Universul, octombrie 1934 (Anul 51, nr. 283-298)

1934-10-16 / nr. 283

". j- Anuul al 51 -lea Nr. 283 Marți 16 Octombrie 1934 ____________ UNIVERSUL ipar, .tsa: y ffbhmhwmxbbbmbbhwbbbmmbfmmpmpbbbhb|3 w mmMMm mi bamm©^ (Urmare din pagina 1) puterii noastre slujitoare a dreptului. „Când în Februarie am făcut apel la concursul lui Barthou pentru a-i încredinţa portofoliul ministerului afacerilor străine, l-am găsit gata, în împrejurări deosebit de grave şi delicate, să-şi asume pentru binele ţării noui obligaţii şi grele răspun­deri. „Suntem prieteni de 40 de ani şi am lucrat de multe ori îm­preună. Niciodată ca în ultima vreme inteligenţa sa n’a fost mai ascuţită, judecata sa mai justă şi îndrăăsneala sa mai vi­oaie. „Credincios interpret al in­­tenţiunilor şi voinţei guvernu­lui, el a condus politica externă a Franţei cu o autoritate şi prin­­tr’o muncă ale cărei rezultate dobândite în mai puţin de opt luni, îngăduie să le preţuim marea valoare. Toate puterile sale s’au devotat gândului de a asigura pacea printr’o politică de apropiere practicată cu rea­litate şi la care Franţa a invitat să coopereze toate popoarele de bună credinţă, animate de un ideal comun de civilizaţie, de justiţie şi de progres. „Pentru a duce la bun sfâr­şit această operă, Barthou nu şi-a cruţat nici timpul nici stră­dania, ostenindu-se pentru a stabili contacte directe cu con­ducătorii cancelariilor europe­ne. „Peste câteva zile urma să se ducă într’o ţară ve­cină, într’o ţară de care suntem mai aproape de­cât oricare alta prin legă­turile de sânge, pentru ca să şteargă acolo trecătoa­rele neînţelegeri şi să se sfătuiască în vederea u­­nor comune eforturi pen­tru salvarea păcii. „Şi iată că el moare a­­sasinat în clipa când pri­mea pe viteazul Suveran, venit în Franţa în acelaş scop şi pentru a sluji a­­ceeaşi cauză. Barthou îşi făcea o adevărată bucu­rie din vizita regelui Ale­xandru, care îi dădea ast­fel prilejul de a vorbi din nou cu Suveranul aliat, de a fortifica încă mai mult o prietenie închega­tă în timpul războiului şi de a lucra cu concursul acestuia la consolidarea păcii în Adriatica şi în Eu­ropa centrală. Au căzut unul alături de celălalt. Tragicul eveniment de la Marsilia, lovind Iugoslavia în ce avea mai scump şi pe noi într’unul din oame­nii cei mai iluştri ai vieţii noastre de stat, nu poate decât să strângă şi mai puternic unirea ambelor noastre popoare. „Franţa se gândeşte la tână­rul Rege, fiu al Suveranului făuritor de ţară, pe ai cărui u­­meri fragezi va apăsa o atât de grea moştenire, la neferici­ta sa mamă înlăcrămată şi la ţara sa cernită. Franţa îi asi­gură de respectuoasa sa afec­ţiune: „în momentul în care ţara întreagă însoţeşte pe Louis Bar­thou la locaşul de veci, să ne ridicăm inimile, iar viaţa şi moartea lui să ne fie o lecţie şi o pildă. Să înfruntăm puterile răului, care pretutindeni se deslănţuiesc, împrăştiind moar­tea. Să ne amintim că acest om, care şi-a jertfit viaţa ţării, a căzut în clipa în care se stră­duia să asigure pacea lumii. „Prin aceasta anticipa el vre­murile ? Hotarît, nu. Dar, pen­tru a realiza o operă interna­ţională, să ne convingem mai întâi că trebuie să realizăm o operă naţională. Iar această o­­peră nu se poate înfăptui de­cât prin unirea tuturor. Po­poarele desbinate sunt slabe. Popoarele slabe sunt o pradă şi o primejdie. Aceste idei le-am exprimat lui Barthou deseori în cursul colaborării