Universul, ianuarie 1937 (Anul 54, nr. 1-14)
1937-01-01 / nr. 1
Unificarea magistraturii Instanţele judecătoreşti vor aplica la 1 ianuarie 1937 noul cod penal şi noua procedură penală. Mesajul pentru deschiderea sesiunii în curs a anunţat depunerea în parlament a proectului noului cod comercial. O mare parte din noul cod civil este terminată şi se speră că ea va putea să fie pusă în vigoare fără să se aştepte realizarea restului, operaţie admisibilă în principiu şi oportună în cazul de faţă. De altfel, s-au făcut şi anterior extinderi de legiuiri parţiale, cum a fost de pildă aplicaţia dispoziţiunilor din codul civil la actele de stare civilă în Basarabia, când d. Stelian Popescu era ministru al justiţiei, întinderea multor dispoziţiuni din procedura penală în Transilvania îndată după Unire. Astfel, opera de unificare a legiuirilor fundamentale evoluiază în mod pozitiv şi nu va trece mult până la desăvârşirea sa. Dar pentru ca acest monument de legislaţie românească să aibă întreaga eficacitate, este nevoe de completarea sa prin unificarea instanţelor judecătoreşti. Câtă vreme se aplicau legiuiri deosebite în diferite părţi ale ţării, era explicabil caracterul de regionalism, cel puţin relativ, în magistratură. Se putea susţine că legile rămase în vigoare de la fostele suveranităţi în Transilvania şi Bucovina ar fi avut interpreţi mai pregătiţi în elementele cari funcţionase înainte de război şi în elementele cari, deşi nu aveau această situaţiune, îşi primise totuşi instrucţiunea juridică în cadrul dreptului suplicat acolo. Astăzi dispare această cauză şi este firesc şi necesar să dispară şi efectele. In viitoarele mişcări nu mai trebue să se facă distincţiunea sub raportul provenienţei magistraţilor, care a dominat mişcările de până acum în mare parte. Este adevărat că şi în trecut, în interesul afirmării unificării ce avea să vie, au funcţionat magistraţi din vechiul regat în teritoriile liberate şi unite, şi vice-versa, inclusiv la înalta Curte de casaţie. Dar acest spirit de asimilare a fost parţial şi a lipsit, în special, la vârfurile instanţelor superioare, de unde se proectează mai viu şi se imprimă mai puternic atmosfera înconjurătoare. Acest caracter nu mai are nici un rost. Dimpotrivă, el ar ştirbi, dacă ar continua, din frumosul nobil al operei istorice de unificare. Aşa precum în distribuirea efectivelor militare, ofiţeri şi trupe, s’a aplicat ideia înlăturării progresive a consideraţiunilor de provenienţă, dându-se primul loc preocupării apărării naţionale în cele mai bune condiţiuni; tot aşa este explicabil, justificat şi obligatoriu să se procedeze şi în materie de apărare a dreptăţii şi a ordinei, renunţându-se la orice urme de regionalism. Faptul este nu numai indispensabil, dar şi posibil, încetarea din viaţă şi eşirea la pensie a unui număr însemnat de magistraţi superiori şi inferiori în diferite părţi ale ţării vor determina în curând o mişcare importantă, nu numai în înţelesul cantităţii vacanţelor, ci şi al importanţei lor. Iată un prilej pentru ministerul justiţiei şi pentru consiliul superior al magistraturii ca să facă un pas hotărît în această direcţiune de interes superior pentru stat. Un singur exemplu. Va trebui să se desemneze primii preşedinţi ai Curţilor de apel din Galaţi şi Cluj. Este o situaţiune prielnică pentru numirea unor judecători înalţi, cari să aducă suflul din Transilvania la Galaţi şi să ducă pe cel din vechiul regat la Cluj. S’ar exterioriza astfel de sus în jos afirmarea sentimentului puternic al unificării în fapt, care stăpâneşte desigur întreaga naţiune şi care se impune astăzi mai vârtos decât