Universul, iunie 1927 (Anul 45, nr. 124-148)

1927-06-01 / nr. 124

Necesitatea unui guvern naţional !Nu vom fi noi aceia, cari să făgăduim importanta libertăţii presei într'un stat şi nici abuzul ce s’a făcut cu această libertate în ţara noastră din cauza unei legislafiuni insuficiente, care a , făcut iluzorie răspunderea ce­­ trebue să stea la baza actelor­­ omeneşti. Desvortarea, pe care a luat-o în vremea noastră presa ca şi puterea ei, necesită, spre a în­lătura abuzul, o urgentă şi cins­tită reglementare, de care gu­vernele însă, pare că se feresc. Ultimul proces de presă, în care sentinţa pentru restabilirea drep­turilor presei a fost scoasă cu forcepsul, ca şi ameninţarea co­misarului regal, că este gata să repete abuzul, săvârşit din ordin ,şi cu alte ziare, ne dau de gân­dit şi ne fac să cerem o revi­zuire a mentalităţii guverna­mentale, care de un an de zile, trăeşte numai din abuzuri şi ile­galităţi. . ! ! Am predicat ordinea şi am susţinut, pentru o paşnică des­­voltare la adăpostul ei, guver­nele, cari sau perindat la cârma statului, cu speranţa că legisla­ţia care ni se hărăzeşte, va co­respunde nevoilor reale ale ţării şi va fi opera unor adânci gân­duri neîntinate de patima poli­tică sau de meschine interese de partid. Vedem însă, că se perseverează pe o cale greşită şi atunci da­tori suntem să ne întrebăm cu grijă, dacă răul de astăzi nu va fi şi mai mare mâine,când un desnodământ fatal va lipsi faţa de elementul ponderator de as­tăzi şi dacă rear fi bine pentru liniştea în care trebue să se facă reorganizarea României Mari, de un apel către toţi aceia al căror patriotism luminat şi verificat n'a fost desmintit până astăzi, ca să se adune la un loc, într-un guvern naţional, cu care să fa­cem faţă oricărei inevitabile în­cercări. Am socotit necesar acest gu­vern şi în timpul şi imediat după război când pentru reorganiza­rea ţării, atâţi câţi suntem, încă nu am fi de ajuns ca să facem ceea ce trebue unui stat nou şi cu conştiinţa misiunii sale în lume. Credeam trecut momentul a­­celui guvern. Vedem astăzi că,­­din cauza rătăcirilor în care perseverăm în materie de legife­rare, din cauza concepţiunilor greşite, ca să nu zicem mai rele în materie de administraţie, din cauza neputinţei fiecărui partid în parte de a prinde adevăratul sens al dificultăţilor economice, isvorâte din starea postbelică,— un guvern naţional se impune ca o necesitate. Banul român din fruntea sta­tului, al cărui ataşament pentru cauza românească nu s'a des­­minţit nici­odată, să încerce din nou acum, ca şi marii voevozi de odinioară, să strângă împrejurul tronului pe toți oamenii în stare să asigure destinele neamului. Va fi încă o faptă mare la ac­tivul domniei Sale şi va adăuga încă o nestimată la coroana ce i-a încins fruntea în ziua de la Alba-lulia şi va căpăta un mo­tiv în plus de recunoştinţă din partea Ţarei căreia i-a asigurat graniţele pentru care de mai bine de una mie ani suspina. Nu dăm nici o crezare svonu­­rilor cari circulă, dar credem că un guvern naţional poate face astăzi faţă oricărei eventualităţi. Sovietele au mobilizat cinci contingente Londra, 30 (Radot•). Ziarele abtunță din Stockholm că Soviete­le ar fi mobilizat ulti­mele cinci contin­gente.