Universul, ianuarie 1927 (Anul 45, nr. 1-24)

1927-01-15 / nr. 11

■a tar „Emigranţii la grazilia“ ! Ziarele au publicat, acum l­f câtva timp, o serie de edifica-­­ toare amănunte privitoare la­­ tratamentul revoltător aplicat emigranţilor români cari, — mo­miţi de agenţi cu însărcinări speciale, sau victime ale unor s împle iluzii, — au luat drumul Arm­ericei de, Sud. N­umele Braziliei s’a scris din nou, precizându-se că, între soarta unor vite adunate în ci­­readă şi mânate la abator, şi soarta emigranţilor români des­cărcaţi în cuprinsul acestei ţări, nu e nici o deosebire... C­eea ce merită să fie eviden­ţiat în această împrejurare, e faptul că până şi ziarele locale, •­— presa braziliană, — se arată uimite de amarnica soartă hă­răzită grupurilor de sute de e­­migranţi români, cari, ridicaţi cu forţa, sunt duşi, la fel cu oc­naşii, la o pieire sigură. .•. ! Emigranţii la Brazilia, ne sunt Cunoscuţi... In depărtata noastră copilă­rie, în zilele mari ale sfârşitu­lui de an, când, — în faţa mul­ţimii părinţilor, — muzica iz­bucnea generos şi ni se dădea o coroniţă de merişor, ca preţ al muncii de un an. mâinile noa­stre, de copii emoţionaţi de o­­­noarea premiului, ţineau şi un pachet de cărţi din care nu lip­sea ..Emigranţii la Brazilia“. B­ătrânul dascăl I. M. Râu­­reanu a mişcat inima genera­ţiei trecute cu povestea lui, t­are dacă se înfăţişa în linii şovăi­toare şi nu după pretenţioasele linii ale unei arte rafinate, avea însă două mari merite : “.a în­făţişa, acolo­, nişte suflete de oa­meni cinstiţi şi buni. duşi să-şi încerce norocul prin depărtate ] meleaguri străine, şi. a! doilea, I ~ următor principiului vechei arte. — viţiul era pedepsit şi . munca şi virtutea triumfau . J A­stăzi, lucrurile s’sn schim­ba*... Premiile se dau şi A» iau în alte forme. şi, bine'nţeles, nici raportul dintre viţiu şi vir-­­ tute nu mai e acela din anii co­pilăriei noastre... 7 Astăzi, emigranţii la Brazilia, după ce sunt văzuţi, vreme de l Iun­ întregi într'o oribilă pro- ; idiscuitate, dormind cu femei şi.. copii/ câte cincisprezece inşi, j Btând grămadă, cu boarfele la­­ un loc, în câte o infectă odaie­­ plină de insecte a aşa ziselor­­ „hoteluri“ din preajma gării de Nord, sunt în fine încărcate şi apoi descărcaţi pe malul Atlan­ticului sau al mării Nordului. Suiţi pe vas ei nu-şi mai apar­ţin , au rupt-o, pentru totdea­una, cu pământul pe care s'au născut şi şi-au luat, pentru veci,­­ rămas bun dela gospodăria cu trudă înjghebată şi vândută pe­­ mai nimic, pusă acum cu sfrijen­i în forma a câţiva dolari, în bu-­­ zunarul dinăuntru al hainei.­­ Oamenii nu pornit pe temeiul l­a o sumedenie de făgăduieli, una mai ademenitoare decât alta : bani pământ vite, unelte de plugărie, — o adevărată şi întreagă fericire! — toate de primit când vor fi ajuns acolo. D­ar, odată ajunşi, se văd puşi în faţa celei mai amare mizerii, a foamei, a bolilor, în faţa în­şelăciunii celei mai fără de ru­şine. Şi când, — înţelegând aşa de târziu groaznica realitate, — oamenii ridică glasul, cerând să se respecte condiţiunile, întâi e biciul... Vine apoi ridicarea de către jandarmi, şi apoi, luarea pe sus, încărcarea ca a unei imense turme, pusă sub pază armată, şi târârea undeva, unde nimeni nu ştie, dar de unde nici un glas nu mai are chip să se ridice şi să mai ajungă în lume... E „visul raiului din Bra­zilia“ 1♦ C­aracterizarea de mai sus nu e a noastră. E o „prelucrare“, o simplă reproducere, după rea­litatea lucrurilor, expusă de zia­rele braziliene, ajunse până la noi. Şi nu e nici măcar ceva nou. Sunt numai câteva luni, de când, tot noi, şi în acelaş loc, am arătat limpede că se petrece, cu emigranţii români în Brazi­lia, un lucru în adevăr spăi­­măntător. Ce va fi făcând comisiunea specială a emigrărilor, — care nu cere nici o