Universul, iunie 1932 (Anul 49, nr. 149-177)

1932-06-01 / nr. 149

Anul XLE FONDATORI CENTRALA TELEFONICĂ A ZIARULUI are numerele: 3-1370 ; 3-1371; 3-1372; 3-1373; 3-1374; 3-5643. DIRECTORI LUIGI CAZZ­AVILLAN RECACIU ȘI ADMINISTRAȚIA: București, Str. Brezoianu No. 23-26 STELIAN POPESCU 12 Pagini EXEMPLARUL In TarS; 5 Lei In Străinătate ; 6 Lei In Austria s S. C.30. 12 Pagini Nr. 149 Miercu­ri 1 Iunie 1932 Fablicarea raportului profesorului Ch. Rist este astăzi o necesitate naţională. Toată presa, in urma alarmei dată de noi, cere publicarea lui. Guvernul caută, prin presa care-i stă la dispoziţie, să ate­nueze gravitatea şi urmările acestui raport Ţara întreagă cere şi noi nu vom în­ceta de a repeta strigătul ei de a se pu­blica acest raport, și cât mai repede, ca să știe oricine la ce ne putem aștepta de pe urma acestui guvern. Distincţiuni obligatorii Pedepsirea răufăcătorilor ar trebui să funcţioneze cu promptitudine şi cu vigoare, înmulţirea fărădelegilor de toate felurile şi agravarea perversităţii delictuoase şi criminale îndreptăţesc şi im­pun o represiune tot mai a­­prigă, pentru domolirea frau­duloaselor şi sângeroaselor impulsiuni antisociale. Dar pentru ca exemplari­tatea penală să lucreze cu toată eficacitatea necesară, etapele şi formalităţile sale trebue să acţioneze strict în marginile legilor, nici cu con­cesii, nici cu excese faţă de cei urmăriţi. Instrucţiunea să nu dureze peste timpul nor­mal ; judecata să nu se a­­mâne fără motive serioase, contrariul folosind vinovaţi­lor şi dăunând celor bănuiţi pe nedrept. Prevenţiile apli­cate numai în cazurile per­mise de legea libertăţii indi­viduale, spre a nu se abuză de dreptul excepţional de a suspenda această libertate fără temeiurile limitativ pre­văzute de lege. Insă în orice măsuri legale justificate de interesele supe­rioare ale ordinei şi siguran­ţei, trebue să se procedeze cu grija, omenia şi dreptatea ca­racteristice societăţilor mo­derne, nu numai în drept să se apere contra abuzurilor, dar şi obligate să nu le să­vârşească. Un om pus sub urmărire se presupune că este vinovat. Dar această presupunere se dovedeşte câteodată nefonda­tă, lipsită de dovezi neîndo­­elnice. De aci, numeroase cla­sări şi achitări. Inculpaţii de felul acesta şi-ar relua locul în societate fără devaloriza­rea morală inerentă pe drept condamnărilor definitive, dacă până la dovedirea năpastei sau confuziunei din timpul cercetărilor, n’ar fi supuşi u­­nui regim compromiţător prin el însuşi în aşa grad, în cât refacerea morală nu mai este posibilă de­cât cu o relativi­tate mai mare sau mai mică. Aşa, defilarea preveniţilor sub escortă la închisori, poli­ţii, instanţe judecătoreşti şi înnapoi, pe artere principa­le, la ore când publicul este mai numeros, constitue o u­­milire prematură pentru cei vinovaţi, crudă pentru cei numai bănuiţi. Faptul produ­ce insă şi o impresie contra­rie celei necesare în materie de represiune: indignarea oamenilor cari nu admit ast­fel de procedee fatal devine compătimire, şi astfel chiar unii sceleraţi pot s­ă fie pri­viţi ca nenorociţi. La cabinetele de instrucţie, la confirmarea mandatelor, la judecată, adesea preveniţii, fără deosebire, sunt introduşi cu brăţări de mâini, brăţări altădată de fier ordinar, as­tăzi nichelate şi chiar luxoa­se. Motivarea acestei ferecări pe chestiunea evadărilor