­­•­ Berlin, 30 (Under). Guvernul sovietic^ va lansa o proclamaţiune către toate popoarele asiaticei penru a afir­­­ma­ că nu urmăreşte­­ nici o intenţie de poli­tică agresivă şi a pro­mite popoarelor asia­tice apărarea contra oricăror atacuri brita­nice. Paris, 30 (Rador). O­bteame­­nul, care trebuia să părăsească Londra aseară, având pe bord , numeroşi funcţionari sovietici, va pleca mâine. Asupra politicii externe a României — Constatările unei Paris, 30. (Rador).— L’Europe I Nouvelle“ publică un articol consacrat vizitei d-lui ministru Mitilineu la Paris. După ce schiţează biografia şi arată satisfacţia d-lui Mitilineu de a se găsi la Paris, unde şi-a făcut studiile clasice, autorul articolului observă, că opera di­plomatică realizată în curs de 11 luni de d. Mitilineu, a întărit considerabil poziţia României în Balcani şi în Europa. Conferinţa de la Iachymov do­­vedeşte că d. Mitilineu a ştiut să obţină apropierea de Italia şi recunoaşterea frontierei Basara­biei de către Roma, fără ca prin aceasta să fi slăbit căluş de pu­ţin, ci dimpotrivă strângând şi mai mult legăturile Micei Inte­reviste trans«-a­­legeri. Aceasta, contrar zvonuri­­lor lansate, rămâne şi mai de­parte gardianul statului terito­rial al Europei Centrale. In spi­ritul Micei înţelegeri, d. minis­tru Mitilineu caută să înmul­ţească acordurile şi să stingă fo­carele de conflict, fie între Bel­­grad şi Roma, fie stabilind o mai bună înţelegere cu Buda­pesta şi Sofia. Amiciţia franco-română n'a fost niciodată tulburată de vre­un diferend între Bucureşti şi Paris. Nu vreo problemă politi­că, ci colaborarea de fiecare cli­pă face mai temeinică autorita­tea d-lui ministru Diamandi la Paris şi deplina încredere ce a­­cordă cercurile politice franceze. Se organizează alt raid aerian: trece­rea Oceanului Pacific Londra, 50.­­ Se anunţă din New-York că James Dole, preşedintele lui „Hawaian in Mapple Company de Hono­lului“, a fixat un premiu de 25.000 de dolari, care va fi oferit celui dintâiu aviator ce va stăbate în zbor, fără escală, Oceanul Pacific, între insulele Hawai și continen­tul american de nord. ------------□ ♦ n-----------­ Alegerile din Bulgaria REZULTATUL FAVORABIL GUVERNULUI Sofia, 30 (Rador). — Alegerile legislative, efectuate Duminică în Bulgaria, s-au desfăşurat în ordine şi perfectă linişte în toată ţara. Nu s'a semnalat niciun inci­dent. Rezultatele generale cu­noscute în cursul nopţii» asigu­ră majoritatea guvernului. ---------------------------­ FILME — Sunteţi străin ? — Da. — Cu ce ocazie ? — Fac înconjurul lumii. — Vă place ţara noastră . — Câmpul este o minune. La­nurile de grâu şi celelalte cul­turi agricole mi-au încântat o­­chii şi sufletul. Şi totuş... — Şi totuş ? — Daţi-mi voe să mă mir de un lucru. O ţară, unde bogăţiile es din pământ, fără trudă co­vârşitoare, ar fi trebuit să se ridice cea dintâi după război; în orice caz, să stea economice­­şte, mai bine şi de­cât învinşii, obligaţi la datorii mari prin­­ tratat ei, şi de când unele state învingătoare, reduse mai mult la industrie, ale cărei pagube şi ruini se refac mai greu după război... Trebue s'aveţi o gospo­dărie publică din cele mai me­diocre !... Vă rog să nu-mi luaţi în nume de rău sinceritatea. — Ce ziceţi de Bucureşti ? — Văd că schimbaţi vorba... îmi place Capitala dv. Chiar