Universul, august 1930 (Anul 48, nr. 178-208)
1930-08-01 / nr. 178
Mai mare daraua... .de când ceaisa. De când lumea, scumpul mai mult păgubeşte. Meschinăria primeşte cu o rară promptitudine pedepsele meritate. Oamenii fără orizont şi negativi păgubesc prin calicia lor mai mult decât risipitorii constructivi. După urma acestora, mai rămâne câte ceva. De la ceilalţi, nimic. Uitaţi-vă ce se petrece ladrumurile de fer. De când accidentele nu mai sunt excepţii, d regulă, pagubele sunt incalculabile. Locomotive plătite enorm, vagoane achiziţionate cu sacrificii mari, reconstruiri de linii, despăgubiri colosale victimelor, se repetă prea des acest cortegiu sinistru de pierderi îndurate direct de Stat şi indirect de contribuabili. Şi dacă cel dintâi are vreo vină în această chestie, cei din urmă n’au niciuna. Aceştia sunt în drept prin urmare să ia la socoteală pe celalt, fiindcă vremurile şi greutăţile sunt de aşa fel, încât nu mai îngădue sacrificii inutile şi incurii costisitoare. De atâtea ori s’a afirmat un adevăr simplu şi indiscutabil. In posturi importante prin gravitatea consecinţelor neîndeplinirii lor ireproşabile trebue elemente capabile, corespunzătoare sarcinei şi răspunderii. Pentru a le avea, trebue să le plăteşti. A improviza agenţi de execuţie fără pregătirea necesară în asemenea locuri, înseamnă a deschide larg şi cu bună ştiinţă uşa nenorocirilor. In realitate, asta e risipă, nu economie. S’a constatat regulat, că majoritatea accidentelor de cale ferată se datoresc insuficienţii unor impiegaţi de mişcare şi a unor acari. Intr’o judecată sănătoasă, aceştia, deţinând în mâinile lor viaţa atâtor oameni şi valoarea atâtor materiale, ar trebui recrutaţi cu cea mai mare grijă, ca să aibă pregătirea şi însuşirile morale necesare. Dar cum o să-i ai dacă nu-i plăteşti îndeajuns? Nu se face aşa. Se ştie cum se procedează. Şi de aceea, —la insuficienţa numărului lor, generatoare de surmenaj şi extenuare, — se adaugă trista situaţie, că pe lângă elemente satisfăcătoare, se găsesc în acest personal şi oameni fără destul simţ ai răspunderii, somnoroşi, viţioşi, recalcitranţi. Ii vedeţi: după catastrofe, o iau la fugă pe câmp sau se resemnează la sancţiuni incapabile să compenseze cât de puţin din pagubele materiale şi morale cauzate prin neglijenţa sau nepriceperea lor. De câte ori s’a cerut administraţiei căilor ferate să îmbunătăţească existenţa acestor funcţionari, spre a obţine cât mai buni, s’a obiectat că nu sunt fonduri. Ce sărăcie de logică! Dar fonduri pentru refăcut liniile, maşinile, vagoanele, pentru despăgubirea victimelor, cum se găsesc? Ceea ce se plăteşte de nevoe, sub forţa necesităţilor serviciului şi a hotărârilor judecătoreşti, nu se poate plăti în prealabil de bună voe, cu avantajul în cazul al doilea de a economisi pierderile şi morţile înregistrate în primul caz? Dacă s’ar face socoteala imenselor sume reprezentând pagubele şi daunele suferite anual de pe urma accidentelor de cale ferată, s’ar vedea că depăşesc cu mult diferenţa cu care ele s’ar putea evita printr’un personal mai pregătit şi mai conştient. Afirmăm aceasta cu deplină siguranţă. Atunci, faptul că nu se realizează fireasca ameliorare răsfrânge răspunderea nenorocirilor asupra conducerii instituţiei. Cine va pune umărul serios, ca s’o mişte dintr’o pasivitate soldată cu pagube nesfârşite şi cu morţi nenumăraţi? După cutremurul din Italia Hotărârile consiliului de miniştri Roma, 29. (Radar). — Consiliul de miniştri a omagiat memoria victimelor cutremurului din sudul Italiei, aducând elogii populaţiei pentru curajul cu care a ştiut să întâmpine această groasnică nenorocire. Consiliul a semnalat apoi recunoştinţa Italiei faţă de armată, partidului fascist şi faţă de funcţionari pentru felul cum şi-au îndeplinit datoria. S-a alocat o sumă de 100 milioane pentru primele construcţii