Universul, august 1935 (Anul 52, nr. 224-239)
1935-08-16 / nr. 224
er Anul al 524ea iîv Pagini FONDATORI EXEMPLARUL In Tari : 3 Lei. In străinătate: 6 Lei. Taxa poștală plătită In numerar conform aprobării Dir. G I. P. T. T. No. 120.288/932. LUIGI CAZZAVILLANUNIVERSUL CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10 * SECRETARIATUL DE REDACTIE: 3.30.15 Hr. 224 Vineri i£ August 19JS DIRECTOR STELIAN POPESCU 15 August 1916 In 1915 s’a organizat, la, Paris, de către asociaţia „Le Foyer"* o serie de conferinţe, având ca obiect situaţia popoarelor oprimate din Europa: Români, Cehi, Croaţi, Bosniaci, Slovaci, Sloveni, Polonezi, Italieni din Triest şi Trentin, Alsacieni şi Loreni. D. Lacour-Gayet, membru al Institutului, a vorbit in conferinţa sa despre „Românii din Transilvania sub jugul maghiar“. După ce a descris suferinţele lor seculare şi a amintit originea lor latină şi aspiraţiile lor legitime de a se uni cu fraţii lor din regatul liber, d. Lacour- Gayet şi-a exprimat convingerea sa că România Mare se va realiză. „Da, a spus d-sa, pe malurile Dâmboviţei, un popor întreg este in picioare şi gata să ceară onoarea să ridice armele. Poporul român reclamă, cu glas tare, războiul naţional, războiul sfânt, războiul care purifică, războiul liberator, războiul pentru unitatea neamului lor... Eri, Românii din Bucureşti nu îndrăzneau să întrevadă în visurile lor de patrioţi România Mare şi iată România Mare se înalţă la orizont purtând pe frunte toate perlele sale... Aşa se va împlini destinul istoric. Pe ruinele Austro- Ungariei vor învia statele naţionale şi pe teritoriul Daciei Felix, se va înălţa falnică şi fericită România Mare, prin sacrificii, va reinflori civilizaţia latină“... Cuvinte înflăcărate şi profetice. Aşa se vorbea atunci şi de Francezii, care sângerau în războiul dorit şi impus de Germania şi Austro-Ungaria şi de Românii patrioţi, care sub impulsul puternic al instinctului naţional, cereau războiul pentru împlinirea destinului istoric, cu orice jertfe din partea lor şi chiar cu orice riscuri... In ziua de 15 August 1916, când trupele române au trecut Carpaţii în Ardeal, nimeni nu s’a mai gândit la „raportul de forţe“, la superioritatea efectivelor şi armamentelor duşmanului, la înfrângerile posibile, la perderile ce vom suporta şi jertfele grele ce le vom face, căci zarul se aruncase şi intr’un război, care n’a fost pornit din ambiţiuni deşarte de cuceritori, orice calcul al probabilităţilor, nu-şi mai avea rostul. O idee — forţă morală, — dreptatea cauzei noastre şi încrederea desăvârşită in triumful principiului naţionalităţilor — a fost factorul psihologic ce ne-a împins peste culmile Carpaţilor. Cu cât timpul trece, războiul pentru unificarea noastră naţională, apare ca o epopee, tocmai din cauza împrejurărilor in care am acceptat să intrăm în acţiune, a idealului ce ne-a călăuzit, a forţei morale ce a întărit şi însufleţit pe luptători, a spiritului de sacrificiu ce l-a manifestat acea generaţie de idealişti şi patrioţi. Astăzi, când materialismul domină şi din această cauză înregistrăm atâtea slăbiciuni şi scăderi, în viaţa noastră socială, datori suntem să ne reculegem şi să luăm în seamă, interesele superioare ale României Mari, valoarea forţelor morale şi active, în dezvoltarea şi consolidarea statului nostru unificat. SCRISORI DIN LONDRA de AUGUR Londra, August OALA DE TUCIU SI OALA DE