Universul, martie 1935 (Anul 52, nr. 74-89)

1935-03-16 / nr. 74

Anul al 52-lea 6 Pagini FONDATORI OXE,­ARUL In Tari : 3 Lei In străinătate : 6 Lei Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării Dir. G­ le P. T. T. No. 120.288/932 LUIGI CAZZAVILLANUNIVERSUL CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $I TELEFONICE REDACŢIA SI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI: 3.30.10 SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.11 învăţământul nostru secundar Un proect de lege s-a depus un Parlament pentru modifi­carea unor articole din legea învăţământului secundar. Acest învăţământ a trecut prin numeroase şi dese tran­sformări, atât la noi, cât şi în celelalte ţări cu tradiţii culturale. . Aceste transformări au fost impuse, fie de concepţiile de­osebite asupra organizării şi scopului învăţământului se­cundar, fie de necesităţi cul­turale, sociale şi economice. In Franţa, am avut tipul cla­sic, rezervat literelor, limbi­lor vii şi moarte — latina şi greaca; tipul „amalgam“, in­termediar între cel clasic şi ştiinţific, rezervat literelor, istoriei, geografiei, ştiinţelor fizice şi naturale; tipul real, rezervat ştiinţelor pozitive; tipul bifurcat şi trifurcat, a­­dică un învăţământ secun­dar cu tendinţe de speciali­zare şi tipul modern. Criticile aduse în Franţa învăţământului secundar, de toate tipurile, a determinat o vastă anchetă parlamen­tară in 1899. Această anchetă, fără pre­cedent în istoria parlamen­tarismului şi a învăţământu­lui public, a fost atât de a­­profundată, in cât rezulta­tele ei s’au publicat în cinci volume mari; rapoartele a­­supra chestiunilor speciale, într’un volum-anexă și intro­ducerea generală a d-lui A­­lexandre Ribot s’a tipărit se­parat. Pe baza concluziilor trase de comisia de anchetă par­lamentară, s’a elaborat re­forma învățământului secun­dar din 1902. După război, prin reforma d-lui­ Léon Bérard, din 1923, s’a revenit la tipul clasic tra-­­ diţionalist, care a fost apoi­­ modificat acum câţiva ani,­­ prin împărţirea invăţămân-­­ tului secundar în mai multe cicluri, sau secţii. Am experimentat şi noi a­­proape toate tipurile amin­tite, care au provocat, prin rezultatele ce le-au dat, nu­meroase critici. După război, am constatat formarea unei pletore mari de absolvenţi de licee şi sporirea din an un an a studenţilor înscrişi la cele patru Universităţi — în spe­cial a celor înscrişi la facul­tatea de drept. Dacă învăţă­mântul secundar este un in­strument de cultură gene­rală, pentru prepararea me­todică a spiritului, ca şi pen­tru formarea unei discipline intelectuale, el nu trebue să fie o fabrică de diplome pen­tru cei insuficient pregătiţi şi care dau asalt Universită­ţilor. Numărul prea mare de ab­solvenţi, de bacalaureaţi şi de studenţi — mai cu seamă la facultăţile de drept — se datoreşte faptului, că, după război, şcoala secundară n’a mai fost considerată drept un instrument de cultură ge­nerală, ci o fabrică de certi­ficate şi diplome. Acum câţiva ani desfiin­­ţându-se examenele de selec­tare între clase, numeroase elemente slabe, insuficient pregătite, au fost promovate. O campanie s-a deschis a­­tunci, atât împotriva exame­nelor de selectare, sub pre­text că ele ar fi inutile şi chiar inchizitoriale, cât şi împotriva pro­ramului de studii, considerat prea în­cărcat şi provocator de sur­menaj intelectual... In reali­tate, s’a urmărit sfărâmarea barierelor impuse de necesi­tatea selecţiunii şi aşa am a­­juns la parodia de examene la bacalaureat, care a dat până la 1934 un procent de 80 la sută de candidaţi reu­şiţi. In asemenea condiţii anor­male, învăţământul secundar nu-şi