Universul, august 1916 (Anul 34, nr. 211-240)

1916-08-05 / nr. 215

5 BANI EXEMPLARUL—ANUL XXXIV. — Nrill 215 Fondator: LUIGI GAZZAVILLAN SEASE PAGINII CU CELE DIN URMA ȘTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA TELEGRAFICE ȘI TELEFONICE Redacția și Administrația: București, str. Brezoianu, 11 VIRGIL N. DARASCU și STELIAN POPESCU w ifi mi ú as» mm ibiö TIGRII DE LA BUDAPESTA de OCTAVIAN GOGA —------ Sunt nevoit să deschid aceste rînduri cu o glumă ungurească, fiind vorba de fulgerele de minte pe cari vecinii din capitala Ungariei le trimit asupra noastră. Acum vre-o zece ani, în grădina zoologică din Pesta prost întreținută, muriseră pe urma unei epidemii toate animalele. Rămăseseră numai copacii și cuștile goale, totuși grădina se chema zoologică, antreprenorul îi făcea o strașnică reclamă și percepea taxe de intrare. .Vizitatorii erau extrem de decepționați, cînd plătindu-și coroana ca să vadă lei și rinoceri ,nu găseau în schimb decit o căsnlie de maimuțe rechegite și vreo trei pelicani melancolici în colțul unei băltoace. Ziarele cereau desființarea acestei grădini și mi-aduc aminte, s’a făcut mult haz cînd un gazetar a lansat propunerea ca pentru salvarea iluziei măcar, să se împăieze animalele moarte și să se așeze în diferite atitudini după zăbrele, satisfăcînd astfel exigențele sanghinare ale bunilor burghezi,’ dornici să vadă un sfert de cias fiare sălbatice. Atunci o revistă umoristică a publicat următoarea glumă: — Intr’o Duminecă de Vară, un răcnet înfricoșat se auzea din cușca tigrului. Grădina era goală, publicul se dusese, mugetul crîncen răsuna departe fără întrerupere. Gardianul plictisit de atîta urlet s’a ridicat de pe scaun, și-a aprins țigara și a pornit spre închisoarea bestiei. Ajuns în fața ei, a deschis ușa și i-a spus tigrului: — „Destul, domnule Schwartz, nu mai făcui acum, că nu mai e nimeni, dute și d-ta acasă, că ți-o fi foame!“ Fiara s’a sculat în două picioare, și-a descheiat blana, a încassat cele două coroane și domnul Schwartz, care făcea pe tigrul, s’a pornit frumușel spre restaurant... # Ar fi fost cu neputință să îi-mi revie în memorie această glumă grotescă, astăzi cînd citesc declarațiile șefilor de partid de la Budapesta, pline de amenințări retorice la adresa Romîniei. In adevăr caracterul de rasă unguresc nu se desminte nici acum în mijlocul evenimentelor tragice pentru neamul lui Arpad. Vecinii noștri se mențin în tradiționalul diapazon turanic. Aceeaș fudulie grandilocventă, aceleași poze bătăioase, vechea nesocotire a realității cu nuanțe de romantism bonchișoresc. Veacuri dearîndul au fost călăuziți față de noi de lozinca forței brutale. In vremuri de pace și în zile de război ei au urmat aceeaș rețetă a violentei fără scrupule. După ce prin politica de desnaționalizare pînă la începutul conflagrației continentale au creat un categoric obstacol moral pentru cooperarea Romîniei cu Puterile Centrale, de la isbucnirea războiului și-au dat toate silințele să scoată la iveală necesitatea organică a conflictului nostru de arme cu Ungaria. Cu deosebire în timpul din urmă prin alegerea trădătorului Mangra de mitropolit, această stare sufletească morbidă a luat proporțiile unui grav acces de demență politică. Grație acestei ciudate psihologii, Ungurii se găsesc astăzi în pragul falimentului. Cu armatele rusești și italiene la porțile tării, detestări de Austria și Germania pentru particularismul lor rău plasat, ei fac ochi dulci Rusiei și caută mijloacele unei păci separate. In vîrtejul nebuniei ne mai pălmuiesc odată în obraz pe noi, probabil pentru a avea un nou motiv să solicite neutralitatea României. Ei bine, într’o asemenea situație desperată, acest pumn de oameni izolați politicește, fără bani și fără armată, acum cînd Regatul