Universul, septembrie 1932 (Anul 49, nr. 240-269)

1932-09-01 / nr. 240

La congresul general al în­văţătorilor, ţinut la Chişinău, s’a spus câteva adevăruri, în­­ toată cruzimea lor. S’a accen­tuat asupra situaţiei tragice a învăţătorilor, din cauze de ordine morală şi materială , ca şi asupra situaţiei îngriji­toare a învăţământului pri­mar rural, care s’a evidenţiat prin creşterea numărului­ a­­nalfabeţilor. D. prof. Gusti, ministrul Instrucţiei publice, a recu­noscut că avem astăzi 600.000 de analfabeţi şi dacă nu vom lua măsurile necesare, Ro­mânia va ajunge în fruntea ţărilor în ce priveşte analfa­betismul. Cum am ajuns în această situaţie ? Cu tot numărul şcolilor normale şi al cursurilor de vară introduse după război pentru învăţători, abia am izbutit să avem acum câţiva ani circa 32.000 învăţători ti­tulari. Numărul acesta este cores­punzător populaţiei şcolare primare ? Nu. Populaţia noastră find de 18 milioane de locuitori am avea aproximativ 3 mi­lioane de copii în vârstă de a urma şcoala. Fireşte că la o asemenea populaţie şcolară, numărul de 32.000 de învăţători titulari este foarte mic, deoarece o bună organizare şcolară re­clamă un învăţător la 30—40 de copii. In cazul acesta am trebui să dublăm numărul învăţă­torilor. Noi însă am crezut c­ă avem prea multe şcoli nor­male şi de aceea am desfi­inţat câteva, fără să ne gân­dim la viitor şi nici să luăm în consideraţie numărul im­presionant al analfabeţilor din cauza neaplicarii legii în­văţământului primar, în ce priveşte obligativitatea. Dacă consultăm statistici­le ministerului de instrucţie publică, ce constatăm ? Constatăm diferenţe mari între numărul copiilor în vârstă de şcoală şi între nu­mărul copiilor înscrişi, numă­rul celor cu frecvenţa regu­­­lată şi numărul absolvenţi­­­­lor.­­ Un exemplu: pe anul şco­­l­­ar 1928/29 am avut la o­­ populaţie şcolară de aproxi­mativ 2.700.000, — 1.676.854 de copii înscrişi, iar din a­­ceştia 1.028.471 au fost pro­movaţi, iar 648.385 nu au pu­tut fi promovaţi, fie din cau­za neregularităţii frecvenţei, fie din cauza slăbiciunii lor. Un asemenea rezultat este, de­sigur, îngrijitor, deoarece la o populaţie şcolară de a­­proximativ 2.700.000 aproape un milion de copii nu au fost înscrişi, iar din numărul ce­lor înscrişi abia două treimi au fost promovaţi, pe când o treime, nu ! Şi aceasta e situaţia din vechiul regat şi din terito­riile alipite de peste Carpaţi. In Basarabia, situaţia e şi mai rea, căci acolo statisti­cile pe anii trecuţi au înre­gistrat la 296.144 înscrişi (?), 134.280 de promovaţi — 45,3 la sută, — ceea ce în­seamnă că 161.864, adică 54,7 la sută, au rămas nepromo­­vaţi!.. Iată situaţia destul de gra­vă a învăţământului primar rural şi care ne impune da­toria să o modificăm cât mai repede. S-a abuzat de formula „cul­turalizării satelor“, când în realitate, am ajuns să le ză­păcim cu formule demagogi- C­. D. Gusti, ministrul instruc­ţiei publice, are dreptate când spune că „votul universal şi democraţia sunt frazeologii dacă nu dai acestei democra­ţii conducători modeşti, tă­cuţi, dar în stare să cunoa­scă mijloacele de ridicare a satelor“. Trebue să revenim la poli­tica şcolară sănătoasă, de o­­dinioară. Să dăm toată aten­ţiunea şcolii rurale. Avem ne­­voe de şcoli multe şi practi­ce şi de învăţători luminaţi, care să se consacre numai şcoalei, căci numai aşa vom înlătura efectele nenorocite ale analfabetismului. 