Universul, februarie 1931 (Anul 49, nr. 28-55)

1931-02-01 / nr. 28

De câteva săptămâni, ungu­rii au intensificat campania împotriva României în chestia regimului minorităţilor. Nu putem cere ungurilor să recu­noască că actualul regim al minorităţilor din ţara noastră e în acord cu principiile şi dispoziţiile pactului respec­tiv, de­oarece nu avem nevoe de certificate de bună condui­tă din partea acelora, care au practicat în trecut, după cum practică şi azi, politica de a­­suprire şi de maghiarizare a naţionalităţilor. Iată însă că un german, dr. Rüdiger, a făcut o anchetă re­centă asupra situaţiei minori­tăţilor din România, Iugosla­via şi Ungaria, cu scopul de a se documenta şi a comunica apoi compatrioţilor săi rezul­tatele cercetărilor sale. D. dr. Rüdiger, fiind ger­man, nu poate fi bănuit de parţialitate faţă de statele în­vingătoare. El a procedat şti­­inţificeşte în ancheta ce a în­treprins-o, fără să se fi lăsat influenţat de consideraţiuni politice şi sentimentale. Pe temeiul datelor statis­tice riguros controlate şi a informaţiilor culese, în cele trei ţări pomenite, acest ger­man, în­tr’o conferinţă ţinută la München, a spus că ungu­rii, saşii şi şvabii din Româ­nia se bucură de un regim li­beral şi civilizat, de o exce­lentă situaţie economică şi culturală, pe când minorităţi­le din Ungaria sunt asuprite, umilite şi desconsiderate. „In timp ce după 1918 — a declarat d. dr. Rüdiger — s’a observat în statele succesoare o schimbare a sistemului poli­tic aplicat faţă de minorităţi, în Ungaria maghiarizarea şi-a urmat de-atunci cursul cu o intensitate chiar mai pronun­ţată şi mai nemiloasă. „Pe când în Banat, situaţia germanilor, din punctul de vedere economic şi cultural, este mult mai bună, astăzi, sub regimul românesc, de­cât odinioară sub regimul ma­ghiar, — în Ungaria d-lui Be­thlen, un german, nu poate pătrunde în „Ordinul viteji­lor“ de­cât sacrificându-şi nu­mele familiei. Suntem datori să mulţumim Românilor pen­tru că graţie politicii lor au salvat pe germanii din Satu- Mare de maghiarizare, iar şvabii catolici au obţinut două episcopate. „De aceea România este statul ideal pentru minorităţi („Rumänien ist das freiste Land der Behandlung der Minderheiten“). Ungurii — fireşte — sunt furioşi că un german a uitat sacrificiile sângeroase ce le-au făcut ei în războiul mon­dial, pentru „cauza comună“ şi în loc să calomnieze pe ro­mâni, îi laudă pentru politica lor liberală şi civilizată faţă de minorităţi. Ar fi însă de dorit ca un­gurii să înveţe ceva din lecţia ce le-a dat-o un german şi să ştie şi ei că „România este ţara ideală a minorităţilor“. I­tară ideală Bentrs minor ităţiGeneralul H. Berthelot —— X O X - Lumea întreagă s'a, închiriat, nu sunt multe zile de atunci, înaintea rămăşiţelor­­pământe­­­şti a celui care a fost un om întreg, un credincios şi destoi­nic slujitor al ţării sale, mare­şalul Joffre. S'a arătat, de toţi acei cu că­­ilere să o facă, că meritele lui Joffre au fost mari şi că au fost mari şi faţă de ţara sa şi faţă de neamurile cu cari Fran­ţa a fost­­aliată în ultimul răz­boi. S'a arătat că, şi pentru noi Românii, meritele sale au fost mari, dar socotesc că meritul cel mai de seamă al lui Joffre faţă de noi — şi care dovedeşte ce importanţă dădea el frontu­lui şi cauzei române­şti — nu s-a arătat şi anume alegerea generalului Berthelot