Universul, octombrie 1934 (Anul 51, nr. 283-298)

1934-10-16 / nr. 283

„Raza“ cenzurată In ziarul rus din Chişinău „Svet“, pe româneşte „Raza“, a apărut în frunte următorul articol intitulat: „A exagerat" : „Inspectoratul regional al învăţământului din Bucovina a dat o circulară monstruoasă, trimiţând-o spre îndeplinirea tuturor şcoalelor primare. Această circulară ordonă ca toţi membrii corpului didactic să vorbească numai româneşte, atât în şcoală cât şi pe stradă. Cine nu se va supune circulării, fie că nu ştie româneşte, fie că se ruşinează să întrebuinţeze limba Statului, va fi pedepsit şi pus sub ameninţare să fie îndepărtat din cadrele şcolare. In orice caz, abaterile se vor pedepsi cu poprirea lefei pe cinci zile şi cu o observaţiune publică. Astfel fiind, avem nu un „nudum jus“, nu o regulă fără pedeapsă. Din contra, este destul să auzi pe stradă douătrei cuvinte străine pronunţate de cineva din corpul didactic, ca inspectoratul local să-şi îndeplinească ameninţările. Şi câte delaţiuni se vor ivi din cauza acestei măsuri ? Pe noi nu ne miră excesul de zel al inspectorului. El îşi face cariera. Ministerul instrucţiunii practică în prezent şovinismul. Din cauza acestui curent nou, sau mai degrabă vechi, apare măsura sălbatecă a ministerului, ca profesorii, cari au dat toate examenele și sunt definitivi, să mai dea un examen de limba română. Inspectorul-șef din Bucovina este numai un elev capabil. Dacă ministerul poate să dicteze circulări ilegale, de ce să nu facă acelaş lucru organele subalterne ? Chiar atunci când, cu excesul lor de zel, seamănă cu aceia cari, rugăndu-se lui Dumnezeu, îşi sparg frunţile. Nu credem să fie nevoe de demonstrat că circulara inspectoratului bucovinean e ilegală, — lucrul este evident. Funcţiunile unui membru al corpului didactic simt limitate la anumite datorii, şi lărgirea lor prin o circulară este o încălcare a vieţii particulare. Să ne închipuim un om aparţinând unei minorităţi etnice oarecare. Ce face el cu această circulară? Conflictul cu dreptul minorităţilor este evident. Dar nu este destul să constatăm aceasta. Trebue să se lupte pentru schimbarea metodelor care guvernează in ministerul instrucţiunii. Ce se face în acest minister poate să se extindă şi asupra altor domenii culturale. De ce, de exemplu, şovinismul să nu răzbată în domeniul cultului ? De ce să nu se ceară ca preoţii să nu vorbească decât în limba statului cu acei enoriaşi cari nu ştiu româneşte, ba chiar şi în viaţa lor privată ? In adevăr, nu este posibil ca această măsură ? Da, a exagerat domnul inspectorşef al Bucovinei, dar a exagerat pentru că SE EXAGEREAZĂ PREA MULT ACOLO LA CENTRU“. Aşadar, pentru că se cere să vorbească româneşte străinilor cari au fost primiţi în învăţământul din ţara românească şi trăesc din banii româneşti, este şovinism, este ilegalitate, este monstruozitate, este sălbăticie. De aceea, ameninţări cu conflictul minorităţilor, cu lupta pentru schimbarea metodelor, cu insinuarea că se exagerează prea mult la ministerul de instrucţiune, la centru ! Această impertinenţă nu poate să rămână fără sancţiunile legale. Omisiunea acesteia ar însemna încurajare. Imprudenţilor cari comit asemenea impudanţe trebue să li se răspundă precum merită. Astfel, când ei întreabă în articolul insolent : „Să ne închipuim un om aparţinând unei minorităţi etnice oarecare. Ce face el cu această circulară?