Universul, aprilie 1930 (Anul 48, nr. 74-96)

1930-04-01 / nr. 74

CEI^ FON­DAT­OR: LOJE! CAZZAVILtfclf TELEFON: OBIECŢIA ^3/72-364/64 ADMINISTRAŢIA 313/71 CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu Nr. 9-11 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 DIRECTOR: STELIAN POPESCU REDACȚIA: CORESP. CU PROVINCIA 302/98-335/31 il MHU—■— «SPIERRE-MAILIN­ Presa d­in Sărindar, a cărei „independenţă“ interesată faţă de guvern, este cunoscută, o pre­să, care al­t­ dată striga, ca din gură de şarpe, la cea mai mică atingere adusă ei, şi ar fi fost în stare să verse valuri de cer­neală, dacă altcuiva i-ar fi trecut prin cap să traducă oricât de pe departe în fapt, ceea ce a fă­cut guvernul fraţilor transilvă­neni — scria ori că d. Maniu va fi fericit dacă vre­odată va fi comparat cu Robespierre. Nu ne puteam aştepta la ceva mai bun de la cei pentru cari Lenin este un „profet“ şi bolşe­vismul raiul pe pământ! Pentru d. Mania, este chestie de gust... Nerone a dat foc Ro­mei ca să aibă lumea ce vorbi de el. Jack spintecătorul a omorît zeci de femei, din sadism, iar în zilele noastre s’au descoperit a­­tâtea perversități, încât n'ar fi nici o •-'irare să vedem una în plus, de vreme ce d. Mania sea­mănă cu Robespierre ca două pi­cături de apă. ...Ph­ .iei de talie, ochi nerzi, sclipitori, într'un cap a cărui conformaţie te isbeşte din p­rimul moment, figură felini -i expresiune de ghiaţă, simpli în obiceiuri, afectând oareca... eleganţă în îmbrăcă­minte, locuind o cameră mică la o familie de prieteni, având ca mobilă un pat şi o măsuţă pe care era veşnic „Contractul social“ al lui Jean Jacques Rousseau, abstinent, bând nu­mai apă, având o antipatie a­­proape instinctivă pentru fe­mei, de un personalism exa­gerat, şi de un orgoliu nemă­surat , avocat mediocru — ju­­, decatorii şi colegii din locali­tatea unde îşi începuse carie­ra îl socoteau supărător ; găn­­direa înceată, oratorie lungă, deşănţată şi plicticoasă, când se urca la tribună se agăţa de ea cu o persistenţă diabolică socotind că din gura lui curg legi ca de pe muntele Sinai odinioară... El a incarnat oribilul regim al teroarei și a vărsat sângele conti manilor săi, fără scru­pul și chiar fără pasiune, nu- ' Băi'." ţi®! EJasiffiKSKfflamummmmmmm mai dintr’un incomensurabil și imperturbabil orgoliu de ne­bun... Orgoliul era trăsura lui ca­racteristică şi el l-a şi pierdut... Acest­a e portretul făcut de contimporani, lui Robespierre, care a terminat pe eşafod în ziua când conştiinţa publică, prin glasul lui Cambon, ame­ninţat şi el cu moartea, i-a stri­gat, în plina Cameră : „Înainte de a fi omorît eu, spun Franţei. Acest om de­­sonorează azi Revoluţia, şi a­­cela eşti tu Robespierre !" Comparaţi acest portret cu d. Maniu de astăzi. Acelaş om simplu şi afectat, a­­ceeaş eleganţă forţată în îmbră­căminte, aceeaş piaţa austeră de faţadă, locuind o simplă cameră la hotel sau la un prieten unde are grija să im­ite câte un partizan pentru a-l vedea că duce o viaţa austeră, având pe masa de lucru, in loc de „Contractul social“, Enciclo­pedia maghiară“, acelaş avocăţel de provincie, acelaş orator şters şi mediocru, aceeaş vorbă lungă şi plicticoasă, aceeaş predispozi­ţie faţă de femei, aceeaş scurtime de vedere, acelaş orgoliu de ne­măsurat, îl fac pe d. Maniu să se creadă trimes din cer pentru „a fasona" pe regăţeni, după ca­lapodul unguresc care­ i-a servit de prototip în viaţă... Democraţia răsare din toate dis­cursurile sale. D-sa se crede apă­rător al poporului, deşi în reali­tate nu-l poate suferi... Omul acesta, incapabil, în loc să găsească mijlocul de a pedep­si abuzul ce se face cu libertatea presei — a acelei prese de pe nona căreia poporul român din sclavie a ajuns liber şi în situa­ţia unde e azi, — a sugrumat-o. D. Maniu a ucis presa, pe ume­rii căreia s’a ridicat, şi fără de care nu ar fi fost ceea ce este astăzi. Presa, mergând la eşafod, îi strigă, azi, d-lui Maniu cuvintele pe care Danton, titanul Revolu­ţiei Franceze, i le-a strigăt lui Robespierre, condamnat de el la moarte: „Assassin !.