socoteală „bra­zilienilor“ de la noi. — Dumne­zeu ştie... D­e ce nu se­ gândeşte guver­nul român să pună capăt ace­stei crime, săvârşite în massă, faţă de cetăţenii români, nici asta nu ştim. V­edem însă un lucru, foarte elocvent, şi care este de altfel o meritată mustrare pentru în­treaga noastră oficialitate. Cu­noaştem o organizaţie, — aceea neoficială, — care, când se în­­tâmplă ca un prăpădit de mem­bru de al ei să fie doar tras de Urechi (pentru vreo necuviinţă), preşedintele organizaţiei, vice­­preşedintele­ ajutoarel­­ lor, membrii comitetului şi ajutoa­rele acestor membri, fac, fie­care, în toate limbile, câte şapte adrese energice de protestare la Societatea Naţiunilor, denun­ţând „ororile“ şi ,,crimele“ ne­maipomenite săvârşite în „săl­batica“ Românie. C­omparaţia, — oricât ar fi de deprimantă concluzia la care ea duce, — este nu numai suge­stivă, dar şi necesară... M . NEGRU ■»in­ muir fir r inn um­­• i—tt Altă revoce la Mexic Paris, 12 (Rador). — La fron­tiera Mexicului cu Stntele­ Unite a izbucnit o răscoală. Agrarienii mexicani au decis să susţină politica preşedintelui­­ Calles. Organizaţiunile agrariene au primit ordin să coopereze cu trupele guvernamentale la ur­mărirea rebelilor. *. -------­ Setea de autoritate — In vreme ce venerabilul rabin Tirelsohn insultă autoritatea, din străinătate se revarsă puhoiul de defăimări asupra ţării — Poate, că este o simplă coinci­denţă între noua ieşire a vene­rabilului rabin Tirelsohn în şe­dinţa consiliului comunal din Chişinău, împotriva instituirii autorităţii româneşti în Basara­bia, în general, şi a activităţii unui primar român la Chişinău şi între năvala ştirilor din străi­nătate, — uşor se bănueşte cine le-a trimis în străinătate — în privinţa unor manifestări anti­­evreeşi în Basarabia. Şi iarăşi coincidenţă poate să fie, că bătrânul rabin dela Chi­­­­şinău insultă autoritatea roma-­­ nească şi apoi revine tălmăcitor în faţa generalului comandant de corp de armată şi faptul că tocmai atunci se afla şi la Chi­şinău şi în Bucureşti, ce fac anii cârciuroari evrei dela Bălţi, din preajma târgului de cereale, cari după ce năucesc cu băutura pe săteni, se întovărăşesc cu hai­manalele şi jefuesc pe săteni de banii luaţi pe cerealele vândute, ca vai de lume. Nu ne gândim să facem niciun fel de legătură intre atari mani­festări, decât că se produc în ace­­laş timp, sub ochii atâtor împu­terniciţi şi autorităţii de stat şi sub o cârmuire, care-şi sunase ca din goarnă, dorinţa de a face or­dine şi de a impune rânduiala. Ni se va obiecta, că e totdea­­una deosebire mare între program montal şi faptă împlinită. Dar cine va putea tăgădui, că trebue să fie todeauna, o serie de încercări, oricât de mărunte mă­car, de a se realiza părţi ale pro­gramului, îşi cine iarăşi ar putea să tăgăduiască valoarea strădu­inţelor, oricât de grele, de ane­voioase, de antipatice şi de obo­sitoare, de a fixa cadrele ordinei. Organele de orânduire a ordinei sunt necontenit la dispoziţie. Sunt însă ori lipsite de inifiat­ivă, ori lăsate într’o mlaştină de hâdă rutină. LIPSEŞTE SPIRITUL REGU­LATOR DE RÂNDUIALA DIS­CIPLINATA. LIPSEŞTE ACEA SILINŢA DE SAHSF­ACERE A SETEI DE ORGANIZARE ŞI DE AUTORITATE. Se întinde peste tot pretenţiu­­nea inşilor, care nu inspiră nici încredere, nici autoritate, fi­indcă-i doar concursul medio­crităţii care vrea să se lăfăiasca şi să-şi susţină popularitatea cu corul târgu­iilor de satisfaceri pentru tot felul de minoritari, năvăliţi să agite, să strige şi să ameninţe, fie cu cohortele de stridenţă din cuprinsul ţării, fie cu legiunile duşmănos infor­mate din afară. Dacă n’ar fi acea continuă târguială leşinată pentru men­ţinerea la suprafaţă a zeităţilor minore, şi mai ales înăbuşitor­­ de mediocre şi banale, n’ar fi­­ nici acea silnică manifestaţie