român trage consecințele logice de brutalității lor, își iau aere de viteji și cu o insolență fără seamăn ridică pumnii spre București. Contele Károlyi, cu care s’a identificat tot parlamentul maghiar, ne strigă: — „Dacă România își va porni armata spre Carpati, va găsi in calea ei, nu oameni ci tigri!!!.... Oricită ură milenară s’ar fi acumulat în sufletul nostru pe urma unei suferințe necurmate, noi nu ne putem suprima un zimbet de compătimire, in fata acestor vorbe mari. Tigrii de pe malul Dunării... Ce batjocură de prost gust pe socoteala nobilei fiare din pustiurile Nubiei!... Biata armată a moșneagului de la Schoenbrunn, vasta pepinieră de locatari ai Siberiei, oastea-parodie, care ne amintește de operetele lui Lehar, magnații retorici și burghezia semită din foburgurile Pestei, — o ceată de tigri îmbătată de miros de singe! Dar pentru Dumnezeu, Conte Apponyi, sunteți un om bătrîn; într’o asemenea situație și la vîrsta asta, glumele de plaste nu se mai admit. * Tigrul domnului Schwartz? — Astă da! Cu el ne vom întîlni pe coastele Carpatilor, multiplicat în mii de exemjplare mugind cumplit, pînă în clipa cînd se va porni pădurea puștilor romînești și strașnic de mulțumit în ciasul cînd va avea prilejul să aleagă în locul asperităților siberiene clima mai dulce a unui cîmp de concentrare undeva pe la gurile Dunării... Prin urmare pînă la această întîlnire așteptată de noi, e cazul să le repetăm, domnilor dela Budapesta, fiind vorba de tigri, apostrofa gardianului din poveste: — „Nu mai răcui acum, destul, domnule Schwartz!”... tre Varna și Rusciuk soldați bulgari, se vor întîlnii cu liberatorii lor de altă dată, cu cazacul rus și dorobanțul român. Astăzi Bulgaria stă singură, întrun cerc de fier ce se strînge tot mereu. Ori încotro și-ar arunca privirile, Bulgarii se vor vedea atacați de toți protectorii lor pe cari i-au înșelat rînd pe rînd. Nu a fost vecin, nu a fost prieten sau aliat al Bulgariei pe care această tară , să nu-i fi trădat sau să nui fi atacat, cînd pe față cînd pe ascuns sau sa nu-i fi luat vreo bucată de pământ Pe Bush cari au fost liberatorii și creatorii lor, i-au trădat în mod cinic pe Francezi, cari le-au dat armamentul și toți banii de care au avut nevoie, i-au atacat atît cu armele cît și cu o presă trivială: pe Englezi, protectorii lor de pînă eri, îi dușmănesc fără cea mai mică mustrare de cuget; iar pe Sîrbi, aliații lor de ori, iau lovit de două ori în spate și acum le-au jefuit Macedonia. Turcilor, deși aliați cu ei (împerechere care nu se explică decît prin afinitate de rasă), acum, în războiul european, le-au luat o parte din orașul Adrianopole și calea ferată dinspre Dedeagaci. Grecilor, deși aliați cu ei, atacați apoi și azi iar prieteni, le-au luat fortul Rupel, deschizîndu-și drum înspre cucerirea Cavalei, pe Români cari și-au vărsat sîngele pe pământul bulgăresc și cari au contribuit la liberarea Bulgariei, îi vrăjmășesc de moarte și mereu năzuesc să-i atace. Nu este popor puternic sau slab, nu este țară mică sau mare, care să fi venit în contact cu Bulgarii și pe care aceștia să nu-i fi dușmănit, să nuri fi trădat și să nu-i fi atacat. Și toate acestea în scop de a prăda. Dar... toate au limită. Brîul de foc și de singe se stringi mereu în jurul Bulgarilor și se va strînge tot mai tare pînă va strivi cu desăvîrșire această țară, care a fost și este cauza neliniștei și învrăjbirei popoarelor din Balcani. Ispășirea păcatelor bulgărești e pe cale de a se înfăptui. Tragedia armatei bulgare a început și va fi cea mai groaznică tragedie ce se va juca pe teatrul războiului european. Peste puțină vreme armatele bulgărești vor fi sdrobie de armatele tuturor acelora pe cari i-au înșelat, i-au lovit, i-au prădat de pământurile udate de sînge. Și cînd