Universul, iulie 1936 (Anul 53, nr. 194-209)
1936-07-16 / nr. 194
t Anul al 53-bea FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN %% r — Rezultatele examenelor de ■bacalaureat au provocat şi în anul acesta discuţiuni şi critici. DIn fapt este sigur: procentul reuşiţilor este mai redus decât procentele din anii precedenţi. El se apropie de cele înregistrate la examenele mai vechi. Alt fapt este ciudat: la finele şcoli secundare, unde în mod obicinuit numărul celor admişi depăşia cu mult numărul celor respinşi, rezultatele au fost de astădată contrarii. Ca in orice materie, cifrele pot să fie interpretate în diferite sensuri. Ce pare însă că se desprinde din desbaterile actuale, este un element subliniat mai mult decât altă dată. Până acum, părinţii şi elevii se plângeau de excesul de pretenţie al profesorilor. Aceştia se plângeau de defi- citul de pregătire al candidaţilor. Cei dintâi susţineau că s-ar examina în multe cazuri cu intenţia de a se respinge, nu de a se admite , cu spiritul de a scoate în relief pasivul pregătirei, nu activul ei; că examinarea elevilor de către persoane necunoscute de ei şi vice-versa ar stabili o ambianţă de timiditate ce reduce simţitor încrederea în ei înşişi şi rezistenţa intelectuală necesară grelei încercări ; că acestei cauze s’ar datori în special naufragiul candidaţilor premiaţi în licee, spre nedumerirea şi a lor şi a profesorilor cari i-au intstruit. Cei din urmă obiectează că rezultatele criticate de părţile interesate ar avea la bază un deficit de pregătire, nu de bunăvoinţă; că nivelul cunoştinţelor la candidaţii respinşi ar exclude îndrumarea lor spre învăţământul superior, nu numai în interesul culturii sociale şi al profesiunilor speciale, dar chiar în folosul lor, căci în cazul contrariu ar fi expuşi la dezamăgiri, evitabile în direcţiuni mai potrivite cu instrucţiunea lor; că numărul prea mare al acestor „insuficienţi” n’ar avea nici o legătură cu anemia cel puţin a unei părţi din apostolatul didactic, datorit preocupărilor politice şi altor ocupaţiuni extraşcolare, ce răspesc timpul indispensabil unei instrucţiuni şi educaţiuni serioase ; că părinţii şi-ar exercita in condiţiuni prea slabe autoritatea asupra copiilor, Îngăduindu-Ie să-şi piardă vremea cu îndeletniciri străine de studii; că pe această lacună s’ar grefa şi excesulde sport, care n’ar corespunde astăzi inţelepciunei clasice „mens sana în corpore sano” din cauza dezechilibrului dintre atenţia acordată corpului şi cea acordată minţii. Nu s’ar putea tăgăduică se găsesc afirmaţiuni întemeiate şi neîntemeiate în amândouă părţile. Dacă cele pozitive s’ar pune de acord, cele negative n’ar mai exista. Dar această prefacere cere înţelegere adâncă, sforţări mari, timp mult. Ce s’ar putea face mai repede şi ce ar înrâuri simţitor asupra acestei controverse, ar fi nivelarea, în marginile posibile, a comisiunilor de examinare, în fond şi în procedură. Căci, deşi aceste examene se desfăşoară in cadrul unui program limitativ, el devine în fapt enunciativ prin suverana apreciere a membrilor. Dacă se adaugă la acest element şi factorul temperamentului, elasticitatea criteriilor unitare în judecarea candidaţilor apare şi mai accentuată. Şi este "o axiomă în timp şi în spaţiu, că sentinţele nu sunt drepte, în sens absolut, nu relativ, decât dacă sunt identice în cazuri similare. Or, la examenele de bacalaureat, comisiunile de examinare sunt foarte numeroase. Ca atare, ele implică o mare diversitate. In unele, domină pretenţiunea, severitatea ; în altele bunăvoinţa, indulgenţa. Unii examinatori sunt mai obiectivi; alţii, mai subectivi. Pedagogia unora este încurajatoarea altora, descurajatoare. Sunt nuanţe psihologice ce nu impietează asupra valoarei şi neportinirii oamenilor