de­­ improvizaţii regionale şi desi-­­­gur democratice. , Dacă s'ar spune curat, gândul definit, că in chestiunea şcoale­­lor, acesta e punctul de vedere şi s'ar tăia scurt ispitirile cu do­leanţe de a nu se fine anume cursuri pentru unele categorii de elevi, cari pot să ţină în buzuna­re, mâinile într'o zi pe săptă­mână; dacă s'ar respecta disci­plinat norma de stat, că limba statului, numai limba oficială a statului, se poate folosi în oficiile publice și in așezămintele de stat; dacă legea repausului n'ar fi spartă după capricii locale, dacă împotriva cârciumarilor distrugă­tori de vieţi rurale s'ar lua toate măsurile de osândire din legiui­rea sanitară ; dacă împotriva tu­turor năvălitorilor fură căpătâi, s’ar aplica singura măsură nece­sară,’ dictată de imperativul apă­rării liniştei interne, n'ar fi acea­stă hodorogeală. Dacă ar fi înţeles tot cuprin­sul necesar şi logic al cuvântului autoritate I ■ dar aşa bătrânul rabin Tirol­ I­sohn insultă administraţia ro- I mânească şi-o numeşte absolu- I tistă,— deşi conaţionalii săi fac I ce vor şi capătă cetăţenie româ- I nească pe temeiuri proaspăt fa­­­­bricate — episcopul Mailath in fiecare zi cere drepturi noui­­ pentru câte o şcoală ungurească I şi reprezentanţi minoritari ai I unor consilii comunale batjoco­­r­­esc in­ fiecare şedinţă, graiul ! statului. ! ! Nu este autoritatea, Care să­­ se exercite unitar, obiectiv peste­­ schelălăelile tuturor trepăduşi­­­­lor ambiţioşi şi intermediari,­­ care forfotesc la suprafaţa viet­r­mii publice, fără nicio însemnă­­­­tate şi fără nicio pregătire. B. C. Bazinul nou, principalul punct de export pentru cherestea Procesul optanţilor unguri Poate România sa stea în instanţă în faţa tribunalului arbitral, după Mărirea Lijii Mintiilor? Telegrame cari, se spune, că sunt sosite din Paris, anunţă că tribunalul arbitral din­­capitala franţei ar fi respins punctul de vedere românesc în procesul op­­tanţilor maghiari, prin faptul că s’ar fi declarat competent. Punctul de vedere român sus­ţinut de d.nii Millerand, Politia şi Rosenthal, a fost 1) că acordul de la Bruxelles care a intervenit între România şi Ungaria pe a­­ceasă chestiune şi care in V­ 25, după pledoarii in toată regula, a fost recuno­cut ca valabil de că­tre Societatea Naţiunilor, luăm­­ , du-se în consideraţie că "expro­pierea latifundiilor nu poate fi considerată ca o lichidare a răs­­boiului, ci ca o legislafiune de ordin pur intern a cărei ne­oco­­tie ar atinge supera­tatea Sta­­tului român şi 2) că in ori­ce caz tribunalul arbitral trebue s­­ă-şi decline com­petința. Pe noi ne prinde mirarea cum Statul român a putut să consim­tă să se înfăţişeze înaintea unei instanțe inferioare de judecată, după ce asupra acordului înche­iat la Bruxelles, in urma unor lungi pledoarii contradictorii, se pronunțase în favoarea Româ­niei înalta instituțiune a Ligii Națiunilor care in ocurentă con­­ditie o Curte supremă. Ori­care ar fi hotărirea tribu­nalului arbitral de la Paris, Sta­tul român are datoria să se re­tragă din instanță și să respingă cu energie ori­ce judecată orân­duită in afară de uzantele ju­ridice internationale cele ,mai e­­lementare. Discurs»! Iul Zolsski provoacă m initu iu ui n — Ce spune „w^­ffbu­rsu“ - Berlin, 13 (Rador). — Din sur­să germană, autorizată, „Wolff­­bureau“ arată, că ultimul dis­curs al ministrului de externe Zaleski, cuprinzând o imputare formală și publică la adresa Ger­maniei, acuzată de violarea ar­ticolului 10 din pactul Ligii Na­ţiunilor a provocat surprindere în toate cercurile. Procedeul nor­mal nr fi fost ca Polonia să se fi adresat direct consiliului Ligii Naţiunilor, supunând spre exa­minare reproşurile ce adresează Germaniei. Acuzaţia că Germania a înce­put o ofensivă de propaganda împotriva Poloniei, nu-și are rost. Punctul