Universul, noiembrie 1928 (Anul 46, nr. 254-279)

1928-11-25 / nr. 275

Urna lampă decide itru ca să obţineţi dela hautoarleur-ul Dvs. ;a cea mai naturală, Teleunken vă permite ea printre diferite lămpi ase hautoarleur( printre altele şi lampa excelentă RE 124, v -1 tensiune anodică dela 40—100 volţi) şi ne întrecuta RE 134, care nu numai Întăreşte, ci şi amplifică In mod considerabil. Cereți aceste lămpi de la vânzători! Lampa RE 124 costă: Lei 450, Lampa RE 134 costă: Lei 390. LĂMPI TELEFONKEN L&mpila cu garanție dublui Construite de Yerefankan, — fabricate de Osram TRETORN GÁLOM si SOSOM '//. ENQROS BIBESCU VODÁ I VtIOWWJVWjJmk 2 Comoaierea vieţii provoacă nervositatea lumii actuale. Din cauza aceasta, dacă suferiţi de orice iritaţie, dacă n’aveţi poftă de mâncare, dacă suferiţi de cefalee, dacă sunteţi deprimaţi, întrebuinţaţi numai . Care a dat IN DECURS DE 20 ANI REZULTATE FOARTE BUNE. NUMAI IN FLACOANE ORIGINALE I Se poate procura din fiecare farmacia sau drogherie. Depozit central pentru România: Laboratorul farmaceutic „Sanitas’’, Arad. ^94 MIMI PERIiuil Maculatoare de 50,100,150,200 file se găsesc de vânzare cu preţuri reduse la administraţia carului „UNIVERSUL“ 33 Rectama este suberul comerțuui um vi.. (‘JL Iar chestiunea neosalvarsanului Ehrlich — Au apărut un comerţ cutii fără serii şi numere de control — „Universul” a fost primul ziar, care a dat acum 6 ani, alarma cu privire la diferitele ambalaje sub care se importă Neosalvarsanul „exclusiv destinat României”, semnalând pericolul unor grave accidente, cari din nenorocire n’au întârziat să se producă. Reprezentanţii casei Farbwerke vorm. Höchst a. M. prin răspunsul dat şi publicat în „Universul" nr. 200 din 5 Septembrie 1922 a;i arătat că schimbarea banderolelor şi ambalajului mondial s'a făcut: „Spre a evita introducerea în ţară şi mai ales exportarea din Germania în ţara noastră a PRODUSELOR FALSIFICATE car din păcate se fabrică în alte ţări“. Casa importatoare după ce a recunoscut, că din „păcate există neosalvar sau falsificat“ şi-a terminat răspunsul luându-şi angajamentul să dea „explicaţiuni mai detailate şi ştiinţifice de îndată ce le va căpăta din partea fabricai Meister Lucios”.* Cititorii noştri îşi reamintesc alarma pe care am dat-o, văzând că în loc de „explicaţiunile promise", au început să fie introduse în ţară stocuri de neosalvarsan, pe a căror bandeletă de control erau „diferite menţiuni” ambalajul nemai corespunzând celuiondial. Prin Martie 1923, direcţia generală a serviciului sanitar de atunci pentru calmarea spiritelor a dat un „comunicat”, care n’a dat nici o deslegare importantei probleme pusă în discuţia publică. Motivul îl vom veni dea mai la vale. Cum prevăzusem numeroase accidente mortale sau produs, provocate de o faimoasă serie B. Doliul din atâtea familii a făcut ca ministerul sănătăţii, printre altele în conformitate cu avizul comisiunii compusă din d-nii profesori dr. Cantacuzino, S. Nicolau, Mezincescu şi general dr. Potârcă să decidă: „Să nu se mai permită importul în ţară decât a transporturilor de neosalvarsan ce au certificatul de origine cu indicaţia PRECISA A SERIILOR ŞI NUMERILOR DE FABRICAŢIUNE”. Cum era şi natural, accidentele mortale provocate de neosalvarsau au pus în gardă, atât pe medici, cât şi marele număr da