noastre pline de încredere. Am avut mulţumi­rea să constat că aceste idei e­­rau şi ale sale şi că ne găseam amândoi într’o perfectă înţe­legere“. B. Doumergue şi-a încheiat cuvântarea astfel : „împărtă­şind tuturor francezilor gândul lui Barthou, am conştiinţa că îi îngădui astfel să slujească Franţa şi după moarte“. Trupele au defilat sub coman­da generalului Gouraud. Printre delegaţiile străine venite la funeraliile lui Bar­thou se observă costumele pitoreşti ale celor patru ţă­rani români. Sunt deasemeni remarcate coroanele MM. II. Regina Maria a României, Regina Maria a Iugoslaviei, a Rege­lui Carol al României, Rege­lui Petru II al Iugoslaviei, Regelui Italiei, Regelui Bul­gariei, Regelui Belgiei şi Re­gelui Angliei. Delegaţia română, compu­să din d-nii dr. Angelescu, ministrul instrucţiunii, Să­­veanu, preşedintele Camerei şi Cesianu, ministrul Româ­niei la Paris — împreună cu cei patru ţărani, — a asistat astăzi la 13 şi 30 la funera­liile preşedintelui Barthou. Cei patru ţărani au depus urna cu pământ românesc, înfăşurată în tricolorul ro­mân, lângă sicriu. La servi­ciul religios de la Invalizi, urna a fost aşezată chiar pe sicriu. Cei patru ţărani, un costum naţional, foarte remarcaţi, au fost aşezaţi în timpul cere­moniei intre înalţii funcţie­SERVICIUL DIVIN Apoi corpul neînsufleţit al lui Barthou a fost transportat în biserica Saint Louis, unde a a­­vut loc serviciul divin. Cortegiul s’a reconstituit In acelaș mod ca la plecarea dela Quai d’Orsay. ft In biserica Saint Louis cere­­monia religioasă s’a desfășurat majestos. Mareșalul Fiachet d’Esperay, șeful armatei din Orient în timpul războiului, se află lângă catafalc. ÎNMORMÂNTAREA înhumarea la cimitirul Pere Lachaise s’a făcut fără ceremo­nie, în prezenţa membrilor gu­vernului, după voinţa defunc­tului. O mulţime imensă, care în­soţise cortegiul, a aşteptat în jurul cimitirului până la sfâr­şitul tristei ceremonii. Delegaţia de ţărani din pro­vinciile româneşti a depus în ţărâna care a acoperit sicriul lui Louis Barthou urna cu pă­mânt românesc. LEŞINUL FRATELUI LUI BARTHOU In momentul când părăsea cimitirul, d. Dean Barthou, fra­tele lui Louis Barthou, a le­şinat. Medicii i-­au dat primele în­grijiri, după care revenindu-şi­­ din leşin, a fost condus acasă.­nari ai ministerului de exter­ne francez. O COROANA DIN PARTEA D-LUI MUSSOLINI Roma, 13. (Rador).— D. Mus­solini a dat dispoziţiuni amba­sadorului Italiei la Paris pentru a depune în numele său o co­roană la catafalcul lui Bar­thou. SERVICIUL DIVIN DE LA ROMA Roma, 13 (Rador). — In bi­serica St. Louis de Francais a avut loc azi dimineaţă un ser­viciu divin pentru odihna su­fletului lui Barthou. La ceremonie a asistat d. Mu­ssolini, membrii guvernului, corpul diplomatic şi reprezen­tanţii partidului fascist, ai aso­ciaţiilor foştilor luptători şi ai autorităţilor. Deasemenea a participat un public foarte nu­meros. LA VARŞOVIA Varşovia, 13 (Rador). — As­tăzi, s’a oficiat de către cardi- I nalul archiepiscop al Varşoviei un serviciu divin pentru odih­na sufletului lui Barthou. Au asistat d. Rakowsloi, pre­şedintele consiliului de miniş­tri, membrii guvernului, corpul diplomatic, precum şi rprezen­­tanţi ai corpurilor legiuitoare şi ai armatei. Rel­lgaţia Elmastfel XX Comemorarea lui Barthou la clasa Marelui Voevod Mihai Sinaia, 13 Oct. Astăzi la ora 11 în clasa Mă­riei Sale Marelui Voevod faţă fiind şi profesorii