Universul, noiembrie 1936 (Anul 53, nr. 317-331)

1936-11-16 / nr. 317

T 4 T" IituI al 5i»l€ä FONDATOUI LUIGI CAZZAVILLAN REDACŢIA $1 ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 CENTRALĂ TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10 . SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.3015 le Pagini Dintr’o situaţie apărută zilele acestea în ziare cu privire la investiţiunile făcute de administraţia C. P. R. pentru înzestrarea şi îmbunătăţirea serviciului nostru feroviar de transporturi, rezultă că valoarea acestor investiţiuni numai pe ultimii 6 ani — exceptând cele reclamate de lucrările liniei Ilva Mică- Vatra Dornei — se ridică la peste 8 miliarde lei. Lucrările executate vor fi importante, fără îndoială, deşi asupra creierii multora din ele s’au ridicat obiecţiuni, atâta timp cât nevoi mult mai importante şi mult mai urgente au fost lăsate nesatisfăcute. Oricum ar sta lucrurile, însă, fapt cert este că ceeace s’a făcut până acum nu reprezintă nici minimul indispensabil dintr’un program general de investiţiuni, redus el însuşi la limitele strict necesare. Aproape nici umul din marile obiective care formează problema comunicaţiilor ferate româneşti n’au fost atinse. Atâta timp cât n’am putut face încă legătura cea mai rapidă de comunicaţie ferată între centrele vechiului regat şi nouile provincii, atâta timp cât pentru a străbate distanţa dela o frontieră a ţării la alta, trebue — cum spunea deunăzi d. C. Argetoianu în expunerea dela congresul partidului agrar — să faci ocolul întregii Românii, atâta timp cât n’am fost în stare să scurtăm măcar distanţa Bucureşti-Cluj prin racordări elementare, care să reducă orariul de parcurs de la 9 la 4 ore, fireşte, că nu putem să rămânem liniştiţi în faţa acestei mari probleme care pune în foc nu numai Interesele economice ale ţării, dar mai ales interesele apărării naţionale. Apoi mai e de reţinut şi altă problemă: aceea a personalului de staţie, care, mai ales în regiunile mai izolate, lasă încă atât de dorit sub raportul conştiinţiozităţii şi al corectitudinii. Un exportator de fructe din Basarabia relata deunăzi, într’o şedinţă a Camerei de comerţ din Chişinău, ce a avut de tras cu expedierea unor transporturi de fructe din Călăraşi (Lăpuşna). Pentru că n’a înţeles să „ungă osiile“ unde trebuia, a rămas omul cu marfa în drum. Dar cum? Tocmai amănuntul acesta interesează: vagoanele odată încărcate, au fost pornite în bună regulă. La prima staţie însă, vagoanele au stopat. A fost înştiinţat expeditorul, care, sosit la faţa locului, ce credeţi că a descoperit? In cutiile de ungere a osiilor se turnase... nisip. A fost nevoit omul să descarce marfa din vagoanele „neunse“ şi s’o reîncarce în altele „unse“ — de data aceasta foarte bine — şi la propriu şi la figurat... Numai aşa a putut, în fine, să-şi vadă marfa urnită din loc, dar cu cât zdruncin, cu câţi nervi consumaţi, cu câtă cheltuială în plus? Am citat cazul, pentru că e caracteristic prin el însuşi, marcând întâi o evoluţie din cele mai respingătoare a sistemelor de sabotare, de şicană şi de şperţuială administrativă faţă de particulari şi în acelaş timp o tratare cinică a avutului şi intereselor unei instituţii publice de importanţa căilor ferate. Sunt multe nevoi technice şi materiale de împlinit în imensa întreprindere a drumului de fer. Netăgăduit. Alături de ele, însă, nu trebue uitată nici nevoia educării şi selecţionării personalului de execuţie. Comunicaţiile ferate Citiji in pagina 8-a Mare scandal in Camera franceză D. Blum oprit să vorbească.