Universul, septembrie 1932 (Anul 49, nr. 240-269)
1932-09-15 / nr. 254
Drumurile din România Reţeaua drumurilor, clasate până la 1929 ca „şosele naţionale”, iar prin legea din 1929 ca „drumuri de stat”, prezintă o lungime de aproximativ 11.500 km. Din aceşti 11.500 km. aproape 7000 km. sunt în stare rea , iar restul reprezintă drumurile relativ bunicele. Ce se înţelege însă, la noi, prin drum relativ bunicel ? Orice drum care prezintă un pat carosabil pe care pot circula vehiculele cu tracţiune animală, sau automobilele, chiar dacă acest pat carosabil ar fi redus la un strat foarte subţire de pietriş, acoperit de gropi şi prezentând aspectul lamentabil al unui drum, care a suferit un bombardament de artilerie Dacă însă am lua în seamă condiţiile minime de ordin technic ce se cer unui drum carosabil, nu ştim dacă mai dispunem astăzi de câteva sute de km. Pentru ce au ajuns drumurile noastre în această stare avansată de degradare ? Răspunsul ni-l dă următorul tablou, în care sunt trecute sumele anuale acordate pentru întreţinerea „drumurilor de stat”, de la 1923 înma .pp * 1929 61.000.000 „ In ultimii trei ani sumele înscrise în buget au fost şi mai mult reduse , încât, dacă luăm media anuală pe ultimii zece ani, pentru întreţinerea drumurilor de stat, ajungem la cifra medie de 7000 lei maximum pentru întreţinerea unui km. pe an. Fireşte că cu aceşti 7000 lei pe km., nu s’a putut întreţine reţeaua noastră de şosele, când, după calculele serviciilor technice, întreţinerea curentă a unui km. necesită cel puţin 200 m. c. de pietriş, care ar reveni la aproximativ 70.000 lei. Intervenind şi nechibzuita lege a drumurilor din 1929, prin care s’a desfiinţat prestaţia în natură, situaţia s'a înrăutăţit şi mai mult, încât fostul ministru al lucrărilor publice, d. Vâlcovici, a fost nevoit să modifice această lege, restabilind prestaţia in natură şi în bani. Cu toate rezultatele bune ce le-a dat aplicarea acestei legi, guvernul naţional-ţărănist a găsit de cuviinţă să modifice iarăşi legea drumurilor, transformând în bir, prestaţia în natură. Argumentul invocat de guvern că prestaţia în natură ar fi în opoziţie cu principiile democratice, este lipsit de seriozitate, când ţăranii au cerut restabilirea prestaţiei în natură, având şi ei nevoe de drumuri bune şi când statul nu dispune de mijloace financiare ca să le întreţină drumurile în condiţiuni satisfăcătoare. Aşadar, ruina reţelei noastre de drumuri este asigurată. Problema drumurilor preocupă toate celelalte state, deoarece circulaţia automobilelor reclamă alt tip de şosea. S-a constatat că o circulaţie intensă de automobile, distruge mai repede patul carosabil al şoselei, din cauza variaţiunii de viteză, a frânării şi a roţilor motrice. In congresele Internaţionale a drumurilor s’a demonstrat că aproape toate sistemele de pavaj utilizate în diferite ţări, nu corespund cerinţelor unei circulaţii intense de vehicule cu tracţiune animală şi de automobile şi s-a propus, între altele, un înveliş metalic, cu o compoziţie de fontă şi oţel a şoselelor, care ar putea înlătura inconvenientele ce le prezintă celelalte sisteme. Se tinde la adoptarea unui tip ,Standard” de şosea. Pe când în toate ţările se dă atenţiunea cuvenită problemei drumurilor, noi am rămas mult înapoi, aşa că reţeaua de şosele de care dispunem este cea mai rea din Europa. Şi în asemenea condiţii am mai desfiinţat şi prestaţia în natură ! 