Universul, martie 1933 (Anul 50, nr. 57-87)
1933-03-01 / nr. 57
O lovitură dată teatrelor naţionale Se împlinesc o suită de ani de la întemeerea Teatrului Naţional din Bucureşti. In înţelegere cu Ioan Cărmineanu şi C. Aristia, Ioan Eliade, „părintele” presei româneşti, a înfiinţat Şcoala Filarmonica”, a improvizat o trupă şi a pus bazele teatrului Naţionali. In ziua inaugurării, Ioan Eliade a pronunţat o vibrantă cuvântare care a emoţionat auditorul. El a spus că acea zi va rămâne memorabilă în istoria renaşterei culturale şi artistice a poporului român, deoarece, nu numai prin literatură şi ştiinţă, dar şi prin teatru, noi ne vom manifesta ca un popor civilizat, capabil să cultive artele, să aprecieze tot ce poate contribui la înălţarea şi Întărirea neamului nostru din toate părţile. In acest scop Ioan Eliade a scos şi un ziar de propagandă şi critică dramatică sub titlul: „Gazeta teatrului Naţional”. Eliade a pus pe afişele teatrului Naţional deviza: „Şcoala prin teatru, românism prin scenă” şi tot el a spus că „şcoala cea dintâi a gustului, a moralului şi a formării obiceiurilor bune” trebue să fie teatrul Naţional. Ion Eliade, directorul „Curierului Românesc”, şi-a dat seama de importanţa propagandei culturale prin teatru şi de valoarea ce o prezintă in viaţa unui popor civilizat, o literatură dramatică originală. El a cheltuit din punga sa, 60.000 de lei vechi, pentru susţinerea teatrului Naţional. Ion Câmpineanu l-a ajutat, in faza sa de organizare , iar boerul C. Mânu, i-a lăsat prin testament, 2000 de galbeni. In anul 1836 s-a deschis şi la Iaşi, în urna stăruinţelor făcute de Gh. Asachi — întemeetorul primului ziar românesc din Moldova : „Albina Românească” — teatrul Naţional din Iaşi, cu mijloace foarte modeste. Guvernul dn capitala Moldovei, dându-şi seama de importanţa unui teatru naţional şi lund în serioasă consideraţie dorinţa manifestată de boerimea şi burghezimea românească, a însărcinat pe Mihail Cogălniceanu, Vasile Alecsandri şi Const. Negruzzi, să conducă şi acest teatru,— căruia i-a acordat şi o subvenţie, cu obligaţia impusă celor trei conducători, să întreţină două trupe în fiecare stagiune : una românească şi alta franceză. In asemenea condiţii modeste, dar într’o atmosferă încărcată de entusiasm şi de voe bună, s’au deschis porţile teatrelor Naţionale din capitalele celor două principate româneşti, într’o epocă de adânci prefaceri şi de mari speranţe in viitorul neamului nostru. Şi astăzi, după 100 de ani dela întemeerea teatrului Naţional, cum înţelegem să comemorăm acest mare eveniment în viaţa noastră culturală ? Dacă nu s’a dat niciun fel de importanţă acestui „eveniment” în anul de graţie 1933 , dacă nu s’a organizat nici cea mai fadă festivitate oficială, în schimb guvernul României Maxi a găsit de cuviinţă să răspundă la apelul Lui Ion Eliade din 1833, adresat urmaşilor de a susţine, întări şi dezvolta teatrul Naţional în toate părţile locuite de români, prin desconsiderea completă a recomandaţiunilor şi îndemnurilor marelui cărturar român. In proectul de buget întocmit de ministrul finanţelor, s’a prevăzut între alte reduceri şi suprimări, reducerea subvenţiilor acordate teatrului Naţional şi companiilor particulare din Capitală, desfiinţarea Operei din Cluj sub forma fuzionării sale cu Opera din Bucureşti, precum şi suprimarea celor trei teatre naţionale din Chişinău, Cernăuţi şi Craiova. Consecinţele acestor dispoziţiuni, impuse de „necesitatea economiilor în vederea echilibrârii bugetului”, vor fi din cele mai grave pentru arta noastră dramatică. In deosebi, desfiinţarea teatrelor din Chişinău şi Cernăuţi este o măsură nechibzuită, deoarece scopul pentru care s’au creat ele n’a