— Bătaie între deputaţi Recunoştinţa maghiarilor faţă de Italia de R. SEIŞANU D. Daranyi, primul ministru al Ungariei, a comunicat conducătorilor partidului guvernamental, că după vizita contelui Ciano, ministrul afacerilor străine al Italiei, la Budapesta, va însoţi pe regentul Horthy, la Roma şi cu acest prilej „va exprima d-lui Mussolini recunoştinţa naţiunii maghiare, mai ales pentru recentele sale declaraţii”... E vorba de declaraţiile de la Milano ale d-lui Mussolini, relative la revizuirea tratatului de la Trianon şi la pretinsa injustiţie ce s’ar fi făcut Ungariei prin „mutilarea” sa. Cum presa guvernamentală din Budapesta ţine cu totinadinsul să sublinieze şi ea relaţiunile de amiciţie italo-maghiară, afirmând că totdeauna, ba chiar şi în timpul războiului mondial, poporul maghiar a manifestat admiraţia şi simpatia sa faţă de marele şi nobilul popor italian, pentru geniul său latin creator, ca şi pentru spiritul său generos, este interesant să ştim şi noi în ce împrejurări şi condiţii s’au manifestat şi produs acele ▼*'-„tradiţionale sentimente de amiciţie, simpatie şi admiraţie”. Şi iată câteva dovezi despre această amiciţie admirativă : UN DOCUMENT MAGHIAR DIN 1915 „Subsemnaţii, cu cel mai adânc dispreţ, dar uşuraţi, aducem la cunoştinţa naţiunilor încă neutre, că necredinciosul lor tovarăş a luat ITALIA în luna Paştilor, din 23 Martie 1915, ora 4 d. a., după lungi svârcori ticăloase şi prin vicleniile Triplei înţelegeri, cât şi în urma primiră ei în solda sângeroasă, în al 33-lea an al existenţei sale, a trecut în tabăra duşmană împinsă de dorinţa sa nestăpânită de expansiune. Atentatorul laş şi distrugătorul de alianţă, chiar în aceiaş zi a anunţat moartea sa ministerului de externe din Viena, I. Ballhausplatz 2 şi cu compătimirea dispreţuitoare a opiniei publice va fi înmormântat aşa cum merită. Budapesta, 23 Mai 1915 FOSTA TRIPLA ALIANŢA tată, MONARHIA AUSTROUNGARA ŞI GERMANIA cumnată, TURCIA frate vitreg înmormântarea va fi orânduită de Konrad de Hötzendorf şi Co. Institut de pompe funebre“. Dorinţa cioclilor din Budapesta, din fericire, nu s’a realizat. Nu Italia, ei monarchia austro-ungară a decedat şi a fost înmormântată fără coroane şi panglici. Italia a contribuit la dezmembrarea Ungariei „milenare”, — operă de justiţie,— căci tratatul de la Trianon are semnătura sa. In clauzele teritoriale ale acestui tratat se cuprinde şi Fiume, atribuit Italiei pe baza aceluiaş principiu, care a determinat şi atribuirea celorlalte teritorii ce au aparţinut pe nedrept Ungariei, statelor aşa zise succesorale. Dacă în timpul războiului, maghiarii au manifestat a(Continuare in pag. 1 a) EXEMPLARUL I tu ttamksăst, i s Let I in străinătate: 6 £eE — fisa poștală plătită la numerar conform aprobării Dir. G-le P. T. T„ Jt«. 120.2Sft*SL CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA. TELEGRAFICE Sl TELEFONICE Kt, %V) Cuai li Moembrie ifie DIRECTOR: STELIAN POPESCU BĂLAN VICTOR Comunicatul publicat după încheerea conferinţei tripartite de la Viena, este obiectul comentariilor presei europene. Pasagiul, prin care se recunoaşte Austriei şi Ungariei dreptul la egalitate în înarmări, adică dreptul de a călca clauzele precise din tratatul de la Trianon, formează substanţa comunicatului şi el a produs în unde cercuri surprindere. Mărturisim că pe noi comunicatul de la Viena ne-a surprins mai puţin. . Am încetat de mult de a mai fi iluzionişti şi de a refuza să credem ceea ce vedem cu ochii pentru a crede ceeace ni se spune. Aşa fiind, comunicatul de la Viena ne-a surprins mai puţin fiindcă atât Austria cât şi Ungaria se înarmează cu febrilitate de ani de zile în văzul şi ştiinţa tuturor şi se