Universul, noiembrie 1931 (Anul 49, nr. 295-324)

1931-11-01 / nr. 295

Asigurarea „FRANSO-ROMÂNA“ _________Bucureşti, Oriviţei 23, Fondată 1920. Ci­ne se gândeşte la familia sa, face o asigurare. Pe lân­gă economie şi amortizare îşi asigură familia, căci, în caz de deces, ea primeşte capitalul asigurat, în condiţiunile ge­nerale de asigurare. Bonurile speciale ale „Universului*" A. B. C. vă dă po­sibilitatea asigurării fără formalități și în cele mai bune condițiuni. rks. LA EXPOZIŢIA f n IA FIE MEU II» fiecare zi Ia Barai .^Tivoli’* din Expoziţie. Ceai dansat dela 5—7 ’j* cu renumitul Jazz dela Lîtio în K4A 1UL CICLOP Expoziţia este deschisă de­la orele IO dim. până la 8 seara. MOBILE MODERNE, Insta­­laţiuni ter­inice şi sanitare bucătării şi articole de me­naj, Muzică în casă, covoare, perdele vase porcelanuri, in­terioare moderne. 24 Octombrie—15 Noembrie Intrarea Lei 20.— AVIZ IMPORTANT Cel mai sigur şi bun plasament, astăzi, este cumpărarea unei vile: modernă, elegantă şi solidă, în Calea Doro­­ban­ei 124. Preţul variază ( 709.000 până la 1,350.000) costă numărul 45 al excelentei reviste Oglinda Lumii care cuprinde : ISs­ce­n­t la Brăila de Panait Istrati Alain Gerbault reîncepe aventura Profesorul Piccard în Bucureşti Satu­l oamenilor fără glas Nuvelă inedită Numeroase instantanee fotografice de la congresele­ Partidului Poporului, învăţătorilor şi al funcţionarilor pu­blici. Jocuri. Umor. — Actualităţi din toată lumea. 4141 APARE IN FIECARE VINERI Casa de retrageri şi pensiuni a ziariştilor In conformitate cu art. 49 din legea pentru înfiinţarea Casei de retrageri şi pensiuni a ziariştilor, comvocăim adminerea generală a membrilor Duminică, 1 Noembrie ora 9 dim, în palatul sindicatu­lui ziariştilor, str. G. G. Canta­­cuzino nr. 2, Bucureşti. ORDINEA DE ZI: e) Darea de seamă privitoare la situaţie financiară a Casei; b) Votarea bugetului pe anul 1931; c) Alegerea a patru membri şi patru supleanţi în consiliul de administraţie; d) Alegerea a doi membri în comisia de pantted­; e) Alegerea a trei membri şi trei supleanţi în comisia de ju­decată. Votarea va avea, loc dela orele 10 până la 17 din acea zi. In cazul când la data sus ară­tată nu se va întruni cel puţin jumătate din numărul membrilor asiguraţii, adunarea va avea loc în ziua de Dum­inică, 8 Noembrie 1931 în aceleş lipe şi oră, cu a­­ceeaş ordine ele zi fără iniei o e altă convocare, cu orice număr de membri prezenţi. -Preşedintele consiliului de ad­ministraţie provizoriu. Alexandru Marxodii. Membri N. Batzaria, N. Geor­­gescu, V. Ionescu-Vion, I. Clopo­ţel, I. Argeşeanu. •------------«O X------­----­ Piaţa internaţională 9­9 a grâului In general, piaţa internaţio­nală a grâului a rămas sub influenţa fluctuaţiunilor mo­nedei şi a bursei de valori. Situaţia statistică arată o u­­şoară ameliorare. In ceea ce priveşte însămânţările din Sta­­tele­ Unite, reducerile vor fi a­­proximativ 15%. In Canada, rendementul oficial este eva­luat la­ 2­30 milioane bushels faţă de 246 milioane bushels e­­valuări oficiale la 1 Septembrie. In Argentina, ministerul de a­­gricultură publică un raport, arătând că suprafeţele însă­mânţate pentru campania anu­lui 1931—32 este de 17.228.000 ani, faţă de 20.140.000 în 1930 (14% reducere). Prevederile pentru anul viitor 1931-32 sunt: producţia mondială de cerea­le va fi sensibil scăzută, astfel că stocurile vizibile de grâu din recolta actuală se crede că vor fi diminuate în puţin timp. A­­ceasta pentru aprovizionări. Piaţa franceză. Ofertele de grâu indigen sunt numeroase la preţuri aproape neschimbate de la o zi la alta. Tranzacţiunile cu grâu de provenienţă străină sunt oprite, deoarece nevoile au fost acoperite. Piaţa nord-afri­­cană. Ofertele susţinute. Comisiunea reunită la Paris zilele trecute a decis să menţi­nă procentul de 10% pentru grâul de provenienţă străină la măciniş. Pe piaţa americană cantită­ţile sunt în bushels, iar valo­rile în cenţi. Pe piaţa Parisu­lui, cantităţile în chintale, iar valorile în franci. 