Universul, septembrie 1932 (Anul 49, nr. 240-269)
1932-09-01 / nr. 240
La congresul general al învăţătorilor, ţinut la Chişinău, s’a spus câteva adevăruri, în toată cruzimea lor. S’a accentuat asupra situaţiei tragice a învăţătorilor, din cauze de ordine morală şi materială , ca şi asupra situaţiei îngrijitoare a învăţământului primar rural, care s’a evidenţiat prin creşterea numărului analfabeţilor. D. prof. Gusti, ministrul Instrucţiei publice, a recunoscut că avem astăzi 600.000 de analfabeţi şi dacă nu vom lua măsurile necesare, România va ajunge în fruntea ţărilor în ce priveşte analfabetismul. Cum am ajuns în această situaţie ? Cu tot numărul şcolilor normale şi al cursurilor de vară introduse după război pentru învăţători, abia am izbutit să avem acum câţiva ani circa 32.000 învăţători titulari. Numărul acesta este corespunzător populaţiei şcolare primare ? Nu. Populaţia noastră find de 18 milioane de locuitori am avea aproximativ 3 milioane de copii în vârstă de a urma şcoala. Fireşte că la o asemenea populaţie şcolară, numărul de 32.000 de învăţători titulari este foarte mic, deoarece o bună organizare şcolară reclamă un învăţător la 30—40 de copii. In cazul acesta am trebui să dublăm numărul învăţătorilor. Noi însă am crezut că avem prea multe şcoli normale şi de aceea am desfiinţat câteva, fără să ne gândim la viitor şi nici să luăm în consideraţie numărul impresionant al analfabeţilor din cauza neaplicarii legii învăţământului primar, în ce priveşte obligativitatea. Dacă consultăm statisticile ministerului de instrucţie publică, ce constatăm ? Constatăm diferenţe mari între numărul copiilor în vârstă de şcoală şi între numărul copiilor înscrişi, numărul celor cu frecvenţa regulată şi numărul absolvenţilor. Un exemplu: pe anul şcolar 1928/29 am avut la o populaţie şcolară de aproximativ 2.700.000, — 1.676.854 de copii înscrişi, iar din aceştia 1.028.471 au fost promovaţi, iar 648.385 nu au putut fi promovaţi, fie din cauza neregularităţii frecvenţei, fie din cauza slăbiciunii lor. Un asemenea rezultat este, desigur, îngrijitor, deoarece la o populaţie şcolară de aproximativ 2.700.000 aproape un milion de copii nu au fost înscrişi, iar din numărul celor înscrişi abia două treimi au fost promovaţi, pe când o treime, nu ! Şi aceasta e situaţia din vechiul regat şi din teritoriile alipite de peste Carpaţi. In Basarabia, situaţia e şi mai rea, căci acolo statisticile pe anii trecuţi au înregistrat la 296.144 înscrişi (?), 134.280 de promovaţi — 45,3 la sută, — ceea ce înseamnă că 161.864, adică 54,7 la sută, au rămas nepromovaţi!.. Iată situaţia destul de gravă a învăţământului primar rural şi care ne impune datoria să o modificăm cât mai repede. S-a abuzat de formula „culturalizării satelor“, când în realitate, am ajuns să le zăpăcim cu formule demagogi- C. D. Gusti, ministrul instrucţiei publice, are dreptate când spune că „votul universal şi democraţia sunt frazeologii dacă nu dai acestei democraţii conducători modeşti, tăcuţi, dar în stare să cunoască mijloacele de ridicare a satelor“. Trebue să revenim la politica şcolară sănătoasă, de odinioară. Să dăm toată atenţiunea şcolii rurale. Avem nevoe de şcoli multe şi practice şi de învăţători luminaţi, care să se consacre numai şcoalei, căci numai aşa vom înlătura efectele nenorocite ale analfabetismului. 