Universul, mai 1935 (Anul 52, nr. 132-147)

1935-05-16 / nr. 132

Anul al Il4sa 14 Pagini^____ * y 14 EXEMPLARUL ^’sSlastate v c Lei. Taxa poștală plătită în numerar conform aprobării Dir. G-le P. T. T. No. 120.288/932. LUIGI CAZZAVILLANUNIVERSUL CT*» 19« »wi io X*ldl 17J9 I I I I CELE DIN URMA $TIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE 41 TELEFONICE REDACTIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10­0 SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30 ÎS STELIAN POPESCU Un fenomen natural 1 . După încheerea păcii, Un­garia, prin mijloacele nume­roase de care dispune pentru difuzarea propagandei sale în toată lumea, a pretins şi pretinde că sfărâmarea uni­tăţii fostului stat maghiar milenar şi atribuirea terito­riilor ce i-au aparţinut, sta­telor vecine, a contribuit la agravarea crizei economice în Europa centrală. Ca să susţină această teză, revizioniştii de peste Tisa a­­f­irmă, că Ardealul şi celelalte teritorii ce ne aparţin, au pierdut mult economiceşte de când s’au integrat în statul românesc, de­oarece ele nu mai fac parte dintr-o „uni­tate geografică şi economi­că“, aşa cum au fost în tre­cut. Adevărul este tocmai contra­rul: nici din punctul de vede­re geografic, nici din punctul de vedere economic, aceste te­ritorii româneşti, prin situaţia lor excentrice în fosta mo­narhie austro-ungară, ca şi prin dependenţa lor naturală de trecătorile Carpaţilor, de gurile Dunării şi de Marea Neagră, n’au format un bloc cu Ungaria propriu zisă. De aceea, sub fostul regim ma­ghiar, nu s’a putut dezvolta industria în Ardeal, iar co­merţul practicat mai mult de saşi şi de evrei, a înflorit graţie ţării româneşti. S’a dovedit această dependenţă a Ardealului de ţara româ­nească, în domeniul econo­mic, cu prilejul războiului vamal dintre Austro-Ungaria şi România, când mişcarea comercială a fost complet paralizată. Atunci comercianţii arde­leni — în majoritate saşi — au protestat în repetate rân­­turi şi au cerut restabilirea relaţiunilor normale cu Ro­mânia, pentru salvarea in­tereselor comerciale ale Ar­dealului, grav atinse prin de­­—UB­Me clararea războiului vamal. După încheerea păcii, cu toată criza economică, s’a produs fenomenul natural şi care răstoarnă teza revizio­niştilor maghiari, întreaga economie a Ardealului şi a Banatului s’a transformat şi atât industria, cât şi comer­ţul au progresat. Nu numai atât , au apărut industrii noui, care, sub fos­tul regim, n’au putut să se nască. Expoziţia organizată de „Liga antirevizionistă româ­nă“ prezintă şi din acest punct de vedere, un interes deosebit. Ce reese din tablou­rile grafice, întocmite docu­mentar, pe baza cifrelor com­parative ? Că în toate ramurile indu­striale,­­ alimentară, texti­lă, chimică, metalurgică, mi­nieră, lemnărie şi hârtie, pie­lărie, sticlărie, ş. a.,—numărul întreprinderilor, ca şi valoa­rea producţiei, au sporit dela unire până astăzi, în condi­­ţiuni extraordinare. Cum s’ar putea explica a­­cest progres, în domeniul in­dustriei mari şi mici, în pli­nă criză economică, dacă nu prin condiţiile extrem de fa­vorabile ce le-au găsit Ardea­lul şi Banatul prin integra­rea lor în statul unitar naţio­nal român, cu teritoriul că­ruia formează o perfectă u­­nitate geografică şi econo­mică ? Iată cum realitatea des­­minte teza revizioniştilor maghiari. Dacă luăm în seamă fap­tul că majoritatea capitalu­lui investit în aceste industrii este minoritar, se înţelege de la sine, că cei cari au tras şi trag cele mai mari profituri in urma unirii, sunt mino-­­ ritarii, iar nu românii, cari­­ sunt excluşi din aceste în­­t­­rep­rinderi. De ce e scumpă cartea? In cuvântarea ţinută la so­lemnitatea pentru deschiderea „Săptămânii