Universul, februarie 1927 (Anul 45, nr. 24-48)

1927-02-01 / nr. 24

CEI MODESTIBER Printr’un paradox, pe care evoluţia educaţiunei n’a isbutit să-l suprime, de multe ori faptele rele reţin atenţnea mai mult de cât cele bune, şi de aceea nu e de mirare că exemplaritatea negativă este mai fecunda de cât cea pozitivă. Cu intenţiunea permanentă de a combate spiritul acesta dizolvant, ne siilim să prelungim actualitatea acelor împrejurări unde găsim exteriorizarea unui suflet ales, a actelor meritând sa fie cunoscute cât mai mult si imitate cât mai dee. Iată cazul profesorului Ion Niculescu-Severin, care moare intr’un sanatoriu departe de ţară, cu gândul nedespărţit de patrie, gând mărturisit nu prin declaraţii şi scrisori, prin discursuri şi făgadueli, dar printr’o faptă atât de generos concepută şi atât de frumos realizată, în cât se ridică mai presus de orice laudă. După cum s’a văzut, profesorul mort la Viena lasă toată averea sa, agonisită prin muncă cinstită şi neobosită, în scopuri de binefacere, alese cu un discernământ admirabil. Se vor folosi din această danie : Facultatea de ştiinţe din Bucureşti, Casa şcoa- lelor, Casa corpului didactic, Şcoalele normale din T -Severin şi Blaj, Mitropolia din Blaj, Soc. pentru , profilaxia tuberculozei. Soc. Tinerimea Română. Ce frumos spune răposatul profesor, când lasă un fond pentru cărţi Mitropoliei din Blaj, „aceasta ca recunoştinţă din partea unui regăţean pentru lumina revărsată de oraşul Blaj“ ! Iată un sentiment ce se ’nnalţă peste toate micimile pe care politica şi anumite consideraţiuni inferiore le întreţin în cadrul unor diferenţieri trecătoare şi nu atmosfera unor antiteze inexistente. A, dar profesorul Niculescu- Severin, cu cea mai pacinică intenţie, cu gândul cel mai senin, dă una din acele usturătoare lecţiuni, de care vor roşi epidermele cele mai blindate. Lăsând un sfert de milion Casei Şcoalelor, spre a se cumpăra cărţi elevilor săraci, roagă să se scrie pe ele că sunt produsul muncii unui profesor, cu povaţa de a face la fel şi cei cari învaţă pe ele, când vor fi mari şi cu dare de mână. Să ia aminte la aceste cuvinte toţi aceia cari, beneficiind de şcoalele statului, şi ajungând în situaţie să poată ajuta, în cât de mică măsură, la instrucţiunea urmaşilor nevoiaşi, nu se cred îndatoraţi să sacrifice cât de puţin din multul pe care-l risipesc în deşărtăciuni. Câtă deosebire între profesorul căruia ţara i-a dat un loc modest şi totuşi el îi consacră tot ce a agonisit, şi între marii bogătaşi pe cari ţara i-a pus sau i-a îndurat in fruntea sau în locurile sale cele mai însemnate, fără ca ei să fi lăsat un singur fond pentru o şcoală, pentru o biserică, pentru un sărac ! Nu din îngustimea de vederi şi din strâmtorarea de suflet a unora ca aceştia, ci din mărinimia aleasă a celor de felul profesorului răposat, au cşit spitalele, bisericile, cunoscutele aşezăminte, cari au alinat dureri, au susținut moralul, au întreţinut atâţia tineri la studii, încât răsfoind listele de burse ale Academiei, Casa Şcoalelor, fonda- i ţiei Filites, etc. înâlneşti mai toate numele care onorează cul- tura românească. Memoria unui om ca profesorul Niculescu-Severin nu se cinsteşte numai slăvind-o, ci imitând-o. — m — S3 SE xsBmmmmBmmmmmasa®_____________________________________ Pin é nisi si aioii Internaţionalele evreişti în plină ofensivă împotriva României Suntem în plină acţiune ofensivă a diverselor internaţionale evreeşti, împotriva Romdaniei şi a conducătorilor săi politici. Lăsând la o parte