Universul, noiembrie 1929 (Anul 47, nr. 253-278)

1929-11-01 / nr. 253

Anul XLVI­ Nr. 253 Vineri 1 Noembrie 1929 I VINERI " Medicina face progrese re­marcabile. In fiecare lună a­­proape, o nouă descoperire pe terenul ştiinţei medicale vine să contribue la deslegarea ma­rii probleme, vitale, ca să-i zi­cem aşa, a vieţei sănătoase. Domnul Andrei a venit să consulte pe un mare specialist­hirurg asupra u­nei afecţiuni cu simptome complicate. Diferiţi medici, consultaţi până atunci, dăduseră părerii neprecise. Marele specialist îl întinde pe conu Andrei pe canapea, îl ciocăneşte, îl as­cultă, îl pipăe şi la urmă for­mulează şi diagnosticul. Conu Andrei plăteşte şi la plecare îndrăzneşte să întrebe : — Domnule doctor, sunteţi sigur de diagnosticul ce mi l’aţi pus ? Marele specialist îl asigură cu aerul cel mai convins de sine : — Asta am s’o pot spune, după ce vă voi face autopsia.­­ SAMBATA ! Ionel şi cu Mimi profită de ultimele zile frumoase de toamnă şi merg să facă o plim­bare afară, pe câmp. Ajunşi pe o pajişte frumoasă, Ionel şi Mimi se dau jos din maşină şi fac câţiva paşi prin iarbă. După câteva minute de plim­bare se aşează amândoi pe jos. Mimi priveşte visătoare în zarea îndepărtată, iar Ionel smulge firele de iarbă. Deo­dată Ionel se întoarce spre Mimi, ţinând o mică buruiană în mână şi o întreabă : — Am găsit un trifoi cu patru foi. Ce înseamnă ? — înseamnă, că o să ne că­sătorim în curând, răspunde Mimi graţios. — Da ? Credeam că poartă noroc. DUMINICA Sâmbătă seara, nea Mache iar face, ce face dumnealui re­­­gulat în fiecare Sâmbătă , se întoarce târziu — spre ziuă — acasă. Şi chestia nu e numai că se întoarce târziu, dar vine şi cam beat. Coama Milica, consoarta cu legitimaţie, a epuizat toate sistemele, să-l facă să renun­ţe la acest obicei. Dar nea Mache nu renunţă cu una cu două la tradiţie. De aceea şi coana Milica se resemnează. Sâmbăta trecută, nea Mache se prezintă în forma obicinu­ită la uşa casei. Coana Milica ese în balcon şi-i aruncă cheia în stradă. După câteva minute de bâjbâială, coana Milica se apleacă peste balcon şi întrea­bă pe dumnealui : —■ Nu găseşti cheia ? — Ba da. Cheia am găsit-o. Dar aruncă-mi încă 2—3 broaşte, că asta de-aici nu se potriveşte. LUNI Doi buni prieteni s’au întâl­nit după ce nu s’au văzut de multă, foarte multă vreme. Bucuroşi de întâlnire s’au luat braţ la braţ şi au luat-o la plimbare pe bulevard. Fiecare îşi spune povestea vieţei. Unul din ei s’a însurat de timpuriu, a muncit din greu şi a ajuns la vârsta respectivă, a-'iind asigurată o modestă e­­xistenţă. Cel de-al doilea povesteşte şi el : — Şi eu m’am însurat, dar din dragoste. — Zău ? — Da. La începutul căsăto­riei îmi venea să-mi mănânc nevasta, atât o iubeam de mult. — Şi acum ? — Acum regret că n’a­m mâncat-o. MARŢI Gică vrea să se însoare. Coana Sita peţitoa­rea i-a gă­sit o fată bună şi serioasă. La ziluia fixată Gică se prezintă, îmbrăcat în fantilică, în vizită de vedere. Fata apare şi Gică, după primele formalităţi de pre­zentare, se simte îndreptăţit să înceapă curtea. — Domnişoară, deşi mi s’a spus, totuş m’am convins per­sonal, că sunteţi foarte fru­moasă. — Ah, domnule Gică. — Şi ştiţi ce aveţi mai fru­mos ? — Nu... — Dinţii. Aveţi nişte dinţi admirabili. — Vă plac aşa de mult ? Vi-i pot face cadou. Şi viitoarea