“ răspunsul este unul singur . Se pleacă, sau pleacă ! Lucru curios ! Otreapa rusească poartă în frunte menţiunea : „Censurat la censura Chişinău“! Foarfecă, ce suprimă publicaţiuni inofensive, lasă să treacă asemenea ofensive ! încă odată, censura îşi dovedeşte inutilitatea şi insalubritatea. Mica înţelegere şi situaţia internaţionala Convocarea excepţională a consiliului permanent In urma gravelor evenimente petrecute, d. N. Titulescu, în calitate de preşedinte al consiliului permanent al Micii Inţeegeri, a propus convocaea consiliului permanent a Belgrad, pentru a doua zi după funeraliile regeui Alexandru. D. Beneş, ministrul de externe al Cehoslovaciei, răspuns afirmativ. Se aşteaptă şi răspunsul-lui Jevtici, ministrul de externe al Iugoslaviei. Este sigur că şi răspunsul d-lui Jevtici va fi afirmativ. Convocarea aceasta a consiliului perma- nent al Micii înţelegeri, are o mare importanţă. Tragicele evenimente din Marsilia au pus la ordinea zilei o serie de ches- tiuni cari, desigur, vor fi desbătute de consiliul Micii înţelegeri. , In acelaş timp ni se co- munică de la Belgrad că va sosi acolo, cu ocazia funeraliilor, şi d-nii Maximimos şi Tevfic Ruşdi Bey. Prezenţa miniştrilor de externe ai Greciei şi Turciei va înlesni desigur şi un schimb de vederi între statele care fac parte din pactul balcanic. Primirea Regelui Petru II la Belgrad Scene emoţionante in gastă "'Oi* Dela trimisul nostru special Belgrad, 13. — Desigur, veţi afla prin telegramele agenţiilor grandioasa primire pe care populaţia iugoslavă a făcut-o micului Rege Petru II. In relaţiunile mele voi căuta să vă dau o impresiune personală asupra acestei impunătoare manifestaţiuni populare care a avut dublul aspect: aceia de durere neconsolabilă provocată de moartea marelui Rege Alexandru şi de speranţă vie şi plină de vigoare pe care întregul popor o pune în Regele Petru al II-Iea. In primul rând vreau să remarc ordinea perfectă, disciplina liber consimţită a mulţimii enorme de oameni din toate straturile sociale cari au ţinut I să salute pe noul Rege. Dacă în amintirea poporului iugoslav proclamarea ca Rege a lui Petru al II-lea va fi legată de tragicul sfârşit al tatălui său, entuziasmul primire de astăzi, entuziasm spontan şi plin de căldură, va fi pentru tânărul Rege şi pentru îndurerata lui mamă un îndemn mai mult pentru a duce mai departe cu acelaş devotament, cu aceeaş bravură tradiţia domniei înţelepte şi pacifice a victimei monstruosului asasinat dela Marsilia. * Pe peronul gării n’a fost admis decât un număr restrâns de personalităţi. Dintre diplomaţi, n’a fost invitat decât d. Gurănescu, ministrul României, care venea în această calitate să salute pe bunica Regelui Petru şi să-i prezinte condoleanţele guvernului român, pe Regina Maria a României. A fost un moment dramatic: Regina Marioara plângea, dar ochii ei plini de lacrimi exprimau în acelaş timp o mulţumire faţă de devotamentul şi încrederea cu care fiul ei, Regele Iugoslaviei şi Ea insăşi sunt înconjuraţi. La un momentdat, s’a desprins dintre cei prezenţi pe peron un bătrân impunător de marele voevod Missici, cel mai bătrân general iugoslav, posesor al marelui cordon al ordinului Karagheorghevici. Cu un pas hotărit, bătrânul general s’a apropiat de micul Rege şi după ce l-a salutat milităreşte, i-a sărutat respectuos mâna. Gestul acesta a impresionat adânc pe toţi cei de faţă. Dealungul parcursului, de la gară până la palat, erau înşirate trupele şi şcolile. Mulţimea aclama pe micul Rege, pe mama şi pe bunica lui... Dar mulţi aclamau şi îşi ştergeau ochii de lacrimi. Doliul mare al celor două Regine ne reamintea pe marele Rege asasinat mişeleşte şi în faţa durerii atât de maiestuos şi stoic reţinută, bătrâni şi tineri din mulţime, soldaţi şi ofiţeri plângeau şi acrimau. Lacrimi şi speranţe noi — durere şi încredere nouă! Un cer senin, o zi frumoasă, a fost dăruită de Dumnezeu acestui început de domnie, în care un popor întreg, unit pentru totdeauna, îşi pune încrederea. Misiunile străine vor sosi aci încă de Marţi. S’au luat toate măsurile necesare pentru găzduirea tuturor misiunilor. Se prevede că în ziua înmormântării sute de mii de oameni vor fi pe străzi. Din toate