Universul, mai 1929 (Anul 47, nr. 98-121)

1929-05-01 / nr. 98

In faţa instanţelor judecă­­toreşti, civile şi militare, se desfăşoară un flux de cereri de amânare a proceselor pe­nale. Se speculează orice viciu real sau aparent de procedu­ră ; se insistă pentru amâ­nări, chiar dacă s’au prezen­tat majoritatea martorilor, „fiindcă tocmai cei lipsă sunt cei mai importanţi“ , se soli­cită probatorii inutile şi ne­serioase ; se fac toate sfor­ţările, ca procesele să nu se judece. Nu e nevoe să indicăm cau­za în amnistia anunţată. De la un regim „democra­tic“, unde conducerea spiri­tuală o deţin oameni intere­saţi personal în materie de amnistie, cum este d. Stere, nu este de mirare să aştepte toată vasta obşte a infracto­rilor o iertare largă şi un sti­mulent puternic. Dar nu este mai puţin ade­vărat, că amnistiile constitu­­esc o piedică in calea acţiu­­nei de prevenire a infracţiu­nilor şi de penalizare a in­fractorilor, şi de aceea ele nu sunt admisibile de­cât cu co­rectivul unei precauţiuni de­osebite. Este stabilit, că se poate recurge la această măsură de clemenţă colectivă, numai cu două condiţiuni. Prima : amnistia să nu îm­brăţişeze şi fapte a căror gra­vitate excepţională exclude iertarea. A doua : amnistia să inter­­vie într’un timp când faptele iertate se găsesc într’un re­gres de natură să liniştească, nu într’o recrudescenţă care impune, dimpotrivă, intensi­ficarea ofensivei penale. De aceea, am susţinut şi repetăm, că nu înţelegem să i se întunece strălucirea apro­piatelor serbări jubilare, prin amnistieri inoportune şi­­ antisociale. I A ierta, pe cei cari au de­zertat de pe front la inamic, pentru a pactiza sau nu cu el, ar fi inoportun, fiindcă ar jigni memoria vitejilor morţi al căror sacrificiu trebue slă­vit, nu sfidat, la 10 Mai vii­tor. A ierta pe cei cari unel­tesc contra Siguranţei ţării, fiindcă fac greva foamei şi ne somează comuniştii stră­ini, ar fi a îngroşa rândurile viitorilor rebeli împotriva or­­ganizaţiunei de Stat şi a da o nemeritată lovitură elemen­telor devotate, civile şi mili­tare, care apără ordinea, a­­desea cu preţul vieţii lor. Fapte mărunte şi rare, in­fractori de ocazie şi fără res­trângere în sufletele impulsi­ve, da, se pot amnistia. Infracţiuni grave, cu carac­ter antinaţional şi antisocial,­ nu se pot amnistia. Cine se va abate de la a­­ceastă înnaltă normă de Stat îşi va lua o răspundere care, — ea, cel puţin — nu va fi niciodată iertată. O­OIOUa răspundere Daţi­i „Ordinul Ferdinand“!.. Regimul de eri, — regimul de azi — In anteproectul de lege relativ la organizarea „administraţiunii I locale“ se ignorează epopeea din 1916—1918; se desconsideră şi se batjocoreşte, indirect şi direct, războiul întreprins de România în 1916—1919 pentru realizarea idealului naţional. Iată ce se spune în expunerea de motive redactată de trădăto­rul Const. Stere: „Statul român de astăzi nu sa născut prin voinţa unu­i cu­­ceritor, care ar fi adus sub pu­terea sa elementele lui constitu­tive prin forţa armelor. Provinciile româneşti au trăit veacuri îndelungate răzleţite şi frământate sub dominaţiuni străine. Aceste provincii, cu preţul jert­felor şi suferinţelor nespuse, au ajuns la întemeierea unui stat..." Din rândurile citate reese că România întregită nu s'a născut din jertfele făcute de ostaşul român, în cursul unui