0X3 Reconfirmarea mandatului de arestare al comisarului Filimon Cluj. 29 octombrie Joi dimineaţă a fost trimis spre reconfirmare, mandatul de arestare al comisarului Filimon, tovarăşul de afaceri al fostului inspector de poliţie Cornel Sava, implicat şi el în fraudele cu spirtul negru. Tribunalul, după o scurtă de­liberare, a reconfirmat manda­tul de arestare al comisarului, astfel că va rămâne închis din nou, pentru 30 de zile. ---------x 0 x---------­ Casa de adăpost pe muntele Postăvarul Societatea sportivă a Turing­­clubului, secţia Braişov, a ridi­cat pe vârful muntelui Postava, nuu­ o casă de adăpost. Inaugurarea acestei case, cu­prinzând peste 20 de camere, destinate excursioniştilor cari vor să rămână peste noapte pe munte, se va face în ziua de 15 Noembrie, la 9 dimineața. 165 u m HUR Roman de LEWIS WALLACE UNIVERSUM Să se consolideze controlul legal — Una din răspunderi in dezastrele financiare — î­ii Cu prilejul aprofundării ade­văratelor situaţiuni ale unora din marile societăţi financiare şi economice prăbuşite, se con­stată că pricinile rezultatelor jalnice pentru atâta lume nu se datoresc totdeauna numai crizei agravată de neprevederi şi incapacitate. Se descoperă şi alte cauze, care nu mai pot şi nu mai tre­­bue să fie tratate cu acea in­dulgenţă, care a produs exem­plaritatea negativă, manifesta­tă prin mulţimea cracurilor, u­­nele mai surprinzătoare decât altele. Când se procedează de ex­perţi şi de justiţie la autopsia unor corpuri ce beneficiau de un prestigiu care se dovedeşte că era mai presus de temeiu­rile presupuse, se dă uneori peste procedee, operaţii, arti­ficii mai mult sau mai puţin ingenioase, spre a se eluda ga­ranţiile legale şi statutare, pen­tru încheeri de transacţii inad­misibile într’o concepţie res­pectuoasă de garanţiile indis­pensabile şi celor cari le fac şi celor cu cari se fac. De aci, profunzim­ea de amă­giri a ispitiţilor de magnetis­mul prosperărilor aparente, cu pierderi imense când naufra­giul se produce. De aci, ezi­tarea altora de a se adresa a­­şezămintelor similare, chiar când sunt mai solide şi mai se­rioase decât cele dărămate prin propriile lor greşeli. In asemenea condiţiuni, cre­ditul nu poate să se desvolte, încrederea nu poate să creas­că, finanţele şi economia gene­rală suferă, indivizi şi colecti­vitate se resimt profund. Spre a se înfrâna aceste stări dăunătoare ţării, trebue să se accentueze până la maximum mijloacele de rezistenţă, con­trol şi sancţiuni. Chiar în unele mari societăţi, acţionarii nu ştiu adesea ce se petrece. Consiliile de adminis­traţie, cel puţin în parte, sunt de multe ori simple figurante pentru avantajul de a partici­pa la tantieme exagerate, une­ori revoltătoare, faţă de randa­mentul lor negativ. Acolo, di­recţiunile tac şi spânzură, une­ori cu pricepere şi tact, dar alteori fără însuşirile necesare, de multe ori subiectiv şi per­sonal. Administraţiile de felul aces­ta nu pot să meargă pe teren sigur. Belşuguri trecătoare sunt urmate de desnodăminte ine­vitabile, premature sau tardi­ve. Şi odată cu uimirea şi con­sternarea produse de rostogo­liri prevăzute sau spontane, intervin pierderi enorme, sufe­rinţe grozave în massele celor cari au crezut că-şi folosesc capitalurile mari sau mici aju­tând în acelaş timp n­işte in­strumente de progres economic. Asta nu mai poate continua. Oamenii trebue să fie apăraţi de deziluziile în care n’au nici o vină. ” Controlul: iată ce trebue să se intensifice în primul rând. Control când li se admite funcţionarea. Control în tot cursul funcţio­nării. Dar real, profund, integral, pe tot frontul activităţii, nu formalităţi anodine, pasivitate încurajatoare de greşeli şi a­­buzuri. Legile obligă pe comercianţi şi societăţile comerciale să ţină la curent justiţia în mod sin­cer, cu toate evoluţiunile şi fluctuaţiunile lor. Modificările capitalului, consiliilor de admi­nistraţie, direcţiilor, centrale­lor şi sucursalelor, încheerile adunărilor generale, fuziunile şi dijungerile, bilanţurile,­­ toa­te trebuesc comunicate justi­ţiei, în caz contrariu ea fiind în drept şi obligată să aplice rigorile legale. Legea n’a văzut însă în aces­te garanţii numai nişte forme amorfe, uzuale şi inoperante. Ea a văzut în ele mijlocul de a menţine în realitate şi con­ştiinciozitate funcţiunile finan­ciare, şi de a asigura şi apăra resursele încredinţate. Ca ata­re, ea le-a conceput efective în cel mai­­strict interes al cu­vântului.