Universul, martie 1935 (Anul 52, nr. 74-89)
1935-03-16 / nr. 74
Anul al 52-lea 6 Pagini FONDATORI OXE,ARUL In Tari : 3 Lei In străinătate : 6 Lei Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării Dir. G le P. T. T. No. 120.288/932 LUIGI CAZZAVILLANUNIVERSUL CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $I TELEFONICE REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10 SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.11 învăţământul nostru secundar Un proect de lege s-a depus un Parlament pentru modificarea unor articole din legea învăţământului secundar. Acest învăţământ a trecut prin numeroase şi dese transformări, atât la noi, cât şi în celelalte ţări cu tradiţii culturale. . Aceste transformări au fost impuse, fie de concepţiile deosebite asupra organizării şi scopului învăţământului secundar, fie de necesităţi culturale, sociale şi economice. In Franţa, am avut tipul clasic, rezervat literelor, limbilor vii şi moarte — latina şi greaca; tipul „amalgam“, intermediar între cel clasic şi ştiinţific, rezervat literelor, istoriei, geografiei, ştiinţelor fizice şi naturale; tipul real, rezervat ştiinţelor pozitive; tipul bifurcat şi trifurcat, adică un învăţământ secundar cu tendinţe de specializare şi tipul modern. Criticile aduse în Franţa învăţământului secundar, de toate tipurile, a determinat o vastă anchetă parlamentară in 1899. Această anchetă, fără precedent în istoria parlamentarismului şi a învăţământului public, a fost atât de aprofundată, in cât rezultatele ei s’au publicat în cinci volume mari; rapoartele asupra chestiunilor speciale, într’un volum-anexă și introducerea generală a d-lui Alexandre Ribot s’a tipărit separat. Pe baza concluziilor trase de comisia de anchetă parlamentară, s’a elaborat reforma învățământului secundar din 1902. După război, prin reforma d-lui Léon Bérard, din 1923, s’a revenit la tipul clasic tra- diţionalist, care a fost apoi modificat acum câţiva ani, prin împărţirea invăţămân- tului secundar în mai multe cicluri, sau secţii. Am experimentat şi noi aproape toate tipurile amintite, care au provocat, prin rezultatele ce le-au dat, numeroase critici. După război, am constatat formarea unei pletore mari de absolvenţi de licee şi sporirea din an un an a studenţilor înscrişi la cele patru Universităţi — în special a celor înscrişi la facultatea de drept. Dacă învăţământul secundar este un instrument de cultură generală, pentru prepararea metodică a spiritului, ca şi pentru formarea unei discipline intelectuale, el nu trebue să fie o fabrică de diplome pentru cei insuficient pregătiţi şi care dau asalt Universităţilor. Numărul prea mare de absolvenţi, de bacalaureaţi şi de studenţi — mai cu seamă la facultăţile de drept — se datoreşte faptului, că, după război, şcoala secundară n’a mai fost considerată drept un instrument de cultură generală, ci o fabrică de certificate şi diplome. Acum câţiva ani desfiinţându-se examenele de selectare între clase, numeroase elemente slabe, insuficient pregătite, au fost promovate. O campanie s-a deschis atunci, atât împotriva examenelor de selectare, sub pretext că ele ar fi inutile şi chiar inchizitoriale, cât şi împotriva proramului de studii, considerat prea încărcat şi provocator de surmenaj intelectual... In realitate, s’a urmărit sfărâmarea barierelor impuse de necesitatea selecţiunii şi aşa am ajuns la parodia de examene la bacalaureat, care a dat până la 1934 un procent de 80 la sută de candidaţi reuşiţi. In asemenea condiţii anormale, învăţământul secundar nu-şi mai putea îndeplini