Universul, septembrie 1934 (Anul 51, nr. 238-267)
1934-09-15 / nr. 252
V Anul al 51-lea 12 Pagini FONDATORI LUIGI CAZZAVILLAN r Deparazitarea aparatului fiscal La întocmirea bugetelor pe ultimii 4—5 ani, toţi miniştrii de finanţe, dar mai ales,experţii streini — inclusiv d-nii Rist şi Auboin — au subliniat aglomerarea considerabilă şi constanta tendinţă de creştere a debitelor rămase nerealizate din exerciţiile anterioare. Intr’un articol recent apărut în „Tribuna Financiară“, d. M. Lăzeanu, secretargeneral la ministerul de finanţe, arată că situaţia a rămas şi azi neschimbată şi că statul nu încasează decât 40—50% din impozitele datorate din debite normal stabilite. Faptul prezintă o importanţă deosebită, întrucât totalul sumelor pe care le are de recuperat statul din exerciţiile închise se cifrează la 13.808.400.000 lei, care au fost trecute ca venituri în bugetul extraordinar pe exerciţiul în curs, fără nici o speranţă că din acest total se va realiza cu mult peste un miliard până la închiderea exerciţiului. Neputinţa statului de a recupera aceste importante debite a lărgit canalul deficitelor şi a silit statul să lase in suferinţă plăţile datorate creditorilor săi, care se ridică şi ele la vreo 15 miliarde. Oricât am căuta să ne explicăm îngroşarea debitelor rămase nerealizate prin constatarea că fiscalitatea e prea apăsătoare şi că nu corespunde cu slăbirea capacităţii de plată a contribuabililor după 5 ani de aprigă criză, explicaţia rămâne numai în parte valabilă. Pentru rest,trebue să recunoaştem că nerealizarea debitelor normal stabilite pe exerciţiile trecute se datoreşte vicioasei organizări a serviciilor de percepere şi de control şi în bună parte lipsei de conştiinţiozitate şi de corectitudine a personalului însărcinat cu aceste funcţii de mare răspundere. Viţiul începe chiar de la recrutarea acestui personal, în care nu întâlneşti niciunul din criteriile selecţiunii severe şi niciuna din garanţiile morale şi materiale, de care ar trebui să se ţină seama. Numirile, mutările şi înaintările se fac de cele mai multe ori, nu după merite reale, ci, sau după recomandările politicianilor locali sau — ceea ce e şi mai rău — după stăruinţele interesate ale samsarilor de ministere. Sunt posturi de perceptori, de controlori, de agenţi de percepţie în anumite centre şi în anumite circumscripţii, care se caută ca pâinea caldă şi în jurul lor candidaţii şi mai ales „susţinătorii“ lor angajează lupte nomerite de cucerire. Ministerul de finanţe este în posesia a numeroase dovezi de numiri, avansări şi mutări în posturi financiare, făcute prin intervenţii plătite şi după tarife în conformitate cu „şansele“ de rentabilitate ale localităţii. De ce să te miri, dar, tu, cetăţean conştiincios, care, venind la percepţie să plăteşti corect ce datoreşti Statului, eşti invitat să aştepţi a doua zi acasă agentul, care singur te învaţă cum să tragi fiscul pe sfoară, împărţind cu el beneficiul ? Sau cum să-şi mai realizeze statul drepturile, când cei cu venituri uriaşe sunt făcuţi scăpaţi prin binecunoscutele manopere ale reprezentanţilor fiscului, cami chiar când încasează, trec pe chitanţa contribuabilului suma de 10.000, de ex., iar pe cotor numai 1.000 ? Apoi inspecţiile şi controlul se fac în genere numai de mântuială, pentru că numărul inspectorilor şi controlorilor cu noţiuni şi practică contabilicească este încă foarte redus. De aci nevoia unei severe recrutări a personalului din serviciile financiare externe, precedată de o şi mai severă deparazitare a întregului aparat