lipsa de metodă în deschiderea străzilor, amalgamul de case mari şi mici, alinierile neregu­late contribuesc la fizionomia specială a acestui oraş pitoresc şi vesel’, unde luxul nu se su­pără când stă lângă el mizeria, şi unde sărăcia nu se revoltă de exagerările eleganţei... To­tuş... — Şi aici aveţi un totuş ? — Vă cer iertare... De când sunt în Bucureşti, mă 'ntreb mereu pe ce meridian mă aflu? La ce latitudine şi la ce longi­tudine ? Ceva mai mult, une­ori am impresia că mă găsesc în acelaş timp în Franţa, în Au­stria şi în România. — Nu 'nţeleg. — Să mă explic.... Am pros­tul obicei să mă uit la ceasor­nicele pe care le întâlnesc în drum... Ca chestie de încredere, prefer pe cele oficiale... Ei bine, când trec pe la palatul justiţiei, văd ora 10... Când ajung la Ca­sa de Depuneri, e 11... La fi­nanţe e 12... Şi dacă m’aş duce la gara de Nord, poate c'ar fi ora 1... In chipul acesta, am lip­sa de modestie să pretind că fac marţ şi pe Lindbergh, pentru că lui i-au trebuit 33 ore ca să a­­jungă din America în Europa, pe când eu sunt la Viena când mă uit la primul ceasornic, sunt la Paris peste cinci mi­nute, când ajung în faţa ce­lui de-al doilea, am ora Bucu­reştilor peste zece minute, în dreptul finanţelor, şi poate Caş ajunge în Asia dacă m’aş uita la alte orologii publice. Străinul îmi dete mâna şi plecă. In urma lui, îmi vâjâiau în ureche cuvintele de adineauri: trebue s’aveţi o gospodărie din cele mai mediocre... Bon Jose Europa civilizată şi comunismul rus Care vor fi consecinţele rupe­­rei relaţiunilor diplomatice din­tre Marea Britani® şi Rusia so­vietică? S’a vorbit de un eventual răz­boi anglo-rus. Sovietele au or­donat mobilizarea a cinci con­tingente, sub pretext că vor su­feri o agresiune din partea An­gliei. Nici Marea Britani®, nici Ru­­siia sovietică, nu vor recurge la ostilităţi. Cea d’întâi e destul de puternică şi bine organizată po­liticeşte şi economiceşte, ca să obţină rezultatele dorite, prin ruperea contactului cu soviete­le, fără a fi nevoită să facă apel la arme. Cea de a doua putere, e prea slabă, din toate punctele de ve­dere, ca să provoace un război. Pentru Rusia sovietică, un război, întreprins pe continent, având ca adversar principal, o putere de valoarea Marei Brita­nii, nu poate să conducă de­cât la un singur rezultat: prăbuși­rea catastrofală a comunismu­lui. Cine nu ştie că actualul regim din Rusia stă pe un vulcan; că ţărănimea în acestă imensă ţa­ră este manifest anticomunistă; că nemulţumirile acumulate, de întreaga populaţie a republice­­lor sovietice, în ultimii zece ani, se vor traduce, mâine, când va fi proclamată starea de război, într’o sângeroasă revoltă armată în interior, împotriva acelora, cari au provocat ruina şi anar­hia­, pretutindeni? Dar, dacă Marea Britani®, nu vrea să facă război Rusiei so­vietice; i­ar Rusia sovietică nu poate să facă război Matei Bri­tanii, sunt alte consecinţe impor­tante pe care le va avea, în cu­rând, ruperea relaţiunilor diplo­matice dintre cele două puteri. Cu toate că guvernul englez, când a luat hotărîrea sa, put­e‘­ rupe relaţiunile cu sovietele, n’a avut în vedere de­cât apărarea propriilor sale interese, amenin­ţate de propagandă revoluţio­nară rusă; de fapt, gestul An­gliei va fi imitat şi de alte sta­­­­te, cari sunt ameninţate de a­­­­celaş pericol ! Ce va face Franţa, de ex., care­­ constată, în fiecare zi, intensifi- I care­a propagandei comuniste şi extinderea serviciului de spionaj I sovietic, în interiorul graniţelor , sale? ( Va tolera multă vreme, Fran­­­­ţa, această acţiune îndreptată­­ împotriva siguranţei sale inter­ne şi externe?