600.000 de analfabeţi! MAREA GRESALA POLONEZĂ ■:0:1 — un articol al a lui Emile Bure Sub acest titlu, d. Emile Buré, directorul ziarului „L’Ordre“ din Paris, un perfect cunoscător al problemelor politice internaţionale şi mare amic al României, a publicat un interesant articol, în care se ocupă de pactul de neagresiune polonorus. Iată ce scrie d. Emile Buré : „Biroul presei de pe lângă ambasada Poloniei mi-a trimis articolele ziarelor poloneze care se felicită de încheerea unui acord polonorus, acord combătut de mine acum câteva săptămâni. Unul din ele, acela al d-lui Stronski, deputat al opoziţiei din dreapta, membru al comisiei afacerilor străine din Dietă, e adresat mie, invitându-mă, în termeni pe cât de stăruitori, pe atât de amicali, să revin asupra opiniei ce am formulat-o. Zadarnic ! N’am găsit în articolul onorabilului deputat polonez decât noi motive îndreptăţite împotriva diplomaţiei polone, care nu a avut alt neajuns — mărturisesc bucuros — decât că a fost prea docilă ordinelor diplomaţiei franceze". După ce spune că Polonia ar fi fost îndreptăţită să stabilească o înţelegere cu un vecin temut, numai în cazul dacă acesta ar fi de bună credinţă. d. Buré reaminteşte cum Rusia sovietică nu pre- zintă nicio încredere, căci ea a răsturnat toate valorile morale, înşeală guvernele statelor „capitaliste“ şi au motive puternice să urască Polonia. Acordul germanosovietic de la Rapallo este îndreptat şi împotriva Poloniei. D. Stronski speră, că semnând pactul de neagresiune cu guvernul din Moscova, guvernul din Varşovia ar fi izbutit să înlăture pericolul ce-l prezintă acel pact. „Asta nu-i decât o speranţă — scrie d. Buré. Constat numai că Wilhelmstrasse nu s-a emoţionat de acest nou act diplomatic şi iată dovada pentru mine, că Stalin i-a dat toate asigurările pe care era în drept să le dorească". ,,In definitiv, pactul de neagresiune polono-sovietic va permite numai Rusiei sovietice, aliata Germaniei, să samene, între România şi Polonia, câţiva germeni de discordie şi să dezorganizeze astfel poziţiile franceze în Estul european. D. Stronski îmi spune că ţara sa se găseşte acum „în cea mai bună postură faţă de Rusia sovietelor, ca să ajute la negocierea unui acord între guvernele din Moscova şi din Bucureşti“. Asta nu e prea sigur. In tot cazul, oamenii politici avertizaţi, de exemplu cei de la ,,Universul“, cred, — împreună cu noi, — că guvernul din Varşovia, aliatul lor, nu trebuia să închee fără acest acord, angajamentul ce-l leagă acum de guvernul din Moscova. Astăzi, ca şi el, Polonia n’are nimic bun de aşteptat din partea Rusiei sovietice : ea a pus numai în neîncredere singura naţiune din Estul european, ale cărei interese sunt pe deplin solidare cu ale sale, în împrejurările de-acolo. Nu-i locul deci să-l felicit şi, în fond, d. Stronski nu se înşeală în argumentele ce mi le opune. Intre liniile articolului său citesc răspunsul, foarte jenant de altfel pentru mine, pe care un fel de pudoare naţională l-a împiedicat să mi-l facă : „Da, aveţi dreptate, pactul de neagresiune pe care guvernul meu l-a încheiat cu guvernul din Moscova e inutil, şi primejdios, dar e Quai d’Orsay (ministerul afacerilor străine, N. R.), care l-a voit“. „Sunt două politici: politica Genevei şi politica echilibrului; politica alianţelor. Cea dintâi îşi găseşte punctul de reazăm indispensabil al acţiunii sale în nori şi nu a doua, care îl găseşte în realitate şi rămâne credincioasă, nebuneşte e adevărat, guvernului nostru. Dar pentru ce Polonia se crede obligată să laude totdeauna demenţa lui pacifistă ?“ Şi d. Buré trage concluzia : „Polonia a săvârşit o primă şi mare greşală aprobând pactele de la Locarno, cari au descoperit Vistula, iar acum săvârşeşte a doua şi poate cea mai grea greşală, semnând pactul de neagresiune cu Rusia sovietică, înainte de a se pune în acord cu România, aliata sa.“ Un front unic al naţiunilor caree doresc pacea Paris, 29 (Rador). — D. Paul Boncour, ministru de răsboi, a ţinut un discurs la Blois, în faţa comitetului agricol judeţean, amintind că ’ de ani de z de luptă pentru reducerea timpului serviciului militar şi că va continua această luptă. In schimb a declarat că ăsa consideră necesară organizarea tuturor forţelor naţiunii spre a se putea face uz de ele in cazul când naţiunea franceză ar fi obligată să se apere. D. Paul Boncour a declarat că va continua lupta spre a realiza la Geneva un front unic cu toate naţiunile, care doresc pacea. Astfel, a