Universul, decembrie 1936 (Anul 53, nr. 347-359)

1936-12-16 / nr. 347

Anul al 53-lea \% Pagini FONDATOK:­­) LUIGI CAZZAVILLAN CELE DIN URMA STIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE SI TELEFONICE REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: BUCUREŞTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 ____________ CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10­­ SECRETARIATUL DE REDACŢIE: 3.30.15 Nr. 347 Miercuri 16 Decembrie 1936 P 1111 DIRECTOR: STELIAN POPESCU IT nişte constatări f _____ In preajma sărbătorilor ce se apropie, sortite să aducă bucurie in căminul tuturor creştinilor, glasuri îndure­rate, îşi cer dreptul la exis­tenţa modestă pe care le-a acordat-o statul, ca o recom­pensă, iar nu ca o, favoare, supusă capriciilor autorită­ţilor. E vorba de invalizii şi vă­duvele de război, cari se plâng prin memorii adresate celor în drept, că-şi primesc pensiile cu întârzieri revoltă­toare, sau nu le mai primesc de loc. Scurgându-se trimes­trul şi nesosind mult aştep­tatul acreditiv, pensiile pe lunile acelea sunt ca şi pier­dute. Un exemplu din atâtea. Invalizii şi văduvele de război din judeţul Prahova, în număr de vreo 3000, n’au primit pensiile pe trimestrul în curs, din cauză că nu s’a trimis acreditivul. De două luni bieţii oameni, cari în majoritate, n’au alte mij­loace de existenţă, de cât aceste pensii, bat drumurile, aşteptând pe la uşile admi­­nistaţiei financiare şi ale prefecturii de judeţ, ca să nu-i asculte nimeni şi să se întoarcă acasă cu deznădej­dea in suflete. Şi cazurile acestea de to­tală neînţelegere a suferinţii unor oameni, cari au dat un tribut scump pentru ţară, nu sunt sporadice. S’a înrădăci­nat in mentalitatea adminis­traţiei noastre concepţia profund greşită, că invalizii şi văduvele de război, grade inferioare, dela sate şi oraşe, pot să aştepte luni de zile pensia de mizerie ce li se cu­vine. Câtă durere trebue să fie în sufletul unor oameni, cu trupurile sfârtecate de schije, sau sprijinindu-se in cârje, lipsiţi de mâini sau de ve­dere, să stea pe la uşile au­torităţilor pentru cele câteva sute de lei pe lună !... Este un trist exemplu ce se dă generaţiilor de tineri, chemaţi în orice împrejurare să fie soldaţi devotaţi ai pa­triei. Cei cari au murit pen­tru patrie sau cei cari au scăpat in neputinţă de a mai munci, trebue să se bucure de consideraţiunea tuturor cetăţenilor şi mai cu seamă a autorităţilor, fiindcă ei au jertfit ce-au avut mai scump. De aceia se cuvine, ca cel puţin acum, în preajma săr­bătorilor Crăciunului, oame­nii aceştia să nu mai fie pur­taţi pe drumuri şi amânaţi să-şi primească pensiile, pe motiv, că la administraţiile financiare n’au sosit acredi­tivele. Nădăjduim, că ministerul de finanţe va încerca să curme procedeele de până acum, pe cât de triste, pe atât de neomenoase, față de o categorie de pensionari cari nu merită acest trata­ment vitreg. e greşală in ordinea culturală Ziarul nostru, credincios prin­cipiilor ce-l călăuzesc în acţiu­nea­ sa naţionalistă şi cultura­lă, a pus adeseori in discuţia opiniei publice problema ate­­neelor populare, adică a­ ofen­sivei culturale pe întreaga ţară, stăruind ca toţi factorii culturali să fie consultaţi a­­tunci când se iau măsuri de interes obştesc. Am fost chiar ■partizanii unor congrese gene­rale, în înţelesul ca, măcar la doi ani odată, conducătorii ac­ţiunilor culturale din toate un­ghiurile ţării, să fie întruniţi in conferinţi generale, în care să se ia act de experienţele fă­cute, alegându-se metodele cele mai bune pe care factorii cul­turali le-au folosit în propa­ganda lor. Avem, desigur, satisfacţia că multe din normele propuse de noi au fost admise şi au dat rezultate îmbucurătoare. E­­senţialul este, negreşit, ca a­­postolatul cultural să se facă numai în cadrul aspiraţiilor româneşti, la temelia