Universul, martie 1933 (Anul 50, nr. 57-87)

1933-03-01 / nr. 57

O lovitură dată teatrelor naţionale Se împlinesc o suită de ani de la întemeerea Teatrului Naţional din Bucureşti. In înţelegere cu Ioan Cărm­­i­­neanu şi C. Aristia, Ioan E­­liade, „părintele” presei ro­mâneşti, a înfiinţat Şcoala Filarmonica”, a improvizat o trupă şi a pus bazele teatru­lui Naţionali. In ziua inaugurării, Ioan Eliade a pronunţat o vibran­­­tă­ cuvântare care a emoţio­nat auditorul. El a spus că acea zi va rămâne memora­bilă în istoria renaşterei cul­turale şi artistice a poporului român, de­oarece, nu numai prin literatură şi ştiinţă, dar şi prin teatru, noi ne vom manif­esta ca un popor civili­zat, capabil să cultive artele, să aprecieze tot ce poate con­tribui la înălţarea şi Întări­rea neamului nostru din toa­te părţile. In acest scop Ioan Eliade a scos şi un ziar de propagandă şi critică drama­tică sub titlul: „Gazeta tea­trului Naţional”. Eliade a pus pe afişele tea­trului Naţional deviza: „Şcoa­la prin teatru, românism prin scenă” şi tot el a spus că „şcoala cea dintâi a gustului, a moralului şi a formării o­­biceiurilor bune” trebue să fie teatrul Naţional. Ion Eliade, directorul „Cu­rierului Românesc”, şi-a dat seama de importanţa propa­gandei culturale prin teatru şi de valoarea ce o prezintă in viaţa unui popor civilizat, o literatură dramatică origi­nală. El a cheltuit din punga sa, 60.000 de lei vechi, pentru susţinerea teatrului Naţio­nal. Ion Câmpineanu l-a a­­jutat, in faza sa de organi­zare , iar boerul C. Mânu, i-a lăsat prin testament, 2000 de galbeni. In anul 1836 s-a des­chis şi la Iaşi, în urna stă­ruinţelor făcute de Gh. Asa­­chi — întemeetorul primului ziar românesc din Moldova : „Albina Românească” — tea­trul Naţional din Iaşi, cu mij­loace foarte modeste. Guvernul dn capitala Mol­dovei, dându-şi seama de im­portanţa unui teatru naţio­nal şi lun­d în serioasă con­sideraţie dorinţa manifestată de boerimea şi burghezimea românească, a însărcinat pe Mihail Cogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Const. Negruzzi, să conducă şi acest teatru,— căruia i-a acordat şi o sub­venţie, cu obligaţia impusă celor trei conducători, să în­treţină două trupe în fiecare stagiune : una românească şi alta franceză. In asemenea condiţii mo­deste, dar într’o atmosferă încărcată de entusiasm şi de voe bună, s’au deschis porţile teatrelor Naţionale din capi­talele celor două principate româneşti, într’o epocă de a­­dânci prefaceri şi de mari speranţe in viitorul neamului nostru. Şi astăzi, după 100 de ani dela întemeerea teatrului Na­ţional, cum înţelegem să co­memorăm acest mare eveni­ment în viaţa noastră cultu­rală ? Dacă nu s’a dat niciun fel de importanţă­ acestui „eve­niment” în anul de graţie 1933 , dacă nu s’a organizat nici cea mai fadă festivitate oficială, în schimb guvernul României Maxi a găsit de cu­viinţă să răspundă la apelul Lui Ion Eliade din 1833, adre­sat urmaşilor de a susţine, întări şi dezvolta teatrul Na­ţional în toate părţile locuite de români, prin desconside­­rea completă a recomanda­­ţiunilor şi îndemnurilor ma­relui cărturar român. In proectul de buget întoc­mit de ministrul finanţelor, s’a prevăzut între alte redu­ceri şi suprimări, reducerea subvenţiilor acordate teatru­lui Naţional şi companiilor