încheiat d-sa, voi servi politica externă pe care o urmăreşte, cu generozitate şi prudenţă, d. Herriot. i luftei In Mit ill In legătură cu declaraţiile făcute de arhiducele Anton de Habsburg, relative la arestarea arhiducelui Carol de Habsburg, iată ce se comunică din Barcelona : Barcelona, 26. — Joi seara un automobil având pe radiator şi pe ambele uşi ecussonul regal al casei de Bourbon, staţiona pe bulevard. Trecătorii observând acest automobil, au protestat. Poliţia a risipit publicul şi a condus automobilul la comisariat. Aflându-se că proprietarul acelei maşini este arhiducele austriac Carol de Habsburg şi Bourbon, — care de mai mult timp locueşte în Barcelona — el a fost arestat şi închis. Condus la închisoare, el ocupă celulele rezervate deţinuţilor politici. Consulul Austriei a intervenit în favoarea lui pe lângă guvernatorul civil, dar acesta i-a răspuns că nu poate să facă nimic, deoarece deţinutul se află la dispoziţia directorului general al siguranței. Copiii la mare Vom avea pâine la anul? Iată o întrebare, pe care prezenţa la cârma ţării a unui partid agrarian şi ţărănesc, ar face-o absolut inutilă, dacă realităţile n’ar vorbi altfel. Şi iată ce ne indică aceste realităţi : Am intrat în perioada muncilor de toamnă şi pe câmpuri nu se simte încă nici o pregătire pentru facerea ogoarelor în vederea nouilor însămânţări. Lipseşte sămânţa şi lipsesc mai ales numerariul şi creditele, deşi preţul ridicat al grâului şi secarei ar fi un imbold activ pentru agricultori de a-şi fixa din nou preferinţele asupra acestor două cereale, ale căror suprafaţe de cultură au scăzut în ultimii ani. Nu s’au luat măsuri din vreme pentru asigurarea grâului de sămânţă; disponibilităţile s’au împuţinat sau chiar au dispărut în cele câteva regiuni, unde producţia a fost mai bună, iar depărtarea centrelor de producţie de regiunile lipsite — în deosebi de şesul Dunării — cum şi lipsa mijloacelor de cumpărare, lasă deschisă, în toată gravitatea ei, problema însămânţărilor de toamnă. Am atras din vreme şi în repetate rânduri atenţia celor în drept asupra acestei delicate situaţii. Ministerul agriculturii, — condus de un om merituos în alte direcţii şi cu bune intenţiuni, incontestabil, dar fără nici o pregătire în chestiunile legate de acest resort — s’a mişcat târziu şi singura soluţie pe care a izbutit s’o dea a fost deschiderea unui credit de 46 milioane pentru înlesnirea aprovizionării cu grâu de sămânţă. Dar 46 milioane lei reprezintă costul numai a 1000 vagoane de sămânţă, când noi avem nevoe de circa 40.000 vag. De unde şi cu ce mijloace se va procura acest stoc enorm ? Iată întrebarea, de care depinde toată problema pâinei noastre cea de toate zilele. Asupra deslegării ei trebue să-şi concentreze ministerul de agricultură şi guvernul toată atenţia şi toate sforţările. A lăsa la voia întâmplării soarta culturii grâului la noi, care procură populaţiei alimentul ei indispensabil, este faptă de om iresponsabil şi nu cu asemenea fapte trebue să se înfăţişeze ţării cei cari au venit la guvern cu lozinca : „PRIMATUL AGRICULTURII“. Dar ce fel de primat se asigură agriculturii, când producătorii sunt lăsaţi fără sămânţă şi fără credite şi când din această cauză viitoarea recoltă a grâului devine o mare necunoscută pentru toată lumea ? Dăm alarma prin rândurile acestea, călăuziţi de un elementar simţ de prevedere şi în acelaş timp de interesele legitime ale economiei noastre agricole şi ale întregii populaţii. Şi pentru că problema este prea serioasă, ca să ne jucăm cu ea. -----x ■>' : i----- Sinuciderea unui scriitor român la Berlin Berlin, 28 (Rador). — Scriitorul român Alexandru Ghergheli, în vârstă de 49 ani, s-a sinucis cu gaz aerian în domiciliul său din Berlin. ------X . | X------ S’a semnat acordul comercial italo-român Roma, 29 (Rador).