însărcinaţi cu marea răspundere de a se pronunţa fără apel şi recurs între cei sortiţi în aceeaşi generaţie să meargă în sus, în hăţuri sau în jos , dar şi ei sunt oameni. De aci, perspective pentru mulţi candidaţi pregătiţi, să fie respinşi dintr’un exces de severitate independent de voinţa cuiva şi pentru mulţi nepregătiţi, să fie admişi din cauza contrarie. Societatea şi cultura n’au nimic de câştigat din aceasta. Simţul de dreptate de asemenea. Ce s’ar putea face pentru înlăturarea acestui viţiu organic ? Este adevărat că soluţia nu este uşoară. Dar nu este imposibilă. Astfel, dacă s’ar găsi mijlocul ca aceleaşi comisiuni să examineze un număr mai mare de candidaţi într’un interval mai lung de cât astăzi, şi compuse cu membri în numărul corespunzător, ele ar fi mai puţine, varietatea normelor de apreciere s’ar reduce, egalitatea în faţa încercării ar progresa, nedreptăţile şi criticile ar regresa, dramele ar scădea. Dar ce nu se poate face când este bunăvoinţă, pricepere şi înţelepciune ! O controversă ! EVANGHELIA ROMÂNILOR rii ii I XO ................... Am publicat Duminică , scrisoarea pe care marele patriot, defunctul Ion I. C. Brătianu, a adresat-o fosta lui prim-ministru şi gânditor italian Luzzati, acum douăzeci şi doi de ani. Mai mult decât un testament politic, scrisoarea aceasta treime să fie Evanghelia neamului românesc, în chestiunea minoritară. De perceptele ei trebue să se ţină seamă în tot momentul. Soarta ne-a ursit nouă românilor un destin măreţ. Dacă acest destin a întârziat să se împlinească, vina a fost a împrejurărilor vitrege.O îndelungată vreme ne-au ţintuit locului certurile lăuntrice între fraţi, alimentate de intrigile din afară ale celor cari nu pândeau decât prilejul să ne îngenunche. Când, în sfârşit, după sforţări şi suferinţe fără număr, am ajuns să închegăm blocul României Mici, oamenii de stat chemaţi să cârmuiască ţara de atunci, — mică dar vrednică şi inimoasă, — au ştiut să ţină piept şi să dea râspunsul cuvenit acelora cari, din afară, socoteau că mai pot influenţa mersul treburilor în casa noastră, al. cărei rost numai noi puteam şi eram îndreptăţiţi să-l cunoaştem. După revoluţionarul talentat, însufleţit de cel mai cald patriotism, Ion C. Brătianu, după gânditorul şi oratorul strălucit Mihai Kogălniceanu, cari au ştiut, la vremea lor, să aşeze problema minorităţii evreeşti din România, în adevăratul ei cadru, a venit rândul făuritorului României Mari, Ion I. C. Brătianu, să-şi spună cuvântul hotărît şi să fixeze pentru totdeauna şi drepturile mi- j norităţilor, dar şi gândul cel din urmă al românilor, în a- ceastă problemă. El a pus astfel capăt in- tervenţiilor deplasate pe care trepăduşii profitori ai problemei rezolvate le făceau peste graniţă. Aşa cum a vorbit Ion I. C. Brătianu, se cuvine să vorbească orice român care pretinde ori îşi arogă dreptul la conducerea ţării româneşti; aşa trebue să se răspundă tuturor străinilor cari vor să se amestece în treburile noastre interne. Acelora cari în repetate rânduri ne-au acuzat, interesat, de antisemitism — înţelegând prin el o luptă cu caracter religios — le-am răspuns că noi nu suntem antisemiţi in sensul pejorativ pe care ei îl dau acestui cuvânt, pentru că poporul nostru are o toleranţă proverbială în materie religioasă. Filistsuirea care există la noi între români şi evrei este de natură eco-nomica. Scrisoarea marelui Brătianu consfinţeşte acest adevăr şi dă un categoric avertisment acelora cari întreţin în afara graniţelor o atmosferă defavorabilă României, prin născociri mincinoase privind chestiunea evreească din România. „Nu prea£e decât să compromită opera oamenilor care doresc contopirea evreilor în societatea românească, spune răspicat I. I. C. Brătianu, pentru că la