Universul, martie 1929 (Anul 47, nr. 49-75)

1929-03-01 / nr. 49

. . .w Guberniile­­ , .?.- - Se spune că în proectul le­gei administrative, se creeaz „gubernii“, conduse de guver­natori, având un fel de par­lamente proprii şi adminis­trare autonomă. Cel dintâi ca­re a preconizat ideea guber­niilor în ţara noastă a fos răposatul Petre Carp. Refor­ma era privită însă sub o for­mă diametral opusă unghiu­lui sub care o privesc guver­nanţii de azi. Sistemul de organizare gu­bernială nu este însă în firei poporului român, mai ales­­ celui din vechiul regat, obiş­nuit să se bucure de o admi­nistraţie mai puţin descentra­lizată, dar mai grijulie de in­teresele obşteşti. Populaţia românească n’a manifesta­­vreodată nici măcar tendinţi spre o viaţă administrativi pe deplin aut­o­nomă. Abia ai trecut zece ani dela înfăptui­rea Unirii tuturor românilor şi in timpul acesta s’a văzut bine că regionalismul ne pân­deşte la tot pasul, alimentat mai ales de vrăşmaşi nemăr­­turisiţi ai neamului, cari fu­­măresc să ne desbine cu orice preţ. La noi trebue, dimpotri­vă, o cât mai amplă centrali­zare, atâta vreme cât nevoile fie organizare administrativă, în folosul liniştei interne şi a siguranţei externe, o cer im­perativ. Numai când un stat a ajuns pe culmea de unde îşi poate radia pretutindeni forţele sale de civilizaţie şi progres, numai atunci pute­rea centrală a acelui stat işi poate împărţi prerogativele cu cei chemaţi să-i reprezinte fiinţa la periferie. Aceasta presupune, negreşit, o bună e­­ducaţie administrativă a celor chemaţi să fie ca mâine gu­verna­tori, şi mai însemnează înfăptuirea netă a bunei dis­cipline în conştiinţa colectivă a poporului, devenită — prin­­tr’o lungă convieţuire a tutu­ror în cuprinsul aceloraşi for­mule de viaţă legală adminis­trativă — o bine înţeleasă conştiinţă socială şi naţio­nală. Reforma administrativă ce se pregăteşte nu este în spiri­tul şi tradiţia poporului ro­mânesc. Oamenii nu sunt pre­gătiţi s’o înţeleagă, dar mai ales cei chemaţi să guverne­ze viitoarele provincii nu sunt pregătiţi s’o aplice. Pro­iectul de lege va trebui să fie cât mai bine studiat, pentru­­că tot ce poate fi util înr’o parte, ar putea să devină inu­til, daca nu chiar şi primej­dios în altă parte, mai ales acum când, şi fără legea gu­berniilor autonome,­­ unirea sufletească, din cauza unui regionalism rău înţeles de unii, merge atât de greu. Le­giuitorul va trebui să ţină seama neapărat de interesele superioare ale ţării, iar nu să-i croiască un veştmânt adminis­trativ, fie prea larg, fie prea strimt. Filosofia unei bune guver­nări stă tocmai în arta de a cuceri viitorul, nu însă pe ruinile trecutului, căci între aceea ce a fost şi aceea ce va fi prezentul trebue să fie o firească trăsătură de unire. Tradiţia trebue respectată. Ea a făcut şi face gloria po­poarelor mari. Tradiţia e ga­ranţia progresului de­ totdeau­­na al marelui popor insular, de pe Atlanticul european. ------- X O X------­ Agravarea boalei mareşalului Foch Paris, 26. (Rador). — In starea mareşalului Foch­ s'a ivit o înrăutăţire, din cauza extinderii inflamaţiei pulmo­nare. AMIRALUL BRIDGEMAN mort zilele trecute O intervenţie in chestia minorităţilor din România­ ­...... O--------------­- întrebarea unui deputat englez.— D. Poincare despre minorităţile nationale.