Universul, ianuarie 1924 (Anul 42, nr. 1-22)

1924-01-14 / nr. 10

IN AMUL 1924 Suntem şi noi, împreună cu toată lumea ortodoxă, în anul 1924, în care de aproape două săptămâni, se află cealaltă parte a lumei, care merge după ştiinţa astronomică. Nu ni se cere să proorocim ce se va întâmpla în cursul anu­lui acesta, căci până şi d. mi­nistru de finanţe — care la în­ceputul anului trecut, prooro­cea că­ până­­la finele lui, valuta se va ridica şi viaţa eco­nomică se va îndrepta — se vede că s’a înşelat; dar dacă examinăm trecutul plin de în­văţăminte, putem trage câte­va concluziuni, cari arată ce ne aşteaptă în anul acesta. Aşa, în politica externă, am arătat anul trecut, că atâta vreme cât alianţa între Fran­ţa şi Anglia nu se va cimenta, linişte deplină în lume nu va exista, iar frământările dintre popoare se vor accentua, fiindcă nu este azi nimeni, care să im­­pue respectul angajamentelor şi al stărilor de fapt, temelia bunelor raporturi dintre po­­poare. Lucrul s’a adeverit şi omeni­rea stă cu cehii ţintă ca să vadă ce eveniment se va mai petrece, pentru ca să se rupă ori să se elmenteze alianţa franco-brita­­nică. Tot aşa şi in politica internă a ţărei noastre, am arătat, că până când nu va inceta dema­gogia partidelor şi oamenii de guvern nu-şi vor da seama, că pe drumul supra­ licrărei poli­tice ne ducem de râpă, îndrep­tare nu există. La noi, dintr'o greşită înţele­­flere a rostului lucrurilor, toată lumea suferă, când n’ar trebui să sufere şi toată lumea cârteşte când nu toţi au dreptul să se plângă. Abuzul se vede pretu­­­indeni, iar lipsa autorităţei sare în ochi la fiecare pas.­­ Guvernul neinţelegându şi me­nirea face aceea ce nu trebua să facă, iar opoziţia cu face a­­ceea ce trebue să facă.­­ Păstrarea creditului în străi­nătate era prima datorie a gu­­vernărei şi guvernul ne-a pus în situaţia de a fi priviţi cu ochi răi până şi de aliaţii noş­tri fireşti, iar opoziţia, prin di­viziunea ei, ne­impunându-i­­ respect, i-a înlesnit calea d­e gu­vernare nepricepută, care se vede în interior. Bugetul nu s’a putut echili­bra, pentru că aceea ce d. mi­nistru de finanţe numeşte echi- . libru nu corespunde reali­­ţei,­­ când clasa funcţionarilor, care formează schele­tul pe care stă statul, ţipă că nu poate trăi, pentru aceasta trebuind incă numeroase miliarde, pe cari ac­tuala lege a impozitelor atât de mult trâmbiţată, nu i le poate ia, câtă vreme nu se va pricepe, că într’un Stat democrat şi cu vot universal, de impozite trebuesc apucaţi toţi, dela mic până la mare. Toate produsele ţărei sunt devalorificate de concepţie gre­şită, care nu vrea să ţie seama că noi suntem un atom, nn massa popoarelor şi că în loc de a aş­tepta 20 ani ca să ajungă leul valoarea aur, stabilizarea lui este cerută ca o fatalitate, pentru a începe opera construc­tivă, după cum au făcut cu destul succes unii din vecinii noştri. împroprietărirea s‘a terminat, dar ea s’a făcut în aşa condi­­ţ­iuni că a lăsat răni nevindeca­bile şi la acei cari mai de voie, mai de nevoie s’au lăsat de­posedaţi de avutul lor şi la a­­cei în favoarea cărora depose­darea trebuia să se facă, pentru că, după cum s’a văzut din desbaterile din Cameră, între cei doi protagonişti, s’a inter­pus clasa