Universul, august 1931 (Anul 49, nr. 203-233)
1931-08-01 / nr. 203
Pagini EXEMPLARUL In Ţară: 5 Lei In Străinătate: 6 Lei In Austria: S. C.30 10 Pagini DIN VERSUL CELE DIN URMĂ STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu No. 23-25 Nr. 203 Sâmbătă 1 August 1931 -tv ADMINISTRAŢIA 313/71 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 REDACŢIA: CORESP CU PROVINCIA 302/98—335/3? P FONDATOR: UJEGI CAZZAVILLAN CTXEFON, DIRECŢIA 313/72-364/64 DIRECTOR STELIAN POPESCU Creditul politic Nu toţi factorii în joc sunt dispuşi a recunoaşte că dificultăţile de care se lovesc azi, pe rând, toate sforţările marilor puteri de a limpezi situaţia internaţională, au cel punct de plecare neîncrederea şi incertitudinea, care planează în jurul stărilor politice europene. Popoarele nu s’au străduit îndeajuns să suprime în relaţiile dintre ele orice pricină de enervare şi de surpriză ; pasiunile isvorîte din sfâşierile războiului continuă să alimenteze gânduri de revanşe la cei învinşi, cari nu s’au ferit să imprime asemenea impulsiuni chiar politicei lor de stat, mai ales când au fost încurajaţi la aceasta chiar de politiciani statelor aliate. Pe de altă parte, unii din învingători, sunt îndreptăţiţi să privească cu neîncredere starea de spirit şi pregătirile ascunse sau făţişe ale învinşilor de eri şi să-şi ia toate măsurile de siguranţă. Franţa a rămas continuu în această atitudine de neîncredere şi de veghe faţă de foştii săi inamici. Dar tot ea a fost cea dintâi care a recunoscut că această stare de încordare nu mai poate dura, fără ca să nu se paralizeze orice putinţă a popoarelor europene de a-şi tăia o eşire liberatoare din greul impas al zilei de azi. Şi pentru că pricina dificultăţilor de azi nu este decât produsul crizei de încredere, care, la rându-i, este provocată de incertitudinea morală şi politică în care se menţin statele între ele şi în deosebi Germania, cu pregătirile şi necunoscutele ei, ce poate fi mai logic şi mai necesar, pentru redobândirea încrederii internaţionale decât înlăturarea acestor cauze politice legate de interese particulariste, de egoisme şi imperialisme naţionale ? De la asemenea considerente a plecat Franţa, când pentru a restabili creditul internaţional şi a face posibilă ajutorarea Germaniei, în clipe de ananghie, a pus pe tapet, chestia garanţiilor politice. Este singura cale de a netezi în viitor drumul spre înţelegerea şi colaborarea între statele ce au nevoe de credit şi statele ce dispun de mijloace de credit şi, în acelaş timp, singurul mijloc de a reinstaura liniştea şi siguranţa în târgul internaţional. După Franţa — şi prin ea — acest lucru se pare că a fost înţeles şi de Anglia, care vede cum îi fuge aurul peste graniţă, de America, în luptă cu şomajul, cu deficitul bugetar şi cu diminuarea exportului şi chiar de Germania, pusă sub moratoriu. Toată lumea azi, urmând orientările Franţei, caută remedierea crizei monetare, financiare şi economice de azi, în ordinea sincerităţii, încrederii şi siguranţei politice. De aceea, dela masa verde a negocierilor s-au evaporat bancherii, locul lor fiind reluat de oamenii politici. Pe drumul acesta au fost puse ultimele întruniri dela Paris, Londra şi Berlin, unde principala preocupare nu mai este problema financiară, ci acel modus vivendi politic, în care se încadrează toate soluţiile crizei. Guvernul României să nu uite, că ţara noastră nu se poate sustrage de la acest curs imperativ al evenimentelor şi că, prin urmare, păstrarea şi cultivarea cu sinceritate a legăturilor ei