Universul, noiembrie 1934 (Anul 51, nr. 314-328)

1934-11-16 / nr. 314

l 1 Fondul apărării naţionale ! S-a creiat la Banca Naţio­nală un fond special, numit al „apărării naţionale“, care va fi destinat înzestrării ar­matei cu materialul de care are absolută nevoe , precum şi pentru constituirea de la­boratoare, ateliere, depozite şi punere în bună stare de funcţionare a celor existente, spre a putea corespunde scopului lor. Fireşte, că in primul rând trebue să ne ocupăm de sporirea armamentului şi a muniţiunilor şi de procura­rea materialului aeronautic şi pirotechnic, luând în serioa­să consideraţie interesele a­­părării naţionale, progresele înregistrate în toate armele, — după încheerea păcii, — precum şi politica alianţelor, care ne impune anumite o­­bligaţiuni. Situaţia interna­ţională se agravează şi nu trebue să ne surprindă eve­nimentele iarăş nepregătiţi. Am pierdut destul timp până acum. Să nu uităm, că o armată nu este niciodată îndeajuns de înzestrată cu materialul de război necesar, iar a­­părarea naţională, spre a fi bine organizată, reclamă o lungă sforţare şi aplicarea unui plan studiat­ şi întocmit de organele competinte, în­­tr’un timp prelungit. De aceia, abia astăzi, pen­tru simplificarea şi accelera­rea înzestrării armatei noas­tre, s-a creat „Fondul apără­rii naţionale“, care, prin u­­nele derogări de la legea asu­pra contabilităţii publice, va fi alimentat cu resurse fi­nanciare extrabugetare, prin credite extraordinare spe­­ciale, pe lângă cele înscrise ş­i în bugetele anuale ale minis­terelor respective. Tot prin derogări dela le­­gea contabilităţii publice, cheltuelile destinate înzes­­trării armatei se vor face numai cu încuviinţarea unei delegaţiuni ministeriale, din care vor face parte preşedin­tele consiliului, ministrul fi­nanţelor, al apărării naţio­nale, al armamentului, in­­dustriei şi comerţului şi sub­secretarul de stat al aerului. In ce priveşte controlul o­­peraţiunilor administrative şi contabile, In legătură directă cu acest fond, el se va face de un comitet compus din raportorii bugetului ministe­rului apărării naţionale şi din delegaţii departamentelor direct interesate, iar contro­lul gestiunii întregi, de înalta curte de conturi. In ce priveşte comenzile urgente de material, se va putea scurta termenul de li­citaţie , iar cele cari vor tre­bui să nu fie cunoscute pu­blicului, aparţinând încă în­zestrărilor cu caracter secret, se vor face fără avizul ofi­ciului de licitaţie, însă numai pe baza unei hotărâri speciale a delegaţiunii ministeriale. Toate aceste dispoziţiuni cu caracter excepţional, în materie de angajări de cre­dite şi de operaţiuni finan­ciare, sunt impuse de împre­jurările grele prin care tre­cem şi de interesele superioa­re ale apărării naţionale, care nu îngădue amânare. Ţara a făcut totdeauna sacrificii pentru armata sa. Ea este şi astăzi gata să le facă, dar aşteaptă să se în­făptuiască opera de înzes­trare a forţelor noastre de a­­părare, în alte condiţiuni, ca cele din trecut. Românii secuizaţî Fişele individuale ale locuitorilor Ziarul „Neamul Nostru” din Sf. Gheorghe, care este un a­­prig apărător al intereselor ro­mâneşti din secuime, a luat o dispoziţie foarte bună pentru „descoperirea” românilor se­­cuizaţi în ultimele decenii. El publică un formular, sub titlul: ,,Fişa individuală a locu­­ito­ruluii...” care va fi trimis tu­turor locuitorilor spre comple­tare. După instrucţiile cuprinse în această fişă, toate înscrie­rile se vor face pe baza actelor şi a mărturiilor demne de cre­zare. Se vor înregistra, pe lângă numele de familie, porecla (de ex. „Cosaşul”, ,,Urseanui”, „Ţuţuianu”, „Vânjosu” ş. a.); numele de botez, religia, în care a fost botezat fiecare şi dacă a fost botezat a doua oară (din ortodox, catolic, sau reformat); data când locuitorul şi-a schim­bat naţionalitatea; comuna de unde a venit şi anul când s-a stabilit în localitatea unde se găseşte astăzi. De asemenea, se vor înscrie numele strămoşilor şi numele românesc ce-l are un locuitor printre ai săi (români), ca şi numele secuesc, cu care este cunoscut printre secui. Sco­pul acestor fişe individuale este întocmirea, pe baze ştiinţifice, a unei statistici a populaţiei din jud. Odorhei, Ciuc şi Trei Scau­ne, spre a se putea stabili, pe cât posibil mai precis, originea etnică a locuitorilor şi numărul românilor, care, din diferite cauze şi împrejurări, au fost secuizaţi în ultimele decenii. Să nu uităm că, spre ruşinea noastră, fenomenul de secui­­zare al românilor din acest ţi­nut nu a luat sfârşit­, în ziua proclamării Unirii Ardealului cu Ţara Românească, după cum ar fi fost logic, ci continuă de atunci şi până în zilele noastre să producă, nefastele sale efecte, din cauza nepăsării guvernan­ţilor noştri, cari nu au luat, din timp, măsurile necesare pentru apărarea elementului românesc, ameninţat cu desnaţionaliza­­rea.Situaţia acestor români este tragică. Unii au perdut contac­­tul cu românii, alţii ştiu că sunt de origină românească, dar nu au curajul să declare adevărata lor naţionalitate, de­oarece agenţii maghiarismului fiind stăpâni pe întregul apa­rat administrativ şi religios, îi ţin sub o strânsă supraveghere. Uşor însă se poate stabili, pe baze documentare, mai cu sea­mă prin archivele ce se mai gă­sesc în vechile biserici orto­doxe, din această regiune, nu­mărul covârşitor al românilor, cari au pierdut naţionalitatea şi chiar credinţa lor strămoşească. După cronicile ungureşti ve­chi — cum este cronica faimoa­să a „Clericului fidel” al re­gelui Ludovic III al Ungariei,— se dovedeşte că „Zaculii” (Se­cuii) stabiliţi între Mureş şi Carpaţi, au găsit pe români stabiliţi aci, ca populaţie băşti­naşă, de la care au împru­mutat alfabetul lor şi desigur şi instituţiile lor străvechi. In ţinutul dintre munţii ţâ­­îi,ninului şi până la eşirea râu­lui Mureş din strâmtorile Car­­paţilor, se întinde vechile ave­­n­tii româneşti : Topliţa, Dol­a, Cueşdin, Huduc, Murăreni, Fi­­lea şi Idicel; iar, mai spre sud, deasemenea sunt numeroase sate cu nume româneşti, ai că­ror locuitori nu sunt decât ro­mâni de origina. „Zaculii”—nu­miţi mai târziu Secui — când s’au stabilit în părţile acestea, în calitate de coloni militarizaţi, au găsit pe români aşezaţi în văi, adică în regiunile cele mai bune şi de aceia ei au fost ne­voiţi să ocupe ţinuturile libere muntoase. Românii au avut bisericile lor ortodoxe şi instituţiile lor, care s’au menţinut în cursul veacurilor. Numai după anexa­rea Ardealului de Ungaria, când a început maghiarizarea forţa­tă, românii din secuime, rămâ­nând izolaţi, fără legături cu fraţii lor din Ardeal, şi chiar fără spijinul Bisericii orto­doxe, sau unite, au început să piardă naţionalitatea lor. A­­stăzi, suntem datori să readu­cem pe aceşti români în rân­durile noastre, să le redeştep­tăm conştiinţa naţională. In scopul acesta trebue să cu­răţim administraţia şi serviciile publice de elementele minorita­re, care sunt în serviciul parti­dului maghiar şi să le înlocuim cu elemente româneşti capabile şi conştiente. R. S. I. ȚIGANCUȘA de I. PAN TEU S­TANC­IU S’a încercat un atentat pe linia Paris-Calais Paris, 13 (Rador). — Pe li­nia ferată Paris-Calais s’a în­cercat un atentat. Necunoscuţi au demontat o bucată de şină lungă de doi metri, spre a provoca de­raierea trenului. Din fericire, atentatul a fost descoperit la timp. Tre­nurile, care sunt foarte dese­­ pe această linie, au putut fi­­ oprite până la repararea căii­­ ferate, evitându-se astfel o­­ catastrofă care ar