Universul, februarie 1932 (Anul 49, nr. 30-58)

1932-02-01 / nr. 30

Ca la Shanghai Este curios, că unele situa­­ţiuni externe seamănă câte­odată cu unele situaţiuni in­terne. Să ne cunim puţin asupra afinităţilor dintre peripeţiile din extremul Orient şi din­tre cele din politica noastră. Intr’o zi, s’anunţă război chino-japonez. Telegrama so­sise la Geneva In momentul când Societatea Naţiunilor, inclusiv reprezentanţii chinez şi japonez, constatau cu sa­tisfacţie progresul pacifis­mului şi devalorizarea spiri­tului belicos. După câteva lupte crânce­ne, acompaniate de asigurări de pace la­ Geneva, cortina se lasă in Manciuria şi osti­lităţile par terminate. Pentru desăvârşirea acestui scop, So­cietatea Naţiunilor discută, votează, comunică. Dar iată că furtuna se des­­lănţueşte din nou şi din Shanghai se anunţă, cu data de 29 ianuarie, dimineaţa, lupte grele, morţi şi răniţi, înaintări şi retrageri, speran­ţe şi desperări, dar seara se comunică: „Londra, (Rador). Ştirea încheerii armistiţiului la Shanghai a fost confir­mată oficial astă seară". Şti­rea urmează şi din Washing­ton. Situaţia se schimbă in 12 ore ! Să trecem acum la legea conversiunii datoriilor agri­cole. Se depune proectul şi se produce zarvă. In ce priveşte principiul, toată lumea crede că agricultura trebue să fie ajutată, că mucenicii săi tre­bue să fie uşuraţi,­­ cu con­diţia ca sprijinul să fie real pentru ei, folositor pentru ţară. Divergenţă însă pe apli­caţii. Partidele 11 combat cu îndârjire, guvernul II apără cât poate şi lasă din el cât ii scapă. Dar o invizibilă Societate a Naţiunilor isbuteşte să dea un impuls pacifismului poli­tic, şi deodată frontul se li­nişteşte. De o parte se pare că se sacrifică modalităţi im­portante spre a se salva ideea urmărită. In părţile celelalte, se procedează vice-versa. Şi începe să se deseneze un ar­mistiţiu, pentru admiterea unei legi capabile să împace taberele politice aflate faţă în faţă, dar infructuoasă pentru părţile interesate in această chestiune şi pentru economia ţării. Dar în timp ce se apropie momentul desăvârşirii minu­nat politice, consistând in realizarea, pentru o negaţiu­­ne, a acordului imposibil pen­tru construcţiune, iată că is­­bucnesc noui imputări şi cri­tici, se fac din nou rezerve asupra proectului ce va fi re­luat la redeschiderea parla­mentului, din o parte i se dau explicaţii guvernului despre avantajele ce i-ar prezenta o retragere onorabilă, iar din partea opusă se demonstrea­ză nevoia inexorabilă ca d-nii Iorga şi Argetoianu să con­tinue cârmuirea caracteri­zată prin uitarea sancţiuni­­lor promise contra abuzuri­lor, prin lipsa de economii rigide de ministere şi submi­­nistere, prin reduceri de le­furi şi pensii, prin călătorii în străinătate cu înapoieri lip­site de orice avantaj, etc. Şi cu toate aceste animozi­tăţi şi muşcături, armistiţiul de la Shanghai se va repeta la deschiderea parlamentu­lui, pentru că ţara, dacă nu are norocul să fie adminis­trată cu acordul tuturor for­ţelor politice,, are cel puţin su­­prinderea să se vadă so­lidare în greşelile făcute. Cum trebue rezolvată problema servitorilor — Stârpirea unui focar de furturi şi crime.