Universul, octombrie 1930 (Anul 48, nr. 239-269)
1930-10-01 / nr. 239
Anul XLVin l6 Pagini exemplarul:E străinătate 6 lei 10 Pagini Nr. 239 Miercuri 1 Octombrie 1930 FONDATOR: &UIQI cabzaviulan CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE DIRECTORI STELXAR POPESCU REDACŢIA ŞI AfiHBEINSTIIAŢIA: Bucureşti, str. Brezoiaan No. 9-11 TELEFON: DIRECŢIA 313/72—364/64 ADMINISTRAŢIA 313/71 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 REDACŢIA: CORESP. CU PROVINCIA 302/98—335/31 0 Mine mm 1 ~ ~~ •" Fostul preşedinte al Elveţiei, d. Motta, în calitate de raportor în chestiunea minorităţilor la Societatea Naţiunilor, a formulat câteva lucruri demne de relevat. S’a vorbit, s’a scris, s’a insinuat şi s’a agitat atât de mult pe această temă, încât se cuvine să nu se treacă uşor peste constatările şi preconizările limpezi, obiective şi înţelepte ale unei personalităţi cu relief deosebit prin situaţiunea şi reputaţiunea sa. D. Motta n’a putut să omită trei lucruri definitiv stabilite : 1) Tratatele minorităţilor n’au fost impuse statelor în care funcţionează. Dealtfel, ideea de impunere nu putea să se împace cu ideea de victorie. Ele le-au primit benevol, ca dovadă a unor intenţiuni diarmietralmente opuse tiraniilor exercitate de Statele agresive şi învinse faţă de fostele lor minorităţi. 2) Pe când minorităţile actuale reprezintă în adevăr o parte mică din ţările unde se găsesc şi nu sunt mai nicăeri compacte, înainte de război unele minorităţi erau adevărate majorităţi, astfel încât suveranitatea existentă pe atunci era un abuz şi o ficţiune. Cazul Ungariei. 3) Chiar de s’ar crede întemeiate insinuările cronice din rândurile minoritarilor, aceştia recunosc ei înşişi că regimurile de care se plâng nu suferă comparaţie cu cele de altă dată, fiind cu mult mai avantajoase decât stările asigurate de Statele provocatoare şi învinse minorităţilor de pe vremuri; 4) Există minorităţi şi în unele State care n’au tratate în această chestiune, şi prin urmare a face deosebire între unele şi altele este a treia distincţiuni nefireşti acolo unde trebue să fie o concepţiune unitară. La lumina acestor elemente definitiv câştigate cauzei şi esite mai mult dintre rândurile decât din rândurile raportului său, fostul preşedinte al Elveţiei îşi rezumă reţeta pentru armonia cetăţenilor de alte origini cu cetăţenii Statelor suverane în cuvinte puţine dar cuprinzătoare, într’o formulă pe care nimeni n’o poate discuta: colaborare de încredere între uinii şi alţii; majorităţile trebue să fie drepte şi generoase, minorităţile trebue să fie reale. D. Motta s’a felicitat de faptul că reprezentanţii tuturor statelor s’au arătat anticipat convinşi de temeinicia acestor postulate. Din nefericire, în acelaş timp, anumite minorităţi, sub sugestii primite de la anumite State, în numele cărora se vorbise frumos şi calm la Societatea Naţiunilor, îşi continuau manevrele nereale pe fronturile iredentismului, deşi beneficiau şi de drepturi şi de generozitate. In ziua când vor începe să se pună de acord faptele cu vorbele, când declaraţiile dela conferinţe vor găsi ecou în funcţionarea minorităţilor, când State care n’au semnat tratatul special vor aplica minoritarilor regimul recomandat de ele Statelor contractante, când adică realitatea va trece din domeniul teoriilor în acela al aplicaţiunilor, armonia dorită de marele sfatde la Geneva — şi cine n’o doreşte! — va călca solid spre realizare. Dar pentru aceasta e nevoe în prealabil să dispară de pe primul plan ghimpii ce stau în drumul păcilor interne, ameninţând şi pe cea externă, revizioniştii melodramatici de esenţa Treviranus, şi recidiviştii profeţi siniştri de speţa Apponyi, în aparenţă apostoli iluminaţi ai minorităţilor, în realitate duşmani inconştienţi ai acestora, priiin agitaţiile nesfârşite ce inspiră şi întreţin, dăunătoare în primul rând acelora