600.000 de analfabeţi! MAREA GRESALA POLONEZĂ ■:0:1 — un articol al a­ lui Emile Bure­­­ Sub acest titlu, d. Emile Buré, directorul ziarului „L’Ordre“ din Paris, un per­fect cunoscător al probleme­lor politice internaţionale şi mare amic al României, a publicat un interesant arti­col, în care se ocupă de pac­tul de neagresiune polono­­rus. Iată ce scrie d. Emile Buré : „Biroul presei de pe lângă ambasada Poloniei mi-a tri­mis articolele ziarelor polo­neze care se felicită de în­­cheerea unui acord polono­­rus, acord combătut de mine acum câteva săptămâni. Unul din ele, acela al d-lui Stronski, deputat al­­ opozi­ţiei din dreapta, membru al comisiei afacerilor străine din Dietă, e adresat mie, in­­vitându-mă, în termeni pe cât de stăruitori, pe atât de amicali, să revin asupra o­­piniei ce am formulat-o. Zadarnic ! N’am găsit în articolul o­­norabilului deputat polonez de­cât noi motive îndreptă­ţite împotriva diplomaţiei po­lone, care nu a avut alt nea­juns — mărturisesc bucuros — decât că a fost prea do­cilă ordinelor diplomaţiei franceze". După ce spune că Polonia ar fi fost îndreptăţită să sta­bilească o înţelegere cu un vecin temut, numai în cazul dacă acesta ar fi de bună credinţă. d. Buré reaminteşte­­ cum Rusia sovietică nu pre-­­ zintă nicio încredere, căci ea a răsturnat toate valorile morale, înşeală guvernele statelor „capitaliste“ şi au motive puternice să urască Polonia. Acordul germano­­sovietic de la Rapallo este în­dreptat şi împotriva Poloniei. D. Stronski speră, că sem­nând pactul de neagresiune cu guvernul din Moscova, gu­vernul din Varşovia ar fi iz­butit să înlăture pericolul ce-l prezintă acel pact. „Asta nu-i de­cât o speran­ţă — scrie d. Buré. Constat numai că Wilhelmstrasse nu s-a emoţionat de acest nou act diplomatic şi iată dovada pentru mine, că Stalin i-a dat toate asigurările pe care era în drept să le dorească". ,,In definitiv, pactul de nea­gresiune polono-sovietic va per­mite numai Rusiei sovietice, aliata Germaniei, să samene, între România şi Polonia, câţi­va germeni de discordie şi să dezorganizeze astfel poziţiile franceze în Estul european. D. Stronski îmi spune că ţara sa se găseşte acum „în cea mai bună postură faţă de Rusia so­vietelor, ca să ajute la nego­cierea unui acord între guver­nele din Moscova şi din Bucu­reşti“. Asta nu e prea sigur. In tot cazul, oamenii politici a­­vertizaţi, de exemplu cei de la ,,Universul“, cred, — împreună cu noi, — că guvernul din Var­şovia, aliatul lor, nu trebuia să închee fără acest acord, anga­jamentul ce-l leagă acum de guvernul din Moscova. Astăzi, ca şi el­, Polonia n’are nimic bun de aşteptat din par­tea Rusiei sovietice : ea a pus numai în neîncredere singura naţiune din Estul european, ale cărei interese sunt pe deplin solidare cu ale sale, în împre­jurările de-acolo. Nu-i locul deci să-l felicit şi, în fond, d. Stronski nu se în­şeală în argumentele ce mi le opune. Intre liniile articolului său ci­tesc răspunsul, foarte jenant de altfel pentru mine, pe care un fel de pudoare naţională l-a împiedicat să mi-l facă : „Da, aveţi dreptate, pactul de neagresiune pe care guver­nul meu l-a încheiat cu guver­nul din Moscova e inutil, şi pri­mejdios, dar e Quai d’Orsay (ministerul afacerilor străine, N. R.), care l-a voit“. „Sunt două politici: poli­tica Genevei şi politica echi­librului; politica alianţelor. Cea dintâi îşi găseşte punctul de reazăm indispensabil al acţiunii sale în nori şi nu a doua, care îl găseşte în rea­litate şi rămâne credincioa­să, nebuneşte e adevărat, gu­vernului nostru. Dar pentru ce Polonia se crede obligată să laude tot­deauna demenţa lui pacifis­tă ?