Universul, martie 1937 (Anul 54, nr. 59-73)

1937-03-01 / nr. 59

w Anul al S4-163 LUIGI CAZZAVILLAN 16 Pagini / In Româniara I In străinătate: Taxa poștală plătită in numerar conform aprobării dir. G­ I. P. T. T. No. 120.288/932. 16 Pagini CELE DIN URMA $TIRI DIN LUMEA ÎNTREAGA, TELEGRAFICE $I TELEFONICE REDACTIA SI ADMINISTRATIA: BUCURESTI, STR. BREZOIANU No. 23-25 __________CENTRALA TELEFONICA A ZIARULUI : 3.30.10 . SECRETARIATUL PE REDACTIEI 3.30 ÎS ___________ Nr. 1 9 Lun­­i Martie 1920 DIRECTOR: STELIAN POPESCU O acţiune criminală 1. Două fapte, deopotrivă de serioase şi de semnificative — înregistrate zilele acestea de presa bucureşteană — ne-au atras în chip stăruitor atenţia. Primul fapt: desfiinţarea organizaţiei secrete a loj şi masoneriei naţionale româ­ne, întărită şi prin declaraţia solemnă de lepădare totală şi definitivă a membrilor ei făcută înaintea capilor su­premi ai bisericii creştine — ortodoxă, unită şi catolică — şi al doilea fapt: înmulţirea cazurilor de părăsire a cre­dinţei strămoşeşti, sub influ­enţa unei blestemate propa­gande anticreştine şi anti­naţionale, părăsire, care, spre mai categorică afirmare, se desăvârşeşte prin declaraţii autentice in faţa instanţelor judecătoreşti. " Dacă primul fapt înseamnă o reintegrare a celor rătăciţi în unitatea de conştiinţă a neamului românesc şi în dis­ciplinele eterne impuse de fiinţa şi năzuinţele statului tuto­­r,­ dacă el ne bucură prin sporul de credinţă şi de forţă centripetală redat co­lectivităţii româneşti, cel de-al doilea fapt ne întris­tează şi ne îngrijorează şi asupra lui e nevoe să stă­ruim. Ziarul care semnalează a­­cest fapt, dând alarma, a constatat din proprii cerce­tări, că la tribunalul Ilfov, secţia notariat, se prezintă, de o bună bucată de vreme, tot mai numeroase declaraţii în formă autentică, prin ca­re cetăţeni creştini ortodoxi din straturile inferioare sau­­medii ale societăţii se leapă­dă de religia lor. Interesant de reţinut e fap­­tu­l că aceste declaraţii se fac pe nişte formulare tip, sem­nate prin semnătură proprie sau punere de deget de cei duşi în rătăcire şi contra­semnate ca redactor şi pen­tru identitate de un anume avocat. Reproducem şi noi, după ziarul, care a înregistrat ca­zul, textul unuia din aceste formulare: „Subsemnatul Marin Nico­­lau, de profesiune comerciant, domiciliat în București, strada Dumitrescu, conform art. 45 din legea cultelor și art. 44 din regulamentul privitor la acte­le de stare civilă, publicat în Monit. Oficial No. 229 din 14 Oct. 1936, declar că am pără­sit cultul ortodox, nemai­ţi­nând de vreun cult din cele o­­ficiale“. Dar mişelia nu se opreşte aci. După ce nefericitul apostat a fost împins să se lepede de credinţa în care s’a născut şi a crescut, de credinţa în care s’au închinat moşii şi strămo­şii lui — şi ai noştri — bles­temata declaraţie-formular îi pune pe suflet încă o ne­mernicie : angajamentul că îşi va creşte copiii fără con­fesiune (aconfesionat). Aci e mai ales primejdia, marea primejdie. Pentru că lepădarea nu se limitează nu­mai la individul izolat, că­zut în ghiarele unor agenţi criminali, în slujba operei de destrămare naţională, ci an­gajează şi copilăreţul, gene­raţiile ce se ridică, spre a le îmbolnăvi din faşă sufletul, pregătindu-i să îngroaşe mâi­ne rândurile negatorilor şi protestatarilor de meserie, numărul desperaţilor anor­mali sau comunişti, spre pier­zarea sufletului, unităţii şi siguranţei noastre naţionale, încercarea întruneşte toate elementele unui atentat, fă­ţiş şi organizat, împotriva sănătăţii morale a poporului român, împotriva unităţii naţiunii şi a statului român. Pe firele acestor uneltiri criminale se pot urmări ofi­­cinile de unde pornesc, cu toate filiaţiunile