război orâncen şi sângeros, ci provin­ciile care au trăit sub dominaţi­­uni străine, au ajuns la înteme­ierea unui start“, prin alt soi de jertfe şi suferinţe, făcute de ele, iar nu de regatul României ! După mentalitatea autoru­lui acelui ante-proect, răz­boiul din 1916—1918 prin re­zultatul său victorios, nu me­rită să fie amintit ; nu tre­bue să fie glorificat, — de­oarece el a fost în epoca a­­ceea în rândurile şi în servi­ciul inamicilor Românei. In aceeaş expunere de mo­tive, domnul, care îndrăzneş­te azi să propună soluţii so­vietice, pentru organizarea administrativă a statului uni­tar naţional român, prin fără­­mărirea lui în guvernui auto­nome, îşi bate joc de înteme­ietorii României întregite şi insultă pe Regele Ferdinand I, comparându-l cu­­ Abdul Hamid al II-lea, sau cu Ha­run al Raşid! In statul de astăzi — spune C. Stere in expunerea de moti­ve — nu mai e cu putinţă un Ha­rnin al RaŞid, TSdtlS­pSHtfil C­xerciţiul controlului la vigilenţa vizirilor săi şi obligat să o sti­muleze prin „travestiri de ope­retă“. Apoi ni se vorbeşte de ve­chiul „regim ţarist“ şi de „regimul hamidian“ spre a se trage concluzia că România întregită trebue să fie aşeza­tă pe alte baze, graţie unui nou regim, care nu va apli­ca metodele din trecut şi va renunţa la „travestirile de o­­peretă“ regeşti ! Nu-i aşa că cel care neso­coteşte epopeea română din 1916—1919 , cel care dispre­­ţueşte jertfele ostaşului ro­­mân, din războiul întregirii neamului ; cel care consideră de „hamidian“ regimul, care a contribuit la întemeierea sta­tului nostru unitar şi insultă memoria regelui Ferdinand, — după ce ceruse înlăturarea lui de pe tron şi alungarea dinastiei sale, — merită să’și semneze numele pe „CAR­TEA DE AUR A UNIRII" și să i se atârne pe piept, or­dinul „REGELE FERDI­NAND"1 ? R. Seisam­ Excese contra Polonilor la Oppeln Varşovia, 29 (Rador).— La Oppeln, în Silezia germană, s-au produs în noaptea de Sâmbătă spre Duminică exce­se grave împotriva populaţiei poloneze. In cursul reprezen­tării unei opere poloneze, or­ganizaţiile naționaliste ger­mane au _ instigat _ împotriva publicului ce venise să asiste la reprezentaţie. In cursul re­prezentaţiei au fost aruncate bombe rău mirositoare, iar la ieşirea din teatru, grupările naţionaliste au ameninţat pu­blicul. Excese violente s-au petre­cut în cartierele mărginaşe ale oraşului şi în împrejuri­mile gării, unde, după prime­le informaţii, artiştii polonezi şi directorul Băncii populare polone au fost grav maltra­taţi. La ieşirea din teatru, mul­ţimea a ameninţat şi a insul­tat pe consulul general po­lonez, d. Bytom, care venise la spectacol împreună cu so­ţia sa şi pe mai mulţi func­ţionari ai consulatului. Ştirile despre excesele din Oppeln, care fuseseră prece­date de o campanie de presă, au provocat o emoţie foarte mare în toată opinia publică polonă. Trebuie să se constate cu acest prilej că în orice oraş mai mare din Polonia se găsesc teatre germane, dar niciodată nu s-a semnalat vre­un exces împotriva artiștilor sau publicului. Doi comunişti iugoslavi împuşcaţi la frontiera Austriei — Urul e un fost deputat; al doilea un curier comunist — Viena, 29 (Rador). — La gra­niţa dintre Iugoslavia şi Aus­tria, In apropiere de localitatea Leitschach, s'a întâmplat ori un incident. Un profesor şi un stu­dent i­lg­oslav cari erau