PAMANT E uşor de a exagera importanţa conversaţiilor tripartite, cari sunt în curs acum la Paris, pentru aranjarea diferendului italo-abisinian. Se cunoaşte fabula clasică a oalei de luciu şi a oalei de lut. Oala de lut a plătit scump contactul cu suprafaţa tare a tovarăşei ei de metal. In cazul nostru, oala de lucru e voinţa Italiei, iar oala de lut e dorinţa celorlalte puteri de a împiedica executarea programului lui Mussolini prin vreo formulă ingenioasă, care să salveze faţa Ligii Naţiunilor, fără să se recurgă însă, la vreo măsură de forţă. O voinţă hotărîtă de o parte, iar de cealaltă, retorica. E cu neputinţă deci ca oala de lut să câştige partida. Nu trebuie să uităm de asemenea, că comitetul de împăciuire şi de arbitraj a primit ordinul să-şi reia lucrările, de data aceasta sub preşedenţia unui super arbitru. Italienii par convinşi că hotărârea comitetului în cazul incidentului de la Valual le va fi favorabil. N’au deci nici un motiv să se grăbească peste măsură cu conversaţiile care sunt în curs la Paris, şi aceasta cu atât mai mult ca nu fără dreptate se gândesc că timpul lucrează pentru ei la Londra, unde presa, de câteva zile, se arată mai puţin duşmănoasă tezei de expansiune italiană în Abisinia. Se crede că d. Eden are de gând de a se declara partizan hotărît al concesiilor economice către Italia de guvernul etiopian. Dar d. Mussolini n’a făcut pregătiri imense şi costisitoare numai pentru satisfacţia de a auzi spunăndu-i-se că Abisinia n’are dreptate să-i refuze dreptul de a exploata minereuri sau de a sădi bumbac în această parte a Africei. De ani de zile, Addis- Abeba a făcut promisiuni numeroase, dintre cari nici una măcar n’a fost ţinută. Dacă Mussolini primeşte să discute latura economică a acestor cereri, nu va întârzia să stăruie asupra chestiunii garanţiilor reale, adică discuţia va reveni pe temeiul politicii şi al presiunii pe care Marea Britanie şi Franţa s’o exercite asupra împăratului Hailé-Selassie. In tot cazul conversaţiile de la Paris permit guvernului italian să mai câştige în linişte timp până la sfârşitul anotimpului ploilor, care îngreuiază operaţiile militare dinspre Eritreia, principalul teatru al unui război italabisinian. Trebue să recunoaştem că până acum diplomaţia de la Roma n’a jucat deloc rău şi că a profitat de câteva cărţi bune pe care le posedă. CONFLICTUL INTRE DANZIG ŞI POLONIA Am urmărit cu interes la Londra, peripeţiile conflictului dintre Polonia şi Oraşul liber Danzig. Rezultatul, adică faptul că guvernul din Danzig a trebuit să-şi retragă ordonanţa, ce deschidea graniţa produselor germane fără nici o Continuare in pag. 2-a) M. S. REGINA MARIA IN DELTA FOTO. ZALESKI, BRA1LA KHi Pretenţiile Ungariei Egalitate de drepturi şi... problema abisiniană Profitând de discuţiile angajate in jurul incheerii unui pact dunărean, d. Gömbös, primul ministru maghiar, a crezut momentul oportun, să facă o declaraţiune privitoare la condiţiile în care înţelege Ungaria să participe la aranjamentul ce se proectează în bazinul dunărean. Ungaria — a declarat d. Gömbös — este „gata să facă toate sacrificiile“ — fără să precizeze însă ce sacrificii i s’ar cere şi ar fi în stare să facă — dacă, în schimbul adesiunii sale la proectele ce interesează situaţia din Europa centrală, i se va recunoaşte DEPLINA EGALITATE DE DREPTURI, SUB TOATE RAPORTURILE. Cităm : „In bazinul Carpaţilor, chestiunile