lacomă a agronomi­lor improvizaţi, cari şi-au făcut partea leului din împroprietă­rire. Transporturile merg tot greu, din cauza vederilor strâmte cari domină la­ alcătuirea planului de refacere economică a ţărei şi cari au dus la dezastrul înre­gistrat de căile ferate zilele tre­cute, după care ne va trebui iar ani de sforţări, ca să ajungem abia acolo unde eram ac­um o lună. Un împrumut mare nu am reuşit să contractăm în străi­nătate şi nici nu sunt semne că vom reuşi în curând, pentru că atunci când banul se găsea pre­tutindeni, iar englezii ne ofereau un împrumut de trei miliarde la preţul de 80 lei lira sterlină, răposatul Take Ionescu, care propovăduia acest împrumut n'a fost ascultat, ba din contră Îm­piedecat pe toate căile să vie la cârma statului. Justiţia încă nu s’a unificat şi magistratura pe fie­care zi pierde din prestigiu, din cauza greutăţilor traiului, iar distri­buirea dreptăţei a ajuns un lux. Pentru comerţ, se pare că su­flă un vânt mai sănătos, de când în capul acelui departa­ment a venit un om care î şi dă seama ce pârghie este pen­tru omenire Libertatea Comer­ţului, bine înţeleasă de cei interesaţi. In lumina acestor realităţi intrăm noi în anul nou, şi ne Întrebăm dacă în decursul lui, se va schimba ceva din ce a fost, ori vom merge tot orbocă­­ind, neinvăţând nimic de la tre­cut pentru ca să se împlineas­că Scriptura care zice: „Ochi ,vi şi nu văd, urechi au şi nu aud“. „ Să sperăm însă, că se va fi ivit şi pentru noi lumina care să ne călăuzească in pustiul de gândire de până acum şi anul nou va însemna sfârşitul înce­putului rău de atâta timp. STELIAN POPESSCU A­nul 1Q23 a avut personalitate? Anii trăesc in funcţie de eve-­­ tiimente. Sunt ani care au avut „norocul“ să prezideze eveni- j mente mari: războae cumplitei,­­ revoluţiuni sângeroase, prăbu- j şiri de imperii, catastrofe teri- 1 bile... Cronica lor e bogat ali­mentată în evenimente sensaţio­­nale. Anii respectivi sunt în­scrişi cu cifre de foc în analele istoriei universale, — deci au o ■ personalitate — şi nenumărate generaţiuni de şcolari vor fi condamnaţi să-i pomenească în lecţiile lor.... Sunt alţi ani fără „noroc“, fără personalitate. Sub timpul lor­­măsurat s’au înregis­trat­­ câteva incidente fără în- , seninătate, dacă luăm în consi-­­ deraţie psihologia mulţimei şi a istoricilor: crize sociale, politi­ce, economice, culturale, sau morale; câteva invenţiuni, des­coperiri, sau opere de artă... Anii, care şi-au fixat persona­­litatea lor în funcţie de o desco­perire, de o invenţiune, de un sistem filozofic, de o doctrină­­ morală, de o operă de artă, de un geniu, sau un erou al uma­nităţii, sunt prea puţini la nu­măr,— dar, în schimb, ceilalţi, cari şi au fixat personalitatea lor în funcţie de un război, d­e o bătălie, de o revoluţie oarecare, formează impozante batalioane de cifre. Istoria n’a reţinut anul în care a fost scrisă Odissea, dar a re­ţinut anul în care Atilla, căpe­tenia humilor, şi-a făcut apari­ţia în câmpiile Catalaunice. Elevii din licee nu ştiu pre­cis în ce an a fost scrisă Divina Comedie, dar ştiu că în anul 1453 Mahomed II lea a intrat călare in biserica Sf. Sofia din Constantinopol şi a luat sfârşit­­ războiul de 100 de ani... I . Anii lege vi