Universul, februarie 1936 (Anul 53, nr. 31-45)

1936-02-01 / nr. 31

Planul cincinal in Turcia Ori câte critici s’ar aduce regimurilor de dictatură din silele noastre şl ori câte pă­cate li s’ar pune In spinare, nu li se poate tăgădui. Insă, acest merit deosebit, de a fi creiat cultul efortului colec­tiv, care In viaţa practică se traduce prin acea încredere disciplinată şi prin acel a­­vânt al creiaţiei ce au trans­format ţări ca Italia, Ru­sia, Statele­ Unite, Germania, Turcia, In­vaste şi febrile şantiere de activitate con­structivă. In calea spre progres a o­­menirii s’a dobândit, aşa­dar, o forţă nouă: forţa efortului şi disciplinii colective. Şi ori care vor fi erorile şi excesele regimurilor de auto­ritate, ori­cât de generatoare de abuzuri vor fi socotite ele, spectacolul epopeic pe care ni-l oferă colectivităţile na­ţionale respective în efortul lor disciplinat închinat operei de cre­aţie, este mai mult de­cât înviorător, prin orizontu­rile nouă, pe care le deschide omenirii. Fapt e, că numai sub uni­tatea de comandă a regimu­rilor de autoritate s’a putut pune în aplicare executarea marilor concepţiuni şi uriaşe­lor planuri de construcţie, de care sunt animate azi unele popoare. Şi aci, lăsând la o parte tot ce experienţa a dovedit că e utopic ca concepţie şi nerea­lizabil în practică, nu putem trece cu vederea posibilităţile noul de creiaţie deschise ome­nirii, proporţiile în timp şi spaţiu, cum şi ritmul nou în care tinde să se desfăşoare in viitor opera de cre­aţie a po­poarelor. Ne vom limita la un exem­plu minor: sforţarea Turciei kemaliste de a imprima un nivel superior vieţii sale co­lective şi de stat, prin valori­ficarea în cele mai bune con­­diţiuni a energiilor şi posibi­lităţilor naţionale. In scopul de a asigura Turciei indepen­denţa şi Întărirea economică, regimul kemalist a întocmit şi el, în anul 1934, un plan cincinal de Înzestrări şi rea­lizări. începutul a fost făcut în direcţia industrializării ţă­rii, dându-se preferinţă in­dustriilor bazate pe materii prime existente în ţară: in­dustria textilelor, a uleiului de trandafiri, a mătăsii ve­getale, a sulfatului, produse­ment, celuloză, sticlărie, etc. Până acum s-au construit şi sunt în funcţiune 7 fabrici de produse noui, cu un capi­tal de 9.500.000 lire otomane, cu o valoare productivă de 9 milioane lire şi o valoare în materii prime de 3.500.000 lire. In acelaş timp, sunt în curs de construcţie alte 5 fabrici mari, care vor intra în activi­tate până în anul 1937, cu un capital de 15 milioane, cum şi altă serie de mari construc­­ţiuni, mai ales metalurgice, cu un capital de 36 milioane lire, cu o capacitate pro­ductivă de 37 milioane şi cu o valoare în materii brute de 19 milioane lire, construc­­ţiuni care vor fi puse în lu­cru chiar in cursul acestui an. Aplicaţiunea acestui plan de investiţiuni industriale va avea ca rezultat, în ce pri­veşte textilele, că Turcia îşi va acoperi prin mijloace pro­prii 80% din nevoile consu­mului intern, în ce priveşte sticlăria şi hârtia, că nevoile interne vor fi împlinite în proporţie de 50%, ş. a. m. d. Nu trebue să uităm apoi efectele simţitoare pe care a­­ceste cre­aţiuni industriale le proiectează de pe acum asu­pra întregii economii naţio­nale, prin debuşeul oferit materiilor prime indigene, prin ocuparea braţelor au­tohtone de lucru, prin însu­fleţirea comerţului intern şi înflorirea regiunilor, în care s-au creiat asemenea indus­trii. Am stăruit asupra exem­plului pe care ni-l oferă