provincii-le vor sosi delegaţiuni numeroase. Foarte mulţi ziarişti străini au şi sosit aci încă de azi şi mulţi şi-au anunţat sosirea. Mai toate taximetrele au fost rechiziţionate. Se vor face probabil trenuri speciale pentru a transporta lumea la Topola unde trupul neînsufleţit al Regelui va fi depus în cripta familiei Karagheorghevici. Biserica de la Topola a fost în întregime renovată de defunctul Rege Alexandru. Biserica e o adevărată minune. Pereţii sunt în întregime în mozaic. Toate icoanele şi tot interiorul bisericii sunt în mozaic. In dreapta şi în stânga stranei stau măreţe două mari blocuri de marmură albă. In apropierea bisericii e casa de odihnă unde Regele Alexandru venea adesea să găsească momente de linişte şi de reculegere. Tot în apropiere e şi o vie de care Regele Alexandru se ocupa personal şi care îi era foarte dragă. Adesea Regele Aiexandru venea la vie şi aci, dezbrăcat de grijile Tronului, cărora le închina atât de mult din viaţa lui, se ocupa ca orice podgorean iubitor de pământul lui, în libertatea gândurilor şi cu sufletul împăcat. Topola e la 82 km. departe de Belgrad. Trenurile speciale se vor opri la staţiunea Opianad, de unde lumea va fi transportată in autocare la Torova. Regele Petru II insoţit de M. S. Regina Maria a României, plecând de la Londra spre Iugoslavia, sunt salutaţi de mulţime în fața hotelului. VIOLETTE NOZIERE condamnată la moarte de Curtea cu jurați din Paris, pentru otrăvirea tatălui său. ----------pog. : 0°o--------- ULTIMA PRIVIRE... Regele Alexandru, aşezat pe o canapea din salonul palatului prefecturii din Marsilia, aruncă o ultimă şi palidă privire în jur , iar după câteva clipe şi-a dat obştescul sfârşit, capul fiindu-i susţinut de d. Spalahovici, ministrul Iugoslaviei la Paris ASASINA URBANISTICA Bucureştii sunt în prefacere. Dispar curţile cu grădini patriarhale şi in rocii lor răsar clădiri cu etaje multe, cu turle de toate formele şi înălţimile, cu coperişuri de toate felurile Tuturor celor ce oftau după oraşul-gruină, cu pomii ceşi aruncau umbrele peste casele scunde, cu grădinile din faţa caselor ce dădeau Bucureştilor aspectul de linişte pe care îl au oraşele provinciale, edilii le răsrpundeau competent şi solemn: Urbanistica cere! Marile oraşe nu-şi mai pot îngădui, e drept, luxul de a menţine curţile şi grădinile imense de altă dată. Pentru populaţia de acum, Bucureştii au o suprafaţă prea mare. Dar „urbanistica“ adoptată drept metodă de fostul primar Dem. Dobrescu şi continuată de actualul primar, d. Alex. Donescu, are regulele ei categorice, fără respectarea cărora „metoda“ rămâne o vorbă goală. Suntem de acord că e greu să transformi dintr’odată un oraş cu străzi strâmbe şi intortochiate, într’un model de modernism. Dar vecinicile schimbări de planuri, autorizaţiile de construcţie cari s’au dat fără nici un alt criteriu, afară de cel al influenţii solicitatorului, fac să nu vedem posibilă o sistematizare radicală. Clădiri recente ies din rândul alinierii ca o sfidare. Capriciul unui proprietar cu trecere, dărîmă planurile și face imposiblă linia dreaptă. Fantazia împiedică alinierea. Hotăririle pripite de acum 10 ani nu mai sunt valabile azi şi una din cele mai largi artere de comunicaţie, bulevardul Brăimu, trebue din nou expropriată. In străzile laterale, varietatea monstruoasă a stilurilor e întrecută doar de disproporţia înălţimii clădirilor. In cartiere unde nu sunt case decât cu unul, sau două etaje, se dă, de exemplu, autorizaţie pentru o construcţie cu opt etaje. CItirea apare hâdă ca un hambar în mijlocul colibelor. Autorizaţiile pentru asemenea clădiri trebuesc date numai pentru străzi largi ori bulevarde, unde spaţiul este suficient şi estetica nu suferă. Ce rost are un imobil cu opt etaje pe o stradă lată de 6 metri? „Urbanistica“ — în înţelesul modernizării— esclude capriciul, I hatârul şi fantazia.,,Moderniza-rea“ înseamnă ordine unită cu I prevedere, înseamnă unitate şi bun gust. Ea are oroare de deproporţii şi dizonanţe. Nu vom reuşi niciodată să dăm măcar aparenţa unui oraş ■modern, dacă vom prim cu nepăsare, ori cu interesată orbire, abateri de la regulile categorice ale alinierii. Mulţi dintre foştii edili — sunt cazuri şi acum in cercetarea parchetelor — nau avut decât o singură preocupare: exproprierile. Ei se interesau mai mult de „util“ decât de „frumos“. Terminat odată capitolul mănos al exproprierii, pe urma căruia bucureştenii vor plăti decenii dearăndul gloaba — ediţii lacomi s’au dezinteresat. Nul mai privea „urbanistica“. Ei au lăsat birourilor îngăduinţa de a da autorizaţii de construcţii după placul fiecăruia. Nici calea Victoriei, pentru care s’au cheltuit sute de milioane cu exproprierile, na fost cruţată de monstruozităţi edilitare. D-lui Alex Donescu, actualul primar al Capitalei, îi incumbă datoria de a veghea ca măcar de aci înainte să se statornicească o sistematizare de la care să nu admită nici o abatere. Numai astfel vom vedea un oraş prezentabil măcar, căci până să avem o Capitală demnă de o ţară cu 18 milioane de locuitori, va mai trece multă apă murdară pe Dâmboviţa ce şerpueşte nepăsătoare ca un edil, de la Sf. Elefterie până la Lemaitre. Vion oo O.^.'Ooo- mm REALEGEREA D-LUI ZAIMIS E ASIGURATĂ Atena, 13 (Radio). — Situaţia politică intră în faza unei soluţionări definitive. ■ Nouăsprezece senatori, aparţinând grupului ales de corporaţii, s’au oferit să voteze pentru realegerea preşedintelui Zaimis. In aceste conditiuni, realegerea d-lui Zaimis fiind asigurată disolvarea Camerei devine inutilă. O viaţă parlamentară normală este asigurată, iar guvernul Tsaldaris își va putea continua opera de refacere internă. 51 Funeraliile lui Barthou O mulţime imensa a salutat cortegiul marelui bărbat de stat francez Paris, 13 (Rador). — Sub un cer cenuşiu de toamnă şi intr’o atmosferă de adâncă tristeţe s’au desfăşurat azi după amiază funeraliile lui Louis Barthou. O mulţime imensă cernită se îndreaptă spre Esplanada Invalizilor, unde a fost ridicat un catafalc. Pe parcursul dintre Quai d’Orsay și Esplanada Invalizilor sunt înșirate trupele. In dosul cordoanelor, un public extrem de numeros așteaptă trecerea cortegiului. La toate casele fâlfâie drapelul îndoliat, iar cea mai mare parte dintre magazine sunt închise. COROANELE LA QUAI D’ORSAY In tot cursul dimineţii au fost aduse coroane din partea guvernelor tuturor ţărilor, precum şi din partea personalităţilor vieţii politice şi intelectuale a Franţei. Istorica, sală a Orologiului, în care se află depuse rămăşiţele pământeşti ale lui Barthou, şi saloanele alăturate sunt neîncăpătoare pentru marele număr de coroane. Curtea de onoare de la Quai d’Orsay este, din această cauză, literalmente acoperită de nenumăratele coroane trimise. Deasemeni, la catafalcul de la Invalizi au fost depuse numeroase jerbe de flori, printre care sunt presărate buchete modeste, ofranda anonimă a mii de cetățeni ai Parisului. In apropiere de catafalcul ridicat pe Esplanada Invalizilor, a fost construită o tribună, de unde d. Doumergue va rosti elogiul marelui dispărut. SOSIREA PREŞEDINTELUI REPUBLICII Puţin după ora 13, în timp ce in curtea palatului Quai d’Orsay se strâng în tăcere numeroase personalităţi diplomatice şi politice, soseşte d. Lebrun, preşedintele republicii. Salutat de preşedinţii Camerei şi Senatului şi de primul ministru, d. Lebrun, urmat de şeful guvernului şi de toţi miniştrii, intră în celebra sală a Orologiului, unde s’au semnat atâtea tratate istorice. Asistenţa se înclină pioasă în faţa rămăşiţelor marelui dispărut. CORTEGIUL SPRE ESPLANADA INVALIZILOR Coşciugul este