cărţii“, ministrul şcoalelor a definit deosebit de frumos rostul cărţii. „Cartea, a spus d-sa, este unealta cea mai însemnată pentru fău­rirea unităţii spirituale a unui popor, icoana vie şi cre­dincioasă a gradului de cul­tură şi de civilizaţie a unei societăţi”. Dar tot d-sa a constatat în­dată cât de slabă este încă pu­terea de răspândire şi de pă­trundere a cărţii româneşti la noi. Examinând apoi cauzele crizei prin care trece cartea ro­mânească, d. ministru dr. C. Angelescu a recunoscut că pri­ma cauză este SCUMPIREA HÂRTIEI, de două ori mai cos­tisitoare decât în străinătate, ea reprezentând cam 40—50% din preţul de cost necesar tipă­ririi unui volum. Aceasta şi ex­plică — a adăugat d-sa — de ce numărăm atât de puţini scriitori români cari pot să tră­iască de pe urma scrisului lor. Având în ţară principalele elemente ale materiei prime pentru fabricarea hârtiei, fă­când de zeci de ani sacrificii — Stat şi consumatori — pentru ocrotirea acestei industrii, care se bucură de toate avantajele (tarif extrem de ridicat pentru împiedicarea importului hârtiei străine, tarife foarte scăzute pentru importul maşinilor şi materialului necesar, tarife scă­zute de transport şi diverse alte scutiri sau scăderi fiscale), to­tuşi, avem tristul prilej să con­statăm că rezultatul final este total negativ: nicăeri în lume hârtia nu este aşa de scumpă ca în România. Şi aceasta datorită toleranţei guvernelor, care au permis a­­cestei industrii să se organizeze într’unul din cele mai puter­nice carteluri, cu ajutorul că­ruia stăpâneşte toată piaţa de consum a ţării, aservind ape­­titurilor ei interesele superioare ale cărţii şi culturii româneşti. Aşa de puternice şi de dra­conice sunt angajamentele prin care s’au legat industriile în organizaţia acestui trust, încât niciuna nu poate rupe solidari­tatea, fără a fi lovită de grave penalităţi pecuniare. In interesul general al cultu­rii naţionale şi pentru promo­varea şi răspândirea cărţii în massele adânci ale poporului, guvernele au datoria să ne desrobească cu un moment mai de­vreme de sub tirania trustu­lui, care speculează cea mai înaltă şi mai preţioasă necesi­tate a unei naţiuni: necesita­tea luminării ei prin răspândi­rea cărţii şi a cititului. D. ministru al instrucţiei pu­blice a pipăit abcesul. N’are decât să facă presiunile de ri­goare în guvernul din care fac­e parte şi să pue în funcţie bis­turiul în vederea operaţiei sa­lutare. Defilarea carelor alegorice Eri au defilat în Car­ală frumoase care alegorice ale soc. „Tinerimea Română”. (ZIARELE) CARUL STATULUI!. Vizita d-lui Paul Boncour la „Universul“­ ­. Paul Boncour semnează în, cartea de onoare a ziarului (Parsa de seamă în corpul ziarului). Pagini închiderea conferinţei înţelegerii Balcanice A doua sesiune a consiliului ■permanent al înţelegerii bal­canice şi-a terminat luni lucră­rile. Activitate laborioasă de patru zile — activitate rodni­că dar mai ales activitate în­sufleţită de cea mai sinceră dorinţă de a aduce cauzei păcii forţa morală a unui strălucit exemplu de solidaritate inter­naţională şi de nestrămutată hotărîre pentru menţinerea păii şi apărarea intereselor naţionale ale fiecăruia. Comunicatul, pe care-l pu­blicăm mai jos, confirmă în totul relatările noastre din tim­pul dezbaterilor. In împrejurările de azi, faţă de evenimentele internaţionale ce se pregătesc şi cari se aş­teaptă, comunicatul acesta este un document diplomatic de cea mai mare importanţă şi care va fi desigur pretutindeni primit cu cel mai mare interes. Din însăşi concepţiunea lui, care nu l-a lipsit totuşi de cla­ritate şi de preciziune, rezultă spiritul de conciliaţiune şi de bunăvoinţă de care e însufle­ţită înţelegerea Balcanică în