logodnică îşi scoate dantura, pe care o oferă lui Gică. MIERCURI Mama soacra şi-a comandat un portret, după insistenţa fiicei sale, care ţine foarte mult să aibe această amintire de la mamiţica ei cea scumpă. După ce s-a făcut comanda şi s’au stabilit condiţiile, por­tretul este adus la ziua fixată. Familia este în jurul portre­tului şi-l judecă. Mam­a soa­cră găseşte că pictorul a gre­şit rama. Fata exclamă : — Vai ce bine seamănă. Iar ginerele : — Ai zice că e gata să mă ocărască. JOi Serbare de binefacere. Ghiţă Moţau s’a vârît în lu­mea bună şi face toate sforţă­rile să pară bine crescut. Câ­teva doamne elegante vând pahare cu şampanie. Ghiţă vrea să cumpere unul şi dă o mie de lei. Doamna atunci îi întinde paharul şi-i spune : — Vă mulţumesc. Am să beau eu întâi din el. După a­­ceea, îşi înmoaie buzele fru­moase şi apoi îi dă paharul să bea. Ghiță, la rândul lui, ga­lant : — Sărut-mâna. Apoi strigă: — Să-mi dea un pahar curat’ NICKIR UNIVERSUL — Nu ști ca cerşetoria se pedepsește?! Te-a prins sergentul când în­tindea mâna pe stradă ! — D-le comisar voiam să văd dacă mai plouă!.. O spargere nocturnă Domnul Vasilică este în gene­ral un om paşnic. Tocmai pentru că îi place viaţa paşnică, Vasilică s-a decis să se însoare şi s-a în­surat chiar de tânăr. Prima gri­­je pe care a avut-o, înainte de a se însura, a fost să-şi exami­neze viitoarea lui soţie, din punct de vedere al localităţii şi al ap­titudinilor de tapaj. După un an de observaţii şi studii amănunţite, Vasilică şi-a format convingerea că Lucreţia, viitoarea lui soţie, este o fiinţă taciturnă şi liniştită. După aceea a cerut-o în căsătorie şi a pus temeliile unei căsnicii ferite de orice sgomote dinăuntru și din afară. Cu timpul însă prevederile lui Vasilică se spulberaseră. Nevas­ta lui neputând vorbi prea mult, se înconjurase de alte făpturi ale lui Dumnezeu, care nu erau oameni, dar care însă produceau diferite sgomote, înlocuind chiar persoanele. Prima vietate fu o pisică. Pi­sica, deşi are reputaţia unui a­­nimal taciturn, de unde i se tra­ge şi faima de perfidie, are totuş momente în care se exprimă prin caracteristice miorlăituri. In anumite epoci ale anului, mai ales în acelea sentimentale, pisica tulbura pacea interiorului în timpul cel mai preţios odih­nei : noaptea, cu miorlăiturile sale prelungite. După pisică se ivi şi un câine. Câinele lătra, se juca, se certa cu pisica. De multe ori se întâm­pla să fie în casă mai multe pi­sici şi mai mulţi câini, fie sub formă de progenituri, fie sub formă de invitaţi. Atunci viaţa devenea un iad şi numai după luni de răbdare şi energice cam­panii, casa se despopula, rămâ­nând numai cu un câine şi o pi­sică. Mai târziu se ivi o fată. Pata Primit cadou de la o prietenă a ei (Vasilică bănui imediat că chiar Lucretia îşi oferise prin intermediul prietenei sale acest cadou) papagalul începu să vor­bească, cu alte cuvinte să intro­ducă un persona­j idiot şi monoton în existenţa zilnică. Ceva mai târziu se ivi un băiat. Băiatul avea aplicaţie să cânte la vioară. O vioară pătrunse deci în casa lui Vasilică. Mai târziu se ivi o vată. Fata avea aplicaţie să cânte la pian. Un pian cu coadă se ivi în casa lui Vasilică. Casa lui Vasilică cel tăcut a­­junese un infern. Intr’una din nopţi, Vasilică ve­nise, să se culce mai de­vreme, cu perspectiva unei nopţi liniş­tite.