de introducerea ti­­­­parului, de apariţia celei din­tăi maşini cu vapori, de atâtea numeroase descoperiri, inven­tions şi aplicaţi­uni industriale, rămân în obscuritate. Evenimentele sensational©, care au mutilat puţin geografia, , care au ultragiat civilizaţia au oprit pentru câtva timp pro­gresul omenirei, trec, în legendă, in cronică, în istorie, înaintea actelor ce onorează geniul u­­man. Anul 1923 are el o personali­tate din cele două puncte de ve­dere? El a moştenit de la pre­decesorii săi o criză socială, po­litică, economică, financiară, culturală şi morală, care a tran­smis-o aproape intactă, urma­şului. A fost anul promisiunilor nerealizate în toate direcţiile, care interesează viaţa naţiuni­lor. El n’a fost capabil să risi­pească undele pesimiste, să dea impuls energiilor sănătoase şi să le coordoneze; să împrăştie atmosfera inţiată de paraziţii sociali; să înalţe moralul şi să întărească forţele creatoare şi producătoare. 1923 dispare în ne­antul trecutului fără o aureolă, sub povara indiferenţei contim­poranilor. Va fi anul 1924 în măsură să corespundă urărilor­­ tradiţionale? Va fi el un an, care să împrospăteze atmosfera, să împrăştie undele pesimiste, să galvanizeze energiile sănătoa­se, să cheme la viaţa publică oameni devotaţi binelui obştesc şi să creeze posibilităţi pentru o intensă­ şi pozitivă activitate în toate dir­ecţiile: politice, eco­nomice, financiare, culturale şi morale? Să nădăjduim că aşa va fi. R. Seişanu Cu pluguşorul URĂRILE CORPULUI DIPLO­TIC STRAIN FĂCUTE ROMÂNIEI, PENTRU ANUL­ NOU Diplomaţii acreditaţi în Capitala noastră răspund „Universului“ Am consid­erat nimerit ca, de Anul­ IVou ortodox, să adresăm membrilor Corpului diplomatic străin, acreditat in Capitala noastră rugămintea de a ne comunica urările ce fac, in numele­­arilor respective, României. Dăm mai jos răspunsurile pe cari d-nii miniştri şi, în lipsa lor, însărcinaţii de afaceri ai le­­g­itunilor, au avut bunăvoinţa a ni le Comunica. D. de Manneville, ministrul Franţei D. de Manneville, ministrul Franţei în­­ România, a avut ex­trema gentileţe de a ne comuni­ca urările sale, printr'o scrisoa­re pe care o dăm aci, în între­gime : „Mă întrebaţi, cu prilejul A­­nului Nou, ce urări fac Româ­niei. N'aş fi francez, dacă v- aş ura ţării D-vstre toate fericirile po­sibile ! Decând vechia prietenie care unea cele două popoare ale noa­stre, răsărite dintr'o origină a­­semănătoare, a fost pecetluită prin sângele marelui războiu, intr'o alianţă indisolubilă, noi socotim succesele României ca fiind ale noastre, şi tot ale noa­stre ar fi şi durerile ei. Sper că anul 1924 nu va avea pentru ea decât zile prospere. Chemată, —ca şi Franţa, — să păstreze in Europa bineface­rile păcii, şi să restabilească concordia între vecinii săi, sper că ea va putea continua în li­nişte această nobilă sarcină şi că va purta, din ce în ce mai strălucit, in Orientul Europei, flamura civilizaţiunii latine. Ce urări să-i mai fac? Aş avea atât de multe,­ încât nu ştiu cum le-aş putea enumăra pe toate... Totuşi, spre a preciza u­­nele din ele,să-m­i permiteţi să fac­­câteva persen­­alităţi. Aş vra, in primul rând, d-lui ministru de finanţe, să continue să facă să se urce leul şi să pună chestiunile