fi putut j avea proporţii dintre cele mai­­ grave. ---------ooO:»:Ooo---------- I S’a prăbuşit un autobuz cu şeapte femei Istanbul, 13 (Rador). — Un autobuz de pasageri s’a prăbu­­şit de pe malul unui rău în a­­propiere de Trebizonda dela o înălţime de 40 metri. In auto­­buz se aflau şapte femei, din­­tre cari cinci au fost omorâte, iar două grav rănite. Şi şoferul a fost omorît. ___________ Ettitta M Mtaa Biaa———■—| Conferinţa şefilor de state majoare ale Micii înţelegeri Praga, 13 (Rador). — D. general Antonescu, şeful statului major român, în­soţit de mai mulţi ofiţeri superiori, a sosit azi la Praga pentru a participa la conferinţa periodică a şefi­lor de stat major ai statelor Micii înţelegeri. LA MORMÂNTUL SOLDATU­LUI NECUNOSCUT Praga, 13 (Radio-Central).— Ofițerii români, cari au venit la Praga cu şeful statului ma­jor român, d. g-ral Antonescu, au depus azi dim. la ora 10,30 o coroană pe mormântul sol­datului necunoscut. Onorurile au fost date de o companie din reg. 5 inf. cehoslovac cu drapel și muzică. LA O­mul de bine Sunt aproape patruzeci de ani de-atunci. Seminarul Central era insta­lat pe calea Şerban-Vodă, in faţa bisericei Sf. Spiridon. Copii, elevi de liceu, plăteam cinci lei pe lună abonamentul la tramvaiul de curând intro­dus pe acea linie şi, încă de la începutul anului şcolar, avurăm plăcerea să călătorim adesea cu o figură bisericească mai im­presionantă decât altele. Era de statură mică, avea ochi blânzi şi totuşi pătrunză­tori. Ii vedeai clipind nervos in faţa spectacolelor triste de pe străzi sau din vagoane, sau umezi, compătimind nenoroci­rile şi infirmităţile ce-i defilau pe dinainte. Când făcea semn să oprea­scă, vizitiii vagoanelor cu cai strângeau frâna cu o mână şi cu cealaltă scoteau şapca. Ei nu-i cunoşteau, dar le spunea ceva că aveau în faţă un om de rasă. După ce se aşeza, cu o grijă statornică de a nu-şi mototoli camilafca de arhereu, rotia privirea asupra asistenţei cu un aer de binecuvântare ce n’avea nevoe de cuvinte şi de gesturi. Taifasul din vagon înceta, sau se încetinia. Discret sau indiscret, călăto­rii îşi concentrau ochii asupra luiUnii îşi dedeau cu părerea că trebue să fie profesor la Semi­narul Central, fiindcă din a­­cea parte se suia de obicei in tramvai. * : ■ Dacă un tânăr rămânea pe bancă, in faţa unei femei cu mâna prinsă în laţul de curea din tavan, el nu proceda ca alţi intervenienţi, bruscând pe cel dintâi, ci oferta celeilalte propriul său loc, ceea ce aducea imediat la realitate pe minor, care se ridica spontan în fa­voarea venerabilului director al Seminarului Central. Şi o mână părintească mângâia apoi obra­zul fraged al băiatului. Când vedea un căruţaş m­al­­tratându-şi calul supraîncărcat în dreptul unei staţii de tram­vaie, cu două cuvinte pătrunză­toare, ecou al celor prezenţi, il făcea să înceteze, şi satisfacţia sa radia împrejur asupra tu­tu­ror copii, nu puteam să ne cre­dem Înzestraţi cu darul preve­derii sau al ghicitului. Dar înainte ca arhiereul Pi­nton să fi urcat treptele Bise­­ricei spre vârful piramidei sfinte, aveam cu toţii viziunea unui viitor strălucit al impună­torului tovarăş de călătorie, in faţa căruia, cum se apropia de noi, ne simţiam de un amestec nedesluşit de respect şi admi­raţie. Multă vreme memoria ni la păstrat aşa cum l-am cunos­cut. In zilele grele ale retragere!, la Iaşi­, unde a fost figura spiri­tuală dominantă, l-am regăsit bătrân fiziceşte, tânăr suflete­şte, cu accente de conducător şi ostaş, deopotrivă hotărât să sufere calvarul cu toţi păstoriţii lui şi să spere,­in credinţă sa fanatică în virtuţile neamului, că Dumnezeu ii va ajuta să vadă apogeul şi astfel să moară fericit. ■ „ Pimen n’a fost numai un slu­jitor de seamă al Bisericei, a fost şi un