Universul, martie 1927 (Anul 45, nr. 48-74)

1927-03-01 / nr. 48

0 colaborare folositoare­ ­ ------­­ Largîle desbateri publice fă­­­cute în jurul unor importante reforme şi rezultatele date până acum de aceste discuţiuni au consacrat necesitatea şi foloa­sele comunicării proectelor cu mult înainte de a deveni legi. Ajunsese un uz statornic, dău­nător şi de multe ori periculos, vechiul procedeu ca proectele­­de legi, unele chiar foarte im­portante, să fie cunoscute nu­mai in momentul când erau de­puse la Cameră sau la Senat. In felul acesta, ele aveau toţi sorţii să se transforme în legi insufi­­ciente sau vicioase. Pe deoparte prea puţinul timp disponibil pentru studiu şi discuţiuni; pe de altă parte, disciplina majo­­­rităţilor, făceau ca cercetările din secţii să fie aproape plato­nice, iar desbaterile din şedinţă să influenţeze prea puţin spiri­tul şi textele proectelor guver­nului. In sfârşit, obiecţiunile o­­poziţiei se isbeau în­totdeauna de presupunerea, în parte îndrep­tăţită de moravurile noastre politice, că­ sunt datorite mai mult unei ostilităţi permanente, de­cât unei obiec­tivităţi de cir­cumstanţă, înfiinţarea consiliului legisla­tiv a urmărit atenuarea vechii stări de lucruri, prin suprimarea prealabilă a proectelor unor or­gane de specialitate. Dar nici caracterul mai mult consultant al instituţiei, nici autoritatea sa încă în curs de formaţiune din cauza prea recentei funcţionări, nu ar fi putut isbuti să imprime proectelor acele modificări pro­funde, pe care le-am văzut pro­du­­când­u-se la unele din ele, ca de pildă legea presei, legea în­văţământului secundar, legea chiriilor, în urma discuţiunilor publice, pe cale de presă, re­viste, conferinţe, întruniri, con­vorbiri cu oameni de speciali­tate, etc. la adevăr, din câte se cunosc, proectele ce se vor pre­zenta parlamentului vor diferi mult de cele publicate. De­sigur, că autorii legilor se simt încolfiţi de două senti­mente : dorinţa ca lucrările lor să poarte cât mai puternic mar­ca concepţiunilor iniţiale; do­rinţa ca ele să fie cât mai folo­sitoare ţării. In măsura în care primul sentiment face loc celui de al doilea, în măsura în care se ţi­ne mai, mult seama de criticile obiective şi nu se vede în ele antagonisme închipuite sau exa­gerate, reformatorii au şansa să prezinte opere mai solide par­lamentului, care de obicei este prea preocupat de lucruri mă­runte și dispune de o compe­­tință prea relativă, ca să ră­mână criticul exclusiv al pu­terii executive. Participarea opiniei publice, prin elita sa intelectuală, la o­­pera legislativă, este pentru a­­ceasta din urmă, de un­ folos ne­tăgăduit, — întâi, pentru că nu­mai așa se poate vorbi de o sinteză a mai multor competin­­te ; al doilea, fiindcă lucrările est­te din colaborări intense im­plica o autoritate mai mare de­cât a celor ce exprimă concep­tion! izolate. | Reforma­ electorală şi uniunea naţională în Franţa Reforma electorală a reaprins luptele între partide şi discuţiile între membrii guvernului Faptul se explică numai prin importan­ţa pe care o au de obicei ches­tiunile electorale într-o ţară cu regim parlamentar, dar mai ales prin apropierea alegerilor gene­rale, Camerei actuale expirân­­du-i mar­datul în anul viitor. Ca să poată număra în noul parla­ment cât mai mulţi repre­zentanţi, fie­care partid preconi­zează şi caută să impună prin legea ce se pregăteşte sistemul de votare, pe care experenţa i-l recomandă ca cel mai profitabil Astfel, discuţiile şi luptele PR.a­­Irep­tate de reforma­­electorală se sprijină cu deosebire pe ra­ţiuni de ordin practic, iar nu pe consideraţii de doctrină. Fireşte, principiile