Universul, august 1931 (Anul 49, nr. 203-233)

1931-08-01 / nr. 203

Pagini EXEMPLARUL In Ţară: 5 Lei In Străinătate: 6 Lei In Austria: S. C.30 10 Pagini DIN VERSUL CELE DIN URMĂ STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE ŞI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Bucureşti, Str. Brezoianu No. 23-25 Nr. 203 Sâmbătă 1 August 1931 -tv ADMINISTRAŢIA 313/71 SECRETARIATUL DE REDACŢIE 356/43 REDACŢIA: CORESP CU PROVINCIA 302/98—335/3? P FONDATOR: UJEGI CAZZAVILLAN CTX­EFON, DIRECŢIA 313/72-364/64 DIRECTOR STELIAN POPESCU Creditul politic Nu toţi factorii în joc sunt dispuşi a recunoaşte că dificultăţile de care se lovesc azi, pe rând, toate sforţările marilor puteri de a limpezi situaţia interna­ţională, au cel punct de ple­care neîncrederea şi incer­titudinea, care planează în jurul stărilor politice eu­ropene. Popoarele nu s’au stră­duit îndeajuns să suprime în relaţiile dintre ele orice pricină de enervare şi de surpriză ; pasiunile isvorîte din sfâşierile războiului continuă să alimenteze gân­duri de revanşe la cei în­vinşi, cari nu s’au ferit să imprime asemenea impul­­­siuni chiar politicei lor de stat, mai ales când au fost încurajaţi la aceasta chiar de politiciani statelor a­­liate. Pe de altă parte, unii din învingători, sunt îndreptă­ţiţi să privească cu neîncre­dere starea de spirit şi pre­gătirile ascunse sau făţişe ale învinşilor de eri şi să-şi ia toate măsurile de sigu­ranţă. Franţa a rămas continuu în această atitudine de ne­încredere şi de veghe faţă de foştii săi inamici. Dar tot ea a fost cea din­tâi care a recunoscut că a­­ceastă stare de încordare nu mai poate dura, fără ca să nu se paralizeze orice putinţă a popoarelor euro­pene de a-şi tăia o eşire li­beratoare din greul impas al zilei de azi. Şi pentru că pricina difi­cultăţilor de azi nu este de­cât produsul crizei de în­credere, care, la rându-i, este provocată de incertitu­dinea morală şi politică în care se menţin statele între ele şi în deosebi Germania, cu pregătirile şi necunoscu­tele ei, ce poate fi mai logic şi mai necesar, pentru redobândirea încrederii in­ternaţionale decât înlătu­rarea acestor cauze politice legate de interese particu­­lariste, de egoisme şi impe­­rialisme naţionale ? De la asemenea conside­rente a plecat Franţa, când pentru a restabili creditul internaţional şi a face posi­bilă ajutorarea Germaniei, în clipe de ananghie, a pus pe tapet, chestia garanţiilor politice. Este singura cale de a netezi în viitor drumul spre înţelegerea şi colabo­rarea între statele ce au nevoe de credit şi statele ce dispun de mijloace de credit şi, în acelaş timp, sin­gurul mijloc de a reinstau­­ra liniştea şi siguranţa în târgul internaţional. După Franţa — şi prin ea — acest lucru se pare că a fost înţeles şi de Anglia, care vede cum îi fuge au­rul peste graniţă, de Ame­rica, în luptă cu şomajul, cu deficitul bugetar şi cu diminuarea exportului şi chiar de Germania, pusă sub moratoriu. Toată lumea azi, urmând orientările Franţei, caută remedierea crizei moneta­re, financiare şi economice de azi, în ordinea sincerită­ţii, încrederii şi siguranţei politice. De aceea, dela masa ver­de a negocierilor s-au eva­porat bancherii, locul lor fiind reluat de oamenii po­litici. Pe drumul acesta au fost puse ultimele întruniri dela Paris, Londra şi Ber­lin, unde principala preocu­pare nu mai este problema financiară, ci acel modus vivendi politic, în care se încadrează toate soluţiile crizei. Guvernul României să nu uite, că ţara noastră nu se poate sustrage de la acest curs imperativ al eveni­mentelor şi că, prin urmare, păstrarea şi