1923* 82.300.000 lei 1924 80.100.000 „ 1925 78.600.000 „ 1926 75.500.000 „ 1927 92.300.000 „ 1928 62.200.000 „ Rusia sovietică furnizează petrol Franţei ? Berlin, 12 (Ullstein). — „Vossische Zeitung” anunţă din Moscova că vizita d-lui Charles Baron, preşedintele comisiei de petrol a Camerei franceze, la Moscova are o importanţă mult mai mare decât i s-a atribuit la început. Agenţia oficială sovietică spune anume că s-a semnat o convenţie între sindicatul sovietic „Nafta” şi grupul francez, prin care Rusia se obligă să furnizeze Franţei 3 milioane tone petrol în timp de 5 ani. Nici o ştire de la „Familia sburătoare“ — Se crede că hidroavionul s’a scufundat cu cele 8 persoane din el — New-York, 12 (Rador). — Toate ziarele înregistrează cu îngrijorare ştirile despre dispariţia aviatorului trans - atlantic Hutchinson, în regiunea Groenlandei. Toate cercetările făcute până acum au rămas zadarnice. Pe bordul avionului se aflau, afară de Hutchinson, soţia sa, cei doi copii în vârstă de 10 şi 8 ani, un pilot, un mecanic, un radio-telegrafist şi un operator de cinematografţie în apele Groenlandei, prin care se anunţă că vasul de pescuit englez „Lordul Tal- Lot“ a anunţat azi dimineaţă la ora 7 că este în căutarea hidroavionului „Flying Family”. Vasul anunţă că până la acea oră cercetările au rămas fără rezultat. Cu toate acestea vasul continuă cercetările* Copenhaga, 13 (Rador). —— Nici până acum nu se ştie nimic despre soarta hidroavionului „The Flying Family“. Se anunţă plecarea mai multor avioane din Canada şi Statele Unite, spre a coopera la operaţiunile întreprinse pentru găsirea hidroavionului transatlantic. CERCETĂRI ZADARNICE Berlin, 12 (Rador). — Ministrul marinei a pimtit o radio-telegramă din partea vasului danez, care face inspec Hutchinson ţi familia sa Nici inchiziţie fiscală, nici impozite prea grele Cele trei proecte de legi ale guvernului in chestiile de ordin financiar sunt departe de a răspunde nevoilor actuale. Guvernul şi-a luat angajamentul că va micşora impozitele directe, luând în seamă capacitatea de plată a contribuabililor. Se înţelege de la sine, că nu se poate proceda la această operaţiune delicată, dar absolut necesară, fără o revizuire a actualului sistem de impozite, cu scopul de a-l adapta împrejurărilor grele prin care trecem. In loc să prezinte un asemenea proect — fructul unor studii serioase , guvernul a întocmit trei proecte rău articulate, care cuprind, pe lângă dispoziţiile agravante privitoare la încasarea impozitelor prin măsuri cu caracter poliţienesc şi inchizitorial, dispoziţii în contrazicere cu constituţia şi alte legi speciale. Se observă şi de astă dată consecinţele unei legiferări pripite. Redactorii celor trei proecte n’au consultat constituţia şi nici legile aflate în vigoare, ca să le pună în acord cu ele. In ce priveşte reducerile de impozite, s’a prevăzut dela 1 Oct. a. c. reducerea cotelor actuale ale impozitului agricol cu un sfert şi a celor adiţionale cu zece la sută, iar cota actuală a impozitului pe clădiri a fost redusă tot cu zece la sută. In schimb, se abrogă toate scutirile de impozite acordate cu începere de la 1 Aprilie 1923 prin diferite legi speciale şi neprevăzute în legile de unificare a contribuţiunilor, urmând ca cei scutiţi să fie iarăşi impuşi dela 1 Iulie a. c.! Deasemenea s'au anulat şi reducerile făcute prin legea din 18 Martie a. c. pentru succesiunile mai mari de un milion, repunăndu-se în vigoare debitul cel vechi. Iată dispoziţii cu caracter retroactiv. Dacă s’a redus impozitul agricol cu un sfert — şi bine s’a făcut, — înseamnă că guvernul s’a convins că era prea apăsător pentru contribuabilul rural, în situaţia grea în care se găseşte el astăzi. Dar, celelalte impozite pentru ce n’au fost scăzute în aceeaş măsură? Oare efectele crizei economice şi financiare nu se resimt cu destulă ascuţime, la oraşe? Oare veniturile diferitelor categorii de