Universul, octombrie 1928 (Anul 46, nr. 228-253)
1928-10-14 / nr. 239
1742 Vă doare soatele N’are importantă cauza durerii și nici intemitatea el* Sloan’s Liniament va face să dispară Sloan’s Limament vindecă congestia durerosă, Încălzește și stimuleaz sângele Iar durerea dispare. Sloans Liniament Ini ară durerea De vânzre prin farmacii și droguerii ? AUTOMOBILE STUDEBAKER ERSKIJIE „A D R 1 A" Reprezentanța Generală pentru România Bucureşti, Calea Victoriei 69 EXPOZIŢIE, Str. Impăcărei 23. Au sosit în depozit la ŞOFERI DE PIAŢA I AU SOSIT ULTIMILE MODELE DE J SUMME „ERSSIM“ « 81011 COEDIŢIUEI SPECIALS PENTMJ ŞOFERII m PIAŢĂ I „ADRIA« ■ras Bau nun na Bucureşti Calea Victoriei 69 2497 mamm Mwmm ISABUFEI! « Lp/lule ) FORMUITA ilustrului PROF. D. G.BACCELU CONTRA FRIGURI Vindecarea asigurata dupa 15 zile de cură F. B/slegi&G M/lano CONCESIONAR EXCLUSIV PENTRU ROMANIA ___ G.CENTONZEBUCURESTI, BUL.BASARAB 37-TEl. 500/93, I CAPKODEM „simpedică căderea părului şi formarea mătreţei. Prin întrebuinţarea cu CAPILOSEN „FLORA" părul devine moale şi cu aspect frumos. 2033 (UNIVERSUl) Ekpqzî la cm dtele actuale pentru învăţământul primar — In anul acesta s’au tipărit cărţi didactice în valoare de aproape o sută patru zeci de milioane lei — „Institutul pedagogic român“, a organizat o expoziţie a cărţii didactice de curs primar In Gala sa de bibliotecă (str. Victor Emanuel 11). Sprijinit de ministerul instrucţiunii şi „Casa şcoalelor" a făcut apel la editurile mari, cari au răspuns cu toată promptitudinea. S'au întocmit următoarele date statistice, asupra manualelor aprobate de ministerul instrucţiunii, spre a fi întrebuinţate în anul şcolar 1928—1929. Pentru cl. I-a s'au tipărit 760.000 exemplare de abecedare şi aritmetică, — pentru, preţul de 18.700.000 lei. Pentru clasa II-a, 1.145.000 exemplare de citire, aritmetica şi geografie, în valoare de 51.960.000 lei. Pentru cl. IlI-a, 1.013.000 exemplare de citire, gramatică, aritmetică și geografie, în valoare de 34.999.000 lei. Pentru cl. IV-a, 758.000 exemplare de citire, gramatica, aritmetica și geografia, în valoare de 24.020.000 lei. Pentru cl. V-a, 490.000 exemplare de citirea, gramatica, aritmetica, geografia, st. naturale, st. agricole și st. comerciale, în valoare de 12.815.000 lei. Pentru cl. VI, 305.000 exemplare din citirea, gramatica, aritmetica, geografia, st. fizice și st .comerciale, în valoare de 9.005 000 lei. Pentru cl. VII, 173.000 exemplare din citirea, gramatica, artmetica, geografia, şt. fizice şi şt. agricole pentru suma de 3.400.000 lei.* In total s'au tipărit 4.644.000 exemplare pentru suma de 138.899.000 lei. In genere, apreciind cărţi*didactice de curs primar, expuse în actuala expoziţie, s‘ar putea spune că scăderile cele mai frecvente se datoresc faptului că abecedarele sunt prea încărcate în partea introductivă, corespunzătoare cu exerciţiile pregătitoare de scriere şi citire. Gravurile sunt lipsite de elementul estetic. Unele din ele sunt excesiv de naive. Unele cărţi de citire nu conţin bucăţi de lectură potrivite cu puterea de înţelegere a copiilor. Iar cărţile pentru cursul primar superior sunt prea teoretice. Salonul de automobile din Paris Al 22-lea salon al triumfătorului agent de transport s-a deschis în imensele săli ale încăpătorului „Grand Palais“ din Paris, în prezenţa preşedintelui republicei, preşedintelui consi- liului de miniştri, membrilor guvernului şi a numeroase personalităţi ilustre. 