particulare din Capitală, des­fiinţarea Operei din Cluj sub forma fuzionării sale cu O­­pera din Bucureşti, precum şi suprimarea celor trei tea­tre naţionale din Chişinău, Cernăuţi şi Craiova. Consecinţele acestor dispo­­ziţiuni, impuse de „necesita­tea economiilor în vederea e­­chilibrârii bugetului”, vor fi din cele mai grave pentru arta noastră dramatică. In deosebi, desfiinţarea teatrelor din Chişinău şi Cer­năuţi este o măsură nechib­zuită, de­oarece scopul pen­tru care s’au creat ele n’a fost­ numai să ofere câtorva elemente artistice posibilităţi de existenţă şi de manifes­tare, ci ,scopul principal ce s’a urmărit este de ordin na­ţional şi cultural: o afirmare a românismului în teritoriile alipite. Guvernul e dator să facă economii, acolo unde nu sunt în joc interese de ordin naţional şi cultural. Din nefericire el este prea puţin convins de misiunea sa şi de însemnătatea ce o pre­zintă în epoca noastră mani­festările de ordin cultural şi artistic. Slăbiciuni diplomatice 0 sărbătoare marinărească la Constanţa ■T ' »•a«—«—'—. (Tî -:0) — Care este datoria Micii înţelegeri ? Modul cum s’a „rezolvat afa­cerea dela Hirtenberg, pe cale diplomatică, este mai mult o sa-­­ tisfacţie dată celor ce au violat­­ obligaţiunile ce le-au luat prin­­ tratate, de­cât o chemare la or-­­ dine a acestora în interesul co- m mim al menţinerii păcii. Ce a provocat demersul comun diplo­matic al Franţei şi al Marei Bri­tanii ? Dorinţa de a ajunge mai repede la o soluţie, fără ca Mica înţelegere să aducă afacerea contrabandelor de arme, în dis-­­ cuţia consiliului Societăţii Na­ţiunilor. Dacă consiliul Societă-­­ ţii Naţiunilor ar îi fost sesizat, el trebuia să înceapă procedura de investigaţie şi odată pus în posesiunea dovezilor culpabili­tăţii, urma să ia măsurile im­puse în asemenea cazuri. După cum am spus, s’a evitat această procedură şi s’a recurs la de- i mersul diplomatic franco-brita- I nie. S'au făcut cuvenitele „re-­­ prezentaţiuni amicale” la Viena,­­ sub forma unei note comune,­­ dar rezultatele acestei proce­duri diplomatice sunt departe de a satisface dreptul în sine şi in­teresele păcii. S’a mers până acolo cu aşa zisul „spirit de conciliaţiune”, care, de fapt, nu a fost decât o slăbiciune, în­cât s’a recunoscut „corectitudinea” Austriei în a­­facerea contrabandei de arme (80.000 de puşti şi 200 de mitra­liere), în sensul că ea n’a violat dispoziţiile stipulate în tratatul dela Saint-Germain. In fond, s-a admis teza cance­larului Dolfuss, după care Aus­tria a primit o cantitate de ar­me vechi din partea unui co­merciant italian, spre a fi „re­parate” în fabrica dela Hirlen­­berg, pe când, în realitate, este­­ vorba de un mare transport de arme şi muttiţiuni, destinat Un­gariei, pentru sporirea arma­mentului său, împotriva clauze­­lor restrictive de ordin militar ale tratatelor de la Saint-Ger­­main şi Trianon. O dovadă că soluţia diplomatică ce s'a dat a­­cestei afaceri scandaloase, este în opoziţie cu dispoziţiile trata­tului şi cu faptele constatate, o avem în expunerea ce a făcut-o oficiosul guvernului francez „Le Tem­ps”, în editorialul său de la­­ 19 Februarie a. c., — a treia zi după predarea notei franco-en­­gleze, guvernului din Viena. Iată ce scria „Le Temps’, la acea dată: „Teza, după care e vorba nu­mai de