— O punere la nunnt — Zilele trecute, un deputat englez din „Labour party" colonelul Wedgewood, a în­trebat pe d. Chamberlain, mi­nistrul afacerilor străine, da­că nu ar fi bine să ridice, la Geneva, chestia minorităţilor din România, în legătură cu persecuţiile ce le-ar suferi o parte din aceste minorităţi. Pe deputatul „laburist“ l-a interesat mai mult afacerea amnistiei generale şi de aceea a cerut, cu o stăruinţă sus­pectă, liberarea tuturor ace­lora, cari au fost condamnaţi de justiţia română pentru cri­me contra siguranţei Statului nostru. Lăsând la o parte faptul că această intervenţie a deputa­tului laburist­ din Anglia, în afacerile interne ale altui stat, dovedeşte legăturile sale cu organizaţiile internaţiona­­le revoluţionare comuniste,— împotriva căror organizaţii, guvernul britanic, a luat cu­noscutele măsuri de siguran­ţă —­ persecuţiile minorităţi­lor din România sunt de do­­meniul fantaziei. D. Chamberlain, ministrul afacerilor străine, în răspun­sul său, a pus chestia la punct şi a lăsat să se înţeleagă că a­­semenea intervenţiuni, la Ge­neva, sunt mai mult iritante, decât folositoare,­­ de­oare­­ce situaţia minorităţilor din România este în realitate alta II­ ca­ cea expusă de diputat Ul Wedgewood. In legătură cu chestia mi­norităţilor prezintă un inte­­es deosebit pentru noi şi dezbaterile din Camera fran­­eză, privitoare la Alsacia, de­ acum câteva zile. Reamintim că în Alsacia se igită, de către autonomiştii germani, sau germanofili, re­­vzuirea tratatului de la Ver­­ailles şi „interveriţiunile“, la Geneva, pe lângă Societatea Naţiunilor. Iată ce cetim în ,trouvel­iste d’Alsace",­­ ziar auto­nomist despre minorităţile naţionale din Europa : „Numărul locuitorilor din diverse state, formând mino­ritatea, se ridică, nu la 20 mi­lioane, dar aproape la 40 mi­lioane. D. Sauerwein a luat, în adevăr, o bază de clasifi­care prea strâmtă. Tratatul de la Versailles nu vorbeşte numai de minorita­tea naţională, dar de minori­tatea etnică şi linguistică şi el aşează pe cea din urmă în acelaş rang ca şi minorităţile etnice; ori, aceste minorităţi sunt foarte numeroase. Să admitem un popor fă­când parte din alt stat, dar vorbind o altă limbă, având o altă religie şi o altă origină ca rasă, fără îndoială că el constitue o minoritate şi ca atare, are dreptul să facă a­­pel la Societatea Naţiunilor“. Să vedem, acum, ce s’a spus în Parlamentul francez în a­­ceastă importantă chestiune. In magistralul său discurs, ■elativ la agitaţiile autono­­miştilor din Alsacia, d. Ray­mond Poincaré, preşedintele consiliului de miniştri fran­­cez, a atins şi chestia minori­­ăţilor naţionale. Declaraţiile d-lui Poincaré prezintă un interes deosebit­­ pentru noi, de­oarece emi-­­ lentul bărbat de stat euro- j­­ean, a definit, juridiceşte, s­ituaţia minorităţilor naţio-­­­iste, in cadrul traistelor de pace şi a combătut cu argu­mente temeinice teza pericu loasă şi falsă, a celor ce pre­tind că o „minoritate naţio­nală", ar putea, prin interven­­ţiuni făcute pe lângă Socie­­tatea Naţiunilor, să desconsi­dere suveranitatea statului respectiv. D. Poincaré a reamintit de la tribuna Camerei, că Fran­ţa, în virtutea art. 51 din tra­tatul de la Versailles, a reluat suveranitatea întreagă şi ab­solută asupra provinciilor Al­sacia şi Lorena şi orice inter­venţie făcută pe lângă Socie­tatea Naţiunilor este, juridi­ceşte, ca şi moraliceşte, o ac­ţiune îndreptată împotriva suveranităţii statului fran­cez. Afacerile din Alsacia sunt de ordin exclusiv francez. După cum Franţa, în virtu­tea tratatului de pace exerci­tă suveranitatea deplină, — întreagă şi absolută — asupra Alsaciei, tot aşa România, e­­xercită suveranitatea sa de­plină în teritoriile ce i s’au atribuit prin tratatele de pace. După cum afacerile din Al­sacia sunt de ordin exclusiv francez, afacerile din terito­riile noastre alipite, sunt de ordin exclusiv românesc. Iată ce ar trebui să ştie toţi agitatorii din interior şi din afară, ai chestiei minori­tăţilor din România. f v .