dorinţa ei nestrămutată de a contribui la opera de pace. Dar acest spirit de conci­lia­­ţiune şi de bună voinţă nu poa­te fi, nu trebue să fie şi nu este nelimitat; există o margine în faţa căreia el se opune cu hotărâre: e acea margine unde încep interesele „legitime” ale Inţelegerei balcanice,­­ interese generale şi speciale cari trebu­­esc respectate, cu atât mai mult cu cât ele n’au nimic contra­riul dreptăţii şi legalităţii. Afirmarea acestui spirit de conciliaţiune al înţelegerii Bal­canice limitat de respectarea intereselor ei legitime, in preaj­ma proectatei conferinţe de la Roma şi în legătură cu acor­durile de la Roma — este afir­marea anticipată a atitudinii pe care cele patru state balca­nice­ strâns legate Intre ele o vor adopta in acţiunea diplo­­matica viitoare. Dar — după cum am a­nun­­ţat încă de ieri — comuni. ,r.­ are mai ales o deosebită însem­nătate prin proclamarea unui nou principiu de directivă po­­litică a Inţelegerei Balcanice: principiul indivizibilităţii şi al solidarităţii între cele patru state. Această indivizibilitate­ constită pentru înţelegerea Balcanică o directivă politică absolută şi cu atât mai solidă cu cât, după cum se arată în „Consiliul permanent al In­­ţelegerei Balcanice a ţinut şapte întruniri de la 10 la 13 Mai la Bucureşti, sub preşe­dinţia domnului N. Titulescu, ministru al afacerilor străi­ne al României. El a început prin a exa­mina în mod aprofundat si­tuaţia generală în Europa şi a avut să constate cu satis­facţie că situaţia în Balcani nu e de natură să dea loc la preocupări, atât din punct de vedere al menţinerei păcii cât şi din acela al relaţiilor de bună vecinătate, în a­­ceasta parte a Europei. Dim­potrivă, consiliul permanent a căpătat convingerea că se apropie momentul în care o întărire şi o lărgire a acţiu­­nei inţelegerei Balcanice în Balcani se va produce. Consiliul permanent a exa­minat apoi cu minuţiozitate chestiunile care interesează, fie gruparea statelor Inţele­­gerei Balcanice în bloc, fie pe fiecare dintre ţările mem­bre în particular. El a fost unanim în a recunoaşte că interesele generale şi specia­le ale Inţelegerei Balcanice n’ar putea primi o satisfacţie durabilă decât prin colabo­rarea tuturor ţărilor fără ex­cepţie spre a asigura stabili­tatea păcii în Europa, şi în deosebi cu Mica înţelegere. Consiliul Permanent salută cu bucurie încheierea trata­tului de asistenţă mutuală franco-sovietică, pe care îl consideră ca baza organiză­rii viitoare a securităţii in Europa Orientală-In ce priveşte acordurile de la Roma, înţelegerea Bal­canică este gata, dacă se ţine socoteală de interesele sale legitime, să aducă con­tribuţia sa pentru realiza­rea acestei opere în colabo­rare cu toate ţările vizate în protocolul Laval-Mussolini din 7 ianuarie 1935. Aceste interese au fă­cut obiectul unei cercetări strânse şi amănunţite, care a îngăduit să se constate nu numai o identitate desă­vârşită de vederi asupra tu­turor chestiunilor, ci şi o solidaritate şi o indivisibi­­litate de aşa fel între cele patru state ale înţelegerii Balcanice, încât Consiliul cuviuiului, cu a putut ja pi mată în urma unui examen a­­mănunţit al intereselor statelor Inţelegerei Balcanice, în bloc şi in particular pentru fiecare din ţările membre. Dacă in mod incontestabil a­­cordul desăvârşit stabilit între cele patru ţări se datoreşte rea­­lităţei şi sincerităţii fiecăruia dintre reprezentanţii lor, nu este mai puţin adevărat că rolul jucat de d. N. Titulescu, în ca­litate de preşedinte şi de con­ducător al dezbaterilor, a fost determinant, permanent socoate că e de datoria sa să o proclame drept prima sa directivă po­litică. CHESTIUNILE ECONOMICE „In ce priveşte chestiunile