Universul, iunie 1927 (Anul 45, nr. 124-148)
1927-06-01 / nr. 124
Necesitatea unui guvern naţional !Nu vom fi noi aceia, cari să făgăduim importanta libertăţii presei într'un stat şi nici abuzul ce s’a făcut cu această libertate în ţara noastră din cauza unei legislafiuni insuficiente, care a , făcut iluzorie răspunderea ce trebue să stea la baza actelor omeneşti. Desvortarea, pe care a luat-o în vremea noastră presa ca şi puterea ei, necesită, spre a înlătura abuzul, o urgentă şi cinstită reglementare, de care guvernele însă, pare că se feresc. Ultimul proces de presă, în care sentinţa pentru restabilirea drepturilor presei a fost scoasă cu forcepsul, ca şi ameninţarea comisarului regal, că este gata să repete abuzul, săvârşit din ordin ,şi cu alte ziare, ne dau de gândit şi ne fac să cerem o revizuire a mentalităţii guvernamentale, care de un an de zile, trăeşte numai din abuzuri şi ilegalităţi. . ! ! Am predicat ordinea şi am susţinut, pentru o paşnică desvoltare la adăpostul ei, guvernele, cari sau perindat la cârma statului, cu speranţa că legislaţia care ni se hărăzeşte, va corespunde nevoilor reale ale ţării şi va fi opera unor adânci gânduri neîntinate de patima politică sau de meschine interese de partid. Vedem însă, că se perseverează pe o cale greşită şi atunci datori suntem să ne întrebăm cu grijă, dacă răul de astăzi nu va fi şi mai mare mâine,când un desnodământ fatal va lipsi faţa de elementul ponderator de astăzi şi dacă rear fi bine pentru liniştea în care trebue să se facă reorganizarea României Mari, de un apel către toţi aceia al căror patriotism luminat şi verificat n'a fost desmintit până astăzi, ca să se adune la un loc, într-un guvern naţional, cu care să facem faţă oricărei inevitabile încercări. Am socotit necesar acest guvern şi în timpul şi imediat după război când pentru reorganizarea ţării, atâţi câţi suntem, încă nu am fi de ajuns ca să facem ceea ce trebue unui stat nou şi cu conştiinţa misiunii sale în lume. Credeam trecut momentul acelui guvern. Vedem astăzi că,din cauza rătăcirilor în care perseverăm în materie de legiferare, din cauza concepţiunilor greşite, ca să nu zicem mai rele în materie de administraţie, din cauza neputinţei fiecărui partid în parte de a prinde adevăratul sens al dificultăţilor economice, isvorâte din starea postbelică,— un guvern naţional se impune ca o necesitate. Banul român din fruntea statului, al cărui ataşament pentru cauza românească nu s'a desminţit niciodată, să încerce din nou acum, ca şi marii voevozi de odinioară, să strângă împrejurul tronului pe toți oamenii în stare să asigure destinele neamului. Va fi încă o faptă mare la activul domniei Sale şi va adăuga încă o nestimată la coroana ce i-a încins fruntea în ziua de la Alba-lulia şi va căpăta un motiv în plus de recunoştinţă din partea Ţarei căreia i-a asigurat graniţele pentru care de mai bine de una mie ani suspina. Nu dăm nici o crezare svonurilor cari circulă, dar credem că un guvern naţional poate face astăzi faţă oricărei eventualităţi. Sovietele au mobilizat cinci contingente Londra, 30 (Radot•). Ziarele abtunță din Stockholm că Sovietele ar fi mobilizat ultimele cinci contingente.• Berlin, 30 (Under). Guvernul sovietic^ va lansa o proclamaţiune către toate popoarele asiaticei penru a afirma că nu urmăreşte nici o intenţie de politică agresivă şi a promite popoarelor asiatice apărarea contra oricăror atacuri britanice. Paris, 30 (Rador). Obteamenul, care trebuia să părăsească Londra aseară, având pe bord , numeroşi funcţionari sovietici, va pleca mâine. Asupra politicii externe a României — Constatările unei Paris, 30. (Rador).