Universul, februarie 1932 (Anul 49, nr. 30-58)
1932-02-01 / nr. 30
Ca la Shanghai Este curios, că unele situaţiuni externe seamănă câteodată cu unele situaţiuni interne. Să ne cunim puţin asupra afinităţilor dintre peripeţiile din extremul Orient şi dintre cele din politica noastră. Intr’o zi, s’anunţă război chino-japonez. Telegrama sosise la Geneva In momentul când Societatea Naţiunilor, inclusiv reprezentanţii chinez şi japonez, constatau cu satisfacţie progresul pacifismului şi devalorizarea spiritului belicos. După câteva lupte crâncene, acompaniate de asigurări de pace la Geneva, cortina se lasă in Manciuria şi ostilităţile par terminate. Pentru desăvârşirea acestui scop, Societatea Naţiunilor discută, votează, comunică. Dar iată că furtuna se deslănţueşte din nou şi din Shanghai se anunţă, cu data de 29 ianuarie, dimineaţa, lupte grele, morţi şi răniţi, înaintări şi retrageri, speranţe şi desperări, dar seara se comunică: „Londra, (Rador). Ştirea încheerii armistiţiului la Shanghai a fost confirmată oficial astă seară". Ştirea urmează şi din Washington. Situaţia se schimbă in 12 ore ! Să trecem acum la legea conversiunii datoriilor agricole. Se depune proectul şi se produce zarvă. In ce priveşte principiul, toată lumea crede că agricultura trebue să fie ajutată, că mucenicii săi trebue să fie uşuraţi, cu condiţia ca sprijinul să fie real pentru ei, folositor pentru ţară. Divergenţă însă pe aplicaţii. Partidele 11 combat cu îndârjire, guvernul II apără cât poate şi lasă din el cât ii scapă. Dar o invizibilă Societate a Naţiunilor isbuteşte să dea un impuls pacifismului politic, şi deodată frontul se linişteşte. De o parte se pare că se sacrifică modalităţi importante spre a se salva ideea urmărită. In părţile celelalte, se procedează vice-versa. Şi începe să se deseneze un armistiţiu, pentru admiterea unei legi capabile să împace taberele politice aflate faţă în faţă, dar infructuoasă pentru părţile interesate in această chestiune şi pentru economia ţării. Dar în timp ce se apropie momentul desăvârşirii minunat politice, consistând in realizarea, pentru o negaţiune, a acordului imposibil pentru construcţiune, iată că isbucnesc noui imputări şi critici, se fac din nou rezerve asupra proectului ce va fi reluat la redeschiderea parlamentului, din o parte i se dau explicaţii guvernului despre avantajele ce i-ar prezenta o retragere onorabilă, iar din partea opusă se demonstrează nevoia inexorabilă ca d-nii Iorga şi Argetoianu să continue cârmuirea caracterizată prin uitarea sancţiunilor promise contra abuzurilor, prin lipsa de economii rigide de ministere şi subministere, prin reduceri de lefuri şi pensii, prin călătorii în străinătate cu înapoieri lipsite de orice avantaj, etc. Şi cu toate aceste animozităţi şi muşcături, armistiţiul de la Shanghai se va repeta la deschiderea parlamentului, pentru că ţara, dacă nu are norocul să fie administrată cu acordul tuturor forţelor politice,, are cel puţin suprinderea să se vadă solidare în greşelile făcute. Cum trebue rezolvată problema servitorilor — Stârpirea unui focar de furturi şi crime.—Se cere concursul publicului — — Ce ne spune d. prefect al Capitalei — E cert că, ultima crimă din Capitală, odiosul dublu asasinat din str. Ştirbei-Vodă, a avut darul să desvălue colţurile unei probleme de o gravitate excepţională. Fapta celor doi servitori a sunat, pentru public şi pentru autorităţi, ca un ţipăt de alarmă la ivirea primejdie. Pe toate feţele se zăreşte întipărită o îngrijorare, al cărei germen stă in nesiguranţa ce o are cetăţeanul asupra vieţii şi avutului său. Iar numeroasele furturi şi crime, săvârşite în ultimul timp, au sporit şi mai mult această nesiguranţă. Cei cari au în serviciul lor servitori, nu mai ştiu astăzi dacă adăpostesc sub acelaş acoperiş