cultivarea cu sinceritate a legăturilor ei de alianţă, este singura po­litică ce-i poate ţine neatins creditul in lumea interna­ţională. A!! transport de aur Paris, 29 (Ullstein). — „Journal“ arată că la ae­rodromul Le Bourget a sosit cu avionul un nou transport de aur din Anglia, în valoare de 33 milioane franci. Ceremonie impresionantă la Paris Generalul Gouroud decor­ează, în curtea palatului invalizilor din Paris, pe căpitanul belgian Bonf­­fion, mare mutilat din război, venit la Paris zilele trecute, împreună cu alţi mari mutilaţi belgieni, ca să viziteze expoziţia colonială. Nici o ştire... Londra, 29 (Rador). — Până acum nu a sosit nici o ştire privi­toare le cele două avioane, care urmau să treacă Atlanticul. Unul dintre ele intenţiona să aterizeze la Stambul sau Ankara iar aviatorii celui de al doilea urmăriau să bată recordul avia­torilor Post şi Gattu, care au fă­cut de curând înconjurul lumii. Berlin, 29 (Rador). — Lufthan­sa germană a cerut tuturor ae­rodromurilor din Germania să veghieze cu grijă, dacă nu se semnalează vre-unul din cele două avioane americane, care se află în curs de traversare a Atlanticului. Până acum nu s’a primit nici o ştire cu privire la aceste avioane. In mod normal aparatele ar fi trebuit să ajungă Marţi de dimi­neaţă deasupra continentului eu­ropean. Deoarece avioanele nu sunt prevăzute cu telegrafie fără fir se speră că vor fi nevoite să aterizeze fără a putea da ime­diat de ştire. Podul de peste Prut, la Oancea, care leagă Basarabia de vechiul regat și care a fost inaugurat Luni (•■ te rezervi elfte De­ câteva zile, ministrul Fran­ţei, d. Puaux, este obiectul unei atenţiuni ciudate din partea câ­torva­­ziare. Se anunţă că d. Puaux va pleca din România, sau va fi rechemat; că i se va da o altă legaţiune sau o inaltă demnita­­te in colonii; că va persevera în diplomaţie sau se va retrage spre a face politica d-lui Tar­­dieu, şi­ alte variaţiuni pe acea­stă temă. Faptul este desigur regretabil şi nu se poate datori decât unei confuziuni asupra situaţiunii şi asupra omului. Bunul simţ ar dicta să­­ fie cruţată de un atare exces de bunăvoinţă neuzitată o persona­litate care, pe lângă că este o figură remarcabilă In diploma­ţie, s-a pus adesea valoroasele-i însuşiri in serviciul unor cauze importante pentm ţara unde este acreditat şi căreia i-a ară­tat in tot timpul o dragoste de­osebită — în fa­pt, nu in cuvinte. Ca.ministru al unei ţări strei­ne şi mai ales al celei mai im­portante dintre Aliat.e, reprezen­tantul Franţei nu t­r­ebue să­ for­meze obiectul unor comentarii­­ lipsite de fundament precis şi al unor prevederi cari s’ar putea întâmpla să nu se realizeze şi să apară la subiectivităţi ten­denţioase şi reprobabile. In relaţiunile dintre state s'a observat in totdeauna o anu­mită rezervă şi discreţiune, evi­­tându-se persoanele reprezentan­ţilor străini în polemicele şi sforile politicei interne. Să se schiţeze oare v­n început de re­gres în această privinţă? Men­talităţile noui s’ar cădea să se censureze m­ai strict atunci când se dedau la derogări, dela uzuri justificate şi prin experienţa, şi prin distincţiunea, şi prin fo­loasele lor. Sunt­ atâtea fronturi pe care se pot complace tendinţele de confuziuni. De ce s’ar creia al­tele noui, şi mai urile decât celelalte, în domenii unde in­trarea­ le este interzisă şi unde injoncţiunile neîndreptăţite ar putea să pară ingratitudini in­­explicabile ? Scăderi nejustificate in cursul grâului francez Paris, 29 (Rador). — In urma unei scăderi nejustificate a cursu­lui grâulu­i francez, ministrul a­­griculturii a depus, în mâinile ministrului