Universul, martie 1935 (Anul 52, nr. 59-73)

1935-03-01 / nr. 59

Comemorarea martirilor de la Alba-Iulia­­. Dacă răscoalele repetate ale Românilor din Ardeal şi Ba­nat, până la sfârşitul veacu­lui al XVIII-lea, au fost pro­vocate de starea umilitoare de iobăgie la care erau condam­naţi, in urma scoaterei lor din rândul naţiunilor cu pri­vilegii recunoscute, şi au avut mai mult un caracter social şi economic, revoluţia din 1784 a fost primul semnal de redeşteptare naţională şi de afirmare a forţelor morale ale unui popor, conştient de mi­siunea ce o are de îndeplinit şi de drepturile sale de stă­pânitor pe pământul său stră­moşesc. Când, în ziua memorabilă de 31 octombrie a anului 1784, ţărănimea română din ţinuturile Moţilor s’a adunat la Mesteacăn, ea a jurat a­­tunci pe sfânta cruce, că va lupta, sub conducerea celor trei căpitani-eroi — Horia Cloşca şi Crişan — pentru li­bertatea şi mântuirea nea­mului lor, până la supremul sacrificiu. Acel jurământ a fost respectat. Fraţii noştri de peste Car­­paţi şi-au dat seama, în acele vremuri de grea cumpănă pentru soarta lor şi a nea­mului întreg românesc, că drepturile nu se cerşesc, ci se cuceresc prin luptă şi jertfe ; că un popor demn de liber­tate trebue să sfarme, prin propriile lui forţe, lanţurile robiei şi să proclame, sus şi tare, că Ardealul a fost, este şi va fi totdeauna, românesc. Cu aceste idei şi sentimen­te înălţătoare, cu credinţa vie în dreptatea cauzei nobile ce o apărau şi pentru trium­ful ei, Horia, Cloşca şi Crişan au chemat sub arme pe Ro­mâni şi au pornit la luptă, hotărîţi să înfrunte pe duş­manii lor seculari, să-i învin­gă, sau să moară. Nu se ridică un popor, ca un singur om, decât atunci când soarta sa este pusă în cumpănă grea , când este pătruns de însemnătatea co­vârşitoare a ceasului hotărî­­tor ce-l chiamă la luptă , când ştie că taina mântuirei sale este jertfa pe altarul sfânt al patriei nemuritoare. Revoluţia din 1784 şi epilo­gul ei tragic, prin executarea pe roată. In cetatea Alba-Iu­­liei, în ziua de 28 Februarie a anului 1785, a celor trei eroi­­martiri, Horia, Cloşca şi Cri­şan, au fost înscrise cu litere de foc în istoria Ardealului şi au fost semnalul pentru înfăptuirea unităţii neamului nostru acum 16 ani. Azi, când comemorăm 150 de ani de la sfârşitul tragic al celor trei mucenici ai neamu­lui românesc, într-o Românie mare, să căutăm să fim demni urmaşi ai celor ce s’au jert­fit pentru libertatea şi înăl­ţarea neamului nostru, prin unirea cea adevărată sufle­tească şi prin afirmarea for­ţelor noastre morale şi ma­teriale. IS­ PRINDEREA LUI HORIA Pactul dunărean Aderarea principială a A­­ustriei la Pactul dunărean constitue un nou adaos, ele o evidentă importanţă, la acţiunea de garantare a pă­cii şi a stabilităţii in Euro­pa Centrală. Principiul de bază al poli­ticii internaţionale în ce pri­veşte Europa Centrală este acela al independenţei inte­grale a Austriei. Acest prin­cipiu de bază corespunde nu numai intereselor proprii statului austriac, dar şi in­tereselor diferitelor altor state europene, vecine sau nu cu Austria. Independenţa Austriei devine astfel o con­diţie nu numai a păcii in Europa Centrală, dar o con­diţie a păcii europene in ge­neral şi din această convin­gere, din