„ Tu me suivras!“. STELIAN POPESCU Constituirea guvernului german Berlin, 29 (Rador). — In cer­curi’ politice se declară că gu­vernu B Buenning este virtual­­mente constituit. Noul guvern se va prezenta probabil cercuri în fața Reich­stagului. Se asigură că d. Bruen­­ning va căpăta din partea preşe­dintelui Hind­enbourg puteri de­pline spre a dizolva Reichstagul, în cazul când nu va obţine în prima şedinţă un vot de încre­dere. D. Bruening va continua, după constituirea cabinetului, negocie­rile cu diferitele grupări, spre a-şi asigura un sprijin statornic în Parlament. LISTA NOULUI CABINET Berlin, 29 (telegr. particula­ră). — Deputatul Brünning s'a prezentat la ora 6 preşedintelui Hindenburg, spre a-i aduce la cunoştinţă că tratativele pentru alcătuirea cabinetului au fost terminate. B.B­ling a prezentat preşedintelui­­următoarea listă a noului Guvern : CANCELAR: Bru­nning (cen­tru). INTERNE ŞI TERITORIILE OCUPATE: Wirth (centru). EXTERNE: Curtini (partidul popular germ­ ). ECONOMI NATIONALA : JDietrich (demol­at). .. ! • Har­er. JUSTIŢIA: Brecht (partidul e­­conomic). COMUNICAŢII: Von Guerard (centrul radical). MUNCA: Stegerwald (centru). ARMATA: Grüner (fără par­tid). POSTA: Schaetzler (partidul popular bavarez). MINISTRU FARA PORTO­FOLIU: Trevirans (part. popular conserv.). Se crede că președintele Hin­denburg va semna chiar azi de­cretele pentru numirea nouilor ministri. Cabinetul Brü­nning se va prezenta Miercuri pralamentului GUVERNUL SE VA PREZENTA MERCURI IN FAŢA REICHSTA­GULUI Berlin, 29 (Da,nub.) — Cabine­tul va redacta declaraţia minis­terială Marţi şi se va prezintă Miercuri în faţa Reichstag-ului. D-nii Brü­nning, Schiele, Brecht şi Trevirans nu au mai fost mi­niştri. D. Schiele, spre a putea intra în guvern şi-a dat demisia din partidul naţionalist german. Cabinetul nu dispune de ma­joritate asigurată in Reichstag, dar se spune că dr. Brü­nning a primit decretul de dizolvare a Reichstag-ului, pentru cazul când acesta nu i-ar acorda în­credere la prima şedinţă. fr •? ț» JJT. ­ . - n *» • ip ' '1 MM 7111 WMHM' "■ ’ l­ V f­agilii IjACiliprcU Ul !n .trăinătate 6 lei ^ ÎL CtgUlS IERI ŞI AZI A zecea şedinţă plenara a Con­gresului întrunit la Berlin avu loc la 1 Iulie 1878. In ajun, con­gresul începuse desbaterea ches­tiunii române şi după oarecari discuţiuni, hotărîse ca reprezen­tanţii României să fie admişi a-şi expune doleanţele în faţa areo­pagului european. Aşa că în ziua de Luni 1 Iulie, plenipotenţiarii marilor puteri se întruniră în sala cea mare a palatului Radziwill în aşteptarea delegaţilor români. Eau adu­naţi acolo cei mai de seamă băr­baţi de stat ai Europei, alături de Bismarck, uriaş şi autoritar, luaseră loc teatralul comte An­­drassy, octogenarul Gorgeacof, vanitos şi acru, întovărăşit de e­­legantul şi mlădiosul comte Şu­­valof, bătrânul vulpoi Disraeli­ Beaconsfield, gârbovit dar ma­­jestuos când vorbea în numele Angliei, modestul şi lealul Wad­­dington, pocitul dar spiritualul comte Corti. Iar la un capăt al mesei, levantinul Caratheodory- Paşa îşi plimba