Universul, februarie 1931 (Anul 49, nr. 28-55)
1931-02-01 / nr. 28
De câteva săptămâni, ungurii au intensificat campania împotriva României în chestia regimului minorităţilor. Nu putem cere ungurilor să recunoască că actualul regim al minorităţilor din ţara noastră e în acord cu principiile şi dispoziţiile pactului respectiv, deoarece nu avem nevoe de certificate de bună conduită din partea acelora, care au practicat în trecut, după cum practică şi azi, politica de asuprire şi de maghiarizare a naţionalităţilor. Iată însă că un german, dr. Rüdiger, a făcut o anchetă recentă asupra situaţiei minorităţilor din România, Iugoslavia şi Ungaria, cu scopul de a se documenta şi a comunica apoi compatrioţilor săi rezultatele cercetărilor sale. D. dr. Rüdiger, fiind german, nu poate fi bănuit de parţialitate faţă de statele învingătoare. El a procedat ştiinţificeşte în ancheta ce a întreprins-o, fără să se fi lăsat influenţat de consideraţiuni politice şi sentimentale. Pe temeiul datelor statistice riguros controlate şi a informaţiilor culese, în cele trei ţări pomenite, acest german, într’o conferinţă ţinută la München, a spus că ungurii, saşii şi şvabii din România se bucură de un regim liberal şi civilizat, de o excelentă situaţie economică şi culturală, pe când minorităţile din Ungaria sunt asuprite, umilite şi desconsiderate. „In timp ce după 1918 — a declarat d. dr. Rüdiger — s’a observat în statele succesoare o schimbare a sistemului politic aplicat faţă de minorităţi, în Ungaria maghiarizarea şi-a urmat de-atunci cursul cu o intensitate chiar mai pronunţată şi mai nemiloasă. „Pe când în Banat, situaţia germanilor, din punctul de vedere economic şi cultural, este mult mai bună, astăzi, sub regimul românesc, decât odinioară sub regimul maghiar, — în Ungaria d-lui Bethlen, un german, nu poate pătrunde în „Ordinul vitejilor“ decât sacrificându-şi numele familiei. Suntem datori să mulţumim Românilor pentru că graţie politicii lor au salvat pe germanii din Satu- Mare de maghiarizare, iar şvabii catolici au obţinut două episcopate. „De aceea România este statul ideal pentru minorităţi („Rumänien ist das freiste Land der Behandlung der Minderheiten“). Ungurii — fireşte — sunt furioşi că un german a uitat sacrificiile sângeroase ce le-au făcut ei în războiul mondial, pentru „cauza comună“ şi în loc să calomnieze pe români, îi laudă pentru politica lor liberală şi civilizată faţă de minorităţi. Ar fi însă de dorit ca ungurii să înveţe ceva din lecţia ce le-a dat-o un german şi să ştie şi ei că „România este ţara ideală a minorităţilor“. Itară ideală Bentrs minor ităţiGeneralul H. Berthelot —— X O X - Lumea întreagă s'a, închiriat, nu sunt multe zile de atunci, înaintea rămăşiţelorpământeşti a celui care a fost un om întreg, un credincios şi destoinic slujitor al ţării sale, mareşalul Joffre. S'a arătat, de toţi acei cu căilere să o facă, că meritele lui Joffre au fost mari şi că au fost mari şi faţă de ţara sa şi faţă de neamurile cu cari Franţa a fostaliată în ultimul război. S'a arătat că, şi pentru noi Românii, meritele sale au fost mari, dar socotesc că meritul cel mai de seamă al lui Joffre faţă de noi — şi care dovedeşte ce importanţă dădea el frontului şi cauzei româneşti — nu s-a arătat şi anume alegerea generalului Berthelot ca şef al misiunii militare franceze de pe lângă cartierul general al armatei române. Şi zic că această alegere dovedeşte importanţa ce o dădea Joffre acţiunii şi cauzei noastre, pentru că Berthelot fusese colaboratorul său principal şi la Marele Stat Major înainte de război şi la Marele Cartier general în prima parte a războiului şi fiindcă Joffre aprecia în deosebi pe Berthelot, de care era apropiat şi prin origina sa modestă şi prin fizicul său masiv şi prin