—Se cere concursul publicului — — Ce ne spune d. prefect al Capitalei — E cert că, ultima crimă din Capitală, odiosul dublu asasi­nat din str. Ştirbei-Vodă, a a­­vut darul să desvălue colţurile unei probleme de o gravitate excepţională. Fapta celor doi servitori a sunat, pentru public şi pentru autorităţi, ca un ţipăt de alar­mă la ivirea primejdie. Pe toate feţele se zăreşte în­tipărită o îngrijorare, al cărei germen stă in nesiguranţa ce o are cetăţeanul asupra vieţii şi avutului său. Iar numeroasele furturi şi crime, săvârşite în ultimul timp, au sporit şi mai mult această nesiguranţă. Cei cari au în serviciul lor servitori, nu mai ştiu astăzi da­că adăpostesc sub acelaş aco­periş nişte oameni paşnici sau nişte fioroşi asasini. Răul trebue curmat însă şi, pentru aceasta, pe lângă mă­surile luate de autorităţi, se cere şi concursul publicului conştient de primejdia ce-l pândeşte. POPULAŢIA FLOTANTA ŞI HAIMANALELE Există în Bucureşti o popu­laţie flotantă nouă — în afară de numărul provincialilor cari vin zilnic in Capitală după tre­buri. Această populaţie este de pro­venienţă rurală. Goniţi de sărăcie şi de lipsa de lucru în timpul iernii la ţa­ră, o mulţime de bărbaţi şi fe­mei îşi părăsesc satele şi apar pe străzile Bucureştilor în cău­tare de ocupaţii. Fetele se bagă la stăpân sau, dacă sunt mai frumuşele, re­curg repede la cea mai la în­demână meserie, ingroşând nu­mărul celor cu vechime în „fa­cerea trotuarului“. Situaţia bărbaţilor e mai grea. De obiceiu, unii dintre ei „şomează“, până când sunt tri­mişi de poliţie acasă, cu bilet gratuit pe calea ferată. Alţii se aciuiază însă pe la vreo ibovnică intrată la stăpân şi umblă toată vremea prin o­­raş după furat. Când au reuşit să dea lovitu-Continuare in pag. 2-a D. col. GABRIEL MARINESCU prefectul poliţiei Capitalei EROII NOŞTRI, IN CÂRPA!! (CIMITIRUL DE ONOARE DIN AZUGA, PRAHOVA.) A fost odată?.. Titlu! acestui articol ar pă­rea că spune cum că voi vorbi mai jos despre lucruri petrecu­te pe vremea smeilor şi a ba­laurilor, când aruncai în urma ta o perie şi răsărea o pădure, şi dacă aruncai o oglindă, e­ra din pământ un ocean ! De foc ! Este vorba numai de vremu­rile pe care le-am trăit cu to­ţii, noi cei de astăzi! Cum ajungea un român mi­nistru înainte de marele răz­­boiu? Pentru ca să ajungă un ro­mân ministru trebuia, mai în­tâi, să fie legat de o credinţă şi să fi dovedit statornicie. Mai trebuia să aibă, în urma sa, o carieră politică susţinută, să fie cunoscut de ţară, numele său să fi fost, de multă vreme, pe toate buzele. Şi mai trebuia sa fi fost fă­ră pată. Nici bănuiala să nu-i fi întinat măcar reputaţia. Plimbăreţii dintr’un partid intr’altul, erau scoşi din rândul oamenilor cu vază, pe vremea smeilor şi a balaurilor de acum vreo cincisprezece ani, nu s’a pomenit transfug care să fi sărit dintr’un partid pentru ca, a doua zi, să ajungă ministru in altul. Când un om politic, pentru motive oneste, părăsea un par­tid politic și se înscria în altul, nu putea ajunge ministru in a­­cest din urmă partid. Numai după un lung stagiu, după tre­cere de mulţi ani, şi numai in­dicat de împrejurări extraordi­nare, putea avea un portofoliu. Când a fost proclamată rega­litatea, era partidul liberal la cârmă. Atunci C. A. Rosetti, care avea multă simpatie pen­tru Alexandru Lahovary, a stă­ruit mult ca să ia un portofo­liu în cabinetul Brătianu. Dar Lahovary a rămas neclintit. Mai târziu, după 1884, Ion Brătianu, şef