­RU SEIŞANU Intervenţia omului nefast ---------«m ♦ -«»*—-------------­ Erijându-se proprio-motiv ca­­ încă o producție a perfidiei ea- i prin nl Tin anrnhip.L dună r.fi rnrtp.risfirfit ftrpslur nrn nnlHii* "■ stegar al Basarabiei, după ce s’a purtat atât de odios cu stea­gul tării, d. C. Stere se crede da­tor să-şi spună încă odată pă­rerea despre stările de peste Prut. Sunt anumiţi oameni cari nau dreptul să vorbească în anumite chestiuni. E cazul. D. Stere, faţă de faptele sale arhicunoscute şi istoric condam­nate, ar fi obligat la cea mai desăvârşită absentă in tot ce priveşte lucrurile dintr'o ţară pe care n a voit-o aşa cum este. Dar in nici-o chestiune, această datorie nu poate fi mai impe­rioasă, de­cât atunci când e vor­ba de Basarabia unde, dacă în adevăr a exercitat o influenţă, n’a făcut-o decât pentru a între­ţine frământări şi agitaţii, cu o perseverentă specifică şi în­­tr'un scop personal. Perseverenta n'o tăgădueşte. Tăgădueşte scopul. Dar dacă cea dintâi este vizibilă pentru toată lumea, cel de-al doilea este stabilit cel puţin pentru locurile competinte. Se ştie azi in mod sigur, că 4. Stere vrea numai­decât să intre in guvern, şi toate desmin­­ţirile sale şi ale acoliţilor săi nu urmăresc decât să paralizeze rezistenţa opusă. Fireşte, că o tentativă de felul ece­ta ar avea consecinţe ratate pentru autori. Nu numai unani­mitatea celorlalte partide, dar tot ce e românesc s'ar ridica să pro­­testeze in contra unei sfidări naţionale, fără pereche şi să ză­­dărnicească un act nedemn de gecrificiile şi prestigiul ţării. Cu toate astea, in executarea programului ce şi-a impus pen­tru atingerea obiectivului d. Stere intervine cu un interview, purtând marca suficientei sale răsuflate şi pretinzând că e ul­timul cuvânt, diagnoza fără greş a stărilor din Basarabia. Lunga şi năclăita sa expu­nere din „Adevărul“ nu este de­cât o nouă ţesătură de noade- Săruri, insinuări şi mistificării nu s-a ales nici unul, ar fi mers, facteristice acestui om politic,­­ fiindcă nu s‘a candidat sub aces­­care n’ar mai da semne că exis­­te etichete. Dar tocmai DE FAPT că, dacă ar mai avea un dram de patriotism in el, și n'ar de­servi cu injonctiunile-i compro­mise o cauză ce pretinde că i I este scumpă. D. Stere debutează cu o in­­drăsneață încercare de a de­plasa axa discuţiunii, atunci când face o declaraţiune ca a­­ceasta: „CAMPANIA ESTE DUSA CONTRA BASARABIEI INSASI. Cine urmăreşte des­­baterile din presă şi par­lament, vede că lupta se duce contra specula­torilor, agitatorilor Ba­sarabiei, contra acelora cari n'o lasă în pace cu uneltirile şi manoperele lor; scopul naţional de astădată este, să se libe­reze Basarabia încă oda­tă, de alt duşman, de duşmanul dinăuntru, care, conştient sau in­conştient, slujeşte inte­resele celui de afară. Aşa­dar, de la început o făţar­­nică răsturnare a lucrurilor, pen­­tru calculatele concluzii urmă­rite. , Dar d. Stere găseşte accente să deplângă „o provincie care este bântuită de foame, tulburată de o agitaţie religioasă, aruncată în­­tr’un haos administrativ“, fără să adaoge, cum îl obliga buna cre­dinţă, că nici una din greutăţile