de alianţă, este singura politică ce-i poate ţine neatins creditul in lumea internaţională. A!! transport de aur Paris, 29 (Ullstein). — „Journal“ arată că la aerodromul Le Bourget a sosit cu avionul un nou transport de aur din Anglia, în valoare de 33 milioane franci. Ceremonie impresionantă la Paris Generalul Gouroud decorează, în curtea palatului invalizilor din Paris, pe căpitanul belgian Bonffion, mare mutilat din război, venit la Paris zilele trecute, împreună cu alţi mari mutilaţi belgieni, ca să viziteze expoziţia colonială. Nici o ştire... Londra, 29 (Rador). — Până acum nu a sosit nici o ştire privitoare le cele două avioane, care urmau să treacă Atlanticul. Unul dintre ele intenţiona să aterizeze la Stambul sau Ankara iar aviatorii celui de al doilea urmăriau să bată recordul aviatorilor Post şi Gattu, care au făcut de curând înconjurul lumii. Berlin, 29 (Rador). — Lufthansa germană a cerut tuturor aerodromurilor din Germania să veghieze cu grijă, dacă nu se semnalează vre-unul din cele două avioane americane, care se află în curs de traversare a Atlanticului. Până acum nu s’a primit nici o ştire cu privire la aceste avioane. In mod normal aparatele ar fi trebuit să ajungă Marţi de dimineaţă deasupra continentului european. Deoarece avioanele nu sunt prevăzute cu telegrafie fără fir se speră că vor fi nevoite să aterizeze fără a putea da imediat de ştire. Podul de peste Prut, la Oancea, care leagă Basarabia de vechiul regat și care a fost inaugurat Luni (•■ te rezervi elfte De câteva zile, ministrul Franţei, d. Puaux, este obiectul unei atenţiuni ciudate din partea câtorvaziare. Se anunţă că d. Puaux va pleca din România, sau va fi rechemat; că i se va da o altă legaţiune sau o inaltă demnitate in colonii; că va persevera în diplomaţie sau se va retrage spre a face politica d-lui Tardieu, şi alte variaţiuni pe această temă. Faptul este desigur regretabil şi nu se poate datori decât unei confuziuni asupra situaţiunii şi asupra omului. Bunul simţ ar dicta să fie cruţată de un atare exces de bunăvoinţă neuzitată o personalitate care, pe lângă că este o figură remarcabilă In diplomaţie, s-a pus adesea valoroasele-i însuşiri in serviciul unor cauze importante pentm ţara unde este acreditat şi căreia i-a arătat in tot timpul o dragoste deosebită — în fapt, nu in cuvinte. Ca.ministru al unei ţări streine şi mai ales al celei mai importante dintre Aliat.e, reprezentantul Franţei nu trebue să formeze obiectul unor comentarii lipsite de fundament precis şi al unor prevederi cari s’ar putea întâmpla să nu se realizeze şi să apară la subiectivităţi tendenţioase şi reprobabile. In relaţiunile dintre state s'a observat in totdeauna o anumită rezervă şi discreţiune, evitându-se persoanele reprezentanţilor străini în polemicele şi sforile politicei interne. Să se schiţeze oare vn început de regres în această privinţă? Mentalităţile noui s’ar cădea să se censureze mai strict atunci când se dedau la derogări, dela uzuri justificate şi prin experienţa, şi prin distincţiunea, şi prin foloasele lor. Sunt atâtea fronturi pe care se pot complace tendinţele de confuziuni. De ce s’ar creia altele noui, şi mai urile decât celelalte, în domenii unde intrarea le este interzisă şi unde injoncţiunile neîndreptăţite ar putea să pară ingratitudini inexplicabile ? Scăderi nejustificate in cursul grâului francez Paris, 29 (Rador). — In urma unei scăderi nejustificate a cursului grâului francez, ministrul agriculturii a depus, în mâinile ministrului de justiţie, o plângere împotriva