“ Şi d. Buré trage conclu­zia : „Polonia a săvârşit o primă şi mare greşală aprobând pac­tele de la Locarno, cari au des­coperit Vistula, iar acum săvâr­şeşte a doua şi poate cea mai grea greşală, semnând pactul de neagresiune cu Rusia sovie­tică, înainte de a se pune în acord cu România, aliata sa.“ Un front unic al naţiunilor caree doresc pacea Paris, 29 (Rador). — D. Paul Boncour, ministru de răsboi, a ţinut un discurs la Blois, în faţa comitetului a­­gricol judeţean, amintind că ’ de ani de z de luptă pentru reducerea timpului serviciului militar şi că va continua a­­ceastă luptă. In schimb a declarat că ă­sa consideră necesară orga­nizarea tuturor forţelor na­ţiunii spre a se putea face uz de ele in cazul când naţiunea franceză ar fi obligată să se apere. D. Paul Boncour a declarat că va continua lupta spre a realiza la Geneva un front unic cu toate naţiunile, care doresc pacea. Astfel, a înche­iat d-sa, voi servi politica ex­ternă pe care o urmăreşte, cu generozitate şi prudenţă, d. Herriot. i luftei In­ M­it ill In legătură cu declaraţiile făcute de arhiducele Anton de Habsburg, relative la a­­restarea arhiducelui Carol de Habsburg, iată ce se comu­nică din Barcelona : Barcelona, 26. — Joi seara un automobil având pe radiator şi pe ambele uşi ecussonul regal al casei de Bourbon, staţiona pe bulevard. Trecătorii obser­vând acest automobil, au pro­testat. Poliţia a risipit publicul şi a condus automobilul la co­misariat. Aflându-se că proprietarul a­­celei maşini este arhiducele austriac Carol de Habsburg şi Bourbon, — care de mai mult timp locueşte în Barcelona — el a fost arestat şi închis. Condus la închisoare, el ocupă celulele rezervate deţinuţilor politici. Consulul Austriei a interve­nit în favoarea lui pe lângă guvernatorul civil, dar acesta i-a răspuns că nu poate să facă nimic, de­oarece deţinutul se află la dispoziţia directorului general al siguranței. Copiii la mare Vom avea pâine la anul? Iată o întrebare, pe care pre­zenţa la cârma ţării a unui partid agrarian şi ţărănesc, ar face-o absolut inutilă, dacă realităţile n’ar vorbi altfel. Şi iată ce ne indică aceste reali­tăţi : Am intrat în perioada mun­cilor de toamnă şi pe câmpuri nu se simte încă nici o pregă­tire pentru facerea ogoarelor în vederea nouilor însămânţări. Lipseşte sămânţa şi lipsesc mai ales numerariul şi creditele, deşi preţul ridicat al grâului şi secarei ar fi un imbold activ pentru agricultori de a-şi fixa din nou preferinţele asupra a­­cestor două cereale, ale căror suprafaţe de cultură au scăzut în ultimii ani. Nu s’au luat mă­suri din vreme pentru asigura­rea grâului de sămânţă; dispo­nibilităţile s’au împuţinat sau chiar au dispărut în cele câte­va regiuni, unde producţia a fost mai bună, iar depărtarea centrelor de producţie de­­ re­giunile lipsite — în deosebi de şesul Dunării — cum şi lipsa mijloacelor de cumpărare, lasă­­ deschisă, în toată gravitatea ei, problema însămânţărilor de toamnă. Am atras din vreme şi în re­petate rânduri atenţia celor în drept asupra acestei delicate situaţii. Ministerul agriculturii, — condus de un om merituos în alte direcţii şi cu bune in­­tenţiuni, incontestabil, dar