de vedere german în chestiunea frontierelor de Vest ale Poloniei, e cunoscut de multă vreme și nu are nevoie de niciun fel de propagandă. Prezentarea clară și neschimbată a acestui punct de vedere nu poate nici­decum fi calificată ca o violare a pactului Ligii Naţiunilor. Aceasta reiese şi din art. 19 din pactul Ligii, care arată că Liga Naţiunilor are misiunea de a modifica tratatele devenite i­­naplicabile şi de a reglementa acele raporturi internaţionale, a căror menţinere ar putea peri­clita pacea mondială. D. Zaleski nu uită însă nu­mai articolul 19 din pactul Ligii Naţiunilor ci şi întreaga operă a acordurilor de la Locarno, deşi desigur, ştie în ce spirit au fost negociate acele acorduri şi cu­prinsul lor. „ Cercurile germane se întreabă,­­ care au fost cauzele ce au deter­minat pe d. Zaleski să aducă în discuţie chestiunea frontierelor şi să reproşeze polticii externe a Germaniei intenţiuni agresive. D. Zaleski a urm­at poate injonc­ţiunile presei poloneze, aa­re în ultimul timp a profitat de nego­cierile Germaniei cu Conferinţa Ambasadorilor pentru a înfăţişa întăririle germane ca fiind în­dreptate împotriva siguranţei Poloniei. Se poate, de asemenea, că a voit să aducă apă la moara unor anumiţi bărbaţi politici francezi, cari au combătut even­tualitatea unei apropiate eva­cuări a Rhenaniei, stăruind asu­pra pretinsei primejduiri a Po­loniei. Cât priveşte afirmaţia d-lui Zaleski despre unele profese, tin­zând la schimbarea aşa zisului coridor polonez cu Lituania şi Memeî, guvernul Reich­ului a a­­flat numai din ziarele străine, despre un asemenea plan. Dacă prin asemenea afirmaţiuni se în­cearcă cumva crearea unei at­mosfere de neîncredere între Germania şi Lituania, ele trebue respinse în modul cel mai cate­goric. Germania are un singur interes, anume, că desvoltarea liniştită şi pacifică în ţările o­­rientale să nu fie tulburată. De aceea guvernul Reichului va ur­mări evenimentele din această­­ parte a Europei cu deplin calm, dar cu atenția serioasă. Acţiunea evreilor din Polonia contra României „Dzennik Warszawski** ziarul sioniştilor, care şi-a Început a­­pariţia mai zilele trecute, şi-a îndreptat, cum era de prevăzut, atacurile împotriva României. Publică un articol scandalos in care vorbeşte necuviincios despreţ? M. S. Regina Maria şi de toate lucrurile din ţara noastră. Des­pre reforma agrară dă date false, etc. „Nasz Przeglad" din 6/1/92? (organul grupului parlamentar evreiasc) publică, după „îndrep­tarea“, scrisoarea soldatului e­­vreu către d. prim-ministru ge­neral Averescu şi rezoluţia a­­cestuia pe scrisoare. Acelaş ziar dă noui informaţii despre alte proteste, de astă dată din Ieru­salim împotriva exceselor antise­­mite din România. ----------------------------­ FILME arJOTMMMamaMMNMMHi «mmmm Cinematograful face educaţie sau ne-educaţie ? Mare contro­versă, cu tot atâtea argumente pentru şi contra, pe deasupra că­rora totuş stă un lucru simplu : cinematograful este un instru­ment minimal, care poate fi folo­sitor sau stricător, după natura ideilor şi acţiunilor ce serveşte şi propagă. Dar până una alta, programele unora din cinemato­grafele din România Mare au luat un aspect zoologic. Şi nu’n­­cape nicio scuză, căci la atâtea cheltueli s'ar putea adăoga una modestă pentru redactarea,­­ cel puţin în stilul şi cu ortografia unui elev de clasa doua primară, — foile perindate în mii și mii de mâini de copii si de oameni mari. Dintr'un program pentru „Carmen", ajjttm că : „Nu după mult timp ei ajunge plutonier, lntr’una din zile el fu însărcinat la inch­ioare pe Carmen, frumoa­sa țigancă care era sclava lui Duncaire împreună cu Gareră zig Chiorul... Ea ii zice că îl aş­teaptă la Lilias Posta ca să mă­nânce peşte­­foarte bun,ori Aftiiici Don Jose (a‘ nu se confunda cu subsemnatul, care