escor­taţi de jandarmi iug­oslavi, voind să fugi peste graniţă, au fost împuşcaţi. Se spune că amândoi fusese­ră surprinşi într-o cafenea din Zagreb pe când se pregătiau să răspândească manifeste revolu­ţionare. Arestaţi, fuseseră aduşi sub escortă la graniţa austria­că, unde se credea că sunt as­cunse manifestele, introduse prin contrabandă din Austria. In timpul cercetărilor, profeso­rul şi studentul au încercat să fugă peste graniţă, dar in mo­mentul când au ajuns pe linia­­ de frontieră, au fost nemeriţi­­ de gloanţele jandarmilor iugos-­­­lavi. Cele două cadavre au rămas cu picioarele pe teritoriul aus­triac, cu partea superioară a trupului pe teritoriul iugoslav. CINE ERAU CEI DOI ÎM­PUŞCAŢI Viena, 29 (Rador). — Din infor­­mațiile oficiale iugoslave, rezulta că cei doi supuşi iugoslavi împuş­caţi de jandarmi pe linia de fron­tieră, sunt fostul deputat comu­nist Ecimovici şi curierul comu­­nist Djakovici Aceştia, fiind a­­restaţi, au propus jandarmilor să-i transporte in pădurea din a­­propierea punctului de frontiera­­ Leutschach, spre a le arăta locul unde ar fi ascunse manifeste re­­soluţionare şi de propagandă. A­­junşi sub escortă in apropierea­­frontierii, au dispărut la un mo­­ment dat in întunericul pădurii. Jandarmii au tras după ei câteva focuri de armă. Cele două cadavre au fost gă­site deabia ori dimineaţă de va­meşii iugoslavi. ----X03—- Agenţi comunişti arestaţi la Paris Paris, 29 (Rador). — Poliţia a arestat şapte agenţi comu­nişti cari vindeau ziare cu în­demnuri deosebit de violente, în vederea manifestaţiilor din ziua de 1 Mai. — x o r----­ GH. CARAPANCEA avocat mort subit în timpul desbateri­­lor la juraţi a procesului Gobi Temeri de dezor­dini la Varşovia Varşocia, 29 (telegr. part.).— Cercurile de aci se tem sa nu se producă cu ocazia zilei de 1 Mai, încăierări între poliţie şi organi­zaţiile lucrătorilor sau intre so­cialişti şi organizaţiile lucrăto­rilor afiliaţi lor pe deoparte şi aşa zişii socialişti vechi, parti­mi H nr'■«•satului Pihsudski, pe de altă parte. Socialişti au lansat un apel către organizaţii­le lucrătorilor ucraineni şi evrei indemnându-le să se ralieze lor cu ocazia serbării zilei de 1 Mai. Există temeri să nu se produ­că ciocniri sângeroase de stradă între cortegiiile celor două parti­de socialiste. X­II X M.S. Regina Maria la Madrid Paris, 28 (Rador). — Din Ma­drid sa anunță că Regina Ma­ria a României împreună cu Principesa Ileana, s’au înapoiat eri in localitate, venind dela Algestras. —-----□ • 13---------­ NOTE Un român în India... O scrisoare venită de foarte de­parte, din Sumatra, ne face să ne bucurăm că „ai noştri“, românii, au ajuns până în cele mai nebă­nuite margini ale pământului Zicem : ne bucurăm, fără să fa­cem nici o ironie. Drept este că oameni cari invocă supuşenia ro­mână se găsesc foarte mulţi, şi la Paris sau la Bruxelles, unde stropesc cu noroi ţara care le-a eliberat paşaportul, şi peste O­­cean, unde se bucură când îşi citesc în ziarele locale corespon­denţele în care suntem arătaţi ca o ţară de sălbateci. Am găsit şi oameni cum se cade, până dincolo de Equator, în America de Sud, veniţi cum a dat Dumnezeu, îm­barcaţi ca fochişti sau ca chel­neri, şi făcând apoi toate mese­riile imaginabile, până şi pe a­­ceea de îmblânzitori de şerpi... Iată însă că scrie unu din Su­matra, din