Universul, martie 1929 (Anul 47, nr. 49-75)
1929-03-01 / nr. 49
. . .w Guberniile , .?.- - Se spune că în proectul legei administrative, se creeaz „gubernii“, conduse de guvernatori, având un fel de parlamente proprii şi administrare autonomă. Cel dintâi care a preconizat ideea guberniilor în ţara noastă a fos răposatul Petre Carp. Reforma era privită însă sub o formă diametral opusă unghiului sub care o privesc guvernanţii de azi. Sistemul de organizare gubernială nu este însă în firei poporului român, mai ales celui din vechiul regat, obişnuit să se bucure de o administraţie mai puţin descentralizată, dar mai grijulie de interesele obşteşti. Populaţia românească n’a manifestavreodată nici măcar tendinţi spre o viaţă administrativi pe deplin autonomă. Abia ai trecut zece ani dela înfăptuirea Unirii tuturor românilor şi in timpul acesta s’a văzut bine că regionalismul ne pândeşte la tot pasul, alimentat mai ales de vrăşmaşi nemărturisiţi ai neamului, cari fumăresc să ne desbine cu orice preţ. La noi trebue, dimpotrivă, o cât mai amplă centralizare, atâta vreme cât nevoile fie organizare administrativă, în folosul liniştei interne şi a siguranţei externe, o cer imperativ. Numai când un stat a ajuns pe culmea de unde îşi poate radia pretutindeni forţele sale de civilizaţie şi progres, numai atunci puterea centrală a acelui stat işi poate împărţi prerogativele cu cei chemaţi să-i reprezinte fiinţa la periferie. Aceasta presupune, negreşit, o bună educaţie administrativă a celor chemaţi să fie ca mâine guvernatori, şi mai însemnează înfăptuirea netă a bunei discipline în conştiinţa colectivă a poporului, devenită — printr’o lungă convieţuire a tuturor în cuprinsul aceloraşi formule de viaţă legală administrativă — o bine înţeleasă conştiinţă socială şi naţională. Reforma administrativă ce se pregăteşte nu este în spiritul şi tradiţia poporului românesc. Oamenii nu sunt pregătiţi s’o înţeleagă, dar mai ales cei chemaţi să guverneze viitoarele provincii nu sunt pregătiţi s’o aplice. Proiectul de lege va trebui să fie cât mai bine studiat, pentrucă tot ce poate fi util înr’o parte, ar putea să devină inutil, daca nu chiar şi primejdios în altă parte, mai ales acum când, şi fără legea guberniilor autonome, unirea sufletească, din cauza unui regionalism rău înţeles de unii, merge atât de greu. Legiuitorul va trebui să ţină seama neapărat de interesele superioare ale ţării, iar nu să-i croiască un veştmânt administrativ, fie prea larg, fie prea strimt. Filosofia unei bune guvernări stă tocmai în arta de a cuceri viitorul, nu însă pe ruinile trecutului, căci între aceea ce a fost şi aceea ce va fi prezentul trebue să fie o firească trăsătură de unire. Tradiţia trebue respectată. Ea a făcut şi face gloria popoarelor mari. Tradiţia e garanţia progresului de totdeauna al marelui popor insular, de pe Atlanticul european. ------- X O X------ Agravarea boalei mareşalului Foch Paris, 26. (Rador). — In starea mareşalului Foch s'a ivit o înrăutăţire, din cauza extinderii inflamaţiei pulmonare. AMIRALUL BRIDGEMAN mort zilele trecute O intervenţie in chestia minorităţilor din România ...... O--------------- întrebarea unui deputat englez.— D. Poincare despre minorităţile nationale.