contribuabili nu s’au micşorat simţitor în ultimii ani? Salariile funcţionarilor statului şi ale particularilor n’au fost mult reduse în ultimul timp ? Atunci cum se explică reducerile făcute numai la impozitul agricol? Să fie oare consecinţa unei anumite politici cu caracter demagogic, care convine noii concepţii naţional-ţărăniste asupra caracterului „ţărănesc“ cl statului român, o concepţie absurdă şi primejdioasă? Printr’un alt proect se înăspresc măsurile fiscale inchizitoriale şi se sporesc sancţiunile împotriva celor ce practică evaziunea fiscală. Fireşte, că guvernul e dator să asigure încasarea impozitelor, dar el trebue să ţină socoteală de capacitatea de plată a contribuabililor şi de împrejurările excepţionale în care ne găsim. Nu trăim doar în vremuri normale, într’o epocă de prosperitate. Măsuri inchizitoriale şi noui sarcini impuse cetăţenilor nu vor da rezultatele urmărite. Guvernul e dator să ia în serioasă consideraţie şi „factorul psihologic" în politica sa fiscală, nu numai cifrele. Un bun ministru de finanţe — spune d. R. Poincaré— trebue să fie un fin psiholog şi un excelent om politic, care să aibă şi simţul prevederii. Totdeauna, în epocile de criză, încasările impozitelor prezintă variaţiuni, scăderi. Cu atât mai rău pentru miniştrii de finanţe optimişti, cari nu le-au prevăzut! Dar, când le constaţi, ce faci? întinzi coar................0, da până la refuz, ca să plesnească? Adică, aplici acelaş sistem de impozite, menţii aceleaşi cote şi intensifici poliţia fiscală, agravând sancţiunile şi impunând cetăţenilor noui sarcini ? Bunul simţ se opune, dacă nu intervine raţiunea politică. Ori, guvernul recurge la metodele condamnate, în loc să atace problema în fond. Ce rost are de ex. dispoziţia după care proprietarii de imobile sunt obligaţi să dovedească chiriaşilor că sunt în regulă cu plata impozitului asupra venitului imobilelor lor, iar neîndeplinirea acestei obligaţiuni dă drept fiscului să urmărească... pe chiriaşi, chiar dacă aceştia şi-au achitat chiria şi dările către stat? Iată pe chiriaşi transformaţi în agenţi fiscali de urmărire şi de control! Dar, nu numai chiriaşii, ci şi arendaşii. De asemenea societăţile anonime, industriaşii, comercianţii şi oricine are în serviciul său persoane salariate, sunt obligaţi să controleze, dacă impozitul global a fost sau nu achitat de salariaţii lor, iar în cazul când această obligaţiune nu va fi îndeplinită, patronii vor fi urmăriţi! Statul nu dispune de un aparat fiscal pentru controlarea şi încasarea impozitelor? Dacă acest aparat este defectuos, dacă el nu corespunde funcţiunii sale, care este datoria guvernului ? Să reorganizeze administraţia financiară, ca să poată dispune de un aparat fiscal capabil să îndeplinească funcţiunile sale, iar nu să oblige pe cetăţeni să fie agenţii de urmărire şi de control ai fiscului. După aceleaşi consideraţiuni, mâine, s’ar putea introduce într’o lege militară obligaţiunea diferitelor categorii de cetăţeni de a se controla unii pe alţii, în ce priveşte îndeplinirea serviciului militar, aplicându-se pedeapsa cu închisoarea la garda pieţei a celor ce nu se vor conforma ucazului. Nu se poate admite nici sancţionarea cu pierderea drepturilor politice în materie fiscală. Guvernul trebue să renunţe la asemenea dispoziţii, care nu pot da rezultatele dorite. Nici inchiziţie fiscală, nici impozite insuportabile. Întreg sistemul actual de impozite urmează să fie revizuit şi cotele reduse după capacitatea de plată a contribuabililor. Iată ce comandă politica înţeleaptă. R. SEIŞEANU tal Mii Mnill, ministrul Cehoslovaciei Luni seara la ora 7,30 d-na şi d. Kunzl-Jisersky, ministrul