Universul, iulie 1936 (Anul 53, nr. 194-209)

1936-07-16 / nr. 194

t Anul al 53-bea FONDATOR: LUIGI CAZZAVILLAN %% r — Rezultatele examenelor de ■bacalaureat au provocat şi în anul acesta discuţiuni şi cri­tici. DIn fapt este sigur: pro­centul reuşiţilor este mai re­dus de­cât procentele din anii precedenţi. El se apropie de ce­le înregistrate la examenele mai vechi. Alt fapt este ciudat: la fi­nele şcoli secundare, unde în mod obicinuit numărul celor admişi depăşia cu mult nu­mărul celor respinşi, rezulta­tele au fost de astădată con­trarii. Ca in orice materie, cifrele pot să fie interpretate în diferite sensuri. Ce pare însă că se desprin­de din desbaterile actuale, este un element subliniat mai mult de­cât altă dată. Până acum, părinţii şi ele­vii se plângeau de excesul de pretenţie al profesorilor. A­­ceştia se plângeau de defi-­­ citul de pregătire al candi­daţilor. Cei dintâi susţineau că s-ar examina în multe cazuri cu intenţia de a se respinge, nu de a se admite , cu spiri­tul de a scoate în relief pasi­vul pregătirei, nu activul ei; că examinarea elevilor de că­tre persoane necunoscute de ei şi vice-versa ar stabili o ambianţă de timiditate ce reduce simţitor încrederea în ei înşişi şi rezistenţa intelec­tuală necesară grelei încer­cări ; că acestei cauze s’ar datori în special naufragiul candidaţilor premiaţi în licee, spre nedumerirea şi a lor şi a profesorilor cari i-au in­­t­struit. Cei din urmă obiectează că rezultatele criticate de păr­­­­ţile interesate ar avea la ba­­ză un deficit de pregătire, nu de bunăvoinţă; că nivelul cunoştinţelor la candidaţii respinşi ar exclude îndruma­rea lor spre învăţământul su­perior, nu numai în interesul culturii sociale şi al profe­siunilor speciale, dar chiar în folosul lor, căci în cazul contrariu ar fi expuşi la de­zamăgiri, evitabile în direc­ţiuni mai potrivite cu in­strucţiunea lor; că numărul prea mare al acestor „insufi­cienţi” n’ar avea nici o legă­tură cu anemia cel puţin a unei părţi din apostolatul di­dactic, datorit preocupărilor politice şi altor ocupaţiuni extraşcolare, ce răspesc tim­pul indispensabil unei in­strucţiuni şi educaţiuni se­rioase ; că părinţii şi-ar exer­cita in condiţiuni prea slabe autoritatea asupra copiilor, Îngăduindu-Ie să-şi piardă vremea cu îndeletniciri străi­ne de studii; că pe această lacună s’ar grefa şi excesul­­de sport, care n’ar corespunde astăzi inţelepciunei clasice „mens sana în corpore sano” din cauza dezechilibrului dintre atenţia acordată cor­pului şi cea acordată minţii. Nu s’ar putea tăgădui­­că se găsesc afirmaţiuni înteme­iate şi neîntemeiate în amân­două părţile. Dacă cele po­zitive s’ar pune de acord, cele negative n’ar mai exista. Dar această prefacere cere înţe­legere adâncă, sforţări mari, timp mult. Ce s’ar putea face mai re­pede şi ce ar înrâuri simţitor asupra acestei controverse, ar fi nivelarea, în marginile po­sibile, a comisiunilor de exa­minare, în fond şi în proce­dură. Căci, deşi aceste exa­mene se desfăşoară in cadrul unui program limitativ, el devine în fapt enunciativ prin suverana apreciere a membrilor. Dacă se adaugă la acest element şi factorul temperamentului, elasticita­tea criteriilor unitare în ju­decarea candidaţilor apare şi mai accentuată. Şi este "o axiomă în timp şi în spaţiu, că