Universul, septembrie 1931 (Anul 49, nr. 234-263)

1931-09-01 / nr. 234

A FOS­t este £j VA p| iSINGURUL SI CEL MAI BUN FRANZBRANNTWEIN GARANTAT CU MENTHOL apä miNBnncn junTunnun rnmttcBxn II«! [ELESIK! Gută - Mabet — Artriflsm EEIMINM Tie ID­UL URIC DIN BUCUREŞTI, STR. HALELOR, 7 PRIMA ŞCOALĂ DIN ROMANIA APROBATĂ DE MINISTERUL CULTELOR RECUNOSCUTĂ PERSOANĂ MORALĂ PRIN ÎNALT DECRET REGAL No. 24 DIN 3/16 MAIU 1914 SUB PROTECŢIA MINISTERULUI MUNCI­I Direcţiunea şcoalei aduce la cunoştinţa tuturor meseriaşilor Croitori şi croitorese doritori de a învăţa arta croitoriei: civilă, mili­tară, dame şi lingerie, că cursurile serale şi de ai, încep de la 15 Septembrie 1951. Absolvenţii şcoalei „Academia Română de Croitorie" după terminarea studiilor pot ocupa post de maeştri la stat şi particulari, întru­cât se predă cel mai perfecţionat sistem de croială de către profesori cu studii academice şi practice. Diplomele se liberează­­absolvenţilor, numai cu semnătura şi sigiliul Ministerului Muncii, Direcţiunea învăţământului Profesional. Cursurile se predau în limba română, franceză şi germană. — La cerere se trimit prospecte. 22 DIRECŢIUNEA. Pilcaţie­ile vânzare . Se aduce la cunoştinţa gene­­ală că la ziua de Joi 3 Sept 1­931, orrele 8—12 şi 15—18 se va vinde prima licitaţie publică la magazia de mărfuri Bm., mai multe mărfuri cu efecte, obiecte găsite, biscuiţi, săpun, lacuri, pietre de moară, coşciug, apa­­­rate de stins focul, automobil, Calapoade, etc. licitatorii vor depune o ga­ranţie provizorie de 30% din suma licit­­ată Garanţia se va reţine până le aprobarea licitaţiei. Mărfurile licitate şi aprobate se vor ridica în termen de 3 zile de la avizare. Supra oferte nu se primesc. Inspecţia de Mişcare Bc.18 m ORIGINAL cu mare reducere da praf ds la 1503-4800 lei bucata De­­luminat cu petrol, comune, fer­me, vii, restaurante, fabrici, etc. Reprezentantul general pentru România Mare „PETROMMX“ BUCUREŞTI, Smitrdan 30­8894 Expediţie In toată ţara cu ramburs Medicul Veterinar EM mmm­­ Is-a înapoiat reluându-şi ocupa­ I­ţiunile. 30­­Tanasescu Licenţia­ Financiar Mussolini, 34, Bucureşti HI ■ Fructificăm, procurăm, primim [bani, ipoteci, orice averi, de­iba­nda 10—14. Salvam Proprietă­­[ ţile. Capitalurile. 179 Ceapă­­Mare de orceag prima calitate a vând 6 (şase) vagoane. Preţul 3 1­­(trei) lei kilogramul predat gară.­­ Adresaţi: Administraţia Moşiei Putinei, Gara Salcia, Judeţul Te­leorman. 039 JSsîStit ii uium Psictio Fisic Beniton Lsââ&Siâ H EU M SS? ( ^POTENTA NSVRGSA SEXUALA cu perversităţile llNEVROSA INIMEI si a STUCULUI NBSBAITENSA Fobia (frica) Timiditatea, Histeria) prin Hip­notism, Au­osisssesile şi Fisiote­­rapie, (Fulguraţie, Bassaarail­­satis, Biaîermie, utiis-violete) etc. Systemul Hypito-Pedagogic (Berilloni pentru reeducţia copiilor vi- I dost impulsivi. Onania Incontinenta de I urină. Calea Victoriei 54 peste drum de I Teatrul national. Consult 8—11, 2—7. I Citiţi „VESELIT f tiimiiiii...mir...............­­rm---------­MISS ELIIYNEE Celebra prezicătoare din toată Euro­pa sosită în Bucureşti. SPIRITISTA Eleva Iul Ahmed­dih din Erusalim. Inspirata zeilor cu o ştiinţă nevăzută de nimeni până azi in Bucureşti, care prin ştiinţele oculte studiate, prezice imediat gândul, numele şi toată viaţa omului. Şi orice secrete ascunse spre viitor. Amor, căsătorii, comerţ, co­mori, judecăţi, iar boalele arată purul adevăr, dau lecţii ştiinţă ocultă. Şedinţe speciale spirite. Rog a nu mă confunda cu aceia ce se pretind că sunt profesori prezică­tori şi prezicătoare, având eu o şti­inţă deosebită de ei. Consult, deja 8 dimineaţa — 8 sea­ra. Str. Buzeşti 32. Intrarea prin gang­­uşa a 3-a. Toate tramvaiele. Piaţa Buzeşti. 