Europei centrale nu vor putea fi rezolvate fără Ungaria. In consecinţă, noi vom persista în cererile noastre juste până la sfârşit şi vom continua politica noastră tinzând la egalitatea de drepturi sub toate raporturile“. Reamintim că Germania, sub noul regim, a cerut numai „egalitatea de drepturi în materie de armament“, adică, înlăturarea clauzelor militare ale tratatului de la Versailles. Mai târziu, a intervenit acordul naval germano-britanic, care a provocat variate comentarii în presa continentală şi americană. Iată însă, că d. Gömbös e mai pretenţios. D-sa cere ceva mai mult decât Germania: „egalitatea de drepturi integrală, sub toate raporturile“, — ceia ce înseamnă, că ea urmăreşte crearea unei situaţii noi în Europa centrală, în afară de cadrul tratatelor şi împotriva intereselor Micii înţelegeri. Ziarul „Paris-Soir“, a înregistrat apoi, o informaţie privitoare la O notă ce ar fi trimis-o zilele trecute guvernul ungar, la Roma, în legătură cu acelaş proces de pact dunărean, în care se ating două probleme importante : regimul minorităţilor din România, Cehoslovacia şi Iugoslavia şi revizuirea tratatului de la Trianon, în condiţiile prevăzute de art. 19 din pactul Societăţii Naţiunilor. Nu putem şti întrucât informaţia dată de ziarul parizian corespunde adevărului. Rămâne însă declaraţia ce a făcut-o primul ministru maghiar, după consfătuirea ministerială de la Budapesta, în care s-a examinat situaţia din Europa centrală şi condiţiile în care ar putea accepta Ungaria să semneze pactul dunărean. Fireşte, că pretenţia Ungariei de a i se recunoaşte egalitatea de drepturi „sub toate raporturile“, nu poate să fie luată în consideraţie, când prin ea se urmăreşte scopuri în violentă opoziţie cu interesele Micii înţelegeri şi cu necesitatea asigurării păcii în Europa centrală, pe baza respectării tratatelor, în litera şi în spiritul lor şi prin Înlăturarea tuturor proectelor fluturate de amatorii de aventuri, cum ar fi acela al res- taurării Habsburgilor, la Viena. Mica înţelegere rămâne tare pe poziţia sa, indiferent dacă Ungaria e dispusă sau nu, să adere la pactul dunărean. Politica externă a Ungariei prezintă şi o notă specific maghiară prin nesocotirea realităţilor şi a raporturilor de forţe. Crezând că Italia ar avea nevoe de... concursul militar al Ungariei, în conflictul cu Abisinia, d. Gömbös a organizat o mică legiune de voluntari, sub comanda unui fost consilier comunal, Ludvic Perley, care să lupte, alături de italieni, în Africa. Modul cum s-a exploatat, îa Budapesta, această... proectată expediţie africană, mai mult teatrală, decât militară, a provocat o aşa impresie la Roma, incât d. Gömbös a fost nevoit să pună capăt jocului. Totuşi, d-sa a ţinut să asigure Italia, că în conflictul cu Abisinia, Ungaria este alăturit de ea şi de cauza... latinităţii! XX Deschiderea jamboreei de la Breaza M. S. Regele Carol II asistă la serviciul religios. (Vezi darea de seamă în corpul Mrului. %4 Pagini S’a scufundat un vapor de pescari Madrid, 13 (Radio-Central). — In timpul unei furtuni, care a bântuit pe coasta Spaniei, valurile au răsturnat un vapor de pescari, care se afla in portul San Esteban. In vapor se aflau 12 pescari. Cinci din ei s‘au înnecat. -ooO : £ : O oo Casarea sentinţei g-ralului Dumitrescu O imoralitate Ordinea şi disciplina, cinstea şi demnitatea, autoritatea şi respectul,o constituesc temelia