Universul, iulie 1933 (Anul 50, nr. 176-206)

1933-07-01 / nr. 176

Anul al 50-lea LUIGI CAZZAVILLAN 12 ORGANIZAREA TURISMULUI IN ROMANIA­ ­■ Cu toate că avem nume­roase staţiuni balneare şi cli­materice,o poziţii pitoreşti şi regiuni interesante, care ar putea să atragă şi vizitatori străini, noi n’am dat impor­tanţa cuvenită turismului, drumurilor şi industriei ho­teliere. Nu putem să avem o indus­trie turistică dacă nu vom dispune de şosele bune şi de mijloace de transport conve­nabile. Nici chiar staţiunile clima­terice de pe valea Prahovei, care îndeplinesc condiţiile ne­cesare, nu le-am organizat încă pentru a fi şi staţiuni de iarnă. Bulgaria a început să dea importanţă turismului şi a­­viaţiei civile. Zilele acestea a fost o con­ferinţă la Sofia, care s-a o­­cupat de problema îmbună­tăţirii drumurilor în penin­sula balcanică, în vederea tu­rismului internaţional, a sta­bilirii de legături cât mai bune de c­f­., a transportu­rilor aeriene şi automobile. S-a atras atenţiunea asu­pra importanţei ce o prezintă pentru dezvoltarea turismu­lui în sud-estul Europei, şose­lele : Oradea-Alba-Iulia -Bu­cureşti - Rusciuc - Târnova - Sofia; Niş-Negotin -Cladova- Tumniu Severin - Bucureşti ; Bucureşti- Piteşti-Vârciorova- Orşova- Baziaş - Belgrad , ca şi asupra necesităţii stabilirii u­­nor legături noi, sau îmbună­tăţirii celor existente, Intre Bucureşti-Sofia -Sidercastro-Salonic - Atena; Bucureşti - Stambul. Intre alte propuneri ce s’au făcut la această conferinţă este şi aceea privitoare la construirea de autostrade re­zervate numai pentru circula­ţia automobilelor şi autobu­zelor. O comunicare s’a făcut şi despre utilizarea şoselei Vâr­­ciorova-Orşova - Baziaş, care prezintă un interes special turistic, deoarece ea trece de­­alungul Dunărei, pe la Caza­ne, printr’o regiune pitorea­scă. O atenţiune deosebită s’a dat de către reprezentanţii biurourilor de transport, a organizaţiilor turistice şi a aero-cluiburilor, transportu­rilor combinate, industriei hoteliere, propagandei, unifi­cării formalităţilor vamale şi poliţieneşti, procurării devi­zelor, etc. Oare această iniţiativă n’am fi putut s’o luăm noi, cănd România — după cum s’a dovedit şi din cele discu­tate la Sofia — prezintă un interes deosebit din punctul de vedere turistic ? Cum vom putea să ne integrăm în acest sistem internaţional turistic, dacă şoselele noastre sunt de­gradate, dacă nu ne dăm în­că seama de importanţa in­dustriei hoteliere şi de orga­nizarea transporturilor com­binate — tren, automobil, vapor, avion ? A sosit timpul să studiem această problemă spre a nu rămâne înapoi faţă de sta­tele balcanice. Pa^m EXEMPLARUL ^ . Pagini Taxa poștală plătită in num­erar conform aprobării Dir« G­ I« P. T. T. No. 120228/932. No. 176 Sâmbătă 1 Iulie 1954 DIRECTORI STELIANPOPESCU sto­r­esl „Coşurile” din ţara Moţilor — Destăinuiri grave, care reclamă sancţiuni severe — Au trecut 15 ani de la unirea Ardealului cu regatul român şi situaţia Moţilor din munţii Apu­seni a rămas aproape aceeaş, ca şi sub regimul asupritorilor ma­ghiari. Se ştie că moţii au drepturi străvechi de stăpânire asupra pădurilor şi terenurilor agricole din munţii Apuseni. Aceşti munţi sunt ai lor. Ca să'şi apere drepturile aces­tea strămoşeşti, moţii s’au răs­culat