nişte oameni paşnici sau nişte fioroşi asasini. Răul trebue curmat însă şi, pentru aceasta, pe lângă măsurile luate de autorităţi, se cere şi concursul publicului conştient de primejdia ce-l pândeşte. POPULAŢIA FLOTANTA ŞI HAIMANALELE Există în Bucureşti o populaţie flotantă nouă — în afară de numărul provincialilor cari vin zilnic in Capitală după treburi. Această populaţie este de provenienţă rurală. Goniţi de sărăcie şi de lipsa de lucru în timpul iernii la ţară, o mulţime de bărbaţi şi femei îşi părăsesc satele şi apar pe străzile Bucureştilor în căutare de ocupaţii. Fetele se bagă la stăpân sau, dacă sunt mai frumuşele, recurg repede la cea mai la îndemână meserie, ingroşând numărul celor cu vechime în „facerea trotuarului“. Situaţia bărbaţilor e mai grea. De obiceiu, unii dintre ei „şomează“, până când sunt trimişi de poliţie acasă, cu bilet gratuit pe calea ferată. Alţii se aciuiază însă pe la vreo ibovnică intrată la stăpân şi umblă toată vremea prin oraş după furat. Când au reuşit să dea lovitu-Continuare in pag. 2-a D. col. GABRIEL MARINESCU prefectul poliţiei Capitalei EROII NOŞTRI, IN CÂRPA!! (CIMITIRUL DE ONOARE DIN AZUGA, PRAHOVA.) A fost odată?.. Titlu! acestui articol ar părea că spune cum că voi vorbi mai jos despre lucruri petrecute pe vremea smeilor şi a balaurilor, când aruncai în urma ta o perie şi răsărea o pădure, şi dacă aruncai o oglindă, era din pământ un ocean ! De foc ! Este vorba numai de vremurile pe care le-am trăit cu toţii, noi cei de astăzi! Cum ajungea un român ministru înainte de marele războiu? Pentru ca să ajungă un român ministru trebuia, mai întâi, să fie legat de o credinţă şi să fi dovedit statornicie. Mai trebuia să aibă, în urma sa, o carieră politică susţinută, să fie cunoscut de ţară, numele său să fi fost, de multă vreme, pe toate buzele. Şi mai trebuia sa fi fost fără pată. Nici bănuiala să nu-i fi întinat măcar reputaţia. Plimbăreţii dintr’un partid intr’altul, erau scoşi din rândul oamenilor cu vază, pe vremea smeilor şi a balaurilor de acum vreo cincisprezece ani, nu s’a pomenit transfug care să fi sărit dintr’un partid pentru ca, a doua zi, să ajungă ministru in altul. Când un om politic, pentru motive oneste, părăsea un partid politic și se înscria în altul, nu putea ajunge ministru in acest din urmă partid. Numai după un lung stagiu, după trecere de mulţi ani, şi numai indicat de împrejurări extraordinare, putea avea un portofoliu. Când a fost proclamată regalitatea, era partidul liberal la cârmă. Atunci C. A. Rosetti, care avea multă simpatie pentru Alexandru Lahovary, a stăruit mult ca să ia un portofoliu în cabinetul Brătianu. Dar Lahovary a rămas neclintit. Mai târziu, după 1884, Ion Brătianu, şef al guvernului, închee un cartel electoral cu gruparea junimistă: 15 amici politici ai lui Petre Carp, cu acesta în frunte, sunt aleşi în parlament, dar, cu toate stăruinţele depuse, nici un junimist n’a intrat în guvern. Şi erau atâtea valori superioare: Carp, Maiorescu, Pogor, Marghiloman, Laurian şi alţii. Acesta era obrazul epocii. Ministru?!.. Trebuia să fii cineva. Oameni noui: un Vasile Lascăr, un Alexandru Djuvara, un Take Ionescu, un Delavrancea. Oameni de a doua sau de a treia mână nici nu îndrăzneau să-şi arate figura la tribuna parlamentului! Fiecare --------— n— ♦ mm------- om la locul lui, aceasta era credinţa. Pe când astăzi?!... Negreşit, sunt şi astăzi, au fost şi eri oameni de multă valoare pe banca ministerială, dar câte nulităţi alături! Ii cunoaşte cineva pe toţi? Domnul cutare, ministru !.