— L’Europe I Nouvelle“ publică un articol consacrat vizitei d-lui ministru Mitilineu la Paris. După ce schiţează biografia şi arată satisfacţia d-lui Mitilineu de a se găsi la Paris, unde şi-a făcut studiile clasice, autorul articolului observă, că opera diplomatică realizată în curs de 11 luni de d. Mitilineu, a întărit considerabil poziţia României în Balcani şi în Europa. Conferinţa de la Iachymov dovedeşte că d. Mitilineu a ştiut să obţină apropierea de Italia şi recunoaşterea frontierei Basarabiei de către Roma, fără ca prin aceasta să fi slăbit căluş de puţin, ci dimpotrivă strângând şi mai mult legăturile Micei Intereviste trans«-alegeri. Aceasta, contrar zvonurilor lansate, rămâne şi mai departe gardianul statului teritorial al Europei Centrale. In spiritul Micei înţelegeri, d. ministru Mitilineu caută să înmulţească acordurile şi să stingă focarele de conflict, fie între Belgrad şi Roma, fie stabilind o mai bună înţelegere cu Budapesta şi Sofia. Amiciţia franco-română n'a fost niciodată tulburată de vreun diferend între Bucureşti şi Paris. Nu vreo problemă politică, ci colaborarea de fiecare clipă face mai temeinică autoritatea d-lui ministru Diamandi la Paris şi deplina încredere ce acordă cercurile politice franceze. Se organizează alt raid aerian: trecerea Oceanului Pacific Londra, 50. Se anunţă din New-York că James Dole, preşedintele lui „Hawaian in Mapple Company de Honolului“, a fixat un premiu de 25.000 de dolari, care va fi oferit celui dintâiu aviator ce va stăbate în zbor, fără escală, Oceanul Pacific, între insulele Hawai și continentul american de nord. ------------□ ♦ n----------- Alegerile din Bulgaria REZULTATUL FAVORABIL GUVERNULUI Sofia, 30 (Rador). — Alegerile legislative, efectuate Duminică în Bulgaria, s-au desfăşurat în ordine şi perfectă linişte în toată ţara. Nu s'a semnalat niciun incident. Rezultatele generale cunoscute în cursul nopţii» asigură majoritatea guvernului. --------------------------- FILME — Sunteţi străin ? — Da. — Cu ce ocazie ? — Fac înconjurul lumii. — Vă place ţara noastră . — Câmpul este o minune. Lanurile de grâu şi celelalte culturi agricole mi-au încântat ochii şi sufletul. Şi totuş... — Şi totuş ? — Daţi-mi voe să mă mir de un lucru. O ţară, unde bogăţiile es din pământ, fără trudă covârşitoare, ar fi trebuit să se ridice cea dintâi după război; în orice caz, să stea economiceşte, mai bine şi decât învinşii, obligaţi la datorii mari prin tratat ei, şi de când unele state învingătoare, reduse mai mult la industrie, ale cărei pagube şi ruini se refac mai greu după război... Trebue s'aveţi o gospodărie publică din cele mai mediocre !... Vă rog să nu-mi luaţi în nume de rău sinceritatea. — Ce ziceţi de Bucureşti ? — Văd că schimbaţi vorba... îmi place Capitala dv. Chiar lipsa de metodă în deschiderea străzilor, amalgamul de case mari şi mici, alinierile neregulate contribuesc la fizionomia specială a acestui oraş pitoresc şi vesel’, unde luxul nu se supără când stă lângă el mizeria, şi unde sărăcia nu se revoltă de exagerările eleganţei... Totuş... — Şi aici aveţi un totuş ? — Vă cer iertare... De când sunt în Bucureşti, mă 'ntreb mereu pe ce meridian mă aflu? La ce latitudine şi la ce longitudine ? Ceva mai mult, uneori am impresia că mă găsesc în acelaş timp în Franţa, în Austria şi în România. — Nu 'nţeleg. — Să mă explic.... Am prostul obicei să mă uit la ceasornicele pe care le întâlnesc în drum... Ca chestie de încredere, prefer pe cele oficiale... Ei bine, când trec pe la palatul justiţiei, văd ora 10... Când ajung la Casa de Depuneri, e 11... La finanţe e 12... Şi dacă m’aş duce la gara de Nord, poate c'ar fi ora 1... In chipul acesta, am lipsa de modestie să pretind că fac marţ şi pe Lindbergh, pentru că lui i-au trebuit 33 ore ca să ajungă din America în Europa, pe când