­­ De­sigur că nu. ) Opinia publică franceză, conş­­­­tientă şi patriotă, reclamă soli­daritatea naţiunilor civilizate împotriva pericolului comunist. , „Le journal” scrie în această chestiune, următoarele:­­ „Ruptura engleză nu anunţă,­­ nici războaie, nici violenţe; dar , ea n’ar avea niciun sens dacă n’ar însemna voinţa bine hotă­­r­­îtă de a reacţiona împotriva a- a meninţării. Această reacţiune, presupune totdeodată şi obţinerea de con­cursuri şi suprimarea celor cari întreţin forţele adversarului. Gestul englez pune, deci, pro­blema siguranţei statelor euro­pene civilizate“ „Le Temps” exprimă aceeaş opiniune. Marele ziar francez observă că Germania va păstra o strictă neutralitate, in con­flictul anglo-rus, cu tot tratatul de la Rapallo. „Politica de la Locarno este mai importantă pentru Germa­nia, de­cât aceea de la Rapallo“,­­ scriu ziarele germane mode­rate. Pacea nu va fi ameninţată de­cât de acei care vor căuta să exploateze ruptura relaţiunilor anglo-ruse, în profitul lor, dar cine va îndrăzni să treacă de partea anarhiei şi a revoluţiei fără să-şi asume o grea răspun­dere în faţa istoriei civilizaţiei şi fără să-şi pună în primejdie propria sa existenţă? De aceea, se impune, solidari­tatea naţiunilor civilizate în fa­ţa ameninţării comuniste ruse. R. SEI.ŞANU Tratatul italo - maghiar IN CAMERA MAGNAŢILOR Budapesta, 30 (Rador). — Co­­misiunea afacerilor externe din Camera magnaţilor a adoptat ori tratatul de amiciţie italo­­ungar. In cursul discuţiilor, baronul Iosef Steren­nyi a respins afir­maţia făcuta în Camera deputa­ţilor, că tratatul ar fi încheiat numai între două guverne, şi nu între două popoare. Sterennyi a stabilit, pe baza experienţelor personale făcute de curând în Italia, că tratatul corespunde cu adevărat sentimentelor de ami­ciţie dintre poporul italian şi poporul ungar. Preşedintele consiliului, con­tele Bethlen a subliniat din nou că tratatul italo-ungar nu este îndreptat împotriva nimănui şi nu va stingheri Ungaria în nicio direcţiune. Intaresele engleze in Rusia, girate de Norvegia Oslo, 30 (Rador). — D. Cham­berlain a solicitat guvernul nor­vegian să accepte a gira intere­­sele engleze în Rusia. Ministrul Norvegiei la Mosco­va a primit instrucţiuni în acest sens. -□ * □­ Tulburări comuniste în Grecia Atena, 30. (Rador).— Guvernul a luat măsuri pentru menţine­­rea ordinei la Salonic şi Cavalla, unde s'au produs unele tulbu­­rări comuniste, provocate de lu­crătorii dela fabricile de tutun. Mormântul Regelui Carol Radu D. Rosetti u urase pe lume decat un­­ lucru : ingratitudinea. Spectaco- I Iul nerecunoştintei mă indignea­ză în aşa grad, că’mi pierd cal­mul obicinuit, şi vederea celui ce se uită binele ce i s'a făcut şi iubirea ce i s’a arătat îmi de­via« odioasă. Ingratitudinea unui popor e şi mu t­tumAm m na bilă. Iată de ce eu, eure am cultul morţilor, am tremurat de revoltă sece ani în Îl­. la fata provizoratului de