în satele distruse. Făcându-se interpretul sentimentelor naţiunei italiene, guvernul mulţumeşte guvernelor streine şi populaţiiile respective care şi-au manifestat simpatia faţă de Italia. Consiliul a adoptat apoi măsurile administrative necesare pentru ajutorarea populaţiei din regiunea distrusă de cutremur şi din cea bântuită de cicilon. MASURI CONTRA ALARMIŞTILOR Roma, 29 (tel. part.) — S'a ordonat suspendarea încasărilor impozitului şi a datoriiilor cambiale în regiunile devastate. Autorităţile au arestat mai mulţi predicatori, cari răspândeau panică, declarând că Italia va fi bântuită de noui cataclisme şi îndeamnă pe locuitori să-şi petreacă timpul cu rugăciunii spre a-şi mântui sufletele. Un ziar protestează contra mai multor arhiepiscopi, cari în scrisori pastorale către populaţia sinistrată, declară că, cutremurul a fost pedeapsa lui Dumnezeu, pentru moravurile uşoare din Italia. Un ziar arată, că în Benevenuto, un septuagenar, care a înnebunit de groază în urma cutremurului, a împuşcat pe soţia sa, un prieten, şi apoi s-a sinucis. 0X0 ----- ŞI BOII DIN BOSANCEA AUTOMOBILUL D-LUI DEPUTAT ------exo—.— Asupra mişcării ţărăneşti din Bucovina, s-au făcut amachete oficiale şi neoficiale. A fost în regiunile locuite de ţărani, prădaţi de cămătari, gâtuiţi de fisc şi măcelăriţi de instituţia nouă a jandarmilor, civilizaţi după chipul şi asemănarea d-lui Vaida — şi un subsecretar de stat, priceput în chestiile de podgorii. A fost şi un secretar general, profesor universitar, dispus să facă încheeri sociologice, dar nehotărît să indice precis cauzele reale, care au de-terminat răsmeriţa unor săteni bucovineni. Dar cele ce s-au comunicat până acum asupra constatărilor oficiale, nu sunt satisfăcătoare, căci nu-i de ajuns să se spună, că vagi motive economice şi sociale au împins pe săteni să pună la cale o mişcare de rebeliune. Ce mişcare de rebeliune! Să pună în faţă pe copii şi pe femei şi apoi capii familiilor să strige reprezentanţilor autorităţilor: nu mai avem de unde plăti. Ni se pare, că situaţia total lămurită, cu întreg păcatul ei de răspunderi a înfăţişat-o bătrânul din Bosancea, care a, spus trimisului special al „Universului“, d. C. Şoldan : — „In timpul alegerilor, când d. Gorcea a venit pe jos, cu bastonul în mână, să ne ceară voturile, aveam doi boi. Amu, eu nu mai am boii în ogradă, în schimb d. deputat Gorcea are maşină şi ne ocoleşte“. Aceasta-i definirea categorică a situației. In aceste cuvinte, spuse aşa de simplu şi de condensat, să se caute şi cauzele şi efectele situaţiei din Bucovina. Dar expresia nefericitului ţăran din Bosancea nu rezumă numai situaţia economică şi socială dintr’un bun, ci caracterizează şi situaţia politică. Comentariul e prisoselnic. Ar avea importantă numai dacă am pune față în fată: subita trecere a d-lui deputat Gorcea dela cerșitul voturilor, umblând din sat în sat pe jos, făgăduind tot ce se putea făgădui, la luxosul d-sale automobil, cu cererea de a se revizui averile. Averile făcute vertiginos din Octombre 1929 la 15 Iulie 1930. Doar sensul acesta înviorător ar putea să-l aibă comentariul, — ca să se afirme mai tare, mai dârz, mai caracteristic, mai sângeros cuprinsul spusei înţelepte a bătrânului de la Bosancea: — „Amu eu nu mai am boii în ogradă, în schimb d. deputat Gorcea are maşină şi ne ocoleşte“. Boii bătrânului nu ia luat d. deputat. D-sa are amu mulţi cai putere. D-sa a evoluat dela vagabondajul cu bastonul, la situaţia de domn cu maşină, într’un an şi jumătate, fiindcă a ştiut cum să muncească în Dealul Patriarhiei. Pe când ţăranii din Bosancea n’au muncit, n’au ştiut să muncească, aşa cum a ştiut d. deputat. Ei au fostla plug şi sau îndatorat să cumpere păpuşoi de mâncare. D. deputat, care le-a făgăduit scutire de biruri, scutire de camătă, jandarmi cari să nu-i schingiuiască, a fost deştept, căci