Universul, ianuarie 1929 (Anul 47, nr. 1-26)
1929-01-02 / nr. 1
URĂM TUTURORA: LA MULŢI ANI! Anul 1929 începutul fiecărui an este un prilej binevenit de reculegere. După ce stabilim „bilanţul“ anului trecut, manifestăm dorinţa ca anul cel nou să ne ofere condiţiuni favorabile pentru îndeplinirea aspiraţiilor noastre. Omenirea n’ar putea trăi fără această credinţă în posibilitatea de a atinge, într’un viitor apropiat, aceea ce obicinuim să numim „fericire“. Popoarele, ca şi indivizii, au nevoe de iluziuni, de credinţe, de un ansamblu de dorinţe şi de aspiraţiuni, fără de care viaţa lor ar fi lipsită de farmec. Oricât de mărginite ar fi aceste iluziuni, credinţe, dorinţe şi aspiraţiuni, progresul omenirii se îndeplineşte prin ele. Dacă n’ar fi puternic înrădăcinată în noi credinţa în domnia binelui şi a justiţiei, printr’o alcătuire ideală a societăţii, viaţa noastră ar fi şi mai nesuferită, fiind redusă la satisfacerea instinctelor primare. De la răsboi încoace s’a repetat în fiecare an cuvintele: „refacere“ ; „consolidare“ ; „politica constructivă“; „politica pacifică“... In adevăr, naţiunile, care au suferit din cauza răsboiului, au făcut o sforţare eroică, ca să restabilească echilibrul lor moral, economic, financiar şi cultural. De aci nevoia tuturor guvernelor acestor state de alter, practică poetica aşa cuvă f de echilibru. Fireşte că , d nn toate guvernele au reuşit în aceeaş măsură şi în acelaş timp să învingă dificultâţile, deoarece răsboiul n’a pricinuit aceleaşi distrugeri pretutindeni şi apoi, dela restabilirea păcei, din cauza „crizei creşterei“ şi a crizei accentuate economice şi financiare, unele state n’au reuşit încă să îndeplinească opera refacerei şi a consolidării. România este şi ea în această situaţie. Datoria noastră este să grăbim desăvârşirea acestei opere. Nu putem să asigurăm statului nostru dezvoltarea lui normală în toate direcţiile, impusă de interesele sale superioare, economice şi culturale, fără o înţelegere clară a realităţilor şi fără concursul tuturor forţelor constructive. O politică egoistă de partid, de clasă, sau de castă, fără orizont larg, fără vederi întinse, fără posibilităţi de realizare imediată, nu poate să satisfacă nevoile superioare ale României întregite. Ne vom zbate în acelaş cerc viţios, dacă nu vom înţelege datoria de a ne înălţa deasupra pasiunilor trecătoare de partid şi a meschinelor interese de grupuri. România, care a eşit victorioasă din răsboi şi a realizat unitatea sa naţională, nu poate să practice decât o singură politică : politica constructivă şi de armonizare pentru eşirea din situaţia grea în care ne găsim. Anul 1929 va putea însemna, pentru noi, un pas mai departe pe c ’.'ea progradă dacă*) conducătorii noştri vor avea înţelepciunea să practice această politică reclamată de interesele supreme ale statului. Suntem şi vom fi încă mulţi ani in epoca de organizarea muncii culturale. Poate epoca va fi cu atât mai lunga şi opintirile mai anevoioase, cu cat se va face tot aşa de multa politică, tot numai politică, in toate domeniile. __ Politica e mai mult decât un baraj al muncii culturale, ea prăpădeşte, usucă, aşa cum usucă seceta de Iulie, prin amestecul fruntaşilor politici neculturali, în activitatea culturala, şi cum politica e dominanta, ea leagă şi desteagă, nu-i cu putinţă să fie stăvilite zelurile oamenilor politici de a sa arăta ca şi în chestiunile culturale sunt cel puţin cu capacitate de consilieri tehnici, dacă nu chiar emeriţi experţi. Oamenii politici nu-şi dau seama, că însăşi politica ar profita imens, dacă cetăţenii în massa lor electorală, ar fi fiicei, din punct de vedere al