Universul, septembrie 1924 (Anul 42, nr. 198-222)
1924-09-02 / nr. 198
■ik* PAGINI DIN VIATA EROULUI AVRAM IANCIF Avram laici Ii lintea moţilor de dr. Silviu Dragomir Chemarea vijelioasa, la arme a poporului românesc din Ar- Ideal trezi pretutindeni valuri Ide însufleţire. Nu numai prigonirile lansate tocă de cu primăvară, care se înteţină din August încoace pentru a asigura un rezultat bun recrutărilor ungureşti, ci setea milenară a acestui popor după libertate, făcu să se adune, în timpul cel mai scurt, şi în număr considerabil, legiunile româneşti, sub drapelele prefecţilor. Axente Sever îşi adună gloatele la Blaj, Constantin Romanu pe Câmpie, Nicolae Solomon la Haţeg, Popoviciu Marţianu la Sebeşul Săsesc, iar [ 'Avram Iancu îşi aşeză cartierul la Câmpeni. In munţii pitoreşti, cari închid acum cu un cerc de fier frontiera apuseană a ţării noastre, nici că se putea alege un loc’ mai nimerit, ca centru de acţiune militară, ca acest orăşel, apărat din toate părţile de munţi înalţi şi totuş legat prin linii bune de comunicaţie cu principalele localităţi din Munţii Apuseni. Aici îşi organiză Iancu garda naţională, ajutat de tribunul Nicolae Corcheş, centurionul Alexandru Bistran şi vice-tribunul Dionisie Popoviciu. Acesta din urmă conducea garda din Bucium, Bistran cea din Bistra, iar Corcheş pe cea din Câmpeni. O altă ceată se constitui sub conducerea preotului Simeon Prodan Probu, dar lotodemnul şi tot sub supravegherea lui Iancu, în apropierea Aiudului, în satul Măgina. Ceva mai târziu se organiză şi la Cricău, în atârnare de Iancu şi sub conducerea vice-prefectului Blăjan, a tribunului Bucur, preot în Galda, şi a locotenentului Ştandiuc, o asemenea gardă. Astfel Iancu căuta să-şi asigure dintru început munţii, cari în urmă au şi devenit cetatea sa nebiruită, aşezând câte o tabără (i se zicea atunci loagfix) lângă şoselele, cari duceau spre cartierul său. In spre apus avea să dea piept cu duşmanul, Ion Buteanu, prefectul Zărandului, a cărui legiune se formă. In răstimpul cât lipsi acesta, tot sub îngrijirea lui Iancu, iar dinspre Turda, aţinea calea Ungurilor, Popa Balint prefectul inimos din Roşia Montană. Craiul munţilor astfel, după o muncă de câteva luni şi graţie personalităţii lui Iancu, care de acum se făcu în ochii moţilor Craiul Munţilor, fu cu putinţă să se înceapă acţiunea militară în condiţii neaşteptat de bune. Cea dintâiu ţintă a sa fu deci, după instrucţiile primite dela comitetul de pacificaţiune, cum se numea ca Tintenni unional reorganizat la adunarea din Septembrie, să desarmeze pe voluntarii ungri. La Abrud izbuti să execute desaraiarta fără de nici o rezistenţă şi la 24 octombrie 1848 i se deschiseră porţile oraşului, în care intră cu triumf eroul nostru. La Zlatna însă nesocotinţa consilierului cameral Neraegypt, care după ce încheiă o înţelege»10 din conducătorii cetelor de români, porunci să tragă în grariada de tărani intraţi ,ora“ deslănţui pofta de răzbunare a bieţilor oameni, cari au fost până atunci apăsaţi, umiliţi şi jefuiţi îndeajuns de către toţi aceşti funcţionari ai statului bandiţi fără de păreche. Măcelul din oraş şi victimele din Presaca, unde au fost exterminaţi până într'unul ungurii refugiaţi din Zlatna, vor rămâne pururea, o pildă grăitoare pentru aceia cari au ţinut în întunerec poporul nostru, de altminteri blănd şi generos. In sufletul său aprins de mânie, Iancu a înţeles, desigur, patima răzbunătoare a poporului când,din 26 octombrie, vizită ruinele nenorocitului oraş. După cele ce au săvârşit Ungurii la ultimele săptămâni, după execuţiile nejustificate ale atâtor victime nevinovate în tot cuprinsul Ardealului şi mai ales după ce fu spânzurrit Alexandru Bătrâneanu, prefectul din Cojocna, bun tovarăş al lui Iancu, de