de justiţie, o plângere împotriva detentorilor de grâu şi făină de provenienţă străina. Deţinătorii stocurilor de grâu şi făină provenite­­ din import sunt învinuiţi că au violat legile şi decretele franceze privitoare la ş­i reglementarea întrebuinţării grâu­­lui importat. S’a răsturnat o căruţă O FEMEIE OMORITA ŞI TREI RANIŢE Olteniţa, 29 Mai multe femei din Olteniţa se întorceau dela muncă, într'o căruţă cu un cal. Pe şos. Ul­­m­eni, In dreptul viei d-lui Mir­­cea Frige­tor, fiind o vele prea mare, calul s'a speriat, răst­ur­­nând căruţa. Femeile au fost prinse dedesubt. Elena Torope, Zoe Torope şi Elena Georgescu au fost rănite mai uşor. Femeia Niculina Oprea Itepe­­zeanu, din st­r. C. A. Rosetti 105, fiind rănită mai grav, a fos­t­ dusă la spital. Acolo, după o scurtă agonie, nefericita a m­urit. Primul procuror a încuviin­ţat înmormântarea. CONTELE DEJEAN noul ambasador al Franţei la Moscova FIL­AE De la lume adunate... Segălică zace die câteva luni şi îşi dă seama că nu mai are mult de trăit. Ca să nu lase încurcături, vrea să facă testament, şi avocatul care l-a apărat în diferite fali­mente îi aduce judecătorul a­­casă. Bolnavul, cu obrazul sco­aicii şi cu ochii împăimjeniţi, îşi spune dorinţele şi grefierul le prinde pe hârtie. — Las casa din Campoduceluii la fata mea Reghin­a. — De ce nu la Sură, fiindcă e mai mare? intervine madam Se­­gălică, de lângă masa plină de doctorii. El se ivită la dânsa, şi continuă: — Las prăvălia din Bărăţie, şi cu tot ce este înnăuntru fiului meu Marcu­. —­ Mami este deja un vaga­bond ! Mai mult merită Isildor. Segălică întoarce i­ar privirea spre dânsa, suspină și face semn cu degetele osoase grefierului să scrie înnainte : — Las la nepoata mea Rozica locul din Dudești. Madam Segălică se apropie de pat : — Nu vreau să-ți lași nimic. Este așa o intrigantă ! Bolnavul face o sforțare, se ră­dică cu perna lipită de spate și o apostrofează răgușit: — I’ascultă!... Din noi doi, care moare Eu — sau tu ?... Don Jose Din binefacerile telefonului concesionat _________ | Ziarele suportă, cele dintâi roadele superiorităţii sistemu­lui american introdus la tele­foanele româneşti pe poarta po­liticii concesiunilor. Dacă îna­inte iţi trebuiau numai răbdare şi tutun până să capeţi o co­municaţie banală în raza ora­şului, de la americanizare în­coace rişti să devii clientul spi-­­ talului central în cazul când ai veleităţi de urgenţă în obţine­rea aceleeaşi convorbiri. Mai a­­les în orele când se fac schim­bările de telefoniste, le-a văzut Dumnezeu ! In faţa telefonului româno-americ­an poţi să-ţi laşi orice speranţă, ca şi Dante la intrarea in Infern. Dar nu e vorba numai de con­­diţiunile detestabile de funcţio­nare, ci şi de modul de exploa­tare a clientelei, mai ales a ma­rilor abonaţi, cum sunt ziarele , spunem din păţania noas­tră proprie. Avem înainte bor­­derourile diferitelor regionale telefonice din provincie şi borde­­rourile centralei Bucureşti, din care se constată fie că am fost debitaţi pentru convorbiri neefectuate ori pentru o durată de timp mai mare decât cea e­­fecti­v utilizată, fie că ni, s'a ce­rut de câ­­e două ori plata pen­tru aceeaşi convorbire: odată, la postul de chemare şi a doua oară la postul chemat. Aceste încărcări — ca să zi­cem aşa — la socoteală, operăn­du-se zilnic, la zecile şi sutele de convorbiri pe care le are zia­rul nostru cu Centrele din ţară şi cu străinătate­a, se cifrează la capul lunei la diferenţe apre­ciabile, datorită cărora totalul pe care-l plătim azi pentru con­vorbirile telefonice este aproape de trei ori mai mare decât îna­­i­­nte de instaurarea