fiscal, începutul făcut cu administraţia financiară din Cernăuţi, care ajuncase de pomină în ce priveşte măsluirea impunerilor şi frustarea drepturilor statului, trebue să fie generalizat. Tot personalul numitei administraţii, de la administrator până la portar, a fost măturat prin rezoluţia pusă de d. ministru Slăvescu pe rapoartele de anchetă, în ajunul plecării sale la Geneva. Din păcate, însă, putregaiul nu e localizat numai la Cernăuţi. Două hidroavioane militare engleze au plecat la Groenlanda Londra, 12 (Radar). — Două hidroavioane ale aviaţiei militare engleze şi-au luat storul azi dimineaţă de la Mount Batten, din apropiere de Plymouth, îndreptându-se spre Groenlanda. Acesta este primul raid făcut de avioanele militare britanice în acea regiune . Hidroavioanele vor face un parcurs de 3220 kilometri, în patru etape .Punctul final al primei etape va fi portul Oban din Scoţia; al doilea va fi insulele Faroe la nord-vest de Shetlands, al treilea în Islanda şi în sfârşit cel al patrulea în Groenlanda. Raidul va ţine trei zile. Pe bordul fiecărui hidroavion se află câte un echipagiu format din şease oameni, precum şi un ofiţer aviator danez, care profită de acest sbor pentru a examina posibilitatea înfiinţării unei linii aeriene către Statele Unite, via Islanda,Groenlanda. EXEMPLARUL (*"».«« In străinătate: 6 Lei Taxa poștală plătită In numerar conform aprobărH Dir. G-le P. T. T. No. 121).288/932 Ungaria atacă şi ameninţă Italia Articolul contelui Ştefan Bethlen In Ungaria a produs o puternică impresie articolul publicat în „Pesti Napló“ din 8 Sept. a. c., semnat de contele Bethlen, animatorul mişcării revizioniste şi şeful propagandei maghiare în străinătate, asupra nouii orientări a politicii guvernului italian în legătură cu interesele poporului ungar. Fostul prim ministru maghiar constată, că ultimele evenimente din Austria, realizarea unui Locarno oriental şi apropierea tot mai accentuată a Italiei de Franţa, în urma ruperii prieteniei dintre Germania şi Italia, au creat Ungariei o situaţie, nu numai extrem de delicată, dar foarte grea şi nefavorabilă, deoarece revizuirea tratatului de la Trianon poate să fie înlăturată definitiv din preocupările diplomaţiei europene, ca şi din programul poliţiei externe a puterilor ce au fost până acum favorabile modificării Statului-quo teritorial din Europa centrală. Contele vizează direct Italia, a cărei politică externă o consideră angajată în alte direcţiuni, opuse intereselor Ungariei. In adevăr, ultimele evenimente din Europa centrală şi acţiunea diplomatică europeană în curs de desfăşurare, nu mai lasă nici umbră de îndoială, că interesele păcii comandă tuturor puterilor, cari au câştigat victoria în comun prin sacrificii atât de grele, o colaborare cât mai strânsă pentru înlăturarea unui nou război. Această colaborare nu se poate face decât în cadrul tratatelor aplicate şi al obligaţiilor internaţionale. Iată pentru ce Italia, foarte sensibilă, când sunt în joc marile interese europene, in faţa primejdiei ce o prezintă proectul Germaniei privitor la Anchluss, a luat o atitudine ostila Germaniei nu a invocat principiul intangibilităţii tratatelor. Nu e vorba numai de tratatul de la Saint-Germain, ci de toata tratatele. Dacă prin revizuirea unui singur tratat, se violează, in principiu, toate celelalte, prin invocarea principiului intangibilităţii unui tratat, se înţelege aplicarea aceluiaş principiu tuturor celorlalte. De aceea, nu se poate admite ca politica unui stat să fie în acelaş timp revizionistă şi