detentorilor de grâu şi făină de provenienţă străina. Deţinătorii stocurilor de grâu şi făină provenite din import sunt învinuiţi că au violat legile şi decretele franceze privitoare la şi reglementarea întrebuinţării grâului importat. S’a răsturnat o căruţă O FEMEIE OMORITA ŞI TREI RANIŢE Olteniţa, 29 Mai multe femei din Olteniţa se întorceau dela muncă, într'o căruţă cu un cal. Pe şos. Ulmeni, In dreptul viei d-lui Mircea Frigetor, fiind o vele prea mare, calul s'a speriat, răsturnând căruţa. Femeile au fost prinse dedesubt. Elena Torope, Zoe Torope şi Elena Georgescu au fost rănite mai uşor. Femeia Niculina Oprea Itepezeanu, din str. C. A. Rosetti 105, fiind rănită mai grav, a fost dusă la spital. Acolo, după o scurtă agonie, nefericita a murit. Primul procuror a încuviinţat înmormântarea. CONTELE DEJEAN noul ambasador al Franţei la Moscova FILAE De la lume adunate... Segălică zace die câteva luni şi îşi dă seama că nu mai are mult de trăit. Ca să nu lase încurcături, vrea să facă testament, şi avocatul care l-a apărat în diferite falimente îi aduce judecătorul acasă. Bolnavul, cu obrazul scoaicii şi cu ochii împăimjeniţi, îşi spune dorinţele şi grefierul le prinde pe hârtie. — Las casa din Campoduceluii la fata mea Reghina. — De ce nu la Sură, fiindcă e mai mare? intervine madam Segălică, de lângă masa plină de doctorii. El se ivită la dânsa, şi continuă: — Las prăvălia din Bărăţie, şi cu tot ce este înnăuntru fiului meu Marcu. — Mami este deja un vagabond ! Mai mult merită Isildor. Segălică întoarce iar privirea spre dânsa, suspină și face semn cu degetele osoase grefierului să scrie înnainte : — Las la nepoata mea Rozica locul din Dudești. Madam Segălică se apropie de pat : — Nu vreau să-ți lași nimic. Este așa o intrigantă ! Bolnavul face o sforțare, se rădică cu perna lipită de spate și o apostrofează răgușit: — I’ascultă!... Din noi doi, care moare Eu — sau tu ?... Don Jose Din binefacerile telefonului concesionat _________ | Ziarele suportă, cele dintâi roadele superiorităţii sistemului american introdus la telefoanele româneşti pe poarta politicii concesiunilor. Dacă înainte iţi trebuiau numai răbdare şi tutun până să capeţi o comunicaţie banală în raza oraşului, de la americanizare încoace rişti să devii clientul spi- talului central în cazul când ai veleităţi de urgenţă în obţinerea aceleeaşi convorbiri. Mai ales în orele când se fac schimbările de telefoniste, le-a văzut Dumnezeu ! In faţa telefonului româno-american poţi să-ţi laşi orice speranţă, ca şi Dante la intrarea in Infern. Dar nu e vorba numai de condiţiunile detestabile de funcţionare, ci şi de modul de exploatare a clientelei, mai ales a marilor abonaţi, cum sunt ziarele , spunem din păţania noastră proprie. Avem înainte borderourile diferitelor regionale telefonice din provincie şi borderourile centralei Bucureşti, din care se constată fie că am fost debitaţi pentru convorbiri neefectuate ori pentru o durată de timp mai mare decât cea efectiv utilizată, fie că ni, s'a cerut de câe două ori plata pentru aceeaşi convorbire: odată, la postul de chemare şi a doua oară la postul chemat. Aceste încărcări — ca să zicem aşa — la socoteală, operăndu-se zilnic, la zecile şi sutele de convorbiri pe care le are ziarul nostru cu Centrele din ţară şi cu străinătatea, se cifrează la capul lunei la diferenţe apreciabile, datorită cărora totalul pe care-l plătim azi pentru convorbirile telefonice este aproape de trei ori mai mare decât înainte de instaurarea regimului american. Nu mai pomenim că