mai putea îndeplini mi­siunea sa de instrument de selecţiune a tineretului şco­lar. S’a produs apoi alt fapt grav. Din cauza taxelor şco­lare prea mari şi a reducerii­­ burselor, numărul elevilor ro-­­ mâni înscrişi în licee s’a mic­şorat, pe când numărul ele-­­ vilor minoritari, a sporit. Măsuri de îndreptare, pen­tru revenirea la normal, s’au luat, în 1934, prin reîntrodu-­­ cerea examenelor. După punerea în aplicare­­ a legii învăţământului se­cundar din 1934, in care s’au e­xeintrodus examenele severe între clase şi de bacalaureat, numărul promovaţilor a scă­zut la 50 la sută şi al candi­daţilor reuşiţi la bacalaureat, la 29 la sută. De aceia se im­pune selecţia elevilor prin e­­xamene serioase şi riguroase, căci numai aşa vom norma­liza învăţământul secundar şi vom pune capăt invaziei elementelor slabe in cele pa­tru Universităţi, după cum trebue să luăm măsurile ne­cesare, ca numărul elevilor români în acest învăţământ să nu se micşoreze, din cauza taxelor şcolare şi a reducerii burselor. Citiţi în corpul ziarului. Agitata şedinţă a Camerei: Prelungirea stării de asediu O baterie greacă pe frontul Macedoniei 16 Pagini Mr. 74 Sâmbătă 16 Martie 1935 p 11 i i DIRECTORI STELIAN POPESCU Guvern alarmist sau incapabil? « avalanşă formidabila in franţa .......... ... In expunerea de motive a proectului pentru menţinerea stării de asediu şi a cenzurii, guvernul afirmă că „împreju­rările cari au determinat insti­tuirea stării de asediu, persistă încă“ , iar consiliul legislativ, în avizul dat asupra proectului guvernului, spune că: „Văzând că prin expunerea de motive a proectului se a­­firmă că împrejurările cari au determinat autorizarea insti­tuirii stării de asediu prin le­gea din 16 Martie 1934, sunt aceleași şi că prin urmare pre­lungirea e justificată: „Că starea de pericol de stat este o chestiune de fapt pe care numai guvernul e in măsură a o aprecia..., dispune, etc.“. Se ştie, că starea de asediu şi cenzura au fost instituita cu ocazia asasinării lui I. G. Duca. Starea de spirit de atunci,­­ exagerată mai ales prin anu­mite dispoziţiuni guvernamen­tale asupra cărora noi din timp am atras atenţiunea, conside­­rându-le ca provocatoare în mod inutil şi periculos , a de­terminat guvernul să ia măsuri excepţionale, pentru ca la adă­postul lor să poată aduce liniş­tea şi ordinea în ţară. Desigur, ar fi fost şi alte mijloace şi era poate mai bine dacă se re­curgea la ele înainte de a se intrebuinţa mijloacele extreme. Dar, dată fiind impresiunea produsă atunci de odiosul aten­tat contra lui Duca, opinia pu­blică a acceptat situaţia, înles­nind astfel guvernului posibi­litatea de a descoperi pe agita­tori şi a restabili disciplina su­fletească în toate straturile so­ciale. Guvernul afirmă azi, după a­­proape 14 luni, că situaţia e a­­ceiaşi, că „împrejurările cari au determinat instituirea stării de asediu persistă încă“ şi că „sta­tul e în pericol“. In cazul acesta, nu încape de­cât o singură concluzie pe care o va trage toată ţara, împreună cu noi: incapacitatea guvernu­lui de a asigura liniştea în ţară, nepriceperea guvernului de a lua într-adevăr măsurile nece­sare şi utile pentru a face să înceteze „împrejurările de acum 14 luni“. Dacă există „pericol de stat“, acesta nu se înlătură numai prin menţinerea prelungită a stării excepţionale. Aceasta nu poate fi decât un auxiliar ex­tra-legal dar temporar, la o ac­ţiune de guvernământ, care să tindă la restabilirea ordinei cât mai degrabă şi deci a stării le­gale. Nu se poate eși din acest ra­ționament, dacă guvernul nu a fost capabil să înlăture împre­jurările cari au determinat in­stituirea stării de