Universul, noiembrie 1929 (Anul 47, nr. 253-278)

1929-11-01 / nr. 253

Casele de joc şi Ma autoriilor -­Zia­rel­e au publicat în tim­pul din urmă ştirea îmbucu­rătoare că autorităţile şi-au a­­dus aminte, în fine, de o da­torie pe care o aveau de mult. O serie de descinderi ino­pinate, făcute în speluncile numite pretenţios „cluburi“, au dat la lumină una din cele mai primejdioase practici, de­­venită sistem. Oameni certaţi cu justiţia, detestabile exem­plare ale vieţii sociale, — al­cătuind nu un club, ci o ade­vărată bandă, — atrag pe ne­norociţii rău-nărăviţi sau pe naivii pe cari întâmplarea li-i scoate înainte, şi-i fac să piar­dă ban publici sau pâinea familiilor lor. Acest capitol odios al tri­­pourilor ce se înmulţesc şi prosperează sub ochii autori­tăţilor, existenţa caselor de jaf, cu sau fără pretenţioase firme, constituie o serioasă problemă de morală socială. Şi e mai mult decât surprin­zător că, prin mijloace de cele mai multe ori inavuabile, ne­demna îndeletnicire a fost şi este tolerată, spre stupefacţia unei întregi societăţi scanda­lizate, care nu mai înţelege nici ce fac autorităţile, nici la ,ce mai foloseşte legea. * Opera de asanare începută trebuie continuată, cu tot a­­saltu­l care, nu încape îndoia­lă, a început chiar a doa zi, în oficiile poliţieneşti şi în cabinetele de instrucţie. Şi lucrul nu trebuie să ră­mână aci. Trebuie verificată, foarte de aproape, şi activitatea inte­rioară a aşa ziselor „mari clu­buri“, sau a „cercurilor închi­se“, unde, într’un cadru de lux impresionant şi sub pretex­tul reuniunilor amicale, se dă adeseori liber curs unei por­niri tot atât de nedemne ca şi în speluncile de periferie şi unde, cu toată splendoarea decorului, oamenii au uneori preocupări tot atât de puţin onorabile ca şi în tripourile de rând. Legea, atâta timp cât exis­tă, să fie aplicată peste tot, fără excepţie şi fără menaja­mente. Ea nu trebuie să-şi exerci­te rigorile numai acolo unde clientela vine strecurându-se pe lângă zid sau pe o întune­coasă scară de din dos , ci şi acolo unde un lacheu, lângă scara îmbrăcată în covor, ţine blana domnului descins din­­tr’o maşină cumpărată pe da­torie sau cu alţi bani decât ai săi proprii.* Fără intenţiunea de a gene­raliza, şi dispuşi sa recunoaş­tem excepţia acolo unde este, trebuie să notăm aci puţina stimă pe care o merită în rea­litate unele personagii insta­late în aceste solemne adunări unde, fără baza nici­ unei au­torităţi reale, fac totuşi „po­liţia morală“ a clubului. Legea trebuie să-şi mani­feste existenţa şi prezenţa pretutindeni, unde jocul de cărţi este principala preocu­pare. Fiindcă nu este de conce­put să se pedepsească viţiul când e găsit într’un cadru mi­zer şi să i se acorde benefi­ciul impunităţii atunci când se prezintă într’o atmosferă fastuoasă. -------*12!*,-------­ !■!!!■--------------’■!!