sentinţele nu sunt drepte, în sens absolut, nu relativ, de­cât dacă sunt identice în cazuri similare. Or, la exame­nele de bacalaureat, comisiu­­nile de examinare sunt foarte numeroase. Ca atare, ele im­plică o mare diversitate. In unele, domină pretenţiunea, severitatea ; în altele bună­voinţa, indulgenţa. Unii exa­minatori sunt mai obiectivi; alţii, mai subectivi. Pedago­gia unora este încurajatoare­­a altora, descurajatoare. Sunt nuanţe psihologice ce nu im­pietează asupra valoarei şi neportinirii oamenilor însăr­cinaţi cu marea răspundere de a se pronunţa fără apel şi recurs între cei sortiţi în a­­ceeaşi generaţie să meargă în sus, în hăţuri sau în jos , dar şi ei sunt oameni. De aci, per­spective pentru mulţi candi­daţi pregătiţi, să fie respinşi dintr’un exces de severitate independent de voinţa cuiva şi pentru mulţi nepregătiţi, să fie admişi din cauza contra­rie. Societatea şi cultura n’au nimic de câştigat din aceasta. Simţul de dreptate de aseme­nea. Ce s’ar putea face pentru înlăturarea acestui viţiu or­ganic ? Este adevărat că so­luţia nu este uşoară. Dar nu este imposibilă. Astfel, dacă s’ar găsi mijlocul ca a­­celeaşi comisiuni să exami­neze un număr mai mare de candidaţi într’un interval mai lung de cât astăzi, şi compuse cu membri în nu­mărul corespunzător, ele ar fi mai puţine, varietatea nor­melor de apreciere s’ar re­­­­duce, egalitatea în faţa încer­­­­cării ar progresa, nedreptă­­­­ţile şi criticile ar regresa, dramele ar scădea. Dar ce nu se poate face când este bunăvoinţă, price­pere şi înţelepciune ! O controversă ! EVANGHELIA ROMÂNILOR rii ii I XO ................... Am publicat Duminică , scrisoarea pe care marele­­ patriot, defunctul Ion I. C.­­ Brătianu, a adresat-o fosta­­­ lui prim-ministru şi gânditor italian Luzzati, acum două­zeci şi doi de ani. Mai mult de­cât un tes­tament politic, scrisoarea a­­ceasta treime să fie Evan­ghelia neamului românesc, în chestiunea minoritară. De perceptele ei trebue să se ţină seamă în tot momentul. Soarta ne-a ursit nouă ro­mânilor un destin măreţ. Dacă acest destin a întâr­ziat să se împlinească, vina a fost a împrejurărilor vitrege.O îndelungată vreme ne-au ţin­tuit locului certurile lăun­trice între fraţi, alimentate de intrigile din afară ale ce­lor cari nu pândeau decât prilejul să ne îngenunche. Când, în sfârşit, după sfor­ţări şi suferinţe fără număr, am ajuns să închegăm blocul României Mici, oamenii de stat chemaţi să cârmuiască ţara de atunci, — mică dar vrednică şi inimoasă, — au­­ ştiut să ţină piept şi să dea­­ râspunsul cuvenit acelora­­ cari, din afară, socoteau că­­ mai pot influenţa mersul treburilor în casa noastră, al.­­ cărei rost numai noi puteam­ şi eram îndreptăţiţi să-l cu­noaştem. După revoluţionarul talen­tat, însufleţit de cel mai cald patriotism, Ion C. Brătianu, după gânditorul şi oratorul strălucit Mihai Kogălniceanu, cari au ştiut, la vremea lor, să aşeze problema minorităţii­­ evreeşti din România, în a­­devăratul ei cadru, a venit rândul făuritorului Româ­niei Mari, Ion I. C. Bră­tianu, să-şi spună cuvântul­­ hotărît şi să fixeze pentru­­ totdeauna şi drepturile mi- j norităţilor, dar şi gândul cel­­ din urmă al românilor, în a-­­ ceastă problemă. El a pus astfel capăt in-­­ tervenţiilor deplasate pe care