antirevizionistă, deoarece tezele şi principiile în violentă opoziţie, ar anula fatal efectele acţiunii diplomatice, în ambele direcţiuni. Cu toate că fostul prim ministru maghiar ar vrea să prezinte Italia drept un Ianus — antirevizionistă faţă de Germania, din cauza problemei austriace şi revizionistă faţă de Ungaria, din cauza statutului teritorial al Micii înţelegeri —, el nu-şi face nicio iluzie în privinţa consecinţelor ce le va avea noua orientare a politicii externe italiene. Căci, iată ce scrie contele Bethlen: „APROPIEREA ITALO-FRANCEZA PUNE UNGARIA INTR’O SITUAŢIE DELICATA, FIINDCĂ ACEST PAS ÎNSEAMNĂ ORIENTAREA ITALIEI SPRE UN GRUP DE STATE, CARE A FOST TOTDEAUNA IN OPOZIŢIE CU PUNCTELE CARDINALE ALE POLITICII EXTERNE MAGHIARE“. „Guvernul maghiar are datoria să atragă atenţia guvernului italian asupra acestor fapte. Ungaria a fost o prietenă sinceră a Italiei şi valoroasă în desfăşurarea acţiunilor diplomatice. Tendinţele Italiei spre Europa centrală şi apropierea italo-austriacă se datoresc în mare parte intervenţiei şi colaborării ungare , iar pactul tripartit dela Roma, care înseamnă culminarea acestei politici italiene, fără doar şi poate n’ar fi putut fi realizat dacă ar fi lipsit sprijinul desinteresat al Ungariei“. Aceste consideraţiuni, constatări şi insolente imputări la adresa Italiei, eliminate prin chemarea la datorie a guvernului Gömbös „de a atrage atenţiunea guvernului italian asupra acestor fapte“, marchează lovitura grea ce a căpătat-o Ungaria revizionistă. Contele Bethlen, exponentul revizionismului maghiar, nu s-a mărginit numai la atacul împotriva politicii d-lui Mussolini. El a ameninţat Italia, Franţa şi Mica înţelegere, că Ungaria se va arunca în braţele Germaniei ! Contele Bethlen recomandă guvernului Gömbös, să cultive prietenia cu Germania, căci tot prin această putere, situaţia din Europa centrală se va modifica în favoarea Ungariei, Pe noi nu ne surprinde filogermanismul contelui Bethlen. N’a fost el la Berlin, în 1930, în propagandă revizionistă? N’a declarat contele Bethlen, într’una din conferinţele sale, ţinut© în capitala Germaniei, că Ungaria nu va uita niciodată legăturile de alianţă din trecut şi nici sângele vărsat în comun în timpul războiului, pentru aceiaş cauză şi împotriva puterilor, cari au impus celor două ţări o pace umilitoare şi frontiere ce nu pot fi respectate şi menţinute ? N’a declarat apoi, zilele trecute, contele Pallavicini, deputat maghiar, că generalul Gömbös, împreună cu ministrul afacerior străine, contele Kanya, sunt în serviciul germanismului ? La Roma, se va lua act şi se vor trage consecinţele. jos. 13 SEPTEMBRIE 1848 LUPTELE DIN DEALUL SPIREI Eri s’au împlinit 86 de ani dela epopeica ispravă a pompierilor din Dealul Spirei, cari, răspunzând sentimentului întregei populaţii bucureştene de a nu mai tolera amestecul turcilor în treburile româneşti, s’au ridicat ca o vijelie, înfruntând coloana trupelor musulmane ce venea dinspre Dunăre. Curajul şi gestul lor fără exemplu nu-şi găsesc înţelesul decât în admirabila conştiinţă de neam şi în superbul simţământ al demnităţii naţionale, care au înflăcărat sufletele şi au înarmat braţele celor două suite de voinici, în ziua cea de pomină din 13 Septembrie 1848, împotrivă păgânului încălcător de hotare şi de lege. Slăvită fie memoria falnicilor pompieri din Dealul Spirei, iar în inima generaţiilor româneşti de totdeauna, fapta lor să rămâe pildă şi luceafăr de călăuză spre jertfa trebuitoare faptelor mari, pe care se sprijină cu adevărat înălţarea ţării şi a