--------ES» FERNANDO DI ROSA care a atentat la viaţa prinţu­lui Umberto al Italiei Ciudată mentalitate! — Intr’o revistă juridică din Ardeal, se cere In­­troducerea în România a principii­lor codului austriac! — In revista „Ardealul juridic" s’a publicat, acum câtva timp, un articol semnat de d. dr. C. Gropșoreanu, sub titlul: „Unifi­carea legislativă". In articolul citat se pretinde că unificarea noastră legislati­vă nu se poate face decât prin introducerea principiilor codu­­lui civil austriac în tot cuprin­sul României Mari, de­oarece acest cod ar corespunde mai bi­ne mentalităţii şi nevoilor populaţiunii (?!). Dacă d. dr. Gropşoreanu ar fi­­descoperit că românii fac par­te din aceiaş rasă cu germanii, sau maghiarii, poate că cererea sa privitoare la unificarea le­gislativă, nu prin introducerea codului civil român, in terito­riile alipite, ci prin introduce­rea celui austriac, in vechiul regat şi in Basarabia, ar fi mai puţin ciudată. Autorul articolului din ,,Ar­dealul juridic" binevoeşte să re­cunoască insă latinitatea popo­­rului român, dar crede că toc­mai originea noastră latină ne impune să renunţăm la... ideo­logia şi metoda franceză, în materie de justiţie, de­oarece s'ar potrivi mai bine „răului îngrămădit in sufletele noastre", felului nostru de a fi, ca şi mentalităţii noastre, ideologia şi metoda germană! Nu numai atât. D. dr. Gropşoreanu este un ad­versar hotărît al justiţiei ba­zată pe ideologia şi practica franceză şi română, de­oarece o asemenea justiţie... nu este justiţie! „„.este timpul suprem — scrie d-sa — ca să se termine cu tem­belismul acesta juridic, înspăi­mântător şi degradant, cu su­perficialitatea asta îngrozitoare". Nu ne-am fi ocupat de artico­­lul d-lui Gropşoreanu, — atât de certat cu logica şi bunul simţ,— 'dacă el n'ar dezvălui o anumită mentalitate. Faptul că articolul acela a fost publicat Intr'o revistă juri­­dică din Ardeal, cu pretenţiuni ’de seriozitate, dovedeşte că ceia « se pri tntr'insul este îm­părtăşit şi de o parte din arde­­leni, cari nu cunosc ideolo­gia şi metoda justiţiei din ve­chiul regat şi nici importanţa unificării legislative, aşa cum o cer şi o impun interesele su­perioare ale statului român în­tregit. Uită aceşti domni, cu o cul­tură juridică unilaterală şi cu o mentalitate încă austro-ma­­gh­iară, că în toate ţările civili­­zate justiţia este unificată, nu după ideologiile şi metodele a­­celora, cari au stăpânit câtva timp o parte din teritoriul lor, ci după ideologia, metodele şi practicele, care s'au dovedit a fi cele mai bune şi corespund intereselor imensei majorităţi a populaţiunii. Cine nu ştie ce a fost justiţia în fosta monarhie habsburgică şi ce s’a urmărit prin practica metodelor sale? A fost un simulacru de justi­ţie, un instrument pus la dispo­ziţia guvernelor din Budapesta cu scopul de a lovi în interesele naţionalităţilor. In ce priveşte practica acelei justiţii, vom reaminti că sub stăpânirea maghiară judecă­torii aveau dreptul să încaseze diurne dela părţi, atunci când exercitau atribuţiile lor, in afa­ră de pretoriul lor, — In plus cheltuelile de transport, — ceea ce echivala cu o primire de ono­rarii ; că aceiaşi judecători se o­­cupau cu rezolvirea diferendelor dintre părţi şi avocaţii lor, pen­tru fixarea onorariilor celor din urmă, că se fuma şi se mânea chiar în sala de audienţă, în timpul şedinţelor şi alte obice­iuri şi practici, cari nu mai sunt tolerate azi, fiind in opozi­ţie cu interesele justiţiabililor şi cu demnitatea magistraţilor. Fireşte că între o justiţie ba­­zată pe principiul poliţienesc administrativ, care era un in­strument al guvernelor