obicinuitele ,proteste“ adresate „turnei civilizate" din apus şi de peste oceanul Atlantic, împotriva pretinselor pogromuri din România, anumite organizaţii evreeşti din Londra, Berlin, Viena, sau Ierusalim, au găsit de cuviinţă să varieze repertoriul. Oficiosul guvernului „Îndreptarea", ne-a informat că intr’un raport făcut de un oarecare Lucian Wolff din Londra, transmis comunităţii evreefti din Marea Britanie, se afirmă că in ultimii ani au fost adresate guvernului român 10.602 cereri de împământeniri, din partea evreilor, cari au rămas nerezolvate. Preşedintele comunităţii evreefti din Marea Britanie, d. David Goldsmid, a răspuns repede, in această chestiune. El a precizat că din cele 10.602 de cereri, CDSS au fost rezolvate, iar 160 au rămas să fie examinate. „îndreptarea“ se grăbeşte să adauge că această acuzaţie este cu desăvârşire neîntemeiată, deoarece guvernul român, nu numai că nu înţelege să facă dificultăţi petiţionarilor evrei, dar, graţie unei ,,PROCEDURI FOARTE EXPEDITIVE ŞI SUMARE şi mai la adăpostul UNOR AŞA NUMITE CURENTE PARLAMENTARE OSTILE" „Monitorul Oficial“ e plin, zilnic, de jurnalele consiliului de miniştri, prin care se acordă împământeniri, petiţionarilor evrei. In adevăr, coloanele Monitorului sunt pline, de asemenea jurnale ale consiliului de miniştri, de când s'a introdus procedura sumară şi expeditivă, înlăturându-se astfel controlul şi votul parlamentului !... Oficiosul guvernului a uitat însă să amintească alt fapt foarte important : invazia celor câteva sute de mii de evrei din părţile Podoliei şi ale Ucrainei şi cari au năpădit în Basarabia, Bucovina, Moldova şi nordul Ardealului, graţie dispoziţiilor nechibzuite luate de fostul guvern, prezidat tot de d. general Averescu. Majoritatea acestor evrei, veniţi de peste Nistru, s‘a încuibat în cetatea românească, prin procedeule frauduloase, pe baza certificatelor false, eliberate de rabini. Ar putea să ne răspundă „îndreptarea" ce s‘a făcut cu revizuirea listelor acestor paeudo-cetățeni români, pe cari ui i-au trimis cadou sovietele ru- 8€$ti ? De altă parte, evreii din Palestina au declarat boicotul mărfii, iilor importate 4hc. Hovânla d ml Jurfăril «aW « * nu mai utilizeze, în călătoriile pe apă, vapoarele S. M. R. Boicot împotriva românilor pe terenul economic ? îşi dau oare seama cei cari au propus boicotul, pe terenul acesta, la ce consecinţe ar putea conduce ? Dacă s-ar răspunde, din partea românilor, cu un contra boicot, aplicat pe terenul comercial negustorilor evrei ? Dar protestele şi ameninţările nu par a fi luat sfârşit. Zilele trecute secsioniste au adresat „Uniunei interparlamentare", cu sediul la Bruxelles, iarăş un lung şi important protest împotriva ,,nemaipomenitelor persecuţii la cari sunt supuşi şi expuşi cetăţenii români de rit mozaic de la război încoace". Şi ce se petrece in casa noastră ? Acum câtva timp rabinul Tielson şi-a permis să insulte ţara românească, in plină şedinţă publică a Senatului României Mari. E adevărat, că insultătorul a fost şters din lista senatorilor,, dar, puţin după aceea, acelaş personaj a avut o atitudine tot atât de revoltătoare, în şedinţa consiliului comunal al oraşului Chişinău. Ce măsuri legale s'a luat împotriva acestui calomniator ? Niciuna. Şi atunci cum să nu aibă anumiţi conducători ai evreilor, curajul, de a calomnia, de a insulta, de a ameninţa şi de a şantaja, când ştiu că sunt scutiţi de orice consecinţe neplăcute, când nimeni nu înţelege să le atragă atenţiunea că orice acţiune implică o