„ Anonim! Altă dată, când un om îşi părăsea partidul şi trecea în altul, era arătat cu degetul. Un transfug, aceasta ii era porecla. Astăzi a ajuns un sport. In toate zilele auzim despre o nouă conversiune ! Idei! Convingeri, pudoare ! Ara mai spus-o: metehne din alte vremuri! Marele merit al zilei este să ajungi la ţintă. A-ţi schimba părerile în fiecare zi este un merit. N'a spus oare in Camera trecută, un ministru fruntaş, că numai boul nu-şi schimbă părerea? Cunosc in actualul guvern pe un domn — nu-i spun numele — care pe vremea smeilor şi a balaturilor, ar fi fost o mirare să fi pătruns in Cameră. A fost înscris intr’un partid, acolo, spre a se face interesant, s’a mişcat mult, a ţipat mult, la Cameră a răguşit conştiincios în fiecare sesiune. Dar iată că vine ,,ritmul nou“ şi ritmul nou n’are oameni. In 24 de ore face saltul, intră in Cameră şi după 6 luni iată-l ministru. Să nu râdeţi, ministru ! Când d. Iorga, om de cultură, a venit in fruntea trebilor, am avut iluzia naivă că, cel puţin, va compensa lipsa de experienţă cârmuitoare, cu o sănătoasă pornire de încbnare a moravurilor «guvernamentale. Mai ales ti-s» care flagelase altă dată pe „fripturişti”. Om fără partid, avea măcar atât câştig că nu avea obligaţii la scadenţă. Dar ce s’a ales din toate visele şi din toate aşteptările noastre? In „Universul“ de Joi am citit conversaţia telefonică a d-lui ministru al Basarabiei cu d. primarul Chişinăului. Rămâi înmărmurit! Fiecare mediu îşi are morala şi moravurile speciale. Intr’o mănăstire, evlavia; într’o academie, cultura; într’o cazarmă, disciplina; într’un lupanar, virtutea perversiunii. Scriitorii, cari s’au ocupat cu viaţa ocnaşilor, ne spun, că printre aceştia trădarea de tovarăş e considerată drept cea mai mare vină, iar delaţiunea e pedepsită, inexorabil, cu moartea! De ce să ne mirăm dar, dacă, in actualul nostru mediu stăpânitor, a fi transfug, a fi obscur, a fi fără convingeri, a fi fără statornicie, este a fi omul victorios al zilei ?.. O să spuneţi că aceasta este o ruşine!Ei şi! CONSTANTIN BACALBAŞA Ilchi şi ntuilinii în Franţa D. Jules Sauerwein, care a condus 20 de ani politica externă la „Le Matin“ din Paris, s’a retras de la acest ziar şi publică articole, favorabile Germaniei, în „Neues Wiener Journal". In „L’Ordre", eminentul ziarist şi filo-român, d. Emile Baré, după ce reaminteşte ideile şi sentimentele pacifiste germanofile ale d-lui Sauerwein, constată că articolul fostului redactor al ziarului „Le Matin", publicat în „Neues Wiener Journal“, dezvălue phisologia politicei „briandiste“, deoarece se spune într’însul, că Franţa trebue să urmeze o politică strict europeană, aşa cum Fiecare impun noile condiţii economice şi politice, iar oamenii ei politici să nu urmeze aspiraţiile egoiste... ale „micei burghezii“, adică ale naţionaliştilor, cari pun mai presus interesele Franţei de concepţiile utopiste scumpe pacifiştilor internaţionali. Este interesant faptul următor : d. Sauerwein recunoaşte că a părăsit „Le Matin“ după 20 ani de activitate, din cauza „influenţei pe care o exercită asupra lui mediiler militare şi naţionaliste“. D. Emile Buré atrage atenţia în articolul său asupra pericolului ce l-ar prezintă pentru Franţa şi cauza aliaţilor ei, triumful politicei elementelor de la stânga şi extrema stângă. -______1-1.3 . ______|-------|-a égis Situaţia in India Bombay, 30 (Rador). — Poliţia a oprit in o mare manifestaţie a naţionaliştilor indieni. Au fost 200 răniţi, in şarjele cu bastoane ale poliţiştilor.. Nereuşind sil împrăştie pe manifestanţi, poliţiştii au tras şi au ucis un demonstrant şi au rinit grid li. Bătălia dela Shanghai — DELA TRIMISUL NOSTRU SPECIAL — Shanghai, 29 (Copyright i Dv „Universul“ and UUs- Kein). — La întoarcerea nea dela Dairen am găsit a Shanghai un haos comitet. După ultimatul consulu- ' ui general japonez, care a fost primit de autoritățile chineze, comandantul forjelor navale japoneze din [fort, amiralul Shiosawa, a cerut retragerea trupelor [.chineze din Shanghai. La scurt timp după predarea