Universul, octombrie 1928 (Anul 46, nr. 228-253)

1928-10-01 / nr. 228

LUIGI CAZZ­A VILLAM TELEFON« Direcţia 313/72-354 64 10 Pagini In tară 3 lei In străinătate 6 lei 10 Pagini CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TEL­EGRAFICE si TELEFONICE Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, str. Brezoianu, 11 Administraţia 313/71 Secretariatul de Redacfie 356/43 Redacția­­ Coresp. cu provincia 302/98 ~ 335/31 Luni 1 Octombrie 1928 IIIISIPS îS­ ­ Franţa a ridicat un monu­ment lui Maurice Barrés, marele scriitor şi marele patriot. O viaţă întreagă, sfârşită to­tuşi prea timpuriu, Barrés şi-a împărţit activitatea principală Intre Academie, unde îl trimise­seră admirabilele sale opere, şi Intre parlament, unde-i trimitea sufletul naţiunei sale. Şi ca scriitor, şi ca om poli­tic, desăvârşit de independent şi de entuziast, Barrés a fost o trâmbiţă neobosită a expansiu­­nei geniului francez la nivelul întâetăţii justificate de strălu­citele lui Însuşiri. Inter­ o zi, spre durerea po­porului, de sus până jos, ochii visători şi inima aprinsă a aces­tui valoros fiu al Lorenei, s'au stins. A fost plâns, slăvit — şi mai ales n‘a fost uitat Deunăzi, la desvelirea monu­mentului ce i s‘a înălţat pe una din colinele sale favorite, Franţa s'a adunat toată, în persoana mareşalului Foch, a primului ministru Poincaré, a fostului preşedinte al republicei, Mitte­­rand, a celor mai proeminente figuri naţionale. S'a vorbit cum rareori s'a au­zit, fiindcă Barrés se confundă cu redeşteptarea, cu mândria şi cu victoria franceză. Ceea ce voim să subliniem cu acest prilej, este însă altceva. Publicând discursul lui Poin­caré, rostit şi ca fost preşedinte de republică, şi ca prim-minis­­tru, şi ca academician, şi ca prieten, toate ziarele franceze, dar absolut toate, oglindind toa­tă opinia publică, indiferent de divergintele existente în alte privinţe, l-au calificat în cor pe orator şi pe omul de stat: „ma­rele Ieren". Este o unanimitate, care nu este izolată . Acolo unde conştiinţa publică este un adevăr răsărită, unde conducătorii de grupări şi ex­ponenţii de opinii, îşi înţeleg bine rostul şi misiunea, se res­pectă întotdeauna limita dintre permis şi nepermis, astfel încât luptele curente nu înlătura punctele de contact pe marile chestiuni de interes public. Când a fost vorba de întrema­rea economică a statului, Poin­caré a găsit colaboratori devo­taţi printre cei mai aprigi ad­versari, iar când a venit rân­dul examinării operei sale, Leon Blum, şeful socialiştilor, a lău­dat-o ca nimeni altul. De­sigur că România e la mare distanţă materială de Franţa. Dar mult mai mare e distan­ţa dintre concepţia superioară a oamenilor politici de acolo şi concepţia inferioară a unora din oamenii politici de aci, cari nu înţeleg căn chestiunile capitale puterile trebuesc întrunite, toa­te la un loc, pentru a ajuta ţara nu pentru a o deservi tocmai a­­colo unde creditul ei moral şi e­­conomic trebue să fie mai mare. -----------x □ x------------­ Sifile CoB K­eierop cifeie® se prăbuşeşte dela o mare înălţime Praga, 28. (Telegramă part.)