dip­ Bu­dapesta, împotriva românilor şi ale cărei metode şi practici erau bazate pe arbitrar şi tembelism şi între ideologia, metoda şi practica justiţiei române din vechiul regat, cea din urmă este superioară şi corespunde intere­selor reclamate de unificarea noastră legislativă. Schimb de telegrame între d-nii miniştri Za­­leski şi Mironescu D. Zaleski, mnistrul d© externe al Poloniei, în mo­­mentul în care a părăsit ţara, a adresat d-lui ministru G. G. Mironescu, următoarea tele­gramă : „Părăsind pământul ospita­lier al frumoasei şi glorioasei dv. patrii, îmi fac o datorie de a vă exprima cele mai sincere mulţumiri pentru pri­mirea strălucită şi călduroasă ce mi-a fost făcută de guver­nul român şi pentru manifes­tările spontane de simpatie ce naţiunea română, a adresat în tot timpul şederii mele, prin intermediul d-voastră, naţiu­nii poloneze. Această simpa­tie şi prietenie ne sunt cut a­­tât mai preţioase cu cât sunt împărtăşite de­ întreaga sufla­re poloneză, întărind astfel legăturile indisolubile ale ali­anţei ce uneşte Polonia cu România“. RĂSPUNSUL D-LUI MINISTRU AL AFACERILOR STRĂINE O. G. MIRONESCU „Foarte mişcat de amabila telegramă a Excelenţei Voastre, Vă exprim m­ulţumirile mele cele mai vii. Deasemenea sunt foarte fericit să Vă asigur că vizita Excelenţei Voastre, care ne-a procurat atâta bucurie precum şi manifestaţiunile de mare simpatie la care ea a dat prilej, au contribuit să întă­rească legăturile de cordială prietenie şi alianţă ce unesc ambele noastre naţiuni. -------X­O X-----­ Fabrici de bombe in atelierul unui pictor Berlin, 29 (Rador). — Poliţia din Altona a arestat pe un pic­tor, in vârstă de 22 ani. In ate­lierul căruia se fabricau bombe de dinamită. Un complice al său, un ingi­­ner electro-mecanic, p reupit să dispară. Amândoi aveau re­latinai strânse cu persoanele arestate in ultimul timp pentru organi­zarea diferitelor atentate. --------x£x--------­ FILME Avocatul soţiei încheie astfel: „ V'am arătat, onorat tribu­nal, la ce regim a fost supusă re­clamanta. Cuvinte injurioase, scene in public, pe stradă, la tea­tru. Bareui­, la bătaia, de flori de la Şosea a fost bătae în regulă. Martorii sunt unanimi să declare că traiul acesta este insuporta­bil. O femee atât de candidă ca clienta mea nu mai poate îndura acest trai. Vă rugăm să admiteţi divorţul în favoarea soţiei. _ Onorat tribunal, începe a­părătorul pârâtului, noi am de­clarat de la început că n’aveai soţie de lăsat. O apreciem, o sti­măm, o iubim — şi o păstrăm. Recunoaştem că martorii recla­­mantei ne sunt defavorabili. Dar numai aparent şi parţial. In ade­văr, ce spun ei ? Afirmă vreunul că soţii se certau acasă ? Nu. I-a văzut cineva ciocnindu-se în curte ? Nu. Ce declară martorii ? Că se certau in public, la plim­­bare, din cauză — zic ei ,— că soţul era arţăgos. Asta ce dove­deşte, onorat tribunal ? Că afară din casă, intervenea ceva care nu exista in intimitate. Ei bine, dat fiind că soţii nu-şi aduc acuzaţii de infidelitate, nici chiar sub forma de intenţiune, cauza nu poate fi decât una singură. Este hărmălaea din oraş, boala seco­lului, sgomotul asurzitor de tram, vac, clacsoane, fabrici, gălăgia furiei de pe stradă, uruitul acesta de fantastică uzină vie, care