—Acordul comercial italo-român a fost semnat de d. Mussolini și de d. Ghica, ministrul României la Roma. Acordul intră in vigoare la 1 Septembrie. -ODO Maxime şi cugetări Intre o confidenţă şi o indiscreţie, nu e decât distanţa de la ureche la gură. (Petit-Senn) m întrevederile Herriot-Mert Samuel Londra, 29 (Rador). — La Nersey au început azi convorbirile dintre d-nii Herriot, primul ministru al Franţei şi sir Herbert Samuel, ministrul de interne al Marei Britanii. D. Herriot este însoţit de ministrul de interne al Franţei, d. Chautemps. Primul ministru cd Franţei a declarat reprezentanţilor presei că, întrevederea dintre d-sa şi sir Herbert Samuel are caracterul unei simple întrevederi particulare, însă presa franceză declară că întrevederea este deosebit de importantă în ce priveşte politica generală a celor două ţări. CARACTERUL ÎNTREVEDERII Londra, 30 (Rador). —Trimisul special al agenţiei „Havas" anunţă că populaţia din Saint Heller (Jersey) respectă cu striateţă caracterul privat al întrevederii dintre d-nii Herriot şi Herbert Samuel. In oraş au fost arborate numai câteva drapele, la ferestrele clubului foştilor luptători englezi şi la reşedinţele francezilor, care au ţinut să manifesteze simpatia lor faţă de primul ministru al Franţei. Se remarcă faptul că mulţimea aplaudă frenetic, ori de câte ori d. Herriot îşi face apariţia în public. D. HERRIOT SERBĂRILE SPORTIVE DE LA PREDEAL M. S. Regele, Marele Voevod Mihai și generalul Samsonovici asistă la concursurile de atletism WS mnisieaia a finnei Programul lui von Papon. — Tratative In vederea constituirii unul cabinet de coaliţie — Berlin, 30 (Rador). — Cercurile polittice cred că Germania se apropie de evenimente decisive. Proectele financiare preconizate de cancelarul Reichuhn, în discursul ţinut la Muenster, vor fi traduse în decrete-legi. Aceste decrete-legi vor însemna o experienţă îndrăsneaţă, fiindcă Reichul anticipează asupra încasărilor statului pe care acesta le va face între anii 1934 şi 1938, punând în circulaţie „bonuri de impozite“, care vor fi remise contribuabililor în contul unei părţi din plata parţială a impozitelor pe aceşti ani. Aceste bonuri vor putea să fie păstrate pentru plata impozitelor pe 1934 sau să fie scontate de Reichsbank, care ar cere rambursarea lor de către stat în anul 1934. Scontarea acestor bonuri va determina un credit important, de un miliard şi jumătate mărci făcut asupra încasărilor fiscale ale anului 1934. Guvernul speră astfel să amelioreze situaţia economică, deoarece industria va dispune de noul fonduri de rulement, ceea ce va diminua poate şomajul. Bursa din Berlin a salutat aceste măsuri printr-o urcare a valorilor. Se subliniază că nimic nu poate fi considerat definitiv, mai înainte ca mareşalul Hindenburg să ia o hotărâre în ce priveşte dizolvarea Reichstagului. Negocierile dintre naţional-socialişti şi centru continuă. Toată Germania aşteaptă cu nerăbdare rezultatele consiliului de miniştri ţinut la Neudeck, precum şi hotărârile consiliului de război al partidului hitlerist, care s-a ţinut la Berlin. D. VON PAPEN URMĂREŞTE DICTATURA ? ! Paris, 30 (Rador). — Ziarul „Le Temps“ publică un articol de fond, în care comentează discursul pronunțat de d. von Papén la congresul din Münster al țăranilor din Westfalia. „Discursul acesta nu este lipsit de îndrăzneală“, scrie „Le Temps”, dar examinând lucrurile de aproape, propunerile apar destul de contradictorii. Este curios ca d. von Papen, cancelar al unui „cabinet preşedinţial“, care îşi propune să guverneze afară de partide şi deasupra lor, să pretindă că ei repre- zintă în realitate aspiraţiile naţional-socialiştilor, combătând dominaţia partidelor“. Intenţiunea cancelarului de a ralia la propria sa cauză majoritatea hitleriştilor, este o chestiune asupra căreia urmează a se pronunţa massele hitleriste. Rămâne de văzut, dacă încercarea aceasta va reuşi, deşi prestigiul lui Hitler este foarte slăbit, iar şeful partidului pare a fi depăşit de