acestea nu întrece în consecinţe specularea lor continuă şi infer­­nală în scopuri de ordin politic şi personal, incompatibile cu sigu­ranţa internă şi externă a Statu­­lui. Crezând că se adresează numai cercului de naivi din jurul său, d. Stere reia umoristicul argument in sprijinul tezei, că nu sunt e­­lemente sediţioase şi nu pot fi eventualităţi neplăcute în Basa­­rabia, pentru că ,de fapt n'a fost ales peste Prut nici un minori­tar şi nici un revoluţionar". Dacă ar­­ zis că DE DREPT s-au ales, fiindcă minoritari şi revoluţionari au candidat pe lis­tele oficiale de sub conducerea d­lui Stere, voturile respective confundându-se şi parlamentul adăpostind astăzi unele persoa­ne străine de sufletul românesc şi de interesele naţionale de pe­ste Prut. Mai departe, d. Stere ţine sa protesteze că , împreună cu ai săi, „nu pot fi infetisaţi ca a­­genţi ai sovietelor fără o repercu­siune asupra provinciei însăşi De astădată, lipsa de seriozi­tate se ia la întrecere cu lipia de memorie. Oare avut-a d. Ste­re scrupule faţă de atari reper­cusiuni, atunci când nu numai că a fost înfăţişat, dar s'a înfă­ţişat singur ca agent al lui Mac­kensen ? In sfârşit, d. Stere nu găseşte motive de nelinişte nici in ploaia torenţială de gazete ruseşti, — pentru motivul că pot să scrie ruseşte, dar să simtă româneşte. Aşa este. Directorul „Luminei" cunoaşte ga­zete care scriau româ­neşte şi simţeau nem­ţeşte. Din nenorocire însă, mai toate ciupercile din Basarabia scriu ruseşte şi simt... sovietic. Prin urmare, d. Stere trebue să se recuze în aceste desbateri, întâi fiindcă­­ n’are autoritatea morală să participe, şi al doilea fiindcă participă cu rea cre­dinţă. Când afirmă că sunt unii cari vor „Basarabia fără Basara­­beni“, pune vârf acestei rele­­credinţe. In realitate, toată lumea vrea Basarabia cu Basarabenii ei, dar fără politicianii speculatori ai greutăţilor sale, pentru liniş­tea frumoasei provincii şi a ţării întregi. Cortina! Nu interviewuri! iată singura urare ce trebue să facă omul acesta nefast ființei sale politice■.­­ Apusul ordinei Am făcut credit actualului gu­vern, deşi cunoaştem tendinţele partidelor contopite cari-l com­­pun. Socotisem, că cele două or­ganizaţii întovărăşite îşi trăise noviciatul politic în cei 10 ani de participare la viaţa publică,­— fie această participare chiar sub forma manifestării negaţiei de­pline. Mai socotisem, că povara răspunderii avea să aducă o co­rectare a atitudinilor excesiv de sburdalnice, că avea să prici­nuiască deci echilibrul, stăpâni­­rea de sine şi ingândurarea, fără de cari omul de Stat nu poate face viabil prestigiul autorităţii iar cârmaciul nu poate purta cu victorie barca, pe valurile fră­mântate. Am asteţitat. Dar din nenorocire, n’a fost ne­cesară răbdare prea multă. Cu­rând am fost siliţi să constatăm, că simţul răspunderii n’a prile­juit, de data aceasta, urmarea lui firească : maturitatea, chib­zuinţă. Atunci, ne am făcut dato­ria. Am protestat. Am sfătuit. Am tălmăcit pe adevăratul lor înţeles unele lucruri, a căror in­terpretare putea fi rătăcită da lipsa experienţii. In special, am stăruit asupra primejdiei comu­niste, a cărei zăgăzuire trebuia păstrată cu toată cuminţenia şi toată dârzenia. Vacarmul glo­riale! râvnită 10 ani, de a ajunge la putere, astupa însă vocile ros­tind înţelepciuni. Nu s’a auzit Şi s’a continuat înaintarea pe drumul către mirajele, cari se destramă, cu cât crezi că te-ai apropiat de ele. Rezultatul îl vedem. Intr’o sin­gură zi, dela