Universul, august 1930 (Anul 48, nr. 178-208)

1930-08-05 / nr. 182

Ne ciobăgie co­piii ii n fiii?... Din anchetele întreprinse în sudul Bucovinei de trimi­sul ziarului nostru,, ale cărui constatări au fost confirmate în totul de ancheta la faţa locului făcută de d. V. Că­dere, secretarul general al ministerului de interne, rezul­tă că substratul agitaţiunilor înregistrate în acea regiune a fost exclusiv economic. Nu ura de rasă şi nici con­flicte şi intoleranţe de ordin confesional—au format punc­tul de plecare al frământă­rilor din sânul populaţiei su­cevene, precum tinde să acre­­diteze m­esa semită şi filo­­semită de la noi. Populaţia românească din ţinutul Sucevei — şi în deo­sebi ţărănimea — şi-a sărit din matcă şi a luat calea mişcărilor de răsvrătire nu­mai sub presiunea cuţitului ajuns la os, înglodată în da­torii, contractate la dobânzi strivitoare, cu pământul, cu vitele, cu toată agonisita de o viaţă întreagă pierdute sau urmărite câineşte de cămă­tari, neavând ce să mănânce în anii de secetă şi nefiind stăpână pe recoltă în anii de belşug, având în faţă pe to­boşarul fiscului, în coastă pe portărelul executării silite, iar în spate umbra hidoasă a cămătarului nemilos — mai poate fi acuzată de antisemi­tism ţărănimea bucovinea­nă ?.... Dacă în cursul deslănţuirii disperării ei, au căzut vic­time geamurile şi mărfurile câtorva dughene evreeşti, a­­cestea nu sunt temeiuri de culpabilitate antisemită. Fu­ria ţăranilor s’a dovedit tot aşa de mare contra percepto­rilor (cari nu sunt evrei), con­tra portăreilor (cari nu sunt evrei), contra preoţilor ar­­ghirofili (cari deasemeni, nu sunt evrei).­­fl Numai o coincidenţă fata­lă a făcut ca gospodăriile e­­vreeşti să sufere de pe ur­ma răsvrătirii ţărănimea su­cevene. Să nu se uite, că în târgurile din această parte a ţării, ca şi în toate târgu­rile din Moldova, Basarabia, Bucovina şi Maramureş, populaţia evreească formează majoritatea, ea ocupă toate părţile centrale şi dă cel mai mare contigent de oameni înstăriţi, înstăriţi însă, a­­proape numai din camătă, din cârciumărit şi din comerţul mărunt, pe care-l fac zilnic cu ţăranii. Când aceştia s’au ridicat, deci, şi au manif­estat în ma­să, ei au lovit în ce le-a ieşit mai întâi înainte. Şi au lovit împinşi de bi­ciul mizeriei şi al disperării, iar nu pentru că sunt... anti­semiţi. A acredita un asemenea ne­adevăr ar însemna să ofensăm pe nedrept spiritul de tole­ranţă şi de înţelegere al po­porului român şi în acelaş timp să bagatelizăm o situa­ţie din cale afară de gravă. Pentru că — e bine să ştim — situaţia de la Suceava, din nefericire, nu este un caz i­­zolat. Mizeria şi ruina ţără­nimei au devenit generale, azi. Numai după zece ani de la împroprietărire, găsim pe ţă­ranul român întors iar la sta­rea de neo-iobăgie din trecut. Suntem exact în situaţia, care a precedat răscoalele ţă­răneşti din 1907 , numai că în locul trusturilor aren­­dăşeşti avem acum trustul băncilor şi al cămătarilor şi în locul tocmelilor agricole neomenoase, avem contractele­ de amanetarea recoltei, con­tractele de împrumuturi de­ghizate prin acte de vân­zare cu pact de răscumpă­rare a pământurilor ţără­neşti. * Tabloul este foarte sumbru: întreaga operă a împroprie­tăririi a fost compromisă şi azi avem în faţa noastră de rezolvat nu numai o gravă criză agricolă, dar şi o mare problemă agrară, care, după zece ani de la împroprietă­rire, —­ cât e de paradoxal !— se pune azi din nou, aproape cu aceeaş acuitate, ca în 1907 şi ca în 1914—1918. Şi dacă la deschiderea conferinţei economice de la Sinaia s’a vorbit de împre­jurările, vitrege, care nu pot să aibă alt sfârşit, pentru ţă­rile agricole, decât „neliniş­te? social?