suferinzi. Trebuia căutată deci o soluţie care să redea încrederea în preparatu lui Ehrlich. Şi s’a găsit Dovada neo far fiolele apărute ulterior în comerţ, cu menţiunea de mai jos, tipărită pe bandeleta de control, pe care o redăm în facsimil. I Imperiul sub controlul Ministerului Sănătăţei Publice vM (Direcţiunea Centrală a Serviciului Sanitar) Iată o procedură care este rezervată numai neosalvarsanului Ehrlich. Ea aduce desigur o nedumerire în spiritul marelui public, făcându-l să creadă că ministerul sănătăţii îşi are o organizaţie specială care se ocupă cu controlul tuturor fiolelor ce intră în ţară. Dar această organizaţie nu există, după cum nu a fost abrogată nici dispoziţia ca : ,,să se introducă in ţară numai transporturi de neosalvarsan cu INDICAŢIA PRECISA A SERIILOR ŞI NUMERILOR DE FABRICAŢIUNE“. ♦ Constatăm apariţia in comerţ a unei mari cantităţi de neosalvat sau Ehrlich care pe fundul exterior al cutiei de ambalaj, nu mai are imprimat ca dsoMoniu, NICI SERIA, NICI NUMĂRUL RESPECTIV DE CONTROL. Concomitent cu acest fapt, citim publicaţiuni cu cele mai grase caractere spre a se atrage şi atenţia marelui public asupra invitării medicilor de a lua parte la proecţiuni cinematografice cu privire la fabricarea neosalvarsanului. Aceasta în dorinţa de a se crea atmosfera necesară desfacerii cât mai grabnice a sus menţionatului stoc, introdus în ţară, stoc care IAR NU CORESPUNDE modelelor depuse la birourile vamale, aşa cum prevede legea sanitară. Ne îndeplinim o Îndatorire cetăţenească atrăgând atenţiunea atât corpului medico-farmaceutic, cât şi miilor de suferinzi asupra faptului că „ACESTE NOUI CUTII'' ce au inundat acum piaţa, conţin un neosalvax sau (?) a cărui putere de solubilitate este atât de redusă, încât TREBUE SA TREACA TIMP ÎNDELUNGAT PANA CE PRAFUL DEN FIOLA SA SE DISOLVE, lăsând de multe ori rezidii solide. Se ştie însă că: NEOSALVARSANUL PUR TREBUE SA SE SOLVE COMPLET IN APA SI SA FIE LIBER DE IMPURITĂŢI. Cutiile lipsite de SERIILE ŞI NUMERILE DE CONTROL, chiar dacă ar conţine droguri inofensive. In loc de toxice, crima este tot atât de mare, deoarece se aduce un grav prejudiciu suferinzilor făcându-i să Îşi piardă timpul In zadar, supunându-se unui tratament cu un preparat a cărui putere terapeutică este dubioasă Această disconsiderare pentru sănătatea publică trebue să înceteze cu atât mai mult, cu cât RECENT s’au înregistrat In SPITALELE NOASTRE NOUI ACCIDENTE GRAVE, unele chiar mortale. Dr. M. ROTTMANN Directorul „Presei Sanitare’’ IM MATEI fără nici o dobândă vă puhi poura orio lei di mărfui ca raara mlesirra dsolata: Mu MfUan a m si ii mim Mantouri da damă Haine deplete, tnfrcămite şi neimîflirtite Blănuri, Mătăsuri, Stofa, SifoaneZefirurMndianuri.Sarcheturi încălţăminte, robi ă, ele. 1 AM Cil PJE MCO Vi CI Sir. Doamnei No. 18, fost Str. Parîs. Tel 33678 Atelier special pentru croitorie. Croială ireproşabilă e execut! întocmit uniforma noua pentru D-nii Ofiţeri de poliţie. LA Mfi nu MITŐL MAGAZIN 99 CITIŢI UNIVERSUL LITERAR” mmea Justiţia militară CONDAMNAREA UNUI COMUNIST La secţia Il-a a consiliului de război al corpului II armată sub preşedinţia d-lui col. Vâlcu, s-a judecat procesul comunistului Iosif Baltach, acuzat de contravenţie la legea pentru reprimarea unor infracţiuni la ordinea