faimoasa carte marţială din Cluj, putea oare să aibă Iancu vre-o răspundere în faţa istoriei, cum o pretind condeiele veninoase ale duşmanului ! Oare ororile evului mediu, ale cărui lanţuri de fer au fost păstrate aici până în 1848, trebuiau să rămână şi ele un privilegiu perpetuu al clasei dominante ungureşti ? Asupriţii de aici, ca şi ceva mai târziu cei din preajma Aiudului, să nu fie oare plămădiţi din acelaş aluat omenesc, din care numai cu o divizaţie stăruitoare, se pot alunga pasiunile feroce ? Omul despoiat de demnitatea sa şi înjosit până la animal, nu poate avea nici o răspundere în faţa istoriei. Preparativele lui laica Chiar atunci, în 25 octombrie, sosise Simion Prodanu dela Magina şi povesti, cum o ceată de gardişti unguri dela Aiud, ajutaţi de căpitanul unei companii de soldaţi regulaţi, conduşi de către corniţele Ştefan Kemény năvăli asupra Măcinei şi Cacovei, pe cari le făcură una cu pământul. In fine, în 28 octombrie, trecu şi tabăra din Cricău prin botezul de foc, după o luptă înverşunată cu honvezii şi voluntarii unguri din Aiud, cari fură siliţi să se retragă către Teiuş. Iancu înştiinţat, că Ungurii se adună, din nou pentru ca să atace tabăra dela Cricău, trimise acolo ajutor însemnat.Comandantul cetăţii din Alba Iulia convoacă pentru 1 Noembrie şi pe prefecţii români pentru a ţine un consiliu şi pentru a stabili o unitate in operaţiunile armatei regulate şi a gloatelor române. Iancu se coborî din munţi şi luă parte la acest consiliu, apoi în ziua următoare plecă la Cricău,pentru a saluta pe vitejii săi, cari s-au luptat ca nişte lei. Trei zile stete lancu în mijlocul lăncerilor dela poalele munţilor, din 25 Noembrie, sărbătorit de aceşti ţărani dârji, cari au rămas până astăzi cu cel mai curat suflet românesc. Bătrânii cu pletele albe, cari s'au stins nu de mult, ştiau încă să povestească nepoţilor atâtea amintiri duioase despre zilele de avânt, pe cari le-au petrecut în loagăr, sub vraja personalităţiicuceritoare a Craiului Munţilor.Atunci veni la Cricău căpitanul Gratze trimis de către comandamentul trupelor din Sibiu, pentru ca să invite pe lânca a lua parte la expediţia de dezarmare a oraşelor ungureşti Aiud, Vinţul de sus şi Turda, ai căror voluntari gardişti nelinişteau toată regiunea românească de lângă Mureş şi de la poalele munţilor. Locotenentul Winkler scria incă la 30 Octombrie din Sebeş către comitetul românesc din Sibiu : „o turmă sălbatică de Unguri, cari samă-111 BOS , „Avram lancu“, 1924- k nă drumul pe unde merg cu omoruri şi arderi şi cu revoltătoare acte de violenţă, se apropie tot mai mult şi nelinişteşte toată regiunea. Cuibul de căpetenie al acestor asasini e Abidul, care e bine întărit şi înconjurat cu şanţuri largi.—Se zice că acolo ar fi prinşi mulţi Români, cari tânjesc acolo torturaţi în mod îngrozitor Deci pentru a pune capăt acestei hoarde setoase de sânge, e nevoie să Înaintăm imediat pentru a asedia şi ocupa Aiudul". Se pare că planul acestei expediţii fu discutat şi de consiliul din Alba Iulia. Astfel Iancu plecă cu tabăra din Cricău şi cu un număr însemnat de moţi la Teiuş, unde sub conducerea tehnică a căpitanului Gratze se reuniseră taberile prefecţilor Axente, Solomon, Bălaş, Popoviciu şi Buteanu. Mai mult ca douăzeci de mii de Români înarmaţi în cea mai mare parte numai cu lănci se aşezară în faţa Teiuşului. Iancu se distinse şi aici prin energia şi isteţimea sa, ajutând ofiţerilor împărăteşti să organizeze şi să împărţească in unităţi masa uriaşe de glotaşi. In 6 Noembrie avantposturile taberei aşezate după toate regulele militare, puteau să pândească toate mişcările duşmanului. Intr'acestea, ştiri nefavorabile sosiseră din Zărand unde trupele ungureşti au izbutit să împrăştie pe moţii slab înarmaţi. In 