Universul, septembrie 1935 (Anul 52, nr. 240-254)

1935-09-01 / nr. 240

Smd al 8S4ear r Vanit EXEMPLARUL IN Tra: 3 Ec!. ------_ In străinătate : 6 Eel. Tftxs poștală plătită In numerar conform aprobării Dir. G­ Ic P. T. T. No. 120.288/933. LUIGI CAZZAVILLANUNIVERSUL CELE DIN URMA ŞTIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $1 TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREȘTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10 . SECRETARIATUL DE REDACȚIE: 3.3015 I -fONDATORI Mss. 240 Duminică 1 Septembrie 19%& p 11 I Concepţia modernă a apărării nationale In timpul războiului, In a­­nul 1916, a apărut Intr’un ziar francez o schiţă carica­turală, care a ajuns populară prin legenda sa. Doi soldaţi se întâlnesc pe front. Unul din ei întreabă pe ca­maradul ce beneficiase de o permisie: — Ce e nou pe-acolo ?­­ — Civilii se ţin bine !... Atunci s‘a simţit mai mult importanţa ce o prezintă co­­heziunea morală între com­batanţi şi civili; necesitatea organizaţiei celor diin spate­le frontului în legătură cu interesele apărării naţiona­le ; valoarea formulei ’ „na­ţiunea armată“. Iată că în Italia, cu prile­jul conflictului cu Abisinia, s’a pus în practică această formulă, în condiţiuni ce tre­­bue să fie cunoscute şi de noi. Guvernul fascist a luat un ansamblu de măsuri în ve­derea menţinerii şi asigură­rii cohesiunii morale a popu­­laţiunii in caz de pericol na­ţional şi a organizării tutu­ror forţelor capabile să ajute şi să întărească naţiunea. Bineînţeles că nu e vorba de organizaţiile propriu zis mili­tare, ci de elementele civile, care nu fac parte din nicio formaţiune de luptă, din nicio unitate armată. Toţi italienii, fără deose­bire de sex şi de vârstă — exceptând copiii — sunt obli­gaţi să contribue la apăra­rea şi rezistenţa naţiunii. In acest scop s’a constituit un „comitet de rezistenţă“, in fiecare comună, pentru men­ţinerea disciplinei de război şi a organizării echipelor, care urmează să presteze servicii apărării naţionale. Corespondentul din Roma al ziarului „Le Temps"­, ocupân­­du-se de această chestiune, spune că asemenea organi­zaţii au creat tipul juridic nou­­ al „mobilizatului ci­vil“, care este supus în timp de război unei discipline spe­ciale, ce va atrage în caz de nesupunere, sau de abateri de la îndeplinirea datoriilor cetăţeneştii, cele mai aspre penalităţi. Această organiza­re — necunoscută până a­­cum —, riguroasă şi extrem de severă, îşi găseşte justifi­carea sa, nu numai în nece­sitatea în care se va afla sta­tul, în caz de război, de a a­­siigura ordinea printr’o pu­ternică disciplină şi o solidă cohesiune morală, dar şi în cerinţele războiului modern, atât de grele şi complexe prin sforţările şi sacrificiile ce le impune şi care recla­mă organizarea „naţiunii ar­mate“. I In toate ţările s’au introdus­­ în legile privitoare la apăra­­r­rea pasivă, a teritoriului şi a­­ populaţiunii împotriva atacu­rilor aeriene, obligaţiuni ce­tăţeneşti. Noi nu avem o a­­semenea lege care este nece­sară. Guvernul italian a mers însă mai departe şi a creat noul regim al mobili­zării generale civile, în caz de pericol naţional, care co­respunde cu „naţiunea ar­mată“. r Un oficiu central al devizelor Administrarea şi controlul devizelor vor fi luate din mâna Băncii Naţionale şi trecute unui oficiu special Guvernul s’a hotărît în fi­ne să dea atenţia cuvenită necesităţii de asanare a Băn­cii Naţionale, în urma atmo­­sferii ce s’a creiat în jurul serviciilor ei însărcinate cu operaţiile de devize. Pe baza unei înţelegeri in­tervenite intre d-nii prim mi­nistru Tătărăscu, ministeu de finanţe Victor