— O punere la nunnt — Zilele trecute, un deputat englez din „Labour party" colonelul Wedgewood, a întrebat pe d. Chamberlain, ministrul afacerilor străine, dacă nu ar fi bine să ridice, la Geneva, chestia minorităţilor din România, în legătură cu persecuţiile ce le-ar suferi o parte din aceste minorităţi. Pe deputatul „laburist“ l-a interesat mai mult afacerea amnistiei generale şi de aceea a cerut, cu o stăruinţă suspectă, liberarea tuturor acelora, cari au fost condamnaţi de justiţia română pentru crime contra siguranţei Statului nostru. Lăsând la o parte faptul că această intervenţie a deputatului laburist din Anglia, în afacerile interne ale altui stat, dovedeşte legăturile sale cu organizaţiile internaţionale revoluţionare comuniste,— împotriva căror organizaţii, guvernul britanic, a luat cunoscutele măsuri de siguranţă — persecuţiile minorităţilor din România sunt de domeniul fantaziei. D. Chamberlain, ministrul afacerilor străine, în răspunsul său, a pus chestia la punct şi a lăsat să se înţeleagă că asemenea intervenţiuni, la Geneva, sunt mai mult iritante, decât folositoare, deoarece situaţia minorităţilor din România este în realitate alta II ca cea expusă de diputat Ul Wedgewood. In legătură cu chestia minorităţilor prezintă un intees deosebit pentru noi şi dezbaterile din Camera franeză, privitoare la Alsacia, de acum câteva zile. Reamintim că în Alsacia se igită, de către autonomiştii germani, sau germanofili, revzuirea tratatului de la Verailles şi „interveriţiunile“, la Geneva, pe lângă Societatea Naţiunilor. Iată ce cetim în ,trouveliste d’Alsace", ziar autonomist despre minorităţile naţionale din Europa : „Numărul locuitorilor din diverse state, formând minoritatea, se ridică, nu la 20 milioane, dar aproape la 40 milioane. D. Sauerwein a luat, în adevăr, o bază de clasificare prea strâmtă. Tratatul de la Versailles nu vorbeşte numai de minoritatea naţională, dar de minoritatea etnică şi linguistică şi el aşează pe cea din urmă în acelaş rang ca şi minorităţile etnice; ori, aceste minorităţi sunt foarte numeroase. Să admitem un popor făcând parte din alt stat, dar vorbind o altă limbă, având o altă religie şi o altă origină ca rasă, fără îndoială că el constitue o minoritate şi ca atare, are dreptul să facă apel la Societatea Naţiunilor“. Să vedem, acum, ce s’a spus în Parlamentul francez în această importantă chestiune. In magistralul său discurs, ■elativ la agitaţiile autonomiştilor din Alsacia, d. Raymond Poincaré, preşedintele consiliului de miniştri francez, a atins şi chestia minoriăţilor naţionale. Declaraţiile d-lui Poincaré prezintă un interes deosebit pentru noi, deoarece emi- lentul bărbat de stat euro- jean, a definit, juridiceşte, situaţia minorităţilor naţio-iste, in cadrul traistelor de pace şi a combătut cu argumente temeinice teza pericu loasă şi falsă, a celor ce pretind că o „minoritate naţională", ar putea, prin intervenţiuni făcute pe lângă Societatea Naţiunilor, să desconsidere suveranitatea statului respectiv. D. Poincaré a reamintit de la tribuna Camerei, că Franţa, în virtutea art. 51 din tratatul de la Versailles, a reluat suveranitatea întreagă şi absolută asupra provinciilor Alsacia şi Lorena şi orice intervenţie făcută pe lângă Societatea Naţiunilor este, juridiceşte, ca şi moraliceşte, o acţiune îndreptată împotriva suveranităţii statului francez. Afacerile din Alsacia sunt de ordin exclusiv francez. După cum Franţa, în virtutea tratatului de pace exercită suveranitatea deplină, — întreagă şi absolută — asupra Alsaciei, tot aşa România, exercită suveranitatea sa deplină