Universul, octombrie 1928 (Anul 46, nr. 228-253)

1928-10-14 / nr. 239

1742 Vă doare soatele N’are importantă cauza durerii și nici intemitatea el* Sloan’s Liniament va face să dispară Sloan’s Li­mament vindecă congestia durero­să, Încălzește și sti­­muleaz sângele Iar durerea dispare. Sloans Liniament In­i ară durerea De vânz­re prin farmacii și droguerii ? AUTOMOBILE STUDEBAKER ERSKIJIE „A D R 1 A" Reprezentanța Generală pentru România Bucureşti, Calea Victoriei 69 EXPOZIŢIE, Str. Impăcărei 23. Au sosit în depozit la ŞOFERI DE PIAŢA I AU SOSIT ULTIMILE MODELE DE J SUMME „ERSSIM“ « 81011 COEDIŢIUEI SPECIALS PENTMJ ŞOFERII m PIAŢĂ I „ADRIA« ■ras Bau nun­ n­a Bucureşti Calea Victoriei 69 2497 mamm Mwmm ISABUFEI! « Lp/l­ule ) FORMUITA ilustrului PROF. D. G.BACCELU CONTRA FRIGURI Vindecarea asigurata dupa 15 zile de cură F. B/slegi&­G­ M/lano CONCESIONAR EXCLUSIV PENTRU ROMANIA ___ G.CENTONZE­­BUCURESTI, BUL.BASARAB 37-TEl. 500/93, ­I CAPK­ODEM „s­impedică căderea părului şi formarea mă­­treţei. Prin întrebuinţarea cu CAPILOSEN „FLORA" părul devine moale şi cu aspect frumos. 2033 (UNIVERSUl) Ekpqzî la cm dtele actuale pentru învăţământul primar — In anul acesta s’au tipărit cărţi didactice în valoare de aproape o sută patru zeci de milioane lei — „Institutul pedagogic român“, a organizat o expoziţie a cărţii didactice de curs primar In Gala sa de bibliotecă (str. Victor E­­manuel 11). Sprijinit de ministerul in­strucţiunii şi „Casa şc­oalelor" a făcut apel la editurile mari, cari au răspuns cu toată promp­titudinea. S'au întocmit următoarele date statistice, asupra manua­lelor aprobate de ministerul in­strucţiunii, spre a fi întrebuin­ţate în anul şcolar 1928—1929. Pentru cl. I-a s'au tipărit 760.000 exemplare de abecedare şi aritmetică, — pentru, preţul de 18.700.000 lei. Pentru clasa II-a, 1.145.000 exemplare de citire, aritmetica şi geografie, în valoare de 51.960.000 lei. Pentru cl. IlI-a, 1.013.000 exemplare de citire, gramatică, aritmetică și geografie, în va­loare de 34.999.000 lei. Pentru cl. IV-a, 758.000 exem­plare de citire, gramatica, a­­ritmetica și geografia, în va­loare de 24.020.000 lei. Pentru cl. V-a, 490.000 exem­plare de citirea, gramatica, arit­metica, geografia, st. naturale, st. agricole și st. comerciale, în valoare de 12.815.000 lei. Pentru cl. VI, 305.000 exem­plare din citirea, gramatica, a­­ritmetica, geografia, st. fizice și st­ .comerciale, în valoare de 9.005 000 lei. Pentru cl. VII, 173.000 exem­plare din citirea, gramatica, a­­rtmetica, geografia, şt. fizice şi şt. agricole pentru sum­a de 3.400.000 lei.* In total s'au tipărit 4.644.000 exemplare pentru suma de 138.899.000 lei. In genere, apreciind cărţi*­­didactice de curs primar, expu­se în actuala expoziţie, s‘ar putea spune că scăderile cele mai frecvente se datoresc fap­tului că abecedarele sunt prea încărcate în partea introducti­vă, corespunzătoare cu exerci­ţiile pregătitoare de scriere şi citire. Gravurile su­nt lipsite de ele­mentul estetic. Unele din ele sunt excesiv de naive. Unele cărţi de citire nu con­ţin bucăţi de lectură potrivite cu puterea de înţelegere a copiilor. Iar cărţile pentru cursul pri­mar superior sunt prea teore­tice. Salonul de automobile din Paris Al 22-lea salon al triumfăto­rului agent de transport s-a des­chis în imensele săli ale încă­pătorului „Grand Palais“ din Paris, în prezenţa preşedintelui republicei, preşedintelui consi-­­ liului de miniştri, membrilor­­ guvernului şi a numeroase per­sonalităţi ilustre.