asediu, în­seamnă sau că aceste împreju­rări sunt serioase și adânc în­rădăcinate, și guvernul nu este în stare să le înlăture, sau că ele sunt neserioase dar guver­nul e lipsit de autoritate şi de pricepere şi vrem, să se menţie cu starea de asediu. Şi într’un caz şi într’altul, prestigiul şi interesele statului, atât în interior cât şi peste graniţă, sunt periclitate. Un guvern, care afirmă că situaţia în ţară este o „situaţie de pericol de stat“, alarmează­­ de fapt străinătatea, măreşte neîncrederea, răspândeşte sus-­­ piciunea, intr’un cuvânt îngră­mădeşte în jurul ţării o atmos­feră cu totul contrarie oricărei redresări economice, oricărui credit. Este absurd să-şi inchi­­pue cineva că e suficient ca un ministru, oricare ar fi el, să I călătorească în ţări străine, I pentru a recuceri credit şi în­ I credere pentru ţara lui, atâta I timp cât pe de altă parte, gu- I­vernul afirmă în mod oficial şi categoric că există în interior o „stare de pericol de stat“ şi că după 14 luni de guvernare şi de măsuri excepţionale, împreju­rările cari au determinat ace­ste măsuri persistă încă.­­ Noi cunoaştem însă realita- I tea. Ştim că ţara e liniştită şi I că, în fond, dacă există nemul- I ţumiri, ele se datoresc aproape exclusiv lipsei de ordine şi de legalitate în administraţia pu­blică şi nepriceperii şi haosului in politica economică. Dar a­­ceste nemulţumiri nu se înlă­tură cu stare de asediu nici cu cenzură. Dimpotrivă. Şi, de data aceasta, ca şi în trecut, noi prevenim guvernul că prin încăpăţânarea sa de a se apăra de orice critică cu le­gea stării de asediu, va sfârşi nu prin a linişti şi a supune lumea, dar prin a o exaspera. Am mai spus-o şi altă dată: cine va trăi va vedea. Suntem obligaţi, cu tot re­gretul, să repetăm acest aver­tisment patriotic şi de data a­­ceasta. I Moartea profesorului Pupin 1 New-York, 13 (Raaor). — Profesorul Michael Pupin a in- I cetat eri din viaţă in vârstă de 73 ani. Pupin era celebru pentru descoperirile sale în domeniul telegrafiei fără fir, al telefor niei și al razelor Roentgen Cea mai cunoscută din des­coperirile lui Pupin este bobi­­na de inducţie adaptată la ca­blurile telefonice de mari dis­tanţe, graţie căreia s’a putut ajunge la telefonarea la dis­tanţe mari. PUPIN ERA DE ORIGINE IUGOSLAVA Belgrad, 13 (Rador).—întrea­ga Iugoslavie deplânge moartea celebrului savant Pupin, profe­sor la universitatea Columbia din Statele Unite. Pupin era de origine iugo­slavă şi se bucura in Iugosla­via de o mare admiraţie, nu numai pentru meritele sale ca savant, ci şi pentru serviciile de nepreţuit pe care le-a adus ţării sale, în­deosebi pentru eliberarea iugoslavilor din fosta monarhie austro-ungară și uni­rea lor cu Serbia. Tendinţa Italiei de a creia raporturi amicale cu Mica înţelegere Roma, 13 (Rador). — ,,Giornale d’Italia“ pu­blică o notă foarte a­­micală pentru d. Masa­­ryk, cu prilejul aniver­sării sale. Nota ziarului oficios este publicată imediat după unele comentarii, străine, privitoare la a­ai—­m „■umm'ânmsm a­meliorarea raporturilor talo-iugoslave. In cercurile diploma­tice domneşte impresia că această apropiere con­firmă tendinţele actuale ale politicii italiene, de a creia raporturi amicale cu Mica înţelegere şi cu na­ţiunile mediteraniene. După mai multe viscole pu­ternice, patru avalanşe s’au a­­bătut asupra liniei ferate care leagă Franţa cu Italia prin Mo­­ dena. Calea ferată a fost aco- a­valanşa a distrus şi firele tele­­perită pe o lungime de 200 me­­t grafice. tri de o pătură de zăpadă având Cinci sute de muncitori au între 15 şi 20 metri grosime. A-­­ lucrat la curățirea zăpezii. Mari inundaţii in America New-York, 13 (Telor). — In 8 state din centrul Statelor- Unite, s’au produs inundaţii ca­tastrofale. Afluenţii fluviului Missisipi s’au revărsat şi au inundat întinderi foarte mari.