misiunea sa de instrument de selecţiune a tineretului şcolar. S’a produs apoi alt fapt grav. Din cauza taxelor şcolare prea mari şi a reducerii burselor, numărul elevilor ro- mâni înscrişi în licee s’a micşorat, pe când numărul ele- vilor minoritari, a sporit. Măsuri de îndreptare, pentru revenirea la normal, s’au luat, în 1934, prin reîntrodu- cerea examenelor. După punerea în aplicare a legii învăţământului secundar din 1934, in care s’au exeintrodus examenele severe între clase şi de bacalaureat, numărul promovaţilor a scăzut la 50 la sută şi al candidaţilor reuşiţi la bacalaureat, la 29 la sută. De aceia se impune selecţia elevilor prin examene serioase şi riguroase, căci numai aşa vom normaliza învăţământul secundar şi vom pune capăt invaziei elementelor slabe in cele patru Universităţi, după cum trebue să luăm măsurile necesare, ca numărul elevilor români în acest învăţământ să nu se micşoreze, din cauza taxelor şcolare şi a reducerii burselor. Citiţi în corpul ziarului. Agitata şedinţă a Camerei: Prelungirea stării de asediu O baterie greacă pe frontul Macedoniei 16 Pagini Mr. 74 Sâmbătă 16 Martie 1935 p 11 i i DIRECTORI STELIAN POPESCU Guvern alarmist sau incapabil? « avalanşă formidabila in franţa .......... ... In expunerea de motive a proectului pentru menţinerea stării de asediu şi a cenzurii, guvernul afirmă că „împrejurările cari au determinat instituirea stării de asediu, persistă încă“ , iar consiliul legislativ, în avizul dat asupra proectului guvernului, spune că: „Văzând că prin expunerea de motive a proectului se afirmă că împrejurările cari au determinat autorizarea instituirii stării de asediu prin legea din 16 Martie 1934, sunt aceleași şi că prin urmare prelungirea e justificată: „Că starea de pericol de stat este o chestiune de fapt pe care numai guvernul e in măsură a o aprecia..., dispune, etc.“. Se ştie, că starea de asediu şi cenzura au fost instituita cu ocazia asasinării lui I. G. Duca. Starea de spirit de atunci, exagerată mai ales prin anumite dispoziţiuni guvernamentale asupra cărora noi din timp am atras atenţiunea, considerându-le ca provocatoare în mod inutil şi periculos , a determinat guvernul să ia măsuri excepţionale, pentru ca la adăpostul lor să poată aduce liniştea şi ordinea în ţară. Desigur, ar fi fost şi alte mijloace şi era poate mai bine dacă se recurgea la ele înainte de a se intrebuinţa mijloacele extreme. Dar, dată fiind impresiunea produsă atunci de odiosul atentat contra lui Duca, opinia publică a acceptat situaţia, înlesnind astfel guvernului posibilitatea de a descoperi pe agitatori şi a restabili disciplina sufletească în toate straturile sociale. Guvernul afirmă azi, după aproape 14 luni, că situaţia e aceiaşi, că „împrejurările cari au determinat instituirea stării de asediu persistă încă“ şi că „statul e în pericol“. In cazul acesta, nu încape decât o singură concluzie pe care o va trage toată ţara, împreună cu noi: incapacitatea guvernului de a asigura liniştea în ţară, nepriceperea guvernului de a lua într-adevăr măsurile necesare şi utile pentru a face să înceteze „împrejurările de acum 14 luni“. Dacă există „pericol de stat“, acesta nu se înlătură numai prin menţinerea prelungită a stării excepţionale. Aceasta nu poate fi decât un auxiliar extra-legal dar temporar, la o acţiune de guvernământ, care să tindă la restabilirea ordinei cât mai degrabă şi deci a stării legale. Nu se poate eși din acest raționament, dacă guvernul nu a fost capabil să înlăture împrejurările cari au determinat instituirea stării de asediu, înseamnă sau