Universul, august 1936 (Anul 53, nr. 225-240)

1936-08-16 / nr. 225

. r 225 Duminică, 16 August 1936 O ANIVERSARE GLORIOASA CELE DOUĂ CONSILII DE COROANĂ La St. Moritz, în vara lui 1914. Intr’o după amiază, se afi­nează în sala cea mare a hote­lului telegrama anunţând uclide­­rea Moştenitorului tronului aus­­ra-unigar şi a isoţiei sale mor­­pamaitice, la Serajevo. Un profesor deda facultatea de Snept din Petersburg, care cu­­ feostaa dreptul civil român pen­tru că preda această materie Comparativ cu degiiuiu­rile din ţă­rile vecine, Getinie, sicrie în fran­ţuzeşte pe agenda de avocat! MVom avea război’’. _ A doua zi, ceia mai mare parte din vizitatori părăsesc splen­dida localitate din Bngâdina. Ila 16 iulie — rămânem pe planul vechiului calendar —• tAudraa-Ungiarin­a dfloară război­­Serbiei. La 18 Iulie, Germania declară r­ăzboi Rusiei, iar peste trei zile graniței, invadând Belgia, pen­tru a cărei neutralitate inviola­bilă semnase tratatul, considerat ca uin Simplu petec die hârtie, după expresia d­e sinistră cele­britate a cancelarului în parla­­menentul din Berlin. La­ 23 iulie, Consiliul de Co­­potari, ţinut la Sinaia, este con­vocat­­spre a hotărî atitudinea României. Puterile Centrate ceruseră ţării poiâstr© să intre imediat în răz­boi alături de ele. România n’avea această obli­gaţiune. România încheiase la Viiena, la 30 octombrie 1883, un tratat cu Austro-Ungaria, în care se găsiră şi „accesiunea“ Germa­niei, semnat de Dimitrie Stiurdza din partea României, de Kal­­pofeji d­in partea Austtro-Unga­­riei și, de contele­ Berchem din partea Germaniei. Art. 2, din­­acel tratat, reîn­noit la fiecare cinici ani, preve­dea următoarele: „Dacă România, fără nici o provocare din partea sa, va fi atacată, Austro-Ungaria va fi datoare să-i dea în timp utn a­­jutor şi asistenţă împotriva a­­gresorului. „DACA AUSTRO-UNGARIA­­VA FI ATACATA, IN ACELEAŞI ÎMPREJURĂRI, INTRTUNA DIN PĂRŢILE SALE VECINE CU ROMANIA,, CASUS FOEDE­RIS SE VA PREZENTA DE IN­DATA PENTRU ACEASTA DIN Aşa­dar, tratatul avea numai caracter defensiv, nu şi ofensiv. România se afla în faţa unei agresiuni săvârşite de aliata sa, nu în faţa unei agresiuni sufe­rite de aceasta. Serbia nu atacase­, fusese ata­cată. In această privinţă, patru ele­mente, cel puţin, suprimă orice putinţă de discuţiune. Anglia intră în război pentru că Germania a violat neutrali­tatea Belgiei, aşa precum Aus­­tro-Ungaria atacase pe Serbia. Italia n’a im­btrat în război ală­turi de aliatele sale Austro-Un­­garia şi Germania, pentru că nu funcţionase casus foederis, pre­văzut în tratatul de alianţă cu caracter tot defensiv. Tratatele de pace, semnate şi nu „diktate” de puterile ata­cate şi învingăto­are, au înregis­trat cu dată certă recunoaşterea vinovăţiei şi a răspunderii pute­rilor agresive şi învinse în des­­lă­ţuirea războiului mondial. In sfârşit, istoria a autentifi­cat acest adevăr eternic. In aceste condiţiiuni, România n’avea datoria să, coopereze la agresiunea săvârşită împotriva unor naţionalităţi libere, la ex­tinderea represiunei exercitate a­­supra altor naţionalităţi, la în­temeierea­­senvitulţii militaris­mului teurtion pe continent, la sdruncinarea civilizaţiei. România avea altă datorie: ca, atunci când marii aliaţi au proclamat ca deviză a războiu­lui la care fusese provocaţi, li­berarea naţionalităţilor, să-­şi consacre toate forţele materiale şi morale îndeplinirei unităţii naţionale, în­treglireii neamului. Nu este momentul să recons­tituim împrejurările în