noi, adaugă el, solidaritatea evreiască se manifestă în condiţiuni cari ar putea pune în pericol desvoltarea noastră naţională“. Vorbind astfel, Ion I. C. Brătianu nu făcea decât să extprime purul ,adevăr, care, deşi înţeles de ilustrul evreu italian Luzzati, n’a fost de loc ţinut în seamă de unii evrei de la noi. Aceşti neînţelegători rebeli au căutat mereu să abuzeze de toleranţa ce li s’a acordat şi acum, în ultimul timp, s’au erijat în protectorii şi promovatorii unei anumite mentalităţi, nu numai străină de firea românului, dar şi de a tuturor oamenilor în capul cărora mai există un dram de minte. Punând mâna pe presă, din neglijenţa şi nepriceperea oamenilor politici pe cari ni i-a hărăzit votul universal, această fracţiune insinuantă a evreimii a început să exercite o influenţă nefastă pe deoparte asupra cugetării româneşti, pe care a pervertit-o, iar pe de altă parte asupra vieţii politice, promovând, prin acţiune sau omisiune, toate curentele bolnave scoase la suprafaţa vieţii de stat de marea încercare prin care a trecut omenirea în războiul de acum douăzeci de ani. In faţa acestei atitudini, potrivnică sfaturilor şi bunelor intenţiuni ale celor mai distinşi bărbaţi de stat ai neamului nostru, am căutat prin Universul” să aducem la realitate pe neînţelegători şi să determinăm populaţia evreiască să se scuture de toţi aceia cari, sub pretextul că-i voesc binele, nu fac decât să speculeze o situaţie de pe urma căreia ştiu să tragă profituri enorme. In acest scop, în ultimul timp, au răspândit în străinătate tot felul de zvonuri absurde şi vătămătoare în prim rând populaţiunii evreeşti. Cei ce sunt de bună credinţă, cei ce trăesc din propria şi onesta lor muncă, cei ce doresc o cât mai mare apropiere de elementul românesc, să citească şi să se pătrundă de adevărurile cuprinse în scrisoarea lui Ion I. C. Brătianu către Luzzati şi să priceapă că nu mai trebue să plece urechea la făţarnicii interesaţi cari speculează încrederea lor şi abuzează de bunătatea românilor. STELIAN POPESCU Groaznică furtună la Comăneşti şi împrejurimi Pârâul Urmaniş dv trage semănături, poduri şi tot ce intâlneşte in ca e Comăneşti, 12 Iulie Asupra localităţilor Comă- neşti, Văsieşti, Vermeşti, Sipo- teni, Lăloaia şi Şupan, s’a a- bătut Vineri pela 2 d. a. o mare furtună, cu descărcări electrice şi grindină de mărimea unei vişine mari, distrugând tot ce a întâlnit în cale. Această mare furtună venind dinspre Moineşti, prin satele Vărrişti, Vermeşti, Şipoteni şi Comăneşti, a făcut mari ravagii. Pârâul Uriimiş, de la 30 cm, a crescut la 40 metri, trecând peste o matcă cu un metru şi distrugând tot ce a întâlnit în cale, mai cu seamă semănaturile. Furtuna a distrus şi scos din rădăcini şi copacii de pe marginea pârâului, iar podurile întâlnite în cale au fost distruse. In Vermeşti au avut de suferit mai mulţi locuitori mărginaşi cu un mic pârâiaş, care a făcut ravagii. Lumea speriată a ieşit pe dealuri. Pagubele sunt mici, puţine animale, ca porci, păsări etc., au perii în furia apelor. Grindina fiind abundentă şi mare, a distrus semănăntunle. P Rencrocrea din crai. Măneşti-Piiova Doi copii s’au înecat in rău le-a putut da l a Ploeşti. 13 Iulie Săteanul Tuder T. Mihai din comuna Măneşti, a plecat cri după amiază Împreună cu fata I ’ so Maria in etate de nouă ani şi băiatul său Constantin în e-j tatp de şapte ani, să se scalde. Ajungând la iazul morii pro- prietatea ă-lui Nicolae Manila, cei doi copii n’au ascultat sfa- turile părintelui şi s’au aruncat in gârlă, îndepărtându-se până in locul cel mai adânc. Ei au fost târâţi de curent şi înecaţi faţa tatălui lor, care nici un ajutor sub ochii nefericitului sătean, care neştiind să înoate nu a putut să le vină în ajutor. La ţipetele lui disperate, nişte