Universul, august 1929 (Anul 47, nr. 174-200)
1929-08-01 / nr. 174
i Anul XLVII Nr. 17 fondator LU561 CAZZAVILLAN TELEFON: DIRECŢIA 313/72—364/64 Pagini Exemplarul In ţară 3 lei In străinătate 6 lei Pagini Joi 1 August 1929 UNIVERSUL CELE DÍN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREACĂ TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu Nr. 9-11 ADMINISTRAŢIA 313/71 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 DIRECTOR: STELIAN POPESCU REDACŢIA: CORESP. CU PROVINCIA 302/98 — 335/30 Se pavează Primăriile sectoarelor din Bucureşti se întrec să-şi anunţe lucrările. Dacă rezultatele vor corespunde făgăduelilor, le vom înregistra cu mulţumirea cu care scoatem în relief silinţele lăudabile, conduşi de cea mai strictă obiectivitate în toate criticile noastre. Nu este mai puţin adevărat însă că actuala municipalitate, în baza scurtei sale experienţe, trebue să convină, pe de o parte că se găsea într’o profundă eroare, dacă nu era un calcul politic, atunci când combătea ideea împărţirei primăriei Capitalei pe sectoare, dovedită ulterior atât de fericită, prin emulaţiunea provocată între diferitele administraţiuni ; iar pe de altă parte, că edilitatea care a inaugurat această reformă a desfăşurat o activitate exemplară, care a înlesnit şi a impus succesorilor să o continue. Vom repeta, totuşi, o observaţiune, care, din nefericire, n’a avut destul ecou. In materie de gospodărie comunală, esenţial nu este numai să se lucreze, ci să se lucreze bine şi cu prevedere. Altfel, tot ce se face este lipsit de durabilitate, fie din cauza calităţii inferioare, fie din cauza necesităţilor nesocotite sau ignorate. Consecinţa: cheltueli enorme se fac fără folos. Ne vom raporta în special la chestiunea pavajelor. Se fac diferite încercări, şi mai toa se dau rezultate rele, când din cauza prostului material întrebuinţat, când din cauza inferiorităţii mâiniide lucru, când din cauză că se recurge la combi,naţiuni tehnice nepotrivite cu variaţiunile climei noastre sau cu specificul circulaţiunei noastre. Iată fonduri pierdute în zadar. Dar chiar pavajele obicinuite sunt lucrate în condiţiuni rele. Străzi pavate astăzi, în scurt timp iau aspectul unor artere umblate de cine ştie câtă vreme, şi în curând ajung nepracticabile. Aci cauza stă în felul cu desăvârşire prost al lucrărilor, datorit lăcomiei antreprenorilor şi neglijenţei sau relei credinţe a organelor de supraveghere şi de recepţie. Nu este admisibil ca aceleaşi pavaje, care în alte părţi durează zeci de ani, la noi să cedeze după intervale aşa de scurte. De altfel, chiar o parte din presa oficială tratează cu acuzaţiuni directe modul cum decurge o parte din activitatea municipală a Capitalei sub raportul acesta. Trebue să se procedeze cu milă de banul public, să se lucreze serios şi solid, să se înlăture nesocotinţele şi neonestităţile ce se găsesc la baza atâtor lucrări superficiale, bune numai până li se achită costul şi li se uită epoca. In al doilea rând, lipsa de prevedere şi de sistematizare face ca lucrări abia terminate, să fie stricate în vederea şi din cauza altora. Pavaje făcute astăzi, se distrug mâine, pentru canalizări, şi după ce se isprăvesc acestea, uliţele sunt din nou răsturnate, pentru gaz sau electricitate. Lucrul e curent. Am putea cita şi alte cazuri, în care cheltueli inutile se datoresc insuficienţei de simţ administrativ. De aceea, ne-ar