­­ Mii de persoane au rămas fără­­ adăpost. Pagubele materiale deocamdată nu pot fi măcar evaluate. Crimă infiorătoare la graniţa polono-română Familia unui preot ortodox asasinată de bandiţi. — Violent schimb de focuri intre bandiţi şi grănicerii poloni Cernăuţi, 13 Martie Inspectoratul regional de po­liţie a fost informat de către organele noastre grănicereşti de la frontiera polonă-română, că în localitatea Chrinova, si­tuată pe celalt mal al Ceremu­­şului, în dreptul punctului nos­tru de frontieră Vijniţa, s’a făptuit în noaptea de Luni spre Marţi 12 c., o înfiorătoare cri­mă, care a îngrozit profund în­treaga populaţie a regiunii. Unsprezece bandiţi înarmaţi şi mascaţi au pătruns cu forţa­­ în casa preotului ortodox din­­ numita localitate şi după ce au­­ împuşcat pe soţia şi copilul­­ preotului, au scotocit întreaga­­ locuinţă, căutând o sumă de­­ bani ce presupuneau că s’ar a­­fla ascunsă în locuinţa preotu- I lui. Negăsind nimic, bandiţii, înfuriaţi, au târît din casă pe­­ preotul îngrozit, legându-l de un copac din curte. Apoi au luat din grajd câteva braţe de fân pe care le-au a­­prins la rădăcina copacului. La ţipetele disperate ale preotului, bandiţii au tras asupra lui mai multe focuri de revolver, rănin­­du-i grav. Alarmată de detunăturile de armă, o patrulă de grăniceri poloni, ce se afla prin apropie­re, a deschis un foc viu asu­pra bandiţilor, cari s’au adă­postit in dosul unor copaci. Doi dintre bandiţi au fost ră­niţi de gloanţele grănicerilor, iar ceilalţi au reuşit să dispară. Se crede că ar fi trecut cu bărci râul Ceremuş, care for­mează graniţa dintre România şi Polonia. Autorităţile grănice­reşti polone s-au adresat orga­nelor noastre poliţieneşti, ce­­rându-le concursul pentru ur­mărirea şi arestarea fioroşilor asasini. Experienţe pentru protecţia portocalilor contra îngheţului Madrid, 13 (Rador). — In regiunea Castellon s’au făcut experienţe pentru protecţia plantaţiilor de portocali împo­triva îngheţului. Procedeul experimentat con­stă în emiterea unor nouri de fum care se răspândesc deasu­pra portocalilor, constituind astfel o patură izolatoare. Se pare că experiențele au dat rezultate satisfăcătoare. FILME — Vă rog să vă daţi jos, ca să vă perchiziţionez ! — Probabil că faceţi o con­fuzie. Noi suntem generali de rezervă şi ne vom coborî din tren în staţia următoare. — Nu fac nicio confuzie. E­­xecut un ordin. — Să-l vedem. — Iată-1. — Sunteţi intr’o îndoită gre­­şală. Prima. Ordinul vă ce­re să perchiziţionaţi perchiziţia se poate face şi în tren, nu nu­mai în gară. Că aţi voi să pier­dem trenul şi să n’aj­ungem acolo unde ne ducem, vă pri­veşte, dar noi nu consimţim. A doua. In ordin se prevede să perchiziţionaţi pe călătorii sus­pecţi, deci pe alţii, nu pe noi. Sau aţi început cu generalii de­oarece cuvântul „suspect“ în­cepe cu silaba sus?... „Şeful“ convine că dreptatea este de partea celor cinci călă­tori şi-i perchiziţionează în a­­sistenţa auxiliarilor aduşi pen­tru întărire în caz de eventua­lităţi neplăcute. Negăsind nimic compromiţă­tor, se retrage. Unul din generali îl opreşte. — Ca să vă dovedesc cât de sinceri suntem, vă declar a­­cum, după ce n’aţi găsit nimic suspect, că am la mine o bom­bă. Este în valiza din plasă. Deschideţi valiza şi confiscaţi bomba. Comisarul şi auxiliarii se li­pesc de peretele vagonului. Spaimă un ochi, tremurător, de febră recurentă în toate mă­dularele. — Fiindcă văd că vă e frică s’o deschideți, vă servesc