fără nici o pregătire în ches­tiunile legate de acest resort — s’a mişcat târziu şi singura so­luţie pe care a izbutit s’o dea a fost deschiderea unui credit de 46 milioane pentru înlesnirea aprovizionării cu grâu de să­mânţă. Dar 46 milioane lei re­prezintă costul numai a 1000 vagoane de sămânţă, când noi avem nevoe de circa 40.000 vag. De unde şi cu ce mijloace se va procura acest stoc enorm ? Iată întrebarea, de care depin­de toată problema pâinei noas­tre cea de toate zilele. Asupra deslegării ei trebue să-şi concentreze ministerul de agricultură şi guvernul toată atenţia şi toate sforţările. A lă­sa la voia întâmplării soarta culturii grâului la noi, care procură populaţiei alimentul ei indispensabil, este faptă de om iresponsabil şi nu cu asemenea fapte trebue să se înfăţişeze ţării cei cari au venit la guvern cu lozinca : „PRIMATUL AGRI­CULTURII“. Dar ce fel de primat se asi­gură agriculturii, când produ­cătorii sunt lăsaţi fără să­mânţă şi fără credite şi când din această cauză viitoarea re­coltă a grâului devine o mare necunoscută pentru toată lu­mea ? Dăm alarma prin rândurile acestea, călăuziţi de un elemen­tar simţ de prevedere şi în a­­celaş timp de interesele legi­time ale economiei noastre a­­­­gricole şi ale întregii populaţii. Şi pentru că problema este prea serioasă, ca să ne jucăm cu ea. -----x ■>' : i-----­ Sinuciderea unui scriitor român la Berlin Berlin, 28 (Rador). — Scrii­torul român Alexandru Gher­­gheli, în vârstă de 49 ani, s-a sinucis cu gaz aerian în domi­ciliul său din Berlin. ------X . | X------­ S’a semnat acordul comercial italo-român Roma, 29 (Rador).—Acor­dul comercial italo-român a­­ fost semnat de d. Mussolini și de d. Ghica, ministrul Ro­mâniei la Roma. Acordul intră in vigoare la 1 Septembrie. -ODO­ Maxime şi cugetări Intre o confidenţă şi o indis­creţie, nu e decât distanţa de la ureche la gură. (Petit-Senn) m întrevederile Herriot-Mert Samuel Londra, 29 (Rador). — La Nersey au început azi convor­birile dintre d-nii Herriot, pri­mul ministru al Franţei şi sir Herbert Samuel, ministrul de interne al Marei Britanii. D. Herriot este însoţit de mi­nistrul de interne al Franţei, d. Chautemps. Primul ministru cd Franţei a declarat reprezentanţilor presei că, întrevederea dintre d-sa şi sir Herbert Samuel are carac­terul unei simple întrevederi particulare, însă presa franceză declară că întrevederea este deosebit de importantă în ce priveşte politica generală a ce­lor două ţări. CARACTERUL ÎNTREVEDERII Londra, 30 (Rador). —Trimi­sul special al agenţiei „Havas" anunţă că populaţia din Saint Heller (Jersey) respectă cu striateţă caracterul privat al întrevederii dintre d-nii Her­riot şi Herbert Samuel. In oraş au fost arborate nu­mai câteva drapele, la feres­trele clubului foştilor luptători englezi şi la reşedinţele fran­cezilor, care au ţinut să mani­festeze simpatia lor faţă de primul ministru al Franţei. Se remarcă faptul că mulţi­mea aplaudă frenetic, ori de câte ori d. Herriot îşi face apa­riţia în public. D. HERRIOT SERBĂRILE SPORTIVE DE LA PREDEAL M. S. Regele, Marele Voevod Mihai și generalul Samsonovici asistă la concursurile de atletism WS mnisieaia a finnei Programul lui von Papon. — Tratative In vederea constituirii unul cabinet de coaliţie — Berlin, 30 (Rador). — Cercurile polittice cred că Germania se apropie de evenimente decisive. Pro­­ectele financiare preconi­zate de cancelarul