Universul, septembrie 1935 (Anul 52, nr. 240-254)
1935-09-01 / nr. 240
Smd al 8S4ear r Vanit EXEMPLARUL IN Tra: 3 Ec!. ------_ In străinătate : 6 Eel. Tftxs poștală plătită In numerar conform aprobării Dir. G Ic P. T. T. No. 120.288/933. LUIGI CAZZAVILLANUNIVERSUL CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $1 TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10 . SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.3015 I -fONDATORI Mss. 240 Duminică 1 Septembrie 19%& p 11 I Concepţia modernă a apărării nationale In timpul războiului, In anul 1916, a apărut Intr’un ziar francez o schiţă caricaturală, care a ajuns populară prin legenda sa. Doi soldaţi se întâlnesc pe front. Unul din ei întreabă pe camaradul ce beneficiase de o permisie: — Ce e nou pe-acolo ? — Civilii se ţin bine !... Atunci s‘a simţit mai mult importanţa ce o prezintă coheziunea morală între combatanţi şi civili; necesitatea organizaţiei celor diin spatele frontului în legătură cu interesele apărării naţionale ; valoarea formulei ’ „naţiunea armată“. Iată că în Italia, cu prilejul conflictului cu Abisinia, s’a pus în practică această formulă, în condiţiuni ce trebue să fie cunoscute şi de noi. Guvernul fascist a luat un ansamblu de măsuri în vederea menţinerii şi asigurării cohesiunii morale a populaţiunii in caz de pericol naţional şi a organizării tuturor forţelor capabile să ajute şi să întărească naţiunea. Bineînţeles că nu e vorba de organizaţiile propriu zis militare, ci de elementele civile, care nu fac parte din nicio formaţiune de luptă, din nicio unitate armată. Toţi italienii, fără deosebire de sex şi de vârstă — exceptând copiii — sunt obligaţi să contribue la apărarea şi rezistenţa naţiunii. In acest scop s’a constituit un „comitet de rezistenţă“, in fiecare comună, pentru menţinerea disciplinei de război şi a organizării echipelor, care urmează să presteze servicii apărării naţionale. Corespondentul din Roma al ziarului „Le Temps", ocupându-se de această chestiune, spune că asemenea organizaţii au creat tipul juridic nou al „mobilizatului civil“, care este supus în timp de război unei discipline speciale, ce va atrage în caz de nesupunere, sau de abateri de la îndeplinirea datoriilor cetăţeneştii, cele mai aspre penalităţi. Această organizare — necunoscută până acum —, riguroasă şi extrem de severă, îşi găseşte justificarea sa, nu numai în necesitatea în care se va afla statul, în caz de război, de a asiigura ordinea printr’o puternică disciplină şi o solidă cohesiune morală, dar şi în cerinţele războiului modern, atât de grele şi complexe prin sforţările şi sacrificiile ce le impune şi care reclamă organizarea „naţiunii armate“. I In toate ţările s’au introdus în legile privitoare la apărarrea pasivă, a teritoriului şi a populaţiunii împotriva atacurilor aeriene, obligaţiuni cetăţeneşti. Noi nu avem o asemenea lege care este necesară. Guvernul italian a mers însă mai departe şi a creat noul regim al mobilizării generale civile, în caz de pericol naţional, care corespunde cu „naţiunea armată“. r Un oficiu central al devizelor Administrarea şi controlul devizelor vor fi luate din mâna Băncii Naţionale şi trecute unui oficiu special Guvernul s’a hotărît în fine să dea atenţia cuvenită necesităţii de asanare a Băncii Naţionale, în urma atmosferii ce s’a creiat în jurul serviciilor ei însărcinate cu operaţiile de devize. Pe baza unei înţelegeri intervenite intre d-nii prim ministru Tătărăscu, ministeu de finanţe Victor Antonescu şi locţiitor de guvernator Teodorescu, s’a