fost numai să ofere câtorva elemente artistice posibilităţi de existenţă şi de manifestare, ci ,scopul principal ce s’a urmărit este de ordin naţional şi cultural: o afirmare a românismului în teritoriile alipite. Guvernul e dator să facă economii, acolo unde nu sunt în joc interese de ordin naţional şi cultural. Din nefericire el este prea puţin convins de misiunea sa şi de însemnătatea ce o prezintă în epoca noastră manifestările de ordin cultural şi artistic. Slăbiciuni diplomatice 0 sărbătoare marinărească la Constanţa ■T ' »•a«—«—'—. (Tî -:0) — Care este datoria Micii înţelegeri ? Modul cum s’a „rezolvat afacerea dela Hirtenberg, pe cale diplomatică, este mai mult o sa- tisfacţie dată celor ce au violat obligaţiunile ce le-au luat prin tratate, decât o chemare la or- dine a acestora în interesul co- m mim al menţinerii păcii. Ce a provocat demersul comun diplomatic al Franţei şi al Marei Britanii ? Dorinţa de a ajunge mai repede la o soluţie, fără ca Mica înţelegere să aducă afacerea contrabandelor de arme, în dis- cuţia consiliului Societăţii Naţiunilor. Dacă consiliul Societă- ţii Naţiunilor ar îi fost sesizat, el trebuia să înceapă procedura de investigaţie şi odată pus în posesiunea dovezilor culpabilităţii, urma să ia măsurile impuse în asemenea cazuri. După cum am spus, s’a evitat această procedură şi s’a recurs la de- i mersul diplomatic franco-brita- I nie. S'au făcut cuvenitele „re- prezentaţiuni amicale” la Viena, sub forma unei note comune, dar rezultatele acestei proceduri diplomatice sunt departe de a satisface dreptul în sine şi interesele păcii. S’a mers până acolo cu aşa zisul „spirit de conciliaţiune”, care, de fapt, nu a fost decât o slăbiciune, încât s’a recunoscut „corectitudinea” Austriei în afacerea contrabandei de arme (80.000 de puşti şi 200 de mitraliere), în sensul că ea n’a violat dispoziţiile stipulate în tratatul dela Saint-Germain. In fond, s-a admis teza cancelarului Dolfuss, după care Austria a primit o cantitate de arme vechi din partea unui comerciant italian, spre a fi „reparate” în fabrica dela Hirlenberg, pe când, în realitate, este vorba de un mare transport de arme şi muttiţiuni, destinat Ungariei, pentru sporirea armamentului său, împotriva clauzelor restrictive de ordin militar ale tratatelor de la Saint-Germain şi Trianon. O dovadă că soluţia diplomatică ce s'a dat acestei afaceri scandaloase, este în opoziţie cu dispoziţiile tratatului şi cu faptele constatate, o avem în expunerea ce a făcut-o oficiosul guvernului francez „Le Temps”, în editorialul său de la 19 Februarie a. c., — a treia zi după predarea notei franco-engleze, guvernului din Viena. Iată ce scria „Le Temps’, la acea dată: „Teza, după care e vorba numai de o afacere privată între comerciantul, care a cumpărat aceste arme în Italia spre a le revinde unui tertiu, după ce ie-a reparat in Austria, NU POATE SA INSELE PE NIMENI. Chiar sub această formă, există VIOLAREA MANIFESTA A INTERDICTIILOR STIPULATE DE TRATATUL DE LA SAINTGERMAIN. In ce priveşte argumentul juridic, pus înainte de Viena, că dacă tratatul din 1919 interzice Austriei fabricarea şi posesiunea câtorva arme intri o cantitate determinată, nu-i interzice reparaţia armelor de război. ACEST ARGUMENT ESTE FARA BAZA SERIOASA. In adevăr, legile austriace puse în vigoare pentru a se conforma spiritului și literei tratatului dela Saint-Germain, precizează că unele uzine austriace nu trebue și nu pot să fabrice — și cu at&t mai mult nu pot să repare — arme de război. OR, TOCMAI UNEIA DIN ACESTE UZINE S’AU TRIMIS ARMELE CE FORMEAZĂ OBIECTUL IN LITIGIU. Atunci cum se explică faptul, că s’a recunoscut teza Austriei, ca fiind în acord cu dispoziţiile