Universul, septembrie 1923 (Anul 41, nr. 228-253)

1923-09-01 / nr. 228

■irn. to.pi*r­zig INFORMATIUNI VINERI **■ Din cauza scăderii apelor Dunării, un incident neaşteptat s’a produs în mersul vapoarelor care fac serviciul între Viena şi Budapesta. Mai înainte d’a a­­junge ’ la Pressburg, vapoarele s’au înţelenit pe un prunt de nisip. Mai multe remorchere, trimi­se, din Pressburg, au adus la mal pe pasageri, fără să poată însă despotmoli vapoarele Sno­­molite din cauza ciudatei şi re­­pedei descreşteri a apelor fluviu­lui prin acea parte de loc. Sâmbătă, 1 Septembrie, în­cep in parcul Carol I expoziţia de artă casnică şi marile ser­bări organizate de „Asociaţia generală a presei române". Serbările vor ţine 21 de zile in care timp sunt rezervate pu­blicului cele mai mari surprize. Intrarea în parc este absolut gratuită. « Buletinul Academiei de me­dicină din Franţa, înregistrea­ză, în numărul 5, care cuprinde darea de seamă a şedinţii sa­vantului corp de la 30 Ianuarie a. c., succesul unui medic ro­mân, doctorul Eraclie Sterian, cu serul antiblenoragic compus de el şi care-i poartă numele. Pro­fesorul Condelaire confirmă vin­decarea unei bolnave de artrită blenoragică la genuchi, după şa­se injecţiuni cu numitul şef.­­*• D. I. Tutuc, profesor de matematică, a fost numit inspec­tor didactic de partea ştiinţifică la liceele militare. KB A sosit la Roma pictorul Ar­­naldo Tamburini venind din New-York, unde e domiciliat şi unde se bucură de o mare repu­­taţie. A făcut drumul acesta cu scopul ca să reproducă, în ta­blouri de mărime naturală, por­­tretele papii, al primului minis­tru Mussolini, al lui d'Annunzio şi­ al regelui Italiei, cu dâre să deschidă o expoziţie în marele o­­raş american. ro­. D-nii membri ai Consiliului de Administraţie al Soc. Coope­rative de înfrumuseţare produc­­ţiune şi consumaţiune „Predea­lul“, sunt Invitaţi a se întruni Duminică 2 Septembrie ora 4 d. a. la Predeal, în vila d-lui Ste­lian Popescu, spre a se consfătui şi aviza asupra măsurilor ce tre­buesc luate cu privire la mersul şi situaţia societăţii. Poliţia franceză a descope­rit zilele trecute cine furnizează o bună parte din cocaina care se vinde, pe sub mână, în loca­lurile de noapte ale Parisului. S-a stabilit anume că lui şef de tren transporta regulat cantităţi apreciabile de cocaină, furnizată din Germania prin Luxemburg Vinovaţii au fost arestaţi.­­*• Preşedintele consiliului fran­cez va rosti Duminică la Tré­­guier un discurs în onoarea lui Renan.­­ ♦ Ministerul instrucţiunii a înfiinţat pe ziua de 1 Septem­brie, şcoli profesionale în oraşe­le Sătmar, Elisabetopol şi Lu­goj.* Direcţia învăţământului şi meseriilor din ministerul muncii lucrează la noul tablou al cor­pului didactic şi administrativ de la şcoalele de ucenici şi lucră­tori din întreaga ţară.­­*• Lucrătorii de la fabrica tex­tilă din Lugoj n’au reluat lu­crul. Tribunalul Braşov a pronun­ţat sentinţa de arbitraj In con­flictul de muncă dela fabrica Schiell. ■ D. N. Maxim, secretarul ge­neral al ministerului muncii şi sănătăţii publice, s’a întors din inspecţiile făcute in Ardeal. D-sa a inspectat serviciile sa­nitare din jud. Făgăraş şi Sibiu, oficiile I. O. V. casele cemiale şi inspectoratele regionale şi a luat parte la desbaterile congre­­sului „Uniunii, micilor industri­­aşi“ de la Sibiu.­­ Se aduce la cunoştinţă tu­turor atelierelor de arte grafice, tipografie, litografie sau orice alt institut de arte grafice că, po­trivit dispoziţiunilor legii publi­­cată în­ „Monitorul Oficial“ No.