al guvernului, în­­chee un cartel electoral cu gru­parea junimistă: 15 amici poli­tici ai lui Petre Carp, cu aces­ta în frunte, sunt aleşi în par­lament, dar, cu toate stăruin­ţele depuse, nici un junimist n’a intrat în guvern. Şi erau a­­tâtea valori superioare: Carp, Maiorescu, Pogor, Marghiloman, Laurian şi alţii. Acesta era obrazul epocii. Ministru?!.. Trebuia să fii ci­neva. Oameni noui: un Vasile Lascăr, un Alexandru Djuvara, un Take Ionescu, un Delavran­­cea. Oameni de a doua sau de a treia mână nici nu îndrăz­neau să-şi arate figura la tri­buna parlamentului! Fiecare --------— n­— ♦ mm-------­ om la locul lui, aceasta era credinţa. Pe când astăzi?!... Negreşit, sunt şi astăzi, au fost şi eri oameni de multă va­loare pe banca ministerială, dar câte nulităţi alături! Ii cunoaşte cineva pe toţi? Domnul cutare, ministru !.„ Anonim! Altă dată, când un om îşi pă­răsea partidul şi trecea în al­tul, era arătat cu degetul. Un transfug, aceasta ii era porecla. Astăzi a ajuns un sport. In toate zilele auzim despre o nouă conversiune ! Idei! Con­vingeri, pudoare ! Ara mai spu­s-o: metehne din alte vremuri! Marele merit al zilei este să a­­jungi la ţintă. A-ţi schimba pă­rerile în fiecare zi este un me­rit. N'a spus oare in Camera trecută, un ministru fruntaş, că numai boul nu-şi schimbă pă­rerea? Cunosc in actualul guvern pe un domn — nu-i spun numele — care pe vremea smeilor şi a balaturilor, ar fi fost o mirare să fi pătruns in Cameră. A fost înscris intr’un partid, acolo, spre a se face interesant, s’a mişcat mult, a ţipat mult, la Cameră a răguşit conştiincios în fieca­re sesiune. Dar iată că vine ,,ritmul nou“ şi ritmul nou n’a­­re oameni. In 24 de ore face saltul, intră in Cameră şi după 6 luni iată-l ministru. Să nu râdeţi, mi­nis­tru ! Când d. Iorga, om de cultură, a venit in fruntea trebilor, am avut iluzia naivă că, cel puţin, va compensa lipsa de expe­rienţă cârmuitoare, cu o sănă­toasă pornire de încbn­are a moravurilor «guvernamentale. Mai ales ti-s» care flagelase altă dată pe „fripturişti”. Om fără partid, avea măcar atât câş­tig că nu avea obligaţii la sca­denţă. Dar ce s’a ales din toa­te visele şi din toate aşteptă­rile noastre? In „Universul“ de Joi am ci­tit conversaţia telefonică a d-lui ministru al Basarabiei cu d. primar­ul Chişinăului. Ră­mâi înmărmurit! Fiecare mediu îşi are morala şi moravurile speciale. Intr’o mănăstire, evlavia; într’o aca­demie, cultura; într’o cazarmă, disciplina; într’un lupanar, vir­tutea perversiunii. Scriitorii, cari s’au ocupat cu viaţa ocna­şilor, ne spun, că printre aceş­tia trădarea de tovarăş e consi­derată drept cea mai mare vină, iar delaţiunea e pedepsită, ine­xorabil, cu moartea! De ce să ne mirăm dar, dacă, in actualul nostru mediu stăpânitor, a fi transfug, a fi obscur, a fi fără convingeri, a fi fără statorni­cie, este a fi omul victorios al zilei ?.. O să spuneţi că aceasta este o ruşine!