financiare ro­mâneşti intr'o stare atât de bu­nă, încât diplomaţii să nu mai aibă să se ocupe de aceste ches­­tiuni băneşti, cari îi fac să chi­, leased şi de puţinul păr care le-a mai rămas; aş mai ură, a­­poi, d-lui primar al Bucureştilor să continue fericitele eforturi pe cari le depune spre a face Capitala d-vstre, din ce în ce mai mult, un oraş elegant, sedu­cător şi chiar curat, d-lui pre­şedinte al Companiei franco-ro­­măne de aviaţiune, să ne dea, pe anul 1924, avioanele cari să facă în 24 ore drumul dela Paris la Bucureşti, un aşa chip încât să putem adormi aci, în fiecare seară, citind „Le Temps­i din ajun. " Insfârşit, d-lui Director al „U­­niversului“ i-aş ura să continue să nesocotească certurile dintre partide, spre a ne da informa­­ţiuni numeroase şi cât mai exac­te, astfel încât să pot auzi şi anul viitor, cum am auzit anul trecut, pe o fermecătoare doam­nă română —, soţie a unuia din­­tre miniştrii D-vstre cei mai de seamă —, spunându-mi: „Eu nu fac politică , vreau numai să fiu bine informată, nu citesc decât „Universul“...“ D. E. M Drake, însărcinat, de afaceri al Anni­ei Din partea legatiunii engleze, prin d. l­. Millington-Drake, am primit rândurile de mai jos: „Ministrul Marii Britanii mi însărcinează să confirm primi­rea amabilei D-vstre scrisori şi să vă răspund că, in conformi­tate cu uzanţele, corpul diplo­matic face urările sale Majc.slă­ lei Sale Regelui României, în persoană, cu ocaziunea Anului­ Nou ortodox. Ministrul socoteşte că alunei trebuie sil­i,x)n trni’, oficial, jy/u rile pe cari le va formula pe litru România.. El mă însărcinează, totuşi, să spun ziarului „Uni­versul“­, că urează României ca şi poporului ei, o prosperitate continuă şi progresivă în cursul anului 1924". D. de Sühneidaner, minis­trul Belgiei D. E. R. de Schneidauer, mi­nistrul Belgiei, a binevoit a ne răspunde cu următoarele rân­duri : „Aţi binevoit a-mi cere să vă alăt urările pe cari le fac Ro­mâniei, în momentul în care un nou an începe. Din toată inima, în această împrejurare, fac re'« căldu­roase urări pentru fericirea şi prosperitatea frumoasei şi nobi- Işi D-vstre patrii, de care mă simt atât de adânc legat". D. de Salis, ministrul Elveţiei D. F. de Sails, ministrul Elve­ţiei în Bucureşti, a binevoit a ne spune: „Răspunzând la întrebarea „Universului", fac foarte sincere urări pentru prosperitatea Ro­­mâniei şi pentru fericirea popo­­rului român în 1924". D. Aioisi, ministrul Italiei D. Aioisi, ministrul Italiei în Bucureşti, a binevoit a ne trimi­te răspunsul de mai jos: „La întrebarea ce binevoiţi a­ vți adresa, nu vă pot răspunde decât adresându-vd cele mai bu­ne urări, ca anul ce începe să dea României toată dezvoltarea economică, intr'o eră de pace şi de prosperitate, în frăţească comunitate cu Italia, in aminti, r­m /yymei-Nemuritoare“. * Bey, ministrul Turciei H. Djevad Bey, ministrul Tur­ciei, a binevoit a ne da următo­rul răspuns: „România posedă în cuprinsul său toate elementele de fericire şi de prosperitate. Ea are un pă­mânt de o mare bogăţie, femei fermecătoare şi bărbaţi foarte inteligenţi şi simpatici. Un sincer prieten al ţării d-vstre, ca mine, nu-i poate ura, de Anul­ Nou, decât un concurs de împrejurări fericite cari să-i