oricând. Louis Pasteur 27 Decembrie 1822-27 Decembrie 1895 de prof. GH. MARINESCU III Dar entuziasmul se transmite la distanţe mari. Guvernul canadian, după propunerea deputaţilor din Québec, dădu unui canton numele lui Pasteur. La câteva luni, după jubileul de 70 ani al lui Pasteur, guvernatorul general al Algeriei, Cambon, dădu numele lui Pasteur unui sat din provincia Constantine şi îi aduse vestea la cunoştinţă în modul următor : „Domnule, dorind să vă arătăm recunoştinţa specială pe care o are Algeria pentru imensele servicii pe care le-aţi adus ştiinţei şi omenire! prin descoperirile dvs. frumoase şi rodnice, am hotărît să se dea numele dvs. satului Seriana, situat în plasa Barno, departamentul Constantine. Sunt fericit că am putut aduce acest slab prinos ilustrei voastre persoane“. Iar Pasteur îi răspunse : „Simt o emoţie profundă când ştiu că, mulţumită dvs., numele meu va rămâne legat de acest loc. Când un copil din acest sat va întreba de unde vine acest nume, aşi dori ca învăţătorul să-i spună, că era numele unui francez care a iubit mult Franţa şi care, slujind-o după puteri, a putut contribui la folosul omenirei. Gândul că numele meu va deştepta într’o zi în sufletul unui copil primul sentiment de patriotism îmi face inima să bată. Vă datoresc la bătrâneţe această bucurie mare. Vă mulţumesc mai mult decât pot să spun“. Trec la un alt episod caracteristic din viaţa creatorului microbiologiei. In 1876, Pasteur dorind să servească cauza învățământului superior, si-a pus candidatura la Senat. El adresa alegătorilor pentru Senat din Jura o scrisoare : „nu sunt un om politic, le scrie el. Nu sunt legat de nici un partid. Deoarece n’am studiat niciodată politica, ignorez multe lucruri, dar ceea ce ştiu bine e că îmi iubesc patria şi că am servit-o din toate puterile“. (El era de părere că ţara trebue ajutată .Continuare in pag. 2-a) Faza primejdioasă a războiului din Spania 11 X O X n » III» Războiul civil din Spania a intrat într’o fază foarte periculoasă. Prezenţa unor formaţii militare internaţionale şi amestecul direct al Sovietelor în afacerile spaniole, au agravat situaţia. Politica de neintervenţie, în războiul civil din Spania, propusă de Franţa şi acceptată de Marea Britanie, Germania, Italia, U. R. S. S. şi alte state, n’a putut să oprească transporturile de trupe, de arme şi de muniţii în peninsula iberică, destinate celor doi beligeranţi. Trupele comuniste şi anarhiste din Madrid, Barcelona şi Valencia sunt, de fapt, sub comandament sovietic, din care fac parte ofiţeri trimişi din Moscova. In apropierea coastei orientale spaniole şi-au făcut apariţia câteva submarine sovietice aduse din marea Neagră. In spatele frontului naţionalist sunt formaţiuni militare compuse din voluntari germani şi italieni. Nu se cunoaşte precis efectivul lor. După evaluarea aproximativă a corespondenţilor ziarelor străine, efectivul trupelor internaţionale n’ar trece de 35.000 oameni (15.000 trupă regulată sovietică, 10.000 voluntari germani; 10.000 voluntari italieni). Dacă trupele internaţionale vor fi sporite cu elemente din armatele regulate ale statelor interesate in afacerile din Spania, aceasta ar putea provoca complicaţii grave. In Londra s’a şi răspândit zvonul că Germania ar avea intenţia să concentreze în Spania forţe importante, care, în cazul unui război continental, ar putea în bune condiţii, să opereze pe frontiera Pirineilor. In această ipoteză, Franţa va fi ameninţată şi de la Sud, din moment ce Germania ar dispune de trecătorile munţilor Pirinei. Nu se poate pune însă nici un temei pe aceste zvonuri alarmante, când, astăzi, efectivele germane