18 3904 Atragem atenţiunea a­­supra unor revânsă­­tori cari In setea dnpft câştig mai mare reco­mandă surogate fără nici un efect, cari nici pe departe nu sunt FRANlZSOIANTTOEIN şi că rugăm in propriul Ova., interes a le reviza şi a ne informa şi pe noi de revănzătorii cari vă recomandă a­­ceste surogate pentru a-i demasca prin pu­blicitate. Publicaţi® La 10 Septembrie 1931 ora 10 dimineaţa Corpul II Armată, Ca­lea Griviţei No. 28 va contracta prea bună învoială aproviziona­rea unităţilor de pe raza C. II A, cu combustibilul lichid. Garanţia 5% din valoarea o­­fertei. Cadtul de sarcini se poate ve­dea le Corp H Armată. 25 CITIŢI Ziarul Ştiinţelor $i al Călătoriilor“ N­ rul 35 de Marţi 25 August Din bogatul sumar spicuim: 37.700 METRI DE­ASUPRA MĂRII. O splendidă cucerire a Aerologiei. GALAXIA. Explorarea taine­lor cerului. RECHINII, HIENELE MĂRII. CORPUL OMENESC ŞI UN­DELE. VIAŢA FURNICILOR. Un ca­pitol din renumita operă a ma­relui scriitor Maurice Maeter­linck. TRAPEZUL CIUDAT. Soluţia unei curioase probleme de geo­metrie. Senzaţionalul roman „DAN­SUL CANIBALILOR*. Numeroase informaţioni, nou­tăţi, sfaturi practice. ILUSTRAŢII MINUNATE IN CULORI. PREŢUL NUMAI 5 LEI Preţul abonamentului la ziarul UNIVERSUL este Lei 750 pe un an „ 380 pe 6 luni „ 200 pe 3­1 * Ţigări falsificate Oradea, 28 Aug. Zilele trecute au fost descope­rite ţigări false puse în vânza­re. Ele sunt foarte bine executa­­te, la fel şi cutiile în care sunt împachetate. Totuşi, s-a obser­vat falsificarea după o mică diferenţă a culorii pachetului şi a capetelor aurite. Statul a fost păgubit cu milioane, căci vân­zarea lor se face de mai multe luni. Nu s’a putut încă da de urma fabricii clandestine. Congresul asociaţiei studenţilor creştini ZIUA II­a Braşov, 29 August Azi dimineaţă federaţia aso­ciaţiilor studenţilor creştini din România şi-a continuat lu­crările congresului. Dimineaţa s’a oficiat slujba religioasă la biserica Sft. Nicu­­lae din Schein. In şedinţa de d. a., d. Costin Deleanu a dezvoltat o interesan­tă conferinţă a d-lui prof. Ser­­giescu despre: Creştinismul în faţa inteligenţii. In jurul acestei conferinţe s’au născut discuţii, iar d-ra Axentia a ridicat un incident. D. Costin Deleanu a adăugat că va da lămuririle necesare interpelatoarei, punându-i la dispoziţie conferinţa scrisă de d. profesor Sergiescu din care reese : de ce dogma este statică. Iar ştiinţa dinamică. Cu aceasta ziua a doua a con­gresului a luat sfârșit. ----------x □ X---------­ A nins la Azuga... 29 Aug. Sezonul la­­Azuga e pe sfârşi­te. Vremea s’a răcorit simţitor. Pe întregul masiv stâncos al Bu­­cegilor a nins azi dimineaţă. ----------X □ X---------­ CorraS&îSI© pentru controlul far­maciilor Următoarele persoane au fost numite membri în com­isiunile pentru controlul farmaciilor din ţară, pe termen de 5 ani. Pentru farmaciile din jud. Alba: d. dr. Dominic Med­rea, medic primar al judeţului; d. dr. Al. Stusan, farmacist proprie­tar din Alba-Iulia. Pentru farmaciile din jud. Cluj: d. d­r. Basiota Basil, medic primar al judeţului; d. Popa Ioan, farmacist diriginte; d. dr. Olariu D., chimist-şef la­ labo­ratorul de igienă din Cluj. Pentru farmaciile din jud. Ma­ramureş: d. dr. Popp Sigismund, medic primar de judeţ; d. Beres Ioan, farmacist delegat de