o afacere privată între comerciantul, care a cumpărat aceste arme în Italia spre a le revinde unui tertiu, după ce ie-a reparat in Austria, NU POATE SA INSELE PE NI­MENI. Chiar sub această formă, exis­tă VIOLAREA MANIFESTA A INTERDICTIILOR STIPULATE DE TRATATUL DE LA SAINT­­GERMAIN. In ce priveşte argumentul juridic, pus înainte de­ Viena, că dacă tratatul din 1919 inter­zice Austriei fabricarea şi po­sesiunea câtorva arme intri o cantitate determinată, nu-i in­terzice reparaţia armelor de război. ACEST ARGUMENT ESTE FARA BAZA SERIOASA. In adevăr, legile austriace puse în vigoare pentru a se con­forma spiritului și literei tra­tatului dela Saint-Germain, precizează că unele uzine aus­triace nu trebue și nu pot să fabrice — și cu at&t mai mult nu pot să repare — arme de război. OR, TOCMAI UNEIA DIN ACESTE UZINE­­ S’AU TRIMIS ARMELE CE FOR­MEAZĂ OBIECTUL IN LITI­GIU­. Atunci cum se explică faptul, că s’a recunoscut teza Austriei, ca fiind în acord cu dispoziţiile tratatului şi cele două mari pu­teri din Occident s’au mulţu­mit cu simpla promisiune a gu­vernului din Viena, de a „retri­mite marfa”, expeditorului? Cu asemenea „soluţii”, nu se poate întări pacea şi nici impune învinşilor de ori respectul obli­gaţiunilor internaţionale, ci se încurajează toate înarmările clandestine şi violările manifeste ale tratatelor. Mai este apoi chestia trans­portului de avioane militare în Ungaria, ca­ şi introducerea în aceeaş fără, a câtorva sute de automobile, pentru motorizarea unităţilor de mitraliere, ca a al­tor câteva sute de automobile blindate. Ori, nota franco-britanică nu s’a ocupat de aceste transpor­turi militare, interzise de trata­tul de la Trianon. Mica înţelege­re, în noua sa formaţiune, e da­toare să intervină şi să exercite drepturile sale, în alte condi­­ţiuni decât acelea în care s-a fă­cut demersul anglo-francez în afacerea Wi Artenberg. Ea ese di­rect interesată ca pacea să nu fie tulburată în Europa centra­lă prin continuele înarmări ale Ungariei şi tratatele să fie res­pectate în spiritul şi în litera lor. D. Wickham Steed spune in­­tr’un articol apărut în Journal de Geneve, relativ la noul statut al Micii înţelegeri .­„Iată zece ani de când a­­ceastă Mică Înţelegere apare in faţa scepticilor şi a partizani­lor ordinei vechi, spre a-i aver­tiza că ei nu vor putea trăda speranţele popoarelor însetate de pace, nici să desfacă opera războiului mondial fără să în­tâlnească o rezistenţă serioasă. Acolo unde marile puteri au şovăit adeseaori şi au cedat, Mica Înţelegere s'a ţinut bine”. Dacă s’a „ţinut bine” în tre­cut, cu atât mai mult Mica în­ţelegere, devenită o mare pu­tere, trebue să nu şovăiască azi, şi să procedeze aşa cum îi im­pun interesele sale şi dorinţa sa de pace. R. SEIŞANU Se iui lira u­fepii pentru întocmirea bugetului . Gh. Gh. Mironescu, vice­preşedintele consiliului de mi­niştri şi ministru de interne s’a ocupat Duminică cu găsirea unei căi de înţelegere între mi­niştri ale căror bugete au fost impuse la reduceri mari şi mi­nistrul de finanţe. In acest scop d-sa a avid în­trevederi cu d. general Sámso­nadei, ministrul armatei şi a­­poi cu d. Dem. Gusti, ministrul instrucţiunii­ publice, cărora ti­tura de ministerul sănătăţii li se impusese reduceri foarte mari. In cursul serii a fost vizitat pentru a