Universul, mai 1916 (Anul 34, nr. 119-149)
1916-05-01 / nr. 119
fi Í Realitatea sihatisi Faptul că Puterile Centrale, în deosebi Germania, dețin teritorii însemnate inamice, e considerat de mulți ca o garanție pentru acele puteri, că atunci când va sosi ora încheierii păcii, își vor putea impune condițiile. Se uită însă un lucru : Că puterile înțelegerii multiple dețin la rîndul lor și mai întinse teritorii inamice, — și anume aproape întreg imperiul colonial german. Prima colonie germană care a căzut, a fost înfloritoarea Kiao-Cean, în China, aproape de Peking. Portul Tsing-Tao a fost luat de japonezi cu ajutorul diviziilor navale engleză și franceză din mările chineze. Apoi a urmat colonia logo și Deutsch-Süd-West Afrika, pe care le-au ocupat murii credincioși imperiului britanic. După aceasta, marea colonie Kamerun a fost luata, și Deutsch-Ost Afrika atacară de asemenea, o lovitură cu care se va fi sfirșit cu posesiunile germane din Africa. Cele din Oceania, de asemenea, sunt parte cucerite ( ( Samoa, Carolinele, Noua-Cuhnea), parte nu vor mai putea opune împotrivire... Va să zică, au și Aliații Înțelegerii grele ipotece asupra adversarilor lor. Se socotește numai în Africa, după chiar datele oficiale germane, la nu mai puțin de 1 milion 712.300 kilometri pătrați teritoriul pierdut și anume: 87.200 Togo, 790.000 Kamerun, 835.100 Africa germană de sud-vest. Aceasta întindere echivalează cu suprafața totală a Germaniei, Austro-Ungariei și Franței la unjloc. ’ ’ Dar mai este și altceva. Nu numai cuceririle teritoriale contează, ci si expansiunea economică, industrială si comercială. Aci de asemenea Puterile Centrale sunt gîtuite, si n’ar putea ridica prea sus glasul la o eventuala negociere pentru pace. Mările sunt stăpînite de puterile înțelegerii; e zadarnic să se mai tăgăduiască acest lucru, căci îi confirmă faptul că dela 1913 la epoca actuală a războiului, comerțul exterior german a căzut dela 10 miliarde la 3, — va să zică s’a redus la mai puțin de o treime. Este în mîinile puterilor înțelegerii ca să mențină această sugrumare a vieții economice germane și să o reducă încă și mai mult, și aceasta valorează tot atât, dacă nu mai mult, ca și deținerea oarecaror teritorii inamice. Ea trebuie să dea mai mult, de gândit avantagiul acesta, căci dacă teritoriile se pot întoarce ușor la posesorul lor, — adesea piețe pierdute sau se mai pot recuceri, — mușteriul deprins odată să cumpere în altă pare, nu se mai întoarce la vechiul furnisor. — Trebuie deci sa-i fie mai degrabă Germaniei să nu-și piardă, temelia economică a înfloririi sale industriale și comerciale, decit Franței sau Rusiei să-și redobândească teritoriile ocupate de inamic. Toate aceste considerații pot servi la o cumpănire a situației mai conformă cu realitatea. Ziua de mâine — Statele-Unite, Franța, Anglia și Rusia — D. H. G. Wells, ilustru scriitor englez continuă publicarea studiului său asupra Europei de miine. Din capitolul publicat hn urmă, extragem, după ziarul Le Temps, pasajele următoare: .. . in articolul acesta îmi propune să fac cîteva conjecturi asupra evoluțiunii ce așteaptă pe aceste patru state mari, alte căror destine vor fi, de aci înainte, mult mai intim amestecate decitm au fost in trecut istoriile lor. Cred că cursul stelelor tinde să grupeze aceste state intr o alianța de pace suverană, garantă a Parii lumii. Se poate să m ăi intre și alte stele în această constelație, de exemplu ștalta, Japonia, o confederație a statelor Americii latine. N’am însă de grind să mă ocup de această eventualitate deocamdată, ci mă voi întinde cu vorba numai asupra formării simpatiilor luminate si scopurilor comune dintre Franța, Rusia și țările engleze. ..Printre lecțiile experiente, este ura pe care toate aceste țări au învățat.o in comun, in cursul celor ui, urmă doi ani, și au pierdut mult din încrederea lor Alees* cazul mai curieos* biro p :tr . Statei.'