hotărlt întâi instituirea unei anchete care să stabilească dacă şi cam anumite din funcţionarii Băncii Naţionale au avut legături cu diverşii traficanţi de devize şi transferuri, participând la operaţiile lor sau numai ajutându-i prin informaţii şi înlesniri care depăşesc atribuţiile obicinuite ale funcţiunii respective. Cei găsiţi vinovaţi vor primi sancţiunile cuvenite, care, în cel mai uşor caz, va fi permutarea lor la alte servicii. Aceasta în ce priveşte trecutul. Pentru viitor, guvernul a hotărît să ia din sarcina Băncii Naţionale administrarea şi controlul devizelor, încredinţându-le unui oficiu special, ce se va creia ad-hoc şi a cărui funcţionare să nu mai angajeze întru nimic de aci înainte institutul nostru de emisiune. In chipul acesta, se va putea păstra acestui institut atmosfera severă şi de prestigiu ce i se cuvine şi pe care goana nebună după achiziţionarea devizelor, cu traficurile și abuzurile inerente, isbutise să i-o destrame. Noul oficiu, pus sub controlul guvernului, va răspunde direct de modul cum își va exercita mandatul. Groaznica tragedie familiară intr’un sat din Slovacia Bratislava, 29 (Radio-Central). — In localitatea Helemba, din Slovacia, s’a întâmplat o groaznică tragedie familiară. Ţăranul Josef Pala se îmbăta foarte des şi-şi maltrata femeia şi copiii. Ieri, întorcânduse din nou beat acasă, a ameninţat pe femeie cu bătaia şi s’a repezit asupra ei. Femeia a reuşit însă să fugă. Beţivul s’a repezit apoi la o fată a lui de 15 ani şi a bătut-o îngrozitor. Soacra lui, bătrâna Molnár, a luat un topor cu care a dat patru puternice lovituri în cap ginerelui său, omorîndu-l. După aceea, bătrâna s’a dus și s’a predat jandarmilor. MOARTEA TRAGICA A REGINEI ***•♦•• Doliul Belgiei. — Starea sufletească a suveranului. — Telegramele de condoleanţe. Moartea năprasnică a tinerei regine Astrid a Belgiei, într’un stupid accident de automobil întâmplat pe o şosea din Elveţia, a produs şi în ţara noastră o dureroasă şi adâncă impresie. Cu câteva zile mai înainte, M. S. Regele Leopold III a primit la Bruxelles pe d. Lebrun, preşedintele republicii Franţei, care a vizitat expoziţia din localitate. Tânăra regină Astrid se afla în vilegiatură în Elveţia şi aştepta i sosirea regalului ei soţ cu care urma să facă excursiuni în automobil. Şi iată că, într’o excursie în împrejurimile lacului Celor Patru Cantoane, s’a întâmplat acel groaznic accident cu tragicul lui desnodământ care a indoliat două curţi regale europene. Prin educaţia şi cultura sa aleasă, prin virtuţile şi însuşirile sufleteşti, mult regretata regină Astrid câştigase toate simpatiile celor ce au cunoscut-o şi toată dragostea poporului belgian. Ea a avut cultul binelui şi al frumosului, al căminului şi al muncii casnice şi a Îndeplinit Îndatoririle sale de femeie şi regină cu multă graţie şi demnitate. Poporul român, care preţueşte virtuţile poporului belgian şi nu a uitat eroismul său din epoca războiului, se asociază la durerea sa. Note biografice Regina Belgiei s-a născut, ca prinţesă a Suediei, la 17 Noembrie 1905 la Stockholm. Ea este fiica prinţului Karl de Westgotland şi al principesei Ingeborg a Danemarcei. Educaţia sa a fost cu totul neobişnuită pentru o principesă, deoarece mama sa s-a călăuzit de principiul de a-şi creşte fata, nu pentru tron, ci pentru viaţa de toate zilele, astfel ca, la nevoie, să fie în stare să se conducă singură. Prinţesa Astrid a fost iniţiată în gospodărie, a trebuit să gătească, să supravegheze treburile casei, să-şi facă singură rochiile şi să-şi spele