firea sa rezervată şi prin asemănarea ideilor. Legătura dintre aceşti doi colaboratori pare a fi fost atât de mare încât cel mi tânăr nu numai că nu supravieţueşte fostului său şef decât câteva zile, dar este chiar răpus de aceeaş boală. Cu acelaş calm ca acel al lui Joffre, cu o tenacitate egală şi cu o mare iscusinţă, generalul Berthelot, în timpul ambelor sale misiuni la noi (Octombrie 1916—Martie 1918 şi Noembrie 1918—Mai 1919), a exercitat o acţiune foarte însemnată, care greu se poate expune pe larg într'un articol de ziar, dar care se poate rezuma astfel: A inspirat încredere cercurilor noastre politice şi militare hotărîtoare şi a putut astfel să ajute, în chip destoinic, la conducerea operaţiunilor militare, la reorganizarea armatei şi la menţinerea moralului. Dacă s-a înşelat poate, în anumite împrejurări, asupra eficacităţii cooperaţiei ruseşti, nu a stat niciodată la îndoială pentru a susţine punctul nostru de vedere, faţă de comandamentul francez şi de ceilalţi aliaţi şi pentru a apăra măsurile ce guvernul român şi Marele nostru Cartier General au fost nevoite a le lua, pentru apărarea intereselor noastre. Tot aşa, cunoscând drepturile noastre şi dându-şi seamă de erorile comise prin armistiţiile de la Salonic şi de la Belgrad, a Testamentul său a susţinut acţiunile noastre în Dobrogea şi în Ardeal, in iarna şi primăvara anului 1919, şi a mers în această susţinere până în a atrage asupra sa mânia lui Clémenceau. Cea mai de seamă lăture a acţiunii lui Berthelot îmi pare însă, a fi alta şi anume în schimbarea în urma stării sale la noi a naturii relaţiunilor franco-române. Până la război, aceste relaţiuni, în ceea ce priveşte românii, erau numai relaţiuni de admiraţie şi de iubire a păturei noastre de sus,pentru cultura şi pentru poporul francez. Pentru massa cea mare a locuitorilor dela ţară însă, noţiunea de franţuz era ceva cu totul vag şi nedefinit. Dela război încoace, această noţiune este cu totul alta, căci ţăranul nostru, care a fost soldat, a văzut pe ofiţerul francez alături cu dânsul. Împărtăşind cot la cot cu dânsul primejdiile luptelor şi ale epidemiilor şi a găsit, în tovarăşul francez, un sfătuitor priceput, un muncitor destoinic şi un camarad desăvârşit. Dacă astfel noţiunea de francez a căpătat un înţeles precis, dacă Berthelot şi acei cari au făcut parte din misiunea sa au contribuit la lăţirea, la adâncirea şi la întărirea înţelegerii franco-române, în vechiul regat, se poate spune că în teritoriile nou întrunite această înţelegere a fost creată de Berthelot. In special în Banat, în Crişana şi în Transilvania, nu a existat în trecut nici o relaţie franco-română. In Decembrie 1918 şi iarna 1919, zeci de mii de români ardeleni, bănăţeni, crişeni, au văzut, în mijlocul lor, pe generalul Berthelot, solul Franţei, ajutându-i în contra ungurilor şi a nelegiuirilor acestora şi autorizând, chiar contra învoirii conferinţei de la Paris, autorităţile şi trupele române să ocupe teritoriile româneşti rămase încă vremelnic sub urgia ungurească. Pe bazele astfel create, el a desvoltat de atunci încoace în Ardeal, Banat şi Crişana, o recunoscătoare legătură sufletească faţă de franţa. Am spus că generalul Berthelot semăna din multe puncte de vedere cu mareşalul Joffre, unul din acestea era oroarea de publicitate. Mulţi au căutat, când într-un chip, când întreitul, să-l atragă în diferitele polemici asupra unor fapte şi persoane din timpul războiului. Totdeauna a refuzat zicând că nu este bine ca acei cari au luptat cot la cot să se sfâşie după isbândă. Aceasta nu l-a împiedicat ca, după jurnalul ce a ţinut în tot timpul războiului, să scrie memoriile sale,din cari terminase primele trei volume: La Marele Cartier General francez (August—Noembrie 1914), pe front (Noembrie 1914—Septembrie 1916), prima misiune în România (Octombrie 1916—Martie 1918). Aceste volume urmau să fie completate cu încă unul; ele nu vor vedea însă lumina decât peste mulţi ani, tot spre a nu aduce învrăjbire. Asupra sentimentelor lui Berthelot faţă de noi ar fi multe de spus. Ele se pot vedea bine din cuprinsul testamentului său, pe care-l public mai jos, şi din cunoaşterea faptului că ultima sa acţiune a fost de a obţine, bolnav fiind, înscrierea pe tabloul de onoare a foştilor elevi ai liceului Louis le Grand, din ■ Paris, morţi pe câmpul de onoare, a sergentului voluntar Gheorghe Donici, mort in vârstă de 68 ani în şarja de la Robăneşti,a fost şi el pe vremuri elev al acelui liceu, de generalul R. ROSETTI jiului akiiem zavarai Cehoslovacii sărbătoresc jubileul alegerii abatelui Zavoral, ca conducător al măreţei abaţii din Strahov. Orator însufleţit şi de nobilă rasă, prelat cu o vastă cultură, cunoscător al stărilor de spirit din Europa nouă, abatele Zavoral a desfăşurat o fericită activitate cu scopul apropierii cât mai strânse dintre Cehoslovacia şi România. Mare şi sincer amic al României, abatele Zavoral şi-a însuşit limba noastră şi în toate împrejurările a manifestat dragostea sa faţă de poporul românesc. Cu prilejul călătoriilor sale în ţara noastră, distinsul filo-român a putut constata cât de binefăcătoare a fost influenţa sa pentru strângerea relaţiilor politice şi culturale între cele două naţiuni amice şi aliate. M. S. Regina Maria, ori la ora 3.30 d. a. la expoziţia Verona din palatul ziarului „Universul” Testamentul generalului Berthelot — „Acesta ’ml este testamentul“ — „Eu subisedictul, Henri Mathias Berthelot, general de divizie, membru al Consiliului superior de război, guvernator militar al Strasburgului, Mare Cruce a Legiunei de onoare, (decorat cu) medalia militară, Crucea de război, cavaler cl. I al ordinului Mihai Viteazul, actualmente domiciliat în Strasburg, Rue Brulée No. 13, bucurându-mă de întreaga mea libertate de spirit. Voind, pe de o parte a mulţumi naţiei româneşti de toate mărturiile de recunoştinţă şi de dragoste ce mi-au fost arătate cu prisosinţă, şi, de altă parte, să întreţin bunele relaţii şi legăturile intelectuale intre România şi Franţa, declar că dispun precum urmează, cu începere din ziua încetării mele din viaţă, de toată partea din averea mea aflată în România, atât in bunuri mobiliare cât şi imobiliare: 1. Las Academiei Române din Bucureşti, calea Victoriei No. 125, domeniul ce mi-a fost dat în deplină proprietate de Statul Român, prin legea specială din 28 Octombrie 1922, printr'un act de donaţiune cu data de 31 Martie 1923, înregistrat la Tribunalul Ilfov (Secţiunea Notariatului proces-verbal No. 16582 din 7 Iulie 1923) şi care se află în comuna General Berthelot (în vechime Farcadin) judeţul Hunedoarei. Acest legat cuprinde toate drepturile asupra solului şi subsolului, precum şi clădirile, plantaţiile, ameliorările de toate solurile şi tot avutul mobiliar aflându-se pe sau in proprietate în clipa decesului meu. Las de asemenea Academiei Române toate sumele în numerar depuse în numele meu, în clipa decesului meu, la Banca Marmorosch, Blank şi Co„ sau în sucursalele sale din România — cu excepţia acţiunilor, obligaţiunilor sau oricăror alte valori în titluri ale Statului Român sau de societăţi române, cari vor fi la dispoziţia executorului meu testamentar, desemnat la paragraful VI al prezentului testament, după instrucţiunile particulare ce-i am dat, pentru acoperirea cheltuelilor de administraţie şi de regie eventuală a fermei, ca şi ori şi ce neprevăzut,pentru a remunera serviciile făcute, etc., etc., ca urmare nu vor fi cuprinse în legul Academiei Române. Academia Română va avea dreptul să se folosească de toate interesele şi fructul averei ce-i las, din ziua decesului meu şi va deveni, din faptul decesului meu, întreagă şi exclusivă proprietară a averei sus arătate, fără nici o restricţiune sau rezervă alta ca acele din clauzele ce urmează. 