trepăduşii profitori ai proble­mei rezolvate le făceau pes­te graniţă. Aşa cum a vorbit Ion I. C. Brătianu, se cuvine să vor­bească orice român care pre­tinde ori îşi arogă dreptul la conducerea ţării româneşti; aşa trebue să se răspundă tuturor străinilor cari vor să se amestece în treburile noa­stre interne. Acelora cari în repetate rânduri ne-au acuzat, intere­sat, de antisemitism — înţe­legând prin el o luptă cu ca­racter religios — le-am răs­puns că noi nu suntem an­tisemiţi in sensul pejorativ pe care ei îl dau acestui cuvânt, pentru că poporul nostru are o toleranţă proverbială în materie religioasă. Filistsuirea care există la noi între români şi e­­vrei es­te de natură eco-­­nomica. Scrisoarea marelui Bră­tianu consfinţeşte acest ade­văr şi dă un categoric aver­tisment acelora cari întreţin în afara graniţelor o atmos­feră defavorabilă României, prin născociri mincinoase privind chestiunea evreească din România. „Nu prea£e decât să compromită opera oame­nilor car­e doresc conto­pirea evreilor în societa­tea românească, spune răspicat I. I. C. Brătianu, pentru­ că la noi, adau­gă el, solidaritatea evre­iască se manifestă în condiţiuni cari ar putea pune în pericol desvolta­­rea noastră naţională“. Vorbind astfel, Ion I. C. Brătianu nu făcea decât să extprime purul ,adevăr, care, deşi înţeles de ilustrul evreu italian Luzzati, n’a fost de loc ţinut în seamă de unii evrei de la noi. Aceşti neînţelegători rebeli au căutat mereu să abuzeze de toleranţa ce li s’a acordat şi acum, în ultimul timp, s’au erijat în protectorii şi promo­vatorii unei anumite menta­lităţi, nu numai străină de fi­rea românului, dar şi de a tu­turor oamenilor în capul că­rora mai există un dram de minte. Punând mâna pe presă, din neglijenţa şi nepriceperea oamenilor politici pe cari ni i-a hărăzit votul universal, această fracţiune insinuantă a evreimii a început să exer­cite o influenţă nefastă pe deoparte asupra cugetării româneşti, pe care a perver­tit-o, iar pe de altă parte a­­supra vieţii politice, promo­vând, prin acţiune sau omi­siune, toate curentele bolnave scoase la suprafaţa vieţii de stat de marea încercare prin care a trecut omenirea în războiul de acum douăzeci de ani. In faţa acestei atitudini, potrivnică sfaturilor şi bune­lor intenţiuni ale celor mai distinşi bărbaţi de stat ai neamului nostru, am căutat prin Universul” să aducem la realitate pe neînţelegători şi să determinăm populaţia e­­vreiască să se scuture de toţi aceia cari, sub pretextul că-i voesc binele, nu fac decât să speculeze o situaţie de pe ur­ma căreia ştiu să tragă pro­fituri enorme. In acest scop, în ultimul timp, au răspândit în străi­nătate tot felul de zvonuri absurde şi vătămătoare în prim rând populaţiunii evre­eşti. Cei ce sunt de bună cre­dinţă, cei ce trăesc din pro­pria şi onesta lor muncă, cei ce doresc o cât mai mare a­­propiere de elementul româ­nesc, să citească şi să se pă­trundă de adevărurile cu­prinse în scrisoarea lui Ion I. C. Brătianu către Luzzati şi să priceapă că nu mai tre­bue să plece urechea la fă­ţarnicii interesaţi cari specu­lează încrederea lor şi abu­zează de bunătatea româ­nilor. STELIAN POPESCU Groaznică furtună la Comăneşti şi împrejurimi Pârâul Urmaniş dv trage semănături, poduri şi tot ce intâlneşte in ca e Comăneşti, 