chiar rufele. împreună cu surorile sale, ea a urmat un curs de puericultura şi timp de patru luni a fost soră de caritate într’un spital, împreună cu toate celelalte surori, se scula in fiecare zi, la ora 5 dimineaţa şi nu s’a dat înapoi dela nici-o muncă . Cu ocazia unei vizite la Spa, regina Belgiei a avut ocazia să vadă pe tânăra prinţesă Astrid. In Martie 1926, regina a plecat la Stockholm incognito, împreună cu fiul său, prinţul moştenitor Leopold şi, în capitala Suediei, tânăra pereche s’a văzut pentru întâia oară. In aceeaş vară, principesele suedeze au fost oaspeţii familiei regale belgiene, la reşedinţa lor de vară, iar în Septembrie 1926, logodna principelui moştenitor Leopold cu principesa Astrid a fost anunţată oficial. La 4 Noembrie acelaş an, s’a încheiat la Stockholm căsătoria civilă, iar la 10 Noembrie s’a făcut căsătoria religioasă la Bruxelles, în biserica Sf. Gudula. Principesa a rămas la început credincioasă bisericii evanghelice , s’a plecat în cele din urmă raţiunii de stat şi, la 4 August 1930, a devenit catolică. La 11 Octombrie 1927, principesa Astrid a căpătat o fe-.iţă, ■Iosephfi,e-Chwkitte.tit - Septembrie 1930, s’a fc.se ut moştenitorul tronului, care a primit numele de Baudoin, întrebat fiind asupra identităţii sale a răspuns că paşapoartele se găsesc în automobil în lac. Acolo au fost găsite acte pe numele contelui de Rethy din Bruxelles. Grefierul s-a interesat de adevăratul nume al contelui, şi a aflat astfel că vorbeşte cu Regele Belgiei. CONSULUL BELGIEI RECU WOAȘTE-rIE REGINA Regele a fost condus imediat în mașina doctorului la vila Hashhorn unde i s’au dat primele îngrijir. La începutul anchetei suita suveranilor a răspuns că nu poate să declare adevărata identitate a călătoarei atât de tragic omorîte. Unul din membrii suitei, contele de Grunne, a afirmat că persoana omorîtă ar fi soţia sa. O ambulanţă din Lucerna a transportat corpul neînsufleţit al Suveranei la prefectură şi acid. de Mos, consulul Belgiei la Lucerna, a anunţat că persoana ucisă era în realitate Regina Astria". A fost imposibil să se pună vr’o întrebare Regelui întru cât acesta se afla în completă stare de prestaţie. După ce s’au făcut constatările oficiale, corpul neînsufleţit al tinere* ş. fost trans^ni'iat I. vila regală, însoţit fiind de Regele Leopold şi de suită. După amiază s’a trimis o echipă pentTu a scoate maşina din lac, spre a se vedea dacă nu se pot găsi acolo unele explicaţii ale accidentului. Autorităţile cred că principala cauză trebue căutată în viteza prea mare cu care se deplasa maşina în momentul accidentului, ştiinţă a Regelui, mai cu seamă că Regina Astrid şi-a dat sufletul în braţele sale, două minute după ce primise rănile mortale. Starea Regelui a cauzat, la un moment dat, mare nelinişte. Anturajul său se temea că prestaţia din care Suveranul nu mai eşea, s’ar fi datorat unor confuziuni interne. Un doctor specialist din Lucerna, după ce a examinat pe Rege, a declarat că Suveranul Belgiei nu a suferit nici o leziune internă, și că starea sa prezentă se explică prin imensa durere de care este cuprins. Regina Astrid cu principesa Iosefina Cum s’a întâmplat accidentul Lucerna, 29 (Rador). — Suveranii belgieni se duceau în Alpi unde urmau să facă o ascensiune, în momentul când s’a întâmplat tragicul accident. Regele purta un costum de alpinist și Regina un costum de sport. O doamnă care se afla într’o mașină ce venea imediat după automobilele belgiene arată că la un moment dat pe când automobilele se apropiau de Kussnacht a văzut maşina