eu sunt la Viena când mă uit la primul ceasornic, sunt la Paris peste cinci minute, când ajung în faţa celui de-al doilea, am ora Bucureştilor peste zece minute, în dreptul finanţelor, şi poate Caş ajunge în Asia dacă m’aş uita la alte orologii publice. Străinul îmi dete mâna şi plecă. In urma lui, îmi vâjâiau în ureche cuvintele de adineauri: trebue s’aveţi o gospodărie din cele mai mediocre... Bon Jose Europa civilizată şi comunismul rus Care vor fi consecinţele ruperei relaţiunilor diplomatice dintre Marea Britani® şi Rusia sovietică? S’a vorbit de un eventual război anglo-rus. Sovietele au ordonat mobilizarea a cinci contingente, sub pretext că vor suferi o agresiune din partea Angliei. Nici Marea Britani®, nici Rusiia sovietică, nu vor recurge la ostilităţi. Cea d’întâi e destul de puternică şi bine organizată politiceşte şi economiceşte, ca să obţină rezultatele dorite, prin ruperea contactului cu sovietele, fără a fi nevoită să facă apel la arme. Cea de a doua putere, e prea slabă, din toate punctele de vedere, ca să provoace un război. Pentru Rusia sovietică, un război, întreprins pe continent, având ca adversar principal, o putere de valoarea Marei Britanii, nu poate să conducă decât la un singur rezultat: prăbușirea catastrofală a comunismului. Cine nu ştie că actualul regim din Rusia stă pe un vulcan; că ţărănimea în acestă imensă ţară este manifest anticomunistă; că nemulţumirile acumulate, de întreaga populaţie a republicelor sovietice, în ultimii zece ani, se vor traduce, mâine, când va fi proclamată starea de război, într’o sângeroasă revoltă armată în interior, împotriva acelora, cari au provocat ruina şi anarhia, pretutindeni? Dar, dacă Marea Britani®, nu vrea să facă război Rusiei sovietice; iar Rusia sovietică nu poate să facă război Matei Britanii, sunt alte consecinţe importante pe care le va avea, în curând, ruperea relaţiunilor diplomatice dintre cele două puteri. Cu toate că guvernul englez, când a luat hotărîrea sa, pute‘ rupe relaţiunile cu sovietele, n’a avut în vedere decât apărarea propriilor sale interese, ameninţate de propagandă revoluţionară rusă; de fapt, gestul Angliei va fi imitat şi de alte state, cari sunt ameninţate de acelaş pericol ! Ce va face Franţa, de ex., care constată, în fiecare zi, intensifi- I carea propagandei comuniste şi extinderea serviciului de spionaj I sovietic, în interiorul graniţelor , sale? ( Va tolera multă vreme, Franţa, această acţiune îndreptată împotriva siguranţei sale interne şi externe? Desigur că nu. ) Opinia publică franceză, conştientă şi patriotă, reclamă solidaritatea naţiunilor civilizate împotriva pericolului comunist. , „Le journal” scrie în această chestiune, următoarele: „Ruptura engleză nu anunţă, nici războaie, nici violenţe; dar , ea n’ar avea niciun sens dacă n’ar însemna voinţa bine hotărîtă de a reacţiona împotriva a- a meninţării. Această reacţiune, presupune totdeodată şi obţinerea de concursuri şi suprimarea celor cari întreţin forţele adversarului. Gestul englez pune, deci, problema siguranţei statelor europene civilizate“ „Le Temps” exprimă aceeaş opiniune. Marele ziar francez observă că Germania va păstra o strictă neutralitate, in conflictul anglo-rus, cu tot tratatul de la Rapallo. „Politica de la Locarno este mai importantă pentru Germania, decât aceea de la Rapallo“, scriu ziarele germane moderate. Pacea nu va fi ameninţată decât de acei care vor căuta să exploateze ruptura relaţiunilor anglo-ruse, în profitul lor, dar cine va îndrăzni să treacă de partea anarhiei şi a revoluţiei fără să-şi asume o grea răspundere în faţa istoriei civilizaţiei şi fără să-şi pună în primejdie propria sa existenţă? De aceea, se impune, solidaritatea naţiunilor civilizate în faţa ameninţării comuniste ruse. R. SEI.