că aceste împrejurări sunt serioase și adânc înrădăcinate, și guvernul nu este în stare să le înlăture, sau că ele sunt neserioase dar guvernul e lipsit de autoritate şi de pricepere şi vrem, să se menţie cu starea de asediu. Şi într’un caz şi într’altul, prestigiul şi interesele statului, atât în interior cât şi peste graniţă, sunt periclitate. Un guvern, care afirmă că situaţia în ţară este o „situaţie de pericol de stat“, alarmează de fapt străinătatea, măreşte neîncrederea, răspândeşte sus- piciunea, intr’un cuvânt îngrămădeşte în jurul ţării o atmosferă cu totul contrarie oricărei redresări economice, oricărui credit. Este absurd să-şi inchipue cineva că e suficient ca un ministru, oricare ar fi el, să I călătorească în ţări străine, I pentru a recuceri credit şi în I credere pentru ţara lui, atâta I timp cât pe de altă parte, gu- Ivernul afirmă în mod oficial şi categoric că există în interior o „stare de pericol de stat“ şi că după 14 luni de guvernare şi de măsuri excepţionale, împrejurările cari au determinat aceste măsuri persistă încă. Noi cunoaştem însă realita- I tea. Ştim că ţara e liniştită şi I că, în fond, dacă există nemul- I ţumiri, ele se datoresc aproape exclusiv lipsei de ordine şi de legalitate în administraţia publică şi nepriceperii şi haosului in politica economică. Dar aceste nemulţumiri nu se înlătură cu stare de asediu nici cu cenzură. Dimpotrivă. Şi, de data aceasta, ca şi în trecut, noi prevenim guvernul că prin încăpăţânarea sa de a se apăra de orice critică cu legea stării de asediu, va sfârşi nu prin a linişti şi a supune lumea, dar prin a o exaspera. Am mai spus-o şi altă dată: cine va trăi va vedea. Suntem obligaţi, cu tot regretul, să repetăm acest avertisment patriotic şi de data aceasta. I Moartea profesorului Pupin 1 New-York, 13 (Raaor). — Profesorul Michael Pupin a in- I cetat eri din viaţă in vârstă de 73 ani. Pupin era celebru pentru descoperirile sale în domeniul telegrafiei fără fir, al telefor niei și al razelor Roentgen Cea mai cunoscută din descoperirile lui Pupin este bobina de inducţie adaptată la cablurile telefonice de mari distanţe, graţie căreia s’a putut ajunge la telefonarea la distanţe mari. PUPIN ERA DE ORIGINE IUGOSLAVA Belgrad, 13 (Rador).—întreaga Iugoslavie deplânge moartea celebrului savant Pupin, profesor la universitatea Columbia din Statele Unite. Pupin era de origine iugoslavă şi se bucura in Iugoslavia de o mare admiraţie, nu numai pentru meritele sale ca savant, ci şi pentru serviciile de nepreţuit pe care le-a adus ţării sale, îndeosebi pentru eliberarea iugoslavilor din fosta monarhie austro-ungară și unirea lor cu Serbia. Tendinţa Italiei de a creia raporturi amicale cu Mica înţelegere Roma, 13 (Rador). — ,,Giornale d’Italia“ publică o notă foarte amicală pentru d. Masaryk, cu prilejul aniversării sale. Nota ziarului oficios este publicată imediat după unele comentarii, străine, privitoare la aai—m „■umm'ânmsm ameliorarea raporturilor talo-iugoslave. In cercurile diplomatice domneşte impresia că această apropiere confirmă tendinţele actuale ale politicii italiene, de a creia raporturi amicale cu Mica înţelegere şi cu naţiunile mediteraniene. După mai multe viscole puternice, patru avalanşe s’au abătut asupra liniei ferate care leagă Franţa cu Italia prin Mo dena. Calea ferată a fost aco- avalanşa a distrus şi firele teleperită pe o lungime de 200 met grafice. tri de o pătură de zăpadă având Cinci sute de muncitori au între 15 şi 20 metri grosime. A- lucrat la curățirea zăpezii. Mari inundaţii in America New-York, 