­­ Pisica dispăruse de acasă de două zile. Câinele fusese la plim­bare cu fetiţa şi acum era obosit. Papagalul n’avea chef. Băiatul se culcase de vreme, trebuind să dea examen a doua zi, iar fetiţa se culcase, şi ea, deoarece mama ei, obosită şi ea, îi poruncise să se culce mai de­vreme. Pe la miezul nopţii, Vasilică fu trezit de un sgomot insolit. Des­curajat, asculta să-şi dea seama, dacă sgomotul aparţinea pisicii, câinelui, papagalului sau vre­unuia din copii. Natura sgomotului însă îl făcu să se trezească de-a binelea şi să fie atent. Luă un revolver şi se îndreptă spre salon, odaia de unde veneau sgomotele şi la groa­za gândului că încă un element necunoscut de sgomot se va in­troduce in casa lui, deschise brusc ușa, făcu lumină și întinse revolverul. — Sus mâinile ! In mijlocul salonului descope­rise două momâi, care se mişcau cu grijă. La somațiunea impe­tuoasei a lui Vasilică,­cele­ două momâi ridicară mâinile. La pi­cioarele lor, jos, erau d­oi legă­tură şi două­ făpturi inerte. — Ce aveţi acolo ? întrebă Va­silică. Aiuriţi de sclipirile revolveru­lui, hoţii începură să mărturi­sească : — Aici, jos, este câinele, pe care l-am omorît eu sa nu latre. Dincoace în legătură este papa­galul, pe care vrem să-l vindem la o panoramă. Asta e cutia cu vioara în ea. — Ştiţi ce vă aşteaptă ? se răs­ti Vasilică la hoţi. — Ertare, sărut mâna. Nu ne nenorociţi. Prima oară am greşit şi noi. Uite, vă lăsăm lucrurile aici şi vă aducem noi alt câine. — Staţi, dacă vreţi să scăpaţi teferi şi liberi de aici, nu este decât o singură condiţie. — Care ? — Să luaţi şi pianul! HARAP ALB La prefectura poliţiei s’a pre­zentat, eri, un oltean, care s‘a plâns, că ducându-se la o circum­scripţie să reclame pe un client comisarul l-a scopit (snopit), în chiar biroul său. Moscova, 29. — Comitetul exe­cutiv al Internaţionalei III a ţi­nut, eri, şedinţă. Atât preşedintele, cât şi ceilalţi oratori cari au urlat (urm­at) la tribună, au cerut îndepărtarea lui Litvinov din comitet. * Un ziar de seară scrie : „Acei cari scontează neînţele­gerile din sânul guvernului, spre a cere înlăturarea lui dela cârma statului, se vor înşela amar. Deşi cu stricturi (structuri) şi concep­ţii deosebite, naţionalii şi ţără­niştii vor face zid în jurul şefu­lui lor.* In consfătuirea ţinută alatăeri în casele preşedintelui de consi­liu, d. Iuliu Maniu s’a plâns de inepţia (inerţia) unora din şefii de organizaţie.* • In vederea desăvârşirii refor­­mei administrative, d. E. Mirto, subsecretar de stat la interne, a prezentat d-lui preşedinte al con­siliului de miniştri, lista celor resemnaţi (desemnaţi) pentru posturile de directori regionali. Eri s'a prezentat la redacţie un cetăţean şi cu lucrările în ochi ni s’a plâns că necunoscuţi s’au introdus, noaptea, în curte, de acolo într'o magazie, furându-i toate rudele (rufele), cari erau într'o albie. Ministerul instrucţiunii pro­­ectează înfiinţarea unui curs de educaţie cinică (civică) pe lângă facultatea juridică din Capitală. Cu predarea acestui curs va fi însărcinat un frun­taș al partidului, membru marcant în barou. NAP. * * * . — Mamă, m’a pedepsit ..dom­­nu’ fiindcă n’am răspuns la în­trebare. — Dar ce te-a întrebat ? — M’a întrebat cine a înțepat cu acul pe copiii cari stau în aceiaș bancă cu mine... ASIGURARE. — Te rog, spune mi verde : mă iei drept un imbecil ? — Nu, zău nu— dar poate mă înșel !... ÎNTRUNIRE femenista. Prezidenta: Fiindcă sunt în joc interesele vitale ale femeii sunt gata să răspund întrebări­lor voastre. O feministă : Fii bună şi spu­ne-mi de unde ţi-ai luat rochia ? Iţi vine foarte bine ! INTRE COLEGE... ...Când se înţeleg cele două dive, să te ferească Dumnezeu, ca să vorbească de d-ta ! Ce ţi-ar auzi urechile, dacă ai asculta La uşe, te-ar face să-ţi iei lumea in cap !