37.000 (treizeci şi şapte de mii!) de cai putere, în repaos şi linie de bătae, ascunşi în flancurile lustruite a peste 2.000 de maşini, mari şi mici, grupate în stenduri de cei 130 constructori expozanţi, aşteaptă cu încredere verdictul sutelor de mii de vizitatori aiuriţi de multiplicitatea modelelor, de splendoarea caroseriilor, de reflexele strălucitoare ale nivelărilor şi oţelelor lustruite care te solicită într-o sută de direcţii deodată. Automobilul a devenit nu numai un instrument de agrement, dar mai ales un instrument de lucru şi de viaţă intensă. In secolul nostru, când mai mult ca oricând, time is money, (timpul este bani) automobilul îţi câştigă timp şi în consecinţă iţi lungeşte viaţa. E de remarcat de altfel, că singura marfă, la care preţul nu numai că nu s'a scumpit, dar a scăzut enorm faţă de cel dinainte de război, este automobilul. Dacă cercetăm preţurile, socotite în aur, găsim că preţurile de astăzi sunt sub jumătate, uneori chiar sub o treime sau chiar un sfert din ceea ce erau în 1914—1915. Şi mai trebue notat, că materiile prime, socotite tot în aur, sunt mai scumpe, ca înaintea războiului, de asemenea mâna de lucru. Să se mai observe că maşinile de astăzi sunt infinit mai agreabile şi mai confortabile ca cele de atunci. Cum se explică acest lucru, paradoxal în aparenţă, că materiile prime şi mâna de lucru scumpindu-se, produsul lor totuşi se efteneşte într’o măsură aşa de considerabilă ? Vom cerea într’un articol viitor să lămurim această curioasă contrazicere. Rezultatul pipăibil al acestei efteniri şi a progresului tehnic realizat este fantastica răspândire, la care a ajuns automobilul. Statistica arată că în America se găseşte 1 automobil la 4 locuitori (copii şi bătrâni cuprinşi !) ; in Europa, în ţările occidentale 1 la 40—60 locuitori; la noi în ţară 1 la 650, iar în Bucureşti 1 la 65 locuitori. In marile capitale, maşinile au ajuns aşa de numeroase, că aproape cotropesc suprafaţa străzilor, circulaţia nemai fiind posibilă decât (o, ironie a soartei!) tot „în massă" ca şi fabricaţiunea , opririle şi plecările , făcându-se prin semnale cu sute de vehicule dintr-o dată, iar pie- tonii strecurându-se cu mari riscuri şi greutăţi prin massa trepidantă. Salonul însă prezintă această particularitate, plină de contrast, că maşinile stau, iar pietonii se plimbă grăbiţi şi fără risc printre ele, alergând de la una la alta, mângăindu-le cu privirea, uneori chiar cu mâna, cântărindu-le calităţile discutându-le preţurile, căutând acel veşnic schimbător echilibru între dorinţă şi... puternnţă ! Trag cu urechea la vecinul din dreapta, care oscilează între un Ford şi un Hispano-Suiza : ar vrea un Hispano cu preţul unui Ford ! Sunt însă, slavă Domnului, destui alţii cari ştiu şi ce vor şi ce pot şi cari vin nu numai să admire, dar mai ales să-şi facă o idee mai precisă, de posibilităţile, pe care le oferă maşina modernă, de progresele realizate în decursul unui an şi, dacă se poate, de tendinţele pentru anul viitor. Pentru aceia dintre cititorii „Universului“, cari intră în această categorie şi cari ar dori să aibă o orientaţie în acest sens, voi cerca să concentrez într’un număr viitor, observaţiunile pe cari le pot face la faţa locului. Sper, că nimeni nu-mi va lua în nume de rău că n’o pot face decât peste două sau trei zile, timp necesar spre a examina ceva mai de aproape cele 2.000 de mașini ale celor 130 constructori, ascunzând în flancurile lor lustruite cei 37.000 cai putere !Ing. N. Iliescu-Brâmceni Paris, Octombrie. • -------xnx——— MJ Pfiiiii La marginea satului Flămânda (Ilfov) s’a găsit cadavrul unui necunoscut, în etate de 70—75 ani. Cadavrul n'are nici o urmă de violență. Din examenul făcut de d-na dr. al circ. Greaca, e exclusă ipoteza unei crime. Se fac cercetări, spre a se stabili identitatea mortului. Anul X* Ur. 239 Dumînîca 14 Octombrie 1828 Cronica dramatică TEATRUL INTIM.