13 (Telor). — In 8 state din centrul Statelor- Unite, s’au produs inundaţii catastrofale. Afluenţii fluviului Missisipi s’au revărsat şi au inundat întinderi foarte mari. Mii de persoane au rămas fără adăpost. Pagubele materiale deocamdată nu pot fi măcar evaluate. Crimă infiorătoare la graniţa polono-română Familia unui preot ortodox asasinată de bandiţi. — Violent schimb de focuri intre bandiţi şi grănicerii poloni Cernăuţi, 13 Martie Inspectoratul regional de poliţie a fost informat de către organele noastre grănicereşti de la frontiera polonă-română, că în localitatea Chrinova, situată pe celalt mal al Ceremuşului, în dreptul punctului nostru de frontieră Vijniţa, s’a făptuit în noaptea de Luni spre Marţi 12 c., o înfiorătoare crimă, care a îngrozit profund întreaga populaţie a regiunii. Unsprezece bandiţi înarmaţi şi mascaţi au pătruns cu forţa în casa preotului ortodox din numita localitate şi după ce au împuşcat pe soţia şi copilul preotului, au scotocit întreaga locuinţă, căutând o sumă de bani ce presupuneau că s’ar afla ascunsă în locuinţa preotu- I lui. Negăsind nimic, bandiţii, înfuriaţi, au târît din casă pe preotul îngrozit, legându-l de un copac din curte. Apoi au luat din grajd câteva braţe de fân pe care le-au aprins la rădăcina copacului. La ţipetele disperate ale preotului, bandiţii au tras asupra lui mai multe focuri de revolver, rănindu-i grav. Alarmată de detunăturile de armă, o patrulă de grăniceri poloni, ce se afla prin apropiere, a deschis un foc viu asupra bandiţilor, cari s’au adăpostit in dosul unor copaci. Doi dintre bandiţi au fost răniţi de gloanţele grănicerilor, iar ceilalţi au reuşit să dispară. Se crede că ar fi trecut cu bărci râul Ceremuş, care formează graniţa dintre România şi Polonia. Autorităţile grănicereşti polone s-au adresat organelor noastre poliţieneşti, cerându-le concursul pentru urmărirea şi arestarea fioroşilor asasini. Experienţe pentru protecţia portocalilor contra îngheţului Madrid, 13 (Rador). — In regiunea Castellon s’au făcut experienţe pentru protecţia plantaţiilor de portocali împotriva îngheţului. Procedeul experimentat constă în emiterea unor nouri de fum care se răspândesc deasupra portocalilor, constituind astfel o patură izolatoare. Se pare că experiențele au dat rezultate satisfăcătoare. FILME — Vă rog să vă daţi jos, ca să vă perchiziţionez ! — Probabil că faceţi o confuzie. Noi suntem generali de rezervă şi ne vom coborî din tren în staţia următoare. — Nu fac nicio confuzie. Execut un ordin. — Să-l vedem. — Iată-1. — Sunteţi intr’o îndoită greşală. Prima. Ordinul vă cere să perchiziţionaţi perchiziţia se poate face şi în tren, nu numai în gară. Că aţi voi să pierdem trenul şi să n’ajungem acolo unde ne ducem, vă priveşte, dar noi nu consimţim. A doua. In ordin se prevede să perchiziţionaţi pe călătorii suspecţi, deci pe alţii, nu pe noi. Sau aţi început cu generalii deoarece cuvântul „suspect“ începe cu silaba sus?... „Şeful“ convine că dreptatea este de partea celor cinci călători şi-i perchiziţionează în asistenţa auxiliarilor aduşi pentru întărire în caz de eventualităţi neplăcute. Negăsind nimic compromiţător, se retrage. Unul din generali îl opreşte. — Ca să vă dovedesc cât de sinceri suntem, vă declar acum, după ce n’aţi găsit nimic suspect, că am la mine o bombă. Este în valiza din plasă. Deschideţi valiza şi confiscaţi bomba. Comisarul şi auxiliarii se lipesc de peretele vagonului. Spaimă un ochi, tremurător, de febră recurentă în toate mădularele. — Fiindcă văd că vă e frică s’o deschideți, vă servesc eu. Generalul