patriot de frunte al ţării. M. MORA Barth­ou şi Liga Naţiunilor de I. PAUL BONCOUR, fost preşedinte de consiliu Moartea lui Barthou, odată cu aceea a eroicului suveran al unuia din statele ce alcă­­tuesc Mica înţelegere, a fost în­deosebi simţită de prietenii noştri. Pe lângă că era minis­­tru de externe al marei ţări aliate, călătoria pusă la cale de mine, dar îndeplinită de el, legase între ei şi el legături mai strânse. Dar ştiau ei ce justificare a operii noastre comune la Liga Naţiunilor a constituit de ani de zile ade­­ziunea fără rezerve pe care i-a dat-o Barthou de la întoarce­rea sa la ministerul de ex­­terne ? Poate că ar fi fost nespus de uimit dacă i s’ar fi spus, acum câţiva ani, că acolo va servi mai bine prieteniile şi alianţele noastre; căci dacă era, şi a fost totdeauna, solid legat de ele ca orice bărbat de stat francez, nici temperamentul, nici trecutul său politic nu-l predispuneau să facă acest cre­­dit adunării de la Geneva. Acest bearnez sprinten cuce­­rise Parisul şi-şi croise repede un loc de frunte în parlament. Strălucirea debutului său la conferinţa de stagiu a avoca­ţilor din Paris nu se stinsese când un astru de prima mări­­me se înălţa în palatul Bour­­bon. Trebue să se citească în paginile lui Barrés cum por­­nise la asaltul vechiului perso­naj oportunist, ale cărui scan­­daluri în chestia canalului de Panama, repede generalizate, potrivit nedreptăţii obişnuite luptelor politice, stropise pe câţiva din şefii săi. Luptă de generaţie, mai mult decât de tendinţă,­ tânărul deputat din Oboron nu înţelegea să loveas­­că pe aceştia în folosul altui partid ce începea pe atunci să cucerească puterea. I-a dove­­dit-o cu prisosinţă. Am cules, prin­ 1900, din gura radicalilor, îndureraţi încă de luptă, a.,­mintirea loviturilor ce le dă- • duse ministrul de interne din cabinetul Méline. Victoria stângii îl îndepăr­tase pentru un moment dela putere. Dar republican de tra­­­­diție, laic în felul liberal dar ‘ hotărît al contemporanului său Poincaré, care a murit atât de repede după el, nespus de mlă­­dios, s’a reclasat repede; ■ şi buna lui dispoziţie a vindecat rănile făcute de înflăcărarea lui. Axa generală a politicii lui trecea prin această linie me­diană, care, într’o ţară ca Franţa, republicană până în măduva oaselor şi pe atât de îndepărtată de extreme şi te­­mânduse de aventuri, readuce neîntârziat la putere pe acei cari se menţin. A exercitat-o în mai multe rânduri Două date totuşi, domină ca, Her a lui, partea senină a ca­rierii lui, aceea în care acţiu­nea omului public se confundă cu destinele ţării sale, aceea care se cuvine să fie evocată când vorbeşti de un mort, pe care moartea. am înălţat, de un ministru de externe căzut pe câmpul de onoare, 1913 1934 1913. Poţi să nu fii de aceeaş părere—şi eu însumi n’am fost — asupra mijloacelor tehnice pe cari le-a impus Barthou ca­­ să salveze partria .­in războiul­­ ce venea, împreună cu Jaurés, am fost mulţi cari am crezut că în acest război de masse,­­ organizaţia rezervelor va face să se plece cumpăna balanţei. Barthou, cu statul major, ob­sedat de prevederile atacului bruscat, a preferat să se îngri­­jească de sporirea armatei ac­­tive şi de repeziciunea intrării sale în linia de bătae. Sporirea duratei serviciului­­ militar a fost o consecinţă. Pricinuia mari dificultăţi politice. Avăn­­tul său îndrăcit, stăruinţa sa, intervenţiile lui repetate, cu avânt ca şi in tinereţea sa, au biruit zi de zi şi cam­ în cele din urmă au adus această mare tresărire a naţiunii ce, independent de orice conside­raţie tehnică, a avut o înaltă valoare psihologică şi morală, prin însuşi sacrificiul pe care l-a impus tineretului. A dove­­dit ceea ce Franţa, despre care se spunea că e slăbită, putea să facă