regală capotând şi lovindu-se de copacii din marginea şoselii. Era aproape de ora 10. Locul unde s-a întâmplat nenorocirea era bine asfaltat şi şoseaua largă de 6,90 metri. Maşina mergea cu viteză de 50—60 km. pe oră. Un alt martor declară că automobilul regal a lovit întâi taluzul de pe marginea dreaptă a şoselii, care era aer înalt de 55 centimetri, după care făcând un salt de 15 metri a mai mers câţiva metri şi s’a lovit cu putere de primul copac. In clipa aceia Regina a fost svârlită din maşină la o distanţă de patru metri. Căzând pe partea dreaptă, ea şi-a sfărâmat cutia craniană. Continuându-şi drumul automobilul s-a lovit de un alt copac şi apoi a căzut în lac, care aci era adânc de numai 79 de centimetri. Regele Leopold a fost aruncat din maşină în momentul în care automobilul s-a ciocnit de al doilea copac. Radiatorul maşinei a fost desprins de lovitură de restul maşinei şi a fost găsit lângă copac. Maşina se vede eşind din păpurişul de la marginea lacului. Şoferul care a rămas tot timpul in automobil a reuşit să iasă de sub maşină şi să se urce pe mal. MOARTEA REGINEI Regele Leopold, după ce îşi pierduse conştiinţa câteva clipe, s’a ridicat şi încă complet ameţit, a început să strige pe Regină. Când a zărit-o căzută la pământ, s’a apropiat de ea şi luând-o în braţe, a început s’o cheme pe nume. După câteva minute, Regina şi-a dat sufletul în braţele soţului ei. La ora 10 a fost înştiinţat prin telefon, grefierul prefecturii, să trimeată pe cel mai bun doctor din sat. Dr. Steiner a sosit imediat la locul accidentului unde se strânsese între timp o mulţime de călători şi localnici. Puţine minute după aceea, a sosit şi poliţia. DISPERAREA REGELUI Corpul neînsufleţit al Reginei Astrid a fost acoperit cu un pled de călătorie. Regele rătăcea ameţit pe câmpia pe care îi murise soţia. In momentul in care a sosit doctorul, Regele se găsea în cea mai completă prestație, abia mai putând să vorbească. . ,it Pagini ALTE VERSIUNI ASUPRA CAUZELOR ACCIDENTULUI Lucerna, 29 (Rador). — După o versiune Regele ar fi privit la un moment dat spre muntele Righi și atunci automobilul s’a lovit de marginea drumului. Parapetul Indică urme de frecare puternică și o adâncitură la 40 metri depărtare de locul unde automobilul a eşit din şosea. După accident şoferul Regelui a refuzat să se mai urce într’o maşină pentru a fi adus la vila regală, deşi era rănit la picior. După ce a scos bagajul Regelui din maşina răsturnată în lac, el s’a reîntors la vilă cu o barcă cu motor. Lucerna, 29 (Radar). — Din primele declaraţii făcute de regele Leopold rezultă că accidentul s’a produs în următoarele împrejurări : La un moment dat regina a deschis o hartă pentru a vedea pe ce drum se găsea maşina. Regele s’a aplecat şi el pentru o clipă pe hartă pentru a urmări traseul drumului. A fost suficient o singură clipă de neatenție pentru ca să se producă tragicul accident prin devierea automobilului. Şoseaua era umedă Lucerna, 29 (Rador).- . staeter, lângă Kussnacht. Eri noapte, pioase şi Suveranii belgieni se înapoiau, în momentul când s’a întâmplat accidentul, dîntr’o excursie în Alpii Dolomiţi. Ei erau instalaţi în vila Haslihorn din apropiere de Rokalbert pe marginile lacului Vierwaldşoseaua era încă umedă, aşa încât se poate ca accidentul să fi fost provocat şi de deraparea maşinei pe asfaltul umed. Autorităţile locale au trimis o echipă pentru a scoate maşina din lac. Starea regelui inspiră temeri Lucerna, 29 (Rador).1 De la moartea soţiei Regele nu are decât două sale Suveranul este contrări