­­ 205 din 19 Decembrie 1922, sunt I obligate a trimite câte două e-­­­xemplare din orice lucrare nu- i m­ai bibliotecii centrale din Chi­şinău, singura bibliotecă de stat din Basarabia, nu şi biblioteci­lor particulare din Chişinău. ŞCOLARE 6 La şcoala de menaj a sta­tului „Elena Matei Basarab"* str Labirint 43 sunt vacante ur­mătoarele locuri de interne: Cl. I, 8 burse şi 2 solvente; Ci­li, 2 burse şi 2 solvente, Cl. III, 22 burse şi in Cl. IV, 4 burse şi 2 solvente. La secţia normală s’au Înscris 16 bacalaureate, aşa că numărul cerut de regulament s-a comple­tat. Solvenţa este de 3000 lei anual şi taxa comitetului şcolar 500. Se mai primesc şi eleve exter­ne pentru cele 4 clase. I . Inscrierile şi reinscrierile la I Conservatorul de muzică şi artă dramatică din Capitală au înce­put la 25 August şi durează pâ­­­­nă la 5 Septembrie inclusiv. Du-­­ pă această dată orice cerere nu va mai fi luată în seama. Examenele de admitere se vor ţine în zilele următoare la orele 9 dim.: 10 și 11 Septembrie, dramă di corhedie; 13 şi 14 canto; 16 şi 17 pianul; 19 şi 20, vioara şi violon­celul; 22 şi 23, instrum. de su­flat şi partea teoretică. Cursurile­­încep la 1 Octom­brie. m * D. Grigore Popescu, institu­tor în Braşov, a fost menţinut inspector-delegat pentru şcolile minoritare din circumscripţiile Braşov şi Bacău.­­ Pe lângă gimnaziul de stat pentru băeţi din Satulung (Bra­şov) se va deschide un internat instalat în local propriu cu tot confortul necesar. Se primesc bursieri şi solvenţi. Taxa anuală 6000 lei, 150 kgr. grâu, 50 kgr. porumb, 100 kgr. cartofi, 5 kgr. untură, 100 ouă şi 5 kgr­. fasole. Cererile se vor înainta până la 15 Septembrie. Se caută şi un pedagog. Infor­­maţiuni dă direcţia. 18 Pe ziua de 1 Septembrie a. c. se înfiinţează în oraşul Bazargic o şcoală profesională de fete. înscrierile încep în ziua de 2 Septembrie iar candidatele vor trebui să depună următoarele acte:­­ 1) Actul de naştere, 2) Actul­­ de vaccină, 3) Certificatul de ab­solvirea a 4 clase primare, 4) Taxa de freqvenţă şi comitet şi 5) Declaraţia părinţilor sau tu­­torilor că vor urma regulamen­tului şcoalei. Examenele particulare şi de corigenţă la şcoala secundară de fete din Bazargic vor începe în ziua de 15 Septembrie orele 8 dimineaţa. Ministerul artelor frumoase din Franţa a aprobat cererea d­nei Coralia Stoika, cunoscuta cântăreaţă română şi profesoară de canto, de a profesa un curs particular de canto la Paris. MILITARE . Pentru completarea locurilor bugetare vacante din şcoalele militare pregătitoare de­­ofiţeri activi de infanterie, se va ţine un nou examen între 20—25 Septem­brie a. c. la Bucureşti, în localul şcoalii militare de infanterie Nr. 1, strada Isvor Nr. 145. Condiţiunile de admitere sunt cele cuprinse în decizia :’•­miste­rială Nr. 366 din 2 Iunie 923. * Actele se primesc la şcoală până la 19 Septembrie a. c. ■♦înscrierile la liceele din ţară încep la 1 Septembrie, iar exa­menele de admitere în ziua de 15 Septembrie. m*Clasarea invalzilor de războie Hotărîrile emisiunii de experţi dela Geneva.