îngăduie să valorifice totalita­tea acestor elemente în toată fe­cunda şi prospera lor activita­te". D. Wielowleyskî, miuistrul Poloniei D. Joseph Wielowieyski, mini­stru plenipotenţiar al Republicei polone, ne-a răspuns prin rân­durile acestea: „Doresc României ca pacea, dătătoare de propăşire, să asi­gure folosirea comorilor cultura­le, atât de mari, ale neamului românesc, să dea avânt punerii în valoare a bogăţiilor nesfârşite ale ţării, — şi-i mai doresc şi prieteni sinceri". D . Dennis, însărcinat de afaceri al Satelor-Unite D. Lawrence Dennis, însărci­nat de afaceri ad interim al Sta­­telor-Unite ale Americei, — în lipsa d-lui ministru, — a avut bunăvoinţa a ne trimite urmă­torul răspuns: „In lipsa ministrului Statelor Unite ale Americii în Bucureşti, îmi fac o plăcere din a profita de graţioasa invitaţiune a ziaru­lui „Universul", adresând, prin acest ziar, cele mai călduroase urări României, cu ocaziunea A­­nului­ Nou ortodox". * Apelul nostru adresat şi altor legaţiuni, între cari aceea a Ce­­hoslovaciei, a Suediei, a Ser­biei şi a Greciei, a rămas fără de răspuns până la ora la care am încheiat ediţia de faţă. BIRURILE $1 ARDEALUL­­/ - Răvaş dela Siria — Se împlineşte anul de când chie beteşugurile. Să marele Vistiernic . Vin­t­ilă a dă­ruit prea fericitei Obşti a Ţării legea de unificarea birurilor. Ce impresie a făcut asupra naţiei desrobite „darul" Vistier­nicului se va vedea din povestea de faţă. Colindai Ardealul tot şi din câtă lume văzui şi auzii, găsii un unchiaş sfătos de pe la Şiria, cu care prinsei de vorbă şi în­cepui un li~’ ^m.â'.tului: — Bună vreme, baciule! — Mulţam, dumitale bună, dacă-i veacul buh. — D'apăi cum mai merg târ­gurile? — D'apăi cum să margă, ia slobode, ca poruncile domnești! — Oare? — D'apăăi!... Să ofăresc ei. Domnii, să ofăresc pân'odată, .ști! Da­r d s'o scutura cojo-CU am ni­­mn hin Aarn/t -rvfi-01 c~ ’ '' -------— i r I ihie căpătat, făr’­or jeli ! Upă, Doamnie! S'or sătura ghie dara tăt ghin șerpairul plugari ’ i! — Politica, baciule, politica... — Bat-o, Precesta, politică, că ghin ea ni^tjr^e nouă tăti suduie Domnii și plătim noi sudalma. — D'apăi cum îi aceea? — Ia, binie! Că mai ghie mult ne’ndrăiau Domnii hei ghin tară cu inima, da'acum, ştie-i dracu cum fac, că ni-a­­duc dragostea tăt tn dare, ghie nu mai poți tu încăpută un creițar. — Nu pătrund. — Tucu-i sufletu' și înjeru' dum­itale, bag sama, nu-mi pre­­cepi spuma. • ! ! Că ziceam, că până acum o fo­­rdnduiala ghie sujeau co­pilele ghie la mama, da' acum gl­e când a vent Pintilie hesta Brătian, bag sama s'o înturnat, că suje mama ghie la copile! Precepi-mă: Mă dusei la târg la Baie Şi vândui doi junei şi-o oaie, Tontă socoată ghi-o pălă ie„. Nici di-un dohan, nici di-o rachie. uo i/.t-1/ I uf... o.» dat c a. dare, Vivat, Romdnia-Mare! — Non preceputu-m'ai? — Preceput, baciule, — Nun' păi n*rnc bun și brânză ghie iepure I­­mil Craciaau . FIL­A6 Maestrul Moceanu se înapo­­iase din străinătate, unde cuce­rise multă admiraţie cu jocu­rile naţionale. Bătuta şi Banul Mărăcine stârniseră mare entu-­­ ziasm. Fotografia bătrânului ve-­­cinic tânăr, în costum ţărănesc , trecea din mână în mână. Zia-­­ rele îl lăudau pentru serviciul­­ adus ţării, prietenii şi