economice, Consiliul permanent a a­­probat sub rezerva ratificării de către guvernele respecti­ve, protocoalele şi raportul stabilite de către Cons­iliul e­­conomic al Inţelegerei Balca­nice la Atena la 9 Ianuarie 1935 şi la Ankara la 25 Apri­lie acelaş an. Consiliul permanent con­stată că condiţiile necesare spre a ajunge, printr-o reu­nire a sforţărilor, la o des­­voltare a schimburilor şi deci la o îmbunătăţire a condiţii­lor economice, există. In consecinţă, Consiliul per­manent a hotârît: a) Intensificarea schimbu­rilor comerciale înlăuntrul Inţelegerei Balcanice precum şi faţă de statele terţe. b) Desvoltarea şi amelio­rarea comunicaţiilor. c) Intensificarea relaţiilor turistice. d) Punerea în studiu a chestiunilor bancare. In consecinţă, Consiliul per­manent adoptă o serie de mă­suri sortite să desvolte schim­burile între ţările Inţelegerei Balcanice prin îndrumarea progresivă spre mai multă li­bertate, prin stabilirea unor reguli mai clare şi mai sim­ple pentru comerţ, printr-o colaborare a institutelor de export şi prin cea mai bună cunoaştere a produselor re­ciproce, cu ajutorul expoziţii­lor (târgurilor) cu caracter permanent, etc. Deasemenea a adoptat pro­puneri privitoare la traficul mijloacelor de plată precum şi o acţiune concertată faţă de terţi. In domeniul comunicaţiilor, consiliul permanent a reco­mandat o serie de măsuri ur­mând a fi luate de către ad­ministraţiile competente din cele patru ţări, spre a înlesni şi devolta comunicaţiile. O grijă deosebită a fost dată proectului unei conven­ţii poştale susceptibilă de a fi imediat pusă in vigoare, ceea ce înseamnă că relaţii foarte favorabile vor fi stabi­lite în scurt timp între P. T. T.-uri pe un teritoriu care reprezintă o întindere egală aceleia a Franţei, Germaniei, Italiei, Elveţiei şi Austriei. Consiliul permanent a a­­probat de asemenea proectul unei conveţiuni aeriene (cu anumite anexe) care răspun­de la nevoia de a facilita sta­bilirea şi desvoltarea liniilor aeriene regulate şi a turis­mului aerian şi de a crea o colaborare între aviaţiile co­merciale. In domeniul turismului au fost adoptate propuneri con­crete. O întreagă serie de măsuri technice sortite să desvolte mișcarea turistică a fost su­gerată. Studiile necesare vor fi ur­mate pentru ca, cu prilejul viitoarei întruniri a consiliu­lui economic, să se poată a­­junge la încheierea unei con­venţii speciale în această pri­vinţă. In ce priveşte problema în­­fiinţărei unei Bănci Balcani­ce, un anteproect prezentat­­de către delegaţia turcă a fost pus în studiul băncilor de emisiune, ai căror guver­natori vor fi rugaţi să se în­trunească cel puţin odată pe an. Deasemeni reprezentanţii creditului privat ai celor pa­tru ţări vor fi invitaţi să se întrunească în fiecare an. Consiliul permanent a a­­j­­uns la concluzia că măsurile adoptate nu vor lipsi de a de­­termina o îmbunătăţire sim­ţitoare a condiţiilor econo­­­­mice. Cei patru miniştri ai sta­■ telor Inţelegerei Balcanice au­­ fost primiţi azi la ora 6 în audienţă comună de către I Majestatea Sa Regele Carol­­ al II-lea căruia I s’a făcut un expozeu amănunţit al tuturor chestiilor discutate şi al tu­■ turor rezultatelor pozitive la ■ cari au ajuns deliberările consiliului Inţelegerei Balca­■ nice. Preşedintele consiliului de miniştri al României era de­­ faţă la această audienţă. Majestatea Sa Regele Ca­­­­rol al II-lea a binevoit să ex­■ prime satisfacţia Sa miniştri­lor ţărilor din înţelegerea Balcanică“. Comunicatul oficial Textul comunicatului Conferinţa d-lui Paul Boncour Eminentul bărbat de stat d. Paul Boncour ne-a dat prile­jul să ascultăm, Duminică după amiază, o admirabilă şi docu­mentată expunere asupra orga­nizării