cărora stau Biserica şi Şcoala, ele­­mente fundamentale pe care se sprijineşte existenţa acestui neam. Şcoala şi Biserica ne învaţă cât de mult trebuie să preţuim fiinţa noastră naţională, înte­meiată pe spiritul monarhic, pe ■virtuţile militare ale poporului şi pe respingerea hotărâtă a oricăror idei subversive, al că­ror rost este să macine temelia poporului român şi să sdrunci­­ne patrimonii­ul nostru stră­moşesc. Vasăzică, in cadrul acestor principii, suntem datori să du­cem propaganda noastră, cei cari simţim în noi darul de a împărtăşi mulţimii din priso­­­­sinţa sufletului şi inteligenţei noastre, în scopul de a reduce cât mai mult din presiunea în­tunericului ce stăpâneşte încă mai ales satele româneşti. Aceasta nu înseamnă însă că factorii culturali trebue să fie dădăciţi până şi în ultimele a­mănunte ce constituiesc struc­tura unui program. Conferenţiarii ai cucelor populare şi ai căminelor cultu­rale aveau până acum liberta­tea să-şi formeze ei subiectele ce aveau de tratat pe înţelesul celor mulţi şi în cadrul aspira­ţiilor româneşti. Această libertate raţională a permis organizarea de şezători alese pe la diferite atenee din Capitală şi din marile centre săteşti, manifestaţii de­ felul a­­celora pe care chiar ziarul no­stru le-a organizat cu succes prin conferenţiarii săi şi prin elementele artistice care au ră­spuns totdeauna, cu drag la chemarea noastră. Municipiul a început să dea, însă teme de mai înainte sta­bilite, care îngrădesc orizontul celor obişnuiţi să-şi enunţe şi să-şi anunţe singuri conferin­­ţele, pe care ştiu bine, că nu le pot ţine decât în cadrul ideilor generale prestabilite. Principalul este să se facă bine selecţionarea conferenţia­rilor şi a programelor,­­ pe localităţi şi potrivit nevoilor lo­cale, ca să nu se strecoare lu­cruri nepermise, necontrolate, poate chiar şi primejdioase. La atâta trebue să se limiteze cen­zura domnilor cari deţin mo­nopolul ofensivei culturale, spre a nu se cădeam greşala pe care o fac cei de la Radio-Bu­­cureşti, ale cărui programe nu prea sunt la înălţimea simila­relor aşezăminte radiofonice din străinătate.­­Înlăturându-se această gre­şeală în ordinea culturală, ate­­neele populare vor înflori iarăşi ca în anii trecuţi când confe­renţiari şi artişti de seamă erau primiţi cu vie mulţumire de cei dornici de lumină şi cari­ sunt mulţi şi bucuroşi să audă cu­vinte drepte şi înţelepte privind sănătatea trupului şi a sufletu­lui lor, îndrumări folositoare promovării idealului românesc. Leon­tin Iliescu M. S. Regina Maria, Marele Voevod Mihai la dineul din bazarul soc. „Pri­ncipele Mircea” Sosirea oaspeţilor Satu-Mare,113 Dec. Azi dim., a sosit în gara Satu Mare trenul special în care se aflau d-nii miniştri I. Inculeţ şi Vaier Popp; Tiberiu Moşoiu, subsecretar de stat; Stelian Popescu, directorul ziarului „Universul“ şi preşedintele Li­gii antirevizioniste; Vaier Ro­man, fost subsecretar de stat, un numeros grup de parlamen­tari din Bucureşti cum şi nu­meroşi intelectuali, profesori, preoţi, etc., din jud. Braşov, Cluj, Arad, Oradea, spre a par­ticipa la marile manifestaţii naţionale, organizate cu prile­jul desvelirii statuei marelui luptător naţionalist şi memo­­randist Vasile Lucaci. In gară, frumos pavoazată, in aşteptarea oaspeţilor, se gă­seau de faţă numeros public şi reprezentanţii autorităţilor, în frunte cu d-nii dr. Octavian Ardeleanu, prefectul jud. Satu Mare; d-nii ştefan Benea, pri­marul municipiului; dr. Fran­­cisc Erdesi, primul-preşedinte al tribunalului; col. Radovan, comandantul garnizoanei; dr. Al. Doroş, preşedintele secţiei L. A. R.; prof. V. Scurtu, aju­tor de primar şi secretarul L. A. R.; p­r. protopop Aurel Dra­­goş, senator; dr. Oct. Simu, subprefect; dr. Octavian Pop, directorul prefecturii; dr. Titus Demian, decanul baroului; d-na Elena Stan-Cadariu, pre­şedinta