către principalii săi colaboratori. Pare curios faptul că d. von Papen proclamă că nu intenţionează să violenţeze drepturile fundamentale consacrate prin constituţie şi nici să modifice forma de Stat, când în acelaş timp afirmă necesitatea unui guvern autoritar, independent de partide, deci independent şi de Parlament, ceea ce este contrariu spiritului constituţiei din Weimar. După discursul din Münster, nu mai încape îndoială, că d. von Papen înţelege să guverneze în mod dictatorial, cu sprijinul mareşalului Hindenburg. Rămâne de văzut , dacă aceasta ar putea reuşi, în cazul când s’ar ajunge la o coaliţie Intre naţionalsocialişti şi partidul centrului. ------x P9 x—— întrevederea von Papen-Hitler Berlin, 30. (Rador). — In ajunul conferinţei hotărîtoare care se va ţine azi la Neudeck, Hitler a reluat, în mod neaşteptat, contactul cu guvernul. Făcând ab- Istracţie de declaraţiile neplăcute cuprinse în discursul din Münster faţă de naţional-socialişti, Hitler a cerut să fie primit, personal, de d. von Papen. Anturajul cancelarului păstrează o rezervă absolută cu privire la această întrevedere, care a fost în prezenţa generalului von Schleicher. Din cercurile iniţiate, transpiră totuşi, că Hitler ar fi declarat, că în urma acordului cu partidul centrului, are gata lista cabinetului, pe care vrea să-l alcătuiască. El a adăugat însă, că partidul naţionalsocialist ezită să se alieze cu un partid a cărui politică a combătut-o până acum. La sfârşit, Hitler ar fi lăsat să se înţeleagă, că ar accepta să participe la un guvern preşedinţial”, în fruntea căruia s’ar afla d. von Papén sau generalul von Schleicher. Detalii sigure nu se pot da însă, nici asupra propunerilor făcute de Hitler, nici asupra răspunsului cancelarului. Este probabil că d. von Papén s’a mărginit să înregistreze demersul făcut de Hitler, urmând să raporteze azi la Neudeck preşedintelui Hindenburg, arbitrul suprem al situaţiei. CĂLĂTORIA DIRIJABILULUI ZEPPELIN Friedrichstrafen, 29 (Rador)__ Dirijabilul „Contele Zeppelin“ a plecat azi de dimineață, sub conducerea d-lui dr. Eckener, spre America de Sud. Continuare în pag.7a O mână de femei de I. SIMIONESCU, prof. univ. Drumurile prin ţară, mai ales cele nu prea bătute, nu au influenţă numai prin decorul nou ce ţi-l procură. E atât de vanită natura, în frumoasa noastră ţară, încât orice colţ, cât de tăinuit, presintă aspecte deosebite, prin amănuntul lor nebănuit de atractiv şi înviorător. Traiul de o clipă prin asemenea locuri influenţează şi prin cele constatate printre oameni. Afli pulsul regulat al vieţii, trainica putere, anonimă, sănătoasă, care învinge pe tăcute nevoile şi crizele, stânca de care se isbesc valurile cât de furioase. E un contrast isbitor între impunătoarea linişte a muncii zilnice, constatată pretutindeni, şi între deprimanta gălăgie neproductivă de sus, în jurul desfăşurărilor de patimi şi ambiţii personale, împrăştiată cu profuziune de ziare. Deoparte forfota spumei născută în frământarea cotlonului închis din ţărm, de alta normala continuitate a aşezării trainice, cu seriozitatea înţelesului real al veşniciei vieţii. Liniştea aceasta impune munca tăcută, uneori cu tonalitatea eroismului ca o datorie, te zguduie, arătându-ţi calea adevărată pentru a ajunge la liman. Furtunile se abat trecător ; valuri cât casa pot aduce momentan dezastre. Rămâne însă neatinsă rezerva energiilor ascunse, clăditoare, care pot repede drege ceia ce s’a năruit. Venind în contact cu ele prinzi nădejde, ba chiar te influenţează puternic, un soiu de contagiune, pentru a resista când te întorci în artificialitatea care zăboveşte. O asemenea clipă de întărire sufletească şi împrospătare de muncă, am trăit-o mai zilele trecute, abătându-mă din Valea Otăşaului, într’o văiugă laterală, înfundată în coasta unor dealuri înalte de păreau , munţi, din judeţul Vâlcea. Indreptându-te către mânăs- tirea Surpatele din