­­­ Cum se explică atunci, că u­­nele dezastre descoperă opera­ţiuni abuzive, ilegalităţi croni­ce, derogări flagrante de la sta­tute, camuflări nepermise, ma­nopere care nu puteau şi nu trebuiau să scape, a căror pre­venire sau înfrâm­are ar fi cru­ţat şi distrugerea unor între­prinderi care ar fi meritat să trăiască, şi catastrofale pier­deri în marele public ? Faptul nu se explică decât prin desuetudinea controlului prevăzut de legi. Că justiţia este aglomerată şi multe atribuţiuni se îndeplinesc într’un ritm inferior celui obli­gatoriu şi necesar; că unele organe îndatorate să acţioneze serios în direcţiunile impuse de funcţiunile lor, o fac cu mai puţină vigoare decât ar trebui, pentru ca rolul lor să aibă în adevăr efect, că reglementarea acestei tutele judiciare asupra laturei financiare a comerţu­lui este insuficientă şi prin ea însăşi şi prin modul de execu­tare, este în afară de orice în­doială. Aci trebue să se caute o parte din răspunderi în tra­gicele întâmplări la care asis­tăm. Spre a stârpi efectul, trebue să se înceapă cu cauzele. Pe de o parte, să se comple­teze aparatul legal, punându-l în situaţiune să împiedice şi să reprime şi ingeniozităţile ne­prevăzute la data edictării lui. Căci rafineriile şi perversităţile progresează, pe când legile care ar trebui să le urmărească pas cu pas, stau pe loc, în acelaş timp când se modifică cele care n’au nevoe. Pe de altă parte, să se dea viaţă aparatului legal, printr’o veghere mai strictă, printr’o a­­tenţie mai profundă, printr’o manevrare mai promptă, prin scoaterea acestei mari misiuni din domeniul obicinuinţelor su­perficiale, al clişeelor scăpate de sub cenzura seriozităţii. Orga­nele justiţiei să fie sporite şi întărite cu drepturile şi obli­gaţiunile necesare, pentru ca exerciţiul tutelei legale să nu fie o impotenţă care apare tra­gicomică atunci când, odată naufragiile produse, se consta­tă că s’au făcut lucruri care n’ar fi fost permis să scape şi să se repete fără nicio supă­rare ! Câtă vreme cele mai delica­te îndeletniciri se vor bucura de o imunitate transformată în uz, rezultatele penibile îşi vor continua seria funestă. Nu mai trebue să asistăm la umilitoarea situaţiune de a auzi in momentul prăbuşirilor şi desperărilor, strigătul sfâşie­tor şi îndreptăţit: — Cum ? N’a văzut nimeni ? Nu ştia nimeni ? Cum s’a în­găduit şi cum s’a perpetuat? Unde şi pe ce vremuri trăim ? Să ia aminte toţi acei cari n’au făcut-o până acum, pen­­truca răspunderile es rând pe rând la iveală şi sancţiunile vor trebui să privească toate cauzele acestor nenorociri. Cornel Sava in faţa tribunalului — După vechiul obicei, el se sustrage mereu de la desbateri — Cluj, 29 Oct. Joi urma să se judece, în faţa tribunalului *. IIH-a, procesam fostului inspector general de po­liţie Cornel Sava, cunoscut pu­blicului în legătură cu afacerea spirtului negru. După cum se ştie, Sava a fost dat în jude­cată de agentul de poliţie Petre Pop, pentru abuz de putere, fals în acte publice şi leziuni corporale. Procesul a fost amâ­nat de vre­o zece ori până acum, din cauza lipsei acuzatului, care refuza mereu să se prezinte în faţa justiţiei. Tribunalul, constituit din d-nii președinte Hortopan și judecă­tor Breban, înainte de a fi în­ceput desbaterea procesului, a primit un certificat medical, eli­berat de d. dr. Mi­nea, directo­rul clinicii de nervi, prin