publică, prin aceea, că în ziua de 8 Aprilie a fost găsit pe linia de centură în apropierea închisoarei militare Jilava, unde voia să introducă broşuri cu caracter subversiv. Prins asupra faptului, a declarat că fusese rugat de mama deţinutului Sabetay să-i ducă alimente, dar pierzând trenul, s’a dus pe jos şi a rătăcit drumul. întâmplarea a făcut să aibă şi manifeste asupra sa. In instanţă s’a făcut dovada, că acuzatul s'a despărţit în Kara Filaret de un prieten care a dus alimentele lui Sabetay, iar el a luat maşina şi avea manifestele al ei. In urma concluziunilor puse de d. căp. Traian Mihail, comisar regal, consiliul a condamnat pe Iosif Baltach la un an închisoare. CONDAMNAŢI Secţia I a consiliului de război al corpului II armată sub preşedinţia d-lui col. Botescu, fotoliul ministerului public ocupat fiind de d. căp. Dan Pascu, comisar regal, a judecat şi condamnat la 4 luni închisoare pe soldatul Dumitrescu Dumitru, din reg. 21 inf., acuzat de furt. Deasemeni, a fost condamnat la 6 luni închisoare soldatul Niculescu Alexandru din detaşamentul trupei M. St. M. acuzat de dezertare în ţară şi risipire de efecte. Soldaţii Grosu Ştefan, din regimentul 3 artilerie şi Mihalache Gh., de la manutanţa Brăila, acuzaţi că au furat un sac cu zahăr, au fost condamnaţi primul la 3 luni, iar al douilea la 6 luni închisoare. UN CAZ „ SUI GENERIS” In faţa consiliului de revizie al armatei s’a prezintat dri următoarea speţă interesantă. Plutonierul major Marin Constantin, dela Cercul de recrutare Chişinău fiind judecat de consiliul de război din acel oraş, şi-a luat ca apărător pe avocatul Gheorghe Bonciu, maior în rezervă. Instanţa de judecată nu a admis ca apărător pe susnumitul avocat, pe motiv că plutonierul fusese judecat şi condamnat de consiliul de război din Chişinău pe când maiorul Bonciu mai funcţiona ca prim comisar regal. Judecat din nou, a fost condamnat la un an închisoare. Contra acestei sentinţe, plutonierul Marin Constantin a declarat recurs invocând ca motiv violarea dreptului de apărare, intrucât consiliul numai prin exces de putere a înlăturat pe avocatul său ales, la care are dreptul după lege. . Deşi maiorul Bonciu nu fusese declarat apărător la Indeplinirea formalităţilor art. 103, consiliul de revizie a apreciat, că dreptul de apărare a fost nesocotit şi în consecință, a admis recursul, casând cu trimitere spre o nouă judecată la consiliul de război al corpului IV armată. XII * Donaţiuni in bani primite de soc. „Crucea Roşie” pentru populaţia lipsită de hrană din Basarabia Ministerul industriei lei 200.000 Soc. „Româno-Americană” lei 50.000 Uzinele şi domeniul „Reşiţa” lei 120.000 Titan, Nadrag, Calan lei 100.000 D-na El. Cantacuzino lei 500 Filiala Severin lei 7.000 Banca Viticolă lei 5.000 Pietroşani lei 200.000 Minist. comunicaţilor lei 250.000 Comunicaţii pe apă lei 100.000 D-na A. E. Too D. Cristescu, în memoria soţiei lei 200 D-na F. Georgescu, în memoria fiului lei 100 anul XLVI No. 275 Duminică 25 Noembrie 1923 ri vasului „m“ Povestirea unui pasager, Senor William Carso Quiros de la consulatul Argentinei din New-York Primul indiciu că se petrecea ceva grav cu „Vestris" l-am avut Sâmbătă seara 10 Noembrie pe la ora șease după ce părăsisem docurile de la Holoken, când vasul începu să se plece puternic spre