în teritoriile ce i s’au atribuit prin tratatele de pace. După cum afacerile din Alsacia sunt de ordin exclusiv francez, afacerile din teritoriile noastre alipite, sunt de ordin exclusiv românesc. Iată ce ar trebui să ştie toţi agitatorii din interior şi din afară, ai chestiei minorităţilor din România. f v .RU SEIŞANU Intervenţia omului nefast ---------«m ♦ -«»*—------------- Erijându-se proprio-motiv ca încă o producție a perfidiei ea- i prin nl Tin anrnhip.L dună r.fi rnrtp.risfirfit ftrpslur nrn nnlHii* "■ stegar al Basarabiei, după ce s’a purtat atât de odios cu steagul tării, d. C. Stere se crede dator să-şi spună încă odată părerea despre stările de peste Prut. Sunt anumiţi oameni cari nau dreptul să vorbească în anumite chestiuni. E cazul. D. Stere, faţă de faptele sale arhicunoscute şi istoric condamnate, ar fi obligat la cea mai desăvârşită absentă in tot ce priveşte lucrurile dintr'o ţară pe care n a voit-o aşa cum este. Dar in nici-o chestiune, această datorie nu poate fi mai imperioasă, decât atunci când e vorba de Basarabia unde, dacă în adevăr a exercitat o influenţă, n’a făcut-o decât pentru a întreţine frământări şi agitaţii, cu o perseverentă specifică şi într'un scop personal. Perseverenta n'o tăgădueşte. Tăgădueşte scopul. Dar dacă cea dintâi este vizibilă pentru toată lumea, cel de-al doilea este stabilit cel puţin pentru locurile competinte. Se ştie azi in mod sigur, că 4. Stere vrea numaidecât să intre in guvern, şi toate desminţirile sale şi ale acoliţilor săi nu urmăresc decât să paralizeze rezistenţa opusă. Fireşte, că o tentativă de felul eceta ar avea consecinţe ratate pentru autori. Nu numai unanimitatea celorlalte partide, dar tot ce e românesc s'ar ridica să protesteze in contra unei sfidări naţionale, fără pereche şi să zădărnicească un act nedemn de gecrificiile şi prestigiul ţării. Cu toate astea, in executarea programului ce şi-a impus pentru atingerea obiectivului d. Stere intervine cu un interview, purtând marca suficientei sale răsuflate şi pretinzând că e ultimul cuvânt, diagnoza fără greş a stărilor din Basarabia. Lunga şi năclăita sa expunere din „Adevărul“ nu este decât o nouă ţesătură de noade- Săruri, insinuări şi mistificării nu s-a ales nici unul, ar fi mers, facteristice acestui om politic, fiindcă nu s‘a candidat sub acescare n’ar mai da semne că existe etichete. Dar tocmai DE FAPT că, dacă ar mai avea un dram de patriotism in el, și n'ar deservi cu injonctiunile-i compromise o cauză ce pretinde că i I este scumpă. D. Stere debutează cu o indrăsneață încercare de a deplasa axa discuţiunii, atunci când face o declaraţiune ca aceasta: „CAMPANIA ESTE DUSA CONTRA BASARABIEI INSASI. Cine urmăreşte desbaterile din presă şi parlament, vede că lupta se duce contra speculatorilor, agitatorilor Basarabiei, contra acelora cari n'o lasă în pace cu uneltirile şi manoperele lor; scopul naţional de astădată este, să se libereze Basarabia încă odată, de alt duşman, de duşmanul dinăuntru, care, conştient sau inconştient, slujeşte interesele celui de afară. Aşadar, de la început o făţarnică răsturnare a lucrurilor, pentru calculatele concluzii urmărite. , Dar d. Stere găseşte accente să deplângă „o provincie care este bântuită de foame, tulburată de o agitaţie religioasă, aruncată într’un haos administrativ“, fără să adaoge, cum îl obliga buna credinţă, că nici una din greutăţile acestea nu întrece în consecinţe