e om la locul lui) o urmăreşte şi o vede in a­­rene şi fuge cu ia afară din o­­raş din cauza că Don Jose este urmăr­­ de poliţie din cauza fiind că a făcut crima... La mijlocu­l drumului Don Jose o întreabă că era căsătorită...’" Poate vreţi să cunoaşte­ţi „Dragostea lui Na­­poleon’". E prea sugestivă, ca să nu vi-o redau cel puţin In parte: „Tânăra Contesă Saci­sca se desparte de colegele ei din [ten­sion spre a pleca la moşie la mama ei. Pangliga aceasta nea­gră mamă s'o porţi întotdeauna în semn de doliu pentru Patria noastră subjugată. Maria soseşti la moşia mamei ei c­­e e călă­reţul mamă ? e un rus fata mea supus unei rău care ne subjugă patria. Contele Walesky se invi­tă pentru mâine la o masă e o cinste mare pentru nişte rude să­race ca noi. Maria devine Con­tesa Valevsky. Mara s’a mutat in oraş. Vom scăda de sud Na­poleon spre drum de Varşovia. Se apropie ceasul hotărît. Mâine seară Napoleon face face intra­rea in Varşovia. Napoleon a fă­cut cunoştinţă cu ca Gândul mi-e numai la ea. Napoleon a intrat in Varşovia triumfător şi elita i-a dat o serbare la care cu mare insistenţă a luat şi Maria parte, (dar nu vrea să-l mai vază pe Napoleon) li voi voi spune eu a­­cum, soţul meu a avut o purtare impasibilă faţă de împărat. E­­vians părăseşte Varşovia. Evians se strădueşte spre a nu se supu­ne ordinului împăratului. Poftiţi Domnilor". Şi aşa mai departe. De câtva timp, dând preferin­ţă filmelor dramatice, unele cine­matografe au renunţat să mai ruleze în urmă pe cele vesele, care descreţeau frunţile. Rău au făcut. Sau poate vor să transfor­me programele în ceva „de un haz irezistibil“, tendinţă contra căreia bunul gust şi prestigiul culturei noastre se ridică ener­gic şi cu bună dreptate ! Lucrul e uşor de îndreptat şi ne place să sperăm că vom avea in curând prilejul să reproducem o literatură mai spălată. Don José Ce urmăreşte Societatea Naţiunilor in materie de învăţământ­ ­ Noua şcoală internaţională va fi intro­­dusă In România? — Am atras atenţia asupra ten­dinţei, manifestată în ultimul timp, de a se internaţionaliza în­văţământul nostru public, în ur­ma unor uşura­­ree ,şi periculoa­se angajamente luate la Geneva, de către un delegat român, in­­tr’unul din comitetele de experţi ale Societăţii Naţiunilor. Ce ur­măreşte Societatea Naţiunilor în materie de învăţământ public şi de educaţie a tineretului ? 1) O propagandă cât mai in­tensă in favoarea pacifismului ; 2) Educaţia viitorului cetăţean pe baza ideilor umanitariste, pa­cifiste şi internaţionaliste. Ca mijloace, Societatea Naţiu­nilor, prin diferitele sale organe de care dispune şi prin nume, joasele societăţi şi biurouri, pa­tronate de dânsa, propune şi caută să impună guvernelor sta­telor mici — state considerate „cu puteri limitate4"—, un anu­mi program şcolar, în care istoria naţională să fie luată ca centru al învăţământul­ui, mai ales în clasele inferioare, cu condiţia formală ca acest obiect să nu mai fie un instrument favorabil dezvoltării educaţiunii naţio­nale, pentru glorificarea patriei şi a actelor măreţe din trecutul neamului respectiv şi nici să în­­curajeze dezvoltarea sentimen­tului şi amorului propriu naţio­nal, ca să nu jignească amorul propriu al altor state. După hotăririle luate la Gene­va, studiul istoriei in învăţămân­tul secundar, mai ales in clasele superioare. Ea insista in special asupra „fenomenelor de ordin e­­conomic şi al interdependentelor ce se impun tuturor naţiunilor'’’, punând in lumină: „ROLUL OR­GANISMELOR INTERNAŢIO­NALE ?