— „Amsuint de carton" (Bana sa casadeu? naive), comedie in 3 acte de Jacques Dévai Noua companie dramatică, de sub direcţia d-lui Const. Toneanu, a deschis stagiunea, în eleganta sală de spectacole din imobilul societăţii „Tinerimea Română“, cu o comedie amuzantă şi spirituală: „Amantul de carton" (Dans sa candeur naive) de Jacques Déval. „Amantul de carton" e o comedie fină de conversaţiune. Dialogul, care se revarsă ca o cascadă, are o bună ţinută literară, de sprinten, subtil, spiritual, interesant prin unele replici neprevăzute. Subiectul e aproape banal , dar totul rezidă în tratare, în manieră, în măestria autorului de a conduce conversaţia şi de a exploata, în mod inteligent, unele situaţii şi incidente. Simona e o demi-mondenă, care s’a despărţit de amantul ei, pentru că acesta o înşela. Simona caută să-l uite şi de aceea îşi petrece nopţile prin casinouri şi teatre. Un tânăr „gigolo“, sărac, se amorezează nebun de frumoasa demi-mondenă şi pe când se găsea, într’un bar elegant, îi face tradiţionala declaraţie. Simona, care tot iubea pe fostul ei amant, îşi bate joc de tânărul amorezat; dar, apoi, îl angajează, ca amant... de carton. Scopul urmărit de Simona era, ca André să o păzească, să o apere, la nevoe, de a nu cădea... iarăș în ispită , fostul amant trona încă în inima sa. André acceptă acest ciudat angajament tocmai în clipa când ex-amantul Simonei deschisese atacul. André dispune de un arsenal întreg de arme spre a putea cuceri pe Simona: stăpân pe voința sa, el nu caută să abuzeze de nicio situaţie delicată, dar face tot ce-i dictează inteligența şi dragostea, ca să înlăture personajul misterios. Insinuant, diabolic, autoritar, stăruitor şi tenace, Andre uzează de toate mijloacele, chiar cele mai disperate şi comice, spre a nu pierde pe Simona. Fostul amant este înlăturat, graţie abilităţii lui André şi Simona, învinsă, se declară perfect satisfăcută de rezultatul bătăliei. Interpretarea a fost ireproşabilă. Atât d-şoara Marietta Rareş, care a dovedit de astă dată că dispune de mari mijloace de comediană, cât şi d. Const. Toneanu, care e stăpân desăvârşit pe arta sa, au reuşit să creeze două personaje eminamente parisiene şi au izbutit, fără nici o sforţare, fără niciun artificiu, să redea tot farmecul acestei comedii amuzante şi fine ,care se bazează aproape numai pe conversaţiune şi pe jocul interesant, dar primejdios, al nuanţelor. D-şoara Marietta Rareş în personajul Simonei, a ştiut să redea toată acea frământare interioară a femeii, care iubeşte pasional , care se zbate în propria sa slăbiciune, dar sfârşeşte prin a fi învinsă tocmai de bărbatul ce-l dispreţuia. Scenă de la telefon a fost foarte bine detailată , iar tranziţia treptată de la o stare sufletească, la alta, din actul III, a eroinei, a fost subliniată de d-şoara Rareş printr’un joc de scenă inteligent şi plin de nervozitate. André este un personaj curios în comedia modernă. El nu e nici tradiţionalul tip al tânărului timid, nici cunoscutul „gigolo“ stupid şi pretenţios. André în aparenţă e timid, dar dispune de o inteligenţă deosebită şi de o voinţă suficient afirmată. D. Const. Toneanu a făcut din personajul lui André o creaţiune artistică interesantă, care va conta în cariera sa. D. Leon Lefter a schiţat în mod reuşit tipul amantului experimentat. Publicul s’a amuzat bine. Urăm nouii campanii dramatice succes. Romicus Lupta funcţionările comerciali Joi seară, s-a ţinut la sediul „Uniunei funcţionarilor din comerţ, industrie, bănci şi birouri“, din str. Blănari 14, o importantă şedinţă a comitetului central de conducere. ORARIUL IN BĂNCI D. IVAN I. EFTIMESCU, care a presidat, a făcut constatarea că în luna acordată de ministerul muncii pentru experimentarea unui orariu în bănci s’au făcut abuzuri din partea câtorva instituţiuni financiare din Capitală, funcţionarii fiind obligaţi a lucra ore suplimentare gratuite. După o lungă discuţiune s’a hotărît ca la conferinţa, care va avea loc în curând la ministerul muncii, reprezentanţii „Uniunei“ alături de