specularea lor continuă şi infernală în scopuri de ordin politic şi personal, incompatibile cu siguranţa internă şi externă a Statului. Crezând că se adresează numai cercului de naivi din jurul său, d. Stere reia umoristicul argument in sprijinul tezei, că nu sunt elemente sediţioase şi nu pot fi eventualităţi neplăcute în Basarabia, pentru că ,de fapt n'a fost ales peste Prut nici un minoritar şi nici un revoluţionar". Dacă ar zis că DE DREPT s-au ales, fiindcă minoritari şi revoluţionari au candidat pe listele oficiale de sub conducerea dlui Stere, voturile respective confundându-se şi parlamentul adăpostind astăzi unele persoane străine de sufletul românesc şi de interesele naţionale de peste Prut. Mai departe, d. Stere ţine sa protesteze că , împreună cu ai săi, „nu pot fi infetisaţi ca agenţi ai sovietelor fără o repercusiune asupra provinciei însăşi De astădată, lipsa de seriozitate se ia la întrecere cu lipia de memorie. Oare avut-a d. Stere scrupule faţă de atari repercusiuni, atunci când nu numai că a fost înfăţişat, dar s'a înfăţişat singur ca agent al lui Mackensen ? In sfârşit, d. Stere nu găseşte motive de nelinişte nici in ploaia torenţială de gazete ruseşti, — pentru motivul că pot să scrie ruseşte, dar să simtă româneşte. Aşa este. Directorul „Luminei" cunoaşte gazete care scriau româneşte şi simţeau nemţeşte. Din nenorocire însă, mai toate ciupercile din Basarabia scriu ruseşte şi simt... sovietic. Prin urmare, d. Stere trebue să se recuze în aceste desbateri, întâi fiindcă n’are autoritatea morală să participe, şi al doilea fiindcă participă cu rea credinţă. Când afirmă că sunt unii cari vor „Basarabia fără Basarabeni“, pune vârf acestei relecredinţe. In realitate, toată lumea vrea Basarabia cu Basarabenii ei, dar fără politicianii speculatori ai greutăţilor sale, pentru liniştea frumoasei provincii şi a ţării întregi. Cortina! Nu interviewuri! iată singura urare ce trebue să facă omul acesta nefast ființei sale politice■. Apusul ordinei Am făcut credit actualului guvern, deşi cunoaştem tendinţele partidelor contopite cari-l compun. Socotisem, că cele două organizaţii întovărăşite îşi trăise noviciatul politic în cei 10 ani de participare la viaţa publică,— fie această participare chiar sub forma manifestării negaţiei depline. Mai socotisem, că povara răspunderii avea să aducă o corectare a atitudinilor excesiv de sburdalnice, că avea să pricinuiască deci echilibrul, stăpânirea de sine şi ingândurarea, fără de cari omul de Stat nu poate face viabil prestigiul autorităţii iar cârmaciul nu poate purta cu victorie barca, pe valurile frământate. Am asteţitat. Dar din nenorocire, n’a fost necesară răbdare prea multă. Curând am fost siliţi să constatăm, că simţul răspunderii n’a prilejuit, de data aceasta, urmarea lui firească : maturitatea, chibzuinţă. Atunci, ne am făcut datoria. Am protestat. Am sfătuit. Am tălmăcit pe adevăratul lor înţeles unele lucruri, a căror interpretare putea fi rătăcită da lipsa experienţii. In special, am stăruit asupra primejdiei comuniste, a cărei zăgăzuire trebuia păstrată cu toată cuminţenia şi toată dârzenia. Vacarmul gloriale! râvnită 10 ani, de a ajunge la putere, astupa însă vocile rostind înţelepciuni. Nu s’a auzit Şi s’a continuat înaintarea pe drumul către mirajele, cari se destramă, cu cât crezi că te-ai apropiat de ele. Rezultatul îl vedem. Intr’o singură zi, dela Arad, dela