“, să nu uităm că acestă nelinişte socială şi-a făcut de mult apariţia la noi şi încă în forme destul de alarmante. îngrijorarea noastră spo­reşte, constatând că tocmai în aceste grele momentei, ţara este lipsită de cârma unei gu­vernări înţelepte, sprijinită pe­ încrederea desăvârşită a opiniei publice dinăuntru şi din afară. Ochii şi nădejdiile tuturor mai au o singură ţintă : pa­triotismul şi înţelepciunea tânărului Rege. -------X­o x—-— îmbunătăţirea căilor ferate ungare Budapesta, 2 (Rador).­­ Zia­rul „Pester Lloyd“ află că în cursul verei acesteia vor începe lucrările pentru îmbunătăţirea căilor ferate ungare. Programul lucrărilor conţine trei puncte : construcţia de tre­nuri electrice, construirea de gări şi reconstrucția liniei ferate Komaron-Budapesta și înlocuirea ei printr-o linie electrică. Iată o discuţie, care deşi des­­voltată în timp de vacanţă, nu este lipsită de seriozitate. Opinia publică începe să fie preocupată şi fără să ne dăm seama, întâlnim oameni, cari împărtăşesc pozitivul şi întâl­nim, fireşte, şi pe cei cari admit negativul. Deci, propoziţia tre­­bue pusă astfel : Poate o tară cu regim constitutional să fie cârmuită fără partide ? Eu sunt un om, care nu sunt în­scris in niciun partid şi, cu toa­te acestea, răspund : a lua fatii partidele, însemnează a-i lua fi regimul constituţional. Regim constitutional fără partide este o închipuire ab­surdă. Cei care la noi susţin desfiin­ţarea partidelor, au poziţia u­­şoară, cât timp se menţin la cri­tica partidelor pe care le avem. Fără îndoială poţi critica cu succes toate partidele, care au trecut pe la cârmă, poţi — dacă ai mult talent şi convingere — să susţii perimarea lor. Poţi învedera, că rolul lor este sfârşit şi că nu mai au raţiune de a fi. Aceasta nu e părerea mea, dar, din punct de vedere logic, ideea poate fi apărată cu succes. Dar numai­ până aici. A susţine moartea tuturor partidelor de astăzi, din Româ­nia, este o părere care poate avea apărători în acord cu lo­gica, dar a susţine desfiinţarea „partidului“ acest organ indis­pensabil funcţionărei regimului constituţional, este a te men­ţine în domeniul negaţiunei. Iar statul având o viaţă reală nu poate trăi nicio zi în acest do­meniu. Dacă adversarii actualelor partide, cerându-le moartea, ar cere în acelaş timap înlocuirea lor cu alte partide noui, ideea ar fi logică. Şi iată de ce ar fi: Cei mai talentaţi dintre apă­rătorii suprimării partidelor n'au prezentat până acum decât dovezi de incapacitatea sau de uzura partidelor. Toate argu­mentele s'au mărginit a eviden­ţia, că „aceste“ partide ori n'au fost în stare să facă decât răul, ori după ce au săvârşit oarecare bine, acum au îmbătrânit, au ............. " ajuns la sfârşitul carierei lor şi au pierdut capacitatea de a fi procreatrice. Dar dovadă că „partidismul“ din punct de ve­dere al concepţiei ar aduce ne­norocirea popoarelor, nu a fost adusă de nimeni. Să osândim ideea de partid fiindcă la un ceas istoric parti­dele noastre nu mai corespund misiunei lor ? Dar atunci osândim şi regimul constituţional. Şi în acest caz partizanii des­fiinţării partidelor ar trebui să fe sinceri, să propună, nu nu­mai negativul, dar şi pozitivul. In ziua când vor desfiinţa par­tidele, ce punem în loc ?... închipuiţi-vă o femee, care mă­­ritându-se odată, de două, de trei ori ,şr avea nenorocul să cadă numai peste ticăloşi. Ce pă­rere ne-am face de acea femee, dacă, în loc să caute pe al patru­lea, sau în loc de a renunţa pen­tru ea la căsătorie, s-ar pune în fruntea unei propagande susţi­nând că, în principiu, „bărbatul“ este nenorocirea femeei ? Ştiu, fireşte, că partizanii des­­fiinţărei partidelor au ceva de pus în