­­ 37.000 (treizeci şi şapte de­­ mii!) de cai putere, în repaos­­ şi linie de bătae, ascunşi în­­ flancurile lustruite a peste 2.000 de maşini, mari şi mici, grupate în stenduri de cei 130 construc­tori expozanţi, aşteaptă cu în­credere verdictul sutelor de mii de vizitatori aiuriţi de multipli­citatea modelelor, de splendoa­rea caroseriilor, de reflexele strălucitoare ale nivelărilor şi oţelelor lustruite care te solicită într-o sută de direcţii de­odată. Automobilul a devenit nu nu­mai un instrument de agre­ment, dar mai ales un instru­ment de lucru şi de viaţă in­tensă. In secolul nostru, când mai mult ca oricând, time is money, (timpul este bani) automobilul îţi câştigă timp şi în consecinţă iţi lungeşte viaţa. E de remarcat de altfel, că singura marfă, la care preţul nu numai că nu s'a scumpit, dar a scăzut enorm faţă de cel dinainte de război, este automo­bilul. Dacă cercetăm preţurile, so­cotite în aur, găsim că preţurile de astăzi sunt sub jumătate, u­­neori chiar sub o treime sau chiar un sfert din ceea ce erau în 1914—1915. Şi mai trebue no­tat, că materiile prime, socotite tot în aur, sunt mai scumpe, ca înaintea războiului, de aseme­nea mâna de lucru. Să se mai observe că maşinile de astăzi sunt infinit mai agreabile şi mai confortabile ca cele de a­­tunci. Cum se explică acest lucru, paradoxal în aparenţă, că ma­teriile prime şi mâna de lucru scumpindu-se, produsul lor to­tuşi se efteneşte într’o măsură aşa de considerabilă ? Vom cer­ea într’un articol viitor să lă­murim această curioasă con­trazicere. Rezultatul pipăibil al acestei efteniri şi a progresului tehnic realizat este fantastica răspân­dire, la care a ajuns automobi­lul. Statistica arată că în Ame­rica se găseşte 1 automobil la 4 locuitori (copii şi bătrâni cu­prinşi !) ; in Europa, în ţările occidentale 1 la 40—60 locuitori; la noi în ţară 1 la 650, iar în Bucureşti 1 la 65 locuitori. In marile capitale, maşinile au ajuns aşa de numeroase, că aproape cotropesc suprafaţa străzilor, circulaţia nemai fiind posibilă de­cât (o, ironie a soar­­tei!) tot „în massă" ca şi fabri­­caţiunea , opririle şi plecările , făcându-se prin sem­nale cu sute­­ de vehicule dintr-o dată, iar pie-­­ tonii strecurându-se cu mari riscuri şi greutăţi prin massa trepidantă. Salonul însă prezintă această particularitate, plină de con­trast, că maşinile stau, iar pie­tonii se plimbă grăbiţi şi fără risc printre ele, alergând de la una la alta, mângăindu-le cu privirea, uneori chiar cu mâna, cântărindu-le calităţile discu­­tându-le preţurile, căutând acel veşnic schimbător echilibru în­tre dorinţă şi... puternnţă ! Trag cu urechea la vecinul din dreapta, care oscilează între un Ford şi un Hispano-Suiza : ar vrea un Hispano cu preţul unui Ford ! Sunt însă, slavă Domnului, destui alţii cari ştiu şi ce vor şi ce pot şi cari vin nu numai să admire, dar mai ales să-şi facă o idee mai precisă, de posibili­tăţile, pe care le oferă maşina modernă­, de progresele reali­zate în decursul unui an şi, dacă se poate, de tendinţele pentru anul viitor. Pentru aceia dintre cititorii „Universului“, cari intră în a­­ceastă categorie şi cari ar dori să aibă o orientaţie în acest sens, voi cerca să concentrez în­­tr’un număr