ca şef al misiunii militare franceze de pe lângă cartierul general al armatei române. Şi zic că acea­stă alegere dovedeşte importan­ţa ce o dădea Joffre acţiunii şi cauzei n­oastre, pentru că Ber­­­thelot fusese colaboratorul său principal şi la Marele Stat Ma­jor înainte de război şi la Ma­rele Cartier general în prima parte a războiului şi fiindcă Joffre aprecia în deosebi pe Berthelot, de care era apropiat şi prin origina sa modestă şi prin fizicul său masiv şi prin firea sa rezervată şi prin ase­mănarea ideilor. Legătura din­tre aceşti doi colaboratori pare a fi fost atât de mare încât cel mi tânăr nu numai că nu su­­pravieţueşte fostului său şef de­cât câteva zile, dar este chiar răpus de aceeaş boală. Cu acelaş calm ca acel al lui Joffre, cu o tenacitate egală şi cu o mare iscusinţă, generalul Berthelot, în timpul ambelor sale misiuni la noi (Octombrie 1916—Martie 1918 şi N­oembrie 1918—Mai 1919), a exercitat o acţiune foarte însemnată, care greu se poate expune pe larg într'un articol de ziar, dar care se poate rezuma astfel: A inspirat încredere cercu­rilor noastre politice şi militare hotărîto­are şi a putut astfel să ajute, în chip destoinic, la con­ducerea­ operaţiunilor militare, la reorganizarea armatei şi la menţinerea moralului. Dacă s-a înşelat poate, în a­­numite împrejurări, asupra efi­cacităţii cooperaţiei ruseşti, nu a stat niciodată la îndoială pentru a susţine punctul nos­tru de vedere, faţă de comanda­mentul francez şi de ceilalţi a­­liaţi şi pentru a apăra măsu­­­rile ce guvernul român şi Ma­rele nostru Cartier General au fost nevoite a le lua, pentru a­­părarea intereselor noastre. Tot aşa, cunoscând drepturile noastre şi dându-şi seamă de e­­rorile comis­e prin armistiţiile de la Sa­lonic şi de l­a Belgrad, a Testamentul său a susţinut acţiunile noastre în Dobrogea şi în Ardeal, in iar­na şi primăvara anului 1919, şi a mers în această susţinere până în a atrage asupra sa mânia lui Clémenceau. Cea mai de seamă lăture a acţiunii lui Berthelot îmi pare însă, a fi alta şi anume în schimbarea în urma s­tă­rii sale la noi a naturii relaţiunilor fra­nco-române. Până la război, aceste relaţiuni, în ceea ce pri­veşte românii, erau numai re­­­laţiuni de admiraţie şi de iubi­re a păturei noastre de sus,­­pentru cultura şi pentru po­porul francez. Pentru massa cea mare a locuitorilor dela ţară însă, noţiunea de franţuz era ceva cu totul va­g şi nedefi­nit. Dela război încoace, acea­stă noţiune este cu totul alta, căci ţăranul nostru, care a fost soldat, a văzut pe ofiţerul fran­cez alături cu dânsul. Împărtă­şind cot la cot cu dânsul pri­­­me­jdiile luptelor şi ale epide­miilor şi a găsit, în tovarăşul francez, un sfătuitor priceput, un muncitor destoinic şi un camarad desăvârşit. Dacă astfel noţiunea de fran­cez a căpătat un înţeles precis, dacă Berthelot şi acei cari au făcut parte din misiunea sa a­u contribuit la lăţirea, la adânci­rea şi la întărirea înţelegerii franco-române, în vechiul re­gat, se poate spu­ne că în teri­toriile nou întrunite această înţelegere a fost creată de Ber­thelot. In­ special în Banat, în Cri­­ş­an­a şi în Transilvania, nu a existat în trecut nici o relaţie franco-română. In­­ Decembrie 1918 şi iarna 1919, zeci de mii de români ar­deleni, bănăţeni, crişeni, au văzut, în mijlocul lo­r, pe gene­ralul Berthelot, solul Franţei, a­jutându-i