cari s’a luat hotărârea în Consiliul de Coroană de atunci. Dar vitejia morală şi înălţa­rea sufletească a aproape una­nimităţii conducătorilor ţării în interpretarea instinctului naţio­nal şi în viziunea sfârşitului răz­boiului, constitue una dintre cele mai glorioase pagini din Istoria neamului nostru. Este sigur că, dacă în Iulie 1014 România n’ar fi rămas în expectativă armată, — situaţi­­un© tranzitorie şi implicit du­când (La hotărîrea luată după un an, — ci ar fi cedat suges­­tiunilor şi presiunilor puterilor centrale şi ale infimei minori­tăţi de oameni politici cari n’au ştiut să fie oameni de stat în cel mai greu ceas al patriei, ea s’ar fi găsit astăzi într’o stare catastrofală, pe ale cărei pro­porţii nu le-ar fi egalat decât soarta milioanelor de fraţi, cari aşteptau liberarea şi u­­nirea, şi cari le pregătiseră prin­­tr’o rezistenţă fără pereche în timp şi în spaţiu. România a avut doi Mără­­şeşti-Unul politic, în 1914, la Si­naia. Altul militar, în 1917, pe Si­ret. Cel de al doilea n’ar fi exis­tat fără cel dintăiu. Este adevărul istoric. Acţiunea naţională, condusă de patrioţi ca Take Iomescu, N. Filipescu, B. Delavrancea, dr. C. Istrati, N. Iorga, şi atâţia al­ţii ; acţiunea diplomatică, con­dusă de Ion I. C. Brătianu în acelaş gând şi în aceeaşi simţi­re, au dus — şi nu puteau de­cât să ducă — la Consiliul de Coroană ţinut la Cotroceni, în dimineaţa zilei de 14 August 1916, şi la ordinul de mobilizare de la 15 August 1916, pentru in­trarea România în război a­­lături de Aliaţi. In acea zi, Regele Ferdinand care declarase odată cu presta­rea jurământului la urcarea pe tron că „VOI DOMNI CA BUN ROMAN”, se adresează ţării şi armatei cu două manifeste pe cât de lapidare, pe atât de im­presionante. De aceea, în această zi istori­că, se cuvine să întrunim în omagiul de recunoştinţă al na­ţiunii întregi şi eroismul moral, şi eroismul vitejesc, cărora se datoreşte împlinirea aspiraţiu­­nilor naţionale, întregirea nea­mului românesc. M. MORA TARE IONESCU M. S. Regele Carol II, — ca principe moştenitor, — pe front, întreţinându-se cu generalul Moşoi UNIVERSUM Proclamaţia M. S. Regelui Ferdinand către poporul român, la 15 August 1916 Români. Războiul, care de doi ani a încins tot mai strâns hotarele noastre, a sdruncinat adânc ve­chiul aşezământ al Euro­pei şi a învederat că pen­tru viitor numai pe te­meiul naţional se poate asigura viaţa pacinică a popoarelor. ’ Pentru neamul nostru el a adus ziua aşteptată de veacuri de conştiinţa naţională, ziuă Unirii lui. După vremuri îndelun­gate de nenorociri şi de grele încercări, înainta­şii noştri au reuşit să în­­temeeze Statul Român prin Unirea Principatelor, prin războiul Indepen­denţei, prin munca lor neobosită pentru renaş­terea naţională. Astăzi ne este dat să întregim o­­pera lor, închegând nu­mai pentru o clipă : Uni­rea Românilor de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De noi atârnă astăzi să scăpăm de sub stăpâni­rea străină pe fraţii noş­tri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul lui de veci. In noi, în virtuţile, nu vitejia noastră stă putin­ţa de a le redă dreptul ca, într’o Românie între­gită şi liberă, dela Tisa până la Mare, să propă­­şească în pace, potrivit datinilor şi aspiraţiunilor gintei noastre. Români, însufleţiţi de datoria sfântă ce ni se impune, hotărâţi să înfruntăm cu bărbăţie toate jertfele legate de un crâncen, războiu, pornim la luptă cu avântul puternic al u­­nui popor care are cre­dinţa neclintită în