azi poporul turc, redus până mai­eri, la o viaţă vegetativă ca­­re-l scotea complet din rit­mul vieţii moderne şi din rân­dul popoarelor progresiste, pentru că acest exemplu e mai plin de învăţăminte de­cât oricare altul. Din el se poate vedea la ce rezultate pot să ducă voinţa şi energia unui conducător, când ele sunt însufleţite de duhul cre­aţiei şi de simţul practic şi când sunt puse în serviciul colectivităţii naţionale. Fără zdruncinul Rusiei şi fără risi­pa de bani a Statelor­ Unite, pe plan modest, dar bine con­ceput şi hotărît urmărit, Tur­cia ne oferă o şcoală și o iz­bândă. Importante întrevederi la Londra ...........................— H. .................. D-nii Titulescu şi Litvinov in audienţă la Regele Eduard VIII. — S’a examinat situaţia în general europeana Londra, 29 (Radar).­­ Importante întrevederi prilejuite de vizita bărba­ţilor de stat străini s’au desfăşurat azi la Londra. D. Titulescu, ministrul de externe al României, a fost primit după amiază, la ora 15 şi 30, de M. S. Regele Eduard VIII. D. Titulescu a mers apoi la Downingstreet, unde s’a întreţinut cu d. Baldwin, şeful guvernului britanic. D. Litvinov a luat de­junul la d. Eden. După a­­miază, comisarul sovietic al poporului la afacerile străine a fost primit de M. S. Regele Eduard. D. Litvinov a avut după a­­miază o întrevedere cu d. Baldwin. Șeful guvernului bri­tanic a primit azi pe d. von Neurath pe prințul Starhemberg care apoi a avut o întrevedere cu d. Eden. Prinţul Starhem­berg urmează să fie pri­mit de d. Titulescu şi se prevede că va fi primit şi de prinţul Paul al Iu­goslaviei. D. Eden a primit după amiază pe d. de Kanya, ministrul de externe al Ungariei. D. Eden a fost primit de M. S. Regele Boris al Bulgariei, iar seara va fi oaspetele la dineu al­ M. S. Regelui Carol II al Ro­mâniei, de d-sa, adevărata lor semnifi­caţie. Vizita făcută de d. Flandin d-lui Eden a avut înainte de toate, caracterul unui demers prietenesc, puţin favorabil unui schimb de vederi aprofundat asupra chestiunilor internaţio­nale. Prin urmare, dacă cei doi oa­meni de stat au adus vorba şi de marile probleme actuale, au făcut acest lucru într’un mod foarte^ general şi oarecum în­tâmplător, fără ca una din ele să fi fost examinată mai cu de-am anunţul. In rezumat, nici o negociere nu s’a angajat, nici nu s’a pre­gătit la Londra, de către d. Flandin, în nici o chestiune. M. S. Regele Carol al României oaspetele familiei regale engleze — O O ..­Fruntaşi politiei in audienţă Londra, 29 (Rador).— M. S. Regele Carol al Ro­mâniei a fost invitat azi, 28 Ianuarie, la ceai, de M. S. Regina văduvă Mary a Angliei. M. S. Regele Carol a fost invitat azi, 29 Ianua­rie, la dejun, de ducele de Kent, fratele M. S. Re­gelui Angliei. In cursul după amiezei M. S. Regele Carol a pri­mit în audienţă pe d. Van H­sittart, subsecretar de stat permanent la minis­terul de afaceri străine britanic, şi lordul Tyreil, fost ambasador al Angli­ei la Paris. Astăseară M. S. Regele Carol a invitat la masă în reşedinţa Sa din Londra, pe d-nii Eden, ministrul de externe britanic, d. Neville Chamberlain, mi­nistru de finanţe, lordul Wigram, marele şambe­lan al Curţii, lordul Gra­­nard şi d. N. Titulescu. Pentru mâine M. S. Re­gele Carol a invitat la de­jun, tot la reşedinţa Sa din Londra, pe d. Baldwin preşedintele consiliului de miniştri, d. Austin Chamberlain, fost mini­stru de externe, lordul Cranbore, subsecretar de stat permanent la minis­terul de externe şi pe d. N. Titulescu. AUDIENŢA §1 ÎNTREVEDERILE D-LUI TITULESCU Londra, 29 (Rader).