în contra ungurilor şi a nelegiuirilor acestora şi autorizând, chiar contra învoi­rii conferinţei de la Paris, au­torităţile şi trupele române să ocupe teritoriile româneşti ră­mase încă vremelnic sub urgia ungurească. Pe bazele astfel create, el a desvoltat de atunci încoace în Ardeal, Banat şi Crişana, o recunoscătoare le­gătură sufletească faţă de franţa. Am spus că generalul Berthe­­lot semăna din multe puncte de vedere cu mareşalul Joffre, unul din acestea era oroarea de publicitate. Mulţi au căutat, când într-un chip, când întrei­tul, să-l atragă în diferitele po­lemici asupra unor fapte şi persoane din timpul războiului. Totdeauna a refuzat zicând că nu este bine ca acei cari au luptat cot la cot să se sfâşie după isbândă. Aceasta nu l-a împiedicat ca, după jurnalul ce a ţinut în tot timpul războiului, să scrie memoriile sale,­­din cari terminase primele trei volume: La Marele Cartier General fran­cez (August—Noembrie 1914), pe front (Noembrie 1914—Sep­tembrie 1916), prima misiune în România (Octombrie 1916—Mar­tie 1918). Aceste volume urmau să fie completate cu încă unul; ele nu vor vedea însă lumina decât peste mulţi ani, tot spre a nu aduce învrăjbire. Asupra sentimentelor lui Ber­­thelot faţă de noi ar fi multe de spus. Ele se pot vedea bine din cuprinsul testamentului său, pe care-l public mai jos, şi din cunoaşterea faptului că ultima sa acţiune a fost de a obţine, bolnav fiind, înscrierea pe tabloul de onoare a foştilor elevi ai liceului Louis le Grand, din ■ Paris, morţi pe câmpul de onoare, a sergentului voluntar Gheorghe Doni­ci, mort in vârs­tă de 68 ani în şarja de la Ro­­băneşti,a fost şi el pe vremuri elev al acelui liceu, de generalul R. ROSETTI jiului akiiem zavarai Cehoslovacii sărbătoresc jubi­leul alegerii abatelui Zavoral, c­a conducător al măreţei abaţii din Strahov. Orator însufleţit şi de nobilă rasă, prelat cu o vastă cultură, cunoscător al stărilor de spirit din Europa nouă, abatele Zavo­ral a desfăşurat o fericită acti­vitate cu scopul apropierii cât mai strânse dintre Cehoslovacia şi România. Mare şi sincer amic al Româ­niei, abatele Zavoral şi-a însuşit limba noastră şi în toate împre­jurările a manifestat dragostea sa faţă de poporul românesc. Cu prilejul călătoriilor sale în ţara noastră, distinsul filo-ro­­mân a putut constata cât de bi­­nefăcătoare a fost influenţa sa pentru strângerea relaţiilor politice şi culturale între cele două naţiuni amice şi aliate. M. S. Regina Maria, ori la ora 3.30 d. a. la expoziţia Verona din palatul ziarului „Universul” Testamentul generalului Berthelot — „Acesta ’ml este testamentul“ — „Eu subisedictul, Henri Ma­thias Berthelot, general de di­vizie, membru al Consiliului superior de război, guvernator militar al Strasburgului, Mare Cruce a Legiunei de onoare, (decorat cu) medalia milita­ră, Crucea de război, cavaler cl. I al ordinului Mihai Viteazul, ac­tualmente domiciliat în Stras­burg, Rue Brulée No. 13, bucu­­rându-mă de întreaga mea li­bertate de spirit. Voind, pe de o parte a mul­ţumi naţiei româneşti de toate mărturiile de recunoştinţă şi de dragoste ce mi-au fost arătate cu prisosinţă, şi, de altă parte, să întreţin bunele relaţii şi le­găturile intelectuale intre Ro­­­mânia şi Franţa, declar că dispun precum ur­mează, cu începere din ziua în­cetării mele din viaţă, de toată partea din averea