meni­rea­ lui. Ne vor răsplăti roadele glorioase ale izbândei. Cu Dumnezeu înainte! FERDINAND Preşedinte al consiliului de miniştri şi ministru de război ION I. C. BRATIANU­­ minis­tru al­ afacerilor străina EMAN. PORUMBARU ; minis­tru de finanţe, EMIL COSTI­­NESCU ; ministru de interne, VASILE G. MORŢUN; minis­tru de domenii, ALEX. CONS­­TANTINESCU; ministru de industrie, ALEX. RADOVICI; ministru de lucrări publice, Dr. CONST. ANGELESCU ; ministru de justiţie, VICTOR ANTONESCU; ministru de culte şi instrucţiune publică, ION G. DUCA. Proclamaţia către armată OSTAŞI: V’am chemat ca să purtaţi steagurile voas­tre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voe­­vozi Mihai Viteazul şi Şte­fan cel Mare, ale căror rămăşiţi zac în pământu­rile ce veţi desrobi, vă îndeamnă la biruinţă, ca vrednici urmaşi ai osta­şilor cari au învins la Războeni, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu cari ne-am unit. O luptă aprigă vă aş­teaptă. Cu bărbăţie să-l tndu­răm însă greutăţile, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, izbânda va fi a noastră. Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună. Dealungul veacurilor un neam întreg vă va bi­necuvânta și vă va slăvi. FERDINAND 15 August 1916. M. S. REGINA MARIA Foto Julietta mm vé ro­» m n­ «m m Anumite evenimente mari istorice, care sunt înregistrate, de omenire, la intervale de se­cole, cară să fie reîmprospătate în, văzul şi simţirea generaţii­lor actuale, şi să nu fie uitate niciodată, ci să stea, continuu, prezente în înţelegerea şi a­precierea contemporanilor, prin faptul că tot ceea ce este exi­stent în viaţa trăitoare, de-a­­cum, se datoreşte înaintaşilor noiştri. Un mare eveniment istoric, de o atitudine cavalerească şi ţinută demnă, care adaugă la fiinţa şi existenţa etnică a nea­mului românesc în destinul pro­videnţial hărăzit eternităţii, este actul determinant prin care regatul României libere şi in­­dependente a hotărit să intre în 1916, în războiul mondial, alături de marii ei aliaţi. Du­pă anumite legi naturale, pe temeiul puterii de atracţiu­­ne şi de contopire fizică a aceleiaşi materii, sortită să facă un tot comun, — aşa, neamul nostru, neaflat în întregul lui la un loc, trebuia să se con­­topească, neîntârziat, într’un intrarea româniei IN RĂZBOI Intrarea României în război, alături de Puterile înţelegerii, a fost hotărîtă în urma Con­siliului de Coroană, prezidat de Regele Ferdinand I, ţinut la palatul regal, de la Cotroceni, din Capitală, în dimineaţa zi­lei de 14/27 August 1916, la care au participat: Moşteni­torul Tronului Principele Carol, membrii guvernului ţării, pre­şedinţii Camerei şi Senatului, foştii­­ prim-miniştri, şefii de partide şi foştii preşedinţi ai Camerei. Regele ia cel dintâi cu­vântul prin care îşi exprimă convingerea, la care a ajuns, împreună cu guvernul, pentru intrarea României în războiul mondial alături de Puterile în­ţelegerii ; apoi primul-ministru Ion I. C. Brătianu, arată mer­sul tratativelor cu aliaţii, în decursul celor doi ani de neu­tralitate, şi rezultatul dobândit, din care reiese neapărata ne­voie a intrării în acţiune a ţării pentru realizarea idealului na­ţional românesc. La ora 13, Consiliul de Coroană i­a sfâr­şit, prin hotărârea luată ca re­gatul României să intre în ac­ţiune, imediat, în aceiaşi zi. Această ştire, împrăştiată ca fulgerul, în toată ţară, a fost primită cu un entuziasm de ne­­descris de întregul popor şi de toată armata.