nu-s cu totul, ori de către toţi uitate. Deja un princi­piu porneşte chiar în mare par­te opoziţia moderaţilor­ naţio­­nali (grupurile Louis Marin, Charles Reibel şi Maginot) con­tra modificării actualului sistem de votare, care constitue — deşi un chip imperfect — singura formă posibilă a justiţiei electo­rale, întrucât asigură reprezen­tarea proporţională. Dacă mo­­deraţii­ naţionali rămân fideli (fie şi din simple motive de tac­tică) unui principiu, pe care l-au susţinut aproape toţi fon­datorii şi organizatorii sufragiu­lui universal, socialiştii, al căror program cuprinde de asemeni reprezentarea integrală a mino­rităţilor, nu-i mai păstrează de­cât o fidelitate teoretică. In rea­litate, profitând de rezultatele şi învăţămintele ultimelor ale­geri, socialiştii preferă acum re­întoarcerea la vechiul „scrutin de arondisment“, pe care-1 recla­mă imperios, tocmai din necesi­tatea reconstituirii cartelului, radicalii-socialişti. Punându-se, deci, în funcţiune de interese pro­tivnice de partid, problema re­­fori­ei electorale tinde fatal, prin desbaterea ce se va produ­ce în parlament şi prin rezolva­rea oficială ce va căpăta, să tul­bure şi primejduiască însăşi existenţa guvernului de uniune­­naţională. Ca să împiedice o criză ministerială inoportună, d. Poincare s’a grăbit să declare absoluta neutralitate a guvernu­lui faţă de această reformă, lă­sând miniştrilor libertatea de a se manifesta conform preferin­ţelor personale ori indicaţiilor grupărilor ce reprezintă, în caz când nu se va putea ajunge de bună voie la o formulă tranzac­ţională. Declaraţia de neutrali­ta-,­te a d-lui Poincaré situează de fapt problema electorală pe un plan secundar; în acelaş timp, reaminteşte cu oportunitate ori­ginile, caracterul și scopul gu­vernului actual, care s’a consti­tuit prin acordul partidelor de­asupra intereselor particulare în momente de pericol și panică pentru salvarea monedei și refa­cerea generală a Franței. Paris, Februarie. Pompiliu Pălteanca In Ungaria, mileniştii sectanţi simt urmăriţi Budapesta. — Tribunalul re­gal (?) maghiar de aci a jude­cat pe propagandistul milenist Kiss György, acuzat de agitaţii contra religiei de stat şi colpor­­­tat de cărţi cari conţin bat­jocuri la adresa preoţimiei şi­ a cultului oficial. Kiss a recunos­cut faptele, încercând să se a­­pere printr’o perorate asupra nouei doctrine mileniste —, în­cercând deasemenea să demons­treze, că broşurile pe cari le­­vindea publicului — şi primise de la „Societatea internaţională pentru interpretarea bibliei“, nu conţin nici idei subversive şi mici insulte la adresa preoţimei. Totuş, tribunalul a găsit acu­zaţiile procesului întemeiate şi a condamnat pe propagandis­tul milenist la o lună temniţă. ­OQO­ Burse Weills fiii rai­­nlerilor englezi •’ Londra, 26 (Rador). — Un ca­pital cifrat la suma de 150.000 lire sterline, formează un fond national din­ care vor beneficia 35 de elevi — copii de ai mine­­•silor. Din acest fond elevii vor putea continua studiile la uni­versităţile din Oxford, ».Cam­­bridge și alte centre universi­tare din Anglia.