tribord. Duminică dimineaţa intrarăm într’o uşoară furtună şi înclinaţia vaporului ajunse la 20 grade rămânând staţionară până seara. Vasul se clătina puternic de la tribord spre babord asvârlind paturile şi mobilele în toate direcţiile. Toţi pasagerii fură siliţi să stea pe puntea superioară deoarece punţile inferioare ocupate de clasa I, a II şi chiar a IlI-a, erau inundate de apă. Maşinel° mergeau încet şi înclinaţia părea că se accentuiază. Luni, 12 Noembrie, pe la 4 a. m. motorul luminei electrice se defectă şi vasul fu cufundat in întuneric, încă de Duminica dimineaţa, pe la ora 10.30, pasagerii fuseseră echipaţi cu centurile de salvare, cu toate acestea îmi făcea impresia că echipajul nu-şi da seama de gravitatea situaţiei, sau poate erau în aşteptarea vreunui răspuns la meoagiul trimis prin radio. Bucătăria era închisă şi nu ni senrete nimic de mâncare până la ora 11, când chelnerii împărţiră banane. Asta ne fu toată mâncarea şi luni când ni se mai împârţiră şi câteva prăjituri pe când stăm toţi înşiraţi pe punte. La ora 11 vasul se clătină puternic de două ori. In sala de mâncare apa era de vreo trei picioare şi uşile fuseseră închise. La a doua clătinare a vaporului mobilele se rostogoliră în toate părţile şi uşile se deschiseră de perete. In timpul acesta oamenii echilagiului se căsneau să scoată apa cu găleţile, — era ca şi când ar fi încercat să golească un râu cu un pahar, — și asvârleau perie bord încărcăturile mai ușoare. Mă dusei la căpitan și-l intrebai dacă era vreo primejdie. — Nici una îmi răspunse el, vom repara în curând totul”. Sunt sigur că în momentul acela căpitanul își da perfect seama că vasul era pierdut Poate că din mândrie nu voia sâ ceară ajutor, până în ultimul moment. Nu vreau să ponegresc memoria unui om care s’a scufundat împreună cu vasul său, dar fără voie mă cuprinde indignarea când mă gândesc că tragedia aceasta ar fi putut fi evitată dacă s’ar fi dat la timp semnalul S O. S. Nu sunt fricos din fire, dar lai dau seama de situaţie şi neluând în seamă asigurările căpitanului îmi pusei pe sub haină o centură de salvare. Câţiva dintre pasageri râseră de mine pe când mă plimbam pe punte. „Nu e nici o primejdie, îmi spuneau ei, căpitanul ne-a spus să fim liniştiţi“. In sfârşit pe la orele 11 pasagerii nu mai putură fi înşelaţi. Oricine avea ochi vedea că „Vestris“ va pieri. Nu voi uita,nici odată clipa în care căpitanul dete în sfârşit ordinul să se lanseze bărcile de salvare. Alb la faţă, fără şapcă pe cap sta in mijlocul punţii cu un aer abătut dar totuş calm. „Copiii şi femeilor la dreapta!" strigă el. Fu o năvală generală şi femeile şi copii fură urcaţi în cele două bărci, care nici nu se putură depărta de lângă vapor, scufundându-se împreună cu povata lor omenească. Vădit neîndemânateci la mânuirea bărcilor de salvare, oamenii echipagiului nu erau în stare să descurce nici frânghiile cu care erau legate de flancurile vaporului. Nu știu dacă și căpitanul își da seama de acest lucru. In sfârșit fură iama e barca nr. 4 apoi nr. 6 urmate de nr. 8 în care se descoperi o gaură pe care, marinarii se apucară îndată s-o repare. Am stat pe bord până în ultima clipa împreună cu d. Militara W. Daries — corespondentul ziarului, ,la Nadova" din Buenos-Aires la New-York. Auzisem că uneori vapoarele plutesc