de mai multe ori, ca să le apere cu preţul sângelui. Mereu s’a spus şi s’a promis — după unire — că moţilor li se va face dreptate. Şi iată că după 15 ani un loc de revolver tras în palatul jus­tiţiei din capitala României Mari, de căpitanul invalid Stan­­cu împotriva lui Tischler, a adus în discuţie publică, nu atât fap­ta atentatorului, cât cauzele reale ce au provocat-o. Procesul Tischler este de fapt procesul guvernelor din ultimul­­ timp, cari, fie din incapacitate, fie din indolenţă, fie din anumite con­­sideraţiuni şi interese, au lăsat populaţia românească din Ţara Moţilor să îndure aceleaşi sufe­rinţe ca şi în trecut, fără să o repună în drepturile sale stră­vechi, fără să rezolve definitiv problema agrară din acest ţinut, care este, nu numai o problemă economică şi de existenţă, ci şi o problemă de ordin naţional. Datoria noastră era să asigu­răm moţilor deplinul lor drept de proprietate asupra dome­niilor forestive şi agricole. Operaţiunea aceasta, din cau­za caracterului ei naţional şi e­­conomic, trebuia să se îndepli­nească repede spre a nu lăsa fermenţi de nemulţumiri, care să creeze în munţii Apuseni o stare de spirit îngrijitoare. De fapt, operaţiunea împro­prietăririi s’a complicat prin in­tervenţiile interesate ale unor politiciani nărăviţi în rele şi ale unor funcţionari, incorecţi, abu­zivi, sau tembeli. Iată ce a declarat reprezen­tantul ministerului public, în procesul Tischler, în această chestiune­ ,locuitorii îndreptăţiţi la îm­proprietărire din Ţara Moţilor au reuşit să-şi valorifice drep­turile lor aproape în întregime... S­­­tanţele au declarat exprc­­ite domeniile expropriab ce au hotărît împărţirea lor. prietarii au făcut însă ce­rere de revizuire la comitetul agrar...“ Şi ce a făcut comitetul agrar? El a hotărît — a declarat re­prezentantul ministerului pu­blic, ca exproprierea să fie re­dusă doar la satisfacerea strictă a necesităţilor locale, iar spre a-şi da seama de acele „necesi­tăţi stricte”, a delegat doi in­spectori generali din minister — unul silvic, altul agricol. Ce au făcut aceşti d­ni inspec­tori generali, delegaţi ai minis­terului de agricultură şi dome­nii ? Cum şi-au îndeplinit ei mi­siunea ? Aceşti delegaţi — reproducem iarăşi spusele reprezentantului ministerului public — IN LOC SA CERCETEZE LA FAŢA LO­­CULUI, PE TEREN, IN SATELE LOCUITORILOR CE URMAU SA FIE ÎMPROPRIETĂRIŢI PE DOMENIILE EXPROPRIATE IN PRINCIPIU , IN LOC SA EXE­CUTE, DECI, MANDATUL CE LI SE ÎNCREDINŢASE, IN LI­TERA LUI. S-AU MULTUMIT SA FACA DOAR O VIZITA DE A­­GREMENT PE LATIFUNDIUL LUI TISCHLER SI SA-SI AŞE­­SE TOATE CONCLUZIILE CE LE-AU PREZINTAT APOI CO­MITETULUI AGRAR, NUMAI PE CIFRELE ȘI DATELE UNEI STATISTICI MAGHIARE EX­TRASA DIN SCRIPTELE VECHI ALE UNUI OFICIU, PUBLIC CE-I REPTUL, DAR FARA NICI O LEGĂTURĂ POSIBILA CU CARACTERUL DE SPECIALI­TATE AGRICOLA SI SILVICA... Statistica însăși era stabilită pe baze ABSOLUT ERONATE, de­oarece fixa numărul locuito­rilor îndreptăţiţi la împroprie­tărire. ...DUPĂ NUMĂRUL CO­­ŞURILOR LOCUINŢELOR MO­ŢILOR...“ In condiţiile acestea au ră­mas neîmproprietăriţi 2000 DE MOŢI!... Această expunere de fapte este foarte gravă. Ea dezvă­­lue o stare de lucruri îngri­jitoare şi caracterizează un regim. Aşa­dar, în România Mare, în „ţara“ lui Avram Iancu, pe baza statisticilor falsifica­te de unguri, s’au răpit drep­turile străvechi ale Moţilor spre a fi satisfăcute intere­sele exploatatorilor străini,­­ la Tischler & Co.