Antonescu şi locţiitor de guvernator Teo­­dorescu, s’a hotărlt întâi in­stituirea unei anchete care să stabilească dacă şi cam­ anu­­mite din funcţionarii Băncii Naţionale au avut legături cu diverşii traficanţi de devi­ze şi transferuri, participând la operaţiile lor sau numai ajutându-i prin informaţii şi înlesniri care depăşesc atri­buţiile obicinuite ale funcţiu­nii respective. Cei găsiţi vinovaţi vor pri­mi sancţiunile cuvenite, ca­re, în cel mai uşor caz, va fi permutarea lor la alte ser­vicii. Aceasta în ce priveşte tre­cutul. Pentru viitor, guvernul a hotărît să ia din sarcina Băn­cii Naţionale administrarea şi controlul devizelor, încre­­dinţându-le unui oficiu spe­cial, ce se va creia ad-hoc şi a cărui funcţionare să nu mai angajeze întru nimic de aci înainte institutul nostru de emisiune. In chipul acesta, se va putea păstra acestui in­stitut atmosfera severă şi de prestigiu ce i se cuvine şi pe care goana nebună după a­­chiziţionarea devizelor, cu traficurile și abuzurile ine­rente, isbutise să i-o destra­me. Noul oficiu, pus sub con­trolul guvernului, va răspun­de direct de modul cum își va exercita mandatul. Groaznica tragedie familiară intr’un sat din Slovacia Bratislava, 29 (Radio-Cen­tral). — In localitatea Helem­­ba, din Slovacia, s’a întâmplat o groaznică tragedie familiară. Ţăranul Josef Pala se îmbăta foarte des şi-şi maltrata fe­meia şi copiii. Ieri, întorcându­­se din nou beat acasă, a ame­ninţat pe femeie cu bătaia şi s’a repezit asupra ei. Femeia a reuşit însă să fugă. Beţivul s’a repezit apoi la o fată a lui de 15 ani şi a bătut-o îngrozitor. Soacra lui, bătrâna Molnár, a luat un topor cu care a dat pa­tru puternice lovituri în cap ginerelui său, omorîndu-l. Du­pă aceea, bătrâna s’a dus și s’a predat jandarmilor. MOARTEA TRAGICA A REGINEI ***•♦•• Doliul Belgiei. — Starea sufletească a suveranului. — Telegramele de condoleanţe. Moartea năprasnică a ti­nerei regine Astrid a Bel­giei, într’un stupid accident de automobil întâmplat pe o şosea din Elveţia, a produs şi în ţara noastră o dureroa­să şi adâncă impresie. Cu câteva zile mai înainte, M. S. Regele Leopold III a primit la Bruxelles pe d. Le­­brun, preşedintele republicii Franţei, care a vizitat expo­ziţia din localitate. Tânăra regină Astrid se afla în vile­giatură în Elveţia şi aştepta i sosirea regalului ei soţ cu care urma să facă excursi­­uni în automobil. Şi iată că, într’o excursie în împrejurimile lacului Ce­lor Patru Cantoane, s’a în­tâmplat acel groaznic acci­dent cu tragicul lui desnodă­­mânt care a indoliat două curţi regale europene. Prin educaţia şi cultura sa aleasă, prin virtuţile şi însu­şirile sufleteşti, mult regre­tata regină Astrid câştigase toate simpatiile celor ce au cunoscut-o şi toată dragos­tea poporului belgian. Ea a avut cultul binelui şi al frumosului, al căminului şi al muncii casnice şi a În­deplinit Îndatoririle sale de femeie şi regină cu multă graţie şi demnitate. Poporul român, care pre­­ţueşte virtuţile poporului bel­gian şi nu a uitat eroismul său din epoca războiului, se asociază la durerea sa. Note biografice Regina Belgiei s-a născut, ca prinţesă a Suediei, la 17 Noem­­brie 1905 la Stockholm. Ea este fiica prinţului Karl de West­­gotland şi al principesei Inge­­borg a Danemarcei. Educaţia sa a fost cu totul neobişnuită pentru o principe­să, deoarece mama sa s-a că­lăuzit de principiul de a-şi creşte fata, nu pentru tron, ci pentru viaţa de toate zilele, astfel ca, la nevoie, să fie în stare să se conducă singură. Prinţesa Astrid a fost iniţiată în gospodărie, a trebuit să gă­tească, să supravegheze trebu­rile