­După ce isprăvesc de bârfit pe cunoscuţi, încep cu gloriile înde­părtate. Aşa, mai zilele trecute la cine­ma, după ce au term­inat de bâr­fit filmul, interpreţii, şi mai ales interpretele, acum vorbesc de toate vedetele de cinema de care au auzit : — „Ah ! Ma cher­e... Nesuferită e Collen Moore — „Da, dragă și antipatică !„. _ „Are un nas strâmb ! — „Și se uită sașiu ! — „Totdeauna e prost îmbră­cată ! _ „După ce e lungă ca o pră­jină... ___Da ? E lungă ? ,— „Așa cred ! N‘am văzut'o niciodată. — „Nici eu ! IUBIRE NEMĂRGINITĂ. Tot Bucureştiul cunoştea aceas­tă pereche de Îndrăgostiţi, leg­aţi în faţa Domnului şi a oamenilor, acum o lună de zile, la biserica Amzei. Nimeni nu şi-ar fi putut închi­pui că această pereche ideală le­­galizată, care făcea admiraţia tuturor candidaţilor la însură­toare (de ambe sexe) avea să sfâr­şească aşa de curând printr’o ce­rere de divorţ adresată trib. Il­fov secţia IV-a. — „Borcanul de miere, s‘a consumat !...“ .— zic unii. — „Nu, dragul meu ! Nu-l iu­bea ea !“ — zic alţii. Dar cineva care se numea Prie­tenul Casai, precizează : — „Nu e adevărat ! Ea îl iu­bea la nebunie !... II adora !... II iubea atât de mult, incât îşi schimba prietenii in fiecare săp­tămână, ca să nu-1 uzeze pe el... să-l aibă „veşnic“. COPILUL La o anumită vârstă’, care în­cepe dela 60 de ani în sus, băr­­bajii cari încă nu s'au hotărit la o tinereţe problematică şi costisi­toare, au naivităţi de copii, cari îi fac ridiculi in faţa celor cari ii ascultă. Astfel, un sexagenar, chibiţ al cafenelei literare — în speţă „Capsa“ — povestea deunăzi în­tr'o atitudine de extaz . — „Fraţilor... ştiţi că fiul meu (soţia sexagenarului e cu 30 ani mai tânără decât el şi l-a dăruit de curând cu un copil) de-abia a împlinit zece luni şi e de o preco­­citate extraordinară!... Inchipui­­ţi-vă că vorbeşte Astăzi de exemplu, când m-am dus lângă leagănul lui, a întins mânuţele şi mi-a zis „tata“.­­— „Şi-a bătut joc de tine !...“ — îl întrerupse un prieten. — „De­ ce ? , — „Păi nu ştii că un copil de ţâţă nu ştie niciodată ce vor­beşte ?... NICUŞOR ŞCOLAR. 15 AUGUST In sfârşit, după cinci, ani de practică ca .picolo, am­ ajuns as­tăzi chelner. Părinţii m’au tri­­cmis dela ţară la Bucureşti ca să învăţ carte şi să mă fac avocat. Eu am ajuns chelner. In primii cinci ani când eram picolo, îmi părea rău că n’am învăţat carte ca să mă fac avo­cat, dar acum nu-mi mai pare rău. Câţi avocaţi cari mor­­e foame, n’am văzut eu în mese­ria mea de picare ? !... Unul co­manda numai un fel mâncare şi gata... Zicea că suferă de sto­mac !... Ştiu eu ce înseamnă su­ferinţele astea de stomac, că în zilele când venea la restaurant cu câte un client care îi plătea masa, era sănătos tun şi mânca şease-şeapte feluri!... De cât să fiu avocat şi să mor de foame, m­ai bine să fiu chelner ! Cel pu­ţin de mâncare m’am aranjat şi dacă e restaurantul cu vaci, o să iasă şi bacşişuri bune, fiindcă nu pot rămâne chelner în restau­rantul unde am fost până acu­ nu picate... Toţi chelnerii mă tut­u­­esc şi eu le spun domnule... Mâine de dimineaţă mă pun pe căutat un restaurant bun în cen­tru. Frac am, de ce să nu mă angajeze ? !... 