dau accidente la tot pasul, nebuni din ce in ce mai mulţi, nervoşi cu duiumul, isterici câţi vreţi, neu­rastenici cincizeci la sută. In a­­ceste condiţii, onorat tribunal, omul cel mai calm îşi ese din ba­lamale, o necuviinţă poate să ia locul unui compliment, un gest vexatoriu locul unei îmbrăţişări. Din moment ce mediul e de vină, nu omul, trebue să despărţim pe reclamantă de cel dintâiu, nu de cel din urmă. Iată de ce con­chid, cerându-vă să uzaţi de dreptul ce aveţi dela lege de a nu admite acţiunea, ci de a a­­corda un an de încercare. — Nu se poate, domnule pre­şedinte ! protestează soţia, spe­­riată. — N'aţi terminat, continuă a­­vocatul. In timpul acesta, soţii se vor retrage la ţară, de pildă la Comana sau la Satulung, şi in liniştea de-acolo, vor admira şi verdeaţa câmpului, seninul ce­lui, ciripitul păsărilor. Se vor îmbuna şi iubi. Nu-i vor asurzi clacsoanele şi ţignalele.­ Nu-i vor ameninţa maşinile. Nu-i vor mai zăpăci afişele cinematografelor şi intrigile rudelor. Ei vor redeveni aşa cum s-a lăsat Dumnezeu, şi atunci se va putea vedea în ade­văr ce fel de oameni sunt. In haosul asurzitor de aci, ei nu sunt ei, sunt alţii. Nu-i judecăţi după aparenţe, ci după realitate. Preşedintele sună clopoţelul, tribunalul delibera­t şi acordă anul de încercare. Numai de nu l-ar trece tot în calea Victoriei, colț cu blevair­­dul! Don Jose­f—SOI — Străinii, poate, românii, nu! Am reprodus luna trecută pasagii dintr’un articol al ziarului englez „Manchester Guardian“, articol în care era combătută politica francezilor și a italienilor pe Continent. In acel articol s’a spus tex­tual : „Facem apel la guver­nul englez să pună piciorul în politica continentală ŞI SA SUSŢIE DIN RĂSPUTERI GUVERNUL D-LUI MANIU, CARE LUPTA IN ROMANIA CU SILINŢE DESPERATE, CA SA EUROPENIZEZE ŢARA“. Ne-am exprimat atunci mi­rarea adâncă ! Acest limbagiu, de atâta brutalitate, era, fi­reşte, foarte franc dar era şi foarte puţin englezesc. Nu era limbagi­ul, cu care ne deprin­sese presa engleză, atâta de corectă în manifestările ei, mai ales atunci când se ocupa de străini. Onoarea şi demni­tatea naţională a unui popor, întocmai că şi demnitatea şi onoarea personală, nu atârnă de numărul locuitorilor, de numărul baionetelor şi al li­relor sterline; ele sunt egale plecând de la marii potentaţi ai lumei şi până la umilul mu­ritor. Iată de ce articolul lui ,,Manchester Guardian" ne-a nedomirit. Dar, pe semne acel articol a fost luat în serios mai de­parte, căci foarte des vedem cum oameni politici şi ziare engleze catadixesc să se sco­­boare până la noi, să se ocupe de noi, să apere guvernul şi să atace celelalte partide po­litice. Campania pentru spriji­nirea guvernului Maniu ur­mează cu atâta lipsă de măr­ginire, în­cât nu vrea să mai ţie seamă, de restul României. Gestului d-lui ministru Snowden i-a răspuns revista engleză „Near East and In­dia“ atât de bine, în­cât nouă nu ne mai rămâne nimic de adăugat. Câteva cuvinte numai pen­tru acele publicaţiuni, cari scriu despre Bucureşti cum ar scri, de pildă, despre Hono­lulu. Revista „Saturday Review“ şi altă revistă, ,,Economist“, scriu în seria finanţată de la Bucureşti, lăudând ditirambic pe d. Maniu, declarându- că europenizează România