săteni din moară, au sărit la locul nenorocirii. După aproape o oră de căutare, ei au putut găsi ambele cadavre care au fost transportate acasă. Jandarmii din comună au raportat cazul parchetului, care a dat autorizaţia de înmormântare . Viena, 13 (Rador). — D. I Hodza, preşedintele consi- liului de minştri al Cehoslo- vaciei, se află la Viena, in cel mai strict incognito. D-sa nu a luat contact nici cu cancelaria federală, nici cu legaţia cehoslovacă. Scene anticreştineşti ! cek*lsTM . . . - „ in ViZta neoficială la Viena şi antinaţionale in Franţa Manifestaţii organizate de comunişti Citim în ziarul polonez „Hustrowany buryer Codzienny”, cu data de 26 iunie, după care reproducem şi fotografiile . Scena aceasta ruşinoasă s’a petrecut în timpul grevelor din Paris într’una din marile întreprinderi industriale. Fiindcă un grup de lucrători ce n’a mai luat Duminică, 14 Iunie,au fost în întreaga Alsacia-Lorena manifestaţiuni ale „Frontului Popular”. Cea mai mare manifestaţie a fost la Strassbourg, unde au defilat pe străzi 30.000 manifestanţi. Ei purtau multe placarde, prin care îşi arătau prietenia pentru soviete. In capul manifestanţilor, patru din ei purtau parte la grevă plecase la biserică, spre a asista la serviciul religios, grupul de comunişti al întreprinderii a aranjat o parodie de serviciu religios pe care o reprezintă scena de mai sus. Ciocanul şi secera (la dreapta) simbolul bolşevismului, ţin loc de cruce, pe umeri un sicriu cu un cal de mort pe el şi cu diferite inscripţii, glăsuind că un sicriu se află depus capitalismul fascist. Lângă sicriu mergeau patru copii ce purtau imitaţiuni de coroane, ale căror panglici aveau inscripţii prin cari se manifesta bucuria acestei înmor-I mânt.5ri „COSCIUGUL CAPITALISMULUI FASCIST“ -xxxxxxx- Autobuz căzut de pe un pod Madrid, 13 (Rador). — In apropiere de Pampeluna, un autobuz, ocupat până la ultimul loc, , din cauza unei manevre greşite, a sfărâmat balustrada unui pod, prăbuşindu-se intr’un şanţ adanc de patru metri. Trei ocupanţi au fost omorâţi pe loc. Alţi 12 au fost răniţi, dintre care doi sunt in stare disperată. -XXX® xxx- Refacerea liniei ferate Addis-Abeba-Djibuti, distrusă de abicineni Djibuti, 13 (Rador). — Dela ultimul atac dat de abisinieni împotriva căii ferate Djibuti- Addis Abeba, traficul pe această linie n’a putut fi încă reluat. Actualmente sunt construite podurile, pe care abisinienii le-au aruncat In aer. Pagini Hr. 194 Joi 16 iulie 1936 1 111 DIRECTOR: STELIAN POPESCU Conferinţa economică balcanică D. Stoiadinovici, prim ministrul Iugoslaviei, rostindu-şi discursul inaugural Cine sunt vinovaţii?! xpx ......■— Articolul „Uneltiri iredentiste“, apărut acum câteva zile în „Universul“ mi-a provocat câteva răspunsuri şi unele documente. Cuprinsul răspunsurilor şi al documentelor pun din nou în evidenţă un adevăr — din nenorocire de mult cunoscut şi stabilit. Pun anume în evidenţă adevărul că guvernanţii Bulgariei nu dovedesc şi prin fapte dorinţa ce manifestă la ocaziuni mai mult sau mai puţin solemne de a întreţine cu România şi cu poporul romăn raporturi de sinceră, prietenie şi de reală colabo- , rare. Se mai evidenţiază cu aceiaşi ocaziune adevărul că, politicei de toleranţă a auto- rităţilor române faţă de minoritatea bulgară din ţară, se răspunde peste Dunăre cu o politică de necruţătoare prigonire împotriva minorităţii române din Bulgaria. In aceiaşi ordine de idei, pe când la noi nimeni nu se gândeşte la ocuparea vre- unei părticele cât de mici din teritoriul bulgar sau la întreprinderea vre-unei ac luni teroriste pe acest teritoriu, guvernanţii Bulgariei tole- rează — ne jenăm de a spu- j ne „încurajează“ — activita- tea societăţii iredentiste „Dobrogea“ şi nu iau măsurile severe ce ar putea fi luate, ca