doua oară de minis­trul finanţelor căruia i-a adus la cunoştinţă cele hotărîte în întrevederile cu miniştrii amin­tiţi mai su­s. C. D. R. Ioaniţescu, ministrul sănătăţii, care opuse­se o rezistenţă neînduplecată la reducerile cerute, sortite, după părerea d-sale, să ducă la închiderea spitalelor, lipsind din Capitală, ă-sa va vedea pe d. Mironescu înainte de consi­liul de miniştri. Se va vedea azi, dacă acţiu­nea împăciuitoare a d-lui Mi-­ ronescu a reuşit să înlăture di­ficultăţile pentru încheierea lu­crărilor bugetului. Dar şi faţă de intervenţia îm­păciuitoare a d-lui Miroftescu, miniştrii ale căror bugete sunt sortite să sufere mari amputări, au ripostat că ar consimţi la un sacrificiu, dar pretind ca şi ministrul finanţelor să facă re­duceri la salariile gras plătite clientelei electorale de la regiile autonome şi alte instituţii, unde sunt oploşiţi oamenii şi agenţii lui. Ceilalţi miniştri nu înţeleg să se facă economii la şcoli, ar­mată şi sănătatea publică, nu­mai ca să se poată ghiftui cu lefuri fantastice prietenii perso­­sonali ai ministrului de finanţe. O ... Pe câmpul de aviaţie de la Centocelie (Roma) - DUPĂ ZBORUL SMARANDEI BRĂESCU - I11* stânga 10 dreapte: Căpitan aviator Tessore, Smarand* Brăescu, Tzo, Soîacolo, locot, aviator MencoreHî Concesionarea Snagovului şi a lacurilor din jurul Capitalei •— I in nun act de looe cu rimcântsc —— — un pitic și ue ie Sub denumirea nevinovată de „proiect de lege autorizând mu­nicipiul Bucureşti pentru (sic) exploatarea lacului Snagov şi altele”, se cere parlamentului a împuternici prin lege specială primăria Capitalei să conce­sioneze : 1) monopolul său de cărăuşie publică pentru­ călători pe dis­tanţele Bucur­eşti-Băneasa şi Bucureşti-Snagov şi înapoi; 2) exploatarea lacului şi do­meniului Snagov, a parcului Bâneasa şi a celorlalte lacuri din jurul Bucureştilor; 3) cursele de câini şi exploa­tarea pariurilor de la cursele de cai. Că în acelaş proiect se lasă latitudinea municipiului să re­curgă şi la alte forme de ex­ploatare (asociaţiuni cu terţii, regii publice comerciale, et­c.), aceasta nu interesează, pentru că obiectivul practic şi cert al proiectului este concesionarea. Aşa de ahtiaţi după conce­siune se arată domnii de la pri­mărie încât au trecut printre drepturile concesionabile chiar şi bunuri ce nu aparţin munici­piului Bucureşti. Intr’adevăr, proiectul prevede concesionarea cărăuşiei pe distanţa Bucureşti- Snagov, ceea ce excede teritoriul municipiului intrând in cel al statului, care, — cum foarte bine observă avizul Consiliului legislativ — are asupra zonelor extra-urbane,­­conform legii că­răuşiei publice din 1930, drept de monopol în ce priveşte ex­­plorarea transportului. Acelaş abuz comite proiectul şi când atribue municipiului dreptul de a exploata pariurile la cursele de cai, care, prin lege specială, aparţine societăţii pentru îmbunătăţirea rasei cai­lor. In fine, proiectul cată să răş­­luiască in favoarea sa exclusivă şi exploatarea jocurilor de cărţi şi hazard, când veniturile aces­tora au destinaţii bine precizate prin legea din 14 Iulie 1929, in favoarea ministerului muncii, sănătăţii şi ocrotirilor sociale şi a comunelor respective. Ceea ce, însă urmăresc in fond iniţiatorii proiectului este să capete pe cale de lege un fel de „carte blanche“ de a trata şi încheia concesiuni la adăpost de orice control al parlamentu­lui şi al opiniei publice, după calapodul concesiunilor care au ilustrat guvernările naţional­­ţărăniste de la 1929 încoace. Pentru încredinţare, n’aveţi decât să cetiţi art. III din pro­­ie­ctul depus : „Asociaţiunile sau concesionă­rile se vor face PRIN BUNA ÎN­VOIALA, FARA LICITAŢIE, FARA ALTE formalităţi decât cele impuse prin prezenta lege (de fapt, niciuna) şi numai pe baza deriziunii consiliului gene­ral al municipiului, aprobată de consiliul de miniştri”. Adică, contravenind categoric dispoziţiunilor exprese din le­gea pentru organizarea admi­nistraţiei locale şi din legea contabilităţii publice. Şi ca semn că lucrurile s’au şi aranjat in familie — ştiţi „prin bună învoială“ — cităm suspectul cuprins al art. VIII din proiect, care sună astfel: ,Numai o singură dată, con­­ncid::r­ile pot fi gesforate sau aportate într-o societate ano­nimă, fără consimţământul mu­nicipiului, dar cu dreptul pen­tru municipiu de a se pronunţa asupra solvabilităţii concesio­narului sau societăţii”. Observaţi şiretenia textului: cu aparenţa că împiedică ce­sionarea la infinit a dreptului de concesiune fără consimţă­mântul municipiului, permite totuşi pentru o simplă dată ce­sionarea concesiunii — chiar şi fără consimţământul munici­piului, — de unde rezultă că se lasă deschisă portiţa ca dreptul de concesiune să fie acordat oricărui favorit fără nicio pre­gătire de specialitate şi fără nici un capital—oricărui flueră­­vânt — care la rându-i, odată având la buzunar concesia, s’o trafice aşa cum se traficau pe vremuri permisele de export si bonurile de tezaur. Pentru a se­ înlătura orice urmă de suspiciune, pentru a se lucra cinstit și la lumina zi­lei, primăria era datoare să su­­pue parlamentului nu un sim­plu proiect de aprobare in alb, ci odată cu acesta, însuși pro­iectul contractului de conce­siune sau de asociaţie, adică după ce va fi găsit pe capita­lişti şi ar fi stabilit împreună­­condiţiunile contractului. Prea am fost Stan Păţitul până acum, ca să nu fim în­dreptăţiţi să cerem aceste ele­mentare mijloace de control. ---------------^wnv..__ Conflictul minier din Spania Madrid, 26 (Rador).— Miniş­trii agriculturii, comerţului şi ai industriei au propus crearea unei comisiuni interministeria­le, care să caute o bază pentru a pune capăt grevei din minele din Asturia. Soluţiunea ar urma să fie dată până în termen de trei luni. Delegaţii lucrătorilor au primit propunerea, care a fost însă respinsă de către re­prezentanţii patronali. Se pare totuşi, că guvernul ar fi hotărit să pună capăt con­flictului. In cazul când nu se va putea ajunge la un acord pe cale de bună înţelegere, gu­vernul nu ar ezita să recurgă la naţionalizarea minelor, care ar urma să fie exploatate de către stat. ---------xox--------­ Călătoria d-lui Doumergue Cairo, 26 (Rador). — In că­lătoria lor spre Egiptul superior d-na şi d. Doumergue s’au o­­prit câteva ceasuri la Cairo, vizitând liceul francez şi par­ticipând la un dineu intim, care le-a fost oferit de către legaţia franceză --------xox—-----— Ora* accident de automobil Madrid, 26 (Rador). — Un automobil, care mergea cu 125 km. pe oră, pe şoseaua din îm­prejurimile localităţii La Ge­rogne, s’a isbit cu o violenţă extraordinară de un pom. Automobilul s’a sfârîmat complet iar cele patru persoane ce nu aflau î» ei m «Miri* .9« Ioc. O *— Botezul drapelului sindicatului „Marea” al marinarilor civili. — Cere­monia dela Catedrală. — Cuvântările. — Banchetul dela „Suzana” — Constanţa. 