viitor, observaţiu­­nile pe cari le pot face la faţa locului. Sper, că nimeni nu-mi va lua în nume de rău că n’o pot face decât peste două sau trei zile, timp necesar spre a examina ceva mai de aproape cele 2.000­­ de mașini ale celor 130 construc­tori, ascunzând în flancurile lor lustruite cei 37.000 cai pu­tere !Ing. N. Iliescu-Brâmceni Paris, Octombrie. • -------xnx——— MJ Pfiiiii La marginea satului Flă­mânda (Ilfov) s’a găsit cada­vrul unui necunoscut, în etate de 70—75 ani. Cadavrul n'are nici o urmă de violență. Din examenul făcut de d-na dr. al circ. Greaca, e exclusă ipoteza unei crime. Se fac cercetări, spre a se sta­bili identitatea mortului. Anul X*­ Ur. 239 Dumînîca 14 Octombrie 1828 Cronica dramatică TEATRUL INTIM.— „Amsuint de carton" (Bana sa casadeu? naive), comedie in 3 acte de Jacques Dévai Noua companie dramatică, de sub direcţia d-lui Const. To­­neanu, a deschis stagiunea, în eleganta sală de spectacole din imobilul societăţii „Tinerimea Română“, cu o comedie amu­zantă şi spirituală: „Amantul de carton" (Dans sa candeur naive) de Jacques Déval. „A­­mantul de carton" e o comedie fină de conversaţiune. Dialogul, care se revarsă ca o cascadă, are o bună ţinută literară, d­e sprinten, subtil, spiritual, interesant prin unele replici neprevăzute. Subiectul e aproape banal , dar totul rezidă în tratare, în manieră, în măestria autorului de a conduce conversaţia şi de a exploata, în mod inteligent, unele situaţii şi incidente. Si­mona e o demi-mondenă, care s’a despărţit de amantul ei, pentru că acesta o înşela. Simo­na caută să-l uite şi de aceea îşi petrece nopţile prin casino­­uri şi teatre. Un tânăr „gigolo“, sărac, se amorezează nebun de frumoasa demi-mondenă şi pe când se găsea, într’un bar elegant, îi face tradiţionala declaraţie. Si­mona, care tot iubea pe fostul ei amant, îşi bate joc de tâ­nărul amorezat; dar, apoi, îl angajează, ca amant... de car­ton. Scopul urmărit de Simona era, ca André să o păzească, să o apere, la nevoe, de a nu că­dea... iarăș în ispită , fostul a­­mant trona încă în inima sa. André acceptă acest ciudat angajament tocmai în clipa când ex-amantul Simonei des­chisese atacul. André dispune de un arsenal întreg de arme spre a putea cuceri pe Simona: stăpân pe voința sa, el nu caută să abu­zeze de nicio situaţie delicată, dar face tot ce-i dictează inteli­gența şi dragostea, ca să înlă­ture personajul misterios. Insinuant, diabolic, autoritar, stăruitor şi tenace, Andre uzea­ză de toate mijloacele, chiar cele mai disperate şi comice, spre a nu pierde pe Sim­ona. Fostul amant este înlăturat, graţie abilităţii lui André şi Simona, învinsă, se declară per­fect satisfăcută de rezultatul bătăliei. Interpretarea a fost ireproşa­bilă. Atât d-şoara Marietta Ra­­reş, care a dovedit de astă da­tă că dispune de mari mijloace de comediană, cât şi d. Const. To­­neanu, care e stăpân desăvâr­şit pe arta sa, au reuşit să cre­eze două personaje eminamen­te parisiene şi au izbutit, fără nici o sforţare, fără niciun ar­tificiu, să redea tot farmecul acestei comedii amuzante şi fine ,care se bazează aproape numai pe conversaţiune şi pe jocul interesant, dar primej­dios, al nuanţelor. D-şoara Ma­rietta Rareş în personajul Si­monei, a ştiut să redea toată acea frământare interioară a femeii, care iubeşte pasional , care se zbate în propria sa slă­biciune, dar sfârşeşte