evin putred Încărcat cu*n mer­­ma de coroane uscate, care re­­prezenti mormântul regelui Ca­rol I, m‘am înduioşat c­e inter­vii tiile credinciosului servitor al Palatului „Idiş" pentru a face să înceteze scandalul, am apro­piat din toată inima nobilul pro­­ageţ al­­miratului Gratzosky, mHl care ne-a dat Independenţa şi Regatul, de osanalele ridicate Lui de toţi oamenii politici, fe­riciţi când suveranul le întindea două degete, de respectul şi de­votamentul tuturor supuşilor, u­­aanimi să-i recunoască meritele, şi nu-mi venea să cred ochitor.­­ Mormanul acesta de putregai—­­ căci, vai ! ori­cât de brutal sună cuvântul, acesta era adevărul — mormântul regelui Carol I ? ! Priveliştea te încremenea cu atât mai mult cu cât ea se desfăşura în bijuteria care se numeşte ca­tedrala Curtea de Argeş, la doi paşi de alt mormânt de vonvod al ţării, al lui Neagoe Basarab,­­ faţă de care strămoşii noştri îşi arătaseră altfel recunoştinţa. Zece ani în şir am venit să­ mă plec în faţa mormântului uitat,, şi tot atâta timp, căutând o ex­plicaţie acestei nemaipomenite fel de scuze : ba că se aştepta marmora de Paros promisă în 1915 de Venizelos—o lespede e­­normă din circul străvechi al in­sulei Creta—ba că fostul prim­­ministru al Greciei neţinându-se de cuvânt, s’a comandat un bloc de mar­­i oră de Curara în Italia, care după scăderea leului ar fi costat fantastic, și­ un ministru de finanțe, (care nu era d. Vin­­tilă Brătianu) a refuzat să acor­de valuta necesară, ba că nu so­sise momentul, oportun (!) etc... etc., pentru fiecare din ele pu­­tându-se repeta celebra vorbă a lui Maiorescu : „Tristă scuză, slabă scuză !“ Anii treceau, şi de fiecare dată, întorcându-mă amărât în capi­tala care i-a fost dragă, filoso­fii ini recitând testamentul Lui frumos : „Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie să mă hotă­răsc a lua cele din urm­a dispo­ziţii. Alcătuind acest testament, mă gândesc înainte de toate la iubi­tul meu popor, pentru care ini­ma mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa de Sfrijit legata de această de Dum­­pgţpţţ br^ccivăntată iară, că do­­ rit sculptorul Spaethe, lespedea de pe u«­H­ighitore a l fasiS­tores Monumentul Unirii la Iaşi După cum am anunţat, Dumi­nică s-au desvelit la Iaşi, monu­mentele Eroilor Cavaleriei şi al Unirii. CE REPREZINTĂ monumen­tul UNIRII Monumentul închinat Unirii exe­cutat de d-na Olga M. Sturdza, reprezintă pe o stâncă, simboli­zând Carpaţii, o femeie în haină militară şi cu coiful de război pe cap „Patria-Mumă’’, îmbrăţişând într’o duioasă înlănţuire cele trei provincii, Bucovina, Basarabia şi Ardealul, înfăţişate prin câte o tânără ţărancă îmbrăcată în por­tul deosebit al fiecărui ţinut. Iar privirea plină de avânt a Ro­­mâniei nu pregetă în această îm­brăţişare solemnă să s© îndrepte asupra unui copil agăţat de stân­­că şi care înfăţişează pe românii de pretutindeni, rămaşi în afară de hotarele ţării întregite. Concepţia artistică, în acest simbol al fiicelor despărţite în­toarse la sânul patriei-mume, ex­­primă cu cea mai deosebită însu­fleţire sentimentul adânc al dra­gostei. Figura care reprezintă Ţara- Mamă, prin semnele ostăşeşti pe care le poartă, înfăţişează reali­zarea războinică a reîntregirii neamului dar prin avântul plin de iubire