— O mare nenorocire de aviaţie s’a întâmplat astăzi, la Unhost, lângă Fraga. Aviatorul Holoman, care făcea volu­giuri de acrobaţie, la o mare înălţime, s’a prăbuşit din cauza unei mişcări greşite, şi a rămas mort pe foc. Pilotul a avut timp să sară cu o parașută, i­n avionul care luase foc. Flă­cările, ce au răsbit din avion, i-au produs totuș numeroase ar­suri, astfel că a ajuns la pă­mânt iari o stare foarte gravă. Explozie la o fabrică de muniţiuni Milano, 28 (telegramă part.). — La fabrica de muniţiuni din Piacenza, un cazan a făcut explo­zie, omorînd 13 lucrători şi rănind mortal alţi 10. Din cauza presiunii ae­rului, toate geamurile din oraş au fost sparte. -------------x □*-----------’ Raidul BB51!r05ll»P3k­ CD BDÎOffl­ MAIORUL ȘTIUBEI f Presa din Budapesta a publi­cat numeroase articole în legă­tură cu desbaterile conferinţei interparlamentare de la Berlin, comentând în stilul ei propriu, polemica dintre delegaţia ma­ghiară şi d. deputat Mircea Djuvara. Declaraţiile reprezentantului României au fost reproduse pe larg, iar acele ale delegaţilor unguri : Adalbert Berzeviczy,­ preşedintele Academiei Maghia­re, Szenterenyi şi Veszi, în în­tregime. In lipsă de argumente serioa­se, cea mai mare parte din ga­zetele budapestane aruncă in­vective triviale la adresa firii noastre, numindu-ne cu multă convingere „naţiunea cea mai laşe de pe suprafaţa pământu­lui”. D. Mircea Djuvara a făcut o analiză severă a regimului, la care e supusă populaţia româ­nească rămasă între graniţele de astăzi ale Ungariei. Subiec­tul a fost pus la ordinea zilei. Dar presa din Budapesta, re­­ferindu-se numai la datele şi la informaţiile oficiale, prezintă lucrurile subt o lumină falsă. Iată care e realitatea. Statistica maghiară pretinde, că în Ungaria ar trăi numai 24­­ mii români. Aceeaş statistică arată, însă, că în Ungaria exis­tă astăzi 50 mii ortodoxi şi 175 mii gr. catolici. Dintre aceştia din urmă, cei mai mulţi vor­besc limba ungurească, dar nu se poate afirma, că toţi ar fi unguri. Un număr însemnat dintre credincioşii uniţi se pot­ considera pe drept cuvânt ro­mâni (cam 15—20 mii). Cum, insă, sunt înglobaţi în episco­pia ungurească greco-catolică dela Hajdudorogh, n’au nici un preot român. Intr’o singură co­mună unită, funcţionează un preot român. E părintele Nico­­laie Szekelyi din Bedo, care slu­jeşte în biserică, româneşte. Printre cei 50 mii ortodocşi sunt şi sârbii, în număr de 17 mii­ Adăugându-se la aceştia, cei 24 mii români ortodocşi, pe cari îi mărturiseşte statistica, se poate constata, că rămâne o diferenţă misterioasă de 9 mii ortodocşi, cari pe bună drep­la­te pot fi trecuţi în rândul ro­mânilor. Adăugându-se şi gr. catolicii români, numărul t­otal al populaţiei româneşti din Ungaria actuală se ridică apro­ximativ la 45-50 mii suflete. In Ungaria, sunt 19 parohii româneşti ortodoxe, cu 36 filia­le. Toate acestea nu sunt servi­te decât de cinci preoţi, inclu­siv protosinghelul Bogoev,ci, curator al Fundaţiei Gojdu, ca­re locuieşte la Budapesta. Statisticele maghiare din 2025 pretind că ar exista 8 şcoal­e, în care limba de predare, pe lân­gă cea ungurească, e şi cea ro­mână. Una din aceste şcoale e şcoală de stat, două sunt con­fesionale gr. catolice, iar cinci sunt ortodoxe. Numărul învăţă­torilor ar fi de 15, iar al elevi­lor de 610. Faţă de cifrele ofi­ciale, ADEVĂRUL E CA NU EXISTA IN TOATA UNGARIA, DECÂT PATRU ÎNVĂŢĂTORI, CARI PREDAU LIMBA RO­MANEASCA. IN ŞCOAI­ELE PRIMARE, UNDE NU SUNT TI­TULARI ROMANI, LIMBA RO­MANEASCA E PREDATA DE ÎNVĂŢĂTORI UNGURI, ORI­GINARI DIN ARDEAL, MAI A­­LES REFUGIAŢI, CARI CU­NOSC DEFECTUOS LIMBA NOASTRA. Şcoalele româneşti duc lipsa cărţilor didactice. Guvernul maghiar ar avea mijloace să retipărească acele marim­e, cari au fost aprobate înainte de război de ministerul ins­trucţiunii din Budapesta, dar, se vede, n’are niciun motiv să se grăbească. Până atunci, co­piii învaţă să citească pe un ca­lendar redactat de părintele Bogoevici şi de vicarul episco­­pesc Iosif Siegescu, renegatul