cari le fac. m -Bi încă un directorat in Ardeal? — In loc să se grăbească desfiinţarea regiunilor administrative, se anunţă înfiinţarea unui nou directorat ministerial, la Oradea — Zilele trecute, cu prilejul unei călătorii de plăcere prin jud. Bihor, d. Gh. Crişan, subsecretar de stat la comunicaţii, a găsit cu cale să anunţe, spre uimirea tuturor celor de faţă, apropiata înfiinţare a unui nou directorat ministerial în Ardeal, cu sediul la Oradea. O asemenea făgăduială n’a putut să răsară decât dintr’o îndoită eroare. Experienţa făcută cu actuala reformă administrativă a dovedit până la evidenţă inutilitatea aşa numitelor directorate ministeriale, care au împărţit România întregită în şapte regiuni, au reînviat amintirea graniţelor de ieri, au necesitat, pe deasupra, un spor simţitor de cheltuieli, dar nu au adus nici un soi de înlesniri pe seama populaţiei localnice. Pentru a justifica o legiferare în directă contrazicere cu principiile Constituţiei noastre, care proclamă caracterul unitar al ţării, guvernul de astăzi a invocat binefacerile practice ale descentralizării. In realitate, după cum au putut să se convingă în scurtă vreme toţi, nu s’a descentralizat nimic. Directoratele ministeriale, centralizând, de fapt unele servicii, care erau mai înainte răspândite în diferite puncte ale ţării, n’au reuşit să fie altceva decât nişte foarte costisitoare birouri de înregistrare, fără atribuţii bine precizate, în orice caz fără iniţiativă, şi fără drept de a dispune, sortite dintru început să reprezinte încă o etapă în drumul unui act oficial sau al unei petiţii particulare, dintr’un colţ de provincie spre Capitală. Acest rezultat lamentabil a fost constatat chiar de aceia, cari au fost însărcinaţi să aplice reforma la faţa locului. In toate conferinţele, mai mult sau mai puţin intime, ale directorilor ministeriali, s’a ajuns la aceeaş constatare, că actuala lege administrativă, pentru a se pune de acord cu nevoile reale ale ţării, va trebui să sufere numeroase modificări esenţiale. S’a dat chiar de veste, că în curând se va numi o comisiune specială, care să examineze schimbările necesare şi să dea la iveală, în definitiv, o lege nouă. Nimeni nu se mai îndoi, că opera de rectificare a greşelilor săvârşite — şi mărturisite, — va începe cu desfiinţarea,—fără multă zăbavă şi fără multe regrete,— a directoratelor ministeriale. Ar fi fost foarte firesc să se renunţe mai întâi la inovaţia, care a produs mai gravee încurcături statului şi mai puţine foloase publicului, nemulţumind, la urma urmei, pe toată lumea. Când colo, iată, că unul din membrii guvernului, dela înălţimea stranonimului său ministerial, ne dă a înţelege, nu numai că directoratele ministeriale vor trăi şi mai departe, dar s’ar putea să ne pomenim, nu peste mult timp, cu încă un directorat, al optulea, la Oradea ! Ceea ce însemnează, că ,ideia organizării unitare a României întregite nu şi-a luat încă revanşa, ci dimpotrivă, n’ar fi deloc exclus să i se mai dea o lovitură, născocindu-se, tocmai la graniţa ţării, încă o regiune administrativă, a opta, în Bihor, unde s’ar zice că nu există destule tendinţe centrifugale, au nevoe să fie încurajate. Mai este, însă, o gravă eroare, pe care o săvârşesc oamenii politici ai zilei, atunci când făgăduiesc cu emfază înfiinţarea noului directorat ministerial din nordul Ardealului. Ei îşi inchipuesc desigur, că lansând această promisiune măgulesc amorul propriu al băştinaşilor, sau le pun în vedere anumite avantaje de mult râvnite. Par’că Bihorului atât îi lipseşte, ca să se simtă mândru şi fericit , un director ministerial la Oradea, cu jandarm in mare ţinută la poartă, cu birouri luxos mobilate, cu un maldăr de hârtii, care şi-aşa nu se rezolvă decât la Bucureşti... Lucrurile stau tocmai dimpotrivă. Nimeni nu revendică înfiinţarea noului directorat de la Oradea. Cetăţenii din Bihor au avut ocazia să constate, cât de puţină ispravă au făcut pe la directoratul ministerial de la Cluj. Intru cât pot fi mai mulţumiţi dacă vor avea o asemenea instituţie inutilă la ei acasă ? Iată, deci, un mijloc rău ales pentru captarea simpatiilor populare. Descentralizarea administrativă, aşa cum a fost realizată de guvernul actual, nu mai stârneşte însufleţire nicăeri, căci rezultatele ei s’au arătat jalnice pretutindeni. In, schimb, desorganizarea pe care a provocat-o în funcţionarea tuturor serviciilor publice va trebui grabnic reparată. 