tot căzut nu ni se poate imun» la abstensiuni, neglijențe sau misiuni de sfaturi. Nu pi &*. în< să face totul și nu Arebue mai » Ies să împrâștiem forțele noastre și mijloacele tehnice pe cari jäh« boiul de astăzi le v” a atăt puternice și de variate. Crăcea, trînd sforțările noastre tomr în punctele unde ne chia>m apărarea granițelor noastre naturale și sangardarea viitorul nostru politic și economic Am cà i bun concurs cau/i comune și lucrămi pentru găsirea încheiarei păcei. Aceas» zi sos* cînd înțelegerea va/î si fii forța să se plece în fața /re^hiui ; cînd ja* t știu a va fi.nri^rar ceea ce vioi ferita a disru< cînd știința nu i va da corvu;3.T sfiu cruzimea i barbare, cîry'Italia sigură In marea sa va /ea marginile pe cari Dante i ra b Tat, cînd poporul sîrbesc r fi reintegrat în plenitudinea^^cosndents' sale. D-l Afartini evocă merite* patri^ice ale Toscanei !n istorii și n vremurile de azi. Relevă deoria tuturor de a subscrie I*mprumutul național pentru că războiul se face cu bani și banul dat patriei va aduce triumful dreptului național și dreptului uman. Oratorul a încheiat, urind do* generația sa, care a văzut zilei* cele mai triste ale Italiei inainu de resurectiunea sa națională, sa poată fi îmbărbătată prin viziun ■nea Italiei atît de mult visată, puternică, sigură, strălucind în aureola victoriei și propagatoare pentru a treia oară a civilizațiunei latine în lume. (Ștefani). 17Q1 tmn. Ciocniri inverșunate iatre francezi și germani Paris 12(25). În Belgia, aproape de gura rnului ischl, in regiumet Nyeupilcb (germanii au efectuat o bombardare extrem de violentă, pruncind nu mai puțin de 20 de mii obuze, infanteria germană s a încercat. In deșert după aceea să dea un astt. Opriți de focurile încrucișate ale artileriei franceze, Germanii n'au putut să iasă ,din tranșee, afară numai de citeva grupe,pe care bateriile franceze le au risipit numaidecât. ln regiunile Boesingue, Héllas și Steinstrade, artileria a fost de asemenea prea activă de amândouă părțile. Grupe germane, care se încercaseră să treacă peste canalul de la Treiscis, au fost respinse de focurile infanteriei și mitralierelor franceze, sprijinite de artilerie. La Peris, Germanii, după ce au făcut să explodeze o mină, au încercat un nou atac care a fost oprit indatit cu focuri de armate și de puști. Un al doilea atac, îndreptat ceva mai la sud, nu a avut mai mult succes La nord de Soissin'• bateriile rdSf,.'Uat tranșeele ' "ora 429, la est în regiunea franceze a germane ăela de. fermo Udat’ Troip9 * focurile artileriei franceze, îndreptate de aeroplane, au făcut stricăciuni serioase unei baterii germane. Un articol al lui „Times“ Paris, 9(22). Criticul militar al ziarului ",Times" publică un interesant articol asupra noilor metode de război. El se ridică împotriva ideei de a sparge liniile germane într’o bătălie, ceea ce e imposibil în războiul actual Chiar dacă pozițiile actuale ale dușmanului s‘ar menține aproape intacte, noi am putea să-i cauzăm astfel de pierderi încît la urmă am învinge. Din acest punct de vedere noi am făcut din ce în ce mai bine cu fiecare nouă luptă. In Septembrie am obținut o victorie serioasă, căci am scos din luptă 150.000 de Germani și luat 150 de tunuri. Ofensiva generală a tuturor Aliaților și ofensiva generală pe toată întinderea diferitelor fronturi, este o tactică care treime și atingă Germania întrum chip foarte dureros zdrobind prima linie de tranșee cu obuzele noastre, fîrcînd o barieră de foc în spate pentru a aștepta întărirea terenului și înaintarea tunurilor mari, putem nădăjdui că vom cauza dușmanului pierderi mai mari decît ale noastre. Scopul de urmărit este să continuăm a omorî sau răni 200.000 de Germani pe lună pînă în clips, în care orice om în Germania își va da seamă că îndeplinirea planurilor. Valerian... î slute! «găste, eg putință. .ivAw^Si. COHÎFS SCnmplim «ru2UUt- -In Germania Paris, 11 (24). — In toată Germania «e semnalează manife»stațiuni contra scumpirei alimentelor. ziarele nu vorbesc nici o dată șe aceste tulburări decit pentru a le desminți. E lucru stabilit că aceste turburări au fost numeroase și violente. La Ludwigshafen cavaleria a șarjat pentru a risipi mulțimea revoltată. Au fost doar răniți. La München unde au fost de asemenea manifestațiune violente, afacerile merg prost și numărul faliților crește. Scrisorile primite de prizonierii germani din Franța cuprind amănunte interesante <*■supra mișcărei ce a provocat-o în Germania, prelungirea războiului. La Chemnitz s'au produs tulburări. In special scumpetea ouălor și a untului a inlărdat populația, care a devastat mc*gazinele. Încarsarea de aeroplane contra orașului Ancona Romă, 10 (23). — Agenția Stefani spune că comunicatul oficial austriac vorbind de incursiunea de aeroplane contra orașului Ancona la 47 ianuarie stn., a s Pus textual: „Aeroplanele noastre s'au înapoiat toate neatinse". Această afirmațiune trebue dezmințită, căci unul din avioane LV a fost distrus, iar cei doi aviatori, ofițerul de marină Alexander Ulmansky și sublocotenentul de geniu naval Karl II»,bassk au fost făcuți prizonieri. (Ștefani). întâmpinarea regelui Niehita la Lyon Lyon. 12. — D. Denys Cochin va sosi la Lyon, ca să primească, în numele Frunții, pe regele Nichita al Muntenegrului, așteptat acolo. as»--*- Ui iiíi de zi a țara lui Ferdinand Sofia, 44/24. — Hegel« a emis ordinul de zi următor, tîrmînd dorința scumpei mele armat», care mi-a fost exprimată prin mijlocirea generalisimului și șefilor celor mari ai trupelor, am primit să mi se confere demnitatea de general feldmareșal, în semn de mulțumire către Dumnezeu și de recunoștință, față de soldații mei pentru vitejia lor devotată, și, pentru strălucire!, tot victorii. (Agenți*, tndgwift).