pedeapsa Bulgariei se va înfăptui,... ce ne sera que justice Ion Arnota Tragedia bulgară Bulgarii, pe cari Rușii și Românii iau scăpat de sub jugul turcesc, în loc ca să se ocupe cu organizarea interioară a statului, ca dintrun popor eșit din starea primitivă să pășească solid spre divizație, au voit să treacă de la perioada dobârdirei independenței la perioada de cucerire, încercînd să-și mărească țara prin ciuntiri de teritorii de la toți vecinii săi. La această politică de aventuri i-a ajutat pe Bulgari ambiția nemăsurată a regelui Ferdinand Coburg. Luptând cu armatele în descompunere ale Turcilor, i-au bătut la Kirkilisse și la , Lule- Burgas. Cînd în vara lui 1913 armata bulgară a avut ocaziunea să se afle față în față cu o armată europeană bine organizată, ei sau retras și nici nu au înfruntat lupta. In războiul european armata bulgară nu a luptat decît atacând pe , la spate pe Sîrbi, atunci [UNK]fm-V J -sau tregime copleșiți de armatele germano-austriace, și aci jucînd un rol pe cît de urît pe atît de secundar. Bulgarii au avut de dat lupte fără multe riscuri. Astăzi situațiunea militară a Bulgariei trece prin faza cea mai critică: ea este înconjurată de toate părțile de armate europene și va trebui, în sfîrșit, să se războiască cu armate a căror vitejie și putere de luptă sunt îndeobște cunoscute. La Salonic armatele generalului Sarrah stau gata să pornească ofensiva în Balcani. Cînd armatele aliate se vor pune în mișcare, Bulgarii vor putea aprecia cît de mare este diferența între un soldat asiatic turc și un soldat european francez sau englez. In sudul Macedoniei armatele bulgare vor trebui sa faca fxont armatelor aliate franceze, engleze, sirbe și ruse, la granița Albaniei ei vor trebui să dea piept cu armatele italiene care rl.1-n V.q IngtatȚ2” Subscripție deschisă de ziarul „Universul“ pentru ajutorarea familiilor victimelor catastrofei de la Dudești LISTA No. 6 D-nil Ilie și Alex, Săfa äreann Lei General G, Manolescn, comand. Diviz. Il-a Ofițerii comand. Diviziei a II a Distileria Bresson Gervais Coengniei, distileria Bresson Profesor, G. M, Mur-1000.— 100 — 30.— 200.— 100.— flocj 100-— D-na Ionescu 5.— Ion Pop Florantin 5.— Pieot. Ec. Marin Dnmitrescn, c. Pantelimon- Dobroești (Ilfov). 2.— Lugumírescu M. Ioana 5.— Ofițeri și trupa din comp. 8-a Reg. 67 inf. 40.— I. Dragomirescn 15.— Maria Preot. Ec. Sach. Cosma, Bîrlad 5.-Preot. Ec. Marinescn Fräsinei 10.— Lei 1.617.-Suma din urmă, Lei 1925.— Total, Lei 3542.— Kalzerul pe frontul oriental Berlin. 2. — Oficial, — împăratul s-a dus din nou pe frontul oriental, după ce a vizitat frontul occidental și armatele de sub comanda Kronprinzului și a inspectat în prezența comandantului șef trupele dinapoia frontului de luptă. (Wolfsbureau). 9IN PRRSIA Rușii ocupă o poziție puternică Petrograd, 2 _ înaintarea noastră în regiunea persană de la Sakhiz s’a terminat prin cucerirea unei foarte puternice poziții turcești în apropierea acestui oraș. Dușmanul urmărit de cavalerie noastră se retrage in grabă spre sud. DE TOATE Din farsele Inichilie Popescu de Emil Nicolau. Sunt numeroase farsele făcute de acest actor mort în plină strălucire a talentului său, datorită firei sale exuberante și spiritului său inventiv. Și de cîte ori am publicat vreuna din aceste farse noi, în această rubrică, am avut să mă felicit de primirea ce i s’a făcut de cititorii noștri. Chiar dacă unele din ele par încolțite din imboldul tinereței, efectul e acelaș; a provocat rîsul; și acesta e scopul acestei rubrici: să mai descrețească frunțile posomorite de greutățile vieții. Farsa de mai jos a pus-o la casa Achille Popescu pe vremea cînd regretatul Grigoriu făcea primele sale încercări pentru înălțarea genului operetei la noi și pe cînd marii noștri actori de