această realitate, au izvorit acordul fmnco­­britanic şi acordul franco­­italian în ce priveşte garan­tarea independenţei statu­lui austriac. De altfel, Austria, cea din­tâi interesată, recunoaşte a­­cest lucru şi aşa se şi expli­că entuziasmul cu care pre­sa austriacă a salutat re­zultatele întrevederilor avu­te de cancelarul Schuschnig la Paris. Şi cu drept cuvânt, ziarul austriac ,,Reichspost“ a scris că independenţa A­­ustriei­ „a devenit una din coloanele pe care se spriji­nă edifiicil păcii europene şi oricine s’ar atinge de ea, se va lovi de o linie de a­­părare puternic organizată“. Mica înţelegere a avut şi in această privinţă o atitu­dine precisă şi francă. Ea s’a declarat gata să partici­pe la o colaborare economi­că, întemeiată pe respectul independenţei şi libertăţii tuturor statelor participan­te la un pact dunărean şi în ori­ce moment a fost pusă chestiunea independenţei A­­ustriei. Mica înţelegere şi-a spus cuvântul susţinând-o ca o condiţie a păcii. Principiul acesta al stabi­lităţii şi independenţei tu­turor, este axa întregii noa­stre politici. Pentru afirma­rea şi realizarea lui, a sân­gerat omenirea şi nu există sacrificiu prea mare, care să fie precupeţit, dacă situa­ţia stabilită în urma răz­boiului mondial ar fi ame­ninţată. Plecând de la acest prin­cipiu şi întemeiată pe el, o colaborare pentru crearea unor raporturi regulate în bazinul dunărean devine de­sigur posibilă şi ea nu poa­te aduce, ţinându-se bine­înţeles seama de interesele reciproce ale statelor parti­cipante, de­cât rezultate fo­lositoare tuturor. Nici­ un fel de colaborare nu e posibilă fără o încre­dere reciprocă şi aceasta este exclusă atunci când graniţele fiecăruia nu sunt garantate şi când, prin ati­tudinea unora sau altora, suspiciunile ar fi legitime. Iată pentru ce, o a doua condiţie a stabilităţii şi a a­­sigurării păcii în Europa Centrală, este încetarea ori­căror tendinţe revizioniste şi acceptarea din partea tutu­ror, făţiş, sincer şi real, a situaţiei de fapt de azi, sin­gura care corespunde şi is­toriei şi dreptului. Independenţa Austriei a­­sigurată şi renunţarea la po­litica revizionistă din par­tea Ungariei, pot forma pen­tru viitor, cu asigurări se­rioase şi precise, izvorul u­­nor vremuri de liniştită dez­voltare, în cadrul indepen­denţei fiecăruia şi în virtu­tea însuşirilor şi valorilor naţionale ale fiecărui popor. FURTUNA DIN FRANŢA Paris 26 (Rador). — Furtuna de pe Oceanul Atlantic s’a li­niştit de azi dimineaţă, în spe­cial în largul porturilor Brest şi Nantes. Totuşi, o telegramă din Ba­yonne arată că furtuna violen­tă continuă să bântue această regiune, provocând însemnate pagube. VICTIME IN SPANIA Madrid, 26 (Rador).— Furtuna care a bântuit ori în nordul Spaniei, a cauzat moartea a mai multor persoane. La Catargina, o casă care se afla în construc­ţie, s’a prăbuşit. Doi lu­crători au fost omorâţi, iar şapte grav răniţi. Un moment al revoluției lui Horia L (Pugă o stampă a egocei). ^ H­o­r­i­ei Să privească Ardealul lunei i-e­ ruşine : C’a robit copiii-i pe sub mâni străine ; Ci ’ntr’un nor de abur, într’un văl de ceaţă îşi ascunde, tristă, galbena ei faţă. Horia, pe munte, falnic, stă călare : O coroană sumbră munţilor se pare. Iar Carpaţii, ţepeni, îngropaţi