eu. Generalul descre broasca ni­chelată — și scoate o portocală de­­toată frumusețea. Respirări de ușurare, zâmbete de liniștire,—retragere onora­bilă. Don José LIMBA NOASTRA neologismele Se tot vorbeşte de neologis­me, uliii­ fiind pentru, alţii'îm­potriva lor, toţi folosindu-se, insă, de ele cu grămada. Şi lumină nu iese, findcă discuţia se face pe noţiuni generale. E bine ce o fată că citească romane ? întrebarea pusa aşa, are o mie de răspunsuri. E bine sau e rău, dupe vârsta şi pri­ceperea fetei, dupe creşterea şi pornirile ei, dupe romanul pe care il citeşte. Tot aşa şi cu neologismele. E bine să le folosim? E şi bine, e şi rău. Atârnă de ce scrim, pentru cine scrim şi ce neolo­gisme întrebuinţăm. Un profesor a citit în ziare că „Marlene Dietrich a termi­nat de curând un film intitu­lat: Capriciul spaniol“. Profe­sorul, apărător al neologisme­lor, se întreabă plin de ironie: „cum să-i zicem, bâzdăc? Băz­­dâc spaniol? Nu-i așa că nu merge?" Dacă e vorba de Marlene Dietrich, de cinematograf, de film, de Spania, zi-i domnule profesor cum vrei, — zi-i Ca­priciul spaniol. Dar pe elevi în­­vaţă-i să vorbească şi să scrie frumos. In compoziţia lor li­terară să nu fie nici un „ca­priciu“. Nu Capriciul coanei Lenuţa, ci româneşte. Toanele coanei Lenuţa. Cât priveşte cuvântul bâzdăc, el înseamnă altceva, nu capriciu. Un scriitor trebue să urmă­rească o ţintă, să fie înţeles de cititorii săi. In asta stă tot meşteşugul scrisului. Cum vrei să mişti, să atragi, să împărtă­şeşti altuia ce simţi şi ce crezi, când vorbirea ta nu are nici un resunet în mintea şi în su­netul lui ? Una e limba unui popor, — icoana bucuriilor, şi durerilor lui, — vorbită de toţi, şi alta sunt cuvintele tehnice. Chi­­miştii, medicii, astronomii, fi­­­­losofii, geometrii, au­ fiecare un vocabular al lor. Ei­ scriu pen­tru oamenii de ştiinţă. Litera­ţii scriu despre fapte­­şi simţi­­minte omeneşti, de toate zilele, la fel azi ca şi acum două mii­­de ani, pentru cari limba noa­stră­ are toate cuvintele tre­buincioase. Cine scrie romane, nuvele, poezii şi spune că în­trebuinţează neologisme, fiindcă nu are cuvinte în limba româ­nească, acela dă dovadă că să­răcia nu e în limbă, ci in ca­pul lui. Numai scriitorii nepregătiţi, cari nu stăpânesc limba, se reped la împrumuturi. E mai uşor să culegi cuvinte din zia­re şi reviste străine, decât să-ţi munceşti mintea căutând cuvântul potrivit, dar uitat, de când în ţara asta nu se mai vorbeşte româneşte. Uitarea cuvintelor ne schim­bă şi felul de viaţă. Dacă nu mai zicem stăruesc ci insist, nici nu mai avem stăruinţă în nimic,­­în muncă, în împli­nirea datoriei. Insist, eşuat, eşec sunt în mare cinste. Toţi zic : planul a eşuat, în loc de planul a căzut, a suferit un eşec, în loc de a suferit o înfrângere. De ce să zicem „impregna­tă“ şi nu „pătrunsă“? De ce „intenţionez“, cu totul împotri­va geniului limbii româneşti şi nu „am de gând“, „mă bate gândul“? De ce ? Fiindcă nu ne iubim limba,­­ nici nu o cu­noaştem. Şi, la drept vorbind, nimeni nu ne învaţă să o iu­bim. Dacă scriitorii romani ar fi tradus din literatura greacă, întrebuinţând cuvinte greceşti, cum întrebuinţăm noi cuvinte­le franţuzeşti, fără păsare, fără să-şi fi pus toată priceperea, toată truda şi întreg sufletul ca să găsească în limba latină, — rurală şi ea, — cuvinte po­trivite pentru a reda întocmai gând şi simţiminte, limba lati­nă nu ar fi ajuns în stare să dea acele opere, ce veşnic vor fi mândria minţii omeneşti. T. PIS­ANI ---------ooO:#:Ooo----- —­ Mare export de aur din Anglia in Franţa Londra. 13 (Rador).