con­siliul de igienă judeţean. Pentru farmaciile din jud. O­­dorhei: d. dr. Aurel Pop, medic primar al judeţului; d. Koncz Andrei, farmacist diriginte. Pentru farmaciile din jud. Hu­nedoara: d. dr. Coţoiu Romuald, medic primar al judeţului; d. Virgil Albescu, farmacist. Pentru farmaciile din jud. Sa­­tu-­Mare: d. dr. Dumbrăviceanu Al., medic primar al judeţului; d. Rednic Şt., farmacist, diriginte, delegat din partea consiliului judeţean; d. dr. Szob­el Iosef, chi­mist şef , laboratorul de igienă din Satu-Mare. Pentru farmaciile din jud. So­meş: d. dr. L. Domide, medic primar al judeţului; d. Victor Ianeş, farmacist, membru în consiliul de igienă. Pentru farmaciile din jud. Târ­­nava-Mare: d. dr. Virgil Solo­mon, medic primar al judeţului; d. Ernst Frederic, farmacist, proprietar din Sighişoara. Pentru farmaciile din jud. Târ­­nava-Mică d. dr. Al. Măcelariu, medic primar al judeţului; d. Carol Scussel, proprietar, far­macist diriginte. Pentru farmaciile din jud. Turda: d. dr. Vaier Muşte, me­dic primar al judeţului; d. Ioan Murgău, farmacist, membru în consiliul de igienă judeţean. Pentru farmaciile din raza mu­nicipiului Cluj: d. dr. P. Vlad, medic şef al municipiului; d. I. Popa, farmacist; d. Olariu D., chimist-șef la­ laboratorul de igienă din Cluj. Pentru farmaciile din raza municipiului Sibiu: d. dr.­­ Ion Sturza, medic șef al municipiu­lui ;d. H. Herzberg, farmacist di­riginte. Pentru farmaciile din raza municipiului Satu-Mare; d. dr. Balchis G, medic șef al munici­piului; d. Reisinger Al., farma­cist, delegat de consiliul de igienă; d. dr. Szóbel I, chimist­­șef la laboratorul de igienă din «••‘.i-AL.ro ȘCOLARII, ELEVII, STUDENȚII! Se aprovizionează cu 200-300 mai eftin ca ori­unde la: CURIER JUDICIAR Rechiziţionarea brutăriilor Banca Franco-Română cere „con­tinuarea comerţului” — Condiţiunile continuării — Precum am scris la timp, un grup de creditori ai falimentu­lui Băncii Franco-Română a solicitat tribunalului comercial Ilfov, s. r. convocarea tuturor membrilor massei credale spre a se examina proectul suspen­dării lucrărilor de lichidare sindicală a întreprinderii şi a se adopta sistemul continuării comerţului băncii, preconizat de petiţionari. Tribunalul a dispus convoca­rea Vineri. Adunarea creditorilor falitei s-a ţinut sub preşedinţia d-lui jude sindic Hariton Udrea. Au răspuns la apel, — în i­­mensă majoritate prin procuri — 3386 de creditori. N’au răspuns 1572. * S’a păşit apoi la examinarea propunerilor prezentate de gru­pul petiţionar, în vederea li­chidării lente a activului. După desbateri îndelungate, rezultatul discuţiilor a fost fi­xat într’un raport al Judecăto­rului sindic ce a fost supus de îndată omologării tribunalului. Din acest raport spicuim ur­mătoarele principale reguli, condiţii şi propuneri pentru „continuarea comerţului“ Băn­cii Franco-Române : CONDUCEREA Adunarea creditorilor a re­zolvat în primul rând, — îna­inte deci de a discuta condiţii­le „continuării” şi de a consul­ta qvorumul celor prezenţi asu­pra lor, — chestiunea nr. 1 din citaţia de convocare, referitoa­re la desemnarea persoanelor care va face lichidarea. E vorba de organul de con­trol asupra operaţiilor între­prinderii în continuare postfa­­limentară de activitate, denu­mit prin lege „comisiunea de creditori”. Propunerile creditorilor pre­zenţi au desemnat pe următoa­rele persoane, din cari tribu­nalul va reţine numărul util şi corespunzător intereselor considerabile de controlat, d­­nii: prof. univ. Emanoil Anto­­nescu, Anast. Simu, Const. Ni­­culescu, Ion Pictorian, Mihail S. Antonescu, dr. Prejbeanu, col. E. Stănescu, ing. Solomon, ing. Gh. Creţu, Ştefan Panai­­tescu şi general Boian. S’a propus ca, — drept re­muneraţie pentru timpul şi munca lor, — membrii comi­­siunii să-şi reţină 10 la sută din totalul brut al încasărilor ce vor realiza.