Timişoara, dela Braşov, dela Galaţi, din Basarabia, ne vin ştiri, că se pregăteşte, ba chiar se încearcă răsmeriţa. Baia Ploeşti s a divulgat şi data începerii răsvrătirei: 3 Martie. Fireşte, ne- am putea gândi, că vestirea zorilor roşii vine de acolo de unde a fost vestită cândva republica şi că abia au trecut câteva luni, de când în patria lui Strauss, la Wiener Neustadt, s’a anunţat revoluţie cu... dată fixă. Coincidenţa întâmplărilor semnalate e prea mare însă, iar alarmările vin din prea multe locuri şi sunt întemeiate pe treceri la fapte prea brutale, prea probând precis începutul anarhizării, ca să nu ne imnusem cea mai legitimă îngrijorare. Nu mijesc zorii unor vremi noui, ci se ivește rugina unui apus : apusul ordinei. De gravitatea acestei realități, facem răspunzător guvernul, cu atât mai mult, că acesta s’a bucurat de toate sfaturile și îndemnurile chibzuite, fără insă să fi voit să le asculte și să le urmeze. Adevărata boerie Se știe vâlva produsă în jurul demisiilor în alb, luate de guvern parlamentarilor, cari azi se silesc în dealul Mitropoliei să fericească țara. Ziarul ,,Epoca”, într’un număr trecut, a povestit următorul caz, care califică în deajuns regimul de azi. „Zilele trecute venea de la Tărgovişte cu trenul şi de senator de Dâmboviţa, Cornescu. Erau mai multe persoane în compartiment. Când conductorul a venit să ceară biletele de drum, .. Cornescu a scos cartea sa de senator şi a prezentat-o. Dar conductorul a obiectat: — Aceasta nu e valabilă, d-le senator, vă trebue un permis de călătorie. Dar d. Cornescu a răspuns: — Atâta am. Mie mi s’a refuzat permisul fiindcă, după ca am fost ales, nu am voit să semnez demisia in alb. Mai frumos nici că se poate”. Ziarul oficios al guvernului, „Dreptatea”, luând cunoştinţă de acest fapt, a răspuns astfel: ,,Un ziar, care face paradă de boerie, — şi nu de boerie „făcută”, ci „de viţă”... publică o berisoană & turci domn din Târgovişte, care divulgă o convorbire trasă cu urechea in tren. Târgovişteanul laudă gestul unui senator (victima delaţiunii) care din majoritare nu este boer făcut, ci boer de viţă”. Nu Înţelegem, cum se împacă această atitudine faţă de „boeria de viţă” cu delaţiunea şi cu publicarea delaţiunii”. Prin urmare, pentru regimul de azi, adevărata boerie ar consta, nu în a spune adevărul, nu în a-şi apăra cineva demnitatea, nu în a pune mai presus de meschinele interese de partid tot ce constitue mândria unui neam,— onoarea— ci în a minţi, a fura, a jefui statul, a trăda interesele superioare ale neamului, a degrada până şi noţiunea de om. Căci nu definitiv ce înseamnă — decât degradare — această farsă sinistră jucată mamelucilor deputaţi guvernamentali, de a le lua demisiile mele înainte de alegeri şi după aceea a-i sili să se declare mulţumiţi cu această situaţie. Iar când unul din ei s’a hotărit să protesteze, presa guvernamentală işi bate joc de el şi de strămoşii lui, pe urma sacrificiului cărora mulți din mamelucii de azi pot trăi intr’o Românie mar* '* 4 liber&i.