ei nevăzute şi camuflate, mai depărtate sau mai apropiate. Nici o zi de întârziere nu mai poate fi îngăduită. Au­torităţile administrative şi judecătoreşti să ancheteze, să judece şi să reprime. Autoritatea bisericească, prin cei mai buni făclieri mi­sionari ai ei, să împartă po­porului hrana sufletească, pe care negăsind-o unde trebue, o ia de unde i se oferă, fără să se întrebe şi fără să-şi dea seama de ceea ce i se ofe­ră, de către cine şi în ce scop i se oferă. Iată datele largi ale pro­blemei. La Senă s’a votat proectul de lege pentru organizarea muncii de folos obștesc Modificările aduse proectului cu ocazia votării­ ­ Vineri s’a votat la Senat proec­tul de lege cu privire la munca de folos obștesc. La votarea pe ar­tcole s’au admis și unele amendamente. Astfel, la art. 3 s’a prevăzut că la munca de folos obştesc, împreună cu pregătirea premili­­tară, tânărul nu va putea fi în­trebuinţat mai mult de 60 zile. La art. 5 s’a admis că, volun­tarii la munca obştească pot fi persoane de orice vârstă, nu numai până la 25 ani, iar obli­gativitate este între 18—20 an. La articolele 8 şi 27 s’au mo­dificat textele cari dizolvau de drept taber­­e de muncă actua­le, admiţându-se dizolvarea numai pentru cele ce n’au ob-­­ţinut autorizaţii din partea gu­vernului. La art. 15 s’a admis un amendament după care tinerii meseriaşi nu pot fi concentraţi ca să lucreze în întreprinderile particulare ci numai pentru stabilimentele industriale ale statului sau pentru fundaţiile regate. In fine, s’a prevăzut că, pentru tinerii chemaţi la mun­ca obştească traiul să fie, pe cât posibil, în comun. Prinţul Victor Emanuel, fiul perechei princiare moşteni-­­­toare a Italiei. Lângă micul prinţ, sora sa Maria-Pia / j,\nuvmc EXEMPLARUL 1 In România ■A CASA D-LUI PROF. NICOLAE IORGA (VĂLENI) MARIA CHELSOIU Marea desbatere din Camera franceză — Interpelarea d-lui Flandin asupra politicei generale a guvernului — Paris, 26 (Rador). — In şe­dinţa de azi după amiază a Ca­merei — aşteptată cu mult in­teres de toate cercurile politi­ce — primul orator care a lu­at ; cuvântul a fost d. Flandin, care a declarat următoarele : „Atunci când am anunţat in­terpelarea mea, preşedintele consiliului pronunţase trei dis­cursuri, unul adresat lucrăto­rilor de pe şantierele viitoarei Expoziţii, altul prin radio adre­sat funcţionarilor şi al treilea adresat membrilor consiliului național al partidului socialist. Aceste declaraţii ale d-lui Blum au fost comentate pe larg şi în diferite chipuri. In privinţa lor au circulat cele mai fanteziste ştiri. S’a vorbit astfel despre numirea unui nou guvernator la Banca Franţei, completată prin numirea unui ministru al tezaurului, ales dintre membrii Senatului. Avonurile acestea, au dat loc la o acţiune de speculă în bursă. Persoane bine infor­mate afirmau că se ţin cons­fătuiri între unii membri aî guvernului şi unele personali­tăţi din opoziţie, în cursul că­rora s’ar fi pus la cale o even­tuală lărgire a majorităţii gu­vernamentale. I­n publican va pieri prin greşeala I cadrul Parlamentului, nu a în­ dv. dacă stăruiţi pe calea pe care aţi apucat-o. „Recunoaşteţi-mi şi mie meri­tai că ridicând astăzi această desbatere, nu-mi depăşesc drep­turile mele de opoziţie care, în­mulţit desbaterile pentru a complica sarcina guvernului şi nici nu a creiat o obstrucţie pentru a determina, căderea proceselor dv. Pentru lămurirea opinei publice „De aceea, a continuat d. Flandin, am socotit că este necesar să provoc o discuţie în Cameră pentru a lămuri opinia publică. Camera, până la noui dispoziţii, este competentă să cunoască toate intenţiunile gu­vernului”. D. Flandin mulţumeşte d-lui Blum de a fi acceptat, fără nici o întârziere, discuţia acestei