­ IN DEOSEBI, ROLUl­ SOCIETĂŢII NAŢIUNILOR Alt obiect, geografia­ va avea n,mai mullt uni caracter general. Se va preda „geografia umană­ în concepţia sa cea mai întinsă, de­oarece ea îşi propune în mod expres să studieze raporturile, cari, independent de state, unesc diferitele părţi ale globului” (vezi buletinul oficial al Socetarii Na­ţiunilor, Institutul internaţional de cooperare internaţională, Nr. 3 din 13 Decembrie 1926, ediţia franceză). Din cele de mai sus reise că Societatea Naţiunilor, prin co­misiile sale şi prin biurourile şi societăţile patronate de dânsa, înţelege să controleze învăţă­­mântul public de stat şi manua­lele şcolare, conform programu­lui său politic. O ÎNCERCARE INDRAZNEAŢA DE A APLICA IN ROMANIA HOTĂRÂRILE DE LA GENEVA Am atras atent­a că ministerul instrucţiei a şi fost pus în faţa u­­nut proect de reorganizare a în­văţământului nostru public. Acest proect a fost întocmit de directorul general al învăţămân­tului secundar, care, în cursul lu­­nei August 1926, a participat la lucrăr­le unei subcomisiuni de experţi, la Geneva, în calitatea oficială de funcţonar superior al ministerului instrucţiei publice şi acest funcţionar a săvârşit gre­­şala de a aproba, cu o uşurinţă condamnabilă, hotăririle luate a­­colo. Iată ce cetim în raportul înain­tat mili străini instrucţiei publi­ce de directorul general al învă­ţământului secundar (Nr. 323 din 4 Ianuarie 1927) şi în care se a­­nalizează „punctele esenţiale cu­prinse in inch­ierea lucrărilor co­­misiunii, INDICÂND ŞI POSI­BILITĂŢILE LOR DE APUCA­RE IN ŞCOALA ROMANEA­SCA" . „Primul gând a fost îndreptat către tineret. A pregăti prin ur­mare generaţia tânără de astăzi, aşa ca să cunoască, să priceapă şi să simpatizeze cu scopurile şi idealurile Soc. Naţiunilor, este a-i clădi cea mai sigură bază pentru viitor. Aceasta cu atât mai mult, cu cât această operă de propagandă este considerabil înlesnită de e­xistența aparatului şcolar, cu toate mijloacele lui de acţiune: profesori, corp, material şcolar, metode şi iniţiative de educaţie paraşcolare etc. Puse in serviciul ideii Societă­ţii Nafiunilor, organizate şi do­zate melodic, lucrând asupra materialului fraged şi plasnic, a­­vid pentru recepţia ideilor noui, care este sufletul copilului, mij­loacele de mai sus sunt apte e desvolta o mentalitate simpatică fa­ de Soc. Naţiunilor", nic Cu toate că Societatea Naţiu­nilor a precizat că ea nu are ca­litatea să impună nimic guverne­lor, totuşi, face uz, deocamdată, de recomandaţiuni şi sugestiuni. Mărturisirea o face misus di­rectorul învăţământului nostru secundar, care, in ac­eaş rapport, spune: „Rezultatele acestor lu­crări sunt exprimate DEOCAM­­DATĂ sub forma unor recoman­­dafiuni adresate atât guvernelor tuturor statelor, cât şi organiza­ţiilor private în legătură cu edu­caţia tineretului". Cu alte cuvinte, ,deocamdată, Soc. Naţunilor recurge la reco­­mandaţiuni, dar mâine, va re­curge la alte mijloace directe , ne va impune programele şi meto­dele ce urm­ează să introducem în învăţământul nostru public în vederea educaţiei tineretului ro­mân in sensul programului său. Ce FACE MINISTERUL NOS­TRU DE INTRUCŢIE ! Ministerul nostru de instrucţie, prin organul directoratul învă­ţământului general secundar, a şi început să desfăşoare o activi­tate periculoasă, în sensul celor h­otărîte la Geneva, ca şi când Ro­mânia ar fi obligată prin tratate să se supună tuturor decisiunilor­­luate de diferitele comitete şi sub-comitete de experţi, in ulti­mul timp, în ce priveşte noua no­tifică şcolară cu caracter inter­naţional pacifist. In acel raport, de care ne-ara ocupat, directorul general al în­­vaţamimiului secundar, propune şi declară: 1) „Introducerea în program şi momin­te a cunoştinţelor despre S .­N." (De fapt programele şcoa­­lei primare şi normale din Româ­nia, cuprind această prevedere, iar în programele învăţământu­lui secundar, care sunt în curs de elaborare, s’au luat dispozi­ţiile necesare); 2) „Pentru a supraveghea apli­carea lor, propune a se (la inst ■ ne­­ţintit, atât consiliului permanent, cât şi comisiilor speciale de cer­cetare a cărţilor didactice de curs primar şi secundar, circu­lara anexată Nr. 1. 