prin a fi învinsă tocmai de bărbatul ce-l dispreţuia. Scenă de la telefon a fost foarte bine detailată , iar tranziţia treptată de la o stare sufletească, la alta, din actul III, a eroinei, a fost subliniată de d-şoara Rareş printr’un joc de scenă inteligent şi plin de nervozitate. André este un per­sonaj curios în comedia moder­nă. El nu e nici tradiţionalul tip al tânărului timid, nici cunos­cutul „gigolo“ stupid şi pre­tenţios. André în aparenţă e ti­mid, dar dispune de o inteli­genţă deosebită şi de o voinţă suficient afirmată. D. Const. Toneanu a făcut din personajul lui André o creaţiune artistică interesantă, care va conta în cariera sa. D. Leon Lefter a schiţat în mod reuşit tipul amantului ex­perimentat. Publicul s’a amuzat bine. U­­răm nouii campanii dramatice succes. Romicus Lupta funcţionările comerciali Joi seară, s-a ţinut la sediul „Uniunei funcţionarilor din co­merţ, industrie, bănci şi biro­uri“, din str. Blănari 14, o im­portantă şedinţă a comitetului central de conducere. ORARIUL IN BĂNCI D. IVAN I. EFTIMESCU, care a presidat, a făcut constatarea că în luna acordată de ministe­rul muncii pentru experimenta­rea unui orariu în bănci s’au făcut abuzuri din partea câtor­va instituţiuni financiare din Capitală, funcţionarii fiind o­­bligaţi a lucra ore suplimentare gratuite. După o lungă discuţiune s’a hotărît ca la conferinţa, care va avea loc în curând la ministe­rul muncii, reprezentanţii „U­­niunei“ alături de cei ai „Aso­ciaţiei“ să susţină orariul unic şi continuu de 7 ore. ORARIUL IN MAGAZINE D. M. MELICHSON, a comu­nicat că mai toate secţiunile „Uniunei“ din provincie recla­mă aplicarea orariului şi a re­­pauzului, care este inexistent în oraşele şi târgurile ţării. D-sa cere ca o delegaţiune nu­meroasă a Uniunii să se pre­zinte d-lui I. G. Duca, ministru de interne şi d-lui dr. N. Lupu, ministrul muncii, pentru a cere ca să se ordone autorităţilor sub ordine aplicarea legii. ORARIUL LA DROGHERII D. I. NICOLAESCU, a comuni­cat că ministerul muncii reve­nind asupra dispoziţiunei care hotăra închiderea drogheriilor la ora 7 seara, a dat o nouă deci­zie care însă, nu este respectată de patronii droghişti şi anume: Drogheriile vor funcţiona până la ora 8 iar funcţionarii vor fi liberaţi la ora 7. Ori se constată că funcţionarii sunt reţinuţi de către patronii lor până la ora 8. Comitetul a hotărât să se îna­inteze ministerului muncii un memoriu protest cerând ca dro­gheriile să se închidă la ora 7 seara. D. IOAN EFTIMESCU, a fost de părere să se intervie direct pe lângă ministrul muncii pen­tru a reveni la prima decizie mi­nisterială, adică închiderea dro­gheriilor la ora 7 seara. CAMPANIA PENTRU OBŢINE­­REA LEGILOR D. GOGU NICULESCU şi VIC­TOR WEISMANN, au făcut con­statarea că numărul concedieri­lor se înmulţeşte. Pe de altă parte funcţionarii bătrâni sunt concediaţi, ei neavând cui să se adreseze pentru un ajutor de trai. Trecându-se, la discuţiunea a­­cestor importante chestiuni s’a hotărît ca Uniunea să înceapă o viguroasă campanie pentru obţinerea legilor de protecţiune. TRIAJUL FUNCŢIONARILOR STRĂINI D. GHEORGHE POPESCU, a­ cerut ca comisiunile pentru controlul străinilor să nu mai acorde, ori­cum­ ar fi interven­­ţiunile, nici o prelungire de şe­dere în ţară a funcţionarilor particulari străini. Elementul salariat străin a a­­juns să copleşească pe cel indi­gen, din care cauză se accen­­tuiază mai mult şomajul, care bântue numai printre salariaţii indigeni. ACŢIUNEA CULTURALA D. IACOB, secretarul cultural, a cetit întregul program cultu­ral.