să oprească incursiunea pe teritoriul român a bandelor de comitagii sau a celor ce se strecoară individual, ca să comită "crime şi alte acte de teroare. Ne găsim deci în faţa unei contradicţii: contradicţie fra , grantă între ceea ce se spune, j între declaraţiile cu carac- j ter amical făcute de cei cari j conduc destinele poporului i vecin şi intre modul cum de j fapt aplică aceste declaraţii.' Ne mai găsim în faţa unei situa'.ii, pe care interesele superioare ale poporului ro-. mân şi prestigiul statului român cer să fie lămurite. Iar lămurirea — o spunem fără rezervă — nu poate avea loc decât cu condiţiunea ca guvernanţii Bulgariei, indiferent de regimul ce practică acasă la ei şi de partidele cărora aparţin, să-şi revizuiască în mod sincer ceea ce ei numesc „idealul naţional bulgar“, să-şi schimbe mentalitatea şi să se desbare în mod real şi definitiv de iluzii, care s’au dovedit nu numai deşarte, ci şi fatale pentru poporul bulgar. Idealul naţional bulgar! Cred că nu e multă lume la noi, care să ştie că acest ideal nu este opera bulgarilor, tot aşa cum nu bulgarilor îşi datoreşte existenţa Bulgaria de astăzi. In adevăr, in anul 1878, după victoriile câştigate asupra turcilor de armatele româno-ruseşti, ruşii, trecând munţii Balcani, înaintează până la porţile Constantinopolului şi impun sultanului Abdul Hamid tratatul numit dela San Stefano, tratat căruia i s’a adus o schimbare foarte importantă prin tratatul dela Berlin. Tratatul dela San Stefano .vrea — nu de dragul bulgarilor, ci exclusiv în interesul politicei rusești — o Bulgarie mare ce se întindea până aproape de Marea Adriatică, însă o Bulgarie din care guvernul ţarilor ruşi înţelegea să facă o provincie rusească. De atunci insă şi fără să ţină seamă de drepturi istorice şi de adevărata situaţie etnică. Bulgaria dintre graniţele acelui tratat a devenit pentru vecinii noştri un fel de ideal naţional, o realitate, o marotă de pe urma căreia au avut numai ponoase şi nenorociri. Cucerirea Dobrogei, a Dobrogei întregi, ba chiar şi a părţii de Sud a Basarabiei, aşa cum s’a manifestat in timpul războiului mondial, când se credea că victoria va fi de partea Puterilor Centrale, aparţine de asemenea iluziei, care alcătueşte aşa zisul ideal naţional bulgar. Date fiind toate acestea, clarificarea situaţiei este uşoară. Vor bulgarii cu tot dinadinsul ca intre cele două state şi popoare să se stabilească raporturi de adevărată prietenie? Dacă da, pe de o parte, trebue să-şi ia definitiv gândurile şi privirile dela Dobrogea, care — inclusiv Cadrilaterul — n’a fost niciodată teritoriu naţional bulgar, iar, pe de altă parte, să adopte faţă de românii de la dânşii atitudinea ce pretind să fie adoptată faţă de minoritatea bulgară din România. N. BATZARIA ! » Germania fortică insula Heholand Londra, 13 (Rador). — In şedinţa de azi a Camerei Comunelor, răspunzând la întrebările mai multor deputaţi, lordul Cramborne, subsecretar de stat la ministerul afacerilor străine, a declarat: Sunt informat că gu- vernul german lucrează actualmente la fortificarea insulei Helgoland. Aceste lucrări se efectu- Iează fără o încuviințare din partea nimănui. Arabii din Palestina adusă fonduri pentru luptă Ierusalim, 13 (Bader). — Corespondentul agenţiei „Havas“ anunţă :„ Bandele înarmate de arabi adresează apeluri stăruitoare pentru înscrierea de noui voluntari. întrucât stocul de muniţii pare că e pe sfârşite, arabii obligă pe săteni la nevoe să le dea muniţiile ce le au. Azi s’a înapoiat în Palestina o delegaţie arabă, care a fost în Egipt, unde a obţinut importante ajutoare băneşti şi unde a făcut o intensă propagandă pe lângă coreligionarii musulmani. „ Darurile în bani făcute de toate ţările arabe în ultima vreme pentru sprijinirea m’şcării