Universul, august 1929 (Anul 47, nr. 174-200)

1929-08-01 / nr. 174

i Anul XLVII Nr. 17 fondator LU561 CA­ZZ­AVILLAN TELEFON: DIRECŢIA 313/72—364/64 Pagini Exemplarul In ţară 3 lei In străinătate 6 lei Pagini Joi 1 August 1929 UNIVERSUL CELE DÍN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREACĂ TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu Nr. 9-11 ADMINISTRAŢIA 313/71 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 DIRECTOR: STELIAN POPESCU REDACŢIA: CORESP. CU PROVINCIA 302/98 — 335/30 Se pavează Primăriile sectoarelor din Bucureşti se întrec să-şi a­­nunţe lucrările. Dacă rezultatele vor cores­punde făgăduelilor, le vom înregistra cu mulţumirea cu care scoatem în relief silin­ţele lăudabile, conduşi de cea mai strictă obiectivitate în toate criticile noastre. Nu este mai puţin adevă­rat însă că actuala munici­palitate, în baza scurtei sale experienţe, trebue să convi­nă, pe de o parte că se găsea într’o profundă eroare, dacă nu era un calcul politic, a­­tunci când combătea ideea împărţirei primăriei Capita­lei pe sectoare, dovedită ul­terior atât de fericită, prin emulaţiunea provocată între diferitele administraţiuni ; iar pe de altă parte, că edi­litatea care a inaugurat a­­ceastă reformă a desfăşurat o activitate exemplară, care a înlesnit şi a impus­ succe­sorilor să o continue. Vom repeta, totuşi, o ob­­servaţiune, care, din neferi­cire, n’a avut destul ecou. In materie de gospodărie comunală, esenţial nu este numai să se lucreze, ci să se lucreze bine şi cu prevedere. Altfel, tot ce se face este lipsit de durabilitate, fie din cauza calităţii inferioare, fie din cauza necesităţilor nesocotite sau ignorate. Con­secinţa: cheltueli enorme se fac fără folos. Ne vom raporta în special la chestiunea pavajelor. Se fac diferite încercări, şi mai toa­ se dau rezultate rele, când din cauza prostului ma­terial întrebuinţat, când din cauza inferiorităţii mâinii­­de­ lucru, când din cauză că se recurge la combi,naţiuni tehnice nepotrivite cu varia­­ţiunile climei noastre sau cu specificul circulaţiunei noas­tre. Iată fonduri pierdute în zadar. Dar chiar pavajele o­­bicinuite sunt lucrate în con­­diţiuni rele. Străzi pavate astăzi, în scurt timp iau as­pectul unor artere umblate de cine ştie câtă vreme, şi în curând ajung nepracticabile. Aci cauza stă în felul cu de­săvârşire prost al lucrărilor, datorit lăcomiei antrepreno­rilor şi neglijenţei sau relei credinţe a organelor de su­praveghere şi de recepţie. Nu este admisibil ca ace­leaşi pavaje, care în alte părţi durează zeci de ani, la noi să cedeze după intervale aşa de scurte. De altfel, chiar o parte din presa oficială tra­tează cu acuzaţiuni directe modul cum decurge o parte din activitatea municipală a Capitalei sub raportul acesta. Trebue să se procedeze cu milă de banul public, să se lucreze serios şi solid, să se înlăture nesocotinţele şi ne­­onestităţile ce se găsesc la baza atâtor lucrări superfi­ciale, bune numai până li se achită costul şi li se uită e­­poca. In al doilea rând, lipsa de prevedere şi de sistemati­zare face ca lucrări abia ter­minate, să fie stricate în ve­derea şi din cauza altora. Pavaje făcute astăzi, se dis­trug mâine, pentru canali­zări, şi după ce se isprăvesc acestea, uliţele sunt din nou răsturnate, pentru gaz sau e­­lectricitate. Lucrul e curent. Am putea cita şi alte ca­zuri, în care cheltueli inutile se datoresc insuficienţei de simţ administrativ. De aceea, ne-ar bucura