12 Iulie­­ Asupra localităţilor Comă-­­ neşti, Văsieşti, Vermeşti, Sipo-­­ teni, Lăloaia şi Şupan, s’a a-­­ bătut Vineri pela 2 d. a. o mare furtună, cu descărcări electrice şi grindină de mărimea unei vişine mari, distrugând tot ce a întâlnit în cale. Această mare furtună venind dinspre Moi­­neşti, prin satele Văr­­rişti, Ver­­meşti, Şipoteni şi Comăneşti, a făcut mari ravagii. Pârâul Ur­­i­im­iş, de la 30 cm, a crescut la 4­0­ metri, trecând peste o matcă cu un metru şi distrugând tot ce a întâlnit în cale, mai cu seamă semănaturile. Furtuna a distrus şi scos din rădăcini­­ şi­­ copacii de pe marginea pârâu­­lui, iar podurile întâlnite în cale au fost distruse. In Ver­meşti au avut de suferit mai mulţi locuitori mărginaşi cu un mic pârâiaş, care a făcut ra­vagii. Lumea speriată a ieşit pe dealuri. Pagubele sunt mici, pu­ţine animale, ca porci, păsări etc., au perii în furia apelor. Grindina fiind abundentă şi mare, a distrus semănăntunle. P Rencrocrea din crai. Măneşti-Piiova Doi copii s’au înecat in rău le-a putut da l­ a Ploeşti. 13 Iulie Săteanul Tuder T. Mihai din­­ comuna Măneşti, a plecat cri­­ după amiază Împreună cu fata I ’ so Maria in etate de nouă ani­­ şi băiatul său Constantin în e-­j tat­p de şapte ani, să se scalde. Ajungând la iazul morii pro-­­ prietatea ă-lui Nicolae Manila, cei doi copii n’au ascultat sfa-­­ turile părintelui şi s’au aruncat­­ in gârlă, îndepărtându-se până in locul cel mai adânc. Ei au­­ fost târâţi de curent şi înecaţi­­ faţa tatălui lor, care nici un ajutor sub ochii nefericitului sătean, care neştiind să înoate nu a pu­tut să le vină în ajutor. La ţipetele lui disperate, nişte săteni din moară, au sărit la lo­cul nenorocirii. După aproape o oră de cău­tare, ei au putut găsi ambele ca­davre care au fost transportate acasă. Jandarmii din comună au ra­portat cazul parchetului, care a dat­ autorizaţia de înmormân­tare . Viena, 13 (Rador). — D. I Hodza, preşedintele consi-­­ liul­ui de minştri al Cehoslo-­­ vaciei, se află la Viena, in cel mai strict incognito. D-sa nu a luat contact nici­­ cu cancelaria federală, nici­­ cu legaţia cehoslovacă. Scene anticreştineşti ! cek*lsTM . . . - „ in ViZ­ta neoficială la Viena şi antinaţionale in Franţa Manifestaţii organizate de comunişti Citim în ziarul polonez „Hus­­trowany buryer Codzienny”, cu data de 26 iunie, după care re­producem şi fotografiile . Scena aceasta ruşinoasă s’a petrecut în timpul grevelor din Paris într’una din marile între­prinderi industriale. Fiindcă un grup de lucrători ce n’a mai luat Duminică, 14 Iunie,­au fost în întreaga Alsacia-Lorena ma­­nifestaţiuni ale „Frontului Popu­lar”. Cea mai mare manifestaţie a fost la Strassbourg, unde au defilat pe străzi 30.000 manifes­tanţi. Ei purtau multe placarde, prin care îşi arătau prietenia pentru soviete. In capul mani­festanţilor, patru din ei purtau parte la grevă plecase la bise­rică, spre a asista la serviciul religios, grupul de comunişti al întreprinderii a aranjat o paro­die de serviciu religios pe care o reprezintă scena de mai sus. Ciocanul şi secera (la dreapta) simbolul bolşevismului, ţin loc de cruce, pe umeri un sicriu cu un cal de mort pe el şi cu diferite in­scripţii, glăsuind că un­ sicriu se află depus capitalismul fascist. Lângă sicriu mergeau patru