­Ei şi! CONSTANTIN BACALBAŞA I­lchi şi n­tuilinii în Franţa D. Jules Sauerwein, care a condus 20 de ani politica externă la „Le Matin“ din Paris, s’a retras de la acest ziar şi publică articole, fa­vorabile Germaniei, în „Neu­es Wiener Journal". In „L’Ordre", eminentul ziarist şi filo-român, d. Emile Baré, după ce reaminteşte ideile şi sentimentele paci­fiste germanofile ale d-lui Sauerwein, constată că arti­colul fostului redactor al ziarului „Le Matin", publicat în „Neues Wiener Journal“, dezvălue phisologia politicei „briandiste“, de­oarece se spune într’însul, că Franţa trebue să urmeze o politică strict europeană, aşa cum Fiecare impun noile condiţii econo­mice şi politice, iar oamenii ei politici să nu urmeze as­piraţiile egoiste... ale „micei burghezii“,­­ adică ale na­ţionaliştilor, cari pun mai presus interesele Franţei de concepţiile utopiste scumpe pacifiştilor internaţionali. Este interesant faptul urmă­tor : d. Sauerwein recunoaşte că a părăsit „Le Matin“ după 20 ani de activitate, din cauza „influenţei pe care o exercită asupra lui mediiler militare şi naţiona­liste“. D. Emile Buré atrage atenţia în articolul său asu­pra pericolului ce l-ar pre­zintă pentru Franţa şi cau­za aliaţilor ei, triumful poli­ticei elementelor de la stânga şi extrema stângă. -______1-1.3 . ______|-------|-a ég­is Situaţia in India Bombay, 30 (Rador). — Poliţia a oprit in o mare manifestaţie a naţionaliştilor indieni. Au fost 200 răniţi, in şarjele cu bastoane ale poli­ţişti­lor.. Nereuşind sil împrăştie pe ma­nifestanţi, poliţiştii au tras şi au ucis un demonstrant şi au rin­it grid li. Bătălia dela Shanghai — DELA TRIMISUL NOSTRU SP­ECIAL — Shanghai, 29 (Copyright i Dv „Universul“ and UUs- K­ein). — La întoarcerea nea dela Dairen am găsit a Shanghai un haos com­­it­et. După ultimatul consulu­- ' ui general japonez, care a f­­ost primit de autoritățile­­ chineze, comandantul for­­j­elor navale japoneze din­­ [fort, amiralul Shiosawa, a c­erut retragerea trupelor [.chineze din Shanghai. La scurt timp după pre­darea ulti­matul­ui, trupele japoneze au fost debarcate în port şi la miezul nopţii s’a­u­ produs primele ciocniri cu trupele chineze. Gara de Nord situată in suburbia Chapel a fost bombardată de avioanele japoneze, astfel că legătu­ra cu Nanking este între­ruptă. Avioanele japoneze au aruncat numeroase bombe asupra oraşului, distrugând complet gara de Nord şi cea mai mare editură chi­neză „Commercial Press“. Au căzut multe bombe şi pe teritoriul concesiunilor internaţionale. In urma bombardamen­tului, cartierul chinez al o­­raşului Shanghai a fost cu­prins de un incendiu pu­ternic. Mii de chinezi s-au refu­giat pe teritoriul concesiu­nilor internaţionale. * La societatea aeriană „Euradio“ domneşte mare îngrijorare pentru soarta hydroavioanelor „Jankers“ care se află în port şi care sunt ameninţate să fie dis­truse de bombardamentul chino-japonez Trupele chineze au reuşit cri să distrugă un avion japonez de bombardament. In portul Shanghai se a­­flă 12 vase de război japo­neze. PAGUBE ENORME Pagubele pricinuite de bombardamentul avioane­lor japoneze, se ridica la peste o sută milioane do­lari. Au fost distruse şi nu­meroase magazine. MII DE VICTIME PRIN­TRE CIVILI Numărul bărbaţilor, fe­meilor şi copiilor chinezi, cari au ars în străzile în­guste ale Shanghaiului, cuprinse de incendiu, s’ar ridica, după o versiune, la câteva mii, după alta la zeci de mii. In oraş se dă adevăra­te lupte de guerilla. Cu soldaţii chinezi s’a unit şi populaţia şi de pe acoperişurile caselor şi de prin curţi, trag asupra trupelor japoneze. WALTER BOSSHARD Corespondentul special al ziarului „Universul“ şi agenţiei „Ullstein“. (Citit i ncifice str . . Ultima oră)pi la V ‘il Sinucidere, sau crimă? ■O O* — Ucis cu trei zile înainte de nuntă. — Cadavrul găsit pe şoseaua Kisselef a fost identificat.