în spatele frontului naţionalist sunt neînsemnate şi compuse din voluntari, iar transporturile de trupe regulate, din porturile germane in cele spaniole, nu s’ar putea face în condiţii uşoare, căci în acest caz, şi celelalte puteri interesate vor lua măsurile lor de siguranţă. Fapt este că aşa cum se desfăşoară operaţiile militare din Spania, din cauza prezenţei trupelor internaţionale şi a poziţiei celor trei puteri direct interesate, — U. R. S. S. Italia şi Germania, există teama unei generalizări a conflictului. Dacă U. R. S. S., care dirijează operaţiile din regiunea Madridului şi a Valenciei, împotriva trupelor naţionaliste comandate de generalul Franco, urmăreşte sovietizarea întregii peninsule iberice şi deci desfiinţarea celor două state latine — Spania şi Portugalia —, Italia şi Germania nu sunt de loc dispuse să îngădue realizarea acestui plan, căci un focar comunist în această parte a Europei ar fi o primejdie iminentă pentru toate celelalte state de pe continent, ca şi pentru civilizaţia europeană. Cine va evita întinderea războiului? Politica de neintervenţie *— care nu-i echivalenta cu politica neutralităţii — s'a dovedit iluzorie, din moment ce una dintre puterile care au aderat la acordul de la Londra — Uniunea republicilor sovietice — participă la operaţiunile militare din Spania, împotriva naţionaliştilor, cu trupele şi armamentul său. Celelalte puteri occidentale — Anglia şi Franţa — pot ele să exercite in împrejurările grave de astăzi influenţa lor binefăcătoare printr’o acţiune diplomatică menită să salveze pacea, prin limitarea conflictului, sau prin pacificarea Spaniei? Franţa a pacificat odinioară Spania, prin mediaţiunea ducelui d’Angoulême, dar atunci situaţia se prezintă în alte condiţii. Astăzi nu mai poate fi vorba de găsit o formulă-compromis, care să stabilească un acord între partide. Poporul spaniol sângerează de câteva luni pentru apărarea patrimoniului său naţional şi cei cari luptă în rândurile armatei naţioniste a generalului Franco, sunt hotărîţi să învingă, sau să moară, pentru salvarea patriei lor. Astăzi, lupta s’a angajat între comunism şi naţionalism. Nu poţi să fii în acelaş timp aliat al comunismului revoluţionar şi apărător al naţionalismului pacific şi constructiv. Şi dacă lipsa de prevedere a diplomaţilor şi a oamenilor de stat, ca şi lipsa de solidaritate a naţiunilor europene, în faţa pericolului comun ce le ameninţă, se va manifesta şi de astă dată, nu este exclus ca războiul din Spania să fie faza preliminară a unei conflagraţiuni universale. Nu s’a spus că operaţiunile din Spania» servesc că" experienţă pentru utilizarea armamentului modern şi pentru verificarea de către specialişti a calităţilor sale ofensive şi defensive, în vederea unui război în stil mare? R. SEIŞANU Vânătoarea de la Reşiţa, la care a participat d. Stoiadinoviei, prim-ministrul ~ —----ministrul de externe al Iugoslaviei şi d. Gh. Tătărăscu Corul bisericii române din Sofia Corul bisericii român® din Sofia, care va da la Ateneul Român, Duminică 3 ianuarie 1937, la orele 9 seara, un mare concert coral. Puternic ca unitate vocală şi stăpân pe un bogat repertoriu muzical, corala românilor din Sofia aduce in cântecele ei duioase şi nostalgice nesfârşita dragoste care leagă pe românii din dreapta Dunării de sufletul fraţilor din Dacia, iar în arta lor muzicală pun expresia superiorităţii spirituale care-i impuneţi respectul şi admiraţia poporului bulgar. Biletele s-au pus în vânzare la „Cartea Românească“, iar în seara concertului la cassa Ateneului. Marele Voevod in drum spre Florenţa Roma, 29 (Radio Central). — Prinţul moştenitor al