înarmează şi cu concursul Italiei care de mult a adoptat, în politica externă, dreptul celui mai tare. In realitate, comunicatul de la Viena nu reprezintă decât încetarea unei ipocrizii, recunoaşterea oficială a unei stări de fapt şi nu urmăreşte decât să dea, călcării flagrante a unor obligaţii internaţionale, o întărire legală. Pe noi nu ne mai miră această înşirare logică de evenimente cu caracter aparent de senzaţional. In politica internaţională, doctrina faptelor îndeplinite a triumfat până acum din cauza slăbiciunii, şovăielii şi inconsecvenţii Societăţii Naţiunilor, — slăbiciune, şovăială şi inconsecvenţă datorite tocmai acelor state care şi-au întemeiat politica lor pe acest organism internaţional şi care au aşteptat şi aşteaptă încă totul — sau aproape totul — de la el. Italia, cunoscând slăbiciunea acestui organism şi neputinţa lui de a reacţiona faţă de călcările angajamentelor internaţionale, a procedat in consecinţă, atât în politica ei proprie — şi a triumfat de multe ori — cât şi în sfaturile ce Ie-a dat statelor din orbita ei, care n’au întârziat să ie urmeze. Şi astfel avem azi o Ungarie înarmată din cauza slăbiciunii Societăţii Naţiunilor, din cauză că acţiunea Micii înţelegeri, spre a obţine respectarea obligaţiilor internaţionale, n’a găsit la Geneva ecoul necesar — nu sub formă dlediscursuri dar sub formă de acte pozitive şi energice. Ne găsim deci în faţa unor fapte îndeplinite, cărora infractorii vor acum să le dea şi o valoare juridică. Mica înţelegere va avea desigur să-şi spue cuvântul ei. După câte ştim, s-a şi angajat între cancelariile celor trei state un schimb de vederi spre a se da cât mai neîntârziat un răspuns comunicatului de la Viena. De altfel, Mica înţelegere, prin comunicatele ei de până acum, a precizat că nu va admite o denunţare unilaterală a clauzelor din tratate şi că va lua măsuri în cazul când gestul Austriei va fi inițiat de alte state. Dar, independent de această acţiune oficială, care va avea fară îndoială tot sprijinul opiniei publice din cele trei ţări aliate, socotim că, faţă de repetatele manifestaţii în favoarea revizionismului, manifestaţii din ce în ce mai ameninţătoare, guvernul român trebue, la rândul lui, să sprijine cât mai activ acţiunea antirevizionistă a opiniei publice româneşti. De la „cuvintele meditate” ale d-lui Mussolini, se trec acum la faptele premeditate ale Ungariei. Surpriza de mâine poate fi mai gravă. ÎDe aceea, „Liga antirevizionistă” urmăreşte să trezească pe toată lumea şi dela noi şi din ţările aliate, care persistă să creadă în iluzii şi în vorbe. Trebue să se răspundă la fapte cu fapte. Trebue, după cum s-a cerut guvernului prin moţiunea comitetului central al „Ligii antirevizioniste”, să se ia de urgenţă măsuri ca frontiera noastră să fie apărată de orice surpriză din partea maghiarilor cari îşi pot pierde capul prin repetatele încurajări ce li se dau. Atunci când „Societatea Naţiunilor” va şti şi va putea să impue tuturor respectul hotărîrilor ei, ne vom putea bizui numai pe autoritatea acestui for internaţional. Până atunci însă, contribuind prin acţiunea noastră ca să grăbim această zi de întărire a Societăţii Naţiunilor, să facem la noi acasă tot ce trebue ca să fim tari şi uniţi şi să facem împreună cu aliaţii noştri deasemenea tot ce trebue ca să dovedim că nu ne înfricoşăm nici de „vorbe meditate“ nici de „fapte premeditate“. KATUPA MOARTĂ—XX P . In Ardeal era să fie o catastrofă de tren Un rapid şi un accelerat au putut fi oprite la o distanţă de un metru jumătate unul de altul Braşov, 13 Noembrie Rapidul 21, ce plecase din Braşov cu o întârziere