neamului! "" Consiliul de miniştri S’au prelungit cenzura şi starea de asediu. — Problema revizuirii funcţionarilor Membrii guvernului s’au întrunit în consiliu ori la ora 8 dim. sub preşedinţia d-lui Gh. Tătărăscu. S’a dat citire jurnalului consiliului de miniştri pentru prelungirea stării de asediu şi cenzurii, aprobându-se fără discuţie. Pentru înlăturarea inconvenientelor constatate prin experienţa trecutului s’a hotărît extinderea regimului cenzurii asupra întregei ţări. S’a luat apoi în discuţie chestiunea revizuirii funcţionarilor, hotârîndu-se ca tablourile întocmite de departamente, tablouri cari cuprind pe funcţionarii înlocuibili, să fie cercetate în amănunţime de viitorul consiliu ce se va întruni Marţea viitoare. Primul ministru a plecat apoi la Breaza, iar azi se va duce la Sinaia unde va supune aprobării Suveranului decretul pen. MMMEjMMI aawB..61 MBB tru prelungirea stării de asediu şi a cenzurii. IIt Privitor la desbaterile consiliuilui s’a dat următorul comunicat oficial: ,,Consiliul de miniştri întrunit azi sub preşedinţia d-lui Gh. Tătărăscu, luând în deliberare referatul d-lor miniştri de interne şi justiţie, a hotărît menţinerea pe încă 6 luni a regimului stărilor excepţionale, reducăndu-se aplicarea acestui regim numai la oraşele: Bucureşti, Cluj, Oradea, Timişoara, Cernăuţi, Chişinău, Galaţi şi Iaşi, precum şi la judeţul Prahova. Consiliul a trecut apoi la expunerea chestiunile curente. Viitorul consiliu s-a fixat pentru Marţi 18 Septembrie, ora 8 luni. dimineaţa“. Vinovăţia echipajului de pe vaporul „Morrocastle” Marinarii au avut grije să se salveze intâi pe ei Berlîn, 12 (Rador). — „Berliner Zeitung am Mittag” publica o dare de seamă asupra împrejurărilor în cari s’a produs naufragiul vaporului Morrocastle, făcută de viceconsulul german Clemens Landmann. Acesta declară că salvarea pasagerilor ar fi fost posibilă dacă statul major al vaporului nu și-ar fi pierdut complet capul și dacă echipagiul nu s-ar fi preocupat exclusiv de propria sa salvare. Rezultatul nouilor cercetări New York, 12 (Rador). — Azi după amiază, mai mulţi funcţionari din departamentul justiţiei au venit pe bordul vasului „Morrocastle“ pentru a descoperi cadavrul căpitanului Willmott. Către seară s-a descoperit un cadavru care se bănueşte că ar fi al lui Willmott. Funcţionarii au căutat deasemeni cartea de bord a vasului şi celelalte documente de călătorie. Preşedintele Roosevelt a declarat că va cere departamentului Justiţiei să facă o anchetă asupra activităţii comuniştilor din New York şi Havana cu privire la incendiul de pe „Morrocastle“. Ultimele cifre asupra victimelor catastrofei arată un total de 135 persoane, dintre care 93 pasageri şi 42 membri ai echipajului. Şeful radiotelegrafist de pe „Morrocastle“ a arătat în dispoziţia făcută azi în faţa comisiei de anchetă că el a continuat să emită semnalele „S. O. S“, deşi cabina era plină de fum şi simţea arsuri la picioare. El a mai arătat deasemeni că cu câtva timp înainte s-a produs o grevă a radiotelegrafiştilor vaporului care erau nemulţumiţi de faptul că hrana era de proastă calitate. Pagini Min.252 Sâmbătă 15 Septembrie 1934 P ill STELIAN POPESCU Congresul interaţional de bizantinologie la Sofia Regele Boris al Bulgariei (x) prezidând deschiderea congresului FILME — In definitiv, ce ascunde crucea încârligată, arborată, la mai toate casele, pe mai toate mânecile, la mai toate vitrinele? Obiectiv, lipsit de orice interes personal, departe de viaţa politică, dă următorul răspuns, cântărindu-şi fiecare cuvânt: — In Germania, populaţiunea de rit mozaic este evaluată la 600.000. Unii susţin că ar fi 800.000. Ori cum ar fi, procentul este imifim faţă de imensa populaţie a ţării. Cu toate astea, — fără să mă ocup de comerţ, industrie, profesiuni libere, meserii, etc. — în cursul timpului s’a produs în învăţământ, şi mai cu seamă în cel superior, o inflaţiune de evrei cu totul exagerată in raport cu realitatea. In universităţi, in scolailele politehnice, în mai toate instituţiunile academice, numărul lor depăşia pe cel natural şi raţional. Printre ei erau şi elemente de valoare; unii, savanţi de mâna întâia, cu reputaţii internaţionale Dar nu este mai puţin adevărat, că din această cauză nu se găsiiau Locuri pentru prea multe personalităţi germane, cu merite egale şi chiar mai mari.Regimul actual nu a suprimat în bloc pe profesorii evrei. I-a contingentat în sensul normal. Că prin efectul acestui demers s-au crezut, pe drept sau pe nedrept, forţaţi să-şi părăsească locurile şi chiar ţara mai mulţi decât cei înlăturaţi, este o chestiune de psihologie, de la aprecierea căreia mă recuz. Fapt este, că funcţionează în învăţământ, şi mă refer în special la cel superior, elemente de felul acelora despre care s’a susţinut că ar fi fost sacrificate în bloc, în total, cu brutalitate. In schimb, în masele de evrei şi studenţi, nu s’a cerut nimănui şi n’a fost silit nimeni să părăsească şcoala. Dacă totuşi, s’au produs retrageri, se datoreşte tot acelei psihologii. Un singur fapt voiu cita ca să înţelegeţi. La vechea şi reputata şcoală politehnică din Charlottenburg, învaţă numeroşi evrei; sunt şi din România. O singură deosebire se face între ei şi cei germani sau străini: o altă culoare a carnetelor de studenţi. Nu se poate zice că aceasta constitue o urgie. In schimb, notarea lor se face cu dreptate, promovarea lor tot aşa. Când sunt examinaţi, capătă , uneori note mai bune decât colegii de alte confesiuni şi in listele de reuşiţi la examene ocupă locuri de frunte dacă au fost în adevărmerituoşi. Cât despre firmele evreeşti, despre societăţile lor, restricţiunile sau rigoarea nu sunt decât cele cu-Continuare in pag. 2-a Spargere intdrăzneaţă in Capitala Austriei Viena, 12 — In centrul oraşului s’a săvârşit o spargere îndrăzneaţă. Doi hoţi s’au introdus în canalul de pe cheiul Franz Iosif, iar de aici s’au dus în centrul oraşului, ajungând până în Kohlmarkt. Eşind din canal pe culoarul librăriei Stählein şi Lanenstein, au spart peretele şi s’au introdus înăuntru. De aci, tot prin spargerea pereţilor dela cinci prăvălii, au pătruns în magazinul de bijuterii Honig, unde cu o rangă au încercat să spargă cassa de fer. Nereuşind, hoţii au furat toate bijuteriile din vitrine şi au dispărut pe acelaș drum pe care au venit. SCRISORI DIN BERLIN Congresul de la Nirenberg Berlin, Sept. Astăzi, când se vorbeşte peste tot de desorganizarea partidului naţional-socialist în urma evenimentelor de la 30 iunie, un lucru a rămas neatins de criza prin care a trecut „revoluţia naţională“: Serviciul propagandei. Dovada o face manifestaţia începută săptămâna trecută, cu ocazia congresului naţional-socialist de la Nirenberg. Aceeaş regie perfectă a masselor uriaşe, aceeaş înscenare menită să impresioneze pe cei prezenţi ; în schimb, o marcata diminuarea a entuziasmului, altă distribuţie a rolurilor şi mai ales o mai mare neprecizie în termenii declaraţiilor făcute de şefii nazii. Pe data aceasta, pe străzile pavoazate abundent ale pitorescului Nürenburg, cămăşile brune, care anul trecut şefi,rau în şiruri