.Urme ale Agricjicii. la it''"• in tiul războiului, ii‘ateio unite erau in prana duhmii rudiu.’ I '■ pluteau dasupra ’politei internaționale gr ]]orale: că n aveau rebunita de aliați și aici d ■ c.? să se teamă de inamic:, că consituiau un fel de loc de add posti?i contra razboiului in conica tutelor gr.ii- Ier și rujinășiilor dureiasa 1- Lumii-Vechi. Fiind ele ii siguranță, puteau să intervin, cu o hotartre cruntă, ca să proteagă pe conaționalii lor din toată lumea.’ Nu bombardaseră ele Algerul?... „Mi-aduce aminte cu curînd după deschiderea ostilitaților,de intiam la Savoy Hotel, in Londra, prin atunci de americani luați la goană din Europa. Se întîmplă că atelierul meu era un om de oarecare importanță diplomatica și că mai mulți dintr acești americani, veniră *să-i vorbească. Erau toți adăpați de noțiunea răsuflată a inviolabilității americanilor. Indignațiunea lor era comică, chiar în ora aceea gravă. Unii au fost maltratați; alții își pierduseră bagajele în Germania.Cînd mi se vor înapoia?** întrebau ei. .Unii păreau să fie convinși că um turist american avea cu totul dreptul— și-n timp de pace ca și în timp de război—sa hoinărească prin Vosgi ca și pe țărmii Rinului, așa cum le plăcea lor. Era o familie care s'a apucat să dea tîrcoale printre liniile franceze și germane, cu totul senină și inconștientă de puținul respect al țăndărilor de obuze pentru naționalitatea americană... Din momentul acela, națiunea americană, din punctul de vedere politic, a îmbătrînit cu o sută de ani. „Oamenii din Statele Unite s-au lepădat acuma de ideea falsă că există o emisferă orientală și alta occidentală, și că nimic nu poate să pătrundă,dintr'una ghhir alta, decit imigranții, turiștii si comerțul. Acuma își dau socoteala că lumea noastră, este un singur și acelaș glob, a cărui circumferință se strînge din ce in ce mai raurt, dacă o măsurăm la fiecare 10 ani, luînd ca unitate drumul ce se poate face într'o zi. Acuma silabisesc lecția pe care englezii au învățat’o în curgerea celor 20 de ani din urmă, și anum,> ca: lumea noastră, e o lume unică, iar baionetele sunt un seceriș care se propagă; că, răsar numai și scot muguri, oricît de dejmrii, îți vei închipui că sunt, și că va veni un moment, cînd vor ieși dinn plimbat chiar sub nasul tău.. „Nu e pace reala decit numai pacea lumii Întregi, și această pace nu va fi asigurată decit numai prin silința lumei întregi de a combate și de a înăbuși spiritul de agresiune, orișiunde s-ar manifesta. Pentru oricine urmărește presa americană, această deșteptare de conștiință est din ce în ce mai evidentă. Da la visuri!oaie de neamestec și de nespusă superioritate, America se întoarce acuma, repede la concepțiunea unui rol activ în greaua lucrare a politicii constructive. Se gândește la alianțe posibile, se gindește să arunce greutatea influenței sale in balanța în care sunt puse butiul drept și siguranța. Sătulă de a fi, în politică, un David Thoreau retras in păduri, un fel de pustnic vegetarian printre națiuni, o ființă cu virtuți negative, cu multă inconștiență,—iar‘o că‘și încinge mijlocul ca să ia, în munca lunii, o parte virilă printre ceilalți oameni“. Vom da urmarea studiului d-lui H. G. Wolfe în numărul viitor. _____________________________ SCRISORI DIN PARIS ■ 1111 ........ 