­­România n’a fost reprezentată O comisiune de experţi pro­venind din 13 ţări s’a într­unit la Biuroul internaţional al mun­cii din Geneva pe ziua de 31 Iulie în vederea examinării metodelor de plasare a invalizi­­lor din războiu. Erau reprezen­tate următoarele ţări: Africa de Sud, Australia, Austria, Bel­gia, Canada, Cehoslovacia, Fran­ţa, Germania, Italia, Marea Bri­­tanie, Noua Zelandă, Polonia şi Ungaria. Toţi experţii au fost de acord asupra importanţei chestiunii a plasării invalizilor şi a găsirei unei soluţiuni, recunoscând că o organizare raţională în a­­ceastă privinţă este atât în in­teresul invalizilor cât şi a na­ţiunilor, permiţând utilizarea unor capacităţi de muncă pen­tru sporirea producţiunii. S-a admis în unanimitate ca măsurile propuse pentru asigu­rarea plasării invalizilor să fie aplicate tuturor acelora care prezîntă o infirmitate ce le dă drept la o pensie. De asemenea s’a propus ca invalizii să fie în­trebuinţaţi în toate întreprin­derile, afară de acele care au un număr prea mic de munci­tori , în calcularea procetului ,de invalizi pentru plasat se va ţine seamă de întreg personalul, de ambe sexe, a întreprinderilor. Comisi­unea experţilor a stu­diat apoi chestiunea excepţiilor ce trebuesc admise fie în favoa­rea invalizilor, fie în favoarea întreprinderilor. Aceste excep­­ţiuni se vor acorda de către au­torităţile responsabile de apli­carea legilor, în urma consul­tării părţilor interesate , orga­nizaţiile patronale şi muncito­reşti şî asociaţiunile invalizilor. S’a propus ca industriile care vor beneficia de scutiri, să fie supuse la o contribuţie pentru un fond central creat în favoa­rea invalizilor neplasaţi. Plasarea invalizilor să fie fă­cută prin oficiile publice de pla­sare, ce se vor tine in strânsă legătură cu oficiile speciale ale invalizilor şi cu asociaţiunile a­cestora. Chestiunea salarizării invali­zilor a fost foarte mult discuta­tă. Concluzia admisă a fost ca pensiunile să nu influenţeze a­­supra salariilor plătite, acestea urmând să fie fixate în mod cu totul independent. In principiu s-a admis ca sa­lariile invalizilor să fie egale cu salariile curente ale muncitori­lor accidentaţi întrebuinţaţi în­­tre aceiaşi­­industrie şi în acea­şi regiune, invalizii urmând a se bucura de toate favor­urile acor­date muncitorilor accidentaţi. O atenţie specială a fost acor­dată chhstiunii salarilor­­de plă­tit invalizilor a căror infirmita­te determină o reducere impor­tantă a capacităţii de lucru, chiar în urma unei reeducaţi­uni satisfăcătoare şi a unei plasări potrivite. Experţii au conchis că aseme­nea cazuri vor fi cu totul excep­ţionale dacă plasarea va fi bine organizată. S-a stabili­t, totuşi, pentru aceste împrejurări o sa­larizare redusă, fixând condițiile și limitele în care aceasta va fi aplicabilă. Ştiri din _Budapesta — Furt de 60 mii cor. — Funcţionarul de bancă Gh. Folos a fugit furând peste 60 milioane de coroane de la di­feriţi negustori.­­Poliţia face mari investiga­ţii pentru găsirea lui Mari taxe la Universitate S’a hotărât ca taxa de în­­screre pentru studenţi să fie de 60 mii coroane. Fiii de funcţionari ai sta­tului vor plăti însă numai 20 mii Da inc­dent Intra doi advocaţi la Borohoi — ADVERSARII S’AU BĂ­TUT IN DUEL — Dorohoi, 28 August Produce mare senzaţie în localitate un incident violent petrecut între d­ nii Al. Răutu, avocat şi deputat şi Ernest Ca­­nano, decanul baroului şi fost deputat, cari ocupă primele trepte în erarhia noastră so­cială. In urma acestui incident, a urmat o provocare la duel. Martorii d-lui Canano au fost d-nii colonel Demir Sion şi Georges Calognomu, iar ai d-lui Răutu au fost d-nii maior C. Găluşcă şi Mişu Ghiga, direc­torul Băneai Dorohoiulu. Martorii luând în discuţie a­­cest grav conflict, au căzut de acord că o ieşire pe teren este inevitabilă. Arma aleasă a fost revolve­rul, hotărftndu-se un schimb de focuri la distanţa de 25 paşi. Duelul s’a şi făcut pe unul din platourile dela marginea o­­raşului. După ce au schimbat gloan­ţele, adversarii s’au despărţit fără a se împăca. Bruno. O anchetă a „Consiliu­lui naţional al femelior române PUBLICUL ESTE RUGAT SA RĂSPUNDĂ „Consiliul naţional al femeilor române”, în interesul ce poartă tuturor chestiunilor ce privesc desvoltarea femeii, se adresează publicului, rugându-l să răs­pundă la chestionarul ce ur­mează, in scopul de a cunoaşte opinia generală asupra prob­le­­mei feministe şi de a ajuta ast­fel la clarificarea ei. Răspunsurile se vor traiete pe adresa „C. N. F. R.