nesfârşite, au cedat întăetatea tinerilor din „Frontul de lucru“ îmbrăcaţi în costume cenuşii-maron, de operetă, purtând simbolic pe umărul drept, în loc de armă, o lopată. Se ştie că frontul de lucru este o organizaţie mai nouă decât celelalte,, cari încorporează , sub conducerea d-rului Ley — în special pe tinerii intelectuali pentru a-i face să se ocupe câteva luni pe an de o muncă manuală. In tot timpul cât sunt încorporaţi, tinerii sunt antrenaţi „sportiv“ şi obişnuiţi cu rigorile disciplinei prusiene. Rezultatele s-au văzut zilele trecute la Nirenberg, în promptitudinea cu care rândurile „armatei de lucru“ au executat comenzile şefilor lor, la majoritate foşti ofiţeri ai armatei imperiale şi în lipsa de defect a defilării în faţa Führerului. O altă apariţie nouă Pe imensul platou de lângă Nirenberg a fost aceea a Reichswherului, armata regulată germana îngăduită de tratatul de la Versailles, a cărei prezenţă la „ziua partidului“ înseamnă unitatea dintre organizaţiile militare şi paramitare ale Reichului, în urma strângerii puterilor supreme în mâna lui Adolf Hitler. Führer-ul într-o lungă declaraţie citită de locţiitorul său Rudolf Hess şi în discursul ţinut la închiderea congresului, după ce a făcut cu o elocinţă ce nu păcătuia prin prea multă modestie apologia sa personală şi a mişcării pe care o conduce, a prezentat în fraze răsunătoare aportul revoluţiei naţionale terminată odată cu acest congres. Este foarte greu — cu oricâtă atenţie ar fi citite cele două alocuţiuni —să se poată trage concluzii precise. In materie de politică internă, după câteva consideraţii „filosofice" asupra rostului revoluţiei nazi şi a efectelor ei— lucruri cunoscute de mult — şeful suprem al Reich-ului a recunoscut nevoia unei reorganizări complete a partidului şi în special a miliţiilor brune, a afirmat încă odată marea operă de refacere economică-socială întreprinsă de naţional,socialism într’un an şi jumătate de guvernare şi a anunţat începerea unei campanii ,în care represaliile nu vor fi cruţate pentru câştigarea celor 4 milioane cari au răspuns ,pus, la plebiscitul înscenat după moartea mareşalului von Hindenburg: ■ Reorganizarea trupelor de asalt, începută imediat după criza, din iunie, înseamnă întâi de toate o acţiune de purificare; până acum — după cifre necontrolate dar din surse serioase, — se afirmă că numărul miliţienilor ar fi fost redus la o treime din cât era pe vremea căpitanului Rohm — toate elementele îndoelnice, mai ales cei cari aparţinuseră fostelor, organizaţii de stânga fiind corn(Continuare în pag. 2-a) Continuare in pag. 2-a! EXPOZIŢIA BIENNALĂ DIN VENEŢIA Participarea italiană II Alături de Franţa, impresia cea mai puternică o resimţim în secţiunea italiană, cea mai bogată şi mai variată din toate. Am spus cu altă ocazie tot binele pe care îl gândim despre avântul pe care l-a luat şcoala italiană în ultimul timp, despre eforturile făcute de un popor care a cunoscut epocele cele mai glorioase ale artei, dar care, din multe pricini, slăbise în ultimul secol. Această oboseală a fost desigur trecătoare. Materialul uman nu se putuse schimba, nici acele calităţi de fineţe, de gust, de vioiciune, de seriozitate tehnică şi de imaginaţie, care din toate timpurile au caracterizat pe Italieni. Era nevoe numai de imboldul, de excitaţia care vine impentmi artist din partea publicului şi a amatorilor. Pretor. Prof. G. OPRESCU aproape încetaseră de a mai avea încredere în puterile lor. Prea des şi prea mult timp ei îşi aţintiseră privirea spre ceea ce se făcea dincolo