mea aflată în România, atât in bunuri mo­biliare cât şi imobiliare: 1. Las Academiei Române din Bucureşti, calea Victoriei No. 125, domeniul ce mi-a fost dat în deplină proprietate de Statul Român, prin legea specială din 28 Octombrie 1922, printr'un act de donaţiune cu data de 31 Martie 1923, înregistrat la Tri­bunalul Ilfov (Secţiunea Nota­riatului proces-verbal No. 16582 din 7 Iulie 1923) şi care se află în comuna General Berthelot (în vechime Farcadin) judeţul Hunedoarei. Acest legat cuprinde toate drepturile asupra solului şi subsolului, precum şi clădirile, plantaţiile, ameliorările de toa­te solurile şi tot avutul mobi­liar aflându-se pe sau in pro­­­prietate în clipa decesului meu. Las de asemenea Academiei Române toate sumele în nu­merar depuse în numele meu, în clipa decesului meu, la Ban­ca Marmorosch, Blank şi Co„ sau în sucursalele sale din Ro­mânia — cu excepţia acţiuni­lor, obligaţiunilor sau ori­că­ror alte valori în titluri ale Sta­tului Român sau de societăţi române, cari vor fi la dispozi­ţia executorului meu testamen­tar, desemnat la paragraful VI al prezentului testament, după instrucţiunile particulare ce-i am dat, pentru acoperirea chel­­tuelilor de administraţie şi de regie eventuală a fermei, ca şi ori şi ce neprevăzut,­­pentru a­ remunera serviciile făcute, etc., etc., ca urmare nu vor fi cu­prinse în legul Academiei Ro­­­mâne. Academia Română va avea dreptul să se folosească de toate interesele şi fructul averei ce-i las, din ziua decesului meu şi va deveni, din faptul decesului meu, întreagă şi exclusivă pro­prietară a averei sus arătate, fără nici o restricţiune sau re­zervă alta ca acele din clauzele ce urmează. 11. Academia Română este în­datorată a întrebuinţa venitu­rile averei ce-i las pentru darea anuală de burse ţinând seamă bine înţeles de statutele şi regu­lamentele sale. Aceste burse se vor da fie pentru studii sau cer­cetări într-o universitate fran­ceză, fie pentru cheltueli de în­treţinere pentru completarea de studii intr'o mare şcoală fran­ceză, civilă sau militară. Alegerea beneficiarilor se va face fie printre tinerii ofiţeri, sau candidaţi de ofiţeri ai ar­matei active, fie printre fiii, sau fiicele ofiţerilor în activi­­tate de serviciu, sau în retra­gere, fie printre fiii, sau fiicele ai căror ascendenţi au murit pentru realizarea uniunei naţio­­nale române. Se vor prefera ti­nerii, sau tinerele­ a căror stu­dii anterioare ar arăta că au aptitudini reale şi a căror fa­milii, nu ar avea decât mijloace restrânse saui neîndestulătoare. Specialităţile pentru cari se vor acorda bursele, durata pen­tru cari se dau și cuantuimul lor, Universitatea sau școala la care bursierii vor trebui să ia-Continuare în pag. 3-a Incăerarea din calea Griviţei ■ exo. Muncitori sindicalişti şi poliţişti s’au ciocnit.— Focuri de revolver.— Răniţi şi arestaţi — Sindicatul profesional al lucră­torilor c. f. r., afiliat Uniunei ge­nerale a c. f. r. şi confederaţiei internaţionale a muncii, convo­case pentru j­oi seara, l­a ora 5, o întrunire de protestare în con­tra curbei de reducere a sala­riilor. La 4, ora obicinuită când lu­crătorii c. f. r. părăsesc atelie­rele, coloanele de muncitori, cari fac parte din acest sindicat, s’au îndreptat spre sediul din calea Griviţei 261. In drum spre sala de întrunire au intrat în rândurile muncito­rilor şi agenţi