casei, să-şi facă singură ro­chiile şi să-şi spele chiar ru­fele. împreună cu surorile sale, ea a urmat un curs de pueri­cultura şi timp de patru luni a fost soră de caritate într’un spital, împreună cu toate cele­lalte surori, se scula in fiecare zi, la ora 5 dimineaţa şi nu s’a dat­ înapoi dela nici-o muncă . Cu ocazia unei vizite la Spa, regina Belgiei a avut ocazia să vadă pe tânăra prinţesă As­trid. In Martie 1926, regina a plecat la Stockholm incognito, împreună cu fiul său, prinţul moştenitor Leopold şi, în capi­tala Suediei, tânăra pereche s’a văzut pentru întâia oară. In a­­ceeaş vară, principesele suede­ze au fost oaspeţii familiei re­gale belgiene, la reşedinţa lor de vară, iar în Septembrie 1926, logodna principelui moş­tenitor Leopold cu principesa Astrid a fost anunţată oficial. La 4 Noembrie acelaş an, s’a încheiat la Stockholm căsăto­ria civilă, iar la 10 Noembrie s’a făcut căsătoria religioasă la Bruxelles, în biserica Sf. Gu­­dula. Principesa a rămas la înce­put credincioasă bisericii evan­ghelice , s’a plecat în cele din urmă raţiunii de stat şi, la 4 August 1930, a devenit catolică. La 11 Octombrie 1927, princi­pesa Astrid a căpătat o fe-.iţă, ■Iosephfi,e-Chwkitte.t­­­it - Septembrie 1930, s­’a fc.se ut moştenitorul tronului, care a primit numele de Baudoin, întrebat fiind asupra identi­tăţii sale a răspuns că paşa­poartele se găsesc în automo­bil în lac. Acolo au fost gă­site acte pe numele contelui de Rethy din Bruxelles. Gre­fierul s-a interesat de adevă­ratul nume al contelui, şi a aflat astfel că vorbeşte cu Regele Belgiei. CONSULUL BELGIEI RECU­­­ WOAȘTE-rIE REGINA Regele a fost condus ime­diat în mașina doctorului la vila Hash­horn unde i s’au dat primele îngrijir. La începutul anchetei suita suveranilor a răspuns că nu poate să declare adevărata i­­dentitate a călătoarei atât de tragic omorîte. Unul din membrii suitei, contele de Grunne, a afirmat că persoa­na omorîtă ar fi soţia sa. O ambulanţă din Lucerna a transportat corpul neînsufle­ţit al Suveranei la prefectu­ră şi aci­d. de Mos, consulul Belgiei la Lucerna, a anunţat că persoana ucisă era în rea­litate Regina Astria". A fost imposibil să se pună vr’o întrebare Regelui întru cât acesta se afla în completă stare de prestaţie. După ce s’au făcut consta­tările oficiale, corpul neîn­sufleţit al tinere* ş. fost trans^ni'iat I.­ vila re­gală, însoţit fiind de Regele Leopold şi de suită. După amiază s’a trimis o echipă pentTu a scoate ma­şina din lac, spre a se ve­dea dacă nu se pot găsi a­­colo unele explicaţii ale ac­cidentului. Autorităţile cred că principala cauză trebue căutată în viteza prea mare cu care se deplasa maşina în momentul accidentului, ştiinţă a Regelui, mai cu seamă că Regina Astrid şi-a dat sufletul în bra­ţele sale, două minute după ce primise rănile mortale. Starea Regelui a cau­zat, la un moment dat, mare nelinişte. Anturajul său se temea că presta­ţia din care Suveranul nu mai eşea, s’ar fi datorat unor confuziuni interne. Un doctor specialist din Lucerna, după ce a exa­minat pe Rege, a decla­rat că Suveranul Belgiei nu a suferit nici o leziune internă, și că starea sa prezentă se explică prin imensa durere de care este cuprins. Regina Astrid cu principesa Iosefina Cum s’a întâmplat accidentul Lucerna, 29 (Rador). — Suveranii belgieni se duceau în Alpi unde urmau să facă o ascensiune, în momentul când s’a întâmplat tragicul acci­dent. Regele purta un cos­tum de alpinist și Regina un costum de sport. O doamnă care se afla în­tr’o mașină ce venea imediat după automobilele belgiene arată că la un moment dat pe când automobilele