bucura mai mult rafionarea lucrărilor decât îmbulzeala lor. Nu e vorba să se facă mult, ci să se facă bine, ceea ce se realizează să nu fie superficial, ci să dureze. In această direcţiune trebue îndreptate silinţele care ţin să corespundă misiunei lor. OASPEŢII ŢĂRII D. SCOTUS VIATOR cunoscutul ziarist, scriitor şi mare filo-român, care se află de două zile în ţară inaugurarea noului Drum de fer transpirineic I Paris, 26 iulie. Se împplineşte un an de când a fost inaugurata, în prezenţa regelui Alfons XIII şi a preşedintelui Doumergue, prima linie ferată care trece drept prin munţii Pirinei şi creiază o nouă arteră de comunicaţie între Franţa şi Spania. E bine să se ştie că, până în anul trecut, comunicaţiile feroviere între ambele ţări se făceau prin cele două puncte extreme ale Pirineilor, care formează cu massa lor enormă şi maseivă, de o lungime de 570 kilometri, frontiera muntoasă dintre aceste două ţări. După luni tratative, Franţa şi Spania au semnat în 1907 un acord, stabilind construirea consecutivă a patru linii ferate direct prin munţii Pirinei. Abia după 21 de ani s-a putut deschide, în ziua de 18 iulie 1928 întâia din acele patru linii : linia Oloron-Jaca, prin tunelul de la Somport, creând o comunicaţie directă Pau-Saragossa. In prezenţa miniştrilor comunicaţiilor franceze şi spaniol s-a inaugurat Duminică a doua linie transpirineică: Aix Ies Thermes- Ripoli. Ca şi precedenta, noua linie e o linie electrificată, în lungime de 42 kilometri. Linia pleacă de la Aix Ies Thermes (să nu se confunde cu Aix Ies Rain®), care este o staţiune balneară din cele mai importante din sudvestulFranţei. Aix-les-Thermes, situată pe un munte de 700 metri înălţime, numără, împreună cu alte patru staţiuni regionale, peste 60 de surse minerale, ce produc zilnic enorma cantitate de 2 milioane 500.000 de litri de ape medicale, renurnite la sudul Franţei. Noua linie este mai importantă decât cea de la Somport, ea fiind o operă admirabilă a inginerilor francezi. Trece prin şapte tuneluri, din care cel mai lung, construit sub muntele Puymorens, e lung de 5355 metri. Construcţia liniei a durat cinci ani; 700 muncitori au lucrat-o şi pentru perforarea mulţilor s-a întrebuinţat nenumărate tone de dinamită. Noua linie traspirineică posedă, ca şi cea din Somport, o staţie internaţională pe platoul satului zis Latour du Carol, şi care se termină pe teritoriul spaniol la staţia de Ripoli. La banchetul inaugurării, la staţia Latour du Carol, ministrul de comunicaţii spaniol, contele de Guadalhorce, a explicat, într-un discurs, marea importanţă a celor două linii Somport şi Aix Ies Thermes. Cea dintâi reduce cu mulţi kilometri distanţa Toulouse-Madrid, iar a doua, cea inaugurată Duminică, leagă Toulousa direct cu Barcelona, micşorând cu mai multe ore durata voiajului. S’a început deja construcţia celei de a treia linie prevăzută în acordul din 1907: linia Saint Girons-Lerida, şi peste 8 sau 10 ani, dacă nu şi mai cucurând, va fi terminată chiar şi a patra linie transdrineică: Anduiles-Pampeluna. Aceste linii transpirineice, aclamate cu simpatii unanime de ambele naţiuni, vor spori enorm relaţiunile economice între Franţa şi Spania, a căror amiciţie continuă să se desvolte în simpatia frăţească a celor două surori latine. Regele Alfons, întorcându-se din Londra, a făcut d-lui Poincaré o vizită de vechiu amic şi, cu această ocazie, suveranul şi