Asociaţiei femeilor ro­mâne sătmărene; Ga­vril Pău­­şan, chestorul poliţiei; dr. N. Ganea, prim-procuror, etc. Pe peron, a. prefect OCTA­VIAN ARDELEANU a urat bun sosit oaspeţilor, în numele ju­deţului. Deasemeni, d. primar al muncipiului, ŞTEFAN BE­NEA, căror le-a răspuns d. mi­nistru I. Inculeţ, mulţumin­­du-le pentru frumoasa primire. S’a format apoi un cortegiu impunător, în frunte cu d-nii I. Inculeţ, Vaier Pop, Stelian Popescu, Tiberiu Moşoiu, Vaier Roman, autorităţile locale şi mulţimea de intelectuali veniţi din judeţele vecine. Pe tot parcursul, spre noul Palat administrativ, pe ambe­le părţi ale străzilor, erau ma­sate grupuri de premilitari, de săteni, îm­­ constume, de sărbă­toare, şcoalele secundare din o­­raş şi o mulţime enormă, cari au făcut oaspeţilor o manifes­taţie entuziastă. Solemnităţile de la Satu-Mare Inaugurarea noului palat administrativ. — Desvelirea statuei lui Vasile Lucaci, întrunirea Ligii Antirevizioniste Sufletul Ardealului s-a re­vărsat impetuos la Satu Ma­re, atras parcă de puterea fascinantă pe care Vasile Lucaci o exercită și dincolo de moarte. A venit mai ales regiunea graniţei apusene, poporul ce­lor cinci judeţe care l-a cu­noscut când mergea falnic, intre baionetele ungureşti, urmat de soţia mucenică şi de cei patru copilaşi, spre temniţa din Seghedin. Ro­mânii au venit să-i primea­scă chipul imortalizat cu măestrie de sculptorul Me­­drea într-o operă ce vorbeşte cu adevărat sufletelor. Munţii şi văile, şesul şi pă­durile şi-au trimis poporul cu zeci de mii de chipuri arse la înfăţişare, ca tăiate din granitul muntelui şi îmbră­cate în aceleaşi cojoace mi­­ţoase, ca şi dacii, lui Decebal şi Boerebista. Au venit tineri şi bătrâni, mamă şi soţii, s-au revărsat sub ploaia de lumi­nă sobră, care face din ziua inaugurării o zi de frumuse­ţe vrăjită, ca să aducă prinos de închinare celui ce a fost tribunul Ardealului, cel mai iubit după Hor­ia şi Avram Iancu. Timp de două ore valurile nesfârşite şi însufleţite ale acestei mulţimi au aclamat frumuseţea oraşului, iar ura­­lele lor trimise spre chipul tribunului păreau că se a­­dresează nu unui chip de bronz, ci bronzului care sub scânteerea soarelui prinsese viaţă şi le răspundea ca şi în timpul memorabilelor lup­te: Români! Uniţi-vă şi mă urmaţi! Căci talentul sculp­torului Medrea a dat bron­zului, azi turnat în linii sen­sibile şi expresive, atăta po­tenţial şi energie încât atitu­dinea voluntară a tribunu­lui e atât de elocventă ca şi cea mai inspirată şi nemu­ritoare dintre cuvântările sale. La Satu Mare s’a dat Dumi­nică revizionismului maghiar un răspuns care înseamnă ho­­tărîrea supremă a neamului românesc pentru apărarea patrimoniului naţional. Ce dovadă mai vorbitoare a pu­terii de simţire decât parti­ciparea germanilor din Ar­deal, cari aveau pe placarde­­le lor devize ca aceasta: „Treu zum Tode für unser Waterland. Rumänien“ (cre­dincioşi până la moarte pen­tru patria noastră România). La Satu Mare, sufletul ma­relui Vasile Lucaci a vorbit încă odată, şi pentru veşnicie. A vorbit din nemurirea în care se află cu glasul lui pro­fetic, pentru a spune Ungariei revizioniste că destinul Ro­mâniei e împlinit de Dum­nezeu, aşa cum a amintit şi d. Stelian Popescu, grani­ţele nu vor mai putea fi nici­odată schimbate de puterea oamenilor. , OH LUNGULESCU dea, am Înălţat rugăciuni lui Dumnezeu, ca să-şi coboare bi­necuvântarea lui mântuitoare asupra acestui măreţ palat. Bi­serica neamului se bucură, îm­preună cu fiii şi păstorii ei, când îi este dat să vadă că pu­terea spirituală a neamului înalţă lăcaşuri care arată vred­nicia poporului românesc. Se încheie astăzi, o epocă de ispăşiri istorice. Pe aceste pla­iuri a fost o stăpânire ucigă­toare de suflete româneşti. Dumnezeu a vrut să facă drep­tate şi astăzi aci, să înlăture toată vitregia veacurilor, pe care