—După statisticile oficiale rezultă că de la 7 la 11 Martie ,exportul de aur din Anglia şi Irlanda a depăşit importul aceluiaşi metal pe perioada corespun­zătoare. Intr’adevăr, valoarea aurului exportat se ridică la 2.548.748 lire, din care 2.448.045 lire cu destinaţia Franţa. Valoarea aurului im­portat se ridică la 1.836.353 lire, din care 957.956 lire pro­venind din Elveţia, iar 623.498 lire provenind din Franţa. (Continuare in pagina 2-a) CRIŞUL ALB de prot. univ. I. SIMIONESCU Serbările din ţara întreagă, făcute cu prilejul aniversării chinuirii lui Horia, m’au dus cu gândul prin meleagurile din lungul văii Crişului-alb. De la Brad în jos trebue să poposeşti aproape în fiecare sat. Nu e unul de care să nu se lege vre-o amintire, ba de pe vremea lui Horia, ba de pe aceia a pri­begiei lui Iancu. Te opreşte’n loc însă şi vrednicia oamenilor de azi. Iţi creşte inima de bu­curie cât adăstezi in mijlocul lor, cât stai de vorbă cu ei, le afli cuminţenia dar şi necazu­rile pe care le îndură cu atâta resignare Valea Crișului-alb nu este a­­tractivâ numai prin trecutul sbuciumat al neamului.» nici nu­mai prin oamenii ce o populea­ză. Natura este blândă, orizon­­­tul larg, atâta soare ce se re- : varsă peste coastele trăgănate, ; ! cu păduri ori pometuri fără as- j I primi de priporuri!­­ Crişul-alb mai în sus de Criş­ ;­­ cior de lângă Brad, este apă de ‘ munte, cu vale îngustă, cu va- ! I luri repezite, cu unde limpezi, înspre izvoarele lui se înalţă munţi cu vârful pleş, cum e Strâmba. Pitorescul e mai fră­mântat, mai variat. Dintr’acolo a pornit focul. La Mihaileni s’a dat bătaie crânce­nă între oamenii lui Horia şi „armata împărătească“. De la Criscior cu biserică din veacul al 14-lea, Crişul devine alb, tulbure, iar valea lui largă, primitoare. Din Gura Barzei se scurge măcinişul pietrelor auri-­­­fere, căci Crişul-alb şi prin a-­­­ceasta se deosebeşte de fraţii lui; munţii de unde ii vin aflu­enţii fac parte din bogatul tra­pez aurifer, cu colţurile în Să­­cărâmb lângă Mureş, Zlatna pe Ampoiu, Ofenbaia pe Arieş şi Căraciul conic, izolat, bogat în vânat, ce domină valea Crişului aproape de Brad. De pe vârful acestuia cuprinzi întreaga vale largă, liniştită; în spre nord va­luri tot mai înălţate, se urcă până spre profilul fără svâcni- j turi ale Munţilor Bihorului,­­ dungă dreaptă trasă pe cer. Ai crede că ai înainte un ţi-­­ nut nepopulat. Satele mărunte­­ cu case risipite, se ţin în ran- j gul văiugilor tăinuite; satele­­ mai mari cu case compacte stau­­ la gura văilor mai largi. N’ai bănui viaţa ce se ascun- j de în peisajul frământat, ener-­­ g­ia roasă însă tot mai mult de­­ mizerie. De la Brad în jos, valea Cri- i­şului-alb devine largă, dar cu , pământ puţin de agricultură. Se­­ vede, însă, că tocmai prin locu-­­ rile ocolite de belşug, omul se oţeleşte mai bine; sufletul ră-­­ mâne mai apt pentru eroism, căci necazurile fac pe om mai rezistent dar şi mai dârz în re­­acţiune. Cum scobori din Brad, cu im­punătoarea clădire a liceului dar şi cu centrala societăţii Mi­ca, drumul te duce spre margi­nea satului Mesteacăn, localita­te vestită; în biserica de aici, cele trei căpetenii au luat legă­mântul moţilor scoboriţi de pe văi. Biserica veche azi nu mai există. E înlocuită prin una de lemn cu turn ascuţit, ce răsare­­ din frunzişul pomilor. Cealaltă­­ a fost arsă în 1848. Cu atât mai impunătoare pare crucea aşe­zată pe dâmbul un­de se înalţă biserica. In apus de soare, pro-­­ filul ei pe marginea cerului în­­trandafirat, evocă suferinţele martirilor, aceleaşi ca şi ale Mântuitorului. Scurtă distanţă desparte sa­tul Mesteacăn,­­ de Ţebea, al cărui nume se leagă strâns de cele două mişcări naţionale, despărţite