26 Februarie Duminică 26 Februarie a fost solemnitatea botezului drapelu­lui sindicatului „Marea“, al marinarilor civili din portul Constanţa. In această zi oraşul a fost pavoazat cu tricolorul ţării şi cu pavilioane marinăreşti. La orele 10, marinarii gru­paţi In sindicatul „Marea“, în frunte cu muzica marinei mili­tare, au pornit in corpore de la sediul sindicatului spre cate­drală. Au participat la această fes­tivitate, toţi reprezentante au­torităţilor, Intre cari notăm pe d-rili : Gh. S. Popescu, prima­rul muncipiuliu, căpitan Cri­­tia din partea căpităniei portu­lui; comandor Negru, preşe­dinte de onoare al sindicatului; V. Fiacescu, fost primar al mu­nicipiului; col. Ionescu, coman­Cu prilejul acestei ceremonii şi frumoase manifestări a spi­ritului de solidaritate şi de camaraderie a marinarilor din flota comercială românească, daţi-mi voe să vă exprim, din partea d-lui Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul“, mai întâi, regretul său, că nu a putut fi astăzi, în mijlocul Dvs. şi apoi, urările sale pentru prosperitatea şi întărirea admi­rabilei Dvs. asociaţii, ca şi pen­tru dezvoltarea ce se cuvine să o dăm, marinei noastre de co­merţ. Trebue să recunoaştem, că România, cu toate că dispune de o importantă arteră fluvială, cum e Dunărea, de la Baziaş până la gurile sale şi de i eşire la Marea Neagră, care este fe­reastra noastră, larg deschisă, spre mările calde şi oceane; totuşi,­ par’că nu ne dăm bine seama de valoarea ce o repre­zintă aceste bunuri naturale. Nici pe Dunăre, nici pe Ma­rea Neagră, n’avem o flotă co­mercială, în raport cu nevoile noastre economice. Pavilionul român, este în mi­noritate. Sunt state, care ne­având i eşire la mare, sau dacă au una, ea nu corespunde in totul inte­reselor lor economice, ne invi­diază poziţia favorabilă geogra­fică ce o avem, din cauza căilor de comunicaţie pe apă, Dună­rea, Marea Neagră. Cehoslovacia, aproape stran­gulată între munţii Carpatici de la Norrd şi cadrilaterul boem, a făcut mari sforţări în timpul lucrărilor congresului păcei de la Paris, spre a obţine un coridor, care să-i deschidă o fereastră la marea Adriatică. Ungaria, suspină după Fiume . Polonia chiar, care a obţinut coridorul Dantziguliu, adică e­­şirea la Marea Maltică, a sta­bilit o înţelegere cu noi, căci are nevoe de scurgerea produ­selor sale prin Galaţi, pe Du­nărea maritimă, sau prin Con­stanţa. Să nu uităm apoi importanţa din ce în ce mai mare, ce o prezintă în relaţiunile interna­ţionale şi în mişcarea econo­mică mondială, căile de comu­­nicaţiuni pe ape şi deci, o flotă comercială, bine organizată şi de mare tonaj, încă de pe vremea celor doi mari domnitori, Mircea cel bă­trân al ţării Româneşti şi Şte­fan cel Mare, al Moldovei, noi am avut o flotă pe Dunăre şi pe Marea Neagră. Comptoarele comerciale mol­dovene stabilite la Cafa şi in alte porturi ale Mării Negre, au fost vestite în istoria co­merţului din Orient. Pe un vas românesc, a fost salvat, prinţul Friederich de Hohenzollern, după bătălia de la Nicopole, la care au luat