şcoalei. D. col. adjutant GRIGORES­­CU TRAIAN, conducătorul şcoa­lei, a vorbit despre Franţa şi despre marele dispărut, Bar­thou. Intr’o cuvântare înălţă­toare a arătat tinerilor şcolari momentele importante din is­toria Franţei şi ce a însemnat în toate timpurile Franţa pen­tru poporul român. In toate împrejurările când ţara româ­nească a avut nevoe de un sprijin sora noastră mai mare ne-a ascultat păsul şi ne-a a­­jutat pre cât a putut. Iar în timpul marelui răsboiu Franţa ne-a trimes ofiţeri francezi ca să ne îmbărbăteze şi să ne a­­jute atunci când din cauze de care nu eram noi vinovaţi, ar­mata şi poporul trecea prin vremuri de restrişte. După răs­boiu, când la conferinţele de pace s’a discutat întregirea neamului nostru, Franţa ne-a dat cel mai larg sprijin. Iar de atunci până astăzi, nu a fost împrejurare, mai cu seamă în timpurile acestea grele prin care trece omenirea, când Fran­ţa să ne fi refuzat sprijinul ei. Doliul de astăzi al Franţei este şi doliul poporului româ­nesc. Nu a fost român adevărat, care să nu fi simţit durerea în sufletul lui, când a auzit de mi­­şeleasca omorîre a celor care îşi închinaseră viaţa pentru binele şi bunul mers al popoa­relor lor şi pentru menţinerea păcei de care avem nevoe as­tăzi mai mult ca ori­când-In trăsături generale a ară­tat apoi viaţa şi opera, lui Bar­thou, scoţând în evidenţă per­sonalitatea covârşitoare nu nu­mai politică dar şi culturală a lui Barthou. In special a ară­tat cât de prieten ne era când a spus cuvintele istorice: „Gra­niţele României sunt definitive. Franţa le garantează“. Iată cu­vinte­ pe care orice român, de la elevul din şcoală până la bă­trânul încărcat de ani, trebue să nu le uite niciodată. Apoi cu toţii au mers la mă­năstire unde P. C. S. stareţul mănăstirii înconjurat de toţi preoţii a oficiat un serviciu di­vin pentru pomenirea lui Bar­thou. Măria Sa Marele Voevod a aprins lumânări în locul de po­menire al morţilor şi apoi ,în timpul slujbei a spus cu vocea clară, rar şi frumos: Tatăl Nos­tru. Când­­Marele Voevod spu­nea ruga cu toţii am simţit cli­pele înălţătoare. Mulţi din cei prezenţi erau cu lacrămile în ochi când copilul regal , se ruga cu atâta evlavie pentru acela care ne-a fost prieten şi ne-a iubit atât de mult. Dela mănăstire cu toţii s’au întors la castelul Peleş unde Măria Sa a luat masa împreu­nă cu profesorii şi colegii săi. C. M. Serviciul religios la mânăstirea Sinaia Sinaia, 13 Oct. Astăzi, la ora 12, s-a oficiat la mănăstirea Sinaia, un ser­viciu religios, pentru odihna sufletului regretatului om de stat francez, Louis Barthou, în prezenţa Marelui Voevod Mihai, a­l profesorilor şi cole­gilor de clasă ai Măriei Sale. Au asistat şi d-nii colonel Grigorescu şi Pălăngeanu, a­­ghiotanţi regali. Serviciul religios a fost ofi­ciat de arhimandritul Serafim Georgescu, stareţul mănăstiri Sinaia, asista de preoţii Ma­­carie Vasilescu şi Eftimie Mo­hor. întreaga asistenţă a aprins câte o lumânare, în memoria marelui dispărut. Catafalcul improvizat în mijlocul catedralei Sf. Iosif din Capitală Cuvântarea d-lui Savel Rădulescu, la postul de radio-Bucureşti Guvernul ţării a ţinut să a­­ducă şi pe această cale un cu-­­ vânt de dureroasă închinare a amintirei lui Barthou, fost pre­şedinte al consiliului, ministru al afacerilor străine al repu­blicii franceze şi cetăţean de onoare al României. Cu sufletul cernit, gândul nostru îndurerat a condus as­tăzi