loc­­ dictatura. O dicta­tură botezată „guvern de perso­nalităţi", sau cu alte cuvinte, a­­doptarea unui regim, care să nu se mai întemeeze pe for­mula ,,Regele domneşte, dar nu guvernează­­“ Partizanii dictaturei sunt sti­mulaţi astăzi prin succesul de câţiva, ani al d-lui Mussolini. Dar şi de astă dată greşesc, fiindcă succesul nu este al dic­­taturei, ci al dictatorului. Aşa că acei cari propun pentru ţara noastră un „regim-Mussolni", ar trebui să propună mai întâi aducerea lui Mussolini în Ro­mânia. Oamenii cu nervii prea impre­sionabili sunt totdeauna in­fluenţaţi de lucruri noui; ei sunt nerăbdători, ei adoptă întoiile manifestări ale faptelor fără să aştepte încheierea. Şi cu toate acestea sunt români, iar româ­nul e cuminte şi totdeauna spu­ne : „urma alege". Exemplului Mussolini, adică al succesului politic obţinut prin dictatură şi imolarea partidelor, noi avem de opus mulţime de exemple, avem viaţa de secole a Angliei, avem pilda Belgiei, El­veţiei, Franţei. Şi afară de as­tea, regimul dictatorial nu a în­ceput cu ducele italian de astăzi; istoria e plină de dictatori şi de dictaturi aşa că le cunoaştem tuturora concluzia şi bineface­rile. Ni se va răspunde, poate, că nimeni n'a cerut la noi chiar dictatură categorică, ci numai înlăturarea partidelor şi guver­nul prin „personalităţi". Ascunzişurile după deget n'au înşelat niciodată pe nimeni. Ce sunt anume, aceste perso­nalităţi "? Sunt ele cele mai pro­eminente exemplare ale naţiei? Sunt ele totdeauna superioare tuturor oamenilor înregimentaţi în partide ? Cine a făcut acest dozaj? Un exemplu recent ne arată cum cei mai fervenţi apărători ai „personalitarismului" (?) îşi reneagă credinţa la cea dintâi atingere cu realitatea. Este vor­ba de listta cetăţenească prezen­tată la alegerea comunală din Bucureşti în coloarea de Galben. Partizanii uciderii partidelor au prezintat o listă de candidaţi, în afară de partidele politice existente,­adică o listă de per­sonalităţi. Pe cine au pus In fruntea listei ? Pe d. Iorga. Cine este d. Iorga ? Este şeful unui partid politic? A­tunci ?!... Atunci aceasta spune catego­ric, că în afară de partidele po­litice, fervenţii „personalităţi­lor", n'au găsit in toată Româ­nia o singură personalitate atât de preponderantă ca să fie cap de listă. Dacă toate partidele politice din România sunt rele, să le în­locuim cu altele mai bune. Dar regim constituţional fără partide nu e cu putinţă. Despre aceste partide e cazul să amintim cunoscuta vorbă în­ţeleaptă : „Rău cu răul, dar mai rău fără răul“ CONSTANTIN BAC ALB­AȘA Manevrele aeriene în Cehoslovacia Praga, 2 (telegr. part.). — Azi, după amiază, s-a făcut o probă pentru manevrele aerie­ne, de mâine. La ora două, sirenele tuturor fabricilor au fluerat, spre a se vedea, dacă se poate da alarma numai cu sirenele fabricilor. Jandarmeria şi poliţia a pri­mit ordine, să oprească circula­ţia în timpul manevrelor ae­riene. Toate automobilele vor fi o­­prite şi obligate să stingă fa­rurile. Cine nu se va opune, va fi aspru pedepsit. Numai auto­mobilele medicilor, preoţilor şi pompierilor vor putea circula în voie. La aceste manevre vor lua parte peste 200 aviatori. Galații fără pâine ■ ....— .......................... — Creva generală a brutarilor. — Arestarea lor. — Populaţia ia cu asalt brutăriile. — Intervenţia armatei — Galaţi. 