17 AUGUST Am găsit un restaurant ele­gant şi bun. Are clienţi foarte buni : graşi, burtoşi şi mâncă­­cioşi. Asta trebue pentru un chelner ! Imediat ce m’a anga­jat. ..metrul“ mi-a dat în servi­ciu mesele dela numărul 9 până la 16. Toţi chelnerii erau de faţă şi au început să râdă. De ce or fi râs ? 20 AUGUST Acum ştiu de ce râdeau chel­nerii ceilalţi!... La mesele dela 9 până la 16 mănâncă nişte pă­gubaşi de obicinuiţi cari con­sumă puţin şi aproape că nu dau bacşiş. Fiindcă sunt nou, pe mine m’au încălţat cu mesele astea !... Nu face nimic, eu am planul meu şi cu puţină răb­dare am să isbutesc !!... 23 AUGUST Am împărţit consumatorii de la mesele mele în două grupe : ăi de cari trebue să mă scap fiindcă nu e nimica de făcut cu ei, şi ăi pe cari am să-i iau cu binişor­ul ca să-i conving să mă­nânce mai mult şi să dea bacşiş mai mare. De scăpat e uşor, în două zile m’am descotorosit de ăi dela 11, 13, 14 şi 15. Când ce­rea unul supă ziceam că s’a ter­minat, în loc de ciulama îi a­­duceam sarmale, când cerea să-i schimb porţia îi serveam alta şi mai proastă, vinul şi sifonul îi dădeam cald, în tocană puneam muşte.... In sfârşit am scăpat de ei. Cu ăilalţi o să fie mai greu... 29 AUGUST Am luat o mutră posomorâtă şi tristă. Domnul de la 10 n- a în­trebat : — Ce ai Costică ? — Ei necazuri ! am răspuns eu”'' — Ce necazuri ? — Am pe mama bolnavă şi n’am bani pentru doctor. — Dar ce are ? ----- De, ştiu eu ? !... Doctorul spune că e bolnavă, fiindcă mă­nâncă prea puţin... — Prea puţin ? — Da, aşa a spus doctorul, că omul trebuie să mănânce cel pu­ţin 3 feluri la masă fără desert şi să bea o jumătate de vin. — Aşa a spus doctorul ? — Zău, conaşule. — De!... cine ştie?... o fi!... m’ai băgat la gânduri!... dă-mi ouă a la rus, ghiveci şi o cos­tiţă de purcel. — Desert luaţi ? — O să iau... şvaiţer, o prăji­tură şi pepene verde. .............................................* * Socoteala a făcut 176 de lei şi mi-a dat un pol bacşiş. Până a­­cum îmi dădea 5 lei şi marca de 65 de lei... Mâine mă ocup de cu­coanele care mănâncă la masa numărul 12. 1 SEPTEMBRIE M’am înţeles ca vânzătorul de jurnale străine să lase pe masa numărul 12 o revistă de modă in care scrie că vine moda femei­lor grase. Nici nu puteam s’o nimeresc mai bine: două supe, nnseru cu maioneză, şalău prăjit, mâncare­ cu vinete, pui gătit ţărăneşte, un muşchiu la grătar, o prepe­liţă, brânză, compot, îngheţată... 511 lei... bacşiş 80 de lei... Merge strună ! 9 SEPTEMBRIE Toţi chelnerii mă înjură şi mă întreabă cum se face că la me­sele din serviciul meu se consu­mă aşa de mult... Secretul meu !.* De consumat se consumă în lege, acum e vorba să-i fac să mărească bacşişul... Am să reu­şesc !... 15 SEPTEMBRIE Iar mi-am luat mutra amă­râtă (Grozav îmi merge de bine când îmi iau mutra asta !!) Toţi clienţii mă întreabă ce am şi eu le spun ce n’am: bani. Mă pricep foarte bine să mă vait şi să-i înduioşez. Când re­zistă câte unul îi spun verde : ,,Ce înseamnă asta, numai 15 lei bacşiş la o­ consumaţie de 120 de lei ?!...