răspundere şi că nimeni n'are dreptul să nu- i sulte şi să calomnieze ţara şi instituţiile sale, fără să i se aplice sancţiunile cuvenite ? Am spus în repetate rânduri, că nu înţelegem să facem răspunzătoare întreaga populaţie evreiască de acţiunile antipatriotice săvârşite de foarte mulţi evrei, cetăţeni români sau străini. Se impune însă o reacţiune din partea elementelor evreeşti cu simţul răspunderii, faţă de necugetata acţiune întreprinsă de diversele asociaţiuni internaţionale evreeşti din afară, împotriva României, pe baza informaţiilor false, .sau a sugestiunilor venite tot din cuprinsul graniţelor noastre. Şi această acţiune e impusă de propriul lor interes. România are o misiune civilizatoare în aceste părţi ale Europei şi ea a dovedit, cu prisosinţă, în toate epocile, că e in serviciul dreptului şi înţelege ce-i dictează marile principii, cari călăuzesc naţiunile conştiente in fireasca lor desvoltare. Cu atât mai rău, pentru cei ce nu preţuesc, la justa lor valoare, aceste virtuţi ale toporului rom&k • •• Spania din 1913 şi Spania din 1927 de Miguel Primo da Rivera primul ministru al Spaniei Am avut totdeauna convingegerea că spaniolii sunt un popor cu apucături cinstite, cu pricepere uşoară, cu simţ moral sănătos. Experienţa personală pe care am făcut-o în ultimii trei ani de guvernare a întărit această convingere. Ori de câte ori vizitez diferitele oraşe ale regatului şi aud aclamaţiile masselor populaţiei, în care preponderează lucrătorii şi clasele mai de jos, simt pe lângă o foarte firească emoţie şi oarecare uimire. Fiind în guvern, noi n am făcut nimic ca să ne umilim în faţa masselor, sau a vreunei clase anumite a poporului. Dimpotrivă, am îndeplinit îndatoririle care ne-au fost impuse de o perioadă mai veche, când mâna de fier a guvernului îşi mai slăbise puţin strânsoarea, şi am luptat înfrângând abuzurile care erau şi vechi şi adânc înrădăcinate. Am făcut aceasta cu riscul de a pierde popularitatea şi totuşi popularitatea noastră creşte zi după zi. La începutul administraţiei noastre a trebuit să procedăm energic împotriva civililor indizerabili, împotriva acelora cari nu munceau şi a acelora cari abuzau de funcţiunile lor. Mai multe mii dintre aceştia au fost expulzaţi. Apoi, a trebuit să ne ocupăm de jocul de cărţi, un viciu care e adânc înrădăcinat în ţară şi mii de oameni, cari făcuseră averi mulţumită jocului de cărţi, au trebuit să sufere. MULTE ABUZURI AU FOST ÎNLĂTURATE... Sistemul de pensii, gratificaţii şi de îndemnizări de serviciu, de care se abuzase foarte mult, a fost supus unei severe revizuiri şi reduceri. Am impus fără milă taxele care fuseseră pe nedrept scutite. Viaţa în toate oraşele a fost supusă unei discipline severe, atât pe străzi, cât şi în adunările publice şi am pretins punctualitatea de la toate serviciile. Acorijarea de sinecure în birourilestatului, sau ale municipiilor, a fost oprită. Sporurile de salarii au fost supuse unui strict şi scrupulos regim de selecţiune. A trebuit apoi să impunem finele regulamente restrictive presei. Trec peste nenumărate alte măsuri de tot felul, care au trebuit să fie luate spre a se asigura o mai bună ordine a lucrurilor şi ajung la procedarea guvernului faţă de forţele armate ale Coroanei. Lin puternic şi strălucit corp militar, cufundat în vechea tradiţie şi orbit de însăşi această tradiţie, refuza să lase să fie cuprins în legislaţia generală proectată pentru armată. In adevăr, aceasta constituia fina din cele mai serioase dificultăţi pentru noi. Din