copii ce purtau imitaţiuni de coroane, ale căror panglici a­­veau inscripţii prin cari se ma­nifesta bucuria acestei înmor-I mânt.5ri „COSCIUGUL CAPITALISMULUI FASCIST“ -xxxxxxx- Autobuz căzut de pe un pod Madrid, 13 (Rador). — In a­­propiere de Pampeluna, un auto­buz, ocupat până la ultimul loc, , din cauza unei manevre greşite, a sfărâmat balustrada unui pod, prăbuşindu-se intr’un şanţ adanc de patru metri. Trei ocupanţi au fost omorâţi pe loc. Alţi 12 au fost răniţi, dintre care doi sunt in stare dis­perată. -XXX® xxx- Refacerea liniei ferate Addis-Abeba-Djibuti, distrusă de abicineni Djibuti, 13 (Rador). — Dela ultimul atac dat de abisinieni împotriva căii ferate Djibuti- Addis Abeba, traficul pe această linie n’a putut fi încă reluat. Actualmente sunt construite podurile, pe care abisinienii le-au aruncat In aer. Pagini Hr. 194 Joi 16 iulie 1936 1 111 DIRECTOR: STELIAN POPESCU Conferinţa economică balcanică D. Stoiadinovici, prim ministrul Iugoslaviei, rostindu-şi discursul inaugural Cine sunt vinovaţii?! xpx ......■— Articolul „Uneltiri ireden­tiste“, apărut acum câteva zile în „Universul“ mi-a pro­vocat câteva răspunsuri şi unele documente. Cuprinsul răspunsurilor şi al documen­telor pun din nou în eviden­ţă un adevăr — din nenoro­cire de mult cunoscut şi sta­bilit. Pun anume în eviden­­­­ţă adevărul că guvernanţii Bulgariei nu dovedesc şi prin fapte dorinţa ce manifestă­­ la ocaziuni mai mult sau mai puţin solemne de a întreţi­ne cu România şi cu poporul romăn raporturi de sinceră, prietenie şi de reală colabo- , rare.­­ Se mai evidenţiază cu ace­iaşi ocaziune adevărul că, politicei de toleranţă a auto-­­ rităţilor române faţă de mi­noritatea bulgară din ţară, se răspunde peste Dunăre cu o politică de necruţătoare prigonire împotriva minori­tăţii române din Bulgaria. In aceiaşi ordine de idei,­ pe când la noi nimeni nu se gândeşte la ocuparea vre-­ unei părticele cât de mici din­­ teritoriul bulgar sau la în­treprinderea vre-unei ac luni teroriste pe acest teritoriu, guvernanţii Bulgariei tole-­­ rează — ne jenăm de a spu- j ne „încurajează“ — activita-­­ tea societăţii iredentiste „Dobrogea“ şi nu iau măsu­rile severe ce ar putea fi lua­te, ca să oprească incursiu­nea pe teritoriul român a bandelor de comitagii sau a­­ celor ce se strecoară indivi­dual, ca să comită "crime şi alte acte de teroare.­­ Ne­ găsim deci în faţa unei contradicţii: contradicţie fra­ , grantă între ceea ce se spune, j între declaraţiile cu carac- j ter amical făcute de cei cari j conduc destinele poporului i vecin şi intre modul cum de j fapt aplică aceste declaraţii.' Ne mai găsim în faţa unei­ situa'.ii, pe care interesele superioare ale poporului ro-.­ mân şi prestigiul statului ro­­mân cer să fie lămurite. Iar lămurirea — o spunem fără rezervă — nu poate avea loc decât cu condiţiunea ca gu­vernanţii Bulgariei, indife­rent de regimul ce practică acasă la ei şi de partidele cărora aparţin, să-şi revizu­iască în mod sincer ceea ce ei numesc „idealul naţional bulgar“, să-şi schimbe men­talitatea şi să se desbare în mod real şi definitiv de ilu­zii, care s’au dovedit nu nu­mai deşarte, ci şi fatale pen­tru poporul bulgar. Idealul naţional bulgar! Cred că nu e multă lume la noi, care să ştie că acest i­­deal nu este opera bulgari­lor, tot