1 — Cum văd parizienii pe prințul Alexandru Parisul a făcut prințului Alexandru al Serbiei, o primire demnă de el și de marea capitală, întreaga emoție pricinuită de bătălia de la Verdim a găsit, ocazia favorabilă,să se risipească, în energice manifestații ale mîndriei naționale. Dacă—cițiva plictisiți și blazați — pe ici pe colo — n’au putut să-și ascundă îngrijorarea — massa națiunei franceze a rămas ce a fost de la începutul războiului: virilă, încrezătoare, plină de credință în viitor. Ea știa, că lupta este îndîrjită, implacabilă, dar mai știe că toate sforțările disperate ale Germaniei vor rămîne neputincioase— pentru a-și realiza visul monstruos de aservire mondială, pe care l-a conceput și preparat timp de i0 de ani. Ea mai știe — mai ales azi după Conferința de la Paris— că Germania și sateliții săi sunt incapabili să sfărîme centura de fier și foc, care se strînge încet și sigur împrejurule pînă la sugrumarea finală. Omagiul pe care parizienii l-au adus tânărului șef al eroicei armate sîrbești, este o mărturie formală a voinței Franței și Aliaților săi, că războiul nu se va sfirși, fără ca toate reparațiile să fie obținute și toate garanțiile luate în contra a noi atentate. Dar în particular, aclamațiile, ce a fi însoțit pe prinț în tot parcursul drumului său Și pretutin eleni unde s-a arătat, exprimau un dublu sentiment de recunoștință și de reînviere. Recunoștință! Aliații și mai ales Franța, nu vor uita nici odată, ce datorase rezistenței îndirjite a două popoare — belgian și sîrb — care au preferat ruina dezonoarei ! Reînviere! Nu mai este nici o îndoială că B*s Ma și Serbia martirizate, sifircște sub forța bru. vor fi restaurate in mod glorios în integritatea drepturilor lor istorice. Dar cine este, ce a făcut și ce caută aici, acest prinț — căruia Parisul și apoi Londra — i-au oferit întîiere flori ale primăverei, suflul femeilor - aplauzele bărbaților și omagiile tuturor? Este în vîrsta cinci prinții fac de obiceiu astfel de călătorii de-a lungul capitalelor — pentru a lega ambiții politice sau pentru ■t consolida dinastia printr’o căsătorie princiară. Cu acest scop sosit-am aici? De loc în vîrstă, de abia 28 de ani, este un erou curat și sever, a cărui nenorocire complectă și nemeritatfi aparține prin frumusețea și măreția, ei, marilor subiecte, ale istoriei. Acest învins provizoriu, care merită toate onorurile ca și toate victoriile, este: Alexandru Karagheorghevici, general șef al armatei sîrbe, legitim descendent, prin ginge și suflet, al acelui sublim țăran,cneaz, care fu liberator al Serbiei și teroarea Turcilor". , Regent al regatului, în timpul boalei tatălui său, el a domnit în țara sa în acelaș timp în care lupta și titulatura sa fac în jurul numelui ce poartă, zgomotul unei trîmbițe resună asaltul, înainte de a cunoaște gloria dureroasă, epopei?» martirului, crucificarea poporului său, Alexandru al Serbiei a fost autori,!! vess! și măreț, colaboratorul novice, continuu și perseverent, al unei mari victorii. În timpul războiului balcanic — avea de «bin 24 de ani—studentul în drept de la Petrograd, laureatul tinerei Universități sîrbe luă comanda primei armate avînd ca ajutor pe generalul Rovanovici. Pe drapelele noi ale regimentelor sale, prințul înscrise, cu litere de auroră și de foc, victorii]« de la Kumanovo, Frilep și de la Monastir, — debuturi magnifice a căror strălucire depăși — ca un fulger — hotarele țării sale. Vine al doilea război balcanic — provocat de trădarea bulgară. Prințul Serbiei conservă comanda armatei sale și acoperi de praf luminos și de iarbă de pușcă însingurată stindardele deja botezate în sînge și foc. Regentul Serbiei, nu era deci un debutant în arta războiului și a strategiei, când ultima lui Austro Ungariei deslănțui marele războiu. Regele Petru, neputincios și bolnav, știa în ce mîini lăsa regenta regatului și boutardamentul și un rom al armatei. Istoricul viitor nu va găsi destule cuvinte de laudă, pentru