mai mult rafionarea lucrări­lor decât îmbulzeala lor. Nu e vorba să se facă mult, ci să se facă bine, ceea ce se reali­zează să nu fie superficial, ci să dureze. In această direcţiune tre­bue îndreptate silinţele care ţin să corespundă misiunei lor. OASPEŢII ŢĂRII D. SCOTUS VIATOR cunoscutul ziarist, scriitor şi mare filo-român, care se află de două zile în ţară inaugurarea noului Drum de fer transpirineic I Paris, 26 iulie. Se împplineşte un an de când a fost inaugurata, în prezenţa re­gelui Alfons XIII şi a preşedin­telui Doumergue, prima linie fe­rată care trece drept prin mun­ţii Pirinei şi creiază o nouă ar­teră de comunicaţie între Franţa şi Spania. E bine să se ştie că, până în anul trecut, comunica­ţiile feroviere între ambele ţări se făceau prin cele două puncte extreme ale Pirineilor, care for­mează cu m­assa lor enormă şi masei­vă, de o lungime de 570 ki­lometri, frontiera muntoasă din­tre aceste două ţări. După luni tratative, Franţa şi Spania au semnat în 1907 un a­­cord, stabilind construirea con­secutivă a patru linii ferate di­rect prin munţii Pirinei. Abia după 21 de ani s-a putut deschi­de, în ziua de 18 iulie 1928 în­tâia din acele patru linii : linia Oloron-Jaca, prin tunelul de la Somport, creând o comunicaţie directă Pau-Saragossa. In p­rezenţa miniştrilor comu­nicaţiilor francez­e şi spaniol s-a inaugurat Duminică a doua linie transpirineică: Aix Ies Thermes- Ripoli. Ca şi precedenta, noua linie e o linie electrificată, în lungime de 42 kilometri. Linia pleacă de la Aix Ies Thermes (să nu se confunde cu Aix Ies Rain®), care este o staţiune balneară din cele mai impor­tante din sudvestul­­Franţei. Aix-les-Thermes, situată pe un munte de 700 metri înălţime, numără, împreună cu alte pa­tru staţiuni regionale, peste 60 de surse minerale, ce pro­duc zilnic enorma cantitate de 2 milioane 500.000 de litri de ape medicale, renurnite la su­dul Franţei. Noua linie este mai importantă decât cea de la Somport, ea fiind o operă admirabilă a inginerilor fran­cezi. Trece prin şapte tuneluri, din care cel mai lung, construit sub muntele Puymorens, e lung de 5355 metri. Construcţia liniei a durat cinci ani; 700 muncitori au lucrat-o şi pentru perforarea mulţilor s-a între­buinţat nenumărate tone de dinamită. Noua linie traspirineică po­sedă, ca şi cea din Somport, o staţie internaţională pe platoul satului zis Latour du Carol, şi care se termină pe teritoriul spaniol la staţia de Ripoli. La banchetul inaugurării, la sta­ţia Latour du Carol, ministrul de comunicaţii spaniol, contele de Guadalhorce, a explicat, în­­tr-un discurs, marea impor­tanţă a celor două linii Som­port şi Aix Ies Thermes. Cea dintâi reduce cu mulţi kilome­tri distanţa Toulouse-Madrid, iar a doua, cea inaugurată Du­minică, leagă Toulousa direct cu Barcelona, micşorând cu mai multe ore durata voiaju­lui. S’a început deja construc­ţia celei de a treia linie prevă­zută în acordul din 1907: linia Saint Girons-Lerida, şi peste 8 sau 10 ani, dacă nu şi mai cu­­curând, va fi terminată chiar şi a patra linie transdrineică: Anduiles-Pampeluna. Aceste linii transpirineice, aclamate cu simpatii unanime de ambele naţiuni, vor spori e­­norm relaţiunile economice în­tre Franţa şi Spania, a căror amiciţie continuă să se desvolte în simpatia frăţească a celor două surori latine. Regele Al­fons, întorcându-se din Lon­dra, a făcut d-lui Poincaré o vizită de vechiu amic şi, cu a­­ceastă ocazie, suveranul şi şe­ful