“ Din două una : ori se învaţă minte şi măreşte bacşişul, ori îl pierd de client. Atâta pagubă ! 25 SEPTEMBRIE Toţi chelnerii mă imită, dar nici unul n’a ajuns aşa de şme­cher ca mine : clienţii mei con­sumă mult şi dau 20 la sută bacşiş. Asta e lege, nici nu mai îndrăzneşte vre-unul să-mi dea mai puţin. Ce bine am făcut că nu m’am făcut avocat !... Îmi merge de minune !! Am început să-mi iau câte o zi liberă pe săp­tămână. Mă plimb și respir... îmi convine: 20 la sută bacşiş, nu e glumă!.. 30 SEPTEMBRIE Sunt revoltat!... Azi am avut liber, m’am plimbat, am fost la un cinematograf şi seara m’am dus să mănânc la un restaurant. Aveam poftă să fiu şi eu odată consumator, nu numai chelner ! Nu prea mi-era foame şi chelne­rul care mă servea îmi tot dă­dea ghes : „Mai luaţi un fel, pli­­chia de crap e foarte bună !... Nu doriţi o costiţă de purcel, sau nişte creeri prăjiţi ?” ...îmi scotea sufletul!... I-am spus să mă lase în pace, să mă­nânc ce vreau şi cât vreau... La plată ce să vezi, socoteala făcea 84 de lei, i-am dat 5 lei bacşiş şi a protestat!... Auzi o­­brăznicie ? !.„ Unde scrie că tre­bue să dai 10 la sută?... Era să-l iau la palme!... Mulţi o­­braznici şi nesimţiţi mai sunt şi în Bucureștiul ăsta .... p. conformitate NNC. VLADOIANU ,. ... 9 - Lee — Ce e amorul ? E un lun­gt prilej pentru durere Cu cât mai multe lacrimi dai [dai cu-atât mai multe cere Așa definea d-șoara Ca­­lipso dragostea. — L’amour est enfant de bohéme, răspundea m-țle Tasița, elevă la conservato­rul din Iași, fredonând me­lodia lui Carmen. D. doctor de plasă însă, as­cultând aceste definiţii, spu­ne sentenţios : — Să vă spun eu : Amorul e o boală ce nu poate fi lecuită. — Nu e adevărat, sare în­dignat de avocat de la jude­cătorie. Definiţia la care mă opresc eu, e următoarea : Amorul e un proces, nu,de­şi partea care pierde, tot câş­tigă. — Ascultaţi mă băeţi, spu­ne negustorul din oraşul ve­cin, dragostea nu-i nici boa­lă, nici proces, vă amăgiţi. E o afacere, dar din neno­rocire e o afacere din care ieşi în­totdeauna pagubă. DSLAIAŞI mu I—n—m­» m»T»rimmi ii mi­i whishw» — II cunoşti pe inginerul Po­­deţeanu ? — Personal, nu... Dar am au­zit, vorbindu-se de el... — Numai de bine, cred... — Desigur... — Păcat că nu-1 cunoşti per­sonal . O inimă de aur... — Se poate.... — In viaţa lui, J­’a înşelat pe nimeni! A avut, odată, avere mare... Slujba de inginer a luat-o numai ca să nu stea ca un trân­tor... Ol mai corect funcțion­ar... De cinstea lui n'a îndrăznit, ni­meni să se atingă !... Spune drept, dacă ai auzit pe cine­va vorbind de rău pe socoteala cins­tei lui... — N’am auzit pe nimeni... Dar dece mă întrebi ? — Ca să văd dacă există un om care se Îndoiește de cinstea lui Podeţe­anu !... Ţineam şi la a­­precierea ta !... Ce apreciere !... Parcă eu cunosc viaţa intimă sau trecu­tul acestui domn ? — Trecutul!... Te îndoieşti poate de trecutul lui? Dar toc­mai acest trecut pledează în fa­­voarea lu­i... Are cel mai frumos trecut.­..