pregătirii culturale. Dar acesta a-s chestiuni, care pot intra şi în alt capitol. Silinţe, în cursul anului 1923 intru afirmarea unui spor de îmbunătăţirea vieţii morale — căci în ultimă concluzie aşa ne îngăduim să înţelegem cultura— au rod fără îndoială multe şi binevoitoare. Cred insă, că izbânzile nu pot fi verificate, dar nici constatări dezamăgitoare nu pot face. Impotriva izbânzilor ample se ridică tot valul pasional revărsat din belşugul anticultural al ieşirilor. In timpul alegerilor, se manifestă atâta ură, clocoteşte atâta necaz, se desfăşoară atâta elocinţă necugetată şi se împrăştie atâția munţi de hârtie tipărită indecent, încât toate sufletele se înăspresc. Cu atât mei mult se sgârâia începutul da lucru a! sufletelor, cari abia porniseră pe drumul Corului de a afla, de a şti, de a aprecia timid, câte ceva din frumuseţea înobilări conştiinţei. * S’au ţinut şi anul trecut conferinţe, s’au înfiinţat biblioteci, s’au adunat mulţimi la şezători, s’a tipărit din belşug şi s’a citit Fiecare clipă desigur a adăogat o cunoştinţă şi a stârnit un aspect de curiozitate. Statul şi asociaţiile culturale, entuziasmul tineresc şi îndatoririle determinate de angajamentele anterioara au continuat munca. S’au vădit, fără îndoială în multe părţi semne de amplă înţaiogare şi de intensificată râvnă, 243 p* * Pe tărâmul cultural Pentru Îmbunătăţirea vieţii morale s’au manifestat perspective. Dar nu ne-a fost dat să vedem semnul unitar de orientare şi organizare. Nu se simte pulsaţia rezultată din entuziasmul îmbunătăţirilor morale. * Astă vară, s’a început în acest ziar o anchetă în privinţa organizării muncii culturale în folosul massei populare. Răspunsurile unor oameni de adâncă onestitate, ca şi de mare răspundere, au înfăţişat mai numai ce trebua să se facă şi cât de mult trebue să se facă. Răspunsurile erau perfect adecuate motivelor, care ne-au determinat să facem ancheta. Se face prea puţin, nu fiindcă nu-i bunăvoinţă, ci fiindcă lrpseşte spiritul de organizare, fiindcă deşi atât statul, cât şi asociaţiile culturale îşi au precizate ţelurile, nu sintetizează metodele şi mai ales nu le scutură de un personalism, când firav, când brutal. Dar ceea ce a arătat osânditor cât e de făcut, a fost ancheta ştiinţifică întreprinsă, în continuare de seminarul de sociologie, sub conducerea d-lui profesor Guşti. Examinând viaţa rurală, cât mai de aproape, s’au notat date, care trebue să sgârţâe pe toţi cărturarii şi pe oamenii politici cu răspundere, căci mai că nu se cunoaşte adevărata situaţie a satului, sau dacă se cunoaşte nu s’a depus stăruinţa corespunzătoare necesară, de imperativă transformare. Nu-i nici locul, nici timpul de polemici şi învinuiri. Dar e necesară reculegerea pentru hotărârea de a forma materialul cultural util şi de a valorifica acest material prin osârdia bunei credinţe a luptătorilor. Garte deci pentru popor şi oameni cari să-l s’o citească şi s’o înţeleagă pentru îmbunătăţirea sufletului prin cultură. * Râvna de bine a celor din jurul acestui ziar, în slujba prosperităţii marei mulţimi, îndeamnă pe toţi câţi sunt dornici de muncă pentru obște să-i întovărășească. B. Cecropide -------X O X ANUL INTERNAŢIONAL 1928 Pan-America.— O politică de supremaţie.