guvernului francez şi-au exprimat reciproc felicitări pentru inaugurarea nouei linii tranpirineice. VaUuay DICTATURA De la un timp, scriitori de talent se silesc să ara­te pericolul, pe care l-ar prezenta pentru ţara noa­stră o dictatură, dacă am fi siliţi să trecem şi prin ea, pentru a se pune ca­păt destrăbălărei, la care asistăm. Departe de noi gândul de a tăgădui buna lor cre­dinţă, de­sigur călăuzită de experienţele dureroase datorite unor dictaturi, răsărite din abuzul făcut cu libertăţile rău înţelese. Omenirea, în mersul său, a făcut experienţa di­feritelor regimuri şi a ales din ele pe acelea cari i să şiu părut----bine sau rău — mai folositoare binelui general la un moment dat. Abuzul de libertate a fost, de­ foarte multe ori, tot atât de periculos, ca şi a­­cel al unei dictaturi rău înţeleasă. Libertatea, dacă nu este o invenţie a tim­purilor moderne, ---- căci au cunoscut-o popoarele din cele mai vechi timpuri, —­ este totuş o cucerire proaspătă şi generaliza­rea ei a luat locul concep­­ţiunilor de odinioară, fiind­că a fost socotită mai în măsură să asigure o ma­nifestare propice a calită­ţilor intrisece, cu care este dotată firea ome­neasca. Sub un regim de liber­­­tate, progresul a fost lent şi constant, dar a fost de multe ori strălucitor şi pu­ternic sub influenţa unor voinţi, cari au gândit şi conceput de­odată pentru mai multe generaţiuni. Neamul nostru, trăind mai multe secole sub jugul u­­nui regim de dictatură pă­cătoasă, şi-a însuşit acum câteva decenii un regim de libertate, sub care nu s‘a putut tăgădui progre­sul, dar care, dela o vre­me, a alunecat pe o pantă mai periculoasă de­cât a absolutismului de odini­oară. Este oare un motiv a­­cum, să persistăm pe a­ceasta cale greşită, de frică să nu ne înapo­iem la regimul de odi­nioară ? Libertatea fără frâu este un deşfrau, a zis cugetătorul Hein­rich Heine, şi între gre­şelile din trecut şi cele de astăzi nu se găseşte oare nici o cale de luat, ca să eşim din impasul în care ne găsim? Venirea la guvern a partidului naţio­­nal-ţărănesc, partid nou,­­ fără experienţă de guver­nare, fără personalităţi cari să fi legitimat o spe­ranţă creatoare, —— a fost acceptată tocmai pe nă­dejdea, că se va pune o­­dată capăt la tot ceea ce s’a spus că a fost greşit în trecut. Şi dacă acest par­tid, în loc de a îndrepta aceea ce spunea şi a făcut şi pe alţii să creadă că este rău în trecut, per­sistă în aceeaş cale, ba ce este şi mai grav, comite el greşeli din cari nu poate eşi de­cât un haos gene­ral, este oare un motiv ca cineva să nu se gândească la găsirea unui drum mai bun pentru binele gene­ral? Dar nu sunt în epoca noastră popoare cari au trecut pe unde trecem şi noi şi cari au fost silite să ia alt drum pentru a eşi din impas şi nu invidiem cu toţii starea lor înflori­toare? Exemplul Italiei, nu ne captivează pe toţi? In surdină, văzând halul în care am ajuns, din cau­za abuzului de, libertate şi a fricei tuturor de a lua măsuri pentru ca ea să fie încadrată în respectul dreptului semenilor noştri ---- aproape fiecare râv­nim la dictatură, dar nu avem curajul să o spu­nem. Eu nu mă tem să spun, că, teoretic, prefer o dicta­tură luminată în locul de­magogiei deşănţate de as­tăzi. Unii confraţi îmi atri­­bue îndemnul la o dicta­tură militară. Mărturisesc că mie nu mi-a trecut prin gând a­­ceasta, dar dacă ea ar fi acea dictatură luminată, care să pue rânduială în locul demagogiei de pier­zanie de astăzi, pentru ce oare