şi că încrederea ţarei şi a străină­­tăţei în d-sa creşte zilnic. Minciună! Ridicol neade­vărat. Despre încrederea acelei străi­nătăţi pe care o au In vedere cele două publicaţiuni engleze, nu ştim prea mult, deci nu pu­tem răspunde, fiindcă nu cu­noaştem cu câtă bogăţie naţio­­nal-românească făgăduită a fost plătită această încredere. In această privinţă, să nu se prea grăbească in­crederea „străinătăţei", căci, când va fi vorba de lichidarea făgăduieli­lor, va mai lua cuvântul şi alt­cineva. Cât priveşte despre încrederea crescândă a ţării pentru d. Ma­­rin, pufnim!... Căci aşa este ciu­dăţenia vieţii in ilogismul ei ui­mitor, că, de multe ori, chiar tragicul te face să râzi­ încrederea ţării în d. Maniu zilnic creşte?... O astfel de bufo­nerie numai din ceaţa Tamisei nu ne-am fi aşteptat să iasă! Şi cum suntem în seria cara­ghioslâcului, să nu ne oprim! Un ceas de veselie este recomandat de higienă pentru fiecare zi. Ascultaţi: D. Maniu işi dă osteneli su­praumane ca să europenizeze România, căci... „este cel mai a­­proape echivalent al tipului oc­cidental“ !?! D. Maniu este considerat ca „şampionul" admninistraţiunei nepătate. D. Maniu a ridicat ţara econo­­miceşte, căci situaţia economică a României s'a.......îmbunătăţit considerabil!“...! Care român nu va tresări de indignare faţă cu atâta bătae de joc. D. Maniu este... „cel mai a­­proape echivalent al tipului occi­dental“?! Ce concesie !!... Noi toţi ceilalţi români nişte sălbateci ! Singurul occidental, d. Maniu. Dacă noi, sălbatecii, nu in­tram în războiul cel mare, dacă noi, balcanicii din vechiul regat, nu băgăm un pământ 800 de mii de morţi, pentru ca d. Maniu să poată trece Car­păţii spre a ne cârmuii, rămâneam, oare va să zică, afară din Europa !... Ce să mai spunem despre „şampionatul administraţiunii nepătate“ ?! Vorbesc faptele! Dar, fiindcă nu ştiu vorbi nici englezeşte, nici pe limba ceruri- lor convingătoare, până la cele două publicaţiuni engleze n’au putut răzbi nici glasul asasinaţi­lor dela Lupeni, nici vaetele tor­turatului Solomon, nici ţipetele şoferului europenizat In bătăi!. Dar unde inconştienţa — a­­ceastă expresie e o concesie—un­de inconştienţa publicaţiunilor engleze s’a înălţat pe culmi, este când vorbeşte de... ridicarea eco­nomică a României. Toate clasele româneşti se to­pesc zilnic şi guvernul îndrăz­neşte să transmită în străină­tate atât de grosolane neadevă­ruri ?... Ridicare economică cu sărăci­rea tuturor! Cu ţăranul care nu-şi poate vinde grânele!? Cu funcţionarii izgoniţi sau sânge­raţi de dări!? Cu toate econo­miile mici înghiţite de scăderile din Bursă?! Cu comerţul care se zvârcoleşte între morator şi fa­liment?! Cu industria petrolului care agonisează?! Oare, dacă în Anglia s-ar pro­duce, numai pe jumătate, un asemenea belşug, care ar fi si­tuaţia guvernului care l-ar fi produs? Oare căderea cabinetului con­servator nu se datoreşte, in bună parte, şomajului? Iar grija cea mai mare a guvernului laburist nu este întreţinută tot de această racilă? Situaţia financiară şi econo­mică a României, îmbunătăţită?! Care este semnul exterior al a­­cestei îmbunătăţiri? Risipa pe care o face guvernul plătindu-şi reclama lipsită de pudoare in presa străină? Căci în­colo, aci