uşoare, una la buj piet abătut. Fără îndoială că şi cealaltă la mâna că groaznica nenorocire dreaptă, [ a zguduit întreaga con DOLIUL CURŢII REGALE ROMÂNE In urma încetării din viaţă a M. S. Reginei Belgilor, Curtea regală a României a luat doliu pe timp de trei săptămâni, cu începere din ziua de Joi, 29 August a. c. CONDOLEANŢELE GUVERNULUI ROMAN D-nii Gh. Tătărăscu, preşedintele consiliului şi d. Inculeţ, ministru de interne au fost joi d. a. la legaţia belgiană exprimând condoleanţele guvernului român. D. prim ministru Tătărăscu a trimis d-lui Van Seeland primul ministru al Belgiei o telegramă exprimând durerea poporului şi guvernului român. Jalea poporului belgian Bruxeles, 29 (Rador). — întregul popor deplânge moartea unei regine iubite. Toate străzile sunt pline de populaţie. Nimeni nu mai lucrează. Toţi întreabă şi discută, comentând cu nestăpânită emoţie amănuntele accidentului, pe măsură ce sunt transmise prin radio. Pretutindeni se aude: „Era atât de frumoasă şi atât ele bună“. In multe locuri femeile plâng, pe străzi Unele au îmbrăcat doliul. Peste tot au fost arborate steaguri îndoliate. Bruxelles, 29 (Rador). — Au fost câteva clipe de adevărată stupoare şi groază în mulţimea adunată la expoziţia internaţională când s’a anunţat moartea reginei Astrid.’ Publicul dezorientat alerga de ici, colo, întrebând pe poliţişti, pe gardieni, chiar şi pe expozanţi asupra împrejurărilor în care se petrecuse accidentul. Indolierea steagurilor dela pavilioanele Suediei şi Elveîn faţa acestei noui tragedii, Belgia întreagă îşi aminteşte de cealaltă catastrofă naţională, în care regele Albert şi-a pierdut viaţa. Doliul pentru defunctul Suveran fusese abia de curând ridicat, cu prilejul deschiderii Expoziţiei Internaţionale. Ediţiile de seară ale ziarelor au apărut, cu chenar îndoliat. Ziarele au fost smulse din mâinile vânzătorilor de mulţimea doritoare de a afla ultimele ştiri asupra tragicului accident de la Kussnacht. Şiei au dat certitudinea noului doliu al Belgiei. Atmosfera de doliu a luat brusc locul excitaţiei şi curiozităţii din primele ore ale dimineţii. Femeile plângeau, bărbaţii păstrau o tăcere emoţionantă. Una după alta, pe măsură ce aflau vestea, orchestrele de diferitele pavilioane încetau muzica lor. La ora 14, expoziţia era tăcută şi doliul arborat pretutindeni. Doliul național. Proclamaţia către ţară Bruxeles, 29 (Rador). [ --- ,Intregul popor belgian se adună cu credinţă în jurul Regelui său, şi se pleacă cu dragoste emo-ţionată asupra prinţilor regali, cari nu mai au mamă”, declară proclamaţia către ţară semnată de toţi miniştrii şi lansată de guvern, după consiliul de miniştri, de azi după amiază. Proclamaţia adaugă: ,,Incă sub impresia morţii tragice a Regelui Albert, Belgia plânge astăzi o Regină a cărei tinereţe, gingăşie şi bunătate îi câştigaseră dragostea, respectul şi admiraţia întregului popor. Toată ţara a aflat cu dureroasă uimire trista veste şi împărtăşeşte imensa durere a Regelui”. PROCLAMAŢIA PRIMARULUI CAPITALEI Bruxelles, 29 (Radar). — Primarul capitalei a dispus azi afişarea unei proclamaţii exprimând jalea care a cuprins populaţia oraşului in urma pierderei Reginei Astrid. O imensă mulţime aşteaptă ştiri despre tragicul eveniment în faţa palatului regal, până noaptea târziu. Ziarul „L’Independance Beluge” anunţă că copiii Suveranilor Belgiei au sosit azi dimineaţă din Elveţia. Ei nu cunosc încă groaznica catastrofă care a îndoliat Familia Regală a Belgiei, PRIMUL MINISTRU A PLECAT IN ELVEŢIA Bruxelles, 29 (Rador). —D. van Zeeland, primul