şeful guvernului francez şi-au exprimat reciproc felicitări pentru inaugurarea nouei linii tranpirineice. VaUuay DICTATURA De la un timp, scriitori de talent se silesc să arate pericolul, pe care l-ar prezenta pentru ţara noastră o dictatură, dacă am fi siliţi să trecem şi prin ea, pentru a se pune capăt destrăbălărei, la care asistăm. Departe de noi gândul de a tăgădui buna lor credinţă, desigur călăuzită de experienţele dureroase datorite unor dictaturi, răsărite din abuzul făcut cu libertăţile rău înţelese. Omenirea, în mersul său, a făcut experienţa diferitelor regimuri şi a ales din ele pe acelea cari i să şiu părut----bine sau rău — mai folositoare binelui general la un moment dat. Abuzul de libertate a fost, de foarte multe ori, tot atât de periculos, ca şi acel al unei dictaturi rău înţeleasă. Libertatea, dacă nu este o invenţie a timpurilor moderne, ---- căci au cunoscut-o popoarele din cele mai vechi timpuri, — este totuş o cucerire proaspătă şi generalizarea ei a luat locul concepţiunilor de odinioară, fiindcă a fost socotită mai în măsură să asigure o manifestare propice a calităţilor intrisece, cu care este dotată firea omeneasca. Sub un regim de libertate, progresul a fost lent şi constant, dar a fost de multe ori strălucitor şi puternic sub influenţa unor voinţi, cari au gândit şi conceput deodată pentru mai multe generaţiuni. Neamul nostru, trăind mai multe secole sub jugul unui regim de dictatură păcătoasă, şi-a însuşit acum câteva decenii un regim de libertate, sub care nu s‘a putut tăgădui progresul, dar care, dela o vreme, a alunecat pe o pantă mai periculoasă decât a absolutismului de odinioară. Este oare un motiv acum, să persistăm pe aceasta cale greşită, de frică să nu ne înapoiem la regimul de odinioară ? Libertatea fără frâu este un deşfrau, a zis cugetătorul Heinrich Heine, şi între greşelile din trecut şi cele de astăzi nu se găseşte oare nici o cale de luat, ca să eşim din impasul în care ne găsim? Venirea la guvern a partidului naţional-ţărănesc, partid nou, fără experienţă de guvernare, fără personalităţi cari să fi legitimat o speranţă creatoare, —— a fost acceptată tocmai pe nădejdea, că se va pune odată capăt la tot ceea ce s’a spus că a fost greşit în trecut. Şi dacă acest partid, în loc de a îndrepta aceea ce spunea şi a făcut şi pe alţii să creadă că este rău în trecut, persistă în aceeaş cale, ba ce este şi mai grav, comite el greşeli din cari nu poate eşi decât un haos general, este oare un motiv ca cineva să nu se gândească la găsirea unui drum mai bun pentru binele general? Dar nu sunt în epoca noastră popoare cari au trecut pe unde trecem şi noi şi cari au fost silite să ia alt drum pentru a eşi din impas şi nu invidiem cu toţii starea lor înfloritoare? Exemplul Italiei, nu ne captivează pe toţi? In surdină, văzând halul în care am ajuns, din cauza abuzului de, libertate şi a fricei tuturor de a lua măsuri pentru ca ea să fie încadrată în respectul dreptului semenilor noştri ---- aproape fiecare râvnim la dictatură, dar nu avem curajul să o spunem. Eu nu mă tem să spun, că, teoretic, prefer o dictatură luminată în locul demagogiei deşănţate de astăzi. Unii confraţi îmi atribue îndemnul la o dictatură militară. Mărturisesc că mie nu mi-a trecut prin gând aceasta, dar dacă ea ar fi acea dictatură luminată, care să pue rânduială în locul demagogiei de pierzanie de astăzi, pentru