2 August Greva brutarilor a devenit azi după amiază generală. Populaţia aleargă prin toate părţile oraşului spre a cumpăra pâine de la cele câteva brutării ce n'au aderat încă la grevă. La ora 3 d. a. s’a ţinut o consfă­tuire a autorităţilor civile şi mi­litare sub preşedinţia d-lui N. Emanoil, locţiitor de primar. S’a lansat o proclamaţie către cetăţeni, prin care li se aduce la cunoştinţă ,că începând ,de Du­minică dimineaţa, manutanţa armatei va fabrica un singur fel de pâine, un amestec de făi­nă de lux şi de cal. II, care se va desface în gheretele primă­riei de către funcţionarii muni­cipiului. Pâinea acasta tip se va vinde cu 11 lei kg. In proclamaţie se mai arată că primăria, deşi a menţinut preţurile vechi la pâinea de lux şi cal. I şi a redus preţurile nu­mai cu 50 bani la kg. pentru cal. II, totuşi brutarii au recurs la grevă spre a înfometa popu­laţia şi­ a sili primăria să dea o majorare de preţuri. Proprietarii tuturor brutării­lor­­au fost invitaţi la parchetul de Covurlui. S-au prezentat nu­mai 24 din 65. D. procuror Abeles, i-a inte­rogat timp de câteva ceasuri Brutarii au refuzat să recunoa­scă vita de a fi conspirat la declararea grevei. Ei acuză nu­mai pe morari. Cei 24­ brutari au fost imediat arestaţi şi tri­mişi în judecata mic­ul­ui par­chet. La judecătoriile ocolului I, II şi III s-a­u înfăţişat azi după amiază, spre judecare, delictele din legea speculei ce li se im­pută brutăriilor. La cele trei judecătorii au asistat sute de oameni. Fruntaşii baroului de Covur­lui au susţinut cauza brutari­lor. La ocolul I au fost jude­caţi brutarii Alex. Gakiţiatos, Gr. Nicolau, Diion, Dendrino, Meluţ Dăniilă, Gochinos D. Ni­­colau. Judecata a fost amânată pentru Luni d. a., când brutarii urmează să aducă probe scr­ise în susţinerea apărării lor. Arestaţii au fost puşi în liber­tate fără cauţiune. La ocolul II au fost aduşi a­­restaţi D-tru Hristov, preşed. sindicatului patronilor brutali din Galaţi, Davidovici, Rubin Uşer, Gh. Decola, Damian Ste­­viu, I. Dimitriu. Şi aci judecata a fost amânată. La ocolul III au fost aduşi brut La ora 10 seara populaţia din cartierul Piaţa Independenţii a luat cu asalt brutăria „La Do­­brogea“ care fabricase puţină pâine. Toate geamurile au fost sparte. A sosit un detaşament de sol­daţi care a restabilit ordinea. La brutăria din piaţa Moruzi scandalul a fost provocat de re­rarii Vasile Radu, Gh. Nichita, Stamate Nichita, Vas­le Cuiu, Spi­­ratos, Tecanu, Spiru Sparabec, Sanaris şi C. Gheorghe. Judecata a achitat pe acuzaţi, a anulat mandatele de arestare şi a dispus punerea în libertate a brutarilor. 4. Pentru prima oară în oraşul Galaţi, au fost arestaţi brutarii grevişti. Primăria a dat un ter­men ca până luni să înceapă fa­bricarea pâinei, contrariu vor fi ridicate toate autorizaţiile. Azi populaţia a luat cu asalt gheretele primăriei în care se distribuia pâinea. Primăria a cumpărat 7 vagoane de făină pe care le-a predat manutanţei. In caz de va fi lipsă mare de pâine, primăria va trimite funcţionari să aducă pâine din Brăila, Bâr­lad şi Tecuci. Brutarii s’au consfătuit astă­­seară şi sunt hotărîţi să nu cedeze până când primăria nu va reveni asupra preţurilor fixate, cei cari ţipau cerând pâine. A venit imediat de locţiitor de primar Ticu Emanoil care a li­niştit populaţia asigurând-o ca mâine dis de dimineaţă va avea pâine de la manutanţă. La brutăria Benetatos din pia­ţa Negri a fost un scandal de nedescris. A intervenit poliţia. A intervenit armata şi poliţia Scrisoare dir» Londra fini st uiEjj.il unsorii — Toate leacurile in contra şomajului rămân infructuoase.­Se prevăd greutăţi şi mai mari.