de Alpi, renunţaseră să-şi pună singuri problema, aşa cum o făcuseră în secolele precedente. Desigur, nici un artist nu se poate dispensa astăzi de a cunoaşte ce se produce în Franţa, dar între sugestia aţâţătoare şi rodnică, între exemplul salutar, care te face să economiseşti vreme şi te scuteşte de încercări infructuoase, şi imitaţia servilă este un abis. Mai mult încă, spre nenorocul celor rămaşi în patrie, al celor mai interesanţi de multe ori ca mai sinceri şi mai serioşi, spre finele secolului trecut, italienii care aveau talent — cu o predilecţie marcată însă spre virtuozitate — şi care doreau să joace un rol european — de Nitts, Boldini şi alţii — se stabilesc în Franţa, sânt aproape pierduţi pentru ţara lor. Ei lasă pe ceilalţi fără şefi, în obscuritatea unei glorii de provincie. Guvernul actual a înţeles însă rolul pe care îl poate juca arta în regenerarea sufletelor. El a cerut artiştilor să lucreze şi le-a oferit nenumărate ocazii de a se produce, le-a inspirat din nou încredere în puterile spirituale şi morale ale Italiei. Şi dacă scenele în care se reprezintă solemnităţi fasciste nu pot totdeauna, cum e natural, interesa pe streini, curajul cu care tinerii artişti ,italieni se avântă în viaţă, dorinţa lor de a învinge, de a produce ceva nou, sinceritatea şi seriozitatea unora dintre ei se impun. Aceste lucruri nu pot fi desupartite de alte fenomene, care apar în viaţa politică şi culturală a Italiei de azi, şi fac din ea unul din factorii însemnaţi ai Europei. Când fascismul tinde să reinoiască temele de inspiraţie aleartei el se înşeală poate; dar când există un artist pasiunea, orgoliul, când îi dă încredere în puterile lui, o mândrie care nu exclude aprecierea streinilor, el face o operă de mare merit. La baza oricărei participări la biennală, atât la italieni, cât şi la streini, este invitaţia. Cei desemnaţi de comitet trimit, dacă vor, sau un număr mai mic de opere, —cel mult trei— care se adaugă celor provenite de la un grup cu tendinţe şi aspiraţii maimult sau mai puţin similare, sau un număr mai considerabil de lucrări, când este vorba de un artist cunoscut de public, aşa încât să se poată avea asupra lui o judecată de ansamblu. In cazul acesta i se rezervă o sală specială, cum este cazul cu sculptorul Andreotti, mort de curând, sau un panou de oarecare importanţă. In orice caz operile trimise trebuesc să nu fi fost expuse mai înainte, în Italia. Câţiva dintre artiştii italieni cunoscuţi lipsesc anul acesta: Chirico, Severini, etc. Ei ţinuseră un loc important în biennnala trecută. Direcţia expoziţiei a considerat că trebue să facă mai mult loc celor pe care publicul nu-i cunoaşte de ajuns, alături de acei artişti consacraţi, cu care se mândreşte pe drept arta italiană, un Carra, un Carena, un Casorati. Foarte deosebiţi ca temperament, aceşti trei pictori întrupează astăzi câteva din aspiraţiile cele mai adânci şi mai nobile ale artei italiene. Cei noi, mulţi din ei foarte tineri, dovedesc maturitate, scrupul şi o cunoaştere a practicei picturale din cele mai sigure. Printre ei Michele Cascella, se impune ca un temperament robust şi personal, alături de Filippo de Pisis (cunoscut din expoziţii pariziene), de Carlo Bisi, de Luigi Bracchi, de Seibezzi, de Bernardino Palazzi, de Massino Campigi (în mare progres anul acesta), de câţiva alţii, care insă pentru publicul de la noi nu pot reprezintă altceva decât nume noi, destul de greu de reţinut. Ei merită însă să fie cunoscuţi, dincolo de hotarele Italiei. Dacă condiţiile materiale o vor permite.