­In seara aceleaşi zile, la ora 21, când ministrul României, la Viena, prezenţa guvernului austtro-ungar declaraţia de răz­boi,­­ t­rupele de acoperire ale armatei noastre­­treceau fron­tiera Carpaţilor. Germania, şi ea, din­­ ziua de 15/23 August, se consideră î­n stare de război faţă de Româ­nia, şi-i comunică acesteia acest demers. România nu declară război Bulgariei; în schimb, aceasta din urmă declară război ţării noastre, în ziua de 19 August. Intrarea României în război are darul de a fi oprit, numai­decât, ofensiva germană la Ver­dun. ALIANŢA ŞI CONVENŢIA MILITARĂ încă de la 4/17 August 1916, pe­ de o parte între România, iar pe de altă parte între Franţa, An­glia, Italia şi Rusia, se încheiase un tratat de alianţă şi o con­venţie militară prin care se statornicesc condiţiile politice şi militare pentru intervenţia Ro­mâniei în război. Tratatul de alianţă garanta integritatea te­ritorială a regatului nostru, im toată întinderea frontierelor sale, şi, totdeodată, prin intra­rea în război, a ţării noastre, i se recunoaşte României drep­tul de anexare a teritoriilor monarhiei austrounngare stipu­late şi determinate prin art. 4 al tratatului de alianţă ; nici­ o parte contractantă să nu în­cheie pace separată sau pace generală decât în unire şi în acelaş timp (art. 5), iar la în­cheierea tratatului de pace, te­ritoriile monarhiei austroungare (arătate prin art. 4) să fie a­­nexate României (art. 5). Con­­venţia militară, ca urmare a tratatului de alianţă citat mai sus, încheiată între aceleaşi puteri, angaja mobilizarea for­ţelor de pământ şi apă ale Ro­­mâniei şi atacarea Austro-Un­­gariei cel mai târziu la 15/28 August 1916 (opt zile după o­­fensiva de la Satanic), opera­ţiunile ofensive ale armatei ro­mâne să înceapă în chiar ziua declarării războiului (art. 1). Armata rusă să acţioneze ener­gic, pe tot frontul austriac, în special să întreprindă ofensiva viguroasă în Bucovina (art. 2). In ziua mobilizării armatei ro­mâne, Rusia să trimeată în Do­­brogea, două divizii infanterie şi o divizie cavalerie, pentru cooperarea cu armata noastră­­împotriva armatei bulgare (art. 3), iar aliaţii să precedeze, cu cel puţin opt zile, prin of­ensiva de la Salonic, intrarea în război a României, pentru a-i uşura mobilizarea şi­­concentrarea a­­ceastă ofensivă va începe la 7/20 August 1916 (art. 3). Alia­ţii să procure României mu­ni­­ţiuni, materiale de război, cal, cauciuc, medicamente, subsistem­­e, echipament (art. 4—7). Co­operarea armatelor aliate com­portă păstrarea comandamen­telor aparte, zone destinate de operaţii, completă independenţă în conducere şi linie de demar­caţie între armate (art. 8. 9). „Scopul principal al acţiunii ro­­mâne, atât cât situaţia militară de la sud de Dunăre o va per­­mite, va fi Transilvania, în di­recţiunea Budapestei’’, (art. 9). FORŢELE NOASTRE MOBILIZATE La 15 August 1916 România a mobilizat următoarele unităţi: marele cartier general (M. C. R.), 4 comandamente de ar­mată, 6 comandamente de corp de armată; 2 divizii cavalerie; 20 divizi infanterie, (s-au mai a­­dăugat, ulterior, încă diviziile 21, 22 şi 23); 1 brig, grăniceri; 5 brigade călăraşi; 2 brig, a 2 reg., artilerie grea; 1 divizion arti. munte; 113 tunuri anti­aeriene; 26 baterii şi 52 turele artil. cap de poduri: Turtucaia, Silistra şi Cernavodă; artilerie de poziţie: 20 baterii; geniu: 1 reg. C. F., 1 reg. ponton., 1 batal., specialităţi cu 1 comp aerostaţie; aviaţie; 4 escadrile, cu 28 avioane; corpul automo­bilelor; marina; 2 escadre pe Dunăre; cetatea