“, calea Moşilor 158. Credeţi oportună la noi in­trarea femeii In viaţa politică? Dacă da, care ar trebui să fie rolul femeii in politică ? Credeţi că ar fi preferabil ca femeile să intre în partidele po­litice existente sau să formeze ele un partid al lor? Credeţi că un partid interna­ţional al femeilor din ţările ori­entului european ar fi folositor atât pentru desvoltarea femeii cât şi pentru întărirea relaţiilor cordiale cu vecinii noştri ? Credeţi că ar fi mai potrivit pentru ţara noastră sufragiul feminin universal sau sufragiul pe categorii? • Ce mijloace mai prielnice s’ar putea întrebuinţa pentru a ri­dica nivelul cultural şi moral al femeilor din ţara noastră şi a le pregăti la priceperea meni­­rei lor în viaţa politică? Care ar fi mijloacele cele mai practice spre a aduce, prin În­râurirea femeii, o colaborare, mai strânsă din punct de vede­re politic, economic şi intelec­tual intre ţările din orientul european ? n fem­eii de 100 ani moara In urma unui accident CE ADUCE CEASUL NU ADUCE VEACUL.. Orăşelul Montreuil, din Fran­ţa, avea printre locuitorii săi şi pe d-na Maria Mussez care îm­plinise frumoasa vârstă­ de 100 ani şi care, totuşi, se bucura de o deplină sănătate Totul făcea să se creadă că, până la ceasul ei din urmă, bă­trâna mai are vreme să se mai bucure de viață. Zilele trecute, însă, culcându­­se, a uitat deschis robinetul de gaz. Dimineața, servitoarea a găsit­ o moartă în pat, asfixiată. Astfel, câteva minute au fost deajuns să facă ceea ce nu pu­tuse face vremea în decurs de un veac... Ixamene]* de admitere la Universitatea din Cluj înscrierile pentru examenul de admitere în Universitate se fac la decanatele facultăţilor şi ţin de la 20 — 29 Septembrie in­clusiv. Examenele de admitere vor începe la 1 Octombrie, după a­­ceea va începe concursul pen­tru admiterea burselor. Pentru înmatriculare, candi­daţii vor trebui să prezinte: Certificatul de absolvire a li­ceului, actul de naştere şi certi­ficat de naţionalitate, acte ce se vor păstra în archiva facultăţii. Nu se admit copiile, ci numai actele originale. Pent­ru primirea la concursul de bursă, pe lângă actele de mai sus, candidaţii vor mai prezenta: Un act doveditor de starea materială a părinţilor, e­­liberat de preceptoratul sau pri­măria respectivă, precum şi un certificat de bună purtare, eli­berat de şeful poliţiei sau de primarul comunei ultimului do­m­ici­n»"­ UNIVERSUL Si noii ison al­­lați cooperatori din Teleorman T.Măgurele, 29 August Aci s’a ţinut al doilea congres cooperatist, al contabililor coo­peratori din jud. Teleorman, în localul şcoalei primare de băeţi Nr. 1, din localitate. A venit un număr foarte în­semnat­­de contabili cooperatori şi ceia ce impresiona în mod plăcut era prezenţa flăcăiandri­lor de la ţară în costum naţio­nal, alţii în uniforme militare şi alţii în costume orăşeneşti, toţi plini de Însufleţire şi dor­nici de o nouă viaţă coopera­tistă. Congresul a fost deschis sub preşedenţia d-lui CHRISTAGHE CHI­MI­LI­AN, expert­ contabil, fost profesor la şcoala de conta­bili şi preşedintele „Asociaţiei Contabililor Cooperatori, din jud. Teleorman”. D-sa după ce aduce omagii dinastiei, face o amănunţită dare de seamă a activităţii „Asociaţiei“, scopu­rile pe care le-a urmărit „Aso­ciaţia“, cela ce a putut înfăptui şi car­ mai sunt revendicăriie de împlinit ale contabililor coo­­peratori. D-sa evidenţiază miş­carea contabililor cooperatori care în fiecare zi dobândeşte noul adepţi, din Gorj, Rom­anaţi Vlaşca, Tecuci, Putna, Dorohoi, Mehedinţi, etc. Arată impor­tanţa Bibliotecii Cooperatiste, editată de „Asociaţie” spri­jinul moral acordat de marii cărturari ai neamului şi cela ce trebuie să fie biblioteca coope­ratistă pentru săteni. Citeşte si­­tuaţia financiară a „Asociaţiei” apoi îndeamnă pe toţi ca să se devoteze cu tot sufletul ridică­­rei satelor şi sătenilor jud. Te­leorman, prin cooperaţie. D. FLORIAN BURTAN, direc­torul federalei, din Roşiori-de- Vede, evidenţiază munca d-lui Christache Ch. Milian, şi apoi în cuvinte bine simţite schiţea­ză noua activitate a contabili­lor cooperatori, care din an în an trebue să fie tot mai rodnică pentru propăşirea judeţul­ui. D. ALEXANDRU MILIAN, profesor la şcoala de contabili din localitate, după ce arată ne­ajunsurile pe care le întâmpină contabilii cooperatori îl sfătueş­­te ca să nu se odihnească nici un contabil cooperator până când nu vor vedea triumfând ideia de cooperaţie, care impli­că munca şi cinstea. D. DUMITRU SIMION, corn. Năsturelu, spune cum a înfiin­ţat o casă de citire după îndem­nul d-lui Mîrian, la ce rezultat a ajuns şi c­um poate servi un contabil cooperator: cooperaţia­­ şi cultura. * D. STAN LOZAN, (corn. Măl­­dăeni), după ce arată felul cum sunt primiţi contabilii coopera­tori, dă alarma: că ţăranii noş­­trii nefiind pe deplin educaţi în direcţia cooperatistă şi dând as­cultare cârtitorilor cooperaţiei îşi retrag capitalurile, contri­buind astfel la destrămarea lor. D. MARIN STOIAN, (corn. Scrioaştea), într’o caldă cuvân­tare arată pe lângă drepturile contabililor cooperatori, şi da­toriile lor faţă de cooperaţie. D. GHEORGHE STEMATE, (com. Bragadiru), după ce arată felul cum a încep­ut ca să scrie in direcţia cooperatistă Îndeam­nă pe toţi cei prezenţi ca să citească, să scrie şi să propovă­­du­iască ideea de cooperaţie. D. POPESCU NICULAE, (corn. Măgureni), arată modul cum în­­ţeleg consiliile de administraţie că să-şi exercite drepturile şi datoriile lor, cai adeseori sunt împotriva cooperaţiei. Stăruie ca contabilii cooperatori să nu înceteze lupta până nu vor isbândi ca el să ajungă adevă­raţii conducători ai cooperative­lor de tot felul. D. ION DRAGOMIR, (corn. Seaca), după ce arată ceea ce a făcut d. Chr. Ch. Milian, pentru cooperaţie, spune că toţi conta­bilii cooperatori să devină fac­tori de muncă, de propăşire a satelor şi pilde pentru ceilalţi săteni, pentru ceilalţi săteni. D. LAZAR PARLEA, (T.­Mă­­gurele) prin exemple arată cum sunt conduse Instituţiile coope­ratiste şi pentru ce ele nu pro­gresează. D-sa spune că nădej­dea cooperaţiei nu poate fi pusă decât în contabilii cooperatori singurii cari o pot salva. Preotul M. DRAGNEA, (T-Mă­­gurele), membru de onoare al „Asociaţie­!