se a­­propiau de Kussnacht a vă­zut maşina regală capotând şi lovindu-se de copacii din marginea şoselii. Era aproape de ora 10. Locul unde s-a în­tâmplat nenorocirea era bine asfaltat şi şoseaua largă de 6,90 metri. Maşina mergea cu viteză de 50—60 km. pe oră. Un alt martor declară că automobilul regal a lovit în­tâi taluzul de pe marginea dreaptă a şoselii, care era aer înalt de 55 centimetri, după care făcând un salt de 15 metri a mai mers câţiva metri şi s’a lovit cu putere de primul copac. In clipa a­­ceia Regina a fost svârlită din maşină la o distanţă de patru metri. Căzând pe par­tea dreaptă, ea şi-a sfărâmat cutia craniană. Continuându-şi drumul au­tomobilul s-a lovit de un alt copac şi apoi a căzut în lac, care aci era adânc de numai 79 de centimetri. Regele Leopold a fost arun­cat din maşină în momentul în care automobilul s-a cioc­nit de al doilea copac. Radia­torul maşinei a fost desprins de lovitură de restul maşinei şi a fost găsit lângă copac. Maşina se vede eşind din pă­­purişul de la marginea la­cului. Şoferul care a rămas tot timpul in automobil a reuşit să iasă de sub maşină şi să se urce pe mal. MOARTEA REGINEI Regele Leopold, după ce îşi pierduse conştiinţa câte­va clipe, s’a ridicat şi încă complet ameţit, a început să strige pe Regină. Când a zărit-o căzută la pământ, s’a apropiat de ea şi luân­­d-o în braţe, a început s’o cheme pe nume. După câ­teva minute, Regina şi-a dat sufletul în braţele so­ţului ei. La ora 10 a fost înştiinţat prin telefon, grefierul pre­fecturii, să trimeată pe cel mai bun doctor din sat. Dr. Steiner a sosit imediat la locul accidentului unde se strânsese între timp o mul­ţime de călători şi localnici. Puţine minute după aceea, a sosit şi poliţia. DISPERAREA REGELUI Corpul neînsufleţit al Regi­nei Astrid a fost acoperit cu un pled de călătorie. Regele rătăcea ameţit pe câmpia pe care îi murise soţia. In mo­mentul in care a sosit doc­torul, Regele se găsea în cea mai completă prestație, a­­bia mai putând să vorbească. . ,it Pagini ALTE VERSIUNI ASUPRA CAUZELOR ACCIDENTULUI Lucerna, 29 (Rador). — După o versiune Regele ar fi privit la un moment dat spre muntele Righi și atunci automobilul s’a lovit de marginea drumului. Pa­­rapetul Indică urme de frecare puternică și o adâncitură la 40 metri depărtare de locul unde automobilul a eşit din şosea. După accident şoferul Rege­lui a refuzat să se mai urce în­­tr’o maşină pentru a fi adus la vila regală, deşi era rănit la pi­cior. După ce a scos bagajul Re­gelui din maşina răsturnată în lac, el s’a reîntors la vilă cu o barcă cu motor. Lucerna, 29 (Radar). — Din primele declaraţii făcute de regele Leopold rezultă că acci­dentul s’a produs în următoa­rele împrejurări : La un moment dat regina a deschis o hartă pentru a ve­dea pe ce drum se găsea ma­şina. Regele s’­a aplecat şi el pentru o clipă pe hartă pentru a urmări traseul drumului. A fost suficient o singură clipă de neatenție pentru ca să se producă tragicul accident prin devierea automobilului. Şoseaua era umedă Lucerna, 29 (Rador).- . staeter, lângă Kussnacht. Eri noapte, pioase şi Suveranii belgieni se îna­­poiau, în momentul când s’a întâmplat accidentul, dîntr’o excursie în Alpii Dolomiţi. Ei erau instalaţi în vi­la Haslihorn din apropi­ere de Rokalbert pe mar­ginile lacului Vierwald­şoseaua era încă umedă, aşa încât se poate ca ac­cidentul să fi fost provo­cat şi de deraparea ma­şinei pe asfaltul umed. Autorităţile locale au trimis o echipă pentru a scoate maşina din lac. Starea regelui inspiră temeri Lucerna, 29 (Rador).