9 Noembrie Buteanu părăsi pe tovarăşii săi şi plecă cu cei trei mii de moţi tovărand, pentru a opri înaintarea Ungurilor. Ii faţa Aiudului Gloatele româneşti înaintară pas de pas şi cu multă precauţiune. In 8 Noembrie ele steteau deja în faţa Aiudului. In aceeaş zi, faimoasa gardă ungurească fugi din oraş şi o deputaţiune se prezentă în tabăra românească pentru a anunţa capitularea şi a cere scut. Căpitanul Gratze la scrisoarea din 11 Noembrie adresată către generalul Puchner spune: „Deşi eram in fruntea celor 20000 români, aprinşi până în extrem prin nenumărate tentative, totuş am îndrăznit, în înţelegere cu distinsul şi cavalerescul prefect Domnul Iancu, să mulţumesc mulţimea şi să fixez capitularea oraşului Aiud“. In 10 Noembrie, Aiudul fu ocupat. Gloatele lui Axente şi Popoviciu trecură înainte spre Decea, înconjurând oraşul de două părţi, iar coloanele disciplinate ale lui Iancu, având în frunte pe Craiul Munţilor, defilară în cea mai deplină ordine prin mijlocul oraşului. Astfel Aiudul ai cărui gardişti fanatici erau cu drept cuvânt urgisiţi pentru sălbătăcia lor, scăpă de răzbunarea meritată a Românilor. In chipul acesta se deschide drumul către Vinţul de sus şi către Turda. Dar înainte de a fi pornit maideparte, din lipsă de alimente, într'o regiune pustiită cu desăvârşire de către Unguri, prefecţii trimiseră acasă pe o bună parte dintre glotaşii cei mai bătrâni şi cei mai tineri. Axente trecu Mureşul şi înaintă pe ţărmul stâng, iar coloanele lui Iancu şi ale prefectului Marţian Popoviciu încunjurară din stânga Vinţul. Retragerea negurilor Locuitorii din această mare comună ungurească, înfiptă în inima românismului, s‘au distins în expediţiile de jaf organizate contra satelor noastre, înzestraţi cu arme bune din partea guvernului, ei şi-au înmagazinat cantităţi considerabile de cereale. Dar se pare, că la vestea despre ocuparea Aiudului de către români, s’au speriat atât de mult, încât s'au refugiat aproape cu toţii la Turda şi în satele ungureşti de pe valea Arieşului. Ei n‘au uitat însă, ca mai întâi să omoare fără judecată pe „robii români, pe cari i-au adus din expediţiile lor, şi să le arunce cadavrele mutilate într'o groapă cuvar din faţa primăriei. Când au văzut românii, cari au intrat la 13 Noembrie în Vinţ, această nemaipomenită barbarie, e firesc să-şi îi răzbunat. Vinţul de sus a ars complet în acea zi, ca o uriaşă făclie la căpătâiul martirilor români români. Dealtminteri atât Iancu, cât şi căpitanul Gratze au constatat, că Vinţul a fost aprins înainte de a fi intrat gloatele române. In 20 Noembrie gloatele române discutau cu delegaţia oraşului Turda condiţiile de capitulare. La aceste discuţii luă parte şi Popa Balint, care venise cu cetele sale pe Arieş în jos pentru a întâmpina armata triumfătoare.E interesant ceea ce ne povesteşte căpitanul Gratze despre acest episod : „Pentru a dovedi populaţiei înspăimântate, că românii au o ţintă mai înaltă, decât pofta de jaf, intrata la oraş, împreună cu statul meu major, şi lăsata toată trupa pe câmp, în corturi aşezate pe ţărmul drept al Arieşului, fără să fi îndrăsnit cineva a veni în oraş. Nici aici nu s-a întâmplat nici o violenţă, nici un jaf, deşi corpul înarmat a petrecut timp mai îndelungat. „Eu mărturisesc sincer, că dispoziţiile mele nu ar fi avut succesul norocos, iar unitatea în operaţiuni nu s’ar fi putut realiza cu o masă nedisciplinată atât de mare, dacă n’ar fi fost Iancu, un spirit care pe toţi îi înviorează, un bărbat cu o popularitate nemărginită, pla truns de respect pentru înalta cârmuire şi însufleţit de nobilul zel al naţiunii sale. Iancu a spirijinit cu fapta străduinţele mele şi a supraveghiat executarea precisă a ordinelor mele cu o grije meticuloasă, până la Miland Bild de