nu este concludentă, pentru că Întâmplările izolate, datorite nu numai iscusinţei infracto­rilor, ci şi insuficienţei pa­zei, nu pot justifica generali­zarea dispoziţiunilor excesive. Nu mai înşirăm şi alte pro­cedee destructive cari ating numai culpabili, ci şi inocenţi. Aşa se explică de ce oameni târâţi în prevenţii mai lungi sau mai scurte, din conj­ecturi nenorocite sau din conside­­raţiuni subiective, deşi achi­taţi, toate instanţele găsin­­du-i nevinovaţi, se elimină sau sunt eliminaţi în total ori parţial din societate, finalu­­rile favorabile ne mai putând şterge urmele etapelor nefa­vorabile. De aceea, dacă acţiunea de represiune trebue să fie cât mai energică şi mai severă, spre a se asigura liniştea şi ordinea socială, cadrul său trebue să fie cât mai civili­zat şi mai umanitar, spre a se stabili în conştiinţa gene­rală că societatea se apără, nu se răzbună. Protestarea efectelor scadente după 1 Iulie „Monitorul Oficial“ de ori pu­blică decretul regal, prin care, aprobându-se jurnalul consiliu­lui de miniştri No. 649 din 1932, se decretează următoa­rele : Protestele efectelor de comerţ a căror scadenţă s’a prelungit de drept prin legile publicate în Monitorul Oficial Nr. 296 din 18 Decembrie 1931, nr. 37 din 13 Februarie 1932 și nr. 61 din 12 Martie 1932, și cari urmau a avea loc în interval de 30 zile libere, dela 1 Mai 1932 conform decretului regal cu nr. 1.615, pu­blicat în Monitorul Oficial nr. 108 din 12 Mai 1932, precum şi a efectelor scadente posterior datei de 1 Mai şi pe cari fi­gurează, în orice calitate, de­bitorii prevăzuţi în sus men­ţionatele legi, se vor putea pro­testa, în 30 zile libere dela data de 1 Iunie curent. Derby-ul român jf/I. S. Regele urmărind cu­rsa D iraiiricirapiiiiint ..... BI1W—IW n . ■■—■Ill—. El recomandă înţelepciune nonei majorităţii a parlamentului francez - Paris, 29 (Rador). — D. Herriot semnează un impor­tant articol în numărul de azi al ziarului „Le Demo­crate“ ,din Lyon. In acest articol, intitulat „Situaţie gravă“, d. Herriot subliniază stările preocu­­pante din Germania, năpă­dită de hitlerism, a cărui activitate în jurul Danzi­­gului este îngrijorătoare. „Se aţâţă opinia publică împotriva Poloniei, — scrie d. Herriot, — ca şi cum s’ar urmări să se încerce o ope­raţiune asupra faimosului coridor polonez. Se pregă­tesc discuţii în chestiunea frontierelor orientale ger­mane. Iar în acest timp, ministerul Reichsweh­r­ul­ui stărue în cererea de credite pentru construirea unui crucişător“. Faţă de această situaţie, — scrie d. Herriot, — care pe zi ce trece face mai se­rioasă venirea la putere a generaţiunilor exasperate de diversele forme ale na­ţionalismului, — noua ma­joritate din parlamentul francez trebue să dea do­vadă de moderaţie şi de în­ţelepciune, să nu se piardă în chimere, nici să se slă­bească în certuri. D. HERRIOT Mii si Ilii torenţiale ii Irtai — Linie Închisă — In urma ploilor torenţiale din ultimele zile, terasa­­mentul liniei înguste Cor­­năţel-Vurpar (Ardeal) fiind slăbit, linia a fost închisă pentru întregul trafic, de la 29 Mai. VAGOANE LUATE DE FURTUNĂ Din cauza furtunii vio­lente, 15 vagoane de marfă goale au fost smulse de pe linia magaziei din staţia Câmpiei Turzii şi împins© spre staţia Cânepişti. Trei vagoane au deraiat, închizând intrarea şi eşirea trenurilor. Acceleratul 36 Episcopia­ Bihorului-Bucureşti a fost oprit la timp, evitându-se un accident. Până la ridicarea vagoa­nelor deraiate, trenurile rapid­e, acceleratul 36, per­sonalul 319 şi trenurile de marfă au suferit mari în­târzieri. Situaţia s-a restabilit în cursul nopţii de ?9 şi­­1 & 30 cor. Reduceri in proectul de investiţii c. f. r. — S’au făcut reduceri de 250 milioane lei — D. Gaston Leverve, expertul technic pe lângă căile ferate, după ce a revizuit, împreună cu reprezentanţii regiei auto­nome c. f. r., proectul de in­vestiţii, a părăsit ţara, Inapo­­indu-se la Paris. S’au făcut reduceri de apro­ximativ 250 milioane lei, din care 100 milioane la investiţiile hotărîte pentru atelierele c. f. r. din Bucureşti şi alte centre, iar 40 milioane la serviciul de în­treţinere al liniilor. S’au mai făcut reduceri la materiale şi alte lucrări, urmând ca planul inițial să fie realizat, când si­tuația financiară va permite. Manevrele flotei sovietice in marea Neagră — Transporturi de trupe şi muniţiuni in Georgia — Constanţa, 29 Mai Navigatorii sosiţi eri şi azi din porturile ruseşti, ne aduc şti­rea că flota de război sovieti­că face manevre în apele teri­toriale. Din Ucraina se trimit în Georgia numeroase unităţi roşii. Aceste trupe sunt îmbar­cate în porturile Kirck şi Odes­sa şi sunt debarcate în portu­rile Tuapse şi Batum.­­Pretutindeni se observă pre­gătiri febrile în rândurile ar­matei roșii. Tragicul sfârşit al aviatorului Goulette —Avionul cu care transporta doi supravieţuitori de pe vaporul „Philippar“, s-a prăbuşit - Paris, 29 (Radar). — Avionul, condus de avia­torul Goulette, care tran­sporta spre Franţa doi din călătorii salvaţi din catastrofa vaporului „Georges Philippat“ şi despre soarta căruia nu se mai ştia nimic de trei zile, a fost găsit sfărâmat în munţi, lângă Verd­i, la 100 km. de Roma. Goulette, mecanicul şi cei doi pasageri sunt morţi. Paris, 30 (Rador). — Ziarele publică biografia aviatorului Goulette, al cărui sfârşit tra­gic se datoreşte unei furtuni care a prăbuşit în munţi, avio­nul, în care Se înapoiau în Franţa patru dintre supravie­ţuitorii catastrofei vaporului „Georges Philippat“. Toţi patru pasagerii şi-au găsit moartea împreună cu pilotul. Goulette a efectuat in anul 1929 legătura între Franţa şi Madagascar în 10 zile şi 8 ore, apoi legătura Paris—Teheran şi Paris-Saigon în cinci zile şi trei ore. De curând Goulette stră­bătuse distanţa Franţa—Mada­gascar în timpul-record de pa­tru zile şi opt ore, realizând o iuţeală medie de 195 km. pe oră. Conferinţa dezarmării — STATELE UNITE STA­­RUIESC SA SE CONTINUE LUCRĂRILE — Geneva, 29 (Rador). —Din cercurile Societăţii Naţiuni­lor se declară, că Statele­ Unite fac demersuri la Ge­neva ca deliberările confe­rinţei dezarmării să continue fără întrerupere până ce se va ajunge la un rezultat finitiv Descoperirea naui inginer elveţian —SE TRANSMITE PRIN RADIO REPRODUCEREA IMPRIMA­TELOR — Paris, 29 (Rador). — Ingine­rul elveţian Adalbert Guth a reuşit să realizeze transmiterea prin radio la mai multe mii de kilometri a reproducerii docu­mentelor şi imprimatelor. Prin noua sa descoperire, in­ginerul Guth face să se repro­ducă la postul de recepție un clișeu imediat utilizabil. FILME Intr’un sat din Ialomiţa, o femee tunde cu sila pe alta. De aci, proces la judecătoria din Ţăndărei, care însă îşi de­clină competinţa pe