“, după ce arată ro­lul învăţătorilor şi preoţilor, în mişcarea cooperatistă, spune că ar­ dori ca însufleţirea pe ca­re o constată în congres a con­tabililor coperatori, să o vadă pusă în slujba cea mai frumoa­să pentru ridicarea aproapelui lor: cooperaţia. D.CHRISTACHE CHI­MILIAN, după ce rezumează cele vorbite şi mulţumeşte tuturor cari au dat sprijin al lor „Asociaţiei” dă citire memoriului care cu­prinde revendicările contabili­lor cooperatori. Memoriul se a­­probă prin lungi aplauze. Apoi dă citire telegramelor adresate Directorilor Generali ai unită­ţilor cooperative. Congresiştii, apoi se fotografiază în faţa şcoalei. Coresp. CAPITALA. Nenorocirea din şos- Ştefan cel Mare O nenorocire, cu urm­­ări mor­tale, s’a Întâmplat ori la ora 1 ă. a. în faţa prăvăliei d-lui Va­­silescu din şos. Ştefan cel Ma­re, 99. Copilul comerciantului, anu­me Mihai, de 4 ani, s’a agăţat de camionul cu bere al fabricei Bragadiru, ce staţiona in drep­tul casei părinţilor săi. Vizitiul neobservându­-1, a dat drumul cailor şi copilul a că­zut Intre roate, rănindu-se grav. Copilaşul a fost ridicat de părinţi şi dus in casă, unde după câteva minute a murit. Conducătorul camionului a fost arestat şi condus la cir­cumscripţia 18. Două crime In ziua de Sf. Maria s’au co­mis în Capitală doua crime de către beţivi. Locuitorul Marin Lache a a­­ranjat la el acasă, In şos. Gro­zăveşti 25, o serbare familiară. Când veselia era mai mare, şi-a făcut apariţia în­ casă cu­noscutul pungaş Anghel Ion zis Rangotin, care fiind beat, s’a repezit asupra lui Marin Lache şi i-a aplicat cu un cuţit mai multe lovituri in cap şi piept, iar apoi a fugit. In stare gravă victima a fost dusă la spitalul Colţea. Criminalul a fost pus in ur­mărire. ♦ A doua crimă s’a petrec­ut pe str. Servitutii, în următoarele Împrejurări: Stan Costache, din această stradă nr. 10 şi prietenul său Petre Nicolae, din str. Radu Craioveanu, au petrecut împre­ună toată­ ziua. Spre seară ei au pledat spre casă. In apropiere de locuinţa lui Stan Costache aceşti doi prieteni, aproape nedespărţiţi, s’au luat la ceartă, care a de­generat în bătaie. La un moment dat Petre Ni­­colae a scos un cuţit şi l-a in­fipt până la­ mâner în abdome­nul tovarăşul­ui său de chef. Nenorocitul a căzut in stradă in nesimţire. Criminalul a dispărut. Vecinii anunţând poliţia, la faţa locului a sosit comisarul şef al circ. 30 şi a dispus trans­portarea rănitului la spitalul Brâncovenesc. In cursul nopţei Stan Costa­che a încetat din viaţă. Dri dimineaţă agenţii trimişi în urmărirea criminalului, l-au prins pe acesta hoinărind prin hala mare. Adus la poliţie, Petre Nicolae a declarat că a săvârşit crima fiind beat şi nu şi-a dat seamă de ceea ce face. împuşcat din imprudenţă Elevul de liceu Alexandru Dobre, din str. Buciumului 11, trăgând prin curte cu un pistol ce funcţiona cu aer comprimat, a împuşcat, din nebăgare de seamă pe Virgil Ghinescu, de 14 ani, elev la şcoala militară din Tg.-Mureş, Glontul l-a nimerit în abdo­men. Rănitul a fost internat la spitalul Colţea, iar impruden­tul licean a fost atentat la po­liţie. ’ . , , Dispariţia unei fete D. I. Gomescu, comerciant din str. Văcărescu I 35, a re­­­­clamat politici că nepoata I sa Euisapeta Gomescu, de 13 ani, a dispărut de acasă în ziua de 26 August­ Bănuieşte că fata a fost a­­demenită de vre­un ticălos şi plasată la o casă de prosti­tuţie. Călcată de trăsură Pe când d-na Josef­ina Răş­­canu, de 60 ani, din cafea la p­­robnţlor 60, voia să traver­seze c­af­ea­ Vic­toriei, în dreptul pasagiului „Imnicli Lua’, a fost călcată de trăsura 365, condusă de birjarul Andrei Bunea și grav rănită la cap în piciorul stâng. Birjarul a fost arestat, iar victima internată la spital. " Dela C. F. R. _♦_ | Deraierea din staţia Negri­­ Din trenul de marfă Nr. 3101 a deraiat Mercuri, la ora 16.27, In staţia Negri, un vagon încărcat cu cărbuni. Din această cauză circulaţia s’a făcut pe linia II, iar trenul accelerat Nr. 51 a suferit o in­­­­tărziere de 25 minute. Suprimări de trenuri 1 De Sâmbătă 1 Septembrie, se suprimă trenurile accelerate nr.