în nor, îşi vuiau prin tunet gândurile lor. ,,Eu am, — zise un tunet, — suflet mare, greu, Dar, mai mare suflet bate ’n pieptul său. Fruntea-mi este albă, ca de ani o mie, Dar al lui nume mai mult o să ţie“. „Nalţi suntem noi, munţii,­—zise un vechiu Carpat,­­Dar el e mai mare, că ni-i împărat“. Atunci luna iese, norilor regină, Fruntea lui cea pală roşu o ’nsenină, Galbeneie-i raze încing fruntea-i rece, Că părea, din munte, diadem de Rege. Şi un stol de vulturi muntele ’nconjor, Cugetând că-i Joe, Dumnezeul lor, Când în miezul nopţii, cununat cu nimb, Fulgere aruncă, sus, de pe Olimp. M. EMINESCU Un omagiu din tinereţea lui Eminescu, faţă de memo­ria lui Horia, este poesia de mai sus, foarte puţin cunos­­­cută, scrisă în anul 1866. (1866). Igette. D. Stellán Popescu la d. Mussolini ■ 'Roma, 26 (Rader). — D. Stellán Popescu, direc­torul ziarului „Universul”, a fost primit, azi, în au­diență de d. Mussolini, la palatul Veneția. ——- ooo ;$ ooo——-----­ Credinţa lui Horia Horia credea neclintit în ceea ce propovăduia. De aceeea avea puterea sugestivă a con­ducătorului din naştere■ Nu­mai o adâncă şi sinceră cre­dinţă a omului , menit, de des­tinul său, să conducă, răspân­deşte acea vraje, irezistibilă, care elimină reacţiunea fireas­că de conservare egoistă a in­divizilor şi îi încheagă într’o colectivitate dornică de a se jertfi pentru înfăptuirea unei idei. Horia nu-şi făcea iluzia că împărăţia va răzbi să în­frângă rezistenţa feudalilor, îşi dădea seama că, precum scrie Nic. Densuşianu: „...Ce pu­teau oare să le ajute în epo­ca aceasta călătoriile şi peti­­ţiunile unui simplu iobag (ca Horia) când mulţimea imensă a ordinelor împărătesei Maria Terezia şi ale împăratului Iosif încă nu puteau să le foloseas­că nimic“. Ca împăratul să le poată ajuta românilor contra feudalilor, mai întâi trebuia să-l ajute românii pe împărat stârpindu-i pe feudali. Această credinţă, înrădăcinată în su­fletul lui Horia, rezultă din de­claraţia sa când i s’a oferit am­­nestie, gr­aţe împărătească, da­că va linişti poporul Horia a răspuns că ,,Dânsul n’are lipsă de graţia împăratului numai în cazul dacă vor fi eliberaţi to­varăşii lui arestaţi şi se va a­­corda poporului o uşurare de contribuţiuni, de taxe şi de alte dări“. Individualitatea excepţională a lui Horia o descrie plastic membrul corespondent al Aca­demiei maghiare Francisc Szi­lagyi (în cartea sa : „Lumea lui Horia în Ardeal“, Pesta, Atheneum 1871) astfel: Istoricul imparţial trebue să mărturisească că dânsul (Ho­ria) a purtat pe inima sa soar­ta poporului său apăsat şi eli­berarea lui, şi cu toate că pen­tru acest nobil scop s’a folosit de mijloacele cele mai condam­nabile dar cauza pentru care şi-a consacrat toată activita­tea şi toată viaţa şi pentru care a şi sacrificat-o, n’a tră­dat-o niciodată ci i a rămas pâ­nă la fine credincios chiar şi pe eşafod în faţa morţii celei mai crâncene(ap. N. Densu­­sian, op. cit). Până la moarte Horia a găsit puterea sufletească în credinţa sa mesianică. Ziarul contimpo­ran ,Magyar Hirmnodó“ din 16 Martie 1785 relatează: „Ho­ria merse fără nici o schimba­re, cu inima îndrăzneaţă, la lo­cul destinat pentru or,a cea a­­mară a vieţii sale“... (ap. N. Densuşian, opt. cit.). (Din lucrarea