fericire criza pare acum definitiv rezolvată. Cu toate interesele şi opiniile atât de diferite ridicate împotriva noastră, e uimitor să constaţi cât de puţini la număr sunt inamicii noştri şi simt că putem, nu fără dreptate, să ne numim un guvern popular. Nu pot explica acest fapt decât atribuindu-l puternicului simţ moral al poporului spaniol şi frumosului spirit de cetăţenie al compatrioţilor mei. Când mă gândesc la toate abuzurile, risipele şi corupţiile, n el© există încă intr’o oare care măsură, fiindcă n’am crezut c’ar fi cuminte să le spulberăm pe toate de-o dată. „DATORIA NOASTRA E SA MERGEM ÎNAINTE !“ Sunt convins că datoria noastră e să mergem înainte fără o clipă de şovăire. Nu ştiu dacă atunci când opera noastră va fi terminată, vom mai fi încă populari. Nu pot nici chiar să spun dacă onera noastră va avea un sfârşit natural, sau brusc. Totuşi, sunt un optimist convins şi cred că ţara va continua să ne iubească, deşi aş prefera să fiu nepopular, decât să-mi siluesc conştiinţa, sau să-mi ştirbesc buna reputaţie pe care, sper, că posteritatea mi-o va acorda. Napoleon, meditând b Sfta mode« «*. Spante » v« mai putea niciodată să-şi recaţ pete vechea-i glorie ! Nu sunt de aceeaş părere. De la restaurarea sa, sub Alfons I al Xll-lea în 1874, ţara mea a făcut paşi gigantici spre recăpătarea vechei sale splendori în faţa ruinei cauzate de războaiele civile ale secolului al XIX-lea, care a lăsat-o stoarsă de sânge şi de bogăţiile sale. Campaniile coloniale, care s-au terminat cu acel nebunesc război cu Statele Unite ale Americei, păreau deajuns ca să istovească naţiunea şi, totuş, o reacţiune civilă, una absolut civilă, fu începută şi stimulată de guverne serioase şi de o excelentă regină şi izbuti să salveze ţara, în ciuda corupţiei, care predomină în viaţa noastră politică. De la 1909 Spania, deşi nu eşită încă din starea de convalescenţă, s-a văzut în faţa unei noui serii de grave dificultăţi din care nu toate au fost înlăturate. Problema marocană a devenit din ce în ce mai acută în ultimii 18 ani. Apoi se iviră dificultăţi sociale, mişcări revoluţionare, terrorism, separatism disperat, un deficit mereu crescând în buget şi o succedare de guverne prea slabe, ca să lupte cu asemenea probleme. Astfel venirăm în momentul exploziei. UN NOU SPIRIT CIVIC Cutarisirea atâtor rele, a început acum să-şi facă efectul, dar e numai un început. Un puternic spirit civic a pus o nouă viaţă în ţara, care stă gata să urmeze, cu orice preţ, calea spre mântuire, care pare pe fiecare zi să fie mai sigură şi mai de-s săvârşită. Prestigiul nostru militar în Maroc a fost recăpătat în mod strălucit. Organizaţia noastră în acea regiune e acum sănătoasă. Deficitul bugetului se apropie de externcţiune ; terorismul a fost înăbuşit ; disciplina a fost restabilită ; separatismul îşi pierde partizanii ; conflictele de clasă continuă încă, ce e drept, dar fără vechea violenţă , o economie naţională mai bună şi un credit naţional sănătos sau realizat, în sfârşit. Toate aceste fapte luate în ansamblu, crează o situaţie, care se deosebeşte în mod considerabil de aceea care se prezintă in faţa unui observator în 1923. Bazele salvarei sunt adânc împlântate în inimele poporului şi nu e nici o îndoială în mintea mea asupra faptului că ţara doreşte în unanimitate ca politica actuală de propăşire să continue. Mulţi vor spune că stima de care ne bucurăm e datorită faptului că nu tolerăm agitaţii împotriva noastră. Fireşte ! Dar, chiar aşa îngăduim poporului să atace opera