securităţii şi a evoluţiei făcută în decursul anilor de după război şi până azi de ideea păcii în Europa. D. Paul Boncour era de alt­fel persoana indicată să vor­bească despre problema securi­tăţii şi a păcii. In lupta pentru triumful pă­cii întemeiată pe respectul drep­tului, d. Paul Boncour a fost printre cei dintâi, din prima clipă şi cu tot sufletul. De altfel, spontaneitate­a a­­clamaţiilor■ cu care a fost pri­mit fostul prim ministru al Franţei şi care au întrerupt atât de des conferinţa d-sale, a do­vedit că opinia publică româ­nească îi cunoaşte şi ştie să aprecieze valoarea contribuţiei pe care a adus-o operei de pace, ca reprezentant al Franţei. D. Paul Boncour a relevat în conferinţa d-sale identitatea de idei, de aspiraţii, de ideal între România şi Franţa, iden­titate rezultată, desigur în mare parte, din origina latină co­mună ambelor popoare. Aşa se explică de ce România a fost totdeauna alături de Franţa. Afinitatea spirituală, afinitatea­­sufletească, izvorîte din aceeaşi obârşie latină, au făcut ca poporul acesta, des­cendent al lui Traian, să fie, totdeauna, cu aceeaşi sete de dreptate, cu acelaş dor de li­bertate şi aceeaşi generositate faţă de umanitate, alături de poporul francez. D. Paul Boncour a făcut un rezumat al tuturor sforţărilor făcute de slujitorii păcii, prin­tre cari d-sa a ţinut să releve personalitatea d-lui Titulescu, pentru ca id­eea care a stat la baza, Societăţii Naţiunilor , să capete putere practică. Şi cons­tatând că această idee n’a pu­tut fi realizată din cauza lipsei acelei forţe internaţionale care să asigure aplicarea hotăririlor forului internaţional dela Ge­neva, d. Boncour a arătat cum s’a ajuns la ideea organizării păcii şi a securităţii prin pacte de garanţie mutuală regionale şi cu tendinţa de a se ajunge la securitatea colectivă. D-sa a citat, ca instrumente de pace, pactul Micii înţelegeri, cel de la Locarno, cel Balcanic, pactul care defineşte pe agre­sor şi acela franco-sovietic. Toate acestea şi cele cari sunt pe cale de realizare au un sin­gur obiectiv, organizarea secu­rităţii colective. Şi, fostul prim ministru a pus în lumină deo­sebirea ce există între tratate­le de alianţă de înainte de răz­boi, care erau rigide şi limitate la anumite state şi aceste pac­te care nu sunt îndreptate îm­potriva nimănui şi care rămân deschise oricărei alte adesiuni ulterioare. In cuvinte pornite din cea mai curată conştiinţă a dato­riei împlinite faţă de ţara lui şi de umanitate, cu căldura şi entuziasmul pe care nu ţi le dau decât convingerea în for­ţa morală a ideii pe care o slujeşti, cu accente de o do­rinţă pătrunzătoare, d. Paul Boncour a adus, prin expune­rea făcută, un nou serviciu pă­cii. De aceea conferinţa d-sale a fost mai mult decât o confe­rinţă, mai mult decât un mare discurs: a fost o acţiune în sluja dreptului şi a păcii în­temeiată pe el. Nenorociri la manevrele flotei americane New-York, 13 (Radio-Cen­tral). — In cursul marilor manevre ale flotei americane s’au produs nenorociri mor­tale. Două dişirv£AtfifH«_ d­in ciocnit, iar cu ocazia aceasta un marinar a fost ucis. Un hidroavion s’a prăbușit I din motive necunoscute iar I pilotul a fost ucis. , RADU D. ROSETTI Scriitori, ziarişti, avocaţi, ce­tăţeni de toate categoriile vor sărbători pe Radu D. Rosetti, care a împlinit 60 ani. Manifestaţiune spontană şi meritată. dar o existenţă atât de sim­patică, comunicativă, simplă şi fecundă, încă de când urca ultimele trepte ale copilăriei, a suferit, a luptat, a învins. Optimismul în cuget, în simţire, în scris, în acţiune, a avut în el un in­terpret de rară calitate. A făcut, numai­ politica fru­mosului, a poeziei, a naţiona­lismului, a democraţiei, a ordi­ne!, a