rituri.H1' Tancu se întoarse din Cluj prin Turda la Câmpeni, unde luă dispoziţii să se adune o nouă oaste. In 29 Noemvrie erau concentraţi deja 1500 moţi, dintre cari însă numai 250 erau înarmaţi cu puşti. In 30 ei porniră din Câmpeni prin munţi către Gilău sub conducerea lui lancu. Avem informaţii sigure, că în 2 Decemvrie lancu se afla In Cojocna. Probabil făcând un marş forţat prin munţi, cu 0 parte din oastea sa, o coti spre Feleac, de unde se repezi la Cojocna pentru a desarma garda ungurească de acolo. Astfel în drumul spre Huedin, lancu va fi trecut din nou prin Cluj, în fruntea moţilor săi. Dar nici din raportul lui lancu, nici din jurnalul căpitanului Ivanovici nu reiese clar aceasta. Cântecul popular Insă a păstrat amintirea acestei expediţii : „Pe drumul Clubului Mergea oastea tancului Încărcată de bucate Duc la loagăr de mâncare. tancul din gură grăia: Dragii mei feciori iubiţi, Staţi un luc şi ponosiţi. Şi intraţi-n Cluj cu drag Şi vă bateţi vitejeşte, Şi vă luptaţi fecioreşte!" Probabil, că lancu s’a dus la Cojocna tocmai pentru a-şi aproviziona armata cu alimente, căci din munţi n’a avut de unde să aducă cele necesare. LA SACUIORI In * Decemvrie Avram lancu sosi la Săcuieri împreună cu căpitanul Ivanovici El Îşi împărţi trupele prin satele româneşti , Albăcenii şi Bistrenii, se fixară în Rogojel, care era cel mai însemnat punct strategic. In urma unui sfat cu colonelul Losenau, Avram Iancu trebuia să atace avantposturile ungureşti în noaptea de 6 spre 7 Decemvrie, la Sebeş dincoace de Techeteu. Dacă atacul ar reuşi, atunci să izbească în tabăra principală a duşmanului. Observăm, că deşi colonelul Losenau dispunea de forţe cam de trei ori mai numeroase ca ungurii şi armata ea era foarte bine echipată, totuş sarcina de a lua contact cu inamicul i se dete lui Iancu, care n'avea decât 250 de puşti şi două tunuri de lemn. Şaptezeci de soldaţi cu un ofiţer şi cu 2 tunuri de câte un lunt aveau să stea ca rezervă, pentru a sprijini atacul moţilor. In 6 Decemvrie Albăcenii in frunte cu veteranul Mateiu Filip surprinsera în satul Vişog un detaşament de unguri, cari rechiziţionau alimente şi vite. Ii înconjurară repede şi după o luptă scurtă treizeci şi cinci de cadavre acopereau câmpul de luptă. Numai şase unguri au izbutit să scape şi să ducă vestea înfrângerii în cartierul de la Ciucea. Iancu menţionează în această luptă în deosebi vitejia Albăcenilor Ispas şi Alexă, înaintând cu cetele sale spre vârful lui Trainis, Iancu se convinse, că atacul nocturn nu se poate executa până ce trupele nu vor cunoaşte mai bine terenul şi pr o asigurată cooperaţia colonelului Losenau, cu care nu se putea ţine contactul. In ziua următoare căpitanul Ivanovici, dornic să angajeze lupta cu honvezii, pe la amiazi, trase două focuri cu tunurile de lemn în armata ungurească, pe cari le coborî la vale. Dar duşmanul, bine pregătit, nu se sperie, ci aşteptă atacul nostru în vale, întrun loc bine apărat. Atunci moţii se coborâră la două cete pentru atac. Una mai mare, la aripa stângă, iar în faţă se aşeză o ceată mai mică de lănceri. Bătălia se începu prin atacul unui moţ, care coborându-se tiptil trase din nemijlocită apropiere asupra honvezilor. Iancu povesteşte, că a aflat despre angajarea bătăliei numai de la tribunul Clemente Aiudeanul şi că în momentul, când veni către câmpul de luptă, văzu pe cei 70 de soldaţi în retragere, transportând şi tunurile. Bătălia ţinuse trei ceasuri, la care puşcaşii noştri îşi cheltuim toată muniţia, trebuiau deci să se retragă. Vânătorii lui Iancu împreună cu ceata tribunului Clemente Aiudeanul acoperiră retragerea. Iancu luă măsuri pentru ca să se oprească din nou pe vârful lui Trăiniş, unde ar fi avut o poziţii inexpugnabilă şi să intre în acţiune