chestiuni. Oratorul constată apoi că în discursurile pronunţate Dumi­nica trecută la Saint Nazaire şi Nantes, d. Blum a răspuns cu multă claritate şi sinceritate la multe din chestiunile pe care eu le-am ridicat. D-sa a adus elo­gii activităţii guvernului său, şi acest lucru este natural. De ase­­menea, a afirmat că evenimen­tele i-au confirmat punctele sale de vedere şi că guverna­rea sa este pe calea cea bună. D. Blum a mai spus că voieşte să execute dorinţele masselor populare, pentru a se ajunge la noui cuceriri. D. Flandin a amintit apoi că preşedintele consiliului a ară­tat în recentele sale discursuri că nouile realizări ale guvernu­lui vor fi făcute ca şi în trecut cu concursul unanim al tuturor organizaţiilor Frontului Popu­lar, deci şi al Confederaţiei Ge­nerale a Muncii. Or, d. Jouhau­x, secretarul general al Confede­raţiei Generale a Muncii, a pre­cizat că în cursul lunii Mai ar trebui să se treacă la executarea planului organizaţiei sale. Acea­stă dată coincide cu viitoarea întrunire a congresului partidu­lui socialist. D. Flandin socoteşte că în luna Mai pactul de unitate de acţiune dintre partidul socialist şi partidul comunist va fi ajuns la constituirea unui partid muncitoresc unificat, al cărui şef va fi d. Blum. „Camera şi ţara, continuă d. Flandin, vor primi cu un deo­sebit interes desminţirea dv. sau chiar numai rezervele dv. asu­pra acestui punct precis. „Din programul Frontului popular nu mai rămâne de rea­lizat decât fondul naţional pen­tru şomaj, asigurarea împotri­va calamităţilor agricole şi pen­siile pentru lucrătorii bătrâni. „Guvernul trebuie să aibă o poltică bine precizată, iar nu să lase loc la incertitudini cu pri­vire la reformele pe care vrea să le realizeze. D. Flandin a făcut apoi un tablou al situaţiei financiare a Franţei, afirmând că tezaurul cunoaşte cele mai grave difi­cultăţi şi că este în întârziere cu aproape toate plăţile. Guvernul, a adăugat d. Flan­din, caută să negocieze un nou împrumut în străinătate, dar nu mai găseşte împrumutători. Un sfert din subscriitorii „bo­nurilor Auriol“ au refuzat con­solidarea. Bonurile oferite de­ţinătorilor de aur au adus te­zaurului numai 172 milioane franci aur. Dobânda bonurilor de tezaur a fost ridicată de­geaba, iar pe piaţa Londrei francul nu se bucură de primă. Guvernul invoacă, ceea ce el nu­meşte „semne favorabile“, adi­că excedentul depozitelor case­lor de economii. Dar acest ex­cedent este numai un efect tre­cător, iar guvernul a uitat să ne spună că de la Mai 1936, de­pozitele caselor de economii au scăzut cu patru miliarde. Pro­dusul taxei pe cifra de afaceri a sporit numai în urma deva­lorizării şi a creşterii preţuri­lor. Încasările căilor ferate au crescut în urma transporturilor suplimentare de cărbuni engle­zeşti, de curând importaţi. Continua ridicare a preţuri­lor va sili guvernul să mă­rească lefurile funcţionarilor, cari sunt acum în stare de in­ferioritate vădită faţă de sala­riile funcţionarilor din între­prinderile particulare.­­ încă din 1936, exigenţele te­zaurului nu au putut fi satis­făcute în mare parte decât prin avansurile Băncii Franţei. In sfârşit, intenţia care v-a fost a­­tribuită, cred pe nedrept, de a devaloriza francul până la greutatea minimă de 43 mili­­grame aur, presupune o nouă convenţie cu Banca Franţei, supusă ratificării parlamentu­lui. Din această cauză, moneda poate suferi o lovitură îngrozi­toare. Fondurile de egalizare a schimburilor s-a terminat la 29 ianuarie. Ca urmare se va în­registra o scădere a rezervelor de aur ale Băncii Franţei, scă­dere care, apărând în bilanţul băncii, va accentua neîncrede­rea faţă de franc. D. Flandin susţine apoi că de­ficitul balanţei comerciale se agravează şi se va agrava