deşteptul făgădueşte şi-şi cumpără automobil, ca să nu mai dea prin satele, pe care Ie-a răscolit cu minciuni şi le-a amăgit cu cerşetoria voturilor. Aceasta-i situaţia, cu toate aspectele ei nenorocite. Tot răul decurge din situaţia politică, fiindcă sub regimul desmățului electoral, politicul cu toată lava dema-* gogismului primează. Și politicul nu-i în stare să îndrepte nici economicul, nici socialul« Politicul e spuma. Cuvintele bătrânului de la Bosancea constitue cel mai simplist, dar cel mai întreg îndrumar, pentru cei cari vor să cugete asupra răspunderii. B.------------Cecropide -------x0x BISERICUȚA DE LEMN DIN GHEORGHENI Se prelungeşte linia Techirghiol-Congraaţa-Mangalia In urma unei conferinţe între d-nii Mihail Manoilescu, ministrul lucrărilor publice şi Stan Vichighin, directorul general al căilor ferate, s'a hotărît începerea lucrărilor preliminarii — studii şi măsurători pe teren — pentru prelungirea liniei ferate Constanța-Techirghiol până la Mangalia, prin Techirghiol Sat. -------XXX------ Răscoala în Guatemala New-York, 29. (Rador). — Din Guatemala se anunță că indigenii din provincia Pochabvon s’au răsculat, cerând o revizuire a impozitelor. Atacând garnizoana au fost respinși cu pierderi mari. MMouwm Ofiţerii cehoslovaci la mormântul lui Take Ionoscu, la Sinaia Ofiţerii şcoalei superioare de război din Braga s au plecat in amintirea lui Take Ionescu, care a fost principalul întemeietor al Micii înţelegeri. In prezenţa d-lui ministru al Cehoslovaciei, Kiiizl-Jizersky, şi consilierul de legaţie dr. Hellmuth, comandantul şcoalei de război cehoslovace, d. general de brigadă Krabcik, asistat fiind de ofiţerii cehoslovaci, a depus o coroană pe mormântul lui Taker Ionescu. La această solemnitate au participat şi d-nui general Oprescu, comandantul şcoalei superioare de război regale române, colonel Bolintineanu, comandantul garnizoanei din Sinaia şi stareţul mânăstirei din Sinaia. d. Ill Mihalache a vorbit!... La Câmpulung d. ministru al agriculturei şi-a întrunit partizanii şi le-a rostit unul din acele discursuri cu fulminaţie, care i-au fost specialitatea în opoziţie ! Dacă 10 ani de opoziţie puteau să-l desnădăjduiască şi să-l facă tribun vulcanic, era firesc ca doi ani de automobil ministerial să-l domolească. L-am găsit, însă, tot omul „puştilor în piramidă" ! Discursul d-lui Mihalache a fost încercarea de apărare a guvernului faţă de nenorocita situaţie economică în care se află ţara. Răspunzător, în linia dintâiu, de această situaţie, fiindcă e ministru al agriculturei, d-sa a crezut că e dator să se apere. L’am ascultat şi naia fost surprinşi. De doi ani miniştrii naţionalţărănişti acuză partidul liberal de toate relele abătute asupra ţărei Dacă în primele luni ale guvernărei actuale scuza putea fi primită şi, câteodată, valabilă, ce să mai spunem când ea este invocată la sfârşitul celui de-al doilea an de guvern Maniu? Căci fiecare român are dreptul acum să întrebe : „Foarte bine, liberalii au săvârşit multe lucruri rele — recunosc — dar, vorba e, voi naţionalii-ţărănişti ce aţi făcut în timp de doi ani spre a le îndrepta ?“ Logica are cleştele ei, care nu iartă. Dacă d. Mihalache ar fi rostit anul trecut discursul rostit alaltăeri la Câmpulung ar fi fost, poate, la locul lui, dar rostit în Iulie 1930, când tu ai venit la agricultură în 1928, este să-ţi baţi joc de cămăşile albe ale Muscelului Ţara românească trăeşte pe două mari isvoare de venituri, mai întâiu decât toate pe agricultură şi în rândul al doilea — ceva mai departe — pe petrol încă din opoziţie partidul naţional-ţărănist care cunoştea situaţia economică a ţării era dator să studieze soluţiile , şi fără altă preocupare de partid, de îndată ce a luat cârma, să fi aplicat reformele studiate. Dar grijile guvernului Maniu au fost cu totul altele. Mai întâi împrumutul. Recunoaştem