comunişti, care, au început să împrăştie manifes­te roşii, în numele sindicatelor unitare, prin cari îndemnau pe muncitori să se înscrie în aceste organizaţii comuniste. Comuniştii ştiau de cu vreme de această întrunire şi au in­stigat, în cursul zilei de eri, în­demnând pe lucrătorii c. f. r. să părăsească atelierele încă de la ora 3. Lucrătorii au refuzat. Muncitorii de la atelierele Gri­­viţa purtau cu ei pancarte cu inscripţiile : „Jos curba“ şi ,.Doi ani de ucenicie“. La un moment dat sala de în­trunire era neîncăpătoare pentru cele câteva mii de lucrători ce nu venit să asiste la întrunire. Din cauza aceasta majoritatea lor rămăsese în stradă şi mani­festa. INTERVENŢIA POLIŢIEI In timpul acesta funcţionarii superiori ai prefecturei poliţiei, în cap cu­­ colonel G. Marines­­cu, prefectul poliţiei, se aflau la cimitirul Sf. Vineri, unde se fă­cea înmormântarea fostului in­spector I. Tomescu. Raportându-i-se că muncitorii intenţionează să facă o manifes­taţie la ministerul comunicaţi­ilor, de prefect, însoţit de d-nii Moţăreanu, secretar general şi inspector Frânculescu, s-au dus la faţa locului. Intre timp au sosit un detaşa­ment de sergenţi, de oraş şi o companie de jandarmi pedeştri, cari au barat calea Griviţei, în direcţia gărei de Nord. D. prefect, a cerut muncitorilor să se împrăştie. Muncitorii nu refuzat şi au început să huidu­­iască. Faţă de refuzul muncitorilor, d. prefect a dat ordin sergenţilor şi jandarmilor să împrăştie mul­ţimea. La acest gest muncitorii au răspuns, aruncând cu bolo­vani şi tot ce le cădea în mâini în poliţişti. S’a produs învălmăşeală. Ser­genţii au lovit cu bastoanele de cauciuc. În învălmăşeală au fost loviţi şi trecători prinşi între manifes­tanţi, printre cari se aflau femei şi copi.­Muncitorii cari s’au refugiat prin curţi şi case, au fost urmă­riţi, bătuti ş’­ arestaţi. S’au spart numeroase geamuri dela prăvă­lii şi locuinţe. Muncitorii s-au împrăştiat în trei grupuri, fugind în trei di­recţii pe străzile laterale, in continuă încăerare cu poliţiştii şi jandarmii. FOCURI DE ARMA Un grup mai compact de lu­crători a fost împins spre atelie­rele Griviţa. Muncitorii loviţi cu bastoanele de cauciuc, au intrat prin case şi apoi au revenit înar­maţi cu scaune, cu lemne şi alte obiecte. Când învălmăşeala era în toi, s-au tras focuri de armă. Lucrătorul tâmplar de la c. f. r. Mihai Crăciun, din str. Popo­­văţ 33, care se afla în colţul stră­­zei Târgoviştea Veche, a fost nimerit de un glonte în piept Rănitul a fost ridicat şi trans­portat la postul de ajutor din gară, de unde a fost luat de Sal­vare şi dus la spitalul Brânco­­venesc. Starea lui este desperată. A mai fost rănit la ochiul drept croitorul şomer Iohan Schwartz, de fel din Deva. Aces­ta a fost internat la spitalul Fi­lantropia. Muncitorii spun că focurile de armă au fost trase de sergenţii de oraş, întrucât ei nu erau înarma­ţi, iar poli­ţiştii susţin că au tras muncitorii. Acest fapt se va putea con­stata numai în urma extra­gerii glontelui din pieptu­l lucrătoru­lui rănit. Locatarii de pe calea Griviţei au găsit pe stradă numeroase cartuşe de revolver trase şi ne­­trase. DUPĂ INCAERARE Incăerarea a durat peste o ju­mătate de oră. Numeroşi mun­citori au fost arestaţi şi tran­sportaţi cu automobilele la po­liţie. Deasemenea au fost duşi la po­liţie toţi muncitorii blocaţi în sala