la locaşul de veşnică o­­dihnă pe marele prieten al ţării, Louis Barthou. Lovit la postul de datorie de aceeaşi mână ucigaşe care ră­pea pe Regele Erou al Iugosla­viei aliatei Barthou a încheiat cu sângele morţii, la vârsta de 72 ani, o viaţă publică de a­­proape o jumătate de veac pusă în întregime şi cu toata strălucirea în slujba patriei Franţa pierde prin moartea lui Barthou pe unul din marii ei miniştri, pe unul din acei ce purtau în ei flacăra mereu vie a latinităţii, însuşind toate virtuţile russei sale şi toată strălucirea gândirii franceze. România pierde în persoana lui Barthou un prieten încer­cat, prietenul zilelor grele, prietenul zilelor de bucurie, prietenul care înţelegea, care simţea suflarea românească şi credea cu toată hotărîrea în destinele noastre mari. Politica păcii pierde prin moartea lui Barthou un străjer credincios, neclintit la postul său de comandă, neclintit în voinţa hotărîtă de a atinge li­manurile senine la cari ajungi prin sforţarea continuă în slujba unui patriotism lu­minat. Viaţa lui Barthou a fost o luptă continuă, o sforţare ne­întreruptă pentru mai bine; moartea lui este martirul re­zervat eroilor. Barthou este dintre acei pe cari soarta îi înzestrează cu toate însuşi­rile pentru a-i aşeza printre eroii omenirei. Perfecta inteligenţă a trecu­tului, simţul clar al prezentu­lui îi luminează viitorul pe care i-l întrevedea în vizionar realist, slujitor al păcii. De o erudiţiune vastă, însu­fleţită de o rară pasiune lite­rară şi artistică, rafinată prin mărturia cultului trecutului, Barthou reprezenta pentru A­­cademia Franceză pe unul din scriitorii ei cei mai originali. Cercet­ător pasionat al roman­tismului, el a închinat lui La­martine şi lui victor Hugo pa­gini de o adevărată poezie, în care preţueşti tot atât de mult adâncimea analizei, sensibili­tatea gândirei şi farmecul scri­­sului. Bibliofil­anăscut, Barthou se­­ înfăşură în vestigiile trecutului literar, pentru a trăi şi a simţi sufletul şi a înţelege cugeta­rea eroilor săi. Muzicant pasionat, el găsea în armonia sunetelor liniştea , necesară, fiinţei sale complexe şi frământate. Barthou avea însuşirea rară de a se înălţa în atmosfera calmă şi senină a reculegerii pentru a-şi împlânta privirea clară în profunzimea orizon­tului. Strălucirea spirituală a omu­lui de gândire se îmbina, în persoana lui Barthou, cu auto­ritatea plină de prestigiu a unui mare om de Stat. Trimis fără întrerupere în parlament de la vârsta de 27 ani. ministru pentru întâia oară la 32 ani, Barthou a con­dus dealungul unei activităţi bogate aproape toate departa­mentele ministeriale ale repu­­blicei, trecând de la interne la justiţie, dela lucrările publice la război, la externe sau la instrucţiunea publică, cu ace­eaşi energie calmă şi hotărîtă, cu aceeaşi superioară încrede­re în virtuţile franceze, cu a­­ceeiaşi delicată înţelegere a su-­­ fletului omenesc. Preşedinte de consiliu, Bar­­­­thou a dat armatei franceze o organizare care i-a îngăduit , în timpul marelui război, să-şi afirme un singur gând şi o a­­­­ceeaşi­ hotărâre : voinţa de a­­ învinge şi siguranţa de a iz­­­­buti. Revenit acum aproape un an de zile la conducerea ministe­rului afacerilor străine, Bar­thou a reuşit să dea politicei externe a Franţei iniţiativa şi a reafirma îndrumarea care purcede deadreptul din voinţa de pace a unui întreg popor, înţelegând că pacea nu este numai un cuvânt care