regimului american. Nu mai pomenim că chiar şi tarifele au fost simţitor sporite, ceea ce nu cadrează de fel cu si­tuaţia generală de azi a ţării, dominată de scăderea continuu­ a preţurilor şi a salariilor. Am prefera să vedem techni­­ca americană aplicată mai mult perfecţionării serviciului de comunicaţii telefonice decât sporirii încasărilor, prin extor­carea publicului. Am prefera, de asemeni, să vedem pe ministrul comunica­ţiilor urmărind mai de aproape condiţiunile in care concesio­narii înţeleg să-şi ţie angaja­mentele contractuale şi făcând uz de toate mijloacele legale pentru apărarea, intereselor pu­blicului şi, în aceeaş măsură, ale statului. Lumea a­ început să regrete regimul telefonului românesc, ceea ce­ nu creiază o situaţie mnrca trandafirie ambasadorilor tech­­nicei americane pe malurile Dâmboviţei! K.­i. Europa de azi de NICOLAE BASILESCU Decanul Facultăţii de Drept din Bucureşti Un linţoliu de moarte pare că s’a abătut peste bătrâna noastră Europa. In mai toate ţările cont­in­entu­lui nostru sunt sute de mii şi milioane de şomeuri, — de oa­meni fără de lucru. Toţi aceştia trăesc din munca — din salariul celor ce muncesc : pe de o parte, ei diminuează va­loarea produsului muncei acesto­ra, — iar pe de altă parte, ei privează societatea de produsul muncei lor. Un exemplu : Anglia plătește de la Răsboi încoa, în fiecare an tri Dd­e (o pomană) somen­­ilor săi, variând între 100-200 milioa­ne de Lire sterline ,adică între 80—160 miliarde Lei­­ __ Aceşti bani Statul englez îi plăteşte din tezaurul public, — adică din impozite, ridicate de­a­­supra popul­aţin­nei întregului său imperiu : ele diminuează, aşa­dar, partea de venit a fiecărui cetăţean. Dar această formidabilă arma­tă de muncitori — de un milion — până la două milioane, câte valori, — câte bogăţii nu ar pro­duce ea cu braţele ei, — cu ma­şinile cari ruginesc în fabrici,­ — cu cărbunii, cari dorm în mine, cu atâtea corăbii care lâncezesc în porturi etc., etc. ? Este incalculabilă paguba pe care Statul şi poporul englez o îndură după urma şomajului, ce­­ bântite constant dela Răsboi în­coa, — şi din care ei par că nu p­ot eşti. Şi acest fenomen este exact a­­celeaşi în toate ţările unde sunt muncitori fără lucru, — în spe­cial în Germania. Aci situaţiunea se a­graveia­ză din cauza legilor care guvernă salariul : salariul muncitorilor va­riază după sarcinile lui familia­re : un muncitor însurat are un­­ salariu mai mare de­cât un celi­batar, — un muncitor cu copii are un salariu superior celui ce nu are copii, — acela care are patru copii, mai mare de­cât cel ce nu are de­cât unul sau doui. Din această cauză, când patro­nul este silit să concedieze o par­te din lucrătorii săi, — el conce­diază pe cei cu salariile cele mai mari, — deci pe cei căsătoriţi şi având cei mai mulţi copii , el a­­runcă, aşa­dar, pe drumuri toc­mai pe acei ce au mai multe greutăţi.­­ • Din cauza şomajului decurge o subconsumaţiiune, — nici şo­­meurii, — nici acei ce mun­cesc —nu­­consumă normal, a­dică nu satisfac trebuinţele tot raţionale, — toţi subconsumă : a­­limente, îmbrăcăminte, încălţă­minte, — locuinţe,­— până şi e­­ducaţiunea şi cultura lor stau sub nivelul normal. ’ Din această subconsumaţiune de wge, la rândul ei, o sub pro­duc, me, neavând cui sâ vin» dem j. -odusele noastre — agrico­le şi in ’ustriale. — vom produce mai puţi­n şi producând mai puţin, caş,' Am mai puţin, — plătim sala» mai puţine şi mai mici, — comn. bem o parte din lucrători — m, im numărul ce­lor fără de lucr\ _ deci dimi­nuăm posibilităţile de a menţine acelaşi standard­­ life. — ca mai înainte, nu