de întrunire, precum şi proprietarul imobilului în care îşi are sediul sindicatul. La faţa locului au fost şi d-nui prim-procu­ror Godin Ştefanescu şi jude instructor Papadopol, care au făcut ancheta. Muncitorii conduşi la poliţie, — în număr de 260 — au fost triaţi. Au fost menţinuţi arestaţi nu­mai aceia recunoscuţi de poli­ţişti că au aruncat cu pietre. După potolirea dezordinilor, sergenţii şi jandarmii s-au re­tras, rămânând pe calea Grivi­ţei numai câteva patrule. La ora 6, d. ministru de in­terne I. Mihalache şi d. g-na. Mi­hail Ionescu, directorul p. f. r., au fost la faţa locului, intere­­sându-se de cele petrecute. De acolo au plecat la prefec­­tur­i poliţiei,, unde a venit şi d. ministru al pom.snicur­­ilor, Ră­ri­uc­a­nu. D. prefect a dat lămuriri asu­pra celor întâmplate. In încăerare au mai fost ră­niţi şi contuzionaţi la faţă şi corp, foarte mulţi muncitori şi trecători. COMUNICATUL GUVERNULUI Preşedinţia consiliului de mi­niştri comunică: „Joi seara un număr de lu­crători de la căile ferate s-au a­­dunat în sala ,,Locomotiva“ spre a protesta împotriva reducerii salariilor. Acolo, după diiscuţiuni, condu­cătorii calificaţi ai lucrătorilor, i-au îndemnat să se împrăştie în linişte, dar un număr de agenţi provocatori comunişti au con­vins un grup de lucrători să se asocieze cu dânşii spre a mer­ge să manifesteze în centrul o­­raşului. Cordoanele de sergenţi au o­­prit înaintarea manifestanţilor. S-au iscat altercaţiuni, agenţii provocatori au aruncat în ser­genţi cu pietre, cu lemne şi au slobozit câteva focuri de revol­ver. Sunt câţiva răniţi. Manifestanţii au fost împrăş­tiaţi şi un număr dintre lucră­tori au fost arestaţi şi trimişi în cercetare". » Joi noaptea s’a­­ venit că Mi­hai Crăciun ar fi încetat din viaţă. Interesându-ne la spitalul Brâncovenesc, ştirea nu ne-a putut fi confirmată, întrucât a­­colo nu este nimeni care ar putea da informaţiuni în cursul nopţii.• La ora 1 noaptea s'a terminat la poliţie triarea muncitorilor aduşi. Dintre toţi numai 28 au fost m­enţinutţi arestaţi, ceilalţi, au fost puşi în libertate. * Ion Creangă nn englezeşte de MARCU BEZA Afară de două-trei foi, presa românească nici n’a pomenit măcar de apariţia cărţii lui Creangă : Recollections and Ci­ther Tales, cuprinzând „Amin­tirile“, „Capra cu trei iezi“, „Ha­rap Alb“ şi „Ivan Turbincă“. Totuş un autor ca Ion Creangă, tălmăcit în englezeşte, pune în discuţie o seamă de chestii lite­rare. Pe lângă faptul, că face parte dintr’o serie întreagă de traduceri, cari, mai presus de orice propagandă trecătoare, sunt menite a vorbi în chip sta­tornic străinilor de viaţa şi de sufletul românimii, te întrebi oa­recum nedumerit: ce impresie va fi făcut el, moldovanul sfă­tos, cetitorilor unei vechi culturi îndepărtate ? Caracteru-i speci­fic ţărănesc, rădăcinile-i adânci în pământul naşterii, sunt oare în dauna s­a ? Au avut dreptate criticii români să-l preţuiască aşa cum l-au preţuit, aşezându-l între clasicii noştri de frunte? Până azi mi-au ajuns la în­demână numai recenziile din Anglia. Times Literary Supplement, după ce reproduce câteva rânduri lămuritoare din prefaţa mea, scrie : „Ion Creangă are un stil autentic popular, cu sevă şi u­­mor, asemuitor în multe privinţi cu acela al lui Gogol. Proza sa e întreţesută cu proverbe şi întor­sături de vorbă ţărăneşti, şi mul­te crâmpee de