trebue­­ rostit, ci mai ales o voinţă care trebue organizată, sfor- | ţările saie au ţintit ca în aces­te ceasuri grele să dea ţării sale şi lumii întregi, prirntr’o politică limpede de" înţelegeri, ■ chezăşia însăşi a acestei păci,­­ pe care o dorea, o practica, şi­­ în care credea cu toată tăria fiinţei sale. Ne-am întâlnit odată mai mult în urmărirea aceluiaş ţel. Istoria sbucrumată a ţării, noastre s’a împletit de veacuri cu acţiunea generoasă a Fran­ţei. Prietenia franco-română, care nu a cunoscut nici o cli­pă de întunecare, şi-a dovedit continuitatea oriunde şi oride­ câte ori ea a trebuit să se ros­tească. La Paris, la Bucureşti sau la Geneva, în cercetarea problemelor internaţionale, Ro­mânia­ a găsit în Barthou nu numai un prieten real, un sfă­tuitor sincer şi încercat, dar şi un înţelegător desăvârşit al drepturilor şi al intereselor noastre. Ne cunoştea de altfel de a­­proape, ca istoric şi ca fran­cez şi ne iubea cu intensitatea unui om de inimă şi cu pute­rea unui om de acţiune. Ne cercetase cu pasiunea omului de ştiinţă, dar şi cu dragostea lui de latin, tot trecutul nos­tru îndelung frământat. Ne preţiuise în timpul războiului când, luptând pentru aceeaşi cauză şi pentru acelaş ideal de dreptate, păstrasem cu tărie, ca şi aliaţii noştri, aceeaşi în­credere nedesminţită în victo­­­­ria care nu putea şi nu trebuia să fie decât a noastră. Nu sunt nici patru luni de , când d. ministru Titulescu îl primea la Bucureşti împreună cu cei doi colegi miniştri ai afacerilor străine ai Micii în­ţelegeri. Barthou era fericit de a ne putea cunoaşte şi la noi acasă, era mândru de a ne aduce din partea Franţei surori, solia prieteniei ei cre­dincioase. A simţit, călcând acest pă- | mânt al unei Românii întregi­te, pe care am făurit-o cu vea­curi de suferinţă, tot preţul jertfelor din trecut şi l-am au­zit, dealungul ţării româneşti unde un popor întreg l-a în­tâmpinat cu gând de sărbă­toare, proclamând cu greuta­tea cuvântului său și cu tăria convingerii sale, dreptul nos­tru în marginile hotarelor pen­tru totdeauna ale noastre. Sunt numai câteva zile de­­ când, la Geneva, temperamen­­­­tul său impetuos, talentul său , neînchipuit, arta sa politică, vigoarea neobinuită a celor 72 de ani, îi dădeau un prestigiu necunoscut în Adunarea Socie­tăţii Naţiunilor. Moartea năprazni­c a amu­ţit glasul şi verbul lui Bar­thou. Gândirea lui, ideile lui, spiritul lui rămân purtate de cei ce l-au cunoscut, de cei ce l-au admirat, de cei ce au în» , teles idealul lui.­­ Să ne înclinăm adânc deasu­­■ ora lespedei ce închide mor­­­­mântul acestui mare slujitor I al Franţei şi al Păcii, cu sen­­­­timentele de recunoştinţă pe care le datorăm unu­i prieten care ne părăseşte atât de ne­aşteptat, şi atât de tragic şi care ne-a mărturisit cu o miş­cătoare credinţă, o devotată iubire şi o nestrămutată în­credere. Corpul diplomatic părăsind catedrala -xooox- Pentru un student tuberculos Am mai arătat starea de plâns, în care se găseşte un student, grav bolnav de tuber­culoză. Prăpădit de boală, fără pâi­ne, trăieşte în cea mai cumpli­tă mizerie. Oamenii de bine, care înţeleg durerea acestui tâ­năr nefericit, sunt rugaţi să-i vină în ajutor. Ajutoarele se pot trimite pe adresa: str. Linia Arsenalului Nr. 11 pentru studentul E. D. RESCOPERIREfI AUTORILOR TÂLHĂRIEI DIN TÂRGOVIŞTE 13 Octombrie Am relatat că, pe la începu­tul lunii Septembrie, a.