ultimatului, trupele japoneze au fost debarcate în port şi la miezul nopţii s’au produs primele ciocniri cu trupele chineze. Gara de Nord situată in suburbia Chapel a fost bombardată de avioanele japoneze, astfel că legătura cu Nanking este întreruptă. Avioanele japoneze au aruncat numeroase bombe asupra oraşului, distrugând complet gara de Nord şi cea mai mare editură chineză „Commercial Press“. Au căzut multe bombe şi pe teritoriul concesiunilor internaţionale. In urma bombardamentului, cartierul chinez al oraşului Shanghai a fost cuprins de un incendiu puternic. Mii de chinezi s-au refugiat pe teritoriul concesiunilor internaţionale. * La societatea aeriană „Euradio“ domneşte mare îngrijorare pentru soarta hydroavioanelor „Jankers“ care se află în port şi care sunt ameninţate să fie distruse de bombardamentul chino-japonez Trupele chineze au reuşit cri să distrugă un avion japonez de bombardament. In portul Shanghai se află 12 vase de război japoneze. PAGUBE ENORME Pagubele pricinuite de bombardamentul avioanelor japoneze, se ridica la peste o sută milioane dolari. Au fost distruse şi numeroase magazine. MII DE VICTIME PRINTRE CIVILI Numărul bărbaţilor, femeilor şi copiilor chinezi, cari au ars în străzile înguste ale Shanghaiului, cuprinse de incendiu, s’ar ridica, după o versiune, la câteva mii, după alta la zeci de mii. In oraş se dă adevărate lupte de guerilla. Cu soldaţii chinezi s’a unit şi populaţia şi de pe acoperişurile caselor şi de prin curţi, trag asupra trupelor japoneze. WALTER BOSSHARD Corespondentul special al ziarului „Universul“ şi agenţiei „Ullstein“. (Citit i ncifice str . . Ultima oră)pi la V ‘il Sinucidere, sau crimă? ■O O* — Ucis cu trei zile înainte de nuntă. — Cadavrul găsit pe şoseaua Kisselef a fost identificat.E avocatul Theodor Tache din Călăraşi — Am anunţat aiaitaen, ca pe şoseaua Kisselef s’a găsit cadavru] unui tânăr cam de 30 ani. Odată cu ştirea, am dat publi- I citaţii şi fotografia mortului, după clişeul trimis nouă de institutul dr. Minovici, unde se află şi azi cadavrul. D. avocat I. Z. Vintilescu-Cosâmbeşti din Capitală, văzând fotografia in ziarul nostru — fotografie, ce avea o mare asemânare cu un văr al său, avocatul Theodor Tache din Călăraşi, s’a dus in grabă la institutul medico-legal, unde cu durere a constatat, intr’adevăr, că e chiar vărul său. TACHE TREBUIA SA SE ÎNSOARE AZI Theodor Tache, tânăr avocat din Călăraşi, foarte bine văzut, s’a logodit la 15 Decembrie cu d-ra Aurelia I. Bujor din Ţândărei (Ialomiţa). Acum 4—5 zile el a venit in Bucureşti cu logodnica şi viitorul său socru, cumpărând un dormitor şi alte obiecte pe care le-a transportat la Călăraşi. Mireasa şi tatăl său au plecat la Ţândărei, iar, Tache a rămas în Capitală, spre a face şi alte diverse târgueli Căsătoria civilă trebuia să se oficieze ori, la Ţândărei, iar cea religioasă, azi. Duminică la biserica Sf. Voevozi, din aceeaş localitate, în care scop s’au şi expediat obişnuitele invitaţiuni. SINUCIDERE SAU CRIMA ? Avocatul Theodor Tache era un om foarte cumpătat. Nu avea nici un viciu, aşa că, cu greu se poate crede că el a luat funesta hotărire de a se sinucide, mai ales în ajunul nunte. Am scris în numărul precedent, că asupra mortului s’au găsit 13 Iei. E posibil oare, ca Theodor Tache, care a rămas în Capitală in scopul de a’şi complecta târguelile, să aibă aduit avocatul Tache în timpul şederei sale in Capitală, unde a lăsat târguelile, cu cine a fost în contact şi ce localuri a vizitat şi obicinuia să viziteze când venia la Bucureşti, pentru că nu e exclus să ne găsim in faţa unei crime. Din examenul ce se va face la institutul dr. Minovici se va constata dacă rana care a provocat moartea avocatului a provenit dintr’un glonte tras de el însuşi sau de altă persoană. E foarte posibil ca