descre broasca nichelată — și scoate o portocală detoată frumusețea. Respirări de ușurare, zâmbete de liniștire,—retragere onorabilă. Don José LIMBA NOASTRA neologismele Se tot vorbeşte de neologisme, uliii fiind pentru, alţii'împotriva lor, toţi folosindu-se, insă, de ele cu grămada. Şi lumină nu iese, findcă discuţia se face pe noţiuni generale. E bine ce o fată că citească romane ? întrebarea pusa aşa, are o mie de răspunsuri. E bine sau e rău, dupe vârsta şi priceperea fetei, dupe creşterea şi pornirile ei, dupe romanul pe care il citeşte. Tot aşa şi cu neologismele. E bine să le folosim? E şi bine, e şi rău. Atârnă de ce scrim, pentru cine scrim şi ce neologisme întrebuinţăm. Un profesor a citit în ziare că „Marlene Dietrich a terminat de curând un film intitulat: Capriciul spaniol“. Profesorul, apărător al neologismelor, se întreabă plin de ironie: „cum să-i zicem, bâzdăc? Băzdâc spaniol? Nu-i așa că nu merge?" Dacă e vorba de Marlene Dietrich, de cinematograf, de film, de Spania, zi-i domnule profesor cum vrei, — zi-i Capriciul spaniol. Dar pe elevi învaţă-i să vorbească şi să scrie frumos. In compoziţia lor literară să nu fie nici un „capriciu“. Nu Capriciul coanei Lenuţa, ci româneşte. Toanele coanei Lenuţa. Cât priveşte cuvântul bâzdăc, el înseamnă altceva, nu capriciu. Un scriitor trebue să urmărească o ţintă, să fie înţeles de cititorii săi. In asta stă tot meşteşugul scrisului. Cum vrei să mişti, să atragi, să împărtăşeşti altuia ce simţi şi ce crezi, când vorbirea ta nu are nici un resunet în mintea şi în sunetul lui ? Una e limba unui popor, — icoana bucuriilor, şi durerilor lui, — vorbită de toţi, şi alta sunt cuvintele tehnice. Chimiştii, medicii, astronomii, filosofii, geometrii, au fiecare un vocabular al lor. Ei scriu pentru oamenii de ştiinţă. Literaţii scriu despre fapteşi simţiminte omeneşti, de toate zilele, la fel azi ca şi acum două miide ani, pentru cari limba noastră are toate cuvintele trebuincioase. Cine scrie romane, nuvele, poezii şi spune că întrebuinţează neologisme, fiindcă nu are cuvinte în limba românească, acela dă dovadă că sărăcia nu e în limbă, ci in capul lui. Numai scriitorii nepregătiţi, cari nu stăpânesc limba, se reped la împrumuturi. E mai uşor să culegi cuvinte din ziare şi reviste străine, decât să-ţi munceşti mintea căutând cuvântul potrivit, dar uitat, de când în ţara asta nu se mai vorbeşte româneşte. Uitarea cuvintelor ne schimbă şi felul de viaţă. Dacă nu mai zicem stăruesc ci insist, nici nu mai avem stăruinţă în nimic,în muncă, în împlinirea datoriei. Insist, eşuat, eşec sunt în mare cinste. Toţi zic : planul a eşuat, în loc de planul a căzut, a suferit un eşec, în loc de a suferit o înfrângere. De ce să zicem „impregnată“ şi nu „pătrunsă“? De ce „intenţionez“, cu totul împotriva geniului limbii româneşti şi nu „am de gând“, „mă bate gândul“? De ce ? Fiindcă nu ne iubim limba, nici nu o cunoaştem. Şi, la drept vorbind, nimeni nu ne învaţă să o iubim. Dacă scriitorii romani ar fi tradus din literatura greacă, întrebuinţând cuvinte greceşti, cum întrebuinţăm noi cuvintele franţuzeşti, fără păsare, fără să-şi fi pus toată priceperea, toată truda şi întreg sufletul ca să găsească în limba latină, — rurală şi ea, — cuvinte potrivite pentru a reda întocmai gând şi simţiminte, limba latină nu ar fi ajuns în stare să dea acele opere, ce veşnic vor fi mândria minţii omeneşti. T. PISANI ---------ooO:#:Ooo----- — Mare export de aur din Anglia in Franţa Londra. 13 (Rador).