* Tribunalul va aviza de­sigur în primul rând asupra admi­sibilităţii acestui gen de ono­rariu, neprevăzut — sub acest titlu — în legea comercială şi apoi asupra quantumului lui probabil. DURATA S’a desbătut după aceasta durata continuării. Adunarea creditorilor a pre­conizat ca aceasta să funcţio­neze minimum 3 ani şi maxi­mum 5 ani. DISTRIBUIREA COTELOR CREDITORILOR S’a păşit apoi la reglemen­tarea amănunţită a drepturilor comisiunii,­­ care, precum se vede, nu mai e un organ de control şi veghie, ci chiar de administrare şi lichidare,­­ atât sub raportul realizării ac­tivului cât şi acela al distribui­rii cotelor. In ce priveşte lichidarea, s’au dat comisiunii largi drepturi de tranzacţii (până la 500 mii lei) fără cenzura tribunalului. Iar în ce priveşte plăţile, s’a admis ca distribuirile de cote proporţionale să se facă după primul an de activitate, apoi la fiecare şase luni. Tot numerarul va fi consem­nat la Casa de depuneri. In cassa băncii nu se vor păstra de­cât 200 mii lei. ANCHETA JUDICIARA Fireşte că, — potrivit preve­derilor legii — continuarea co­merţului, chiar de va fi încu­viinţată, nu-i de natură să o­­prească mersul anchetei judi­ciare asupra cauzelor şi împre­jurărilor în care s-a produs fa­limentul. Cabinetul 2 instruc­ţie va continua deci cerceta­rea pentru stabilirea răspun­derilor prăbuşirii acestei bănci. Până acum totuş lucrările instrucţiei au lâncezit din cau­­za neobişnuitei întârzieri ce s’a pus în întocmirea raportu­lui de expertiză contabilă or­donată în cauză. încă o arestarea in afa­cerea mandatelor false Cercetările în afacerea man­datelor false de la P.T.T. au reuşit să identifice încă in­culpabil. El • Anton Şerbănescu, con­cubinul co-inculpatei Cristina Cernescu, arestată din capul locului sub învinuirea că prin plăsmuiri in cotoare a înlesnit încasarea celor 18 mandate fic­tive, confecţionate de tovarăşii ei (Dumitru Bădescu, Maria Bădescu ş. a.). Anton Şerbănescu e însuşi scriitorul mandatelor plătite prin fraudă. Pus sub urmărire penală, el a mărturisit fapta. Impotrivă­ i s’a lansat man­dat de arestare în temeiul că­ruia a fost depus la Văcărești. N. D. Cocea a fost trimis in judecată tribunalului corecţi­onal D. jude instructor Stănescu a dat Sâmbătă ordonanță defi­nitivă de urmărire contra lui Niculae D. Cocea din calea Do­robanţi 50, autorul cunoscutei răpiri aventuroase de minoră, despre care am scris la timp. Inculpatul e trimis în jude­cata tribunalului corecţional pentru îndoita vină de atesta­re falsă de identitate (fapt prevăzut şi osândit de art. 130 c. pen.) şi de ademenire de mi­noră (fapt prevăzut şi pedepsit de art. 280 c. pen.). Este învinuit anume că, prin diverse manopere şi abilităţi sentimentale, a ademenit ini UNIVERSUL seara de 16 Ianuarie crt. din casa mamei sale, pe copila Gi­na Manolescu, utilizând con­cursul unei guvernante, Rai­­sa Rottmann, în seama căreia era încredinţată victima. Şi că spre a reuşi în această lovi­tură, s’a folosit de un paşa­port fals pe numele Gina Co­cea cu fotografia Ginei Mano­lescu. Amplu motivată în drept, fixând temeiurile de text, doctrină şi jurisprudenţa ce fac bine