CeSe ştie, că distinsul diplomat şi mare prieten al ţării noastre, d. Kunzl-Jizersky, a fost numit în aceiaşi calitate în capitala Elveţiei. Lagara de Nord a fost salutat, din partea d-lui ministru de externe de către d-nii Filatui, secretar general la externe; Iacovache, directorul protocolului şi mai mulţi funcţionari superiori ai ministerului; Filotti, directorul biroului presei; Orghidan, preşedintele Camerei de comerţ, întreaga colonie cehoslovacă şi foarte multe personalităţi din lumea politică şi financiară a Capitalei. La pornirea trenului i s’a făcut o caldă manifestaţie de simpatie. Duminică I. P. S. Patriarh, dr. Miron Cristea, a fost la legaţia cehoslovacă spre a saluta pe d. Kunzl—Jizersky, cu ocazia plecării C hoslovaciei, au părăsit Capitala, ducându-se la Berna. Civilim Hot umilii Suntem informaţi că la unele licee din Capitală au fost respinşi, în urma examenului de admitere, absolvenţi ai şcolilor primare, care au obţinut premiul I în toate clasele. Fireşte că s-a luat în seamă mediile obţinute, dar o chestiune importantă se pune şi asupra ei atragem atenţia d-lui Gusti, ministrul instrucţiei publice. Dacă absolvenţii şcoalei primare, cari au obţinut premiul 1 în toate clasele, nu pot avea accesul în gimnazii şi licee, ce valoare mai ,prezintă acordarea premiilor elevilor eminenţi din şcolile primare, sau examenele de admitere în şcolile secundare, care ajung la rezultate atât de ciudate şi neaşteptate, încât se consideră admişi elevii medidiocri şi se resping elevii eminenţi ? De-o parte, se devalorizează premiile şi se aduce un blam nemeritat şcoalei primare , iar de altă parte, se demoralizează elevii eminenţi, cari au dreptul de întâietate. „ Logic ar fi ca absolvenţii ce au obţinut premiul I în toate clasele primare, să fie scutiţi de examenul de admitere în şcolile secundare. „ Desigur că d. ministru al instrucţiei publice, va lua măsurile cuvenite impuse de interesele şcolare şi de consideraţiunile pedagogice şi morale, asigurând elementelor bune şi capabile accesul în şcolile secun dare.--------oxo------- Maxime şi cugetări Să ne punem în locul omului împotriva căruia ne mâniam. Susceptibilitatea noastră vine adesea dintr’un nedrept amor propriu care vrea să facă altora ceace noi înşine nu am vrea să suferim. (Seneca) Congresul internaţional de medicină Congresiştii la institutul naţional zootehnic talul din Fin la ia Mm Paris, 12 (Rador). — Răspunsul Franţei la nota Germaniei relativă la paritatea de drepturi în privinţa înarmărilor are următorul cuprins: „Guvernul francez a primit memoriul remis la 29 August ambasadorului Franţei din Berlin, de ministrul de externe al Reichului în prezenţa ministrului Reichswehrului. Memoriul tinde să facă posibile negocieri asupra chestiunii ridicată la Geneva la 22 iunie, de delegaţia germană. Guvernul german doreşte să intre în primul rând în convorbiri confidenţiale cu Franţa, manifestând o sinceritate, la care Franţa înţelege să răspundă fără vreo rezervă şi fără vreun gând ascuns. Punctul care trebue fixat în primul rând, este că guvernul german invoacă insuficienţa eventuală a conferinţei dezarmării. Aproape nu este nevoie să remarcăm că această opinie înseamnă o anticipare şi nu ţine seamă de sforţările realizate. Franţa a făcut tot posibilul pentru a asigura succesul conferinţei, care s’a ţinut în cursul lunii iunie, şi unde rezultatele conferinţei s’au dovedit a fi insuficiente pentru a duce la reducerea imediată a inarmărilor. Franţa n’a cruţat nici o sforţare, la Geneva, pentru a înlesni examinarea unor anumite probleme cum au fost cele două propuneri ale d-lui Hoover. Diferitelor interpretări, cari se dau