—După statisticile oficiale rezultă că de la 7 la 11 Martie ,exportul de aur din Anglia şi Irlanda a depăşit importul aceluiaşi metal pe perioada corespunzătoare. Intr’adevăr, valoarea aurului exportat se ridică la 2.548.748 lire, din care 2.448.045 lire cu destinaţia Franţa. Valoarea aurului importat se ridică la 1.836.353 lire, din care 957.956 lire provenind din Elveţia, iar 623.498 lire provenind din Franţa. (Continuare in pagina 2-a) CRIŞUL ALB de prot. univ. I. SIMIONESCU Serbările din ţara întreagă, făcute cu prilejul aniversării chinuirii lui Horia, m’au dus cu gândul prin meleagurile din lungul văii Crişului-alb. De la Brad în jos trebue să poposeşti aproape în fiecare sat. Nu e unul de care să nu se lege vre-o amintire, ba de pe vremea lui Horia, ba de pe aceia a pribegiei lui Iancu. Te opreşte’n loc însă şi vrednicia oamenilor de azi. Iţi creşte inima de bucurie cât adăstezi in mijlocul lor, cât stai de vorbă cu ei, le afli cuminţenia dar şi necazurile pe care le îndură cu atâta resignare Valea Crișului-alb nu este atractivâ numai prin trecutul sbuciumat al neamului.» nici numai prin oamenii ce o populează. Natura este blândă, orizontul larg, atâta soare ce se re- : varsă peste coastele trăgănate, ; ! cu păduri ori pometuri fără as- j I primi de priporuri! Crişul-alb mai în sus de Criş ; cior de lângă Brad, este apă de ‘ munte, cu vale îngustă, cu va- ! I luri repezite, cu unde limpezi, înspre izvoarele lui se înalţă munţi cu vârful pleş, cum e Strâmba. Pitorescul e mai frământat, mai variat. Dintr’acolo a pornit focul. La Mihaileni s’a dat bătaie crâncenă între oamenii lui Horia şi „armata împărătească“. De la Criscior cu biserică din veacul al 14-lea, Crişul devine alb, tulbure, iar valea lui largă, primitoare. Din Gura Barzei se scurge măcinişul pietrelor auri-fere, căci Crişul-alb şi prin a-ceasta se deosebeşte de fraţii lui; munţii de unde ii vin afluenţii fac parte din bogatul trapez aurifer, cu colţurile în Săcărâmb lângă Mureş, Zlatna pe Ampoiu, Ofenbaia pe Arieş şi Căraciul conic, izolat, bogat în vânat, ce domină valea Crişului aproape de Brad. De pe vârful acestuia cuprinzi întreaga vale largă, liniştită; în spre nord valuri tot mai înălţate, se urcă până spre profilul fără svâcni- j turi ale Munţilor Bihorului, dungă dreaptă trasă pe cer. Ai crede că ai înainte un ţi- nut nepopulat. Satele mărunte cu case risipite, se ţin în ran- j gul văiugilor tăinuite; satele mai mari cu case compacte stau la gura văilor mai largi. N’ai bănui viaţa ce se ascun- j de în peisajul frământat, ener- gia roasă însă tot mai mult de mizerie. De la Brad în jos, valea Cri- işului-alb devine largă, dar cu , pământ puţin de agricultură. Se vede, însă, că tocmai prin locu- rile ocolite de belşug, omul se oţeleşte mai bine; sufletul ră- mâne mai apt pentru eroism, căci necazurile fac pe om mai rezistent dar şi mai dârz în reacţiune. Cum scobori din Brad, cu impunătoarea clădire a liceului dar şi cu centrala societăţii Mica, drumul te duce spre marginea satului Mesteacăn, localitate vestită; în biserica de aici, cele trei căpetenii au luat legământul moţilor scoboriţi de pe văi. Biserica veche azi nu mai există. E înlocuită prin una de lemn cu turn ascuţit, ce răsare din frunzişul pomilor. Cealaltă a fost arsă în 1848. Cu atât mai impunătoare pare crucea aşezată pe dâmbul unde se înalţă biserica. In apus de soare, pro- filul ei pe marginea cerului întrandafirat, evocă suferinţele martirilor, aceleaşi ca şi ale Mântuitorului. Scurtă distanţă desparte satul Mesteacăn, de Ţebea, al cărui nume se leagă strâns de cele două mişcări naţionale, despărţite prin o