începând de la 27 octombrie ce se vor ţine, regulat, şezători li­terare şi artistice, conferinţe, concerte religioase, etc.­­rj m c— Ex-kaizerul cumpără un «5©­­raeslu Colonia, 11 (telegr. part.). — Ex-Kaizerul Wilhelm a cumpă­rat dela latifundiarul olandez Van Heeg domeniul Heeren­­berg dela granița germano-o­­landeză. Explozia unei bombe într’un tren indian Bombay, H (telegr. part.) — Intr’un tren care mergea spre Bombay s’a produs, cam la vre-o 230 k­m. în direcţia Nord-Est de acest oraş, explozia unei bombe. Două vagoane au fost complet distruse. Patru călători au fost omorâţi, iar zece grav răniţi. S’a crezut la început că este vorba de un atentat contra con­ducătorului naţionalist indian Sir Sankaran Nair, care s’a pus de bună voe, la dispoziţia com­i­­siunei Simon, însărcinată cu pregătirea constituţiei indiene. Cercetările de până acum au stabilit, că bomba n’a fost a­­runcată, ci a explodat din în­tâmplare. Autorităţile cred, că a fost pusă în tren de un grup de complotişti, spre a fi trans­portată cu trenul la Bombay, unde se plănuise un atentat contra membrilor comisiei Si­mon, cari urmau să sosească a­­colo.­­ Opera de distrugere a explo­ziei este din cele mai groaznice. Din cele două vagoane distru­se, n’a mai rămas decât sche­letul de fer.­­ Sfărâmăturile vagoanelor au fost aruncate, peste sârmele de telegraf, la o distanţă de peste o sută de metri. Părţile de fer ale vagoanelor au fost pur şi simplu îndoite, iar­­ spaţiul din­tre sine s’a produs o gaură a­­dâncă. . In mai toate administraţiile publice, în ultimii ani, dacă prin acordarea de sporuri nu s‘a ajuns la salariile aur, în schimb avansările s’au dat des­tul de mulţumitor, înlesnind u­­nor impiegaţi intraţi în slujbă după război, să ajungă până la gradul de şef de birou. La calea ferată, avansările nu s-au făcut în aceeaş proporţie, deşi în această administraţie munca este intensă, de zi şi de noapte, fără sărbători şi plină de responsabilitate. Ar părea curios ca o institu­ţie care are şi venituri să-şi ne­glijeze atât de mult impiegaţii ei. Dacă reamintim că, trecând repetat din direcţie generală în subsecretariat, şi-a schimbat conducerea aproape anual, sau la doi ani, în cea mai fericită împrejurare, iar în sânul ei s’au produs un noian de orga­nizări şi reorganizări, cari au atras prima atenţie a celor în drept, nu ar trebui să ne mai mirăm că slujbaşi integri au rămas 6-7 ani neavansaţi. Statul personal al căilor fera­te e plin de imp. de mişcare, mecanici, picheri, şefi de depo­zite sau staţie, lucrători, etc. cari , deşi sunt calificaţi cu nota : „foarte bun“ aşteaptă za­darnic o avansare, fiind ajunşi la drepturi de elemente cari făcându-se pasibili de pierderea stagiului de avansare — ar fi trebuit distanțate. Astăzi are drept legal la a­­vansare un impiegat care, fă­­cându-se vinovat de o culpă oarecare, a fost pedepsit acum 5—6 ani cu 2-3 ani întârziere de la avansare, deoarece peste acel termen s’au adăogat alţi 3 ani stagiu bun ; dreptul lui este egal cu al colegului care, nesuferind nici o pedeapsă aşteaptă zadar­nic o înaintare de mai bine de 6 ani. Şi trebue să menţionăm că dreptul la înaintare dela un grad la