valoarea individuală, pentru rezistența colectivă a acestor soldați-țărani pe cari prințul Alexandru îi cunoștea, îi iubea, îi vizita și nu-i părăsea decît, ca să-l procedeze în pericol. În ochii unui tînăr șef, bătaia este totdeauna frumoasă! Dar cu este de greu săfii mare în înfrângereî ’Prințul Alexandru își rezerva dreptul să uimească lumea prin splendoarea retragerei prin care—de la Prizrend la Scutari — conduse în ordine o armată ruptă de oboseală și sfîrșită de foame. Călare și pe jos, prințul era pretutindeni în două zile și jumătate a străbătut un drum pe care generalul Putnik îl făcea în 11 zile purtat pe brațele oamenilor săi, drum pe care miniștrii sîrbi l-au parcurs de abia în șase zile. Grație repeziciunei prințului, solidele sfărîmături ale Serbiei vii găsiră la Scutari adăpost și puțină hrană. Nimic nu tulbură calmul pe care prințul îl arătă, pentru a impune celorlalți această virtute supremă de soldat. Cînd hidroavioanele austriece svîrșiră bombe asupra cartierului general, Alexandru al Serbiei, știu să măsoare pericolul unei plecări în dezordine și spuse în mod simplu: „Stați că stau și eu!” De asemenea, regentul Serbiei nu plecă din, Corfu decis după ce a văzut și supraveghiat, îmbarcarea tuturor trupelor al căror șef rămîne pentru inevitabile victorii ale luminosului mine. Prințul Alexandru, venind din sfinte și mutilata sa patrie—asemuitoare unui cămin de nestins incendiu — a sosit în Franța ca pe un al doilea pămint natal. N’a sosit aici ca să-și repauzeze tinerețea neînfrîntă de oboseli și de pericole. A venit să arate, că nici ardoarea sa, nici a vitezei sale armate nu s’au sfărimat pe panta alunecoasă a înfrfngerei! El poartă — tînăr vultur rănit — o aripă măreață ale cărei, pene înroșite ’se vor șterge și usca de sîngele vărsat — pentru a-și lua din nou sborul către soare. Aici, în tăcere, poate pr.găti liniștit măreața revanșă Miestert a’urea acest*-irolitrar putea prepara mai minuțios și mai solid, tot ce va fi necesar pentru liberarea țărei sale și victoria definitivă... # Parisul a primit și salutat pe Alexandru al Serbiei în numele Franței, în numele Aliaților săi, în numele tuturor acelora ce sunt în tranșee și cami combat, ca niște giganți, în fața Verdunului de 50 de zile pentru libertatea omenire!! Parizienii au văzut și citit, în privirile dulci și pătrunzătoare ale acestui prinț miop, dorința Sfîntă și justele speranțe de reînviere ale patriei și națiunei sale. Franța întreagă știe că el a venit la Paris cu acelaș avînt ce poartă vulturul răpit către raza de soare! Ș’apoi, se poate uita răspunsul ce acted prinț,cavaier a făcut propunerilor de pace ale Germaniei? . Cuvîntul Serbiei este angajat”! Cuvîntiu Franța de asemenea! O. Radulescu-Mirtza pori.?, mnrtir — —wBringsgggtfgj^ g?Aj- îj -^g> - - ----* Luptele, din Armenia Progrese rusești pe țărmurile măreleste. -Isprava eroică a oui detașament rus Petrograd- 28(11)- Pe grada țărmului mărei, elementele noastre au: ■ progresat la vest și la sud-vest de orașul Platane. • in cursul luptelor cari au avut loc in regiunea la vest al Ashkalia, turcii au înconjurat un detașament rusesc, compus din soldați de rezervă. Acești soldați preferind o moarte glorioasă unei predări rușinoase, avînd în cap pe subofițerul Foiiașvili, s-au năpustit asupra escortei turcești, au înfiiat-o și au ajuns apoi regimentul lor.it. Am respins prin focul nostru de artilerie toate încercările turcilor de a da o ofensivă în direcția Erindjan. (Westnik). vase engleza torpilate fără avertisment- Karnervon, 29(12). — In Camera Comunelor. Macnamara, sub scri‘<anul amiralității, a declarat că între 7 Octomvrie 1915 și 7 Mai 1916, 37 de vase britanice nearmate și 22 de vase neutre