foştii e­­l­­evi îl îmbrăţişau pretutindeni, încadrată de plete retezate la ceafă, figura maestrului, cu o­­braji îmbujoraţi, era mai radi­oasă de­cât ori­când şi ochii săi expresivi oglindeau o foarte în­dreptăţită mândr­ie. Când i se vorbea de jocurile naţionale, de ar fi fost pe calea Victoriei ori în Lipscani, abia se ţinea să nu înceapă Banul Mărăcine. In prima seară de anul nou, Moceanu se hotărăşte să facă revelionul modest, numai cu câţiva din familie, şi cum era obosit şi răcit, rămase în mijlo­cul lor în cămaşe de noapte, ţă­rănească, cu ciucuri roşii, cu romburi de arnici albastru pe umeri şi pe poale. Dar tocmai când Moceanu stinse luminile asupra plăcin­tei cu bilete, răsfăţata intre sti­cle de vin negru, nişte chiote brutale plesniră solemna tăcere. S­ă aţii că s’au îmbătat unii la cârciuma de jos ! Indignarea bătrânului şi a to­varăşilor creştea pe măsură ce se întărea gălăgia de soţi ei. — Ăştia sunt în stare să ne ducă aşa toată noaptea!... Ii în­văţ eu minte!... strigă Moceanu în culmea disperării şi, amin­­tindu şi că fusese odinioară at­let, îşi umflă muşchii şi o luă la goană pe scară, în ciuda în­cercărilor celorlalţi de a­­ opri şi nesocotind implorările lor: — Nu-ţi pune mintea cu ei !— O să răceşti!... Trec cinci minute, trec zece,— maestrul nu se întoarce. Mica a­­dunare se îngrijorează. O fi alu­necat pe scară!... I-o fi venit rău!.... L’or fi încolţit marde­iaşii !... Şi, înţelegându se dintr’o pri­vire, se reped tn cârciuma de sub apartamentul luL Acolo ce să vezi 1 , '. Cheflini ’ il primiseră cu salve de aplauze şi aclamaţii. ~ Ura-a-a!~ Trăiască gloria noastră!... — Sus cu Moceanu !... — Ia zi Banul Mărăcine, mă Barabulea!... -- iii Şi înainte ca maestrul să fi putut spune ceva, lăutarii se porniră pe cântecele lui favo­rite, cei de la mese îşi deteră pă­lăriile pe spate şi începură să j joace. Moceanu se uită niţel la ei; simţi o vibrare puternică în su­fletul său tânăr; viziunea succe­­selor din străinătate îl încălzi; picioarele­­ deteră într'un ritm din ce în ce mai repede; şi­­pe­trecerea se­ prefăcu într’un vâr­tej general. Cei de sus rămaseră în pra­gul prăvăliei văzându-1 pe Mo­ceanu pe vine, cu mâinile îm­preunate la ceafă, schimbând picioarele cu o ne mai pomenită iuţeală sub cămaşa ţărănească, jucând ca’n zilele lui cele mai bune şi chiuind, pe când che­fliii bă­teau din palme şi-i ţineau i­sonul. — Se răceşte plăcinta! şopti unul din invitat! — Ce, e vreme de plăcinta acu!... Şi până nu-şi făcu tabietul, trăgând încă o Bătută în draci, bătrânul şi neuitatul ma­estru nu consimți să se ducă a­­casă ' —' *,£.■ Apa Jósé Origina darurilor Darurile de ramuri de lămâ­iţă, al cărei lemn era închinat zeiţei Strenia, şi pe care popo­rul le aducea în timpul regelui Romulus, la începutul fiecărui an, ca omagiu de recunoştinţă şi bun augur, marilor magis­traţi ai Romei, este prima mani­festare pe care istoria ne o arată ca punct de plecare al cadouri­lor de azi, făcute cu ocazia Anu­lui nou. Aceste daruri, cami la început, în simplicitatea lor, ascundeau un simbol de recunoştinţă şi o urare de prosperitate pentru si­nul ce începea, exprimate fie într’o ramură verde, care divi­niza forţele naturii şi renaşterea soarelui, fie în