India, unde nu trăeşte de loc rău şi nici nu ne face de râsul lumii. II cheamă George Ionescu, şi trebue să fi fost prin marină. O serie de fotografii pli­ne de exotica şi tulburătoarea poezie a Indiilor ne arată cadrul miraculos în care-şi duce viaţa compatriotul nostru George Io­­nescu. Iar câteva afişe şi numeroase făcturi din ziarele locale, în care e menţionat cu mari elogii, ne fac să ştim că d-sa e unul din cei mai reputaţi atleţi ai vremei, fiind numit „omul de fier“. Tânăr, ele­gant şi instruit, îşi are reşedinţa într-un mare „palace“ din Cal­cutta, trăind ca un senior. Fiind­că seara face o meserie pe care puţini ar putea-o face : rupe cu dinţii lanţuri groase de fier, în­­doeşte, ţinând în dinţi, o bară de fier de ale cărei capete stau a­­găţaţi şase oameni (trei deoparte şi trei de alta) şi, — chip ca să se aepauzeze, — în cursul repre­zentaţiei, ţine pe piept un bloc de piatră de peste o tonă greutate, deasupra căruia şase oameni fac „piramida“ ! Aceste date, cari sunt numai laude, le-am citit în tăieturile din ziarele publicate în partea locu­lui. Şi, — având doar regretul că nu neam antrenat din vreme pen­tru meseria de atlet, — am scris o melancolică scrisoare de felici­tare „omului de fier“, românului George Ionescu, stabilit in Indii şi trăind acolo aproape ca un ma­­haradjah... M. Negru. MINORITĂŢILE ŞI serbările unirei — O lămurire maghiară binevoită — In trio consfătuire cu prefecţii ardeleni la Cluj, d. ministru Hai­­da a găsit prilejul să adresâî.« minoritarilor dela noi rugămintea de a participa la serbările Unirii In costume naţionale şi cu stea­guri de-aie lor. Nu judecăm acum oportunitatea acestei amabilităţi, pe care, cum era de aşteptat, minorităţile nu au apreciat-o, înţelegem dorinţa ofi­cialităţii de a da festivităţilor de la 10 Mai o amploare cât mai lar­gă, în special recunoaştem că pre­zenţa reprezentanţilor partidului maghiar i-ar fi făcut plăcere, dar rămâne de discutat dacă drumul ales a fost cel mai bun. Lansân­­du-şi invitaţia înainte de a lua contact cu partea interesată, gu­­vernul s-a expus la un refuz, care a sosit fără multă zăbavă. Cel dintâi răspuns l-a dat în ziarul Keleti Ujsag, oficiosul par­tidului maghiar, d. Arpad F­aal, deputat, fruntaş al partidului şi publicist de seamă Articolul d-lui Arpad Paal, care respingea oferta d-lui ministru Vaida în termeni categorici, s’a menţinut, ca ton, in marginile bunei cuvinţi. Nu tot acelaş lucru se poate spune despre cea mai nouă inter­­venţie în această chestiune, a d-lui Elemer Jakabffy, un alt co­rifeu al partidului maghiar, care prin revista sa Glasul Minor Hun­ţilor de la Lugoj, îşi îngăduie o serie de comentarii, jicnitoare pentru orice obraz românesc. Mărturisim, că ne vine greu să pricepem rostul acestei ieşiri in­­tempensive, după cum nu ne du­mirim pentru ce o publicaţie de apărare a revendicărilor minori­tare apare în centrul uneia din regiunile româneşti cele mai com­pacte. In articolul său, pe care-1 inti­tulează foarte spirtual : „Saturna­­lia“, d. Elemer Takabffy refuză participarea maghiarilor din Ar­deal la serbările Unirii, adăugând, că situaţia lor ar semăna cu aceea a sclavilor romani, cari se bucu­rau de libertate numai odată pe an, cu ocazia sărbătoarei închi­riate zeului Saturn. „Noi, încăpă­ţânaţii maghiari, zice d. Elemer Takabffy, nu vom