noastră mult mai aspru decât credem că merită să fie atacată, — cu toate că ne dăm bine seama că nu suntem perfecţi. Credem cu fermitate că spre a aduce corabia statului cu bine în port, fără a o scufunda, e necesar să veghem ca echipagiul său să-şi facă lucrul în linişte şi în tăcere. Şi ce s-ar spune despre un căpitan, care a fost incapabil să oblige pe oamenii din echipagiul său să-şi împlinească în conştiinţă datoria ? (Copyright by the „Universul“ and the N. A. N. A.. Allrights reserved). PRIMO DE RIVERA Pentru P. S. S. Episcopul Hotinului înclinam să credem la început, că P. S. Episcop Visarion al Hotinului ar fi prea ocupat cu lucrări de bună rânduială din eparhia Sf. Sale, unde se cere straşnică muncă şi nu ar fi în curent cu cele ce se petrec împotriva seminarului din Edineţi. Ne mângâiam cu această bănuială, fiindcă P. S. S. a fost director de seminar şi se angajase să facă acolo în nordul Basarabiei minată de tot soiul de duhuri rele, tontă îndatorirea pe care o impun şi imperativul naţional şi îndatorirea de chiriarh al prea sfintei biserici naţionale româneşti. Am suferit însă o năbuşitoare dezamăgire: împotriva celor cari fără milă de sufletul unei şcoale bune româneşti uneltesc asociindu-şi cohortă de vrăjmaşi ai naţiei, ai datinei, ai ordinei şi ai credinţei, P. S. S. Episcop al Hotinului nu ianicio măsură. In loc ca P. S. S. să gonească vameşii din privdorul şcoalei unde se învaţă cucernic, temeiul religiei părinţilor noştri şi se formeze suflete de făclieri ai românismului, P. S. S. tăgădueşte şi spulberă măsurile de ordine, pe care le ia autoritatea ministerială. P. S. S. conducătorul sufletesc al unei eparhii episcopale, nu se sileşte să aşeze disciplina în rândurile unei cete de nărăviţi din juru-i, cari cu bună ştiinţă, caută să surpe din autoritatea episcopală. Noi şi altă dată, când i se puneau în cale, unele detestabile greutăţi de ordin moral, de care P. S. S. nu-şi dădea limpede seama fiindcă le aprecia numai sentimental, într-o regiune nouă a ţării, şi se manifestau cu insinuantă aparenţă —i-am atras atenţia şi P. S. S. s-a oţărit să înfrângă greutăţile. Şi acum la fel. Deşi ,,non bis în idem“, totuşi cu atitudine creştinească rugăm pe P. S. S. Episcopul Hotinului să domolească zelul duşmănos al celor din juru-i. Şi mai rugăm pe P. S. S. să afle, că nu e bine să se pună deacurmezişul drumului bun al unei şcoale — cu atât mai bună cu cât duşmanii îi vor moartea, — la adăpostul P. S. Sale, care uneori greşeşte atestându-şi sfetnicii. Şi noi n'ara vrea să-i arătăm că uneori greşeşte prea tare, lăsându-se în mreaja ispitirii unora, care nu se dau înapoi de la nici o faptă dăunătoare şi prestigiului şi sunetului purtătorilor de autoritate românească. . B. C. „Casa palelor“ şi bătrânii... Casa Şcoalelor, în dorinţa de a contribui la cunoaşterea cât mai amănunţită a istoriei ţâră noastre, din vremuri cât mai depărtate şi până in epoca noastră, adresează marelui public un apel, solicitându-i să-i comunice documente, memorii si orice fel de acte şi scrisori vechi. Ca această preocupare, aceeaş administraţie roagă pe toţi locuitorii ţării, şi în special pe cei bătrâni, să-i trimită nu numai acte şi documente, dar şi scrisori de familie, privitoare chiar la interese personale, stăruind, în fine, ca bătrânii, din orice catego- I rie socială, să-şi scrie amintirile, din vremea tinereţii şi a copilăriei, trimi- I ţându-ie la „Direcţie Culturii poporului“.