­­D. ministru N. Titulescu a fost primit azi la ora 15 si 30 în audienţă de M. S. Regele Eduard VIII al Angliei, care s’a întreţi­nut îndelung cu d-sa. După aceea, d. Titules­Paris, 29 (Rader). — Agen­ţia „Havas“ transmite din Londra: In cercurile politice se a­­tribue o deosebită importan­ţă audienţei pe care Regele Eduard VIII a acordat-o d-lui Litvinov. Se subliniază că pentru pri­ma dată un Suveran al Ma­rei Britanii primeşte un re­prezentant oficia al regimu­lui sovietic. Se vede în aceas­tă audienţă dovada dorinţei Regelui Eduard de a nu face nicio deosebire în politica ex­ternă între structura politi­­co-socială a diferitelor puteri. In cercurile autorizate se socoteşte că după audienţa la Suveran a d-lui von Neurath, ministrul de afaceri străine nu a avut întrevederi cu d. Baldwin, primul minis­tru al Marei Britanii, cu prinţul Starhemberg, vice cancelarul Austriei, şi cu Sir Austen Chamberlain, fost ministru de Afaceri Străine al Angliei, al Germaniei, audienţa d-lui Litvinov trebuia să însemne dovada imparţialităţii rigu­roase a Coroanei britanice. * Paris, 29. (Rador). — Agen­ţia „Havas“ anunţă din Lon­dra . In cercurile sovietice din Londra se manifestă cea mai mare satisfacţie faţă de între­vederea ce a fost azi între d-nii Litvinov şi Baldwin. Se arată în aceste cercuri că audienţa pe care Regele An­gliei a acordat-o d-lui Litvinov a durat mai bine de 40 de mi­nute. Cu toate că în această au­dienţă nu a fost abordată nici o problemă precisă — arată cercurile sovietice — tonul ge­neral al conversaţiilor a fost extrem de sincer şi cordial. Tot în cercurile sovietice se subliniază că la dejunul privat oferit la locuinţa d-lui Eden, d. Litvinov s-a întâlnit nu numai cu conducătorul ministrului a­­facerilor străine, ci şi cu d. Duff Cooper, ministrul apără­rii naţionale engleze. La dejun a asistat şi d. Mayski, ambasa­dorul Sovietelor. Se insistă îndeosebi asupra caracterului amical al conver­saţiilor generale ce s-au desfă­şurat în cursul acestei recepţii. Totodată se anunţă că ma­reşalul Tuhacevsk­i, şeful de stat major al armatei roşii a fost primit succesiv spre sea­ră de d. Duff Cooper, minis­trul apărării naţionale, şi de lordul Swinton, ministrul ae­rului. Londra, 29 (Rador). — A­­gentia „Reuter“ anunţă: In cercurile politice se a­­tribue o semnificaţie specială conversaţiunilor pe care d. E­­den le-a avut cu miniştrii de externe ai Franţei şi Germa­niei, veniţi la Londra, pentru a lua parte la funeraliile Re­gelui George V, conversaţiuni care se pare că a­u avut drept obiect situaţia europeană în general. Se arată în aceste cercuri că întrevederile dintre cei trei miniştri de externe au a­­vut un caracter cordial .* Londra, 29 (Rador). — A­­genţia „Associated Press“ a­­nunţă: Faţă de importanţa ce se atribuie în unele cercuri În­trevederilor pe care d. Eden le-a avut cu miniştrii de ex­terne ai Franţei şi Germa­niei, în cercurile competente din Londra se declară că ger­manii nu au intenţia de a e­­fectu­a o remili­ta­riziere a Re­naniei. Agenţia amintită adaugă că în sale, d. Eden a discutat cu d-nii von Neurath şi Flandin în general situaţia europea­nă, într’o atmosferă amicală. Londra, 29 (Rador). — A­­genţia „Reuter“ anunţă: In cercurile competente din Londra nu se crede că Germania s’ar gândi la o mă­sură de felul remilitarizării zonei renane. Se observă în aceste cercuri că demilitarizarea zonei re­nane, prevăzută în