aplicată calificarea penală ce s-a dat isprăvii in­fractorului, ordonanţa cuprin­de amănunţită motivare de fapt şi severă scrutare a mobilului delictuos ce a determinat fap­tul. Intre altele, ordonanţa spu­ne : Spre a­ o îndepărta şi mai mult de părinţi, Cocea specu­lând contrastul ce există intre oamenii cu avere şi lipsa de dragoste, faţă de averea lor, a infiltrat victimei sale zi de zi convingerea că bogăţia nu aduce nici un bine în viaţă şi că, dimpotrivă, oamenii bogaţi sunt răi şi meschini; la fel i-a înfăţişat şi pe părinţii ei. Şi mai departe , înainte de a se sui în tren, inculpatul a dat victimei sale băuturi al­coolice prin intermediul pre­tinsei sale fiice, astfel c­ele două au trecut la bufetul­­automat spre a bea şampanie, apoi mergând în garsoniera din str. Corăbiei, au băut şi a­­colo un amestec de Wisky, Maraschino şi vin. In fine : „considerând că în speţă nici n’a putut fi vorba de un scop lăudabil, — când a operat strămutarea minorei din domiciliul părinţilor săi, — ci dixajsffâgA rifffiarte de a fi r măcar o apărare de natură sentimentală cum încearcă el să afirme, este un scop ne­cinstit, interesat, spre a se îm­bogăţi cel puţin cu o parte din averea ei....“ etc. Dosarul s’a trimis de îndată tribunalului spre a-i soroci ter­men de judecată. In chestiunea loteriei soc. „Cultul Patriei” In legătură cu acţiunea pu­blică deschisă de parchetul Il­fov contra d-lui avocat Vintilă Ardeleanu, — pentru abuz de încredere făptuit în dauna ad­ministraţiei loteriei soc. „Cul­tul Patriei“, — suntem rugaţi a preciza următoarele : Plângerea s’a adresat în prim rând baroului. Precum se arată însă în întâmpinarea fă­cută de decanat către primul procuror. Procedându-se la o cercetare a reclamaţiunei, din elemen­tele culese, s’a stabilit că în­tre asociaţia „Cultul Patriei" şi d. Ardeleanu, există un di­ferend patrimonial pricinuit de faptul că d. Ardeleanu a cheltuit din fondurile sale pro­prii tipărind biletele unei lo­terii lansate de „Cultul Pa­triei“, şi d-sa pretinde să i se plătească investiţiunile făcute care reprezentau o sumă des­tul de apreciabilă“. Faţă de aceste împrejurări cari dădeau afacerii un ca­racter civil, am socotit că nu este locul la punerea în miş­care a unei acţiuni discipli­nare, de­oarece lipsea nu nu­mai un element penal carac­terizat, dar chiar şi cea mai uşoară urmă de indelicateţă care ar fi fost incompatibilă din punct de vedere moral cu atitudinea unui avocat in re­­laţiunile sale de ordin econo­mic în societate“. ------- pzo — 17 a şi eveniment cultural pentru copiii noştri „A fost odată ca niciodată" colec­ţia de basme ce cunoaşte un succes fără precedent în lumea copiilor, se va vinde, cu începere de la data de 1 Sept. No. 24 cu 5 lei volumul. Editura Ig. Hertz înregistrează, ast­fel, o nouă victorie editorială. Colecția de basme „A fost odată ca niciodată" nu trebue să lipsească din biblioteca nici unui copil. La toți librarii și depozitarii de ziare. 3843 -------x o x-------­ Condiţiunile de admitere la academia de agronomie din Bucureşti învăţământul la academia de studii agronomice din Bucureşti este de grad universitar. El cu­prinde două părţi: învăţămân­tul agronomic general şi învăţă­mântul de specializare. învăţământul agronomic gene­­ral este de cinci ani, dintre care un an preparator, trei ani de studii teoretice cu lucrări de la­borator şi aplicaţii şi un an de practică agricolă. Pentru înscriere se cere di­ploma de bacalaureat, actul de naştere şi recipisa