11. Academia Română este îndatorată a întrebuinţa veniturile averei ce-i las pentru darea anuală de burse ţinând seamă bine înţeles de statutele şi regulamentele sale. Aceste burse se vor da fie pentru studii sau cercetări într-o universitate franceză, fie pentru cheltueli de întreţinere pentru completarea de studii intr'o mare şcoală franceză, civilă sau militară. Alegerea beneficiarilor se va face fie printre tinerii ofiţeri, sau candidaţi de ofiţeri ai armatei active, fie printre fiii, sau fiicele ofiţerilor în activitate de serviciu, sau în retragere, fie printre fiii, sau fiicele ai căror ascendenţi au murit pentru realizarea uniunei naţionale române. Se vor prefera tinerii, sau tinerele a căror studii anterioare ar arăta că au aptitudini reale şi a căror familii, nu ar avea decât mijloace restrânse saui neîndestulătoare. Specialităţile pentru cari se vor acorda bursele, durata pentru cari se dau și cuantuimul lor, Universitatea sau școala la care bursierii vor trebui să ia-Continuare în pag. 3-a Incăerarea din calea Griviţei ■ exo. Muncitori sindicalişti şi poliţişti s’au ciocnit.— Focuri de revolver.— Răniţi şi arestaţi — Sindicatul profesional al lucrătorilor c. f. r., afiliat Uniunei generale a c. f. r. şi confederaţiei internaţionale a muncii, convocase pentru joi seara, la ora 5, o întrunire de protestare în contra curbei de reducere a salariilor. La 4, ora obicinuită când lucrătorii c. f. r. părăsesc atelierele, coloanele de muncitori, cari fac parte din acest sindicat, s’au îndreptat spre sediul din calea Griviţei 261. In drum spre sala de întrunire au intrat în rândurile muncitorilor şi agenţi comunişti, care, au început să împrăştie manifeste roşii, în numele sindicatelor unitare, prin cari îndemnau pe muncitori să se înscrie în aceste organizaţii comuniste. Comuniştii ştiau de cu vreme de această întrunire şi au instigat, în cursul zilei de eri, îndemnând pe lucrătorii c. f. r. să părăsească atelierele încă de la ora 3. Lucrătorii au refuzat. Muncitorii de la atelierele Griviţa purtau cu ei pancarte cu inscripţiile : „Jos curba“ şi ,.Doi ani de ucenicie“. La un moment dat sala de întrunire era neîncăpătoare pentru cele câteva mii de lucrători ce nu venit să asiste la întrunire. Din cauza aceasta majoritatea lor rămăsese în stradă şi manifesta. INTERVENŢIA POLIŢIEI In timpul acesta funcţionarii superiori ai prefecturei poliţiei, în cap cu colonel G. Marinescu, prefectul poliţiei, se aflau la cimitirul Sf. Vineri, unde se făcea înmormântarea fostului inspector I. Tomescu. Raportându-i-se că muncitorii intenţionează să facă o manifestaţie la ministerul comunicaţiilor, de prefect, însoţit de d-nii Moţăreanu, secretar general şi inspector Frânculescu, s-au dus la faţa locului. Intre timp au sosit un detaşament de sergenţi, de oraş şi o companie de jandarmi pedeştri, cari au barat calea Griviţei, în direcţia gărei de Nord. D. prefect, a cerut muncitorilor să se împrăştie. Muncitorii nu refuzat şi au început să huiduiască. Faţă de refuzul muncitorilor, d. prefect a dat ordin sergenţilor şi jandarmilor să împrăştie mulţimea. La acest gest muncitorii au răspuns, aruncând cu bolovani şi tot ce le cădea în mâini în poliţişti. S’a produs învălmăşeală. Sergenţii au lovit cu bastoanele de cauciuc. În învălmăşeală au fost loviţi şi trecători prinşi între manifestanţi, printre cari se aflau femei şi copi.Muncitorii cari s’au refugiat prin curţi şi case, au fost urmăriţi, bătuti ş’ arestaţi. S’au spart numeroase geamuri dela prăvălii şi locuinţe. Muncitorii