un zadar de la unul la altul privirea-i cercetă­toare în speranţa de a găsi, în jocul intereselor sau patimilor, spărtura prin care ar fi putut s­na soarta imperiului otoman. Căci, în fond, mai toţi erau deja înţeleşi ; Rusia ştia că pe lângă atâtea câştiguri, va mai lua şi judeţele basarabene frân­te din trupul nostru; Austro-Un­­garia ştia că va pune stăpânire pe Bosnia şi Herzegovina, iar Disraeli­ Beaconsfield, după ce luase apărarea academică a Ro­mâniei, era grăbit a se reîntoar­ce la Londra, spre a aduce regi­nei Victoria într'o mână „pacea cu onoarea“, iar în cealaltă... in­sula Cypru. Chiar ceilalţi, fran­cezul Waddington şi italianul Corti, deşi mai dezinteresaţi şi mai drepţi, se gândeau fireşte la perspectivele de mărire ale ţă­rilor lor, ispitiţi de „samsarul cinstit“, întrupat în principele de Bismarck. De­odată uşile se deschid şi în faţa adunării sclipitoare apar doi bărbaţi modeşti, îmbrăcaţi în negru. Ei păşesc sfioşi spre ma­sa congresului, se înclină şi stau în picioare. Unul, mic la trup, cu barba şi părul încărunţit, cu o­­chii negri şi vioi, trădează ener­gia stăpânită printr’o puternică emoţiune; cel m­ic, scurt şi gras,­­ cu privirea pătrunzătoare sub o­­chela­rii de aur, ţine în mână o hârtie. Bratianu şi Kogâlniceanu se reculeg o clipă: pe faţa lor palidă se citeşte durerea unui popor întreg care va vorbi as­tăzi prin gura lor. Ei ştiu că de­mersul lor, sfânt dar zadarnic,­­ este ultima încercare a dreptă­­­­ţii călcate în picioare, că totul s-a sfârşit, că protestările lor sunt o simplă formalitate in fa­ţa unui tribunal care s a rostit înainte de a-i asculta. Dar, peste masa congresului, dincolo de zi­durile palatului Radziwill, ei ză­resc în depărtare chinul Patriei care le zâmbeşte şi le spune­: ,,făceţi-vă datoria, vor veni şi zile mai bune....”. Cel dintâiu, Kogălniceanu ci­teşte memoriul întocmit de gu­vernul român , iar Brătianu a­­daugă cuvintele istorice : „răpi­rea unei părţi a patrimoniului naţional ar fi pentru noi mai mult de­cât o durere adâncă; ea ar distruge încrederea noastră în puterea tratatelor şi în res­pectul atât al echităţii cât şi al dreptului scris“. ...Trimişii României au termi­nat ; ei se înclină şi se retrag,­­ iar congresul ratifică răpirea Basarabiei. Dar protocolul şedin­ţei din 1 iulie 1878 înregistrează la faţa lumii protestul solemn al României. Şi astfel, devota­mentul lui Brătianu şi lui Kogâl­­niceanu nu va fi fost inutil, iar România va păstra pentru zile mai bune beneficiul demersului dureros făcut la Berlin. Şi dacă, după patruzeci de ani, zilele mai bune au venit, într’un gând şi suflet, Basarabia redeş­teptată îşi proclamă unirea veci­­nică cu patria mumă alături de celelalte pământuri româneşti, iar izbânda strălucită nu se da­­toreşte nuimai oamenilor şi îm­prejurărilor din 1918; ea are ca temelie istorică şi juridică, ca pergament sacru şi etern, pro­testarea citită cu glas tremură­tor de patrioţii români în faţa­­congresului european din 1878. Evocăm aceste clipe istorice în momentul când chestiunea Basa­rabiei nu se mai pune de Pute­rile europene, ci de noi înşine. In 1878, istoria a luat act de ne­dreptatea Rusiei şi de protestul României. Ce ar putea înregistra oare astăzi, şi cu ce ne-aim jus­tifica în ziua în care nedestoini­­cia noastră ar primejdui din nou şi iremediabil acest scump şi ne­norocit pământ? Datoria ce ni se impune acum, când România este liberă şi în­tregită, este oare mai grea ca aceea a patrioţilor încovoiaţi sub povara durerilor şi răspunderi­lor din 1878, atunci când Patria