faimos de pe vremuri. Guvernul maghiar a admis, până la încheierea unei înţele­geri cu România, ca parohiile ortodoxe din Ungaria să apar­ţină juris­dicţiunii episcopiilor noastre de la Arad, sau Oradea. O episcopie a românilor din Un­garia nu există încă. Cine ştie cât timp va mai trece până când se va rezolva această ches­tiune. Autorităţile maghiare nu arată prea multă bunăvoinţă. Un singur exemplu. In 1926, sfatul bisericesc ortodox din Budapesta (în capitala Unga­riei sunt peste 2000 ortodocşi) a înaintat o cerere pentru a se autoriza clădirea unei biserici ortodoxe în Budapesta. Guvernul a asigurat pe soli­citatori de bunăvoința sa, dar cererea n'a fost încă nici res­pinsă, nici aprobată... ---------------XQX-------------­Numărul v.pî nslor exploziei din Meiilla SUTE DE CASE AU FOST DISTRUSE Paris, 23 (Kador). —— CoresposhienţeSs parti­culare, primite de ziare, constată că explozia for­tului de muniţiuni din Melilla, în Marocul spa­niol, a cauzat 57 morţi şi 235 răniţi. Sute de case, pe o mare întinde­re, au fost distruse. ■ ■—MII > # > (Hi—nai I — Un erou al conferinţei interparter­eniste de la Berlin — A. H. in­irii iui®]­i ari­iripizi D. Gh. Buzdugan, membru in înalta Regenţă, sosind la expoziţie. (Vezi darea de seamî în corpul ziarului). L ^__ Acordul naval anglo-francez — Rezervele Statelor-Unite — Londra, 28 (Bador). — Amba­sadorul Statelor-Unite s-a pre­zentat, azi la Foreign Office şi a remis lordului Cushendum, ca­re ţine locul d-lui Austen Cham­berlain, nota de răspuns a gu­vernului din Washington la comunicarea acordului naval anglo-francez. Cercurile autorizate declară că este imposibil de știut ur­marea ce se va da acestei note, deoarece atitudinea va fi deci­să de consiliul de miniștri, du­pă ce se va lua contact cu gu­vernul francez, deopotrivă in­teresat în aceasta chestiune. Se consideră că nota nu exclude posibilitatea unor noui discu­­ţiuni între Paris, Londra şi Washington, Paris, 28 (tel. particulară.).­­­­Consilierul de legaţie american, Amour, a comunicat, astăzi, mi­nistrului de externe francez, textul notei-răspuns al Statelor Unite, cu privire la acordul na­val franco-englez. Statele Unite refuză în acea­stă notă, într-o formă curteni­toare, dar categorică, să-şi dea consimţământul la acest acord, adaptat numai cerinţelor Fran­ţei şi Angliei. Statele Unite cer, în afară de limitarea număru­lui crucişătoarelor, şi aceea a unităţilor miei şi a submarine­lor. Numai în cazul acceptării acestei condiţiuni, Statele Uni­te ar fi dispuse să examineze celelalte propuneri ale acordu­lui. O sită de ani de la mbm la uii nap — Participarea românilor din Chicago la reuşita expoziţiei festive — In 1933, se împlinesc o sută de ani dela întemeierea oraşu­lui american Chicago. Eveni­mentul va fi prăznuit prin mari serbări populare, la care sunt invitaţi reprezentanţii tu­turor popoarelor, cum şi prin­­tr’o măreaţă expoziţie a oraşu­lui, pentru reuşita căreia s’au început încă de pe acum pre­gătirile. La aceste pregătiri pârtiei n­u toate categoriile de cetăţeni, în frunte cu capii dregătoriilor publice şi ai vieţii economice, politice şi culturale. Grupul etnic al românilor din Chicago a primit cu mul­tă însufleţire să participe cu mic cu mare la sforţările obş­teşti închinate organizării ex­poziţiei în cele mai strălucite condiţiuni. In acest scop s-a instituit un comitet de 30 membri, cu numele : „consiliul permanent român pentru World’s Fair“, în frunte cu părintele Ştefan