8 Alex. Hodoş Cum se gospodăreşte la c. f. r. Direcţiunea c.f.r. a închiriat peste 100 locomotive din Polonia care sunt plătite cu 2.500 lei pe zi. Locomotivele noastre stau însă prin staţii fără a fi întrebuinţate. Aşa, începând de la Cernăuţi şi până la Paşcani, vezi numai locomotive. La depoul Aron-Pumnul stau rece maşinile: 50.033, 50.044, 50.019, 50.090 plus în alte staţii, mai ales în Paşcani. Dar cei de la c.f.r. par a nu şti acest lucru şi se grăbesc să închirieze locomotive de la vecini. D. Vidrighin merită să fie călduros felicitat pentru asemenea gospodărie. Şi să ne mai mirăm că avem deficite enorme la c.f.r.! m dime BWbm _______o —. Doi concurenţi motosiclişti grav răniţi. — Un accident de automobil — 'KW* Oui, 28 Septembrie^ Am comunicat, telegrafic, că Sâmbătă după amiază la antrenamentul de cursă pe dealul Feleacului s’a întâmplat un accident de motocicletă, în urma căruia au fost grav răniţi motociclistul Toma Ianucovici şi sergentul de stradă Petlanţ. Motociclistul Ianucovici se găseşte în îngrijirea clinicei chirurgicale. Starea lui e mai gravă de cum se credea la înec, lut. După informaţile de la clinică, Iancovici are baza craniului fracturată, contuziunii utiple pe faţă şi limba comet amputată. Sunt temeri că nu va scăpa cu viaţă. Sergentul Petruţ, peste care a dat cu motocicleta Iancoviei, are fracturat antebraţul stâng şi mai multe contuziuni la cap. El e afară de orice percol. O MOTOCICLETA IUBEŞTE UN AUTOMOBIL Duminică dimineaţa, tot pe dealul Feleacului s’a petrecut un accident de natură tot atât de gravă. Motociclistul Carol Giannone din Timişoara făcea antrenament. La un moment dat, în timp ce înainta cu o viteză de 130 km. pe oră s’a întâlnit faţă în faţă cu automobilul „Pontiac“ al d-lui căp. Ignat. Motociclistul a încercat să-l ocolească, dar neputând s’a izbit de maşină. Motocicleta a fost complet sfărâmată. Giannone a fost aruncat la mare distanță. A fost transportat în grabă la clinica chirurgicală cu Salvarea. S’a constatat că are fractură deschisă la ambele antebraţe, fractură dublu la coapsă, fractură deschisă la gamba piciorului stâng şi fractura bazei craniului. Starea lui e atât de gravă, încât nu sunt speranţe să scape cu viaţă. ACCIDENT DE AUTOMOBIL Alt accident, tot pe dealul Feleacului, a suferit maşina, condusă de şoferul Ştefănescu, a d-lui căp. Miclescu, căreia rupându-i-se bara direcţiei s’a izbit de un par dela marginea şoselei. In stare pravă şoferul a fost transportat la spitalul militar. ........ , BbS, r. Princepele Nicolae la antrenamentul de Sâmbătă după K, 1 amiază pe dealul Feleacului opera iii li pil Véé — Pact de prietenie greco-tarc Atena, 28. (Rador). — La banchetul oferit aseară în onoarea sa de partidul liberal, d. Venizelos a ţinut un lung discurs în care a arătat opera îndeplinită în curs de doi ani de guvernul său subliniând faptul, că a redus impozitele cu 250 milioane, fără să tulbure echilibrul bugetar, graţie întrebuinţării unui excelent sistem de percepere a impozitelor. Ameliorarea condiţiilor sanitare, datorită în primul rând comisiunii de igienă trimise de Societatea Naţiunilor şi al cărei program s’a pus în aplicare, este de asemenea una din marile opere săvârşite de guvernul actual. Represiunea brigandajului, construirea a 2.500 de şcoli noui prin