despuiată nu se putea nici mişca, nici apăra? Oamenii de inimă să mediteze asupra trecutului şi să-şi dea mâna ca generaţia de astăzi să nu se arate mai pre­jos de acea care în împrejurări incomparabili mai grele a ştiut cu jertfă de sine şi energie ne­înfrântă să pună temelia Româ­niei Mari de care ne bucurăm uneori cu prea multă uşurinţă. Gheorghe Derussi NOTE S’a mai aranjat încă o „mare problemă” S’a aranjat, în sfârşit, încă o foarte importantă chestiune, re­­zolvându-se, bine­înţeles, — ca şi toate celelalte cari mai e­­rau, — în acord cu „marile inte­rese de ordin general“. Era „o mare preocupare“, năs­cută din grija pentru binele u­­nui popor care, ameţit de greu­tăţi de tot felul, aşteaptă să va­dă ivindu-se o uşurare. Şi, slavă Domnului, s'a aran­jat acuma şi asta... Un comunicat al direcţiei C. F. R. — instituţie devenită, pre­cum ştiţi, autonomă, — regle­mentează chipul în care vor că­lători proaspeţii directori minis­teriali. O înştiinţare, publicată nu de mult in ziare, anunţă că d-nii directori ministeriali au drept la vagoane speciale. Din dorinţa, poate, de a le a­­corda măcar aparenţa unui pres­tigiu pe care în realitate unii din ei nu-l vor avea niciodată, consi­liul autonom a hotărît ca direc­torilor ministeriali să li se pună la dispoziţie vagoane-salon... Ştim că printre cititori vor fi unii cari vor cârti, şi alţii cari vor protesta direct. Ne vor în­treba, de exemplu, şi unii şi al­ţii : „Mă rog, dar domnii în ches­tiune, n’ar fi putut merge şi în­tr'un compartiment rezervat, în­tr'un vagon de clasa I-a ? Ce rost are afectarea, pentru fiecare din domniile lor, a câte unui vagon salon ? Şi la urma urmii ce rost are chiar înfiinţarea a şapte di­rectori cu lefuri de miniştri, azi când sute de mii de oameni, dor­nici de muncă, crapă de foa­me ?’’... Naivilor cari ne-ar adresa ase­menea întrebări noi le-am răs­punde exprimându-ne mirarea pentru lipsa lor de înţelegere faţă de „marile probleme de stat“. Chestiunea vagoanelor-sa­­ion pentru d-nii directori minis­teriali este „o mare problemă socială“, şi, slavă Domnului, bi­ne că s’a aranjat și asta, spre fericirea tării !.... — M. Negru. ni de la independenţa Greciei .is, ministrul Greciei la Paris, împreună cu personalul legaţiunii şi m­ai mulţi soldaţi greci, in pitorescul costum al „evzonîlor”, depune o coroană la mormântul eroului necunoscut nt Sub domnia „imperatorului“ — Se plătesc 20 milioane pentru expropro­­prierii şi furnizimi aşteaptă­­—■ Domnii cari girează încă con­ducerea primăriei de galben, sunt cuprinşi de o furie edilitară foarte suspectă. Credeam că o­­dată alegerile trecute, un înce­put de judecată şi de bună gos­podărie îşi va face loc — cu multă greutate, recunoaştem — şi printre aceia cari fac cor în jurul „imperatorului“ Dobrescu. Ne-am înşelat şi nu ne sfiim s-o mărturisim. Sistemul edili­tar, sângeros pentru finanţele comunei, se continuă tot fără nici o normă şi după capriciile, nu ştim dacă par sentimentale, ale­­unor consilieri cu pretenţia de esteţi. Acum s’a decis exproprierea de urgenţă, chiar din ordinul d-lui „Magnificenţiu” Dobrescu, a unor imobile din str. Acade­miei colţ cu str. Regală ,v. Proprietăţile aparţin d-lor Riek (imobil în valoare de 6 mii. 500.000 lei), Stoian (imobil în va­loare de 10.700.000 lei) şi I. Stă­­nescu (imobil în valoare de 2.500.000. In total 19.7000.000 lei. Că oraşul nostru are nevoie de aliniere şi de străzi largi nu pu­tem tăgădui. Zelul d-lor edili la început ne atrăgea simpatia. Credeam, in laudele ,,imperato■ rului‘‘ Că finanţele primăriei­­sunt