Opreanu, I. Bungărdean, vice­consul, E. Pintean, J. Andro­­ne, I. Secoşan, A. Bratu, I. Jic­­man, C. Sarafolean, V. Ioves­­cu, I. lonescu-Ardeal, I. Ro­tari, V. Bernau, P. Marcu, M. Dencan, N. Boantă, L. Nartea, G. Ciolac, I. Haţegan, M. Căl­­dărean, S. Daia, P. Cumpănaş, S. Costea, J. Colar, d-na Al. G. Cosor şi Breaz. Acest comi­tet a deschis o vie acţiune de propagandă printre toţi ro­mânii din Chicago şi împreju­rimi. S-au organizat echipe de propagandă pentru strângerea fondurilor, iar pentru concen­trarea şi însufleţirea tuturor iniţiativelor, românii noştri au scos la lumină chiar un organ periodic ocazional, intitulat „Progresul“. Reproducem aci începutul articolului explicativ din nu­mărul acestei publicaţii primi­te la redacţie : „În 1933 oraşul Chicago e de 100 de ani. In cursul unui centeniu, din trei colibi răz­leţe, ridicate de câţiva pribegi, curajul, voinţa şi hărnicia pio­­nerilor cari s’au aşezat aici, determinaţi să-şi croiască o soartă mai bună, a făcut din Chicago al treilea cel mai mare oraş din lume, nu numai în ce priveşte populaţia, ci şi bogă­ţia, cultura şi progresul, înflo­rirea fără de seamăn a acestui oraş, în care am găsit şi noi a­­dăpost fericit şi pâine albă, e o strălucită dovadă de puterea de viaţă şi vrednicia locuitori­lor lui. Progresul minunat de o sută de ani umple inima fie­căruia dintre noi cu îndreptă­ţită mândrie şi ne îndeamnă la muncă tot mai stăruitoare pentru a-i înălţa la rangul de cel dintâi oraş al lumii“. La rându-ne, felicităm pe fraţii români din Chicago pen­tru frumoasele lor sentimente de recunoştinţă şi devotament, manifestate faţă de cetatea ca­re o adăposteşte în cea de-a doua lor patrie şi le urăm cea mai deplină izbândă. FILA\e Lume multă, înghesuială, gălăgie, îmbrân­celi, proteste, ţipete, pumni pe’n­­fundate. Funcţionarii nu isbutesc să facă linişte, cordoanele de jandarmi se’ntăresc. Norocoşii cari au pus mâna pe bilete —­ şi mai ales norocoasele — dau drumul unei legitime indig­nări, că nu poţi să treci atunci când ai ..trei"... Din toate părţile se face apel la mai mari şi la mai mici, ca să înlesnească intrarea. — Ah, dacă aş putea să intru şi eu ! exclamă o guriţă pe care s'a aşezat o jumătate de creion Guerlin. — Dar eu, de când mă căsnesc! îi ţine isonul, oftând, o doamnă cu paete la rochiă, cu două etaje la guşă şi cu părul vopsit. — Măcar la şedinţa secretă să a­­sist şi eu! se roagă o mamă­­mare, cu ochii peste cap şi cu mâinile împreunate pentru rugă­ciune. Cineva, privind spectacolul, a­­salturile, ar zice cu siguranţă : — Ţine Iorga o conferinţă! Sau : — A înviat Kogâlniceanu şi re­petă o mare pagină de elocinţă. Ori : — Să ştii c’a venit Briand, să ne ţie şi nouă discursul care a executat pe cancelarul Müller! Ori : — Probabil că s’a expus înăun­tru ceva care desfiinţează sigur războiul, nu pe hârtie, ca la Ge­neva. In sfârşit, trebue să fie ceva înălţător, nobil, extraordinar, ca să vezi îngrămădindu-se atâta lume. — Ce serbare e, jandarm ? — Nu e nici o serbare, domnule. II judecă pe Găetan. A, dacă s’ar consacra marilor invenţii şi iluştrilor oameni cari aduc atâtea foloase omenirei, cu­riozitatea şi atenţia jertfite mari­lor lovituri sinistre ! Nu'nţelege asta blonda sau bru­na care aleargă de colo până colo, implorând : — Cel puţin, mi-l trece pe aici, pe Găetan, ca să-l văd şi eu ? — Nu, dudue, o mângâe un co­pist dela grefă ; n'are dreptul să iasă din cușcă ; dar putem să a­­ducem ciocanul, că n’a intrat Curtea încă ! Alături, un justițiabil gros, care aleargă la secția unde are proces, e isbit de un curios care se’nfige în cordon. — De ce nu te uiți, domnule ? — Vreau să văd pe Găetan. — Să te ia naiba cu Găetan cu tot !... Chestia e că m’ai călcat pe ghiată și mi-ai rupt găetanele mele !... Don José. ■ x □ x ■ id km s rn­t de Legaţiunea iugoslavă, din Ca­pitală ne roagă să publicăm următoarele : „Un ziar bucureştean a anun­ţat că în Iugoslavia ar fi is­­bucnit răsboi civil, că ziarele sunt cenzurate; că rezistenţa pasivă provoacă persecuţii fis­cale, etc. Nu e nevoe să spunem că a­­ceste informaţii sunt false şi tendenţioase. Ordinea şi liniş­tea nu au fost niciodată tulbura­te în nici o parte a ţării. Toate partidele politice au declarat că în luptele dintre ele se vor ţine pe terenul legal. Cenzura nu există în Iugo­slavia şi încasarea impozitelor se face normal, fără să se re­curgă la măsuri excepționale". ­ ­ Pregătirea Imgerulu­'■■■ Apoi, n’ai haina de bîană de anul trecut? Der bine, dragă, șî animalele işi schimbă blana in fie­care an!­­ Tragedia dela Mayerling — Alte devansate asupra tragicului sfârşit al arhiducelui Rudolf, moştenitorul tronului austro-ungar — * Asupra sfârşitului tragic al arhiducelui moştenitor al Aus­tri­ei, Rudolf, întâmplat în cas­telul de vânătoare dela Mayer­ling, lângă Baden, nu departe de Viena, s’au format cele mai variate legende în timpul am­­­anilo­r scurși de atunci încoace. S’a scris o literatură completă asupra acestui caz, literatură în care se întrec adevărul cu fantezia, încât la urmă tot a­­ceasta din urmă domină. Se știa încă de mult că există un raport secret al contelui Josef Hoyos, prietenul şi tovarăşul de vânătoare al arhiducelui implicat şi el în tragedia de la Mayerling. Acum a şi apărut acest raport secret, publicat într-o carte: „Das Leben des Kronprinzen Rudolf“, din edi­tura „Insel“. Autorul este fos­tul şef al arhivei pentru stat şi curtea imperială, Oskar Frei­herr von Mitls. Raportul conte­lui Hoyos, păstrat în actele se­crete, conţine amănunte foarte iteresante asupra dramei dela Mayerling. ULTIMA SEARA Asupra ultimei seri, pe care a petrecut-o în societatea prin­ţului, Hoyos spune : „M­ara în­tors de la vânătoare pe la ora 5 şi jumătate. La ora 7 eram in­vitat la masă la castelul de la Mayerling, situat la vreo 500 metri de locuinţa mea. După scurt timp, prinţul intră In ca­mera de biliard, unde trebuia să se ia masa. El întrebi, de rezultatul vânătoarei şi alte lucruri, apoi se aşeză la masă, eu fiind singurul oaspe. Con­versaţia noastră fu despre toate. Prinţul observă că scrisese foar­te mult în cursul zilei şi că nici nu ieşise din casă. Părea cam moleşit şi îngăduitor în toate răspunsurile, desfâşurân­­du-şi par’că tot farmecul fiin­ţei sale, care ană mişcă şi pe mine adânc. La observaţia mea cât de mult mă bucurase frumu­seţile măreţei naturi, el răs­punse cam aşa: „Pa, ştiu : Wienerwald e frumos, foarte frumos“. O DIMINEAŢA GROAZNICA In dimineaţa de 30 Ianuarie. Miercuri, vream să merg, la ora 8, sus la castel. Cu câteva minute mai înainte eram gata, când valetul meu anunţă la în­grijitorul castelului, Zwerger. Acesta îmi aduse vestea din parte­a­­valetului de cameră că arhiducele nu se deşteaptă Spunându-i să aştepte, căci ar­hiducele e obosit şi poate apu­cat de un somn greu, valetul Loschek, îmi trimise altă ştire şi anume că arhiducele se scu­lase la 6ţi, ieşise în antecame­­ră în costum de noapte şi a­­colo dăduse ordin­­ul Los­chek, care locuia în came­ra vecină, să-l deştepte, iar la 7 jum., să pregătească dejunul pentru această oră şi să spună şi vizitiului Bratfisch să fie gata cu trăsura. După aceea, prințul se retrăsese iar în dor­mitor, fluerând. Acum