justiţiei, n’a fost nici­odată intr’un partid politic. Poet născut iar nu făcut, scriitor cu școală dar liber de orice școală, avocat de bară, nu de cameră de alături, apă­rător al oricăror cauze drepte, ori unde, afară de culisele mi­nisterelor, Radu D. Rosetti s’a găsit totdeauna, cu glasul, cu condeiul, cu lupta, acolo unde era vorba de adevăr şi drept. Pentru că a rămas mai puţin în mutualitatea admirativă a cenaclurilor literare şi mai mult în solidaritatea instinc­tivă a justiţiei, laurii de aci au depăşit pe cei de acolo. Nici­odată decanatul primului ba­rou al ţării nu s’a încredinţat mai spontan decât, atunci când s’a îndreptat spre acela care este in adevăr o figură fără putinţă de imitat in cel mai numeros corp de avocaţi din lume. Vecinie mobilizat pe frontul scrisului şi al elocinţei în apă­rarea dreptăţii, în înţelesul cel mai larg, în timp de pace şi în timp de răsboi, când a luat parte cu vigoare şi la campa­nia de educaţiune vitejească a ziarului răspândit în tranşee şi în spatele lor de comandanţii armatei întregitoare de neam. Cauzele răsunătoare prin ne­dreptăţile suferite l-au găsit în primele rânduri, fără deo­sebire, de grade şi de idei, cu acea armă caracteristică lui, impetuozitatea în fond, mode­­raţiunea în formă. Aliaj fericit de imaginaţie nesecabilă, de spirit incandescent, de energie înaripată, ce poate să fie mai bun şi mai efectiv în mâna u­­nui acuzator neadormit al abu­zurilor de tot felul şi a unui apărător neclintit a năpăstui­­rilor de tot felul ? O personalitate valoroasă şi totuşi uitată, un eveniment nereamintit când trebue, o si­­tuaţiune a cărei exemplaritate merită relief, o recunoştinţă generală neachitată la timp, au găsit totdeauna în Radu D. Rosetti semnalul ascultat al îndreptăţirii. Activul său: record in,poezie, proză, presă; singurul cumul lăudabil, de talent, duh, duio­şie; o actualitate statornică, fără să fie cerută şi fără sfâr­şit în mintea şi în sufletul cu­noscuţilor şi necunoscuţilor. Impresiuni de călătorii de­părtate, cari au scutit pe unii să le facă, din cauza descrie­rilor complete şi sugestive, iar pe alţii i-au îndemnat să le facă prin coloritul şi vioiciunea stilului; fresce pitoreşti despre individualităţi subevaluate şi restabiliri de reputaţiuni su­praevaluate la­­nivelul cuvenit: o viaţă ce n’a încăput la mulţi într’un timp atât de scurt şi într’un cadru rar întâlnit al unei tinereţi şi a­l unei priete­nii fixate statornic la „timp frumos“ pe barometrul intelec­tualităţii noastre. MIHAIL MORA D. RADU D. ROSETTI SCRISORI DIN LONDRA ABISINIA de AUGUR Londra. Mai Se pare că se apropie mo­mentul când Abisinia va veni pe primul plan al situaţiei in­ternaţionale. Căci Mussolini re­fuză să părăsească linia de conduită pe care şi-a tras-o şi al cărei scop e de a face gu­vernul etiopian, cu sau fără voie, să considere favorabil ce­rerile pe care i le prezintă Ita­lia. O nouă mobilizare e ordo­nată de Roma. Corpul expedi­­ţionar trebue să fie serios în­tărit. Ambasadorul italian la Londra a înştiinţat guvernul britanic despre voinţa Ducelui de a duce la bun sfârşit între­prinderea lui în­ Africa. Care e politica italiană faţă de Abisinia ? E dictată după ori­ce evidenţă de dorinţa de a g­ăsi o eşire satisfăcătoare pentru spiritul de expansiune econo­mic al naţiunii. De când Sta­tele Unite sunt practic închise imigrării italienilor şi situaţia în acest sens în America de Sud nu e mai bună, guvernul italian priveşte spre Africa spre a găsi un debuşeu pentru surplusul populaţiei ce creşte necontenit în peninsulă şi tot aşa spre pă­mânturi prielnice, cari să pro­ducă anumite materii prime pe cari acum Italia e nevoită să le (Continuare în pagina 2-a)

Next