le-am străbătut. Ziua de astăzi este un prilej de examinare a greşelilor din trecut şi trebue să luăm exem­ple pentru viitor. Această pildă, trebue să fie, înainte de toate, un sanctuar al dreptăţii. Istoria dă numeroase dovezi că numai stăpânirile călăuzite de legea supremă a dreptăţii au spintecat veacurile şi au per­sistat, afirmându-se în lumina istoriei. In al doilea rând, locaşul a­­cesta trebue să fie un palat care să ducă starea materială a românilor din aceste părţi, către propăşire, căci se luptă incă cu vitregia vremurilor şi cu nedreptatea istorică făcută prin modul cum s’au trasat graniţele. prin tratatul dela Trianon şi fac ca românii din aceste părţi să mai sufere incă şi să dorească să li se înlesnea­scă o mai bună stare mate­rială. In al treilea rând, acest pa­lat trebue să fie închinat cul­turii româneşti,­­ acelei culturi care este condusă şi patronată astăzi, de însuşi M. S. Regele, Marele Voevod al culturii na­ţionale. Să se încetăţenească din nou, aci, bunurile culturii noas­tre spirituale şi morale, in ca­drul vechilor noastre obiceiuri, port şi tradiţie, care, prin şcoală trebue să întrupeze ex­­presiunea de manifestare a su­fletului neamului nostru. Am credinţa că, dacă toate aceste lucruri se realizează, va începe o epocă de cultură nouă şi de reromânizare a acestor ţinu­turi, pentru care chem asupra lor binecuvântarea Domnului. P. S. încheie cu cuvintele: rog pe bunul Dumnezeu să asculte rugile pe care le-am făcut toţi şi să­ trimită harul său ceresc, asupra acestei instituţii din care să pornească, pentru po­porul românesc, razele binefă­cătoare ale culturii şi ale spor­­niciei, pe tărâm economic şi so­cial, pentru neamul nostru. D. arhitect SMIGELSCHI, con­structorul palatului, a arătat strădania depusă pentru execu­tarea acestei opere arhitectonice, în care­­ a căutat să îmbie ele­mentele armonioase ale sufletu­lui românesc cu dorinţa de afi­r­­mare­ a stăpânirii româneşti pe aceste plaiuri. D-sa a predat apoi cheile pa­latului d-lui I. INCULEŢ, vice­preşedintele consiliului de mi­niştri, care, luându-le, a spus următoarele: „Doresc ca acest act să repre­zinte simbolul stăpânirii româ­neşti, pe aceste plaiuri, pe veci înfrăţite cu regatul şi cu Basa­rabia”. D. OCTAVIAN ARDELEANU prefectului, a spus: Judeţului Satu Mare, prin sentinţa nepărtinitoare a confe­rinţei de pace,, de la Trianon, din anun 1918, i-a fost hărăzit să trăiască soarta aspră a judeţelor de frontieră. Mutilaţi, în unitatea noastră istorică şi etnică, prin trasarea nejustă a frontierelor, am sufe­rit pierderi teritoriale însem­nate. Resemnaţi, faţă de inalte­­rabilitatea judecăţii puterii ce­reşti şi pământeşti, dorim o a­­daptare a moştenirii preluate, faţă de condiţiile economice şi de cerinţele etnice şi naţionale. După deslipirea în anul 1929, a plăşii Careii Mari de la jud. Sa­tu Mare, capitala judeţului a fost deslipita de noi şi ataşată jud. Sălaj. Satul Mare a devenit astfal capitală de judeţ şi avea nevoia de un edificiu potrivit pentru administraţia judeţeană. D-sa a făcut o dare de seamă asupra lucrărilor începute, în 1935. Noul palat al judeţului, a con­tinuat d-sa,­ este o strălucită afirmare a stăpânirii româneşti în aceste ţinuturi. In acest edi­ficiu vom­­adăposti, măreţ şi so­bru, autoritatea statului şi drep­tatea cetăţenească. Administra­ţia ce se va dirija din el va constitui promovarea unei demo­craţii sincere şi întemeiată pe principiile de bază ale structurii noastre de stat. D-sa, luând în primire cheile de la d. ministru Inculeţ, a­­mul­ţumit, incă odată, pentru con­cursul pe care prefectura l-a primit de la ministerul de inter­ne şi de la celelalte organe de stat. După terminarea solemnităţii, înalţii oaspeţi­­şi întreaga asis­­­­tenţă au vizitat­ întregul local al palatului administrativ, după­­ care s’a servit o gustare, pavoazate