ŞANU Tratatul italo - maghiar IN CAMERA MAGNAŢILOR Budapesta, 30 (Rador). — Comisiunea afacerilor externe din Camera magnaţilor a adoptat ori tratatul de amiciţie italoungar. In cursul discuţiilor, baronul Iosef Sterennyi a respins afirmaţia făcuta în Camera deputaţilor, că tratatul ar fi încheiat numai între două guverne, şi nu între două popoare. Sterennyi a stabilit, pe baza experienţelor personale făcute de curând în Italia, că tratatul corespunde cu adevărat sentimentelor de amiciţie dintre poporul italian şi poporul ungar. Preşedintele consiliului, contele Bethlen a subliniat din nou că tratatul italo-ungar nu este îndreptat împotriva nimănui şi nu va stingheri Ungaria în nicio direcţiune. Intaresele engleze in Rusia, girate de Norvegia Oslo, 30 (Rador). — D. Chamberlain a solicitat guvernul norvegian să accepte a gira interesele engleze în Rusia. Ministrul Norvegiei la Moscova a primit instrucţiuni în acest sens. -□ * □ Tulburări comuniste în Grecia Atena, 30. (Rador).— Guvernul a luat măsuri pentru menţinerea ordinei la Salonic şi Cavalla, unde s'au produs unele tulburări comuniste, provocate de lucrătorii dela fabricile de tutun. Mormântul Regelui Carol Radu D. Rosetti u urase pe lume decat un lucru : ingratitudinea. Spectaco- I Iul nerecunoştintei mă indignează în aşa grad, că’mi pierd calmul obicinuit, şi vederea celui ce se uită binele ce i s'a făcut şi iubirea ce i s’a arătat îmi devia« odioasă. Ingratitudinea unui popor e şi mu ttumAm m na bilă. Iată de ce eu, eure am cultul morţilor, am tremurat de revoltă sece ani în Îl. la fata provizoratului de evin putred Încărcat cu*n merma de coroane uscate, care reprezenti mormântul regelui Carol I, m‘am înduioşat ce intervii tiile credinciosului servitor al Palatului „Idiş" pentru a face să înceteze scandalul, am apropiat din toată inima nobilul proageţ almiratului Gratzosky, mHl care ne-a dat Independenţa şi Regatul, de osanalele ridicate Lui de toţi oamenii politici, fericiţi când suveranul le întindea două degete, de respectul şi devotamentul tuturor supuşilor, uaanimi să-i recunoască meritele, şi nu-mi venea să cred ochitor. Mormanul acesta de putregai— căci, vai ! oricât de brutal sună cuvântul, acesta era adevărul — mormântul regelui Carol I ? ! Priveliştea te încremenea cu atât mai mult cu cât ea se desfăşura în bijuteria care se numeşte catedrala Curtea de Argeş, la doi paşi de alt mormânt de vonvod al ţării, al lui Neagoe Basarab, faţă de care strămoşii noştri îşi arătaseră altfel recunoştinţa. Zece ani în şir am venit să mă plec în faţa mormântului uitat,, şi tot atâta timp, căutând o explicaţie acestei nemaipomenite fel de scuze : ba că se aştepta marmora de Paros promisă în 1915 de Venizelos—o lespede enormă din circul străvechi al insulei Creta—ba că fostul primministru al Greciei neţinându-se de cuvânt, s’a comandat un bloc de mari oră de Curara în Italia, care după scăderea leului ar fi costat fantastic, și un ministru de finanțe, (care nu era d. Vintilă Brătianu) a refuzat să acorde valuta necesară, ba că nu sosise momentul, oportun (!) etc... etc., pentru fiecare din ele putându-se repeta celebra vorbă a lui Maiorescu : „Tristă scuză, slabă scuză !