chiar şi tarifele au fost simţitor sporite, ceea ce nu cadrează de fel cu situaţia generală de azi a ţării, dominată de scăderea continuu a preţurilor şi a salariilor. Am prefera să vedem technica americană aplicată mai mult perfecţionării serviciului de comunicaţii telefonice decât sporirii încasărilor, prin extorcarea publicului. Am prefera, de asemeni, să vedem pe ministrul comunicaţiilor urmărind mai de aproape condiţiunile in care concesionarii înţeleg să-şi ţie angajamentele contractuale şi făcând uz de toate mijloacele legale pentru apărarea, intereselor publicului şi, în aceeaş măsură, ale statului. Lumea a început să regrete regimul telefonului românesc, ceea ce nu creiază o situaţie mnrca trandafirie ambasadorilor technicei americane pe malurile Dâmboviţei! K.i. Europa de azi de NICOLAE BASILESCU Decanul Facultăţii de Drept din Bucureşti Un linţoliu de moarte pare că s’a abătut peste bătrâna noastră Europa. In mai toate ţările continentului nostru sunt sute de mii şi milioane de şomeuri, — de oameni fără de lucru. Toţi aceştia trăesc din munca — din salariul celor ce muncesc : pe de o parte, ei diminuează valoarea produsului muncei acestora, — iar pe de altă parte, ei privează societatea de produsul muncei lor. Un exemplu : Anglia plătește de la Răsboi încoa, în fiecare an tri Dde (o pomană) somenilor săi, variând între 100-200 milioane de Lire sterline ,adică între 80—160 miliarde Lei __ Aceşti bani Statul englez îi plăteşte din tezaurul public, — adică din impozite, ridicate deasupra populaţinnei întregului său imperiu : ele diminuează, aşadar, partea de venit a fiecărui cetăţean. Dar această formidabilă armată de muncitori — de un milion — până la două milioane, câte valori, — câte bogăţii nu ar produce ea cu braţele ei, — cu maşinile cari ruginesc în fabrici, — cu cărbunii, cari dorm în mine, cu atâtea corăbii care lâncezesc în porturi etc., etc. ? Este incalculabilă paguba pe care Statul şi poporul englez o îndură după urma şomajului, ce bântite constant dela Răsboi încoa, — şi din care ei par că nu pot eşti. Şi acest fenomen este exact aceleaşi în toate ţările unde sunt muncitori fără lucru, — în special în Germania. Aci situaţiunea se agraveiază din cauza legilor care guvernă salariul : salariul muncitorilor variază după sarcinile lui familiare : un muncitor însurat are un salariu mai mare decât un celibatar, — un muncitor cu copii are un salariu superior celui ce nu are copii, — acela care are patru copii, mai mare decât cel ce nu are decât unul sau doui. Din această cauză, când patronul este silit să concedieze o parte din lucrătorii săi, — el concediază pe cei cu salariile cele mai mari, — deci pe cei căsătoriţi şi având cei mai mulţi copii , el aruncă, aşadar, pe drumuri tocmai pe acei ce au mai multe greutăţi. • Din cauza şomajului decurge o subconsumaţiiune, — nici şomeurii, — nici acei ce muncesc —nuconsumă normal, adică nu satisfac trebuinţele tot raţionale, — toţi subconsumă : alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, — locuinţe,— până şi educaţiunea şi cultura lor stau sub nivelul normal. ’ Din această subconsumaţiune de wge, la rândul ei, o sub produc, me, neavând cui sâ vin» dem j. -odusele noastre — agricole şi in ’ustriale. — vom produce mai puţin şi producând mai puţin, caş,' Am mai puţin, — plătim sala» mai puţine şi mai mici, — comn. bem o parte din lucrători — m, im numărul celor fără de lucr\ _ deci diminuăm posibilităţile de a menţine acelaşi standard life. — ca mai înainte, nu nun. al clasei muncitoreşti, — dar , întregei societăţi, — de ori ce i\ g şi de ori ce clasă. — căci înt toate clasele sociale, este o iniei,venei criţă is o interpenetraţiune ustanită şi absolută. Ori producând mai puţin, ■ câştigând mai puţin, consumăm mai puţin, — şi consumând mai puţin vom produce şi mai puţin. Şi astfel ,din degrendoladă în degrendoladă, bătrâna noastră Europa se îndreaptă către desnodământul fatal, — către cataclismul final, — către moartea ei. Dar efectul cel mai desastruos al acestei crize de subconsumaţiune — stă în depresiunea morală care s’a abătut asupra senilului nostru continent. Nimeni nu mai are curajul de a întreprinde ceva, — mai ales ceva nou, — ori de a reacţiona în contra unei stări de lucruri, atât de primejdioase, toţi ne mulţumim să scriem articole peste articole, — sau chiar cărţi întregi, — ori să facem discursuri frumoase, — să recoltăm aplauzele unor oameni ce gândesc la această problemă atunci numai când sunt forţaţi să o audă, — nimeni însă nu are curagiul de a o ataca în faţă — şi de a o Continuare in pag. 2-a RICĂ VENTURIANO - Din „Noaptea furtunoasă” de Caragiale — analiză de MIHAIL DRAGOMIRESCU Caragiale nu iubeşte tineretul. Nu se iubeşte nici chiar pe sine însuşi, tânăr. Astfel îşi bate joc amarnic de el însuşi, când, ce băiet de şaptesprezece ani, a dus steagul Republicei din Ploeşti întemeiată la 1870 de Caudiano Popescu. Nu se putea să nu batjocorească şi mai grozav pe alţii. Şi astfel batjocoreşte pe „Rică IVenturiano“ din „Noaptea furtunoasă“, aşa de mult încât îşiteică bunătate de capodoperă prin caricatura farsei. Rică e ,,student în drept“ şi redactor la „Vocea patriotului naţionale". Jupân Dumitrache, viitorul cumnat, îl încondeiază cum nu se poate miai bine. „Papugiu“, scârja, scârja pe hârtie, „mănâncă ne datorie“. ..bea rve veresie’’, cherlâcuri“ şi „seara se găteşte frumos şi umblă după nevestele oamenilor”, un „bagabont", un „prăpădit de amploiat“, „n’ere chioară ’n pungă“, „coate goale“, „moftangiu”, „maţe fripte“. Jupân Dumitrache, personagiul principal, este întruparea încrederii în altul până la extrem. Pe toţi îi bănueşte că vor să-i necinstească „onoarea lui de familist“ numai pe cel ce i-o necinsteşte, nu. Ba când noaptea se duce să facă vontul prin dealul Spirei pe el îl pune gardian al onoarei lui. Cel mai bănuit că este cel mai nevinovat — este Rică, amorezul Ziţei, sora nevestisei. Pentru ce ? Pentru că pe el l-a văzut, luându-se după dânşii trofeze în poarta „Iunionului”: ,,ce pofteşti, mă musiu“ şi să-l umfle, pe el l-a zărit, urmărindu-l până la „Stabulament” şi pe el îl aştepta împreună cu Chiriac, calfa din prăvălie, să-i iasă, el înainte pe strada „Mereu Adeliu”, şi Chiriac pe strada Catilina, şi să-i tragă ca la mahala. Pe el l-a văzut „din uliţă pe fereastră“ în pesa lui, unde Rică crezând că intră la Ziţa, intrase la Veta. Pe el l-a văzut el cu ochi. lui „cu ochilarii pe nas, eu giubenu-n cap“. Şi tot la el se repede, împreună cu Chiriac, ca să-l smintească în bătae, dacă Ziţa nu i-ar striga „Neică Dumitrache, nu-mi asasina viitorul“Drama comică se petrece între Rică şi Chiriac. Rică, bănuitul pe nedrept şi Chiriac, omul de încredere, adevăratul vinovat. Chiriac este ţinut de Caragiale în raza unei fine ironii — unică în felul ei — Rică însă este o caricatură, de care râzi fiziceşte, dar în care, sufleteşte, nu crezi. Rică, crezând că intră la Ziţa, până la spatele scaunului ei, cade în genuchi şi începe cu putere: Angel radios! Veta se sperie, scoate un ţipăt şi fuge în partea cealaltă a odăii, „făcându-şi