încă câteva zile și mă gândeam că stând pe punte aveam mai multă șansă să scăpăm. Deodată auzirăm o detunătură ca de pistol. — „Nu cumva s’a împușcat căpitanul?” spusei eu lui Daries. Ridicarăm ochii și văzurăm că acela care conducea destinele vasului era la postul său. Detunătura fusese provocată de o explozie a aburului probabil din pricina presiunii apei care intra în vas. „E timpul să mergem“ spusei eu d-lui Daries şi după ce ne strânserăm mâinile sărirăm peste bord. înotai spre o barcă mai apropiată, dar era arhiplină O compatrioată a mea, o tânără cu părul auriu îmi întinse mâna „Vino”, îmi spuse ea, dar văzui că erau prea mulţi şi o invitai să înoate cu mine spre o altă barcă ceva mai departe şi în care nu erau decât cinci negri. Ea dete din cap în semn negativ şi atunci pornii singur. După mine mai veniră şi alţi pasageri. Când se înoptă negri începură să dea semne de nelinişte, vâsleau nebuneşte când într’o direcţie când într’alta şi lansau rachete luminoase. Apoi urmară ceasuri îngrozitoare de frig, de foame și de sete. Mă culcai. Un italian care sta lângă mine tremura. Adormii, dar nu pentru mult timp. O puternică lovitură în glesne mă făcu să sar în sus zăpăcit. Vinovatul era un colos negru care sta lângă mine. Nu știu ce făcuse să mă lovească, dar cum eram iritat începui să blestem în niște termeni imposibil de publicat... Negrul meu începu să tremure: „Nu, nu, nu blestema tocmai acum, mă imploră el, nu blestema“... Timpul trecea și nu vedeam încă nici un vapor. începui să fiu cam îngrijorat. Apa începuse să intre în barcă și mă gândeam cât timp va mai pluti. Tocmai când îmi încredințam sufletul Celui atot Puternic, văzurăm două vapoare care se apropiau. Unul din ele era un cargobot, iar celălalt părea un vapor de linie. Negrii vâsliră spre cel dintâi care era mai aproape de noi. „Mai bine spre celălalt” îi sfătui eu. „Avem şansă să găsim mâncare mai bună acolo”. Negri se supuseră dorinţei mele şi după câteva minute furăm luaţi pe bordul vasului „Berlin”. Eram atât de pătruns de frig încât deşi mi sa dete o baie caldă, tremuram până şi in apa bine încălzită. Când eşti pe bord mi se prezintară mai multe radiograme dintre care una de la North American Newspeper Alliance prin care mi se cerea să fac această povestire. Mă executai imediat şi apoi mă simţii mulţumit să gonesc pentru citva timp din minte groaznicele clipe prin care trecusem. Sunt convins că tragedia ar fi putut fi evitată dacă căpitanul ar fi dat la timp semnalele de alarmă. Ar fi fost destul timp pentru ca vapoarele să sosească în ajutorul nostru şi n’ar fi fost nici o viaţă pierdută, ba chiar şi bagajele ar fi putut fi salvate. Dac’aşi fi fost superstiţios aş fi pierit poate şi eu împreună cu alţii. Pe când înotam spre barca în care am fost apoi urcat, observai că ea purta r.r. 13. Pentru o clipă mă gândii să mă întorc înot spre altă barcă, dar instinctul de conservare mai puternic mă făcu să rămân. Voisem să fac o surpriză mamei mele întorcându-mâ pe neașteptate la Buenos Aires. Nu scrisesem că plec cu vaporul- de fapt nu mi-am oprit un loc pe bord decât cu câteva minute înainte de plecarea vaporului din Holoken. Eram grăbit s’ajung... și iată-mă tot la New- York. (Copyright by the North American Newspaper Alliance. All rights reserved). ----------x