­­ 45 şi 46 dintre Bucure­şti-Jiblea şi înapoi. Căzuţi din tren­ uri, Joi, între staţiile Recaş şi Renatea Timişoara, a căzut, din trenul „Simplon” nr. 4, con­ductorul Ioan Maurer, rămâ­­­­nând mort pe loc. * La km. 187, între Roşiori şi Popa, a căzut din trenul de per­­­ soane 136 un călător, care fiind­­ apucat între vagoane, a fost ori- I bil mutilat. • Deraere Din trenul de marfă nr. 3192 au deraiat în staţia Budeşti, două vagoane, din cauza ban­dajului unei roate. Vagoanele deraiate s’au aşe­zat in curmezișul liniei împie­dicând circulația. Accidente de persoane n’au fost. Dillad EL-GAMTÍI ştie că numai .TOCURI ŞI TALPILE DE CAUCIUC BERSQN fac mersul ei graţios şi uşor, păstrând e­­leganţa ghetelor ei. Tocurile de cauciuc şi Tălpile „BSR50N“ să vă pună cismarul la ghete şi D­v. nu veţi mai purta altele. SALVATOR Ambulatoriu fondat la 1991 A Medici specia­gii pentru boile VEMEnics ni %mm Balade Piele Tratamentul Blenoragiei cronic prta Metode Electroterapeutice Electrotermic teatru prostatice Operaţiuni de specialitate Uretroscopie ANALIZA SÂNGELUI şi al lichidului cefalo-rachidiaa. Cunoaşterea şancrului sifilitic pi In Ultram­icmscopie ~ PASAGIU1L EOMVN Mo. 9 — tajiba Teatru naţionali. Uucuraţii, Consult. It -1si 6—a TBLRS’O’» 8318­'. Or. I. MiMUMiCI Sifilis, Venito-urmnare­­şi insu­ficienta Sexuală Diathermie, Electroterapia pentru tratamentul blenoragiei ac. şi cronice reumatism, prostacie, or­­chite, mfiam băşicei, (mitrei) şi ora. . relor etc. laieetii cu Neo, Silbers»!­­! vaisan şi bisiuut. Consult 8 10 dim­i şi 3-8 p . Str. Belvedere 3. D-1 HELLER SIFILIS, BOLI DE PIELE GEHTO URISARE (bărbaţi şi femei) Diatermie şi e­lectroterapie pentru complicaţiile blenoragiei şi bilitisului (reumnism, prostatu­s, in­­flam, mitrei şi ovarelor, impotenta, anghina de piept, tabes nevralgii etc.) Cont. 8-10 dim şi S-S seara. 8. Strada Calfei, 8. 1991 , Dr. SCURTOPOL I Sifilis, venerice, piele, genito- I urinare, Electroterapie, analise I Karageoreevici 6 (Banca HlJUat1!) consuli 8-10 si 4-7 *eara. 5275 Policlinica viata Bucureş’i CALEA ORIVITEI 107 Medici specialişti, vindeci radicale Sifilisul BLI­ WSaAQ! . si alte boli I« Bărbat* și Pernei Analiza Sângelui, Injecțiuni fără durere. Consult. 8­­1 și 21/, - 8'/» 4661 Dr. A REICHSTADT VENeAlCE-ftiFiLI* XJk.lt BA. Jl Sl JFXMX1 Consult if—IU si 5—8 CALEA VICTORIEI No 60 Doctor L L. HUSS BOL­ INTERNE Consulta­țiuni speciale pentru Boli de piept, stomac, intestine de la 3­6 5214 Strada Buzesti 85. Telei 25­­­55. Doctor I. STE»I NBACH »OALEINTEUVE Specializat la Berlin şi Viena fn boalr de stomac ş» intestine STRADA Sf. APOSTOLI, 41 Consu­ltatiuni 6 — 8. 5226 Dr. L. Berrtea SpecU'lst In boale şi operaţiuni de Ochi, Nas, ‘Gât şi Urechi Consult. 11 12, 3—8. Calea Mo­şilor 90, (prin Sf. Gheorghe) Te­lefon 38­1­­. 4796 LEMNE DE FOC furnizează inipt ta­­rt­uri caraUle Beauzimi „so­vata“ 1 Biroul: str. Sculptu­rei 16, Telefon lp­­ . 5263 Carele R fiele pata Pir Ie di la 1 SOI ORNSTSIN Str. Câmpineanu 16 Telefon 42137, 367­6, 29147 CONSTRUIM rezervoare orice mărime, băi­lor şi instalaţiilor de conducte Prelungirea Pononă 87 5054 De vânzare Trunchi excepţionali de ori­ce dimensiuni de fag alb, carpen, CIREŞI ulm, tei şi STEJAR, cum şi lemne de foc. A se adresa Asociaţia Pia şi filipre Alevra proprietarii pădurilor Storeşt- Vlădeni-Frumuşica-Botoşani 5253 De vânzare In valea Mureşului o moşie 200 jug. cal. scutite de expropriere cu fermă şi fabrică de spirt modernă Aceasta se vinde şi separat, infor­­maţiuni se dau in biroul «Avocaţial Dr. Givulescu Lipova jud. Timiş. 