aşa cum nu bulgari­lor îşi datoreşte existenţa Bulgaria de astăzi. In adevăr, in anul 1878, după victoriile câştigate a­­supra turcilor de armatele româno-ruseşti, ruşii, tre­când munţii Balcani, înain­tează până la porţile Con­­stantinopolului şi impun sul­tanului Abdul Hamid trata­tul numit dela San Stefano, tratat căruia i s’a adus o schimbare foarte importan­tă prin tratatul dela Berlin. Tratatul dela San Stefano .vrea — nu de dragul bulga­rilor, ci exclusiv în interesul politicei rusești — o Bulga­rie mare ce se întindea pâ­nă aproape de Marea Adria­­tică, însă o Bulgarie din care guvernul ţarilor ruşi înţele­gea să facă o provincie ru­sească. De atunci insă şi fără să ţină seamă de drepturi isto­rice şi de adevărata situaţie etnică. Bulgaria dintre gra­niţele acelui tratat a deve­nit pentru vecinii noştri un fel de ideal naţional, o rea­litate, o marotă de pe urma căreia au avut numai ponoa­se şi nenorociri. Cucerirea Dobrogei, a Do­­brogei întregi, ba chiar şi a părţii de Sud a Basarabiei, aşa cum s’a manifestat in timpul războiului mondial, când se credea că victoria va fi de partea Puterilor Centrale, aparţine de ase­menea iluziei, care alcătue­­şte aşa zisul ideal naţional bulgar. Date fiind toate acestea, clarificarea situaţiei este u­­şoară. Vor bulgarii cu tot dinadinsul ca intre cele două state şi popoare să se stabi­lească raporturi de adevăra­tă prietenie? Dacă da, pe de o parte, trebue să-şi ia definitiv gândurile şi privirile dela Dobrogea, care — in­clusiv Cadrilaterul — n’a fost niciodată teritoriu naţional bulgar, iar, pe de altă parte, să adopte faţă de românii de la dânşii atitudinea ce pre­­tind să fie adoptată faţă de minoritatea bulgară din Ro­mânia. N. BATZARIA ! » Germania fortică insula Heholand Londra, 13 (Rador). — In şe­dinţa de azi a Camerei Comu­nelor, răspunzând la întrebările mai multor deputaţi, lordul Cramborne, subsecretar de stat la ministerul afacerilor străine, a declarat: Sunt informat că gu-­ vernul german lucrează actualmente la fortifica­­rea insulei Helgoland. Aceste lucrări se efectu- I­ează fără o încuviințare din partea nimănui. Arabii din Palestina adusă fonduri pentru luptă Ierusalim, 13 (Bader). — Co­respondentul agenţiei „Havas“ anunţă :„ Bandele înarmate de arabi a­­dresează apeluri stăruitoare pen­tru înscrierea de noui voluntari. întrucât stocul de muniţii pare că e pe sfârşite, arabii obligă pe săteni la nevoe să le dea muni­ţiile ce le au. Azi s’a înapoiat în Palestina o delegaţie arabă, care a fost în E­­gipt, unde a obţinut importante ajutoare băneşti şi unde a făcut o intensă propagandă pe lângă coreligionarii musulmani. „ Darurile în bani făcute de toate ţările arabe în ultima vre­me pentru sprijinirea m­’şcării se ridică la 5.500 lire sterline. INCAERARE SÂNGEROASA CU TRUPELE Ierusalim, 13 (Rador). — In urma unei sângeroase încăerări care s’a produs azi după amiază lângă Jeuii între un detaşament de trupe britanice şi o bandă de arabi, şapte arabi au fost omorâți, iar un soldat britanic a fost ușor rănit. APROPIERI de­­ SIMIONESCU, prof. univ. j. 3 pe nauvurd BţMijuuux lu două leaţuri de trunchiul unui singuratic brad, se prinde o largă şi liniştitoare privelişte asupra împrejurimii Marienbadului. Ve­chea staţiune balneară sufere în anul