armatei. Aceste comandamente trebue să fie respectate şi asigurate. Legile şi justiţia militară nu vor fi atât de elastice, incât marii vinovaţi, generali condamnaţi pentru faptele lor criminale, să scape de pedeapsa meritată din cauza unei erori judiciare, ce nu poate fi lăsată să-şi producă efectele sale nenorocite. De aceea, în armată, cele mai mici abateri sunt reprimate, pedepsite cu o severitate, care nu are alt scop decât numai să apere temelia ei de orice clătinări. Un căpitan din Chişinău a luat o maşină de cusut de la regiment, acum câteva luni. El a fost condamnat, degradat şi reformat... Se poate deci lesne închipui cu câtă surprindere, cu câtă profundă durere, noi, cei încărunţiţi în oştire, cari ne-am consacrat existenţa, din cea mai fragedă tinereţe, pe altarul idealului patriotic, am luat cunoştinţă de casarea fără trimitere a sentinţei în procesul generalului Dumiitrescu! Scriu acest articol în speranţa că nu a fost decât un fenomen fortuit, cu totul neprevăzut, şi că oamenii cinstiţi, cari din fericire, se mai găsesc încă în ţara noastră, vor repara crăpăturile adânci făcute în temelia armatei. Intr’adevăr, surprinderea pe care ţi-o provoacă casarea acestei sentinţe merge până la uluire. Afacerea generalului de brigadă Dumitrescu Constantin a fost cercetată de un general de divizie asistat de un colonel magistrat şi acuzaţia susţinută înaltatea Consiliului de război de Vice-amiral NICULESCU-RIZEA tot de um general de divizie, asistat de un colonel magistrat, iar sentinţa, dată în unanimitate de 5 generali din cei mai aleşi ai armatei noastre, este desfiinţată, călcată în picioare, tot în unanimitate, de un general, 2 maiori şi 2 coloneii. Ce imoralitate ! !... Ce tristă realitate ! Unii însă răspund Curtea superioară de justiţie militară este compusă mai mult din jurişti, şi deci ei judecă şi văd lucrurile altfel, în lumina specifică a legilor. Da ? Trebue oare să fii jurist ca să vezi diferenţa între fotografia „bordeaului“ pe care generalul Dumitrescu il avea pe moşia sa „Dorobanţu“, în 1927—1929 şi fotografia fermei sau a palatului actual, unde se găsesc săi de spectacole şi unde chiar crescătoria porcilor este încălzită cu calorifer şi lumină electrică ? Trebue să fii licenţiat în drept, sau doctor de la marile universităţi ca să constaţi că generalul Dumitrescu a lucrat moşia „Dorobanţu“ cu soldaţi (fapt recunoscut chiar de d-sa la proces) ? Nu s’a făcut dovada fraudelor săvârşite la inspectoratul jandarmeriei, în beneficiullgeneralului Dumitrescu ? Da. Generalul Dumitrescu recunoaşte că a întrebuinţat foi de drum ale Statului — un loc de plată — pentru zeci şi sute de vagoane necesare transportului materialului la ferma sa. Nici aceasta nu-i o abatere ? Un abuz ? Nu este oare adevărat că generalului Dumitrescu i s’au protestat polițe de 20—30.000 lei Coat lunara In pag. 2 a Impresionantă dramă familiară la Budapesta Budapesta., 13 (Radio-Central). — O impresionantă dramă familiară s’a întâmplat azi la Budapesta. Pe când soţia de 34 ani a unui funcţionar de bancă, anume Erdeye, ţinea în braţe un copil al ei de opt luni, acesta a căzut la pământ, lovindu-se destul de grav. Mama crezând că accidentul va avea urmări asupra copilului, a hotărît să-l omoare tăindu-i gâtul cu un brici. După aceea, a mai tras trei focuri de revolver asupra copilului, iar la urmă, și-a tăiat arterele de la mână cu