altul, şi dintr'o funcţie într'alta, sunt stipulate catego­ric de legi şi regulamente spe­ciale. Nu er a ţinut însă seamă de ele, pentru că— schimbându-se mereu conducerea superioară, precum şi comandamentele in­terioare : inspecţii, direcţii, re­gionale, etc. — nimeni din cei noui veniţi nu cunoşteau decât mai târziu adevărata stare de lucruri. Nu mai puteau însă îndrepta răul, atunci când ar fi putut-o face pentru că o nouă schimba­re, aducea noui oameni la con­ducere. In tot acest timp personalul a aşteptat, sperând din an în an că drepturile lui consfinţi­te, vor fi recunoscute, dându-se fiecăruia avansarea impusă de instrucţia de personal. Şi au trecut astfel ani după ani, în care timp fiecare a lu­crat la postul său, contribuind cu aportul lui, mare sau mic, la opera de propăşire a căilor ferate. Iubind ţara, închinându-se Tronului devotându-se institu­ţiei, ceferiştii — români şi mi­noritari — înţeleg să rămână mai presus de toate vrednici os­taşi ai armatei a doua, cum au fost numiţi cei peste 125.000 muncitori intelectuali şi ma­nuali ai drumului de fer. Astăzi aşteaptă dela direcţiu­nea generală înaintare slujbaşi eminenţi, ale căror drepturi s'au împlinit cu ani în urmă. Şi sunt mulţi, foarte mulţi, pen­tru că până acum nedreptatea faţă de el a fost mare, foarte mare. Cerinţa lor de avansare a le­gitimată nu numai de nevoile curente ale vieţii de azi, cât mai ales de grija pensionării. Pierzând câte 2-3 grade la a­­vansare, înseamnă că la stagiul de pensie, ce se apropie pentru mulţi— cei vechi mai ales cari au dus în spinare drumul de fer — leafa de bază rămâne mai mică cu 100-150 lei lunar, şi este mult pentru un om ne­voiaş, când la ea se adaugă spor­turile actuale. Această stare de lucruri este dureros constată de Însuşi d. Theodorescu, directorul gene­ral, care caută modalitatea de a satisface pe toată lumea cu drepturi. Un început a şi făcut în luna trecută, în limita rezervei buge­tare, urmând ca până la 1 ia­nuarie să sporească mult numă-­­rul celor înaintaţi. Asupra modului cum s-au făcut recentele avansări şi în­drumărilor ce s'au dat pentru cele viitoare, vom reveni cu da­te ce interesează massa ceferis­tă şi satisface multe nedumeriri ce s’au ivit *­­ La Arad, d. director general, cu ocazia sfinţirii drapelului fi­lialei „Expresul“ a asigurat că va lua măsuri ca, toţi acei cari au vechimea legală, şi nu au restricţii la dreptul de înainta­re, să fie avansaţi în bugetul viitor. Luăm act cu satisfacţie de a­­ceste declaraţii şi aşteptăm cu încredere înfăptuirea lor. Costin Fulga , TRIBUNA CEFERISTA A­vansurile ■x Dx­ O delegaţie de cetăţeni din satul Lupeasca s'a prezentati d-lui Adr. Costinescu, primarul municipiului, să accelereze for­malităţii­ pentru recunoaşterea acestui sat drept comună sub­urbană. Această cerere e bazată pe dispoziţiile legii de organizare administrativă, întru­cât satul are peste 10 mii locuitori. D. dr. Costinescu a şi dat dispoziţiuni direcţiei cadastru­lui, în vederea alcătuirii schi­ţei, care să cuprindă viitorul perimetru al acestei comune. -----------------XXX---------------- | iii o nie soi­ erű m üli m.' iii mm Ps'em ia raniatai Rejeiui Carol I Societatea „Virtutea Milita­ră (Cercul militar, Bucureşti) comunică d-lor veterani din răsboiul 1877—1878, precum şi membrilor săi, că ţintuirea co­roanei de lauri pe mormântul Regelui Carol, parastasul şi sfinţirea drapelului societăţii vor avea loc irevocabil, Luni 15 Octombrie. Se vor reţine locuri în va­goane participanţilor, cari vor comunică societăţii adeziunea lor până cel mai târziu 14 c. Plecarea se va face din gara de nord cu acceleratul nr 11 la 7.50, iar din Piteşti la oră 10 cu tren special, care va sosi la Curtea de Argeș la ora 11 dim. " ■■■ / Al». 