♦ Fără supărare, dar o asemenea metodă de „reconstituire“ — a îndepărtatelor, ca şi a mai apropiatelor epoci ale istoriei neamului românesc, — un asemenea sistem de documentare păcătuiește direct printr’o profundă lipsă de seriositate. Lăsăm la o parte considerentul el acest apel este de o sfâșietoare tardivitate, că el vine după ce nenumărate acte și documente s’au pierdut fără urmă, unde nimicite de nepricepere, altele încăpute pe mâini străine. Atâtea lucruri de preţ s’au pierdut fără nădejde de a mai fi găsite vreodată ! Ne oprim asupra apelului făcut la bătrâni, la îndemnul ce se adresează de a-şi scrie memoriile, amintirile tinereţii ca şi pe acele ale copilăriei. Ciudata manieră adoptată de „Direcţia Culturii poporului“ va da reaudiat* neaşteptate per.tr* «ei «ari an tassmmî e te Roaftste, — feil nimănui nu i-a trecut prin minte, în alte ţări, să facă aşa ceva... * Ea va pune pe funcţionarii respectivi, foarte curând, în faţa unui munte de material, alcătuit nu numai fără metodă şi fără discernământ, dar până şi fără înţelegerea ideei principale pe care trimiţătorul s’ar fi cuvenit s’o aibă in vedere. Vechi „romane“, serbe cu slovă tremurătoare şi având ca srogun merit doar o stăruinţă neobosită a scriitorului lor, lucrări în carie scurt se va găsi de opt ori în fiecare rând şi Dumnezeu va fi scris totdeauna cu x din d, şubrede vise aie unei Îndepărtate adolescente, redate stângaci şi închise de mult în caete îngălbenite, ca rost al ceasurilor de insomnie cari întovărăşesc nopţile pensionarilor, vor lua drumul, toate, bucuroase, către „Direcţia Cultura poporului”, răspunzând însă, toate, aşa de puţin, rostului pe care ar fi trebuit să-l aibă în vedere... Material „documentar“ va tL desigur, sl Inc*mulL„ Der iramai personal, si intr’o amnmiti ordine, da care nu era, desigur, nevoie şi care nu va ajuta nici la ilimpezirea, nici la înţelegerea vreunei epoci din Istoria noastră. Cercetătorii acestui material s’ar putea să aibă însă şi surprise. E mai mult decât probabil că „cronicarii“ in cari te face apel, vor fi aimerit să facă şi oarecari comparaţi!. Vorbind de îndepărtatele zile ale tinereţilor, se prea poate să ajungă, toţi, te încheierea — just* de altfel — ci totul era mai bun pe vremea lor, şi ci pâa* şi documentarea asupra loteriei naţionale se făcea te mai Immm Arcăşia din oraşul Rădăuţi Spiritul românesc este în redeşteptare pretutindeni. Dar mai îmbucurătoare este redeşteptarea naţională în nouile ţinuturi, adormite sub îngenunchiarea străină. Oraşul Rădăuţi dă semnalul: întâiul bucium a străbătut plaiurile Bucovinei şi acum glasul său va fi auzit de toată românimea. Iată scrisoarea ce ni se trimite din localitate : „ Soc arc. Ştefan c. Mare din Rădăuţi, care s’a înfiinţat abia de patru luni, şi-a sfinţit drapelul în ziua de Iordan. In Rădăuţi nu a fost o astfel de societate şi toţi credeau că nici nu se va putea face niciodată. Chiar un învăţător superior, care a lucrat foarte mult pentru poporul dela brazdă, a spus, că mai degrabă se pot organiza zece sate decât din oraşul Rădăuţi zece oameni. Se vede dară destul de limpede cât e de greu poporului dela brazdă să pătrundă şi să se organizeze la oraşe. A trebuit însă să vie omul şi să aducă întocmirile potrivite, ca treaba să se facă mai degrabă decât s'ar fi gândit cineva. Prima fapta a fost participarea la primirea Mareşalului Badoglio al Italiei; a doua faptă a fost regularea jocului şi aducerea ordinei şi bunei cuviinţe între tineret. Merele putrede au fost depărtate; a treia faptă a fost aranjarea congresului arcăşesc din 24 octombrie 