­­E avocatul Theodor Tache din Călăraşi — Am anunţat aiaitaen, ca pe şoseaua Kisselef s’a găsit cada­vru] unui tânăr cam de 30 ani. Odată cu ştirea, am dat publi- I citaţii şi fotografia mortului,­­ după clişeul trimis nouă de in­stitutul dr. Minovici, unde se află şi azi cadavrul. D. avocat I. Z. Vintilescu-Co­­sâmbeşti din Capitală, văzând fotografia in ziarul nostru — fotografie, ce avea o mare a­­semânare cu un văr al său, a­­vocatul Theodor Tache din Că­lăraşi, s’a dus in grabă la ins­titutul medico-legal, unde cu durere a constatat, intr’adevăr, că e chiar vărul său. TACHE TREBUIA SA SE ÎNSOARE AZI Theodor Tache, tânăr avocat din Călăraşi, foarte bine vă­zut, s’a logodit la 15 Decembrie cu d-ra Aurelia I. Bujor din Ţândărei (Ialomiţa). Acum 4—5 zile el a venit in Bucureşti cu logodnica şi viito­rul său socru, cumpărând un dormitor şi alte obiecte pe care le-a transportat la Călăraşi. Mireasa şi tatăl său au ple­cat la Ţândărei, iar, Tache a rămas în Capitală, spre a face şi alte diverse târgueli Căsătoria civilă trebuia să se­­ oficieze ori, la Ţândărei, iar cea­­ religioasă, azi. Duminică la bi­serica Sf. Voevozi, din aceeaş localitate, în care scop s’au şi expediat obişnuitele invitaţiuni. SINUCIDERE SAU CRIMA ? Avocatul Theodor Tache era un om foarte cumpătat. Nu a­­vea nici un viciu, aşa că, cu greu se poate crede că el a luat funesta hotărire de a se sinu­cide, mai ales în ajunul nun­­te. Am scris în numărul prece­dent, că asupra mortului s’au găsit 13 Iei. E posibil oare, ca Theodor Tache, care a rămas în Capitală in scopul de a’şi complecta târguelile, să aibă a­duit avocatul Tache în timpul şederei sale in Capitală, unde a lăsat târguelile, cu cine a fost în contact şi ce localuri a vizi­tat şi obicinuia să viziteze când venia la Bucureşti, pentru că nu e exclus să ne găsim in faţa unei crime. Din examenul ce se va face la institutul dr. Minovici se va constata dacă rana care a pro­vocat moartea avocatului a pro­venit dintr’un glonte tras de el însuşi sau de altă persoană. E foarte posibil ca criminalul, spre a face să se creadă că ne găsim în faţa unei sinucideri, să fi lăsat revolverul alături de victimă şi tot el să fi ticluit şi biletul găsit. Ar trebui de asemenea să se facă cercetări la armurieri, spre a se vedea când a fost si de cine a fost cumpărat revolverul. Chestiunea nu poate fi lăsată fără a se face cât mai intinse cercetări, căci, repetăm, e­ po­sibil să ne găsim in faţa unei crime odioase, de răzbunare sau de prădare. ----------0*0---------­supra lui numai 13 lei ? Următorul fapt vine să înlă­ture ipoteza sinuciderii: s’a gă­sit un bileţel în cuprinsul ur­mător : .Doresc ca trupul meu să ser­vească la disecţii, dacă raţiuni ce eu nu cunosc, nu se opun”. Iată, insă, că vărul mortului, «n avocat I. Z. Vintilescu exa­minând biletul, declară că scri­sul de pe el nu este al defunc­tului. Ar trebui să se facă cercetări spre a se afla unde a fost găz- toate cercurile politice. Iezuiţii din Spania au făcut recurs contra di­zolvării congregaţiei Madrid, 30 (Bador). — Tribu­nalul suprem a acceptat recursul intentat de congregaţia jesuiţilor, împotriva decretului