Bucureşti şi regiunea F. N. G.; etapele; păr­­ţile sedentare (P. S.) şi forma­ţiuni din zona interioară. Uni­tăţi totale : 366 batalioane, cu 413 mitr. câmp şi 161 mitr. de poziţie­­.146 batal. active ale rea. 1-40; 120 bat. cadre ale reg. 41-80; batal. iv. teritoriale şi 20 batal. miliţii); 104 esca­­droane cu 40 mitr.; 379 baterii. Efectivul mobilizat a fost: 19843 ofiţeri şi elevi, 813,758 reanga­jaţi şi trupă şi 281, 210 cai. Sau armată de operaţiuni: 624,139 trupă şi 15,949 ofiţeri, iar zona interioară (stabilim, şi P. S.): 191,619 trupă şi 3894 ofiţeri. In afara efectivului mobilizat se mai dispunea de încă 420,870 oameni (disponibili, dispensaţi, scutiţi, tineri contingentul 1917 şi tineri între 18 şi 20 ani), dis­­punăndu-se, pentru mobilizare, de un total de 1,234,628 oameni, care reprezenta 15% din popu­laţia ţării şi 30'ro din populaţia bărbătească. Efectivele pe arme ale trupelor combatante erau repartizate astfel: cartiere ge­nerale: 600 ofiţeri şi 2820 trupă (0.4°Io); infanterie: 8116 pf. şi 413.839 tr. (81%); cavaleria: 772 pf. şi 21.037 tr. (40 tr.); arti­leria: 1763 pf. şi 47046 tr. (9%); geniu: 375 pf. şi 18844 tr. (4%); aviaţia: 40 pf. şi 1000 tr. (0,2%); marina 206 pf.­­şi 2070 tr. (P­,); jandarmi: 18 of. şi 2070 tr. (0,4%). Dela 1913 şi în timpul neu­tralităţii ţării, s’a continuat cu înzestrarea armatei, cu echi­parea şi cu­­instruirea ei . PLANUL NOSTRU DE CAM­PANIE „După izbucnirea războiului mondial şi până la intrarea României în acţiune, ipotezele de război au fost modificate sau completate în raport cu schimbările survenite în situa­ţia politică şi militară generală, în special în situaţia de pe fron­tul oriental şi din Balcani, cât şi în raport cu mersul tratati­velor politice şi militare, între România şi aliaţi, în vederea intrării în acţiune”, (pag. 83, opera „România în războiul mondial 1916—1919”), înaintea încheierii tratatului de alianţă şi convenţiei militare între Ro­mânia şi Puterile înţelegerii, la 13 iulie 1916 s’a trimes coman­damentelor şi trupelor armatei noastre planul de campanie al­cătuit sub denumirea de „ipo­teza Z”. Scopul urmărit prin intrarea în război, statornicit prin pla­nul de campanie, consta în rea­lizarea idealului naţional, care era să fie atins prin cucerirea teritoriilor locuite de românii ce se aflau în Austro-Ungaria. „Pentru atingerea acestui scop, majoritatea forţelor : Armata I, II şi de Nord — întărite, ulte­rior, cu corpul 5 armată, iniţial in rezerva generală — repre­zentând 75% din totalul forţe­lor, trebuiau să opereze ofensiv în Transilvania, Banat şi Un­garia, atacând în direcţiunea generală Budapesta. Armata III (restul de 25% din forţe) trebuia să asigure libertatea de acţiune a ofensivei în Transilvania, a­­părând frontierele de Sud”, (p. 97, idem). SITUAŢIUNEA PE CELELALTE FRONTURI Care era situaţiunea pe cele­lalte fronturi de luptă la intra­rea României, în război ? Pe frontul occidental. Ofen­siva germană de la Verdun fu oprită definitiv în ziua intrării României în acţiune. Ea avu­sese drept rezultat sleirea a 43 divizii germane şi 65 divizii franceze. Ofensiva franco-en­­gleză de pe Somme, care silise pe germani să bage în foc 39 divizii, consumă şi ultimele re­zerve ale aliaţilor noştri. In­­tr’un cuvânt armatele aliaţilor noştri nu erau în putere de a imobiliza forţele germane pe a­cest front. Pe frontul italian operaţiunile stagnau; rezervele italiene se consumaseră în timpul ofensivei ausitriace (în Mai 1916), în contraofensiva italiană