Arad, dela Timi­­şoara, dela Braşov, dela Galaţi, din Basarabia, ne vin ştiri, că se pregăteşte, ba chiar se încearcă răsmeriţa. Ba­ia Ploeşti s a di­­vulgat şi data începerii răsvră­­tirei: 3 Martie. Fireşte, ne- am putea gândi, că vestirea zorilor roşii vine de acolo de unde a fost vestită cândva republica şi că abia au trecut câteva luni, de când în patria lui Strauss, la Wiener Neustadt, s’a anunţat re­voluţie cu... dată fixă. Coinciden­ţa întâmplărilor semnalate e prea mare însă, iar alarmările vin din prea multe locuri şi sunt întemeiate pe treceri la fapte prea brutale, prea probând pre­cis începutul anarhizării, ca să nu ne imnusem cea mai legiti­mă îngrijorare. Nu mijesc zorii unor vremi noui, ci se ivește rugina unui a­­pus : apusul ordinei. De gravitatea acestei realități, facem răspunzător guvernul, cu atât mai mult, că acesta s’a bu­curat de toate sfaturile și îndem­nurile chibzuite, fără insă să fi voit să le asculte și să le urmeze. Adevărata boerie Se știe vâlva produsă în ju­rul demisiilor în alb, luate de guvern parlamentarilor, cari azi se silesc în dealul Mitropoliei să fericească țara. Ziarul ,,Epoca”, într’un nu­măr trecut, a povestit urmă­torul caz, care califică în de­a­­juns regimul de azi. „Zilele trecute venea de la Tăr­­govişte cu trenul şi de senator de Dâmboviţa, Corne­scu. Erau mai multe persoane în compartiment. Când conducto­rul a venit să ceară biletele de drum, .. Cornescu a scos car­tea sa de senator şi a prezen­tat-o. Dar conductorul a obiectat: — Aceasta nu e valabilă, d-le senator, vă trebue un permis de călătorie. Dar d. Cornescu a răspuns: — Atâta am. Mie mi s’a re­fuzat permisul fiindcă, după ca am fost ales, nu am voit să sem­nez demisia in alb. Mai frumos nici că se poate”. Ziarul oficios al guvernului, „Dreptatea”, luând cunoştinţă de acest fapt, a răspuns astfel: ,,Un ziar, care face paradă de boerie, — şi nu de boerie „fă­cută”, ci „de viţă”... publică o berisoană & turci domn din Târgovişte, care divulgă o con­vorbire trasă cu urechea in tren. Târgovişteanul laudă gestul unui senator (victima delaţiu­nii) care din majoritar­e nu este boer făcut, ci boer de viţă”. Nu Înţelegem, cum se împacă această atitudine faţă de „boe­­ria de viţă” cu delaţiunea şi cu publicarea delaţiunii”. Prin urmare, pentru regimul de azi, adevărata boerie ar cons­ta, nu în a spune adevărul, nu în a-şi apăra cineva demnitatea, nu în a pune mai presus de meschinele interese de partid tot ce constitue mândria unui neam,— onoarea— ci în a minţi, a fura, a jefui statul, a trăda interesele superioare ale nea­mului, a degrada până şi noţiu­nea de om. Căci nu definitiv ce înseamnă — decât degradare — această farsă sinistră jucată ma­­melucilor deputaţi guvernamen­tali, de a le lua demisiile m­­ele înainte de alegeri şi după aceea a-i sili să se declare mulţumiţi cu această situaţie. Iar când u­­nul din ei s’a hotărit să protes­teze, presa guvernamentală işi bate joc de el şi de strămoşii lui, pe urma sacrificiului cărora mulți din mamelucii de azi pot trăi intr’o Românie mar* '* 4 li­­ber&i.