de 21 minute, a trecut prin Apaţa spre Augustin. In acelaş timp, acceleratul 202, ce trebuia să facă cruce cu Rapidul 21, în staţia Augustin, a plecat din acea gară spre Apaţa. Impiegaţii de serviciu, dându-şi seama de grozăvia unei eventuale ciocniri a trenurilor, au anunţat, telefonic, pe cantonierul dintre Apaţa şi Augustin, dându-i ordin să oprească pe primul din trenurile care va trece prin faţa cantonului. Cantonierul a luat în grabă măsurile dictate de împrejurări. Greutatea consta în faptul că totul se consuma în plină noapte şi că trenurile se apropiau în acelaş timp de canton, bietul cantonier, neştiind pe care din trenuri să l oprească. In cele din urmă, mecanicii locomotivele trenurilor au văzut semnalele disperate date cu felinarul şi au înfrânat trenurile, care s-au oprit faţă în faţă, la o distanţă numai de un metru şi jumătate. Panica printre călători, cari din întâmplare erau la ferestre şi au văzut cum cele două bolide se apropiau, a fost de nedescris. S-a deschis o anchetă. -xoxQxox- Cutremur violent înregistrat la Londra Londra, 13 (Radar). Seismografele au înregistrat astăzi la orele 13 şi 45 un extrem de violent cutremur. Vibraţiile au durat mai mult de o oră. ■gexQxog- I - ... U t Şi in Anglia grevă cu ocuparea fabricilor Londra, 13 (Rador). — Numărul lucrătorilor cari au aderat la greva declarate de muncitorii fabricilor de automobile din Birmingham este acum de nouă mii. Se anunţă că unele ateliere au fost ocupate de grevişti. xoxxox- Suspendarea cursurilor la universitatea din Vilno Varşovia, 13 (Rador).— Agenţia Pat anunţă că în urma incidentelor petrecute între studenţi la Universitatea din Vilno, rectorul a dispus suspendarea cursurilor. —------xoxOxox------ FILME — Era pe vremea ultimului sultan, Mehmet. Personalul de serviciu al Consiliului de miniştri era compus din surdomuţi. — De ce? — Discuţiile dintre membrii guvernelor erau uneori atât de vehemente, încât cei de pe sală le-ar fi putut auzi şi transmite prin indiscreţiuni. — Atunci, cum se înţelegea cu ei publicul care avea chestiuni de rezolvat? Un povestitor sincer şi interesant al stărilor de atunci, constatate personal, trebue să ştie. — Printr'un sistem foarte simplu. Cine voia să se prezinte, de pildă, ministrului de externe, făcea o cruce din două degete, pentru că mai toţi ambasadorii erau creştini. Surdomutul în livrea aurită il pricepea imediat şi-l anunţa şefului departamentului. —■ Dar pentru ministrul de interne ce trebuia să faci? — Arătai cu degetul buzunarul interior de la haină, fiindcă şi acolo fondurile secrete erau manipulate tot la acest minister privilegiat. — Dar dacă avea unul o treabă la finanţe? — Făcea cu două degete semnul numărătoarei, adică semnul în vigoare pretutindeni pentru făgăduirea bacşişului. Surdomutul înţelegea şi se executa. — Aş fi curios să ştiu cum se proceda la comunicaţii şi lucrări publice. — Se întindea două degete, aşa cum dau mâna parveniţii. Asta însemna două linii de cale ferată. — Şi ce s’a ales de Mehmet? — A rămas pe linia moartă când s’a produs ciocnirea fatală între trenul primitiv al vechiului regim şi trenul blindat al mM mii --------jTîti Situaţii asemănătoare De republica vecină şi aliată a Poloniei, locuită de un popor căruia încercările şi suferinţele atât de grele prin care a trecut, i-au oţelit vitejia şi i-au întărit conştiinţa menirii sale, ne leagă, în afară de tratatul de alianţă, stări de lucruri şi interese comune atât de evidente, încât restrângerea relaţiilor de prietenie şi o colaborare continuă în spiritul celei mai bune înţelegeri se impun în modul cel mai natural. Vorbind