României, Marele Voevod Mihai a trecut, azi, prin Triest, în drum spre Florenţa. (Coatii&u&Te In pag. 2-a) Vânătoarea de la Reşiţa Vânătoarea de la Reşiţa a avut desigur şi un caracter de agrement. Preocupările multiple ale oamenilor politici dau acestora dreptul de a se distra, chiar în momentele cele mai serioase ale vieţei internaţionale şi cine poate tăgădui că printre distracţii, cea mai folositoare pentru corp şi pentru spirit este uciderea câtorva animale sălbatice. Aceste ucideri „inofensive” şi conforme cu codul penal au însă şi un mare avantaj din punct de vedere politic şi diplomatic: ele înlesnesc întrevederi fără zgomot şi cari pot fi transmise curioşilor, indiscreţilor şi îngrijoraţilor, ca simple întrevederi de curioasie. Sunt deci explicabile din acest punct de vedere declaraţiile făcute ziariştilor la Timişoara de d. Gh. Tătărăscu, care a limitat prezenţa d-lui Stoiadinovici, primul ministru iugoslav, în cadrul unei vizite strict particulare. Totuşi, oricât de pasionaţi vânători ar fi miniştrii şi diplomaţii, cari de câtva timp se întâlnesc prin diferite păduri ale Europei, tot le mai rămân ore libere spre a schimba întrei ei păreri şi asupra soartei popoarelor, după ce în păduri au terminat cu soarta animalelor cari au avut imprudenţa să le iasă în cale. Aşa fiind, nu e de loc surprinzător că la Reşiţa, în orele libere, d-nii Tătărăscu, Stoiadinovici, Victor Antonescu şi Reginard Hoare şi Jean Paul Boncour au avut conversaţiuni şi schimburi de vederi asupra problemelor internaţionale la ordinea zilei. Au fost convorbiri mai lungi şi mai dese în trei: d-nii Gh. Tătărăscu, Stoladinovici şi Victor Antonescu. Au fost şi convorbiri în cinci, adică şi cu sir Reginald Hoare şi d. Jean Paul Boncour. Ce s’a discutat? Dacă am fi prea precişi, am risca să ni se aplice ameninţarea d-lui Gh. Tătărăscu: cenzura. Vom căuta totuşi să informăm cititorii noştri, în limitele discreţiunei ce ni se impune. Este evident că în primul rând d. Victor Antonescu a informat personal pe d. Stoiadinovici despre rezultatele vizitei sale la Paris. Deşi d. Purici, ministrul Iugoslaviei în capitala Franţei, a fost în curent cu întrevederile şi convorbirile avute acolo de ministrul de externe român, totuşi. Victor Antonescu a dat d-lui Stoiadinovici unele informaţii complimentare şi unele impresii personale, îndeosebi asupra stărei interne din Franţa şi asupra acordului franco-britanic, necesare pentru evoluţia tratativelor cari sunt în curs între Franţa şi Mica înţelegere. Presa franceză, in cea mai mare parte, comentând convorbirile avute la Paris de ministrul de externe român, a ţinut să releve in primul rând prietenia strânsă ce există intre Franţa şi România, prietenie tradiţională întemeiată pe identitate de interese politice şi pe cale de a fi consolidată şi în domeniul militar şi economic. Dar, presa franceză a relevat şi importanţa Micii înţelegeri ca entitate politică, ca un organism internaţional de sine stătător, capabil tocmai prin unitatea lui să reprezinte o forţă considerabilă pusă în serviciul păcii europene. In această ordine de idei, şi concepută ca atare, Mica înţelegere, în raporturile ei cu Franţa, având interesele ei politice, militare şi economice armonizate, ar putea stabili, în aceste trei domenii, acorduri internaţionale comune şi utile celor trei state care o compun. Tocmai spre a da Micii înţelegeri rolul important european pe care ea îl are şi trebue să-l aibă, d. Titulescu a căutat şi a reuşit ca în toate împrejurările, Mica înţelegere să se prezinte ca o entitate în desăvârşită armonie şi având în faţa tuturor problemelor o unică linie de