daruri de smo­chine şi curmale, se transfor­mară încet-încet în daruri de valoare. • Sub imperiul Roman, poporul pornea în­ massă să facă împă­ratului toate urările de Anul nou, ducându-i în dar bani mulţi de aur, iar împăratul primind darul hotăra ca din el să se împodobească templele zeilor cu idoli de aur și argint. Tiberiu a fost singurul îm­pă­rat, care a refuzat să primească asemenea daruri, însă urmașul său Caligula le introduse din nou în folosul său personal. Mai târziu, odată cu fixarea începutului anului la 1 ianuarie, obiceiul darurilor, în zadar com­bătut de episcopi, ajunse de o importanţă considerabilă. In secolul al 17-lea, acest obi­­ceiu deveni de un f­lux fără mar­gini. Femeile nu se jenau să primească cele mai scumpe da­ruri şi chiar nu se mulţumeau cu puţine, mai ales când ames­tecau şi influenţa lor politică. Aşa, se spune că Mazarin con­ducea pe invitatele lui într’un salon, unde avea expuse toate darurile ce voia să ofere rucoa­nelor şi sub forma unei loterii distribuia fiecăreia lotul ei. Ast­­fel, d-şoara de Montpansier câş­­tigă’ un diamant de 4000 livre. Pe atunci se obişnuia şi era îngăduit ori şi cui, ca drept mul­­ţum­ire pentru o invitaţie la ma­să sau alt serviciu, să-i trimeatft portretul. Acest obiceiu a fost introdus însă de regi, cari tr­ime­­teau portretul lor pictat pe cu­tiuţe de aur, ornate cu briliante. De la regi a trecut la ceilalţi no­bili ai curţii şi chiar în popor. Se spune, că la moartea prin­ţului de Conti (1776), s’au găsit peste 5000 de bomboniere, având fiecare pe capac câte un portret împodobit cu briliante, şi tot a­­tâtea inele având în miniatură portretul donatorului. Totuşi, şi în acea epocă s’au­ găsit femei care au rezistat cu­rentului şi au refuzat cadouri de mare valoare. Astfel, se vor­beşte de o frumoasă doamnă, că­reia prinţul de Conti voind să-i ofere un inel scump, ea l'a refu­zat şi n’a voit să primească de cât portretul serenisimului, m­on­tat în inel. Prinţul se supuse, însă îi oferi inelul cu portretul în miniatură, acoperit de un dia­mant enom. Doamna primi mi­niatura cu inelul și i restitui diamantul. Marele senior nevo­ind să se dea bătut, prefăcu dia­mantul într’o pulbere fină cu care usca un madrigal pe care doamna fu silită să 1 primească. In epoca revoluţiei, prima zi a anului nu mai este la 1 Ia­nuarie, ci la 22 Septembrie. A­­ceasta, bine înţeles, n’a fost un motiv ca să se schimbe obiceiul darurilor. Dintr’un frumos avânt patrio­tic femeile trimet Adunării na­ţionale bijuteriile lor de aur, în­­locuindu-se cu altele de aramă şi oţel. Pietrele preţioase sunt în­locuite cu mici sfărâmături din pietrele Bastiliei, iar ca cercei purtau mici ghilotine de metal. Femeia cea mai resfăţată a se­colului al 19 -lea, despre care se spune că ar fi primit cele mai frumoase daruri, de anul nou se pare a fi, după o listă alcătuită de Frederic Masson, Iosefina de Beauharnais.­­ Cel dintâi­­ dar, pe care l’a pri­mit dela generalul Bonaparte, a doua zi de Vendémiaire, a fost o modestă broşă filigranată, pe care ar fi trebuit s’o păstreze ca un inestimat talisman a! neuita­tei biruinţe ce a avut, ea însă a schimbat acest preţios dar pe o piatră de culoare. După ce deveni însă soţia lui Bonaparte, cadourile ce i se o­­feriră sunt neîntrecute. Berthier I confiscă pentru ea cel mai fru­­­­mos camné din Vatican.