ce oare n-ar fi şi ea? De ce oare este mai preferabil şi, vezi la cârma ţării, închegată cu sângele atâtor viteji, civili întovărăşiţi de trădători de neam, şi să nu vrei să vezi pe aceia, cărora Ie repugnă tovărăşia cu trădătorii? Eu am socotit bine intenţionate toate guvernele ţărei, dar unele fiind lipsite de curajul răspunderea guvernărei, altele fiind preocupate de o demagogie incompatibilă cu guvernarea pentru binele general, nu au putut face aceea ce trebuia, pentru a da ţării o viaţă mulţumită şi liniştită. Avem aerul că trăim sub provizorat şi legile cari se votează cu duiumul, fără putinţă ca cel puţin lumea intelectuală să ia cunoştinţă de ele, fac impresia că ne am pierdut capul. Să vie un guvern să pue capăt acestei situaţiuni, încetând: concesiunile neruşinate pe pielea ţării, specula neobrăzată a viţiului jocurilor de noroc şi stoarcerea până la măduvă a celor ce muncesc în folosul celor cari sunt speculatori de vorbe şi vântură ţară. Dar acel guvern care îşi va lua această sarcină, să fie alcătuit, nu din stâlpi de cafenele, nu din visători incorigibili, cari cred, naiv, că lumea dela ei începe şi ţara aceasta abia acum se formează, nu din speculatorii viţiilor omeneşti, ci din oameni în toată accepţiunea cuvântului, — fără putinţă de a fi manevraţi de clientela politică, — şi lor să ne închinăm. STEFAN POPESCU Predeal. i comficarei impensiilor In loc să se îngrijească de soarta tuturor categoriilor de pensionari români, ale căror pensiuni, în raport cu scumpetea crescândă a vieţii şi cu servicnte ce le-au adus statului nostru, sunt nedrepte, guvernul a venit cu o lege prin care crează apantagii foştilor funcţionari ai imperiului austro-ungar, din teritoriile alipite, precum şi ofiţerilor invalizi ruşi, azi cetăţeni români în Basarabia, recunoscându-le acestora timpul de război de la 30 Iulie 1914 până la 9 Aprilie 1918. Iartă ce diispoziţiiurai pui primi de art. 8 dăm legea pentru modificarea legnii generale de pensiuini . Art. 8. — Cu derogare dela dispoziţiunile art. 105, alin. 1 din legea generală de pensiuni, toţi acei funcţionari publici din teritorile unite cam la data când administraţiile străine din acele teritorii au fost preluate de autorităţile române, nu au depus jurământul de credinţă Statului român, vor fi înscrişi la pensie sau vor primi ajutoare in sumele şi în condiţiunile legilor şi regulamentelor de pensiuni în vigoare în acele teritorii la data când au ieşit din serviciu, dacă nu au optat pentru cetăţenie străină, au fost continuu şi sunt şi acum cetăţeni români, locuesc în ţară şi depun jurământul de credinţă. Pentru depunerea jurământului se dă termen de 6 luni de la publicarea legii.‘‘ Ce nevoe a avut guvernul să vină cu asemenea dispoziţiuni, prin derogare dela cele prevăzute in legea pensiunilor din 1925 (art. 105 al. 1), când foştii funcţionari ai răposatei monarhii austro-ungare, au refuzat să depună jurământul de credinţă, după ce teritoriile de peste Cârpeli au intrat în stăpânirea României ? Merita oare această categorie de răi cetăţeni romîni,— căci răi cetăţeni sunt cei ce refuză jurământul de credinţă statului din care face parte, — să li se creeze, după 10 ani, posibilitatea să ajungă pensionari în ţara noastră, în aceleaşi condiţiuni, ca şi pensionarii români? Notăm că prin art. 1 al aceleia® legi se desfiinţează comisiunile regionale de pensiuni, ale căror atribuţiuni