astăzi în această ramură abea pășeau pe calea ce avea să le asigure renumele de care se bucură acum. E lesne de priceput că pe atunci și starea lor materială nu era de invidiat, ceea ce făcea ca ei să ducă o viață mai mult decît modestă, dar despre care sunt sigur că-și aduc aminte cu drag și cu regretul ce-i aduce cu sine primul păr alb și prima sbîrcitură da pe obraz. Trei din acești actori, deliciosul și mult apreciatul tenor de astăzi Leonard și excelenții comici Mișu Ștefănescu și Gheorghiu, locuiau pe atunci într’un imobil nu tocmai de rîvnit din strada ,Intrarea Rosetti” stradă cu o faimă nu prea excelentă atunci ca și astăzi. Intr'o dimineață, pe la orele 6, Achille Popescu, care se vede că se întorcea de l a vreun chef, reîntorcîndu-se acasă, — locuia și el sub același acoperămînt cu cei trei colegi — avu ideea să-i viziteze la acea oră matinală și să le povestească amănuntele exploatărilor sale nocturne. Intră mai întîi în camera lui Leonard care dormea somnul cel, mai dulce și văzîndu-l înting pat, cu pumnii încleștați și sforăind, fu cuprins de o milă nespusă pentru intenția ce o avusese să-i tulbure somnul. Se pregătea să plece din camera acea. Pe vîrful picioarelor, cînd o farsă năstrușnică îi încolți în minte, și și-a zis: „așa am să fac”. Se îndreptă apoi în camera vecină unde dormeau d-nii Gheorghiu și Mișu Ștefănescu, astăzi comici apreciați în trupa „Gabrielescu”, și văzu că și ei sunt adînciți în somnul cel mai profund. „ Da, așa am să fac, și-a zis Achille și s’a pus pe lucru. Mai intîi cu mucul de luminare de pe masă, dînsul vopsi în alb ogrinjioara de pe perete, așa încît ei să nu-1 poată vedea într’însa cînd s’or deștepta din somn. Apoi s’a apropiat cu cea mai mare precauțiune de patul unde dormeau și cu ajutorul unui creion negru de teatru, măsgăli pe obrazul celui di’ntîi o mustăcioară iar pe al acelui al doilea o mustață și un barbișon. Trecu apoi în camera lui Leonard, și procedă la fel. Așteptă apoi pînă la orele 8 și jumătate și începu să facă gălăgie, ca să se dale pe cei trei colegi ai săi. Mai intîi s’a dus în camera lui Ștefănescu și Gheorghiu. — Bine, leneșilor, nu vă sculați pentru repetiție? eu plec, sunt aproape 9 ore. __ Cum se poate în. — N’aveți vreme nici să vă spălați pe obraz. ,Vă spălați pe urmă — Dar cine a vopsit oglinda? întrebară cei doi actori cari voiau £ă se pieptene cel puțin. — Lasă, pieptănați-vă și fără oglindă. Se vede că proprietarul a pus servitoarea să le curețe; și la mine oglinda e unsă cu săpun luminare, mai știu eu cu ce. Mă duc să scol și pe Leonard-iubitul nostru tenor fu sculat în acelaș chip de șugubețul Achille, și tot astfel fu convins să urmeze pe ceilalți colegi ai săi, fără să-și facă toaleta, ca să nu fie amendat de Grigoriu care nu glumea cu angajații săi. Și iată-i porniți pe cîte și patru pe stradă. Cei trei actori grimafi, cum s’au văzut între ei au izbucnit într’un hohot de rîs înfundat și s’au uitat la Achille Popescu crezjnd, fiecare din ei, că dmsul a făcut farsa numai celoralți doi colegi ai săi. Și cîte și trei au continuat drumul pînă la „Parcul Otsteleșeanu’’, uitîndu-se pieziș unul la altul și fiecare din ei făcînd haz de cîte ori un trecător, trecînd pe lingă ei, se prăpădea de iis tăzîndu-i mășgăliți pe obraz. Și așa au parcurs tot drumul pînă la „Parcul Oteteleșeanu” însoțiți de glumele mulțimei care trecea pe lângă ei și fără ca îndrăcitul Achilla să-și piardă mărar un moment calmul Cum au intrat în grădină, colegii lor cari veniseră la repetiție precum și coriștii, au izbucnit într’un rîs pe sire nimeni nu-l mai putea stăpîni. Scena era cu atît mai ilariantă cu cît fiecare din ei credul că se ride pe socoteala ceorlalți doi colegi ai săi, participa și el la ilaritatea neînfrînată a colegilor