1926; a patra faptă a fost înmormântarea uni arcaş, flăcău sărman, la care a participat o mulţime de norod, căci încă nu se văzuse în Rădăuţi o înmormântare arcăşească. Iar a cincia faptă a fost facerea şi sfinţirea steagului în valoare de peste 10 mii lei şi darea celei dintâi serbări cu teatru popular, de la care nu au lipsit nici obiceiurile bune strămoşeşti, deci ceva original. Acuma pă- şeşte lafacerea „Casei poporului de la brazdă“, în inima oraşului, unde se vor întâlni pe viitor fraţii pentru sfat, concert sau cunoştinţă şi înfrăţire. Spre a încuraja această societate, un domn Lt-colonel cu doamna, aflând se vede, din publicaţia d-lui C. Bacalbaşa în „Universul“ din 21/XII 1928, a cerut înscrierea sa în societate şi a făcut şi un dar însemnat societăţii. Dar şi alte persoane însemnate din oraşul Rădăuţi au început a da tot concursul acestei societăţi. Să sperăm că acelaş lucru îl vom auzi şi din alte oraşe“. In ziua de 6 ianuarie a fost la Rădăuţi o mare serbare naţională. S-a sfinţit drapelul „Arcăşiei lui Ştefan cel Mare“, iar printre naşi, mi s'a făcut şi mie cinstea de a fi unul. Cinstea este la fel pentru ziarul „Universul“ . Punem această icoană sub privirile româneşti spre a le înveseli pe toate, este grupul arcaşilor rădăuţeni, fotografiaţi la serbarea Unirii Bucovinei cu patria mamă. In privirile şi înfăţişările bărbăteşti, simţim hotărîrea şi redeşteptarea de neam. Voinicii înşiruiţi sub cutele drapelelor în trei culori sunt o regiune a apărărei naţionale. Este armata I de mâine a României. Astfel începe românizarea oraşelor din Bucovina şi astfel începe afirmarea conştiinţei româneşti care este cel dintâi pas către unitatea sufletească a întregului neam ! Cu vorba românească pe buze şi în suflete spunem : Să fie într'un ceas bun! CONSTANTIN BACALBAŞA SS3BE O mărturisire a d-lui Petrovici ———«ma»--axa——— In jurul discuţiei proectului de lege relativ la organizarea învăţământului secundar De la început am atras atenţia că proectul de lege privitor la organizarea învăţământului superior păcătueşte, atât prin faptul că se desfiinţează cursul inferior, cât şi prin faptul că se dă o prea mare extensiune studiului filozofiei. Liceul unic, cu tendinţa de specializare în filozofie, nu există nicăeri. D. Petrovici, ministrul instrucţiei publice a răspuns criticilor aduse în presă proiectului său, cu extensiunea prea mare dată filozofiei, în modul următor : „Aceste discipline (filozofice) se găsesc şi în programul şcolilor franceze şi daţi-mi voe să nu cred că copiii noştri sunt intelectualiceşte mai inferiori...". Cu alte cuvinte, d. ministru al instrucţiei pretinde că în programul şcoalei franceze sunt introduse aceleaşi studii de filozofie, ca şi în programul pe care l-a introdus în proectul său şi numai oamenii necunoscători, cred că studiul aprofundat al filozofiei ar fi dăunător elevilor români, care nu pot fi consideraţi, intelectueliceşte, inferiori celor francezi Se impun următoarele Întrebări : Care este organizaţia liceului francez de azi ? Să fie oare această organizaţie bazată pe „extensiunea studiului filozofiei Să fie oare liceul francez, de la început şi până la sfârşit, unic ? In ultimul an al liceului francez există bifurcaţia; o parte din elevi urmează filozofia; iar cealaltă parte, urmează, matematicele. Pe când in liceul francez, nu se predă filozofia decât in ultimul an (9 ore pe săptămână in clasa de filozofie şi 3 ore numai in clasa de matematici). In proectul d-lui Peerorici se prevăd trei ani pentru studiul