trec asupra consiliului de administraţie al Casei generale de pensiuni ! Par’că guvernul era partizanul... descentralizării în toate direcţiile şi iată că în chestia pensiunilor a devenit foarte centralist ! Depozite clandestine de arme in Bulgaria Belgrad, 30 (Rador). Comentând ştirile prin care se anunţă că s-ar fi produs explozii în depozitele secrete de munitiuni din Bulgaria, ziarul „Vreme“ scrie : „Legea amnistiei, care a fost votată în Bulgaria, are un pasagiu care la prima vedere pare fără importanţă dar care în realitate confirmă ceea ce vecinii Bulgariei spun necontenit, adică faptul că Bulgaria ascunde cantităţi considerabile de arme şi muniţiuni, în dispreţul prevederilor tratatului de pace. Ziarul continuă spunând, că legea amnistiei se întinde la cei care au, primit arme şi material de război în timpul represiunii grevelor funcționarilor de la căile, ferate din 1919 şi 1920 ca și în timpul evenimentelor din iunie 1923. Legea prevede că beneficiul amnistiei rămâne câştigat, chiar dacă armele nu au fost înapoiate. Astfel, termină ziarul „Vreme“, se explică faptul că unele persoane de încredere ale guvernului au primit cantităţi importante de arme şi muniţiuni spre a constitui depozite secrete. Dispoziţia legii de amnistie acoperă astfel distribuirea de arme făcuta diferitelor organizaţii cum sunt, de exemplu, organizaţiile Kudrat-Rodna şi Zastita, etc. Explozia care s’a produs în ultimele zile la Stara Zagora, dovedeşte existenţa acestor depozite dindestine. FiLne — Chelner ! — Vine-e-e ! — O listă. — Gata. — Ce-ai proaspăt ? — Toate. — Mai special . — Peşte. — Şi din tot peştele ? — Şalăul. Şalău prăjit, şalău rasol, maioneză de şalău... — Destul. Dă-mi rasol. Dar să fie fiert bine. Dar proaspăt, nu ? — Pe încredere. Peste un sfert de oră, o farfurie străbate rapid grădina restaurantului de vară, având ca vehicul braţul antrenat al chelnerului. Şalăul ia loc pe masă, inundat de mărar şi pătrunjel, ca un catafalc acoperit de jerbe şi coroaine, şi chelnerul dispare în diagonal, la masa din colţul opus, ca să ia comanda anunţată de repetate lovituri de cuţit în muchia farfuriei. Muşteriul şterge furculiţa cu colţul feţii de masă, se apleacă asupra peştelui, miroase, ridică nasul în aer, lasă din nou capul, trage pe nări, se strâmbă, se încruntă — şi jocul urmează de a capo al fine. Patronul restaurantului pleacă în defilarea obicinuită printre mesele din grădină salutând zâmbitor şi exclamând : — Salut dom-nu-u-u-u... Dar văzând mătăniile muşteriului în faţa peştelui, se opreşte, priveşte şi întreabă atent : — Mă rog, ce s-a întâmplat ! — Vorbesc cu salăul acesta. Restauratorul se simte persiflat, dar cum negustorul trebue să aibă stomac mare şi să înghită multe, îi cântă în strună. — Şi, mă rog, ce vorbiţi ? — L-am întrebat de unde vine. — Şi ce-a spus ? — Zice că vine de la Dunăre. — Şi ce Laţi mai întrebat ? — L-am întrebat, ce e nou pe Dunăre. — Şi ce-a răspuns ? — A răspuns că... n'ar putea să știe, fiindcă... a plecat de vreo două luni d’acolo !.. Don José •xFix- Comunişti francezi în greva foamei Paris, 30 (Rador). — Cei 109 comunişti inculpaţi de complot, au declarat greva foamei. - ■ .....X OZ--------- Băile Herculane Podul de peste Cerna, care leagă parcul cu baia Regina Maria GAZUL STERE PROTESTUL „LIGII APARARII NATIONALE CREŞTINE" Primim : Domnule Director, După gestul hotărâtor al marilor generali