­­ Unul din cele mai frumoase daruri ce se oferi Josefinei în acela al oraşului Bruxelles, un vapor în lemn de trandafir­­cu pânzele din dantelă „point­­ l’aiguille“. Din aceiaşi epocă, documente­le româneşti ne vorbesc­ şi di darurile vornicului Nicolae Du­­descu, om de spirit şi mare în­văţat, nepot al lui Antioh Can­­temir­ şi unchiu despre notaină, al poetului Iancu Văcărescu. Acesta fiind trimis de loteri la Paris ca să pledeze criza Ro­mânilor, ştiu să capteze atenţiu­nea generalului Bonaparte şi să-l intereseze de soarta ţării noastre. Istoria vorbeşte de darurile fă­cute de el doamne’ rfy© Ré -amtor, între care un mare, diamant şi un rubin pe care Vornicul Du­­descu le oferi de Anul nou fru­moasei şi spiritualei femei, care« fusese invitată la masă, şi care avu surpriza să găsească sub şervetul său acel scump tezbui oferit de acest generos şi mâ­­dru boer român.I. ZAHAROF ■ ——»il Revelionul unui revoluţionar 1 Amăgire repetată Fără întrerupere, O s'ajungă rău, odată Chiar să mă şi supere. Căci ce înseamnă, calendarul Când şi ’ncheie filele. De cât sapa şi groparul Ce ne'ngroapă zilele ? Ca bancherul ce în mână Joacă toate pieţile. Unda vremii e stăpână Peste toate vieţile. Ea răstoarnă lum,ca toată Colosal de repede, (Nu'i nădejde să socoată Graba ei să-şi lepede). Amintindu-ne sentinţa Soartei implacabile. Cum că viaţa şi ştiinţa Nu's deloc durabile... Prin urmare eu, ca prostul. Strig pe toate toanele (Chit că nu'mi pricepeţi rostul). ,Jos revelioanele! „Jos prilegiile—acestea „Oglindind minciunile. „Care poartă în ele vestea „Că deşertăciunile ,Jnsoţesc neinfrdnarea „Poftelor stomacului.— ,J­os beţia şi mâncarea „Când sunt dale dracului !.„ „Lume simplă şi nătângă „Bimică pământului, ,Jn curând o să le strângă ,(Braţele„­ mormântului". * .* 1 . ,v s . . . . . , Mă opresc, căci nu s'admite Unui om cu creştere Să Io aşeze gogiamite Imprecaţii meştere. Nu 'ncalc eu prerogativa Mlaştinei politice, Dare veşnic mirosi-va A fiole critice. Ci din contra, o fiinţă Care nu-i sălbatică. Calea diplomatică. Deci îmi spulber fără teamă Vorbele’mi obrasnice, Cititorul când mă chiamă insistent la praznice, „­­ (Lucru foarte explicabil Când aveţi cunoaştere Că un pântec formidabil Am primit, prin naştere.) •* Voi da flăcărilor pradă • Astă imprecaţie. Grabnic, cum arunci în strada O expectorafie. Căci eu cuget foarte matur — Sunt de fel din Slatina —, Cui îmi dă ca să mă satur Am să-i strig: „Sus datina!’ Şi ca Lucul­us, romanul , Demn de-o ilustraţie. Repeta-voi şi la anul Astă operaţie! ‘/•yâV MORALA Dacă eu, poet de rasă. Las orice campanie Pentru­ un scaun la vre-o masă Și-un tacâm de danie. Ce morală îi inspiră In momerite critice. Pe acei ce se hrăniră Cu— gogoși politice ?... Popic Dizolvarea parla­mentului italian Roma, 12 (Rador). — Regele a* semnat decretul de dizolvare a parlamentului italian f/WWWWVWW/WW ZIARUL UNIVERSUL [uni Pentru marile premii de primi­vară Cititorii cari vor să par­­ticipe la marile premii de primăvara vor strânge cu­poanele ce zilnic vor fi pu­blicate In acest loc. Amâounte compidi vor i ,tate ’a timp. vvvv'vwwwvvw

Next