­­onn­o­n Supărarea d-lui Gachin PROTESTARE SI CERERE DE LIBERAREA COMUNISTILOR DIN ROMANIA Paris, 26. — Neputârid să se mângâe de oeece i s’a întâmplat în călătoria mai mult de propa­gandă comunistă, pe care ar fi voit s’o facă în România, Mar­cel Cachin a convocat ,,comite­tul contra teroare­ albe“ și pe al „Confederaţiei generale a mun­cii". S-au adresat guvernului român protestări telegrafice, s-a cerut liberarea comuniştilor arestaţi la gara de nord, cu prilejul inci­dentelor recente. Păţania unul indrăgostit sau logodnicul... refuzat! Budapesta. — Un proces in­teresant a fost soluţionat de tribunalul din oraşul Miskolc, proces menit a pune pe gânduri în special pe amorezaţi. E vorba de tânărul Joszef Ku­rucz, muncitor din acel oraş, care era îndrăgostit de o fată Iambor Valeria. Câteva luni, a­­ceasta răspundea voioasă la dragostea lui Ioska ; mai târziu însă, îi răsări în cale alt flăcău şi ea se decise să interzică lui Kurucz vizitele în casă, în ca­litate de „logodnic“ ; dar­ Ku­rucz nu voia să renunţe la feri­cirea promisă de Valeria şi con­tinua să meargă la dânsa, deşi de mai multe ori fusese dat a­­fară din casă, chiar cu ciomege. Plictisită de insistenţele bie­tului tânăr, Valeria îl reclamă la poliţie, plângându-se de vio­lare de domiciliu, astfel că au­toritatea fu nevoită să înainteze cauza parchetului, care la rân­dul lui deschise acţiune publi­că. Procesul s’a judecat şi Ku­rucz fu condamnat la o lună închisoare, sentinţa fiind moti­vată, între altele, şi pe conside­rentul că „logodnicul respins o­­dată de o fată, n’are dreptul să mai stea — şi nici să mai vină în casa acesteia, fără voia ei !“. Socrate­ţul numea bogaţi pe cei cari aveau averi imense, ci pe cei cari ştiau să le întrebuinţeze. Xenofon □ VaL Chestia chiriilor în Grecia Atena, UG (Rador). — Pro­prietarii de imobile au ţinut o mare întrunire în sala teatrului „Alhambra“ din Atena, protes­tând contra legii chiriilor şi ce­lorlalte măsuri ce ating dreptu­rile de proprietate. Camera a amânat votarea le­gii definind drepturile de pro­­prietate. -O □ 6- D. prof. Florin Sion n’a fost reintegrat Iaşi, 26 Febr. Curtea de apel s-a pronunţat asupra recursului în conten­cios, făcut de d-nii Aurel Zeu­­leanu şi Const. Ionescu con­tra decretului ministerului in­strucţiei publice, privitor la re­integrarea d-lui Florin Sio­n la catedra de drept civil de la uni­versitatea din Iaşi, vacantă prin moartea lui Matei Cantacuzino. Curtea a admis recursul şi, în consecinţă, a anulat numirea d-lui Florin Sion. Catedra a­­ceasta urmează să fie scoasă la concurs. Curtea a mai condamnat mi­­niterul instrucţiei publice la 5000 lei daune de plătit d-lor Zeuleanu și Ionescu. ----------6 O 0-----------­ Unul care îşi omoară toată familia Paris, 26 (Rador). — „Le Jour­nal“ anunţă din Danzig, că un tânăr în vârstă de 21 ani, domi­ciliat la Grosgraben şi-a asasi­nat tatăl, mama, bunica, fratele şi sora, fiindcă se împotriveau la căsătoria sa. 1Til2sSta­turat avion străin Eri la ora 1.15 d. a., a sosit pe aerodromul Pipera un aeroplan sistem „Junkers“, lucrat in fa­bricile suedeze Flygindustri. Acest avion, tip de război, este complet metalic. Are trei motoare Junkers de câte 320 h. p. fiecare. Elicele sunt metalice — în du­­raluminiu. Este prevăzut dea­supra cu 2 turele pentru mitra­liere şi o cupolă dedesubt pen­tru a treia mitralieră. Prin a­­ceastă cupolă se poate lăsa şi bombe. Avionul poate lua la bord 6 persoane, armament şi muniţii în greutate totală de 1200 kgr. Avionul se poate transforma la nevoe în hid­roavion. Raza de acţiune e de 8 ore. Viteza maxi­mă 160 km. pe oră. Avionul este pilotat de căpi­tanul Bremer. A plecat din Sue­dia Duminică, s-a oprit la­­ Berlin, Varşovia şi Lemberg, fă­când demonstraţii la fiecare o­­prire. De la Lemberg a plecat Vineri dim. la ora 10, iar la ora 2 d. a. a aterisat la Tecuci, unde a fă­cut o uşoară reparaţie la un radiator. De la Tecuci au plecat eri di­mineaţă la ora 11.45. Spre Bu­cureşti ceaţa fiind foarte deasă pilotul nu a putut găsi dintr'o­­dată terenul de aterisări; din această cauză a făcut mai multe ocoluri. D. inginer aviator­­Marinescu care era la bord, venind de la