acelaș brici. Copilul a murit pe loc, iar mama a fost dusă în stare muribundă la spital. xxX xxx. Limba noastră Sunetele urâte In împrejurimile unui sat iscăleşte un domn August Seri din Elveţia, doi astronomi şe- i deau de vorbă, pe inserate, despre cer şi despre aştri. Treî ce o vacă şi lasă, chiar în faţa lor, o grămăjoară din care se ivesc doi viermişori. Rotind ochii, uitându-se cu dispreţ la învăţaţii, caii cercetam nemur-umninitul, unul din ei spune, ho-tărât şi cu voce tare : — Da, dia, colega. Ce sunt aerul, apa, lumina ? Fleacuri. Viaţa nu e cu putinţă decât in baligă! întâmplarea o povesteşte Flammariton. Mi-a venit in minte, când am citit în „Universul“ un articol: Despre cacofonie. Autorul, ca şi viermele din anecdotă, spune cu încrederea şi îngâmfarea neştiutorului : — Da, da. Ce înseamnă, bre, gust, bunăcuviinţă, frumos ? Bazaconii. Nu e cu putinţă stil, fără cacofonie. Haită, vorbă cu vorbă, ce zice profesorul: ...covrigarii numiţi şi „surtukcari“, adică purtători de surtuc (rus. sertuc, fr. surtout), s’au apucat să raţioneze şi au descoperit (Bice !) cacofonia ! De unde, până acum toată lumea zicea (şi zice şi azi) biserica catolică, hop că vine covrigarul şi proclamă de pe catedră elevilor lui să nu mai zică aşa, ci... biserica romanocatolică! Când l-am întrebat eu de ce, el mi-a răspuns: „Ca să evit cacofonia !“. „Iacătă ce face ignorantul! De unde, până atunci, elevii nici nu se gândeau la asemenea bazaconie, hop că vine covrigarul şi-i deprinde să caute... cacofonii! Astfel, într’o societate compusă din asemenea semidocţi, îndată ce vei zice tactica cavaleriei, a-i comunica că vine, a iscălit ca casier, ei vor începe să râdă, zicând c’ai comis o cacofonie. Poporul habar n’are de cacofonia lor şi aşa vorbim toţi, fără să ne distrăm cu astfel de fleacuri,nevrednice de omul mult, ca şi de cel impult, care vorbeşte bine până ce ce- i viugavul nu-i perverteşte cugetul cu prostia lui”. Această uimitoare lecţie de sta pe care n’a mai făcut-o nimeni pe luime, de când omul îşi acoperă corpul, simte vraja frumosului şi se strădue să-şi ridice gândul şi vorbirea o ban, profesor de limba româna. Şi profesorul, tot tăvălinduse în grămăjoara lui, mai spune: „Toată lumea zise „biserica catolică, tactica cavaleriei, a i comunica că vine, a iscălit ca, casier... Cine scrie astfel, scrie adevărata limbă românească, aşa cum curge ea de la izvor, nespurcată de gândul acestor „masciaragii”....... Prin urmare, a zice eficace, perspicace, cum zice şi italianul, e absolut corect şi frumos şi nici nu trebue să-ţi treacă prin gând ceea ce-i trece pastramagiului”. Trăim în vremea tuturor cacofoniilor, când nimic nu ne mai miră. Rândurile acestea întrec însă orice măsură. Profesorul parcă n’a citit nimic în viaţa lui. Nu ştie că una e limba vorbită, alta limba corect scrisă şi alta limba literară. Foarte tare în înjurături, e slăbuţ de tot in cunoştinţe. E un meşteşug al scrisului, cum e şi unmeşteşug al picturii, cum e şi unul al muzicei. In problemele de limbă hotărăşte, desigur, poporul. In alegerea vorbirii frumoase hotărăşte, însă, artistul — scriitorul cel bun. Cum în îngrijirea corpului nu ne luăm, după omul... din popor, care n’a ajuns să cunoască plăcerea de a se spăla, de a fi curat, tot aşa nu ne luăm, nu trebue să ne luăm, după aceia cari vorbesc prost. Sunt doar cuvinte şi locuţiuni , ce se aud atât de des în