de plata ta­xei de înscriere de 500 lei, care se plăteşte la casieria academi­ei. Cererile de înscriere se pri­mesc până în seara de 12 oc­tombrie. In anul 1931—1932 sunt va­cante 100 locuiri din cari: 10 lo­curi de bursieri, 10 locuri de lo­cuinţă gratuită şi 80 locuri pen­tru externi. Invăţământul agronomic­­de specializare este de un an. Solii­citatorii trebue să posede diplo­ma de inginer­ agronom şi să a­­chite taxa de înscriere 1000 Iei. Celelalte informaţii îmi se pot lua zilnic de la academie, bule­vardul Mărăşti, Bucureşti. ----------X □ X--------­ Pentru d. primar al Capitalei Numeroşi şomeri din toate sectoarele ni se plâng că pri­măriile respective nu-i mai a­­jută cu nimic. Sunt trimişi la preşedinţia consiliului, de unde li se re­comandă ajutorul primăriei. Cine are grijă de el ?. Prin­­jurnalul consiliului de miniştri din 19 August 1931, lu­­ându-se cunoştinţă de referatul d-lui ministru al armatei, s’a au­torizat ca în căzul unei even­tuale greve din partea brutari­lor, pe lâ­ngă concursul ce se va da de manutanţe, pâinea nece­sară populaţiei civile în locali­tăţile reşedinţă de judeţ, unde se va produce greva, să se fa­brice, reviziţionându-se brută­riile ,eventual şi morile, cu în­tregul lor personal, care nu ar fi mobilizabil , grâul şi făina necesare fabricaţiei pâlniei, pre­­cum şi mijloacele de transporta­re a acestor materiale. Rechiziţionări­le se vor face pe baza prevederilor legii şi regu­lamentului asupra rechiziţiilor, în localităţile ce vor fi desem­nate de ministerul de interne în In vederea apropiatului sfâr­şit de sezon Uzinele „ODELSJ“ au pus în vânzare BICIUI­ şi ACCESORIILE CU PREŢURI EXTREM de REDUSE Singurul magasin care posedă cel mai vast asortiment de biciclete Reprezent Uzine® „ODEON' 94 Str. Lipseanu $4 (LUPOAICA) h­al nevralgic Dr. NANO MUSCEL SINGURUL REMEDIU CONTRA GRIPEI, MIGRENEI, NEVRAL­GII, ETC. Se vinde numai în cutii origi­nale conţinând 2 buline şi cu semnătura doctorului. 3346 înţelegere cu ministerul armatei. Toate rechiziţiile şi prestaţiile vor da drept la despăgubiri, con­form legii rechiziţiilor şi după formalităţile prevăzute de regu­lamentul acestei legi. Deasemenea s-a autorizat rechiziţionarea sub formă de închiriere, pe timp limitat, a tuturor brutăriilor din Pi­teşti. S-a autorizat deasemenea concentrarea lucrătorilor bru­tali, care funcţionează la a­­ceste brutării şi cari aparţin elementelor armatei din com­pletare şi rezervă. Chetuelile necesitate de aceste operaţiuni cad în sarcina minis­terului de interne. EZPOZIŢI­A de n­ ui m mit se deschide Marelui public azi Duminică 30 August ora 10 a. m. Mişcarea neobişnuită care se petrece in Parcul Carol şti aglo­merarea cetăţenilor curioşi să vadă o Expoziţie cum nu a mai avut România dela, 1906 încoa­ce, confirmă o manifestaţiune puţin obişnuită. Drapele fanense ridicate în Piaţa Parcului şi în faţa tuturor pavilioanelor dau parcului un caracter festiv. E­­normele autocare şi camioane şi-au terminat serviciul, ele ,au părăsit parcuri dar standurile admirabil ornate prezintă vizi­tatorilor cele mai frumoase cre­­aţiuni teehnice, atât ale marilor urm­e mondiale, cât şi ale im­portantelor industrii din ţară. Aviaţia arată modele din cele mai interesante de avioane mi­litare, de avioane de transport pentru pasageri, avionete de turism şi sinteza industriei avia­tice, reprezentând toată gama fabri­caţiunii de avioane şi mo­toare de avioane. Automobilismul şi motorizarea prezintă ultimele modele şi