j__] x--------- Femaeoimiîiădetren Târgovişte, 21 Noembrie Stanca Ion Grigore, din Lunguieţii, a fost surprinsă de un tren, pe când traversa linia în apropiere de staţia Conţeşti. Ea a fost omorîtă. Bursă pentru arhitectură arheologică Se aduce la cunoştinţa d-lor absolvenţi ai şcoalelor superioare de arhitectură din România şi străinătate, cari sunt cetăţeni români, că ministerul cultelor şi artelor — comisiunea monumentelor istorice — creiază o bursă în specialitatea arhitecturii arheologice pe timp de 2 ani, cu începere de la 1 ianuarie 1929 pentru studiul lucrărilor de săpături şi restaurări de monumente medievale la Roma (unde bursierii aleşi vor fi pensionarii şcoalei române). Ei vor avea locuinţa şi tot confortul gratuit la acea şcoală şi în plus suma de 600 lire lunar pentru masă, plus 100 lire lunar din partea şcoalei Candidaţii sunt invitaţi a trimite, până la 15 Decembrie, la ministerul artelor, comisiunea monumentelor istorice, titlurile şi lucrările pe baza cărora concurează la ocuparea acestor locuri, adică : 1) diploma şcoalei superioare pe care au absolvit-o, precum şi titlurile, recompensele şi premiile ce au obţinut; 2) lucrări executate de ei în legătură cu studiile ce sunt chemaţi a face: lucrări de arheologie, releveuri, schiţe, acuarele, desenuri, cursuri urmate, etc. Bursierii vor fi obligaţi a se conforma în chip conştiincios tuturor dispoziţiilor regulamentului şcoalei Române din Roma. Vor lucra pe şantierele de restaurări de monumente la care vor fi recomandaţi în Italia de direcţiunea şcoalei române din Roma şi se vor conforma instrucţiilor comisiunii monumentelor istorice. Vor fi obligaţi ca la terminarea studiilor să servească în comisiunea monumentelor istorice cel puţin 6 ani consecutivi. -------XO X------- Respectarea repausului Duminical D. I. Păducanu, ministrul muncii, primind repetate reclamaţiuni că legea repausului duminical nu se respectă, a luat măsuri pentru intrarea in legalitate. S'au dat ordine severe de control atât inspectorilor muncii cât şi prefecţilor de judete şi poliţie. S'a intervenit şi la ministerul de justiţie spre a avea concursul parchetelor şi al judecătoriilor de ocoale. Pentru orice altuz, sau abatere dela lege, se vor pedepsi, atât contravenientul, cât şi organul de control care tolerează, sau încurajează asemenea acte. ------- XO X------ Procesul unor fraude la Iaşi 22 Noembrie 1 La consiliul de război al corpului IV armată s-a judecat azi procesul d-lui locotenent Râmniceanu, acuzat că a recepţinat greşit câteva sute de vagoane lemne în staţia Dolhasca, lemne destinate armatei, şi al comercianţilor Haimovici şi Segal, exploatatori de păduri, din Botoşani, acuzaţi că au frustat statul dând lipsă aceste vagoane. Au f°st ascultaţi numeroşi martori, iar d. comisar regal a ţinut să stabilească vinovăţia inculpaţilor. ---------- n------------ 1 InsMM K ea mm imuni ..una" Hai amâanzto gestațiosale Hamburg, 20. — Minuţioasele după ce a ademenit, cu promicercetări ale poliţiei au dus lasiuni de căsătorie, pe gazda sa,,. identificarea sinucigaşului de pe bordul transatlanticului „Columbia”. El este baronul de Bingern, care a provocat recentul scandal de la clubul local, unde a fost prins trişând la cărţi. Cercetările au stabilit că susnumitul în ajunul plecării şi-a