conduită. Şi chiar acum de curând presa franceza, în comentariile ei, a insistat asupra bazelor solide pe care a fost întemeiată de «L Titulescu politica externă a României, în cadrul Micii înţelegeri. Fireşte, fiecare stat în parte din Mica Înţelegere este îndreptăţit că-şi apere interesele lui proprii, mai ales în ordinea economică şi ar fi cu totul contrariu adevărului, dacă anumite îngrijorări pe care vreunul din cele trei state le-ar creea cu privire mai ales, la interesele lui economice, sau anumite măsuri pe care le ar lua în acest domeniu, ar fi interpretate ca o abatere de la linia de conduită unică pe care Mica înţelegere trebue s’o urmeze. Asemenea interpretări sunt sau pornite dintr’o insuficientă cunoaştere a realităţii, sau tendenţioase, cum au fost de pildă interpretările date accentuărei schimburilor comerciale de acum câtva timp între Iugoslavia şi Germania şi cari au fost dezminţite la acel moment de însuşi d. Stoiadinovici. Convorbirile de la Reşiţa au îmbrăţişat desigur şi această chestiune a legăturilor dintre Franţa şi Mica înţelegere, în lumina ultimelor informaţiuni aduse de d. Victor Antonescu de la Paris. Nu suntem în secretul zeilor spre a preciza rezultatele convorbirilor de la Reşiţa. Informaţiile noastre însă, ne permit să spunem că evoluţia tratativelor viitoare poate fi considerată cu optimism. Rezervoriul francez este bogat, spiritul francez este înţelegător, dovezile interesului şi prieteniei pe care Franţa le poartă tuturor statelor Micii înţelegeri sunt nenumărate. Pe de altă parte, nimic nu îndreptăţeşte să se creadă că statele Micii înţelegeri, cu toate legăturile ce există între ele, nu vor putea ajunge la o soluţiune care, augumentând efectiv potenţialul de forţă pus în slujba păcii europene, să servească implicit scopul final urmărit de ele. Dimpotrivă, din informaţiile ce le avem, rezultă ca unele rezerve făcute de Iugoslavia, rezerve pornite şi din grija pentru situaţia ei economică, evoluează spre soluţionare. O altă chestiune, de ordin internaţional la ordinea zilei, cu un caracter însă mai local, este apropierea dintre Iugoslavia şi Bulgaria. Se ştie că din primul moment al întemeierei Inţelegerei Balcanice, s’a făcut declaraţia limpede că pactul balcanic rămâne deschis şi altor state balcanice, cari vor adera la el. In primul rând, această invitaţie se adresa Bulgariei. Şi de repetate ori, in diferitele comunicate ale conferinţelor înţelegerii Balcanice, s’a afîrmat această dorinţă ca Bulgaria, renunţând la iluzii deşarte, mmmmtmmmf mmmmmam xoxOxox-Martiriul clerului din Spania stăpânită de comunişti Avila, 29 (Rador). — Corespondentul agenţiei „Havas” comunică : . In urma declaraţiilor cardinalului primat al Spaniei, monseniorul Isidro Goma, care a socotit că numărul preoţilor împuşcaţi, arşi de vii sau martirizaţi de guvernamentali este de aproape 5000, la episcopatul catolic din Avila. Se arată că această cifră corespunde unei medii de un preot din trei ucis pe teritoriile unde clerul este sub controlul guvernului din Valencia. Episcopatul precizează că din 35.000 membri ai clerului, care se găseau în Spania la 18 iulie, când a izbucnit războiul civil, scăzându-se numărul celor cari au putut să, fugă, trebue să fi rămas zona supusă guvernului de Valencia cel puţin 15.000 preoţi. Cifrele date de cardinalul Isidro Goma inferioare cu o treime celeir socotite de autoritățile civile. FILME Cine ar crede că altitudinea perspectivelor politice depinde şi de dimensiunile profeţiilor nerealizate ? O publicaţiune pariziană face dovada evocând o lungă serie de preziceri ale actualului prime- ministru al Franţei. La 