— Deprimare şi descurajare. — Londra, Iulie Numărul şomerilor era, la 24 Iulie, 1.939.900, adi­că cu 6446 mai mulţi decât la 7 Iulie şi 803226 mai mulţii decât acum un an. Iată-lite aproape de cei 2 milioane care se prevedeau a­­cu­m câteva săptămâni. Este deci perfect evident că nici unul din leacurile adoptate de un an încoace, adică de când sunt socialiştii la putere, n’a a­­vut cel mai mic efect, pen­tru că răul n‘a făcut de­cât să se a­­graveze. Poate că nu este de­cât o coincidenţă, dar este im­portantă. Nu se poate pierde din vedere faptul că guvernul actual a înlesnit, prin măsuri trecute prin parlament, sporirea indem­nizării de șomaj şi înscri­erea printre șomeri a un­or in­divizi cari, în inainte de aceasta, nu aveau drept , d­ar nici asta n‘ar explica acest spor de peste 800.000 şomeri într'un an. Co­merţul exterior scade şi indus­tria este tot într'o serioasă stare de depresiune , dar este totuş o mare disproporţie între în­cetineala activităţii rodusttb­­ile şi creşterea numărului şom­e­­rior. Treime să mai ţinem sea­mă de „raţionalizarea“ indus­triilor, al cărei prim efect sub­stituind lucrătorului maşina, este să lipsească de lucru un număr mai mult sau mai puţin considerabil de lucrători. Dar „raţionalizarea“ este ea aşa de grabnică cum o prespumn cea mai mare parte din şomeri ? ! Atâtea chestiuni la care este I greu de răspuns ; dar dacă toate­­ cauzele presupuse ale şomajului, I pe care le-am înşirat, — şi mai­­ sunt şi altele, — a­u contribuit I la situaţia actuală, este de te­mut ca, la iarna viitoare, nu­mărul şomerilor să nu fie şi mai considerabil. Se şi vorbe­şte de 2,250,000. . Este de speriat. Chiar acum, şomerii costa cam 100 milioane pe an, ceea­ ce reprezintă 12 % la sută din bugetul englez , şi casa asigurărilor e goală — şi se în­­datorează cu o jumătate de mi­lion pe­ săptămână. Cât, timp , Anglia va mai putea să îndure­­ această greutate ? Poate să fie­­ bogată, sunt limite "şi pentru­­ capacitatea să facă faţă unor cheltueli neproducătoare , şi a­­­­ceastă capacitate este grav ame­ninţată de măsuri financiare care, la fiece deces, reduc cu 50 la sută averile mari şi cu a­­proape 30 la sută averile însem­nate. Se apropie momentul când averile vor dispărea şi când nu se vor mai face altele aşa de considerabile, căci nu va mai fi, c­um mai este încă acum, a­­celeaş dorinţă de a realiza bene­ficii şi a strânge averi, pentru că numai fiscul va profita de astea. Este ceea c­e vor socialiştii, a căror regulă este nu să ştie ceea ce va primi fiscul, ci numai să fixeze suma ce se va lăsa moştenitorilor. Unde, înt­r'un timp dat, se vor găsi band­­a împărţit şomerilor ? Se răspunde la aceasta că n'or să mai fie şomeri. Nu. Găci a, şuma implică um lucru prea­labil; şi n'o să mai fie, într'un­ stat socialist, decât pensionari, retraşi la un capăt al scării, şi de întreţinuţi la celalt capăt, având la mijloc de cei supuşi angarajelor. Cum englezii, dacă nu s’au schimbat complet, nu vor consimţi să se supună unui asemenea regim, se poate prevedea o revoltă a alegătorilor în contra umed politici care ar duce la această stare de lu­cruri. Dar, până atunci, ce ruină! Există, totuş, o licărire de spe­ranţă. La conferinţa imperială dela toamnă, n'ar fi imposibil să vedem pe tinerii englezi de peste mare dând sfaturi cu­minţi, folositoare și practice bă­trânei Anglii, pe care evenimen­tele care au urmat după cata­clismul din 1914—1918, par a fi deconcertat și descura­jat.—P. Y. („Journal des debats"). ------ OXO-----­Concursul de frumuseţe dela Rio de Janeiro Paris, 2 (telegr. part.). — Eri, s‘au îmbarcat, la Havre, pe transa­lianţi cid brazilian ..Cuţia­­ba‘‘ reginele frumuseţii europe­ne, cari participă la concursul de la Rio de­ Janeiro. Miss Grecia (miss Europa) şi miss Polnici, pot pleca cu un alt vapor.* Ari începe, la Galveston, alt concurs de frumuseţe, la care participa reprezentantele Franţei, Germaniei, Austriei, României, Ungariei, Rusiei şi Turciei. ‘ Vatl­an ” M. S. Regele Carol la Sinaia Pe perOHMa gării, film S. Hegele frecăai la revistă compania de onoare tabloul synoptic al stărei economice a României din anul 1930 de Nicolae Basilescu Decanul Facultăţii de Drept din Bucureşti Care sunt cauzele acestei cum­plite crize ? Unele sunt specifice fiecărei ramuri de producţie naţională, altele sunt generale. 