într'o epocă de prosperitate­­şi socoteam, că în atari condi­­ţiuni este bine că se dă atenţie laturei edilitare. Dar azi, când sunt la primărie ordonanţe de ale antreprenori­lor şi furnizorilor în valoare de peste 60 de milioane, care aş­teaptă de luni de zile să fie plă­tite, găsim nesocotită graba pu­să în expropriere. Cum este permis să laşi mai departe în suferinţă oameni cari au furnizat materiale primăriei şi cari poate se ruinează prin dobânzile ce plătesc tot aştep­tând încasarea ordonanţelor, şi să dai ordin să se plătească ime­diat 20 de milioane pentru ex­proprieri grăbite ? Când funcţionarii nu sunt plă­tiţi cu lunile şi când d. Romane­­scu a dat dispoziţii să nu se mai emită ordonanţe noui până ce nu se achită cele vechi, nu este suspect zorul care se pune la plata celor 20 de milioane ? Vor domnii edili cari simt că nu au încă mult de huzurit să lase urmaşilor o moştenire de­zastruoasă ? Bunii gospodari de­mocraţi să fi uitat oare că e­­xistă şi sancţiuni pentru cei cari vor să se răsbune pe adversari, scc­tuind finanţele comunei ? Ne îndoim, li socotim doar a­­tinşi de grandomanie edilitară şi, suspect, bine intenţionaţi. FILME De la lume adunate... Segălică şi madam Segălică se prăpădesc după fiul lor Segălel, foarte deştept şi foarte cuminte pentru vârsta de 17 ani. Dar zilele trecute, mama obser­vă cu groază că băiatul nu se îna­poiază de la plimbare, deşi se fă­cuse 12, 12 jumătate, 1, 1 jumă­tate, şi ştiuca umplută îl aştepta pe masă între două banane cum­părate din economiile ei. — Segălică ! Să te duci numai­de­cât după băiat ! — Lasă, că vine. — Nu lasă că vine. Eu am de­ja o spaimă aşa de mare ! Să-ți zic ceva : dacă nu mi-l găseşti imediat, leşin. Aşa o întârziere n-am văzut niciodată ! Dar tocmai când Segălică își lua pălăria plictisit, poarta se deschide și Segălel apare radios, târând după el o bicicletă de da­mă. — Ce-i asta, moi? strigă tatăl. — Lasă-l deja ! intervine ma­m­a, ca să-l ia dânsa la rost . — Se face așa ceva, să sperii pe papa și pe mamă ? Unde ai fost, ce-ai făcut, ce e cu bicicle­ta asta 7 Segălel sare când de gâtul u­­nuia când de gâtul altuia poves­tind şi râzând : — Să vedeţi.... M‘am dus la Şosea... D’acolo m'am dus la O­­topeni... D’acolo am intrat în pfi­­du­ra... — In pădure î ? strigi înspăi­­mintaţi părinţii. — Era fină, papă , nu-ţi fie frică mama ! — Și pe urmă ? — Acolo, ce să vezi ? Madam Solberman, prietena de la mama... — Cucoana frumoasă, confir­mă Segălică, săgetat de ochii lui madam Segălică. Segălel urmează : — Era pe bicicletă... Când m-a văzut, mi-a zis : „Bravo Segălel ! Ce plăcere, puiule ! Ce mai face papa, ce mai face mama ?“ Şi deodată s’a desbrăcait... — De tot ? ! strigă părinţii. — De tot, mama. — Şi ? insistă Segălică. — Şi a întins braţele, a dat ochii peste cap şi mi-a zis dulce : „Segălel, eu sunt deja a ta... Ia tot ce vrei...“ Şi eu am luat... bicicleta ! Don Jose ----- O*-------­ f Accidentul aviatoarei Gladys Grace Londra. 29. (Rador). — Miss Gladys Grace, o cunoscută avia­toare, a avut un accident neobiş­nuit ori pe când făcea un sbor la Hamshire. Tocmai pe când terminase de făcut un „looping” motorul s’a oprit şi aeroplanul s’a prăbuşit dela o înălţime de 600 metri, înfigându-se cu par­tea din faţă în pământ în pri­virile înmărmurite ale spectato­rilor înspăimântaţi. Miss Grace însă a putut îi scoasă de sub sfă­râmăturile avionului fără ca ea să-şi, îi pierdut cunoştinţa şi plângându-se numai de unele conhiziuni şi de eşecul suferit. --------- - ---------­ CIRCULAŢIA IN CAPITALĂ Serviciul