că era necesar. Insă împrumutul a fost solicitat umilit, cu căciula în mână, la ghişetele băncilor străine, nu atât spre a uşura nevoile ţărei, cât mai mult spre a procura guvernului un succes de intrare în scenă. După aceea grija de căpetenie a fost iureşul în bugetul ţărei spre a se umple prăpăstioasele goluri deschise în inima partidului de cei 10 ani de opoziţie. Dar ce a propus guvernul d-lui Maniu pentru regimul agriculturei şi al petrolului ? Doi oameni veneau indicaţi de şeful partidului, pentru opera cea însemnată, cerută urgent de situaţia ţărei: d. Mihalache la agricultură; d. Madgearu la industrie. La agricultură d. Mihalache venea nu atât ca un specialist cât ca un fanion: era ţăran. Dar nu era de loc specialist în agricultură. A fost învăţător şi era din Muscel. Iar Muscelul produce doar prune, lemne şi ţuică. In primul său an de ministeriat ce a făcut d. Mihalache pentru ridicarea agriculturei ? A intrat în scenă făgăduind — ca reformă agricolă suverană — desfiinţarea automobilelor de prisos. Dar automobilele n’au fost desfiinţate; în schimb a fost desfiinţată agricultura. Ţara s’a ales, ca o consolaţie agrară, cu cele 12 scrisori de melancolică memorie şi cu iţarii d-lui ministru. Dacă ar fi trăit Virgil, atât de amorezat de natură şi de agramaritus, a fi dat un supliment Georgicelor. La Câmpulung d. Mihalache a înşirat, alaltăeri, un număr de minunăţii săvârşite pentru înaintarea agriculturei. Intre altele ne-a spus că, până la d-sa, hamalii din porturile streine nu voiau să descarce grânele româneşti, fiindcă erau de proastă calitate; acum, însă, aceiaşi hamali i-au trimis felicitări pentru frumoasa calitate a grânelor române. Atât numai că situaţia nu s’a schimbat nici cu o iotă Până ieri hamalii streini nu ne descărcau produsele fiindcă erau murdare, astăzi nu ni le descarcă fiindcă nu ajung până la ei. Aşa că agricultorii, meduzaţi de minunile marilor reforme, îşi spun nedumeriţi: — Foarte bine, aşa o fi; d. ministru va fi având în ghiozdan telegrama de felicitare a hamalilor, dar în buzunarele noastre nu a intrat un leu mai mult. Dacă meritul operei miniştrilor ţărănişti este să primească mulţumiri şi aplauze de la streini, fireşte, guvernul naţional-ţărănesc a făcut treabă multă ; dar dacă acest popor român îşi plăteşte miniştrii, pentru ca să-i îndulcească soarta, atunci d. Mihalache şi guvernul d-sale nu au făcut nimic pentru ţară. Meritul cârmacilor se judecă după faptele realizate, iar nu după intenţii, dorinţe şi vorbe sforăitoare aruncate vântului ! Faptul dureros, dar brutal în adevărul lui, este că, după doi ani de regim naţional-ţărănist, poporul român este astăzi mai sărac şi mai nenorocit decât era înainte. Acesta e adevărul, iar verva d-lui Mihalache nu face acum nici două parale. Pentru sfârşitul discursului d-lui ministru, cât şi pentru politica petrolistă a guvernului, articolul ce va urma. CONSTANTIN BACALBAȘA NI HU ■ U ni! ‘0X0« La Vama, s’au ruinat cei mai buni gospodari din cauza carnete — însemnările trimisului nostru special — Câmpulung, lulii Din aspectele pe care le-am desprins până acum din■ viaţa necăjită a satelor bucovinene de la şes, s’a putut constata, că frământările ţărănimei sunt datorite crizei economice agravate de ofensiva rapace a cămătarilor, la care se adaugă: teroarea fiscului şi slăbirea prestigiului autorităţii, această din urmă cauză, ca o consecinţă firească a demagogiei, vânturată ani de zile înpătura rurală, cum şi, uşurinţa guvernului, care a pus f oameni incapabili în fruntea curnii,nistraţiei. Nu se putea o mai strajnică pălmuire a principiuluideautoritate in stat, decât ocuparea oraşului Suceava de cei 3.000 de ţărani, pulverizarea oricărei măsuri de rezistenţă şi sechestrarea reprezentantului guvernului o jumătate de zi în prefectura judeţului. Simptomele unei asemenea crize de