au fost torpilate fără avertisment. Maonamara a declarat că cea mai mare distanță de continent în care submarinele germane au scufundat vase comerciale nearmate, fără a le fi dat ajutor, a fost cazul ,,Silverash“, din 6 Octombrie 1915, la 1811 de mile de teritoriu. PCILITIC. Ungurii în tot cursul istoriei nu au avut decât un singur scop: acela de a asigura triumful naționalităței ungare, subjugarea celorlalte națiuni și crearea unui stat ungar neatîrnat Revoluția de la 1848 era ca pe aci să asigure ungurilor, realizarea visului lor; armatele austriace fuseseră învinse, și celelalte naționalități înșelate credeau că sunase și pentru ele, ceasul libertatii. „ Din nenorocire, Habsburgii Învinși, fac apel la armatele țarului rusesc și acestea intrînd în cîmpia Ungariei, înăbușe, răscoala Mai apoi, intervine acel faimos dualism austro-maghiar, care avu de efect distrugerea autonomiei Transilvaniei și începerea unei ere de maghiarizare a tuturor elementelor, care voiau să-și păstreze limba și credințele lor. Cu o îndirjire și o îndrăsneală fără seamăn, ungurii, reușesc sa joace cel mai însemnat rol în monarhia habsburgică și să conducă ei politica externă a întregei monarhii. Nu mai este astăzi un secret pentru nimeni, că lor se datoresc în mare parte nenorocirile războiului actual. In cursul războiului, după ce au aruncat în foc, și au lăsat a fi măcelăriți, sute de mii de români, sîrbi, slovaci; tot ei se maia ® plîng și tribuna Camerei ungare răsună de tot felul de acuzări. 1). Polonii declară, că Austria profită, de acest războiu, spre a slăbi elementul maghiar. Contele Karolyi, șeful partidului independent, se plinge, că culorile ungare fuseseră smulse de pe pieptul unui ofițer ungur și că tricolorul ungar fusese scoborit de pe citadela Belgradului. In Europa întreagă ei reușiseră să facă să creadă toată lumea că poporul ungur este re-( prozei)lantul libertatii, pe cînd în realitate erau niște năprasnici asupritori. Cînd Germania a propus o mai strînsă uniune economică între ea, Austria și Ungaria, poporul ungur a înțeles pericolul acestei uniuni care pregătea egemonia germană și de aceea el caută să întrezieze și să împiedice realizarea ei. Amicii contelui Tisza scriu și protestează contra unei astfel de uniuni. Politica ungară, oricare ar fi rezultatul războiului, a dat deci greș. Dacă Germania ar fi învingătoare, Ungaria devine un fel de stat confederat german; dacă din contra este învinsă, oricine își poate da seama, că Ungaria va pierde însemnătatea ei, fiind redusă numai la teritoriile ocupate de populațiile maghiare. G. Meitani . »«afS&Sggk ? 3 WLtMtm WMS «SMäiäS äLiftMeäN Paris, 28 (11). — Răspunsul riscatelor Unitfe pune guvernul german în fața unei situații grele, care poate fi cuprinsă în această dilemă: Sau să anuleze concesiunea propusă și să reînceapă în mod intensiv torpilările, cum s’artă■V* •• demnitatea gemană va cere-o. Dar atunci, suntem în fața unei rupturi imediate, fără nici o discuțiune prealabilă. Sau să se supue lecției date de Statele Unite, a menține concesiunea făcută renunțînd la compensația cerută. Atunci guvernul riscă de a-și atrage mânia celei mai mari părți a opiniei publice i’l’iată de pangermaniști și de a-și pierde prestigiul pe lîngă neutru. Hotărîrea pe care o va adopta guvernul german, nu va arăta dacă el poate continua blufful, sau dacă din contră, el trebue să facă și să se închidă de teama de a adăuga încă un nume pe lista dușmanilor săi la. așteptare- presa elvețiană pare convinsă, că ruptura dintre Germania și Statele unite nu e decît amânată și că ea se va produce mai strain, căci Germania va viola desigur în curînd noile sale făgădueli. Ziarul „La Tribune de Geneve” explică astfel