­.. Şi care au fost sancţiunile? Abia acum unul din inspecto­rii generali ai ministerului de domenii a fost dat judecăţii pentru... „fals intelectual“, iar complicele şi colegul aces­tuia a rămas nesancţionat, de­oarece a decedat! Dacă n’ar fi intervenit drama de la palatul de justiţie din Bucu­reşti, gestul reflex al lui Stan­­cu, n’am fi aflat de numără­toarea coşurilor din Ţara Mo­ţilor, pe baza căreia s’a încer­cat să se despoie de dreptu­rile lor cei 2000 de români şi poate nici isprăvile inspecto­rilor generali ai ministerului de domenii! Adevăraţii vinovaţi şi sin­gurii răspunzători, în această tristă afacere, sunt guver­nanţii, cari au lăsat Ţara Mo­ţilor pe seama exploatatori­lor străini şi a inspectorilor generali specialişti în falsuri, mai mult sau mai puţin inte­lectuale. R. SEISANU Lacrimile de sub zâmbete Am citit odată că unul din acei domnitori din epoca băje­niei naţionale, avea obiceiul să pună biruri­ foarte apăsătoare peste popor. Fireşte, vistieria ţării fiind în buzunarul lui Vodă, acesta avea tot interesul să aibă buzunarul plin. De câte ori Domnul orânduia un bir nou, întreba regulat pe ministrul său de finanţe : — Arhon vistiere, ce spune no­rodul de birul ăsta nou ? Iar Arhon vistierul răspun­dea : — Rău, Măria Ta! Toţi ţipă, toţi blestemă, toţi scrâşnesc din dinţi. Atunci faţa îngrijorată a lui Vodă se ’nsenina şi, cu zâmbetul pe buze, Măria Sa spunea : — Bine, Arhon vistiere, e bine. Dacă norodul se supără, asta însemnează că rabdă. In sfârşit, într’altă zi, după ce Domnul aşezase un bir nou, dar mai apăsător decât toate cele­lalte, când ministrul său de fi­nanţe veni, ca de obiceiu, să i se ploconească, Măria Sa în­trebă din nou : — Dar de birul acesta din ur­mă ce zice norodul, Arhon vis­tiere ? — Ce să zică Măria Ta, ciu­dat lucru : cu toate că birul ăl nou este mai greu decât toate de până acum, toată lumea e veselă, toată lumea petrece, toa­te cârciumile sunt pline şi lău­tarii cântă pe capete. Atunci faţa lui Vodă se înăs­pri şi luă înfăţişare îngrijorată: — Arhon vistiere, asta e rău, de aceea acum sa ne oprim. Dacă norodul a trecut la vese­lie, asta însemnează că nu mai poate răbda. Parcă s’ar fi întors vremurile de atunci. Când actualul regim a fost chemat să cârmuiască din nou, în toată ţa­ra a fost mai întâi uimire, apoi strângeri de­ pumni. La Bucureşti pe străzi, prin tramvaie, în localurile publice, manifestaţiile ostile au fost nu­meroase şi violente: în alege­rile pentru parlament Capitala a votat cu mari majorităţi pen­tru candidaţii opoziţiei. Şi după aceea a urmat o dârză opoziţie a partidelor şi violenţe de pre­să şi tot ceea ce inspira o supă­rare. Apoi îndârjirea populară a crescut ! Cazul Iuliu Maniu! Ca­zul Mihalache ! Cazul Forţu ! Cazul atelierelor de la căile fe­rate ! Nevoia de a se institui starea de asediu ! Scrâşnire din dinţi ! Svonuri de criză minis­terială ! Dar niici un fir de iarbă nu s’a mişcat în ţară mai tare decât a fost suflarea vântului ! Cu cât s’a supărat mai tare no­rodul, cu atât s’a îndesat gu­vernul mai statornic în scaunul puterii. După