acţiunilor noastre, noi opunem fapte. Pentru continuarea lucrărilor conferinţei, Republica franceză păstrează aceeaş stare de spirit, sprijinindu-se pe articolele din pact, în sensul că menţinerea păcii cere reducerea armamentelor naţionale la minimum compatibil cu securitatea naţională şi cu executarea obligaţiunilor internaţionale, ţinându-se cont, după cum reaminteşte însuş guvernul german, de situaţia particulară a fiecărui stat. Doctrina franceză este întemeiată pe ideia că trebue să se tindă către dezarmarea generală controlată, iar nu către reînarmări particulare. Pentru realizarea eficace a acestui program, sunt absolut necesare mai multe etape, după cum a recunoscut-o însăş adunarea generală a Societăţii Naţiunilor, prin hotărîrile din 1927, la care Germania a aderat. Conferinţa dezarmării a recunoscut, solemn, acelaşi lucru prin rezoluţia din 19 Aprilie 1932. Dacă se alegă de Germania, că rezultatele convenţiunii actuale în curs de pregătire, nu par să fie suficiente, Germania declarând că este gata să-şi modifice propriul său statut militar, ea nu numai că s’ar îndepărta de obligaţiile precise ale tratatelor pe care le-a semnat, dar ar face cu neputinţă realizarea ulterioară a dezarmării generale pe care declară că o doreşte. Dacă Germania înţelege să colaboreze cu Franţa şi cu celelalte ţări pentru a ajunge la o convenţiune, cari ar da popoarelor garanţii reale de pace, Franţa se va asocia la aceasta într’un spirit sincer şi liber şi atunci ar fi posibil să se stabilească cum ar fi statutul Germaniei în statutul general al păcii, pus sub protecţia arbitrajului şi controlului. Chestiunea se prezintă întâiu sub forma ei juridică. Germania însăşi, pune în mod simultan, în nota sa, probleme de drept şi de fond, şi consideră că cele din prima categorie sunt soluţionate. Ea declară că confe- rinţa dezarmării trebuie să se substituie ipso jure tratatului din Versailles, şi că nici o „dispo- ziţie specială” nu trebue prevă- zută pentru Germania. Juridiceşte, Franţa nu poate să adere la această teză, căci găseşte că ,nici tratatul din Versailles, nici pactul Societăţii Naţiunilor nu conţin vreo clauză care ar trebui să atragă caducitatea stipulaţiilor cu caracter permanent înscrise în tratat. Cu această rezervă de drept, Franţa acceptă să colaboreze la examinarea problemei, la care toţi sunt interesaţi, cu voinţa de a ţine seamă de progresele ulterioare pe care le va face conferinţa. Asupra celui de al doilea punct, adică, după însăşi expre- Isiunea întrebuinţată de nota ger- r mană, asupra „conţinutului convenţiei”, deci asupra fondului subiectului conferinţei din Geneva, Franţa nu ezită să anunţe principiul pe care-l va urma. Franţa doreşte să uşureze sarcinile tuturor popoarelor şi va merge cu atât mai departe pe calea dezarmării, cu cât va găsi mai multe garanţii în organizarea generală a păcii. Nota germană reproşează Franţei întrebuinţarea pe care a dat-o ideii şi cuvântului „securitate”, dar trebuie să amintim că expresia este conţinută în însuş pactul Societăţii Naţiunilor şi această necesitate pe care o invoacă Germania, î. mod legitim, scriind că are dreptul „la securitatea naţională”, este o garanţie pe care trebuie să o dea toate naţiunile, pe calea controlului intrnaţional. Ceva mai mult, discuţia este dominată de dispoziţiile tratatului de la Versailles, cari nu pot să fie modificate unilateral şi de articolul 164, al cărui al doilea paragraf prevede că Germania se angajează de pe acum, pentru epoca în care va fi admisă în Societatea Naţiunilor, să respecte obligaţiunile luate, modificările neputând să fie făcute decât de Societatea Naţiunilor, dacă ea va socoti