despacheta cos­­tumele maghiare de gală, pe cari le-am împachetat cu precauţiune înainte cu zece ani. De ce ? Pen­­tru că, totuş, nu suntem sclavi pe deplin, şi în mentalitatea şi con­­ştiinţa noastră nu vom­ fi sclavi niciodată. Pentru că nu voim ca guvernul să ne prezinte amicilor săi din străinătate ca pe nişte pă­puşi de lut, punând enigma în faţa acestora în felul următor: Ce rost are gălăgia de la Societa­tea Naţiunilor, câtă vreme aici maghiarul, împodobit fiind cu tri­colorul roşu-alb-verde, e vesel şi fericit ? Dar dacă guvernul voeşte cu orice preţ să fie pe placul ope­ratorilor de cinematograf, poate totuş afla 1—2 maghiari, pe cari îi poate alege ca „saturnalicus princeps arătându-i ţării şi lu­mii". Guvernul actual a crezut, că prin politica sa de­ concesiuni, fă­găduind minorităţilor o lege spe­cială generoasă şi ingăduindu-le s­ă arboreze culorile naţionale, le-a câştigat dificila simpatie în aşa măsură, încât poate aştepta ca reprezentanţii lor să ia loc în tri­bunele oficiale la festivităţile de la Alba lulia. Iată, însă, că toate privirile galeşe şi toate declara­ţiile ademenitoare au fost zadar.­­­nice, Partidul maghiar nu con­­t­­­simte să părăsească atitudinea sa , crftica faţă de orice manifestare 8. 1 'tei plăţii României­ vitregite. F­run­­taşii săi şi-a­u împachetat acum zece ani costumele de gală, le-au cufundat în naftalină de frica moliilor, şi sunt convinşi, că orice semn de recunoaştere a realităţii istorice de astăzi ar trăda o con­cepţie de sclav... Opinia publică românească va trage concluzia, că pentru condu­cătorii de astăzi ai maghiarimii din Ardeal nici o concesiune nu e de-ajuns şi nici o amabilitate nu-şi găseşte ecou. Ceea ce nu pot să mistuie aceşti foşti beneficiari ai Ungariei de altădată sunt grani­ţele fireşti ale ţării noastre mă­rite. Numai reintronarea asupri­­rei trecute i-ar mai putea face să îmbrace costumele de gală, împo­dobite cu fireturi ! Şi cum această perspectivă însemnează învierea morţilor, orgolioşii magnaţi nu vor lua parte la saturnaliile ro­mâneşti.. Suntem aproape recunoscători d-lui Elemer Jakabffy pentru sin­ceritatea brutală cu care îşi spo­vedeşte adevăratele sentimente Să nu le cerem, prin urmare, mii­norităţilor de la noi mai mult de­cât pot să dea, dar, tot­odată, să nu le dăm mai mult decât li se cade să ceară. Orice compromis în dauna ideii românești va rămâ­nea o jertfă inutilă. Orice avan­taj nemeritat, o eroare. Să nu persecutăm, dar nici să nu facem avansuri. Firul evenimentelor va intra, încetul cu încetul, în fă­gaşul lor normal. Nu avem de ce să ne pripim, dornici de succese de faţada. Va trebui, poate să aşteptăm trecerea de două generaţii, până când minorităţile se vor împăca definitiv cu ideii, că România, în hotarele ei de a­­cum, nu una născut din capri­ciul întâmplării, ci dintr-o ne­cesitate istorică întemeiată pe dreptate. Vom aştepta. Nea­mul nostru e deprins cu aş­teptarea. Până atunci, insă, să nu ne amăgim, că vom reu­şi să aducem tricolorul ma­ghiar la serbările noastre na­ţionale. Alex. Hodoş -------- X [Şl X--------­ Nenorocirea din Buenos­ Aires - 23 VICTIME — Londra. 