despre această identitate de interese şi de primejdii, d. Octavian Goga, în frumoasa conferinţă ce a ţinut la Radio cu ocaziunea aniversării Poloniei, a relevat cu drept cuvânt că, „în faţa posibiltăţii de ciocnire a unor ideologii ireconciliabile din Europa de după războiu, noi şi polonezii suntem predestinaţi să stăm alături ca două stânci menite din vremuri de demult să înfrunte furia aceluiaşi val". Tot atât de justă este observaţia d-sale că, dată fiind situaţia ei geografică între curente de simţire potrivnică, Polonia poate fi socotită în multe împrejurări ca o cheie de boltă pentru situaţia internaţională. Dar în afară de identitatea de interese decurgând din identitatea de bunuri de apărat şi de primejdii de înlăturat, situaţia între cele două state şi popoare prezintă şi alte puncte comune, care merită să fie cunoscute şi cercetate. La baza statului polon stă, ca un ciment de unire şi de întărire, ideia naţională şi ideia creştină. Aceste două idei sunt sau, mai exact, trebue să fie, temelia şi pentru statul şi poporul nostru. Temelia şi liniile călăuzitoare de activitate. Un alt punct comun constă în faptul că pe teritoriul naţional al ambelor state locuesc elemente minoritare în număr mai mult sau mai puţin compact. Diferite în ce priveşte origina lor etnică, elementele minoritare din Polonia şi din România se împart, după confesiunea lor religioasă, în două categorii bine distincte: de o parte creştinii, de partea cealaltă evreii. In fiecare din cele două state, numărul creştinilor minoritari este mai mare decât numărul evreilor. Printre creştinii minoritari, sunt, atât la noi, cât şi la vecinii noştri, elemente care nu s’au împăcat încă cu ideia că actuala aşezare politică şi teritorială este definitivă, aşa că se leagănă în iluzii iredentiste şi nutresc gânduri duşmănoase. Totuşi, — fenomen a cărui explicaţie este simplă — guvernele poloneze, indiferent , de coloratura lor politică, , sunt mai puţin preocupate de sentimentele sau chiar de agitaţiile populaţiei minoritare creştine şi mult mai îngrijorate de existenţa populaţiei evreeşti, care nu nutreşte gânduri şi aspiraţii irredentiste. îngrijorarea aceasta nu este provocată nici de vreun fanatism religios şi nici de vreo ură de rassă, ci e impusă de consideraţiuni mult mai realiste , de pericolul ce-l prezintă elementul evreesc, pe de o parte, pentru viaţa economică a statului şi poporului polon, iar, pe de altă parte, pentru cultura poporului, pentru formarea şi educarea sufletească a poporului în spirit naţional. Guvernul polon caută şi se strădueşte să găsească mijloacele de a micşora acest pericol. Şi nu vede alt mijloc mai realizabil decât decongestionarea Poloniei prin trimiterea în alte ţări a unui număr din evreii ce adăposteşte la ea. In adevăr, se ştie că în Polonia trăesc în cifră rotundă patru milioane de evrei, adică, proporţional, numărul cel mai mare de evrei din oricare alt stat din Europa. Precum s-a văzut din informaţiile primite de la Varşovia, guvernul polon ar fi propus aşezarea a două sute de mii de evrei în insula Cipru. I se mai atribue intenţia de a cere colonii, unde să colonizeze o parte din populaţia evreiască. Nu ştim ce soluţie se va da acestei chestiuni. Deocamdată, trebue reţinut faptul că chestiunea evreiască prezintă pentru Polonia un motiv de îngrijorări din cele mai vii. Faţă de gravitatea acestei chestiuni, agitaţiile periodice ale ucrainienilor din Galiţia cad pe al doilea plan. Şi în această chestiune este o situaţie asemănătoare îitre Polonia şi România. Excepţie făcând de Rusia sovietică, suntem, după Polonia, statul care