ridicat apoi şi transportat pe un afet de tun, care, tras de şase cai negri, se pune încet în mişcare, precedat de numeroase care acoperite de coroane şi jerbe, de trupe, cari dau onorurile şi urmat de preşedintele republicii, reprezentanţii şefilor de stat, străini, de preşedinţii Camerei şi Senatului, de membrii guvernului şi corpului diplomatic, de reprezentanţii speciali ai guver- I nelor străine şi ai Societăţii Naţiunilor şi de numeroase delegaţiuni ale corpurilor constituite. In sunetele marşului funebru de Chopin, cortegiul porneşte spre Esplanada Invalizilor. Foto Meurisse Catafalcul pe care a fost așezat corpul lui Barthou în salonul Orologiului de la ministerul afa- cerilor străine Discursul primului ministru Doumergue Ajuns la Esplanada Invalizilor, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale lui Barthou este aşezat pe catafalc. D. Doumergue, preşedintele consiliului de miniştri, luând Ioc in tribuna rezervată în acest scop, rosteşte un mişcător discurs, în care a schiţat viaţa şi opera lui Barthou. D-sa a subliniat marea importanţă a activităţii politice pe care Barthou a desfăşurat-o în curs de, 40 ani, consacraţi Franţei. Toate faptele sale, a spus preşedintele consiliului, au isvorât dintr-o iubire pasionată pentru patrie. „Scriitor de rasă, orator, filozof şi istoric, Barthou a slujit ideia franceză şi limba franceză cu claritate, cu preciziune şi cu o elocvenţă incomparabile. Intr’o armonie perfectă, continuă d. Doumergue, sensibilitatea se alia cu judecata. Niciunul din domeniile artei, pictură, sculptură, muzică, nu i-au fost străine. Pe toate le-a străbătut ca un cunoscător luminat. „Francez până in măduva oaselor, putea oare să-i scape lui faptul că o ţară ca a noastră are destinul tragic de a aţâţa invidia? Când ameninţarea a plutit deasupra patriei noastre, Louis Barthou, pe atunci preşedinte al consiliului de miniştri, n’a şovăit să propună unei Camere nehotărîte şi unei opinii publice rătăcite măsuri eroice şi, prin energia sa, să le impună. Legea din 1913, prin care se sporea la 3 ani durata serviciului militar, trebuia să permită Franţei, în anul tragic al invaziunii, de a se mântui de o primejdie mortală. . . „Patriotismul, care a însufleţit pe Barthou în aceste vremi pline de griji, poate fi preamărit cu toată seninătatea, căci el constitue un învăţământ şi o pildă pentru tinerele noastre generaţii. Intr’adevăr, acest patriotism n’a fost nici provocator, nici sgomotos, ci vigilent şi grav. „Franţa este bogată prin darurile naturii, dar ea este mai ales bogată prin munca şi virtuţile locuitorilor ei. Nu e deci nici o mirare că cei cari îşi pun puterile în serviciul ambiţiilor lor, pot fi ispitiţi să cucerească acest pământ fertil, să poftească bunurile acumulate prin străduinţele şi agoniseala succesivelor generaţii de francezi şi să-şi însuşească printr-o singură lovitură ceea ce douăzeci de secole de silinţe şi de muncă au clădit cu suferinţă şi cu strădanie. „A fi gata, a fi puternică, este pentru Franţa o necesitate ineluctabilă. Sunt perfect conştient când afirm aci acest adevăr, care este un fapt istoric şi am şi experienţa de a-mi sluji ţara tot atât de bine cum a făcut-o şi Louis Barthou, pentru a-mi înaplini astfel datoria mea faţă de ea. „Nu este de ajuns să vrei pacea pentru ca să şi o dobândeşti. Regulele inteligenţei şi hotărîrile spiritului sunt străine pasiunilor, şi pasiunile sunt totuşi însuşirea omului. Acestor pasiuni să Ie ridicam în faţă barierele voinţei noastre pacifice, însă sprijinită pe hotărîrea de nesdruncinat a I 1 (Continuare in pag. 3-a) D. D’Ormesson, ministrul Franţei, monsegniorul Valeri, nunţiulapostolic, decanul corpului diplomatic, d. Jan Saba, ministrul Cehoslovaciei, la requiemul de ieri, de la catedrala Sf. Iosif, din Capitală.