petrecut noaptea într’un locaş din port, unde a jucat la cărţi cu un anume Paul Hess, violonist în acel focal. Se presupune că Paul Hess profitând de starea de ebrietate a baronului, a schimbat cu acestaactele sale. Poliţia a stabilit ultima sa adresă de unde a dispărut o tânără văduvă, şi-a escrocat-o cu sumă de 10.000 de mărci. S-a mai stabilit că în aceleş timp în registrul marelui hotel Atlantic din localitate figura numele pasagerului baron de Bingerm care a fost văzut în compania Contesm de Bakeff şi care a dispărut fără urme lăsând un cufăr foarte elegant dar care conţinea cărămizi. Politia stabilind ca Paul Hess şi pretinsul baron Alfred de Bingern este una şi aceeaş persoană, l-a pus în urmărire instituind un premiu de 20 000 de mărci pentru prinderea lui. 1193 Ar. 55 fi in I tara urii *"- "" " de MIHAI TICAN RUMANO Dar, după cum am spus, Socrul căzu singur , în cursă, resaturat se vede, fară un copil, a cărui dispariţie fu obervată imediat. Bănuelile căzură asupra lui şi autorităţile osiră tocmai în clipa când îşi omora nenorocita victimă. Pe la şase seara, pornirăm iarăş la drum şi după două ile sosirăm la Béke, oraş mai mare decat Buffa, format din atru străzi foarte largi, umbrite de mangosi şi palmieri, iareo 20 de case de comerţ franceze au acolo sucursale, căci emerţul e foarte activ. In afară de acestea, mai sunt şi numeroşi negustori greci, aventurieri rapaci, cari ştiu să proite de orice. Unul din ei, un anume Istrati Fandanikis, era at pe-aci să provoace o răscoală a triburilor din interior. Ca mulţi alţi europeni, omul acesta găsise foarte comod căsătoria, care se practică la negri şi mai ales felul lor expeditiv de a divorţa, aşa că abuza de amândouă. Odată contactă într-o singură săptămână trei căsătorii, dând câte 500 franci de fiecare dată, preţ pe care-l urcă treptat, cu timpul. Părinţii fetelor erau la dispoziţia grecului, care oferea preţuri exorbitante, necunoscute până atuncea, şi cu avangiul de a-şi lua în puţine zile fetele înapoi, ceea ce însemnau le puteau plasa în altă parte. Dar tinerilor din ţinut nu le prea convenea aceasta. Taţii fetelor, în aşteptarea să le ceară grecul, refuzau ofertele lor prea modeste, până ce într’o zi tinerii se revoltară. Guvernul trebui să intervie în afacere spre a împiedica o agravare a situaţiei şi de atunci grecul fu nevoit să locuiască la Béke, din ordin superior, şi bineînţeles fără voia lui. Congregaţia Sfântului Spirit ne primi cu cea mai mare bunăvoinţă, oferindu-ni-se ospitalitatea pentru tot timpul cât aveam să stăm la Béke. Marea dorință pe care o aveam de a vedea pe femeea canibală din Victoria ne făcu să vizităm mai întâi de toate închisoarea, unde ne conduse comandantul Lambert, un lionez în vârstă de vreo cincizeci de ani, fost guvernator al Fauritaniei şi fost trimis diplomatic în Montevideo. Femeea canibală era tânără, căci n’avea decât douăzeci de ani. Tatăl său avea vreo 60 de ani şi nimic din înfăţişarea lor nu trăda instinctele lor canibalice. Cum nu vorbeau decât limba felak, ne servirăm de un interpret spre a-i întreba. Dar nici întrebările, nici ofertele de bani, cărora de obicei negrii nu le refuză, nu-i putură scoate din mutismul lor. Cu un adevărat fatalism musulman, ei aşteptau clipa în care aveau să dea socoteală justiţiei. D. Laffite