are, proporţional, cel mai important număr de evrei din Europa. Se ştie că numărul lor adevărat e superior numărului aşa cum a eşit din recensământul oficial din anul 1930. Se mai ştie că în covârşitoarea lor majoritate evreii din România sunt aşezaţi la oraşe şi că sunt atâtea provincii ale ţării unde întreaga viaţă economică este aproape exclusiv în mâinile lor. Aşa este mai ales în Moldova, în Basarabia, în Bucovina şi în Maramureş. In afară de viaţa economică, influenţa evreilor în viaţa culturală şi politică ţării este, de asemenea, eventă. Iar în virtutea adevrului că aceleaşi cauze îi duc pretutindeni aceleaşi recte, suferă şi poporul rmân aceleaşi rele de care suferă și poporul polon. NI. BATZARIA Răspântia politicianismului N'am pregetat să semnalăm dela această tribună de luptă şi de îndemnuri constructive atâtea din scăderile fără de număr ce rod la temelia vieţii noastre publice, scăderi ce osândesc la mizerie morală şi materială un popor capabil de cele mai strălucite ascensiuni. N’am pregetat să arătăm că vinovaţi de tristele stări de lucruri, pe care ochiul şi conştiinţa noastră le descoperă la fiecare pas, sunt înşişi oamenii politici, cari prea adesea subordonează interesele generale pasiunilor ariviste ale individului sau exigenţelor de clan ale partidului, transformând arta şi ştiinţa politică într’o odioasă profesiune mercantilă sau într’un respingător mijloc de dominaţie şi de exploatare a ţării prin partid şi în folosul partidului. Cât de departe suntem de domnia celor mai înţelepţi şi a celor mai buni, pe care o preconiza Platon cu peste 2300 de ani în urmă, acel Platon pentru care cea mai mare virtute a omului public era aceea de a-şi conforma acţiunea la ideea binelui suprem ! Cât de departe suntem azi de ceea ce afirma Kant, că locul politicei trebue să fie pe genunchii moralei, azi, când singura morală a politicianilor noştri este succesul, iar singura supremaţie, supremaţia scopului, indiferent de mijloace. Dar chiar metodele acestea ridicate de Machiavel la rang de dogmă sunt însufleţite în concepţia lui şi prin finalitatea lor de ideea binelui obştesc, protru care trebue creiată mai tâi putinţa de a guverna. Politicianismul român a meni lusa »n ttifemaA fent esenţa principiilor lui Machiavel. Imperiul pe care geniul gânditorului florentin îl preconiza în persoana conducătorului suprem — princeps — politicianismul epocei noastre, fardat cu democraţie şi declamând în numele acelei anonime suveranităţi a poporului, îl atribue şi-l distribue conducerii policefale, după criterii selective care au eredtat toată eflorescenţa demagogică şi toată farsa constituţională şi parlamentară din zilele noastre. Aşa am ajuns la domnia politicianismului, această incurabilă boală, care a atacat toate resorturile vieţii noastre publice. Cele mai delicate probleme, cele mai vitale interese sunt privite — şi tratate —■ prin prisma deformatoare a oportunismului politicianist. Influenţa lui o întâlnim pretutindeni: în administraţie, în şcoală, în biserică, în instituţiile zise autonome, în rosturile vieţii economice, în confecţionarea şi aplicarea legilor. Nimic nu se mişcă, nimic nu se rezolvă în ţara aceasta fără auswessul politicianist, înaintea acestui vechi tiran al vieţii noastre publice, interesele generale şi permanente dispar, încălecate de interesele inşilor şi ale partidului. Atât de devastator trebue să fi ajuns iureşul politicianismului asupra rosturilor şi destinelor acestei naţii, încât chiar din tabăra partidelor, politice au început să se ridice glasuri de alarmă. In frumoasa şi substanţiala. (Coatinufig» in pag. 2-a)