din ce în ce mai mult, dacă gu­vernul va introduce contingen­­tările şi va aplica taxe vamale pentru a lupta împotriva ur­cării preţurilor. Acest deficit se cifrează, de la devalorizare şi până azi, la 4 miliarde 700 mi­lioane franci. Guvernul, con­tinuă oratorul,“se bizue pe miş­carea turistică, determinată de Expoziţia internaţională. Pre­supunând că străinii vor schim­ba în Franţa 4 miliarde de de­vize străine, luând franci, a­­ceste 4 miliarde nu vor fi su­ficiente pentru a rambursa în Noembrie împrumutul căilor fe­rate contractat în Anglia. Dacă ne raportăm la bilanţurile Băn­cii­ Franţei, se constată că po­litica zisă de deflaţie costă 7 miliarde de „franci Poincaré“, şi după devalorizare, încă 7 miliarde de „franci Auriol“. Gravele dificultăți ale tezaurului D. FLANDIN. Experienţa Blum „Indrăsnesc să vă spun, dom­nule prim-ministru, că vă pre­gătiţi majoritatea necesară cu acea artă desăvârşită care nu lasă aproape nici o speranţă prizonierilor dv. de a vă scăpa. Ii î 4V leţi în această dilemă, sau reuşeşte experienţa mea, deci aveam dreptate şi vă rog să mă urmaţi pe calea succe­sului, sau experienţa mea nu reuşeşte, deci aceasta înseam­nă, după formula unuia din mi­niştrii dv., că democraţia so­cială nu este compatibilă cu re­gimul, capitalist şi atunci tre­buie ca acesta să fie doborît. „Iată de ce o desbatere este absolut necesară. Nu ne amă­gim : împrejurările vă vor îm­piedica cu asprime să aşteptaţi până în Mai pentru a lua o atitudine. Ştiu că unii îmi vor spune : nu ridicaţi această ches­tiune. Aşteptaţi ca evenimentele să se precipite... Intr’o bună zi, când tezaurul va fi gol, a doua zi după ce rezervele de aur vor fi fost topite, veţi putea face operaţia. Nu, domnilor, nu fac astfel de operaţii. Nu este demn să aşteptaţi catastrofa pentru a te salva din ea. Dacă o catas­trofă va trebui să se producă, ea nu va cruţa nici oameni nici partide, deoarece va lovi în­treaga naţiune. Ori dv. vă mă­guliţi cu gândul că veţi evita nu numai catastrofa, dar că veţi isbuti să duceţi democraţia spre un viitor măreţ. Recunosc că sunteţi cu totul sinceri în a­­ceastă părere şi că vă socotiţi întemeiaţi să realizaţi progra­mul dv. „Credem dimpotrivă că duceţi ţara spre­­ o catastrofă şi că în această catastrofă regimul re- Greşeli de guvernare Guvernul, a continuat d. Flandin, va trebui să facă ast­fel faţă unei crize de tezaur, cât şi unei crize monetare. Pen­tru a finanţa aceste datorii el nu va putea să folosească decât inflaţia şi pentru a se apăra economia ţării guvernul nu va putea utiliza decât controlul schimburilor. Dv. aţi respins so­lemn ambele măsuri. Mai aveaţi posibilitatea unei alegeri atunci când vi s-a propus să reveniţi la adevărata politică a liberei miş­cări a aurului şi capitalurilor în cadrul unei politici generale a libertăţii preţurilor şi a ordinei sociale. Ştiţi că stabilirea con­trolului schimburilor ar înde­părta de dv. două democraţii pe sprijinul cărora contaţi pen­tru a garanta pacea. Nu ştiu sigur, dar cred că ghicesc ce angajamente formale aţi luat în această privinţă cu Londra şi Washington. De aceea unii au putut să creadă, d-le Blum, că la Saint Nazaire veţi spune ur­mătoarele lucruri lucrătorilor: „Pentru pacea la care ţineţi mai mult ca la orice trebue să re­nunţăm pentru moment la pro­gramul nostru de luptă şi de constrângere”. Credeam că veţi putea să-i convingeţi tot aşa cum în cuvântarea de la Luna Park l-aţi făcut să vadă că pentru a salva pacea Europei trebuia la nevoe să fie sacrifi­cată democraţia spaniolă. Dar aţi ales altă cale. Pentru a creia încrederea ar fi trebuit să lansaţi un apel la uniune şi să încetaţi de a mai ob­ine capi­talul, muncei. Primul ministru a socotit tocmai atunci că