-' . . cu Pu‘ *n e^e» după gerul ăsta, când n’a rămas nimic nedegerat? Ancheta trimisului nostru special Ceea ce supară şi îngrijorează mai mult lumea românească din Basarabia, e presa răspândită acolo, — cotidiane ruseşti şi evreieşti cu tirajele cele mai ridicate, plus tipăriturile — zilnice ori periodice, — cari vin din străinătate, colportoare ale aceloraşi otrăvuri. Şi nu-i vorba numai de nemulţumirea unui grup de cititori, cărora nu le e satisfăcută năzuinţa lor în materie de presă, ci de o armă blestemată ridicată împotriva păcei dinăuntrul Statului nostru. Sunt cinci cotidiane ruseşti, şapte publicaţii evreieşti şi una germană, faţă de două hebdomadare române. Fără să mai vorbim de periodicele ruseşti locale, de ziarele şi revistele, comuniste, sau monarhiste admise la „import“, sau de tipăriturile evreieşti venite tot de peste graniţă şi cari cuprind, de cele mai multe ori, ricoşările exagerate de o străinătate răuvoitoare, ale unora şi aceloraşi ştiri pornite din ţară, de la corespondenţi excesiv de născocitori. Nu voi sublinia azi chestiunile, cari preocupă în primul rând această presă, ale cărei puteri de a bârfi sunt nemărginit de active. In această privinţă, mă voi mărgini deocamdată numai, să amintesc, că însuşi guvernul actual, atât de binevoitor, atât de libertar faţă de comunism, a înţeles, — cu întârziere mare, dar a înţeles, — NEVOIA DE A PUNE CAPAT, PRIN CONFISCĂRI... ANTIDEMOCRATICE, DESMAŢULUI ROŞU LAFAIT IN CELE MAI ARŢAGOASE DINTRE ZIARELE DE LA CHIŞINĂU. Cred că e destul să spun atât, ca să se înţeleagă, cât de excesive ajunsese manifestările tiparului din Capitala Basarabiei, cunoscut sub două denumiri : „presa roşie“, pusă deadreptul, cu sinceritate şi violenţă, în serviciul bolşevismului şi „presa galbenă“, aşa zisă de informaţie şi de tiraj, care, — strecurat cu mai multă, ori mai puţină meşteşugire, — serveşte una şi aceeaşi cauză. In articolul acesta, voi pune la punct mai întâi ,e temei de cifre nedesminţibile, o chestiune, care a fost discutată mai stăruitor în ultima vreme, aceea a tirajului presei rusești din Basarabia. CAT E DE RASPANDITA OTRAVA S’a pretins : presa rusească din Basarabia nu constituie o primejdie, deoarece nu-i răspândită. Tirajele ziarelor de peste Prut sunt cu totul neglijabile, ceeace înseamnă ce rea primire face publicul cititor de peste Prut tipăriturilor cari urmăresc strecurarea otrăvei. Verificată minuţios, această aserţiune se dovedeşte ca de- 4*fin inexactă. In adevăr* iată câteva cifre : „Raboce crestianskaia pravda“ (Adevărul muncitorilor şi ţăranilor) desface 3000 foi în Chişinău şi aproape tot atâtea în restul provinciei. Cifrele acestea reprezintă ceeace i se desface, cel ce SE VINDE, adică un tiraj cel puţin controlabil, dacă nu oficial. Dar „Pravda“ comunistă e împărţită la sate, de corespondenţii ei speciali („senior“), cari servesc şi de agitatori şi spioni în comune, în mod cu totul gratuit, ca simple manifeste ce se aruncă în ogrăzile gospodarilor, ori se lipesc pe ziduri. Cheltuiala pentru prisosul acesta inavuabil nu mai e acoperită de „vânzarea“ ziarelor, ci de fonduri al căror mister e deslegat lesne de oricine ştie naveta permanentă ce se face de peste Nistru în Basarabia şi înapoi. In această privinţă ar fi poate edificator să subliniez, că Sârbu, primredactorul foaiei, fiind la sfârşitul sfârşitului urmărit de parchet, n’a putut fi găsit decât târziu, după un răstimp în care a stat peste Nistru. Fără îndoială, acolo a rezolvat şi chestiunea costului prisosului gratuit al „Pravdei“. Credinţa aceasta e îndreptăţită de faptul, că mărturisirile pe care Sârbu se îndărătniceşte să le ocoliască, sunt cu deosebire cele privitoare la provenienţa fondurilor, pe cari s’a dovedit că le-a folosit pentru editarea ziarului şi pentru propagandă. In sfârşit, voi aminti, că