aceea a urmat minunea’­­Apele s’au domolit. In presă este apă de tranda­firi, in public este veselie ca niciodată ! Râd toţi românii în­tocmai ca paiaţa din opera ita­liană La cinematograf toate sălile pline. La revistă se râde cu fălci încleştate ! La percepţii în­casările curg mai bogat decât în toţi anii de mai înainte. Numă­rul sinuciderilor din cauză de sărăcie, a scăzut simţitor. Ce­rerile de valută pentru petrecere în străinătate au crescut enorm la Banca Naţională, fapt care a îngrijorat pe d. ministru Miro­­nescu! In sfârşit, niciodată în ţară nu s’a râs mai mult!... Dar... printre rânjete se simt şi suspinele şi blestemele! Popo­rul trebue să fi ajins la acel punct mort care a mirat atât pe Arhon vistierul de odinioară, şi a încreţit sprâncenele lui Vodă. Veselie cu stare de asediu este o veselie de ritm nou, este ne­păsarea din partea unora şi focul de sub cenuşă pentru alţii! Ce va mai urma se va vedea ! Aşa se întâmplă totdeauna ; cei cari scrâşnesc din dinţi de durere, rabdă, cei cari nu pot răbda, chinese de veselie. Dacă primăverile sunt aducă­toare de speranţe, în schimb toamnele, mai ales pentru gu­verne, sunt aducătoare de me­lancolie. Iar sărmanele popoare cărora nu le mai este dat să râdă decât numai pentru ca să-și ascundă durerile, nu ai ve­selia fericirii ! CONSTANTIN BACALBAŞA — xox— TRAGEDIA A DOI AVIATORI ----------xox---------­ Aviatorii spanioli : căp. Barberan şi locot. Collar, cari s’au prăbuşit cu avionul în Mexic, după ce realizaseră în condiţiuni bune raidul direct Spania-Cuba. Victimele cutremurului catastrofal din Sumatra — SUTE DE MORŢI — Londra, 28 (Rador).— Se comunică din Baia­via că numărul victimelor o­­meneşti de pe urma cu­tremurului, care bântuie insula Sumatra, de 36 ore, este de 250 morţi. Numărul răniţilor nu se cunoaşte încă. Printre victimele cu­tremurului de pământ nu este nici un european. -xox- OMUL D-LUI ROOSEVELT Profesorul RAYMOND I. MOLEY colaboratorul intim al preşedin­telui Statelor­ Unite, trimis spe­ciali la conferinţa de la Londra, spre a susţine interesele ame­ricane. -xox- fi­lm al iroaianii italiene Hidroavionul generalului Balbo, portalui comandantul escadrilei în rada Orbetello. Ministrul de externe al Franţei despre situaţia din Europa Centrală Paris, 28 (Rador). — In­­ faţa comisiunii pentru aface­rile străine a Camerei, d. Paul Boncour a făcut un ex­pozeu cu privire la chestiu­nea împrumutului austriac. D-sa a înfăţişat comisiunii demersurile făcute în această privinţă şi dispoziţiile luate de guvern pentru terminarea operaţiunii internaţionale în­cepută in sensul vederilor ex­primate de Parlament. In continuare, ministrul de externe a arătat că, în ches­tiunile în legătură cu Europa Centrală, guvernul francez acţionează ţinând seamă în cel mai înalt grad de intere­sele Micii înţelegeri. D. Paul Boncour a subliniat apoi că realizarea împrumu­tului austriac nu poate de­pinde de considerente de or­din politic. In ce priveşte chestiunea restaurării monarchiae într'o eventuală Austro-Ungarie, D. Paul Boncour a declarat că nu poate fi vorba de o ase­menea eventualitate la Quai d’Orsay. D-sa a recunoscut necesi­tatea unei organizări econo­mice a țărilor dunărene. Situaţia comparativă a minorităţilor din Europa centrală