tratatului şi cele două mari puteri din Occident s’au mulţumit cu simpla promisiune a guvernului din Viena, de a „retrimite marfa”, expeditorului? Cu asemenea „soluţii”, nu se poate întări pacea şi nici impune învinşilor de ori respectul obligaţiunilor internaţionale, ci se încurajează toate înarmările clandestine şi violările manifeste ale tratatelor. Mai este apoi chestia transportului de avioane militare în Ungaria, ca şi introducerea în aceeaş fără, a câtorva sute de automobile, pentru motorizarea unităţilor de mitraliere, ca a altor câteva sute de automobile blindate. Ori, nota franco-britanică nu s’a ocupat de aceste transporturi militare, interzise de tratatul de la Trianon. Mica înţelegere, în noua sa formaţiune, e datoare să intervină şi să exercite drepturile sale, în alte condiţiuni decât acelea în care s-a făcut demersul anglo-francez în afacerea Wi Artenberg. Ea ese direct interesată ca pacea să nu fie tulburată în Europa centrală prin continuele înarmări ale Ungariei şi tratatele să fie respectate în spiritul şi în litera lor. D. Wickham Steed spune intr’un articol apărut în Journal de Geneve, relativ la noul statut al Micii înţelegeri .„Iată zece ani de când această Mică Înţelegere apare in faţa scepticilor şi a partizanilor ordinei vechi, spre a-i avertiza că ei nu vor putea trăda speranţele popoarelor însetate de pace, nici să desfacă opera războiului mondial fără să întâlnească o rezistenţă serioasă. Acolo unde marile puteri au şovăit adeseaori şi au cedat, Mica Înţelegere s'a ţinut bine”. Dacă s’a „ţinut bine” în trecut, cu atât mai mult Mica înţelegere, devenită o mare putere, trebue să nu şovăiască azi, şi să procedeze aşa cum îi impun interesele sale şi dorinţa sa de pace. R. SEIŞANU Se iui lira ufepii pentru întocmirea bugetului . Gh. Gh. Mironescu, vicepreşedintele consiliului de miniştri şi ministru de interne s’a ocupat Duminică cu găsirea unei căi de înţelegere între miniştri ale căror bugete au fost impuse la reduceri mari şi ministrul de finanţe. In acest scop d-sa a avid întrevederi cu d. general Sámsonadei, ministrul armatei şi apoi cu d. Dem. Gusti, ministrul instrucţiunii publice, cărora titura de ministerul sănătăţii li se impusese reduceri foarte mari. In cursul serii a fost vizitat pentru a doua oară de ministrul finanţelor căruia i-a adus la cunoştinţă cele hotărîte în întrevederile cu miniştrii amintiţi mai sus. C. D. R. Ioaniţescu, ministrul sănătăţii, care opusese o rezistenţă neînduplecată la reducerile cerute, sortite, după părerea d-sale, să ducă la închiderea spitalelor, lipsind din Capitală, ă-sa va vedea pe d. Mironescu înainte de consiliul de miniştri. Se va vedea azi, dacă acţiunea împăciuitoare a d-lui Mi- ronescu a reuşit să înlăture dificultăţile pentru încheierea lucrărilor bugetului. Dar şi faţă de intervenţia împăciuitoare a d-lui Miroftescu, miniştrii ale căror bugete sunt sortite să sufere mari amputări, au ripostat că ar consimţi la un sacrificiu, dar pretind ca şi ministrul finanţelor să facă reduceri la salariile gras plătite clientelei electorale de la regiile autonome şi alte instituţii, unde sunt oploşiţi oamenii şi agenţii lui. Ceilalţi miniştri nu înţeleg să se facă economii la şcoli, armată şi sănătatea publică, numai ca să se poată ghiftui cu lefuri fantastice prietenii persosonali ai ministrului de finanţe. O ... Pe câmpul de aviaţie de la Centocelie (Roma) - DUPĂ ZBORUL SMARANDEI BRĂESCU - I11* stânga 10 dreapte: Căpitan aviator Tessore, Smarand* Brăescu, Tzo, Soîacolo, locot, aviator MencoreHî Concesionarea Snagovului şi a lacurilor din jurul Capitalei •— I in nun act de looe cu rimcântsc —— — un pitic și ue ie Sub denumirea nevinovată de „proiect