29 (Radar). —Din Buenos Aires , se anunţă, că un tren electric s-a ciocnit cu un autobuz. Din pasagerii au­tobuzului, şease au fost omo­­rîţi 17 răniţi. -----xpx-----­ Dezarmarea Parris, 28 (Rador). — Ziarele constată că graţie tezelor pe care Franţa le-a apărat cu e-­­ nergie şi autoritate, desbaterile­­ comisiunii pregătitoare a de- I­zarmării, au făcut un vădit progres. Graţie atitudinii Fran­ţei, speranţa de a vedea popoa­rele uşurate in parte de sarci­nile militare, va fi in curând o realitate. MOTIV SERIOS... — Nu ți-e rușine să ceri la vârsta d-tale ? — M’am învățat minte, de când am stat închis pentru ca am­ lu&t fără să cer. auaW­a ■**-n—Jm Cifra comuniştii germani să serbeze ziua de 1 Mai Dacă mai e cineva care se în­doieşte de adevăratele preocupări ale comuniştilor, — chiar când ei nu sunt ruşi, — şi de metoda adoptată spre „a ferici“ întreaga lume, n'are decât să ia cunoş­tinţă de comunicatul publicat de ziarul german „Volkszeitung". In adevăr, comunicatul în chestiune se închee cu aceste cu­vinte, reproduse textual: „Anul acesta ziua de 1 Mai nu va fi o zi de sărbătoare, ci o zi de luptă, mai ales in Ger­mania, o zi de luptă cruntă, în cursul căreia vor cădea un mare număr de morţi...” Aşa vede comunismul german fericirea universală, cum de alt­fel o văd şi ceilalţi comunişti, şi e bine ca lumea s'o ştie din vr­eme. ------xox------­ FILME De la lume adunate... De zece zile, madam Segălică nu mai prid­eşte, îşi­ inaugu­rează casa şi a poftit o sută de musafiri. Progresul lui madam Sega­­lică­­merită această festivitate, fiindcă se datoreşte unei iste­ţimi excepţionale. De unde înainte de război, vindea gâşte îndopate şi făcea ficat în aspic pentru băcăniile din calea Vic­toriei, astăzi se răsfaţă într’un palat somptuos, unde bărbatul său, cu cincisprezece ani mai tânăr, n’are voe decât s’asculte cum cântă găina, dacă nu vrea să­ intre în gura ei cicălitoare și stropitoare. Casa e luminată a giorno, ta­­perteile mătăsoase sunt invadate de raze fără număr, parchetele strălucesc, mobilele sunt de o eleganţă rară,­­ iar în sufra­gerie, vesela de argint invită la cele mai alese bunătăţi. Felicitată de toată lumea, ad­mirată de unii şi invidiată de alţii, madam Segalică, urmată la doi paşi spre stânga de soţul său, smerit ca un aghiotant, se aşează in capul convoiului de musafiri şi porneşte ca un ge­neralisim învingător, la vizi­tarea casei, prin toate camerele şi dependinţele, suf­lând greu din cele trei guşi, din cauză că încăperile sunt multe şi scările totortochiate. Dar la urmă, în armonia de firitiiseli, intervine o singură notă discordantă. — Vait madam Segalică! ai o casă atât de mare şi de su­perbă, şi nai pus bae! Madam Segalică, se’ntoarce spre musafira care vorbise şi răspunde zâmbind şi triumfă­tor: — A, madam Jurjescu, nouă ne permite, mijloacele deja să mergem odată pe an la băi!... Don José * nu înţeleg . Moartea voevodului Stepanovici Belgrad 28 (Rador). — Voie­vodul Stepan Stepanovici a În­cetat din viaţă. Sâmbătă noap­tea la ora 10 şi Jumătate. NOTE BIOGRAFICE Voievodul Stepan Stepanovici, s’a născut la 28 Februarie 1856, la Kumodraj, mică localitate din împrejurimile Belgradului. După ce și-a făcut primele studii la liceul din Belgrad, a intrat la 12 Septembrie 1874, în școala de artilerie, eşind sub­locotenent la 10 Decembrie 1876. El s a făcut repede cunoscut șefilor săi. La 1 Ianuarie 1891, a fost înaintat căpitan, la 10 August 1892, a fost făcut co­mandant de batalion, la 6 Apri­lie 1901, colonel, la 29 Iunie 