Rei­­chuhn­, în discursul ţinut la Muenster, vor fi­ tradu­se în decrete-legi. Aceste decrete-legi vor însemna o experienţă în­­drăsneaţă, fiindcă Rei­­chul anticipează asupra încasărilor statului pe care acesta le va face în­tre anii­ 1934 şi 1938, punând în circulaţie „bo­nuri de impozite“, care vor fi remise contribua­bililor în contul unei părţi din plata parţială a impo­zitelor pe aceşti ani. Aceste bonuri vor pu­tea să fie păstrate pen­tru plata impozitelor pe 1934 sau să fie scontate de Reichsbank, care ar cere rambursarea lor de către stat în anul 1934. Scont­area acestor bo­nuri va determina un credit important, de un miliard şi jumătate mărci făcut asupra încasărilor fiscale ale anului 1934. Guvernul speră astfel să amelioreze situaţia eco­nomică, deoarece indus­tria va dispune de noul fonduri de rulement, ceea ce va diminua poate şo­majul. Bursa din Berlin a sa­lutat aceste măsuri prin­­tr-o urcare a valorilor. Se subliniază că nimic nu poate fi considerat de­finitiv, mai înainte ca mareşalul Hindenburg să ia o hotărâre în ce priveş­te dizolvarea Reichsta­gului. Negocierile dintre na­ţion­al-sociali­şti şi centru continuă. Toată Germania aşteap­tă cu nerăbdare rezulta­tele consiliului de miniştri ţinut la Neudeck, precum şi hotărârile consiliului de război al partidului hitle­rist, care s-a ţinut la Ber­lin.­­ D. VON PAPEN URMĂREŞTE DICTATURA ? ! Paris, 30 (Rador). — Ziarul „Le Temps“ publică un arti­col de fond, în care comen­tează discursul pronunțat de d. von Papén la congresul din Münster al țăranilor din Westfalia. „Discursul acesta nu este lipsit de îndrăzneală“, scrie „Le Temps”, dar examinând lucrurile de aproape, propu­nerile apar destul de con­tradictorii. Este curios ca d. von Papen, cancelar al unui „cabinet preşedinţial“, care îşi propune să guverneze a­­fară de partide şi deasupra lor, să pretindă că ei repre-­­ zintă în realitate aspiraţiile­­ naţional-socialiştilor, combă­tând dominaţia partidelor“. Intenţiunea cancelarului de a ralia la propria sa cauză majoritatea hitleriştilor, este o chestiune asupra căreia ur­mează a se pronunţa masse­­le hitleriste. Rămâne de vă­zut, dacă încercarea aceasta va reuşi, deşi prestigiul lui­­ Hitler este foarte slăbit, iar şeful partidului pare a fi depăşit de către principalii săi colaboratori. Pare curios faptul că d. von Papen proclamă că nu intenţionează să violenţeze drept­urile fundamentale consacrate prin constituţie şi nici să modifice forma de Stat, când în acelaş timp a­­firmă necesitatea unui gu­vern autoritar, independent de partide, deci independent şi de Parlament, ceea ce este contrariu spiritului constitu­ţiei din Weimar. După discursul din Mün­ster, nu mai încape îndoială, că d. von Papen înţelege să guverneze în mod dictatorial,­­ cu sprijinul mareşalului Hin­denburg. Rămâne de văzut , dacă aceasta ar putea reu­şi, în cazul când s’ar ajunge la o coaliţie Intre naţional­­socialişti şi partidul centru­lui. ------x P9 x—— întrevederea von Papen-Hitler Berlin, 30. (Rador). — In ajunul conferinţei hotărî­­toare care se va ţine azi la Neudeck, Hitler a reluat, în mod neaşteptat, contac­tul cu guvernul. Făcând ab- I­stracţie de declaraţiile ne­plăcute cuprinse în dis­cursul din Münster faţă de naţional-socialişti, Hitler a cerut să fie primit, perso­nal, de d. von Papen. Anturajul cancelarului păstrează o rezervă abso­lută cu privire la această