creearea de credite bugetare şi printr'un împrumut special, construirea de drumuri şi de lucrări de canalizare în Macedonia, lucrări ce se vor termina în 1935, legile muncitoreşti şi de asigurare socială, construirea a 84.608 clădiri noui pentru refugiaţi, îmbunătăţirea culturii tutunului şi a grâului, creiarea Băncii Agricole şi a învăţământului agricol, sunt tot atâtea realizări ale guvernului d-lui Venizelos. Condiţiile economice, a spus d. Venizelos, s-au ameliorat în aşa grad, încât Grecia poate trece prin actuala criză economică mondială cu — relativ — foarte puţine pierderi. Grecia are indicele de viaţă mai bun decât 15 state din 1?, cuprinse în tabloul Societăţii Naţiunilor. Vorbind despre politica externă, d. Venizelos a menţionat încheierea pădurilor cu Italia şi Iugoslavia şi reglementarea problemelor economice creiate prin convenţia pentru schimbul de populaţie între Grecia şi Turcia. A anunţat apoi încheerea în cel mai scurt timp a unui pact de amiciţie între Grecia şi Turcia şi a convenţiilor respective, pact ce va trebui să inaugureze o nouă perioadă istorică în relaţiile dintre Grecia şi Turcia, în cursul căreia nu se vor servi numai interesele vitale ale celor două ţări, dar se va consolida pacea în orientul Europei. vy. ' i-r.'L ■ HÎÎM Umilii BBS® Ida Mii reapare in Risia Suprimarea el datează din secolul lul Petru cel Mare. — Ziarul „Daily Mail”, ediţia europeană, publică această ciudată depeşă sosită din Riga: „Bărbile şi mustăţile, pe cari Petru cel Mare izbutise să le suprime, silind pe nobilii ruşi să le vadă, spre a fi mai prezentabili, au apărut din nou în Rusia. Numărul bărbaţilor bărboşi se înmulţeşte considerabil. Acest fapt „important“ este semnalat de revistele umoristice ruse, cari observă, şi pe drept cuvânt, că portul bărbii prezintă mai multe avantagii: inutilitatea cravatei, articol de lux, care nu se mai găseşte în magazinele moscovite ; pe de altă parte, barba lungă ascunde necurăţenia cămăşii şi ocroteşte pieptul în timpul gerurilor mari. In orice caz, bărbia rasă e un semn de burghezie”. Aceleaşi reviste satirice reamintesc cu această ocazie, o ciudată dispoziţie luată odinioară de ţarul Petru cel Mare , interzicerea desăvârşită a bărbaţilor roşcaţi de a deveni avocaţi sau judecători, sub motivul că nu erau destul de sinceri. (De altfel superstiţiile locale confirmau aceasta). Şi superstiţia aceasta este atât de adânc înrădăcinată şi astăzi încă în Rusia, încât e foarte rar ca un bărbat roşcat să-şi lase barbă. In realitate însă, cauza naturală a reapariţiei bărbilor şi mustăţilor, este dificultatea pe care o au locuitorii Rusiei sovietice de a-şi procura lame de ras şi săpun. Vama sovietică percepe drepturi exorbitante pentru lamele de ras, aproximativ 5850 lei la monedă românească de duzină. Pentru un brici se percepe, la vamă, o taxă de 3900 lei, iar pentru un kilogram de săpun de ras peste 22.750 lei. Acelaşi lucru se petrece şi cu maşinile de tuns pentru care se plăteşte o taxă variând între 8125 și 12.025 lei. ------s=-xSâQx——-» Deficitul bugetului german MASURILE GUVERNULUI PENTRU ACOPERIREA DEFICITULUI Berlin, 28 (tel. part.). — Cabinetul german s-a întrunit eri seară și azi după amiază, spre a decide asupra acoperirii deficitului bugetar. Spre a putea realiza acest lucru, cabinetul a hotărît în principiu următoarele 1) Majorarea cotizaţiei pentru şomeri de la 4 şi jumătate la 6 la sută. Majorarea va fi suportată în părţi egale de lucrători şi patroni. 2) Impozitul special asupra salariilor de 2 şi jumătate la sută să fie dublat şi menţinut şi după luna Martie 1931. 