parte şi ostaşii români sub conducerea domnu­lui lor, Mircea cel bătrân, iar vasele moldoveneşti, ale lui ştefan cel Mare, au capturat, in Marea Neagră, corăbiile tur­işti, care transportau sute de danţul cercului de recrutare ; coloneiii comandanţi de regi­mente ; corpul consular; d. M. L. Ionescu, directorul prefectu­rii ; d-nii consilieri ai Curţii de Apel din localitate; d. Em. Alexandrescu, prim preşedinte al trib. Constanţa; delegaţiuni numeroase ale tuturor societă­ţilor şi sindicatelor profesio­nale din Constanţa, precum şi un numeros public. Slujba botezului drapelului a fost oficiată de P. S. S. E­­piscop Gherontie al Timişului, inconjurat de tot clerul episco­pal. Răspunsurile au fost date de corul catedralei. După botez, d. Romulus Sei­­şanu, prim redactor al ziarului „Universul“, cari in numele d-lui Stelian Popescu directorul­­ ziarului „Universul“ şi naş­ul­­ drapelului, a rostit următoarea cuvântare : tineri genovezi din Caia, spre Constantinopol, spre a fi ro­biţi ! Dezvoltarea marinei noastre comerciale, a fost însă brusc oprită, prin înaintarea turcilor până la Dunăre , prin per­derea Dobrogei şi prin înfiinţarea raialelor Brăilei şi a Giurgiu­lui. Toate aceste evenimente au contribuit la­ dispariţia aproa­pe completă a pavilionului nos­tru pe Dunăre şi pe Marea Nea­gră. Dar, după tratatul de la Adrianopol, flota română a re­înviat din propria sa cenuşe, ca şi pasărea Phoenix. In 1836 a început să se înfiripească o flotilă­ naţională de comerţ.­ Un vas sub pavilion românesc a trecut, în 1838, Porţile de fer. Serviciul navigaţiei fluviale a fost reorganizat în 1840, dar­­ numai pentru transportul so­rei, în Bulgaria şi în Serbia. Cu ce entusiasm a salutat scriitorul Cezar Bolliac, în a­­nul 1843, lansarea, în portul Brăila, a celui dintâi vas co­mercial şi de patrulare ,sub pa­vilionul ţării Româneşti, bote­zat „Mariţa"! Şi ce frumoasă şi bine, sim­ţită onoare i-a făcut acestui strămoş al marinei noastre na­ţionale ! — J!Mergi, spunea Bolliac, de arată Europei culorile Româ­niei ! Mergi a-i duce bogăţiile solului nostru şi a-i cere lumi­nile sale; mergi de vizitează I­­talia, Franţa şi Spania şi spune popoarelor lor că sunt încă ro­mâni dela Dunăre la Nistru şî­ dela Tibiscu la muntele Emul I“ Iin acela? an s'a lansat d­is Galaţi, primul vas de război, sub pavilion moldovenesc, ar­mat cu 4 tunuri, botezat „Erna“, iar în 1859 — anul unirii Prin­cipatelor — s'a pus bazele flo­tilei româneşti pe întregul curs al Dunărei. Fireşte,­ ca de la încorporarea Dobrogei la România, prin re­chemarea ei la civilizaţie, după atâtea veacuri de asupriri şi de Întuneric , prin dezvoltarea ce au luat-o porturile noastre principale maritime, Brăila, Galaţi şi Constanţa, ca şi prin lucrările hydraulice executate la gurile Dunării, navigaţiunea noastră fluvială şi maritimă a luat o dezvoltare din ce in ce mai mare şi o flotă comercială poartă astăzi cu mândrie pavi­lionul românesc în toate mările orientale şi occidentale. Cu o le­gitimă satisfacţie constatăm, că echipațiile româneşti al­e a­­ceste flote, sunt în înălţimea misiunea lor, atât prin spiritul lor de disciplină şi de devota­ment, cât şi prin realele lor în­suşiri marinăreşti, echivalente cu ale celor mai încercate şi experimentale echipaje de pe vasele puterilor cu