folklor îşi găsesc drumul în povestire. Intr’adevăr cele trei bucăţi ce completează volumul nu’s decât poveşti popu­lare înfrumuseţate, ultima — „Ivan Turbincă“, fiind o varian­tă a legendei franceze Jean Sol­dat. In totul aceasta este o carte atrăgătoare, de un caracter ne­obişnuit, dibaciu şi cu simpatie tradusă“. Manchester Guardian, în supli­mentul său de Crăciun­: „Pentru unii cetitori povestirea cu legă­turi in tradiţie are o deosebită atracţie. Aceştia vor gusta tra­ducerea din româneşte Recollec­tions and Other Tales a lui Ion Creangă, căci, pe lângă na­raţi­unea desfătătoare a zilelor tim­purii ale autorului, sunt in carte trei poveşti tradiţionale — toate pe deplin vrednice de a fi citite, afară de interesul ce-l prezintă în găsirea de asemănări cu po­veştile altor naţiuni. Citind P© Creangă ne simţim bucuroşi, că nu i-a amăgit de la învăţătură observaţia tatălui său în copilă­rie : „Dacă­ ar fi să iasă toţi în­văţaţi, n’am mai avea cine să ne tragă ciuboţele“. Yorkshire Post se exprimă în termenii următori: „Viguroase şi cu savoare, pline de umor şi caracter uman, aceste amintiri a­le nic­i Creangă redau icoana strălucit, colorată a unui sat mol­dova­n din veacul tre­cut. Poveş­tile ce urmează, au stofa din ca­re toate poveştile populare is făcute , dar în fiecare din ele simţi personalitatea isteaţă şi vie a povestitorului“. Revista Bookman, în marele număr ilustrat de Crăciun şi sub semnătura d-nei C. A. Dawson- Scott, fondatoarea lui P. E. N. Club, scrie : „Păcat că „Amin­tirile“ lui Creangă nu s’au publi­cat într’un volumaş aparte, căci sunt urmate de câteva încântă-­ toare poveşti ce-ar fi constituit un dar de sărbători pentru copil. Aşa cum sunt împreună, le-ar putea lipsi popularitatea pe care o merită. Totuş e frumos că suntem în stare a citi în engle­zeşte opera acestui distins ro­mân“. Everyman, revista săptămâna­lă, spune: „Amintirile sunt po­­vestire­a­­atingătoare a copilăriei într'un sat moldovan. Autorul are un element de ceva apropiat geniului“. Apoi Northern Echo din Dar­ lington : „D-na Lucy Byng a tradus pe Ion Creangă din sim­pla dragoste de a-l traduce. Cu un simţimânt de recunoştinţă o salutăm şi-i aprobăm gustul. Ion Creangă schiţează viaţa ţără­nească moldovană cu o pană ce te mişcă sub puterea geniului“. Cum vedeţi Creangă, ca şi cei­lalţi scriitori, pe cari i-am dat până acum în englezeşte, Cara­­giale, Slavici, Zamfirescu, Ion Popovici-Bănăţeanu — să nu a­­mintesc decât pe morţi, pus sub judecata, sub cercetarea scrută­toare a criticei străine, nu iese întru nimic scăzut; dimpotrivă dovedeşte însuşiri trainice, ridi­când printr'însul şi scrisul ro­mânesc la un nivel de cinste eu­ropean. X­X­X PLEACĂ ŞOIMII Mareşalul Foch, Clemenceau, mareşalul Joffre şi generalul Berthelot. Unul după altul au plecat în luimea eternităţii, oamenii cari au creat o epocă şi cari, toţi lasă după ei, urme din bronz şi din marmură. Astfel au plecat şi dintre noi aproape toţi cei cari au stat în fruntea neamului românesc spre a-i mâna la reînviere: Niculae Filipescu, cel dintâi, apoi Take Ionescu, Ionel Brătianu. Din puhoiul generaţiilor se des­prinde totdeauna un număr de oameni, — aceştia sunt aleşii, cari crescând mai înalţi decât toţi ceilalţi, cât trăesc văd totdeauna deasupra tuturor, iar după ce au murit sunt văzuţi neîncetat de toată posteritatea. Dintre