atunci când se simţea ameninţată. A venit războiul. Barthou a fost lovit în carnea sa.Mi.aduc aminte de scrisoarea pe care mi.a scris.o, când, pătrunzând în Alsacia recucerită, m’am dus să salut mormântul ,,fiului legii, celor trei ani“, care se jertfise, cum a făcut.o peste câteva luni fiul lui Jaurrés. Aceşti copii înfrăţiţi prin odih­­na mormântului au fost ca simbolul împăcării franceze, pe care politica o compromite uneori, dar pe care pericolul o salvează totdeauna. Fără îndoială, Barthou nu ui­tase aceasta când, în Februa­rie trecut, mia­ luat succesiu­nea la ministerul de externe. Nimeni nu i-a fost mai puţin partizan. Zadarnic o presă în­verşunată spre a transpune în politica noastră, externă schim­bările survenite­­ în politica noastră internă şi compoziţia majorităţii, a voit să interpre­­teze opera sa ca­ adversară sau ca îndreptarea operei mele. Continuare in pag. 2-a D. Doumergue, întâmpinat de ziariști (în dreapta) și de fotografi, la eșirea de la Elysée, după prezentarea demisiei guvernului, presidat de d-sa. Continuare in pag. 2-a Astă seară la ora 6 jumătate o furtună puternică însoţită de fulgere şi tunete s-a deslănţuit asupra oraşului nostru. Furtuna urmată de ploae torenţială a produs pagube însemnate mai cu seamă în cartierele mărgi­naşe; mai multe case au fost descoperite iar pe numeroase străzi lumina electrică a fost stinsă din cauza deranjamen­telor firelor. După o jumătate de oră furtuna a încetat. In port nu s’au înregistrat pa­gube. 13 Nov. Astă seară, o ploaie torenţia­lă, însoţită de puternice descăr­­cări electrice şi tunete, s’a des­lănţuit asupra oraşului nostru. Ploaia a durat o jumătate oră. Prin cartierele mărginaşe, cir­culaţia s’a făcut cu mare greu­tate, unele străzi devenind cu totul inpracticabile. ❖ . Şi in Capitală a căzut, aseara, o ploaie torenţială,­însoţită de manifestaţiuni­ electrice, feno­­men neobişnuit in Noembrie, ■ni—■ mÉRRWRÉRRRRWMMWR* F urtună în ţară Tunete și ploi torențiale LA GIURGIU , LA TARGOVIȘTE Naufragiul unor vapoare greceşti Au lansat semnale S. O. S. — Alte vapoare venite in ajutor Galaţi, 13 Noembrie Agenţiile greceşti de naviga­ţie au primit radiograme din Marsilia, care anunţă că vapo­rul „Nicolas Pateraa" a naufra­giat la 42,50 grade latitudine Nord şi 62 grade longitudine Est. Din ordinul căpitanului s-au lansat semnale S.O.S. In ajutor au venit vapoarele „Kur­­tonia“, sub pavilion francez, şi „Worcestershire“ sub pavi­lion englez. Vaporul „Nicolas Pateras“ e de 3435 tone registru şi a în­cărcat de câteva ori cereale şi cherestea în Brăila şi Galaţi. Vasul este asigurat la Londra şi în hambare avea diferite grâne. Alte radiograme anunţă că vaporul „Vassilios Destounis“, sub pavilion grec, de 3146 tone registru, care deserveşte cursa I Pireu-Istanbul-Alexandria-Port I Said-Stria, a­ naufragiat în a­­pele egiptene. Vasul a intrat la Port-Said cu elicea ruptă. ACCIDENTUL ALTUI VAS Vaporul „Dimitris“, sub pa­vilion grec, de 3338 tone regis­tru, încărcat cu porumb argen­tinian și plecat din Rosaria pentru Danemarca, a suferit un accident în apropierea portului Estberg. Comandantul a lansat o ra­diogramă prin care anunță, că la ora 2 d. a. vasul a întâm­pinat furtună mare. Exemple de reţinut Nimeni nu e profet in tara lui. Şi totuşi, evenimentele­­ do­vedesc câtă dreptate avem când susţinem că numai prin restabilirea ordinei şi întrona­rea unei munci constructive pe toate tărâmurile se poate feri ţara de zvârcolirile anar­hice şi se poate face faţă îm­­prejurărilor grele de azi, inter­­naţionale şi economice. Am avut exemplul Italiei. Sunt poate unii cari au uitat demoralizarea în care căzuse Italia după război. Toate cu­rentele extremiste subminau organizaţia de stat şi sfâşierile politice