următoa­rele consideraţiuni: „Având în vedere că recla­manta, ducându-se în casa in­culpatei in ziua de 7 Ianuarie 1931, pentru a se socoti cu in­culpata pentru lucrul ce i-a lucrat și ca să ia mălaiul pe care i l-a dat împrumut, a lă­sat pe reclamantă până­ a in­trat în casă și a tăbărit pe reclamantă bătînd-o şi tun­­zându-i părul din cap. „Având în vedere că fapta cade în judecata tribunalului, conform art. 240 c. p., „Declină competinţa în fa­voarea tribunalului“. Tribunalul Ialomiţa, la rân­dul său, refuză să judece, mo­tivând astfel: „Considerând că pentru exis­tenţa delictului prevăzut şi pe­depsit de art. 240 c. p. se cere ca loviturile sau rănirile volun­tare aplicate pacientului să ai­be consecinţe de incapacitate pentru toată viaţa de a lucra, sau mut, sau orb, sau surd, sau să fi pierdut facultatea de a procrea, sau a rămas smintit de minte, ori nebun, ori imbe­cil. „Considerând că în cazul de faţă faptul că, pe lângă lovi­turile suferite de reclamantă de la inculpată, aceasta i-a tuns părul capului, reclamanta nu a suferit nici una din incapaci­­tăţile enunţate de art. 240 c. p. pentru ca faptul să se poa­tă încadra în citatul articol şi pentru a fi judecat de tribu­nal.„Pentru aceste motive trimi­te afacerea în judecata jude­cătoriei de ocol“. Secţia H-a a înaltei Curţi de casaţie fu chemată dar să se pronunţe, care din cele două instanţe urmează să judece procesul. Cum era natural, d. procu­ror Căpăţână apără cu tenaci­tate şi căldură căpăţână defri­şată cu violenţă şi ceru să se retrimeată procesul la tribuna­lul Ialomiţa. Dar, desprinzând unele îndoieli din fizionomiile veneraţilor magistraţi, cari îşi oprise privirile pe coafurile re­tezate ale publicului feminin din sală, procurorul făcu o pe­roraţie emoţionantă: înaltă Curte, vă asigur că rezultă din acte că n’a fost o tunsoare­­ la garson, ci o tunsoare numărul zero, ca la cazarmă. Totuş, instanţa de casare, cu autoritatea experienţei sale în general, şi în această materie în special, socotind că mutila­rea este o noţiune ce exclude ideea de refacere şi ţinând sea­mă că de multe ori părul se reconstitue chiar la sexul fe­minin care ţine actualmente să-i rămâie statu-quo, s’a pro­nunţat dând faptului încrimi­nat calificarea minoră, nu pe cea majoră, şi l-a trimis jude­cătoriei de ocol. Poate că în balanţa dreptă­ţii a tras ceva şi consideraţiu­­nea din cartea de judecată, că în definitiv inculpata nu tăiase reclamantei decât părul capu­lui și n’o lăsase nici smintită de minte și nici lipsită de fa­­­­cultatea de a procrea. Don José loogresul Federaţiei m\i - ■ n —_____ didactic — Un aspru rechizitorii contra d-lor N. lorga şi C. Argetoianu — — Cuvântările d-lor Ioni, Nisipeanu, Forţu­, Hurnin­­zescu, etc. — Telegrama către M. S. Regele. — Mo­ţiunea votată — Congresul Federaţiei corpu- | lui didactic s’a ridicat la un­­ nivel extra­ordinar. El n’a fost strigătul unui partid politic însetat de pu­tere. El n’a fost protestul unei clase sau al unei profesiuni năpăstuite. A fost altceva. A fost­ explozia instinctului de con­ervare al şcoalei ro­mâneşti. Prin reprezentanţii ei cei , mai înflăcăraţi, dar şi cei mai­­ sinceri, în accente de o im-­­ petuozitate excepţională, dar­­ pornind din profunzimile­­ unor suflete îndurerate, s’a rostit cel mai fulminant re­chizitoriu contra desconside­rării învăţământului