3) Restul deficitului urmează să fie acoperit printr’un împrumut. Raportul d-lui Motta in chestiunea minorităţilor •oxo. Soluţiunea problemei: O colaborare continuă şi plină de încredere intre majorităţi şi minorităţi — Geneva, 27 (Rador). — Iată textul raportului d-lui Motta, în chestiunea minorităţilor, şi care va fi supus Adunării Societăţii Naţiunilor. In urma rezoluţiei adoptată de Adunare, asupra propunerii delegaţiei germane, comisiuuiea a 6-a a consacrati trei din şedinţele sale, chestiunii minorităţilor. La discuţiune a luat parte un mare număr de delegaţi. Ţin de la început să scot în relief distincţiunea limbajului întrebuinţat de toţi oratorii spre a-şi manifesta opinia lor, şi să insist asupra faptului că discuţiunea însăş, foarte delicată, s’a urmat pe un ton de curtoazie amicală. Discuţia a pus în evidenţă divergenţele de vederi puternic accentuate, fie asupra chestiunilor de principiu, fie asupra chestiunilor de procedură. Nu cred că ar fi util să expun aci, în amănunţime aceste divergenţe; ele rezultă cu toată claritatea dorită, din discursurile ce figurează în procesele verbale ale comisiunii. Una dintre aceste divergenţe se referă, la chestiunea de a se şti dacă Adunarea, şi în consecinţă comisiunea a 6-a, sunt competente să trateze despre garanţia pe care Societatea Naţiunilor şi-a asumat-o în favoarea minorităţilor, prin tratatele zise ale minorităţilor. Unii au susţinut, că Adunarea are competinţă prin calitatea sa de organ suprem al Societăţii Naţiunilor, alţii au remarcat, că tratatele zise de minorităţi“ au aşezat chestiunea un chip exclusiv, în atribuţiunile consiliului. Toţi delegaţii au recunoscut totuşi că chestiunea minorităţilor ar putea să fie discutată de Adunare, pe baza articolului 3, aliniatul 3, din pactul Societăţii Naţiunilor. Fără să mă opresc prea mult asupra divergenţelor de opiniuni, aş voi să încerc să scot din discuţiile ce au avut loc câteva idei generale, asupra cărora mi s’a părut că acordul a fost realizat. Toţi delegaţii au subliniat importanţa capitală a problemei minorităţilor. Toţi au recunoscut că ea aparţine acelei categorii de probleme care sunt susceptibile să influenţeze pacea omenirii. Toţi au insistat asupra întinderii universale şi umane a problemei. Respectul datorit religiei, limbei, culturii, este considerat de toate delegaţiile ca un lucru sfânt..Unanimitatea asupra acestui punct constitue un fapt esenţial. Toţi oratorii, fără excepţie, s-au referit la procedura instituită prin votul unanim al consiliului, în sesiunea de la Madrid, la 13 iunie 1929. Nu există un acord asupra punctului de a se şti dacă consiliul are dreptul să modifice această procedură, fără consimţământul fiecăruia dintre Statele, cari sunt legate prin tratatele, aşa zise de minorităţi. S’a remarcat, că această chestiune este poate mai mult teoretică decât cu totul practică. Nimeni n'a susținut opinia că procedura dela Madrid trebue în prezent să fie modificată. In general, s'a recunoscut că tim- pul ce s’a scurs dela adoptarea acestei proceduri, nu este destul de îndelungat ppntru a permite o judecată definitivă, bazată pe experienţă. Nimeni nu a contestat că procedura în vigoare trebue să continue a fi aplicată de consiliu, într-un mod care caută să epuizeze toate posibilităţile pe care le cuprinde. Am avut ocaziunea, în cursul discuţiei, să semnalez faptul că misiunea de raportor al consiliului pentru chestiunile relative la minorităţi, a fost totdeauna încredinţată reprezentanţilor ţărilor ne-europene, Brazilia, Columbia, şi acum Japonia. Am fost unanim în a aduce omagiul preţioaselor servicii pe care aceste ţări le-au adus şi le aduc, sub acest raport, cauzei bunei înţelegeri între popoarele europene. Teza care tinde la generalizarea sistemului de protecţie, întinzăndu-l la toate minorităţile, fără a distinge între cele cari sunt protejate prin tratate speciale şi celelalte, a format biectul aluziunilor insistente şi repetate. Nu am calitatea să-mi dau un aviz ca raportor, deoarece părerile şi sentimentele membrilor comisiunii sunt, asupra acestui punct, manifest divergenţe. Este totuş posibil, să