de lege autorizând municipiul Bucureşti pentru (sic) exploatarea lacului Snagov şi altele”, se cere parlamentului a împuternici prin lege specială primăria Capitalei să concesioneze : 1) monopolul său de cărăuşie publică pentru călători pe distanţele Bucureşti-Băneasa şi Bucureşti-Snagov şi înapoi; 2) exploatarea lacului şi domeniului Snagov, a parcului Bâneasa şi a celorlalte lacuri din jurul Bucureştilor; 3) cursele de câini şi exploatarea pariurilor de la cursele de cai. Că în acelaş proiect se lasă latitudinea municipiului să recurgă şi la alte forme de exploatare (asociaţiuni cu terţii, regii publice comerciale, etc.), aceasta nu interesează, pentru că obiectivul practic şi cert al proiectului este concesionarea. Aşa de ahtiaţi după concesiune se arată domnii de la primărie încât au trecut printre drepturile concesionabile chiar şi bunuri ce nu aparţin municipiului Bucureşti. Intr’adevăr, proiectul prevede concesionarea cărăuşiei pe distanţa Bucureşti- Snagov, ceea ce excede teritoriul municipiului intrând in cel al statului, care, — cum foarte bine observă avizul Consiliului legislativ — are asupra zonelor extra-urbane,conform legii cărăuşiei publice din 1930, drept de monopol în ce priveşte explorarea transportului. Acelaş abuz comite proiectul şi când atribue municipiului dreptul de a exploata pariurile la cursele de cai, care, prin lege specială, aparţine societăţii pentru îmbunătăţirea rasei cailor. In fine, proiectul cată să răşluiască in favoarea sa exclusivă şi exploatarea jocurilor de cărţi şi hazard, când veniturile acestora au destinaţii bine precizate prin legea din 14 Iulie 1929, in favoarea ministerului muncii, sănătăţii şi ocrotirilor sociale şi a comunelor respective. Ceea ce, însă urmăresc in fond iniţiatorii proiectului este să capete pe cale de lege un fel de „carte blanche“ de a trata şi încheia concesiuni la adăpost de orice control al parlamentului şi al opiniei publice, după calapodul concesiunilor care au ilustrat guvernările naţionalţărăniste de la 1929 încoace. Pentru încredinţare, n’aveţi decât să cetiţi art. III din proiectul depus : „Asociaţiunile sau concesionările se vor face PRIN BUNA ÎNVOIALA, FARA LICITAŢIE, FARA ALTE formalităţi decât cele impuse prin prezenta lege (de fapt, niciuna) şi numai pe baza deriziunii consiliului general al municipiului, aprobată de consiliul de miniştri”. Adică, contravenind categoric dispoziţiunilor exprese din legea pentru organizarea administraţiei locale şi din legea contabilităţii publice. Şi ca semn că lucrurile s’au şi aranjat in familie — ştiţi „prin bună învoială“ — cităm suspectul cuprins al art. VIII din proiect, care sună astfel: ,Numai o singură dată, conncid::rile pot fi gesforate sau aportate într-o societate anonimă, fără consimţământul municipiului, dar cu dreptul pentru municipiu de a se pronunţa asupra solvabilităţii concesionarului sau societăţii”. Observaţi şiretenia textului: cu aparenţa că împiedică cesionarea la infinit a dreptului de concesiune fără consimţământul municipiului, permite totuşi pentru o simplă dată cesionarea concesiunii — chiar şi fără consimţământul municipiului, — de unde rezultă că se lasă deschisă portiţa ca dreptul de concesiune să fie acordat oricărui favorit fără nicio pregătire de specialitate şi fără nici un capital—oricărui fluerăvânt — care la rându-i, odată având la buzunar concesia, s’o trafice aşa cum se traficau pe vremuri permisele de export si bonurile de tezaur. Pentru a se înlătura orice urmă de suspiciune, pentru a se lucra cinstit și la lumina zilei, primăria era datoare să supue parlamentului nu un simplu proiect de aprobare in alb, ci odată cu acesta, însuși proiectul contractului de concesiune sau de asociaţie, adică după ce va fi găsit pe capitalişti şi ar fi stabilit împreunăcondiţiunile contractului. Prea am fost Stan Păţitul până acum, ca să nu fim îndreptăţiţi să cerem aceste elementare mijloace de control. ---------------^wnv..