întrevedere, care a fost în prezenţa generalului von Schleicher. Din cercurile i­­niţiate, transpiră totuşi, că Hitler ar fi declarat, că în urma acordului cu partidul centrului, are gata lista ca­binetului, pe care vrea să-l alcătuiască. El a adăugat însă, că partidul naţional­­socialist ezită să se alieze cu un partid a cărui politi­că a combătut-o până acum. La sfârşit, Hitler ar fi lă­sat să se înţeleagă, că ar ac­cepta să participe la un guvern preşedinţial”, în fruntea căruia s’ar afla d. von Papén sau generalul von Schleicher. Detalii sigure nu se pot da însă, nici asupra pro­punerilor făcute de Hit­ler, nici asupra răspunsului cancelarului. E­ste probabil că d. von Papén s’a mărgi­nit să înregistreze demer­sul făcut de Hitler, ur­mând să raporteze azi la Neudeck preşedintelui Hin­denburg, arbitrul suprem al situaţiei. CĂLĂTORIA DIRIJABILULUI ZEPPELIN Fried­richstrafen, 29 (Rador)__ Dirijabilul „Contele Zeppelin“ a plecat azi­­ de dimineață, sub conducerea d-lui dr. Eckener, spre America de Sud. Continuare în pag.7­a O mână de femei de I. SIMIONESCU, prof. univ. Drumurile prin ţară, mai a­­les cele nu prea bătute, nu au influenţă numai prin decorul nou ce ţi-l procură. E atât de vanită natura, în frumoasa noastră ţară, în­cât orice colţ, cât de tăinuit, presintă aspecte deosebite, prin amănuntul lor nebănuit de atractiv şi învioră­tor. Traiul de o clipă prin ase­menea locuri influenţează şi prin cele cons­tatate printre oameni. Afli pulsul regulat al vieţii, trainica putere, anonimă, sănătoasă, care învinge pe tă­cute nevoile şi crizele, stânca de care se isbesc valurile cât de furioase. E un contrast isbitor între impunătoarea linişte a muncii zilnice, constatată pretutindeni, şi între deprimanta gălăgie ne­productivă de sus, în jurul des­făşurărilor de patimi şi ambiţii personale, împrăştiată cu pro­fuziune de ziare. Deoparte forfota spumei năs­cută în frământarea cotlonului închis din ţărm, de alta nor­mala continuitate a aşezării trainice, cu seriozitatea înţele­sului real al veşniciei vieţii. Liniştea aceasta impune­ munca tăcută, uneori cu tonali­tatea eroismului ca o datorie, te zguduie, arătându-ţi calea adevărată pentru a ajunge la liman. Furtunile se abat trecă­tor ; valuri cât casa pot aduce momentan dezastre. Rămâne însă neatinsă rezerva energiilor ascunse, clăditoare, care pot repede drege ceia ce s’a năruit. Venind în contact cu ele prinzi nădejde, ba chiar te influen­ţează puternic, un soiu de con­tagiune, pentru a resista când te întorci în artificialitatea care zăboveşte. O asemenea clipă de întărire sufletească şi împrospătare de muncă, am trăit-o mai zilele trecute, abătându-mă din Va­lea Otăşaului, într’o văiugă la­terală, înfundată în coasta u­nor dealuri înalte de păreau , munţi, din judeţul Vâlcea. Indreptându-te către mânăs-­­ tirea Surpatele din drumul mare , ce duce la Băbeni, pătrunzi în- , tr’o văiugă adăpostită unde ră- 1 sare’n cale, bătător la ochi, ur- 1 mele climei mai îmblânzite ce­­ domneşte în Oltenia. Aburul mediteran se topeşte­ aici, nu fără a-şi arăta influen­­­­ţa. Un singur butuc de vie,­­ gros cât braţul, umbreşte faţa casei, iar de corzile vânjoase din lungul streşinii, spânzură struguri cu boabele pline. Ca şi în Cazane, viţa se urcă până’n­­ vârful arborilor înalţi, ca nişte liane. "­­ Dar nu numai viţa e seninul unui climat mai blând. Valea întreagă e o grădină, mai pitorească, prin