în România, toate clasele se sting zilnic. Iar oamenii conştienţi deplâng cruzimea pe care o pun publi­ciştii nobilului popor englez de a lua cu atâta stăruinţă dar şi cu atâta neobicinuinţă, apărarea unui guvern, care va fi făcând afacerile celor dinafară, însă a dus la sapă de lemn pe cei dinăuntru. CONSTANTIN BACALBAȘA SzSKS ggwggBsew Drepturi şi obligaţiuni instituţiunile se nasc din ne­­cesitatea lor şi trăesc prin pres­tigiul lor. Ele sunt cu atât mai tari, cu cât el este mai mare. Ca atare, aceia cari repre­zintă o instituţiune, au datoria s­a facă cu distincţiunea cores­punzătoare rolului ei. Această distincţiune presupu­­ne un respect neştirbit al tuturor obligaţiunilor generale, legate de calitatea de cetăţean, şi al tuturor obligaţiunilor speciale, inerente situaţiunilor publice. Cu cât cineva se găseşte sau ajunge mai sus pe scara soci­ală, cu atât trebue să se supună mai riguros acestor imperative naturale şi morale, întâi, fiind, că actele petrecute in puncte proeminente au un răsunet mai puternic, şi al doilea, fiindcă pretenţiunile sunt mai mari faţă de cei aşezaţi în consideraţiunea Superioară a societăţii. Meritul acestora consistă nu atât In punctualitatea cu care îşi exercită plenitudinea drep­turilor implicate de atribuţiu­­nile lor publice, cât in punctua­litatea cu care corespund obli­­gaţiunilor legate de acestea. In momentul când raportul din­tre cele dintâi şi cele din urmă oscilează In defavoarea acesto­ra, prestigiul instituţiunilor res­pective se resimte. Să nu se uite că cele cu ca­racter naţional, mai mult de­­cât altele, au duşmănii creiate şi întreţinute de spiritul dizol­vant ce bâintue cu furie Intr'o vreme când se fac atâtea sfor­ţări generoase şi — să speram — victorioase pentru înfrânge­rea lui. Cele mai mici eclipse, cele mai mărunte greşeli, sunt speculate cu perfidie, sub pre­text că se slujesc instituţiile, dar cu scopul de a săpa la te­­melia lor. Iată un motiv mai mult, ca demnitatea cea mai rigu­roasă să domine actele de tot felul ale celor ce se confundă cu insituţiiunile de seamă şi a­­buzurile cele mai mici să se evite. Ţara mai presus de toate. Orice alte consideraţiuni n’au ce căuta. Orice explicaţie rămâne ne­putincioasă. Toată lumea, la înălţimea situaţiei. Alt atac aUarabilor la Ierusalim Londra, 29 (telegramă part.).— Un grup de a­­rabi a atacat ori cartierul vechi al Ierusalimului, je­fuind mai multe prăvălii și rănind grav pe un co­merciant evreu. u taulitt mit aabliie La poştă vor fi scoşi la pensie toţi funcţi­onarii superiori . După instalarea consiliului de administraţie al regiei au­tonome p. t. 1­, membri consill­liului au cerut să li se prezin­te două tablouri : unul cu funcţionarii, cari au împlinit 30 ani de serviciu şi altul cu funcţionarii cari au împlinit vârsta de 57 ani. Tablourile au fost­ exami­nate Luni d. a. la ministerul comunicaţiilor şi­­ s-a­ hotărît scoaterea la pensie din admi­nistraţia poştelor a 580 func­ţionari superiori. Au fost scoşi la pensie d-nii D. Marinescu, directorul poş­telor şi detaşat consilier teh­nic la ministerul comunica­ţiilor ; M. Roşea actualul sub­director general al poştelor , directorii din administraţia centrală, directorii regionali p. t. t., inspectorii generali, inspectorii regionali şi 50 la sută din diriginţii de oficii din ţară.