1. CAUZE SPECIFICE In ce priveşte AGRICULTURA, cauza, generală a decădere! ei stă în politica noastră vamală gre­şită, pe care o ducem dela răz­boi încoace. Atunci când Europa, — după războiri, — avea nevoie de ce­reale, de vite , când preţul grâu­lui întrecea 100.000 lei vagonul, preţul porumbului şi orzului 80 mii lei, etc., — noi am interzis exportul acestor cereale şi al vi­telor, sau le-am încărcat cu a­­tâtea taxe vamale de export, în­cât le-am făcut invandabile pe pieţele streine. Am uitat, făcând aceasta, un principiu economic elementar : că, cu cât debuşeul, mai ales de­­buşeul extern — exportul — cere şi absoarbe mai mult şi mai re­pede produsele noastre agricole, cu atât agricultura naţională va deveni mai activă, va produce noui şi mai multe mărfuri, pen­tru a umplea golul remunera­­torial, ce exportul a produs în sânul ei. In schimbul acestor recolte ar­ fi intrat aur — mult aur —, în cei­ zece ani de lipsă agricolă, prin care a trecut Europa, după­ război., Să se calculeze pagubele ce noi am suferit, închizând grani­ţele noastre, tocmai atunci când noi puteam să vindem produsele noastre, cu atât de mare preţ; ele sunt incalculabile. Aceiaşi politică nefastă am dus-o noi şi faţă de industria creşterii vitelor, atât de bogată şi de înfloritoare altă dată în ţara noastră — mai ales în Tran­silvania, Banat şi în Bucovina, — în­cât am descurajat şi rui­nat pe crescătorii de vite, izvor de bogăţie inepuizabil, — şi am ruinat şi ţara. Tot aceiaşi politică am dus şi faţă de industria lemnului, care alimenta aproape singură pie­ţele Europei centrale şi orientul apropiat, prohibind exportul lemnului şi ruinând complecta­­men­te şi această industrie. In fine, aceeaş politică — ca să zicem astfel, agravată,­­ am dus-o noi şi faţă de INDUSTRIA NAŢIONALA A PETROLULUI. Sub fel de fel de pretexte, am interzis exportul ţiţeiului brut şi am izbit cu taxe de export împovărătoare derivatele lui. Confinată la târgul interior, această industrie, în loc să de­vie un imbold al desvoltării noastre economice, a devenit un instrument de spoliaţiune a cla­selor muncitoare şi sărace. Petrolul lampant şi în general toate derivatele petrolului, ajung în mâna consumatorilor pe pre­ţuri inabordabile. Pentru a exaspera şi mai mult pe consumator şi pentru a stă­vili cu orice preţ desvoltarea e­conomaiei naţionale, statul a că­zut asupra derivatelor petrolu­lui cu taxe de consumaţiune a­­tât de grozave, încât întrebuin­ţarea acestor derivate este azi un lux, pe care nimeni — bogat sau sărac — nu şi-l mai poate plăti, decât fiind în cea mai dură necesitate. Petrolul este combustibilul no­stru naţional, este creatorul no­stru de energie, este multiplica­torul forţelor noastre de muncă, este căldura, este lumina, care prelungeşte ziua noastră de mun­că, este, într’un cuvânt, princi­piul nostru de viaţă.­­­­Şi cu cât preţul ţiţeiului brut scade, cu atât, printr’o îndoită coincidenţă, preţul derivatelor lui în consumaţia internă creşte. Producătorii de petrol, — în­drăzneţi exploatatori şi explora­tori de petrol, — cari cu riscul averii şi vieţii lor, scot din a­­dân­cul pământului, aceste pre­ţioase bogăţii, se ruinează, zi de zi, iar consumatorul vede viaţa lui scumpindu-se, pentru că pro­dusele petrolului ajung în mâna lui scumpite până la inabordare. Un atentat şi mai grav se plă­­nueşte acum la adresa acestei mari industrii naţionale. Marii acaparatori ai târgului