criminalul, spre a face să se creadă că ne găsim în faţa unei sinucideri, să fi lăsat revolverul alături de victimă şi tot el să fi ticluit şi biletul găsit. Ar trebui de asemenea să se facă cercetări la armurieri, spre a se vedea când a fost si de cine a fost cumpărat revolverul. Chestiunea nu poate fi lăsată fără a se face cât mai intinse cercetări, căci, repetăm, e posibil să ne găsim in faţa unei crime odioase, de răzbunare sau de prădare. ----------0*0---------supra lui numai 13 lei ? Următorul fapt vine să înlăture ipoteza sinuciderii: s’a găsit un bileţel în cuprinsul următor : .Doresc ca trupul meu să servească la disecţii, dacă raţiuni ce eu nu cunosc, nu se opun”. Iată, insă, că vărul mortului, «n avocat I. Z. Vintilescu examinând biletul, declară că scrisul de pe el nu este al defunctului. Ar trebui să se facă cercetări spre a se afla unde a fost găz- toate cercurile politice. Iezuiţii din Spania au făcut recurs contra dizolvării congregaţiei Madrid, 30 (Bador). — Tribunalul suprem a acceptat recursul intentat de congregaţia jesuiţilor, împotriva decretului guvernului prin care se decide disolvarea acestei congregaţii. Hotărîrea tribunalului suprem a făcut o enormă impresie in Problema oraşelor din Transilvania după 1918 de prof. I. LUPAŞ Membru al Academiei Române Problema oraşelor din cuprinsul României. Întregite se prezintă in timpul de faţă, din punct de vedere etnic, sub aspecte cari variază după provincii. In Oltenia, Muntenia şi Dobrogea procesul de naţionalizare s’a desfăşurat şi continuă a se desfăşura normal, cu excepţia Cadrilaterului, unde nefaste influenţe politicianiste au cercat in anii din urmă să sporească numărul obstacolelor efemere. In nordul Moldovei, in Basarabia şi in Bucovina, prin invazia unor elemente indezirabile din Rusia s’a creat o situaţie destul de dificilă. Iar in ■—-------'*-------________1— Q» ---- -i. tâm la lupta îndârjită a vechilor elemente privilegiate, neobosite in stăruinţa lor de a încerca totul, ca să împiedece penetraţiunea elementelor româneşti dela sate, spre a putea să-şi prelungească exclusiva lor stăpânire din trecut asupra celor mai importante oraşe din cuprinsul acestor provincii. Lupta aceasta va avea însă cu atât mai puţine şanse de izbândă finală, cu cât va fi mai viguroasă şi mai capabilă de progres populaţia românească a satelor Împrejmuitoare. Un studiu deosebit de instructiv a publicat, in această materie, a ---------------------------------^t,fca Manuilă sub titlul „Evoluţia demografică a oraşelor şi minorităţilor etnice din Transilvania” (Bucureşti 1929). Intemeiat pe date statistice, serios controlate prin continue priviri comparative cu rezultatele cercetărilor demografice din alte ţări, autorul acestei scrieri premiate de Academia Română, demonstrează în mod ştiinţific, cum a evoluat în cursul timpului populaţia urbană din Transilvania, cum reuşise politica de stat a Ungariei să împestriţeze prin mijloace artificiale această populaţie, dându-i mai ales în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea o înfăţişare aparent maghiară, cu toate că pentru asigurarea unui spor normal în scopul maghiarizării nu dispunea de o populaţie rurală compactă, în apropierea oraşelor din Transilvania şi din Banat. Populaţia rurală din aceste provincii se repartizează în modul următor : 72.59% Români, mani. In ce priveşte elementul unguresc, acesta se poate împărţi in 4 grupe şi anume : 1) grupa Secuilor cu aproximativ 40% din totalitatea ungurimii ardelene şi bănăţene; 2) grupa Ungurilor locuitori în oraşe cu 30%; 3) grupa de la frontiera Ungariei cu 20% şi 4) grupa Ungurilor dispersaţi prin sate, cu aproximativ 10%. Dintre aceste 4 grupe numai a Secuilor are bază de existenţă în viitor, întrucât e aşezat pe un teritor compact şi nu-i lipseşte