se facă în această privinţă o constatare, care, se pare, realizează unanimitatea, existenţa tratatelor de minorităţi şi faptul ca Societatea Naţiunilor trebuie, să vegheze şi neglijază la aplicarea lor şi contribuie la formarea unui spirit nou. Acest spirit atinge, printr-un fel de iradiere, tot aşa de bine Statele care şi-au luat angajamente convenţionale, cât şi pe celelalte. Toţi oratorii, chiar cei cu tendinţe diferite, şi-au exprimat, părerea, că soluţiunea problemei minorităţilor trebuie să fie căutată într-o colaborare continuă şi plină de încredere între majorităţi şi minorităţi în interiorul fiecărui stat. Este locul să se ia notă, cu cea mai mare satisfacţie, de declaraţiunile prezentate în această chestiune, de mai multe personalităţi eminente şi în mod special autorizate. Dacă n’ar fi decât acest rezultat, discuţia comisiunii a 6-a ar fi de pe acum, cu acest titlu numai, considerată ca utilă şi binefăcătoare. Ideia colaborării între majorităţi şi minorităţi este marea ideie conducătoare. Majorităţile trebuiesc să fie juste şi generoase, minorităţile trebuie să fie loiale. Guvernele trebuie să aibă grija constantă de a înlesni comprehensiunea, încrederea şi colaborarea între majoritate şi minoritate. Discuţiile comisiunii a 6-a au purtat şi asupra scopurilor pe care tratatele aşa zise de minorităţi, au voit să le atingă. Nu ar fi prudent să se insiste prea mult acum asupra acestei părţi a chestiunii. Aceste scopuri sunt evident numeroase, dar este suficient aci să se remarce că unul dintre scopurile principale — şi nu poate să fie asupra acestei chestiuni diverginţe sensibile în păreri — a fost fără îndoială de a se înlătura dificultăţile pe care circumstanţele istorice şi consecinţele războiului mondial le ridicase împotriva posibilităţii unei activităţi comune între majorităţi şi minorităţi. Această activitate în comun rămâne pentru State una din condiţiunile prosperităţii lor şi pentru lumea întreagă una dintre condiţiunile unei păci durabile. Iată, în câteva trăsături în mod necesar sumare, ideile generale care sau desprins din discuţiile comisiunii a 6-a şi care merită de a fi reţinute ca fiind rezultatele cele mai importante ale discuţiunii urmate. Am onoarea să propun ca acest raport să fie transmis Adunării, ca ea să ia notă de el. — 0X0 ...— Mănăstirea „Pasărea" jud. Ufov. FILME Delavrancea şi-a intitulat pa vremuri o colecţie de nuvele : „Intre vis şi viaţă’’. Amintirea aceasta mă isbi puternic. In definitiv, visez sau văd . Să fie posibil ? N’am cheltuit mai nimic, n’am făcut decât o sută şi ceva de kilometri, n’am operat cu valuta, n’am trecut munţi, nam vizat paşaport, n’am avut miros de trabuc, n’am întâlnit doniţe cu fireturi pe capete tunse No zero, n'am auzit „ighen“ şi „méhet“, nu mi-a zis nimeni „herr doktor” — și cu toate astea iată-mă în Germania ! Lângă primărie, lângă tribu,nai, în plin centru, pe frontonul judecătoriei, stă scris cu slove albastre pe zidul văruit: MELDE AMT Aşadar, aci se dau informaţii. E sigur că suntem în Germania. Dar câteva figuri de ţărani neaoşi îmi sdruncină convingerea. O idee — îngrozitoare idee: n’om fi într’un teritoriu ocupat 17 0 cucoană trece la piaţă şi o întreb în nemţeşte. Dă din umeri, nu înţelege limba. Dar croitorul din uşa prăvăliei a priceput, şi, om cu educaţie, vine lângă mine. — Wo sind wir — El îmi răspunde : — La Piteşti — Cum se poate ! ? — Dacă nu mă credeţi, întrebaţi şi pe dumnealui. Era sergentul. Uniforma şi graiul mă convinseră. — Atunci, ce-i aia? Oamenii se uitară la „Melde Amt , se uitară unul la altul, se uitară la mine, și deteră din cap fără convingere. Astăzi, chipurile, s’a trecut cu bidineaua peste slovele albastre de pe judecătoria din România- Mare. Ce generoasă candoare,ce doză de patriotism și ce conştiinţă a prestigiului naţional, ca să a rămas acolo 12 ani !... Doţi Joşi.