__ Conflictul minier din Spania Madrid, 26 (Rador).— Miniştrii agriculturii, comerţului şi ai industriei au propus crearea unei comisiuni interministeriale, care să caute o bază pentru a pune capăt grevei din minele din Asturia. Soluţiunea ar urma să fie dată până în termen de trei luni. Delegaţii lucrătorilor au primit propunerea, care a fost însă respinsă de către reprezentanţii patronali. Se pare totuşi, că guvernul ar fi hotărit să pună capăt conflictului. In cazul când nu se va putea ajunge la un acord pe cale de bună înţelegere, guvernul nu ar ezita să recurgă la naţionalizarea minelor, care ar urma să fie exploatate de către stat. ---------xox-------- Călătoria d-lui Doumergue Cairo, 26 (Rador). — In călătoria lor spre Egiptul superior d-na şi d. Doumergue s’au oprit câteva ceasuri la Cairo, vizitând liceul francez şi participând la un dineu intim, care le-a fost oferit de către legaţia franceză --------xox—-----— Ora* accident de automobil Madrid, 26 (Rador). — Un automobil, care mergea cu 125 km. pe oră, pe şoseaua din împrejurimile localităţii La Gerogne, s’a isbit cu o violenţă extraordinară de un pom. Automobilul s’a sfârîmat complet iar cele patru persoane ce nu aflau î» ei m «Miri* .9« Ioc. O *— Botezul drapelului sindicatului „Marea” al marinarilor civili. — Ceremonia dela Catedrală. — Cuvântările. — Banchetul dela „Suzana” — Constanţa. 26 Februarie Duminică 26 Februarie a fost solemnitatea botezului drapelului sindicatului „Marea“, al marinarilor civili din portul Constanţa. In această zi oraşul a fost pavoazat cu tricolorul ţării şi cu pavilioane marinăreşti. La orele 10, marinarii grupaţi In sindicatul „Marea“, în frunte cu muzica marinei militare, au pornit in corpore de la sediul sindicatului spre catedrală. Au participat la această festivitate, toţi reprezentante autorităţilor, Intre cari notăm pe d-rili : Gh. S. Popescu, primarul muncipiuliu, căpitan Critia din partea căpităniei portului; comandor Negru, preşedinte de onoare al sindicatului; V. Fiacescu, fost primar al municipiului; col. Ionescu, comanCu prilejul acestei ceremonii şi frumoase manifestări a spiritului de solidaritate şi de camaraderie a marinarilor din flota comercială românească, daţi-mi voe să vă exprim, din partea d-lui Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul“, mai întâi, regretul său, că nu a putut fi astăzi, în mijlocul Dvs. şi apoi, urările sale pentru prosperitatea şi întărirea admirabilei Dvs. asociaţii, ca şi pentru dezvoltarea ce se cuvine să o dăm, marinei noastre de comerţ. Trebue să recunoaştem, că România, cu toate că dispune de o importantă arteră fluvială, cum e Dunărea, de la Baziaş până la gurile sale şi de i eşire la Marea Neagră, care este fereastra noastră, larg deschisă, spre mările calde şi oceane; totuşi, par’că nu ne dăm bine seama de valoarea ce o reprezintă aceste bunuri naturale. Nici pe Dunăre, nici pe Marea Neagră, n’avem o flotă comercială, în raport cu nevoile noastre economice. Pavilionul român, este în minoritate. Sunt state, care neavând i eşire la mare, sau dacă au una, ea nu corespunde in totul intereselor lor economice, ne invidiază poziţia favorabilă geografică ce o avem, din cauza căilor de comunicaţie pe apă, Dunărea, Marea Neagră. Cehoslovacia, aproape strangulată între munţii Carpatici de la Norrd şi cadrilaterul boem, a făcut mari sforţări în timpul lucrărilor congresului păcei de la Paris, spre a obţine un coridor, care