jumătate de veac. E un loc istoric şi simbolic. Poate nici una din localităţile ardelene nu cuprinde mai scumpe rămăşiţi care să arate înlănţuirea faptelor istorice, întâmplate la intervale destul de lungi. Biserica pare mai măreaţă, în izolarea spaţiului în care se află. E bine îngrijită, cu pictură frumoasă. Intr’o coastă îi ţin tovărăşia doi goruni. Unul, gros de abea îl pot cuprinde doi oameni, e cunoscut ca „Gorunul lui Horia“. Furtunile, trăsnetele l-au cruţat- Bătrâneţea lui, în schimb, se simte. Crengi tinere sunt puţine. Au rămas numai cele groase, de demult. Al doilea gorun, înalt, e in splendoarea maturităţii, cu coroană stufoasă, cu braţe vânjoase întinse jur împrejur. Prin ei se veşniceşte vrednicia poporului. La umbra celui bătrân adesa se odihnea Horia, îndemnând la luptă norodul ce poposea aici, cu prilejul zilelor de iarmaroc din Brad. Sub gorunul lui Horia se află mormâritul simplu, aproape ca şi al lui Gh. Lazăr din Avrig, în care se odihneşte de veci celalt căpitan al Moţilor, Avram lancu. Cimitirul, care ar trebui să fie numai flori, îţi umezeşte ochii şi prin mormintele numeroase, înşirate in ordine, ale mucenicilor din ultimul războiu, morţi pentru ca mormântul lui Avram lancu să nu mai fie în ţară străină. Răzămat de trunchiul bătrânului gorun, priveşti spre larga desfăşurare a văii Crişului alb. In liniştea deplină ce te înconjură tresar la scurtul foşnet al frunzelor cu aspect metalic. A fost o undă de vânt, ori şoaptele fiinţei în jurul căreia s’a deslănţuit mare volbură omenească ? In serile de vară, când pacea naturii se aşternea pe vale, ajungea poate până aici tânguitorul cântec din fluer al lui Avram Iancu. îşi purta durerea adâncii desamăgiri, nu era numai a lui, printre sălciile ce întovărăşesc drumul apei. A închis ochii pe o bancă din Baiade Criş, de unde cu mare alai, ca pe un adevărat Craiu, parte din cei cu care au luptat, l-au adus la Ţebea. De altfel, nu e sat din cuprinsul Ţarei Zarandului descrisă de curând de d. G. Camber in Cunoştinţe folositoare (Cartea Românească), de care să nu fie legat un episod eroic din vârtejurile naţionale de la 1785 şi 1848. Dacă hotărîrea răscoalei a fost luată in faţa altarului de la Mesteacăn, focul a isbucnit în izolatul sat Curechin la răsărit de Brad, iar la Mihăileni, pe Criş in sus, s’a dat mare bătălie intre oamenii lui Horia şi ostaşii împăratului, trimişi ca să stingă răscoala. O antologie a eroismului moţilor şi ţopilor din partea locului ar da material abundent pentru exemplificarea virtuţilor, nebănuite de către mulţi, ascunse în răbdulia fire a românului. In cărţile noastre de cetire, adesa sunt date faptele de vitejie străină. S’ar cuveni bunăoară să aibă loc de frunte eroismul micului clopotar din Târnava, aşa cum îl descrie d. V. Lazăr în „Legende istorice“. Era pe vremea luptelor dârze ale lui Avram Iancu. Torturat fără milă, cu picioarele pe cărbuni aprinşi, cu unghiile smulse din carne, un tribun din Halamagiu, nu mai poate rezista. Ameţit de chinuri, când duşmanii care-l torturau îi ameninţă nevasta cu moartea, făcu semn că le va spune unde se află românii. Ajung noaptea în Târnava. Românii din capul satului sunt atacaţi pe neaşteptate şi omorîţi. împuşcăturile deşteaptă pe fiul clopotarului, copil de vreo 15 ani. Se scoală, fuge la biserică şi începe să deie alarma, trăgând clopotul. Ungurii înconjură biserica, îşi îndreaptă puştile spre fereastra turnului, ca să amuţască răscolitorul dangăt de clopot. Nimeresc pe copil in picioare. Acesta cade în genunchi, fără a lăsa frânghia din mână. Un glonte