cei ai „Asociaţiei“ să susţină orariul unic şi continuu de 7 ore. ORARIUL IN MAGAZINE D. M. MELICHSON, a comunicat că mai toate secţiunile „Uniunei“ din provincie reclamă aplicarea orariului şi a repauzului, care este inexistent în oraşele şi târgurile ţării. D-sa cere ca o delegaţiune numeroasă a Uniunii să se prezinte d-lui I. G. Duca, ministru de interne şi d-lui dr. N. Lupu, ministrul muncii, pentru a cere ca să se ordone autorităţilor sub ordine aplicarea legii. ORARIUL LA DROGHERII D. I. NICOLAESCU, a comunicat că ministerul muncii revenind asupra dispoziţiunei care hotăra închiderea drogheriilor la ora 7 seara, a dat o nouă decizie care însă, nu este respectată de patronii droghişti şi anume: Drogheriile vor funcţiona până la ora 8 iar funcţionarii vor fi liberaţi la ora 7. Ori se constată că funcţionarii sunt reţinuţi de către patronii lor până la ora 8. Comitetul a hotărât să se înainteze ministerului muncii un memoriu protest cerând ca drogheriile să se închidă la ora 7 seara. D. IOAN EFTIMESCU, a fost de părere să se intervie direct pe lângă ministrul muncii pentru a reveni la prima decizie ministerială, adică închiderea drogheriilor la ora 7 seara. CAMPANIA PENTRU OBŢINEREA LEGILOR D. GOGU NICULESCU şi VICTOR WEISMANN, au făcut constatarea că numărul concedierilor se înmulţeşte. Pe de altă parte funcţionarii bătrâni sunt concediaţi, ei neavând cui să se adreseze pentru un ajutor de trai. Trecându-se, la discuţiunea acestor importante chestiuni s’a hotărît ca Uniunea să înceapă o viguroasă campanie pentru obţinerea legilor de protecţiune. TRIAJUL FUNCŢIONARILOR STRĂINI D. GHEORGHE POPESCU, a cerut ca comisiunile pentru controlul străinilor să nu mai acorde, oricum ar fi intervenţiunile, nici o prelungire de şedere în ţară a funcţionarilor particulari străini. Elementul salariat străin a ajuns să copleşească pe cel indigen, din care cauză se accentuiază mai mult şomajul, care bântue numai printre salariaţii indigeni. ACŢIUNEA CULTURALA D. IACOB, secretarul cultural, a cetit întregul program cultural.începând de la 27 octombrie ce se vor ţine, regulat, şezători literare şi artistice, conferinţe, concerte religioase, etc.rj m c— Ex-kaizerul cumpără un «5©raeslu Colonia, 11 (telegr. part.). — Ex-Kaizerul Wilhelm a cumpărat dela latifundiarul olandez Van Heeg domeniul Heerenberg dela granița germano-olandeză. Explozia unei bombe într’un tren indian Bombay, H (telegr. part.) — Intr’un tren care mergea spre Bombay s’a produs, cam la vre-o 230 km. în direcţia Nord-Est de acest oraş, explozia unei bombe. Două vagoane au fost complet distruse. Patru călători au fost omorâţi, iar zece grav răniţi. S’a crezut la început că este vorba de un atentat contra conducătorului naţionalist indian Sir Sankaran Nair, care s’a pus de bună voe, la dispoziţia comisiunei Simon, însărcinată cu pregătirea constituţiei indiene. Cercetările de până acum au stabilit, că bomba n’a fost aruncată, ci a explodat din întâmplare. Autorităţile cred, că a fost pusă în tren de un grup de complotişti, spre a fi transportată cu trenul la Bombay, unde se plănuise un atentat contra membrilor comisiei Simon, cari urmau să sosească acolo. Opera de distrugere a exploziei este din cele mai groaznice. Din cele două vagoane distruse, n’a mai rămas decât scheletul de fer. Sfărâmăturile vagoanelor au fost aruncate, peste sârmele de telegraf, la o distanţă de peste o sută de metri. Părţile de fer ale vagoanelor au fost pur şi simplu îndoite, iar spaţiul dintre sine s’a produs o gaură adâncă. . In mai toate administraţiile publice, în ultimii ani, dacă prin acordarea de sporuri nu s‘a ajuns la salariile aur, în schimb avansările s’au dat destul de mulţumitor, înlesnind unor impiegaţi intraţi în slujbă după război, să ajungă până la gradul de şef de