autoritate sunt mult mai grave decât înseşi greutăţile economice prin care trece Bucovina şi întreaga ţară, căci la capătul unor astfel de manifestări, nu se poate întrevedea decât anarhia. Criza economică, secondată de criza de autoritate, a plămădit aluatul păturii rurale în care au încolţit fermenţii revoltei. Instinctul de conservare al satelor, lăsate pradă cămătarilor băncilor şi organelor fiscului, fără putinţă de apărare din partea unei administraţii, care ştie numai să ceară, dar să nu dea în schimb nimic, a reacţionat violent. Se ştie cât e de periculoasi revărsarea furiei masselor rurale, îngrozite de spectrul sărăciei şi al foamei, uluite de mirajul demagogiei şi stăpânite de aer încredere faţă de autoritatea guernului. Ţara noastră a cimnoslcut în 1907 şi să ferească Dumnezeu să nu se repete o tragedii mai îngrozitoare ca cea dintăi. Ţăranii din satele de şes ai Bucovinei, de bine de rău, pot să-şi scoată cel puţin hrana zillică din bucata de pământ, pi care o muncesc cu trudă, îşi von Continuare in pag. 2- Factorii balneari Sper că, din primele mele două articole, a reuşit pe cât se poate mai explicit, ce este o staţiune balneară, o instituţie de interes public şi sanitar, a cărei unitate de funcţionare este datorită — cu excepţii foarte rare şi neînsemnate care nici nu intra în cadrul staţiunilor — unui număr mai mare sau mai mic de elemente, cărora le-am zis factori balneari. Dacă nu există unitate de înţelegere între aceşti factori, staţiunea sufere; ajunge ca o singură clasă de factori, uneori chiar un singur factor, să facă ca reclamaţii să se ivească şi publicul — foarte susceptibil — să fie nemulţămit. Pentru a se evita acestea, sunt imperios necesare organizarea şi controlul în interiorul unei staţiuni, după Cum se impune şi organizarea de corelaţiune între diferitele staţiuni Acest rol îl are Statul, care nu ştie decât să facă legi — şi acestea nepotrivite, — precum şi Consiliile staţiunilor şi Sindicatele balneare, despre care vom vorbi. Statul este şi în chestiuni balneare — maii ales în ele, pentru că le desconsideră — un prost organizator. El nici acuma nu este orientat: staţiunile balneare au fost conduse într’o vreme de ministerul domeniilor, pentru că, în timpul vechiului Regat, staţiunile principale, care erau ale Statului, se găseau pe domeniile lui, astfel Govora, Călimăneştii, Lacul Sărat. Ele au trecut apoi la ministerul industriei, sub pretextul că întrebuinţarea apelor minerale este o industrie. Abia în April 1923, graţie înfiinţării Societăţii de hidrologie medicală, am izbutit să le aducem la locul lor normal de conducere, la ministerul sănătăţii. Credeţi însă că acest minister hotărăşte şi că este o unitate de conducere ? In Franţa, ministerul igienei şi al muncii (corespunzător ministerului nostru al muncii şi al sănătăţii) hotărăşte totul în chestiunile de staţiuni balneare (băi) hidrominerale (ape minerale de băut) sau climatice. El cere avizul Academiei de medicină, acel al ministerului industriei şi al comunei respective, dar el dă hotărârea. La noi ? Staţiunile trecuseră la ministerul sănătăţii deja de vreo 2 ani şi totuş direcţia minelor din ministerul industriei a răspândit prin toate staţiunile şi localităţile balneare mii de afişe, anunţând că aceste instituţii sunt sub conducerea acelei direcţii, iar cine nu crede va fi amendat cu 10.000—50.000 lei! Autentic. Nu am la îndemână aci la Govora, unde scriu prezentul articol, afişul direcţiei minelor, ca să afirm ca era semnat de secretarul general din acel timp al ministerului, furios că staţiunile trecuseră la sănătate, sau de actualul director al minelor, fost şi atunci. Dar aceasta nu constituia mai puţin o reeditare a firmelor din trecut dinspre Filaret: „La noi este adevăratul leu şi cârnat”! In ce rezidă de multe ori soarta unor instituţii mari ? D. Mrazek, distinsul fost profesor şi ministru şi autorul de fapt al legii minelor din 1924, mi-a spus că d. Vintila Brătianu i-a cerut să nu introducă apele minerale în proiectul acelei legi. D-sa însă a obiectat că din apele minerale se extrag multe produse industriale, şi izvoarele minerale au fost introduse în legea minelor. De fapt, acea lege a avut efectul contrar să facă să înceteze şi extragerea celor câteva produse care apăreau maiînainte, ca sarea de Bălţăteşti, a pus condiţii absurde pentru creările de noui industrii hidrominerale, par’că ar fi fost mine de aur ori de petrol, aşa că nimic nu s’a mai creat de atunci; doar a înfinţat un impozit zis minier, asupra tuturor veniturilor brute, impozit care se încasează fără ca în schimb să se dea ceva, pentru că impozitul atinge veniturile întregi ale staţiunilor, care nu mai aparţin acelui minister, iar nu numai izvoarele minerale. De ce nu ? năvală de impozite : până şi ministerul instrucţiunii a pus impozitul său pe izvoare, atunci cel al industriei care fusese stăpân al staţiunilor, să rămână, fără a participa la ceea ce francezul numeşte: la curée ? Legea minelor din 1924 a fost copiată aidoma de d. ministru al industriei în ce priveşte izvoarele minerale, căci de fapt d-sa s’a interesat numai de partea privitoare la minele de petrol. O delegaţie a Societăţii de hidrologie medicală i-a cerut modificări inerente trecerea timpului. D-sa nici nu le-a strat în seamă, după cum nici nu a răspuns ministerului sănătăţii, care-i ceruse să primească un delegat al acestui minister la discuţia capitolului apelor minerale. Aceasta s’a petrecut în 1929 şi deci staţiunile au rămas cu doi stăpâni şi cu două directive care se bat cap în cap. Ministerul sănătăţii a căutat timid să mai îndrepteze situaţia; el a abandonat celui al industriei izvorele minerale, cu captările şi perimetrele lor , dar la fiecare minut executarea acestor atribuţii a produs ciocniri între cele două mari autorităţi. Ciocnirea era inevitabilă, pentru că ministerul industriei mai are aplicarea legii speculei în toată ţara şi deci şi în staţiuni. Ministerul sănătăţii a venit cu propuneri în această privinţă, care n’au fost luate în seamă. Consecinţa a fost gravă : campania de presă contra speculei în staţiunii, care a făcut un rău mare şi staţiunilor unde specula era aproape neexistentă, pentru că acuzaţiunile aduse erau fără precizare. Vom reveni asupra acestui punct capital. Iată însă că factorul balnear de căpetenie, acel al conducerea staţiunilor, păcătueşte de la bază, nu există unitate de conducere. Mai mult, deseori interesele unor factori principali ai staţiunilor — despre care vom vorbi în articolul viitor, — sunt atât de divergente încât chiar ministerul sănătăţii, condus mai mult de politică decât de o administraţie cu directive sănătoase, încă nu s’a hotărît a avea aceeaş linie de conduită în aceeaş chestiune ; chiar legea este călcată, când îi convine. De altfel, astăzi staţiunile sunt în afară de lege. Legea sanitară din 1926 cuprindea 12 articole desvoltate, care regisau chestiunile balneare. Legea sanitară din 1930 desfiinţează negreşit legea veche şi instituţiile vechi, până şi Consiliul sanitar surior, care există de vre’o 70 ani şi nu are decât trei articole principii generale balneare, dând fondul pentru legea baîni climatică specială, care îi nu s’a votat. Staţiunile au mt cum au putut, prin obişnuit căpătată. Mărturisesc că nu sperie atât această stare desă de legalitate, de lipsă totală control, cât mă îngrijeşte rea unor modificări dăunătoare a piectului de lege balneo-climatic făcute prin influenţe de oamenepricepuţi sau interesaţi pi sonal. Prefer o întârziere a lor balneare, decât o lege rea. Ci factorul balnear cel mai inapt tanţ all staţiunilor — deşi afară de staţiuni — este Stat iar legea o impune normele. General dr. VICOL