Zilele trecute s-a angajat o discuţie in Camera din Buda­pesta relativă la situaţia mino­rităţilor din Ungaria. Deputatul german din parti­dul guvernamental, d. dr. Bleyer, a făcut o expunere in­teresantă asupra cauzelor scă­­derei brusce a populaţiunii mi­noritare germane din această ţară, în deceniul 1920—1930. După recensământul din 1920 numărul germanilor din Un­garia a fost de 551.000, iar după recensământul din 1930 el a scăzut brusc la 478.000 Dacă luăm în consideraţie nu numai pierderea de 73.000, ce reese din cifrele comparative, ci şi creşterea naturală din ul­timul deceniu, reese o pierdere reală de 110.000 de suflete,­­ adică o proporţie de 20%­­. Cum s’ar explica această scă­dere anormală ? In primul rând prin politica şcolară a guver­nului maghiar, D. dr. Bleyer a reamintit că printr’un decret lege, fostul guvern Bethlen, a creiat trei tipuri de şcoli minoritare: 1) Tipul A, cu limba de in­strucţie exclusiv germană; 2) Tipul B., cu limba de pre­dare mixtă ; 3) Tipul C., cu limba de in­strucţie maghiară, prevăzând numai un curs pentru limba germană. De fapt, nu au funcţionat şcoli de tipul A. de­cât în zona fron­tierei de Vest; şcolile de tipul B., au scăzut din an în an, fiind mai mult şcoli de tipul C., iar şcolile de tipul C., au fost trans­formate în Şcoli maghiare, eli­­miinându-se din învăţământ limba germană. In urma măsurilor luate de ministerul instrucţiei publice maghiar, în şcolile catolice, în­văţământul religios predat în limba maternă, a fost suprimat, aşa că elevii germani au fost cu desăvârşire înglobaţi în sis­temul de învăţământ maghiar, chiar în domeniul confesional. Cu toate ordonanţele lansate de fostul guvern Bethlen, nu exis­tă în toată Ungaria o singură şcoală civilă, un singur liceu, în care învăţământul elevilor minoritari să se fa­că, integral sau parţial, în limba maternă respectivă! De asemenea nu există nicio şcoală normală pentru forma­rea personalului didactic ne­cesar tineretului şcolar mino­ritar... In urma acestor misiuni — a declarat d. dr. Bleyer — 70% din numărul absolvenţilor ger­mani ai şcolilor primare, nu cu­nosc bine limba maternă, iar 90% din germani, absolvenţi ai liceelor, nu pot redacta o scri­soare în limba lor maternă ! Aşa se explică scăderea popu­laţiei minoritare germane din Ungaria după recensământul din 1930. Totuşi, contele Bethlen, a fost acum câtva timp la Berlin şi, într’o conferinţă pronunţată în acest oraş, a avut îndrăzneala să asigure pe germani, că Ungaria este o ţară liberală, în care toa­te elementele minoritare se bu­cură de un tratament privile­giat ! Fireşte, că dacă minoritatea germană este supusă unui ase­menea regim şcolar, cu tendinţe vădite de maghiarizare forţată, cu toate relaţiunile amicale din­tre Germania şi Ungaria,­­ ce­lelalte minorităţi — române, cehoslovace şi iugoslave — sunt supuse unui regim şi mai dras­tic. Drepturile lor sunt complet nesocotite. In comunele locuite de o populaţie majoritară româ­nească, instrucţia în limba ro­mână, în şcolile elementare, este o parodie odioasă ! Guver­nul a numit ca învăţători şi ins­titutori în aceste şcoli, secui, care nici nu cunosc limba ro­mânească. Aceleaşi procedee se aplică şi minorităţilor cehoslovacă şi iu­goslavă. Iată cum înţeleg un­gurii să respecte pactul mino­rităţilor ! Cu toate acestea ei nu înce­tează să aducă învinuiri state­lor vecine privitoare la trata­mentul minorității maghiare, în­vinuiri lipsite de orice temei. -xox- In jurul unui protest al ungurilor impotriva României Londra, 28 (Rador).