birou. La calea ferată, avansările nu s-au făcut în aceeaş proporţie, deşi în această administraţie munca este intensă, de zi şi de noapte, fără sărbători şi plină de responsabilitate. Ar părea curios ca o instituţie care are şi venituri să-şi neglijeze atât de mult impiegaţii ei. Dacă reamintim că, trecând repetat din direcţie generală în subsecretariat, şi-a schimbat conducerea aproape anual, sau la doi ani, în cea mai fericită împrejurare, iar în sânul ei s’au produs un noian de organizări şi reorganizări, cari au atras prima atenţie a celor în drept, nu ar trebui să ne mai mirăm că slujbaşi integri au rămas 6-7 ani neavansaţi. Statul personal al căilor ferate e plin de imp. de mişcare, mecanici, picheri, şefi de depozite sau staţie, lucrători, etc. cari , deşi sunt calificaţi cu nota : „foarte bun“ aşteaptă zadarnic o avansare, fiind ajunşi la drepturi de elemente cari făcându-se pasibili de pierderea stagiului de avansare — ar fi trebuit distanțate. Astăzi are drept legal la avansare un impiegat care, făcându-se vinovat de o culpă oarecare, a fost pedepsit acum 5—6 ani cu 2-3 ani întârziere de la avansare, deoarece peste acel termen s’au adăogat alţi 3 ani stagiu bun ; dreptul lui este egal cu al colegului care, nesuferind nici o pedeapsă aşteaptă zadarnic o înaintare de mai bine de 6 ani. Şi trebue să menţionăm că dreptul la înaintare dela un grad la altul, şi dintr'o funcţie într'alta, sunt stipulate categoric de legi şi regulamente speciale. Nu er a ţinut însă seamă de ele, pentru că— schimbându-se mereu conducerea superioară, precum şi comandamentele interioare : inspecţii, direcţii, regionale, etc. — nimeni din cei noui veniţi nu cunoşteau decât mai târziu adevărata stare de lucruri. Nu mai puteau însă îndrepta răul, atunci când ar fi putut-o face pentru că o nouă schimbare, aducea noui oameni la conducere. In tot acest timp personalul a aşteptat, sperând din an în an că drepturile lui consfinţite, vor fi recunoscute, dându-se fiecăruia avansarea impusă de instrucţia de personal. Şi au trecut astfel ani după ani, în care timp fiecare a lucrat la postul său, contribuind cu aportul lui, mare sau mic, la opera de propăşire a căilor ferate. Iubind ţara, închinându-se Tronului devotându-se instituţiei, ceferiştii — români şi minoritari — înţeleg să rămână mai presus de toate vrednici ostaşi ai armatei a doua, cum au fost numiţi cei peste 125.000 muncitori intelectuali şi manuali ai drumului de fer. Astăzi aşteaptă dela direcţiunea generală înaintare slujbaşi eminenţi, ale căror drepturi s'au împlinit cu ani în urmă. Şi sunt mulţi, foarte mulţi, pentru că până acum nedreptatea faţă de el a fost mare, foarte mare. Cerinţa lor de avansare a legitimată nu numai de nevoile curente ale vieţii de azi, cât mai ales de grija pensionării. Pierzând câte 2-3 grade la avansare, înseamnă că la stagiul de pensie, ce se apropie pentru mulţi— cei vechi mai ales cari au dus în spinare drumul de fer — leafa de bază rămâne mai mică cu 100-150 lei lunar, şi este mult pentru un om nevoiaş, când la ea se adaugă sporturile actuale. Această stare de lucruri este dureros constată de Însuşi d. Theodorescu, directorul general, care caută modalitatea de a satisface pe toată lumea cu drepturi. Un început a şi făcut în luna trecută, în limita rezervei bugetare, urmând ca până la 1 ianuarie să sporească mult numă-rul celor înaintaţi. Asupra modului cum s-au făcut recentele avansări şi îndrumărilor ce s'au dat pentru cele viitoare, vom reveni cu date ce interesează massa ceferistă şi satisface multe nedumeriri ce s’au ivit * La Arad, d. director general, cu ocazia sfinţirii drapelului filialei „Expresul“ a asigurat că va lua măsuri ca, toţi acei cari au vechimea legală, şi nu au restricţii la dreptul de înaintare, să fie avansaţi