care d-sa constată că acuzatul nu se poate prezenta la proces, fiind bolnav. D. procuror Colfescu a cerut ca tribunalul să constate, în mod oficial, starea sănătăţii acuza­tului şi să trimită, în acest scop, la clinică, unde este internat Sa­va, un medic legist al tribuna­lului. S-a admis cererea repre­zentantului parchetului, astfel că, la faţa locului au plecat d-nii: prim-procuror: Filipescu, dr. Hossu, medic legist şi A. Drăghiciu, şeful biroului judi­ciar al chestunii de poliţie. Co­misia a stabilit că Sava are o temperatură de 57,5 grade, fiind bolnav şi nu se poate prezenta la desbateri. Din acest motiv, tribunalul a amânat procesul pentru ziua de 11 Noembrie. I Anul XLIX Nr. 295 Duminica 1 Noembrie 1931 Un raid aviatic românesc la (ilia (ai (Hi-ila) După raidul făcut la Ka­rkmn (Sudiainuil englez), înteeiprinză­­torul nostru aviator, d. Ionel Ghika, prepară un nou raid, de data asta spre a bate recordul ţinut de englezi. Distanţa de la Londra la Co­lonia Cap a fost străbătută­­ în 9 ziile. — „Am credinţa, ne spune d. Ghifea, să sbor această distanţă (aproape 15.000 km.) în 7 zile. RECORD CU AVION ROMA­NESC ,,Am mare ambiţie să fac a­­cest sbor cu un avion românesc. In acest scop, m-am gândi­t să întrebuin­ţiez un avion Set, pur românesc, conceput şi lucrat în Bucureşti. Cu un astfel de a­­vion, montat cu un motor Ja­guar de 300 h. p., provenit diin stopu­l aviaţiei militare, sper să bat recordul englez. Avionul are viteza de aproape 240 km. pe oră şi o rază de acţiune de 1700 km.", TOT SINGUR... D. Ghitka intenţionează să plece tot singur la bord, aşa cum a sburat de la Bucureşti la Kar­­tum şi înapoi. Preparativele vor începe chiar în luna viitoare. Pentru sborul pe deasupra atâtor regiuni, este nevoe de permisuri speciale ob­ţinute de la diferite ţări, pe un­de sboară. Până la obţinerea hârtiilor necesare trebue 2-3 luni. Conferinţa miniştrilor de a­­viaţiei, ţinută la BucCureşti, a a­­vut tocmai rostul de a căuta so­luţia pentru simplificarea călă­toriilor cu avionul. D. Ionel Ghilig crede, că în Aprilie viitor, va fi complet ga­ta de plecare. Această lună e una din cele mai favorabile pentru raidurile pe distanţa spre Africa de sud. Dacă iniţiativa de record va fi oficială, d. Ghi­ka va pleca de la Londra, de un­de va începe cronometra­rea , iar dacă încercarea nu va fi oficia­lă, d-sa va pleca direct de la Bucureşti. Nu va mai trece însă pe coasta Asiei, aşa cum a făcut în raidul spre Kartum, ci va s­uira direct peste Med­i­tona­na. Etapele vor fi stabilite după raza de acţiune a avionului. Timpul de odihnă la dus va fi de cât mai mică durată spre a putea face acest lung traect în 7 zile. Şi această încercare a d-lui Ionel Ghika, de natură să adau­ge renumelui aviaţiei noastre, este încă un prilej de cinste­­ pentru noi. OK. Procesul Plav­schi - Curcioglu — Şedinţa secretă.—­unilor in Cernăuţi, 29 Oct. Cunoaştem din reportagiile precedente, mersul interesantu­lui proces Plavschi-Curcioglu, care se desbate de ani de zile la Curtea de apel din locali­tate. Să recapitulăm în mod suc­cint. Curcioglu, originar din Ti­flis (Georgia) fost mare bogă­taş, a fost nevoit să părăsească Rusia încă de la începutul re­voluţiei. La plecare, a lăsat în mâinile amicului său Plavschi, cu procură autentificată şi în­registrată la tribunal, întreaga sa avere. După ani de rătăcire şi grea mizerie, îşi întâlni prietenul la Constantinopol. Cerându-i res­tituirea averii, acesta declară că nu mai are nimic. Plavschi dispăru din nou, iar după căutări trudnice Curcio­glu îl întâlni în România. Plav­schi se căsătorise cu fica gene­ralului Lischin, moșier din Nordul Basarabiei. Descoperind că o mare parte din bijuteriile sale au fost de- Fotografierea bijute­­riu­giu — puse de Plavschi în safeurile unor bănci din localitate, Cur­cioglu intentă proces, iar în­treaga avere a lui Plavschi fu pusă sub sechestru. In jurul bijuteriilor se dă de ani de zile o grea