să-i deschidă o fereastră la marea Adriatică. Ungaria, suspină după Fiume . Polonia chiar, care a obţinut coridorul Dantziguliu, adică eşirea la Marea Maltică, a stabilit o înţelegere cu noi, căci are nevoe de scurgerea produselor sale prin Galaţi, pe Dunărea maritimă, sau prin Constanţa. Să nu uităm apoi importanţa din ce în ce mai mare, ce o prezintă în relaţiunile internaţionale şi în mişcarea economică mondială, căile de comunicaţiuni pe ape şi deci, o flotă comercială, bine organizată şi de mare tonaj, încă de pe vremea celor doi mari domnitori, Mircea cel bătrân al ţării Româneşti şi Ştefan cel Mare, al Moldovei, noi am avut o flotă pe Dunăre şi pe Marea Neagră. Comptoarele comerciale moldovene stabilite la Cafa şi in alte porturi ale Mării Negre, au fost vestite în istoria comerţului din Orient. Pe un vas românesc, a fost salvat, prinţul Friederich de Hohenzollern, după bătălia de la Nicopole, la care au luat parte şi ostaşii români sub conducerea domnului lor, Mircea cel bătrân, iar vasele moldoveneşti, ale lui ştefan cel Mare, au capturat, in Marea Neagră, corăbiile turişti, care transportau sute de danţul cercului de recrutare ; coloneiii comandanţi de regimente ; corpul consular; d. M. L. Ionescu, directorul prefecturii ; d-nii consilieri ai Curţii de Apel din localitate; d. Em. Alexandrescu, prim preşedinte al trib. Constanţa; delegaţiuni numeroase ale tuturor societăţilor şi sindicatelor profesionale din Constanţa, precum şi un numeros public. Slujba botezului drapelului a fost oficiată de P. S. S. Episcop Gherontie al Timişului, inconjurat de tot clerul episcopal. Răspunsurile au fost date de corul catedralei. După botez, d. Romulus Seişanu, prim redactor al ziarului „Universul“, cari in numele d-lui Stelian Popescu directorul ziarului „Universul“ şi naşul drapelului, a rostit următoarea cuvântare : tineri genovezi din Caia, spre Constantinopol, spre a fi robiţi ! Dezvoltarea marinei noastre comerciale, a fost însă brusc oprită, prin înaintarea turcilor până la Dunăre , prin perderea Dobrogei şi prin înfiinţarea raialelor Brăilei şi a Giurgiului. Toate aceste evenimente au contribuit la dispariţia aproape completă a pavilionului nostru pe Dunăre şi pe Marea Neagră. Dar, după tratatul de la Adrianopol, flota română a reînviat din propria sa cenuşe, ca şi pasărea Phoenix. In 1836 a început să se înfiripească o flotilă naţională de comerţ. Un vas sub pavilion românesc a trecut, în 1838, Porţile de fer. Serviciul navigaţiei fluviale a fost reorganizat în 1840, dar numai pentru transportul sorei, în Bulgaria şi în Serbia. Cu ce entusiasm a salutat scriitorul Cezar Bolliac, în anul 1843, lansarea, în portul Brăila, a celui dintâi vas comercial şi de patrulare ,sub pavilionul ţării Româneşti, botezat „Mariţa"! Şi ce frumoasă şi bine, simţită onoare i-a făcut acestui strămoş al marinei noastre naţionale ! — J!Mergi, spunea Bolliac, de arată Europei culorile României ! Mergi a-i duce bogăţiile solului nostru şi a-i cere luminile sale; mergi de vizitează Italia, Franţa şi Spania şi spune popoarelor lor că sunt încă români dela Dunăre la Nistru şî dela Tibiscu la muntele Emul I“ Iin acela? an s'a lansat dis Galaţi, primul vas de război, sub pavilion moldovenesc, armat cu 4 tunuri, botezat „Erna“, iar în 1859 — anul unirii Principatelor — s'a pus bazele flotilei româneşti pe întregul curs al Dunărei. Fireşte, ca de la încorporarea Dobrogei la România, prin rechemarea ei la civilizaţie, după atâtea veacuri de asupriri şi de Întuneric , prin dezvoltarea ce au luat-o porturile noastre principale maritime, Brăila, Galaţi şi Constanţa, ca şi prin lucrările hydraulice executate la gurile Dunării, navigaţiunea noastră