—­« Ca­mera Comunelor, un deputat a întrebat azi dacă s’a atras aten­ţia d-lui John Simon asupra unui protest pe care o asociaţie naţională ungară l-a făcut la Societatea Naţiunilor în chesti­unea unor excese pe cari mai mulţi ţărani români, le-ar fi comis în ziua de 29 Mai în Ar­deal împotriva unor locuitori unguri. Deputatul a întrebat deasemenea ce are intenţia să facă guvernul britanic in acea­stă chestiune. Sir John Simon a răspuns: — Am cerut lămuriri la se­cretariatul Societăţii Naţiuni­lor şi mi s’a răspuns că nu s’a primit nici un protest de acest fel. Principele Nicolae la Praga Primirea A. S. Regale la aerodromul din Praga de către d-nii miniștri / Ăi­, Dostalek și Rouck “ fránji­a. Principele Nicolae a părăsit Varşovia Varşovia, 28 (Rador). — A. S. R. Principele Nicolae a plecat azi dimineaţă cu avionul spre Paris. La plecare au asistat d. Beck ministrul afacerilor străine ; d. Butkiewicz, ministrul comuni­caţiilor ; d. Szembek, vicemini­­stru al afacerilor străine, și ge­neralul Fabrycy, ministrul de război. O companie de infanterie cu drapele a dat onorurile militare, iar în momentul plecării or­chestra a executat Imnul naţio­nal român. --XCX­ Au ucis un copil, ca să-i dea sângele unui bolnav Madrid, 28 (Rador).­­— In localitatea Ubeda, provincia Jao, a fost descoperită o cri­mă oribilă. Un tânăr a răpit un copil de 28 luni, apoi, în tovărăşia altor doi tineri, l-au ucis spre a da sângele copilului unui bolnav. Toţi trei criminalii au fost arestaţi. Poliţia a fost nevo­ită să ia măsuri de apărare ca mulţimea înfuriată să nu ia închisoarea cu asalt, spre a linşa pe vinovaţi. ----------xox---------­ Estonia renunţă la etalonul aur Tallin, 28 (Rador). — Estonia a decis să abandoneze etalonul aur care stă acum la baza devi­zei estonieme. Tallinn, 28 (Rador). — Mini­strul economiei a declarat în­tr’o şedinţă extraordinară a parlamentului, ţinută azi, că va reduce coroana estoniană la nivelul coroanei suedeze. Operația aceasta implică o devalorizare cu 35 la sută a monedei estoniene. ----------XIX-----------­ Maxime și cugetări Relele închipuite vor deveni repede reale dacă ne gândim pr­ea mult la ele. Intr’un mo-­ ment de visare vedem un cap pe un zid; cu câteva trăsături­ de creion îl­­putem face vizibil. • (Swift) m Roma, Iunie ! Eram într’o zi vecinul de ma­să al blândului şi încântătoru­lui poet belgian Emile Verhae­­ren, care mi-a spus cât de periculoasă îi părea desvoltarea crescândă a urbanismului. Ora­şul tentacular, — această defi­niţie era a lui, — îi apărea un pericol social, politic, spiritual. Prooroc, ca orice adevărat poet, Verhaeren vedea just şi multă vreme după strigătul lui de a­­larmă s’a văzut cam pretutin­deni câte ravagii săvârşise şi mai face şi acum acest nou rău. Suntem înspăimântaţi văzând, cum vălul tot mai mare de pie­tre şi ciment goneşte natura să­nătoasă şi verde, în vreme ce chemarea halucinantă a oraşu­lui goleşte încet câmpiile. România este fericită, întru­cât respiră doar atât de frumos