drumul mare , ce duce la Băbeni, pătrunzi în- , tr’o văiugă adăpostită unde ră- 1 sare’n cale, bătător la ochi, ur- 1 mele climei mai îmblânzite ce domneşte în Oltenia. Aburul mediteran se topeşte aici, nu fără a-şi arăta influenţa. Un singur butuc de vie, gros cât braţul, umbreşte faţa casei, iar de corzile vânjoase din lungul streşinii, spânzură struguri cu boabele pline. Ca şi în Cazane, viţa se urcă până’n vârful arborilor înalţi, ca nişte liane. " Dar nu numai viţa e seninul unui climat mai blând. Valea întreagă e o grădină, mai pitorească, prin neîngrijire. Meri rămuroşi, cu mere ca boţuri de mărgean, îşi îndoaie crengile de greutatea rodului bogat. Nuci, cât nişte stejari, împlinesc bolta de frunzar. Pe lângă păreţii caselor, mai la adăpost, persici cu fructele acoperite de scamă mătăsoasă, duzi cât nucii. Bignonii destul de mari întăresc aparenţa exotică a ţinutului. Căsuţele de bârne, cu cerdac înalt, nici nu se văd din noianul arborilor fructiferi printre cari se înalţă plopi piramidali, chiparoşii ţinutului. Gospodăriile mai aşezate cu căpiţa de fân clădită într’un arbore sau pe podişcă înaltă, sunt în vale. Cu cât te apropii de mănăstire domină feţele smade, ale urmaşilor robilor de odinioară. Mănăstirea se zăreşte o clipă la cotiturile drumului, turnuri albe din fundul pădurilor de la spate. E ultima clădire pe fundul văii. Peste coama dealului vine mănăstirea Govora. Din ceea ce a fost „mânăstirioara pentru ispăşenia sufletelor“ clădită în 1706, de către Doamna Maria a „înălţatului şi luminatului“ Constantin Brâncoveanu, n’a rămas decât bisericuţa. O stampă veche, arată însă că, aici se aflamănăstirea Horezului, cu chilii de jur împrejur în acelaş stil, cu cerdac şi arcade, ca şi dincolo. De altfel şi „bisericuţa de călugăricioare“ e la fel ca plan, cu aceiaşi stâlpi la privdor, cu aceleaşi frumoase zugrăveli în interior, dintre care te opreşte în loc la intrare chipul luminos al Maicii Domnului. Terenul pe care a fost clădită este însă fugitiv. Nenorocirea nu putea fi evitată. Chiliile s’au năruit. Din ele nu se mai văd decât urmele temeliilor unde şi unde. Biserica, a rezistat, dar dungile de tencueli, petece albe trase peste capete şi trupuri de sfinţi, dovedesc că şi ea a fost ameninţată. Călugăriţele, acum vreo patruzeci de ani, au căpătat voia să părăsească mănăstirea, rămasă astfel de izbelişte. Acum vine minunea energiei femeeşti, condusă de credinţa nestinsă încă în toate sufletele. Vreo 4 maici dela „Mănăstirea dintr’un lemn“, de peste vale, au cerut voie să încerce a da viaţă mănăstirii părăsite. Cu 6 ani în urmă, asemenea unui roiu nou dintr’un stup bătrân, au purces la muncă. Au trăit bietele maici la început ca şi mucenicii din primele vremuri ale creştinismului, în singura încăpere din clopotniţă ce le putea adăposti. Ca să nu străbată zăpada ori ploaia, au astupat cu petici crăpăturile plafonului de scânduri. Au îngrijit înainte de toate de biserică. E de o curăţenie pilduitoare. Pe urmă au pornit la cerşit în toată ţara. S‘a găsit un credincios din Constanţa, care le-a dăruit un clopot, căci nemţii n‘au cruţat pe cele vechi.îşi închipuie oricine bucuria maicilor când au putut să vestească prin sunetele resfrânte în lungul văii, viaţa nouă asfântului locaş. O credincioasă de prin Botoşani, pentru pomenirea veşnică a soţului ei, a clădit cu cheltuiala sa la gura nelipsitului şipot mănăstiresc, un frumos chioşc de zid. Maicile nu s-au ostenit, credinţa le-a dat tărie să învingă şi drumurile, dar mai ales întâmpinările uneori obijduitoare ale celor în sufletul cărora suflă vântul pustiului. Au bătut la toate uşile şi nu s-au lăsat până ce nu au început reconstruirea vechilor chilii, în acelaş stil ca dintr'un început. Deocamdată e gata numai partea de lângă clopotniţă. Sunt fericite însă că au un adăpost mai omenesc. Roiul a crescut. In anul acesta sunt 10 maici, o înfrăţire simbolică