în Ti­rol şi în ofensiva italiană de pe Isoneo (de la începutul lui Au­gust). Austriacii, aşa­dar, pot să transporte parte din forţe, de pe acest front, în Galiţia şi în Bucovina, sub ameninţarea ofensivei lui Brussilov. Pe frontul oriental, ofensiva lui Brussilov, începută la 22 Mai (4 Iunie), este oprită, la 17/30 Iulie 1916, din lipsa re­zervelor şi muniţiilor. Pentru a face faţă ofensivei ruseşti, Pu­terile Centrale aduc, pe fron­­tul Galiţiei şi Bucovinei, 26 di­vizii germane, 7 divizii austriac© şi 2 divizii turceşti. Aşa că ar­matele ruseşti nu mai­ au ener­gia şi capacitatea să execute nici­ o operaţiune în August 1916. Pe frontul balcanic armata aliată de la Salonic avea urmă­toarele divizii : 4 franceze, 5 en­­gleze, 6 sârbe, 1 italiană şi 1 brigadă rusă, sub comanda’ge­neralului francez, Saraill, care, prin convenţia militară dela 4/17 August 1916, era o­­bligată să preceadă, cu 8 zile, intrarea României in acţiune, printr’o ofensivă viguroasă, — ceeace nu s’a realizat neavând capacitatea trebuitoare ca să imobilizeze armata bulgară pe frontul dela Salonic. In rezumat, la intrarea Ro-(Continuare in pag. 5-a) de general N. NEGREANU MAREȘALUL PRESAN singur trup, într’o singură în­chegare, în toate mădularele lui fizice şi spirituale. MAREŞALUL AVERESCU I i TS" 15 August 1936, întreită sărbătoare..« De pe şes, de pe plaiuri, de pe munţii, din clopotniţe de bi­sericuţă sau catedrale răsună azi glasul clopotelor. Românimea e­­în sărbătore. o întreită sărbătoare. Ziua Adormirei Maici Dom­nului, Sfânta M­ăria cea Mare, prăznuită de tot creştinul. E ziua când aceleaşi clopote acum două­zeci de ani chemau la datorie pe flăcăi, pentru lup­ta de dezrobire a fraţilor, lup­ta de întregire a neamului. E şi ziua marinei, straja ţă­rii la apă, Dunăre şi Mare, fala ţării peste mări şi oceane. Ma­rinari credincioşi şi-au ales pe Maica Domnului ca ocrotitoare, iar poporul întreg, chiar pe a­­colo pe unde trece doar un pâ­râiaş a ţinut să fie­­alături de ei. Anul acesta ziua marinei are o însemnătate mai mare ca ori­când. Deşi se va serbători în acelaş cadru ca în ceilalţi ani, câteva realizări dau speranţe noi şi mari, că falsa concepţie care pretindea că „marina e un lux” a fost înmormântată, iar adevărul „marina e o necesita­te“ a fost înţeles şi luat în sea­mă în mod serios. Dacă examinăm situaţia ma­rinei comerciale, constatăm că în acest an s’a lansat pe Dună­re marele şi elegantul vapor „Regele Carol II” şi s’a coman­­dat pentru mare două vapoare de pasageri ca din nou flota noastră să fie fruntea în mareei noastră. Este un frumos şi fer­aricit început, care trebuie con­­tinuat. Era şi timpul. Cifrele precise arată cât de nenorocită era si­­tuaţia: la Dunăre doar 6% din­ trafic era românesc, iar la mare doar 12%. Tancuri venite de des parte, norvegiene şi până şi ja­­poneze ne cară petrolul nostru* iar pasagerii cari pe vremurul erau numai ai noştri, azi ni-i fură transatlanticele poloneza şi „oceanicele“ bulgăreşti, ale unei Bulgarii mici şi înfrânte în război... Marina militară botează as­tăzi primul submarin „DELFTI­NUL” pentru care ţara, graţia ziarului „Universul”, a subscris aproape trei milioane aur în, 1914. Dar... cu o floare nu se face primăvară. E destul să examinăm balartiţ­­a forţelor navale din Mareta Neagră pentru a vedea inferior­­itatea noastră. Până şi bulgarii, cari d­upă tratate n’au voie să se înarmeze, au comandat două submarini în Germania. Putem noi să rămânem îdi unul singur? In toate