n-ar fi şi ea? De ce oare este mai preferabil şi, vezi la cârma ţării, în­chegată cu sângele atâtor viteji, civili întovărăşiţi de trădători de neam, şi să nu vrei să vezi pe aceia, cărora Ie repugnă tovără­şia cu trădătorii? Eu am socotit bine in­tenţionate toate guver­nele ţărei, dar unele fiind lipsite de curajul răspun­derea guvernărei, altele fiind preocupate de o de­magogie incompatibilă cu guvernarea pentru binele general, nu au putut face aceea ce trebuia, pentru a da ţării o viaţă mulţu­mită şi liniştită. Avem aerul că trăim sub provizorat şi legile cari se votează cu duiu­­­mul, fără putinţă ca cel puţin lumea intelectu­ală să ia cunoştinţă de ele, fac impresia că ne am pierdut capul. Să vie un guvern să pue capăt aces­tei situaţiuni, încetând: concesiunile neruşinate pe pielea ţării, specula neo­brăzată a viţiului jocuri­lor de noroc şi stoarcerea până la măduvă a celor ce muncesc în folosul celor cari sunt speculatori de vorbe şi vântură ţară. Dar acel guvern care îşi va lua această sarcină, să fie alcătuit, nu din stâlpi de cafenele, nu din visă­tori incorigibili, cari cred, naiv, că lumea dela ei în­cepe şi ţara aceasta abia acum se formează, nu din speculatorii viţiilor ome­neşti, ci din oameni în toa­tă accep­ţiunea cuvântu­lui, —­ fără putinţă de a fi manevraţi de clientela politică, — şi lor să ne închinăm. STEFAN POPESCU Predeal. i comficarei im­pensiilor In loc să se îngrijească de soarta tuturor categoriilor de pensionari români, ale căror pen­­siuni, în raport cu scumpetea crescândă a vieţii şi cu servicn­te ce le-au adus statului nostru, sunt nedrepte, guvernul a venit cu o lege prin care crează apanta­­gii foştilor funcţionari ai imperi­­ului austro-ungar, din teritoriile alipite, precum şi ofiţerilor in­­valizi ruşi, azi cetăţeni români în Basarabia, recunoscându-le aces­tora timpul de război de la 30 Iu­­lie 1914 până la 9 Aprilie 1918. Iartă ce diispoziţiiurai pui primi de a­rt. 8 dăm legea pentru modifica­rea le­gnii generale de pensiuini . Art. 8. — Cu derogare dela dis­­poziţiunile art. 105, alin. 1 din legea generală de pensiuni, toţi acei funcţionari publici din teri­­torile unite cam­ la data când administraţiile străine din acele teritorii au fost preluate de auto­rităţile române, nu au depus jură­­mântul de credinţă Statului ro­­mân, vor fi înscrişi la pensie sau vor primi ajutoare in sumele şi în condiţiunile legilor şi regulamen­telor de pensiuni în vigoare în a­­cele teritorii la data când au ieşit din serviciu, dacă nu au optat pentru cetăţenie străină, au fost continuu şi sunt şi acum cetăţeni români, locuesc în ţară şi depun jurământul de credinţă. Pentru depunerea jurământului se dă termen de 6 luni de la pu­blicarea legii.‘‘ Ce nevoe a avut guvernul să vină cu asemenea dispoziţiuni, prin derogare dela cele prevă­zute in legea pensiunilor din 1925 (art. 105 al. 1), când foştii funcţionari ai răposatei monar­hii austro-ungare, au refuzat să depună jurământul de credinţă, după ce teritoriile de peste Câr­peli au intrat în stăpânirea­ Ro­mâniei ? Merita oare această ca­tegorie de răi cetăţeni romîni,— căci răi cetăţeni sunt cei ce re­fuză jurământul de credinţă sta­tului din care face parte, — să li se creeze, după 10 ani, posi­bilitatea să ajungă pensionari în ţara noastră, în aceleaşi condi­­ţiuni, ca şi pensionarii români? Notăm că prin art. 1 al ace­leia® legi se desfiinţează comi­­siunile regionale de pensiuni, ale căror atribuţiuni trec asupra consiliului de administraţie al Casei generale de pensiuni ! Par’că guvernul era partizanul... descentralizării în toate direc­ţiile şi iată că în chestia pensiu­nilor­ a devenit foarte centralist ! Depozite clandestine de arme in Bulgaria Belgrad, 30 (Rador).