că ele sunt necesare. Reese astfel că numai Societatea Naţiunilor poate consimţi la modificări, şi Franţa nu poate să se abată de la obligaţiuni luate, mai ales că aceste obligaţiuni pot duce la reînarmarea Germaniei. Noi nu vom putea să consimţim ca prin negocieri restrânse să se aducă vre-o atingere tratatului de pace semnat de noi şi Germania, lăsând să se aducă atingeri acestui tratat. In ansamblu pentru că guvernul german exprimă dorinţa unei potoliri a situaţiei, dorinţă la care noi ne asociem, guvernul francez atrage atenţiunea asupra pericolului care rezultă şi care priveşte economia generală, din luarea unor măsuri care ar putea provoca mai curând sau mai târziu reluarea cursei după înarmări şi redeşteptarea militarismului. La Lausanne, Franţa a consimţit pentru interesul general să facă sacrificii pe cari arbitrii imparţiali le-au recunoscut. Franţa crede că cu respectarea angajamentelor luate, îi este posibil să colaboreze cu Germania pentru a se găsi un nou statut, nu prin reîntoarcerea la vechile pregătiri de război, ci prin progresul organizării păcii”. GERMANIA NU MAI PARTICIPA LA CONFERINŢA DEZARMARII Berlin, 12 (Rador). — Cercurile oficiale germane declară că răspunsul Franţei la nota germană din 29 August nu soluţionează chestiunea parităţii drepturilor Germaniei în privinţa înarmărilor. După părerea notei franceze, Germania are numai dreptul de a i se asigura securitatea prin tratatele existente, în timp ce Franţa caută securitatea pe calea înarmărilor. Se mai declară că în faţa acestei stări de lucruri nu este probabil ca Germania să participe mai departe la lucrările conferinţei dezarmării, şi la lucrările comisiunii generale a conferinţei dezarmării, care se vor face la Geneva, în timpul consiliului Societăţii Naţiunilor. Germania va urmări cu mare interes lucrările conferinţei dezarmării şi speră că în cele din urmă se va găsi de conferinţă o soluţiune acceptabilă pentru dânsa. Urmare la pag. I la Şcoală ~n cazarmi de I. SIMIONESCU, prof. univ. Sunt molime endemice în unele ţinuturi (Beri-beri bunăsoară în Africa ori holera în delta Gangelui), cu care lumea se obişnueşte. Se îndeplinesc forme de combatere numai când valul mortalităţii este prea mare; încolo boala înghite nestânjenită victimele. Aşa e la noi cu analfabetismul. Toţi recunosc întinderea lui, dar mijloace radicale împotrivă-i nu se iau. E o boală socială care roade la temelie însăşi rezistenţa şi viitorul neamului. Roade pe încetul şi pe tăcute. Nu supără pe nimeni în aşa măsură acută în cât să o stăvilească. Ba une ori, Doa- I mne iartă-mă, am bănuiala, că numai se vorbeşte despre peri- colul din viitor al analfabetismului; momentan îl folosesc cu toţii. Intunerecul este mai propice pentru înşelăciune. La lumină s’ar vedea prea multe opinii, înainte de războiu s’a făcut o statistică a analfabeţilor integrali, adecă acei care nu au ţinut niciodată condeiul în mână. Cu aproximaţiile legate de orice statistică, media neştiutorilor de carte se ridica la vre-o 60 la sută. Schimbarea geografică de după războiu nu a micşorat această cifră. Dimpotrivă, Basarabia stă mai rău decât vechiul Regat, iar în Ardeal sunt ţinuturi (ar fi îndeajuns de pomenit Munţii Apuseni ori Maramureşul) în care situaţia nu e mai bună decât în Basarabia. Media este însă cu totul alta, dacă se face deosebire de sexe. Analfabetismul la femei trece şi de 90 la sută. Trebue făcută însă o distincţiune. Până aici a fost vorba de analfabetism integral, necunoaşterea totală a scris-cititului. Intră în cumpănă, pentru valorizarea energiei omeneşti, şi analfabetismul pe care l-am numit cultural. Copilul a învăţat în şcoală să scrie