prin minunatele ei păduri, iar Capitala ei se împodobeşte cu frageda tinereţe a parcurilor şi grădinilor, astfel că e desigur de prisos să o sfătuim să se fe­rească. Aiurea însă problema a devenit gravă. Lumea se îngră­mădeşte în oraşe, unde se înă­buşe, cele mai mici grădini de­vin oaze şi cartierele populare nu sunt de cele mai multe ori de­cât nişte stupi în cari piere şi degenerează mulţimea trans­fugilor de la ţară. • Wells, în nu mai ştiu ce anti­cipaţie, ne arată viitoarele po­­pulaţiuni îngrămădite toate în oraşe. Scriitorul englez prevede că vastele întinderi pe cari nu se află case încă vor mai dăi­nui, dar nu vor mai fi câmpiile frumoase şi împădurite. Nu va mai fi câmpia aşa cum o cu­noaştem şi-o iubim încă, vor fi exploatări agricole posomorâte, unde multe maşini şi foarte puţini oameni vor fi de-ajuns să poată alimenta oraşele. Dar oare numai grâul şi legumele ne fac preţioasă câmpia ? Nu tră­im numai din pâine şi pare că un fel de desnădejde cuprinde spiritul numai la gândul unei civilizaţii închise în liniile geo­metrice şi neîndurate ale pie-,­trii. Acest neajuns e vădit chiar in Statele Unite şi în Australia, dar el bântue mai ales în Eu­ropa. De pe acum Belgia se plânge că şoselele oraşelor ei sunt gata să se împreune in mai multe regiuni şi în Franţa lumea se plângea mai deunăzi de soarta unor anumite sate cari complet pustiite, cad în ruine. In Italia s’a constelat deasemenea câteva ravagii. E­­migrarea anemia regiuni între­gi, atracţia oraşelor la rândul ei slăbea oraşele, mai ales acelea din zonele muntoase. Un astfel de fenomen era cu atât mai supărător cu cât echilibrul fi­­naciar el însuşi, într’o ţară să­racă în materii prime ca Italia, se bazează pe o agricultură rod­nică şi generalizată, deşi diver­să, din Alpi până în Sicilia. Dificultăţile economice ale lumii au oprit automat emora­­gia emigrării şi au făcut chiar să vină în Italia un număr con­siderabil de cetăţeni risipiţi dincolo de graniţe. Astfel, se nu­mără aproximativ 1.150.000 şo­meri şi de aceasta trebue să fi­tem socoteală ca să ne dăm sea­ma că altminteri n’ar mai fi şomaj în Italia. De pe urma acestui fapt deci au trebuit să se reguleze difi­cultăţi deosebite, dar se înţelege că toţi cărmuitorii italieni simt o profundă satisfacţie să rezolve o atare problemă. înapoierea a­­tâtor italieni la vechile cămi­­nuri, nu e oare o dovadă eloc­ventă de încredere şi de speran­ţă ? Orice popor care crede în viitorul său nu trebue să facă oare astfel ca fiilor săi să le fie asigurat traiul pe pământul na­ţional? Iată o temă a cărei des­­voltare ne-ar duce azi prea de­parte. Să spunem doar că greu­tăţile generale dacă au agravat dificultăţile italiene, au slujit ca stimulent puternic. Spre a favoriza în adevăr massele de muncitori s’a făcut emigraţie internă, adică s’au cultivat şi s’au pus în valoare regiuni în­tinse aproape pustiite la sud şi, Continuare In pag. 2-a Scrisori din Italia Sub semnul zeiţei Ceres de VERAX Vizită la ziarul nostru Elevii şcoalelor militare de aplicaţie şi pregătitoare de ofiţeri de adiţie au vizitat Miercuri ziarul nostru, conduşi fiind de d-nii : int.-col. Al. Miule­­scu, int. maior I. Ureche, int.-cpt. M. Mitache, cap. C. Cazacu, adm.-lt. Gh.­ Cazacu şi adm. It. C. Pădureanu.

Next