guvernului prin care se decide disolvarea a­­cestei congregaţii. Hotărîrea tribunalului suprem a făcut o enormă impresie in Problema oraşelor din Transilvania după 1918 de prof. I. LUPAŞ Membru al Academiei Române Problema oraşelor din cuprin­sul României. Întregite se pre­zintă in timpul de faţă, din punct de vedere etnic, sub as­pecte cari variază după pro­vincii. In Oltenia, Muntenia şi Dobrogea procesul de naţiona­lizare s’a desfăşurat şi conti­nuă a se desfăşura normal, cu excepţia Cadrilaterului, unde nefaste influenţe politicianiste au cercat in anii din urmă să sporească numărul obstacolelor efemere. In nordul Moldovei, in Basarabia şi in Bucovina, prin invazia unor elemente indezi­rabile din Rusia s’a creat o si­tuaţie destul de dificilă. Iar in ■—-------'*-------________1— Q» ---- -i. tâm la lupta îndârjită a vechi­lor elemente privilegiate, neo­bosite in stăruinţa lor de a în­cerca totul, ca să împiedece pe­­netraţiunea elementelor româ­neşti dela sate, spre­ a putea să-şi prelungească exclusiva lor stăpânire din trecut asupra ce­lor mai importante oraşe din cuprinsul acestor provincii. Lupta aceasta va avea însă cu atât mai puţine şanse de iz­bândă finală, cu cât va fi mai viguroasă şi mai capabilă de progres populaţia românească a satelor Împrejmuitoare. Un studiu deosebit de instructiv a publicat, in această materie, a­ ---------------------------------^t,fca Manuilă sub titlul „Evoluţia de­mografică a oraşelor şi minori­tăţilor etnice din Transilvania” (Bucureşti 1929). Intemeiat pe date sta­tistice, serios controlate prin continue priviri comparative cu rezulta­tele cercetărilor demografice din alte ţări, autorul acestei scrieri premiate de Academia Română, demonstrează în mod ştiinţific, cum a evoluat în cursul timpu­lui populaţia urbană din Tran­silvania, cum reuşise politica de stat a Ungariei să împestri­ţeze prin mijloace artificiale a­­ceastă populaţie, dându-i mai ales în ultimele decenii ale se­colului al XIX-lea o înfăţişare aparent maghiară, cu toate că pentru asigurarea unui spor normal în scopul maghiarizării nu dispunea de o populaţie ru­rală compactă, în apropierea oraşelor din Transilvania şi din Banat. Populaţia rurală din aceste provincii se repartizează în mo­dul următor : 72.59% Români, mani. In ce priveşte elementul unguresc, acesta se poate îm­părţi in 4 grupe şi anume : 1) grupa Secuilor cu aproximativ 40% din totalitatea ungurimii ardelene şi bănăţene; 2) grupa Ungurilor locuitori în oraşe cu 30%; 3) grupa de la frontiera Ungariei cu 20% şi 4) grupa Ungurilor dispersaţi prin sate, cu aproximativ 10%. Dintre a­­ceste 4 grupe numai a Secuilor are bază de existenţă în viitor, întrucât e aşezat pe un teritor compact şi nu-i lipseşte putin­ţa de a-şi regenera populaţia urbană prin continuă admigra­­re din satele secueşti. Grupa a doua şi a patra nu se vor putea menţine la cifra actuală fiind absorbite în mod lent de popu­laţia românească, în continuă creştere naturală. Dacă guvernarea românească nu a recurs şi nu simte nevoia să recurgă la mijloace artifi­ciale pentru naţionalizarea o­­raşelor, ea nu poate lipsi de la datoria de a îngriji, ca naţie­strecurate în deceniul din ur­mă la oraşe să nu fie pericli­tată din partea populaţiei alo­gene, care prin forţa ei nume­rică, prea puţin diminuată