este cazul să declare că nu are de gând să se roage de capitalişti şi aceasta chiar în clipa când era mai mare nevoe de ei. Dacă guvernul nu a obţinut o redre­sare financiară, aceasta nu se datoreşte unor greşeli tehnice comise, ci prejudecăţilor defa­vorabile pe care capitaliştii le-au avut faţă de guvern. Pornind de la o definiţie falsă a situaţiei, guvernul nu va putea readuce încrederea naţională şi internaţională în Franţa şi nici nu va putea să facă astfel ca­­ Franţa să înregistreze din nou afluxul capitalurilor. Guvernul va fi silit în cele din urmă să j cedeze în faţa celora cari-1 în- I deamnă să intre pe calea con-­­ strângerilor şi astfel Franţa va j ajunge la o dictatură politică, I deoarece constrângerile econo- j mice şi fiscale n’au nevoe decât j de cetăţeni pasivi. ................■*— I (Continuare in pag. 2-a) j Obligaţiile Austriei şi Ungariei faţă de România Prin tratatele de pace sem­nate la Trianon şi Saint-Ger­main, Ungaria şi Austria şi-au luat obligaţiunea să re­­stitue României fără întâr­ziere, arhivele, registrele, pla­nurile, documentele, memo­riile, actele istorice, obiectele antice şi colecţiile de artă, ce interesează Transilvania, Banatul şi Bucovina. Cu Austria am încheiat şi o convenţie specială la 5 oc­tombrie 1921 cu privire la re­stituirea archivelor din Vie­­na, care interesează aceleaşi teritorii. In art. 77 din tratatul de la Trianon se spune : „Ungaria va remite fără întâr­ziere guvernelor aliate, sau aso­ciate interesate, archivele, regis­trele, planurile, titlurile şi docu­mentele de orice natură ce apar­ţin administraţiunilor civile, mi­litare, financiare, judecătoreşti, sau altele ale teritoriilor ce­date. Dacă unele din aceste docu­mente, arhive, registre, titluri, sau planuri au fost ridicate, ele vor fi restituite de către Unga­­ria la cererea guvernelor aliate sau asociate interesate“. Iar In art. 177 al aceluiaș tratat, se spune : „Ungaria va restitui fiecăruia din guvernele aliate, sau asocia­te interesate, toate actele, docu­mentele şi memoriile istorice a­­flate în stabilimentele ei publi­ce, cari au o legătură directă cu istoria teritoriilor cedate şi care au fost ridicate din aceste teri­torii de la 1 ianuarie 1868“. Ungaria şi-a luat apoi o­­bligaţiunea să nu înstrăineze, sau să nu împrăştie nimic din acele archive şi colecţii, să nu dispună de nici unul din actele şi obiectele ce fac parte din ele timp de 20 de ani, — decât numai în cazul când ar fi intervenit un a­­ran­jament special înaintea exprirării termenului prevă­zut — şi până atunci să a­­sigure păstrarea şi buna lor conservare. Dispoziţii asemănătoare sunt cuprinse şi în tratatul dela Saint Germain. Au tre­cut dela intrarea în vigoare a celor două tratate, 16 ani. Cum se explică faptul că nici până azi noi n’am intrat în posesiunea tuturor archi­velor, colecţiilor, documente­lor istorice şi obiectelor de artă, privitoare la Transilva­nia, Banat şi Bucovina, când ele trebuia — după dispozi­ţiile tratatelor de pace — să ne fie remise fără întârzie­re ? N’a trecut un an, doi, trei, ci şaptesprezece ani de-a­­tunci! Şi mai sunt numai câţi­va ani până la expirarea ter­menului fixat pentru preda­rea acestui preţios material, României. E adevărat că a fost trimis, la Viena, un agent special, cu misiunea de a cerceta archi­vele ce ne interesează din acest oraş şi să obţină remi­terea lor din partea autori­tăţilor competinţe austriace. N’a fost însă trimis un ar­hivist, sau istoric român, la Viena, ci un minoritar sas din Transilvania, care nu ştim ce a făcut acolo, cum şi-a în­deplinit el misiunea cu care a fost însărcinat, ce ne-a tri­mis din noianul de documen­te, de acte istorice, de colec­ţii şi obiecte de artă şi ce a