şi cu mine cunoşteam câteva amănunte ale afacerii, care costase viaţa pe 14 antropofagi, dintre cari 12 fuseseră executaţi la Béke în 1925, cu două luni înainte de sosirea noastră. Căutarăm să mai aflăm ceva nou de la d. Lambert, dar în zadar, căci acest funcţionar, care deplora existenţa acestui oribil viciu pe teritoriul său, se supăra ori de câte ori insistam asupra acestui subiect, ca şi când i s’ar fi putut imputa lui sau ţării sale că nu stârpiseră acest obicei. Trebuie totuşi să se ţie seamă, că silinţele ce se fac în această direcţie nu sunt mici şi că se încearcă toate mijloacele posibile cu ajutorul eficace al şefilor de triburi, cari urmăresc pe canibali. Mulţumită acestei acţiuni, canibalismul a fost stârpit în regiunile de pe litoralul mării, dar canibalii sunt încă numeroşi în interiorul ţării. Era vădit că insistenţele noastre importunau pe d. Lambert şi deci renunţarăm de a mai aborda acest subiect în faţa sa, sperând că întâmplarea ne va procura ocazia să ne documentăm prin alte mijloace. D. Twinet, un elveţian, şeful unei factorerii, care locuia de multă vreme în acea regiune şi care cunoştea toate afacerile locale, fu acela care ne dădu informaţiile pe care le ceream şi pe care d. Lambert ni le refuzase categoric. CAP. XXIX Canibalismul în zilele noastre (Boke-Cambia- Uberia-Cacine) Procesul celor paisprezece antropofagi judecaţi la Béke a rămas celebru în analele justiţiei coloniale, nu atât prin delictul în sine, care în fond era un lucru obişnuit, dar mai ales prin numărul acuzaţilor şi prin faptul că s’a constatat existenţa unor societăţi secrete, cari practicau canibalismul din motive pe care tăcerea condamnaţilor a făcut să rămâie nelămurite. Am mai vorbit de stratagemele de care se serveau antropofagii, spre a prinde victimele şi a înlătura bănuelile fireşti ce se năşteau la dispariţia oamenilor şi copiilor şi mai ales a acestora din urmă. Travestiţi în pantere şi caimani, ei îşi vânau victimele, până ce într’o zi căzură singuri în cursă. Autorităţile puseseră câţiva vânători în pădure. La prima lovitură de puşcă, aceştia uciseră una din fiare şi afacerea fu descoperită. Paisprezece din cei prinşi recunoscură fapta lor. Doi muriră în închisoare, din cauza boalei, aşa că numai doisprezece se prezentară în faţa tribunalului colonial, alcătuit din reprezentanţii autorităţilor franceze şi din negri bătrâni, cari îndeplineau sarcina de juraţi. D. Lambert poseda, bineînţeles, autoritatea necesară de a judeca singur, dar, ca om scrupulos, voise să dea acuzaţilor maximum de garanţii de justiţie. Aşa că nu cred să fi fost vreun criminal în toată lumea, care să beneficieze de mai multă dreptate. Ei fură condamnaţi la moarte, spre a se da un exemplu, dar sentinţa nu fu executată decât după ce autorităţile judiciare metropolitane o aprobară, în urma unei îndelungate chibzuinţe. Mai bine de un an trecu, de la descoperirea criminalilor până la executarea lor. Aceasta poate da o idee despre meticuloasa instruire a afacerii. In sfârşit, cam prin ultimele zile ale anului 1925, sosi ordinul pentru executarea condamnaţilor, execuţie care se făcu absolut ca şi în Franţa. Condamnaţii fură treziţi des de dimineaţă şi conduşi într’un loc liber, unde numeroşi indigeni se adunaseră ca să asiste la execuţie. (Va urma)