nota președintelui Wilson : „Ca un om pe care citirea răspunsului german l-ar fi plictisit peste măsură, el trecu peste conținutul său, închise ochii și declară ca o consideră ca un angajament de a observa de acum înainte legile internationale. Din partea, sa, presa engleză, crede în general, că nota d-lui Wilson nu va împiedica Germania, după toate probabilitățile, de a continua torpilările sale. (Agenția Radio). Berlin, 28 (11). — A doua zi după răspunsul german la nota americană, agenția. Havas telegrafia în lume articolele presei pariziene cari spuneau în unanimitate că acest răspuns era neacceptabil pentru America. Mai ales „Journal des Debats” declara că mi sar putea face lui Wilson injuria de a se îndoi de răspunsul lui. Presa franceză exprima astfel în mod neechivoc siguranța sa că o ruptură se va produce între Germania și Statele Unite, conform cu dorințele împătritei înțelegeri. Or, se știe că răspunsul Statelor Unite a fost cu totul altul decît cel sperat la Paris și la Londra. Dar în loc de a-și mărturisi decepțiunea, presa franceză afectează astăzi că este încîntată de întorsătura evenimentelor. Ea califică răspunsul american de dezastru diplomatic pentru Germania, iar agenția Havas telegrafiază in modul cel mai serios articole din presa pariziană celebrînd victoria repurtată de împătrita înțelegere în conflictul germanoamerican fată de o atare mentalitate de atari piruete, rămâne cineva cu adevărat dezarmat. împătrita înțelegere face în mod sistematic mina de a triumfa, după fiecare din înfrângerile ei, atît militare cît și diplomatice. In adevăr, n’are nimeni dreptul de a se mira după experiențele de mai înainte. Presa franco-engleza care a avut îndrăzneala de a celebra evacuarea Varșoviei, retragerea de la Dardanele, căderea Rut-Ei Amarei și o ofensivă germană, de la Verdun, sca triumfuri ale înțelegerei, are desigur dreptul de a jubila cînd gratie [ra ichwîpi difArrhiá’Vieí frmis'n. ’ ‘patnotul germano-american este evitat. W.ii.: Luptele din lesopoaifa Armata turcească Paris, 28111). — O telegrama din Londra declară că armata turcească din regiunea de la Kut-El-Amara e foarte slăbită și că pare incapabilă de a întreprinde noui operațiuni active. (Agantia Radio). Rușii la 175 kilometri dev fiaonai! " Marșul victorios al inșilor în Asia mică a dat ce rezultat ocuparea orașului Kashchriae la o depărtare de 18 kilometri de fruntaria persană și situată la 7.75 km. de Pigtted, pe draanul cel mare dintre Khimanshat și Bagdad. Ocuparea acestei importante poziții deschide trupelor rusești drama Mesopotariei și apropie momentul evenirea sutelor hotărîtoare de care e legată soarta orașului, Bagdad, a cărei cădere va decide și de viforul Turciei de Asia. Independent se desfășoară o altă acțiune militară numai pur.important, în sfera marei Negre. Aci, de asemenea toate sforțările armatei turcești de a reocupa teritoriile și pozițiile pierdute sunt cu totul zadarnice. Dimpotrivă, turcii dau înapoi în multe locuri. (Ag. N. S.) SíHúi öí S,? SH0fl 67 în audiență la Kaizer Viena, 28 (11). — împăratul a primit pe literata suedeză Annie Wall Aubrice, care i-a prezentat o broșură scrisă în contra Italiei și intitulată „Un popor înșelat”. In audiență împăratul a primit broșura și a permis ca Annie Wall să-i raporteze amănunte despre evenimentele observate de dînsa la Roma înainte de începerea războiului (K. B.) Istra Kitchener și grupul rusesc sosit în Anglia Roma, 28(11).