săi, așa că scena amenința să meargă la infinit, dacă nu intervenea directorul trupei, care tocmai intră pe portița de din dos a grădinei. — Ce-s caraghioslîcurile astea? întrebă cam răstit Grigoriu, văzîndu-i. Mai bine le-ați face seara la spectacol în loc să le faceți la repetiție. Și iarăși rîsul izbucni cînd fiecare din cei trei, crezîndu-se afară de orice observație, căuta să justifice pe colegii săi măjgăliți. — Dar, toți trei sunteți tot atît de vinovați. Uitați-vă cum sunteți de măjgăliți, și Grigoriu le puse în față o oglinjioară de buzunar. Toți trei au făcut o mutră vrednică de milă cînd s’au văzut în oglindă șii, adresîndu-se lui Achille Popescu care sta resemnat și tăcut deoparte, i-au strigat: — Ticălosule, tu ne-ai făcut farsa asta. — Eu? poftim, mai fi bun cu colegii tăi, replică Achille și se depărta, pe cînd toată lumea zise cu mare poftă aflînd că și de astă dată era vorba de o nouă farsă a bunului Achille. O ruină, fără a fi ruină! "• Pierind din Craiova spre nord, pe șoseaua județeană ce duce către jud. Gorj, la o depărtare de 7 km. și ceva, pe mîna stingă, dar de niște maluri înalte în a căror vale larg deschisă curge lin o apă ce, mai ales în zilele călduroase ale verei, abia ajunge la glezna piciorului: e rîul Amaradia care, primăvara în urma ploilor vine așa de mare și cu valuri atît de furioase ,încît, nu numai urăște cu sine mare parte din avutul bieților oameni, case, vite, păsări, clăi de fîn, pomiște., dar distruge și tot ce întîlnește în cale-i, cum a făcut acum doi ani, cînd n’a mai rămas nici unul măcar din cele 5 poduri pentru a căror construcție se cheltuise peste două milioane lei. De aci, șoseaua și albia rîului merg paralel pînă la km 25 unde întâlnești primul pod — reparat cum s’a putut în grabă, pentru a preî ntîmpina nevoile, căci circulația e foarte mare — iar cursul acum rămîne la dreapta șoselei ce desparte în două com. Negoești de care e alipit satul Godeni. Ajunși la marginea acestui sat, aluncîndu-țî privirea tot spre dreapta, zărești în depărtare un pridvor cu colonade. Și dacă curiozitatea te mină într’acolo, căci distanța nu e mai mare de un ktm, îndată ești cuprins de milă și admirațiune pentru ceea ce ți Se înfățișează: retras de malurile și albia rîului numai cu 50 metri, pe partea atingă, stă plin.gător un fost locaș sfînt lăsat în părăsire de mai bine de 20 ani. Zidurie-i sunt groase de un metru și fără pic de igrasi’3, ferestrele cu o mică deschidere în afară ca la cetățile din vechime, iar acoperișul de șindrilă putrezit de intemperiile naturéi e în mare parte luat de rînd Ceva tainic pare că îți șoptește, vine și înlăuntru de vezi”... Cînd să intri, sus, d’asupra ușei, săpat într’o placă de marmoră însă din pacte văruit aj citești, bine înțeles nu cu așa înlesnire: „Această sfîntă șî dumnezeească biserică ce este hramul Sf. t.Ștefan Arhidiaconul ș i Sfinții „Constantin și cu Maică-sa Elena și Sf. Nicolae, fiind lăsată fiela ale noastre neamuri a se „face de piatră și neapucîndu-se Macei răposați să o facă și eu lucind intru căsătorie pe Stanca „fiica răposatului Teofan Fărcă„Ionu P. O., luînd și moșia aceasta de zestre, cu ajutorul lui „Dumnezeu m’am apucat și am „început din temelie la leatul ,1785 Mai 21. s’au săvîrșit la luna alui Iunie 15 cu toate lucrările „ei, în zilele Măriei Sale Mihail „Voevod Șuțu. Și de zugrăvit „s’au început la leatul 1790 luna „lui Mai 2 și s’au săvîrșit la luna lui Iunie 15, cu blagoslovenia „Părintelui Episcop Kir Filaret, în zilele nemților cu cheltuiala „acelor răposați și deosebit cheltuiala și osteneala robului lui „Dumnezeu Nicolae poinarul polcovnic”. înlăuntru, rămîi plin de extaz neștiind ce să admiri mai întîi, măestria cu care a fost executată pictura de fresco, sau mulțimea tablourilor, căci