­c„ s’a săvârşit, în calea Domnească 147, o îndrăzneaţă tâlhărie. D-na Elena Popovici (Fana I­diţeanu) şi fiica sa, după ce­­ au fost schingiuite, au fost je­fuite de suma de 454 mii lei, bijuterii şi acte de valoare. Intr’o noapte, pe la ora 1, în timpul unei furtuni cu ploaie­­ torenţială, un necunoscut a­­ pătruns in locuinţa bătrânei I printr’un geam dela intrarea I din spre calea Domnească.­­ Necunoscutul a maltratat şi­­ ameninţat cu moartea pe d-na I Popovici şi pe fiica sa, somân­­­­du-le să le dea banii ce-i ridi­case, de câteva zile, de la Banca I Naţională.­­ îngrozite, femeile au indicat locul unde aveau ascunşi ba­nii, într’o pernă. Tâlharul, după ce a luat su­ma de 454 mii lei, ascunşi în pernă, precum şi 50 mii lei în monedă de metal, un lanţ de aur masiv, lung de 2 metri, bi­juterii şi acte de valoare, a închis într’o cameră dosnică pe cele două femei, dispărând fă­ră urmă. * Cercetările începute imediat de d. Elisievici, şeful poliţiei locale, au dus la constatarea că autorul îndrăzneţei tâlhă­rii nu poate fi decât un vecin care cunoştea în amănunt tot ce se petrece în casa­­ acestor femei cari duceau o viaţă cu­ totul retrasă. Din cercetările făcute, s’a constatat că, Ion Gătej, vecin cu casa d-nei Popovici, care în ultimul timp n’avea nici o ocupaţiune, făcea cheltueli prea mari. Deasemenea, el a plecat la Bucureşti, unde a încercat să facă tovărăşie cu un comer­ciant, spunându-i că aduce ca aport o importantă sumă de bani. S’a mai dovedit că tânărul Radu Seinescu, fost elev pe la diferite şcoli şi eliminat din cauza purtării rele, n’ar fi stră­in de această tâlhărie. Adus la poliţie, elevul a sfârşit prin a declara, că Ion Gătej este au­torul tâlhăriei şi că el ar fi fost îndemnat de acesta să ia parte la fapt, dar a refuzat, înainte de lovitură, Gătej l-a mânjit pe faţă cu cenuşe şi astfel travestit l-a trimis în curte, la d-na Popovici, spre a vedea dacă poate fi recunoscut. In noaptea tâlhăriei, Seine­scu, venind spre casă de la ci­nematograf, pe la ora 12, a vă­zut pe Gătej pătrunzând in locuinţa d-nei Popovici. Ion Gătej, arestat, neagă cu îndârjire tâlhăria. El a fost înaintat parchetu­lui, împreună cu fiul său, Ioan I. Gătej şi cu Radu Seinescu, unde d. jude preşedinte al ca­binetului , instrucţie le-a luat interogatoriul. Se crede că mai sunt şi alţi complici la această tâlhărie. CRONICA ŞAHULUI Constatări după joia l­a învăţămintele trase după, l-a jumătate a campionatului, pu­blicate la cronica precedentă, au produs o unanimă satisfac­ţie. Runda VH-a adânceşte şi mai mult prăpastia­ în care a dispărut legenda „maeştrilor” de şah cari au tutelat până ieri viaţa şahului românesc. A­­cea­stă rundă, accentuiază vi­guros, ascensiunea revelaţiilor acestui campionat, spre capul coloanei. Obrenovi­ci îşi asigură pentru sine locul II. Vasilescu sare­a la VIII la V/VI, împre­ună cu Blasbalg care urcă, sis­tematic, încă un pas. Eduard întrerupe runda cu avantaj faţă de Negruţac, de la care va obţine în cel mai rău caz, re­mis. La fel partida lsr®elovici­ Erdely, Alexandrescu, îşi men­ţine locul I, adăugând încă o victorie. Şi acum să revenim la legen­da care se destramă sub ochii noştri. Prin linia rezultatelor trecutului apropiat, concluziile sunt sdrobitoare pentru „mae­ştrii” şahului românesc. Vom spicui câte­va date din ultimele două campionate — naţional şi al Capitalei — ţinute la în­ceputul anului. Taubmann, este sdrobit, de