ministru, a părăsit consiliul de miniştri, la ora 15 şi 30. Primul ministru a plecat imediat la aeroportul Haren, de unde cu un avion special a plecat in Elveţia. Continuare in pag. 2-a) SEI Rolul de cârmuitor al statului austriac nu îi interpreta cancelarul Seipel ca o demnitate lumească, de care să fi fost mândru, că l-a înălţat la o treaptă nevisată în anii săi de aprigă pregătire, ci ca o cruce a suferinţelor şi luptelor necontenite, pentru îndrumarea poporului său şi pentru salva- rea Republicei austriace. In in- t teresul acestora a desfăşurat o activitate uriaşă silindu-se, după cuvântul apostolului Pavel, a se face tuturor toate ca pe toţi să-i dobândească, pe toţi sa-i ajute, pe toţi să-i scape din vârtejul pierzării. Având bunul obiceiu de a-şi însemna în ziar orice lucru săvârşit, autorul monografiei pftflL» arăta, cu cifre precise că PEL de prof. I. LUPAŞ preotul-cancelar Seipel a rostit în anul 1925 nu mai puţin decât 251 discursuri şi a scris 550 epistole particulare; în 1926, 368 discursuri şi predici, peste 8800 epistole particulare; în 1929: o carte, 32 studii, 80 comunicate, 9 interviewuri, 139 discursuri, dintre cari 31 predici, 24 servicii divine, 11 călătorii; în 1930: 2914 epistole, 263 vizite, 35 şedinţe, 251 preedici, 29 servicii divine, 5 articole de ziar, 33 comunicate, 15 interviewuri — chiar în anul morţii (1932—2 Augustt) mai sunt înregistrate in ziarul hiperconştiinciosului preot: 715 epistole, 17 discursuri, 215 vizite primite, 4 servicii divine şi V articole la ziar (pag. 196). Această activitate de proporţii uimitoare l-a înălţat din treaptă în treaptă până la demnitatea de preşedinte al puternicului partid social-creştin şi la aceea de cancelar al Republicei austriace. Concepţia lui despre arta guvernării se întemeia pe cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur, care scrie că în ierarhia artelor întâietatea o are arta de a cărmui Seipel însuş obicinuia să spună, cu umorul său specific vienez, că a moştenit arta cârmuirii de la tatăl său care, in calitate de vizitiu, ştia că dacă e trăsura ameninţată să se răstoarne spre stânga, el trebue să apese în partea dreaptă, ca să-i redea echilibrul. Aşa a procedat şi preotul-cancelar, in dificil om menire de cârmuitor al Republicii: când vedea că e împinsă de socialiştii marxişti cu prea multă pornire spre stânga, el îi restabilea echilibrul cu ajutorul socialiştilor creştini îndrumând-o spre dreapta până la noua constituţie austriacă, întemeiată pe sistemul corporativ şi care in primăvara anului 1934 a înlăturat cu desăvârşire ficţiunea seculară că toate puterile in stat ar porni de jos în sus, de la aşa numitul „popor suveran“, proclamând principiul tradiţional creştin că ele pornesc de sus, dela Părintele luminilor dela care „vine toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit“... Noua constituţie austriacă are aceste cuvinte introductive: „In numele lui Dumnezeu, Atotputernicul, dela care purcede orice drept, poporul austriac primeşte pentru statul său federal-creştin german, pe bază corporativă, această constituţie“. Era un principiu predilect al învăţatului preot-profesor, care în nişte meditaţiuni politice de la sfârşitul anului 1911 îşi exprimase convingerea că cine vrea să reprezinte activ, cu rol de conducere, interesele poporului creştin, trebue să aibă o chemare de sus, nu una răsărită dintr’un act electoral de jos sau dintr’o hotărîre de partid; adevăratul, „führer“ trebue să fie conducător din mila lui D-zeu (Führer von Gottes Graden), nu din