5249 Se caută 2 Friseass de Dame Cu condiţbine foarte bine se cere cu datele perfect. Se presinte urgent la Friserie Hy­gienics, Bulevardul Maria 2 colţ cu calea Văcăreşti. 12 ram «veniu»­ cu cunoştinţa In bran­şa cherestelei, se angajează. Oferte sub „L. B. 2“ Agen­ţia „Mercur“ Sărindar No. 12. 11 GRILAJ de FIER 30—50 metri cumpăr. Oferte Cor­­neliu Hănuş, str. Cobălcescu 35.­­ 5266 PUBLICATIUNE Se aduce la cunoştinţa asigu­raţilor din Sectorul III, că termi­­nându se reparaţiile dispensariului acelui sector, ci­rcuri 29 crt. s'a redes­his, consultaţiile tot după vechiul orariu. Medic-Diriglote, 8 D­r V. 7h Suşiu Caut 600.000 garantând ipotecă ranpl în­tâi imob­il mare. Dobândă 20 V. si toate taxele. Oferte Căsuța Poştală 59. 7 Declaraţie declar că am pierdut recipisa d p. liber No. 17821 cu data din 1921 Iulie 19, prii care se con­stată că am dispus la Banca Na­v­ală a României, suma de lei R-ta 5% 919 No. 14329. 1/5000 Declar nulă și fără valoare acea recipisă de dep liber în mâinile ori cui s’ar afla. 6 ELENA DOBROVICI De vânzare Sanda Lascăr .Catargiu No. 22 ( casă boerească liberă imediat, 14 camere stăpân, dependinte, grădină, calorifer, electricitate parchet, Viz­­il ora 11­6­4-5262 Lemne de foc Fag-Cer-Cojite, uscate cu mia­mi vagonul vi­de cu preţuri reduse, tran­sportate prompt la domic­iu Depozitul „Soarele“ Şoseaua Mihai Bravn Ng*11* lângă Bal. Ferdinand (2 minu­­te dein tramvai 6248 tamammmmmmmmmmmmmmm înştiinţare Cipit.mil Doctor in reserva X*­delen Tu­olae, fost U Vladivostoe, in 1920 şi Maiorul în retragere Măr­­culescu, fost L Comisia din Paris, la 1918, sunt rugaţi a se prezenta după data de 1 Septembrie la Ministerul de Rraud­. Serviciul Lichidărilor la Calea Griviţei, pentru a da urgenta relaţii asupra justificărei unor turne de bani ce au primit dela Misiunea Italiana din Rusia şi Comisiunea Mi­litară din Paris In anul 1918 pt.1920 II N­OXA Şcoala de ofiţeri de rezervă a Aeronauticei primeşte anul a­­cesta 20 de tineri recrutaţi în condiţiile art. 52 din legea de recrutare, candidaţii trebuesc să fie ingineri mecanici sau e­­lectricieni diplomaţi. Şcoala funcţionează în Bucureşti pe lângă Inspectoratul Aeronauti­cei.Doritorii adresează cererea împreună cu diploma, Inspecto­ratului Aeronauticei. Calea Gri­viţei Nr. 28. I PUBLICAŢIE Se aduce la cunoştinţă că în ziua de 14 Sept. 1923, ora 11 a. m. se va ţine licitaţie publică pentru aprovizionarea a 10.001 m. p. pânză de hangare necesa­ră Aeronauticei. Licitaţia se va ţine în loca­­lul M. R. No. 3, Calea Griviţei No. 28. Caetul de sarcini se poate ve­dea în fiecare zi între orele 8—12. Direcţiunea aeronauticei­­ PiUOUT căţea Foi Irlandez •2 lab­a cu p­­e negre coad­ri­ată, răspunde la nume­­ [fetiţa. 5247 Găsitorul este rugat a a­­j­un­a sau a o aduce la G U. Negropontes str. Avran. flancu 32, contra bună re­conpensă B. N­. lijjroasntis SINER Pălării Bărbătești [2­ 5264 Preturi convacalaii@, vâioara engros Depsinul „SPMlSfi“ Str. Gansral Fioressa 16 Întrebuinţând o singură dată PUDRA FLORA, o veţi adopta pentru totdeauna. M OMIT DE SILEZIA 7.500^7.800 CALORII si C O O S pentru Calorifere, Sobe, Forjă Vinde BANCA MINELOR - Strada N. FIUPESCU 1_________1S1

Next