s-au împrăştiat în trei grupuri, fugind în trei direcţii pe străzile laterale, in continuă încăerare cu poliţiştii şi jandarmii. FOCURI DE ARMA Un grup mai compact de lucrători a fost împins spre atelierele Griviţa. Muncitorii loviţi cu bastoanele de cauciuc, au intrat prin case şi apoi au revenit înarmaţi cu scaune, cu lemne şi alte obiecte. Când învălmăşeala era în toi, s-au tras focuri de armă. Lucrătorul tâmplar de la c. f. r. Mihai Crăciun, din str. Popovăţ 33, care se afla în colţul străzei Târgoviştea Veche, a fost nimerit de un glonte în piept Rănitul a fost ridicat şi transportat la postul de ajutor din gară, de unde a fost luat de Salvare şi dus la spitalul Brâncovenesc. Starea lui este desperată. A mai fost rănit la ochiul drept croitorul şomer Iohan Schwartz, de fel din Deva. Acesta a fost internat la spitalul Filantropia. Muncitorii spun că focurile de armă au fost trase de sergenţii de oraş, întrucât ei nu erau înarmaţi, iar poliţiştii susţin că au tras muncitorii. Acest fapt se va putea constata numai în urma extragerii glontelui din pieptul lucrătorului rănit. Locatarii de pe calea Griviţei au găsit pe stradă numeroase cartuşe de revolver trase şi netrase. DUPĂ INCAERARE Incăerarea a durat peste o jumătate de oră. Numeroşi muncitori au fost arestaţi şi transportaţi cu automobilele la poliţie. Deasemenea au fost duşi la poliţie toţi muncitorii blocaţi în sala de întrunire, precum şi proprietarul imobilului în care îşi are sediul sindicatul. La faţa locului au fost şi d-nui prim-procuror Godin Ştefanescu şi jude instructor Papadopol, care au făcut ancheta. Muncitorii conduşi la poliţie, — în număr de 260 — au fost triaţi. Au fost menţinuţi arestaţi numai aceia recunoscuţi de poliţişti că au aruncat cu pietre. După potolirea dezordinilor, sergenţii şi jandarmii s-au retras, rămânând pe calea Griviţei numai câteva patrule. La ora 6, d. ministru de interne I. Mihalache şi d. g-na. Mihail Ionescu, directorul p. f. r., au fost la faţa locului, interesându-se de cele petrecute. De acolo au plecat la prefecturi poliţiei,, unde a venit şi d. ministru al pom.snicurilor, Răriucanu. D. prefect a dat lămuriri asupra celor întâmplate. In încăerare au mai fost răniţi şi contuzionaţi la faţă şi corp, foarte mulţi muncitori şi trecători. COMUNICATUL GUVERNULUI Preşedinţia consiliului de miniştri comunică: „Joi seara un număr de lucrători de la căile ferate s-au adunat în sala ,,Locomotiva“ spre a protesta împotriva reducerii salariilor. Acolo, după diiscuţiuni, conducătorii calificaţi ai lucrătorilor, i-au îndemnat să se împrăştie în linişte, dar un număr de agenţi provocatori comunişti au convins un grup de lucrători să se asocieze cu dânşii spre a merge să manifesteze în centrul oraşului. Cordoanele de sergenţi au oprit înaintarea manifestanţilor. S-au iscat altercaţiuni, agenţii provocatori au aruncat în sergenţi cu pietre, cu lemne şi au slobozit câteva focuri de revolver. Sunt câţiva răniţi. Manifestanţii au fost împrăştiaţi şi un număr dintre lucrători au fost arestaţi şi trimişi în cercetare". » Joi noaptea s’a venit că Mihai Crăciun ar fi încetat din viaţă. Interesându-ne la spitalul Brâncovenesc, ştirea nu ne-a putut fi confirmată, întrucât acolo nu este nimeni care ar putea da informaţiuni în cursul nopţii.