Tecuci, recunoscând prin ceaţă drumul Olteniţei a putut să în­­drumeze pe pilot spre aerodro­mul Pipera, unde s-a aterizat în bune condiţii. De la Tecuci avionul a luat la bord pe d-nii aviatori , inginer Marinescu, locot. Naidinescu şi sublocot. Miclescu. Astăzi, la ora 11.30 va face sboruri demonstrative la Pi­pera. De la Bucureşti avionul va pleca la Constantinopol spre a preda avionul statului otoman pentru care a fost construit. C. Dr. ---------0 , 0----------­ Spion cehoslovac arestat la Toulon Paris, 26 (Rador). —­ ,,Le Ma­tin“ anunță, că la Toulon a fost arestat un supus cehoslovac care lucrând într’o uzină metalurgică ar fi furat unele planuri de tor­pile. ' * O 9?^ ’ UIL fila marote p­araim de Germania Importantele declaraţii ale d-lui Briand — Paris, 26 (Rador).’ D. Bri­­and a acordat un interview zia­rului „­Petit Parisien“ arătând că politica Franţei faţă de Ger­mania urmăreşte nu numai su­primarea tuturor motivelor de fricţiuni şi conflicte, ci tinde la apropierea politică şi economică a celor două ţări. Franţa do­reşte stabilirea unei solidarităţi morale şi interdependente mate­riale, care să se împotrivească in mod practic repetării groaz­nicelor nenorociri ale războiu­lui. D. Briand a subliniat, că re­zultatele de la Ixtcarne sunt ac­ceptarea deplină din partea în­tregului Reich a tratatului de la Versailles încheierea pactului de siguranţă, tratatele de alianţă defensivă şi acordul relativ la frontierele orientale între Ger­mania şi Liga Naţiunilor. A a­­ naHHnmm­ dăugat, că mai rămâne să se realizeze în Franţa condiţiunile­ D. BRIAND siguranţei ţării, fără a se pierde din vedere ideia de pace. Chestiunea asigurării călătorilor pe p. f. r. - O procedare şi greşită şi curioasă . Statul renunţă la câteva zeci de milioane anual, în favoarea unor persoane particulare — O ştire care a surprins cu drept cuvânt, şi care a izbit cu atât mai mult cu cât se pare că publicul a fost pus în faţa unui fapt împlinit, este aceea a obli­gativităţii asigurării călătorilor pe c. f. r. Consiliul de administraţie al c. f. r. a ţinut ca, chiar în prima şedinţă care aduna pe membrii săi, să pună la ordinea zilei afa­cerea asigurărilor pasagerilor, ca şi cum nimic nu l-ar fi intere­sat mai mult decât această che­stiune. Fără dezbaterile cari sunt o­­bligatorii până şi în chestiunile de ordin mai mărunt, fără ca publicul să ştie ceva şi desigur fără ca societăţile de asigurare să fi fost prevenite, spre a pre­zintă fiecare propunerile sale din cari ar fi trebuit alese cele mai avantajoase, s-a adoptat de­­cisiunea ca pasagerii să fie asi­guraţi, din oficiu. La eliberarea biletelor de drum, se percepe o taxă în plus, şi astfel călătorul este asigurat cu o sumă variind după clasa cu care călătoreşte. CE SE POATE CONSTATA, IN URMA CHIAR A UNUI EXA­MEN SUMAR Dacă măsura asigurării, con­siderată în sine, este o măsură care merită să fie studiată şi aplicată, în schimb procedeul adoptat in această împrejurare e susceptibil de discuţie. O sumară examinare a ches­tiunii arată în mod evident a­­vantagiul considerabil, care se creează societăţii chemate să facă aceste asigurări. E de ajuns să se aibă în ve­dere, deoparte zecile de mii de pasageri cari călătoresc zilnic, — şi cari dau un trafic de câ­teva milioane de pasageri a­­nual,»— Iar pe ds altă parte numărul, din fericire foarte re­dus, de sinistraţi, cărora ur- I mează a I se plăti asigurarea. I Este clar, că societatea bene- I m­eiază da un fantastic venit, şi I ara perspectivele plăţii unor­­ prime cari dau un total minim. ISTATUL ARUNCA ANUAL O ! SUMA DE CATEVA ZECI DE MILIOANE LEI Procedeul este nu