colţurile ţării azi se fac chete pentru „Liga Navală­ Română”. Liga aşteaptă cu toa­­tă încrederea ca din ce se­ vor aduna să poată asigura ţării cel puţin o jumătate din sub* marinul de care ţara are afaso* fută nevoe. Nu fugiţi de chebatorii puşi de prefecturi şi garnizoane, persoane de încredere deci, l imitaţi pe vecinii noştri poloni( iugoslavi şi bulgari, cari de ziua marinei lor se bat să-şi dea obolul pentru Liga Navală respectivă, pentru marina lor. Dragoste pentru mare şi ma­rinari nu stă numai în a ne prăji la plaje sau a ne arăta nemulţumiţi când suferim de rău de marei. Trebuia să facem ca plaja şi marea să fie ale noa-­­stre. Să ne simţim totdeauna stăpâni pe ele şi ca apărarea pe apă să fie la înălţimea ne-* voilor. Să nu aşteptăm ajutorul al­tora, —■ războiul ne-a arătat ce însemnează, — ci să fim gatd a ne apăra ce e al nostru prin noi înşine. Nu uitaţi: daţi pentru al doilea submarin, fiindcă daţi pentru liniştea voastră şi a co­piilor voştri, pentru buna stare a poporului românesc, pentru liniştea de mâine şi pentru­ demnitatea de totdeauna a Ro­­mâniei! Comandor AUREL NEGULESCU L . C. BRATIANU M. S. Regele Ferdinand inspectând frontul în primele linii, în 1916 Cum au intrat trupele noastre in Braşov, la 16|29 August 1916 Din notele zilnice ale d-ruluî G. Baiulescu, întâiul primar român al Braşovului La 15 August se împlinesc 20 de ani dela intrarea trupelor ro­mâne în Transilvania. Găsim interesant, cu ocazia acestei glorioase aniversări, să descriem felul cum au decurs e­­venimentele la Braşov. Am putut obţine de la fami­lia regretatului dr. G. Baiulescu, întâiul primar român al Braşo­vului, notele sale zilnice, în care arată cum s’a ocupat Braşovul de armata română la 16/29 Au­gust 1916. Când ştirile triste şi nelinişti­toare soseau de pe fronturile de luptă, românii braşoveni au pe­­trecut zile şi nopţi întregi, cu­prinşi de emoţie şi îngrijorare, aşteptând cu chinuitoare ne­răbdare rezultatul luptelor crâncene şi hotărâtoare ce se dădeau la Sibiu, la Perşani, Ţânţari şi în câmpia Braşovu­­lui. Mai toţi fruntaşii, împreună cu un mare număr de locuitori din Braşov şi din comunele în­vecinate, au fost nevoiţi să ia drumul exilului, părăsindu-şi casele şi avutul, după retragerea trupelor române, spre a nu că­dea jertfe furiei ungurilor, tri­umfători momentan, pentru purtarea frăţească arătată tru­pelor române. Pribegia lor a durat mai mult de 2 ani la Bucureşti, Iaşi, Chi­şinău, Odesa. Dr. G. Baiulescu, reîntors în Decembrie 1918 la Bucureşti, după isbânda definitivă a alia­ţilor, a primit din partea prezi­dentului de atunci al Consiliu­lui dirigent din Ardeal, numirea de prefect al judeţului Braşov — primul prefect român — lu­ând în primire funcţiunea in ziua de 13 Ianuarie 1919. Cu ocaziunea primei aniver­sări a reocupării­ Braşovului de trupele inamice, un publicist maghiar, dr. Schmidt Tibald a tipărit o broşură intitulată „Braşovul în timpul invaziunii române“, în editura ziarului „Brassói Lapok“. In prefaţă d. Schmidt scrie că a considerat drept o chestie de onoare să publice întâmplările cuprinse în broşura sa. A trăit tot timpul, după reocuparea Braşovului, în acest oraş; a a­­vut deci ocaziunea „să audă în fiecare zi câte ceva din cele pe­trecute între zidurile Braşovul­­ui cât timp a ţinut ocupaţiu­­nea românească”. In notele zilnice ale d-lului Baiulescu, acesta a reprodus de multe ori fragmente din broşu­ra d-lui Schmidt, cu scopul de (Continuare in pag. 5­ a) BARBU DE LAVRANCEA

Next