ai războiului, şi-a spus cuvântul şi moarea eroilor, ce constitue „Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul“. Şi cum, după ofiţeri, trebue să vie soldaţii, eu sunt autorizat să declar că membrii „Ligii Apărărei Naţionale Creştine“, plini de admiraţie şi de recunoştinţă pentru aceşti adevăraţi făuritori ai UNIREI NEAMULUI, sunt gata să îi urmeze, ca ostaşi credincioşi, în lupta împotriva corei hirei levantine, trădător de Ţară şi de Rege, autorul blestematei LEGI A DES.UNIRELmult trâmbiţată de presa din Sărindar. Primiţi, vă rog. Domnule Director, expresia distinsei mele consideraţii. Prof. dr. N. C. PAULESCU vicepreşedintele „L. A. N. C“. --------x r ■ x-------- ÎN PREAJMA pelipli dolor anoio-puse întrevederea de luni Londra, 30 (Rador). — Ambasadorul sovietelor la Paris, d. Dovgalewski, a avut ori după amiază o întrevedere cu d. Henderson, ministrul de externe al Angliei. Se comunică oficial că întrevederea a durat o jumătate de oră, discutându-se reuntiunile actuale între cele două ţări. S-au schimbat în mod amical păreri asupra acestei chestiuni între d-nii Henderson și Dovgalewski, cari au dat explicațiuni asupra punctului de vedere al guvernelor respective. Ambasadorul sovietelor a spus d-lui Henderson, că va informa guvernul său şi că speră să fie în măsură de a relua conversaţiile începute, mâine sau Miercuri. O PRECIZARE Primim următoarele: Prea onorate domnul director, Ziarul „Universul“, din 25 iulie a. c., publică um articol din care — peintru o mai exactă lămurire a uimit fapt de istorie contimporană — desprind câteva rânduiri: „Erau adunaţi mai marii ţării, spre sfârşitul războiului nostru, la cartnerul d-lui gemena Moşoiu. Şi atunci, oamenii noştri politici, cu răspundere, i-au zis d-lui gemenrar Frezanu : „Vrerea d-luile de a trece Tisa şi a merge la Budapesta, este sublimă. Dar este în zadar, căci nu ne vorăsta aliaţii“. Insă d. general! Frezan a dat memorabilul răspuns: „Şi totuş, eu vediu marge,la Budapesta. Iair dacă veţi avea dificultăţi diiploma aitice şi va trebui să sacrificaţi pe cineva, vă dam cornul meu cu mincenie. Dar eu merg la Budapesta“. In legătuiră cu această, versiune, cred că trebuie să aduc oarecari precizări, pe ca,ni le pot afla în memoria mea şi pe cari le confirmă mărturisirea cuiva în măsură de a cumpirişte, în absoluta sa autenticitate, faptul ocupării Budapestei. — cu ce a precedait și determinat acest fapt *). *) Vezi: St. Aulaime „La Revue Hebdomadaire“ nr. 31, anul 1927. Ion I. C. Brătişanu, în ultimei ziile ale lumii iulie 1919, soseşte în Bucureşti, venind dela Paris, cu hotărîrea d© a pune capăt repetatelor atacuri ale armatei ungare împotriva trupelor române ,de pe frontieră şi cu certitudinuieia că aiceiaistă acţiune a noastră se lovea de opunerea consiiliuluii suprem, ferm ostil acestei acţiuni. In chiar seama zilei în care sosise în Bucureşti, Ion I. C. Brătâia suu pleiaică în Ardeian, pentru ca—mai înaintea oricărui avertisment pe care ştia că avea să-l primească din partea consiliului suprem — acţiiunea armatei să fie începută în direcţiumea Budapestei. Acest gest de iniţiativă era, de altfel, în linia firească a canacteipului unuiui om care îşi pusese ca îndreptar al ftS^unwior sale : ,fî de calc umiat tot, nu e de temut ’tot“. De sigur, o astfel de hotărîre odată concepută — şi, repet, concepută încă din Paris — nu putea devenii fapt, decât cu