româ­nesc, desfăşurată — nenoro­cit paradox ! — tocmai sub conducerea oamenilor cu pre­tenţia că-i reprezintă în chi­pul cel mai înalt! Profesorii de toate gradele nu s’au plâns atâta de faptul că neplata salariilor la timp şi întârzierile peste marginile puterii îi pun în situaţiuni la­mentabile materiale şi mo­rale, expunându-i la mizerie şi la umilinţe, pe ei şi fami­liile lor, cât de neexplicabila şi grava amputare a învăţă­mântului naţional. Ei au dat o răsunătoare ex­­presiune sentimentului între­gii ţări că se impun paşi îna­poi culturei româneşti, atunci când ea trebue să fie pro­movată mai vârtos, spre a a­­junge la nivelul meritat de o mare putere continentală. Atâta vreme s’a constatat şi s’a deplâns starea înnapo­­iată a instrucţiunii In raport cu cea din alte state, unele mai mici, altele mai neînsem­nate decât ţara noastră. S’a muncit în vederea amelioră­rii, s’au făcut sacrificii mari, unii miniştri de instrucţiune s’au confundat cu însăşi în­mulţirea şcoalelor, ajunsesem la o situaţiune capabilă să ridice potenţialul cultural ge­neral, aşezând România la locul cuvenit în ansamblul Europei. Şi iată că eri s’au suprimat un număr mare de şcoale şi se făgădueşte pentru mâine altă serie de jertfe. Motivul ? Greutăţile financiare. Dar greutăţile financiare nu pot să distrugă orice. Mai ales înainte de a se econo­misi tot ce este posibil, de a se desfiinţa tot ce este risipă faţă de dificultăţile actuale, tot ce se poate abandona fără să se atingă vre-un in­teres. Profesorii erau în plin ade­văr când cereau să se facă economii la tot ce stă sub şcoală, naţională pe scara in­tereselor generale. Dece nu s’ar restrânge numărul miniş­trilor şi sub-miniştrilor, când în alte ţări aşa s’a procedat, şi s’ar restrânge isvoarele de lumină, de instrucţiune, de educaţiune, când pretutin­deni ele sunt sporite fără întrerupere ? De ce să nu se înceteze cu banchetele, dele­­gaţiunile, misiunile, şefiile de cabinet, abuzul de automo­bile şi de trenuri speciale, a­­tâtea inutilităţi costisitoare, şi de ce, în schimb, să se îm­puţineze generaţiilor în for­maţiune mijloacele de a-şi pune în valoare in plină li­bertate virtuţile lor, nu nu­mai ca un act de dreptate pentru ei, dar ca un mare folos pentru ţară, interesată să nu se piardă şi să nu se diminueze nici una din valo­rile născute să progreseze şi să lucreze pentru binele ob­ştesc ? Ce-ar fi ajuns astăzi d. Iorga dacă n’ar fi găsit la timp şcoalele necesare? Ce-ar fi fost d. Argetoianu, dacă averea părintească nu i-ar fi îngăduit să înveţe în străi­nătate în cazul când n’ar fi avut loc in şcoli supraîncăr­cate prin efectul unor muti­lări ale învăţământului ca cele făcute şi proectate a­­cum ? Ce-ar fi fost atâtea ilustraţii ale neamului, ajun­se în fruntea lui spre ferici­rea intereselor lui, dacă ar fi existat mai puţine aşezămin­te de înnobilare a minţii şi a sufletului decât ar fi trebuit ? Acestor sentimente, congre­sul profesorilor din toată ţara le-a dat o expresiune memorabilă, cu un curaj de un avânt neegalat, cu un res­pect desăvârşit pentru toate forurile răspunzătoare, dar cu un hotărit avertisment pen­tru răspunzătorii incapabili sau încăpăţânaţi. In sala Ateneului Român — locaş tradiţional al ideilor să­nătoase şi­ al iniţiativelor cul­turale — n’au vorbit oamenii, au vorbit sufletele, nu au vor­bit