Toma Popa, care se menţine în acest campionat la loroul XIII, pierzând şi la ei „începător” ca Eugen Eduard, Zeno Proca, Tyroler, Mendel­sohn, Taubmann învinşi cu autoritate de Negruţac, care pierde,în acest campionat la Israelovici şi Alexandrescu şi face remis (cel mult!) cu E­­duar­d. Herland sdrobit de Mi­hai Rădulescu, de asemenea înving de Mendelsohn pe care îl înving Rădulescu, Alexan­drescu şi Negruţac. Loewen­­ton, care dispăruse de pe lilsba campionatelor citate, sdrobit in­­tr’un final de o rară frumuseţe de Alex. Ungureanu, care îşi mai asigură în 1931 şi o Strălu­cită victorie (publicată în „Uni-­versul”) contra lui Herland. Şi atunci unde este superiorita-, tea ? , O vom preciza cu această o­­cazie , în technica specială cu care s’a regizat, în fiecare an, publicitatea campionatelor­. Niciodată, partidele pierdute de aceşti „maeştri” nu au vă­zut lumina tiparului. Se publi­­cam­ numai victoriile lor, nicio­dată şi infrangenele, mult mai numeroase. Colecţia Revistei Române de şah — organul ace­stor „maeştri” — face dovada. Iată acum se creiază legen­dele ! Şi iată de ce acest cam­pionat al Capitalei creiază o nouă tradiţie­ pa ruinele vechei, legende. RUNDA VII I. Dumitrescu-Obre­novici 0:1 II. Toma Popa-Cazacov 0: V,­ HI. Alexambescu-Sipoş 1 : 0, IV. Schaechter- Vasilescu 0: 1, V. Blasbalg-Cabiaglia 1 : 0. întrerupte : VI. Israelovici-Erdely, VII. Eduiard-Negruţac. SITUAŢIA DUPĂ RUNDA VII-a I. Gică Alexandrescu 61/1, H. Obrenovici 5VS, HI/IV. Erdély, Israelovici 4Vi (1), V/VI­II3s.­balg, Vasilescu 4, VII. Negruțac 3Vî' (1), VIII. N. Dumitrescu 3 'A, IX/XI. A. Sipoș, G. Cabia­­gala și D. Gaaacov 2 'A, XII. E­­duard IV* * (1), XIII. Toma Popa 114 și XIV.. Schaechter 0. BW—MBS— Decoraţii cu „Bărbăţie şi credinţa cu spade“ Nu este în intenţiunea mea să scriu aceste rânduiri spre a face apologia camarazilor de­coraţi cu „Bărbăţie şi Credin­ţă cu spade“. Ei n’au nevoie de elogii — faptele eroice săvâr­şite pe câmpurile de luptă vor­besc de la sine. Sunt însă unii cari ne aduc par’că o vină din faptul că am avut norocul să supravieţuim războiului de întregire naţio­nală, cu toate că niciodată până acum n’am încercat­­ să încurcăm socotelile nimănui — de orice natură ar fi fost ele—, strecurândiu-ne în viaţă , mo­deşti şi tăcuţi, îngrijoraţi de nevoile noastre şi ale ţării. Avem mândria de a nu fi cerut răsplata faptelor săvâr­şite pe câmpiile de bătaie, dar, atunci când camarazilor dis­tinşi cu alte decoraţii li s-au acordat unele recompense, nu­mai atunci ne-am adunat, ne-am consfătuit şi ne-am a­­­­dresat forurilor competente, zicând : „egali în grad şi fapte am fost pe câmpurile de luptă cu camarazii noştri decoraţi cu „Virtutea Militară de răz­boi“, egali voim să rămânem şi atunci când este vorba de acordarea recompenselor na­ţionale“. Şi ,— fără să mai pomenim de atâtea binevoinţi —, cu sprijinul atât de preţios al d-lui prim ministru Gh. Tătă­­răscu, am obţinut prin legea votată în sesiunea extraordi­­i­nară din iunie a. c. aceleaşi­­ drepturi ca si purtătorii celor­lalte distincţiuni de război. Intre altele, ni s’a acordat gratuitatea călătoriei pe C. F. R. şi C. F. R., fiind obligat prin lege ministerul­­ apărării naţionale să plătească Regiei autonome C. F. R. o sumă glo­bală anual, drept echivalent al carnetelor de călătorie gratuit­i­tă.Regia autonomă C. F. _R. a­­ fixat suma globală anuală la­­ cifra de 