şi soldaţii cari şteraseră în rezervă. Dar pe aceştia nu fu chip să-i oprească. Moţii trebuiră deci să se retragă şi ei. Iancu adună pe o parte din lăncerii săi la Săcuieri, iar Clement© Aiudeanul la Rogoje. Ungurii ocupând satele Trăiniş şi Vişag le jefuiră şi le arseră până în pământ. Prin această învingere îşi asiguraseră ei şi drumul spre Huedin* Nemo semper viacit In 8 Decemvrie Iancu anunţând eşecul acesta, pentru care nu purta nici o răspundere, primi mângâerea faimoasă de la colonelul Losenau: nemo semper vincit, sed et vincitur, (Nimeni nu învinge totdeauna* ci mai e şi învins). Dacă pripeala căpitanului Ivanovici îl exasperase, inactivitatea colonelului Losenau îl putea convinge, că o cooperaţie cu aceşti ofiţeri, nepăsători de viaţa miilor de români însufleţiţi e foarte dificilă. Linsa de ali ci marş fi minţi 1924i Naiestlfie Lor Râges® $1 Regina împreună cu Lor Regale Principii Moşteniftori mnt astăzi oaspeţii foţilor din Munţii Apuseni — locul de fapte vefereştî aie lui Avram Iancu, — spre a slăvi, alături de întreaga najiune, memoria marelui luptător naţional Casa lui Avram Iancu din Vidra (azi restaurata «l complaci modificata) I Expediţia dela Cricăi la Turda Ceea ce apare limpede şi din această mărturie, e faptul, că adevăratul căpitan al oastei româneşti, adunată din toate părţile Ardealului, era Avram Iancu. Cred că în această expediţie, dela Cricău până la Turda, obţinu el titlul de Craiul Munţilor dela poporul, care 11 iubea atât de mult. Tovărăşia unui bun ofiţer, cum era căpitanul Gratze, excelent şi sincer camarad, i-a fost lui Iancu, fără îndoială, de mare folos. In timp ce gloatele române steteau la Turda, Avram Iancu veni la Cluj, pentru a se prezenta generalului Wardener, care ocupase capitala Ardealului din 13 Noembrie. Ce păcat că Iancu în raportul său e tocmai in acest loc atât de scurt: „Din Turda m’am dus la Cluj, la generalul Wardener; de aici m’au trimis la colonelul Losenau, ca să iau instrucţii noui“. Cred, că data sosirei lui Iancu, dinspre Feleac, fireşte la fruntea unei cete înarmate, poate să fie numai 21 sau 22 Noemvrie, căci în ziua de 23 colonelul Leşenau porni spre Huedin şi Ciucea, unde dete ordinul lui Iancu să-şi aducă pe lăncerii săi. Cetele româneşti însă obosite şi ce era mai important, lipsite de echipamentul necesar pentru o expediţie de iarnă în munţi, fură trimise de Iancu mai întâiu acasă. In Turda, Vinţ şi Aiud fură lăsate detaşamente mici de soldaţi pentru a menţine ordinea. Dar trebue să remarcăm îndată raportul dintre comandanţii austriaci şi Iancu. Folosindu-se de însufleţirea maselor româneşti, ofiţerii nemţi, fie că nu aveau arme, fie că nu aveau nici încredere în români, nu distribuiea decât un număr foarte redus de puşti gloatelor noastre. Şi cu toate acestea se impuneau unităţilor româneşti probleme de rezolvit, pe care numai o armată bine echipată le-ar fi putut rezolvi. La aceste se mai adaugă şi incapacitatea legen-,dară a acestor comandanţi, cari, cu puţine excepţii, îşi asumau un rol, ce jignea pa prefecţii români. Iancu primise din partea comandamentului un ataşat militar in persoana căpitanului Francisc Ivanovici, un om lipsit de talent militar, care în loc să servească de consilier technic, petrecu opt luni de zile la munţi, spionând pe conducătorii români şi ponegrindu-i prin rapoartele sale, în faţa comandamentului. De aceea nu-i de mirare, dacă Iancu şi-a menisut independenţa faţă de aceşti ofiţeri şi nu Îndeplinea ordinele lor, decât numai în cazul, că şi el era convins de rezultat . (Gitiți urmarea în pagina U) ZIARUL UNIVERSUL din nr. 98 Pentru marile premii 1 toamnă Cititorii cari vor să participe la marile premii de toamnă vor strânse campeanele ce vor fi publicate zilnic în acest top.