voinţa poporului care are numai datoria să-l asculte şi să-l urmeze, când i-l trimite Dumnezeu, îşi încheie meditaţiile atunci exprimând speranţa că dacă vor spori primejdiile pentru Austria, după cum se putea înţelege din mai multe semne, aceasta nu va putea fi salvată decât printr-un conducător cu chemare de sus, pe care-l va şi trimite Dumnezeu în ceasul de încercare. Şi l-a trimis Domnul cu 11 ani mai târziu, tocmai în persoana credinciosului său servitor, care publicase aceste meditaţii în Kath. Kirchenzeitung la 28 Dec. 1911 şi despre care directorul ziarului Reichspost din Viena, dr. Funder, putea să scrie la 3 August 1932: „Nu prin legi şi regulamente a fost salvată Austria, ci printr’un om, prin Seipel“... Cu toată abnegaţia şi cu tot spiritul de sacrificiu, de care a dat nenumărate dovezi, nici Seipel n’a putut rămânea scutit de murdăria calomniilor aruncate din partea adversarilor politici asupra hainei sale preoţeşti. Le-a suportat însă cu seninătate. O singură dată s’a revoltat, când acestor calomnii a început a li se da crezare şi în cercuri preoţeşti! Atunci a luat condeiul şi a scris unui preot credul şi naiv: „în adevăr, ceea ce-mi pricinueşte mâhnire, este faptul că chiar Sfinţia ta dai crezare acestor lucruri groaznice, că eu în calitate de cancelar aş fi furat ori m’aş fi lăsat mituit“., (pag. 95). Cu totul altfel îl cunoştea şi îl judeca fostul arhiepiscop cardinal din Viena dr. Friedrich Gustav-Pifft care, ştiindu-l om absolut lipsit de patima arghirofiliei şi rămas cu totul sărac, după slujbele înalte ce purtase, îl ruga într’o scrisoare din 28.XII.1930 să primească dela el oarecari ajutoare discrete şi să nu se supere că îndrăsneşte a-i face această ofertă“, deoarece insă cunoscuta lui dărnicie nu i-a permis a economisi nimic din lefile primite, datoria vlădicească niimpune să dea ajutor oricărui preot din diecesa lui“. Aşa îl cunoştea, aşa îl aprecia re prelatul Seipel înţelegătorul arheipiscopcardinal!* Preotul-profesor a ştiut să-şi îndeplinească datoria de conducător politic în modul cel mai devotat şi mai altruist, gata în orice clipă să facă dare de seamă despre orice pas al său, şi in faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu. Când s’a prezentat, la 31 Mai 1922, pentru întâia oară ca şef de guvern în faţa parlamentului austriac, declară cu sinceritate şi cu modestie : „dacă n’am refuzat demnitatea aceasta, este fiindcă n’am cutezat... Dumnezeu m’a aşezat la locul acesta. Am încredere că,in tovărăşia colegilor mei miniştri, îmi va fi dat totuş să aduc puţin folos patriei“... Iar când a părăsit scaunul de «cancelar, — nesilit de nime, ci îndemnat numai de dorinţa de a smulge din mâna adversarilor politici mijlocul da agitaţie, prin care izbutiseră a provoca un curent de părăsire in masă a bisericii catolice — cu seninătate adresa reprezentanţilor poporului aceste cuvinte: „Acum să mă judecaţi şi, dacă voiu fi greşit, să mă trageţi la răspundere şi să aşezaţi în locul meu pe altul, care poate să cârmuească mai bine“. Şi la altar şi la catedră şi in nenumăratele sale călătorii misionare, ca apostol al păcii în cele mai însemnate centre culturale, şi la cârma Republicii, Seipel s’a silit şi a reuşit să rămână preot „după rănduiala lui Melhisedec“. De aceea caracterizarea resumativă, pe care i-o face autorul monografiei prin cuvintele: omul de stat în haină preoţească“. (Der Staatsmann im Preisterkleide), ar trebui întregită prin „omul de stat în haină preoţească şi cu suflet de preot“. , Karlovy Vary 24. VIII 1935. 7 ./ _s