de odoarele sfinte nu poate fi vorba, ne mai păstrîndu-se nici unul! Cum această biserică, cu toată starea deplorabilă în care a ajuns din cauza vitregiei vremilor și a vncuriei omenești, privită din punct de vedere arhitectonic, durabilitatea zidăriei, stil, pictură etc., e cea mai frumoasă din cele vreo 35 biserici ce se găsesc pe așa numita Vale a Amaradiei socotesc, că a sosit timpul, cînd să se ia oarecare măsuri spre a fi adusă iarăși la starea de odinioară. Și iată de ce, Regiunea în care se află, își are caracteristica sa: pămîntul de cultură este cam limitat și proprietarii dînd din el cam puțin, oamenii—în special bărbații, ca și copiii chiar de la etatea de 10 ani __ pleacă la București, unde se fac precupeți, iar pe la vetre rămîn mai numai femeile, așa că lipsa se observă nu numai de la gospodăriile lor, ci și în ceea ce privește bisericile, fără a mai aminti de localurile de școală și primărie!... De aceea declar, că ar fi curată fericire și o mîndrie pentru credincioșii locatari, dacă s’ar restaura acest adevărat giuvaer din satul Spineni, parohia Godeni, departe de Craiova cam 28— 29 klm, în care 109 ani și mai bine s’a proslăvit numele Domnului și s’a invocat pronia divină, ca să reverse toate bunătățile asupra pămîntului și neamului, iar acum, se uită cu tristețe cum se răsfață apa, șerpuindu-se Pe dinainte-i și făcîndu-i în necaz, că n’a pierdut nimic din ceea ce a avut, în timp ce în al său sfînt altar, s’au sălășluit cucuvelele și liliecii ce se înmulțesc nesupărați întinînd podeala pe care odinioară au îngenuchiat cu evlavie creștinii!... Incheiînd, atrag binevoitoarea atențiune a domnului ministru al cultelor, a trimite pe cineva de la comisia monumentelor istorice, spre a se convinge „de visu’’, și venind, va putea zice ca Eremia Proorocul. Cum a rămas singuri că cetatea cea mare! Ajuns-a ca o văduvă! Chiar și noaptea plînge și lacrămile-i curg pe obraji și nu este cine să o mîngîie din cîți o iubeau! "(Plîngerile !),. Iconomul Paraschiv Drăghici Protoereul jud. Dolj Nenorocirea de la pulberăria Dudești — încă un mort — Tănase Niculae, ultimul din cei cinci răniți aduși la spitalul Filantropia de la Pulberăria Dudești, a încetat din viață Marți seară Lanteringnul german - Un al doilea „i Bremen“ - Paris, 2 — Excelsior intr'o telegramă privitoare la al doilea submarin comercial Bremenzice: „Aflăm că un al treilea submersibil, botezat pentru circumstanță cu numele de Bremen, a plecat din nou înspre coastele americane. Dacă ajunge cu bine la port, presa germana, va triumfa desigur va lăuda geniul german. Germanii se bizue Pe această ispravă falsificată, pentru a da neutrilor idee măreață de moșina germană, (Agenția Radio). Instrucția In privința fraudelor de la poștă D. judecător Paul Iliescu, însoțit de d. procuror general și de d. prim-procuror a continuat ori cercetările la direcția poștelor. Au fost ascultați d-nii inspectori Ștefănescu și Arsenescu, cari au declarat că nu aveau nicio cunoștință de fapta comisă de Costescu și Atanasie Ionescu. D. judecător s’a interesat apoi de modul cum se făcea lichidarea sumelor trimise prin sindicul Bursei. In ce privește pe Filoti, pînă în prezent nu s’a putut da de urma lui. bersaglieri spânzurați și mutilați Paris. 