interne înlesniserâ a­­narhiei o activitate din cele mai primjdioase. A apărut un om hotărît, pa­­triot, care a ştiut ce vrea şi ca­re şi-a închis tot programul politic între două bariere so­lide : ordine şi muncă. Şi azi, Italia, sub guvernarea cons­­tructivă, cinstită şi ordonată a d-lui Mussolini, şi-a reluat ro­lul de frunte în viaţa euro­­peană. Un alt exemplu l-a dat Ga­­ziul Mustafa Kemal. Omul a­­cesta a creiat o Turcie nouă numai prin voinţa lui neclinti­­tă pusă in serviciul patriei sa­le. Ca şi în Italia, secretul ad­mirabilelor rezultate obţinute de Gaziul stă numai în energia lui de a impune cinste în ad­­ministraţie şi ordine şi muncă în toată activitatea naţională a ţării sale. Sprijinit de oa­meni de bună credinţă şi tot atât de hotărîţi, opera de transformare profundă s’a pu­tut produce fără nici o zguduie­re socială şi cu contribuţia vo­luntară a tuturor cetăţenilor. Şi acum în urmă, un al trei­lea exemplu elocvent îl oferă, Spania. Republica Iberică a­­junsese în ultimul timp într’o stare vecină cu anarhia. Nici o autoritate nu mai era res­pectată şi vântul dezordinei mătura totul în cale. Agitaţiile din urmă au dovedit că grupă­rile extremiste de stânga erau înarmate până în dinţi, puşti, mitraliere, chiar şi tunuri for­­mau arsenalul acestor grupări care nu aşteptau decât mo­­mentul oportun ca să dea lo­vitura. Pe de altă parte, tot felul de curente separatiste şi regionali­ste ameninţau însăşi temelia statului şi a unităţii naţionale spaniole. Iată insă, că un om se hotărăşte să pue capăt acestei anarhii şi să salveze­­ţara, d. Leroux, dându-şi seama că orice întârziere, orice şovăire ar fi fatală ţării sale, cu o voinţă de fier impune ordinea pretu­tindeni, aplică sancţiuni severe împotriva anarhiştilor şi tulbu­rătorilor ordinei şi sub contro­lul lui riguros şi energic, dar corect şi legal, viaţa întreagă politică, economică şi socială capătă o pulsaţie nouă regula­tă şi in siguranţa ordinei res­tabilită, opera constructivă re­începe. Extremiştii şi separa­tiştii au fost reduşi la tăcere, înarmările clandestine au fost suprimate, armata regulată şi-a recăpătat autoritatea întreagă, într-un cuvânt viaţa normală îşi reia avântul spre binele ţă­rii întregi. Şi am mai putea cita Franţa, care, în faţa primejdiei de a­­cum câteva luni, a ştiut să dea exemplul unirii tuturor fiilor ei buni şi patrioţi şi sub influ­enţa energiei d-lui Doumergue, disciplina sufletească a tuturor să triumfe. Numai noi stăm cu braţele încrucişate. Numai la noi ni­meni nu vrea să-şi dea seama că incoherenţa politică şi eco­nomică în care ne zbatem nu poate folosi decât duşmanilor dinăuntru şi duşmanilor din a­­fară. Avertismentele noastre nenu­mărate n’au folosit până acum şi mărturisim că nu ne facem prea mari iluzii pentru viitor. Totuşi, noi rămânem pe linia noastră de conduită şi nu vom înceta să atragem atenţia asu­pra pericolului ce ne ameninţă, dacă nu se va găsi cineva care să se hotărască să pue ordine în ţară şi să dea astfel putinţa factorilor productivi şi cons­tructivi din această ţară să-şi poată desfăşura activitatea lor folositoare. Dar nu reforme pe hârtie sau vorbe, ci fapte reale. Mussolini, Mustafa Kemal, Leroux, Doumergue, cu fapte şi cu o concepţie sănătoasă de guvernare, au renăscut, fiecare în ţara lui, încrederea şi au redat muncii rodnice şi cinstite drepturile ei. Ordine şi cinste în adminis­traţie, concepţie sănătoasă, con­trol şi voinţă hotărîtă in gu­vernare, nu însemnează dicta­tură. Mai mult decât atât, atunci când ele vor fi întronate, nu va mai fi nevoe nici de cenzură, nici de stare de asediu şi sta­tul cresta se va putea dezvolta liniştit, în cadrul democraticei sale i istituţii care astăzi dat fapt nu mai este respectată. A

Next