tratatul dela Versailles, a fost accep­tată de bună voe de germani. In aceleași cercuri se de­clară că motive considerabile fac să se creadă că germanii atribue prea mare valoare a­­cordului de la Locarno, pentru a încerca vreo lovitură în zo­na amintită. In sfârşit, la Londra se cre­de că nu există niciun mo­tiv care să dea naştere la teama că guvernul german ar fi dornic să­ complice şî mai mult problemele la care Europa trebue să facă faţă Importanţa atribuită audienţei d-lui Litvinov S-a discutat şi problema remilitarizării Renaniei de către Germania cursul întrevederilor­­ astăzi. BL S. ’­veghi* Maria a Iugoslaviei vizitând noul spic**3 al orașului Semnificaţia întrevederilor d-lui Flandin Paris, 29 (Rador). — Agenţia „Havas” anunţă: Din sursă autorizată se con­firmă că cea mai mare parte din întrevederile d-lui Flandin la Londra nu au avut nici un caracter politic, date fiind îm­prejurările. Ministrul de externe francez întreţine relaţii personale strân­se, cu diferite personalităţi bri­tanice şi în special cu unii membri ai guvernului englez, ceea ce dă conversaţiilor avute GERMANII CONTEAZĂ PE UN GEST DE PRIETENIE AL NOULUI REGE Paris, 29 (prin radio). — Astăzi dimineaţă, odată cu re­portajul funeraliilor regelui Angliei, ziarele germane au pu­blicat o notă de inspiraţie ofi­cioasă care, sub aspectul de co­­mentar al domniei ce începe, lasă să se întrevadă clar spe­ranţele Germaniei că Eduard VIII va înţelege mai bine do­rinţele de prietenie şi apropie­re pe care le nutreşte Berlinul pentru poporul englez. Noul rege, spune acest co­­mentar, aparţine generaţiei războiului şi el a ştiut totdeau­na să fie alături de luptătorii războiului. Cuvintele pe care le-a rostit în iunie trecut, sfă­tuind să se întindă o mână prietenească Germaniei, nu pot fi uitate și nici trecute cu ve­derea. Primăvară in Ianuarie ALT LILIAC IN FLOARE CÂMPULUNG Câmpulung, 29 Ianuarie orneze şi să parfumeze fereas­tra proprietarului d-ra Lili Ia­­cobescu, prin prospeţimea şi balsamul florilor sale. LA Am relatat, acum câteva zile un interesant, fenomen de pre­matură înflorire a unui liliac din grădiniţa d-lui Simion Ro­taru, din oraşuil nostru. Timpul s’a menţinut mereu frumos, temperatura ridicată şi zilele au fost, în ultimul timp, plin de soare. Ajutat de asemenea favora­bile elemente, alt liliac, de astă dată din centrul oraşului, str Suntem in plină primăvară, iar termometrul zilnic variază între 12—20 gr. C. plus. Bătrânii povestesc că de 60 de ani nu au mai văzut o ase­menea iarnă. In „Valea Botovei”, au vice­ I. C. Brătianu , s’a grăbit să­­ pui să înflorească cireşii. ÎNFLORESC CIREŞII PE LEA BATOVEI Bazargic, 29 Ianuarie VA­ O FEMEIE, CARE NU DOARME DE 30 ANI Paris, 29 (Prin radio). — Se anunţă din Viena că în Tirolul austriac, la Intra, a fost inter­nată in spital o femee de 53 ani, care nu mai doarme de 30 ani, dela naşterea celui dintâi copil al său. Până de curând, sănătatea acestei femei fără somn nu s’a resimţit cu nimic. Ea se simte însă acum foarte slăbită şi medicii care studiază cazul său cred că dacă orga­nismului epuizat nu i se va da curând putinţa să se odihneas­că printr’un somn normal, pa­cienta este pierdută. Ducesa de York cu principesele Elisabeth și Mar­garet Rose Rezerva de aur a Franţei a scăzut cu 16 miliarde franci Cetăţenii francezi deţin 35 miliarde franci aur Paris, 29 (Rador). — Bilanţul pe 1935 al Băncii Franţei arată că rezerva de aur a Franţei a scăzut în cursul anului trecut cu 16 miliarde