nun. al clasei muncitoreşti, — dar , întregei societăţi, — de ori ce i\ g şi de ori ce clasă. — căci înt toate clasele sociale, este o iniei,­­ven­ei criţă is o interpenetraţiune us­­tanită şi absolută. Ori producând mai puţin, ■ câştigând mai puţin, consumăm mai puţin, — şi consumând mai puţin vom produce şi mai pu­ţin. Şi ast­fel ,din degrendoladă în degrendoladă, bătrâna noastră Europa se îndreaptă către desno­­dământul fatal, — către cataclis­mul final, — către moartea ei. Dar efectul cel mai desastruos al acestei crize de subconsuma­­ţiune — stă în depresiunea mora­lă care s’a abătut asupra seni­lului nostru continent. Nimeni nu mai are curajul de a întreprinde ceva, — mai a­les ceva nou, — ori de a reacţiona în contra unei stări de lucruri, atât de primejdioase, toţi ne mulţumim să scriem articole pes­te articole, — sau chiar cărţi în­tregi, — ori să facem discursuri frumoase, — să recoltăm aplau­­zele unor­ oamen­i ce gândesc la această problemă atunci numai când sunt forţaţi să o audă, — nimeni însă nu are curagiul de a o ataca în faţă — şi de a o Continuare in pag. 2-a RICĂ VENTURI­ANO - Din „Noaptea furtu­noasă” de Caragiale — analiză de MIHAIL DRAGOMIRESCU Caragiale nu iubeşte tineretul. Nu se iubeşte nici chiar pe sine însuşi, tânăr. Astfel îşi bate joc amarnic de el însuşi, când, ce băiet de şaptesprezece ani, a dus steagul Republicei din Ploeşti în­temeiată la 1870 de Caudia­no Po­pescu. Nu se putea să nu batjo­corească şi mai grozav pe alţii. Şi astfel batjocoreşte pe „Rică IVenturiano“ din „Noaptea furtu­noasă“, aşa de mult încât îşi­­tei­că bunătate de capodoperă prin caricatura farsei. Rică e ,,student în drept“ şi re­dactor la „Vocea patriotului na­ţionale". Jupân Dumitrache, vii­torul cumnat, îl încondeiază cum nu se poate miai bine. „Papugiu“, scârja, scârja pe hârtie, „mănân­că ne datorie“. ..bea rve veresie’’, cherlâcuri“ şi „seara se găteşte frumos şi umblă după nevestele oamenilor”, un „bagabont", un „prăpădit de amploiat“, „n’ere chioară ’n pungă“, „coate goale“, „moftangiu”, „maţe fripte“. Jupân Dumitrache, persona­giul principal, este întruparea în­crederii în altul până la extrem. Pe toţi îi bănueşte că vor să-i necinstească „onoarea lui de fa­milist“ numai pe cel ce i-o ne­cinsteşte, nu. Ba când noaptea se duce să facă vontul prin dealul Spirei pe el îl pune gardian al onoarei lui. Cel mai bănuit că este cel mai nevinovat — este Rică, amorezul Ziţei, sora nevesti­­sei. Pentru ce ? Pentru că pe el l-a văzut, luându-se după dânşii trofeze în poarta „Iunionului”: ,,ce pofteşti, mă musiu“ şi să-l umfle, pe el l-a zărit, urmărin­­du­-l până la „Stabu­lament” şi pe el îl aştepta împreună cu Chiriac, calfa din prăvălie, să-i iasă, el înainte pe strada „Mereu Ad­e­­liu”, şi Chiriac pe strada Ca­ti­lina, şi să-i tragă ca la mahala. Pe el l-a văzut „din uliţă pe fe­reastră“ în pesa lui, unde Rică crezând că intră la Ziţa, intrase la Veta. Pe el l-a văzut el cu o­­chi. lui „cu och­ilarii pe nas, eu giubenu-n cap“. Şi tot la el se re­pede, împreună cu Chiriac, ca să-l smintească în bătae, dacă Ziţa nu i-ar striga „Neică Dumi­trache, nu-mi asasina viitorul“­Drama comică se petrece între Rică şi Chiriac. Rică, bănuitul pe nedrept şi Chiriac, omul de în­credere, adevăratul vinovat. Chiriac este ţinut de Caragiale în raza unei fine ironii — unică în felul ei — Rică însă este o ca­ricatură, de care râzi fiziceşte, dar în care, sufleteşte, nu crezi. Rică, crezând că intră la Ziţa, până la spatele scaunului ei, cade în genuchi şi începe cu putere: Angel radios! Veta se sperie, scoate un ţipăt şi fuge în partea