­­ Din cadrele personalului inferior au fost scoşi la pensie 450 funcţionari. Cu scoaterea la pensie a ce­lor 580 funcţionari superiori s-a descomplectat întreaga ad­ministraţie a poştelor, telegra­felor şi telefoanelor. PENSIONĂRILE FORŢATE DELA MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Ministerul sănătăţii a avizat, că vor fi pensionaţi următorii funcţionari din ministerul sănă­tăţii: inspectorii generali d-rii Cazacu, Bordea, Fior, Glineanu, Daniel, Vicol Popişteanu, Vişo­­ianu, director general, Boian şi Glicsman directori. Spre a putea fi scoşi la pensie ministerul a socotit şi timpul cât sus numiţii medici au făcut stagiul de intern sau extern la spitale. Vârsta le-a­­fost socotită la 37 ani, cu toate dă legea spe­cială, a corpului medical lungeţte termenul la 1 2 ani. Cinstirea memoriei eroilor Foto G. Maksay Monumentul eroilor din Galaţi, care se va inau­­­gura Duminică 3 Noembrie a. c. Aerodromul dela Pipera nu e amenajat pentru zborurile de noapte — Și totuși, se fac zboruri de noapte... — Ziarele au înregistrat știrea că In seara de 23 c., la ora 7, s'a produs un grav accident de aviafie pe aerodromul dela Pi­pera. Un avion Potes XV s'a isbil de păindnt, In plin motor, sfd­­rdmdndu.se complet. Pilotul a fost rănit la picior, iar observatorul, mai grav, la cap și la picioare. Ceeace nu se știe e faptul că acest avion venea dela manevre și că aerodromul unde a ateri­­sat nu era luminat. Intru cdt cdmpul dela Pipera, — aerodro­mul nostru militar, — nu e a­­menajat pentru zboruri de noapte. Acest lucru se ştie de multă vreme, de toţi comandanţii şi de toţi piloţii. Aparatul menţionat s’a sfă­­râmat complet. «­ Gânditu-s'au conducătorii a­­viaţiei noastre că aceeaş soartă este destinată, poate, şi altor a­­vioane militare cari decolează sau aterisează pe aerodromul dela Pipera, mai ales acum când ceaţa­­m,piedici vizibili, taten chiar si in cursul zilei? Şi, după accidentul acesta, — care ar putea fi unu dintr'o se­­rie, luatu-s'a vre-o măsură spre a se amenaja aerodromul in chestiune pentru zborurile de noapte, zboruri cari se cer ? La aceste două întrebări, noi ne credem îndreptăţiţi să răs­­pundem: Nu. Şi dovada o constituie tocmai impasibilitatea cu care se pri­veşte şi acest accident, obiect , doar al unui inevitabil „proces- verbal" Nimeni nu se gândeşte serios să protejeze viaţa aviatorilor noştri militari şi nici a apara­telor cari costă, fiecare tn parte milioane. Se fac discursuri savante, se publică declaraţii In ziare şi se anunţă reorganizarea aviaţiei, — de ani de zile, — dar nu s'a luat şi nu se ia nici cea mai elementară măsură de pru­­denţă. Intr'un domeniu in care alţii■ au atim perfecţiunea de utilaj şi de organizare, oficialitatea noastră nici n’a început încă să lucreze, şi, ceea ce e mai trist nici nu pare măcar hotărttă să înceapă. Ruperea aparatului din seara de 23 c. şi mutilarea inutilă a celor doi ofiţeri dela bordul lui este un avertisment, pe care nu putem să nu-l subliniem. M. N. Spiritul de rebeliune al Ungariei contra tratatelor de pace — ' O — ■—­­ raportul comisiunii reparațiilor. — Grava răspundere a gu­vernului Bethlen — Paris, 