franci, ajun­gând de la 82,123 miliar­de franci, la 66,296 mi­­liar­d­e­ franci. Cauzele acestei scă­deri sunt instabilitatea politică, dezordinea mo­netară internaţională, şi tezaurizarea aurului de către persoane particu­lare. După evaluările exper­ţilor monetari, cetăţenii francezi deţin suma de 35 mlSasrde frank­î în aur, majoritatea ei fiind depo­zitată în Anglia. Roma, Ianuarie Concentrarea flotei engleze în basinul oriental al Mediteranei, transporturile de trupe italiene în Libia, lucrările de apărare engleze în Egipt şi Marea Ro­şie au creat în Mediterana, du­pă începerea conflictului italo­­etiopian şi mai ales după înce­perea ostilităţilor din Africa O­­rientală, o stare de primejdioasă tensiune, care, mai ales la ju­u­mătatea lui Octombrie şi la în­ceputul lui Decembrie 1935, a fost un motiv de reală îngri­jorare in ce priveşte eventua­litatea unei extinderi a conflic­tului dintre Italia şi Abisinia. După cum se ştie, la 3 oc­tombrie au început ostilităţile în Africa. In cele două săptă­mâni care au urmat, Consiliul Societăţii Naţiunilor a trecut de la procedura de conciliere a articolului 15 din pact, la pro­cedura articolului 16, decla­rând Italia în ruptură de pact şi luând deciziunea de a-i a­­plica sancţiuni. In afară de măsurile destinate a duce la încetarea ostilităţilor, prevă­zute de alineatul 1 al textului susmenţionat, articolul 16 din pact mai conţine, în alineatul 3, o dispoziţie relativă la aju­torul mutual, pe care Statele membre ale Ligii trebue să şi-l dea, în cazul când ar fi obiec­tul unui atac neprovocat din partea agresorului, ca urmare, bine­înţeles, a măsurilor de si­guranţă colectivă, aplicate de Ligă. Pe temeiul acestei dispoziţii a pactului, guvernul din Lon­dra a început tratative cu d. Laval, spre a vedea dacă şi cum înţelege Franţa să aplice ideia asistenţei reciproce pre­văzută de articolul 16. Prin­­tr-o notă din 18 octombrie, pe care presa engleză la acea e­­pocă a clarificat-o un „da“ în 2000 de cuvinte, .. Laval a dat un răspuns afirmativ, conţinând însă unele reticenţe şi rezerve, care au făcut necesară o nouă notă franceză la 26 octombrie la Londra, al cărui conţinut a­­firmativ şi al cărui ton mai precis nu mai lăsa nici un fel de îndoială guvernului britanic. Această adeziune a Franţei la principiul asistenţei mutuale, în cadrul siguranţei colective, era bineînţeles condiţionată de necesitatea ca Anglia să fie vic­tima unei agresiuni neprovo­cate, drept urmare a sancţiuni­lor sau oricărei deciziuni a So­cietăţii Naţiunilor, luate în plin acord cu Franţa. In cuvânta­rea sa la Camera Deputaţilor, din 28 Decembrie, d. Laval confirma asigurările complete, pe care le dăduse Angliei în ce priveşte asistenţa mutuală, precum şi înţelegerile interve­nite între Statele Majore ale celor două ţări pentru pune­rea în aplicare a acestui prin­cipiu. La începutul lui Decembrie, când desfăşurarea conflictului italo-etiopian a traversat o nouă fază critică, de­oarece la (Continuare in pag 2­ a) SCRISORI DIN ROMA Asistența mutuală în Marea Mediterană Consultările Marei Britanii. — Memoriul englez la Geneva. — Răspunsul Italiei de A. TADINI Cronica muzicală pariziană Richard Wagner şi Italia. — Muzica rusă Cu prilejul sărbătorilor re­cente ale Crăciunului şi Anului nou, a fost o lipsă de noutăţi la concertele noastre clasice şi chiar o oprire a acestora. Viaţa muzicală va reîncepe totuş, şi aşteptând să împărtă­şim activtatea ei cititorilor, le dăm azi câteva interesante