fluvială şi maritimă a luat o dezvoltare din ce in ce mai mare şi o flotă comercială poartă astăzi cu mândrie pavilionul românesc în toate mările orientale şi occidentale. Cu o legitimă satisfacţie constatăm, că echipațiile româneşti ale aceste flote, sunt în înălţimea misiunea lor, atât prin spiritul lor de disciplină şi de devotament, cât şi prin realele lor însuşiri marinăreşti, echivalente cu ale celor mai încercate şi experimentale echipaje de pe vasele puterilor cu tradiţii maritime. Navigatorii străini, au adus şi aduc totdeauna elogii, echipagiilor vaselor noastre pentru modul admirabil cum îşi îndeplinesc greaua şi nobila (Continuare in pag. 2-a) Cuvânterea SIM Romulus Selssm In faţa catedralei din Constanţa P. S. episcopul Gherontie al Tomisului, îi» mijlocul marinarilor flotei comerciale şi a publicului ce a luat parte la afin*ţîrea drapelului sec. „Marea* Fiscul anti-automobilist — In preajma celei mai stupide legi — fruierlul pentru sporirea taxelor pe automobile este incontestabil prototip de legiferare în străchini. Că se vine, în vremea aceasta, cu o sporire de taxe, în loc să se mai ușureze cele existente; că sporindu-se excesiv aceste taxe (de la 3000-7000 la 8000-24.000), se dă o lovitură de măciucă unei întregi reţele de comunicaţii, care pe lângă că aproapie distanţele şi leagă mai ales viaţa satelor de a oraşelor, ocazionează şi întreţin în acelaş timp o întreagă activitate lucrativă între diferitele centre şi ţinuturi din cuprinsul ţării, că proiectul vine să paralizeze toate aceste reţele noui de comunicaţii şi de afaceri, chemate să înlesnească desvoltarea economică a ţării şi să o pue în rândul statelor cu trafic mecanic progresist — toate acestea sunt prea uşor de înţeles ca să mai stăruim asupra lor. Ceea ce ni se pare însă cu adevărat straniu, este faptul că autorul proiectului — în ciuda pretenţiilor sale de specialist în finanţe şi economie politică — nu-şi dă seama, că măsurile prevăzute în proiect, înainte de a vexa interesele proprietarilor de automobile, vexează adânc şi cu certitudine matematică înseşi interesele fiscului. Obişnuit să legifereze în parcele izolat fără nici o vedere de ansamblu, autorul proiectului nu-şi dă seama de consecinţele imediate pe care le va avea sporirea excesivă şi brutală a impozitelor pe maşini, pentru economia particulară şi pentru economia PUbliCÎ, •' - la primul rând, majoritatea proprietarilor de maşini, neputând suporta nouile taxi excesive, se va grăbi să se desfacă de asemenea balasturi btât de greu impuse. Cine va fi cel dintâi păgubit ? Fireşte că statul vede deşi va încasa taxe mai mari le va încasa însă de la un număr mult mai restrâns de contribuabili, adică de la cei car vor mai putea face faţă nouilor impuneri. Dar nu aceasta va fi pagube cea mare. Randamentul taxelor se va urca poate la o sută cel mult 200 milioane pe an Venitul cel mare — şi cel man sigur — revine însă statului din impozitele indirecte pe care el le încasează de pe urma consumaţiei de benzină, uleiuri vânzări de cauciuc, taxe de import la maşini, piese de maşini etc. Dacă am admite că numai 30 la sută din maşinile azi în funcţie ar fi retrase, câtă pagubă ar reprezenta pentru stat — şi pentru industria şi comerţul petrolifer — împuţinarea consumului intern de benzine şi uleiuri cu o treime din totalul consumului de azi ? Dar pagubele pentru economia generală ce vor rezulta din însăşi împuţinarea traficului comercial ? Dar efectele de ordin social, prin scoaterea din funcţie — şi din pâine — a unui numeros personal: şoferi, mecanici, cei din ateliere de reparaţie, garaj, etc. ?... Iată cu ce se va alege ţara de pe urma unei legiferări constipate şi absurde " riftil