putinţa de a-şi regenera populaţia urbană prin continuă admigrare din satele secueşti. Grupa a doua şi a patra nu se vor putea menţine la cifra actuală fiind absorbite în mod lent de populaţia românească, în continuă creştere naturală. Dacă guvernarea românească nu a recurs şi nu simte nevoia să recurgă la mijloace artificiale pentru naţionalizarea oraşelor, ea nu poate lipsi de la datoria de a îngriji, ca naţiestrecurate în deceniul din urmă la oraşe să nu fie periclitată din partea populaţiei alogene, care prin forţa ei numerică, prea puţin diminuată până acum, poate încă să-şi continue tendinţele de asimilare din trecut, cu toate că îi lipseşte sprijinul instituţiilor de stat, cari îi stăteau odinioară la dispoziţie tocmai în scopul maghiarăzii. Aceasta s’a putut constata mai ales în aşezămintele şcolare ale minorităţilor, în care o mulţime de elevi români greco-catolici s’au găsit înmatriculaţi in ultimul deceniu ca a- Iparţînând naţionalităţii maghiare şi au fost necesare intervenţiuni din partea autorităţilor şcolare ale statului român pentru rectificarea datelor intenţionat greşite. Este de sine înţeles că instituţiile statului român nu pot privi indiferente opera de conservare a naţionalităţii populaţiei rurale româneşti, care au toate că in privinţa aceasta lipseşte un sistem şi o Îndrumare unitară, d. Manuilă afirmă totuşi cu deplină încredere in viitor, că direcţia şi viteza evoluţiei etnice a popoarelor din Transilvania o dictează o fatalitate istorică, neputând fi influenţată nici prin contrapropagandă, nici prin rezistenţă artificială. Curentul de regenerare etnică a populaţiei româneşti nu ar putea fi stingherit decât de motive interne biologice. O resistenţa mai mare va întâmpina acest curent din partea populaţiei maghiare de la graniţa dintre România şi Ungaria. Această populaţie de peste un sfert de milion prezintă cea mai dificilă problemă minoritară din Transilvania, pentru a cărei resolvare se cer mijloace eroice. Altfel minoritatea aceasta va continua să-şi împlinească rolul politic din trecut, acela de a servi ca o prelungire a maselor maghiarul etnic românesc. In ce priveşte populaţia să- j I sească a oraşelor, ea a dovedit I puţină vitalitate şi în trecut, sub regimul maghiar, cu toate că in alianţă cu regimul acesta purta luptă comună împotriva elementului românesc, adevăr pe care-1 mărturisea însuş scriitorul sas August Jekelins intr’o lucrare a sa apărută la Sibiu în 1908 şi în care constata că „sfera intereselor săseşti nicăeri nu se întâlnea ostil cu a intereselor ungureşti, din potrivă mai mult se confundau“. Totuş dela 1887-1916 Saşii nu au putut înregistra decât un spor de 24.105 suflete. Iar la oraşe populaţia lor a scăzut în ultimele două decenii de la 49.5 la sută la 41.7%, deci cu 8.2% Pierderea aceasta le-a fost cauzată de o parte prin redusa lor natalitate, de alta prin penetraţiunea elementelor ungureşti flotante, susţinută articifial de către guvernarea budapestană, precum şi prin a elementelor că fuseseră împiedecate în diferite chipuri in vechia lor pornire spre oraş, luptând pe două fronturi, au fost în stare să înregistreze — dupâ cum am văzut — chiar în ultimele decenii ale dominaţiunii maghiare, câteva progrese lente, dar apreciabile. Deosebit de preţioase sunt sirul menţionatei lucrări în 21 de puncte. Din cuprinsul lor se desprinde pentru conducătorii statului român necesitatea de a inaugura fără întârziere o politică de populaţie, care prin mijloace raţionale să poată îndruma capitalul uman, ce stă la baza României întregite, pe calea venită să asigure cea mai bună desvoltare a naţiunii atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ. Forţa biologică a populaţiei urbane fiind extrem de redusă din cauza natalităţii adeseori împiedecate prin felurite mij