acesta, mai mult decât ori­când, de efectele crizei interna­ţionale şi valutare. Intr-o întru­nire a celor imediat interesaţi, primarul, cu multă amărăciune a spus: „Dacă nu ajungem să sal­văm sezonul din 1936, urmările sunt catastrofale“. Marile restau­rante sunt goale, oţelurile deşer­te, iar în forfota mulţimii înghe­suită între cele două izvoare prin­cipale, după observarea unui lo­calnic, iar când se aude vorbin­­du-se limbi străine. Dar nu despre amarnica criză a Marienbadului e locul să scriu aici. Ori­unde te-ai găsi, gândul se poartă fără vrere, acolo unde îi este dat să-ţi duci viaţa. Te bucuri pentru moment de înles­nirile adunate şi îmbunătăţite an de an vreme de decenii, cu aju­torul material aproape al lumii întregi. Dar cu cât toiul e m­ai bine organizat şi traiul mai orm­o­­nat, cu atât dau năvală compara­ţiile şi răsar deosebirile dintre „aice şi acolo“. In Praga, întâmplarea de atâtea ori cu năsbâtii, mă aduse lângă un vechiu­­ cunoscut, aşa ca din senin. Amândoi căscam gura la vestitul ceasornic astronomic din turnul vechii primării, ridicat în veacul al 14-lea. Cu puţine repa­­raţiuni, fără greş ceasornicul a­­rată împărţirea amănunţită a vremei, în minute, ceasuri, zile, luni, anotimpuri, făcând să iasă din cuşca lor tăinuită, la fiecare oră, şirul celor 12 apostoli Căscam gura ca la o mare mi­strului Hanusch, când o excla­maţie mă întoarse către cel ce a spus-o, socotind că numai el a înţeles-o. Cum e de aşteptat, uimirea re­ciprocă a fost de nedescris. Intre două trenuri, în mijlocul unui oraş mare, să te întâlneşti cu un cunoscut pe care acasă nu-1 vezi decât rar de tot! întâmplarea nu odată naşte ciudăţenii nebănuite ! Cunoscutul era dintre acei I compatrioţi, azi tot mai puţintei ! deşi nu prea rari, care de îndată ce le îngăduie ocupaţia, trec gra­­­­niţa. Ştiu mai cu temei străină­tatea decât ţara lor Tot întâmplării datoresc făptui că pe băncuţa de scânduri de brad­­e lângă Jägerhaus, să stăm de vorbă amândoi asupra celor văzute acum, apropiindu-le de cele lăsate departe.­­ Prietenul meu nu era din cate­goria călătorilor ca Dinicu Go­­lescu, care ofta numai când ve­dea ce vedea în Viena înfloritoa­re de la începutul veacului al 19-lea şi se gândea la ce a lăsat I pe malul Dâmboviţei. El făcea I comparaţia, n-'dr­eaptă, între stă­rile existente, bine înţeles în de­favoarea celor depărtate. Comparând Praga cu Bucureş­tii, nu-i trece prin minte să ţină seamă de partea trecutului. Lua oraşele, aşa cum erau în timpul de faţă. Cu greu încercam să-l aduc la realitate. — Gândeşte-te, frate, îi spu­neam. In Praga exista o univer­sitate în­ veacul al 14-lea, când la noi nici Moldova nu era în­chegată ca stat. Mihai­ Viteazul, ca oaspetele împăratului cu re­şedinţa în Praga, a admirat ace­leaşi palate pe care le admirăm şi noi azi, pe când în ţara lui nici măcar multe case boereşti nu se ridicau din mijlocul celor tupilate ca nişte bordeie. Compa­raţia trebue făcută în raport cu timpul; în acest caz nu ştiu dacă nu se lasă cumpăna în favoarea noastră şi a energiei desfăşurate în scurt timp pentru ca între în­lesnirile de viaţă din Praga şi Bucureştii de azi să nu fie chiar din cale afară de mare deosebire. In vremea cât vorbeam așa, pr.'n fața noastră trece o fun­iei­(Continuiare in pag. 2-a#

Next