30 (Rador). — „Petit Pa­risien“ publică, sub semnătura d-lui Albert Jub­ien, unele amă­nunte asupra lucrărilor comisiu­­nii reparațiilor orientale. „Petit farisien“ precizează că în şedinţa care s-a ţinut ori după amiază, delegaţii Italiei şi Marei Britanii şi-au exprimat re­gretul faţă de atitudinea intran­sigentă adoptată de contele Beth­len, atitudine ce face inutilă ori­ce încercare de a regula în mod amical, chiar cu preţul unor anu­mite sacrificii la care ar fi fost gata să consimtă, problemele fi­nanciare încredinţate spre rezol­vare comisiunii. In aceste condiţiuni, dat fiindcă Ungaria persistă în hotărîrea de a nu admi­te nici chiar principiul u­­nei soluţii definitive, co­­m­is­iun­ea a decis să prepa­re un raport, care va con­stata carenţa absolută a guvernului ungar. Ziarul adaugă, că aceas­tă carenţă nu va surprin­de pe nimeni. Ea e confor­mă nu numai cu atitudi­nea intransigentă pe care Ungaria a avut-o totdeau­na la Geneva, cu deosebi­re în afacerea optanţilor, dar e conformă mai ales spiritului de rebeliune con­tra stipulaţiilor tratatului de pace, dovedit în toate împrejurările de Ungaria, fie că era vorba de viola­rea clauzelor militare ale tratatelor, de afacerea­­contrabandei mitraliere­lor, etc. Această atitudine nu face decât să sporea­scă răspunderea guvernu­lui din Budapesta care se arată în această împre­­­prejurare mai intratabil decât Germania, şi care singur între toţi cei inte­resaţi, prin indiscreţiile făcute presei, a menţinut de la începerea negocieri­lor din Paris, o regretabi­lă agitaţie în Ungaria. Faţă de cele întâmplate la Paris, sunt două even­tualităţi pentru rezolva­­­rea problemei. Conferinţa de la Haga îşi poate asuma misiunea de a regula che­stiunile rămase în suspen­sie prin această carenţă ungară sau ea va încre­dinţa comisiei reparaţiilor sarcina de a cere Ungariei executarea strictă a obli­gaţiilor ce i s-au pus prin tratatul de pace. UNGARIA PIERDE ŞI SIMPA­TIA ANGLIEI Londra, 30 (Rador). — Agenţia „Reuter“ anunţă: „Corespondentul diplo­matic al ziarului „Daily Telegraph“ comentând primejdia eşuării confe­rinţei reparaţiilor orienta­le din Paris scrie, că în împrejurările actuale, Un­garia e ameninţată să piardă, din cauza atitudi­­nei ei intratabile, anumi­ta simpatie pe care cercu­rile oficiale britanice o a­­ratau până acum pentru reducerea obligaţiilor un­gare. Guvernul ungar va fi bine inspirat, dacă va cerceta din nou poziţia sa, în lumina faptului ne­­îndoelnic că este foarte a­­proape de pierderea pă­­rerei bune a cercurilor o­­ficiale britanice“. Paris, 30 (Rador). — Comitetul reparaţiilor orientale publică o­ notă prin care precizează că nu a făcut nici un fel de declaraţiune presei asupra lucrărilor sale. In consecinţă, comitetul nu acceptă răspunderea pentru informaţiile apărute, care exprimă tendinţe particulare. ROMANIA SI O SERIE DE ALTE STATE VOR PRO­TESTA ÎMPOTRIVA H UNGA­RIEI Praga 29 (telegramă part.)— O ştire oficială confirmă, că delegaţiunile guvernelor ro­mân, cehoslovac şi iugoslavia conferinţa reparaţiunilor ori­entale din Paris, vor protesta curând, împreună, împotriva refuzului Ungariei de a plăti reparaţiuni. Polonia şi Grecia se vor a­­socia, probabil, la acest pas. j ■*s*—«

Next