1) „In chestiunea revizuirii ma­nualelor de istorie (geografie şi instrucţie civică) se vor face re­­comandafiuni pe aceeaş cale ca cea arătată la punctul A. a.” etc„ etc. In consecinţă, tot aparatul nos­­tru şcolar, întreg corpul didac­tic, va fi mobilizat în vederea unei propagande intense, făcută în toate şcolile — primare, nor­ma­le­ şi secundare — pentru noua politică şcolară. In acest scop se propune revi­zuirea tuturor manualelor noas­tre didactice din cursul primar, normal şi secundar ! ! Putem noi, ca stat indepen­dent şi huturâmdu-ne de deplina suveranitate naţională, să ad­mitem amestecul direct, sau in­­direct al organelor Soc­iaţiuni­lor în organizarea învăţământu­lui nostru public ? Pub­.m noi să admitem contro­lul din afară al manualelor noastre didactice, cu scopul de a înlătura orice posibilitate de a face tineretului şcolar, edu­­caţia naţională . Ce rezultate va putea da o politică scolară, bazată pe utopii, pe pacifism, pe desconsiderarea şi dispreţul for­ţelor armate, pe care se bazează apărarea naţională a statului ro­mân, în situaţia de azi, când Ro­mânia este înconjurată de duş­mani, când Rusia îşi bate joc de Instantanee — Note din călătorie — de RADU D. ROSETTI Nisa, 12 Dec. 1926. — In bezna întunericului. în fund, pe Pro­menade des Anglais, imens, se profilează pe becuri electrice un singur nume: Negresco. E cel mai mare hotel de-aici, și unul din cele mai lu­xoase palasuri din lume. Pe proprietar, azi răposat, ii chema Schwartz şi era origi­nar din România. Valurile vieţii 11 aruncaseră crupier la Casino-ul localităţii, de unde, prin muncă şi pricepere a făcut ce se vede. Nu e singurul compatriot înce­tăţenit prin partea locului. Ghinsburg, directorul operei din Monte-Carlo, a debutat şi el re­­gisor la varietéul de pe vremuri al lui Pa­lac, din Bucureşti. Cea mai bună maseuză de la Hamanul de-aici, e o româncă, Marita, iar cel mai reputat cofe­tar din Cannes, tot un român, Rădulescu. Iţi face plăcere când trecând pe Rue d’Antibes 46, ci­teşti firma aurită Bonbonnerie Roumaine, Usine 11 Rue Hoche. De români celebri, in trecere, nu mai vorbesc. Anul trecut, cânta la opera de aici d-ra An­gliei, zilele trecute a concertat Enescu, ori a jucat la un teatru Marioara Ventura, se anunţă „El­vire Popi­sco” şi mâine, ţine o conferinţă Elena Văcarescu. Lip­seşte Panait Istrati, fiare până ch­­ alataeri îşi câştiga pâinea pe cheiurile portului, ducând în spi­nisa, 13 Dec. 1926. — De pe o înălţime, privesc la poalele mele panorama oraşului, în decorul ei încântător : la dreapta, coasta, conturând graţios spre Antibes, Golfe Juan, Cannes, Saint-Ra­­fael; la stânga, ţărmul nu mai puţin feeric spre Monte-Carlo, Cap Martin şi Menton. O cunoşteam de mult. De când copil, cu cartea lui Maupassant Sur l'Eau pe genunchi, citeam pe furiş în orele lungi de medi­taţie, di­scrierea Coastei de Azur, unică pe pământ. De-a lungul ei, ani în şir, pe iahtul botezat Bel-Ami, legănat de valurile Mediteranei, marele nuvelist­ şi-a scris cele mai stră­lucite pagini. Cum se face, că partea aceasta a Franţei, — după părerea una­nimă, cea mai reuşită pagină din operile complete,ale Creatorului,­­ care se’ntinde pe două sute de kilometri, de la Toulon la Meuton, intre munţi şi mare, cu o vegeta­ţie luxuriantă, favorizată de o climă de primăvară eternă, par­fumată de flori , unde viaţa se câştigă mai uşor ca’n altă parte, graţie bogaţilor veniţi aici din lumea întreagă,­­atraşi şi de ra­finamentul civilizaţiei moderne), cum se face, mă întreb, că n’a fost încă descrisă de nici un scriitor român ? Dacă mă înşel, sunt gata să fac mea culpa. Desigur frica de banalitate. Fiind prea cunoscută, nu s'a mai ostenit nimeni să aştearnă