în bugetul viitor. Luăm act cu satisfacţie de aceste declaraţii şi aşteptăm cu încredere înfăptuirea lor. Costin Fulga , TRIBUNA CEFERISTA Avansurile ■x Dx O delegaţie de cetăţeni din satul Lupeasca s'a prezentati d-lui Adr. Costinescu, primarul municipiului, să accelereze formalităţii pentru recunoaşterea acestui sat drept comună suburbană. Această cerere e bazată pe dispoziţiile legii de organizare administrativă, întrucât satul are peste 10 mii locuitori. D. dr. Costinescu a şi dat dispoziţiuni direcţiei cadastrului, în vederea alcătuirii schiţei, care să cuprindă viitorul perimetru al acestei comune. -----------------XXX---------------- | iii o nie soi erű m üli m.' iii mm Ps'em ia raniatai Rejeiui Carol I Societatea „Virtutea Militară (Cercul militar, Bucureşti) comunică d-lor veterani din răsboiul 1877—1878, precum şi membrilor săi, că ţintuirea coroanei de lauri pe mormântul Regelui Carol, parastasul şi sfinţirea drapelului societăţii vor avea loc irevocabil, Luni 15 Octombrie. Se vor reţine locuri în vagoane participanţilor, cari vor comunică societăţii adeziunea lor până cel mai târziu 14 c. Plecarea se va face din gara de nord cu acceleratul nr 11 la 7.50, iar din Piteşti la oră 10 cu tren special, care va sosi la Curtea de Argeș la ora 11 dim. " ■■■ / Al». 21 JVI*0 A# Viata in In tara negrilor de MIHAI TICAN RUMAHO r~' Era a treia si ultima noapte pe care o petreceam la Salum, în tovărăşia excelentului d. Brown, agentul unei importante case comerciale. Terminasem prânzul și tocmai în clipa când voiam să ne culcăm, un zgomot neobişnuit, asemenea sunetului unei tobe, mă făcu să mă scol drept în picioare. Un cor de voci acoperi în curând primul zgomot, sporindu-mi îngrijorarea până ce mi se explică origina acelui zgomot. Şeful, ca urmare a vizitei mele la dânsul, îmi trimitea o ceată de artişti din ţinut, — vreo două sute de oameni în total, — cari, văzându-mă apărând în ușă, începură să execute salturi uimitoare în sunetele tam-tam-ului, singurul instrument de muzică prin acele locuri. Erau de toate sexele și de toate vârstele, afară de fete. Aceasta îmi păru ciudat și întrebând, care era motivul acestei absenţe, mi se spuse că, după obiceiul pământului, fetele între 12—16 ani sunt ţinute închise. Mai departe,voi apune motivul acestei recluziuni care deocamdată ar părea inexplicabilă. In sfârşit, când dansurile se terminară împreună cu strigătele şi zgomotul tam-tam-ului, noaptea era destul de înaintată, aşa că î mi rămânea prea puţin timp să mă odihnesc. Orele pe care le putui consacra somnului, îmi părură minute şi nici nu mă odihnisem bine de osteneala acestor zile agitate când plecai spre Baturst, termen al următoarei mele călătorii. Acest oraş e capitala Gambonului englez şi, după informaţiile culese, o zi ar fi fost de ajuns spre a ajunge acolo. Bunul misionar însă nu mai contenea cu atenţiile faţă de mine, după toate serviciile care mi le făcuse pân’acum. îmi dete şi o călduroasă recomandaţie către d. Ousel, agent consular al Franţei la Baturst. Pornii deci la drum cu camioneta, atât de amabil pusă la dispoziţie de d. Brown şi şease negri cari primiseră ordin să mă întovărăşească până la malul fluviului Baturst. Drumul nu era dintre cele mai bune şi soarele se însărcina să-l facă şi mai rău. Nisipul, care-l acoperea cu un strat gros, îngreuia grozav mersul maşinii, pe când soarele nemilos în aceste latitudini era absolut de nesuferit. Temperatura făcea concurenţă, — cu succes de sigur, — aceleia a unui cuptor înroşit. Ochii abia puteau suporta reflecţia acestui pământ atât de neospitalier, încât chiar fiarele îl ocolesc. După vreo patru ore de drum, sosirăm la graniţa, care desparte teritorul englez de cel francez. Drept orice hotărnicire, nu văzui decât un par, care susţinea o tăbliţă