—Din Londra se anunță: Mareșalul Lord Kitchener a trecut în revistă în piața -buelar a ministanului de răsfeoiu, grupul de ofițeri și soldați ruși veniți în, Anglia pentru a ft a fi arta la fabricarea maniții]sr — (A. T, I.). I j l J ; V XI-m 751S TOATE ! M. I. Cine e d. M. S. iouescu? < A fost în tinerețe un modest actor, băiat foarte onorabil, care, văzînd că cihistuul arid al teatrului nu poate duce departe, să lepădat de artă, și astăzi e șef de gară într’un oarecare colț al I României, respectat’ de subaltar , fiii săi, iubit și apreciat de superiorii săi. Ce am cum M. S. Ionesco? O farsă faimoasă a distinsului actor d. Gîrlă, pe care-mi propun s o povestesc cetitorilor noștri, fa, făcut celebru în teatru pe acele vremuri pe acest modest actor. : nu ce i se zicea lui M. S. Ionescu? Fiindcă tînărul actor, pe vremea aceea, ca să se distingă de numeroșii Ionești din țara asta,vrea mult să i se zică M. S. Ionescu, ceea ce îndritui pe coleg "ii săi să 1 numească scurt d. I Mese Marele nostru Grigore îvanolescu plecă cu trupa sa, din Galațui s.o .,porulu i"Wiederich Carol , să joace la Viena celebrul Um reertor și să afirme că sunt și ’n țara noastră talente de seamă, vrednice de marile teatre din Occident. Vaporul înainta despicînd undele Dunărei și, pe cînd Grigore Manolescu și Aristizza Romanesscu, într'un colțișor al vasului, calculau urmările unui insucces și răspunderea ce și-au asumat-o j prin măreața lor întreprindere, artiștii și artistele ce-i alcătujiau trupa erau voioși, despicînd văzduhul cu rîsetele și cîntecele lor. Necunoscutul îi înaripa, țestul către care ținteau îi înviora și le dedea parcă puteri noui de exuberantă și veselie. sh cu cît vasul înainta, cu a•biele păsări călătoare deveneau mai sgomotoase, mai vesele, mai născocitoare de jocuri cu jcari cercau să risipească norii de 1. .r 1»a'măștilor sur.fi. V. * u [UNK] [UNK] aceasta artistică era dusa tot mai departe, atrǎgînd admirația călătorilor străini cari avea norocul să se afle cu ea. Iar în serile înstelate, în penumbra covertei, actorii din trupă se strîngeau într’un colț și intonau în cor imnuri de veselie sau de melancolie, can le aminteau de țara lor care se tot depărta de ei. Dar serile erau așa de răcoroase, încît cei mai mulți dintre ei stau bine înveliți în paltoane, ei să nu răcească. Aveau toți paltoane cu ei, afară de bietul .’.*.■!■ ] care, socotind că e mai bine să prefacă nefolositorul său palton în arginți luați de la un teîal din Galați, tremura de frig în hăinuța lui strimtă și-și ținea într-una mîinile în buzunar. Așa că, bravul Cîrjă, locotenentul credincios al lui Manolescu, care era printre artiștii trupei, se gîndi că ar fi nemerit să aplice preceptul Mîntuitorului: „Cine are două cămăși să dea una, api capelui său care nu are nici una”. Nababul trupei era apreciatul actor societar de la Iași, Gostică Ionescu, mort nu de mult, care avea singur din trupă o bogată garderobă și două.. două paltoane. furi Gîriă, mucalitul Cîrjă se gîndise să înzestreze pe .Lese cu un palton, spre a nu mai tremura de frig, iscodi o farsă. — Draga Gostică. zise el lui Ionescu întru seară răcoroasă, pe cînd se aflau cu toții pe covertă și bietul Mesă tăia la cuie. Tu ai două paltoane, împrumută cu unul pe bietul Mese, nu vezi cum tremură? Gostică Ionescu stătu pe gînduri, apoi, în fața stăruințelor lui Gîlcă, zise lui Meșe: — Vino cu mine în cabină, am să-ți dau paltonul meu cela». Și se execută. Dar, cînd reapăru Mesă,pe covertă, îmbrăcat cu paltonul lui Costică Ionescu, toți cei de față au isbucnit într'un hohot de vis. Ce se întîmplase? Paltonul lui Ionescu care era înalt și spătos, îi atîrna pînă aproape de gresnelul bietu Mese, care era mic și pipernicit, și trecea cu mult de lungimea braț’telor sale. Vederea acestui tablou, care înveseli pe toți ceilalți din trupă, inspiră pe Cîrjă să facă fai i moașa farsă de mai jos. Luă de o parte pe Mese și-i zise: „ Frumos palton ți-a dăruit I Gostică Ionescu. — Cum, mi l’a