3 iulie 1930, d. Léon Blum semna următoarele rânduri în „Le Populaire“, oficiosul partidului său: „Socialismul este astăzi forţa politică preponderentă a Germaniei şi el o s-o dovedească în ziua alegerilor viitoare“. La 14 Septembrie, după două luni şi ceva, d. Hitler obţinea în alegerile generale 107 locuri faţă de cele 12 pe cari le avusese până atunci. La 14 Martie 1932, in același ziar, d. Blum afirmă că „peste patru săptămâni înfrângerea definitivă a lui Hitler va fi consumată. Faima lui începe să se risipească“. Or, in alegerile din Iulie 1932, Hitler la 13 milioane voturi, 230 locuri, adică mai mult decât dublul numărului citat legislaţiunea precedentă. La 28 Octombrie 1932, în Cameră, d. Blum declară: „Constat că social-democraţia şi-a atins obiectivul principal înlăturând pe Hitler dela putere“, iar la 8 Noembrie spune în ziarul său : „Hitler este de aci înainte exclus dela putere, este chiar exclus ca să zic aşa, dela nădejdea guvernării. Nu numai că rasismul nu mai poate să pună mâna pe guvern, dar nu mai poate nici să-l împartă cu alţii. Intre Hitler şi guvernare s’a ridicat o barieră imposibil de trecut şi acest eşec definitiv al rasismului este, prin excelenţă, victoria socialdemocraţiei. Venirea la putere, în chip legal sau ilegal, este închisă pentru Hitler”. Atât de închis era drumul, încât la 7 Martie 1933, partidul socialnaţional obţine în alegerile generale 17.265.000 voturi, 49 la sută din numărul total, 288 locuri, astfel încât în Aprilie Hitler era cancelar! La 18 ianuarie 1932, şeful socialismului francez face următoarea proorocire în „Le populaire“ : „Este infinit de puţin probabil că odată instalat la guvern, Hitler se va deda la provocări directe, fie faţă de Franţa, fie chiar faţă de puterile dela răsărit. Revoluţionar, el se va înclina astăzi în faţa legalităţii germane, se va înclina în faţa legalităţii internaţionale“. Cum s’au înclinat germanii ? In 1933 au părăsit Societatea Naţiunilor. In Martie 1935 au denunţat clauza neînarmărilor din tratatul de la Trianon şi se înarmează pe capete. In 1936, tot în Martie, au denunţat pactul de la Locarno ocupând milităreşte ţărmul stâng al Rinului. La 12 Ianuarie 1934, d. Blum scria: „Şefii social-democraţi şi comunişti din Sarre au ruinat propaganda hitlerista“. Rezultatul : 477.179 voturi hitleriştii, 46.513 voturi social-comuniştii, 90 la sută cei... ruinaţi, 10 la sută ceilalţi“. Ce prudenţi ar fi oamenii politici dacă ar renunţa la sportul prezicerilor l u? Don José Limba noastră Pregătirea proffesorilor D. Paul I. Papadopol, îmi scrie: „Sunt unul din puţinii profesori şi publicişti cari au salutat cu bucurie lupta dusă de dv. împotriva stricătorilor de limbă“ Crede chiar că „într’o largă măsură“ dreptatea e cu mine. Dar aş fi mers „prea departe, afirmând că, astăzi, profesorii de română, cel puţin acei cari scriu şi fac manuale didactice, au şcoală rea“. „Cunosc, spune d. Papadopol, numele profesorilor la cari faceţi dv. aluzie. Ei constitue o infimă minoritate faţă de marele număr de dascăli, cari continuă să se închine cu evlavie amintirii lui Miron Costin şi I. Neculce,... să se entuziasmeze în faţa Mioriţei şi pastelurilor lui Alecsandri, să-şi facă o adevărată plăcere sufletească din a studia pe Eminescu şi a crede în ideile critice ale marelui Maiorescu... Marea massă a profesorilor de literatură naţională nu văd în idolii literaturii moderniste decât ceea ce sunt: nişte pescuitori în apă tulbure, nişte stricători de limbă şi de suflete... Printre ei (printre profesori) sunt atâţia cari preţuesc favorabil limba şi literatura naţională, cari cred încă în necesitatea gramaticii, cari scriu cu toată grija... In numele tuturor acestora, printre cari am lipsa de modestie să mă prenumăr, vă rog să renunţaţi la generalizarea nedreaptă...