pe hâr­tie cele văzute. E un subiect din care un poet poate scoate ceva trainic. Eu nu mai am nici timpul, nici avântul s’o mai fac ; mă mulţu­mesc cu scurte note fugare. Maud strigat pe nume, întorc capul, şi zăresc un bătrân pen­­sionar dela noi. S'a instalat aici, şi aşteaptă. Melancolia aşteptării ultime, cu filosofia ei amară Vanitas cani­­larum Tot amară, reflecţia bătrânului meu prieten Trandafir Djuvara, fost ministru ar­mării la Atena, întâlnit departe de forfoteala mondenă, pe cheul portului, lân­gă poezia catargelor : — E ultima zi când mă saluţi ca ministru. De mâine ’ncolo, pensionar. Cinci torpiloare cenuşii defi­lează prin faţa Cazinului, luând direcţia Corsicei. Se vorbeşte în taină, că s'au adus prin preajmă două regimente de artilerie. Răs­punsul Franţei la discursul fas­cistului de la Ventimilia. Se agită chestia Savoei, mult dorită de Italia, sau manevră germană ? Unii pretind că e pur şi simplu vorba de concurenţă. Oameni de afaceri abili, lansează ştiri alar­mante de război, pentru ca ama­torii de călătorii să evite eventu­alitatea unui confliet pe coasta de azur. Aşa, italienii se îndreap­­tă pe Riviera lor şi englezii spre Egipt. * •* ^ Svonul pare a fi intimidat, căci până acum, cel puţin, hote­lurile Nisei sunt goale. Plimbare cu autocarul pe cele­bra şosea La grande Cerd­iche, prin la Turbie, de unde specta­­colul întregei regiuni e grandios. Urci până la 800 metri, de unde priveşti minunat jos patru şosele ce merg în aceiaş direcţie, aproa­pe paralel : cea de lângă m­are pentru linia ferată, cea mai de sus construită pentru tramvai, mai sus alta, la moyenne Gor­­niche, pentru vehicule, şi sus de tot cea pe care sunt. In unele părţi, în zile senine, te p­răjeşti la soare, sub un cer şi o mare aşa de albastre că te dor ochii fixându-te„ având la o­­rizont Alpii giganţi, cu zăpada lor imaculată. Ca şi mine, excursioniştii sunt indignaţi de plancardele prozaice înfipte ici, colo, care strică toată poezia peisagiului. De-abia te ex­tazieri in faţa unui palmier gi­gan­t, şi dat de Chocolat Menier, La plus grande Febrique du Mon­de , iţi îndrepţi ochii aiuriţi de frumuseţe spre raiul capul Berat, şi Hotel Nero-York-Nice. Rwiera- Palace, Monte Carlo, Tennis, Golf, Dancing, Garaje, te aduc pe pă­mânt. Netăgăduit, trebue să se ia mă­suri contra batjocoririi peisagii­­lor; altfel în curând nu se va mai putea circula decât printre parapete de reclamă. Când dă de-al 50-lea automobil venind din partea opusă, șoferul înjură pe conducătorul ultimei mașini : Ei ta soeur ! — Se’n­­toarce apoi, către noi, și se scuză. De când circulă, nu s’a întâlnit cu atâtea maşini intr'un timp aşa de scurt. Peste câteva minute descopere secretul la Menton, imediat ce vede în port un transatlantic cu drapelul american. Automobilele erau pline cu fii de-ai noului continent, sosiţi cu­ un ceas mai 'nainte de-a dreptul din New-York, să-şi petreacă iar­na pe Coasta de Azur. Unii din ei, plecând din patrie, işi îmbarcă şi maşina, cu care pornesc apoi de-alungul şi de­ s latul Europii. Ca să se vadă ce gri­je au de bunul lor trai — et pour cause — companiile de călătorie, înre­gistrez informaţia citită intr’un ziar de-aci, că o agenţie a propus guvernului german şi celui ita­lian, construirea unei şosele beto­nate, numai pentru automob­le, care plecând dela Hamburg, sa meargă până in sudul Italiei! Numai de n’ar scădea dolarul... ii Seara, când mă culc, constat că mă ustură ochii din ce in ce mai rău. Hotărît, trebue să-mi pun ochelari negri, altfel risc să-mi stric vederea. Cum nu poate fi nici o^mulfu­­mire complectă.' Vin aici aproape exclusiv bogătaşi, ursiţi să vadă viaţa numai in roz — şi natura ti !ardi’pseşte so vadă în negru* cel puţin prin fumul ochelarilor l­­are geanta grea a ambulant. fotografului

Next