“ Anii treceau, şi de fiecare dată, întorcându-mă amărât în capitala care i-a fost dragă, filosofii ini recitând testamentul Lui frumos : „Având aproape 60 de ani, privesc ca o datorie să mă hotărăsc a lua cele din urma dispoziţii. Alcătuind acest testament, mă gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea era aşa de Sfrijit legata de această de Dumpgţpţţ br^ccivăntată iară, că do rit sculptorul Spaethe, lespedea de pe u«Highitore a l fasiStores Monumentul Unirii la Iaşi După cum am anunţat, Duminică s-au desvelit la Iaşi, monumentele Eroilor Cavaleriei şi al Unirii. CE REPREZINTĂ monumentul UNIRII Monumentul închinat Unirii executat de d-na Olga M. Sturdza, reprezintă pe o stâncă, simbolizând Carpaţii, o femeie în haină militară şi cu coiful de război pe cap „Patria-Mumă’’, îmbrăţişând într’o duioasă înlănţuire cele trei provincii, Bucovina, Basarabia şi Ardealul, înfăţişate prin câte o tânără ţărancă îmbrăcată în portul deosebit al fiecărui ţinut. Iar privirea plină de avânt a României nu pregetă în această îmbrăţişare solemnă să s© îndrepte asupra unui copil agăţat de stâncă şi care înfăţişează pe românii de pretutindeni, rămaşi în afară de hotarele ţării întregite. Concepţia artistică, în acest simbol al fiicelor despărţite întoarse la sânul patriei-mume, exprimă cu cea mai deosebită însufleţire sentimentul adânc al dragostei. Figura care reprezintă Ţara- Mamă, prin semnele ostăşeşti pe care le poartă, înfăţişează realizarea războinică a reîntregirii neamului dar prin avântul plin de iubire cu care se aruncă la sânul patriei-mame, cele trei tinere fete: Bucovina, Basarabia şi Ardealul, se evocă dragostea ce a păstrat veşnic trează conştiinţa naţională, şi deopotrivă cu puterea armelor a pregătit şi desăvârşit realipirea veşnică a tuturor provinciilor româneşti. In iunie 1925, d-na Olga M. Sturdza a prezentat consiliului municipal al Iaşilor, macheta monumentului, cu o scrisoare prin care lua asupra sa toate cheltuelile şi costul monumentului, reprezentând o sumă de peste trei milioane lei şi cerând numai, primăriei, să desemneze locul unde urma să fie aşezat. Trebue să menţionăm că d-na Olga M. Sturdza, care a executat frumosul monument a fost elevă a maeştrilor francezi Rodin şi Dubois. Primăria primind cu însufleţire opera artistică şi patriotică, a desemnat drept cel mai potrivit joc spre a se înălţa monumentul Unirii, larga perspectivă de la începutul străzii Carol, şi anume chiar punctul din faţa palatului locuit în vremea refugiului de către M. S. Regina Maria. Lucrările de aşezare a monumentului au început în Aprilie 1925. Platforma, pe care este aşezat monumentul, executată din piatră de Cluj, după planurile d-lui inginer Viacelli, se compune printr’o terasă lungă de 16 metri şi largă de 7, având capetele rotunjite. Deasupra soclului, se ridică stânca de piatră brută înaltă de 4 metri, pe care sunt aşezate cele cinci figuri, cioolite în marmură, în dimensiune octată şi jumătate naturală, înălţimea totală a monumentului este de 6 metri. Pe soclul de piatră brută sunt săpate inscripţiuni pe fiecare parte. In faţă stau eternizate cuvintele istorice rostite în Noembrie 1918 de către M. S. Regele Ferdinand I, făuritorul unităţii naţionale. „Declar pe veci unite în regatul român toate ţinuturile locuite de români, de la Tisa până la Nistru. Prin lupte şi prin jertfe, Dumnezeu ne-a dat să înfăptuim astăzi aspiraţiunile noastre cele mai sfinte. Să consacram Unirea gândurilor, unirea sufletelor, dar şi unirea în muncă roditoare, prin strigătul „TRA-In faţă, pe partea stângă a soclului, sunt săpate cuvintele, pe care cel dintâi Domn al Principatelor române, le-a rostit în Iaşi, cu prilejul celei dintâi Uniri: „Unirea coroanelor lui Ştefan şi Mihai este triumful unui principiu mare ce viază cu tărie în inimile românilor: principiul frăţiei româneşti. El ne-a salvat de pierzare, în trecut; el ne reînvie ifi timpul de faţă, el ne va duce la bine şi la mărire în viitor. Să trăiască frăţia românească! Sâ trăiască Principatele Unite“ „ALEXANDRU ION I. 29 Ianuarie 1899“ De cealaltă parte, spre Copou, pe latura din stânga a monumentului, se află a treia inscripţie, care cuprinde dorinţa pentru unire, proclamată în Iaşi