aprobarea, Regelui Ferdinand şi un acord de vadeira şi de • suflet cu d. general Frezam. Odată mai mult, şi în această împrejurare, ca şi în altele — şi tragice şi fericite — s’aiu întâlnit Ion I. C. Brătiarau, cu d. general Prezamu. Această completare, cu care m’am siimţit datoare, şi faţă de adevărul istoric şi faţă de amiintirea soţului meu, nu are rostul de a înlocui o versiune cu alta ci de a completa o versiune prin alta. Din locuil în care îl aşează azi admirativa şi stima, mea şi a tuturor, d. general Prózán, va fi, desigur, cal dintâi, care va găsi îndreptăţit ca alături de d-sa să fie aşezat în bunică în amailile armatelor aliate, din marele războin de a fi ocupat o capitală duşmană — şi aceia care nu mai este primue nod. Pentru ospitalitatea pe care o daţi acestor rânduri, primiţi, vă rog, onorate domnule director, expresiunea mulţumirilor mele şi a sentimentelor cele mai alese. Elisa Brătianu D-na ELISA I. BRATIANU noua exploziei«de la UH — Doi lucrători morţi, 3 grav răniţi — Moreni, 29 iulie După 9 săptămâni de ardere la sonda 160 a soc. „Româno- Americană“, focul continuă cu putere. Atât coloana uriaşă de foc, cât şi presiunea mare de gaze se menţin. Fraţii Andreescu, deşi au avut câteva eşecuri, lucrează, totuşi, la gura sondei, cu speranţă că vor putea stinge focul. Pe de altă parte, soc. „Româno-Americană“ prin maestrul minier Munteanu, lucrează cu fabrilitate la al doilea tunel, care va avea o lungime şi o adâncime mai mari ca ale celui dintâi. Până în prezent, au putut să înainteze la 35 m. de la gură. Azi, pe la ora 10 dimineaţa, un mecanic al soc. „Româno- Americană“, împreună cu o echipă de lucrători, au intrat în vechiul tunel şi au început să demonteze o parte din conducta de gaze, ce vine de la sondă, spre a-i face oarecari modificări. EXPLOZIA • In timpul lucrului, din cauza ciocnirii uneltelor de demontare, s’a produs o scânteie şi cum tunelul era plin de gaze provenite dela sondă, s’a produs o puternică explozie, aruncând şi lovind echipa de lucrători de pereţii laterali ai tunelului. Lucrătorii dela gura tunelului au rupt-o la fugă îngroziţi, însă, după un timp oarecare, când totul a intrat în linişte, câţiva dintre ei, mai curagioşi, au intrat în tunel, unde, cu groază, au constatat, că toţi oamenii din echipă erau aruncaţi la pământ, zăcând într’un lac de sânge, cu capetele sfărâmate şi arşi pe faţă şi pe mâini. Doi din ei şi anume Gheorghe Colonelu, din Bucşani şi Ion Stanciu, din Dărmăneşti sunt morţi, iar trei sunt răniţi, dintre cari doi mai grav au fost transportaţi la spitalul „Schüller“ din Ploeşti, unde ni s-a comunicat, că sunt puţine speranţe de scăpare, deoarece au baza craniului sfărâmată. Al treilea, care este mai uşor rănit, este îngrijit în infirmeria societăţii „Româno-Americana C. I. re volta nemi — Ei au atacat garda închisorii cu arme — Londra, 29 (Rador). — 1700 de prizonieri din închisoarea Aubum s’au revoltat,eri, si punând mâna pe toata armata aflătoare si depozitul închisorii, adică 50 da puşti, 1 mitraliere si multa gloanţe, au năvălit spre porţile principale ale închisorii, încercând să evadeze In acelaş timp au dat foc la ateliere şi au început a trasa asupra gardienilor. Patru caraioul au fost răniţi, dintre cari unul foarte grav; şatra puşcăriaşi au reuşit să iasă, doi au fost ucişi da gardieni şi unul rănit Primind întăriri, sanda închisorii a restabult. nllnss s