2. — Italienii au descoperit în valea Vipaco mai multe cadavre de bersaglieri spînzurați și imitUali în mod oribil. Fotografii au fost luate de către autoritățile militare• (Agenția Radio), „CEASUL A SUNAT“ Sub acest titlu ziarul din Londra „Dailly Telegraph” din 17 iulie publică următorul interview acordat de d. Take Ionescu corespondentului său din Capitală: „Sunt fericit, ne-a declarat d. Take Ionescu, de a vedea că prezicerile mele s’au îndeplinit pe da întregul. Victoria Aliaților e acum evidentă pentru toată lumea: se poate vedea act prin marea descurajare a germanofililor, dintre cari cei mai mulți se pregătesc să-și schimbe atitudinea. Cunosc pe oarecari germanofili însemnați cari declară că dacă rușii vor ajunge la Lemberg, România va trebui să intre îndată în acțiune înpotriva Puterilor Centrale. „Nu pot, a urmat d. Take Ionescu, să dau acest lucru drept dovadă de perfecție morală, dar el dovedește că victoria Aliaților sara în r ochii tuturor. Oamenii cu :Un simț înțeleg că ceasul României a sunat și că orice nouă amînare n’ar putea decît să ne De prejudiciabilă. Quadruple înțelegere nu are nevoe de noi, dar am putea o ajuta să scurteze războiul. Desigur, mai sunt unele chestiuni de timp, relative la expediția și la transportul diferitelor articole de echipament; mai e adevărat că noi avem dreptul să cerem Aliaților sprijinul lor în această privință. Dar nimic din toate aceste n’ar putea să întîrzieze intrarea noastră în acțiune. In cîteva săptămîni, stringerea recoltei se va sfîrși și prin urmare, această considerație nu mai există. „Cum nu sunt la putere" și nu cunosc secretele guvernului nu mi-e cu putință să vorbesc oficial în numele României. Dar știu că România oficială ar săvîrși o greșeală de neertat dacă va lipsi să urmeze opinia celei mai mare părți a Românilor. Am încredere în dreptul națiunei și a legilor morale și, pentru asta, cred că opinia națională trebue să triumfe. Am putut constata prin semne evidente că, printre clasele poporului nu numai că există o adîncă dorință de a participa la război, dar și convingerea că această participare e inevitabilă. „Mai constat că cu prostul lor gust obișnuit, germanofilii răspîndesc zgomotul că, în cabinetul războiului d- Marghiloman ar putea găsi un loc. Asta aar fi cu putință, aceasta ar fi o grosolană insultă adresată aliaților noștri și asta ar însemna să se aducă o injurie României în fața opiniei publice din Europa- E de prisos să mai spunem că nici d- N. Filipescu, nici chiar eu, n’am accepta o asemenea combinație. Nu am nici o idee despre intențiunile guvernului- și nu știu dacă se urmăresc schimbări de portofolii. Atît pot crede că România va intra în acțiune cu un guvern ori altul- dar va intra. „Singura mea neliniște e ca țara rasa să lucreze la timp”-. mma lui Jules Brun o veste dureroasa pentru toți aceia cari au apreciat valoarea de scriitor și erudit literar al distinsului nostru confrate Jules Brunt primul redactor al ziarului „La Roumanie’’. Marți, la orele 5 și jum, dînsul a încetat din viața subit pe cînd se afla farmacia Bruss de pe calea Victoriei. Suferind de cîtva timp de o boală de inimă - Jules Brun a consultat mai zilele trecute la Sinaia, pe d. dr. Mamulea care l-a sfătuit să vină în Capitală, deoarece climatul Sinaiei era prea aspru pentru dînsul. Venind Marți în Capitală, Jules Brun a vizitat pe un medic specialist în boli de inimă, care i-a prescris o ordonanță medicală. Pe la orele 5 și jumătate d. n. Jules Brun a părăsit redacția ziarului La Roumanie în tovărășia d-lui I. Pangal, directorul acelui ziar, avînd să meargă împreună la Legațiunea Franței. Pe drum Jules Brun s-a oprit la farmacia „Bruss” să-și facă ordonanța, iar dopangăl a plecat la otelul Capșa, pentru cîteva minute, urmînd să se reîntoarcă spre al lua cu sine ca să meargă împreună la locul hotărît. Dar abia intrat în farmacie, Jules Brun Se simți rău și căzu jos. Toate ajutoarele medicale ce i s’au dat au fost zadarnice, Jules Brun încetase din viață în chip fulgerător. Prim-redactor al ziarului La Roumanie chiar de la apariția acestui ziar, Jules Brun și-a consacrat întreaga activitate acestui ziar, mai ales in ultimii ani cînd a fost de fapt directorul și conducătorul său, sub auspiciile politice ale d-lui Take Ionescu, cu