d-lui Vaida Voevod : REVOLUȚIA LUI HORIA). Conferinţa d-lui Jouvenel la Geamă Roma, 26 (Rador). — Sena- t torul de Jouvenel, fost amba-­­­sador al Franţei la Roma, a sosit azi după­ amiază la Ge­m­a. La gară, d-,sa a fost salutat de reprezentanţii autorităţilor, de delegaţii foştilor luptători italieni şi francezi, precum şi de un numeros public, care a acla­mat călduros pe oaspete. D. de Jouvenel a fost primit in mod oficial la primăria ora­şului. Apoi d-sa a ţinut la Uni­versitate o conferinţă despre viitorul prieteniei latine. Con­ferinţa, la care a asistat un pu­­b­lic foarte numeros, a avut un viu succes. CEI TREI MARTIRI HORIA CLOŞCA — CRIŞUS Ravagiile cutremurului in Creta Atena, 26. (Rador).—— După informafiuni din sursă oficială rezultă că 204 imobile s’au prăbu­șit, iar 539 au suferit a­­varii atât de mari, încât nu mai pot fi locuite, în urma cutremurului din insula Creta. En Atena, 26 (Rador).—. Pentru ajutorarea victi­melor recentului cutre­mur din insula Creta, gu­vernul elen a trimis la Candia un milion de drah­me, numeroase corturi și o mare cantitate de ali­mente. declaraţiile: aSRfiBALULUI ZLATEF Noul prim ministru bulgar, d. general Zlatef, a făcut a­­cum câteva zile declaraţiuni cari trebuesc reţinute, ele a­­vănd o deosebită însemnăta­te. Pentru noi, în special, de­claraţiile d-lui general Zla­tef, au valoarea unor promi­siuni, cărora, in dorinţa ce o avem de a vedea consolidân­­du-se raporturile noastre de bună vecinătate cu statul bulgar, le facem tot creditul, lăsând în umbra trecutului decepţiile provocate de pre­decesorii actualului guvern. Vorbind de amiciţia între România şi Bulgaria, d. ge­neral Zlater a rostit urmă­toarele cuvinte, pe care le reproducem aci din nou, toc­mai pentru că le considerăm ca de cel mai bun augur pen­tru viitor: „Această amiciţie — a spus premierul bulgar — care se mai sprijină şi pe sentimen­tele de recunoştinţă ale Bul­gariei faţă de poporul român şi faţă de dinastia sa, pentru partea avută şi sacrificiile făcute în timpul războiului de independenţă al Bulgariei, ne va îngădui, sperăm, să so­luţionăm în spiritul interese­lor noastre reciproce, toate chestiunile pendinte între cele două ţări, a căror lichi­dare va constitui o impor­tantă contribuţie la pacea şi solidaritatea balcanică şi la raporturile de bună veci­nătate a căror instaurare o dorim cu aprindere“. Suntem perfect de acord şi dorinţa pentru consolidarea solidarităţii balcanice şi pen­tru instaurarea raporturilor de bună vecinătate este tot atât de vie de partea aceasta a Dunării, ca şi dincolo. Nu­mai printr-o politică sinceră, loială şi cu respectul drep­tului fiecăruia, o politică de stat care să permită fraţilor noştri de origină, cetăţeni loiali ai statului vecin, o dez­voltare pacinică şi normală în cadrul însuşirilor lor naţionale, prin respectarea acelor drepturi sfinte şi in­­prescritibile, cari au fost definitivate şi recunoscute ca atari de tocite forurile inter­naţionale şi cari fac parte din patrimoniul civilizaţiei.— numai printr’o asemenea po­litică, aplicată cu sincerita­te, se poate ajunge la o a­­propiere sufletească, la o co­laborare rodnică în toate de­(Continuare in pag. 2-a) ferica din Curechin dg­nade a pornit răscoala moților.

Next