aceştia a fost generalul Berthelot, mai ales pentru sufle­tul naţiei româneşti care îi va purta veşnică recunoştinţă. In zilele marilor noastre res­trişti, când pe o singură carte capricioasă se juca, nu numai idealul nostru de neam, dar în­săşi fiinţa Micei Românii de odi­nioară, Franţa ne-a trimis un destoinic ostaş care ne-a fost atunci şi mare povăţuitor şi mare prieten. Istoria va spune, mai târziu, când vor apune toate pa­timile omeneşti, cari au fost ro­lul şi opera generalului Berthe­­lot, şeful misiunii militare fran­ceze. Printre soldaţii noştri, el a ajuns repede popular. Glumeţ, cum e ţăranul nostru, îi agăţă repede de nume o po­reclă. Fiindcă generalul era voi­nic şi pântecos, Berthelot ajunse pentru toţi : don ghinărar Bur­u­ Ion. Cu sfaturile lui înţelepte, tra­se din marea învăţătură şi a şti­inţei şi a experienţei războiului, el a înlesnit vitezelor regimente româneşti, să scape ţara de co­tropire şi la Mărăşti şi la Mără­­şeşti . In­­ acele zile, care îngheţase inimile în piepturi, când toţi ur­măreau mişcările trupelor ro­mâneşti duse în foc de către ge­neralii Cristescu, Eremia Grigo­­rescu, Averescu şi atâţia alţii, în spate era misiunea militară fran­ceză, şi în fruntea misiunii fos­tul şef de stat major al marelui biruitor de la Marna. Pe pământul românesc, bronzul va vorbi veşnic de acum înainte, generaţiilor ce vor veni, istoria acestor zile şi fapta acestui ostaş! Gratitudinea noastră merge şi mai departe. Ea sboară şi către frumoasa nafie căreia i-am fost şi-i vom fi totdeauna prieteni. Ea răspunde şoaptelor cobi­­toare, care luptă zadarnic să rupă legăturile eterne care unesc sufletele ce se iubesc. Când în­­genunchiăm pentru rugăciune în faţa Vulturului care a murit, ne gândim nu numai la el, dar şi la Franţa. Dorim sa nu fim duşmanii nici unui popor. Avem drept ideal frăţia universală şi o vreme în ca­re puştile şi tunurile să nu mai aibă alt depozit decât mu­zeele. Insă nu putem uita — şi nu trebue să uităm ! — şi de a­­ceea nu vom uita niciodată, că trăeşte undeva o naţie franceză ! Deasupra mormintelor s'au fă­­cut­ totdeauna jurămintele cele mai trainice. CONSTANTIN BACALBAŞA Moartea căpitanului aviator Lundborg Stockholm, 29 (Ullstein). — Căpitanul Lundborg, victima re­centului accident de avion, a în­cetat­ din viaţă, a stabilit că principala cau­ză a acestui accident a fost d­e­­fectuozitatea aparatului, fapt constatat de însuş nefericitul a­­mator, înainte de a-și lua sborul. -------r.*n------- . Mare incendiu la Tokio Tokio, 29 (Rador). __ Azi dimineață s‘a produs un incendiu într'un car­tier din periferia orașu­lui. Focul s‘a întins cu repeziciune și a nimicit 120 case. Victime nu sunt. 2 0X0------­ Pentru limitarea armamentelor Londra, 29 (Rador). — In şe­dinţa de azi a Camerei Lorzi­lor, lordul Dickinson, în dis­cursul ce a ţinut, şi-a exprim­at părerea că toţi semnatarii tra­tatului de pace, deci şi Statele­ Unite, sunt moralmente anga­jaţi prin obligaţiunile luate, in ce priveşte dezarmarea. Dacă c­eilalaţi­ nu urmează exemplul Germaniei, dezarmând, d-sa crede că naţiunea germană poa­te să revendice dreptul de a se reînarma. I­icontele Cecil, luând cuvân­tul, a fost de părere deasemeni, că există o obligaţie morală pentru semnatarii tratatelor de a colabora la limitarea generală a armamentelor. ------------0»13------------ |

Next