amănunte cu privire la legătu­rile lui Richard Wagner cu Italia. S-a vorbit mai ales de ace­lea pe care le-a avut cu Fran­ţa, şi în special cu Parisul, care păstrează încă amintirea crea­ţiei tumultuoase a lui „Tann­häuser” la Operă. Nu e un paradox de a recunoa­şte influenţa muzicii italiene la creatorul atâtor capod­opere, de CHARLES PONS Wagner, afirmă istoricii, era sub farmecul operei italiene, la modă atunci. Intre altele, „Norma“ de Bellini, faţă de care a păstrat mereu o predi­lecţie statornică, deşi concep­ţiile lui muzicale s-au desvoltat în opoziţie cu stilul italian. La Veneţia, în 1898, Wagner a găsit motivul principal al operei „Aurul Rinului“, după cum acest oraş privilegiat era singurul în care credea că va putea termina „Tristan“. De unde venea această pu­tere de atracţie asupra muzi­cianului german ? Ce afinitate putea fi între sufletul Vene­ţiei şi acela al lui Wagner, pen­tru ca aceste două suflete să fi vibrat cu atâta armonie?. Cântecele gondolierilor l-au impresionat totdeauna şi le so­cotea ca fiind de o frumuseţe şi o nobleţe extraordinară. Mai mult, pretindea că i-au suge­rat sunetele plângătoare şi tă­răgănate ale fluerului la înce­putul actului al treilea din Tristan. Calmul neasemuit, uniformi­tatea potolită a mişcărilor şi lunecarea tăcută a gondolelor, predispuneau în cel mai înalt grad spiritul lui Wagner, la a­­ceastă divină melancolie, care l-a sedus, înţelegem acum, că simţind nevoia de a se izola pentru o perioadă mai lungă ca să nu trăiască decât pentru lucrările sale, se instală, îndată ce lucrul fu cu putinţă, în Ve­neţia tăcută care-l ispitea ne­spus. A doua şedere a lui Wagner în Italia a fost la Sorrente. Că­derea recentă a lui „Tannhäu­ser“, la Opera din Paris, a tre­zit la maestrul german o febră de creaţie nouă, care s’ră­no­to­­lit numai după ce a compus altă capod’operă „Maeştrii cân­tăreţi“. După Sorrente, Wagner s’a dus la Roma, unde a stat trei săptămâni în tovărăşia soţiei lui, Cosima Liszt şi a fiului său Siegfried. Acolo a fost în legă­turi permanente cu Sgambati, ilustrul compozitor. Părăsind oraşul etern, Wag­ner s-a lăsat atras de Italia de Sud. A ales Neapole, unde a petrecut mai multe ierni, că­tre sfârşitul vieţii lui.. In timpul unei escursii la Ravello, a avut ideia realizării scenice a grădinilor actului al doilea din Parsifal. Peste trei luni, fiind la Perusa, apoi la Siena, vederea interiorului ca­tedralei ii trezeşte ideia templu­lui Graal. Peste un an, îl re­găsim in Sicilia, terminând partitura capod­operei sale „Parsifal“, a cărei premieră s-a dat peste câteva luni la Bayreuth. Trebuind să se ducă în acest oraș, Wagner a hotărît să se oprească din nou la Veneția cu scopul de a găsi un aparta­ment pentru iarna următoare. L-a găsit­­ la palatul Vendra­­mini, al cărui impunătoare fa­ţadă dă spre Canale Grande. Şederea aceasta la Veneţia, care a durat cinci luni, a fost cea din urmă, iar la 13 Februarie 1883, Wagner murea, realizân­­du-şi astfel dorinţa exprimată cu un an înainte, trecând prin acest oraş de a muri acolo. * înainte de a vorbi de compo­zitorii dintre cari câţiva au de­venit celebri, trebue să recu­noaştem caracterul pur naţio­nal şi extrema tinereţe a mu­zicii ruseşti. Sufletul acestui popor, voios sau trist, eroic sau duios, muncitor sau visător, vi­brează aci în ritmuri scurte şi stranii, în melodii de tonali­tăţi libere şi ciudate, unde se recunoaşte numai­decât rasa care păstrează asprul şi viu­(Continuare in pap. 2-a)

Next