d. Erhan, într’o convorbire dată unui ziar bucuretşean, rostia adevărul cunoscut de toată lumea din Basarabia, că tirajul „Pravdei“ e în considerabilă creştere. ALTE TIRANII „Nabat“ (Alarma), specializat în agitaţii pe chestiunea calendarului, cari stau la temelia propagandei comuniste, se vinde, în toată provincia, aproape 8000 foi, dintre cari circa 5000 numai la Chişinău. „Bessarabskoe Poşta“ (Poşta Basarabia), unul din ziarele cele mai îndrăgite de muncitorii tineri ruşi şi evrei, a ajuns la aproape 10.000 exemplare. „Bessarabskoe Stovo“ (Cuvântul Basarabiei), în redacţia căruia s-au strecurat, după cum se va vedea, un delicvent calificat şi un personagiu care a votat contra unirii Basarabiei cu România, deci oameni cari n’au nimic de pierdut, ori vor să câştige prin continuarea unei politici antiromâneşti, are un tiraj de circa 10.000 foi. „Svobodnoe Stovo“ (Cuvântul liber) cel mai reprezentativ ziar al „presei galbene“ a isbutit să ajungă, numai după ridicarea censurei, la vre-o 5000 exemplare. Acestora li se adaugă presa care vine din afară : Nasa Reci (Părerea noastră), #" Bvcwesstis -Rad (Cârma,) din Berlin, Segodnea (Astăzi)" din Riga, Uustrirovanaea Russia (Rusia Ilustrată) din Paris — toate tipărituri comuniste, apoi Vozvogdenie (Renaşterea) din Paris, Novoe Vremea (Vremea Nouă) din Belgrad, Rodnaia Zerlea (Pământul natal) din Paris, Poslednaia Novosti (Ultima Noutate) din Paris, Dii (Zilele) din Paris, Borba zi Rosiia (Lupta pentru Rusia) din Paris toate ziare monarhiste, car ca şi tipăriturile comuniste militează pentru un ideal, care nu poate fi al moldoveanului de peste Prut. ALTA PRESA MINORU TARA Urmează cele şapte publicaţii evreeşti, în frunte cu Unzer Zeit, cotidian cu aproape 20.000 foi tiraj şi ziarul minorităţii germane : „Deutches Bessarabiens Zeitung“. După ridicarea stării de asediu, au fost aduse de peste Nistru cele mai violente ziare roşii, cari — când n’au fost vândute pe faţă, — au fost lipite pe ziduri. , Deasemeni, oraşe cari n’au avut până acum ziare locale, — cum e Tighina, — au acu.ut Presa lor, tot ruseşte scrisă şi concepută. In genere, se poate cifra, mimărul ziarelor şi periodicelor cari n au nimic atace cu românismul, la 70—80 mii exemplare zilnic, ia timp ce ziarele bucureştene se vând in toată provincia abia câteva mii. Iată, prin urmare, că e vorba de o presă de pe acum răspândită mult şi cu tendinţe de creştere şi nici de cum de o presă ocolită. Astfel, cuvântul duşmănos îşi are destule tribune de la cari să fie strigat, în paguba românismului din Basarabia şi împotriva ideei de Stat român. Cine scrie această presă şi ce coprinde ea voi arăta în articolul viitor. C. MICIORA 1— —-------- Amannulah e regretat Londra, 26 (Rador). — Din Afganistan se confirmă manifestarea unei reacţiuni la Cabul în favoarea lui Amannulah. Şi în celelalte regiuni ale Afganistanului, populaţia pare a regreta răsturnarea fostului rege şi tulburările cari au urmat. Amannulah a dat o proclamaţie către popor, anunţând iertarea tuturor vinovaţilor şi cerând concursul general pentru restabilirea Statului. ---------itri---------- Noul prefect al Varşoviei Varşovia, ÎG (telegr. part) —„ Mareşalul Pilsudski a numit pe colonelul Vieniava-Dlugoschevschi, care a luat parte activă în 1926 în favoarea mareşalului la luptele de stradă ce s’au dat in 1926 la Varşovia, în postul de comandant şi prefect al clas»“ •lui Varşoiiia. y