cu o inscripţie prost văpsită, indicând schimbarea de proprietar. Ceva mai departe, se găsea o construcţie de trestie, asemenea tuturor acelora pe care le văzusem pân’acum şi care în această împrejurare reprezenta dominaţia engleză. Această grămadă de trestii de bambus, de paie şi de noroi nu era alta decât vama, condusă de un negru, care se intitula şef al acestui birou, cu toate că n’avea nici un subaltern, el fiind unicul funcţionar. Scâlcia franţuzeasca pe care o învăţase mulţumită relaţiilor sale continue cu teritoriul vecin, iar cele şease soţii îl întovărăşeau în această singurătate împreună cucei 3 copii pe cari îi avea de la unele din ele. Era un om destul de tânăr, căci nu trebuie să fi avut mai mult de 35 de ani şi nu părea tocmai prost, îşi cunoştea admirabil ţara şi simplele moravuri ale locuitorilor. Aceştia se supun orbeşte legilor ţării, care-i stăpâneşte şi de aceea frontiera n’are nevoie de altă hotărnicire decât de un par, fără nici un fel de gărzi sau soldaţi. Contrabanda e un lucru necunoscut prin aceste locuri şi pentru nimic în lume, negrii n’ar trece, de pe un teritoriu pe altul, nici cel mai neînsemnat obiect. Legea ordonă să se treacă totul pe la vamă şi ei se supun, ceea ce ne pare extraordinar nou, europenilor. Nu mă putui sustrage raţionamentelor vameşului, care erau de altminteri puternic sprijinite de temperatura de afară. Ar fi fost, într-adevăr, o nebunie să continuu drumul la ora aceea, aşa că mă văzui silit să aştept ca adierea serii să mai răcorească puţin pământul, care, la sosirea mea, părea că arde. Primii deci clasica piele de gazelă, în loc de scaun şi încrucişându-mi picioarele, făcui cinste proviziilor cu care mă încărcaseră amfitrionii mei din Salum. Pe la trei după amiazi, mă hotărîi să pornesc iar la drum. Dădui deci semnalul de plecare şi în câteva minute pierdurăm din vedere clădirea vămii, din uşa căreia şeful ne făcea cu mâna semne de adio. Cei 25 de kilometri, cari ne despărţeau de Alberda, trebuiau să fie străbătuţi, dupe calculele mele, în vreo două ore şi ceva. Dar se întâmplă tocmai ceea ce nu prevăzusem şi anume, că maşina noastră intră într’un fel de mlaştină, pe care şoferul n’o observase şi făcu un salt primejdios. Şease oameni, — sau şeapte, numărându-mă, — ar fi putut scoate maşina din această strâmtoare, dar şease negri şi un alb, — e nevoie de această precizare, — sunt incapabili s’o facă. Negrul e leneş din fire şi toată sforţarea celor cari mă întovărăşeau, în această împrejurare, nu era decât o uşoară legănare a corpului, fără nici o cheltuială de forţe. In sfârşit, unul din ei se duse într’un sat situat la vreun kilometru de acolo şi se înapoiă cu o ceată de 40 de negri, foarte încântaţi de a vedea un alb şi de ai face un serviciu, fără prea multă osteneală, bineînţeles. Traseră în sfârşit de frânghia de care era legată camioneta, dar cu atâta moliciune încât îmi vine să cred, că maşina a eşit singură din mlaştină, iar nicidecum datorită binevoinţii negrilor. După acest episod tragico-comic, ne continuarăm drumul şi sosirăm la Alberda, pe la opt ore seara. Nu-mi făcusem nici o iluzie asupra locuinţei şi a confortului pe care mi le-ar fi dat întâmplarea, dar, oricum, nu-mi închipuisem, că până și apa va lipsi. Iluminatul era lăsat cu totul în grija providenței divine, care, — din fericire, — se însărcină să ne trimită razele unei splendide luni, ce făcea un tablou feeric din noaptea aceasta tropicală. In lipsă de ceva mai bun, fusei nevoit să cer ospitalitate şefului satului ale cărui „Khania“, — case de trestii, — adăposteau vreo 1500 de locuitori, cari se strânseseră ca nişte muşte în jurul meu, atraşi, fără îndoială, de faptul, că un alb venea pentru prima oară printre dânşii. . (Va urma) Cel mai pasionati! romani iii de actualitate |ír