până acum, poate încă să-şi continue tendinţele de asimi­lare din trecut, cu toate că îi lipseşte sprijinul instituţiilor de stat, cari îi stăteau odinioară la dispoziţie tocmai în scopul maghiarăzii. Aceasta s’a putut constata mai ales în aşezămintele şco­lare ale minorităţilor, în care o mulţime de elevi români gre­­co-catolici s’au găsit înmatri­­­­culaţi in ultimul deceniu ca a- I­parţînând naţionalităţii ma­ghiare şi au fost necesare in­­tervenţiuni din partea autori­tăţilor şcolare ale statului ro­mân pentru rectificarea date­lor intenţionat greşite. Este de sine înţeles că insti­tuţiile statului român nu pot privi indiferente opera de con­servare a naţionalităţii popu­laţiei rurale româneşti, care a­­u toate că in privinţa aceasta lipseşte un sistem şi o Îndru­mare unitară, d. Manuilă afir­mă totuşi cu deplină încredere in viitor, că direcţia şi viteza evoluţiei etnice a popoarelor din Transilvania o dictează o fatalitate istorică, neputând fi influenţată nici prin contra­­propagandă, nici prin rezisten­ţă artificială. Curentul de re­generare etnică a populaţiei ro­mâneşti nu ar putea fi stinghe­­rit decât de motive interne bio­logice. O resistenţa mai mare va întâmpina acest curent din partea populaţiei maghiare de la graniţa dintre România şi Ungaria. Această populaţie de peste un sfert de milion pre­zintă cea mai dificilă proble­mă minoritară din Transilva­nia, pentru a cărei resolvare se cer mijloace eroice. Altfel mi­noritatea aceasta va continua să-şi împlinească rolul politic din trecut, acela de a servi ca o prelungire a maselor maghia­rul etnic românesc.­­ In ce priveşte populaţia să- j I sească a oraşelor, ea a dovedit I puţină vitalitate şi în trecut, sub regimul maghiar, cu toate­­ că in alianţă cu regimul acesta­­ purta luptă comună împotriva­­ elementului românesc, adevăr pe care-1 mărturisea însuş scrii­torul sas August Jekelins in­tr’o lucrare a sa apărută la Si­­­­biu în 1908 şi în care constata că „sfera intereselor săseşti ni­­căeri nu se întâlnea ostil cu a intereselor ungureşti, din po­trivă mai mult se confundau“. Totuş dela 1887-1916 Saşii nu au putut înregistra decât un spor de 24.105 suflete. Iar la o­­raşe populaţia lor a scăzut în ultimele două decenii de la 49.5 la sută la 41.7%, deci cu 8.2% Pierderea aceasta le-a fost cau­zată de o parte prin redusa lor natalitate, de alta prin pene­­traţiunea elementelor ungureşti flotante, susţinută articifial de către guvernarea budapestană, precum şi prin a elementelor că fuseseră împiedecate în di­ferite chipuri in vechia lor por­nire spre oraş, luptând pe două fronturi, au fost în stare să în­registreze — dupâ cum am văzut — chiar în ultimele decenii ale dominaţiunii maghiare, câteva progrese lente, dar apreciabile. Deosebit de preţioase sunt sirul menţionatei lucrări în 21 de puncte. Din cuprinsul lor se desprinde pentru conducătorii statului român necesitatea de a inaugura fără întârziere o poli­tică de populaţie, care prin mijloace raţionale să poată în­druma capitalul uman, ce stă la baza României întregite, pe calea venită să asigure cea mai bună desvoltare a naţiunii a­­tât din punct de vedere cali­tativ, cât şi cantitativ. Forţa biologică a populaţiei urbane fiind extrem de redusă din cauza natalităţii adeseori împiedecate prin felurite mij­

Next