— Pactul Kellog şi pacea lumei. La începutul anului 1928 s-a vorbit mult de „Pan-America" şi de „Pan-Europa” , iar aproape, în tot cursul anului, de pactulvellog şi de misiunea pacifică şi pacificatoare a Societăţei Naţiunilor. Statele-Unite ale Amencei de Nord au luat iniţiativa conferinţelor pan-americane. In ziua de 16 ianuarie s-a deschis la Havana, congresul republicelor din noul continent. Este vorba de „pan-americanism”, sub egemonia Statelor-Unite, sau de realizarea unei vechi idei, lansată, în 1881 de James G. Blaine, privitoare la federaţiunea republicelor celor trei Americii (nordică centrală şi sudică). Fapt este că doctrina faimosului Monroe, planează deasupra noului continent. Doctrina lui Monroe este şi astăzi, scumpă tuturor americanilor. Locuitorul-cetăţean de peste oceanul Atlantic respinge orice amestec, direct, sau indirect, a naţiunilor şi statelor europene în afacerile „americane”. La adăpostul acestei doctrine — spune René Pinon, — s'a stabilit însă supremaţia Americei de Nord, asupra celorlalte „două Americi”. Sub pretext că apară independenţa celorlalte republici, americanii de la Nord intervin mereu, în afacerile celor de la sud, fie spre a-i controla, fie spre a-i domina prin puterea lor. Iată însă că în cursul lunei Decembrie a anului 1928 un conflict isbucneşte între două republici sud-americane : Paraguay şi Bolivia. Acest conflict, ameninţând pacea americană, a provocat intervenţia Societăţii Naţiunilor, din care, însă nu face parte marea republică a Statelor Unite. Intervenţia Societăţii Naţiunilor a avut efect binefăcător: războiul a fost înlăturat între Paraguay şi Bolivia. Cu toate ca din Societatea Naţiunilor face parte majoritatea statelor vechiului şi noului continent, la Washington s-a considerat această mediaţiune a adunărei de la Geneva, ca având un pronunţat caracter „european”.. Fireşte că nu s’a străuit prea mult în această chestiune, deoarece misiunea principală a Societăţii Naţiunilor este aceea de „pompier” internaţional ; ea trebue să stingă, sau sa localizeze incendiile ce ar isbucni, în diferite părţi ale globului. Americanii dela Nord, care fac mari afaceri, în republica de la sud, nu sunt neliniştiţi, atâta vreme, cât interesele lor nu sunt stânjenite. De aceea se vorbeşte mult în Statele Unite de uniunea panamericană, dar se înlătură discuţia statutului acestei uniuni. Preşedintele Coolidge a afirmat : „suveranitatea micilor naţiuni americane e totdeauna respectată şi regularea diferendelor, fără a se recurge la forţă, este caracteristica raporturilor lor”. Este adevărat că după mai multe luni conflictul dintre Paraguay şi Bolivia, a fost aplanat prin intervenţia Societăţii Naţiunilor, dar nimeni n'a uitat peste Ocean, că această Societate a fost opera lui Wilson... D. Herbert Hoover, născut acum 54 ani, într’o colibă de lemn, a fost ales preşedintele Republicei Statelor Unite. Din America ne-a venit, în cursul anului şi un porumbel cu o ramură de măslin în cioc , pactul Kellog, Franţa, a acceptat, cea d’intâi, acest pact, după ce a făcut câteva obiecţiuni interesante relative la definiţia războiului. Se ştie că în virtutea pactului Societăţii Naţiunilor, în anumite împrejurări războiul poate fi impus naţiunilor, membre ale acestei societăţi. E vorba de războiul aşa zis de agresiune. Ca sancţiune a războiului de agresiune, s-a propus tot războiul, însă în limitele fixate de pactul Societăţii Naţiunilor. Franţa a semnat pactul Kellog cu rezerve importante. Una din rezerve este privitoare la războiul provocat prin agresiunea altui stat şi altă rezervă este privitoare la asigurarea statului-quo teritorial bazat pe respectul tratatelor de pace aflate în vigoare. In acelaş spirit şi cu aceleaşi rezerve a semnat pactul Kellog şi alte state europene, între care şi România. Franţa n’a renunţat la tratatele sale defensive cu Polonia şi statele din Mica înţelegere, semănând pactul Kellog ; după cum şi România, Polonia, Cehoslovacia şi Iugoslavia, n’au înţeles să renunţe la tratatele lor defensive. Prevederea este mama