gura mulţimii şi nimenii nu le scrie. Scrisul are regulele lui. Ocolirea sunetelor urâte e una din ele, la cari s’au supus şi Sofocle şi Horaţiu, şi Racine, şi toţi marii scriitori, cari fac fala gândirii omeneşti. Toţi „au eviltat cacofoniile”. Publicând articolul „Despre cacofonie”, Universul a dat pe faţă un dureros document, care arată şi celor mai neiicrezători, ce pregătire au unii dintre profesorii chemaţi să înveţe pe alţii). Documentul e şi o luminoasă dovadă că, la noi, analfabetismul de sus, — de la catedră, de la locurile de conducere, — prea întins şi cu prea puternice rădăcini, e o primejdie cu mult mai mare decât analfabetismul de jos. T. PISANI Ploaie torenţială şi inundaţii la Amiens Amiens, 13 (Radio-Centrul) .Asupra oraşului Amiens, a căzut în timpul nopţii o ploae torenţială, care a produs inundaţii destul de seroase în toate cartierele. Numeroase pivniţe şi subsoluri au fost inundate. Două case ameninţă cu prăbuşirea. Ploaia a continuat să cadă şi în timpul zilei de azi, insă cu mai puţină tărie. Pagubele produse de inundaţii sunt apreciabile. i ZIUA MARINEI Armata de apă a ţării Bătrânii marinari cu ocazia acestei sfinte zile, când se strânge laolaltă trecutul cu prezentul, sunt bucuroşi că de câţiva ani vine între ei Regele lor, urmaşul marilor domni şi regi înţelepţi şi viteji, singurii cari au înţeles sufletul marinarilor şi al marinei de răsboi. Apărarea unei ţări udată de apele care-i dă viaţă este o necesitate care nu trebue uitată de marii conducători ai statului nostru naţional. Din miliardele hotărâte pentru apărarea naţională să se dea marinei partea ce i se cuvine pentru completarea la Mare şi la Dunăre a materialului de care are nevoe, după arătările conducătorilor marinei de răsboi. Numai ei sunt în măsură de a şti ce le trebue. Marinarii trecutului, cari au luat parte la începuturile marinei de răsboi completată cu marina comercială, reprezintă timpurile de viaţă curată, de adevăr şi dreptate. Să se înţeleagă odată pentru totdeauna că viaţa marinarului este pe puntea vaselor, în drumul larg al apelor. Să se isprăvească cu viaţa care astăzi ţine la uscat cea mai mare parte din ofiţerii de marină. La pământ să rămână, ca în trecut, numai ofiţerii obosiţi, cu termenul de îmbarcare terminat Autorităţile conducătoare ale marinei asemenea nu pot fi decât în mijlocul activităţii lor, la Mare şi Dunăre. Să se înţeleagă, că odată cu mijloacele băneşti, se cuvine a se da marinei de răsboi din belşug materialele de artilerie de punte şi de maşină pentru mişcarea de zi şi de noapte în largul mării şi pe apele marelui fluviu — Dunărea măreaţă. M. Sa Regele Carol ştie şi cunoaşte amănunţit adevărata viaţă a marinarilor aşa cum a cunoscut-o Domnii şi Regii, Reginele, principii şi principesele, cari au trăit ani îndelungaţi în mijlocul marinarilor. Veşnică să fie amintirea lor în sufletul curat al marinarilor cum este în al bătrânilor marinari cărora Dumnezeu le-a dat zile să ia parte la marea serbare de astăzi — patronul marinei de răsboi. Adresând salutul meu, al celui mai bătrân marinar în viaţă, ofiţerilor, camarazi şi echipajelor bastimentelor de răsboi, îmi fac o datorie de cinste şi iubirea ce le voi păstra până în ultimele clipe ale vieţii mele. Şi astăzi ca şi în trecutul meu de om şi de marinar, sunt cu acelaş profund respect şi devotament pentru ţară, tron şi dinastie. Amiral Eustatziu