­1 De la moartea soţiei Regele nu are decât două­­ sale Suveranul este cont­rări uşoare, una la bu­­j piet abătut. Fără îndoială că şi cealaltă la mâna că groaznica nenorocire dreaptă, [ a zguduit întreaga con­ DOLIUL CURŢII REGALE ROMÂNE In urma încetării din via­ţă a M. S. Reginei Belgilor, Curtea regală a României a luat doliu pe timp de­ trei săptămâni, cu începere din ziua de Joi, 29 August a. c. CONDOLEANŢELE GUVERNU­LUI ROMAN D-nii Gh. Tătărăscu, pre­şedintele consiliului şi d. In­culeţ, ministru de interne au fost joi d. a. la legaţia bel­giană exprimând condolean­­ţele guvernului român. D. prim ministru Tătărăscu a trimis d-lui Van Seeland primul ministru al Belgiei o telegramă exprimând durerea poporului şi guvernului ro­mân. Jalea poporului belgian Bruxeles, 29 (Rador)­. — în­tregul popor deplânge moartea unei regine iubite. Toate stră­zile sunt pline de populaţie. Nimeni nu mai lucrează. Toţi întreabă şi discută, comen­tând cu nestăpânită emoţie a­­mănuntele accidentului, pe mă­sură ce sunt transmise prin radio. Pretutindeni se aude: „Era atât de frumoasă şi atât ele bu­nă“. In multe locuri femeile plâng, pe străzi­ Unele au îm­brăcat doliul. Peste tot au fost arborate steaguri îndoliate. Bruxelles, 29 (Rador)­. — Au fost câteva cl­ipe de ade­vărată stupoare şi groază în mulţimea adunată la expozi­ţia internaţională când s’a a­­n­unţ­at moartea reginei As­trid.’ Publicul dezorientat alerga de ici, colo, întrebând pe po­liţişti, pe gardieni, chiar şi pe expozanţi asupra împrejură­rilor în care se petrecuse ac­cidentul. Indolierea steagurilor dela pavilioanele Suediei şi Elve­în faţa acestei noui tragedii, Belgia întreagă îşi aminteşte de cealaltă catastrofă naţională, în care regele Albert şi-a pier­dut viaţa. Doliul pentru defunc­tul Suveran fusese abia de cu­rând ridicat, cu prilejul deschi­derii Expoziţiei Internaţionale. Ediţiile de seară ale ziarelor au apărut, cu chenar îndoliat. Ziarele au fost smulse din mâi­nile vânzătorilor de mulţimea doritoare de a afla ultimele ştiri asupra tragicului accident de la Kussnacht. Şiei au dat certitudinea nou­lui doliu al Belgiei. Atmosfera de doliu a luat brusc locul excitaţiei şi cu­riozităţii din primele ore ale dimineţii. Femeile plângeau, bărbaţii păstrau o tăcere emoţio­nantă. Una după alta, pe mă­sură ce aflau­ vestea, orches­trele de diferitele pavilioane încetau muzica lor. La ora 14, expoziţia era tăcută şi doliul arborat pretutindeni. Doliul național. Proclamaţia către ţară Bruxeles, 29 (Rador). [ --- ,Intregul popor belgi­an se adună cu credinţă în jurul Regelui său, şi se pleacă cu dragoste emo-­­­ţionată asupra prinţilor regali, cari nu mai au ma­mă”, declară proclamaţia către ţară semnată de toţi miniştrii şi lansată de guvern, după consiliul de miniştri, de azi după a­­miază. Proclamaţia adaugă: ,,Incă sub impresia morţii tragice a Regelui Albert, Belgia plânge astăzi o Regină a cărei tinereţe, gingăşie şi bunătate îi câştigaseră d­ragostea, respectul şi admiraţia în­tregului popor. Toată ţara a aflat cu dureroasă ui­­mire trista veste şi îm­părtăşeşte imensa durere a Regelui”. PROCLAMAŢIA PRIMARULUI CAPITALEI Bruxelles, 29 (Radar). — Pri­marul capitalei a dispus azi afi­şarea unei proclamaţii expri­mând jalea care a cuprins populaţia oraşului in urma pierderei Reginei Astrid. O imensă mulţime aşteaptă ştiri despre tragicul eveniment în faţa palatului regal, până noaptea târziu. Ziarul „L’Independance Belu­ge” anunţă că copiii Suverani­lor Belgiei au sosit azi diminea­ţă din Elveţia. Ei nu cunosc încă groaznica catastrofă care a îndoliat Familia Regală a Belgiei, PRIMUL MINISTRU A­­ PLECAT IN ELVEŢIA Bruxelles, 29 (Rador)­. —­D. van Zeeland, primul mi­nistru, a părăsit consiliul de miniştri, la ora 15 şi 30. Primul ministru a plecat imediat la aeroportul Ha­ren, de unde cu un avion special a plecat in Elveţia. Continuare in pag. 2-a) S­E­I Rolul de cârmuitor al statu­lui austriac nu îi interpreta cancelarul Seipel ca o demnita­te lumească, de care să fi fost mândru, că l-a înălţat la o treaptă nevisată în anii săi de aprigă pregătire, ci ca o cruce a suferinţelor şi luptelor ne­contenite, pentru îndrumarea poporului său şi pentru salva-­­ rea Republicei austriace. In in- t teresul acestora a desfăşurat o­­ activitate uriaşă silindu-se,­­ după cuvântul apostolului Pa­vel, a se face tuturor toate ca pe toţi să-i dobândească, pe toţi sa-i ajute, pe toţi să-i scape din vârtejul pierzării. Având bunul obiceiu de a-şi în­semna în ziar orice lucru să­vârşit, autorul monografiei pftflL» arăta, cu cifre precise că P­EL de prof. I. LUPAŞ preotul-cancelar Seipel a ros­tit în anul 1925 nu mai puţin decât 251 discursuri şi a scris 550 epistole particulare­; în 1926, 368 discursuri şi predici, peste 8800 epistole particula­re; în 1929: o carte, 32 studii, 80 comunicate, 9 interviewuri, 139 discursuri, dintre cari 31 predici, 24 servicii divine, 11 călătorii; în 1930: 2914 epistole, 263 vizite, 35 şedinţe, 251 pree­­dici, 29 servicii divine, 5 arti­cole de ziar, 33 comunicate, 15 interviewuri — chiar în anul morţii (1932—2 Augustt) mai sunt înregistrate in ziarul hi­­perconştiinciosului preot: 715 epistole, 17 discursuri, 215 vizi­te primite, 4 servicii divine şi V­ articole la ziar (pag. 196). Această activitate de propor­ţii uimitoare l-a înălţat din treaptă în treaptă până la dem­nitatea de preşedinte al puter­nicului partid social-creştin şi la aceea de cancelar al Repu­blicei austriace. Concepţia lui despre arta guvernării se înte­meia pe cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur, care scrie că în ierar­hia artelor întâietatea o are arta de a cărmui Seipel însuş obicinuia să spună, cu umorul său specific vienez, că a moş­tenit arta cârmuirii de la tatăl său care, in calitate de vizitiu, ştia că dacă e trăsura amenin­ţată să se răstoarne spre stân­ga, el trebue să apese în par­tea dreaptă, ca să-i redea echi­librul. Aşa a procedat şi preo­­tul-cancelar, in dificil om­ me­nire de cârmuitor al Republi­cii: când vedea că e împinsă de socialiştii marxişti cu prea multă pornire spre stânga, el îi restabilea echilibrul cu ajuto­rul socialiştilor creştini îndru­mând-o spre dreapta până la noua constituţie austriacă, în­temeiată pe sistemul corpora­tiv şi care in primăvara anului 1934 a înlăturat cu desăvârşire ficţiunea seculară că toate pu­terile in stat ar porni de jos în sus, de la aşa numitul „po­por suveran“, proclamând prin­cipiul tradiţional creştin că ele pornesc de sus, dela Părintele luminilor dela care „vine toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit“... Noua constituţie austriacă are aceste cuvinte introductive: „In numele lui Dumnezeu, Atotputernicul, dela care purcede orice drept, po­porul austriac primeşte pentru statul său federal-creştin ger­man, pe bază corporativă, a­­ceastă constituţie“. Era un principiu predilect al învăţatului preot-profesor, care în nişte meditaţiuni poli­tice de la sfârşitul anului 1911 îşi exprimase convingerea că cine vrea să reprezinte activ, cu rol de conducere, interesele poporului creştin, trebue să aibă o chemare de sus, nu una ră­sărită dintr’un act electoral de jos sau dintr’o hotărîre de par­tid; adevăratul, „führer“ trebue să fie conducător din mila lui D-zeu (Führer von