200.000.000 lei. _ 1 Pe cât se pare această sumă­­ nu este acceptată de ministe-­­ rul apărării naţionale şi libe-­­ rarea carnetelor întârzie. Această sumă de 200 milioa­ne lei, în comparaţie cu suma de 205.000.000 lei, pe care mini-­­ sterul de finanţe o plăteşte a-­­ nual Regiei autonome C. F. R. , şi care reprezintă contra-va-­­ loarea avantagiilor pe cari căile ferate le acordă diferitelor transporturi fără plată și cu reduceri de 50% și 75%, este I în adevăr exagerată. I Se pune într’adevăr între- I barea: este drept ca Regia autonomă C. F. R. pentru ma- j ximum 15.000 carnete de _ că­lătorie gratuită — în majori-­­ i tate clasa III — acordate de­coraţilor cu „Bărbăţie şi Cre­dinţă cu spade“ să pretindă drept plată anuală suma de 200 milioane, egală cu aceea pretinsă pentru toate celelalte gratuităţi şi reduceri la un loc? Desigur că nu este drept. Noi supunem din nou acea­stă chestiune binevoitoarei a­­tenţiuni atât a d-lui ministru al apărării naţionale, rugân­­du-l respectuos şi pe această cale să facă să se bucure cu un ceas mai de­vreme acei cari aşteaptă cu nerăbdare împli­nirea făgăduelii date, cât şi o­­nor Regiei autonome C. F. R. rugând-o respectuos să nu pre­cupeţească locurile goale de prin vagoane. S. I. Perianu Consilierul Asociaţiei ge­nerale „Bărbăţie şi Credin­ţă cu spade“, Bucureşti. D. Tomasici, preşedinte, glorificând viaţa şi opera marelui rege Alexandru, în şedinţa solemnă a Senatului iugoslav Aplicarea acordului de plaţi cu Italia Depunerea valorii creanţelor vi leî In mersul relaţiunilor noa­stre economice cu Italia, pen­tru acoperirea valorii mărfuri­lor s’a ajuns la un acord de plăţi, prin care se reglemen­tează plăţile pe măsura dispo­nibilului creat la Banca Naţio­nală. Aceste plăţi făcându-se de Banca Naţională, bine­înţeles după anumite norme, au fost în ultimul timp printre negustorii importatori din Italia—oarecari nedumeriri, cu privire la depu­nerea valorii creanţelor la dis­poziţia creditorilor italieni. In adevăr, în acord se spune că vărsămintele relative la da­toriile scăzute la data intrării în vigoare a prezentului acord, vor fi admise de către Banca Naţională a României, numai în măsura creerei de disponi­bilităţi în contul global al l’In­­stituto Nationale per i Cambi con l’Estero, prevăzut de art. 2 şi urmând ordinea cronologi­că a scadenţelor, conform dis­­poziţiunilor art. 4. Dispoziţiu­­nile cari preced, nu limitează dreptul creditorilor italieni de a cere debitorilor respectivi ca în aşteptarea vărsământului la Banca Naţională a României, valoarea creanţelor lor să fie depuse sau rămân depuse în România la o bancă aleasă de el, fără nici o responsabilitate pentru Banca Naţională a Ro­mâniei.* Printr’o interpretare a Insti­tutului nostru de emisiune, s’a ajuns că valoarea creanţelor pot fi depuse sau rămân depu­se în România, la dispoziţia creditorilor italieni respectivi de acord cu aceştia şi la alte per­soane decât la o bancă cum ar fi cazul reprezentanţilor fabri­canţilor italieni, urmând ca re­prezentanţii să înregistreze în­­tr’un cont lei interni sumele primite şi să facă apoi văr­­sământul necesar la timp la Banca Naţională pe baza bor­deroului de transfer. Această interpretare, justă de altfel, uşurează mult desface­rea mărfurilor din Italia pe pia­ţa noastră şi mulţumeşte deo­potrivă şi prevederile acordu­lui, fără a contraveni dispozi­­ţiilor legii noastre de devize.

Next