21 JVI*0 A# Viata in­ In tara negrilor de MIHAI TICAN RUM­AHO r~' Era a treia si ultima noapte pe care o petreceam la Sa­­lum, în tovărăşia excelentului d. Brown, agentul unei im­portante case comerciale. Terminasem prânzul și tocmai în clipa când voiam să ne culcăm, un zgomot neobişnuit, ase­menea sunetului unei tobe, mă făcu să mă scol drept în pi­cioare. Un cor de voci acoperi în curând primul zgomot, sporindu-mi îngrijorarea până ce mi se explică origina a­­celui zgomot. Şeful, ca urmare a vizitei mele la dânsul, îmi trimitea o ceată de artişti din ţinut, — vre­o două sute de oameni în total, — cari, văzându-mă apărând în ușă, începură să exe­cute salturi uimitoare în sunetele tam-tam-ului, singurul in­strument de muzică prin acele locuri. Erau de toate sexele și de toate vârstele, afară de fete. Aceasta îmi păru ciudat și întrebând, care era motivul a­­cestei absenţe, mi se spuse că, după obiceiul pământului, fe­tele între 12—16 ani sunt ţinute închise. Mai departe,voi apune motivul acestei recluziuni care deocamdată ar părea inexplicabilă. In sfârşit, când dansurile se terminară împreună cu stri­gătele şi zgomotul tam-tam-ului, noaptea era destul de îna­intată, aşa că î mi rămânea prea puţin timp să mă odihnesc. Orele pe care le putui consacra somnului, îmi părură m­inute şi nici nu mă odihnisem bine de osteneala acestor zile agi­tate când plecai spre Baturst, termen al următoarei mele că­lătorii. Acest oraş e capitala Gambonului englez şi, după in­formaţiile culese, o zi ar fi fost de ajuns spre a ajunge a­­­colo. Bunul misionar însă nu mai contenea cu atenţiile faţă de mine, după toate serviciile care mi le făcuse pân’acum. îmi dete şi o călduroasă recomandaţie către d. Ousel, agent consular al Franţei la Baturst. Pornii deci la drum cu camioneta, atât de amabil pusă la dispoziţie de d. Brown şi şease negri cari primiseră or­din să mă întovărăşească până la malul fluviului Baturst. Drumul nu era dintre cele mai bune şi soarele se în­sărcina să-l facă şi mai rău. Nisipul, care-l acoperea cu un strat gros, îngreuia grozav mersul maşinii, pe când soa­rele nemilos în aceste latitudini era absolut de nesuferit. Temperatura făcea concurenţă, —­ cu succes de sigur, — a­­celeia a unui cuptor înroşit. Ochii abia puteau suporta re­flecţia acestui pământ atât de neospitalier, în­cât chiar fiarele îl ocolesc. După vre­o patru ore de drum, sosirăm la graniţa, care desparte teritorul englez de cel francez. Drept orice hotăr­nicire, nu văzui de­cât un par, care susţinea o tăbliţă cu o inscripţie prost văpsită, indicând schimbarea de proprietar. Ceva mai departe, se găsea o construcţie de trestie, ase­menea tuturor acelora pe care le văzusem pân’acum şi care în această împrejurare reprezenta dominaţia engleză. A­­ceastă grămadă de trestii de bambus, de paie şi de noroi nu era alta de­cât vama, condusă de un negru, care se intitula şef al acestui birou, cu toate că n’avea nici un subaltern, el fiind unicul funcţionar. Scâlcia