neîngrijire. Meri rămuroşi, cu mere ca boţuri de mărgean, îşi îndoaie crengile de greutatea rodului bogat. Nuci, cât nişte stejari, împlinesc bolta de frunzar. Pe lângă păreţii caselor, mai la adăpost, persici cu fructele a­­coperite de scamă mătăsoasă, duzi cât nucii. Bignonii destul de mari întăresc aparenţa exo­tică a ţinutului. Căsuţele de bârne, cu cerdac înalt, nici nu­­ se văd din noianul arborilor fructiferi printre cari se înalţă plopi piramidali, chiparoşii ţi­nutului. Gospodăriile mai aşe­zate cu căpiţa de fân clădită într’un arbore sau pe podişcă înaltă, sunt în vale. Cu cât te apropii de mănăstire domină feţele smade, ale urmaşilor ro­bilor de odinioară. Mănăstirea se zăreşte o clipă la cotiturile drumului, turnuri albe din fundul pădurilor de la spate. E ultima clădire pe fun­dul văii. Peste coama dealului vine mănăstirea Govora. Din ceea ce a fost „mânăsti­­rioara pentru ispăşenia suflete­lor“ clădită în 1706, de către Doamna Maria a „înălţatului şi luminatului“ Constantin Brân­­coveanu, n’a rămas decât biseri­­­cuţa. O stampă veche, arată însă că, aici se afla­­mănăstirea Horezului, cu chilii de jur îm­prejur în acelaş stil, cu cer­dac şi arcade, ca şi dincolo. De altfel şi „bisericuţa de călugă­­ricioare“ e la fel ca plan, cu aceiaşi stâlpi la privdor, cu a­­celeaşi frumoase zugrăveli în interior, dintre care te opreşte în loc la intrare chipul luminos al Maicii Domnului. Terenul pe care a fost clă­dită este însă fugitiv. Nenoro­cirea nu putea fi evitată. Chi­liile s’au năruit. Din ele nu se mai văd decât urmele temeliilor unde şi unde. Biserica, a rezistat, dar dungile de ten­­cueli, petece albe trase peste capete şi trupuri de sfinţi, do­vedesc că şi ea a fost ame­ninţată. Călugăriţele, acum vreo patruzeci de ani, au că­pătat voia să părăsească mă­năstirea, rămasă astfel de izbe­lişte. Acum vine minunea energiei femeeşti, condusă de credinţa nestinsă încă în toate sufle­tele. Vreo 4 maici dela „Mănăstirea dintr’un lemn“, de peste vale, au cerut voie să încerce a da viaţă mănăstirii părăsite. Cu 6 ani în urmă, asemenea unui roiu nou dintr’un stup bătrân, au purces la muncă. Au trăit bietele maici la în­ceput ca şi mucenicii din pri­mele vremuri ale creştinismu­lui, în singura încăpere din clopotniţă ce le putea adăposti. Ca să nu străbată zăpada ori ploaia, au astupat cu petici crăpăturile plafonului de scân­duri. Au îngrijit înainte de toate de biserică. E de o curăţenie pilduitoare. Pe urmă au pornit la cerşit în toată ţara. S‘a găsit un cre­dincios din Constanţa, care le-a dăruit un clopot, căci nemţii n‘au cruţat pe cele vechi.­­îşi închipuie ori­cine bucuria mai­cilor când au putut să vestea­scă prin sunetele resfrânte în lungul văii, viaţa nouă a­­sfân­tului locaş. O credincioasă de prin Boto­şani, pentru pomenirea veşnică a soţului ei, a clădit cu chel­tuiala sa la gura nelipsitului şipot mănăstiresc, un frumos chioşc de zid. Maicile nu s-au ostenit, cre­dinţa le-a dat tărie să învingă şi drumurile, dar mai ales în­tâmpinările uneori obijduitoare ale celor în sufletul cărora su­flă vântul pustiului. Au bătut la toate uşile şi nu s-au lăsat până ce nu au început recon­struirea vechilor chilii, în ace­laş stil ca dintr'un început. Deocamdată e gata numai partea de lângă clopotniţă. Sunt fericite însă că au un a­­dăpost mai omenesc. Roiul a crescut. In anul acesta sunt 10 maici, o înfrăţire simbolică

Next