tradiţii ma­ritime. Navigatorii străini, au adus şi aduc totdeauna elogii, echipagiilor vaselor noastre pentru modul admirabil cum îşi îndeplinesc greaua şi nobila (Continuare in pag. 2-a) Cuvânterea SI­M Romu­lus Selssm­ In faţa catedralei din Constanţa P. S. episcopul Gherontie al Tomisului, îi» mijlocul marinarilor flotei comerciale şi a publicului ce a luat parte la afin*­ţîrea drapelului sec. „Marea* Fiscul anti-automobilist — In preajma celei mai stupide legi — fruierlul pentru sporirea taxelor pe automobile este in­contestabil prototip de legife­rare în străchini. Că se vine, în vremea aceasta, cu o spo­rire de taxe, în loc să se mai ușureze cele existente; că spo­­rindu-se excesiv aceste taxe (de la 3000-7000 la 8000-24.000), se dă o lovitură de măciucă u­­­­nei întregi reţele de comunica­­­­ţii, care pe lângă că aproapie distanţele şi leagă mai ales viaţa satelor de a oraşelor, o­­cazionează şi întreţin în acelaş timp o întreagă activitate lu­crativă între diferitele centre şi ţinuturi din cuprinsul ţării, că proiectul vine să paralizeze toate aceste reţele noui de co­municaţii şi de afaceri, che­mate să înlesnească desvolta­­rea economică a ţării şi să o pue în rândul statelor cu tra­fic mecanic progresist — toate acestea sunt prea uşor de în­ţeles ca să mai stăruim asupra lor. Ceea ce ni se pare însă cu a­­devărat straniu, este faptul că autorul proiectului — în ciuda pretenţiilor sale de specialist în finanţe şi economie politi­că — nu-şi dă seama, că mă­surile prevăzute în­ proiect, înainte de a vexa interesele proprietarilor de automobile, vexează adânc şi cu certitudi­ne matematică înseşi intere­sele fiscului. Obişnuit să legi­fereze în­ parcele izolat fără nici­ o vedere de ansamblu, au­­­­torul proiectului nu-şi dă sea­­­­ma de consecinţele imediate pe­­ care le va avea sporirea exce­­­­sivă şi brutală a impozitelor­­ pe maşini, pentru economia particulară şi pentru economia­­ PUbliCÎ, •' - la primul rând, majoritatea proprietarilor de maşini, ne­putând suporta nouile taxi excesive, se va grăbi să se des­facă de asemenea balasturi b­­tât de greu impuse. Cine va fi cel dintâi păgu­bit ? Fireşte că statul v­ede deşi va încasa taxe mai mari le va încasa însă de la un nu­măr mult mai restrâns de con­tribuabili, adică de la cei car vor mai putea face faţă noui­­lor impuneri. Dar nu aceasta va fi pagube cea mare. Randamentul taxe­lor se va urca poate la o sută cel mult 200 milioane pe an Venitul cel mare — şi cel man sigur — revine însă statului din impozitele indirecte pe care el le încasează de pe urma con­sumaţiei de benzină, uleiuri vânzări de cauciuc, taxe de im­port la maşini, piese de maşini etc. Dacă am admite că numai 30 la sută din maşinile azi în funcţie ar fi retrase, câtă pa­gubă ar reprezenta pentru stat — şi pentru industria şi comer­ţul petrolifer — împuţinarea consumului intern de benzine şi uleiuri cu o treime din tota­lul consumului de azi ? Dar pagubele pentru econo­mia generală ce vor rezulta din însăşi împuţinarea traficului comercial ? Dar efectele de or­din social, prin scoaterea din funcţie — şi din pâine — a u­­nui numeros personal: şoferi, mecanici, cei din ateliere de reparaţie, garaj, etc. ?... Iată cu ce se va alege ţara de pe urma unei legiferări constipate şi absurde " riftil

Next