1907 a fost înaintat general de bri­gadă, iar la 20 August 1914 du­pă strălucita victorie ce a câş­tigat pe Tser, faţă de armatele austro-ungare, i s-a conferit tit­lul de Voievod al armatelor sârbe. Stepan Stepanovici, încă dela începutul carierii sale, a ocu­pat posturile cele mai impor­tante. La 1902, a fost ataşat şe­fului statului major general, iar anul următor a condus biuroul operaţiilor. Intre anii 1908--1912, a gerat ministerul de războiu, pe care la părăsit, numai spre a lua comandamentul armatei a II-a, în timpul primului războiu bal­canic. Voievodul Stepan Stepanovici a luat parte la războiul dim 1876, la început ca elev al școalei mi­litare, iar apoi ca sublocotenent. Războiul din 1877—78, l-a găsit în fruntea unui batalion de vo­luntari, ale căror fapte de ar­me au rămas legendare. Răz­boiul din 1885, dă tânărului că­pitan, ocazia de a se distinge din nou, în calitate de coman­dant al unei unități a faimoa­sei­ divizii a, Chumadiei. In tim­pul primului războiu balcanic, din 1912—13, generalul Stepan Stepanovici, comandă armata a II-a sârbă, concentrată în re­giunea Kiustendil, armată care trebuia, cooperând cu divizia Vll-a bulgară, să întreprindă marşul fulgerător, asupra loca­lităţilor Djumaja, Kriva, Pa­­lanka, etc. Rapiditatea acestor­ operaţiuni, care au precipitat retragerea armatei turceşti, dau posibilitate comandamentului I să ducă armata II-a sârbă, în­­ faţa Adrianopolului. In 1914, generalul Stepan Stepanovici este însărcinat cu mobilizarea şi concentrarea ar­matei sârbe. După facerea mo­bilizării, el revine în fruntea armatei a II-a, cu care urma după câteva zile numai să im­pună trupelor austro-ungare, prima lor înfrângere pe Tser. In 1918, voievodul Stepan Ste­panovici, a­ cărui figură este da acum încolo, legendară în ar­mata din Orient, participă ac­tiv la ruperea frontului dela Salonic. Imediat după armistiţiu, e­­roul dela Tser, socotind că se cuvine altora să organizeze vic­toria, la care el contribuise In așa de mare măsură, s’a re­tras la mica sa proprietate din Tchatchak, — mică localitate din centrul Serbiei, — unde el primea foarte adesea vizita re­gelui Alexandru, care avea pen­tru valorosul soldat, cea mai vie şi cea mai respectuoasă ad­­mir­aţie. Belgrad 2S (Rador). — Ştirea morţii voievodului Stepan Ste­panovici aflată noaptea târziu la Belgrad, a produs cu toate că era aşteptată­, o vie emoţie. Dealtfel, ştirile primite dri sea­ră la ora 9, prin telefon de la Tchatchak, unde ilustrul soldat trăia retras, anunţau că el in­trase în agonie. La ora 10 jum., inima voievodului Stepan Ste­panovici, marele învingător dela Tser şi Dobropolje, a încetat să bată. Voievodul s’a stins fără să sufere. înainte de a-şi da ul­timul suflu, voievodul a încer­cat să spună câteva vorbe, care însă nu au putut fi înţelese. A ridicat apoi mâna dreaptă spre fereastră, după care privirile i s-au tulburat, dându-şi sfârşi­tul. Programul funerariilor va fi fixat astăzi. Ceremonia înmor­mântării, va avea un caracter măreţ, ca o manifestaţie de re­cunoştinţă naţională, faţă de cel care a fost una din cele mai mari glorii militare iugos­lave. STEPAN STEPANOVICI Şcoalele vor ţine cu­rsuri in ziua de 1 Mai Ministerul instrucţiunii a­­duce la cunoştinţa tuturor şcoalelor de orice categorie că în ziua de 1 Mai se vor tine cursuri. XOX

Next