prin o jumătate de veac. E un loc istoric şi simbo­lic. Poate nici una din localită­ţile ardelene nu cuprinde mai scumpe rămăşiţi care să arate înlănţuirea faptelor istorice, în­tâmplate la intervale destul de lungi. Biserica pare mai măreaţă, în izolarea spaţiului în care se află. E bine îngrijită, cu pictură frumoasă. Intr’o coastă îi ţin tovărăşia doi goruni. Unul, gros de abea îl pot cuprinde doi oa­meni, e cunoscut ca „Gorunul lui Horia“. Furtunile, trăsnete­le l-au cruţat- Bătrâneţea lui, în schimb, se simte. Crengi ti­nere sunt puţine. Au rămas nu­mai cele groase, de demult. Al doilea gorun, înalt, e in splen­doarea maturităţii, cu coroană stufoasă, cu braţe vânjoase în­tinse jur împrejur. Prin ei se veşniceşte vrednicia poporului. La umbra celui bătrân adesa se odihnea Horia, îndemnând la luptă norodul ce poposea aici, cu prilejul zilelor de iarmaroc din Brad. Sub gorunul lui Horia se află mormâritul simplu, a­­proape ca şi al lui Gh. Lazăr din Avrig, în care se odihneşte de veci celalt căpitan al Moţi­lor, Avram lancu. Cimitirul, care ar trebui să fie numai flori, îţi umezeşte ochii şi prin mor­mintele numeroase, înşirate in ordine, ale mucenicilor din ul­timul războiu, morţi pentru ca mormântul lui Avram lancu să nu mai fie în ţară străină. Răzămat de trunchiul bătrâ­nului gorun, priveşti spre larga desfăşurare a văii Crişului­ alb. In liniştea deplină ce te încon­jură tresar la scurtul foşnet al frunzelor cu aspect metalic. A fost o undă de vânt, ori şoapte­le fiinţei în jurul căreia s’a des­­lănţuit mare volbură omeneas­că ? In serile de vară, când pa­cea naturii se aşternea pe vale, ajungea poate până aici tângui­torul cântec din fluer al lui A­­vram Iancu. îşi purta durerea adâncii desamăgiri, nu era nu­mai a lui, printre sălciile ce în­tovărăşesc drumul apei. A în­chis ochii pe o bancă din Baia­­de Criş, de unde cu mare alai, ca pe un adevărat Craiu, parte din cei cu care au luptat, l-au adus la Ţebea. De altfel, nu e sat din cuprin­sul Ţarei Zarandului descrisă de curând de d. G. Camber in Cu­noştinţe folositoare (Cartea Ro­mânească), de care să nu fie legat un episod eroic din vârte­jurile naţionale de la 1785 şi 1848. Dacă hotărîrea răscoalei a fost luată in faţa altarului de la Mesteacăn, focul a isbucnit în izolatul sat Curechin la ră­sărit de Brad, iar la Mihăileni, pe Criş in sus, s’a dat mare bă­tălie intre oamenii lui Horia şi ostaşii împăratului, trimişi ca să stingă răscoala. O antologie a eroismului mo­ţilor şi ţopilor din partea locu­lui ar da material abundent pentru exemplificarea virtuţi­lor, nebănuite de către mulţi, ascunse în răbdulia fire a ro­mânului. In cărţile noastre de cetire, adesa sunt date faptele de vitejie străină. S’ar cuveni bunăoară să aibă loc de frunte eroismul micului clopotar din Târnava, aşa cum îl descrie d. V. Lazăr în „Legende istorice“. Era pe vremea luptelor dârze ale lui Avram Iancu. Torturat fără milă, cu picioarele pe căr­buni aprinşi, cu unghiile smul­se din carne, un tribun din Hala­magiu, nu mai poate rezista. A­­meţit de chinuri, când duşma­nii care-l torturau îi ameninţă nevasta cu moartea, făcu semn că le va spune unde se află ro­mânii. Ajung noaptea în Târ­nava. Românii din capul satu­lui sunt atacaţi pe neaşteptate şi omorîţi. împuşcăturile deş­teaptă pe fiul clopotarului, co­pil de vre­o 15 ani. Se scoală, fuge la biserică şi începe să deie alarma, trăgând clopotul. Ungurii înconjură biserica, îşi îndreaptă puştile spre fereastra turnului, ca să amuţască răsco­litorul dangăt de clopot. Nime­resc pe copil in picioare. Acesta cade în genunchi, fără a lăsa frânghia din mână. Un glonte

Next