care Jules Brun lucra în fiecare zi la orele 8 dimineața. Jules Brun nu era numai primul redactor politic al ziarului La Roumanie, ci făcea de toate: informațiuni politice, ecouri, recenzii de cărți și adesea cronici teatrale și muzicale, alături de criticii teatrali ai acestui ziar. Dar mai ales în coloanele a cincea și a șasea din ziarul său, Jules Brun a cunoscut momente de glorie, din cauza articolelor sale literare de o mare valoare în care a îmbrățișat chestiuni de importanța ce i-au atras adesea elogiile străinătății și mai ales din partea marelui nostru Suveran dispărut Carol și a Reginei Elisabeta. • . > Scriitor de seamă și mare iubitor al României, Jules Brun, deși un bun francez, a strălucit în tot ce a scris: nuvelă, roman, poezie, ca un mare filozormân, cât un adevărat admirator al patriei sale adoptive. " Noi cei de la „Universul’' îndurerați de imensa pierdere ce suferă ziaristica română, prin plecarea din viață a acestui mare confrate, depunem o lacrimă de sinceră durere pe corpul său neînsuflețit. Casa lui Hașdeu la Universul de Duminică s-a publicat un articol asupra Casei lui Hașdeu de către C. M. Ciocazan, din Craciova, pe care sunt dator să-l completez în cîteva puncte- Casa lui Hașdeu se ruinează din cauza lipsei de fonduri pentru reparații. Cum în testamentul lui Hașdeu, redactat, după cît știu, de avocatul C. M. Ciocazan, din Craiova, figurează mai mulți legatari universali, unii, ca d. Ciocazan s‘au declarat totdeauna bine inten ționați- fără însă a da vreun ban pentru reparații, alții au preferat să nu se amestece de loc- Eu am luat mai multe inițiative pentru a se dărui această casă unei instituțiuni publice ; atît Academia, cît și Comisiunea monumentelor istorice au respins oferta mea făcută fără vreo pretențiune bănească. Spre a face demersuri pentru donațiunea castelului am dat în nenumărate rînduri verbal și înscris mandat d-lui Ciocazan să rezolve această donațiune, mai ales să-l știu liberal și cu influență în partid. A treia propunere de donațiune (gratuită) făcută de către mine, prin d. Ciocazan Comisiunei monumentelor, a fost așa derea respinsă, fără motiv. Văd acum din articolul d-lui Ciocazan că Academia prin d, Bianu ar fi acceptat propunerea mea, sau de a da 5000 lei pentru reparații, sau a face însăși reparații în schimbul manuscriselor lui Hașdeu- Cu toate astea nu văd în fapt nici banii, nici reparațiunile-Este adevărat Că am vîndut prin licitație publică anumite obiecte de mobilier; obiectele de vîndut au fost alese, conform testamentului, de către d. Tudor Rădulescu, iar nu de mine, și banii au fost dați de către tribunal, iar nu de către mine, unui creditor care-i poprise în baza unei cambii. D. Ciocazan, care se ocupă în Craiova cu spiritismul, și-a însușit manuscrisele spiritiste Și cîteva tablouri, în ce privește un pian și așa zisa argintărie, se află la d. Tudor Rădulescu,,’ iar nu la mine, și sunt cerute prin proces de către o femee» pretinsă legatară De nouă ani d- Ciocazan nea‘ venit niciodată la Cîmpina, l-am invitat de mii de ori, i-am scris sute de scrisori, l-am somat prin portărel. D-sa a fost prea ocupat cu politica, afacerile personale și spiritismul, în care eu nu am nici o competință. A lăsat pe capul meu această sarcină fiindu-i frică la început a se amesteca fățiș. Părîndu-i-se acum juridicește limpezită chestiunea, pentru care eu am muncit, cheltuind peste 20 mii lei, mi-a spus că spiritele îl îndeamnă să se ocupe d-sa cu Casa lui Hașdeu Din parte-mi nu va întîmpina nici o rezistență- L-am rugat și somat să-i predau casa Și mobilierul, de care face caz, minus obiectele aflate la d-sa și la d- Rădulescu. Aștept. Scurt, pe lingă munca și cheltuiala mea, mai port și ponoasele. Așa se întîmplă! Iuliu Dragomirescu avocat.