• La ora 1 noaptea s'a terminat la poliţie triarea muncitorilor aduşi. Dintre toţi numai 28 au fost menţinutţi arestaţi, ceilalţi, au fost puşi în libertate. * Ion Creangă nn englezeşte de MARCU BEZA Afară de două-trei foi, presa românească nici n’a pomenit măcar de apariţia cărţii lui Creangă : Recollections and Cither Tales, cuprinzând „Amintirile“, „Capra cu trei iezi“, „Harap Alb“ şi „Ivan Turbincă“. Totuş un autor ca Ion Creangă, tălmăcit în englezeşte, pune în discuţie o seamă de chestii literare. Pe lângă faptul, că face parte dintr’o serie întreagă de traduceri, cari, mai presus de orice propagandă trecătoare, sunt menite a vorbi în chip statornic străinilor de viaţa şi de sufletul românimii, te întrebi oarecum nedumerit: ce impresie va fi făcut el, moldovanul sfătos, cetitorilor unei vechi culturi îndepărtate ? Caracteru-i specific ţărănesc, rădăcinile-i adânci în pământul naşterii, sunt oare în dauna sa ? Au avut dreptate criticii români să-l preţuiască aşa cum l-au preţuit, aşezându-l între clasicii noştri de frunte? Până azi mi-au ajuns la îndemână numai recenziile din Anglia. Times Literary Supplement, după ce reproduce câteva rânduri lămuritoare din prefaţa mea, scrie : „Ion Creangă are un stil autentic popular, cu sevă şi umor, asemuitor în multe privinţi cu acela al lui Gogol. Proza sa e întreţesută cu proverbe şi întorsături de vorbă ţărăneşti, şi multe crâmpee de folklor îşi găsesc drumul în povestire. Intr’adevăr cele trei bucăţi ce completează volumul nu’s decât poveşti populare înfrumuseţate, ultima — „Ivan Turbincă“, fiind o variantă a legendei franceze Jean Soldat. In totul aceasta este o carte atrăgătoare, de un caracter neobişnuit, dibaciu şi cu simpatie tradusă“. Manchester Guardian, în suplimentul său de Crăciun: „Pentru unii cetitori povestirea cu legături in tradiţie are o deosebită atracţie. Aceştia vor gusta traducerea din româneşte Recollections and Other Tales a lui Ion Creangă, căci, pe lângă naraţiunea desfătătoare a zilelor timpurii ale autorului, sunt in carte trei poveşti tradiţionale — toate pe deplin vrednice de a fi citite, afară de interesul ce-l prezintă în găsirea de asemănări cu poveştile altor naţiuni. Citind P© Creangă ne simţim bucuroşi, că nu i-a amăgit de la învăţătură observaţia tatălui său în copilărie : „Dacă ar fi să iasă toţi învăţaţi, n’am mai avea cine să ne tragă ciuboţele“. Yorkshire Post se exprimă în termenii următori: „Viguroase şi cu savoare, pline de umor şi caracter uman, aceste amintiri ale nici Creangă redau icoana strălucit, colorată a unui sat moldovan din veacul trecut. Poveştile ce urmează, au stofa din care toate poveştile populare is făcute , dar în fiecare din ele simţi personalitatea isteaţă şi vie a povestitorului“. Revista Bookman, în marele număr ilustrat de Crăciun şi sub semnătura d-nei C. A. Dawson- Scott, fondatoarea lui P. E. N. Club, scrie : „Păcat că „Amintirile“ lui Creangă nu s’au publicat într’un volumaş aparte, căci sunt urmate de câteva încântă- toare poveşti ce-ar fi constituit un dar de sărbători pentru copil. Aşa cum sunt împreună, le-ar putea lipsi popularitatea pe care o merită. Totuş e frumos că suntem în stare a citi în englezeşte opera acestui distins român“. Everyman, revista săptămânală, spune: „Amintirile sunt povestireaatingătoare a copilăriei într'un sat moldovan. Autorul are un element de ceva apropiat geniului“. Apoi Northern Echo din Dar lington : „D-na Lucy Byng a tradus pe Ion Creangă din simpla dragoste de a-l traduce. Cu un simţimânt de recunoştinţă o salutăm şi-i aprobăm gustul. Ion Creangă schiţează viaţa ţărănească moldovană cu o pană ce te mişcă sub puterea geniului“. Cum vedeţi Creangă, ca şi ceilalţi scriitori, pe cari i-am dat până acum în englezeşte, Caragiale, Slavici, Zamfirescu, Ion Popovici-Bănăţeanu — să nu amintesc decât pe morţi, pus sub judecata, sub cercetarea scrutătoare a criticei străine, nu iese întru nimic scăzut; dimpotrivă dovedeşte însuşiri trainice, ridicând printr'însul şi scrisul românesc la un nivel de cinste european. XXX PLEACĂ ŞOIMII Mareşalul Foch, Clemenceau, mareşalul Joffre şi generalul Berthelot. Unul după altul au plecat în luimea eternităţii, oamenii cari au creat o epocă şi cari, toţi