­­ Co­mentând ştirile prin care se anunţă că s-ar fi produs ex­plozii în depozitele secrete de munitiuni din Bulgaria, ziarul „Vreme“ scrie : „Legea amnis­tiei, care a fost votată în Bul­garia, are un pasagiu care la prima vedere pare fără impor­tanţă dar care în realitate confirmă ceea ce vecinii Bul­gariei spun necontenit, adică faptul că Bulgaria ascunde cantităţi considerabile­ de ar­me şi muniţiuni, în dispreţul prevederilor tratatului de pace. Ziarul continuă spunând, că legea amnistiei se întinde la cei care au­, primit arme şi material de război în timpul represiunii grevelor funcțio­­narilor de la căile, ferate din 1919 şi 1920 ca și în timpul evenimentelor din iunie 1923. Legea prevede că beneficiul amnistiei rămâne câştigat, chiar dacă armele nu au fost înapoiate. Astfel, termină zia­rul „Vreme“, se explică fap­tul că unele persoane de în­credere ale guvernului au primit cantităţi importante de arme şi muniţiuni spre a cons­titui depozite secrete. Dispozi­ţia legii de amnistie acoperă astfel distribuirea de arme făcuta diferitelor organizaţii cum sunt, de exemplu, orga­nizaţiile Kudrat-Rodna şi Zas­­tita, etc. Explozia­ care s’a produs în ultimele zile la Stara Zagora, dovedeşte exis­tenţa acestor depozite din­­destine. FiL­ne — Chelner ! — Vine-e-e ! — O listă. — Gata. — Ce-ai proaspăt ? — Toate. — Mai special . — Peşte. — Şi din tot peştele ? — Şalăul. Şalău prăjit, şalău rasol, maioneză de şalău... — Destul. Dă-mi rasol. Dar să fie fiert bine. Dar proaspăt, nu ? — Pe încredere. Peste un sfert de oră, o farfurie străbate rapid grădina restauran­tului de vară, având ca vehicul braţul antrenat al chelnerului. Şalăul ia loc pe masă, inundat de mărar şi pătrunjel, ca un cata­falc acoperit de jerbe şi coroaine, şi chelnerul dispare în diagonal, la masa din colţul opus, ca să ia comanda anunţată de repetate lo­­vituri de cuţit în muchia farfu­riei. Muşteriul şterge furculiţa cu colţul feţii de­ masă, se apleacă a­­supra peştelui, miroase, ridică nasul în aer, lasă din nou capul, trage pe nări, se strâmbă, se în­cruntă — şi jocul urmează de a capo al fine. Patronul restaurantului pleacă în defilarea obicinuită printre mesele din grădină salutând zâm­bitor şi exclamând : — Salut dom-nu-u-u-u... Dar văzând mătăniile muşte­riului în faţa peştelui, se opreşte, priveşte şi întreabă atent : — Mă rog, ce s-a întâmplat ! — Vorbesc cu salăul acesta. Restauratorul se simte persiflat, dar cum negustorul trebue să aibă stomac mare şi să înghită multe, îi cântă în strună. — Şi, mă rog, ce vorbiţi ? — L-am întrebat de unde vine. — Şi ce-a spus ? — Zice că vine de la Dunăre. — Şi ce Laţi mai întrebat ? — L-am întrebat, ce e nou pe Dunăre. — Şi ce-a răspuns ? — A răspuns că... n'ar putea să știe, fiindcă... a plecat de vreo două luni d’acolo !.. Don José •xFix- Comunişti francezi în greva foamei Paris, 30 (Rador). — Cei 109 comunişti inculpaţi de complot, au declarat greva foamei. - ■ .....X OZ---------­ Băile Herculane Podul de peste Cerna, care leagă parcul cu baia Regina Maria GAZUL STERE PROTESTUL „LIGII APARARII NATIONALE CREŞTINE" Primim : Domnule Director, După gestul hotărâtor al marilor generali ai războiu­lui, şi-a