înţelepciune!. In politica internaţională, pactele pacifice sunt foarte bune, căci ele satisfac dorinţa de pace a umanităţii, dar tratatele defensive, sunt garanţii luate împotriva amatorilor de aventuri războinice. Pe lângă instrumente diplomatice, pacea mai trebue să fie asigurată şi prin organizarea modernă a forţelor armate, deoarece nimeni n’a binevoit să dezarmeze, nici total, nici parţial. D. Mussolini a declarat în Decembrie 1928: „Toate statele se înarmează. Situaţia internaţională nu este sigură. De aceea, trebue să fim oricând gata“ Iată o declaraţie care ar fi bine să o luăm şi noi în serioasă consideraţie. Suntem înconjuraţi de duşmani. Rusia sovietică se înarmează. Ungaria vorbeşte mereu de revizuirea, sau de anularea tratatului de la Trianon şi, în acelaş timp, continuă înarmările clandestine. Chestia contrabandei de mitraliere dela St. Gothard, n’a fost un simplu incident de frontieră... Să nu uităm că oricât de bune dispoziţiuni ar manifesta Germania, la conferinţele şi reuniunile dela Geneva, Locarno, sau Lugano, alianţa încheiată, la Rapallo, cu Sovietele,există animozitatea sa faţă de Polonia se accentuează din zi in zi, iar chestia uniunei cu Austria, rămâne mereu la ordinea zilei... ! Germania are două căi spre a-şi atinge scopurile politicei * sale de expansiune : una, merge spre Est, în Rusia şi alta, spre Sud, în Orient. In Rusia sovietică, criza economică s’a accentuat. După 11 ani de experienţă comunistă foametea a ajuns permanentă în unele regiuni. Satele sunt adânc nemulţumite. Germanii urmăresc cu atenţiune evenimentele din Rusia, căci ei consideră această imensă ţară, ca o viitoare „colonie". Regimul fascist în Italia s’a consolidat. D. Mussolini este și „animatorul” și „constructorul” Italiei Noui. In Spania de asemenea regimul dictatorial al generalului Primo de Rivera, s'a întărit. In Grecia, Venizeios a reapărut în arena politică și guvernul prezidat de acest mare bărbat de stat, are un program vast de realizat Un tratat italogrec s’a încheiat La 21 Mai 1928 un tratat de amiciţie s’a încheiat între România şi Grecia. In Asia „reformele" în statele musulmane au provocat unele transformări. Mustafa Kemaî încearcă să modernizeze Turcia aziafică, — căci Turcia europeană este un „cosmopolis“. După Turcia, — Persia şi după Persia, — Afganistanul trec prin criza modernismului. R. SEIŞANU ANUL INTERN Anul 1928 nu s’a putut lăuda cu acea potolire a frământărilor politice, care nu cunoaşte în limbajul special un cuvânt mai sugestiv, de cât cel emis odinioară de eminentul om de Stat Aristide Briand: „l’apaisement”. Riterite l« grupări şi-au păstrat poziţiunile fixate pe front în al doilea semestru al anului 1927, apăratulu-le cu o tenacitate crescândă. In special principalele tabere, partidele naţional-liberail şi naţional-ţărănesc, şi-au întărit tot mai mult şi mai profund tranşeele. Guvernul a urmărit realizarea programului anunţat, şi mai presus de toate obţinerea unui mare împrumut extern şi stabilizarea manetei naţionale. Opoziţia s’a silit să pună beţe în roatele acestei acţiuni, şi mai ales să împiedice desăvârşirea celor două mari acte economice. In desfăşurarea acestor atitudini opuse, guvernul a făcut tot ce a fost omeneşte posibil, spre a-şi atinge obiectivele în cele mai bune condiţiuni pentru Stat; iar opoziţia nu s’a dat înapoi dela nici un mijloc, n’a ezitat în faţa nici unei arme, pentru a zădărnici acele sforţări. Ostilităţile n’au evoluat pe câmpul parlamentar, unde bătălia implică mai multă seninătate şi realitate ; unde necesitatea documentării nu îngădue anumite subterfugii ; unde competinţele prevalează, şi