la 7 octombrie 1858 de către Divanul ad-hoc al Moldovei. „Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, acea hrănită de toate generaţiile trecute, acea care este sufletul generaţiei actuale, acea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea „DIVANUL AD-HOC AL MOLDOVEI ? Octombrie 1858“. In fine, pe partea dreaptă şi săpată inscripţia prin care d-l Olga Sturdza, închină neamul românesc şi Iaşilor opera sa, - monumentul Unirii, — izvorî din inspiraţia ei artistică şi patriotică şi lucrat de mâinile sa. „Neamului românesc întregit Iaşilor, — leagănul Unirilor, - închin 'această lucrare a inimii a mâinilor mele. IASCA ROMANIA MARE, TERNICA ŞI UNITA !“ „FERDINAND I, I 5 Decembrie 1918“. e pe care ia mă sus resc să-i las şi după moartea mea dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care l-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte m-am gândit, la fericirea României, care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele Europene... Mulţumesc din suflet tuturor cari au lucrat cu mine şi cari ; mau servit cu credinţă ; iert a- ‘ ceiora cari au scris şi au vorbit contra mea căutând a mă calomnia sau a arunca indoeji asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând, tuturor o ultimă salutare plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s’a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s’a găsit aşa de fericit. Premia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă, am trăit şi mor cu deviza mea, care străluceşte în armele României Nihil-Sine-Deo“. Cum era cu putință, la aşa devotament, să se răspundă cu atâta ingratitudine ? ...Am făcut din nou, săptămâna trecută, drumul obicinuit la Curtea de Argeş, şi intrând în „aionul“, am rămas uimit , în locul scândurei putrede, o lespede de marmoră minunată, lucrată aşa cum ştie Späthe, când vrea să scoată flori din piatră. Pe ea următoarea inscripţie : Aci se odihneşte pe veci robul lui Dumnezeu Carol I de Hohinzolern, cel dintâi rege al României, adormit întru Domnul în al ?6-lea an de viaţă închinată ţării, după o binecuvântată domnie de peste 48 de ani. In sfârşit ! Când? Cum? Cine? Evenimentul s’a petrecut în ziua de 14 Mai. Atunci, ce rost mai au aceste rânduri ? Au, fiindcă se persistă într’o atitudine inexplicabilă, care dă prilej la alte reflecţii. S’a sărbătorit, cum era de datorie, împlinirea a 50 de ani dela războiul Independenţei. S’a tămâiat din nou cu această ocazie, în Parlament, Vodă Carol, sul a cărui binecuvântată domnie s’a săvârşit marele act. Figura răposatului voevod a apărut şi mai în apoteoză după conferinţa dela Ateneu a fostului Său prim sfetnic, d. I. C. Brătianu, care a arătat cu documente cât de pe nedrept a fost suspectat suveranul dispărut în perioada de neutralitate a României. Yo- Smi» Lui W fl R» xefii de generaţiile viitoare. * Nu s’ar fi cuvenit atunci, această mare zi festivă, 10 Mi 1927, un pelerinaj pios la groaţ Celui preamărit ? Păcat că n’a auzit cei vizaţi reflecţiile ţărinilor veniţi în acea zi la sluji religioasă, în sfânta ,Mănăstire Curţii de Argeş, când şi-aurancat privirile spre mormânti pe care nu s’a găsit nimeni : arunce o floarea Lucrătorii cari au aşezat lepezile sub cari dorm alături ngele Carol lângă regina Elisibetha, s’au întors de acolo scâbiţi de meschinăria ceremoniei Fără acerte umile rânduri poporul românesc n’ar fi ştiut , după 13 ani (!) a dat Dumneze ca foştii lui iubiţi suverani s aibă în sfârşit de-asupra groapi regale un acoperământ cuviicios. Or le-a fost ruşine „ceve în drept să se afle de negu jenta lor culpabilă ?... Dar odată chestia aceasta ciicată atinsă, trebue să am cerajul s'o discut până la capăt. Doresc ca corpul meu să fi îngropat LÂNGĂ biserica Curt.