lot­schek bătea la uşă într’una, dela 7 jum., întâi cu degetul, pe urmă cu un lemn, fără ca să se audă vreun semn de viaţă. Aşa­dar, totul făcea să se pre­­simtă o nenorocire. Dădu fuga la castel. După ce bătui la uşă şi strigai foarte tare la arhidu­ce, întrebai repede dacă dormi­torul e încălzit cu cărbuni şi aflai că nu. Cum Lotschek nu voia să-şi ia răspunderea pen­tru o eventuală spargere a uşii, am ordonat să se spargă ime­diat uşa pe răspunderea mea Acum Lotschek spuse că prinţul nu-i singur, adăugând că baro­neasa Vecera e la el. Negreşit că ştirea aceasta mă puse în cea mai mare încurcătură, cu atât mai mult cu cât nici prin gând nu-mi trecuse că baronea­sa Vecera e la Mayerning şi nici că ar fi având relaţiuni cu arhiducele. Situaţia era deci foarte com­plicată. Faţă de liniştea mor­­mântală, care domnea în came­ra de dormit, orice nădejde a­proape dispăruse ; căci dela 6 jumătate trecuseră doar aproa­pe şapte sferturi de oră. După puţină consfătuire,­­ narăm ho­­tărîrea să spargem uşa pe răs­punderea noastră. Faţă de situ­aţia atât de delicată, trebuia în­tâi Lotschek să se convingă singur de ce se întâmplase. Dacă nu era nici o primejdie, orice alte măsuri urmau a fi lăsate exclusiv împăratului. CELE DOUA CADAVRE In fine, în prezenţa prinţului Koburg şi a mea, Lotschek în­cercă să spargă uşa cu o­l­ecu­,­re ; putu să intre insă deabia după ce împinse tăbliile inăun­tru. După ce se uită în paraoră, Lotschek spuse că amândoi zac morți în pat. Ne consultarăm dacă nu trebue să chemăm un medic. In astfel de împrejurări, când viața le era deja stinsă, nu găsirăm că ar fi cazul da a trimită după doctor. Chestia era de a constata dacă vr’un ajutor ar fi zadarnic. De acea* sta trebuia să se convingă Lot* schek. După câteva momente, el ne spuse că nici urmă de viață nu se mai constată tn cela două corpuri. Arhiducele sta a* plecat peste marginea patului, cu un lac de sânge în fa’a sa. Probabil ca moartea să se fi produs prin otrăvire cu cianu­ră de potasiu, care cauzează astfel de emoragii. De abia mai târziu s’a constatat moar­­tea pri­n armă de foc. AUDIENŢA LA IMP­ARAT ! Acum trebuia înştiinţat mai întâi de toate împăratul. După o scurtă consfătuire, prinţul Koburg îmi dete mie această însărcinare, de­oarece el, zdro­bit de durere, abia mai umbla. La ora 10 şi 11 minute mă ducei la Schweizerhof, prezentându­­mă contelui Bombeles, şeful casei princiare. Plecai cu el la şeful casei împărăteşti şi apoi toţi trei la adjutantul împărat­­ului, contele Paar. Hotârirăm să comunicăm nenorocirea în-« tâi împărătesei şi apoi prin ea împăratului. Cam pe la prânz, mă chemă împăratul, care în primul moment era foarte emo­ţionat şi-mi ceru să-i raportez amănunţit. Seara mă chemă principesa moştenitoare. Ea fu­sese pusă în cunoştinţă de tot adevărul. In cursul audienței, ea spuse că a prevăzut venirea acestei nenorociri. In Mayer­ling, comisia instituită p­ pntru dresarea procesului-verbal a găsit și scrisori adresata la di­verse persoane“. (Uta). HMM de tenis Praga, 28 (Telegramă part.)—« Eri, a început campionatul de tenis între echipele române şi cehoslovacă. Jucătorii de frunte din partea Cehoslovaciei sunt: Jan Kobe­­ly şi Massenauer, iar din par­tea României : Doerner PouMeff şi Lupu. La match a asistat şi ministrul României la Praga, d. Finandi. In prima zi, Massenauer a în­vins cu 6 :1, 6 : 2, 4 : 6, 6 : 4 în favoarea Cehoslovai­­ei. întâlnirea de azi, dintre Doer­ner și Kobela, a trebuit să fie amânată, din cauza timpului defavorabil. ,, ,, - ——□ • " p

Next