cu care se aruncă la sânul patriei-mame, cele trei ti­nere fete: Bucovina, Basarabia şi Ardealul, se evocă dragostea ce a păstrat veşnic trează conştiinţa naţională, şi deopotrivă cu pute­rea armelor a pregătit şi desă­vârşit realipirea veşnică a tutu­ror provinciilor româneşti. In iunie 1925, d-na Olga M. Sturdza a prezentat consiliului municipal al Iaşilor, macheta mo­numentului, cu o scrisoare prin care lua asupra sa toate cheltu­­elile şi costul monumentului, re­prezentând o sumă de peste trei milioane lei şi cerând numai, pri­măriei, să desemneze locul unde urma să­ fie aşezat. Trebue să menţionăm că d-na Olga M. Sturdza, care a executat frumosul monument a fost elevă a maeştrilor francezi Rodin şi Dubois. Primăria primind cu însufleţire opera artistică şi patriotică, a­ de­semnat drept cel mai potrivit joc spre a se înălţa monumentul Uni­rii, larga perspectivă de la începu­tul străzii Carol, şi anume chiar punctul din faţa palatului locuit­ în vremea refugiului de către M. S. Regina Maria. Lucrările de aşezare a monu­mentului au început în Aprilie 1925. Platforma, pe care este aşe­zat monumentul, executată din piatră de Cluj, după planurile d-lui inginer Viacelli, se compune p­r­intr’o terasă lungă de 16 metri şi largă de 7, având capetele ro­tunjite. Deasupra soclului, se ri­dică stânca de piatră brută înal­tă de 4 metri, pe care sunt aşe­zate cele cinci figuri, cioolite în marmură, în dimensiune octată şi jumătate naturală, înălţimea totală a monumen­tului este de 6 metri. Pe soclul de piatră brută sunt săpate inscripţiuni pe fiecare parte. In faţă stau eternizate cuvintele istorice rostite în No­­em­brie 1918 de către M. S. Re­gele Ferdinand I, făuritorul uni­tăţii naţionale. „Declar pe veci unite în rega­tul român toate ţinuturile locui­te de români, de la Tisa până la Nistru. Prin lupte şi prin jertfe, Dumnezeu ne-a dat să înfăptu­im astăzi aspiraţiunile noastre cele mai sfinte. Să consacram Unirea gândurilor, unirea sufle­telor, dar şi unirea­ în muncă roditoare, prin strigătul „TRA-In faţă, pe partea stângă a so­clului, sunt săpate cuvintele, pe care cel dintâi Domn al Princi­patelor române, le-a rostit în Iaşi, cu prilejul celei dintâi Uniri: „Unirea coroanelor lui Ştefan şi Mihai este triumful unui prin­­ci­piu mare ce viază cu tărie în inimile românilor: principiul fră­­ţiei româneşti. El ne-a salvat de pierzare, în trecut; el ne reînvie ifi timpul de faţă, el ne va duce la bine şi la mărire în viitor. Să trăiască frăţia românească! Sâ trăiască Principatele Unite­­“ „ALEXANDRU­ ION I. 29 Ianuarie 1899“ De cealaltă parte, spre Copou, pe latura din stânga a monumen­tului, se află a treia inscripţie, care cuprinde dorinţa pentru u­­nire, proclamată în Iaşi la 7 oc­tombrie 1858 de către Divanul ad-hoc al Moldovei. „Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, acea hrănită de toate generaţiile trecute, acea care este sufletul generaţiei ac­tuale, acea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoa­re, este Unirea­­ „DIVANUL AD-HOC AL MOLDOVEI ? Octombrie 1858“. In fine, pe partea dreaptă şi săpată inscripţia prin care d-l Olga Sturdza, închină neamul românesc şi Iaşilor opera sa, - monumentul Unirii, — izvorî din inspiraţia ei artistică şi pa­triotică şi lucrat de mâinile­ sa. „Neamului românesc întregit Iaşilor, — leagănul Unirilor, - închin 'această lucrare a inimii a mâinilor mele. IASCA ROMANIA MARE, TERNICA ŞI UNITA !