şi să citească. Absolventul însă se înneacă din nou în mediul părăsit pentru scurtă vreme, când intră în armată abia dacă mai poate ţinea stângaciu creionul în mână. Acest soiu de analfabeţi nu stau prea departe de cei dintâiu, ca valoare pentru obştie; cel mult s’ar deosebi ca amurgul de adâncul nopţii. Dacă se ţine’n seamă şi numărul lor, te apucă groaza. Care e remediul? Să se creieze şcoli, cât de multe şcoli, spun unii. Cunosc comune la care funcţionează câte 6 învăţători la o şcoală, unde mai înainte nu erau decât cel mult doi. Analfabetismul general (integral-cultural), n’a scăzut însă în acele sate. Făcând socoteala absolvenţilor în raport cu numărul învăţătorilor, după ultima statistică dată de minister, ar reveni cam câte un absolvent de învăţător. Dintre absolvenţi însă numai un mic procent învaţă mai departe; cei mai mulţi ajung analfabeţi. Uită ce au învăţat căci nimeni nu se mai ocupă de ei. Pe scurt, aceasta este realitatea, oricât , ne-am căzni să o acoperim. Şcoala poate micşora numărul neştiutorilor de carte integrali; ea nu poate contribui în largă măsură la stârpirea analfabetismului general. Trebue să intre în joc şi alţi factori. Dintre ei cazarma ar fi unul, ■ destul de eficace. Am mai scris asupra acestei chestiuni; pe lângă mine au scris şi alţii. E dreptul, adesea îmi vine să asvârl cât colo condeiul, când îl iau, ca să ating iarăşi probleme de cultură generală. Cine mai cată azi la aşa ceva? „Tai frunze la câini“, îmi spun în sinea mea. Dar iarăşi mă întorc şi zic: „Cine ştie? Azi o vorbă unul, mâine o vorbă altul, gândul prinde la cei care pot înfăptui”. Deci vorbele ca şi seminţele nu-s aruncate toate în vânt, împotriva credinţii unora, socot că în cazărmi se găsesc condiţiuni prielnice pentru înlăturarea analfabetismului. Recrutul intră la o vârstă când judecata poate interveni mai cu eficacitate, pentru întărirea celor învăţate. Dovedindu-i-se scopul, îl poţi căpăta lesne adept al învăţăturii. Altfel n’ar avea nici un rost şcolile de adulţi, care au dat aiurea roade însemnate. Elevul adult este în stare să învingă osteneala. Atenţia lui poate fi întărită şi prin voinţă. Cât am ţinut lecţii la o şcoală de adulţi de pe lângă gară, aveam elevi mărunţi alăturea de alţii cărunţi. Aceştia din urmă mai lesne moţăiau de osteneală; schimbam iute tactica predării. Prin întrebări puse numai lor, le alungam somnul. Curiozitatea îi ţinea deştepţi şi pe cei mici. Viaţa ordonată din cazarmă, este în măsură să înlăture deci obiecţiunea ostenelii. De mult ajutor, orice s’ar zice, pentru ajungerea cât mai neîntârziată a scopului este şi disciplina ostăşească, împlinită cu vârsta elevilor, poate aduce bun rezultat. Unii comandanţii de regimente, cu care am stat de vorbă asupra acestei probleme de apărare naţională, mi-au obiectat că abea au cu ce întreţinea trupa. De unde să scoată şi plata personalului didactic? Pe fiecare an însă îşi fac stagiul militar numeroşi absolvenţi de şcoli normale. O repartiţie raţională a lor în tot cuprinsul ţării, ar înlătura lipsa temută a profesorului. Căci, trebue precizat un alt fapt. Nu ar fi să se transpună programa şcolilor primare în cazarmă. Scopul n’ar fi ca liberaţii să iasă şi absolvenţi; te pomeneşti că le vine gustul să continue învăţătura ’n licee, chiar la vârsta lor ceea ce excepţional n’ar fi rău. Ţinta e mai redusă. Ar fi deajuns ca să iasă din cazarmă în stare să citească o carte. învăţătorii ambulanţi din campana romana de lângă Roma, aveau însărcinarea să înveţe carte pe păstorii analfabeţi, să-i facă să prindă gustul cititului şi să-şi însemne socotelile pe o bucată de hârtie. Dar mai este o latură a pro-1Lm 1 ■