circulaţiei a luat măsuri să se însemneze prin ţinte metalice linia de oprire a vehiculelor, care indică in acelaş timp şi linia de traversare pentru pietoni. Atitudinea generalilor OXI — Stere vrea răsbunare. — D. g-ral Cihoski intre da şi nu. — Contagiunea — La festivalul pentru aniversa­rea unirii Basarabiei, ministrul instrucţiunii s’a plecat impune­rii guvernului tuturor destrăbă­lărilor, să provoace o manifes­tare pentru cel mai înfierat din­tre ticăloşii trădători, C. Stere. Manifestaţia pentru prototi­pul ticăloşilor a fost rânduită cu aceiaşi eleganţă, cu care au fost puşi măturătorii uliţelor să vo­teze pe „logodn­ b­rd aiurelii", cu cărţi de alegători, furate. Manifestaţia de clacă, manifes­taţie de bâlciu , ministrul şcoale­­lor, care până mai ieri vomita dispreţul contra trădătorului, să provoace strigătul pentru Stere ; miniştrii să dea semnalul aplau­zelor, ci­oştelnii să aplaude şi astfel să se facă o manifestaţie publică, în faţa unui reprezen­tan al Regenţei, pentru cel mai infam dintre infamii trădători. La acel festival, d. ministru de război i a invitat şi pe inspecto­rii de armată. A ştiut, sau n’a ştiut d. minis­tru de război că festivalul era organizat ca să fie o manifesta­ţie pentru Stere, nu ştim. Inspectorii armatei româneşti, — trei dintre ei, — s'au dus la festival. Când ministrul şcoalelor a pro­vocat manifestaţia politică pen­tru prototipul trădătorilor, ins­pectorii generali ai armatei s-au retras. Demnitatea lor de ostaşi, înal­ta lor răspundere faţă de con­ştiinţa militară şi faţă de dato­riile armatei de a osândi ori­când, cu toată vehemenţa pe tră­dători şi apoi sentimentul dato­riei de a sta departe de politică, i-au obligat să plece. Ostaşiiii glorioşi, coman­danţi ai oştirii biruitoare, generali, cari şi-au cucerit galoanele prin devotament statornic şi credinţă faţă de Tron şi Ţară, n’au stat o clipă la îndoială , că între călcarea proto­colului, — de a ple­ca din sală, înaintea plecării unuii membru al Regenţei, — şi datoria lor de oşteni încer­caţi, de a nu fi părtaşi la de­­mortalizatoarea manifestaţie pentru, trădător TREBUE SA-ŞI FAC­A DATORIA DE MILITARI. Şi au plecat. Comandanţii de oşti n’au putut să cadă în cursă şi să fie prizonierii ceilui maii mizera­bil dintre infamii trădători. Au plecat, făcând să se va­dă că au plecat. Au demascat viguros provocarea. Oficiosul guvernului reflec­tând inconştienţa guvernului, care ţine să reabiliteze pe tică­losul trădării, spune că aceasta e o născocire a ziarului nostru. Dar ce fel de născocire e, când mizerabilul trădător a cerut a doua zi guvernului satisfacţie ? Cum născocire, când trădă­torul şi zipstennii săi au cerut măsuri contra inspectorilor ge­nerali ai armatei, fiindcă au re­fuzat categoric să asocieze oşti­rea, pe care o conduc, la mani­festaţia pentru cea mai hidoasă conştiinţă din România ! Făcându-şi datoria de şefi militari, hotărî­ţi apărători ai jertfei pentru ţară, prin ur­mare duşmani ireductibili ai trădării, inspectorii generali ai armatei au călcat protoco­lul plecând dela manifestaţia stelistă înainte de plecarea Înaltului Regent Sărăţeanuu. Desigur, inspectorii generali ai armatei s’au prezentat apoi înaltul lui Regent, explicându­­şi atitudinea. Stere vrea însă răsb’tare. Reprezentantul cont mişel­­ ei ameninţă. Pe Ameninţă guvernul •ylfbred, fără reazwn moral şi fără spri­­jin propriu, de a înfrunta mi­şeii® trădătorului. Dar răsbunarea, dacă gu­vernul tuturor şubrezeniilor morale o primeşte, ar trebui satisfăcută prin d. ministru de războiu. D. ministru