­Nici o pată!.. De asta cu toţii trebuie să-l scuzăm ?.. — Dece să-l scuzăm ? — A plecat în America !... . — Pentru asta are nevoie de scuza mea ?... — Şi de a ta şi de a tuturor.. Că, vezi n’a plecat cu banii lui... A plecat cu banii Societăţii, unde era angajat... A luat peste un mi­lion... — Și zici că-i cinstit ?... Ce fel de cinste e asta ? Un delapida­tor !... — Aşa pare, dacă judecăm lu­crurile superficial... Ia să adân­cim problema şi să ne întrebăm . Poate un om cu cinste exem­plară şi cu un trecut nepătat să-şi însuşească milionul altuia şi să fugă în America, la fel cu un escroc sau pungaş de rând ! Va să zică e numai o sim­plă bănuială La mijloc?... — Din nenorocire nu e o sim­plă bănuială.. Podeţeanu a ple­cat în America de trei zile... Sunt sigur.... — Tot cu banii Societăţii ?.. — Tot... — Atunci, ce mai vrei ?... Şi mă mir că mai faci caz de cins­tea unui... delapidator !... — Da fac... !Pentru că psiholo­­giceşte judecând, Podeţeanu ră­mâne tot un om cinstit... — Măcar că a furat ? — Podeţeanu n’a furat ca ori­ce hoţ ordinar... — A delapidat... — Să zicem că a delapidat... Dar poate fi numit delapidator un individ care îşi însuşeşte banii altuia, în mod inconștient? — Era nebun inginerul dumni­­tale ? — De unde nebun !... Dar su­părările pe care le-a­ avut de când și-a pierdut averea, îl neu­­ragteolacae de tot... Crezi că e puțin lucru ca dintr’un om bogi: s’ajungi să trăiești numai di leafăNumai nenorocirea 1­ împins... Bietul Jean ! — Care Jean ? — Podeţeanu, victima n­euras­teniei!... — Ai ajuns să faci apologi delapidatorilor Nu ţi-e r­­­ine?.. Ori eşti şi tu neuraste­nie ! — Ei bravo,­ iţi baţi joc d mine, în loc să mă compăt­meşt­i ! — De ce să te compătimesc?, Doar nu i-ai fost complice !.. — Eu complicele unui dela­pidator ?... Mă insulţi !.. — Atunci, de ce îl aperi cu a­tâta devotament ?­­L-am cunoscut bine de tot! Mi-a fost doar chiriaş patr ani... Totdeauna mi-a plătit u­ termen... Era foarte punctual!. Nevastă-mea e dezolată... Aș, chiriaş cinstit nu mai găsii: noi!... ALCAZAR NU E UN MOTIV! — Şi de ce vrei să te însori cu Lizica ? — Fiindcă o iubesc ! — O iubeşti ?!... Asta nu e un motiv, e o scuză ! OF, DOCTORII! — Toţi doctorii sunt nişte far­sori siniştri ! — De ce spui asta ?­­— Să vezi : doctorul meu mi-a spus că mă fac sănătos, dacă m­ă las de beţie. — Şi nu te-ai făcut ? — Nu ! — De când te-ai lăsat de beţie ?. — De azi ! AMOR ETERN. — Lucica mi-a jurat amor etern ! — Fericitule !... Şi de ce­ eşti atunci atât de agitat ? — Fiindcă sunt aproape, două săptămâni de când mi-a jurat. — Ei, şi ? — Păi, atâta durează un axnor etern ! NICUŞOR LA FARMACIE. — Domnule farmacist, m'a tri­mes* mama să-mi dați 30 de gra­me de retină. — Ai adus sticlă ? — Da, umpleți pe jumătate sti­cluța asta. — Păi, sticla asta are tocmai 50 de grame !... Trebue s’o um­plu !... — Vă rog să n’o umpleți , re­tină e pentru mine ! PRIETENIE FEMENINA. Năică . Cucoana pe care am în­tâlnit-o acum, nu e M-me Pra­­porgescu, prietena soției tale. ? . Lică. Nu știu... N’a­n văzut-o pe nevastă-mea de azi dimineață., ÎNSURĂTOAREA... _— Te-ai gândit vre­ odată se­rios la însurătoare ? — Sigur ! — Atunci de ce nu te-ai însu­rat până acum ? — Fiindcă m’am gândit serios ! ESCURSIE IN MUNŢI. — Eşti bun să-mi spui, şofeur, ce e m­ogâldeaţa aia roşie, care se vede în fundul pră­pssliei ? — Ultimul automobil care a fost în escursie pe drumul acesta! CÂINE CREDINCIOS. — Da.Isoniţă, puteţi să-l cum­păraţi, că e câine de rasă. — Mă rog,dar o fi credincios? — Cum să nu !... De trei ori l-am vândut p­âna­, și ăl a tors mapcu ! -----

Next