rămas necercetat în arhivele austriace. Şi nu se pot invoca, drept scuză, dificultăţile ce le-am fi putut avea în această ope­raţiune de intrare în pose­siune a arhivelor, din mo­ment ce ţările respective sunt obligate prin tratate — după cum reese din textul citat — să le remită „fără întârziere“ şi în bună stare. Mai este apoi o altă ches­tiune importantă, care nici ea, până azi, n’a fost rezol­vată. Este vorba de Fundaţiunea Gojdu din Budapesta, care dispune de o avere însemna­tă, asupra căreia avem şi noi drepturi. Nici Românii din Ungaria, nu beneficiază, după închee­­rea păcii, de bunurile acestei­­fundaţii,­­ în scopuri cul­turale , nici statul român n’a încheiat un aranjament cu statul ungar, cu privire la valorificarea drepturilor sale asupra părţii ce i se cuvine din acele bunuri. In schimb, România, care a avut drepturi asupra bu­nurilor aşa ziselor compose­­sorate din judeţul Ciuc, a fost nevoită să accepte solu­ţia dată de Geneva, în 1932, în urma reclamaţiunilor a­­dresate Societăţii Naţiunilor de interesaţii in cauză (se­cuii), — reînfiinţând fosta administraţie a bunurilor din jud. Ciuc şi luându-ne obli­gaţia să pensionăm pe toţi foştii săi funcţionari secui şi maghiari! . Iată cum, pe deo parte, nici până azi n’am impus Austriei şi Ungariei să respecte obli­gaţiilor ce le-au luat prin tratate, cu privire la remite­rea archivelor istorice şi ar­tistice , iar, pe de altă parte, minoritatea maghiaro-secu­­iască, prin Geneva, a reuşit să ne ştirbească drepturile ce le-am avut asupra bunurilor din Ciuc şi să ne impună a­­numite obligaţiuni! Nu numai atât. După ce am acceptat soluţia Genevei şi afacerea bunurilor din Ciuc a fost considerată defi­nitiv lichidată, pe ordinea de zi a viitoarei sesiuni a So­cietăţii Naţiunilor, este tre­cută o altă reclamaţiune a secuilor, în­­legătură cu a­­ceastă afacere ! România nu poate să admi­tă redeschiderea unei afaceri ce a fost definitiv lichidată la Geneva şi ea urmează, printr’o acţiune diplomatică energică, să obţină, fără în­târziere, din partea Austriei şi Ungariei, respectarea obli­gaţiunilor lor prevăzute în tratatele de pace. R. SEIŞANU --------xox®xcx-------­ Zăpadă mare şi viscol lângă Magdeburg Berlin, 26 (Radio Central). — Din Magdeburg, se anunţă că in regiunea Harz s'a deslănţuit un viscol puternic însoţit de zăpadă. Zăpada a atins, pe alocuri, înăl­ţimea de 2 metri. Multe localităţi sunt complet izolate. ---------------XOX0XOX--------------­ Avion militar prăbuşit in Japonia Tokio, 26 (Radar). — Un a­­vion al şcoalei militare de a­­viaţie de la Shimoshizu s-a pră­buşit în districtul Chiba, din cauza unei pane de motor. Pilotul a încetat din viaţă. Statul cumpără casa lui Cuza-Vod­ă din Iaşi­ ­. Mircea Cancicov, ministrul finanţelor, a depus Vineri la Cameră printre alte proecte şi unul prin care se autoriză mi­nisterul de finanţe să ia asu­pra statului împrumutul de 50 milioane contractat de şoc. „Cre­ditul funciar urban român” din Iaşi, la Casa de depineri, în schimbul imobilului din Iaşi, strada Lăpuşneanu 37, proprie­tatea societăţii, care a fost re­şedinţa ultimului Domnitor Alexandru Ioan Cuza cum şi a Regelui Ferdinand, în timpul războiului pentru întregirea neamului. Casa este monument istoric şi i se va da o­ întrebuințare adequată. Vase de război ruseşti vor trece prin Dardanele Istambul, 26 (Rador). — Ziarele de dimineaţă anun­ţă că guvernul sovietic a comunicat guvernului turc că mai multe vase ale flo­tei sovietice din Marea Nea­gră vor trece prin Strâm­­tori. Vasele sovietice sunt în număr de şase, dintre care două crucişetoare mici şi patru torpiloare. Această notificare este prima de acest fel de la în­­cheerea convenţiei de la­­ Montreux. -----------

Next