numai ne­drept, dar şi dăunător Statului. Pentru că, la urma urmii, în­ţelegem ca necesara măsură a asigurării să fie aplicată, dar nu vedem pentru ce avantagiile foarte mari, realizate din asigu­rare, să se ofere unei societăţi particulare, în loc să fie făcute venit Statului, care are de făcut faţă la atât de multe şi de grele sarcini. Modalitatea admisă de consi­liul de administraţie al c. f. r. a­­pare şi mai neexplicabilă, când avem în vedere că, în alte ţări, societăţile de asigurare serioase au fost trecute pe seama Statu­lui, ca undle ce fac în adevăr o­­peră de prevedere socială. La noi, din motive pe care nu le cunoaştem şi în a căror cer­cetare nu voim să intrăm acum, se face exact contrariul. De ce ?... Ce consideraţii fac ca Statul să renunţe la un benefi­ciu cert de câteva zeci de milioa­ne anual, în folosul unei asocia­ţii de persoane particulare ?... Dezarmarea navală ANGLIA VA LUA PARTE CONFERINŢA LA Londra, 26 fRador) — „Daily Telegraph" află, că Marea Brita­nie ar accepta să participe la conferinţa de trei puteri, sugeratr­­ă de preşedintele Coolidge pen­­tru dezarmarea navală. ,-------o □ o--------­ Traficul cu femei şi copii Geneva. (Rador). — Comitetul special instituit de Consiliul Li­gii Naţiunilor spre a proceda la o anchetă asupra condiţiunilor în cari se efectuează traficul de femei şi copii şi asupra măsu­rilor pentru reprimarea acestui negoţ ruşinos, s’a întrunit la Ge­neva de la 7 La 18 Februarie. Au­­luat parte la lucrările comitetu­lui, ale cărui şedinţe au fost strict secrete, personalităţile ur­mătoare: Donna Christiana Ban­­­dini (Italia), d. Isidor Maus­­ (Belgia), d. de Meuron (Elveţia),­­ colonelul Snow (America), S. W. Harris (Anglia), Leluc (Fran­ța), Sutzuki (Japonia). Comitetul a elaborat un ra­port asupra rezultatelor anche­tei, care va fi examinat de Con­siliu în viitoarea sa sesiune. Biuroul american de higienă socială a participat cu 75.000 de dolari la cheltuelile anchetei. Escadra franceză ■ ce ne va vizita Paris, 26 (Rador). — Escadra I franceză care va vizita în curând coastele Mării Mediterane şi ale Mării Negre va fi compusă din crucişătorul „Duguay-Trouin“, contra-torpiloarele „Tigre“ şi „Panthere", torpiloarele „Tem­­pete" şi „Simonn" şi submarinele „Bertuin“ și „Souffleur“. Această escadră va fi coman­dată de către căpitanul de vas Dumont și va rămâne în apele române de la 19 la 23 Martie. In jurul sistematizării salariilor . Nemulţumiri printre magistralii Curţilor de apel­­­ Noua sistematizare a salariilor a provocat discuţiuni şi protes­tări în multe cercuri de salariaţi. Astfel, din rândurile magistra­ţilor s’au făcut obiecţiuni în fe­lul celor de mai jos. Unii consilieri de Curte de a­­pel au relevat că, pe când sala­riul judecătorilor de tribunal, de pildă, va reprezintă de 30 ori pe cel dinainte de război, cei dintâi îl vor primi numai de 15 ori; că diferenţa flda prim­-preşedinte de tribunal la consilier de Curte este numai de 1000 lei; că sala­riul acestor consilieri va fi nu­mai jumătate cât al celor de la Casaţie. Completul unei alte Curţi a făcut, între altele, următoarea comunicare ministerului justiţiei, subliniând faptul că magistraţii nu sunt mulţumiţi cu salariile anuţate : „In special noi consilierii de Curte de apel, putem spune că am suferit o adevărată retrogra­dare bugetară, căci excluzându­­se indemnitatea de 3000 lei ce pare a avea un caracter tempo­rar, salariul lunar al consilieru­­lui de Curte de apel se ridică de abia la suma de 15750 lei, a­­dică cu aproape 3000 lei mai pu­ţin ca salariul actual, indemni­tatea specială apărând în aceas­tă situațiune ca o modalitate