“ „FERDINAND I, I 5 Decembrie 1918“. e pe care ia m­ă sus resc să-i las şi după moartea mea dovezi vădite de adâncă simpa­tie şi de viul interes pe care l-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit, la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între­­ statele Europene... Mulţumesc din suflet tuturor cari au lucrat cu mine şi cari ; mau servit cu credinţă ; iert a- ‘ ceiora cari au scris şi au vorbit contra mea căutând a mă calom­nia sau a arunca indoeji asupra bunelor mele intenţiuni. Trimi­ţând, tuturor o ultimă salutare plin­ă de dragoste, rog ca şi ge­neraţiile viitoare să-şi aminteas­că din când în când de acela care s’a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s’a găsit aşa de fericit. Premia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă, am trăit şi mor cu deviza mea, care străluceşte în armele României Nihil-Sine-Deo“. Cum era cu putință, la aşa devotament, să se răspundă cu atâta ingratitudine ? ...Am făcut din nou, săptă­mâna trecută, drumul obicinuit la Curtea de Argeş, şi intrând în „aio­nul“, am rămas uimit , în locul scândurei putrede, o les­pede de marmoră minunată, lu­crată aşa cum ştie Späthe, când vrea să scoată flori din piatră. Pe ea următoarea inscripţie : Aci se odihneşte pe veci robul lui Dumnezeu Carol I de Ho­­hinzolern, cel dintâi rege al Ro­mâniei, adormit întru Domnul în al ?6-lea an de viaţă închinată ţării, după o binecuvântată dom­nie de peste 48 de ani. In sfârşit ! Când? Cum? Cine? Evenimentul s’a petrecut în ziua de 14 Mai. Atunci, ce rost mai au aceste rânduri ? Au, fiindcă se persistă într’o atitudine inexplicabilă, care dă prilej la alte reflecţii. S’a sărbătorit, cum era de dato­­rie, împlinirea a 50 de ani dela războiul Independenţei. S’a tă­­mâiat din nou cu această ocazie, în Parlament, Vodă Carol, sul a cărui binecuvântată domnie s’a săvârşit marele act. Figura ră­posatului voevod a apărut şi mai în apoteoză după conferin­ţa dela Ateneu a fostului Său prim sfetnic, d. I. C. Brătianu, care a arătat cu documente cât de pe nedrept a fost suspectat suveranul dispărut în perioada de neutralitate a României. Yo- Smi» Lui W fl R» xefii de generaţiile viitoare. * Nu s’ar fi cuvenit atunci,­­ această mare zi festivă, 10 Mi 1927, un pelerinaj pios la groaţ Celui preamărit ? Păcat că n’a auzit cei vizaţi reflecţiile ţări­nilor veniţi în acea zi la sluji religioasă, în sfânta ,Mănăstire Curţii de­ Argeş, când şi-au­­­rancat privirile spre mormânti pe care nu s’a găsit nimeni : arunce o floarea Lucrătorii cari au aşezat le­pezile sub cari dorm alături n­gele Carol lângă regina Elisi­betha, s’au întors de acolo scâ­biţi de meschinăria ceremoniei Fără acerte umile rânduri po­porul românesc n’ar fi ştiut , după 13 ani (!) a dat Dumneze ca foştii lui iubiţi suverani s aibă în sfârşit de-asupra groapi regale un acoperământ cuvii­­cios. Or le-a fost ruşine „ceve în drept să se afle de negu­ jen­ta lor culpabilă ?... Dar odată chestia aceasta ci­­i­cată atinsă, trebue să am ce­rajul s'o discut până la capăt. Doresc ca corpul meu să fi îngropat LÂNGĂ biserica Curt.

Next