cealaltă a odăii, „făcându-şi cruce şi scuipându-şi în sân“. Totuş Rică nu bagă ni­mic de seamă şi continuă imper­turbabil: Angel radios, precum am avut onoarea a vă comunica în prece­denta mea epistolă de când te-am văzut întâia­ diată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul raţiunii; da, sunt nebun. Veta când îl aude că e nebun, îl şi crede, şi începe să strige: „Săriţi, Chiriac, Spiridoane /*’ Nedându-şi seama nici acum că Veta nu e Ziţa, Rică vorbeşte mai departe, târându-se pe ge­nuchi şi făcând versuri stupide: da fruntea mea îmi arde, tâmple, le­ mi se bat, sufer peste poate, par’că sunt turbat ! Veta îşi vine în fire şi-l întrea­bă cine este? Rică îi fae drumul şi-i dă cu declamarea mai de­parte : Cine sunt? Mă întrebi cine sunt? Sunt un june tânăr şi ne­­fericit, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire. Veta-l crede pungaş şi’ncepe iar sa strige. Rică nici chiar acum nu bagă de seamă că Veta nu e Zita. Îşi ridică mâinile rugătoare și-i dă înainte: Nu striga! Nu striga! Fii mi­­zericordioasă, aibi pietate! M’ai întrebat să-ți spun cine surd. i-am­ spus. Mă întrebi să-ți spun ce caut. Ingrato! nu m­i-ai scris chiar tu însu­ți în original? Veta se miră: „Eu?“ și Rică la alt ton, potrivit cu împrejurarea Nu mi-ai­ scris să intru fără grijă după zece ceasuri la nu­mărul 9, strada Catilina, când oiu vedea la fereastră că se micșo­­­rează lampa? Iată-mă! Dar nici în acest ton, Caragia­le nu uită că trebue să-l carica­turizeze și-l pune să vorbească mai departe în modul următor: M-am transportat în localitate, pentru ca să-ţi repet că te iubesc precum iubeşte sclavul lumina şi orbul libertatea. Şi totuş­i nici la protestările in­dignate ale Vetei, Rică nu-şi re­cunoaşte greşala. El crede mereu că Veta e Ziţa şi ’ncepe să-i de­şire povestea cum i-a urmărit de la „Iunion“ până în strada Ca­talina care n’are „lampe gazoase" şi cum s’a informat de situaţia ei de la Spiridon „băiatul dela cherestegeria lui cumnatu-tău”. Şi caricatura reîncepe. Am aflat că acum eşti liberă, mi-am scris prima mea epistolă într’un moment de inspiraţiune, ai primit-o, mi-ai răspuns să nu orice s‘ar zice şi orice s’ar face, eu voiu susţinea ,sus şi tare, că tu eşti aurora, care deschide bolta înstelată, intri o adoraţie poetică, plină de... Veta în sfârşit înţelege, îl în­treabă in ironie dacă o cunoaşte, şi măreşte focul lampei: Zău! ia uită-te bine! Rică nici după ce se deşteaptă nu-şi părăseşte atitudinea cari­caturală. Se întrerupe deodată şi isbucneşte: Madam, să am pardon, scuzaţi. Cucoană, considerând că... adică, vreau să zic, respectul... pardon... sub pretext că şi pe motivul...­­scuzaţi... pardon... Veta îl previne despre ce se poate întâmpla. Bă­rbatu-său şi Chiriac când l-o prinde îl şi „um­flă”! Caricatura continuă cu re­­comtamdarea tam-nesam a lui Rică, o damă venerabilă, profit de o­­caziune, spre a vă ruga (cu mul­tă volubilitate) să primiţi asigu­­rarea înaltei stime şi profundului respect, cu care am onoarea a fi al domniei voastre prea supus şi prea plecat, Rică Venturiano, ar­hivar la judecătoria de pace­, circumscripţia de galben, poet liric, colaboratore la Ziarul „Vo­­cea Patriotului Naţionale“ publi­cist şi studiate în drept... Culmea caricaturii este când Rică urmărit de Chiriac şi J­upân Dumitrache se întoarce pe fe­reastră prăpădit: Am scăpat pînă acum, Sfinte Andrei, scapă-mă şi de­ acu în­colo , sunt încă june! Geniu bun, al venitorului Romîniei, prote­­ge-mă­­ şi eu sunt roman. O ce noapte furtunoasă! Oribilă tra­­gediel Nici c­i­mul îi ese înainte lup î­n Dumitrache cu sabia scoasă, nici

Next