-' . . cu Pu‘ *n e^e» după gerul ăsta, când n’a rămas nimic nedegerat? Ancheta trimisului nostru special Ceea ce supară şi îngrijo­rează mai mult lumea româ­nească din Basarabia, e pre­sa răspândită acolo, — coti­­diane ruseşti şi evreieşti cu tirajele cele mai ridicate, plus tipăriturile — zilnice ori pe­riodice, — cari vin din străi­nătate, colportoare ale ace­loraşi otrăvuri. Şi nu-i vorba numai de nemulţumirea unui grup de cititori, cărora nu le e satisfăcută năzuinţa lor în materie de presă, ci de o armă blestemată ridicată împotriva păcei dinăuntrul Statului no­stru. Sunt cinci cotidiane ruseşti,­­ şapte publicaţii evreieşti şi una germană, faţă de două hebdomadare române. Fără să mai vorbim de periodicele ruseşti locale, de ziarele şi revistele, comuniste, sau mo­narhiste admise la „import“, sau de tipăriturile evreieşti venite tot de peste graniţă şi cari cuprind, de cele mai mul­te ori, ricoşările exagerate de o străinătate răuvoitoare, ale unora şi aceloraşi ştiri porni­te din ţară, de la corespondenţi excesiv de născocitori. Nu voi sublinia azi chestiu­nile, cari preocupă în primul rând această presă, ale cărei puteri de a bârfi sunt nemăr­ginit de active. In această privinţă, mă voi mărgini de­ocamdată numai, să amintesc, că însuşi guvernul actual, a­­tât de binevoitor, atât de li­bertar faţă de comunism, a înţeles, — cu întârziere mare, dar a înţeles, — NEVOIA DE A PUNE CAPAT, PRIN CONFISCĂRI... ANTIDE­MOCRATICE, DESMAŢU­­LUI ROŞU LAFAIT IN CELE MAI ARŢAGOASE DINTRE ZIARELE DE LA CHIŞINĂU. Cred­ că e des­tul să spun atât, ca să se înţeleagă, cât de ex­cesive ajunsese manifestă­rile tiparului din Capitala Basarabiei, cunoscut sub două denumiri : „presa roşie“, pu­să deadreptul, cu sinceritate şi violenţă, în serviciul bol­şevismului şi „presa galbe­nă“, aşa zisă de informaţie şi de tiraj, care, — strecurat cu mai multă, ori mai puţină meşteşugire, — serveşte una şi aceeaşi cauză. In articolul acesta, voi pu­ne la punct mai întâi ,e te­mei de cifre nedesminţibile, o chestiune, care a fost discu­tată mai stăruitor în ultima vreme, aceea a tirajului pre­sei rusești din Basarabia. CAT E DE RASPANDITA OTRAVA S’a pretins : presa rusească din Basarabia nu constituie o primejdie, deoarece nu-i răspândită. Tirajele ziarelor de peste Prut sunt cu totul neglijabile, ceeace înseamnă ce rea primire face publicul cititor de peste Prut tipări­turilor cari urmăresc strecu­rarea otrăvei. Verificată minuţios, această aserţiune se dovedeşte ca de- 4*fin inexactă. In adevăr* iată câteva cifre : „Raboce crestianskaia prav­­da“ (Adevărul muncitorilor şi ţăranilor) desface 3000 foi în Chişinău şi aproape tot a­­tâtea în restul provinciei. Ci­frele acestea reprezintă ceea­ce i se desface, ce­l ce SE VIN­DE, adică un tiraj cel puţin controlabil, dacă nu oficial. Dar „Pravda“ comunistă e împărţită la sate, de corespon­denţii ei speciali („senior“), cari servesc şi de agitatori şi spioni în comune, în mod cu totul gratuit, ca simple ma­nifeste ce se aruncă în ogră­zile gospodarilor, ori se lipesc pe ziduri. Cheltuiala pentru prisosul acesta inavuabil nu mai e acoperită de „vânzarea“ ziarelor, ci de fonduri al că­ror mister e deslegat lesne de oricine ştie naveta permanen­tă ce se face de peste Nistru în Basarabia şi înapoi. In această privinţă ar fi poate edificator să subliniez, că Sârbu, primredactorul foaiei, fiind la sfârşitul sfârşitului urmărit de parchet, n’a putut fi găsit decât târ­ziu, după un răstimp în ca­re a stat peste Nistru. Fără îndoială, acolo a rezolvat şi chestiunea costului prisosu­lui gratuit al „Pravdei“. Cre­dinţa aceasta e îndreptăţită de faptul, că mărturisi­rile pe care Sârbu se îndă­rătniceşte să le ocoliască, sunt cu deosebire cele privi­toare la provenienţa fonduri­lor, pe cari s’a dovedit că le-a folosit pentru editarea ziaru­lui şi pentru propagandă. In sfârşit, voi aminti, că