dat de tot? Inba Mese. — Apoi, n’ai auzit cum sai spus: „vino să-ți dau paltonul meu cela»“ ? Asta va să zică că ți l-a dăruit. Și a fost atU de convingător ! Cîrjă în privința darului lui C. I oscui, încît bietul Mese , lasă să fie convins. Atunci Cîrjă de Emil locuiau ca să nu-i dea greș farsa, îi zisa lui Mesă: — Vino cu mine în clasa a treia, acolo e croitorul trupei — • Manolescu călătorea cu tot personalul necesar trupei — și ți’l va ajusta. Mese, fericit de isbînda de a avea un asemenea palton, un palton englezesc, urmă grăbit pe Cîrjă. Acesta ordonă croitorului, să ia măsură lui Mese, și să croiască paltonul cit mai grabnic... A doua seară Mese, îmbrăcat ditr un palton elegant, bine croit, se plimba, mîndru pe covertă, cu mîinile în buzunar, atrăgînd admirația colegilor săi Tocmai atunci veni acolo și Gostică Ionescu care, văzînd pe Mese îmbrăcat cu un palton atb de elegant, i-a zis: — Bine, mă Mese, aveai așa palton și mi-ai cerut mie unu? Dar deodată se uită mai lung la calitatea stofei Daltonului Ru Mese, pipăi, se uită la căptușală și, îngrozit, strigă: și Mese, dar ăsta e paltonul meu. — Nu mi -ai dăruit, coane Gostică? bărbăi Mese. — Eu? Ticălosule, mi-ai stricat paltonul! Și se gătea să se năpustească pe bietul Meșe, care rămăsese uluit. — D. Cîrjă mi-a spus... și vorba i se încleștă pe buze, pe cînd Gostică Ionescu, fivnd, stai îngrozit în fața catastrofei. Actorii și actrițele din trupă înțelegînd că e vorba de o farsă a lui Cîrjă, s’au pus pe un rîs care întărită și mai mult mînial lui G. lonescu."•Linel Gîriă, crezînd că ț momentul să intervie, se răstii către bietul Mese. ^ — Nu ți-e rușine obrazului! Eu stăruesc către Costică să fii dec paltonului. și tu. i-1 strici?; ^ Dar Costică Tonescu, stăpînindu și’ iimi?. ca. să. nu devie și■ ! '"u*i; mi era putință, de îndreptare, se- adresă Îmi Gîrcă: • 1 — Ce. crezi că mi-ai făcut o farsă? Tocmai mă gîndisem să'i dii iese paltonul lui Meșe. Și așa, grație farsei iscusite a lui Cîrjă, Meșe și-a continuat călătoria cu un palton ajustat, ucis și care de astă dată era în triadevăr al lui. Baia Camera reprezentanților din Washington Berlin. 28 (11). — Se comuni-; că din Washington: Camera reprezentanților a respins proiectul de lege tinzînd la sporirea armatei cu mai mult de un milion de oameni. Acest vot esteun eșec necontestat pentru președintele Wilson, care din Octombrie trecut preconizase cu căldură acest proiect, neisbîndă, cu atît mai simțitoare cu cît relațiunile americano - mexicane încearcă acum o nouă tensiune fi astul de acută. In adevăr o depeșă din Washington anunță că Carranza a repetat cererea sa către Statele Unite de a-și rechema trupele de pe teritoriul mexican. D. Wilson a refuzat și chiar a dat ordinul de a se trimete întărire de 4000 de oameni la graniță. In cercurile oficiale se și vorbește pe fată despre o interveni rniro armată. De altfel, situațiunea s'a mai agravat și din cauza agresiunii sîngeroase pe teritoriul american chiar întreprinsă de către partizanii lui Carranza. Cercurile americane nu-și ascund neliniștea. Ele se tem ca trupele americane să nu fie atacate de forțe numeric superioare. Și deoarece Statele Unite sunt deja de garnisite de trupe regulate, guvernul ar fi atunci nevoit sa cheme trupele din a doua chemare. (WB.) Pentru cei cari luptă pentru patrie in Italia Roma, 28(11). — intrim recent decret locotenențial suver» mii italian a luat măsuri* pen*te” a se ușura și « se sritbi acordarea de pensii răniților și familiilor celor căzuț îi» războiu. — (A T. I.). I * S^rescriindi Is Ism prismistal face fi șapt ss Sasameil pe «iessăssa ssnsaa* si resafe» foli $5 slavedati fol* d*®«Sasă frestinoase seis»’' ■ ISiRT^saf.*ermnasiești« 4%