de a se acoperi realitatea­ de neinvi­diat a retrogradării creiate de noua încadrare și noua salariza­re. Dar chiar cu acești 3000 lei, salariul de 18750 lei nu reprezin­tă decât vechiul salar de 18.000 lei majorat cu câteva sute de lei care, departe de a reprezenta un spor, apare ca o sumă cu totul neînsemnată și ,chiar ,derizorie"*,­­ Curtea adaogă : „Nu e de prisos să amintim cu această ocaziune, că tendinţa re­trogradării noastre bugetare a­­pare ca evidentă de câtăva vre­me ; astfel acum un an consilie­rul de Curte primea un­ salar care egala pe acela al generalu­lui de divizie. Cu ocaziunea a­­cordării ultimului spor din iulie 1926, salariul consilierului a fost redus și egalat cu acel al genera­lului de brigadă, iar prin nor­mele noui de salarizare și înca­drare, salariul consilierului se apropie de salariul colonelului”. Concluzia Curţii este : „1) Propunem să ni se fixeze ca tip de salar egal, tipul No. 21 din art. 3, corespunzător la 1450 lei aur. 2) Să ni se dea ca supliment de localitate o sumă care să re­prezinte suplimentul de localita­te, acordat magistraţilor din Bu­cureşti. Galaţii fiind din punctul de vedere al scumpetei în prima linie, putem afirma că viaţa la Galaţi e mai scumpă decât chiar la Bucureşti. 3) Să ni se dea ca indemnita­te specială suma de minimum 7000 lei lunar — indemnitate care să nu aibă un caracter fix şi nesusceptibil de vre-o diferen­ţiere, ea putând să varieze de la categorie la categorie, ca şi la militari. Cu ajutorul acestor mo­dalităţi se obţine prin calcul un salar de 35.000 lei lunar, care faţă de salariul de 43 sau 46.000 lei lunar al consilierului de la Înalta Curte de Casaţie nu repre­zintă vre-o situaţia ne­lipsită de criteriile unei bune şi juste pro­­porţiuni”. hi -0 : 0-FIL­AE — Am auzit că vreţi să cum­păraţi o casă­— Exact. — Mare ? — Mare. — Cunosc eu una. — Foarte bine. •— Dar e cam scumpă. — N'are afare ! zice d. Tiri­­copulos, mare armator din Ga­laţi, bogătaş proaspăt. Numai se fie frumosa, luxosa, simpati­­cosa. — Putem să mergem s'o ve­dem ? — Merzem, de ţe se nu mer­ zem !... Anica Epaminonda o venit-o ?... ZĂ-­ se poftesca și dimialui... Fără omul meu de încredere nu face nimica nicio­­dată. Tiricopulos se suie cu samsa­rul şi cu omul de încredere în­­tr'un automobil cât un vapor şi se opresc înaintea uneia din cele mai frumoase clădiri ale oraşului­­de pe Dunăre. — Curiosco casa, ma n'am foisto niciodată înăuntru, zice Tiricopulos, urcând treptele de marmoră. Construcţie veche dar solidă, concepută bine şi executată cu gust, având Încăperi largi şi luminoase, lucrată în linii sim­ple şi totuş elegante, dichisită de curând cu stiucării şi po­­beeli, casa îl încântă tot mai mult. Perspectiva ce se deschi­de din sera sufrageriei, prin grădină, până în piaţa cea mare a oraşului, este o prive­lişte superbă. T­ripopulos nu-şi ascunde sa­tisfacţia, care dă speranţe pro­prietarul"»- şi face să tresalte pe samsar. — Mu place casa... O iau... Să stăm de vorbă. Dar deodată, se oprește. — Ma, unde e baia ? — Colo în fund. — Cum, nu este lingă odaia de culcare ? zice el, surprins. — Niu. Pe vremea când am con­struit eu, lumea nu ținea să aibă aburii lângă pat. Dar e foarte elegantă. — Pote se fie ! se leapădă Ti­ricopulos. — Poftiţi de-o vedeţi. — Nu poftesco deloc ! Pe samsar îl trec năduşelile. Intervine şi el stăruitor. — Intraţi înăuntru. E mare, luxoasă... — Niu mu plate !... Nu mai iau casa ! — N’are nici o importanţă. Sunt numai câţiva paşi din o­­dae până ’n bae! — Eu vreau se fie afeturi. Din odae se calc în bae. Nu ’n­­țelegeţi dimiavostra . Altfel nu pot se traesco. — In