luptă, iar procesul se tot amână din cau­ză că ambii împricinaţi nu pot­­ aduce dovezi concludente de­­ proprietate. I­­n şedinţa secretă a fost au- I diat ori martorul Carura, care a făcut depoziţii de mică în­semnătate. Preşedintele Curţii de apel a dispus fotografierea unor biju­terii în scopul de a cere biju­tierilor Favier şi Marchart din Paris informaţiunea dacă aces­tea au fost cumpărate de ge­neralul Lischin, de la dânşii. Plavschi afirmă că bijuteriile aparţin socrului său generalu­lui Lischin, decedat nu de multă vreme. Bijuteriile au fost fotogra­fiate azi dimineață, iar foto­grafiile au fost trimise bijutie­rilor parizieni. Se pune mare greutate pe răspunsul ce va sosi din Paris. De la Teatrul Naţional din Cernăuţi — ,,Madame sans gene”, comedie in 4 acte de V. Sardou şi Em. Moreau — Cernăuţi, 29 Oct.. Prima premieră a , teatrului Naţional a fost împrumutată re­pertoriului francez. Este come­dia „Madame Sans Gene“ de Sardou şi Moreau, com­edie scri­să In genul comediei franceze, exuberând de spirit viciu, de scene emoţionante, de situaţiuni dramatice şi forţând un pro­nunţat accent de simpatie pen­tru cei de jos, pentru cei ce se ridică prin vrednicie proprie şi se menţin, acolo unde au ajuns, prin meritele lor. Este povestea istorică a sergentului a­juns ma­reşal al Franţei (Lefèvre) şi a soţiei sale, „Madame Sans Ge­ne“, provenită din simplă spă­lătoreasă. Evident că aceasta s-a putut întâmpla numai sub îm­păratul democrat Napoleon, care şi e­l a urcat treptele tronului, pornind dela simplu sublocote­nent. Ascensiunea extraordinară­­ a lui Lefèvre şi a soţiei sale este povestea ascensiunii celor vreo-­­ nici, cari, deşi de origină umilă, I ajung la cele mai înalte situa­tuni sociale numai graţie me­ritelor lor. Acolo întâmpină in­vidia şi dispreţul celor căzuţi cu­­ harizobul din cer, dar in ciuda acestora, sunt vrednici să-şi păstreze situaţiunile dobândite. Este în această­­piesă sănătate morală, proslăvirea calităţilor rasei franceze, aşa că constituie un preţios şi veridic capitol al istoriei Franţei Napolioniene. Piesa s’a bucurat de interpre­tare bună. Incontestabil în frun­tea ei trebuie să punem pe ci-ne .4. Capustin­ Fotino, nu numai fiindcă „Madame Sans Gene“, pe care a incarnat-o, este rolul principal, dar ?i fiindcă ne-a o­­ferit un joc de clasă superioară. Din cauza unor împrejurări, in­dependente de voința d-sa­le, în stagiunea trecută n’a jucat a­­proape deloc. Şi a fost o pier­dere mare pentru teatrul Na­ţional din Cernăuţi, căci d-na Carpustin ne-a oferit totdeauna precum şi la ultima premieră un joc distins prin inteligenţă, na­­turaleţă, volubilitate şi emotivi­tate. A fost secondată în această piesă de jocul tal­entat al d-lui I. Cernea (Lefèvre), de jocul de­gajat all d-lui Economui (Fouchét, de jocul elegant al d-lui L Au­­relian­­de Neipperg) şi integra­tă de jocul bărbătesc al d-lui N. Bulandra, un adevărat Napo­leon ca mască şi joc. D-nele J. Moruzan şi N. Cososchi în re­gina Carolina şi principesa E­­liza au fost o pereche de surori (ale lui Napoleon), cari au ştiut să ev­­enţieze, prin jocul lor, parvenitismului dublat de velei­tăţi de nobleţă. Piesa a fost pusă în scenă de d. S Alexandrescu. D-sa mai are un merit la reuşita acestui spectacol: acela de a fi tradus piesa, și a tradus-o bine. De astădată publicul­ a fost foarte numeros, dovedind încă­­odată că înțelege să sprijine nu­mai spectacole bune. P. L. Din doleanţele salariaţilor publici __ Propunerea d-lui prof. Sp. Iacobescu dela Acade­mia comercială, făcute la congresul ţinut de curând — A trecut aproape neobservată comunicarea făcută recentului congres al salariaţilor publici de către d. prof. Sp. Iacobescu dela Academia de înalte situle co­merciale şi industriale din Bu­cureşti. Şi to­tuş, comunicarea are o importanţă deosebită pen­tru că priveşte fundamentul eco­nomic al revendicărilor funcţio­năreşti. Oricâte vorbe s’­ar vân­tura pe tema curbei