franţuzeasca pe care o învăţase mulţumită re­laţiilor sale continue cu teritoriul vecin, iar cele şease soţii îl întovărăşeau în această singurătate împreună cu­­cei 3 copii pe cari îi avea de la unele din ele. Era un om destul de tânăr, căci nu trebuie să fi avut mai mult de 35 de ani şi nu părea tocmai prost, îşi cunoştea admirabil ţara şi simplele moravuri ale locuitorilor. Aceştia se supun orbeşte legilor ţării, care-i stăpâneşte şi de aceea frontiera n’are nevoie de altă hotărnicire decât de un par, fără nici un fel de gărzi sau soldaţi. Contrabanda e un lucru necunoscut prin aceste locuri şi pentru nimic în lume, negrii n’ar trece, de pe un teritoriu pe altul, nici cel mai neînsemnat obiect. Legea ordonă să se treacă totul pe la vamă şi ei se supun, ceea ce ne pare extraordinar nou, europenilor. Nu mă putui sustrage raţionamentelor vameşului, care erau de altminteri puternic sprijinite de temperatura de a­­fară. Ar fi fost, într-adevăr, o nebunie să continuu drumul la ora aceea, aşa că mă văzui silit să aştept ca adierea serii să mai răcorească puţin pământul, care, la sosirea mea, pă­rea că arde. Primii deci clasica piele de gazelă, în loc de scaun şi încrucişându-mi picioarele, făcui cinste proviziilor cu care mă încărcaseră amfitrionii mei din Salum. Pe la trei după amiazi, mă hotărîi să pornesc iar la drum. Dădui deci semnalul de plecare şi în câteva minute pierdurăm din vedere clădirea vămii, din uşa căreia şeful ne făcea cu mâna semne de adio. Cei 25 de kilometri, cari ne despărţeau de Alberda, tre­buiau să fie străbătuţi, dupe calculele mele, în vreo două ore şi ceva. Dar se întâmplă tocmai ceea ce nu prevăzusem şi anume, c­ă maşina noastră intră într’un fel de mlaştină, pe care şofe­rul n’o observase şi făcu un salt primejdios. Şease oameni, — sau şeapte, numărându-mă, — ar fi putut scoate maşina din această strâmtoare, dar şease negri şi un alb, — e nevoie de această precizare, — sunt incapabili s’o facă. Negrul e leneş din fire şi toată sforţarea celor cari mă întovărăşeau, în această împrejurare, nu era decât o uşoară legănare a corpului, fără nici o cheltuială de forţe. In sfâr­­şit, unul din ei se duse într’un sat situat la vreun kilome­tru de acolo şi se înapoiă cu o ceată de 40 de negri, foarte încântaţi de a vedea un alb şi de­ ai face un serviciu, fără prea multă osteneală, bine­înţeles. Traseră în sfârşit de frânghia de care era legată camio­neta, dar cu atâta moliciune în­cât îmi vine să cred, că maşina a eşit singură din mlaştină, iar nicidecum datorită binevoinţii negrilor. După acest episod tragico-comic, ne continuarăm dru­mul şi sosirăm la Alberda, pe la opt ore seara. Nu-mi fă­cusem nici­ o iluzie asupra locuinţei şi a confortului pe care mi le-ar fi dat întâmplarea, dar, oricum, nu-mi închipuisem, că până și apa va lipsi. Iluminatul era lăsat cu totul în grija providenței divine, care, — din fericire, — se însărcină să ne trimită razele unei splendide luni, ce făcea un tablou feeric din noaptea aceasta tropicală. In lipsă de ceva mai bun, fusei nevoit să cer ospitalitate şefului satului ale că­rui „Khania“, — case de trestii, — adăposteau vreo 1500 de locuitori, cari se strânseseră ca nişte muşte în jurul meu, atraşi, fără îndoială, de faptul, că un alb venea pentru prima oară printre dânşii. . (Va urma) Cel mai pasionati! romani iii de actualitate |ír

Next