definitiv, de ce nu poţi să trăieşti dacă n ai baia lângă odae ? îl întreabă plictisit pro­prietarul. — Ma se spun de ce... Asa am fosto obișnuito... Chindo eram maturator de hambare pe ste­­po, cum mă sculam din somn, hop m’aruncam alături în Du­năre *și mă spălam... Și d’atun­ci nu pot se traesco dacă nu este bae lingă odae !... ! Jósé re mai lipsea ţării?... legea Inspecţiei muncii a d-lui d­r. Trancu-Iaşi creiază pe spinarea industriei, o nouă armată de Inspectori. D. Gr. Trancu-Iaşi s’a lăsat iar furat de frenezia legiferării După d-sa, dacă ţara suferă de vreun neajuns, acesta s'ar con­cretiza tocmai în insuficienţa numerică a legilor. D. Trancu crede in doctrina legii ca într’un panaceu univer­sal. Şi, iluzionat de această cre­dinţă, şi-a luat nobila misiune de a ne fabrica legi, cu aceeaşi u­­şurinţă, cu care se numesc diur­­niştii —a doua zi după afişarea principiului economiilor. Extrem de sensibil la aprecie­rile unui Albert­ Thomas, unui Vanderwelde sau altor „munci­­torişti“ internaţionali, d. Trancu a ţinut să bată recordul în ma­terie de legislaţie a muncii, mă­gulit că România este clasificată prima pe lista ţărilor, care s’au grăbit să adere la convenţiunile internaţionale ale muncii şi tot prima, în chestie de legiferare. D-sa ţine să traducă în lege toa­te hotărîrile şi chiar dezideratele conferinţelor Internaţionale ale muncii Dea sera eră traduce, com­­pilează şi încearcă să transpue în mediul nostru economic şi so­cial tot ce găseşte legiferat în alte state. S’o potrivi, nu s’o­­ potrivi. Cum putea să facă deci excep­­­­ţie cu legea de înfiinţare a ins- I pecţiunei muncii, pe care a des- I coperit-o în concluziile conferin­ţei internaţionale din 1923 ? Şi ca un „muncitorist“ înver­şunat şi „integral“, d-sa nu s’a mulţumit să rămâie în cadrul principiilor preconizate în con­venţia din 1923, ci le-a depăşit cu o desinvoltură de adolescent revoluţionar. In proiectul votat de Senat şi aflat acum în discuţia Camerei, d. Trancu creiază o armată nouă de inspectori ai muncii, pe care-i învesteşte cu puteri dictatoriale.­­ Ei pot să pătrundă în ateliere şi fabrici, oricând le va veni pofta, fără avertizarea şi chiar contra voinţei patronului. Ei au dreptul să ia direct contact cu lucrăto­rii, să se informeze şi — în caz de conflict — să angajeze tra­tative, peste capul industriaşului, care are toată răspunderea mate­rială şi morală a întreprinderii. La Cameră, atât d­. Const. Bră­­tianui, cât şi d. D. R. Ioaniţescu, au relevat consecinţele la care pot duce o asemenea inovaţie. Mai întâi, ea va fi un detestabil mijloc de şicană şi, eventual, de procopseală, în mâna unor sluj­başi nepregătiţi pentru însărci­nări atât de fragile, iar, în al dohra rând, va fi o armă închi­zi­bilă de terorizare politicii îndreptată împotriva industriilor indezirabile. Sub perspectivele inchizitoriale pe care legea d-lui Trancu le pregăteşte industriei naţionale, aceasta se vede lovită în însăşi existenţa şi siguranţa ei, iar gu­vernul, acceptând legea, săvâr­şeşte cu conştiinţă o greşală, care poate avea urmări incalculabile atât pentru interesele economiei naţionale cât şi pentru balanţa raporturilor dintre patroni şi lu­­­crători. Pentru ţara noastră, unde in­dustria şi capitalismul sunt abia mijinde,­­ asemenea măsuri sunt de natură să destrame şi slabele organizaţiuni ale începutului. Dar legea d-lui Trancu nu va sa­tisface nici măcar interesele lu­crătorilor, cari, după experien­ţele de până acum, au­ fost de obicei mai rău încurcaţi prin in­tervenţia agenţilor oficiali. România nu are nici desvolta­­rea ţărilor complet industriali­zate, nici proletariat