lasă după ei, urme din bronz şi din marmură. Astfel au plecat şi dintre noi aproape toţi cei cari au stat în fruntea neamului românesc spre a-i mâna la reînviere: Niculae Filipescu, cel dintâi, apoi Take Ionescu, Ionel Brătianu. Din puhoiul generaţiilor se desprinde totdeauna un număr de oameni, — aceştia sunt aleşii, cari crescând mai înalţi decât toţi ceilalţi, cât trăesc văd totdeauna deasupra tuturor, iar după ce au murit sunt văzuţi neîncetat de toată posteritatea. Dintre aceştia a fost generalul Berthelot, mai ales pentru sufletul naţiei româneşti care îi va purta veşnică recunoştinţă. In zilele marilor noastre restrişti, când pe o singură carte capricioasă se juca, nu numai idealul nostru de neam, dar însăşi fiinţa Micei Românii de odinioară, Franţa ne-a trimis un destoinic ostaş care ne-a fost atunci şi mare povăţuitor şi mare prieten. Istoria va spune, mai târziu, când vor apune toate patimile omeneşti, cari au fost rolul şi opera generalului Berthelot, şeful misiunii militare franceze. Printre soldaţii noştri, el a ajuns repede popular. Glumeţ, cum e ţăranul nostru, îi agăţă repede de nume o poreclă. Fiindcă generalul era voinic şi pântecos, Berthelot ajunse pentru toţi : don ghinărar Buru Ion. Cu sfaturile lui înţelepte, trase din marea învăţătură şi a ştiinţei şi a experienţei războiului, el a înlesnit vitezelor regimente româneşti, să scape ţara de cotropire şi la Mărăşti şi la Mărăşeşti . In acele zile, care îngheţase inimile în piepturi, când toţi urmăreau mişcările trupelor româneşti duse în foc de către generalii Cristescu, Eremia Grigorescu, Averescu şi atâţia alţii, în spate era misiunea militară franceză, şi în fruntea misiunii fostul şef de stat major al marelui biruitor de la Marna. Pe pământul românesc, bronzul va vorbi veşnic de acum înainte, generaţiilor ce vor veni, istoria acestor zile şi fapta acestui ostaş! Gratitudinea noastră merge şi mai departe. Ea sboară şi către frumoasa nafie căreia i-am fost şi-i vom fi totdeauna prieteni. Ea răspunde şoaptelor cobitoare, care luptă zadarnic să rupă legăturile eterne care unesc sufletele ce se iubesc. Când îngenunchiăm pentru rugăciune în faţa Vulturului care a murit, ne gândim nu numai la el, dar şi la Franţa. Dorim sa nu fim duşmanii nici unui popor. Avem drept ideal frăţia universală şi o vreme în care puştile şi tunurile să nu mai aibă alt depozit decât muzeele. Insă nu putem uita — şi nu trebue să uităm ! — şi de aceea nu vom uita niciodată, că trăeşte undeva o naţie franceză ! Deasupra mormintelor s'au făcut totdeauna jurămintele cele mai trainice. CONSTANTIN BACALBAŞA Moartea căpitanului aviator Lundborg Stockholm, 29 (Ullstein). — Căpitanul Lundborg, victima recentului accident de avion, a încetat din viaţă, a stabilit că principala cauză a acestui accident a fost defectuozitatea aparatului, fapt constatat de însuş nefericitul amator, înainte de a-și lua sborul. -------r.*n------- . Mare incendiu la Tokio Tokio, 29 (Rador). __ Azi dimineață s‘a produs un incendiu într'un cartier din periferia orașului. Focul s‘a întins cu repeziciune și a nimicit 120 case. Victime nu sunt. 2 0X0------ Pentru limitarea armamentelor Londra, 29 (Rador). — In şedinţa de azi a Camerei Lorzilor, lordul Dickinson, în discursul ce a ţinut, şi-a exprimat părerea că toţi semnatarii tratatului de pace, deci şi Statele Unite, sunt moralmente angajaţi prin obligaţiunile luate, in ce priveşte dezarmarea. Dacă ceilalaţi nu urmează exemplul Germaniei, dezarmând, d-sa crede că naţiunea germană poate să revendice dreptul de a se reînarma. Iicontele Cecil, luând cuvântul, a fost de părere deasemeni, că există o obligaţie morală pentru semnatarii tratatelor de a colabora la limitarea generală a armamentelor. ------------0»13------------ |