mondial de petrol, Standard Oii şi Royal Dutsh, plănuesc să stranguleze încă această indus­trie, reducând producţi­unea pe­trolului românesc. Su­b pretext de­ a urca preţu­rile de vânzare a ţiţeiului brut, ei cer producătorilor să reducă producţiunea. Oricine îşi poate închipui ce calamitate aşteaptă încă ţara a­­ceasta. Prin luarea în stăpânire de către aceste puternice trusturi a industriei noastre de petrol, via­ţa noastră economică, în func­ţiune de petrolul naţional, va depinde de aci înainte de voinţa acestui trust, stăpân pe energia şi pe lumina noastră. Pentru a agrava şi mai mult situaţiunea precară a economiei noastre naţionale, Statul a ridi­cat până la limite insuportabile de poporul nostru sărăcit, tari­fele C. F. R. pentru călători şi pentru mărfurile naţionale şi a înzecit birurile de tot felul ce apasă pe gramaj­ii acestui po­por,­­ urcând, în mai puţin de 10 ani numai, bugetul statului, de la 10 miliarde la 40 miliarde lei, bine­înţeles, în afară de bu­getele comunelor şi judeţelor, bugete ce întrec desigur, 20 mil­iarde. Nu nu­mai că statul a împie­­dicat exportul produselor naţio­­nale (agricole, animale, forestie­re, petrolifere, etc.), împiedicând astfel să intre aur şi devize stre­ine în ţară, dar el a mers mai departe. A împiedicat exportul leilor, hârtie, a scotocit prin buzuna­­rele oamenilor, împiedicându-i să scoată din ţară mai mult de 2.000 lei în bilete şi a forţat pe acei ce aveau de făcut plăţi în streinătate sau plecau în strei­­nătate, să cumpere pe piaţa in­­ternă, bani şi devize ce nu exis­tau, din lipsă de export, făcând­ să se urce devizele streine la preţuri factice, incalculabile. Livra sterlină a ajuns şi a în­trecut chiar 1.300 lei! S’a mers încă mai departe, s’a instituit monopolul devizelor, concentrând negocierea lor în mâna câtorva bănci privilegiate, făcându-le şi mai scumpe. Am ruinat în chipul acesta de­finitiv pe comercianţii noştri, pe industriaşii noştri, cari având cumpărate mărfuri şi maşini din străinătate, au fost obligaţi să le plătească cu devize cumpărate de pe piaţa internă cu preţuri înzecite. Nu ne-am mulţumit cu atât! In momentul cel mai inopor­tun, atunci când capitalurile streine căutau un refugiu în ţara noastră, noi am venit cu un impozit pe capital. Aceasta a fost destul, ca să­ determine capitalurile indigene să se ascundă, iar capitalurile streine, adăpostite în băncile noastre, să voiască a fugi su­bit, provocând o criză teribilă. Am fost siliţi să blocăm ca­pitalurile streine în aceste bănci pentru a preveni falimentul lor inevitabil. Făcând, însă, aceasta, am rui­nat definitiv creditul ţării, căci nici un ban strein n’a mai luat drumul ei. Am mers din eroare în eroare. Nu ne-am mulţumit să blocăm­ capitalurile streine în băncile noastre, adică să blocăm resti­­tuţiunea lor legitimă, dar prin intravenţiunea şi sub ocrotirea Statului însuş, am silit pe credi­torii streini, să facă aranjamen­te de plată cu comercianţii noş­­trii în încetare de plăţi, pe ter­mene lungi (20 de ani), spulbe­rând astfel şi ultima licărire de încredere, ce streinii mai aveau în cinstea noastră comercială. " ......... . .............■ — Camaszele crizei — piEi'ii'if fimitiE­­ ii — @ desmmnffre oficială italiană — Roma, 2 (Rador). Biroul presei din Roma anunţă : „Unele ziare din România au publicat o ştire datată din Lu­gon­o, despre unele pretinse con­flicte sângeroase la Torino, în­tre armată şi grevişti la uzinele „Fiat”. Această ştire este pe d­a în­­t­re­gul inventată şi ridicolă. Nici în Torino şi nici în altă parte a ţării nu s'a produs nici cel mai mic incident, cum au putut constata toţi italienii şi toţi streinii aflători în Italia“.

Next