se ridică la 5.500 lire sterline. INCAERARE SÂNGEROASA CU TRUPELE Ierusalim, 13 (Rador). — In urma unei sângeroase încăerări care s’a produs azi după amiază lângă Jeuii între un detaşament de trupe britanice şi o bandă de arabi, şapte arabi au fost omorâți, iar un soldat britanic a fost ușor rănit. APROPIERI de SIMIONESCU, prof. univ. j. 3 pe nauvurd BţMijuuux lu două leaţuri de trunchiul unui singuratic brad, se prinde o largă şi liniştitoare privelişte asupra împrejurimii Marienbadului. Vechea staţiune balneară sufere în anul acesta, mai mult decât oricând, de efectele crizei internaţionale şi valutare. Intr-o întrunire a celor imediat interesaţi, primarul, cu multă amărăciune a spus: „Dacă nu ajungem să salvăm sezonul din 1936, urmările sunt catastrofale“. Marile restaurante sunt goale, oţelurile deşerte, iar în forfota mulţimii înghesuită între cele două izvoare principale, după observarea unui localnic, iar când se aude vorbindu-se limbi străine. Dar nu despre amarnica criză a Marienbadului e locul să scriu aici. Oriunde te-ai găsi, gândul se poartă fără vrere, acolo unde îi este dat să-ţi duci viaţa. Te bucuri pentru moment de înlesnirile adunate şi îmbunătăţite an de an vreme de decenii, cu ajutorul material aproape al lumii întregi. Dar cu cât toiul e mai bine organizat şi traiul mai ormonat, cu atât dau năvală comparaţiile şi răsar deosebirile dintre „aice şi acolo“. In Praga, întâmplarea de atâtea ori cu năsbâtii, mă aduse lângă un vechiu cunoscut, aşa ca din senin. Amândoi căscam gura la vestitul ceasornic astronomic din turnul vechii primării, ridicat în veacul al 14-lea. Cu puţine reparaţiuni, fără greş ceasornicul arată împărţirea amănunţită a vremei, în minute, ceasuri, zile, luni, anotimpuri, făcând să iasă din cuşca lor tăinuită, la fiecare oră, şirul celor 12 apostoli Căscam gura ca la o mare mistrului Hanusch, când o exclamaţie mă întoarse către cel ce a spus-o, socotind că numai el a înţeles-o. Cum e de aşteptat, uimirea reciprocă a fost de nedescris. Intre două trenuri, în mijlocul unui oraş mare, să te întâlneşti cu un cunoscut pe care acasă nu-1 vezi decât rar de tot! întâmplarea nu odată naşte ciudăţenii nebănuite ! Cunoscutul era dintre acei I compatrioţi, azi tot mai puţintei ! deşi nu prea rari, care de îndată ce le îngăduie ocupaţia, trec graniţa. Ştiu mai cu temei străinătatea decât ţara lor Tot întâmplării datoresc făptui că pe băncuţa de scânduri de brade lângă Jägerhaus, să stăm de vorbă amândoi asupra celor văzute acum, apropiindu-le de cele lăsate departe. Prietenul meu nu era din categoria călătorilor ca Dinicu Golescu, care ofta numai când vedea ce vedea în Viena înfloritoare de la începutul veacului al 19-lea şi se gândea la ce a lăsat I pe malul Dâmboviţei. El făcea I comparaţia, n-'dreaptă, între stările existente, bine înţeles în defavoarea celor depărtate. Comparând Praga cu Bucureştii, nu-i trece prin minte să ţină seamă de partea trecutului. Lua oraşele, aşa cum erau în timpul de faţă. Cu greu încercam să-l aduc la realitate. — Gândeşte-te, frate, îi spuneam. In Praga exista o universitate în veacul al 14-lea, când la noi nici Moldova nu era închegată ca stat. Mihai Viteazul, ca oaspetele împăratului cu reşedinţa în Praga, a admirat aceleaşi palate pe care le admirăm şi noi azi, pe când în ţara lui nici măcar multe case boereşti nu se ridicau din mijlocul celor tupilate ca nişte bordeie. Comparaţia trebue făcută în raport cu timpul; în acest caz nu ştiu dacă nu se lasă cumpăna în favoarea noastră şi a energiei desfăşurate în scurt timp pentru ca între înlesnirile de viaţă din Praga şi Bucureştii de azi să nu fie chiar din cale afară de mare deosebire. In vremea cât vorbeam așa, pr.'n fața noastră trece o funiei(Continuiare in pag. 2-a#