industrial în care să se înglobeze majori­tatea populaţiei băştinaşe şi în celelalte împrejurări sociale şi economice din ţările, unde ase­menea măsuri şi-ar putea găsi a­­plicarea. Originea şi justificarea legii nu le găsim decât în slăbiciunea d-lui Dr. Trancu-Iaşi de a copia pentru placida Românie toate formulele experimentale elabo­rate in conferinţele internaţio­nale ale muzicii Plăcerea sa „cea mare este să-şi adaoge la panaş încă o floricică roşie — chit să răm­âie simplă paperaserie —­­prin care să smulgă încă odată aplauzele şi bezelele „munciito­­riştilor“ din lumea mare. Har. I. „Celebritatea" dincolo de ocean -- Curiozitate şi reclamă — Dacă America e ţara tuturor posibilităţilor, e fără îndoială şi ţara tuturor reclamelor: recla­me comerciale, reclame artistice, reclame sentimentale, reclame în toate domeniile. Acolo, nimic nu se trece cu vederea; nimic nu rămâne în umbră și celebritatea se capătă adesea... dormind. Dacă într’o bună zi, ai norocul sâ-ți treacă prin minte o idee cât de năstrușnică, — fie ea chiar aceea de a Lansa o nouă modă masculină, strângându-te de gât cu o jaretieră de damă, în loc de cravată, — dacă s’a nimerit să fii „primul”, care a cumpărat un obiect la o mare soldare de mărfuri, dacă ai trecut înot ca­nalul Catalina câştigând 25.000 de dolari, dacă te-a înşelat ne­vasta, dacă ai dansat douăspre­zece ore în şir sau dacă fiind domnişoară te-ai întâlnit cu un tânăr ,pe care 11 dai apoi în ju­decată fiindcă ,,ţi-a făcut cu o­­chiul”, ai tot atâtea şanse de a-ţi vedea a doua zi portretul în toate ziarele serioase şi de a-ţi auzi numele trâmbiţat la fiece colţ de stradă. Şi dacă ideea, faptul, sau întâmplarea căreia îi datorezi că ai eşu­t din umbră, conţine cât de puţine elemente exploatabile, poţi dormi fericit cu certitudinea că pentru 2—3 luni ţi-ai asigurat locul de frun­te în toate marile cotidiane. In adevăr, odată cu portretele, care te arată , de faţă, de profil, pe stradă, la­ masă, în pat, locui­torii celor 48 de state ale Ameri­­cei de nord află pe lângă întrea­ga d-tale stare civilă, cele mai mici amănunte ale vieţei d-tale, cele mai intime şi înainte de toarţe, toată lumea află că în familie ţi se zice, — sa spunem, — în loc de George, Gigi, sau Fifi în loc de Sofia. Din clipa aceea, eşti Gigi sau Fifi, pentru întreaga Americă. Deasupra ti­tlului ziarului litere grase, de cinci centimetri înălţime sar în ochii cititorului, spunând senza­ţionala ştire că : ,,Gigi desminte cutare lucru“ sau că „Fifi are de gând să plece cu mama la băi“. Şi aşa azi, aşa mâine, până ce o altă celebritate te trece pe al doi­lea plan, de unde ve i­eşi iarăşi la lumină în ziua, în care reporterii vor avea nevoie de material. Şi credeţi oare, ca se miră ci­neva de acest tapaj făcut adesea în jurul unor nimicuri, sau că vreunul din cei a căror viaţă devine un roman în fascicole, cir­culând din mână în mână, pro­testează ? Ar fi să calomniaţi pe americani. Aceşti oameni, între­prinzători, muncitori şi energici sunt sau nişte copii mari, — dacă îi judecăm cu mentalitatea noas­tră de europeni, — sau sunt pro­fund umani şi de aceea nimic din ce e omenesc nu-i lasă ne­păsători La ei, curiozitatea îmbrac­ă for­ma unei pasiuni irezistibile şi ca să vedem în ce mod se î­anifesta şi cum înţeleg, în special ziarele, să li-o satisfacă, n’avem decât să luăm un exemplu dintr’o mie. UN ROMAN DE DRAGOSTE ŞI UN PROCES De un an aproape, nu e chip să deschizi o gaz­etă americană fără să nu dai de două nume : Peaches și Daddy. In anul 1926 cam pe vremea asta, Miss Fran­ces Heenan,­­ pe atunci în in- MISS FRANCES HEENAU EDWARD BROWNING

Next