d. Erhan, într’o convorbire da­tă unui ziar bucuretşean, ros­­tia adevărul cunoscut de toa­tă lumea din Basarabia, că tirajul „Pravdei“ e în consi­derabilă creştere. ALTE TIRANII „Nabat“ (Alarma), specia­lizat în agitaţii pe chestiunea calendarului, cari stau la te­melia propagandei comuniste, se vinde, în toată provincia, aproape 8000 foi, dintre cari circa 5000 numai la Chişinău. „Bessarabskoe Poşta“ (Po­şta Basarabia), unul din zia­rele cele mai îndrăgite de muncitorii tineri ruşi şi evrei, a ajuns la aproape 10.000 exemplare. „Bessarabskoe Stovo“ (Cu­vântul Basarabiei), în redac­ţia căruia s-au strecurat, du­pă cum se va vedea, un delic­vent calificat şi un personagiu care a votat contra unirii Ba­sarabiei cu România, deci oameni cari n’au nimic de pierdut, ori vor să câştige prin continuarea unei politici antiromâneşti, are un tiraj de circa 10.000 foi. „Svobodnoe Stovo“ (Cu­vântul liber) cel mai repre­zentativ ziar al „presei gal­bene“ a isbutit să ajungă, numai după ridicarea censu­­rei, la vre-o 5000 exemplare. Acestora li se adaugă pre­sa care vine din afară : Na­sa Reci (Părerea noastră), #" Bvcwesstis -Rad (Cârma,) din Berlin, Segodnea (Astăzi)" din Riga, Uustrirovanaea Russia (Rusia Ilustrată) din­ Paris — toate tipărituri co­muniste, apoi Vozvogdenie (Renaşterea) din Paris, No­­voe Vremea (Vremea Nouă) din Belgrad, Rodnaia Zer­lea (Pământul natal) din Paris, Poslednaia Novosti (Ultima Noutate) din Paris, Dii (Zi­lele) din Paris, Borba zi Ro­­siia (Lupta pentru Rusia) din Paris toate ziare monarhiste, car­ ca şi tipăriturile comu­niste militează pentru un i­­deal, care nu poate fi al mol­doveanului de peste Prut. ALTA PRESA MINORU TARA Urmează cele şapte publi­caţii evreeşti, în frunte cu Unzer Zeit, cotidian cu a­­proape 20.000 foi tiraj şi zia­rul minorităţii germane : „Deutches Bessarabiens Zei­tung“. După ridicarea stării de a­­sediu, au fost aduse de peste Nistru cele mai violente ziare roşii, cari — când n’au fost vândute pe faţă, — au fost li­pite pe ziduri. , Deasemeni, oraşe cari n’au avut până acum ziare lo­cale, — cum e Tighina, — au acu.ut Presa lor, tot ruseşte scrisă şi concepută. In genere, se poate cifra, mimă­­rul ziarelor şi periodicelor cari n au nimic atace cu românismul, la 70—80 mii exemplare zilnic, ia timp ce ziarele bucureştene se vând in toată provincia abia câteva mii. Iată, prin urmare, că e vorba de o presă de pe acum răspân­dită mult şi cu tendinţe de creş­tere şi nici de cum de o presă ocolită. Astfel, cuvântul duş­­mănos îşi are destule tribune de la cari să fie strigat, în pa­guba românismului din Basa­rabia şi împotriva ideei de Stat român. Cine scrie această presă şi ce coprinde ea voi arăta în artico­lul viitor. C. MICIORA 1— —--------­ Amannulah e regretat Londra, 26 (Rador). — Din Afganistan se confirmă mani­festarea unei reacţiuni la Ca­­bul în favoarea lui Amannulah. Şi în celelalte regiuni ale Afga­nistanului, populaţia pare a re­greta răsturnarea fostului rege şi tulburările cari au urmat. Amannulah a dat o proclama­ţie către popor, anunţând ierta­rea tuturor vinovaţilor şi cerând concursul general pentru resta­bilirea Statului. ---------itri----------­ Noul prefect al Varşoviei Varşovia, ÎG (telegr. part) —„ Mareşalul Pilsudski a numit pe colonelul Vieniava-Dlugoschev­­schi, care a luat parte activă în 1926 în favoarea mareşalului la luptele de stradă ce s’au dat in 1926 la Varşovia, în postul de comandant şi prefect al clas»“ •lui V­arşoiiia. y

Next