spus cuvântul şi moa­rea eroilor, ce constitue „Ca­valerii Ordinului Mihai Vi­teazul“. Şi cum, după ofiţeri, trebue să vie soldaţii, eu sunt autori­zat să declar că membrii „Li­­gii Apărărei Naţionale Creş­tine“,­­ plini de admiraţie şi de recunoştinţă pentru a­­ceşti adevăraţi făuritori ai UNIREI NEAMULUI,­­ sunt gata să îi urm­eze, ca ostaşi credincioşi, în lupta împotri­va corei hirei levantine, tră­dător de Ţară şi de Rege, au­torul blestematei LEGI A DE­­S.UNIRELmult trâmbiţată de presa din Sărindar. Primiţi, vă rog. Domnule Di­rector, expresia distinsei mele consideraţii. Prof. dr. N. C. PAULESCU vice­preşedintele „L. A. N. C“. --------x r ■ x--------­ ÎN PREAJMA pelipli dolor anoio-puse întrevederea de luni Londra, 30 (Rador). — Am­basadorul sovietelor la Paris, d. Dovgalewski, a avut ori după amiază o întrevedere cu d. Henderson, ministrul de externe al Angliei. Se comunică oficial că în­trevederea a durat o jumătate de oră, discutându-se reuntiu­­nile actuale între cele două ţări. S-au schimbat în mod a­­m­ical păreri asupra acestei chestiuni între d-nii Hender­son și Dovgalewski, cari au dat explicațiuni asupra punc­tului de vedere al guvernelor respective. Ambasadorul so­vietelor a spus d-lui Hender­son, că va informa guvernul său şi că speră să fie în mă­sură de a relua conversaţiile începute, mâine sau Miercuri. O PRECIZARE Primim următoarele: Prea onorate domnul director, Ziarul „Universul“, din 25 iu­lie a. c., publică um articol din care — peint­ru o mai exactă lă­murire a uimit fa­pt de istorie contimporană — desprind câteva rânduiri: „Erau adunaţi mai marii ţării, spre sfârşit­u­l războiului nostru, la cartn­eru­l d-lui gemena­ Moşoiu. Şi atunci, oamenii noştri poli­­tic­i, cu răspundere, i-a­u zis d-lui gemenrar Frezanu : „Vrerea d-luile de a trece Tisa şi a merge la Budapesta, este sublimă. Dar este în zadar, căci nu ne vor­­ăsta aliaţii“. Insă d. general! Fre­za­n a dat memorabilul răspuns: „Şi totuş, eu vediu marge,la Bu­dapesta. Iair dacă veţi av­ea di­ficultăţi diipl­oma aitice şi va tre­bui să sacrificaţi pe cineva, vă dam­ cornul me­u cu mincenie. Dar eu merg la Budapesta“. In legătuiră cu această, versiu­ne, cred că trebuie să aduc oare­­ca­ri precizări, pe ca,ni le pot afla în memoria mea şi pe­ cari le confirmă mărturisirea cuiva în măsură de a cumpirişte,­ î­n ab­soluta sa autenticitate, faptul ocupării Budapestei. — cu ce a pre­cedait și determinat acest fa­pt *). *) Vezi: St. Aulaime „La Re­vue Hebdomadaire“ nr. 31, anul 1927. Ion I. C. Brăti­şanu, în ultimei­ ziile ale lumii iulie 1919, soseşte în Bucureşti, venind dela Paris, cu hotărî­rea d© a pune capăt re­petatelor atacuri ale armatei un­gare împotriva trupelor româ­ne ,de pe frontieră şi cu certitu­­din­uieia că aiceiaistă acţiune a noa­stră se lovea de opunerea con­­siil­iuluii suprem, ferm ostil aces­tei acţiuni. In chiar seama zilei în care sosise în Bucureşti, Ion I. C. Brătâia suu pleiaică în Ardeian, pentru ca—mai înaintea oricărui avertisment pe care ştia că avea să-l primească din partea consi­liului suprem — acţiiunea arma­tei să fie începută în direcţi­u­­mea Budapestei. Acest gest de iniţiativă era, de altfel, în linia firească a canac­­teipului unuiui om care îşi pusese ca îndreptar al ftS^unwior sale : ,fî de calc umiat tot­, nu e de te­mut ’tot“. De sigur, o astfel de hotărî­re odată concepută — şi, repet, con­cepută încă din Paris — nu pu­tea devenii fapt, decât cu