Gottes Gra­den), nu din­ voinţa poporu­lui care are numai datoria să-l asculte şi să-l urmeze, când i-l trimite Dumnezeu, îşi încheie meditaţiile atunci exprimând speranţa că dacă vor spori pri­mejdiile pentru Austria, după cum se putea înţelege din mai multe semne, aceasta nu va pu­tea fi salvată decât printr-un conducător cu chemare de sus, pe care-l va şi trimite Dumne­zeu în ceasul de încercare. Şi l-a trimis Domnul cu 11 ani mai târziu, tocmai în per­soana credinciosului său servi­tor, care publicase aceste me­ditaţii în Kath. Kirchenzei­tung la 28 Dec. 1911 şi despre care directorul ziarului Reichs­post din Viena, dr. Funder, putea să scrie la 3 August 1932: „Nu prin legi şi regulamente a fost salvată Austria, ci prin­tr’un om, prin Seipel“... Cu toată abnegaţia şi cu tot spiritul de sacrificiu, de care a dat nenumărate dovezi, nici Seipel n’a putut rămânea scu­tit de murdăria calomniilor a­­­­runcate din partea adversarilor politici asupra hainei sale preo­ţeşti. Le-a suportat însă cu se­ninătate. O singură dată s’a re­voltat, când acestor calomnii a început a li se da crezare şi în cercuri preoţeşti! Atunci a luat condeiul şi a scris unui preot credul şi naiv: „în ade­văr, ceea ce-mi pricinueşte mâh­nire, este faptul că chiar Sfin­ţia ta dai crezare acestor lu­cruri groaznice, că eu în cali­tate de cancelar aş fi furat ori m’aş fi lăsat mituit“., (pag. 95). Cu totul altfel îl cunoştea şi îl judeca fostul arhiepiscop cardinal din Viena dr. Friedrich Gustav-Pifft care, ştiindu-l om absolut lipsit de patima arghi­rofiliei şi rămas cu totul sărac, după slujbele înalte ce purta­se, îl ruga într’o scrisoare din 28.XII.1930 să primească dela el oarecari ajutoare discrete şi să nu se supere că îndrăs­­neşte a-i face această ofertă“, deoarece insă cunoscuta lui dărnicie nu i-a permis a econo­misi nimic din lefile primite, datoria vlădicească ni­­impune să dea ajutor oricărui preot din diecesa lui“. Aşa îl cunoştea, aşa îl aprecia re prelatul Sei­pel înţelegătorul arheipiscop­­cardinal!* Preotul-profesor a ştiut să-şi îndeplinească datoria de con­ducător politic în modul cel mai devotat şi mai altruist, gata în­ orice clipă să facă dare de sea­mă despre orice pas al său, şi in faţa oamenilor şi în faţa lui Dumnezeu. Când s’a prezentat, la 31 Mai 1922, pentru întâia oară ca şef de guvern în faţa parlamentului austriac, declară cu sinceritate şi cu modestie : „dacă n’am refuzat demnitatea aceasta, este fiindcă n’am cu­tezat... Dumnezeu m’a aşezat la locul acesta. Am încredere că,­in tovărăşia colegilor mei miniştri, îmi va fi dat totuş să aduc puţin folos patriei“... Iar când a părăsit scaunul de «can­­celar, — nesilit de nime, ci îndemnat numai de dorinţa de a smulge din mâna adver­sarilor politici mijlocul da agi­taţie, prin care izbutiseră a provoca un curent de părăsire in masă a bisericii catolice — cu seninătate adresa reprezen­tanţilor poporului aceste cuvin­te: „Acum să mă judecaţi şi, dacă voiu fi greşit, să mă tra­geţi la răspundere şi să aşezaţi în locul meu pe altul, care poa­te să cârmuească mai bine“. Şi la altar şi la catedră şi in nenumăratele sale călătorii mi­sionare, ca apostol al păcii în­ cele mai însemnate centre cul­turale, şi la cârma Republicii, Seipel s’a silit şi a reuşit să ră­mână preot „după rănduiala lui Melhisedec“. De aceea caracterizarea re­­sumativă, pe care i-o face au­torul monografiei prin cuvin­tele: omul de stat în haină preoţească“. (Der Staatsmann im Preisterkleide), ar trebui întregită prin „omul de stat în haină preoţească şi cu su­flet de preot“. , Karlovy Vary 24. VIII 1935. 7 ./ _s

Next