de sacrifi­ciu, a revizuirii averilor salaria­ţilor publici şi a altor probleme de interes negreşit palpitant nu numai pentru slujitorii ţării, dar chiar pentru ţara însăşi, ade­văratele leacuri pentru tămădui­­rea necazurilor funcţionăreşti nu pot fi găsite de­cât întrun sis­tem de organizare economică, graţie căruia salariile actuale să capete—prin metodele nnrei co­operări solidariste — o mai mare putere de cumpărare ca azi. D. Sp. Iacobescu a propus în congres o serie de soluţiuni me­nite să satisfacă exigenţele cele mai grele şi anume aproviziona­rea salariaţilor publici cu ajuto­rul unei instituţiuni financiare existente, căreia statul să-i dea însă un efectiv sprijin legiferat. Acest institut ar servi interesele funcţionarilor, finanţând—în co­­laborare cu alte forţe financiare din ţară şi chiar din străinătate — diferite întreprinderi privind construirea de locuinţe ieftine în condiţiuni suportabile, cu anui­tăţi mici şi pe termene lungi, cum şi organizând nu numai a­­provizionarea în rate, dar şi asi­gurarea funcţionarilor publici, printr’un sistem combinat, care să permită slujbaşilor eforturi financiare minime pentru reali­zarea morui trafiu cât mai ferit de necazuri. D. prof. Sp. Iacobescu a pro­pus chiar textul unui ante-pro­­iect de lege, care să asigure po­sibilitatea acestor realizări, gra­ţie cărora o epocă de înviorare economică să înceapă pentru sa­lariaţii publici, suprimând mul­tiplele pricini de nemulţumiri şi amărăciuni, ce dăunau nu numai funcţionarilor ca familişti îşi e­­nergii sociale, dar păgubitu chiar mecanismului administra­tiv al ţării, care se cere bine în­treţinut şi susţinut de elemente fără preocupări cotidiane de cre­din mărunt. Iată de ce spunem că n’ar fi trebuit să treacă neobservată propunerea făcută congresului de d. prof. Sp. Iacobescu, comu­nicare asupra căreia vom avea prilejul să revenim pe temei de date statistice cât de curând. L. Iliescu, Decadenţa „gheişelor” japoneze — De la duioşia de altădată, la ravagiile jazzului —­ Sindicatul „Gheişelor” din Tokio şi Osaka se pregăteşte de luptă contra concurenţei servitoarelor de cafenele care, de câtva timp, le ameninţă li­niştita lor existenţă. Nu cred în triumful absolut al acestor servitoare de cafe­nele, ca este noul gheişe din 1931. Gheişele vor rămâne pu­rurea ghieşe, iar servitoarele vor fi vecinie servitoare. Un fapt de felul acesta s’a petrecut acum 17 ani. In acel moment, am văzut apărând un tip nou de femee, acele „jovn”, actriţe. Ele aveau atracţiunea noutăţii şi creiară o nouă este­tică femenină japoneză. Mare fu emoţia în lumea „florilor şi sălciilor“, adică printre ghei­şele care se îngrijorau de ideea că actriţele o să le înlocuiască. N’a fost nimic. Mai târziu, apăru un gen nou de gheişe. Erau femeile care se dedeau pur şi simplu la prostituţie, neglijând complet graţioasele talente de cântă­reţe şi dansatoare ale gheişelor tradiţionale. Rezultatul fu a­­celaş. Gheişele tradiţionale, cu aerul lor atât de graţios şi mlădios, „umerii lor de sălcii“ eşiră victorioase din luptă. Totuşi, ameninţarea servitoa­relor de cafenele japoneze nu este de dispreţuit. Femeile a­­cestea se dedau cu plăcere la exigenţele vieţii moderne. Or,­­clienţii sunt din ce în ce mai câştigaţi gusturilor şi obiceiu­rilor occidentului. Chiar în ca­sele de ceai tradiţionale, dan­sează tango şi foxtrot, pe mese şi aduc discuri de jazz, cer să li se cânte ariile zilei. Vremurile s’au schimbat! A­­cum zece ani, te duceai în casele de ceai din Tokio cu câţiva pinteni din Osaka ve­niţi înadins să asculte cânte­cele delicioase ale faimoasei gheişe Kanetmatson şi ştiu clienţi cari treceau nopţi albe, în reverie, ca să audă cântând pe celebra gheişă, Fujimura din Niponbashi... care are as­tăzi 70 ani! Astăzi, tineri fără număr dispreţuesc aceste vechi obi­ceiuri şi muzica nostalgică a gheişelor care se asculta altă dată până in zorii zilei cu cântecul cucului. Ei sunt din