insinuările sunt spontan scuturate ; unde, cu toată decadenţa — să sperăm, trecătoare — a unora din aspectele parlamentare, există totuşi şi margini, peste care nu se poate trece fără riscuri. Partidul naţional-ţărănesc a preferit lupta extra-parlameni.iiA, Propr-pMsxiivoU&rilor nelimitate, cifif ,or necomrolabile, demagogiei necensurate. Această tactică s’a exteriorizat în două procedee, ce se răzbună astăzi, în parte chiar în contra greşiţilor de ieri, cari nu pot fi nici scuzaţi, nici compătimiţi, deoarece au fost preveniţi cu stăruinţă şi au perseverat cu voinţă. Pe de o parte, s’a deslănţuit în ţară o campanie frenetică de întruniri sgomotoase şi agitate, caracterizate atât prin aprecieri pejorative asupra stărilor şi oamenilor din regat, cât şi prin infiltrarea antipatiei în sufletul unei clase în contra celorlalte pături sociale. Pe de altă parte, s’a organizat în străinătate un ansambl de critici şi uneltiri defavonbile creditului Statului, princial inadmisibile chiar dacă fi fost întemeiate, şi profiti reprobabile în cazul de faţă f indcă erau şi nefondate. Opoziţia naţional-ţărăni se găsea cu luptele în curs, cadrul acestui plan de opera când, la începutul lui Noembr 1928, guvernul şi-a prezent demisiunea, motivând-o pe cioinţa că realizarea împrumtului extern şi stabilizării n netei ar câştiga în timp şi adiţiuni, dacă garanţiile oferareşi din acordul partid întrupat într’un minister coaliţie, împărtăşită spontan de celelalte formaţiuni, ideea sc pă întregii ţări n’a isbutit tuş din cauza refuzului unui gur partid. Şi acesta a » la putere. Politica a înregi astfel un paradox mai mt Dar erorile de tactică di poziţie nu se putea să nu roadele prevăzute. Antipatia semănată i munţi în potriva celor di chiul regat se traducea prin manifestaţiuni şi act contestate, de natură să iisioneze pe cei ce le unde să apese răspunderea le-au provocat. Vânturarea făgăduelilor făcute clasei rurale în paguba celorlalte are ca ecou diferite pretenţiuni şi indisciplini colective, prea vizibile ca să nu fie pomenite, prea simptomatice ca să nu reclame înfrânări serioase. Răspândirea metodică a ştirilor şi comentariilor defavorabile prezentului şi perspectivelor finanţelor ţării a stabilit pe pieţele străine curente nefolositoare, care n’au încetat odată cu schimbarea gvernului, mai ales că, sub raportul pregătirei şi autorităţii, schimbarea nu aducea un plus de încredere, ci din potrivă. Acestui aliaj de greşeli se datoreşte caracteristica sângeroasă a alegerilor generale, în care, dacă se poate vorbi de o libertate neobicinuită, ea a fost pentru bandele organizate , precum şi dificultăţile mărite şi prelungite în calea împrumutului şi stabilizării. Sfârşitul anului 1928 nu constitue, aşadar, un progres în politică faţă de începutul său. Nu e chestiunea numai de marile nevoi economice, deşi un insucces în satisfacerea lor ar pune într’o situaţie fără precedent pe cei cari, împiedicând pe alţii să le rezolve, şi-au asumat răspunderea s’o facă. Dar atmosfera politică se prezintă şi mai încărcată, deşi noul regim pusese în fruntea titlurilor sale la conducerea Statului înseninarea ei. Anul 1929 va fi oare mai norocos? Vedea-vom mai multă fraternitate, mai multă consecvenţă, mai multă omenie ? Cine n’o doreşte, cine n o aşteaptă! Mihail Mora -------XO X ---- fILMF Când s’au fixat candidaturile, comitetul organizaţiei judeţene s’a întrunit la club, şi după pertractări lungi şi agitate, s’a hotărât asupra persoanelor. Rămânea a doua problemă, destul de grea şi ea : ordinea pe listă la cameră. Niciunul din candidaţi nu primea onoarea s’o indine cu numele său, coada fiind condamnată să