politicianii, au vorbit cei cari le rezistă, nu s’au plâns interese individuale, colecti­ve, profesionale, s’a plâns şcoala românească prin tot ce are mai nepărtinitor, mai muncitor şi mai distins. Energia cu care s’au înfie­rat cinismele şi desconside­rările cu cari anumiţi miniş­tri răspund intervenţiilor cu­viincioase şi legitime a do­vedit că negaţiunea insolentă a factorilor neputincioşi nu se mai îndură. Rezultatele acestei mişcări puternice nu vor putea să în­târzie, fiindcă nu ne aflăm în faţa unor demersuri po­litice, cari pot fi suspectate, ci a unui torent irezistibil de conştiinţă, dreptate şi preve­dere. Cei indicaţi, să cugete­­ şi să lucreze aşa cum cer inte­resul învăţământului, drep­tatea dascălilor, necesităţile ţării. Congresiştii în faţa Ateneului român Deschiderea congresului Duminică dimineaţa, la oră 10, în sala mare a Ateneului român, s-a ţinut, congresul „Fe­deraţiei generale a corpului di­dactic“. Au participat mai mul­te mii,de reprezentanţi ai dăs­­călimii din toate părţile ţării. Au prezidat d. prof. dr. DRA­­GOMIR HURMUZESCU, preşe­dintele „Asociaţiei generale a corpului didactic secundar“ şi V. V. TONI, preşedintele „Aso­ciaţiei corpului didactic pri­mar“. D. prof. HURMUZESCU, des­chizând congresul, a spus că dăscălimea nu a venit să-şi spu­nă durerile intri un spirit de răsvrătire şi nici ca reprezen­tantă a unor grupări politic ci ca reprezentanţi ai şcoal româneşti. Ne-am adunat , să chibzuim să vedem ce e de făcut pentr ca cei îndreptăţiţi să se ocup de viaţa şi de mersul şcoalei, s audă că nu se poate trece pes­te limita suferinţelor fără c şcoala să nu fie primejduită. Aminteşte de primul congri din 6 Decembrie 1929. Atunc dăscălimea, care singură fuse­se lăsată afară din legea e armonizare, a crezut de cuviin­ţă să se mişte. Am obţinut în­dreptări. In bugetul pe 1930 a introdus o ameliorare. Am că­u­gat şi ni s-a promis că, trei tot, ni se vor da şi celelal puncte. Ne dăm seama de greutăţi de acum. Dăscălimea, care luptat pentru întărirea şi uni­rea ţării nu va fi aceea care­­ nu-şi dea seama de acest greutăţi. Ceea ce cere învăţătorimea n­u un privilegiu, ci un drept re­gal. Guvernanţii noştri nu-şi da seama­ că faţă de situaţia cr­­ică financiară şi faţă de ide­le nenorocite care prind, din­­ în ce mult teren, este necesar o forţă ca aceea a dăscălim care să lupte cu conştiinţă suflet curat. Cerem un regim o dreptate­ comună. Dacă nu stii bani, măcar cei câţi mai exişt să se împartă cu dreptate. S­iuaţia de azi duce la descura­jare şi pe cei mai entuziaşti mai bine pregătiţi pentru si orificiu. Ce va deveni ţara aceast dacă temelia ei — şcoala — lăsăm la voia întâmplării? C. prof. HURMUZESCU Continuare In pag. 3­ Cuvântarea d-lui V. Toni D. V. TONI arată că şcoala română batjocorită şi umilită în persoana slujitorilor ei vine azi, nu ca să se plângă, ci să protesteze, să înfiereze, să cea­ră cele mai severe sancţiuni contra celor cari au pângărit şi minat însăşi existenţa acelor instituţii fără de care un neam nu poate trăi. Să ne întoarcem cu gândul cu un an în urmă. Atunci, in fruntea ţării şi a şcoalei veni o­ mare nădejde, cel mai ma cărturar. Pe omul acesta nim­ai nu-1 iubise mai mult ca dă­călimea. In 1929, în această sa l-am chemat noi dascălii ca în­drumător şi el a răspuns chemarea noastră. Aveam dreptul să credem !

Next