cele din urmă sforţări ale geniului omenesc în tracţiunea mecani­că. Admirabila diioramă a fabri­­cei Citroen, o minune a ştiinţei arată oricărui profan, în minia­tură, considerabilul uzinai şi procedeele şi etapele de fabrica­tion© ale automobilelor şi auto­carelor. Aerochimia erată de data a­­ceasta demonstrativ fînarelui pu­­blic mijloacele de apărare indi­viduale şi colective şi sistemele de salvare ale gazaţilor. Radiofonia prezintă ultimele modele ale mamei indm­ei ame­ricane şi europene care­­se dis­ting destul de bine marcând o etapă avansată faţă de vechile modele. Electrometalurgia, o ramură a­­tât de promiţătoare pentru ţara noastră, ocupă de asemenea un pavilion important. Electricitatea cu toate aplica­­ţiunile şi utilizările industriale, casnice, etc. se manifestă în for­ma concretă a mii de aparate de toate formele, de toate mo­delele, de toate ingeniozităţile. Zece mari pavilioane sunt o­­cupate de domenáíl© maii sus au­rătate. Trenul de radioemisiune (fost Mackensen) şi vagonul ro­­mân de propagandă aerochimică sunt­­ frumos garate în parc pe o linie de garaj anume construi­tă şi marchează un mare inte­res­­ştiinţific şi practic pentm toată opinia noastră publică. Expoziţia s-a deschis azi Du­minică pentru toată lumea. To­tuş­i-­ senator Ştefan Tătărescu, Comisarul general al Expoziţiei ne comunică hotărârea luată în sensul că inaugurarea oficială a acestei mari Expoziţii technice se va face abea Duminică 6 Sep­tembrie ora 10 a. m., când va fi în ţară şi d-l General Av­za, Mi­nistrul Armatei care prezidează această Expoziţie. Inaugurarea se va face cu tot fastul în pre­zența M. S. Regelui, a Marelui Voevod Mihai, a A. S. R. Princi­­pelui Nicolae, a membrilor gu­vernului, corpului diplomatic, etc. Manifestările iridentei bulgare Bazargic, 28 August Iridenta bulgară ţine morţiş să ne facă atenţi asupra scopu­rilor ei subversive faţă de sta­tul român. Aşa, în dimineaţa zilei de 26 August cu ora 3, s-au găsit a­­găţate de firele telefonice de pe str. B. P. Haşdeu câteva pla­carde de carton cu inscripţii re­voluţionare . ,,Trăiască revolu­ţia înarmată din Dobrogea“! „Trăiască Dobrogea liberă şi independentă“! In aceeaş dimineaţă,­ comu­niştii din Cavarna, cu care iri­denta lucrează într’o perfectă armonie, au aruncat în maha­laua Tortamus, din acel oraş, manifeste cu caracter comunist, cari revendică Dobr­ogea. Pescuitorii în apă tulbure, bazându-se pe nemulţumirile provocate în sânul populaţii de criza economică, spusă că vor putea atrngge ţinta de mu­lt vi­­sată, revoluţia, spre a atrage astfel atenţia Apusului asupra Dobrogei, şi a o revendica, apoi cu mai cultă tărie la mulţi de ei aşteptata revizuire a trata­telor de pace.­­ pb1* Cu această ocazie găsirii ne­cesar a atrage atenția organelor în drept să sporească persona­lul de urmărire al poliţiei loca­le, actualmente foarte redu®, spre a corespunde stării de spi­rit creiată pe aci în ultimul timp. ——­­oxo - Rusia angajează lucrători in Austria şi America Ziarul emigranţilor ruşi „Voz­­vojdenie” anunţă că autorităţile sovietice au trimis în Austria câteva co­misiuni caii să angajeze lucrători austriaci pentru fabri­cile sovietice. Se presupune că vor fi angajaţi 50.000 de aus­triaci pentru industri­e civile şi militare ruseşti. Autorităţile sovietice sunt hotă­­rîte să angajeze şi 6000 de lu­crători specialişti din America.­­ In momentul d­e faţă 2000 de ame­ricani lucrează în Rusia sovie­tică pentru realizarea planului de 5 ani. V A

Next