filozofiei. ~ Ceva mai mult Pe când in boemi francez, unele cursuri de filozofie sunt facultative, iniceul român, vreat de d. Petrovici, toate cursurile de filozofie sunt obligatoriii Şi ce cursuri!. Stndhd cunoctinţei «« «rfcnteM ratefehHWă la valoarea ştiinţelor ; studiul metafizicei ; studiul metodologiei, apoi al logicei, eticei, esteticei, sociologiei, etc O dovadă că d. Petrovici, a înţeles să organizeze un liceu special pentru filozofie, în România, în contrazicere cu scopul tuturor liceelor din lume — care este de a asigura şi uşura elevilor asimilarea cunoştinţelor generale — ne-o oferă chiar a sa. Iată ce a scris d. ministru al instrucţiei publice, într’un articol apărut în „L 'Exportateur frangais" (nr. 535) sub titlul : „Le rôle de la philosophie dans Tenseignement": „Ara constatat că şi în Franţa, în ultima clasă a liceului, se învaţă filozofia nouă ore pe săptămână şi de aceea ea se şi numeşte clasa de filozofie. M'am abătut puţin de la programul francez prin faptul că, în programul meu, voi înscrie ca obligatorii câteva cursuri, cari nu sunt decât facultative în programul francez, de ex., sociologia, pe care o consider ca etapă finală a studiilor istorice şi indispensabilă studiului moralei M’am mai abătut dela programul francez, nelăsând studiul filozofiei numai pentru ultimul an al învăţământului secundar, ci dispunându-l intr'o ordine logică timp de trei ani. M'am abătut, mai ales, dela programul francez EVITÂND DE A INTRODUCE IN AL MEU BIFURCATIA, CARE EXISTA IN SCOALA FRANCEZA, unde, in ultimii ani, alături de clasa de filozofie, CARE E URMATA NUMAI DE O PARTE DE ELEVI, există deasemenea o clasă de matematici, URMATA DE O ALTA PARTE DE ELEVI SI IN CARE FILOZOFIA NU-I INVATATA, DECAT SUMAR, timp da trei ore pe săptămână". Cum rămâne atunci cu declaraţia recentă a autorului profetului In chestiune i „aceste discipline nu găsesc şi In programul şcoalelor francezei etc. Defapt esetett auri deosebiri intre organizarea liceului francez și organizarea liceului foraal unitar, bazat pe extensiunea dati filozofiei. D. Petrovici a mai declarat în acelaş articol apărut în „L'Exportateur frangais“, că filozofi va trebui să fie „coloana vertebrală a învăţământului secundar", deoarece, în acord cu Fouillé, filozofia „e superioară limbilor clasice, istoriei şi întregei literaturi I“. Dar pe când în liceul frances, şi în oricare alt liceu strain englez, german, italian, suedez, polon, cehoslovac, etc. se dă importanţa cuvenită istoriei, geografiei şi studiului linbei şi literaturii naţionale, liceul român, visat de actuali ministru al instrucţiei publice aceste studii „inferioare“, vor aproape neglijate! Aceasta a se poate admite. Şi cum în acelaş articol, d. mnistru al instrucţiei publice mai recunoscut „că filozofia plină de controverse" şi ea poate fi prezintată elevilor drept o cunoştinţă dogmatică, întrebăm : Atunci pentru ce nu voia să reorganizezi liceul românesc, pe baza extensiunei filozofiei ; pentru ce să se facă de filozofie, care e plină de contraverse şi nu poate fi un studi dogmatic, drept „coloana vertrebrală a învăţământului nostru secundar“ ? Logica elementară impune modificarea profetului de lege , sensul de a asigura elevului asimilarea cunoştinţelor generale la baza unui program bun chibzuit şi cu menţinerea gimnaziulu (cursul inferior). R. SEIŞANU ■opo Arestări numeroase în Ungaria Budapesta, 29 (Rador). — Au fost arestați 256 membri ai partidului Vagi, acuzați fiind că au pus la cale tulburarea ordinei publice.