vre­mea „iuţelei“ şi „rezultatelor“. Ei îşi cheltuesc paralele la ca­fenea, se duc la dancing, unde găsesc imediat 40—50 dansa­toare de meserie. Dau năvală spre plăceri, nu au timp nici să aştepte, nici să savureze lu­crurile delicate. De aceea, Sindicatul gheişe­lor a vroit să lupte contra a­­cestei concurenţe într’un chip practic şi inteligent: a hotărît creiarea unei şcoli de gheişe, unde profesori ar învăţa pe ti­nerele femei modele epocii noastre, adaptarea cântecelor clasice la ritmul jazzurilor, no­ţiuni generale de muzică şi de cântece occidentale. „Samise­­pa“, acea ghitară uşoară, cu trei coarde a gheişelor tradiţio­nale, va cânta de acum arii venite din Europa şi America. Criza economică a mai ac­­­ centuat conflictul. In casele­­ de ceai, clientul ca să asculte­­ gheişa favorită, trebue să plă-­­ tească 15 yeni (aproape 1300­­ lei), pe când în cafenelele din­­ Guinea, marele bulevard din­­ Tokio, nu cheltueşte decât costul unui cognac şi al unui whisky şi bacşişul lăsat la a­­preciere. Consecinţa a fost că clienţii s’au dus din ce in ce mai mult la cafenea, unde e mai puţină ceremonie, mai multă libertate şi veselie. Ca­sele de ceai îşi scăzură preţu­­ţurile, dar, vai! jertfa aceasta nu le vedete vechile succese. Fără îndoială, gheişele noas­tre sunt tot încântătoare, dar viaţa modernă ispiteşte oa­menii, mai ales tineretul. Este la fel cu concurenţa cinemato­grafului pentru vechiul şi cla­sicul nostru teatru Kabuki. Modernismul tinde să invadeze totul: gândiţi-vă că 80 la sută din japonezi se îmbracă euro­peneşte şi că cinematografele numără peste 180 milioane spectatori pe an. Spectacolele artistice şi rafi­nate ce le oferă gheişele şi ka­­bukiul nu mai sunt de loc de acord cu vremea noastră. Cea mai bună soluţie ar fi, după părerea mea, să se dea gheişelor noastre ceva mai multă libertate, să fie liberate de regulamente demodate. Ni­ţel aer curat în sânul sindica­tului chiar n’ar strica („Kaizo“, din Tokio). Roko Hirayama ---------:x:q:x:--------­ Procesul ibovnicei fiorosului asasin Teodo­­rovîci Cernăuţi, 29 Oct­. Elisabeta Baranovsca., ibov­nica fiorosului asasin Teodoro­­j viei, a fost arestată şi dată in I judecată, învinuită că a tăi­­j­nuit şi ascuns pe amantul ei,­­ pe mult temutul asasin şi cri­minal Teodorovici, în timp ce poliţia îl căuta peste tot. In faţa tribunalului, Elisabeta Baronovska se desvinovăţeşte declarând că a ţinut ascuns pe bandit numai de frică, deoarece acesta o ameninţa cu moartea în caz că-l va trăda. Din lipsă de martori procesul a fost amânat. Preţul abonamentului la ziarul UNIVERSUL este Lei 750 pe un an „ 380 pe 6 luni .. 200 pe 3 ’ '•­1 La marile sărbători religioase din Ierusalim, veneau în or­dine şi orânduială ostăşească , şi totuşi nu erau înguşti la suflet, ba dimpotrivă îngăduitori chiar faţă de păgâni. Priveau cu mândrie la Septoris şi Tiberias, oraşe curat ro­mane, ridicate de irod la a căror zidire dăduseră şi ei aju­tor. Trăiau în pace cu toţi ceilalţi concetăţeni, ori de ce neam şi religie ar fi fost aceştia. Ei au dat poporului evreu poeţi tot aşa de mari ca şi autorul Cântării Cântărilor şi profeţi, ca Osias. Pentru un popor aşa de viteaz şi mândru, plin de fan­­tazie şi desinteres, de bună seamă că o istore, ca aceea privitoare la noul rege, trebuia să aibă o deosebita însemnă­tate. Nădejdea că acest rege va nimici Roma, a fost deajuns pentru ca Ben Hur să-i câştige de partea sa, iar credinţa că se va întemeia o împărăţie universală, mult mai puter­nică decât a Cesarilor şi mai vestită decât a lui Solomon, mai mult încă, o împărăţie vecinică, credinţa aceasta a fost un imbold neîncetat, făcându-i să-şi dea şi trupul şi sufle­tul pentru cauza noului Rege. In sprijinul spuselor lui, Ben Hur aducea ca mărturie pe profeţi şi istoria lui Bal­thazar, care aştepta în Antiohia, venirea Regelui. Şi ei erau mulţumiţi, cu atât mai mult, cu cât aceasta era vechea istorie despre Messia, cunoscută lor tot atât de bine ca şi numele Domnului, era visul pe care-l visaseră de atâta vreme şi pe care acum aveau să-l vadă cu ochii. Venirea Regelui nu era o întrebare pentru viitor . Regele venise chiar şi doar avea numai să se arate.