apro­barea, Regelui Ferdinand şi un acord de vadeira şi de • suflet cu d. general Frezam. Odată mai mult, şi în această împrejurare, ca şi în altele — şi tragice şi fe­ricite — s’aiu întâlnit Ion I. C. Brăti­arau, cu d. general Prezamu. Această completare, cu care m’am siimţit datoare, şi faţă de adevărul istoric şi faţă de amiin­­tirea soţului meu, nu are rostul de a înlocui o versiune cu alta ci de a completa­ o versiune prin alta. Din locuil în care îl aşea­ză azi adm­irativa şi stima, mea şi a tu­turor, d. general Prózán, va fi, desigur, cal dintâi, care va găsi îndreptăţit ca alături de d-sa să fie aşezat în b­unică în am­ail­ile armatelor aliate, din marele războin de a fi ocupat o capitală duşmană — şi aceia care nu mai este primue nod. Pentru ospitalitatea pe care o daţi acestor rânduri, primiţi, vă rog, onorate domnule direc­tor, expresiunea mulţumirilor mele şi a sentimentelor cele mai alese. Elisa Brătianu D-na ELISA I. BRATIANU noua exploziei«de la UH — Doi lucrători morţi, 3 grav răniţi — Moreni, 29 iulie După 9 săptămâni de ardere la sonda 160 a soc. „Româno- Americană“, focul continuă cu putere. Atât coloana uriaşă de foc, cât şi presiunea mare de gaze se menţin. Fraţii Andreescu, deşi au avut câteva eşecuri, lucrează, totuşi, la gura sondei, cu spe­ranţă că vor putea stinge fo­cul. Pe de altă parte, soc. „Ro­­mâno-Americană“ prin maes­trul minier Munteanu, lucrea­ză cu fabrilitate la al doilea tunel, care va avea o lungime şi o adâncime mai mari ca ale celui dintâi. Până în prezent, au putut să înainteze la 35 m. de la gură. Azi, pe la ora 10 dimineaţa, un mecanic al soc. „Româno- Americană“, împreună cu o echipă de lucrători, au intrat în vechiul tunel şi au început să demonteze o parte din con­ducta de gaze, ce vine de la sondă, spre a-i face oarecari modificări. EXPLOZIA • In timpul lucrului, din cauza ciocnirii uneltelor de demontare, s’a produs o scânteie şi cum tunelul era plin de gaze proveni­te dela sondă, s’a produs o puternică explozie, a­­runcând şi lovind echipa de lucrători de pereţii la­terali ai tunelului. Lucrătorii dela gura tunelului au rupt-o la fu­gă îngroziţi, însă, după un timp oarecare, când to­tul a intrat în linişte, câţi­va dintre ei, mai cura­­gioşi, au intrat în tunel, unde, cu groază, au cons­tatat, că toţi oamenii din echipă erau aruncaţi la pământ, ză­când într’un lac de sânge, cu capetele sfărâmate şi arşi pe faţă şi pe mâini. Doi din ei şi anume Gheorghe Colonelu, din­­ Bucşani şi Ion Stanciu, din Dărmăneşti sunt morţi, iar trei sunt răniţi, dintre cari doi mai grav au fost transportaţi la spitalul „Schüller“ din Ploeşti, unde ni s-a comu­­nicat, că sunt puţine spe­ranţe de scăpare, de­oa­rece au baza craniului sfărâmată. Al treilea, care este mai uşor rănit, este în­­grijit în infirmeria socie­tăţii „Româno-America­na C. I. re volta nemi — Ei au atacat garda închisorii cu arme — Londra, 29 (Rador). — 1700 de prizonieri din închisoarea Au­­bum s’au revoltat,­eri, si pu­nând mâna pe toata armata a­­flătoare si­ depozitul închisorii, adică 50 da puşti, 1 mitraliere si multa gloanţe, au năvălit spre porţile principale ale închisorii, încercând să evadeze­ In ac­el­aş timp au dat foc la ateliere şi au început a trasa asupra gardienilor. Patru car­aioul au fost răniţi, dintre cari unul foarte grav; şatra puşcă­riaşi au reuşit să iasă, doi au fost ucişi da gardieni şi unul rănit Primind întăriri, sanda închisorii a restabult. n­llnss s

Next