de războiu e general. D. ministru de războiu ca ostaş nu şi-a pus din primul moment, aşa cum şi-au pus camarazii d-sale întrebarea: dacă trebue să satisfacă pro­tocolul, sau conştiinţa ostă­şească, conştiinţă în care nu intră trădarea şi apărarea trădătorilor. D. ministru a întârzia!. Contagiunea dela d. Mamin, a prelungirii pertractărilor, ch­iar cu sine însuşi, e vădită. Dar cum va putea d. mi­nistru de războiu să impute camarazilor săi generali (co­mandanţi de corpuri de anina­te), mai ales după explicaţia faţă de înaltul Regent, că s’au retras dela o manifesta­ţie protivnnică spiritului mili­tar şi datoriei ostăşeşti o­­sândiitoare a trădării ? Logic nu poate să facă a­­ceasta. D. g-ral Clhoski­e, ca şi ca­­wiBţiste tudio Inspectori armatei, decorat cu „Mihai Viteazul“ şi ca ministru al armatei nu poate să impute camarazilor, că s’au purtat ostășește, în contra trădă­torului. Prin urmare, singura d-sa­­re cale e să se solidarizeze cu inspectorii generali al armatei. Altă cale nu-i pentru de­coratul cu cruciulița albas­tră „Mihai Viteazul", căci al­tă cale e aceea de a se ală­tura de Stere. Dar aceasta e calea poli­ticianismului defetist, nu a ostaşului. B. R. T.­­ * 1 P. S. Aflăm, că d. g-ral Ci­hoski era gata ori să demisio­neze. Dar... a fost sfătuit să pună condiţie : dacă nu ■ de­misionează d. Costăchescu, demisionează d-sa. Mare incendiu la Budapesta — Mai mulţi morţi şi răniţi —­ Budapesta, 29. (Rador). — Azi la amiază s'a declarat un incendiu la o clădire de cinci etaje, situată la colţul străzii Racoczi cu bulevar­dul, în faţa Teatrului Naţio­nal, în punctul cel mai ani­mat din Budapesta. Tot acoperişul clădirii este în flăcări. Trei monteuri e­­lectricieni, cari lucrau pe a­­coperiş, au pierit în flăcări. Până acum pompierii nau reuşit să localizeze focul. Două persoane au fost grav rănite în timpul lucră­rilor de stingere. Budapesta, 29 (Rador). — Pom­pierii au făcut sforţări supra­omeneşti pentru stingerea incen­diului declarat la imobilul din faţa teatrului Naţional. In acest punct foarte frecven­­tat, circulaţia a fost întrerupta mai multe ore spre a nu împie­deca lucrările de stingere a in­cendiului. Poliţia a arestat pe şeful între­prinderii de reclame luminoase ce se făceau pe acoperişul clă­dirii incenidate, de­oarece se crede că focul a izbucnit din cauza instalaţiei defectuoase a reclamelor luminoase. Ancheta deschisă de poliţie, va stabili răspunderile. Lucrările de localizare a in­cendiului sunt în curs. Planul Young in Camera franceză — D. Tardieu a făcut o urmare la Paris, 29. (Rador). — Camera a discutat azi, în continuare, ra­tificarea acordurilor de la Haga. D. Tardieu, preşedintele con­siliului, a ţinut un mare discurs, răspunzând diferitelor obiecţiuni aduse planului Young. D. Tardieu a expus pe larg negocierile urmate la Haga, di­ficultăţile Învinse şi rezultatele obţinute. A relevat faptul că ac­ceptând planul Young, Franţa a dobândit şi semnarea unui pre­ambul, prim care se specifică precis că de data aceasta pro­blema repa­raţiilor este regle­ expunere a negocierilor Haga — mentată complet şi definitiv, şi se asigură prioritatea pentru plăţile din reparaţiuni cuvenita Franţei. In cazul când planul Young nu ar fi respectat, Franţa Isi Jos capătă libertatea deplină de ac­ţiune, putând lua măsuri de coer­­ciţiune, pe care Germania l»-a recunoscut ca fiind legitim«. D. Tardieu, după explicaţie!« date, a încheiat făcând un apel la unirea tuturor partidelor, spre a pregăti un viitor material mai bun Franţei, Europei şi omenirii. ,­if­i,­k %

Next