­­ Astfel au trecut foarte repede pentru Ben Hur, lunile de iarnă şi veni primăvara cu ploile ei binefăcătoare, pe cari Ie aducea dinspre mare, vântul de apus. Lucrase cu atâta sârguinţă şi cu atâta isbândă, încât putea să spună cu de­plină bucurie tovarăşilor săi : „Acum poate să vină Regele ! N’are decât să ne spună unde doreşte să-şi aşeze tronul, căci suntem destul de tari să i-l ridicăm şi să-l susţinem. Mulţimea numeroasă, care venise în legătură cu el, îl cunoştea numai sub numele de fiul lui Iuda, fără să ştie mai mult. Intr’o seară, pe când Ben Hur şedea cu câţiva din Gali­­leeni săi în Trahomitida, la intrarea peşterii, care-i servea drept locuinţă, veni la el un Arab şi-i aduse o scrisoare, în care citi cele de mai jos : Ierusalim, Nisan IVA S’a ridicat ar­ profet, despre care luipea zice că s­crie. Ani de­ra­ rândul, el a trăit în pustie şi noi îl socotim cu adevărat un profet.­­ . . Şi lucrul acesta se vede din chiar­ cuvintele lui, căci neîncetat, el vorbeşte despre un altul, cu mult mai mare decât el, care, după spusele lui, va veni în curând ■ el îl aşteaptă acum pe ţărmul de răsărit al Iordanului. L-am auzit şi l-am văzut şi eu, şi sunt încredinţat că acela pe care-l aşteaptă este Regele pe care-l aştepţi şi tu. Vino deci, şi vezi. Tot Ierusalimul iese să vadă pe profet, iar malurile Iordanului sunt pline de lume, ca Muntele Măslinilor în zilele Paştilor”. Malluch Faţa lui Ben Hur se lumină de bucurie. „O, iubiţi prieteni”, strigă el, „scrisoarea aceasta pune capăt aşteptării şi aspiraţiunilor noastre ; crainicul Regelui s’a ivit şi-i vesteşte venirea”. Ben Hur citi scrisoarea, înaintea lor şi toţi se bucurară împreună, de frăduiala cuprinsă în ea. „Pregătiţi-vă”, continuă el, „şi mâine să plecaţi acasă. Acolo daţi de ştire alor noştri, să fie gata şi să se adune când voiu porunci. In interesul meu şi al vostru, voiu cerceta dacă omul acesta este într'adevăr noul Rege şi vă voiu înştiinţa nu­maidecât. Până atunci să ne bucurăm de fericita veste”. Innapoindu-se în peşteră, Ben Hur făcu o scrisoare lui Ilderim şi alta lui Simonide, comuni­cându-le înştiinţarea primită, precum şi gândul lui de a se înnapoia imediat la Ierusalim- Scrisorile fură trimise prin curieri speciali. Du­pă ce se înnoptă şi stelele-i putură lumina calea, se sui pe mal şi porni spre Iordan, cu arabul care-l Însoţea, pentru ca să apuce drumul caravanelor dintre Rabbath-Ammon şi Da­masc. Călăuza ştia bine calea, iar Aldebaram era destul de iute, aşa că spre miezul nopţii, erau departe de ţinutul vulcanic al Trahonitidei. 2. O SURPRIZA Ben Hur voia ca mai ’nainte de a se face ziuă, să po­posească undeva, în vre­un loc sigur, unde să se poată odihni, dar zorile îl apucară pe drumul pustiului. Ţinu deci drumul în­ainte, deoarece călăuza îi făgădui că peste puţin vor ajunge într’o vale înconjurată de stânci înnalte, unde se află un isvor, câţiva duzi şi iarbă verde, loc de odihnă pentru oameni şi iarbă pentru dobitoace. Pe când Ben Hur se gândea la evenimentele minunate, care socotea că vor avea loc în curând, şi vor schimba din temelie atât viaţa in­dividului cât şi pe a popoarelor, pururea trează, privea cu atenţiune de jur împrejur. Deodată strigă la tânăr : nişte streini se iviseră înapoia lor. Cât puteai cuprinde cu ochiul se vedea întinsul nemăr­ginit al pustiului nisipos , doar la stânga se zărea în de­părtare, un lanţ de munţi, par’că nesfârşit. Intr’un ţinut ca acesta ochiul lor putea să deosebească uşor obiectul ce se apropia de ei. „E o cămila cu­ călători”, trîse Arabul, d­upă câteva etipe. „Mai e altcineva în urma ei ?*’ întrebă Fen Hur.­v.E singură. Ba, nu, mai este un om călare, proi­bil, că­­lăuza”. (Va urma). .

Next