cruce şi scuipându-şi în sân“. Totuş Rică nu bagă nimic de seamă şi continuă imperturbabil: Angel radios, precum am avut onoarea a vă comunica în precedenta mea epistolă de când te-am văzut întâia diată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii; da, sunt nebun. Veta când îl aude că e nebun, îl şi crede, şi începe să strige: „Săriţi, Chiriac, Spiridoane /*’ Nedându-şi seama nici acum că Veta nu e Ziţa, Rică vorbeşte mai departe, târându-se pe genuchi şi făcând versuri stupide: da fruntea mea îmi arde, tâmple, le mi se bat, sufer peste poate, par’că sunt turbat ! Veta îşi vine în fire şi-l întreabă cine este? Rică îi fae drumul şi-i dă cu declamarea mai departe : Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi nefericit, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire. Veta-l crede pungaş şi’ncepe iar sa strige. Rică nici chiar acum nu bagă de seamă că Veta nu e Zita. Îşi ridică mâinile rugătoare și-i dă înainte: Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă, aibi pietate! M’ai întrebat să-ți spun cine surd. i-am spus. Mă întrebi să-ți spun ce caut. Ingrato! nu mi-ai scris chiar tu însuți în original? Veta se miră: „Eu?“ și Rică la alt ton, potrivit cu împrejurarea Nu mi-ai scris să intru fără grijă după zece ceasuri la numărul 9, strada Catilina, când oiu vedea la fereastră că se micșorează lampa? Iată-mă! Dar nici în acest ton, Caragiale nu uită că trebue să-l caricaturizeze și-l pune să vorbească mai departe în modul următor: M-am transportat în localitate, pentru ca să-ţi repet că te iubesc precum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea. Şi totuşi nici la protestările indignate ale Vetei, Rică nu-şi recunoaşte greşala. El crede mereu că Veta e Ziţa şi ’ncepe să-i deşire povestea cum i-a urmărit de la „Iunion“ până în strada Catalina care n’are „lampe gazoase" şi cum s’a informat de situaţia ei de la Spiridon „băiatul dela cherestegeria lui cumnatu-tău”. Şi caricatura reîncepe. Am aflat că acum eşti liberă, mi-am scris prima mea epistolă într’un moment de inspiraţiune, ai primit-o, mi-ai răspuns să nu orice s‘ar zice şi orice s’ar face, eu voiu susţinea ,sus şi tare, că tu eşti aurora, care deschide bolta înstelată, intri o adoraţie poetică, plină de... Veta în sfârşit înţelege, îl întreabă in ironie dacă o cunoaşte, şi măreşte focul lampei: Zău! ia uită-te bine! Rică nici după ce se deşteaptă nu-şi părăseşte atitudinea caricaturală. Se întrerupe deodată şi isbucneşte: Madam, să am pardon, scuzaţi. Cucoană, considerând că... adică, vreau să zic, respectul... pardon... sub pretext că şi pe motivul...scuzaţi... pardon... Veta îl previne despre ce se poate întâmpla. Bărbatu-său şi Chiriac când l-o prinde îl şi „umflă”! Caricatura continuă cu recomtamdarea tam-nesam a lui Rică, o damă venerabilă, profit de ocaziune, spre a vă ruga (cu multă volubilitate) să primiţi asigurarea înaltei stime şi profundului respect, cu care am onoarea a fi al domniei voastre prea supus şi prea plecat, Rică Venturiano, arhivar la judecătoria de pace, circumscripţia de galben, poet liric, colaboratore la Ziarul „Vocea Patriotului Naţionale“ publicist şi studiate în drept... Culmea caricaturii este când Rică urmărit de Chiriac şi Jupân Dumitrache se întoarce pe fereastră prăpădit: Am scăpat pînă acum, Sfinte Andrei, scapă-mă şi de acu încolo , sunt încă june! Geniu bun, al venitorului Romîniei, protege-mă şi eu sunt roman. O ce noapte furtunoasă! Oribilă tragediel Nici cimul îi ese înainte lup în Dumitrache cu sabia scoasă, nici