“. Şi încheie cu o făgăduială. E gata să-mi fie „de folos şi pentru alte precizări“. Să ne înţelegem. La 4 Mai trecut, scriam: „Eu nu cunosc pe toţi profesorii de română, îmi închipui, însă, că manualele de şcoală şi criticile literare în ziare şi în reviste se fac cei mai răsăriţi dintre ei“. Când vorbesc de profesori, la aceştia mi se duce gândul. Chiar d. Papadopol, învinuindu-mă că „generalizez“ mărturiseşte: „Cunosc numele profesorilor la cari faceţi aluzie, ei constitue o infimă minoritate...“. Manual de şcoală, scris româneşte, numai unul mi-a intrat în mână, al d-lor N. Cartojan şi I. A. Rădulescu Pogoneanu. Cunosc şi profesori de română care ştiu româneşte, — şi carte. Pe d. I. U. Soricu. Pe d. Ion Ţicăloiu, de la Câmpulung-Muscel. Vor mai fi alţii. Nu încape îndoială. Ar fi groaznic să nu fie aşa. Dar vinovaţi sunt toţi. Unii că fac manualele, aşa cum le fac. Ceilalţi, „marea massă“ a profesorilor cu „şcoală bună“, că le primesc fără să crâcnească şi răspândesc otrava îi şcoală. Câţi profesori de română, din „marea massă“ a celor ce „preţuesc favorabil limba şi literatura naţională“, s’au ridicat împotriva „stricătorilor de limbă şi de suflete ? Şi atunci, în nepăsarea asta a tuturora, se întâmplă la noi ceea ce nu se întâmplă în nici o ţară din Europa: oricine ia un condei în mână se crede şi în drept să aibă ortografia lui, vocabularul lui, sintaxa lui. D. Paul I. Papadopol îmi spune, că e unul dintre puţinii profesori şi publicişti cari au salutat cu bucurie lupta mea. Ii mulţămesc. Mă întreb, însă: unde e, ce s’a făcut „marele număr“? Am primit din tot cuprinsul ţării mii de scrisori. Mi-au scris bărbaţi şi femei, militari, ingineri, doctori, avocaţi, învăţători, negustori, funcţionari mai mari şi mai mici, şefi de gară, muncitori, gospodine. Din toate părţile îmbărbătate şi îndemn la luptă. Am primit şi dela profesori. Da. Dela cei de geografie, dela drept, dela ştiinţe, dela medicină. Şi câteva, vre o cinci-şase, dela cei de română. Dar ocările, când nu mi-au venit dela „marii“, noştri critici şi literaţi, cari o pornise să ne schimbe graiul, „atât de primitiv“ penru bogata lor gândire, mi-au venit de la profesorii de română. A început, astăvară, d. N. Iorga „lupta contra sălbătecirii sufletului românesc“ şi pentru „sănătatea morală a neamului“. Unde au fost profesorii? Câţi din ei au sări să unească glasul lor la profesarea marelui dascăl? A ţinut d. N. Iorga, la Liga culturală, şi un şir de conferinţe. Câţi din „marea massă a profesorilor de literatură naţională“ au alergat .Să asculte cuvântul luminat, şi la rândul lor să-l răspândească în şcoală şi în afară de şcoală? Câţi au vrut să ia parte, măcar prin prezenţa lor, la lupta pentru „sănătatea morală a neamului“? Vrea d. Papadopol să-mi fie „de folos şi pentru alte precizări“? Primesc cu recunoştinţă. II rog să-mi arate buna gramatică românească după care învaţă şcolarii, buna gramatică făcută de unul din acel „mare număr“ de profesori „cari se închină cu evlavie amintirii lui Miron Costin și I. Neculce și „cred încă în necesitatea gramaticii“. . T. PISAM ! Grav accident de automobil in Franţa Paris, 29 (Rador). — Un grav accident de automobil s’a întâmplat azi după amiază pe şoseaua dintre Saint Malo şi Casn. Din cauza ruperii barei de direcţie, un autobuz încărcat cu călători s’a sfărâmat de un arbore din marginea şoselei. Sunt doi morţi. Şase persoane au fost rănite. Dintre acestea trei sunt în stare foarte gravă.