cu ghirlande de brad, cu steaguri naţionale, covoare naţionale şi placarde cu nume­roase inscripţii, amintind ver­suri din Doina lui V­a­s­i­l­e Lucaci şi citate din discursurile lui. Liga antirevizionistă română a afirmat şi de data aceasta pute­rea ei la graniţa de Vest, prin marele număr de membri cari erau massaţi Împrejurul sta­tuei, având in frunte steagul , or­ganizaţia Ligii din judeţul Satu Mare, precum şi numeroase pla­carde cu inscripţii, afirmând hotărîrea noastră de a nu ceda, nici-o brazdă din pământul pe care l-am câştigat cu jertfa de sânge a celor peste 800.000 morţi din război In faţa statuii lui Vasile Lucaci, acoperită cu tricolor, s’au rânduit soborul de preoţi ai bisericii unite, în frunte cu P. S. episcop Alexandru Russu al Maramureşului şi d-nii I. Să­culeţ, Vaier Pop, T. Moşoiu, Ste­lian Popescu, Vaier Roman, au­torităţile locale, ofiţerii din gar­nizoană, membrii f­amiliei pă­rintelui Lucaci, doamnele din Societatea femeilor române săt­mărene precum şi un impozant n­umăr de intelectuali, veniţi din toate părţile Ardealului, spre a participa la­ această solemnitate înălţătoare pentru sufletul nea­mului românesc de la Dunăre la Tisa. Serviciul religios P. S. episcop unit Alex. Russu al Maramureşului a oficiat, cu un sobor de peste 20 preoţi, un serviciu religios. Răspunsurile au fost date de corurile ţărăneşti din comn. Pomi şi din com. Sâncraiul Almaşului (Cluj). Cuvântarea P. S. Episcop Russu După terminarea serviciului divin, P. S. episcop ALEXAN­DRU RUSSU, de pe soclul sta­­tuii lui Vasile Lucaci, a rostit­ următoarea cuvântare: La această mare sărbătoare a­ sufletului românesc am venit, în numele bisericii unite a Blajului, cu însărcinare specială din partea I. P. S. mitropolit Alex. Nicolescu, să sfinţim acest, monument, ridicat aci, la gra­­niţă, ca simbol al unirii desă­­vârşite a neamului românesc. Vasile Lucaci a fost un mare preot al bisericii noastre şi un înflăcărat şi nebiruit apostol al neamului. Din casa copilăriei, de la Baia Mare, a primit de la modesta sa familie de dascăli, acele îndem­nuri de iubire de neam, care l-au întărit în lupta pentru re­alizarea idealului naţional, ide­­al care trebue atins integral, pentru ca nimeni să nu mai în­­drăsnească să ridice vreo pre­tenţie. In această zi de mare prasnoi. Procesiunea Inaugurarea noului palat administrativ In faţa palatului administra­tiv s-a oficiat un serviciu divin, de către P. S. episcop Nicolae Popovici al Oradei, înconjurat de un sobor de peste 30 preoţi. Răspunsurile religioase au fost date de corul asoc. „Doina-C. F. R.“ condus de d. Roşu. După terminarea serviciului divin, P. S. episcop POPOVICI a rostit următoarea cuvântare: Ziua de azi este o zi de săr­bătoare a sufletului românesc, o zi de măreaţă afirmare a pu­terilor lui, aci, la graniţa de N.­V. a scumpului nostru pământ. Prin strădania şi hărnicia conducătorilor de azi, s’a ridi­cat acest măreţ palat, care tre- • bue să fie o mărturie vie că­­ stăpânirea românească se afir- I mă aci, pentru totdeauna. Eu, episcopul eparhiei Ora Des­velirea statuei lui V. Lucaci Cuvântările rostite După inaugurarea palatului administrativ, toată asistenţe şi personalităţile oficiale au stră­bătut oraşul, indreptându-se spre piaţa­­ I. C. Bratianu, unde s’a înălţat, în mijlocul parcului ,Regele Carol I, impunătoarea statue­i a marelui luptător naţio­nalist, Vasile Lucaci. Pe tot parcursul erau rânduite şcolile şi ofiţerii de rezervă, nu­meroase asociaţii culturale, de meseriaşi, premilit­ari, cercetaşi şi locuitorii comunelor din îm­prejurimi.. O mulţime de peste 50.000 oameni ocupa piaţa şi străzile înconjurătoare, frumos (Continuare în pag. 3-a) D. Stelian Popescu, directorul ziarului nostru şi preşedin­tele Ligii Antirevizioniste rostindu-şi cuvântarea în faţa statuii lui Vasile Lucaci Defilarea 1

Next